Modificarile au fost aduse de

Codul Fiscal - Titlul IV actualizat in 3 August 2010

Impozitul pe veniturile microintreprinderilor

Art. 103 - Definitia microintreprinderii
*** Abrogat.

Norme Metodologice

1. Numărul de salariaţi reprezintă numărul de persoane angajate cu contract individual de muncă, potrivit dispoziţiilor Codului muncii, indiferent de durata timpului de muncă, înscrise lunar în statele de plată şi/sau în registrul general de evidenţă a salariaţilor.

2. La analiza îndeplinirii condiţiei privind numărul de salariaţi nu se iau în considerare cazurile de încetare a raporturilor de muncă ca urmare a pensionării sau desfacerii contractului individual de muncă în urma săvârşirii unor acte care, potrivit legii, sunt sancţionate inclusiv prin acest mod. Pentru persoanele juridice care au un singur angajat care demisionează în cursul unei luni, condiţia prevăzută la art. 103 lit. b) din Codul fiscal se consideră îndeplinită dacă în cursul lunii următoare este angajat un alt salariat.

3. Pentru încadrarea în condiţia privind nivelul veniturilor realizate în anul precedent, se vor lua în calcul aceleaşi venituri care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 108 din Codul fiscal, iar cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel de la închiderea aceluiaşi exerciţiu financiar.

3^1. Condiţia prevăzută la lit. a) a art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007, trebuie verificată pentru anul fiscal 2008 pe baza veniturilor realizate de contribuabili în anul fiscal 2007, cu excepţia situaţiei prevăzută la art. 107^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru anii fiscali următori condiţia va fi verificată pe baza veniturilor realizate în anul fiscal precedent. Încadrarea în categoria veniturilor din consultanţă şi management se efectuează prin analizarea contractelor încheiate.

4. La încadrarea în condiţia privind capitalul social, nu poate fi microîntreprindere persoana juridică română care are capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de angajaţi.

*** Abrogat.
Art. 104 - Optiunea de a plati impozit pe veniturile microintreprinderii
*** Abrogat.

Norme Metodologice

6. În cazul în care angajarea nu se realizează în termen de 60 de zile de la data eliberării certificatului de înregistrare, microîntreprinderea este plătitoare de impozit pe profit de la data înregistrării acesteia la registrul comerţului. Perioada de 60 de zile se prelungeşte în anul următor celui pentru care s-a exercitat opţiunea, după caz.

7. În înţelesul art. 104 alin. (4), dacă pe parcursul anului fiscal una dintre condiţiile impuse la art. 103 din Codul fiscal nu mai este îndeplinită, contribuabilul este obligat ca începând cu anul fiscal următor să nu mai aplice impozitul pe venit chiar dacă ulterior îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 103 lit. b) şi c).

8. Persoanele juridice care nu pot opta pentru acest sistem de impunere sunt:

a) persoanele juridice care se organizează şi funcţionează potrivit legilor speciale de organizare şi funcţionare din domeniul bancar (băncile, casele de schimb valutar, societăţile de credit ipotecar, cooperativele de credit etc.);

b) persoanele juridice care se organizează şi funcţionează potrivit legilor speciale de organizare şi funcţionare din domeniul asigurărilor (de exemplu: societăţile de asigurare-reasigurare), al pieţei de capital (de exemplu: burse de valori sau de mărfuri, societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de registru, societăţile de depozitare), cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii (brokerii şi agenţii de asigurare);

c) persoanele juridice care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc, al pariurilor sportive şi al cazinourilor.

5. În sensul alin. (4) şi (6) ale art. 104 din Codul fiscal, ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează începând cu anul următor celui în care nu se mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 103 din Codul fiscal sau prin opţiune.

În sensul art. 104 alin. (6) din Codul fiscal, opţiunea se exercită şi de către contribuabilii care la data de 31 decembrie 2004 îndeplineau condiţiile pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor, prevăzute la art. 103 din Codul fiscal.

*** Abrogat.
Art. 105 - Aria de cuprindere a impozitului
*** Abrogat.
Art. 106 - Anul fiscal
*** Abrogat.

Norme Metodologice

9. În cazul înfiinţării unei microîntreprinderi într-un an fiscal, perioada impozabilă începe de la data înregistrării acesteia la registrul comerţului, dacă are această obligaţie, sau de la data înregistrării în registrul condus special de judecătorii, după caz.

10. În cazul lichidării unei microîntreprinderi într-un an fiscal, perioada impozabilă încetează o dată cu data radierii din registrul unde a fost înregistrată înfiinţarea acesteia.

*** Abrogat.
Art. 107 - Cota de impozitare
*** Abrogat.
Art. 107^1 - Impunerea microintreprinderilor care realizeaza venituri mai mari de 100.000 euro
*** Abrogat.

Norme Metodologice

10^1. În situaţia în care, în cursul anului fiscal, o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 100.000 de euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale este de peste 50%, inclusiv, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care limita sau ponderea au fost depăşite, luându-se în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal. Contribuabilul va înştiinţa organul fiscal cu privire la modificarea tipului de impozit datorat prin depunerea în acest scop a declaraţiei de menţiuni, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru încadrarea în condiţia privind nivelul veniturilor realizate în cursul anului fiscal, inclusiv pentru stabilirea ponderii veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale, se vor lua în calcul aceleaşi venituri care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 108 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Cursul de schimb LEU/EUR pentru determinarea echivalentului în euro a veniturilor realizate de microîntreprinderi este cel comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a fiecărei luni a perioadei căreia îi este aferent venitul respectiv.

Impozitul pe profit datorat de contribuabil, începând cu trimestrul în care s-a depăşit limita prevăzută la art. 107^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă diferenţa dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv.

*** Abrogat.
Art. 108 - Baza impozabila
*** Abrogat. 

Norme Metodologice

11. Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe venit organizează şi conduc contabilitatea potrivit Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene.

12. Baza impozabilă asupra căreia se aplică cota de 1,5% este totalul veniturilor trimestriale care sunt înregistrate în creditul conturilor din clasa a 7-a "Conturi de venituri", cu excepţia celor înregistrate în:

  • - "Variaţia stocurilor";
  • - "Venituri din producţia de imobilizări necorporale";
  • - "Venituri din producţia de imobilizări corporale";
  • - "Alte venituri din exploatare" analitic reprezentând veniturile din cota-parte a subvenţiilor guvernamentale şi altor resurse similare pentru finanţarea investiţiilor;
  • - "Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare" şi "Venituri financiare din provizioane";
  • - veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii; precum şi
  • - veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor datorate către bugetul de stat, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementărilor legale.

13. Diferenţele favorabile de curs valutar rezultate în urma evaluării creanţelor şi datoriilor în valută existente la data de 31 decembrie 2002, înregistrate în contabilitate în "Rezultatul reportat" sunt venituri impozabile pe măsura încasării creanţelor sau plăţii datoriilor.

14. La calculul impozitului pe venit datorat de microîntreprinderile care îşi încetează existenţa în urma operaţiunilor de divizare, dizolvare sau lichidare nu sunt impozitate: rezervele constituite din profitul net, rezervele constituite din diferenţe de curs favorabil aferente capitalului social în devize sau disponibilului în devize, precum şi sumele aferente unor reduceri ale cotei de impozit pe profit, repartizate ca surse proprii de finanţare pe parcursul perioadei de funcţionare, potrivit legii, pentru societăţile care pe parcursul perioadei de funcţionare au fost şi plătitoare de impozit pe profit.

15. În cazul în care se achiziţionează case de marcat, din baza impozabilă se scade valoarea caselor de marcat, în conformitate cu documentul justificativ, în luna punerii în funcţiune. Punerea în funcţiune se face potrivit prevederilor legale.

*** Abrogat.
Art. 109 - Procedura de declarare a optiunii
*** Abrogat. 

Norme Metodologice

16. Opţiunea se înscrie în cererea de înregistrare la registrul comerţului şi este definitivă pentru anul fiscal respectiv şi pentru anii fiscali următori, atâta timp cât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 103 din Codul fiscal. Persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit pot opta pentru impozitul pe venit numai la începutul anului fiscal, dacă la finele anului precedent sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 103 din Codul fiscal şi nu au fost plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderilor pe parcursul funcţionării lor.

Opţiunea se comunică organelor fiscale teritoriale la începutul anului fiscal, prin depunerea Declaraţiei de menţiuni pentru persoane juridice, asociaţii familiale şi asociaţii fără personalitate juridică, până la data de 31 ianuarie inclusiv.

Pot opta şi persoanele juridice care desfăşoară activităţi în zonele libere şi/sau în zonele defavorizate.

*** Abrogat.
Art. 110 - Plata impozitului si depunerea declaratiilor fiscale
*** Abrogat.
Art. 111 - Impozitarea persoanelor fizice asociate cu o microintreprindere
*** Abrogat.

Norme Metodologice

17. Persoana fizică rezidentă va definitiva impozitul pe venitul din asociere în conformitate cu prevederile titlului III din Codul fiscal.

*** Abrogat.
Art. 112 - Prevederi fiscale referitoare la amortizare
*** Abrogat.
Legenda:
- Articol/norma modificat(a)  
- Articol data precedenta
Legenda

Text vechi - paragraf vechi. Exemplu:

17. nerezident - orice persoana juridica straina si orice persoana fizica nerezidenta;

Text modificat - textul ce inlocuieste paragraful vechi. Exemplu:

17. nerezident - orice persoana juridica straina si orice persoana fizica nerezidenta si orice alte entitati straine;

Text nou introdus. Exemplu:

(1^1) Īn perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009 inclusiv, nu se impoziteaza profitul obtinut de persoanele juridice straine.

Text abrogat. Exemplu:

Acciza este exigibila īn momentul eliberarii pentru consum sau cānd se constata pierderi sau lipsuri de produse accizabile.

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf