Publicata in Monitorul Oficial

Hotarare nr. 1861 din 21 decembrie 2006

pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HotărÔrea Guvernului nr. 44/2004

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

ART. 1

 

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

 

A. Titlul I "Dispoziţii generale":

 "Codul fiscal:

[...]

Definiţia sediului permanent

ART. 8

 

(1) În înţelesul prezentului cod, sediul permanent este un loc prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent.

 

(2) Un sediu permanent presupune un loc de conducere, sucursală, birou, fabrică, magazin, atelier, precum şi o mină, un puţ de ţiţei sau gaze, o carieră sau alte locuri de extracţie a resurselor naturale.

 

(3) Un sediu permanent presupune un şantier de construcţii, un proiect de construcţie, ansamblu sau montaj sau activităţi de supervizare legate de acestea, numai dacă şantierul, proiectul sau activităţile durează mai mult de 6 luni.

 

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (1) - (3), un sediu permanent nu presupune următoarele:

a) folosirea unei instalaţii numai în scopul depozitării sau al expunerii produselor ori bunurilor ce aparţin nerezidentului;

b) menţinerea unui stoc de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident numai în scopul de a fi depozitate sau expuse;

c) menţinerea unui stoc de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident numai în scopul de a fi procesate de către o altă persoană;

d) vânzarea de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident, care au fost expuse în cadrul unor expoziţii sau târguri fără caracter permanent ori ocazionale, dacă produsele ori bunurile sunt vândute nu mai târziu de o lună după încheierea târgului sau a expoziţiei;

e) păstrarea unui loc fix de activitate numai în scopul achiziţionării de produse sau bunuri ori culegerii de informaţii pentru un nerezident;

f) păstrarea unui loc fix de activitate numai în scopul desfăşurării de activităţi cu caracter pregătitor sau auxiliar de către un nerezident;

g) păstrarea unui loc fix de activitate numai pentru o combinaţie a activităţilor prevăzute la lit. a) - f), cu condiţia ca întreaga activitate desfăşurată în locul fix să fie de natură preparatorie sau auxiliară.

 

(5) Prin derogare de la prevederile alin. (1) şi (2), un nerezident este considerat a avea un sediu permanent în România, în ceea ce priveşte activităţile pe care o persoană, alta decât un agent cu statut independent, le întreprinde în numele nerezidentului, dacă persoana acţionează în România în numele nerezidentului şi dacă este îndeplinită una din următoarele condiţii:

a) persoana este autorizată şi exercită în România autoritatea de a încheia contracte în numele nerezidentului, cu excepţia cazurilor în care activităţile respective sunt limitate la cele prevăzute la alin. (4) lit. a) - f);

b) persoana menţine în România un stoc de produse sau bunuri din care livrează produse sau bunuri în numele nerezidentului.

 

(6) Un nerezident nu se consideră că are un sediu permanent în România dacă doar desfăşoară activitate în România prin intermediul unui broker, agent, comisionar general sau al unui agent intermediar având un statut independent, în cazul în care această activitate este activitatea obişnuită a agentului, conform descrierii din documentele constitutive. Dacă activităţile unui astfel de agent sunt desfăşurate integral sau aproape integral în numele nerezidentului, iar în relaţiile comerciale şi financiare dintre nerezident şi agent există condiţii diferite de acelea care ar exista între persoane independente, agentul nu se consideră ca fiind agent cu statut independent.

 

(7) Un nerezident nu se consideră că are un sediu permanent în România numai dacă acesta controlează sau este controlat de un rezident ori de o persoană ce desfăşoară o activitate în România prin intermediul unui sediu permanent sau altfel.

 

(8) În înţelesul prezentului cod, sediul permanent al unei persoane fizice se consideră a fi baza fixă.

 

Norme metodologice:

1. Termenul "loc prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea" acoperă orice fel de clădiri, echipamente sau instalaţii utilizate pentru desfăşurarea activităţii nerezidentului indiferent dacă acestea sunt sau nu utilizate exclusiv în acest scop. Un loc de activitate există şi acolo unde nu sunt construite sau nu sunt necesare clădiri pentru desfăşurarea activităţii nerezidentului, ci dispune doar de un spaţiu. Nu este important dacă clădirile, echipamentele sau instalaţiile sunt deţinute în proprietate, sunt închiriate sau se găsesc în alt fel la dispoziţia nerezidentului. Un loc de activitate poate fi constituit de o tarabă în piaţă sau locul de activitate poate fi situat în clădirea unei alte societăţi, atunci când un nerezident are în permanenţă la dispoziţie anumite clădiri sau părţi ale acestora, deţinute în proprietate de altă societate.

 

2. Este suficient ca un nerezident să aibă la dispoziţia sa un spaţiu utilizat pentru activităţi economice pentru ca acesta să constituie un loc de activitate, nefiind necesar nici un drept legal oficial de utilizare a respectivului spaţiu.

 

3. Deşi nu este necesar nici un drept legal oficial de utilizare a unui anumit spaţiu pentru ca locul respectiv să constituie sediu permanent, simpla prezenţă a unui nerezident într-o anumită locaţie nu înseamnă că locaţia respectivă se găseşte la dispoziţia acelui nerezident. Acest principiu este ilustrat de următoarele situaţii în care reprezentanţi ai unui nerezident sunt prezenţi în spaţiile unei alte societăţi:

a) Un vânzător care îşi vizitează cu regularitate un client principal pentru a primi comenzi şi se întâlneşte cu directorul de achiziţii în biroul acestuia. În acest caz, clădirea clientului nu se află la dispoziţia societăţii pentru care lucrează vânzătorul şi nu constituie un loc fix de activitate prin care se desfăşoară activităţile nerezidentului. Cu toate acestea, în funcţie de situaţia existentă se poate aplica alin. (5) al art. 8 din Codul fiscal pentru a considera că există un sediu permanent.

b) Un angajat al unei societăţi căruia i se permite, pe o perioadă lungă de timp, să utilizeze un birou în sediul unei alte societăţi pentru a asigura respectarea de către societatea din urmă a obligaţiilor asumate prin contractul încheiat cu prima societate. În acest caz, angajatul desfăşoară activităţi legate de obiectul primei societăţi, iar biroul ce se găseşte la dispoziţia sa în sediul celeilalte societăţi va constitui un sediu permanent al angajatorului său, dacă biroul este pus la dispoziţia sa pe o perioadă de timp suficient de lungă pentru a constitui un "loc de activitate" şi dacă activităţile efectuate acolo depăşesc activităţile precizate în alin. (4) al art. 8 din Codul fiscal.

c) O societate de transport rutier care foloseşte zilnic o perioadă scurtă de timp o platformă de livrare din depozitul clientului său, pentru a livra mărfuri achiziţionate de acel client. În acest caz, prezenţa societăţii de transport rutier la platforma de livrare este de scurtă durată şi societatea nu poate considera că acel loc se află la dispoziţia sa şi constituie un sediu permanent al societăţii.

d) Un zugrav care, timp de doi ani, petrece trei zile pe săptămână într-o mare clădire de birouri ce aparţine principalului lui client. În acest caz, prezenţa zugravului în acea clădire de birouri în care îşi desfăşoară activitatea, respectiv zugrăveşte, constituie un sediu permanent al zugravului.

 

4. Cuvintele "prin care" trebuie să se aplice în toate situaţiile în care activităţile economice sunt desfăşurate într-o anumită locaţie ce este la dispoziţia societăţii în acest scop. Astfel, se va considera că o societate angajată pentru pavarea unui drum îşi desfăşoară activitatea "prin" locaţia în care are loc activitatea.

 

5. Locul de activitate trebuie să fie "fix", astfel încât să existe o legătură între locul de activitate şi un anumit punct geografic. Nu este importantă perioada de timp în care o societate a unui stat contractant operează în celălalt stat contractant dacă nu face acest lucru într-un loc distinct, dar nu înseamnă că echipamentul ce constituie locul de activitate trebuie să fie efectiv fixat pe sol. Este suficient ca echipamentul să rămână într-un anumit loc. Atunci când activităţile economice ale unei societăţi sunt deplasate între locaţii învecinate, pot exista dificultăţi în a stabili dacă există un singur "loc de activitate". Dacă există două locuri de activitate şi dacă celelalte condiţii ale sediului permanent sunt îndeplinite, la fiecare dintre aceste locuri, societatea va avea două sedii permanente. Se consideră că există un singur loc de activitate atunci când o anumită locaţie, în interiorul căreia sunt deplasate activităţile, poate fi identificată ca formând un tot unitar din punct de vedere comercial şi geografic, în ceea ce priveşte activitatea respectivă. Acest principiu, poate fi ilustrat prin exemple:

a) O mină constituie un singur loc de activitate, chiar dacă activităţile pot fi deplasate dintr-o locaţie în alta în interiorul acelei mine deoarece mina respectivă constituie o singură unitate geografică şi comercială din punct de vedere al activităţii miniere. Un "hotel de birouri" în care o firmă de consultanţă închiriază în mod regulat diferite birouri este considerat ca fiind un singur loc de activitate pentru acea firmă deoarece, în acest caz, clădirea constituie un tot unitar din punct de vedere geografic, iar hotelul este unicul loc de activitate al acelei firme de consultanţă. O stradă pietonală, o piaţă deschisă sau un târg în care îşi fixează standul un comerciant reprezintă unicul loc de activitate al respectivului comerciant.

b) Faptul că activităţile pot fi desfăşurate într-o zonă geografică limitată nu are ca rezultat considerarea acelei zone geografice ca fiind loc unic de activitate. Astfel, atunci când un zugrav lucrează succesiv în cadrul unei serii de contracte fără legătură între ele pentru mai mulţi clienţi diferiţi, într-o clădire mare de birouri, fără să existe contract pentru un proiect complex de zugrăvire a clădirii, clădirea nu este considerată ca unic loc de activitate. Dacă însă, un zugrav efectuează, în cadrul unui singur contract, lucrări în toată clădirea pentru un singur client, acest contract reprezintă un singur proiect şi clădirea în ansamblul său este un singur loc de activitate pentru lucrările de zugrăvit, deoarece constituie un tot unitar din punct de vedere comercial şi geografic.

c) O zonă în care activităţile sunt desfăşurate ca parte a unui singur proiect ce constituie un tot unitar din punct de vedere comercial şi care nu întruneşte aceleaşi condiţii din punct de vedere geografic nu constituie un loc unic de activitate. Astfel, atunci când un consultant lucrează în diferite sucursale din locaţii diferite în cadrul unui singur proiect de instruire profesională a angajaţilor unei bănci, fiecare sucursală este considerată separat. Dacă însă respectivul consultant se deplasează dintr-un birou în altul în cadrul aceleiaşi sucursale, se va considera că el rămâne în acelaşi loc de activitate. Locaţia unică a sucursalei se încadrează în condiţia de tot unitar din punct de vedere geografic, situaţie care lipseşte în cazul în care consultantul se deplasează între sucursale aflate în locaţii diferite.

 

6. Deoarece locul de activitate trebuie să fie fix, se consideră sediu permanent dacă acel loc de activitate are un anumit grad de permanenţă. Se consideră astfel că, există un sediu permanent atunci când locul de activitate a fost menţinut pe o perioadă mai lungă de şase luni. Astfel, activităţile a căror natură este repetitivă, în aceste cazuri, fiecare perioadă în care este utilizat locul de activitate trebuie analizată în combinaţie cu numărul de ocazii în care s-a utilizat respectivul loc, care se pot întinde pe un număr de ani.

Un loc de activitate poate totuşi să constituie un sediu permanent chiar dacă există doar pentru o perioadă scurtă de timp. Astfel:

a) întreruperile temporare de activitate nu determină încetarea existenţei sediului permanent. Când un anumit loc de activitate este utilizat numai în intervale scurte de timp dar aceste utilizări au loc cu regularitate pe perioade lungi, locul de activitate nu trebuie considerat ca fiind de natură strict temporară.

b) De asemenea, în situaţiile în care un loc de activitate este utilizat pe perioade foarte scurte de timp de un număr de societăţi similare conduse de aceeaşi persoană sau de persoane asociate. În această situaţie se evită considerarea locului de activitate ca fiind utilizat altfel decât în scopuri temporare de fiecare dintre societăţi.

c) Atunci când un loc de activitate care a fost, la început, conceput pentru a fi utilizat pe o perioadă de timp scurtă încât nu constituia sediu permanent, dar este în realitate menţinut mai mult, devine un loc fix de activitate şi se transformă retroactiv în sediu permanent. Un loc de activitate poate de asemenea constitui un sediu permanent de la înfiinţarea sa chiar dacă a existat, în practică, doar pe o perioadă scurtă de timp, dacă acesta a fost prematur lichidat datorită unor situaţii deosebite cum ar fi eşecul investiţiei.

 

7. Pentru ca un loc de activitate să constituie sediu permanent, societatea ce îl utilizează trebuie să îşi desfăşoare integral sau parţial activităţile prin acel loc de activitate. Activitatea nu trebuie să fie permanentă în sensul că nu există întreruperi ale operaţiunilor, ci operaţiunile trebuie desfăşurate cu regularitate.

 

8. Atunci când activele corporale, precum utilajele, echipamentele industriale, comerciale sau ştiinţifice, clădirile sau activele necorporale precum brevetele, procedurile şi alte proprietăţi similare sunt închiriate sau acordate în leasing unor terţi printr-un loc fix de activitate menţinut de o societate a unui Stat Contractant în celălalt Stat, această activitate va conferi, în general, locului de activitate caracterul de sediu permanent. Acelaşi lucru este valabil şi atunci când printr-un loc fix de activitate este furnizat capital. Dacă o societate a unui Stat închiriază sau acordă în leasing utilaje, echipamente, clădiri sau proprietăţi necorporale unei societăţi a celuilalt Stat fără ca pentru această închiriere să menţină un loc fix de activitate în celălalt Stat, atunci utilajele, echipamentele, clădirea sau proprietăţile necorporale închiriate nu constituie un sediu permanent al locatorului cu condiţia ca obiectul contractului să fie limitat la simpla închiriere a utilajelor, echipamentelor. Acesta este şi cazul când locatorul furnizează personal, ulterior instalării pentru a opera echipamentul, cu condiţia ca responsabilitatea acestuia să fie limitată la operarea şi întreţinerea echipamentului sub conducerea, responsabilitatea şi controlul locatarului. Dacă personalul are responsabilităţi mai largi, cum ar fi participarea la deciziile privind lucrările în care va fi utilizat echipamentul sau dacă operează, asigură service, inspectează şi întreţine echipamentul sub responsabilitatea şi controlul locatorului, atunci activitatea locatorului poate depăşi simpla închiriere a echipamentului şi poate constitui o activitate antreprenorială. În acest caz se consideră că există un sediu permanent dacă este îndeplinit criteriul permanenţei.

 

9. Activitatea unei societăţi este desfăşurată în principal de către antreprenor sau de către personal aflat într-o relaţie de angajare retribuită cu societatea. Acest personal include angajaţi şi alte persoane ce primesc instrucţiuni de la societate ca agenţi dependenţi. Prerogativele acestui personal în relaţiile sale cu terţii sunt irelevante. Nu are nici o importanţă dacă agentul dependent este autorizat sau nu să încheie contracte dacă lucrează la locul fix de activitate. Un sediu permanent este considerat şi dacă activitatea societăţii este desfăşurată în principal cu ajutorul echipamentului automatizat, activităţile personalului fiind limitate la montarea, operarea, controlarea şi întreţinerea acestui echipament. Deci, maşinile cu câştiguri, automatele cu vânzare şi celelalte echipamente similare instalate de o societate a unui Stat în celălalt Stat constituie un sediu permanent în funcţie de desfăşurarea de către societate şi a altor activităţi în afară de instalarea iniţială a maşinilor. Nu există un sediu permanent atunci când societatea doar instalează maşinile şi apoi le închiriază altor societăţi. Un sediu permanent există atunci când societatea care instalează maşinile se ocupă pe cont propriu şi de operarea acestora şi de întreţinerea lor. Acelaşi lucru este valabil şi atunci când maşinile sunt operate şi întreţinute de un agent dependent al societăţii.

 

10. Un sediu permanent există imediat ce societatea începe să îşi desfăşoare activitatea printr-un loc fix de activitate. Acesta este cazul atunci când societatea pregăteşte activitatea pentru care va servi permanent locul de activitate. Perioada de timp în care locul fix de activitate este înfiinţat de către societate nu trebuie luată în calcul, cu condiţia ca această activitate să difere substanţial de activitatea pentru care va servi permanent locul de activitate. Sediul permanent va înceta să existe odată cu renunţarea la locul fix de activitate sau odată cu încetarea oricărei activităţi desfăşurate prin acesta, respectiv atunci când toate actele şi măsurile ce au legătură cu activităţile anterioare ale sediului permanent sunt încheiate cum ar fi finalizarea tranzacţiilor curente, întreţinerea şi repararea utilajelor. O întrerupere temporară a operaţiunilor nu poate fi privită însă ca o încetare a activităţii. Dacă locul fix de activitate este închiriat unei alte societăţi, acesta va servi în mod normal numai activităţilor acelei societăţi şi nu activităţilor locatorului; în general, sediul permanent al locatorului încetează să existe, cu excepţia situaţiilor în care acesta continuă să îşi desfăşoare activitatea pe cont propriu prin locul fix de activitate.

 

Comerţul electronic

11. Deşi o locaţie în care echipamentul automat este operat de către o societate poate constitui un sediu permanent în ţara în care este situat, trebuie făcută o distincţie între computer, ce poate fi instalat într-o locaţie astfel încât în anumite condiţii poate constitui sediu permanent, şi datele şi software-ul utilizat de respectivul echipament sau stocat pe el. Astfel, un site web Internet, care reprezintă o combinaţie de software şi date electronice nu constituie un activ corporal, nu are o locaţie care să poată constitui un "loc de activitate" şi nu există "un amplasament, cum ar fi clădiri sau, în unele cazuri, echipamente sau utilaje" în ceea ce priveşte software-ul şi datele ce constituie site-ul web. Serverul pe care este stocat acel site web şi prin intermediul căruia acesta este accesibil este un echipament ce are o locaţie fizică şi locaţia fizică poate constitui un "loc fix de activitate" al societăţii ce operează serverul.

 

12. Distincţia între site-ul web şi serverul pe care acesta este stocat şi utilizat este importantă deoarece societatea ce operează serverul poate fi diferită de societatea ce desfăşoară activităţi prin site-ul web. Este frecventă situaţia ca un site web prin care o societate desfăşoară activităţi să fie găzduit pe serverul unui furnizor de servicii internet. Deşi onorariile plătite unui furnizor de servicii internet în cadrul acestui aranjament pot avea la bază dimensiunea spaţiului pe disc utilizat pentru a stoca software-ul şi datele necesare site-ului web, prin aceste contracte serverul şi locaţia acestuia nu sunt la dispoziţia societăţii, chiar dacă respectiva societate a putut să stabilească că site-ul său web va fi găzduit pe un anumit server dintr-o anumită locaţie. În acest caz societatea nu are nici o prezenţă fizică în locaţia respectivă deoarece site-ul web nu este corporal. În aceste cazuri, nu se poate considera că respectiva societate a dobândit un loc de activitate prin aranjamentul de găzduire a site-ului. În cazul în care societatea ce desfăşoară activităţi printr-un site web are serverul la dispoziţia sa, aceasta deţine în proprietate sau închiriază serverul pe care este stocat şi utilizat site-ul web şi operează acest server, locul în care se află serverul constituie un sediu permanent al societăţii dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii ale articolului.

 

13. Computerul într-o anumită locaţie poate constitui un sediu permanent numai dacă îndeplineşte condiţia de a fi fix. În cazul unui server, nu este relevantă posibilitatea ca serverul să fie deplasat, ci dacă acesta este în realitate deplasat sau nu. Pentru ca un server să constituie un loc de activitate fix, el trebuie să fie amplasat într-un anumit loc pe o perioadă de timp suficientă pentru a fi considerat fix.

 

14. Pentru a se stabili dacă activitatea unei societăţi este desfăşurată integral sau parţial printr-un astfel de echipament trebuie să se analizeze de la caz la caz, dacă datorită acestui echipament, societatea are la dispoziţie facilităţi acolo unde sunt îndeplinite funcţiile de activitate ale societăţii.

 

15. Atunci când o societate operează un computer într-o anumită locaţie, poate exista un sediu permanent chiar dacă nu este necesară prezenţa nici unui angajat al societăţii în locaţia respectivă pentru a opera computerul. Prezenţa personalului nu este necesară pentru a se considera că o societate îşi desfăşoară activităţile parţial sau total într-o locaţie, atunci când nu se impune prezenţa personalului pentru a desfăşura activităţi în acea locaţie. Această situaţie se aplică comerţului electronic în aceeaşi măsură în care se aplică şi altor activităţi în care echipamentul funcţionează automat, cum ar fi în cazul echipamentului automat de pompare utilizat în exploatarea resurselor naturale.

 

16. Un alt aspect este cel legat de faptul că nu se poate considera că există un sediu permanent atunci când operaţiunile de comerţ electronic desfăşurate prin computer într-o anumită locaţie dintr-o ţară sunt limitate la activităţile pregătitoare sau auxiliare descrise în alin. (4) art. 8 din Codul fiscal. Pentru a se stabili dacă anumite activităţi efectuate într-o astfel de locaţie intră sub incidenţa alin. (4) art. 8 din Codul fiscal ele trebuie analizate de la caz la caz, ţinând seama de diversele funcţii îndeplinite de societate prin respectivul echipament. Activităţile ce sunt în general privite ca fiind activităţi pregătitoare sau auxiliare includ:

- furnizarea unei legături de comunicaţii - foarte asemănătoare cu o linie telefonică - între furnizori şi clienţi;

- publicitatea pentru bunuri sau servicii;

- transmiterea informaţiilor printr-un server-oglindă în scopuri de securitate şi eficienţă;

- culegerea de date de piaţă pentru societate;

- furnizarea de informaţii.

 

17. Există un sediu permanent când însă aceste funcţii constituie partea esenţială şi semnificativă a activităţii de afaceri a societăţii sau când alte funcţii centrale ale societăţii sunt realizate prin computer, echipamentul constituind un loc fix de activitate al societăţii, întrucât aceste funcţii depăşesc activităţile tratate la alin. (4) al art. 8 din Codul fiscal.

 

18. Funcţiile centrale ale unei anumite societăţi depind de natura activităţii desfăşurate de respectiva societate. Unii furnizori de servicii internet au ca obiect de activitate operarea serverelor lor în scopul găzduirii site-urilor web sau a altor aplicaţii pentru alte societăţi. Pentru aceşti furnizori de servicii internet, operarea serverelor ce oferă servicii clienţilor reprezintă o componentă a activităţii comerciale ce nu este considerată o activitate pregătitoare sau auxiliară.

O societate denumită "e-tailer" sau "e-comerciant" ce are ca activitate vânzarea de produse prin internet şi nu are ca obiect de activitate operarea serverelor, efectuarea serviciilor printr-o locaţie nu este suficientă pentru a concluziona că activităţile desfăşurate în acel loc sunt mai mult decât activităţi pregătitoare şi auxiliare. Într-o astfel de situaţie trebuie să se analizeze natura activităţilor desfăşurate din perspectiva activităţii derulate de societate. Dacă aceste activităţi sunt strict pregătitoare sau auxiliare faţă de activitatea de vânzare de produse pe internet şi locaţia este utilizată pentru a opera un server ce găzduieşte un site web care, aşa cum se întâmplă adesea, este utilizat exclusiv pentru promovare, pentru prezentarea catalogului de produse sau pentru furnizarea de informaţii potenţialilor clienţi, se aplică alin. (4) al art. 8 din Codul fiscal şi locaţia nu va constitui un sediu permanent. Dacă funcţiile tipice aferente vânzării sunt realizate în acea locaţie cum ar fi prin încheierea contractului cu clientul, procesarea plăţii şi livrarea produselor care sunt efectuate automat prin echipamentul amplasat în acel loc, aceste activităţi nu pot fi considerate strict pregătitoare sau auxiliare.

 

19. În ceea ce priveşte aplicarea alin. (5) al art. 8 din Codul fiscal, pentru a stabili dacă un furnizor de servicii internet constituie un sediu permanent, atunci când acesta oferă serviciul de a găzdui pe server site-urile web ale altor societăţi, se pune întrebarea dacă este aplicabil alin. (5) al art. 8 din Codul fiscal. Alin. (5) al art. 8 din Codul fiscal nu se aplică deoarece furnizorii de servicii internet nu sunt consideraţi agenţi ai societăţilor cărora le aparţin site-urile web, deoarece aceştia nu au autoritatea de a încheia contracte în numele acestor societăţi şi nu încheie în mod obişnuit astfel de contracte, sau deoarece ei sunt consideraţi agenţi cu statut independent ce acţionează conform activităţii lor obişnuite, lucru evidenţiat şi de faptul că, ei găzduiesc site-uri web pentru societăţi diferite. Este de asemenea clar că întrucât site-ul web prin care o societate îşi desfăşoară activitatea nu este în sine o "persoană", conform definiţiei de la pct. 20 alin. (1) al art. 7 din Codul fiscal, alin. (5) al art. 8 din Codul fiscal nu se poate aplica pentru a considera că există un sediu permanent în virtutea faptului că site-ul web este un agent al societăţii, în sensul acelui alineat.

 

20. La definirea sediului permanent se au în vedere comentariile la art. 5 "Sediu permanent" din Modelul convenţiei de evitare a dublei impuneri al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

 

21. (1) Persoanele juridice române, beneficiare ale unor prestări de servicii de natura activităţii de lucrări de construcţii, de montaj, activităţi de supraveghere, activităţi de consultanţă, de asistenţă tehnică şi orice alte activităţi, executate de persoane juridice sau fizice străine nerezidente, au obligaţia să înregistreze contractele încheiate cu aceşti parteneri, la organele fiscale teritoriale în a căror rază persoanele juridice române îşi au domiciliul fiscal, conform legii, potrivit procedurii instituite prin ordin al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(2) Pentru încadrarea unui şantier de construcţii sau a unui proiect de construcţie, ansamblu ori montaj sau activităţi de supervizare legate de acestea şi a altor activităţi similare ca sedii permanente se va avea în vedere data începerii activităţii din contractele încheiate cu persoanele juridice române beneficiare sau cu alte informaţii ce probează începerea activităţii. Perioadele consumate pentru realizarea unor contracte conexe care sunt legate în mod direct cu primul contract ce a fost executat se adaugă la perioada care s-a consumat pentru realizarea contractului de bază.

(3) Persoanele juridice sau fizice străine nerezidente, care prestează servicii de natura activităţii de lucrări de construcţii, de montaj, activităţi de supraveghere, activităţi de consultanţă, de asistenţă tehnică şi orice alte activităţi, în România prin intermediul unui sediu permanent, au obligaţia să depună declaraţii de impunere la organul fiscal teritorial în raza căruia este înregistrat sediul permanent ca plătitor de impozite şi taxe, la termenul stabilit potrivit legii.

 

Codul fiscal:

[...]

Prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal

ART. 11

(1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei.

 

(2) În cadrul unei tranzacţii între persoane afiliate, autorităţile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta preţul de piaţă al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacţiei. La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor între persoane afiliate se foloseşte cea mai adecvată dintre următoarele metode:

a) metoda comparării preţurilor, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente;

b) metoda cost-plus, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza costurilor bunului sau serviciului asigurat prin tranzacţie, majorat cu marja de profit corespunzătoare;

c) metoda preţului de revânzare, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţului de revânzare al bunului sau serviciului vândut unei persoane independente, diminuat cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului şi o marjă de profit;

d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

 

Norme metodologice:

22. Autorităţile fiscale din România pot, în scopul calculării obligaţiilor fiscale ale persoanelor afiliate, să reconsidere evidenţele persoanei afiliate din România, în scopul examinării fiscale, dacă în urma relaţiilor speciale dintre persoana afiliată română şi cea străină aceste evidenţe nu reflectă profiturile reale impozabile ce provin din România. Nu se efectuează reconsiderarea evidenţelor persoanelor afiliate atunci când tranzacţiile dintre asemenea persoane au loc în termeni comerciali de piaţă liberă, precum şi în cazul tranzacţiilor între persoane juridice române afiliate. Reconsiderarea evidenţelor se referă la ajustarea veniturilor, cheltuielilor, în scopul calculării obligaţiilor fiscale ale persoanelor afiliate. Reconsiderarea evidenţelor persoanelor afiliate nu se efectuează atunci când tranzacţiile dintre asemenea persoane au loc în termenii comerciali de piaţă liberă, respectiv ca tranzacţii între persoane independente.

În cazul în care România a încheiat o convenţie de evitare a dublei impuneri cu statul al cărui rezident este persoana afiliată străină, această reconsiderare a evidenţelor în scopul examinării fiscale se efectuează de către autorităţile române prin coroborare cu "Procedura amiabilă" prevăzută în respectiva convenţie. În acest sens, atunci când România include în profiturile unei persoane înregistrate în România şi impune în consecinţă profiturile asupra cărora o persoană rezidentă în alt stat a fost supusă impunerii în statul său de rezidenţă, iar profiturile astfel incluse sunt profituri care ar fi revenit persoanei din România dacă condiţiile stabilite între cele două persoane ar fi fost cele convenite între persoanele independente, statul de rezidenţă al persoanei afiliate străine poate proceda la modificarea corespunzătoare a sumei impozitului stabilit asupra acelor profituri.

La ajustarea profiturilor între persoanele afiliate se au în vedere termenele de prescripţie prevăzute de legislaţia internă a statelor în care persoanele afiliate în cauză sunt rezidente, în cazul în care prin convenţia de evitare a dublei impuneri nu s-a prevăzut altfel.

Ajustarea profiturilor persoanelor afiliate nu conduce la modificarea situaţiilor financiare ale persoanelor afiliate.

La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor, autorităţile fiscale nu vor ţine cont de împrejurările efective ce nu puteau fi cunoscute de către părţile la tranzacţie la data perfectării acesteia şi care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi atras o supra- sau o subestimare de către părţi a valorii tranzacţiei.

Autorităţile stabilesc preţul de piaţă al acestor tranzacţii aplicând metoda utilizată de către contribuabil, cu excepţia cazurilor în care prin metoda utilizată nu se reflectă preţul de piaţă al bunurilor sau serviciilor furnizate în cazul tranzacţiei. În acest caz, autorităţile fiscale vor aplica cea mai adecvată dintre metodele prevăzute la art. 11 alin. (2) din Codul fiscal.

 

23. La estimarea preţului de piaţă al tranzacţiilor se poate utiliza una dintre următoarele metode:

a) metoda comparării preţurilor;

b) metoda cost-plus;

c) metoda preţului de revânzare;

d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

 

24. În termeni generali, preţul de piaţă este determinat prin raportarea la tranzacţii comparabile necontrolate. O tranzacţie este necontrolată dacă se desfăşoară între persoane independente.

 

25. Metoda comparării preţurilor

Determinarea preţului de piaţă are la bază comparaţia preţului tranzacţiei analizate cu preţurile practicate de alte entităţi independente de aceasta, atunci când sunt vândute produse sau servicii comparabile. Pentru transferul de bunuri, mărfuri sau servicii între persoane afiliate, preţul de piaţă este acel preţ pe care l-ar fi convenit persoane independente, în condiţiile existente pe pieţe, comparabile din punct de vedere comercial pentru transferul de bunuri sau de mărfuri identice ori similare, în cantităţi comparabile, în acelaşi punct din lanţul de producţie şi de distribuţie şi în condiţii comparabile de livrare şi de plată. În acest sens, pentru stabilirea valorii de piaţă se poate recurge la:

a) compararea preţurilor convenite între persoane afiliate cu preţurile convenite în relaţiile cu persoane independente, pentru tranzacţii comparabile (compararea internă a preţurilor);

b) compararea preţurilor convenite între persoane independente, pentru tranzacţii comparabile (compararea externă a preţurilor).

Pentru aplicarea metodei comparării preţurilor, preţul de piaţă al tranzacţiei este determinat prin compararea preţului de vânzare al mărfurilor şi serviciilor identice sau similare, vândute în cantităţi comparabile, cu preţul de vânzare al mărfurilor şi al serviciilor supuse evaluării. În cazul în care cantităţile nu sunt comparabile se utilizează preţul de vânzare pentru mărfurile şi serviciile identice sau similare, vândute în cantităţi diferite. Pentru aceasta, preţul de vânzare se corectează cu diferenţele în plus sau în minus care ar putea fi determinate de diferenţa de cantitate.

 

26. Metoda cost-plus

Pentru determinarea preţului pieţei, metoda se bazează pe majorarea costurilor principale cu o marjă de profit corespunzătoare domeniului de activitate al contribuabilului. Punctul de plecare pentru această metodă, în cazul transferului de mărfuri sau de servicii între persoane afiliate, este reprezentat de costurile producătorului sau ale furnizorului de servicii. Aceste costuri sunt stabilite folosindu-se aceeaşi metodă de calcul pe care persoana care face transferul îşi bazează şi politica de stabilire a preţurilor faţă de persoane independente. Suma care se adaugă la costul astfel stabilit va avea în vedere o marjă de profit care este corespunzătoare domeniului de activitate al contribuabilului. În acest caz, preţul de piaţă al tranzacţiei controlate reprezintă rezultatul adăugării profitului la costurile de mai sus. În cazul în care mărfurile sau serviciile sunt transferate printr-un număr de persoane afiliate, această metodă urmează să fie aplicată separat pentru fiecare stadiu, luându-se în considerare rolul şi activităţile concrete ale fiecărei persoane afiliate. Costul plus profitul furnizorului într-o tranzacţie controlată va fi stabilit în mod corespunzător prin referinţă la costul plus profitul aceluiaşi furnizor în comparaţie cu tranzacţiile necontrolate. În completare, metoda care poate fi folosită este costul plus profitul care a fost câştigat în tranzacţii comparabile de către o persoană independentă.

 

27. Metoda preţului de revânzare

În cazul acestei metode preţul pieţei este determinat pe baza preţului de revânzare al produselor şi serviciilor către entităţi independente, diminuat cu cheltuielile de vânzare, alte cheltuieli ale contribuabilului şi o marjă de profit. Această metodă se aplică pornindu-se de la preţul la care un produs cumpărat de la o persoană afiliată este revândut unei persoane independente. Acest preţ (preţul de revânzare) este apoi redus cu o marjă brută corespunzătoare (marja preţului de revânzare), reprezentând valoarea din care ultimul vânzător din cadrul grupului încearcă să îşi acopere cheltuielile de vânzare şi alte cheltuieli de operare în funcţie de operaţiunile efectuate (luând în considerare activele utilizate şi riscul asumat) şi să realizeze un profit corespunzător. În acest caz, preţul de piaţă pentru transferul bunului între entităţi afiliate este preţul care rămâne după scăderea marjei brute şi după ajustarea cu alte costuri asociate achiziţionării produsului. Marja preţului de revânzare a ultimului vânzător într-o tranzacţie controlată poate fi determinată prin referinţă la marja profitului de revânzare, pe care acelaşi ultim vânzător o câştigă pentru bunurile procurate şi vândute în cadrul tranzacţiilor necontrolate comparabile. De asemenea, se poate utiliza şi marja profitului ultimei vânzări realizate de o persoană independentă în cadrul unor tranzacţii necontrolate comparabile.

La stabilirea valorii marjei preţului de revânzare trebuie să se aibă în vedere următoarele aspecte:

a) factorii referitori la perioada de timp dintre cumpărarea iniţială şi revânzare, inclusiv cei referitori la schimbările survenite pe piaţă în ceea ce priveşte cheltuielile, ratele de schimb şi inflaţia;

b) modificările survenite în starea şi gradul de uzură al bunurilor ce fac obiectul tranzacţiei, inclusiv modificările survenite prin progresul tehnologic dintr-un anumit domeniu;

c) dreptul exclusiv al revânzătorului de a vinde anumite bunuri sau drepturi, care ar putea influenţa decizia asupra unei schimbări a marjei de preţ.

De regulă, metoda preţului de revânzare este utilizată în cazul în care cel care revinde nu majorează substanţial valoarea produsului. Metoda poate fi utilizată şi atunci când, înainte de revânzare, bunurile mai sunt prelucrate şi, în aceste circumstanţe, se poate stabili marja adecvată.

 

28. În sensul art. 11 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, prin alte metode recunoscute în liniile directoare privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică se înţelege metoda marjei nete şi metoda împărţirii profitului.

 

29. Metoda marjei nete

Metoda marjei nete implică calcularea marjei nete a profitului, obţinută de o persoană în urma uneia sau a mai multor tranzacţii cu persoane afiliate, şi estimarea acestei marje pe baza nivelului obţinut de către aceeaşi persoană în tranzacţii cu persoane independente sau pe baza marjei obţinute în tranzacţii comparabile efectuate de persoane independente.

Metoda marjei nete presupune efectuarea unei comparaţii între anumiţi indicatori financiari ai persoanelor afiliate şi aceiaşi indicatori ai persoanelor independente, care activează în cadrul aceluiaşi domeniu de activitate.

În utilizarea metodei marjei nete trebuie luate în considerare diferenţele dintre persoanele ale căror marje sunt comparabile. În acest sens vor fi avuţi în vedere următorii factori: competitivitatea altor contribuabili de pe piaţă şi a bunurilor echivalente, eficienţa şi strategia de management, poziţia pe piaţă, diferenţa în structura costurilor şi nivelul experienţei în afaceri.

 

30. Metoda împărţirii profitului

Metoda împărţirii profitului se foloseşte atunci când tranzacţiile efectuate între persoane afiliate sunt interdependente astfel încât nu este posibilă identificarea unor tranzacţii comparabile. Această metodă presupune estimarea profitului obţinut de persoanele afiliate în urma uneia sau mai multor tranzacţii şi împărţirea acestor profituri între persoanele afiliate, proporţional cu profitul care ar fi fost obţinut de către persoane independente. Împărţirea profiturilor trebuie să se realizeze printr-o estimare adecvată a veniturilor realizate şi a costurilor suportate în urma uneia sau a mai multor tranzacţii de către fiecare persoană. Profiturile trebuie împărţite astfel încât să reflecte funcţiile efectuate, riscurile asumate şi activele folosite de către fiecare dintre părţi.

 

31. În cazul comparării tranzacţiilor între persoane afiliate şi cele independente se au în vedere:

a) diferenţele determinate de particularităţile bunurilor materiale, nemateriale sau serviciilor ce fac obiectul tranzacţiilor comparabile, în măsura în care aceste particularităţi influenţează preţul de piaţă al obiectului respectivei tranzacţii;

b) funcţiile îndeplinite de persoane în tranzacţiile respective.

La analiza funcţiilor persoanelor participante într-o tranzacţie vor fi avute în vedere: importanţa economică a funcţiilor îndeplinite de fiecare participant, împărţirea riscurilor şi a responsabilităţilor între părţile ce participă la tranzacţie, volumul resurselor angajate, al utilajelor şi echipamentelor, valoarea activelor necorporale folosite.

 

32. La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor între persoane afiliate se foloseşte una dintre metodele prevăzute mai sus. În vederea stabilirii celei mai adecvate metode se au în vedere următoarele elemente:

a) metoda care se apropie cel mai mult de împrejurările în care sunt stabilite preţurile supuse liberei concurenţe pe pieţe comparabile din punct de vedere comercial;

b) metoda pentru care sunt disponibile date rezultate din funcţionarea efectivă a persoanelor afiliate, implicate în tranzacţii supuse liberei concurenţe;

c) gradul de precizie cu care se pot face ajustări în vederea obţinerii comparabilităţii;

d) circumstanţele cazului individual;

e) activităţile desfăşurate efectiv de diferitele persoane afiliate;

f) metoda folosită trebuie să corespundă împrejurărilor date ale pieţei şi ale activităţii contribuabilului;

g) documentaţia care poate fi pusă la dispoziţie de către contribuabil.

 

33. Circumstanţele cazului individual care urmează să fie luat în considerare în examinarea preţului de piaţă sunt:

a) tipul, starea, calitatea, precum şi gradul de noutate al bunurilor, mărfurilor şi serviciilor transferate;

b) condiţiile pieţei pe care bunurile, mărfurile sau serviciile sunt folosite, consumate, tratate, prelucrate sau vândute unor persoane independente;

c) activităţile desfăşurate şi stadiile din lanţul producţiei şi distribuţiei ale entităţilor implicate;

d) clauzele cuprinse în contractele de transfer, privind: obligaţiile, termenele de plată, rabaturile, reducerile, garanţiile acordate, asumarea riscului;

e) în cazul unor relaţii de transfer pe termen lung, avantajele şi riscurile legate de acestea;

f) condiţiile speciale de concurenţă.

 

34. În aplicarea metodelor prevăzute la art. 11 alin. (2) din Codul fiscal se iau în considerare datele şi documentele înregistrate în momentul în care a fost încheiat contractul.

În cazul contractelor pe termen lung este necesar să se aibă în vedere dacă terţe părţi independente ţin seama de riscurile asociate, încheind contractele corespunzătoare (de exemplu, clauze de actualizare a preţului).

În situaţia în care în legătură cu transferul bunurilor şi al serviciilor sunt convenite aranjamente financiare speciale (condiţii de plată sau facilităţi de credit pentru client, diferite de practica comercială obişnuită), în cazul furnizării parţiale de materiale de către client sau servicii auxiliare, la determinarea preţului de piaţă trebuie să se ia în considerare şi aceşti factori.

 

35. La aplicarea metodelor prevăzute la art. 11 alin. (2) din Codul fiscal nu se iau în considerare preţurile care au fost influenţate de situaţii competitive speciale, cum ar fi:

a) preţuri practicate pe pieţe speciale închise, unde aceste preţuri sunt stabilite diferit de condiţiile de pe piaţa din care se face transferul;

b) preţuri care sunt supuse reducerilor speciale legate de introducerea de produse noi pe piaţă;

c) preţuri care sunt influenţate de reglementările autorităţilor publice.

 

36. Atunci când se stabileşte preţul de piaţă al serviciilor în cadrul tranzacţiilor între persoane afiliate, autorităţile fiscale examinează în primul rând dacă persoanele independente, cu un comportament adecvat, ar fi încheiat o asemenea tranzacţie în condiţiile stabilite de persoanele afiliate.

În cazul furnizărilor de servicii se iau în considerare tarifele obişnuite pentru fiecare tip de activitate sau tarifele standard existente în anumite domenii (transport, asigurare). În cazul în care nu există tarife comparabile se foloseşte metoda "cost-plus".

 

37. În cazul costurilor de publicitate, acestea se deduc de către acele persoane afiliate care urmează să beneficieze de pe urma publicităţii făcute sau, dacă este necesar, sunt alocate proporţional cu beneficiul. În situaţia în care costurile de publicitate sunt asumate de societatea-mamă în numele grupului ca un tot unitar, acestea sunt nedeductibile la persoana controlată.

La calcularea profitului, autorităţile fiscale estimează cheltuielile efectuate de persoanele afiliate cu publicitatea, proporţional cu beneficiile câştigate de aceste persoane din publicitate. Dacă un contribuabil efectuează cheltuieli cu publicitatea de care beneficiază şi o persoană afiliată, se presupune că prima persoană a furnizat celei de a doua persoane servicii comerciale, proporţional cu natura şi sfera serviciilor furnizate de o companie de publicitate independentă.

Pentru a stabili mai clar proporţiile cheltuielilor efectuate de fiecare persoană cu publicitatea, de care beneficiază două sau mai multe persoane afiliate, trebuie luate în considerare pieţele pe care s-a făcut publicitatea şi cota de piaţă a respectivelor persoane afiliate în vânzările de bunuri şi servicii cărora li s-a făcut reclama.

 

38. Când un contribuabil acordă un împrumut (credit) unei persoane afiliate sau atunci când acesta primeşte un astfel de împrumut (credit), indiferent de scopul şi destinaţia sa, preţul pieţei pentru asemenea serviciu este constituit din dobânda care ar fi fost agreată de persoane independente pentru astfel de servicii furnizate în condiţii comparabile, inclusiv comisionul de administrare a creditului, respectiv împrumutului.

În cazul serviciilor de finanţare între persoane afiliate, pentru alocarea veniturilor se analizează:

a) dacă împrumutul dat este în interesul desfăşurării activităţii beneficiarului şi a fost utilizată în acest scop;

b) dacă a existat o schemă de distribuţie a profitului.

Încadrarea împrumutului în schema de distribuţie a profitului va fi presupusă dacă la data acordării împrumutului nu se aşteaptă în mod cert o rambursare a împrumutului sau dacă contractul conţine clauze defavorabile pentru plătitor.

Atunci când se examinează dobânda, trebuie luate în considerare: suma şi durata împrumutului, natura şi scopul împrumutului, garanţia implicată, valuta implicată, riscurile de schimb şi costurile măsurilor de asigurare a ratei de schimb, precum şi alte circumstanţe de acordare a împrumutului.

Raportarea condiţiilor de împrumut are în vedere ratele dobânzii aplicate în împrejurări comparabile şi în aceeaşi zonă valutară de o persoană independentă. De asemenea, trebuie să se ţină seama de măsurile pe care persoanele independente le-ar fi luat pentru a împărţi riscul de schimb (de exemplu: clauze care menţin valoarea împrumutului în termeni reali, încheierea unui contract de devize pentru plată la termen pe cheltuiala împrumutătorului).

 

39. În cazul dobânzilor aferente furnizorilor de bunuri şi de servicii este necesar să se examineze dacă costul dobânzii reprezintă o practică comercială obişnuită sau dacă părţile care fac tranzacţia cer dobândă acolo unde, în tranzacţii comparabile, bunurile şi serviciile sunt transferate reciproc. Aceste elemente de analiză se au în vedere şi la alte forme de venituri sau costuri asimilate dobânzilor.

 

40. Atunci când se stabileşte preţul de piaţă al drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul tranzacţiilor între persoane afiliate, autorităţile fiscale examinează în primul rând dacă persoanele independente, cu un comportament adecvat, ar fi încheiat o asemenea tranzacţie în condiţiile stabilite de persoane afiliate.

În cazul transferului de drepturi de proprietate intelectuală, cum sunt: drepturile de folosire a brevetelor, licenţelor, know-how şi altele de aceeaşi natură, costurile folosirii proprietăţii nu sunt deduse separat dacă drepturile sunt transferate în legătură cu furnizarea de bunuri sau de servicii şi dacă sunt incluse în preţul acestora.

 

41. În cazul serviciilor de administrare şi conducere din interiorul grupului se au în vedere următoarele:

a) între persoanele afiliate costurile de administrare, management, control, consultanţă sau funcţii similare sunt deduse la nivel central sau regional prin intermediul societăţii-mamă, în numele grupului ca un tot unitar. Nu poate fi cerută o remuneraţie pentru aceste activităţi, în măsura în care baza lor legală este relaţia juridică care guvernează forma de organizare a afacerilor sau orice alte norme care stabilesc legăturile dintre entităţi. Cheltuielile de această natură pot fi deduse numai dacă astfel de entităţi furnizează în plus servicii persoanelor afiliate sau dacă în preţul bunurilor şi în valoarea tarifelor serviciilor furnizate se iau în considerare şi serviciile sau costurile administrative. Nu pot fi deduse costuri de asemenea natură de către o filială care foloseşte aceste servicii luând în considerare relaţia juridică dintre ele, numai pentru propriile condiţii, ţinând seama că nu ar fi folosit aceste servicii dacă ar fi fost o persoană independentă;

b) serviciile trebuie să fie prestate în fapt. Simpla existenţă a serviciilor în cadrul unui grup nu este suficientă, deoarece, ca regulă generală, persoanele independente plătesc doar serviciile care au fost prestate în fapt.

Pentru aplicarea prezentelor norme metodologice, autorităţile fiscale vor lua în considerare şi liniile directoare privind preţurile de transfer, emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică."

 

B. Titlul II "Impozitul pe profit":

1. Punctul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"5. Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit cultele religioase pentru profitul impozabil corespunzător veniturilor obţinute din activităţi economice, altele decât cele menţionate la art. 15 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care sumele respective sunt utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil, cum ar fi: ajutorarea persoanelor aflate în dificultăţi materiale, a oamenilor fără adăpost, a centrelor de îngrijire a copiilor şi bătrânilor etc. Justificarea utilizării veniturilor pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil se realizează în baza documentelor care atestă efectuarea cheltuielilor respective."

 

2. După punctul 8^1 se introduce un nou punct, pct. 8^2, cu următorul cuprins:

"8^2. Prevederile alin. (2) şi alin. (3) ale art. 15 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile şi persoanelor juridice care sunt constituite şi funcţionează potrivit Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, cu modificările şi completările ulterioare."

 

3. La punctul 12 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:

"[...]

Veniturile şi cheltuielile generate de executarea instrumentelor financiare derivate, înregistrate potrivit reglementărilor contabile, sunt luate în calcul la stabilirea profitului impozabil."

 

4. Punctul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"14. La calculul profitului impozabil limitele cheltuielilor deductibile prevăzute de legislaţia în vigoare se aplică trimestrial sau potrivit prezentelor norme metodologice, după caz, astfel încât la finele anului acestea să se încadreze în prevederile legii. Pentru contribuabilii care au obligaţia de a plăti impozitul pe profit anual, limitele cheltuielilor deductibile prevăzute de legislaţia în vigoare se aplică anual."

 

5. Punctele 18 şi 19 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

 "Codul fiscal:

Venituri neimpozabile

ART. 20

Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:

a) dividendele primite de la o persoană juridică română;

b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare, precum şi diferenţele de valoare a investiţiilor financiare pe termen lung reprezentând acţiuni deţinute la societăţi afiliate, titluri de participare şi investiţii deţinute ca imobilizări, înregistrate astfel, potrivit reglementărilor contabile. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit, a cesionării, a retragerii, lichidării investiţiilor financiare, precum şi la data retragerii capitalului social la persoana juridică la care se deţin titlurile de participare; [...]

 

Norme metodologice:

18. În sensul prevederilor art. 20 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, dividendele de încasat/încasate de un contribuabil de la o persoană juridică română, reprezintă venituri neimpozabile la data înregistrării acestora în evidenţa contribuabilului, potrivit reglementărilor contabile.

 

19. În aplicarea prevederilor art. 20 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, investiţiile financiare pe termen lung reprezintă activele înregistrate astfel potrivit reglementărilor contabile, constând în: acţiuni deţinute la societăţi afiliate, titluri de participare şi investiţii deţinute ca imobilizări.

La data transmiterii cu titlu gratuit, a cesionării titlurilor de participare, sau a retragerii capitalului social deţinut la o persoană juridică, precum şi la data lichidării investiţiilor financiare, valoarea fiscală utilizată pentru calculul câştigului/pierderii este cea pe care titlurile de participare, respectiv investiţiile financiare, au avut-o înainte de înregistrarea diferenţelor favorabile respective."

 

6. După punctul 21 se introduc trei noi puncte, pct. 21^1, 21^2 şi 21^3, cu următorul cuprins:

 "Codul fiscal:

Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii Europene

ART. 20^1

(1) După data aderării României la Uniunea Europeană sunt, de asemenea, neimpozabile şi:

(a) dividendele primite de o persoană juridică română, societate-mamă, de la o filială a sa situată într-un stat membru, dacă persoana juridică română întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

1. plăteşte impozit pe profit potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări;

2. deţine minimum 15% din capitalul social al unei persoane juridice dintr-un stat membru, respectiv minimum 10%, începând cu 1 ianuarie 2009;

3. La data înregistrării venitului din dividende, deţine participaţia minimă menţionată la pct. 2, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.

Sunt, de asemenea, neimpozabile şi dividendele primite de persoana juridică română prin intermediul sediului său permanent situat într-un stat membru, în cazul în care persoana juridică romană îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 1 - 3.

(b) dividendele primite de sediile permanente din România ale unor persoane juridice străine din alte state membre, societăţi-mamă, care sunt distribuite de filialele acestora situate în state membre, dacă persoana juridică străină întruneşte, cumulativ, următoarele condiţii:

1. are una din formele de organizare prevăzute la alin. (4);

2. în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru, este considerată a fi rezident al statului membru respectiv şi, în temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene;

3. plăteşte, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia;

4. deţine minimum 15% din capitalul social al filialei dintr-un stat membru, respectiv o participare minimă de 10%, începând cu data de 1 ianuarie 2009;

5. la data înregistrării venitului din dividende de către sediul permanent din România, persoana juridică străină deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 4, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani. [...]

 

Norme metodologice:

21^1. În aplicarea prevederilor art. 20^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, condiţia legată de perioada minimă de deţinere de 2 ani va fi înţeleasă luându-se în considerare hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazurile conexate: Denkavit International BV, VITIC Amsterdam BV and Voormeer BV v Bundesamt fur Finanzen - C-284/94, C-291/94 şi C-292/94. Astfel, în situaţia în care, la data înregistrării dividendului de către societatea-mamă, persoană juridică română, respectiv de către sediul permanent al unei societăţi-mamă, persoană juridică străină dintr-un stat membru, condiţia referitoare la perioada minimă de deţinere de 2 ani nu este îndeplinită, venitul din dividende este supus impunerii. Ulterior, în anul fiscal în care condiţia este îndeplinită, contribuabilul urmează să beneficieze de recalcularea impozitului pe profit al anului în care venitul a fost impus. În acest sens, contribuabilul trebuie să depună declaraţia rectificativă privind impozitul pe profit.

 

21^2. Pentru îndeplinirea condiţiei de la pct. 3 lit. b) alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, societăţile-mamă, persoane juridice străine, trebuie să plătească, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări, unul din următoarele impozite:

- impot des societes/vennootschapsbelasting, în Belgia;

- selskabsskat, în Danemarca;

- Korperschaftsteuer, în Republica Federală Germania;

- phoros eisodematos uomikou prosopon kerdoskopikou kharaktera, în Grecia;

- impuesto sobre sociedades, în Spania;

- impot sur les societes, în Franţa;

- corporation tax, în Irlanda;

- imposta sul reddito delle societa, în Italia;

- impot sur le revenu des collectivites, în Luxemburg;

- vennootschapsbelasting, în Olanda;

- Korperschaftsteuer, în Austria;

- imposto sobre o rendimento das pessoas colectivas, în Portugalia;

- y hteisojen tulovero/inkomstskatten for samfund, în Finlanda;

- statlig inkomstskatt, în Suedia;

- corporation tax, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

- D an z prijmu pravnickych osob, în Republica Cehă;

- T ulumaks, în Estonia;

- phoros eisodematos, în Cipru;

- uznemumu ienakuma nodoklis, în Letonia;

- P elno mokestis, în Lituania;

- T arsasagi ado, în Ungaria;

- T axxa fuq l-income, în Malta;

- P odatek dochodowy od osob prawnych, în Polonia;

- D avek od dobicka pravnih oseb, în Slovenia;

- D an z prijmov pravnickych osob, în Slovacia;

- korporativen dank, în Bulgaria.

 

21^3. Pentru aplicarea prevederilor art. 20^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, formele de organizare pentru persoanele juridice române şi bulgare, societăţi-mamă, sunt:

- societăţile înfiinţate în baza legii române, cunoscute ca "societăţi pe acţiuni", "societăţi în comandită pe acţiuni", "societăţi cu răspundere limitată";

- societăţile înfiinţate în baza legii bulgare, cunoscute ca "sbiratelnoto drujestvo", "komanditnoto drujestvo", "drujestvoto s ogranicena otgovornost", "akţionernoto drujestvo", "komanditnoto drujestvo s akţii."

 

7. Punctul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"24. Nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile înregistrate de contribuabil reprezentând diferenţe de valoare aferente acţiunilor proprii dobândite şi anulate ulterior dobândirii în situaţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

 

 8. Punctul 28 se abrogă.

 

 9. Punctele 31 şi 32 se abrogă.

 

10. Punctul 34 se abrogă.

 

11. Punctele 35^1 şi 35^2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

 "Codul fiscal:

[...]

j) cheltuielile efectuate, în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 euro într-un an fiscal pentru fiecare participant;

k) cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 euro într-un an fiscal pentru fiecare participant;

 

Norme metodologice:

35^1. Intră sub incidenţa prevederilor art. 21 alin. (3) lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile înregistrate de angajator în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, efectuate potrivit Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 de euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentului în euro este cursul de schimb LEU/EUR comunicat de Banca Naţională a României la data înregistrării cheltuielilor.

 

35^2. Sunt deductibile la determinarea profitului impozabil, potrivit prevederilor art. 21 alin. (3) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate, efectuate de angajator potrivit Legii privind reforma în domeniul sănătăţii nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentului în euro este cursul de schimb LEU/EUR comunicat de Banca Naţională a României la data înregistrării cheltuielilor."

 

12. Punctele 41 şi 42 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

[...]

c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului VI. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi stocurile şi mijloacele fixe amortizabile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră, în condiţiile stabilite prin norme; [...]

 

Norme metodologice:

41. Cheltuielile cu bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale, constatate lipsă din gestiune sau degradate şi neimputabile, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă, după caz, pentru care s-au încheiat contracte de asigurare, nu intră sub incidenţa prevederilor art. 21 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

 

42. În sensul prevederilor art. 21 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile privind stocurile şi mijloacele fixe amortizabile distruse în întregime ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră, sunt considerate cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, în măsura în care stocurile/mijloacele fixe distruse se găsesc situate în zone pentru care s-a instituit, potrivit prevederilor legale în vigoare, stare de urgenţă, contribuabilii fiind obligaţi în această situaţie să respecte şi să aplice prevederi legale speciale pentru fiecare domeniu, precum şi măsuri dispuse de autorităţile competente. Totodată, sunt considerate deductibile şi cheltuielile privind stocurile şi mijloacele fixe amortizabile distruse de epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, incendii, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe şi în caz de război. Fenomenele sociale sau economice, conjuncturile externe şi în caz de război sunt cele prevăzute de Legea privind rezervele de stat nr. 82/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

 

13. Punctul 48 se completează cu un nou alineat, cu următorul cuprins:

"[...]

Nu intră sub incidenţa condiţiei privitoare la încheierea contractelor de prestări de servicii, prevăzută la art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, serviciile cu caracter ocazional prestate de persoane fizice autorizate şi de persoane juridice, cum sunt: cele de întreţinere şi reparare a activelor, serviciile poştale, serviciile de comunicaţii şi de multiplicare, parcare, transport şi altele asemenea."

 

14. Punctul 49^1 se completează cu un nou alineat, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

p) cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, şi ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei care acordă burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, dacă totalul acestor cheltuieli îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

1. este în limita a 3 la mie din cifra de afaceri;

2. nu depăşeşte mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.

În limitele respective se încadrează şi cheltuielile de sponsorizare a bibliotecilor de drept public, în scopul construcţiei de localuri, al dotărilor, achiziţiilor de tehnologie a informaţiei şi de documente specifice, finanţării programelor de formare continuă a bibliotecilor, schimburilor de specialişti, a burselor de specializare, a participării la congrese internaţionale.

 

Norme metodologice:

[...]

Contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi/sau care acordă burse private, pe bază de contract, în condiţiile Legii nr. 376/2004 privind bursele private, cu modificările ulterioare, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, dacă aceste cheltuieli însumate îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute de art. 21 alin. (4) lit. p) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

 

15. După punctul 56 se introduce un nou punct, pct. 56^1, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

ART. 22

(1) [...]

1) provizioanele constituite de companiile aeriene din România pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere şi reparare a parcului de aeronave şi a componentelor aferente, potrivit programelor de întreţinere ale aeronavelor, aprobate corespunzător de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

 

Norme metodologice:

56^1. Pentru aplicarea prevederilor art. 22 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, companiile aeriene din România deduc, la calculul profitului impozabil, provizioane constituite pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere şi reparare a parcului de aeronave şi a componentelor aferente, potrivit programelor de întreţinere ale aeronavelor aprobate corespunzător de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, la un nivel stabilit pe baza tipului de aeronavă, numărului de ore de zbor aprobat şi al tarifului practicat de prestator, prevăzut în contractul încheiat cu acesta."

 

16. Punctele 62 şi 70 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

ART. 23

[...]

(4) Dobânzile şi pierderile din diferenţe de curs valutar, în legătură cu împrumuturile obţinute direct sau indirect de la bănci internaţionale de dezvoltare şi organizaţii similare, menţionate în norme, şi cele care sunt garantate de stat, cele aferente împrumuturilor obţinute de la instituţiile de credit, române sau străine, instituţiile financiare nebancare, de la persoanele juridice care acordă credite potrivit legii, precum şi cele obţinute în baza obligaţiunilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, nu intră sub incidenţa prevederilor prezentului articol.

[...]

(7) Prevederile alin. (1) - (3) nu se aplică societăţilor comerciale bancare, persoane juridice române, sucursalelor băncilor străine care îşi desfăşoară activitatea în România, societăţilor de leasing pentru operaţiunile de leasing, societăţilor de credit ipotecar, instituţiilor de credit, precum şi instituţiilor financiare nebancare.

 

Norme metodologice:

62. În sensul art. 23 alin. (4) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile de credit, persoane juridice române, sunt cele autorizate, potrivit legii, de Banca Naţională a României.

 

70. În sensul prevederilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin bănci internaţionale de dezvoltare se înţelege:

- Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.), Corporaţia Financiară Internaţională (C.F.I.) şi Asociaţia pentru Dezvoltare Internaţională (A.D.I.);

- Banca Europeană de Investiţii (B.E.I.);

- Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.E.R.D.);

- bănci şi organizaţii de cooperare şi dezvoltare regională similare.

Prin împrumut garantat de stat se înţelege împrumutul garantat de stat potrivit Legii datoriei publice nr. 313/2004, cu modificările ulterioare.

Intră sub incidenţa prevederilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi dobânzile/pierderile din diferenţe de curs valutar, aferente împrumuturilor obţinute în baza obligaţiunilor emise, potrivit legii, de către societăţile comerciale cu respectarea cerinţelor specifice de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România, potrivit prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele admise la tranzacţionare pe pieţe străine de valori mobiliare reglementate de autoritatea în domeniu a statelor respective."

 

17. După punctul 70^1 se introduce un nou punct, pct. 70^2, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

ART. 24

[...]

(11) Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează:

a) începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcţiune;

b) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate din surse proprii la mijloacele fixe din domeniul public, pe durata normală de utilizare, pe durata normală de utilizare rămasă sau pe perioada contractului de concesionare sau închiriere, după caz;

c) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locaţie de gestiune de cel care a efectuat investiţia, pe perioada contractului sau pe durata normală de utilizare, după caz;

d) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor, liniar, pe o perioadă de 10 ani;

e) amortizarea clădirilor şi a construcţiilor minelor, salinelor cu extracţie în soluţie prin sonde, carierelor, exploatărilor la zi, pentru substanţe minerale solide şi cele din industria extractivă de petrol, a căror durată de folosire este limitată de durata rezervelor şi care nu pot primi alte utilizări după epuizarea rezervelor, precum şi a investiţiilor pentru descopertă se calculează pe unitate de produs, în funcţie de rezerva exploatabilă de substanţă minerală utilă.

Amortizarea pe unitatea de produs se recalculează:

1. din 5 în 5 ani la mine, cariere, extracţii petroliere, precum şi la cheltuielile de investiţii pentru descopertă;

2. din 10 în 10 ani la saline;

f) mijloacele de transport pot fi amortizate şi în funcţie de numărul de kilometri sau numărul de ore de funcţionare prevăzut în cărţile tehnice, pentru cele achiziţionate după data de 1 ianuarie 2004;

g) pentru locuinţele de serviciu, amortizarea este deductibilă fiscal până la nivelul corespunzător suprafeţei construite prevăzute de legea locuinţei;

h) numai pentru autoturismele folosite în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. n).

 

Norme metodologice:

70^2. Pentru perioada în care mijloacele fixe amortizabile nu sunt utilizate cel puţin pe o perioadă de o lună, recuperarea valorii fiscale rămase neamortizate se efectuează pe durata normală de utilizare rămasă, începând cu luna următoare repunerii în funcţiune a acestora, prin recalcularea cotei de amortizare fiscală.

În aplicarea prevederilor lit. c) a alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, amortizarea fiscală a cheltuielilor cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locaţie de gestiune, se calculează pe baza perioadei iniţiale a contractului, indiferent dacă acesta se prelungeşte ulterior, sau pe durata normală de utilizare rămasă, potrivit opţiunii contribuabilului, începând cu luna următoare finalizării investiţiei."

 

18. Punctul 71^5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"71^5. Pentru determinarea valorii fiscale în cazul transferurilor terenurilor cu valoare contabilă, precum şi pentru determinarea valorii fiscale rămase neamortizate în cazul mijloacelor fixe amortizabile evidenţiate în sold la 31 decembrie 2003, în valoarea de intrare fiscală se includ şi reevaluările efectuate, potrivit legii, până la acea dată.

Pentru determinarea valorii fiscale a terenurilor, respectiv a valorii fiscale rămase neamortizate în cazul mijloacelor fixe amortizabile, vor fi luate în calcul şi reevaluările contabile efectuate după data de 1 ianuarie 2007, precum şi partea rămasă neamortizată din reevaluările contabile efectuate în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006, evidenţiate la data de 31 decembrie 2006. Nu se recuperează prin intermediul amortizării fiscale reevaluările contabile efectuate după data de 1 ianuarie 2004 la mijloacele fixe amortizabile care nu mai au valoare fiscală rămasă neamortizată la data reevaluării.

În cazul în care ulterior datei de 31 decembrie 2003 se efectuează reevaluări care determină o descreştere a valorii acestora se procedează la o scădere a rezervei din reevaluare în limita soldului creditor al rezervei, în ordinea descrescătoare înregistrării rezervei, iar valoarea fiscală a terenurilor şi valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe amortizabile se recalculează corespunzător. În aceste situaţii, partea din rezerva din reevaluare care a fost anterior dedusă se include în veniturile impozabile ale perioadei în care se efectuează operaţiunile de reevaluare ulterioare datei de 31 decembrie 2003.

Prin valoarea fiscală rămasă neamortizată se înţelege diferenţa dintre valoarea de intrare fiscală şi valoarea amortizării fiscale. În valoarea de intrare fiscală se include şi taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă, în conformitate cu prevederile titlului VI "Taxa pe valoarea adăugată"."

 

19. Punctul 81 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"81. Profitul impozabil în cazul lichidării se calculează ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, calculate cumulat de la începutul anului fiscal, luându-se în calcul: profitul din lichidarea patrimoniului, sumele din anularea provizioanelor, sumele înregistrate în conturi de capitaluri proprii constituite din profitul brut şi care nu au fost impozitate la data constituirii, alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor. În cazul în care, în declaraţia de impozit pe profit aferentă anului anterior lichidării contribuabilul a înregistrat pierdere fiscală, aceasta se va recupera din profitul impozabil calculat cu ocazia lichidării."

 

20. După punctul 86 se introduce un nou punct, pct. 86^1, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor, divizărilor, divizărilor parţiale, transferurilor de active şi schimburilor de acţiuni între societăţile din diferite state membre ale Uniunii Europene.

ART. 27^1

(1) Prevederile prezentului articol se aplică după data aderării României la Uniunea Europeană.

12. "societate dintr-un stat membru" reprezintă orice societate care îndeplineşte cumulativ următoarele:

a) are una din formele de organizare prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul titlu;

b) în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru este considerată ca avându-şi sediul fiscal în statul membru şi, în temeiul convenţiei încheiate cu un stat terţ privind evitarea dublei impuneri, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene;

c) plăteşte impozit pe profit sau un impozit similar impozitului pe profit, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări. [...]

 

Norme metodologice:

86^1. Pentru aplicarea prevederilor art. 27^1 alin. (3) pct. 12 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, formele de organizare pentru persoanele juridice române şi bulgare sunt:

- societăţi înfiinţate în baza legii române, cunoscute ca "societăţi pe acţiuni", "societăţi în comandită pe acţiuni", "societăţi cu răspundere limitată";

- societăţi înfiinţate în baza legii bulgare, cunoscute ca "sbiratelnoto drujestvo", "komanditnoto drujestvo", "drujestvoto s ogranicena otgovornost", "akţionernoto drujestvo", "komanditnoto drujestvo s akţii".

Pentru îndeplinirea condiţiei de la art. 27^1 alin. (3) pct. 12 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, societatea dintr-un stat membru trebuie să plătească, în conformitate cu legislaţia fiscală a statului respectiv, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări, unul din următoarele impozite:

- impot des societes/vennootschapsbelasting, în Belgia;

- selskabsskat, în Danemarca;

- Korperschaftsteuer, în Republica Federală Germania;

- phoros eisodematos uomikou prosopon kerdoskopikou kharaktera, în Grecia;

- impuesto sobre sociedades, în Spania;

- impot sur les societes, în Franţa;

- corporation tax, în Irlanda;

- imposta sul reddito delle societa, în Italia;

- impot sur le revenu des collectivites, în Luxemburg;

- vennootschapsbelasting, în Olanda;

- Korperschaftsteuer, în Austria;

- imposto sobre o rendimento das pessoas colectivas, în Portugalia;

- y hteisojen tulovero/inkomstskatten for samfund, în Finlanda;

- statlig inkomstskatt, în Suedia;

- corporation tax, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

- D an z prijmu pravnickych osob, în Republica Cehă;

- T ulumaks, în Estonia;

- phoros eisodematos, în Cipru;

- uznemumu ienakuma nodoklis, în Letonia;

- P elno mokestis, în Lituania;

- T arsasagi ado, în Ungaria;

- T axxa fuq l-income, în Malta;

- P odatek dochodowy od osob prawnych, în Polonia;

- D avek od dobicka pravnih oseb, în Slovenia;

- D an z prijmov pravnickych osob, în Slovacia;

- korporativen dank, în Bulgaria;

- impozit pe profit, în România."

 

21. Punctul 89^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"89^1. Persoanele juridice străine care obţin venituri din proprietăţi imobiliare situate în România au obligaţia de a plăti impozit pe profit pentru profitul impozabil aferent acestor venituri.

În cazul vânzării de proprietăţi imobiliare situate în România, profitul impozabil reprezintă diferenţa dintre valoarea realizată din vânzarea acestor proprietăţi imobiliare şi costul de cumpărare, construire sau îmbunătăţire a proprietăţii, redus cu amortizarea fiscală aferentă, după caz. Valoarea realizată din vânzarea acestor proprietăţi imobiliare se reduce cu comisioanele, taxele sau cu alte sume plătite, aferente vânzării.

Profitul impozabil rezultat din închirierea sau cedarea folosinţei proprietăţii imobiliare situate în România se calculează ca diferenţă între veniturile obţinute şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi veniturile care sunt subiecte ale impozitului cu reţinere la sursă.

Veniturile din proprietăţi imobiliare situate în România includ şi câştigurile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică, dacă 50% din valoarea mijloacelor fixe ale acestei persoane juridice sunt, direct sau prin intermediul mai multor persoane juridice, proprietăţi imobiliare situate în România.

În acest sens, mijloacele fixe ale unei persoane juridice sunt în mod indirect considerate proprietăţi imobiliare situate în România atunci când respectiva persoană juridică deţine părţi sociale sau alte titluri de participare într-o societate care îndeplineşte condiţia minimală de 50% referitoare la deţinerea de proprietăţi imobiliare situate în România. Valoarea mijloacelor fixe, inclusiv terenurile, luată în calcul la stabilirea raportului de 50%, este valoarea de înregistrare în contabilitate a acestora, potrivit reglementărilor legale în vigoare la data vânzării-cesionării titlurilor de participare. În cadrul proprietăţilor imobiliare se încadrează şi investiţiile în curs de natura clădirilor sau altor construcţii.

Câştigurile din vânzarea-cesionarea de titluri de participare, inclusiv cele obţinute în condiţiile menţionate la alineatele precedente, se determină ca diferenţă între veniturile realizate din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare şi costul de achiziţie al acestora, inclusiv orice comisioane, taxe sau alte sume plătite, aferente achiziţionării unor astfel de titluri de participare."

 

22. După punctul 89^1 se introduce un nou punct, pct. 89^2, cu următorul cuprins: 

"Codul fiscal:

[...]

(3) Orice persoană juridică străină care obţine venituri dintr-o proprietate imobiliară situată în România sau din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română are obligaţia de a plăti impozit pe profit, potrivit art. 34, şi de a depune declaraţii de impozit pe profit, potrivit art. 35. Orice persoană juridică străină poate desemna un reprezentant fiscal pentru a îndeplini aceste obligaţii.

(4) Orice persoană juridică română sau persoană juridică străină cu sediul permanent în România, care plăteşte veniturile prevăzute la alin. (1), către o persoană juridică străină, are obligaţia de a reţine impozitul calculat din veniturile plătite şi de a vira impozitul reţinut la bugetul de stat.

 

Norme metodologice:

89^2. În aplicarea prevederilor alin. (3) al art. 30 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care plătitorul de venit nu este o persoană juridică română sau un sediu permanent al unei persoane juridice străine, obligaţia plăţii şi declarării impozitului pe profit revine persoanei juridice străine care realizează veniturile menţionate la alin. (1) al art. 30 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv reprezentantului fiscal/împuternicitului desemnat pentru îndeplinirea acestor obligaţii.

În sensul alin. (4) al art. 30 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care plătitorul de venit este o persoană juridică română sau un sediu permanent din România al unei persoane juridice străine, aceştia au obligaţia declarării şi plăţii impozitului pe profit în numele persoanei juridice străine care realizează veniturile menţionate la alin. (1) al art. 30 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

 

23. Punctul 92 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"92. Documentul pe baza căruia se calculează deducerea din impozitul pe profit datorat în România, potrivit dispoziţiilor acestui articol, este cel care atestă plata, confirmat de autoritatea fiscală străină. În cazul în care documentul pe baza căruia se calculează deducerea din impozitul pe profit datorat în România este prezentat după depunerea la autorităţile fiscale a declaraţiei privind impozitul pe profit, creditul fiscal se acordă pentru anul la care se referă, prin depunerea, în acest sens, a unei declaraţii rectificative."

 

24. Punctele 98, 99 şi 100 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Plata impozitului

ART. 34

[...]

(4) Organizaţiile nonprofit au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

(5) Contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul. [...]

(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (6), contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) lit. a) nou înfiinţaţi, înfiinţaţi în cursul anului precedent sau care la sfârşitul anului fiscal precedent înregistrează pierdere fiscală, efectuează plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată.

 

Norme metodologice:

98. Contribuabilii prevăzuţi la art. 34 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, nu depun declaraţii trimestriale pentru impozitul pe profit.

 

99. Încadrarea în activităţile prevăzute la art. 34 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare este cea stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, cu modificările ulterioare.

 

100. Pentru aplicarea prevederilor art. 34 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, plăţile anticipate trimestriale datorate în contul impozitului pe profit se determină prin aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil cumulat de la începutul anului fiscal, din care se scad sumele datorate în contul impozitului pe profit pentru perioada precedentă trimestrului pentru care se datorează plata anticipată. Profitul contabil se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile înregistrate în contabilitate, potrivit reglementărilor contabile, cumulat de la începutul anului fiscal. La stabilirea plăţilor anticipate efectuate în contul impozitului pe profit asupra profitului contabil nu se efectuează ajustări fiscale."

 

25. După punctul 100 se introduce un nou punct, pct. 100^1, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Reţinerea impozitului pe dividende

ART. 36

(1) O persoană juridică română care plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia să reţină şi să verse impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat, aşa cum se prevede în prezentul articol.

(2) Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut plătit către o persoană juridică română.

 

Norme metodologice:

100^1. Nu intră sub incidenţa prevederilor art. 36 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind considerate dividend, următoarele distribuiri:

a) distribuiri de titluri de participare suplimentare, astfel cum acestea sunt definite la art. 7 pct. 12 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, efectuate în legătură cu o operaţiune de majorare a capitalului social al unei persoane juridice, care nu modifică, pentru participanţii la persoana juridică respectivă, procentul de deţinere a titlurilor de participare;

b) distribuiri în legătură cu dobândirea (răscumpărarea) de către o societate comercială de acţiuni proprii potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum aceste distribuiri sunt definite de art. 7 pct. 12 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

c) distribuiri efectuate cu ocazia reducerii capitalului social constituit efectiv de către participanţi, astfel cum aceste distribuiri sunt definite la art. 7 pct. 12 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care aceste distribuiri sunt efectuate în legătură cu operaţiuni la care Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare impune efectuarea unor rotunjiri de valoare a titlurilor de participare deţinute de participanţi, modificarea datorată acestor rotunjiri nu se consideră modificare a procentului de deţinere a titlurilor la persoana juridică respectivă."

 

C. Titlul III "Impozitul pe venit":

 

1. La punctul 3 în aplicarea articolului 42 litera a), liniuţa a 10-a şi a 33-a se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Venituri neimpozabile

ART. 42

a) ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice, precum şi cele de aceeaşi natură primite de la alte persoane, cu excepţia indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă. Nu sunt venituri impozabile indemnizaţiile pentru: risc maternal, maternitate, creşterea copilului şi îngrijirea copilului bolnav, potrivit legii.

 

Norme metodologice:

3. În categoria veniturilor neimpozabile se cuprind veniturile obţinute de persoanele fizice, potrivit legii, cum sunt:

- indemnizaţia pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, precum şi stimulentul acordat potrivit legislaţiei privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului;

- sprijinul material lunar primit de soţul supravieţuitor, precum şi de copiii minori, urmaşi ai membrilor titulari, corespondenţi şi de onoare din ţară ai Academiei Române, acordat în conformitate cu legea privind acordarea unui sprijin material pentru soţul supravieţuitor şi pentru urmaşii membrilor Academiei Române;"

 

2. La punctul 3 în aplicarea articolului 42 litera a), după liniuţa a 37-a se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:

"- ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor, acordat potrivit legii privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor;"

 

3. După punctul 7 în aplicarea articolului 42 litera c) se introduce un nou punct, pct. 7^1, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

c) sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor naturale, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii;

 

Norme metodologice:

7^1. În această categorie se includ şi produsele oferite gratuit producătorilor agricoli individuali care au suferit pagube ca urmare a calamităţilor naturale potrivit prevederilor din contractul încheiat între părţi."

 

4. La punctul 9, în aplicarea articolului 42 litera k), prima liniuţă se modifică şi va avea următorul cuprins:

"9. În categoria veniturilor din agricultură şi silvicultură considerate neimpozabile se cuprind:

- veniturile realizate de proprietar/arendaş din valorificarea în stare naturală a produselor obţinute de pe terenurile agricole şi silvice, proprietate privată sau luate în arendă. Începând cu data de 1 ianuarie 2008 sunt impozabile veniturilor băneşti realizate din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi, pentru utilizare ca atare."

 

5. La punctul 9, în aplicarea articolului 42 litera k), după prima liniuţă se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:

"- veniturile realizate de persoanele fizice asociate într-o asociaţie conform prevederilor art. 28 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, din valorificarea produselor silvice în condiţiile legii."

 

6. După punctul 21 în aplicarea articolului 46, se introduce un nou punct, pct. 21^1, cu următorul cuprins:

"21^1. Începând cu 1 ianuarie 2007 sunt venituri comerciale, veniturile obţinute din activităţi desfăşurate în cadrul fermei familiale cu caracter comercial, altele decât cele care se încadrează în prevederile art. 42 lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Începând cu 1 ianuarie 2008 sunt venituri comerciale, veniturile obţinute din activităţi desfăşurate în cadrul fermei familiale cu caracter comercial, altele decât cele care se încadrează în prevederile art. 42 lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele care sunt impozitate potrivit prevederilor art. 74 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

 

7. După punctul 23 în aplicarea articolului 46, se introduc două noi puncte, pct. 23^1 şi 23^2, cu următorul cuprins:

"23^1. Veniturile obţinute de avocaţii stagiari în baza contractelor de colaborare precum şi avocaţii salarizaţi în interiorul profesiei sunt considerate venituri din activităţi independente.

23^2. Persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârşitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor califică aceste venituri în categoria venituri din activităţi independente şi le supun regulilor de stabilire a venitului net pentru această categorie. În aplicarea acestei reglementări se va emite ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."

 

8. La punctul 39 în aplicarea articolului 48, alineatul (5), litera a), prima liniuţă, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activităţi independente, determinat pe baza contabilităţii în partidă simplă

ART. 48

..........................................................................

(5) Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat:

a) cheltuielile de sponsorizare, mecenat, precum şi pentru acordarea de burse private, efectuate conform legii, în limita unei cote de 5% din baza de calcul determinată conform alin. (6);

 

Norme metodologice:

- cheltuielile de sponsorizare, mecenat, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, sunt deductibile în limitele stabilite la art. 48 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în materie;"

 

9. La punctul 39 în aplicarea articolului 48 alineatul (5) litera d), liniuţă a 5-a se modifică şi va avea următorul cuprins:

"- cheltuielile sociale în limita unei sume stabilite prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii realizat anual şi acordate pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, sub forma: ajutoarelor de înmormântare, ajutoarelor pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, ajutoarelor pentru bolile grave sau incurabile, inclusiv proteze, ajutoarelor pentru naştere, tichetelor de creşă acordate de angajator în conformitate cu legislaţia în vigoare, cadourilor pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourilor oferite salariatelor, contravalorii transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, costului prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul, pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora. Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt deductibile în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie dintre cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei.

Limita echivalentului în euro a contribuţiilor efectuate la fondul de pensii facultative şi a primelor de asigurare voluntară de sănătate, prevăzute la art. 48 alin. (5) lit. g) şi h) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se transformă în lei la cursul mediu anual comunicat de Banca Naţională a României."

 

10. După punctul 40 în aplicarea articolului 48 alineatul (8) se introduce un nou punct, pct. 40^1 cu următorul cuprins:

"40^1. Contribuabilii care realizează venituri care se încadrează în prevederile punctului 21^1 sunt obligaţi să conducă evidenţa contabilă în partidă simplă pentru stabilirea tratamentului fiscal aplicabil."

 

11. După punctul 64 în aplicarea articolului 52 se introduce un nou punct, pct. 64^1, cu următorul cuprins:

"Cod fiscal:

Reţinerea la sursă a impozitului reprezentând plăţi anticipate pentru unele venituri din activităţi independente

ART. 52

(1) Plătitorii următoarelor venituri au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira impozit prin reţinere la sursă, reprezentând plăţi anticipate, din veniturile plătite:

a) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;

b) venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie;

c) venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial;

d) venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, altele decât cele menţionate la art. 78 alin. (1) lit. e);

e) venituri din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară;

f) venitul obţinut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului IV, care nu generează o persoană juridică.

(2) Impozitul ce trebuie reţinut se stabileşte după cum urmează:

a) în cazul veniturilor prevăzute la alin. (1) lit. a) - e), aplicând o cotă de impunere de 10% la venitul brut;

b) în cazul veniturilor prevăzute la alin. (1) lit. f), aplicând cota de impunere prevăzută pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor la veniturile ce revin persoanei fizice din asociere;

(3) Impozitul ce trebuie reţinut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul, cu excepţia impozitului aferent veniturilor prevăzute la alin. (1) lit. f), pentru care termenul de virare este reglementat potrivit titlului IV.

 

Norme metodologice:

64^1. Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente pentru care venitul net anual este stabilit în sistem real şi pentru care plătitorii de venituri au obligaţia reţinerii la sursă a impozitului reprezentând plăţi anticipate în conformitate cu art. 52 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, determină venitul net anual pe baza contabilităţii în partidă simplă."

 

12. După punctul 66, în aplicarea articolului 52, se introduce un nou punct, pct. 66^1, cu următorul cuprins:

"Norme metodologice:

66^1. Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi desfăşurate pe baza contractelor/convenţiilor civile, încheiate potrivit Codului civil au dreptul să opteze, pentru impunerea venitului brut cu cota de 16%, impozitul fiind final, potrivit art. 78 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

 

13. La punctul 68, în aplicarea articolului 55 alineatele (1) şi (2), după litera n), se introduc trei noi litere, literele n^1), n^2) şi n^3), cu următorul cuprins:

"n^1) indemnizaţiile lunare plătite, conform legii, de angajator pe perioada de neconcurenţă, stabilite conform contractului individual de muncă;

n^2) indemnizaţii prevăzute în contractul de muncă plătite de angajator pe perioada suspendării contractului de muncă urmare participării la cursuri sau la stagii de formare profesională ce presupune scoaterea integrală din activitate, conform legii.

n^3) indemnizaţii lunare brute şi alte avantaje de natură salarială acordate membrilor titulari, corespondenţi şi membrilor de onoare ai Academiei Române."

 

14. La punctul 77, în aplicarea articolului 55 alineatul (3), se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:

"Norme metodologice:

77. Nu sunt considerate avantaje:

..........................................................................

- contribuţiile la un fond de pensii facultative suportate de angajator pentru angajaţii proprii, în limita a 200 euro anual pe participant."

 

15. Punctul 111, în aplicarea articolului 57, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Determinarea impozitului pe venitul din salarii

ART. 57

(1) Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri.

(2) Impozitul lunar prevăzut la alin. (1) se determină astfel:

a) la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, şi următoarele:

- deducerea personală acordată pentru luna respectivă;

- cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;

- contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 200 euro;

b) pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.

(2^1) În cazul veniturilor din salarii şi/sau al diferenţelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate în afara funcţiei de bază la data plăţii, şi se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit.

(3) Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil.

(4) Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul stabilit la alin. (3), pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.

(5) Obligaţia calculării, reţinerii şi virării acestei sume prevăzute la alin. (4) revine organului fiscal competent.

(6) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (4) şi (5) se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.

 

Norme metodologice:

111. Pentru calculul impozitului lunar aferent venitului realizat, cota de impozit de 16% se aplică asupra bazei de calcul determinate astfel:

a) pentru veniturile obţinute la locul unde se află funcţia de bază, ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, şi următoarele:

- deducerea personală acordată pentru luna respectivă;

- cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;

- contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 200 euro.

Transformarea contribuţiilor reţinute pentru fondurile de pensii facultative din lei în euro, pentru verificarea încadrării în plafonul anual, se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României în vigoare în ultima zi a lunii pentru care se plătesc drepturile salariale.

Plătitorul de venituri din salarii cumulează sumele în euro reprezentând contribuţiile reţinute pentru fondurile de pensii facultative şi verifică încadrarea în plafonul deductibil prevăzut de lege;

b) pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.

Această regulă se aplică şi în cazul veniturilor sub forma:

- indemnizaţiei lunare a asociatului unic;

- drepturilor de natură salarială acordate de angajator persoanelor fizice ulterior încetării raporturilor de muncă;

- salariilor sau diferenţelor de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile."

 

16. Punctele 116 şi 117, în aplicarea articolului 57, se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"116. Se admit la deducere contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât suma acestora să nu depăşească echivalentul în lei a 200 euro pentru fiecare participant la nivelul anului.

117. Nu se admit la deducere pentru calculul lunar al impozitului pe venitul din salarii primele de asigurare voluntară de sănătate."

 

17. După punctul 117, în aplicarea articolului 57, se introduce un nou punct, pct. 117^1, cu următorul cuprins:

"Norme metodologice:

117^1. Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul stabilit la alin. (3), pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.

În categoria entităţilor nonprofit se cuprind, de exemplu: asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile sindicale, patronatele, partidele politice, asociaţiile de proprietari, casele de ajutor reciproc ale salariaţilor, în măsura în care, potrivit legilor proprii de organizare şi funcţionare desfăşoară activităţi nonprofit iar sumele primite din impozit să fie folosite în acest scop."

 

18. Punctul 124, în aplicarea articolului 59, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"124. Fişele fiscale se completează de angajatorul/plătitorul de venit şi se depun la organul fiscal la care angajatorul/plătitorul de venit este înregistrat în evidenţă fiscală. Angajatorul/plătitorul de venit este obligat să înmâneze angajatului, câte o copie pentru fiecare an, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul fiscal expirat."

 

19. Punctele 131 şi 132, în aplicarea articolului 60, se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Plata impozitului pentru anumite venituri salariale

ART. 60

(1) Contribuabililor care îşi desfăşoară activitatea în România şi care obţin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum şi persoanelor fizice române care obţin venituri din salarii, ca urmare a activităţii desfăşurate la misiunile diplomatice şi posturile consulare acreditate în România, le sunt aplicabile prevederile prezentului articol.

(2) Orice contribuabil prevăzut la alin. (1) are obligaţia de a declara şi de a plăti impozit lunar la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care s-a realizat venitul, direct sau printr-un reprezentant fiscal. Impozitul aferent unei luni se stabileşte potrivit art. 57.

(3) Misiunile diplomatice şi posturile consulare acreditate în România, precum şi reprezentanţele organismelor internaţionale ori reprezentanţele societăţilor comerciale şi ale organizaţiilor economice străine, autorizate potrivit legii să îşi desfăşoare activitatea în România, pot opta ca pentru angajaţii acestora, care realizează venituri din salarii impozabile în România, să îndeplinească obligaţiile privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din salarii. Prevederile alin. (2) nu se aplică contribuabililor, în cazul în care opţiunea de mai sus este formulată şi comunicată organului fiscal competent.

(4) Persoana fizică, juridică sau orice altă entitate la care contribuabilul îşi desfăşoară activitatea, potrivit alin. (1), este obligată să ofere informaţii organului fiscal competent referitoare la data începerii desfăşurării activităţii de către contribuabil şi, respectiv, a încetării acesteia, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, cu excepţia situaţiei în care îndeplineşte obligaţia privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din salarii, potrivit alin. (3).

 

Norme metodologice:

131. Organul fiscal competent este definit potrivit legislaţiei în materie.

132. Persoanele fizice sau juridice la care îşi desfăşoară activitatea contribuabilii prevăzuţi la art. 60 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia să depună o declaraţie informativă privind începerea/încetarea activităţii acestor contribuabili. Declaraţia informativă se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială este înregistrată în evidenţa fiscală persoana fizică ori juridică la care îşi desfăşoară activitatea contribuabilul. Declaraţia informativă se depune ori de câte ori apar modificări de natura începerii/încetării activităţii în documentele care atestă raporturile de muncă, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului."

 

20. După punctul 135, în aplicarea art. 62 alineatul (1), se introduce un nou punct, pct. 135^1, cu următorul cuprins:

"135^1. Reprezintă venit brut şi valoarea investiţiilor la bunurile mobile şi imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, care fac obiectul unor contracte de cedarea folosinţei bunurilor, şi care sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. În termen de 30 de zile de la finalizarea investiţiilor partea care a efectuat investiţia este obligată să comunice proprietarului, uzufructuarului sau altui deţinător legal valoarea investiţiei. Proprietarul, uzufructuarul sau alt deţinător legal are obligaţia să declare la organul fiscal competent prin declaraţia privind venitul realizat aferentă anului fiscal respectiv valoarea investiţiei, în vederea definitivării impunerii."

