Sinteza legislativa 27 iunie - 25 iulie 2014

29 Iulie 2014, Sinteza Legislativa

Ordinul nr. 1847 al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 781 Cod procedură fiscală, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutul unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 535 din 18 iulie 2014

Prin prezentul ordin se aprobă:

I. Procedura privind declararea contribuabililor inactivi, potrivit art. 78^1 alin. 1 din Codul de procedură fiscală.

Conform art. 781 alin. 1 Cod procedură fiscală, contribuabilii persoane juridice sau orice entități fără personalitate juridică se declară inactivi şi acestora le sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. 11 și 12 din Codul fiscal dacă se află în una dintre următoarele situații:

a) nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nici o obligație declarativă prevăzută de lege(în sensul procedurii prin obligaţie declarativă se înţelege obligaţia de depunere a următoarelor formulare: 100 – Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, 112 – Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, 101 – Declaraţie privind impozitul pe profit, 300 – Decont de taxă pe valoare adăugată, 301 – Decont special de taxă pe valoare adăugată, 390 VIES – Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare de bunuri, 394 – Declaraţie informativă privind livrările / prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional);

b) se sustrag de la efectuarea inspecției fiscale prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;

c) organele fiscale au constatat că nu funcționează la domiciliul fiscal declarat, potrivit procedurii stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Pe perioada cât contribuabilii sunt declaraţi inactivi, le sunt aplicabile procedurile de administrare referitoare la declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat. Prin excepţie de la această regulă, contribuabili declaraţi inactivi nu vor fi supuşi procedurilor curente de notificare şi de impunere din oficiu pentru nedepunerea declaraţiilor.

Contribuabililor declaraţi inactivi li se anulează din oficiu înregistrarea în scopuri de TVA, începând cu data comunicării deciziei de declarare în inactivitate.

Sediile secundare înregistrate fiscal ale contribuabililor declaraţi inactivi sunt considerate inactive pe perioada în care contribuabilii care le-au înfiinţat rămân inactivi.

II. Procedura de reactivare a contribuabililor declaraţi inactivi.

Conform art. 781 alin. 3 Cod procedură fiscală, contribuabili declaraţi inactivi se reactivează dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele obligaţii:

a) îşi îndeplinesc toate obligaţiile declarative prevăzute de lege;

b) nu înregistrează obligaţii fiscale restante;

c) organele fiscale au constatat că funcţionează la domiciliul fiscal declarat.

Persoanelor impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA datorită declarării inactivităţii fiscale, la reactivare sunt înregistrate din oficiu în scopuri de TVA de către organul fiscal competent. Înregistrarea în scopuri de TVA se consideră valabilă începând cu data reactivării.

III. Procedura de îndreptare a erorilor materiale.

Conform art. 781 alin. 6 Cod procedură fiscală, ori de câte ori se constată că un contribuabil a fost declarat inactiv din eroare, organul fiscal emitent anulează decizia de declarare a contribuabilului ca inactiv, cu efect pentru viitor şi pentru trecut.

IV. Procedura de scoatere din evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi a contribuabililor radiaţi.

Autor: Cristi Chitu | Sursa: Fincont.NET

comments powered by Disqus
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf