Publicata in Monitorul Oficial

Ordin nr. 621 din 22 aprilie 2013

Privind publicarea Protocolului aditional la Programul de cooperare dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Turcia in domeniile invatamantului, culturii si artei, mass-mediei, tineretului si sportului, semnat la Bucuresti la 3 martie 2008, semnat la Ankara la 14 martie 2013

În conformitate cu art. 5 alin. (7) din Hotarârea Guvernului nr. 8/2013 privind organizarea si functionarea Ministerului Afacerilor Externe,

având în vedere ca tratatul de mai jos a intrat în vigoare la data semnarii, în conformitate cu prevederile sale,

în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.

 

ARTICOL UNIC

 

Se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, Protocolul aditional la Programul de cooperare dintre Guvernul României si Guvernul Republicii Turcia în domeniile învatamântului, culturii si artei, mass-mediei, tineretului si sportului, semnat la Bucuresti la 3 martie 2008, aprobat prin Hotarârea Guvernului nr. 1.552/2008, semnat la Ankara la 14 martie 2013.

 

Ministrul afacerilor externe,
Titus Corlatean

 

 

PROTOCOL ADITIONAL

la Programul de cooperare dintre Guvernul României si Guvernul Republicii Turcia în domeniile învatamântului, culturii si artei, mass-mediei, tineretului si sportului, semnat la Bucuresti la 3 martie 2008

 

Guvernul României si Guvernul Republicii Turcia, denumite în continuare parti,

luând în considerare prevederile articolului 41 din Programul de cooperare dintre Guvernul României si Guvernul Republicii Turcia în domeniile învatamântului, culturii si artei, mass-mediei, tineretului si sportului, semnat la Bucuresti la 3 martie 2008,

au convenit urmatoarele:

 

ART. 1

Partile sunt de acord cu modificarea Programului de cooperare dintre Guvernul României si Guvernul Republicii Turcia în domeniile învatamântului, culturii si artei, mass-mediei, tineretului si sportului, semnat la Bucuresti la 3 martie 2008, dupa cum urmeaza:

(1) Articolul 11 se modifica si va avea urmatorul continut:

"Cooperarea si colaborarea dintre Arhivele Nationale din România si Arhivele de Stat ale Republicii Turcia se vor desfasura pe baza Protocolului de cooperare dintre Arhivele Nationale din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor din România si Directia Generala a Arhivelor Statului de pe lânga Cabinetul Primului-Ministru al Republicii Turcia, semnat la Bucuresti la 30 octombrie 2006."

(2) La articolul 32, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul continut:

"(1) În cazul schimbului de vizite pe termen scurt, realizate în baza prezentului program, partile vor asigura asistenta medicala conform prevederilor Acordului dintre România si Republica Turcia în domeniul securitatii sociale, semnat la Ankara la 6 iulie 1999."

(3) La articolul 35 alineatul (1), litera c) se modifica si va avea urmatorul continut:

"c) asistenta medicala gratuita pentru boli cu potential endemoepidemic si urgente medico-chirurgicale în caz de boala sau accident, în conformitate cu legislatia interna în vigoare."

(4) La articolul 35 alineatul (2), litera b) se modifica si va avea urmatorul continut:

"b) asistenta medicala gratuita pentru boli cu potential endemoepidemic si urgente medico-chirurgicale în caz de boala sau accident, în conformitate cu legislatia interna în vigoare;".

ART. 2

Prezentul protocol aditional face parte integranta din program si va intra în vigoare la data primirii ultimei notificari scrise, facute pe cale diplomatica, prin care partile se informeaza reciproc asupra îndeplinirii procedurilor pentru intrarea în vigoare a acestui protocol.

Prezentul protocol ramâne în vigoare atât timp cât programul de cooperare este în vigoare.

 

Semnat la Ankara la data de 14 martie 2013, în doua exemplare originale în limbile româna, turca si engleza, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor diferente de interpretare, va prevala textul în limba engleza.

 

Pentru Guvernul României,
Titus Corlatean,
ministrul afacerilor externe
 
Pentru Guvernul Republicii Turcia,
Ahmet Davutoglu,
ministrul afacerilor externe
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf