Regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile publice, unităţile cooperatiste, asociaţiile şi celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice care au calitatea de comerciant au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi.

Contabilitatea, ca instrument principal de cunoaştere, gestiune şi control al patrimoniului şi al rezultatelor obţinute, trebuie să asigure:

• a) înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimonială şi rezultatele obţinute atît pentru necesităţile proprii ale persoanelor prevăzute la art. 1, cît şi în relaţiile acestora cu asociaţii sau acţionarii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale şi alte persoane juridice şi fizice;
• b) controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate şi al procedeelor de prelucrare utilizate, precum şi exactitatea datelor contabile furnizate;
• c) furnizarea informaţiilor necesare stabilirii patrimoniului naţional, execuţiei bugetului public naţional, precum şi întocmirii balanţelor financiare şi a bilanţului pe ansamblul economiei naţionale.

(1) Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională.

(2) Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atît în moneda naţională, cît şi în valută.

Ministerul Economiei şi Finanţelor emite planul de conturi general, modelele registrelor şi bilanţurilor contabile, formularele comune privind activitatea financiară şi contabilă, normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora. Pentru societăţile bancare, acestea se elaborează de către Banca Naţională a României şi se aprobă de către Ministerul Economiei şi Finanţelor.

(1) Persoanele prevăzute la art. 1 au obligaţia să conducă contabilitatea în partidă dublă şi să întocmească bilanţ, respectiv dare de seamă contabilă în cazul instituţiilor publice, denumite, în prezenta lege, bilanţ contabil.

(2) Ministerul Economiei şi Finanţelor stabileşte categoriile de persoane care pot ţine contabilitatea în partidă simplă, precum şi cele care întocmesc bilanţ contabil.

(1) Înregistrările în contabilitate se fac cronologic şi sistematic, potrivit planurilor de conturi şi normelor emise în condiţiile prevederilor art. 4.

(2) Orice operaţiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobîndind astfel calitatea de document justificativ.

(3) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, ori înregistrat în contabilitate, după caz.

(1) Înregistrarea în contabilitate a bunurilor mobile şi imobile se face la valoarea de achiziţie, de producţie sau la preţul pieţei, după caz.

(2) Creanţele şi datoriile se înregistrează în contabilitate la valoarea lor nominală.

Evaluarea elementelor patrimoniale pe baza inventarierii şi reflectarea acestora în bilanţul contabil se fac potrivit normelor stabilite de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Documentul oficial de gestiune al persoanelor prevăzute la art. 1 îl constituie bilanţul contabil, care trebuie să dea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute.