Publicata in Monitorul Oficial

Ordonanta de urgenta nr. 8 din 17 februarie 2010

privind reglementarea de măsuri fiscale pentru unele livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate de Compania Naţională "Romtehnica" - S.A. către Ministerul Apărării Naţionale în anul 2010

Având în vedere lipsa resurselor necesare pentru efectuarea plăţii taxei pe valoarea adăugată aferente contractelor de achiziţii încheiate de Compania Naţională "Romtehnica" - S.A., care acţionează în calitate de comisionar, în nume propriu, pentru Ministerul Apărării Naţionale, ţinând cont de acumularea unor majorări generate de neplata taxei pe valoarea adăugată, aspect care grevează substanţial bugetul Ministerului Apărării Naţionale, acestea fiind elemente care, în contextul actualei crize economico-financiare, vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, în lipsa unei astfel de reglementări existând riscul nerespectării angajamentelor asumate faţă de organismele internaţionale, precum şi crearea unei presiuni suplimentare asupra bugetului de stat, prin majorarea cheltuielilor privind staţionarea nejustificată în vamă a bunurilor şi serviciilor contractate, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

ART. 1

 

Termenul de 31 august 2010, prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2009 privind reglementarea de măsuri fiscale pentru unele livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate de Compania Naţională "Romtehnica" - S.A. către Ministerul Apărării Naţionale, se prorogă la data de 31 august 2011.

 

ART. 2

 

Prin derogare de la prevederile art. 134^2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate către Ministerul Apărării Naţionale de către Compania Naţională "Romtehnica" - S.A., care acţionează în calitate de comisionar, în nume propriu, dar în contul Ministerului Apărării Naţionale, intervine la data încasării de către Compania Naţională "Romtehnica" - S.A. a contravalorii integrale a bunurilor livrate/serviciilor prestate şi a taxei aferente acestora, dar nu mai târziu de data de 31 august 2011. Pentru bunurile/serviciile acordate cu titlu gratuit, pentru care se datorează TVA conform titlului VI "Taxa pe valoarea adăugată" din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data încasării de către Compania Naţională "Romtehnica" - S.A. a contravalorii totale sau parţiale a acestei taxe de la Ministerul Apărării Naţionale, dar nu mai târziu de data de 31 august 2011.

 

ART. 3

 

Prevederile art. 2 se aplică pentru livrările de bunuri, prestările de servicii şi donaţiile efectuate până la data de 31 decembrie 2010.

 

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

 

Contrasemnează:

Ministrul apărării naţionale,

Gabriel Oprea

 

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf