Sinteza Legislativa 25 mai - 1 iunie 2012

10 Decembrie 2012, Sinteza Legislativa

1. Ordinul nr. 820 al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 357 din 25.05.2012

Pentru semestrul I al anului 2012, începând cu luna mai, valoarea nominală a unui tichet de masă este de 9 lei.

2. Ordinul nr. 821 al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale pentru stabilirea valorii nominale indexate care se acordă sub formă de tichete de creşă pentru semestrul I al anului 2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 357 din 25.05.2012

Pentru semestrul I al anului 2012, începând cu luna mai, valoarea sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creşă este de 400 lei.

3. Ordinul 700 al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 356 din 25.05.2012

Prin prezentul ordin se aprobă Procedura de modificare din oficiu a vectorului fiscal cu privire la TVA.

Înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA a unei persoane impozabile se consideră valabilă începând cu:

- data reactivării contribuabilului prin decizie a organului fiscal competent;

- data înregistrării în registrul comerţului a menţiunii privind reluarea activităţii;

- data comunicării deciziei privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA.

Anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a contribuabililor se efectuează:

- de la data declarării ca inactivi;

- de la data înscrierii menţiunii privind inactivitatea temporară în registrul comerţului;

- de la data comunicării deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA de către organul fiscal, în situaţia în care asociaţii / administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi / sau fapte prevăzute de actele normative în vigoare;

- de la data de 1 august sau 1 februarie, după caz, pentru persoanele impozabile care utilizează luna sau trimestrul ca perioadă fiscală pentru TVA şi care, în semestrul calendaristic anterior, nu au depus nici un decont de TVA;

- de la data de 1 februarie sau 1 august, după caz, pentru persoanele impozabile care utilizează luna sau trimestrul ca perioadă fiscală pentru TVA şi care, în deconturile aferente celor 6 luni sau celor două trimestre, după caz, din semestrul calendaristic anterior, nu au declarat achiziţii de bunuri / servicii şi nici livrări de bunuri / prestări de servicii realizate în cursul acestor perioade de raportare.

Înregistrarea din oficiu, în scopuri de TVA a persoanelor impozabile obligate să se înregistreze în scopuri de TVA şi care nu solicită înregistrarea, se face când se constată că persoana îndeplineşte condiţiile pentru înregistrarea în scopuri de TVA şi nu a solicitat înregistrarea. Organul fiscal va notifica respectiva persoană în vederea înregistrării în scopuri de TVA. Nu se face notificare în situaţiile în care constatarea a fost făcută ca urmare a unei inspecţii fiscale.

Înregistrarea în scopuri de TVA, din oficiu, a persoanelor impozabile care au fost reactivate fiscal şi a persoanelor impozabile care au înscris în registrul comerţului menţiuni privind încetarea situaţiei de suspendare temporară a activităţii se face la încetarea situaţiilor care au dus la anularea înregistrării în scopuri de TVA.

Prezentul ordin abrogă Ordinul nr. 1786 din 2010 al preşedintelui A.N.A.F. pentru aprobarea procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA.

4. Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134 din 2010 privind Codul de procedura civilă, publicat în Monitorul Oficial nr. 365 din 30.05.2012

Prezenta lege cuprinde dispoziţiile pentru punerea în aplicare a legii nr. 134 din 2010 privind Codul de procedură civilă, având ca obiect punerea de acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă.

Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. Termenul de intrare în vigoare este 1 septembrie 2012. Procesele începute prin cereri depuse în condiţiile legii, înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, rămân supuse legii vechi.

Autor: Lucian Huzum | Sursa: Fincont.NET

comments powered by Disqus
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf