Justitie - presedintele completului

Lavinia Curelea presedintele Sectiei I civile

Roxana Popa presedintele delegat al Sectiei a II-a civile

Ionel Barba presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal

Corina Michaela Jîjîie presedintele Sectiei penale

Carmen Elena Popoiag judecator la Sectia I civila

Nina Ecaterina Grigoras judecator la Sectia I civila

Alina Iuliana Tuca judecator la Sectia I civila

Cristina Luzescu judecator la Sectia I civila

Rodica Susanu judecator la Sectia I civila

Alina Sorinela Macavei judecator la Sectia I civila - judecator-raportor

Constantin Brânzan judecator la Sectia a II-a civila

Marian Buda judecator la Sectia a II-a civila - judecator-raportor

Elena Cârcei judecator la Sectia a II-a civila

Adriana Chioseaua judecator la Sectia a II-a civila

Mariana Cârstocea judecator la Sectia a II-a civila

Minodora Condoiu judecator la Sectia a II-a civila

Viorica Lungeanu judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Iuliana Rîciu judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Doina Duican judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Eugenia Marin judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal - judecator-raportor

Gheorghita Lutac judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Elena Cantar judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Florentina Dragomir judecator la Sectia penala

Ilie Iulian Dragomir judecator la Sectia penala

Completul competent sa judece recursurile în interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 15/2012 este legal constituit, conform dispozitiilor art. 330^6 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, Legea nr. 71/2011 si Legea nr. 60/2012, precum si ale art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de doamna judecator Rodica Aida Popa, vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Din partea Avocatului Poporului se prezinta doamna consilier Ecaterina Mirea.

Procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror sef adjunct al Sectiei judiciare, Serviciul judiciar civil.

La sedinta de judecata participa doamna Niculina Vrâncut, magistrat-asistent în cadrul Sectiilor Unite, desemnata în conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Înalta Curte de Casatie si Justitie, Completul competent sa judece recursul în interesul legii, a luat în examinare recursurile în interesul legii declarate de Avocatul Poporului si procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la "calcularea termenului de 30 de zile în care trebuie aplicata sanctiunea disciplinara conform dispozitiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, respectiv momentul de la care începe sa curga acest termen".

Dupa prezentarea referatului cauzei, Înalta Curte a constatat ca nu sunt de examinat chestiuni prealabile sau exceptii si a pus în dezbatere recursurile în interesul legii.

Doamna consilier Ecaterina Mirea, reprezentantul Avocatului Poporului, a rezumat cele doua orientari jurisprudentiale conturate în ceea ce priveste problema de drept supusa examinarii în cauza.

A sustinut ca Avocatul Poporului apreciaza ca termenul de prescriptie de 30 de zile calendaristice, în care trebuie aplicata sanctiunea disciplinara conform art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, trebuie calculat de la data la care reprezentantul angajatorului, abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare, a luat cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, fie prin sesizarea sa printr-un act, referat sau orice alt înscris, din care poate deduce cu certitudine data certa, fie prin constatarea directa si nemijlocita a faptei respective de catre acesta.

S-a mentionat ca o atare opinie se fundamenteaza pe doctrina în materie si este sustinuta de faptul ca termenul de 30 de zile în discutie ar putea fi prelungit în mod abuziv de comisia de disciplina care, sub aparenta necesitatii efectuarii cercetarii disciplinare, fara o justificare reala, ar putea mentine situatia de incertitudine a angajatului.

În acelasi sens, s-a aratat ca neemiterea deciziei în termenul de 30 de zile ar permite angajatorului (uneori de rea-credinta) sa depaseasca acest termen - stabilit de legiuitor în scopul protectiei angajatului si al stabilitatii raporturilor de munca - prevalându-se de interpretarea textului legal de referinta, în dauna angajatului, care este pus în situatia unor presiuni cauzate de procedurile la care este supus.

În concluzie, s-au solicitat admiterea recursului în interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se corecteze practica neunitara în sensul opiniei exprimate de Avocatul Poporului.

Având cuvântul, doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, a solicitat, în esenta, admiterea recursurilor în interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii, în sensul de a se stabili însa ca, în toate situatiile în care sanctiunea disciplinara a fost aplicata dupa efectuarea cercetarii prealabile disciplinare, momentul de la care începe sa curga termenul de prescriptie de 30 de zile, prevazut de art. 252 alin. (1) din Codul muncii, este data la care rezultatele cercetarii, concretizate în raportul final de cercetare prealabila, au fost aduse la cunostinta reprezentantului angajatorului, abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare, prin depunerea lor la registratura unitatii, fara ca acest termen sa poata depasi termenul de 6 luni, calculat de la data savârsirii faptei.

Presedintele completului de judecata, doamna judecator Rodica Aida Popa, vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecata a retinut dosarul în vederea pronuntarii deciziei.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constata urmatoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitara

Analiza cuprinsului sesizarilor Avocatului Poporului si procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie releva ca obiectul recursurilor în interesul legii priveste calcularea termenului de 30 de zile în care trebuie aplicata sanctiunea disciplinara conform dispozitiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv momentul de la care începe sa curga acest termen.

Interpretarea dispozitiilor legale mentionate s-a realizat în mod diferit de catre instantele de judecata, ceea ce a condus la aplicarea lor diferita si la pronuntarea unor solutii neunitare.

2. Examenul jurisprudential

Practica judiciara neunitara ce a generat sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie cu prezentele recursuri în interesul legii s-a conturat în solutionarea contestatiilor formulate împotriva deciziilor de sanctionare disciplinara, în cadrul carora a fost invocata exceptia prescriptiei dreptului angajatorului de a emite respectivele decizii.

În urma verificarii jurisprudentei la nivelul întregii tari în aceste litigii, s-a constatat ca instantele nu au un punct de vedere unitar cu privire la calcularea termenului de 30 de zile în care trebuia aplicata sanctiunea disciplinara potrivit dispozitiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, statuând diferit asupra momentului de la care începe sa curga acest termen.

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

3.1. Într-o prima orientare, instantele au apreciat ca data la care angajatorul a luat cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare si de la care începe sa curga termenul de 30 de zile prevazut la art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, este data la care nota/procesul-verbal de sesizare/raportul de informare/referatul de prezentare a situatiei a fost înregistrat în registrul general al angajatorului si a dobândit data certa.

Instantele au apreciat ca cercetarea disciplinara trebuie sa se efectueze în interiorul celor 30 de zile calendaristice în care trebuie sa se emita si decizia de sanctionare si, în contextul legislativ analizat, nu se poate confunda cercetarea realizata de comisia de cercetare disciplinara, materializata într-un raport, cu data înregistrarii sesizarii în ceea ce priveste savârsirea abaterii disciplinare, care reprezinta data luarii la cunostinta despre savârsirea faptei si de la care curge termenul de prescriptie de 30 de zile.

S-a mai retinut ca data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare în sensul prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, este data la care nota/referatul/procesul-verbal de sesizare primeste data certa prin înregistrarea în registrul general al angajatorului, chiar daca, ulterior, este necesara completarea informatiilor pe care le contine sesizarea initiala (completare ce se va realiza prin intermediul cercetarii disciplinare).

În cadrul acestei opinii jurisprudentiale s-a mentionat ca a astepta finalizarea cercetarii disciplinare, pentru a începe sa curga termenul de 30 de zile, ar echivala cu prelungirea arbitrara a perioadei în care angajatorul trebuie sa îsi exercite prerogativele disciplinare, ceea ce pune sub semnul incertitudinii situatia salariatului. De asemenea, se îngreuneaza stabilirea exactitatii faptelor si se reduce eficienta combaterii comportamentelor daunatoare.

Ca atare, s-a considerat ca aceasta interpretare este conforma spiritului legii, raspunzând necesitatii asigurarii stabilitatii raporturilor de munca, conducând la responsabilizarea angajatorului în exercitarea prerogativelor disciplinare, scopul reglementarii unui termen de prescriptie de 30 de zile prevazut de art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, fiind acela al cercetarii cu celeritate a faptelor, a circumstantelor savârsirii acestora si a vinovatiei salariatului, în vederea lamuririi situatiei sale profesionale.

3.2. Într-o a doua interpretare, alte instante, în aceleasi ipoteze, au respins exceptia prescriptiei dreptului angajatorului de a emite decizii de sanctionare, considerând ca momentul de la care începe sa curga termenul de 30 de zile prevazut la art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, este data la care reprezentantul angajatorului, abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare, a luat la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare din raportul de cercetare disciplinara prealabila, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei.

În acest sens, instantele de judecata au apreciat ca numai dupa finalizarea cercetarii disciplinare prealabile, prevazute la art. 251 din Codul muncii, republicat, se poate considera ca fapta savârsita de salariat întruneste sau nu, cumulativ, elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, astfel cum este definita la art. 247 alin. (2) din Codul muncii, republicat.

Numai de la finalizarea cercetarii prealabile, care are caracter obligatoriu, se poate vorbi despre existenta unei abateri disciplinare, deoarece anterior acestui moment exista numai fapta, ca urmare a aplicarii prezumtiei de nevinovatie, astfel încât luarea la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare în termen de 30 de zile nu poate privi decât momentul încunostintarii angajatorului cu privire la actul final al cercetarii prealabile.

4. Opinia Avocatului Poporului

Avocatul Poporului apreciaza ca primul punct de vedere exprimat este în acord cu litera si spiritul legii. Astfel, s-a aratat ca termenul de prescriptie de 30 de zile calendaristice, în care trebuie aplicata sanctiunea disciplinara conform art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, constituie o garantie indispensabila derularii raporturilor de munca în conditii echitabile, atât pentru angajat, cât si pentru angajator, iar depasirea acestuia, fara sanctionarea faptei care constituie abatere disciplinara, conduce la prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sanctiuni disciplinare pentru abaterile de care a luat cunostinta.

Potrivit acestei opinii, termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare a luat cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, fie prin sesizarea sa printr-un act, referat sau orice alt înscris, din care poate deduce cu certitudine data certa, fie prin constatarea directa si nemijlocita a faptei respective de catre acesta.

Pe cale de consecinta, angajatorul trebuie sa faca toate verificarile necesare stabilirii raspunderii disciplinare în interiorul termenului de 30 de zile de când a luat cunostinta de savârsirea abaterii disciplinare si are obligatia de a emite decizia de sanctionare tot în termenul de 30 de zile de la data luarii la cunostinta a abaterii disciplinare, iar acest termen sa se încadreze în termenul de 6 luni de la data savârsirii faptei.

S-a sustinut ca acest punct de vedere este relevat de faptul ca termenul de 30 de zile ar putea fi prelungit în mod abuziv de comisia de disciplina care, sub aparenta necesitatii efectuarii cercetarii disciplinare, fara o justificare reala, ar putea mentine situatia de incertitudine a angajatului.

De asemenea, neemiterea deciziei în termenul de 30 de zile ar permite angajatorului (uneori de rea-credinta) sa depaseasca acest termen, stabilit de legiuitor în scopul protectiei angajatului si al stabilitatii raporturilor de munca, prevalându-se de interpretarea textului legal în discutie în dauna angajatului, care este pus în situatia unor presiuni cauzate de procedurile la care este supus.

Se considera ca textul mentionat a fost reglementat pentru a servi la rezolvarea cu celeritate a unor asemenea situatii, iar termenul impus de legiuitor este determinat de pozitia mai puternica a angajatorului fata de cea a salariatului, precum si de situatia obiectiva rezultata din detinerea de catre angajator a documentelor si datelor necesare elucidarii cauzei.

În acest context, completarea deciziei cu toate datele prevazute de lege în intervalul de 30 de zile nu ar produce nicio dificultate pentru angajator, cerându-i doar atentie si responsabilitate.

5. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie

Procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza, dimpotriva, ca ultimul punct de vedere exprimat este în acord cu litera si spiritul legii, pentru urmatoarele considerente:

În domeniul dreptului muncii, în mod similar altor forme de raspundere (penala sau contraventionala), conditia necesara si suficienta pentru declansarea raspunderii disciplinare este abaterea disciplinara, unicul temei pentru aplicarea sanctiunii disciplinare.

Atragerea raspunderii disciplinare se realizeaza potrivit unor reguli procedurale care au scopul de a asigura, pe de o parte, eficienta combaterii unor acte si comportari daunatoare procesului muncii, iar, pe de alta parte, de a garanta stabilirea exacta a faptelor si de a asigura dreptul la aparare al salariatilor în cauza, evitându-se astfel sanctiuni nejuste.

În toate situatiile în care sanctiunea disciplinara a fost aplicata dupa efectuarea cercetarii prealabile disciplinare, momentul de la care începe sa curga termenul de prescriptie de 30 de zile prevazut de art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, este data la care rezultatele cercetarii, concretizate prin raportul final de cercetare prealabila, au fost aduse la cunostinta reprezentantului angajatorului, abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare, prin depunerea lor la registratura unitatii, deoarece numai la acest moment se cunoaste daca fapta savârsita de salariat întruneste sau nu elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, atât sub aspectul laturii obiective, cât si sub aspectul laturii subiective.

În favoarea acestei interpretari pledeaza un argument ce rezulta din terminologia utilizata de legiuitor în cuprinsul art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, în distinctiile pe care le realizeaza în privinta momentelor diferite de la care curg cele doua termene de prescriptie, instituite de norma analizata.

Astfel, abaterea disciplinara nu se identifica întru totul cu fapta ce constituie obiectul cercetarii disciplinare, în sensul ca între cele doua notiuni exista o relatie întreg-parte, relatie relevata si de continutul dispozitiilor art. 247 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care definesc abaterea disciplinara.

La momentul la care reprezentantul angajatorului este sesizat cu o fapta prin care s-a încalcat disciplina muncii, chiar si în situatia în care se cunoaste faptuitorul, nu exista înca abatere disciplinara, deoarece functioneaza prezumtia de nevinovatie si, în consecinta, pâna la cercetarea faptuitorului, acesta se considera nevinovat.

Numai la momentul definitivarii cercetarii prealabile exista certitudinea întrunirii tuturor elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, de natura sa atraga raspunderea disciplinara.

Pe de alta parte, norma continuta de art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, trebuie interpretata sistemic, în contextul tuturor fazelor care apartin procedurii disciplinare, etape ce se afla într-o succesiune logica si interconditionare reciproca.

În acest sens, dispozitiile art. 251 alin. (1) din Codul muncii, republicat, statueaza ca, sub sanctiunea nulitatii absolute, nicio masura, cu exceptia avertismentului scris, nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.

În practica, cercetarea prealabila se finalizeaza cu un proces-verbal, referat ori raport întocmit de persoana/persoanele împuternicite, respectiv comisia instituita sa o efectueze, în care se consemneaza rezultatele cercetarii, propunerea de sanctionare (sau nu), sanctiunea ce poate fi aplicata etc.

Angajatorul, pe baza actului întocmit de autorul cercetarii, este singurul în drept sa decida daca emite sau nu emite o decizie de sanctionare disciplinara cu privire la un anume salariat.

Prin urmare, angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara numai dupa efectuarea cercetarii prealabile.

Un alt argument în sustinerea acestei opinii consta tocmai în reglementarea cercetarii disciplinare, reglementare care ar fi inutila, în conditiile în care, ab initio, fapta asupra careia poarta sesizarea ar fi considerata abatere.

Daca s-ar accepta aceasta perspectiva, ar însemna ca întreaga procedura a cercetarii disciplinare ar fi o formalitate lipsita de continut, câta vreme vinovatia, ca o caracteristica definitorie a abaterii disciplinare, este subsumata faptei si identificata cu precizie, înca de la început, din momentul sesizarii.

În consecinta, dreptul angajatorului de emitere a deciziei de sanctionare a salariatului se poate exercita în termenul de prescriptie de 30 de zile, care începe sa curga de la data la care documentul final al comisiei de cercetare a fost înregistrat la registratura angajatorului.

Adoptarea opiniei contrare ar conduce la instituirea, pe cale jurisprudentiala, a unui termen maxim de 30 de zile, în care trebuie desfasurata si finalizata cercetarea prealabila si, totodata, aplicata sanctiunea disciplinara, desi Codul muncii nu instituie vreo durata pentru cercetarea disciplinara, singura conditie fiind aceea ca toate procedurile disciplinare, inclusiv emiterea deciziei de sanctionare, sa se plaseze în interiorul termenului de 6 luni calculat de la data savârsirii faptei.

Nu se poate retine ca acest ultim termen ar fi excesiv de mare si ca salariatul ar resimti o stare de incertitudine ci, dimpotriva, este rezonabil, fiind destinat sa acopere, în general, o gama cât mai diversificata de situatii, precum acelea în care sesizarea angajatorului si cercetarea disciplinara debuteaza in rem, pentru ca mai apoi sa fie emise decizii de sanctionare in personam.

Or, scopul principiilor care guverneaza actiunea disciplinara este reprezentat nu numai de combaterea eficienta a unor acte sau comportari daunatoare procesului muncii, ci si de garantarea stabilirii exacte a faptelor în cadrul unei proceduri în care salariatului i se asigura dreptul la aparare.

6. Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul întocmit, s-a considerat ca solutia care se impune în cauza este cea reflectata de a doua orientare jurisprudentiala, în acord cu opinia exprimata de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.

În consecinta, s-a propus sa se admita recursurile în interesul legii formulate de Avocatul Poporului si de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, iar în interpretarea si aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, sa fie stabilit ca momentul de la care începe sa curga termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sanctiunii disciplinare este data înregistrarii raportului final al cercetarii disciplinare prealabile la registratura unitatii.

7. Înalta Curte

Art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata [fost art. 268 alin. (1) din Codul muncii anterior republicarii si renumerotarii], impune conditia ca aplicarea sanctiunii disciplinare sa se dispuna de catre angajator "printr-o decizie emisa în forma scrisa, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei".

Termenul de 30 de zile nu poate curge decât de la data la care, în urma finalizarii cercetarii disciplinare prealabile, fapta salariatului a fost calificata ca abatere disciplinara si a fost adusa la cunostinta reprezentantului angajatorului abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare, prin înregistrarea raportului final asupra cercetarii disciplinare la registratura unitatii.

Aceasta deoarece fapta dobândeste caracteristicile unei abateri disciplinare numai dupa finalizarea procedurii "cercetarii disciplinare prealabile", care are atât caracter obligatoriu, cât si anterior oricarei alte masuri, astfel cum rezulta din chiar denumirea sa. Doar în momentul identificarii elementelor cerute pentru existenta unei abateri disciplinare se poate vorbi despre încunostintarea angajatorului asupra "savârsirii" acesteia.

În sustinerea acestei concluzii trebuie pornit de la interpretarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, care instituie doua termene de prescriptie si doua momente de la care aceste termene încep sa curga:

- acela al luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, pentru termenul de 30 de zile;

- acela al savârsirii faptei, pentru termenul de 6 luni.

Astfel cum rezulta din interpretarea literala a art. 252 alin. (1) al Codului muncii, republicat, legiuitorul delimiteaza într-o maniera clara cele doua momente de la care curg termenele de prescriptie prin folosirea unor notiuni cu semnificatie juridica proprie, respectiv: "abatere disciplinara" si "fapta".

Pe de alta parte, legiuitorul produce confuzie prin folosirea sintagmei "luarea la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare", în loc de "luarea la cunostinta despre constatarea abaterii disciplinare", deoarece numai "fapta" putea fi savârsita, în timp ce abaterea disciplinara are un continut complex, incluzând notiunea de "fapta", si impune verificarea elementului subiectiv, adica a existentei vinovatiei, precum si a îndeplinirii celorlalte conditii impuse de art. 247 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care o defineste. Prin urmare, pentru rigurozitatea exprimarii, trebuia sa se aiba în vedere ca abaterea disciplinara nu putea fi savârsita, ci constatata.

De altfel, art. 247 alin. (2) din Codul muncii, republicat, include în notiunea de "abatere disciplinara" notiunea de "fapta", privita ca actiune sau inactiune, de care legea leaga îndeplinirea anumitor conditii. Aceste conditii urmeaza a fi verificate ulterior savârsirii faptei de catre organul sau persoana împuternicita de catre angajator sa efectueze cercetarea disciplinara prealabila.

Numai dupa finalizarea cercetarii prealabile se poate aprecia daca "fapta" are caracterul unei "abateri disciplinare", deoarece, pâna la acel moment, persoana care a savârsit "fapta" beneficiaza de prezumtia de nevinovatie. Astfel, "luarea la cunostinta" despre existenta abaterii disciplinare va avea loc numai dupa finalizarea cercetarii prealabile, deci ulterior momentului în care a fost savârsita fapta care a declansat cercetarea prealabila, tocmai pentru a se constata în ce masura faptuitorul este sau nu vinovat.

Prin urmare, momentul savârsirii "faptei" este distinct si anterior momentului stabilirii existentei "abaterii disciplinare", ca urmare a necesitatii verificarii îndeplinirii conditiei ca "fapta" sa fie savârsita cu încalcarea normelor legale, a regulamentului intern etc.

În acest context, trebuie avuta în vedere si distinctia dintre comisia sau persoana împuternicita de angajator sa efectueze cercetarea prealabila si persoana îndreptatita sa emita decizia de aplicare a sanctiunii disciplinare.

Termenul de 30 de zile nu se poate raporta decât la momentul la care persoana îndreptatita sa emita decizia de aplicare a sanctiunii disciplinare a luat la cunostinta despre rezultatul cercetarii disciplinare prealabile si numai daca aceasta a constatat întrunirea elementelor constitutive necesare pentru existenta abaterii disciplinare.

Ratiunea instituirii termenului de 30 de zile este aceea ca angajatorul, dupa studierea referatului care finalizeaza cercetarea disciplinara prealabila, sa stabileasca daca exista abatere disciplinara, care sunt consecintele acesteia si daca se impune aplicarea unei sanctiuni disciplinare, care anume sanctiune se cuvine a fi aplicata. De asemenea, s-a avut în vedere si alocarea timpului necesar motivarii în fapt si în drept a luarii acestei masuri de catre angajator, motivare care urmeaza a fi cenzurata pe calea controlului judiciar.

Un alt argument în sustinerea acestei opinii se bazeaza pe ratiuni de analogie si priveste modul în care legiuitorul a înteles sa reglementeze, în cadrul legilor speciale, problema pusa în discutie în prezentul recurs în interesul legii.

Astfel, în art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici se prevede expres ca momentul de la care începe sa curga termenul de aplicare a sanctiunii disciplinare este data sesizarii comisiei de disciplina cu privire la savârsirea abaterii disciplinare, iar nu data savârsirii abaterii disciplinare.

De asemenea, art. 89 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe lânga acestea si al personalului care functioneaza în cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice, referitor la sanctionarea personalului auxiliar din justitie, stabileste în mod neechivoc ca momentul de la care curge termenul de aplicare a sanctiunii disciplinare este cel al înregistrarii actului de constatare prin care se finalizeaza cercetarea prealabila la cabinetul conducatorului instantei sau al parchetului competent sa aplice sanctiunea.

În acelasi sens, art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii stipuleaza ca "actiunea disciplinara poate fi exercitata în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetarii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost savârsita".

Luând în considerare necesitatea elaborarii unei legislatii previzibile, cerinta impusa de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, rezulta ca interpretarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, ar trebui sa se realizeze si în concordanta cu dispozitiile legale mentionate anterior.

Prin urmare, si termenul de 30 de zile, cuprins în acest articol, trebuie sa curga de la data la care referatul final de constatare a existentei abaterii disciplinare a fost înregistrat la registratura persoanei îndreptatite sa emita decizia de sanctionare.

Nu poate fi primita argumentarea din prima opinie jurisprudentiala, conform careia termenul de 30 de zile trebuie sa includa si perioada cercetarii prealabile, pentru ca altfel angajatorul, "uneori de rea-credinta", îl va supune pe angajat la presiuni cauzate de procedura cercetarii disciplinare, deoarece interpretarea mentionata pleaca de la prezumtia de rea-credinta, iar legea româna instituie prezumtia contrara, a bunei-credinte.

Pe de alta parte, legiuitorul a reglementat si un termen maxim de prescriptie de 6 luni, în care poate fi aplicata sanctiunea disciplinara, în scopul de a nu permite angajatorului sa îsi exercite abuziv prerogativele si sa prelungeasca nepermis cercetarea prealabila si aplicarea sanctiunii, aspect de natura a afecta raporturile de munca prin crearea unei stari de nesiguranta a salariatului privind securitatea locului sau de munca.

Prin aceasta dispozitie legala, legiuitorul a înteles sa protejeze raporturile de munca, prin permisiunea acordata angajatorului de a realiza o cercetare prealabila riguroasa, care sa nu fie conditionata de încadrarea într-un termen-limita, fiind cunoscut faptul ca verificarea existentei unei abateri disciplinare poate presupune uneori activitati complexe, de exemplu, analize tehnice, expertize contabile. Daca s-ar considera ca termenul de emitere a deciziei de sanctionare începe sa curga anterior realizarii cercetarii disciplinare prealabile, ar însemna ca toate activitatile complexe, specifice acestei cercetari, sa se deruleze într-o perioada mai scurta de 30 de zile, ceea ce poate fi uneori imposibil din punct de vedere practic sau poate conduce la rezultate eronate.

Protejarea intereselor angajatului, prin instituirea unui termen maxim de prescriptie, constituie o apreciere sustinuta de concluziile exprimate de Curtea Constitutionala în Decizia nr. 71/1999 si reluate în Decizia nr. 743/2011, în sensul ca termenele de prescriptie fixate de lege constituie o masura de protectie a angajatilor fata de aplicarea arbitrara a unui regim sanctionator si asigura, în acelasi timp, stabilitatea raporturilor de munca.

Astfel, reglementarea a doua termene de prescriptie constituie o aplicare a principiului protejarii intereselor ambelor parti ale raportului de munca si al egalitatii armelor, respectiv:

- un termen minim de 30 de zile, acordat angajatorului pentru a verifica daca aspectele constatate în procedura cercetarii prealabile constituie abatere disciplinara, daca se impune aplicarea unei sanctiuni disciplinare pentru aceasta abatere si pentru a motiva masura luata;

- cât si un termen de maximum 6 luni - în care este inclus si termenul de 30 de zile - pentru a înlatura orice abuz al angajatorului rezultând din pozitia sa dominanta în cadrul raportului de munca.

Aceasta opinie este în acord cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a respins toate exceptiile de neconstitutionalitate relative la art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat.

Astfel, Curtea Constitutionala a fost învestita cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, al carui continut este identic cu art. 268 alin. (1) din Codul muncii, anterior renumerotarii, text care a fost invocat la momentul formularii exceptiei, Curtea Constitutionala pronuntându-se inclusiv asupra art. 252 alin. (1), care era în vigoare la momentul pronuntarii deciziei, criticile de neconstitutionalitate vizând faptul ca acest text de lege este imprecis si îi pune pe judecatori în situatia de a adauga la lege prin stabilirea actelor si faptelor ce marcheaza momentul luarii la cunostinta de catre angajator despre savârsirea abaterii disciplinare.

Curtea Constitutionala a respins exceptia, cu motivarea ca aceleasi termene de prescriptie au fost prevazute si în art. 13 alin. (4) din Legea organizarii si disciplinei muncii în unitatile socialiste de stat nr. 1/1970, articol care a format obiect al analizei de constitutionalitate în Decizia Curtii Constitutionale nr. 71/1999, ale carei considerente sunt valabile si în cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi, care sa justifice modificarea acestei jurisprudente.

Curtea Constitutionala a mai precizat ca art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respecta cerintele de calitate impuse prin jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, nefiind univoc, susceptibil de o interpretare abuziva sau arbitrara, astfel încât nu se poate trage concluzia ca instantele judecatoresti ar încalca sfera de competenta a Parlamentului.

De asemenea, prin Decizia nr. 71/1999, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a art. 13 alin. (4) din Legea nr. 1/1970, care avea urmatorul continut: "Sanctiunea disciplinara poate fi stabilita si va trebui sa fie comunicata în scris salariatului în cel mult 30 de zile de la data când cel în drept sa o aplice a luat cunostinta de savârsirea abaterii; aplicarea sanctiunii nu se va putea face însa mai târziu de 6 luni de la data savârsirii abaterii". Acest text a fost preluat în art. 252 alin. (1) din actualul Cod al muncii, republicat.

Cu acea ocazie, Curtea Constitutionala a retinut ca termenele stabilite în art. 13 alin. (4) din Legea nr. 1/1970 constituie garantii indispensabile derularii contractului de munca atât pentru angajat, cât si pentru cel ce angajeaza si este, în egala masura, în avantajul atât al celui care angajeaza, dar în mod deosebit al angajatului, sa existe termene fixate de lege care constituie, pe de o parte, o masura de protectie a angajatilor fata de aplicarea arbitrara a unui regim sanctionator, iar, pe de alta parte, ele asigura stabilitatea raporturilor de munca.

De altfel, acest punct de vedere a fost împartasit si de doctrina relevanta în materie.

Astfel, Ion Traian Stefanescu*1) apreciaza ca cel îndreptatit sa aplice sanctiunea disciplinara trebuie sa emita decizia în 30 de zile de la momentul în care a primit raportul final de cercetare disciplinara prealabila, prin care se constata ca s-a savârsit cu vinovatie o abatere disciplinara de catre salariatul în cauza, cu motivarea ca "art. 252 alin. (1) din Cod se refera la momentul constatarii savârsirii abaterii disciplinare pentru termenul de 30 de zile, în timp ce, pentru termenul de 6 luni, momentul de referinta este diferit, si anume acela al momentului savârsirii faptei".

*1) În "Tratatul teoretic si practic de drept al muncii", Editura Universul juridic, Bucuresti, 2012, p. 750.

Alexandru Ticlea*2) are aceeasi opinie, afirmând ca "într-adevar, termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoana juridica abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare sau angajatorul persoana fizica a luat cunostinta despre savârsirea abaterii si nu de la data savârsirii faptei".

*2) În "Tratatul de dreptul muncii", Editura Universul juridic, Bucuresti, 2011, p. 802.

O analiza ampla asupra problemei de drept în discutie face Magda Volonciu*3), care considera ca termenul de 30 de zile la care face referire art. 252 alin. (1) din Codul muncii începe sa curga dupa ce comisia de disciplina sau persoana împuternicita sa realizeze cercetarea prealabila si-a exprimat punctul de vedere, în sensul ca fapta exista si aduce atingere raporturilor de munca, a fost savârsita cu vinovatie de persoana supusa cercetarii disciplinare, pentru ca numai începând cu acest moment se poate vorbi despre existenta unei abateri disciplinare. Autoarea justifica aceasta concluzie prin distinctia între fapta si abatere disciplinara, distinctie care se realizeaza numai ca rezultat al desfasurarii cercetarii prealabile, care verifica îndeplinirea conditiilor legale impuse de art. 247 alin. (2) din Codul muncii pentru ca fapta sa devina abatere disciplinara. Se sustine ca "momentul de la care ar trebui sa curga termenul de 30 de zile este momentul în care comisia împuternicita a transmis raportul catre persoana îndreptatita sa emita decizia, iar din raport rezulta ca în cauza un salariat a savârsit o abatere disciplinara. Astfel, cel îndreptatit sa emita decizia are la dispozitie o perioada de 30 de zile ca, în raport de cele constatate de cei care au efectuat cercetarea disciplinara prealabila si având în vedere dispozitiile art. 250 din Codul muncii, republicat, sa decida cu privire la sanctiunea aplicabila".

*3) În "Revista Româna de Doctrina si Jurisprudenta" nr. 3/2011, p. 146.

Pentru considerentele aratate, în temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, Legea nr. 71/2011 si Legea nr. 60/2012,

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

În numele legii

DECIDE

Admite recursurile în interesul legii declarate de Avocatul Poporului si procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si stabileste ca:

În interpretarea si aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe sa curga termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sanctiunii disciplinare este data înregistrarii raportului final al cercetarii disciplinare prealabile la registratura unitatii.

Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. (4) din Codul de procedura civila.

Pronuntata în sedinta publica astazi, 12 noiembrie 2012.