 

21. După punctul 137, în aplicarea art. 62 alineatul (1), se introduce un nou punct, pct. 137^1, cu următorul cuprins:

"137^1. În situaţia în care chiria/arenda reprezintă echivalentul în lei al unei valute, venitul brut anual se determină pe baza chiriei/arendei lunare evaluate la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, din ultima zi a fiecărei luni, corespunzător lunilor din perioada de impunere."

 

22. Punctul 140^1, în aplicarea articolului 65 alineatul (1) litera d), se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Definirea veniturilor din investiţii

ART. 65

(1) Veniturile din investiţii cuprind:

..........................................................................

d) venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare.

 

Norme metodologice:

140^1. În cadrul operaţiunilor similare contractelor de vânzare-cumpărare de valută la termen se includ şi următoarele instrumente financiare derivate tranzacţionate pe piaţă la buna înţelegere (OTC) şi definite ca atare în legislaţia care reglementează aceste tranzacţii:

- swap pe cursul de schimb

- swap pe rata dobânzii

- opţiuni pe cursul de schimb

- opţiuni pe rata dobânzii."

 

23. Punctul 140^2, în aplicarea articolului 65 alineatul (2), se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Definirea veniturilor din investiţii

ART. 65

(2) Sunt neimpozabile următoarele venituri din dobânzi:

a) venituri din dobânzi la depozitele la vedere/conturile curente;

b) venituri din dobânzi aferente titlurilor de stat şi obligaţiunilor municipale;

c) venituri sub forma dobânzilor bonificate la depozitele clienţilor constituite în baza Legii nr. 541/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Norme metodologice:

140^2. Veniturile din dobânzi realizate începând cu data de 1 ianuarie 2007 la depozitele la vedere/conturile curente sunt neimpozabile."

 

24. Punctul 140^3, în aplicarea articolului 66 alineatul (1), se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Stabilirea venitului din investiţii

ART. 66

(1) Câştigul/pierderea din transferul titlurilor de valoare, altele decât titlurile de participare la fondurile deschise de investiţii şi părţile sociale, reprezintă diferenţa pozitivă/negativă dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare pe tipuri de titluri de valori, diminuată, după caz, cu costurile aferente tranzacţiei. În cazul tranzacţiilor cu acţiuni primite de persoanele fizice, cu titlu gratuit, în cadrul Programului de privatizare în masă, preţul de cumpărare la prima tranzacţionare va fi asimilat cu valoarea nominală a acestora. În cazul tranzacţiilor cu acţiuni cumpărate la preţ preferenţial, în cadrul sistemului stock options plan, câştigul se determină ca diferenţă între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare preferenţial, diminuat cu costurile aferente tranzacţiei.

 

Norme metodologice:

140^3. Preţul de cumpărare al unui titlu de valoare, altul decât titlul de participare la fonduri deschise de investiţii este preţul determinat şi evidenţiat de intermediar pentru respectivul titlu, deţinut de un client, pe fiecare simbol, la care se adaugă costurile aferente, conform normelor aprobate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al preşedintelui Comisiei Naţională a Valorilor Mobiliare, potrivit art. 67 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Preţul de cumpărare pentru determinarea impozitului pe câştigul obţinut din transferul titlurilor de valoare se stabileşte prin aplicarea metodei preţului mediu ponderat.

Ordinea de vânzare a titlurilor de valoare, raportată la deţinerile pe simbol, se înregistrează cronologic, în funcţie de data dobândirii, de la cea mai veche deţinere la cea mai nouă deţinere."

 

25. După punctul 143, se introduc două noi puncte, pct. 143^1 şi 143^2, în aplicarea art. 66, alineatul (7) şi alineatul (8), cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Stabilirea venitului din investiţii

ART. 66

(7) Veniturile obţinute sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni de acest gen reprezintă diferenţele de curs favorabile rezultate din aceste operaţiuni, în momentul încheierii operaţiunii şi evidenţierii în contul clientului. Câştigul net anual se determină ca diferenţă între câştigurile şi pierderile înregistrate în cursul anului respectiv din astfel de operaţiuni. Câştigul net anual se calculează pe baza declaraţiei privind venitul realizat, depusă conform prevederilor art. 83. Pentru tranzacţiile din anul fiscal, fiecare intermediar sau plătitor de venit, după caz, are următoarele obligaţii:

a) calcularea câştigului anual/pierderii anuale pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului pentru fiecare contribuabil;

b) transmiterea informaţiilor privind câştigul anual/pierderea anuală, precum şi impozitul calculat şi reţinut ca plată anticipată, în formă scrisă către acesta, până la data de 28 februarie a anului următor celui pentru care se face calculul.

(8) Venitul impozabil realizat din lichidare sau dizolvare fără lichidare a unei persoane juridice reprezintă excedentul distribuţiilor în bani sau în natură peste aportul la capitalul social al persoanei fizice beneficiare.

 

Norme metodologice:

143^1. În cazul contractelor forward pe cursul de schimb (contracte de vânzare-cumpărare valută la termen), baza de impozitare o reprezintă diferenţa favorabilă dintre cursul forward la care se încheie tranzacţia şi cursul spot/forward prevăzute în contract la care tranzacţia se închide în piaţă la scadenţă prin operaţiunea de sens contrar multiplicată cu suma contractului şi evidenţiată în contul clientului la închiderea tranzacţiei.

În cazul swapului pe cursul de schimb, baza de impozitare o reprezintă diferenţa de curs favorabilă între cursul de schimb spot şi cel forward folosite în tranzacţie, multiplicate cu suma noţională a contractului rezultată din aceste operaţiuni în momentul închiderii operaţiunii şi evidenţierii în contul clientului.

În cazul swapului pe rata dobânzii, baza de impozitare o reprezintă diferenţa de dobândă favorabilă dintre rata de dobândă fixă şi rata de dobândă variabilă stabilite în contract multiplicată cu suma noţională a contractului, rezultată din aceste operaţiuni în momentul închiderii operaţiunii şi evidenţiate în contul clientului.

În cazul opţiunii pe cursul de schimb, baza de impozitare o reprezintă diferenţa favorabilă de curs între cursul de schimb de cumpărare/vânzare şi cursul de schimb la care se efectuează în piaţă operaţiunea de sens contrar - vânzare, respectiv cumpărare multiplicată cu suma contractului, rezultată din aceste operaţiuni în momentul exercitării opţiunii şi evidenţiată în contul clientului.

În cazul opţiunii pe rata dobânzii, baza de impozitare o reprezintă diferenţa favorabilă dintre dobânda variabilă încasată şi dobânda fixă convenită în contract, rezultată în momentul exercitării opţiunii şi evidenţiată în contul clientului.

143^2. În cazul dizolvării fără lichidare a unei persoane juridice la transmiterea universală a patrimoniului societăţii către asociatul unic, proprietăţile imobiliare din situaţiile financiare vor fi evaluate la valoarea justă, respectiv preţul de piaţă.

Baza impozabilă în cazul dizolvării fără lichidare a unei persoane juridice se stabileşte astfel:

a) determinarea sumei reprezentând diferenţa între valoarea elementelor de activ şi sumele reprezentând datoriile societăţii;

b) determinarea excedentului sumei stabilite la pct. a) peste aportul la capitalul social al persoanei fizice beneficiare."

 

26. Punctul 144, în aplicarea art. 67, alineatul (1), se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Reţinerea impozitului din veniturile din investiţii

ART. 67

(1) Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 31 decembrie a anului respectiv.

 

Norme metodologice:

144. Impozitul pe veniturile sub formă de dividende, inclusiv asupra sumelor primite ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii, distribuite începând cu anul fiscal 2006, se calculează şi se reţine prin aplicarea cotei de 16% asupra sumei acestora."

 

27. Punctul 144^1, în aplicarea art. 67 alineatul (2), se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Reţinerea impozitului din veniturile din investiţii

ART. 67

(2) Veniturile sub formă de dobânzi pentru: depozitele la termen constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civile încheiate, începând cu data de 1 ianuarie 2007, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Pentru veniturile sub formă de dobânzi, impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire. În situaţia sumelor primite sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate pe baza contractelor civile, calculul impozitului datorat se efectuează la momentul plăţii dobânzii. Virarea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire, respectiv la momentul plăţii dobânzii, pentru venituri de această natură, pe baza contractelor civile. Pentru depozitele la termen constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civile încheiate, depozitele la vedere/conturile curente constituite anterior datei de 1 ianuarie 2007, dar a căror scadenţă este începând cu data de 1 ianuarie 2007, pentru determinarea impozitului pe veniturile din dobânzi se aplică cota de impozit de la data constituirii.

 

Norme metodologice:

144^1. Veniturile neimpozabile generate de raporturi juridice încheiate anterior datei de 1 ianuarie 2007 rămân neimpozabile până la data încetării acestora.

Înnoirea depozitelor/instrumentelor de economisire generează un nou depozit/achiziţionarea unui nou instrument de economisire."

 

28. Punctul 144^2, în aplicarea art. 67 alineatul (3) litera a), se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Reţinerea impozitului din veniturile din investiţii

ART. 67

(3) Calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din investiţii, altele decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2) se efectuează astfel:

a) câştigul determinat din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se impune cu o cotă de 1%, impozitul reţinut constituind plată anticipată în contul impozitului anual datorat. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului reprezentând plata anticipată revine intermediarilor, societăţilor de administrare a investiţiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii sau altor plătitori de venit, după caz, la fiecare tranzacţie. Impozitul calculat şi reţinut la sursă se virează la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut. Pentru tranzacţiile din anul fiscal contribuabilul are obligaţia depunerii declaraţiei privind venitul realizat, pe baza căreia organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat, respectiv impozitul anual pe care contribuabilul îl are de recuperat, şi emite o decizie de impunere anuală, luându-se în calcul şi impozitul reţinut la sursă, reprezentând plată anticipată. Impozitul anual datorat se stabileşte de organul fiscal competent astfel:

1. prin aplicarea cotei de 16% asupra câştigului net anual al fiecărui contribuabil, determinat potrivit prevederilor art. 66 alin. (5), pentru titlurile de valoare înstrăinate sau răscumpărate, în cazul titlurilor de participare la fonduri deschise de investiţii, începând cu data de 1 ianuarie 2007, într-o perioadă mai mică de 365 de zile de la data dobândirii;

2. prin aplicarea cotei de 1% asupra câştigului net anual al fiecărui contribuabil, determinat potrivit prevederilor art. 66 alin. (5), pentru titlurile de valoare înstrăinate sau răscumpărate, în cazul titlurilor de participare la fonduri deschise de investiţii, începând cu data de 1 ianuarie 2007, într-o perioadă mai mare de 365 de zile de la data dobândirii;

 

Norme metodologice:

144^2. Pentru determinarea perioadei de deţinere a titlurilor de valoare, conform prevederilor art. 67 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, intermediarii vor evidenţia la fiecare operaţiune de cumpărare data intrării titlurilor de valoare în portofoliul persoanelor care deţin şi efectuează tranzacţii cu acestea."

 

29. Punctul 144^3, în aplicarea art. 67 alineatul (3) litera b), se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Reţinerea impozitului din veniturile din investiţii

ART. 67

(3) Calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din investiţii, altele decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2) se efectuează astfel:

..........................................................................

b) în cazul câştigurilor determinate din transferul valorilor mobiliare, în cazul societăţilor închise, şi din transferul părţilor sociale, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine dobânditorului. Calculul şi reţinerea impozitului de către dobânditor se efectuează la momentul încheierii tranzacţiei, pe baza contractului încheiat între părţi. Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra câştigului, la fiecare tranzacţie, impozitul fiind final. Transmiterea dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare sau a părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi/sau în registrul asociaţilor/acţionarilor, după caz, operaţiune care nu se poate efectua fără justificarea virării impozitului la bugetul de stat. Termenul de virare a impozitului este până la data la care se depun documentele pentru transcrierea dreptului de proprietate asupra părţilor sociale sau a valorilor mobiliare la registrul comerţului ori în registrul acţionarilor, după caz, indiferent dacă plata titlurilor respective se face sau nu eşalonat;

 

Norme metodologice:

144^3. Pentru tranzacţiile cu valori mobiliare în cazul societăţilor închise şi părţi sociale, încheiate anterior datei de 1 ianuarie 2007, pentru care părţile contractante au convenit ca plata să se facă eşalonat, cotele de impozit sunt cele în vigoare la data încheierii contractului iar termenul de virare a impozitului pentru plătitorii de astfel de venituri este până la data 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut. După data de 1 ianuarie 2007 pentru aceste tranzacţii termenul de virare a impozitului datorat calculat la momentul încheierii tranzacţiei pe baza contractului este până la data la care se depun documentele pentru transcrierea dreptului de proprietate asupra părţilor sociale sau a valorilor mobiliare la registrul comerţului ori în registrul acţionarilor, după caz."

 

30. După punctul 144^3, în aplicarea art. 67 alineatul (3) litera d), se introduce un nou punct, pct. 144^4, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Reţinerea impozitului din veniturile din investiţii

ART. 67

(3) Calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din investiţii, altele decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2) se efectuează astfel:

..........................................................................

d) venitul impozabil obţinut din lichidare sau dizolvare fără lichidare a unei persoane juridice de către acţionari/asociaţi persoane fizice se impune cu o cotă de 16%, impozitul fiind final. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine persoanei juridice. Impozitul calculat şi reţinut la sursă se virează până la data depunerii situaţiei financiare finale la oficiul registrului comerţului, întocmită de lichidatori.

 

Norme metodologice:

144^4. În cazul dizolvării fără lichidare a unei persoane juridice obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine reprezentantului legal al persoanei juridice.

Impozitul calculat şi reţinut la sursă se virează până la data depunerii situaţiei financiare finale la oficiul registrului comerţului, întocmită de reprezentantul legal al persoanei juridice."

 

31. Punctul 146, în aplicarea art. 70, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Reţinerea impozitului din venitul din pensii

ART. 70

(1) Orice plătitor de venituri din pensii are obligaţia de a calcula lunar impozitul aferent acestui venit, de a-l reţine şi de a-l vira la bugetul de stat, potrivit prevederilor prezentului articol.

(2) Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 16% asupra venitului impozabil lunar din pensii.

(3) Impozitul calculat se reţine la data efectuării plăţii pensiei şi se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei.

(4) Impozitul reţinut este impozit final al contribuabilului pentru veniturile din pensii.

(5) În cazul unei pensii care nu este plătită lunar, impozitul ce trebuie reţinut se stabileşte prin împărţirea pensiei plătite la fiecare din lunile cărora le este aferentă pensia.

(6) Drepturile de pensie restante se defalchează pe lunile la care se referă, în vederea calculării impozitului datorat, reţinerii şi virării acestuia.

(7) Veniturile din pensiile de urmaş vor fi individualizate în funcţie de numărul acestora, iar impozitarea se va face în raport cu drepturile cuvenite fiecărui urmaş.

(8) În cazul veniturilor din pensii şi/sau al diferenţelor de venituri din pensii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează asupra venitului impozabil lunar şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii şi se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit.

 

Norme metodologice:

146. Începând cu 1 ianuarie 2007, impozitul lunar aferent venitului din pensii se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 16% asupra venitului impozabil lunar din pensii determinat prin deducerea din venitul din pensii, în ordine, a următoarelor:

- a contribuţiilor obligatorii calculate, reţinute şi suportate de persoana fizică şi

- a unei sume neimpozabile lunare de 900 lei."

 

32. După punctul 149, în aplicarea art. 74 alineatul (4), se introduce un nou punct, pct. 149^1, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Calculul şi plata impozitului aferent veniturilor din activităţi agricole

ART. 74

(4) În cazul contribuabililor care realizează venituri băneşti din agricultură, potrivit prevederilor art. 71 lit. d), prin valorificarea produselor vândute către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi pentru utilizare ca atare, impozitul se calculează prin reţinere la sursă prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii produselor livrate, începând cu data de 1 ianuarie 2008, impozitul fiind final.

 

Norme metodologice:

149^1. Termenul de virare a impozitului reţinut, potrivit prevederilor art. 74 alin. (4) este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut."

 

33. Punctul 150, dat în aplicarea articolului 75, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Definirea veniturilor din premii şi din jocuri de noroc

ART. 75

(1) Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri, altele decât cele prevăzute la art. 42.

(2) Veniturile din jocuri de noroc cuprind câştigurile realizate ca urmare a participării la jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot definite conform normelor metodologice, altele decât cele realizate la jocuri de tip cazino şi maşini electronice cu câştiguri.

 

Norme metodologice:

150. În această categorie se cuprind venituri în bani şi/sau în natură, ca de exemplu:

- venituri sub formă de premii de orice fel, acordate oamenilor de cultură, ştiinţă şi artă la gale, simpozioane, festivaluri, concursuri naţionale sau internaţionale, concursuri pe meserii sau profesii;

- venituri sub formă de premii în bani şi/sau în natură acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti prevăzuţi în legislaţia în materie, pentru rezultatele obţinute la competiţii sportive interne şi internaţionale, altele decât:

a) veniturile prevăzute la art. 42 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

b) veniturile plătite de entitatea cu care aceştia au relaţii generatoare de venituri din salarii potrivit cap. III al titlului III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

- venituri sub formă de premii obţinute urmare practicilor comerciale privind promovarea produselor/serviciilor prin publicitate, potrivit legii.

- venituri impozabile obţinute din jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot, potrivit legii.

Prin câştiguri de tip jack-pot se înţelege câştigurile acordate aleatoriu, prin intermediul maşinilor mecanice sau electronice cu câştiguri, din sumele rezultate ca urmare a adiţionării separate a unui anumit procent din sumele derulate ca urmare a exploatării acestor mijloace de joc, în scopul acordării unor câştiguri suplimentare persoanelor participante la joc în momentul respectiv.

Adiţionarea sumelor din care se acordă câştigurile de tip jack-pot se realizează în cadrul unui sistem electronic prin care sunt interconectate cel puţin două maşini mecanice sau electronice cu câştiguri, evidenţierea acumulării putând fi realizată prin dispozitive auxiliare sau în cadrul sistemului uneia sau mai multor mijloace de joc interconectate în sistem.

Organizatorii activităţii de exploatare a maşinilor mecanice sau electronice cu câştiguri au obligaţia de a evidenţia distinct câştigurile de tip jack-pot acordate."

 

34. După punctul 150, în aplicarea art. 75, se introduce un nou punct, pct. 150^1, cu următorul cuprins:

"Norme metodologice:

150^1. În scopul delimitării veniturilor din premii de veniturile din jocuri de noroc, sunt considerate câştiguri de natura jocurilor de noroc cele acordate participanţilor la joc de către orice persoană juridică autorizată să exploateze astfel de jocuri de noroc, conform legislaţiei în materie."

 

35. Punctul 151^2, în aplicarea art. 77^1 alineatul (1), se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Definirea venitului din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal

ART. 77^1

(1) La transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, contribuabilii datorează un impozit care se calculează astfel:

a) pentru construcţiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel fără construcţii, dobândite într-un termen de până la 3 ani inclusiv:

- 3% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;

- peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv;

b) pentru imobilele descrise la lit. a), dobândite la o dată mai mare de 3 ani:

- 2% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;

- peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv.

 

Norme metodologice:

151^2. Definirea unor termeni:

a) prin contribuabil, în sensul art. 77^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege persoana fizică căreia îi revine obligaţia de plată a impozitului. În cazul transferului dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia prin acte juridice între vii, contribuabil este cel din patrimoniul căruia se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele acestuia: vânzătorul, donatorul, credirentierul, transmiţătorul în cazul contractului de întreţinere etc. În contractele de schimb imobiliar calitatea de contribuabil o au toţi copermutanţii (coschimbaşii).

În cazul transferului dreptului de proprietate pentru cauză de moarte, prin succesiune legală sau testamentară, calitatea de contribuabil revine moştenitorilor legali sau testamentari precum şi legatarilor cu titlul particular.

b) prin construcţii de orice fel se înţelege:

- construcţii cu destinaţia de locuinţă;

- construcţii cu destinaţia de spaţii comerciale;

- construcţii industriale, hale de producţie, sedii administrative, platforme industriale, garaje, parcări;

- orice construcţie sau amenajare subterană ori supraterană cu caracter permanent, pentru a cărei edificare este necesară autorizaţia de construcţie în condiţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) prin terenul aferent acestora (construcţiilor) se înţelege terenuri - curţi, construcţii -, conform titlului de proprietate.

d) prin terenuri de orice fel, fără construcţii, se înţelege: terenurile situate în intravilan sau extravilan.

e) prin transferul dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia se înţelege înstrăinarea prin acte juridice între vii, a dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia indiferent de tipul sau natura actului prin care se realizează acest transfer: vânzare-cumpărare, donaţie, rentă viageră, întreţinere, schimb, inclusiv în cazul când transferul se realizează printr-o hotărâre judecătorească.

f) data de la care începe să curgă termenul este data dobândirii, iar calculul termenului se face în condiţiile dreptului comun.

g) pentru construcţiile noi şi terenul aferent acestora, termenul curge de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală, în condiţiile legii.

h) pentru construcţiile neterminate şi terenul aferent, termenul se calculează de la data expirării termenului legal pentru finalizarea construcţiei prevăzut în autorizaţia de construire.

i) actul de partaj voluntar sau judiciar şi actul de schimb sunt supuse impozitării; data dobândirii imobilelor care fac obiectul acestor acte, va fi data la care fiecare coproprietar (coindivizar) sau copermutant (coschimbaş) a dobândit proprietatea.

j) pentru terenurile libere de construcţii dobândite prin acte succesive, care au fost alipite ori alipite şi dezlipite anterior înstrăinării, termenul curge de la data actului de alipire sau dezlipire.

Pentru terenurile (dezlipite) dezmembrate libere de construcţii, dobândite printr-un singur act, termenul curge de la data dobândirii dreptului de proprietate."

 

36. Punctul 151^3, în aplicarea art. 77^1 alineatul (2), se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

(2) Impozitul prevăzut la alin. (1) nu se datorează în următoarele cazuri:

a) la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor de orice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale;

b) la dobândirea dreptului de proprietate cu titlul de donaţie între rude şi afini până la gradul al III-lea inclusiv, precum şi între soţi.

 

Norme metodologice:

151^3. Nu se datorează impozit la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor de orice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale: Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, şi Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi orice alte acte normative cu caracter reparatoriu.

Este exceptată de la plata impozitului transmiterea dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia prin donaţie între rude ori afini până la gradul III inclusiv, precum şi între soţi. Dovada calităţii de soţ, rudă sau afin se face cu acte de stare civilă.

Înstrăinarea ulterioară a proprietăţilor imobiliare dobândite prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale, precum şi prin donaţie, indiferent de gradul de rudenie, va fi supusă impozitării.

Face excepţie de la plata impozitului transmiterea dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia pentru proprietăţile imobiliare din patrimoniul afacerii."

 

37. Punctul 151^4, în aplicarea art. 77^1 alineatul (3), se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

(3) Pentru transmisiunea dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moştenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. (1), dacă succesiunea este dezbătută şi finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moştenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.

 

Norme metodologice:

151^4. Finalizarea procedurii succesorale are loc la data emiterii certificatului de moştenitor.

În situaţia în care succesiunea legală sau testamentară este dezbătută şi finalizată prin emiterea certificatului de moştenitor legal/legatar în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii sau se emite certificat de moştenitor suplimentar nu se datorează impozit.

Succesiunea finalizată după expirarea termenului de 2 ani, ca şi suplimentarea certificatului de moştenitor/legatar după împlinirea termenului de 2 ani (aceluiaşi termen) se impozitează.

În situaţia în care bunurile imobile din masa succesorală sunt supuse impozitării, notarul public va calcula şi comunica cuantumul acestora la data depunerii cererii de deschidere a procedurii succesorale.

Impozitul datorat va fi achitat de către contribuabil la data întocmirii încheierii finale de către notarul public.

Impozitul se calculează la valoarea masei succesorale supusă impozitării. Prin masa succesorală supusă impozitării se înţelege diferenţa pozitivă dintre activul şi pasivul succesiunii. În pasivul succesiunii se includ creanţele certe şi lichide dovedite prin acte autentice şi/sau executorii, precum şi cheltuielile de înmormântare de până la 1000 RON, cheltuielile de înmormântare nu trebuie dovedite cu înscrisuri."

 

38. Punctul 151^5, în aplicarea art. 77^1 alineatul (4), se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

(4) Impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se calculează la valoarea declarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale. În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor publici, impozitul se va calcula la această valoare.

 

Norme metodologice:

151^5. La transmiterea dreptului de proprietate, impozitul prevăzut la art. 77^1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare se calculează la valoarea declarată de părţi. În cazul în care valoarea declarată de părţi este mai mică decât valoarea orientativă stabilită de expertizele întocmite de către Camerele Notarilor Publici, impozitul se va calcula la această din urmă valoare.

La constituirea sau transmiterea dezmembrămintelor dreptului de proprietate, impozitul se determină la valoarea declarată de părţi, dar nu mai puţin de 20% din valoarea orientativă întocmită de Camera Notarilor Publici. Aceeaşi valoare se va stabili şi la stingerea pe cale convenţională sau prin consimţământul titularului a acestor dezmembrăminte.

La transmiterea nudei proprietăţi impozitul se determină la valoarea declarată de părţi, dar nu mai puţin de 80% din valoarea orientativă stabilită prin expertizele Camerei Notarilor Publici.

Pentru construcţiile neterminate, la înstrăinarea acestora valoarea se va stabili pe baza unui raport de expertiză, care va cuprinde valoarea construcţiei neterminate la care se adaugă valoarea terenului aferent declarată de părţi, dar nu mai puţin decât valoarea stabilită prin expertizele Camerei Notarilor Publici. Raportul de expertiză va fi întocmit pe cheltuiala contribuabilului, de un expert autorizat în condiţiile legii.

Pentru actul de partaj impozitul se determină la valoarea masei partajabile şi se suportă de copartajanţi proporţional cu cota deţinută din dreptul de proprietate, raportat la data dobândirii fiecărui imobil ce compune masa partajabilă.

La schimb impozitul se calculează la valoarea fiecăruia din bunurile imobile transmise."

 

39. Punctul 151^6, dat în aplicarea art. 77^1 alineatului (5), se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

(5) Camerele notarilor publici vor actualiza, o dată pe an, expertizele privind valoarea de circulaţie a bunurilor imobile care vor fi comunicate la direcţiile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.

 

Norme metodologice:

151^6. Expertizele privind valoarea de circulaţie a bunurilor imobile vor fi comunicate direcţiilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice până la data de 31 decembrie a anului fiscal curent pentru a fi utilizate în anul fiscal următor."

 

40. Punctul 151^7, în aplicarea art. 77^1 alineatul (6), se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

(6) Impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se va calcula şi se va încasa de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. În cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), se va realiza printr-o hotărâre judecătorească, impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se va calcula şi se va încasa de către instanţele judecătoreşti la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii. Impozitul calculat şi încasat se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut. Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moştenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligaţiei de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) şi (3) şi, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.

 

Norme metodologice:

151^7. Impozitul se va calcula şi încasa de către notarul public, anterior autentificării actului sau semnării încheierii de finalizare a procedurii succesorale.

Impozitul poate fi plătit de către contribuabil fie în numerar la sediul biroului notarului public, fie prin virament bancar într-un cont al biroului notarial.

Documentul de plată al impozitului de către contribuabili, se va invoca în încheierea de autentificare, respectiv certificatul de moştenitor legal/testamentar sau suplimentar.

Dispoziţiile prezentelor norme se aplică şi în cazul în care transferul dreptului de proprietate se face prin hotărâre judecătorească.

Instanţele judecătoreşti care pronunţă hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile în cauze referitoare la transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, vor asigura calcularea şi încasarea impozitului datorat potrivit prevederilor alin. (6), prin organul fiscal din raza de competenţă teritorială a instanţei de fond, comunicând acestuia hotărârea şi documentaţia aferentă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii."

 

41. Punctele 151^8 - 151^11 date în aplicarea art. 77^2 şi art. 77^3 se abrogă.

 

42. La punctul 152, în aplicarea art. 78, după liniuţa a 6-a se introduc două noi liniuţe, liniuţa a 7-a şi a 8-a, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Definirea veniturilor din alte surse

ART. 78

(1) În această categorie se includ, însă nu sunt limitate, următoarele venituri:

a) prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii, potrivit cap. III din prezentul titlu;

b) câştiguri primite de la societăţile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi cu ocazia tragerilor de amortizare;

c) venituri primite de persoanele fizice pensionari, sub forma diferenţelor de preţ pentru anumite bunuri, servicii şi alte drepturi, foşti salariaţi, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale;

d) venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial.

e) venituri primite de persoanele fizice din activităţi desfăşurate pe baza contractelor/convenţiilor civile, încheiate potrivit Codului civil, altele decât cele care sunt impozitate conform cap. II şi conform opţiunii exercitate de către contribuabil. Opţiunea de impunere a venitului brut se exercită în scris, în momentul încheierii fiecărei/fiecărui convenţii/contract civil şi este aplicabilă veniturilor realizate ca urmare a activităţii desfăşurate pe baza acestei/acestui convenţii/contract.

(2) Veniturile din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile, prin normele elaborate de Ministerul Finanţelor Publice, altele decât veniturile care sunt neimpozabile în conformitate cu prezentul titlu.

 

Norme metodologice:

- tichetele cadou acordate persoanelor fizice în afara unei relaţii generatoare de venituri din salarii;

- venituri, altele decât cele de la art. 42 lit. k) distribuite de persoanele juridice constituite conform legislaţiei privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare."

 

43. Punctul 165, în aplicarea art. 81, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Declaraţii de venit estimat

ART. 81

(1) Contribuabilii, precum şi asociaţiile fără personalitate juridică, care încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligaţi să depună la organul fiscal competent o declaraţie referitoare la veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. Fac excepţie de la prevederile prezentului alineat contribuabilii care realizează venituri pentru care impozitul se percepe prin reţinere la sursă.

(2) Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal au obligaţia să depună o declaraţie privind venitul estimat, în termen de 15 zile de la încheierea contractului între părţi. Declaraţia privind venitul estimat se depune o dată cu înregistrarea la organul fiscal a contractului încheiat între părţi.

(3) Contribuabilii care, în anul anterior, au realizat pierderi şi cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum şi cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior depun, odată cu declaraţia privind venitul realizat, şi declaraţia estimativă de venit.

(4) Contribuabilii care determină venitul net pe bază de norme de venit, precum şi cei pentru care cheltuielile se determină în sistem forfetar şi au optat pentru determinarea venitului net în sistem real depun, o dată cu cererea de opţiuni, şi declaraţia de venit estimat.

 

Norme metodologice:

165. Organul fiscal competent este definit potrivit legislaţiei în materie."

 

44. Punctul 167, în aplicarea art. 82, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Stabilirea plăţilor anticipate de impozit

ART. 82

(1) Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare, precum şi venituri din activităţi agricole sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de impozit, exceptându-se cazul veniturilor pentru care plăţile anticipate se stabilesc prin reţinere la sursă.

(2) Plăţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent pe fiecare sursă de venit, luându-se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz, prin emiterea unei decizii care se comunică contribuabililor, potrivit legii. În cazul impunerilor efectuate după expirarea termenelor de plată prevăzute la alin. (3), contribuabilii au obligaţia efectuării plăţilor anticipate la nivelul sumei datorate pentru ultimul termen de plată al anului precedent. Diferenţa dintre impozitul anual calculat asupra venitului net realizat în anul precedent şi suma reprezentând plăţi anticipate datorate de contribuabil la nivelul trimestrului IV din anul anterior se repartizează pe termenele de plată următoare din cadrul anului fiscal. Pentru declaraţiile de venit estimativ depuse în luna decembrie nu se mai stabilesc plăţi anticipate, venitul net aferent perioadei până la sfârşitul anului urmând să fie supus impozitării, pe baza deciziei de impunere emise pe baza declaraţiei privind venitul realizat. Plăţile anticipate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă, se stabilesc de organul fiscal astfel:

a) pe baza contractului încheiat între părţi; sau

b) pe baza veniturilor determinate potrivit datelor din contabilitatea în partidă simplă, potrivit opţiunii. În cazul în care, potrivit clauzelor contractuale, venitul din cedarea folosinţei bunurilor reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului anual estimat se efectuează pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează impunerea.

(3) Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, cu excepţia impozitului pe veniturile din arendare, pentru care plata impozitului se efectuează potrivit deciziei emise pe baza declaraţiei privind venitul realizat. Contribuabilii care determină venitul net din activităţi agricole, potrivit art. 72 şi 73, datorează plăţi anticipate către bugetul de stat pentru impozitul aferent acestui venit, în două rate egale, astfel: 50% din impozit, până la data de 1 septembrie inclusiv, şi 50% din impozit, până la data de 15 noiembrie inclusiv.

(4) Termenele şi procedura de emitere a deciziilor de plăţi anticipate vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(5) Pentru stabilirea plăţilor anticipate, organul fiscal va lua ca bază de calcul venitul anual estimat, în toate situaţiile în care a fost depusă o declaraţie privind venitul estimat pentru anul curent sau venitul net din declaraţia privind venitul realizat pentru anul fiscal precedent, după caz. La stabilirea plăţilor anticipate se utilizează cota de impozit de 16%, prevăzută la art. 43 alin. (1).

 

Norme metodologice:

167. Plăţile anticipate se stabilesc de către organul fiscal competent definit potrivit legislaţiei în materie.

Plata sumelor astfel stabilite se efectuează la organul fiscal care a făcut stabilirea lor.

Pentru stabilirea plăţilor anticipate se va utiliza cota de impunere prevăzută la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

 

45. Punctele 172 - 174, în aplicarea art. 83, se abrogă.

 

46. Punctele 175, 176 şi 178 în aplicarea art. 83, se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Declaraţia privind venitul realizat

ART. 83

(1) Contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole determinate în sistem real au obligaţia de a depune o declaraţie privind venitul realizat la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 15 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. Declaraţia privind venitul realizat se completează pentru fiecare sursă şi categorie de venit. Pentru veniturile realizate într-o formă de asociere, venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuită din asociere.

(2) Declaraţia privind venitul realizat se completează şi pentru câştigul net anual/pierderea netă anuală, generată de:

a) tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise;

b) operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen.

(3) Nu se depun declaraţii privind venitul realizat, pentru următoarele categorii de venituri:

a) venituri nete determinate pe bază de norme de venit, cu excepţia contribuabililor care au depus declaraţii de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii;

b) venituri sub formă de salarii şi venituri asimilate salariilor, pentru care informaţiile sunt cuprinse în fişele fiscale, care au regim de declaraţii de impozite şi taxe sau declaraţii lunare, depuse de contribuabilii prevăzuţi la art. 60;

c) venituri din investiţii, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2), precum şi venituri din premii şi din jocuri de noroc, a căror impunere este finală;

d) venituri din pensii;

e) venituri din activităţi agricole a căror impunere este finală, potrivit prevederilor art. 74 alin. (4);

f) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;

g) venituri din alte surse.

 

Norme metodologice:

175. Declaraţiile privind venitul realizat sunt documentele prin care contribuabilii declară veniturile şi cheltuielile efectiv realizate, pe fiecare categorie de venit şi pe fiecare sursă, în vederea stabilirii de către organul fiscal şi a plăţilor anticipate.

176. Declaraţiile privind venitul realizat se depun de contribuabilii care realizează, individual sau dintr-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi venituri din activităţi agricole pentru care venitul net se determină în sistem real.

Declaraţiile privind venitul realizat se depun până la data de 15 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului la organul fiscal competent, definit potrivit legislaţiei în materie.

Pentru veniturile realizate dintr-o formă de asociere venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuit/distribuită din asociere.

..........................................................................

178. Contribuabilii care încetează să mai aibă domiciliul fiscal în România vor depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul fiscal o declaraţie privind venitul realizat.

Declaraţiile vor cuprinde veniturile şi cheltuielile aferente anului fiscal curent, pentru perioada în care contribuabilii au avut domiciliul în România.

În termen de 5 zile de la depunerea declaraţiei, organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal va emite decizia de impunere şi va comunica contribuabilului eventualele sume de plată sau de restituit."

 

47. Punctele 179 şi 180, în aplicarea art. 84, se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Stabilirea şi plata impozitului pe venitul net anual impozabil

ART. 84

(1) Impozitul pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual datorat este calculat de organul fiscal, pe baza declaraţiei privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual impozabil/câştigul net anual din anul fiscal respectiv, cu excepţia prevederilor art. 67 alin. (3) lit. a).

(2) Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume, reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, câştigul net anual din transferul titlurilor de valoare, câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.

(3) Organul fiscal competent are obligaţia calculării, reţinerii şi virării sumei reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe:

a) venitul net anual impozabil;

b) câştigul net anual din transferul titlurilor de valoare;

c) câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen.

(4) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (2) şi (3) se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(5) Organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat şi emite o decizie de impunere, în intervalul şi în forma stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(6) Diferenţele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuală se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează şi nu se datorează sumele stabilite potrivit reglementărilor în materie, privind colectarea creanţelor bugetare.

 

Norme metodologice:

179. Decizia de impunere anuală se emite de organul fiscal competent definit potrivit legislaţiei în materie.

180. Diferenţele de impozit pe venitul anual, calculate prin deciziile de impunere, se plătesc la organul fiscal competent."

 

48. După punctul 181, în aplicarea art. 84, se introduce un nou punct, pct. 181^1, cu următorul cuprins:

 

"Norme metodologice:

181^1. Sfera de cuprindere a entităţilor nonprofit este cea prevăzută la punctul 117^1 dat în aplicarea art. 57 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

 

49. Punctele 185 şi 186, în aplicarea art. 86, se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Reguli privind asocierile fără personalitate juridică

ART. 86

(1) Prevederile prezentului articol nu se aplică:

- pentru asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 28;

- fondurilor de investiţii constituite ca asociaţii fără personalitate juridică;

- asocierilor cu o persoană juridică plătitoare de impozit pe profit, caz în care sunt aplicabile numai reglementările fiscale din titlul II.

(2) În cadrul fiecărei asocieri fără personalitate juridică, constituită potrivit legii, asociaţii au obligaţia să încheie contracte de asociere în formă scrisă, la începerea activităţii, care să cuprindă inclusiv date referitoare la:

a) părţile contractante;

b) obiectul de activitate şi sediul asociaţiei;

c) contribuţia asociaţilor în bunuri şi drepturi;

d) cota procentuală de participare a fiecărui asociat la veniturile sau pierderile din cadrul asocierii corespunzătoare contribuţiei fiecăruia;

e) desemnarea asociatului care să răspundă pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice;

f) condiţiile de încetare a asocierii. Contribuţiile asociaţilor conform contractului de asociere nu sunt considerate venituri pentru asociaţie. Contractul de asociere se înregistrează la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia. Organul fiscal are dreptul să refuze înregistrarea contractelor, în cazul în care acestea nu cuprind datele solicitate conform prezentului alineat.

(3) În cazul în care între membrii asociaţi există legături de rudenie până la gradul al patrulea inclusiv, părţile sunt obligate să facă dovada că participă la realizarea venitului cu bunuri sau drepturi asupra cărora au drept de proprietate. Pot fi membri asociaţi şi persoanele fizice care au dobândit capacitate de exerciţiu restrânsă.

(4) Asocierile au obligaţia să depună la organul fiscal competent, până la data de 15 martie a anului următor, declaraţii anuale de venit, conform modelului stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, care vor cuprinde şi distribuţia venitului net/pierderii pe asociaţi.

 

Norme metodologice:

185. Asociatul desemnat conform prevederilor art. 86 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare are şi următoarele obligaţii:

- să asigure organizarea şi conducerea evidenţelor contabile;

- să determine venitul net/pierderea obţinut/obţinută în cadrul asociaţiei, precum şi distribuirea venitului net/pierderii pe asociaţi;

- să depună o declaraţie privind veniturile şi cheltuielile estimate, la termenele stabilite, la organul fiscal la care asociaţia este înregistrată în evidenţa fiscală;

- să înregistreze contractul de asociere, precum şi orice modificare a acestuia la organul fiscal la care asociaţia este înregistrată în evidenţa fiscală, în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia. Prin sediul asociaţiei se înţelege locul principal de desfăşurare a activităţii asociaţiei;

- să reprezinte asociaţia în verificările efectuate de organele fiscale, precum şi în ceea ce priveşte depunerea de obiecţiuni, contestaţii, plângeri asupra actelor de control încheiate de organele fiscale;

- să răspundă la toate solicitările organelor fiscale, atât cele privind asociaţia, cât şi cele privind asociaţii, legate de activitatea desfăşurată de asociaţie;

- să completeze Registrul pentru evidenţa aportului şi rezultatului distribuit;

- alte obligaţii ce decurg din aplicarea titlului III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

186. Asociaţia, prin asociatul desemnat, depune până la data de 15 martie a anului următor, la organul fiscal la care asociaţia este înregistrată în evidenţa fiscală, o declaraţie anuală care cuprinde venitul net/pierderea realizat/realizată pe asociaţie, precum şi distribuţia venitului net/pierderii pe fiecare asociat.

O copie de pe declaraţie se transmite de către asociatul desemnat fiecărui asociat. Pe baza acestei copii asociaţii vor cuprinde în declaraţia de venit venitul net/pierderea ce le revine din activitatea asociaţiei."

 

50. După punctul 201, în aplicarea art. 89, se introduce un nou punct, pct. 201^1, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Alte venituri ale persoanelor fizice nerezidente

ART. 89

(1) Persoanele fizice nerezidente, care obţin alte venituri decât cele prevăzute la art. 87, 88 şi la titlul V, datorează impozit potrivit reglementărilor prezentului titlu.

(2) Veniturile supuse impunerii, din categoriile prevăzute la alin. (1), se determină pe fiecare sursă, potrivit regulilor specifice fiecărei categorii de venit, impozitul fiind final.

(3) Cu excepţia plăţii impozitului pe venit prin reţinere la sursă, contribuabilii persoane fizice nerezidente, care realizează venituri din România, potrivit prezentului titlu, au obligaţia să declare şi să plătească impozitul corespunzător fiecărei surse de venit, direct sau printr-un împuternicit, conform Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Norme metodologice:

201^1. Persoanele fizice nerezidente, care realizează venituri din România şi cărora le revin potrivit prezentului titlu obligaţii privind declararea acestora, depun declaraţiile de venit la organul fiscal competent definit potrivit legislaţiei în materie."

 

D. Titlul IV "Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor":

 

1. După punctul 3 se introduce un punct nou, punctul 3^1, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

ART. 103

În sensul prezentului titlu, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

a) realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste 50% din veniturile totale; [...]

 

Norme metodologice:

3^1. Condiţia prevăzută la lit. a) a art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007, trebuie verificată pentru anul fiscal 2008 pe baza veniturilor realizate de contribuabili în anul fiscal 2007, cu excepţia situaţiei prevăzută la art. 107^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru anii fiscali următori condiţia va fi verificată pe baza veniturilor realizate în anul fiscal precedent. Încadrarea în categoria veniturilor din consultanţă şi management se efectuează prin analizarea contractelor încheiate."

 

2. După punctul 10 se introduce un punct nou, pct. 10^1, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

ART. 107^1

Prin excepţie de la prevederile art. 109 alin. (2) şi (3), dacă, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 100.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale este de peste 50%, inclusiv, aceasta va plăti impozit pe profit luând în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal, fără posibilitatea de a mai beneficia pentru perioada următoare de prevederile prezentului titlu. Calculul şi plata impozitului pe profit se efectuează începând cu trimestrul în care s-a depăşit oricare din limitele prevăzute în acest articol, fără a se datora majorări de întârziere. La determinarea impozitului pe profit datorat se scad plăţile reprezentând impozitul pe veniturile microîntreprinderilor efectuate în cursul anului fiscal.

 

Norme metodologice:

10^1. În situaţia în care, în cursul anului fiscal, o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 100.000 de euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale este de peste 50%, inclusiv, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care limita sau ponderea au fost depăşite, luându-se în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal. Contribuabilul va înştiinţa organul fiscal cu privire la modificarea tipului de impozit datorat prin depunerea în acest scop a declaraţiei de menţiuni, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru încadrarea în condiţia privind nivelul veniturilor realizate în cursul anului fiscal, inclusiv pentru stabilirea ponderii veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale, se vor lua în calcul aceleaşi venituri care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 108 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Cursul de schimb LEU/EUR pentru determinarea echivalentului în euro a veniturilor realizate de microîntreprinderi este cel comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a fiecărei luni a perioadei căreia îi este aferent venitul respectiv.

Impozitul pe profit datorat de contribuabil, începând cu trimestrul în care s-a depăşit limita prevăzută la art. 107^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă diferenţa dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv."

 

E. TITLUL V "Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România":

 

1. La punctul 2, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"[...]

8.a) În cazul unei tranzacţii care permite unei persoane să descarce electronic imagini, sunete sau texte, suma care trebuie plătită nu este redevenţă dacă folosirea acestor materiale se limitează la drepturile necesare pentru a permite descărcarea, stocarea şi exploatarea computerului, reţelei sau a altui echipament de stocare, operare sau afişare a utilizatorului. În caz contrar, suma care trebuie plătită pentru transferul dreptului de a reproduce şi a face public un produs digital este o redevenţă.

b) tranzacţiile ce permit clientului să descarce electronic produse digitale pot duce la folosirea dreptului de autor de către client, deoarece un drept de a efectua una sau mai multe copii ale conţinutului digital este acordat prin contract. Atunci când compensaţia este esenţial plătită pentru altceva decât pentru folosirea, sau pentru dreptul de a folosi drepturile de autor, cum ar fi pentru dobândirea altor tipuri de drepturi contractuale, date sau servicii, şi folosirea dreptului de autor este limitată la drepturile necesare pentru a putea descărca, stoca şi opera pe computerul, reţeaua sau alte medii de stocare, rulare sau proiectare ale clientului, această folosire a dreptului de autor nu trebuie să influenţeze analiza caracterului plăţii atunci când se urmăreşte aplicarea definiţiei "redevenţei".

c) se consideră redevenţă situaţia tranzacţiilor în care plata este făcută în scopul acordării dreptului de folosinţă a dreptului de autor asupra unui produs digital ce este descărcat electronic. Aceasta ar fi situaţia, unei edituri care plăteşte pentru a obţine dreptul de a reproduce o fotografie protejată de drept de autor pe care o va descărca electronic în scopul includerii ei pe coperta unei cărţi pe care o editează. În această tranzacţie, motivaţia esenţială a plăţii este achiziţionarea dreptului de a folosi dreptul de autor asupra produsului digital, adică a dreptului de a reproduce şi distribui fotografia, şi nu simpla achiziţie a conţinutului digital."

 

2. După punctul 8 se introduce un nou punct, pct. 8^1 cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Reţinerea impozitului din veniturile impozabile obţinute din România de nerezidenţi

[...]

ART. 116

(2) Impozitul datorat se calculează prin aplicarea următoarelor cote asupra veniturilor brute:

a) 10% pentru veniturile din dobânzi şi redevenţe dacă beneficiarul efectiv al acestor venituri este o persoană juridică rezidentă într-un stat membru sau un sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru, situat într-un alt stat membru. Această cotă de impunere se aplică în perioada de tranziţie, de la data aderării României la Uniunea Europeană şi până la data de 31 decembrie 2010, cu condiţia ca beneficiarul efectiv al dobânzilor sau redevenţelor să deţină minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare la persoana juridică română, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dobânzii sau redevenţelor.

 

Norme metodologice:

8^1. Cota prevăzută pentru veniturile din dobânzi şi redevenţe la art. 116 alin. (2) lit. a) se aplică asupra veniturilor provenind din România. În acest sens, o plată făcută de o întreprindere din România sau de un sediu permanent situat în România se va considera că provine din România. Această prevedere se va aplica numai dacă întreprinderea plătitoare sau întreprinderea al cărui sediu permanent este considerat plătitor de dobânzi sau redevenţe este o întreprindere asociată, în înţelesul art. 124^20 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu întreprinderea care este beneficiarul efectiv sau al cărui sediu permanent este considerat beneficiar efectiv al acelor dobânzi sau redevenţe.

Condiţia privitoare la perioada minimă de deţinere de 2 ani va fi înţeleasă luându-se în considerare hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazurile conexate: Denkavit International BV, VITIC Amsterdam BV and Voormeer BV v Bundesamt fur Finanzen - C-284/94, C-291/94 şi C-292/94 şi anume:

Dacă la data plăţii, perioada minimă de deţinere de 2 ani nu este încheiată, cota redusă prevăzută la art. 116 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal nu se va aplica.

În situaţia în care, persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România pot face dovada că perioada minimă de deţinere a fost îndeplinită după data plăţii, persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România pot cere restituirea impozitelor plătite în plus."

 

3. Punctul 9^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"9^1. Cota de 16% se aplică şi altor venituri de natura dobânzilor, cum ar fi: dobânzile la credite, dobânzile în cazul contractelor de leasing financiar, dobânzile la creditele intragrup, precum şi dobânzilor aferente depozitelor colaterale, conturilor escrow, considerate dobânzi pentru depozite la termen potrivit Normelor Băncii Naţionale a României, constituite începând cu data de 1 ianuarie 2007, inclusiv. Pentru dobânzile aferente depozitelor colaterale, inclusiv conturilor escrow constituite anterior datei de 1 ianuarie 2007 se aplică cotele de impozit prevăzute în legislaţia fiscală la momentul constituirii depozitului/contului."

 

4. Punctul 9^2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"9^2. Reînnoirea depozitelor/instrumentelor de economisire va fi asimilată cu constituirea unui nou depozit/achiziţionarea unui nou instrument de economisire."

 

5. Punctul 9^4 se abrogă.

 

6. Punctul 9^5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"a) Conversia în lei a impozitului în valută aferent veniturilor obţinute din România de nerezidenţi se face la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, valabil în ziua în care s-a plătit venitul către nerezident şi impozitul în lei rezultat se varsă la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul.

b) Pentru impozitul în valută aferent dobânzilor capitalizate realizate din România de nerezidenţi, conversia se face, de asemenea, la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, valabil în ziua în care s-a capitalizat dobânda, respectiv la cursul valutar din momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului dobânzii capitalizate sau din momentul răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire, ori în momentul în care dobânda se transformă în împrumut. Impozitul în lei astfel calculat se varsă la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a înregistrat venitul/răscumpărat instrumentul de economisire."

 

7. Punctul 9^6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"a) Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri în cazul câştigurilor din transferul titlurilor de participare la societăţi închise şi din transferul părţilor sociale, certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1) prezentat de nerezident se depune la reprezentantul lui fiscal/împuternicit desemnat în România pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative. Aceeaşi prevedere se aplică şi în cazul câştigurilor din transferul titlurilor de participare obţinute de o persoană juridică nerezidentă atunci când acest câştig este generat de transferul titlurilor de participare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise. În cazul persoanelor fizice nerezidente care obţin câştiguri din transferul titlurilor de participare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. (13) alin. (1) se depune la intermediarul care a efectuat tranzacţia.

b) În cazul în care dobânditorul titlurilor de participare ale unei societăţi închise sau al părţilor sociale este o persoană juridică nerezidentă, iar beneficiarul câştigurilor din transferul titlurilor de participare este o persoană fizică rezidentă, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe câştigul determinat din transferul acestor titluri de participare sau părţi sociale revine dobânditorului, respectiv persoanei juridice nerezidente, prin reprezentat fiscal/împuternicit, desemnat conform legii pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative.

c) În cazul tranzacţiilor cu titluri de participare efectuate între nerezidenţi, sunt aplicabile prevederile menţionate în titlul II şi titlul III din Codul fiscal în ceea ce priveşte obligaţiile de calcul, reţinere şi virare a impozitului în condiţiile neprezentării certificatului de rezidenţă fiscală, sau atunci când România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri cu statul de rezidenţă al beneficiarului câştigurilor din transferul titlurilor de participare, ori în cazul în care, prin convenţie, România are dreptul de impunere asupra câştigului.

d) Aceleaşi prevederi ca şi cele de mai sus se aplică şi în cazul transferului oricăror altor categorii de titluri de valoare, altele decât titlurile de participare. Respectiv, atunci când transferul oricăror titluri de valoare, altele decât titlurile de participare deţinute de o persoană fizică nerezidentă se realizează printr-un intermediar, obligaţia de calcul, reţinere şi virare a impozitului pe câştigul din transferul unor astfel de titluri, precum şi celelalte obligaţii declarative şi de păstrare a certificatului de rezidenţă fiscală al beneficiarului câştigului revin acestui intermediar. În situaţia în care beneficiarul câştigului din transferul oricăror titluri de valoare, altele decât titlurile de participare, este o persoană fizică nerezidentă iar transferul acestor titluri nu se face printr-un intermediar, obligaţia de calcul, reţinere şi virare a impozitului, precum şi celelalte obligaţii declarative şi de păstrare a certificatului de rezidenţă fiscală al beneficiarului câştigului revin, după caz, reprezentantului fiscal/împuternicitului desemnat de beneficiar. În cazul în care beneficiarul câştigului din transferul oricăror titluri de valoare, altele decât titlurile de participare, este o persoană juridică nerezidentă, indiferent dacă transferul acestor titluri se desfăşoară prin intermediul unui intermediar sau nu, obligaţia de calcul, reţinere şi virare a impozitului pe profitul generat de acest transfer, precum şi obligaţiile declarative şi de păstrare a certificatului de rezidenţă fiscală revin reprezentantului fiscal/împuternicitului desemnat de beneficiar.

e) Deţinerile persoanelor juridice străine la fondurile închise de investiţii se impun potrivit prevederilor privind asocierile de la titlul II din Codul fiscal."

 

8. Punctul 9^8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"9^8. Veniturile din dobânzi pentru depozitele la termen, certificatele de depozit şi alte instrumente de economisire la bănci şi la alte instituţii de credit autorizate şi situate în România, constituite/achiziţionate între 4 iunie şi 31 decembrie 2005 inclusiv, se impun cu cota de 10% din suma acestora. Veniturile din dobânzi pentru depozitele la termen, certificatele de depozit şi alte instrumente de economisire constituite/achiziţionate începând cu data de 1 ianuarie 2006 se impun cu cota de 16% ."

 

9. Punctul 9^9 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"9^9. Cota de impozit de 10% se aplică, începând cu data de 4 iunie 2005 şi până la data de 31 decembrie 2005, la suma totală a venitului din dobânzi, atunci când ratele dobânzilor la depozitele la vedere constituite şi la conturile curente sunt mai mari decât nivelurile ratelor dobânzilor la depozitele de referinţă pe pieţele interbancare la depozitele la o lună, comunicate în prima zi lucrătoare a lunii pentru care se face calculul, corespunzătoare monedelor în care sunt denominate depozitele la vedere constituite şi la conturile curente respective. Începând cu data de 1 ianuarie 2006 şi până la 31 decembrie 2006 cota de impozit aplicată în cazul dobânzilor la depozitele la vedere constituite şi la conturile curente după această dată este de 16%, atunci când ratele dobânzilor la depozitele la vedere/conturile curente respective sunt mai mari decât nivelurile ratelor dobânzilor de referinţă pe pieţele interbancare la depozitele la o lună, comunicate în prima zi lucrătoare a lunii pentru care se face calculul."

 

10. Punctul 9^10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"9^10. În perioada 4 iunie 2005 - 31 decembrie 2006, dobânzile la depozitele la vedere/conturile curente pentru care în cursul lunii ratele la care sunt calculate sunt mai mici sau egale cu nivelul ratelor dobânzilor de referinţă pe pieţele interbancare la depozitele la o lună sunt scutite de impozit. De la data de 1 ianuarie 2007, dobânzile la depozitele la vedere constituite şi la conturile curente începând cu această dată sunt scutite de impozit indiferent de nivelul ratelor dobânzilor de referinţă pe pieţele interbancare la depozitele la o lună."

 

11. Punctul 9^11 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"9^11. Pentru depozitele la vedere constituite în lei începând cu data de 4 iunie 2005 şi până la data de 31 decembrie 2006, precum şi pentru conturile curente în lei care îndeplinesc condiţiile în vederea calificării dobânzii aferente pentru impozitare pe aceeaşi perioadă, nivelul ratei dobânzii de referinţă de pe piaţa interbancară la depozitele la o lună este nivelul BUBID la o lună, comunicat de Banca Naţională a României în prima zi bancară a lunii pentru care se face calculul. La depozitele la vedere/conturile curente în devize, Banca Naţională a României va comunica la începutul fiecărei luni nivelul ratelor dobânzilor de referinţă la o lună de pe pieţele interbancare externe reprezentative pentru devizele respective, aşa cum sunt ele comunicate prin sisteme de difuzare a informaţiei tip Reuters, Bloomberg etc., în prima zi lucrătoare a lunii pentru care se face calculul EURIBOR la o lună pentru depozitele la vedere/conturile curente în EURO; LIBOR la o lună pentru depozitele la vedere/conturile curente în USD, GBP, CHF etc."

 

12. După punctul 9^11 se introduc trei noi puncte, pct. 9^12, 9^13 şi 9^14 cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Scutiri de la impozitul prevăzut în prezentul capitol

ART. 117

Sunt scutite de impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi următoarele venituri:

[...]

h) după data aderării României la Uniunea Europeană, dividendele plătite de o întreprindere, care este persoană juridică română, unei persoane juridice rezidente într-un alt stat membru, sau unui sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru, situat într-un alt stat membru, sunt scutite de impozit, dacă beneficiarul dividendelor deţine minimum 15% din titlurile de participare la întreprinderea persoană juridică română, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dividendului. Condiţia de deţinere minimă va fi de 10%, începând cu anul 2009. Condiţiile în care se aplică aceste prevederi, referitoare la tipurile de întreprinderi din statele membre către care se fac plăţile de dividende şi definiţia termenului stat membru, sunt prevăzute la art. 20^1.

 

Norme metodologice:

[...]

9^12. În aplicarea prevederilor art. 117 lit. h) condiţia privitoare la perioada minimă de deţinere de 2 ani va fi înţeleasă luându-se în considerare hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazurile conexate: Denkavit International BV, VITIC Amsterdam BV and Voormeer BV v Bundesamt fur Finanzen - C-284/94, C-291/94 şi C-292/94 şi anume:

Dacă la data plăţii, perioada minimă de deţinere de 2 ani nu este încheiată, scutirea prevăzută în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, nu se va acorda.

În situaţia în care, persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România pot face dovada că perioada minimă de deţinere a fost îndeplinită după data plăţii, persoana juridică română respectiv sediul permanent din România pot cere restituirea impozitelor plătite în plus.

 

Codul fiscal:

[...]

i) după data aderării României la Uniunea Europeană, veniturile din economii sub forma plăţilor de dobândă, aşa cum sunt definite la art. 124^5, obţinute din România de persoane fizice rezidente în statele membre ale Uniunii Europene, sunt scutite de impozit.

 

Norme metodologice:

[...]

9^13. Începând cu 1 ianuarie 2007 scutirea veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobândă în cazul persoanelor fizice rezidente în statele membre ale Uniunii Europene se aplică atât pentru depozitele constituite înainte de 1 ianuarie 2007 cât şi după 1 ianuarie 2007 sub condiţia atestării rezidenţei.

 

Codul fiscal:

[...]

j) începând cu data de 1 ianuarie 2011, veniturile din dobânzi sau redevenţe, aşa cum sunt definite la art. 124^19, obţinute din România de persoane juridice rezidente în statele membre ale Uniunii Europene, sunt scutite de impozit, dacă beneficiarul efectiv al dobânzilor sau redevenţelor deţine minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare la persoana juridică română, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dobânzii sau redevenţelor.

 

Norme metodologice:

[...]

9^14. În aplicarea prevederilor art. 117 lit. j) condiţia privitoare la perioada minimă de deţinere de 2 ani va fi înţeleasă luându-se în considerare hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazurile conexate: Denkavit International BV, VITIC Amsterdam BV and Voormeer BV v Bundesamt fur Finanzen - C-284/94, C-291/94 şi C-292/94 şi anume:

Dacă la data plăţii, perioada minimă de deţinere de 2 ani nu este încheiată, scutirea prevăzută în Codul fiscal nu se va acorda.

În situaţia în care, persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România pot face dovada că perioada minimă de deţinere a fost îndeplinită după data plăţii, persoana juridică română respectiv sediul permanent din România pot cere restituirea impozitelor plătite în plus."

 

13. Punctul 10 alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"(1) În înţelesul acestui paragraf, dobânzile scutite de impozit sunt cele generate de instrumente/titluri de creanţă emise de societăţile comerciale române înfiinţate potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Piaţa de valori mobiliare reglementată, pentru care se aplică prevederile art. 117 lit. c) din Codul fiscal este cea reglementată de autoritatea în domeniu a statului în care se află această piaţă."

 

14. La punctul 12, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alin. (10) cu următorul cuprins:

"(10) În situaţia în care pentru acelaşi venit sunt cote diferite de impunere în legislaţia internă, legislaţia comunitară sau în convenţiile de evitare a dublei impuneri se aplică cota de impozit mai favorabilă."

 

15. La punctul 15, alineatele (1), (1^1) şi (1^2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"(1) Nerezidenţii care au realizat venituri din România pentru a beneficia de prevederile convenţiilor de evitare a dublei impuneri vor depune, în momentul realizării venitului, la plătitorul de venituri originalul certificatului de rezidenţă fiscală sau al documentului prevăzut la pct. (13) alin. (1), tradus şi legalizat de organul autorizat din România.

(1^1) Până la prezentarea certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut la pct. (13) alin. (1), se aplică prevederile titlului V din Codul fiscal.

(1^2) După prezentarea certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut la pct. (13) alin. (1) se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri şi se face regularizarea impozitului în cadrul termenului legal de prescripţie, în condiţiile în care certificatul de rezidenţă fiscală menţionează că beneficiarul venitului a avut, în termenul de prescripţie, rezidenţa fiscală în statul contractant cu care este încheiată convenţia de evitare a dublei impuneri, pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile din România. Certificatul de rezidenţă fiscală prezentat în cursul anului pentru care se fac plăţile este valabil şi în primele 60 de zile calendaristice din anul următor, cu excepţia situaţiei în care se schimbă condiţiile de rezidenţă."

 

16. După punctul 15 se introduce un nou punct, pct. 15^1, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

[...]

Declaraţii anuale privind reţinerea la sursă

(1) Plătitorii de venituri care au obligaţia să reţină la sursă impozitul pentru veniturile obţinute de contribuabili din România trebuie să depună o declaraţie la autoritatea fiscală competentă până la data de 28, respectiv 29 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care s-a plătit impozitul.

Norme metodologice:
15^1. Declaraţia depusă de plătitorii de venituri care au obligaţia să reţină la sursă impozitul pentru veniturile obţinute de nerezidenţi din România, are conţinutul din anexa de mai jos:

Declaraţia se completează în două exemplare:
- Originalul se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al plătitorului de venit.
- Copia se păstrează de către plătitorul de venit."

 

17. La punctul 17, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(1) Certificatul de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi se eliberează de către organul fiscal teritorial în raza căruia plătitorul de venit este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, pe baza cererii depuse de beneficiarul venitului sau de plătitorul de venit în numele acestuia."

 

18. După punctul 23 se introduce un nou punct, pct. 24, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Definiţia întreprinderii, întreprinderii asociate şi a sediului permanent

ART. 124^20

În sensul prezentului capitol:

a) termenul întreprindere a unui stat membru înseamnă orice întreprindere:

[...]

(iii) care este supusă unuia dintre următoarele impozite, fără a fi scutită de impozit, sau unui impozit care este identic ori, în esenţă, similar şi care este stabilit după data de intrare în vigoare a prezentului articol, în plus sau în locul acelor impozite existente:

- impozitul societăţilor/vennootschapsbelasting, în Belgia;

- selskabsskat, în Danemarca;

- Korperschaftsteuer, în Germania;

- phdros eisodematos uomikou prosopon, în Grecia;

- impuesto sobre sociedades, în Spania;

- impot sur les societes, în Franţa;

- corporation tax, în Irlanda;

- imposta sul reddito delle persone giuridiche, în Italia;

- impot sur le revenu des collectivites, în Luxemburg;

- vennootschapsbelasting, în Olanda;

- Korperschaftsteuer, în Austria;

- imposto sobre o rendimento da pessoas colectivas, în Portugalia;

- vhteisoien tulovero/în komstskatten, în Finlanda;

- statlîn g în komstskatt, în Suedia;

- Corporation tax, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

- dan z prijmu pravnickych osob, în Republica Cehă;

- tulumaks, în Estonia;

- phdros eisodematos, în Cipru;

- uznemumu ienakuma nodoklis, în Letonia;

- pelno mokestis, în Lituania;

- tarsasagi ado, în Ungaria;

- taxxa fuq l-income, în Malta;

- todatek dochodowy od osob prawnych, în Polonia;

- davek od dobicka praznih oseb, în Slovenia;

- dan z prijmov pravnickych osob, în Slovacia;

- impozitul pe profit, în România;

 

Norme metodologice:

24. În cazul Bulgariei tipul de impozit la care este supusă o întreprindere este korporativen dank."

 

19. După punctul 24 se introduce un nou punct, punctul 25 cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Lista societăţilor acoperite de prevederile art. 124^20 lit. a) pct. (iii)

ART. 124^26

Societăţile acoperite de prevederile art. 124^20 lit. a) pct. (iii) sunt următoarele:

[...]

 

Norme metodologice:

25. În cazul României, întreprinderile pentru care sunt aplicabile prevederile capitolului IV sunt:

- societăţi în nume colectiv

- societăţi în comandită simplă

- societăţi pe acţiuni

- societăţi în comandită pe acţiuni

- societăţi cu răspundere limitată.

În cazul Bulgariei, întreprinderile pentru care sunt aplicabile prevederile capitolului IV sunt:

- Akţionerno drujestvo

- Komanditno drujestvo s akţii

- Drujestvo s ogranicena otgovornost."

 

20. După punctul 25 se introduce un nou punct, punctul 26 cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Prevederi generale

ART. 124^28

[...]

(3) Impozitele la care se face referire la alin. (2) sunt în prezent, în mod special:

[...]

 

Norme metodologice:

26. În cazul României, impozitele la care sunt aplicabile prevederile capitolului V sunt:

- impozitul pe venit;

- impozitul pe profit;

- impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi;

- impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;

- impozitul pe clădiri;

- impozitul pe teren.

În cazul Bulgariei, impozitele la care sunt aplicabile prevederile capitolului V sunt:

- dank vrhu dohodite na fizieckite liţa;

- korporativen dank;

- danţi, udrjani pri iztonika;

- alternativni danţi na korporativniia dank;

- okonatelen godişen (patenten) dank."

 

21. După punctul 26 se introduce un nou punct, pct. 27 cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Prevederi generale

ART. 124^28

[...]

(5) Sintagma autoritate competentă înseamnă:

[...]

 

Norme metodologice:

27. În cazul Bulgariei autoritate competentă înseamnă Izplnitelniiat direktor na Naţionalnata agenţiia za prihodite."

 

F. Titlul VI "Taxa pe valoarea adăugată" se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

"Codul fiscal:

Aplicare teritorială

ART. 125^2

(1) În sensul prezentului titlu:

a) teritoriul unui stat membru înseamnă teritoriul unei ţări conform definiţiei acestuia pentru fiecare stat membru de la alin. (2) - (4);

b) comunitate şi teritoriu comunitar înseamnă teritoriul statelor membre conform definiţiei acestuia pentru fiecare stat membru de la alin. (2) - (4);

c) teritoriu terţ şi stat terţ înseamnă orice teritoriu, altul decât cele definite la alin. (2), (3) şi (4) ca teritoriu al unui stat membru.

(2) Teritoriul ţării este zona în care se aplică Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, conform definiţiei pentru fiecare stat membru prevăzut la art. 299 al tratatului.

(3) Următoarele teritorii ale fiecăruia din statele membre de mai jos, care nu fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii, se exclud din teritoriul ţării:

a) Republica Federală Germania:

1. Insula Heligoland;

2. teritoriul Busingen;

b) Regatul Spaniei:

1. Ceuta;

2. Melilla;

c) Republica Italiană:

1. Livigno;

2. Campione d Italia;

3. apele italiene ale Lacului Lugano.

(4) Următoarele teritorii ale fiecăruia din statele membre de mai jos, care fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii, se exclud din teritoriul ţării:

a) Regatul Spaniei: Insulele Canare;

b) Republica Franceză: teritoriile din străinătate;

c) Republica Elenă: Muntele Athos.

(5) Se consideră ca fiind incluse în teritoriile următoarelor state membre teritoriile menţionate mai jos:

a) Republica Franceză: Principatul Monaco;

b) Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: Insula Man;

c) Republica Cipru: zonele Akrotiri şi Dhekelia aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

 

Norme metodologice:

1. (1) În sensul art. 125^2 din Codul fiscal, teritoriul unui "Stat Membru" reprezintă zona de aplicare a Tratatului de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene definită din perspectiva statului respectiv la art. 299 al tratatului excluzând, în ceea ce priveşte statele enumerate în coloana unu, teritoriile enumerate în coloana doi:

Coloana 1

State Membre

Coloana 2

Teritorii excluse

Republica Federală a GermanieiInsula Heligoland şi Teritoriul Busingen
Republica FrancezăTeritoriile din străinătate
Republica ElenăMuntele Athos
Regatul SpanieiCeuta, Melilla, Insulele Canare
Republica ItalianăLivigno Campione d Italia Apele italiene ale lacului Lugano

 

(2) Bunurile de origine din teritoriile excluse trebuie importate din perspectiva taxei, chiar dacă unele din aceste teritorii fac parte din teritoriul vamal comunitar. Teritoriile excluse enumerate în coloana doi reprezintă teritorii aparţinând Comunităţii, dar excluse din teritoriul de aplicare al taxei pe valoarea adăugată. Noţiunea de teritoriu terţ include atât teritoriile excluse, cât şi statele terţe Comunităţii.

(3) Insula Man, Principatul Monaco şi zonele aflate sub suveranitatea Marii Britanii şi a Irlandei de Nord de la Akrotiri şi Dhekelia sunt considerate teritorii ale statelor membre, iar operaţiunile cu originea sau destinaţia în:

a) Insula Man, sunt considerate cu originea sau destinaţia în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

b) Principatul Monaco, sunt considerate cu originea sau destinaţia în Republica Franceză;

c) zonele aflate sub suveranitatea Marii Britanii şi a Irlandei de Nord de la Akrotiri şi Dhekelia, sunt considerate cu originea sau cu destinaţia în Republica Cipru.

 

Codul fiscal:

Operaţiuni impozabile

ART. 126

(1) Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) operaţiunile care, în sensul art. 128 - 130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;

b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acţionând ca atare;

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2);

(2) Este, de asemenea, operaţiune impozabilă şi importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în România, potrivit art. 132^2.

(3) Sunt, de asemenea, operaţiuni impozabile şi următoarele operaţiuni efectuate cu plată, pentru care locul este considerat a fi în România, potrivit art. 132^1:

a) o achiziţie intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă ce acţionează ca atare sau de o persoană juridică neimpozabilă, care nu beneficiază de derogarea prevăzută la alin. (4), care urmează unei livrări intracomunitare efectuate în afara României de către o persoană impozabilă ce acţionează ca atare şi care nu este considerată întreprindere mică în statul său membru, şi căreia nu i se aplică prevederile art. 132 alin. (1) lit. b) cu privire la livrările de bunuri care fac obiectul unei instalări sau unui montaj sau ale art. 132 alin. 2) cu privire la vânzările la distanţă;

b) o achiziţie intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;

c) o achiziţie intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă, care acţionează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3) lit. a), nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România achiziţiile intracomunitare de bunuri care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) sunt efectuate de o persoană impozabilă care efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă sau de o persoană juridică neimpozabilă;

b) valoarea totală a acestor achiziţii intracomunitare nu depăşeşte pe parcursul anului calendaristic curent sau nu a depăşit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 euro, al cărui echivalent în lei este stabilit prin norme.

(5) Plafonul pentru achiziţii intracomunitare prevăzut la alin. (4) lit. b) este constituit din valoarea totală, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorată sau achitată în statul membru din care se expediază sau se transportă bunurile, a achiziţiilor intracomunitare de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau bunuri supuse accizelor.

(6) Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, eligibile pentru derogarea prevăzută la alin. (4), au dreptul să opteze pentru regimul general prevăzut la alin. (3) lit. a). Opţiunea se aplică pentru cel puţin doi ani calendaristici.

(7) Regulile aplicabile în cazul depăşirii plafonului pentru achiziţii intracomunitare, prevăzut la alin. (4) lit. b), sau al exercitării opţiunii sunt stabilite prin norme.

(8) Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România:

a) achiziţiile intracomunitare de bunuri a căror livrare în România ar fi scutită conform art. 143 alin. (1) lit. h) - m);

b) achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei operaţiuni triunghiulare de o persoană impozabilă, denumită cumpărător revânzător, care este înregistrată în scopuri de TVA în alt stat membru, dar nu este stabilită în România, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

1. achiziţia să fie efectuată în vederea realizării unei livrări ulterioare a acestor bunuri pe teritoriul României, de către cumpărătorul revânzător, persoană impozabilă, care nu este stabilită în România;

2. bunurile achiziţionate de cumpărătorul revânzător să fie transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul unuia din aceştia, direct dintr-un stat membru, altul decât cel în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, către beneficiarul livrării ulterioare efectuate în România;

3. beneficiarul livrării ulterioare să fie o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 sau 153^1;

4. beneficiarul livrării ulterioare să fie obligat la plata taxei pentru livrarea efectuată de persoana impozabilă care nu este stabilită în România;

c) achiziţiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, în sensul art. 152^2, atunci când vânzătorul este o persoană impozabilă revânzătoare, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru de unde sunt furnizate, conform regimului special pentru intermediarii persoane impozabile, în sensul art. 26 (a) din Directiva a 6-a, sau vânzătorul este organizator de vânzări prin licitaţie publică, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor, conform regimului special, în sensul art. 26 (a) din Directiva a 6-a;

d) achiziţia intracomunitară de bunuri care urmează unei livrări de bunuri aflate în regim vamal suspensiv sau sub o procedură de tranzit intern, dacă pe teritoriul României se încheie aceste regimuri sau această procedură pentru respectivele bunuri.

(9) Operaţiunile impozabile pot fi:

a) operaţiuni taxabile, pentru care se aplică cotele prevăzute la art. 140;

b) operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa, dar este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii. În prezentul titlu aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 143 - 144^1;

c) operaţiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii. În prezentul titlu aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 141;

d) importuri şi achiziţii intracomunitare, scutite de taxă, conform art. 142;

e) operaţiuni prevăzute la lit. a) - c), care sunt scutite fără drept de deducere, fiind efectuate de întreprinderile mici care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 152, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii.

 

Norme metodologice:

2. (1) În sensul art. 126 alin. (1) din Codul fiscal, operaţiunea nu este impozabilă în România dacă cel puţin una din condiţiile prevăzute la lit. a) - d) nu este îndeplinită.

(2) În sensul art. 126 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii trebuie să se efectueze cu plată. Condiţia referitoare la "plată" implică existenţa unei legături directe între operaţiune şi contrapartidă obţinută. O operaţiune este impozabilă în condiţiile în care această operaţiune aduce un avantaj clientului, iar contrapartida obţinută este aferentă avantajului primit, după cum urmează:

a) condiţia referitoare la existenţa unui avantaj pentru un client este îndeplinită în cazul în care furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii se angajează să furnizeze bunuri şi/sau servicii determinabile persoanei ce efectuează plata, sau în absenţa plăţii, când operaţiunea a fost realizată pentru a permite stabilirea unui astfel de angajament. Această condiţie este compatibilă cu faptul că serviciile au fost colective, nu au fost măsurabile cu exactitate sau au făcut parte dintr-o obligaţie legală;

b) condiţia existenţei unei legături între operaţiune şi contrapartidă obţinută este îndeplinită chiar dacă preţul nu reflectă valoarea normală a operaţiunii, respectiv ia forma unor cotizaţii, bunuri sau servicii, reduceri de preţ, sau nu este plătit direct de beneficiar ci de un terţ.

(3) În sensul art. 126 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, achiziţia intracomunitară de mijloace noi de transport este o operaţiune impozabilă indiferent de statutul vânzătorului sau cumpărătorului şi fără să se ţină seama de plafonul de achiziţii intracomunitare prevăzut la art. 126 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

(4) În sensul art. 126 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal achiziţia intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă sau de o persoană juridică neimpozabilă este întotdeauna considerată o operaţiune impozabilă pentru care nu sunt aplicabile regulile referitoare la plafonul de achiziţii intracomunitare prevăzut la art. 126 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

(5) Echivalentul în lei al plafonului pentru achiziţii intracomunitare de 10.000 EURO, prevăzut la art. 126 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, aplicabil în cursul unui an calendaristic se determină pe baza cursului valutar de schimb al Băncii Naţionale a României din ultima zi lucrătoare a anului calendaristic precedent şi se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare când cifra sutelor este egală sau mai mare decât 5, şi prin reducere când cifra sutelor este mai mică de 5.

(6) În aplicarea art. 126 alin. (5), pentru calculul plafonului de achiziţii intracomunitare se iau în considerare următoarele elemente:

a) valoarea tuturor achiziţiilor intracomunitare care se efectuează ca urmare a achiziţiilor efectuate din toate statele membre, cu excepţia achiziţiilor din alte state membre şi a achiziţiilor intracomunitare prevăzute la alin. (7);

b) valoarea tranzacţiei ce conduce la depăşirea plafonului pentru achiziţii intracomunitare;

c) valoarea oricărui import efectuat de persoana juridică neimpozabilă în alt stat membru, pentru bunurile transportate în România după import;

(7) La calculul plafonului pentru achiziţii intracomunitare nu se vor lua în considerare:

a) valoarea achiziţiilor intracomunitare de produse accizabile;

b) valoarea achiziţiilor intracomunitare de mijloace noi de transport;

c) valoarea achiziţiilor de bunuri a căror livrare a fost o livrare de bunuri cu instalare sau montaj, pentru care locul livrării se consideră a fi în România în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal;

d) valoarea achiziţiilor de bunuri a căror livrare a fost o vânzare la distanţă pentru care locul livrării se consideră a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal;

e) valoarea achiziţiilor de bunuri second-hand, de opere de artă, de obiecte de colecţie şi antichităţi, aşa cum sunt definite la art. 152^2 din Codul fiscal, în cazul în care aceste bunuri au fost taxate conform unui regim special similar celui prevăzut la art. 152^2 din Codul fiscal în statul membru din care au fost livrate;

f) valoarea achiziţiilor de gaze naturale şi energie electrică a căror livrare a fost efectuată în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul fiscal.

(8) În cazul în care plafonul pentru achiziţii intracomunitare este depăşit, persoana prevăzută la art. 126 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal va solicita înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153^1 alin. (1) din Codul fiscal. Înregistrarea va rămâne valabilă pe perioada până la sfârşitul anului calendaristic în care a fost depăşit plafonul de achiziţii şi cel puţin pentru anul calendaristic următor.

(9) Persoana prevăzută la art. 126 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, poate solicita anularea înregistrării oricând după încheierea anului calendaristic următor celui în care s-a înregistrat, conform art. 153^1 alin. (5) din Codul fiscal. Prin excepţie, persoana respectivă rămâne înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153^1 alin. (1) din Codul fiscal pentru toate achiziţiile intracomunitare efectuate cel puţin pentru anul calendaristic următor celui care a urmat înregistrării, dacă plafonul pentru achiziţii intracomunitare este depăşit în anul calendaristic care a urmat celui în care persoana a fost înregistrată.

(10) Dacă după expirarea anului calendaristic următor celui în care persoana a fost înregistrată, persoana respectivă efectuează o achiziţie intracomunitară în baza codului de înregistrare în scopuri de TVA obţinut conform art. 153^1 alin. (1) din Codul fiscal, se consideră că persoana a optat conform art. 126 alin. (6) din Codul fiscal, cu excepţia cazului în care este obligată să rămână înregistrată în urma depăşirii plafonului pentru achiziţii intracomunitare în anul următor anului în care s-a înregistrat, situaţie în care se aplică prevederile de la alin. (9).

(11) În sensul art. 126 alin. (6) din Codul fiscal, persoanele impozabile care efectuează numai operaţiuni pentru care taxa nu este deductibilă şi persoanele juridice neimpozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care nu depăşesc plafonul pentru achiziţii intracomunitare, pot opta pentru regimul general prevăzut la art. 126 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. Aceste persoane sunt obligate la plata taxei în România pentru toate achiziţiile intracomunitare de la data la care îşi exercită opţiunea, şi vor solicita un cod de înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153^1 alin. (2) din Codul fiscal. Aceste persoane pot solicita anularea înregistrării oricând după încheierea a doi ani calendaristici ce urmează celui în care s-au înregistrat, conform art. 153^1 alin. (6) din Codul fiscal.

(12) În cazul în care după încheierea a doi ani calendaristici consecutivi de la înregistrare, persoanele prevăzute la alin. (11) efectuează o achiziţie intracomunitară în baza codului de înregistrare în scopuri de TVA obţinut conform art. 153^1 alin. (2) din Codul fiscal, se consideră că aceste persoane şi-au reexercitat opţiunea în condiţiile art. 126 alin. (6) şi art. 153^1 alin. (7) din Codul fiscal, cu excepţia cazului în care aceste persoane sunt obligate să rămână înregistrate în urma depăşirii plafonului pentru achiziţii intracomunitare, în anul calendaristic anterior, situaţie în care se aplică prevederile de la alin. (9).

(13) Prevederile art. 126 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, se aplică pentru livrarea de bunuri efectuată de către un furnizor care este înregistrat în scopuri de TVA în primul stat membru către un cumpărător revânzător care este înregistrat în scopuri de TVA în al doilea stat membru, altul decât cel din care începe sau se încheie transportul efectiv al bunurilor, şi care este urmată de livrarea aceloraşi bunuri de către cumpărătorul revânzător către beneficiarul livrării, care este înregistrat în scopuri de TVA în al treilea stat membru, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

a) bunurile sunt expediate sau transportate direct din primul stat membru al furnizorului către al treilea stat membru al beneficiarului livrării, şi

b) furnizorul sau cumpărătorul revânzător sunt responsabili pentru transportul bunurilor, în conformitate cu condiţiile Incoterms sau în conformitate cu prevederile contractuale.

(14) Dacă în situaţia prevăzută la alin. (13) România este al doilea stat membru al cumpărătorului revânzător şi acesta îi transmite furnizorului din primul stat membru, codul său de înregistrare în scopuri de TVA acordat conform art. 153 din Codul fiscal, se consideră că achiziţia intracomunitară a bunurilor a fost supusă la plata taxei în al treilea stat membru, al beneficiarului livrării, în conformitate cu prevederile art. 132^1 alin. (5) din Codul fiscal. În acest caz, nu se aplică prevederile art. 132^1 alin. (2) din Codul fiscal, întrucât se consideră că locul achiziţiei intracomunitare nu este în România, cu condiţia ca cumpărătorul revânzător, să-l fi desemnat pe beneficiarul livrării ulterioare ca persoana obligată la plata taxei aferente, conform art. 132^1 alin. (1) din Codul fiscal.

(15) În situaţia prevăzută la alin. (14), cumpărătorul revânzător trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:

a) să nu înscrie achiziţia efectuată din primul stat membru în declaraţia recapitulativă privind achiziţiile intracomunitare prevăzută la art. 156^4 alin. (2) din Codul fiscal;

b) să înscrie livrarea efectuată către beneficiarul livrării din al treilea stat membru în rubrica "Livrări intracomunitare scutite" a decontului de taxă;

c) să înscrie în declaraţia recapitulativă pentru livrări intracomunitare scutite de taxă, prevăzută la art. 156^4 alin. (1) din Codul fiscal, următoarele date:

1. codul de înregistrare în scopuri de TVA din al treilea stat membru, al beneficiarului livrării;

2. codul T în rubrica corespunzătoare;

3. valoarea livrării efectuate;

d) să emită factura prevăzută la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, în care se vor înscrie:

1. la rubrica prevăzută la art. 155 alin. (5) lit. c) din Codul fiscal, codul său de înregistrare în scopuri de TVA în România;

2. la rubrica prevăzută la art. 155 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal, numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA în celălalt stat membru al beneficiarului livrării;

3. menţionarea în cuprinsul facturii că beneficiarul livrării este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată pentru livrarea de bunuri efectuată în celălalt stat membru şi o referire la art. 28 c(E)(3) din Directiva a 6-a.

(16) Dacă în situaţia prevăzută la alin. (13) România este al treilea stat membru al beneficiarului livrării, achiziţia intracomunitară de bunuri efectuată de cumpărătorul revânzător, care ar avea locul în România conform art. 132^1 alin. (1) din Codul fiscal, nu este operaţiune impozabilă în România dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) cumpărătorul revânzător nu este înregistrat în România ci în al doilea stat membru;

b) achiziţia intracomunitară de bunuri este efectuată de cumpărătorul revânzător în vederea efectuării unei livrări ulterioare a acestor bunuri în România;

c) beneficiarul livrării este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal;

d) beneficiarul livrării este obligat, conform art. 150 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, la plata taxei pentru livrarea efectuată de cumpărătorul revânzător care nu este înregistrat în scopuri de TVA în România;

e) beneficiarul livrării înscrie achiziţia efectuată în rubrica "Achiziţii intracomunitare" din decontul de taxă prevăzut la art. 156^2 sau la art. 156^3 din Codul fiscal, precum şi în declaraţia recapitulativă pentru achiziţii intracomunitare de bunuri, prevăzută la art. 156^4 alin. (2) din Codul fiscal.

 

Codul fiscal:

Persoane impozabile şi activitatea economică

ART. 127

(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.

(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.

(3) Nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau oricare alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului.

(4) Instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi, cu excepţia acelor activităţi care ar produce distorsiuni concurenţiale dacă instituţiile publice ar fi tratate ca persoane neimpozabile, precum şi a celor prevăzute la alin. (5) şi (6).

(5) Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în calitate de autorităţi publice, dar care sunt scutite de taxă, conform art. 141.

(6) Instituţiile publice sunt, de asemenea, persoane impozabile pentru următoarele activităţi:

a) telecomunicaţii;

b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific şi altele de aceeaşi natură;

c) transport de bunuri şi de persoane;

d) servicii prestate în porturi şi aeroporturi;

e) livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare;

f) activitatea târgurilor şi expoziţiilor comerciale;

g) depozitarea;

h) activităţile organismelor de publicitate comercială;

i) activităţile agenţiilor de călătorie;

j) activităţile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante şi alte localuri asemănătoare;

k) operaţiunile posturilor publice de radio şi televiziune.

(7) Prin derogare de la prevederile alin. (1), orice persoană care efectuează ocazional o livrare de mijloace de transport noi va fi considerată persoană impozabilă pentru orice astfel de livrare.

(8) În condiţiile şi în limitele prevăzute în norme, sunt considerate ca un grup fiscal unic persoanele impozabile stabilite în România care, independente fiind din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric.

(9) Orice asociat sau partener al unei asocieri sau organizaţii fără personalitate juridică este considerat persoană impozabilă separată pentru acele activităţi economice care nu sunt desfăşurate în numele asocierii sau organizaţiei respective.

(10) Asocierile în participaţiune constituite exclusiv din persoane impozabile române nu dau naştere unei persoane impozabile separate. Asocierile de tip joint venture, consortium sau alte forme de asociere în scopuri comerciale, care nu au personalitate juridică şi sunt constituite în temeiul legii, sunt tratate drept asocieri în participaţiune.

 

Norme metodologice:

3. (1) În sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică, cu excepţia situaţiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal. Transferul bunurilor sau serviciilor achiziţionate în scop personal de persoanele fizice în patrimoniul comercial în scopul utilizării pentru desfăşurarea de activităţi economice, nu este o operaţiune asimilată unei livrări de bunuri/prestări de servicii, efectuate cu plată, iar persoana fizică nu poate deduce taxa aferentă bunurilor/serviciilor respective prin aplicarea procedurii de ajustare prevăzută la art. 148 şi 149 din Codul fiscal.

(2) Nu sunt considerate activităţi economice:

a) acordarea de bunuri şi/sau servicii în mod gratuit de organizaţiile fără scop patrimonial;

b) livrarea următoarelor obiecte de cult religios: vase liturgice, icoane metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, cruciuliţele şi medalioanele cu imagini religioase specifice cultului, obiectele de colportaj religios, calendarele religioase, produsele necesare exercitării activităţii de cult religios precum tămâia, lumânările, dar cu excepţia celor decorative şi a celor pentru nunţi şi botezuri.

(3) În sensul art. 127 alin. (4) din Codul fiscal, distorsiuni concurenţiale rezultă atunci când aceeaşi activitate este desfăşurată de mai multe persoane, dintre care unele beneficiază de un tratament fiscal preferenţial, astfel încât contravaloarea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate de acestea nu este grevată de taxă, faţă de alte persoane care sunt obligate să greveze cu taxa contravaloarea livrărilor de bunuri şi/sau a prestărilor de servicii efectuate.

(4) În situaţia în care instituţia publică desfăşoară activităţi pentru care este tratată ca persoană impozabilă, instituţia publică este considerată persoană impozabilă numai în legătură cu partea din structura organizatorică prin care sunt realizate acele activităţi.

(5) În sensul art. 127 alin. (7) din Codul fiscal, persoana fizică devine persoană impozabilă numai în cazul unei livrări intracomunitare de mijloace de transport noi.

4. (1) În sensul art. 127 alin. (8) din Codul fiscal, persoanele impozabile stabilite în România şi aflate în strânsă legătură din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric pot opta să fie tratate ca grup fiscal unic cu următoarele condiţii:

a) o persoană impozabilă nu poate face parte decât dintr-un singur grup fiscal; şi

b) opţiunea trebuie să se refere la o perioadă de cel puţin doi ani; şi

c) toate persoanele impozabile din grup trebuie să aplice aceeaşi perioadă fiscală;

(2) Grupul fiscal se poate constitui din două până la cinci persoane impozabile.

(3) Până la data de 1 ianuarie 2009, grupul fiscal se poate constitui numai de către persoane impozabile care sunt considerate mari contribuabili.

(4) Se consideră, conform alin. (1), în strânsă legătură din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric persoanele impozabile al căror capital este deţinut direct sau indirect în proporţie de mai mult de 50% de către aceeaşi acţionari.

(5) În vederea implementării grupului fiscal se depune la organul fiscal competent o cerere semnată de către toţi membrii grupului, care să cuprindă următoarele:

a) numele, adresa, obiectul de activitate şi codul de înregistrare în scopuri de TVA al fiecărui membru;

b) elementele care să demonstreze că membrii sunt în strânsă legătură în sensul alin. (2);

c) numele membrului numit reprezentant.

(6) Organul fiscal competent va lua o decizie oficială prin care să aprobe sau să refuze implementarea grupului fiscal şi va comunica acea decizie reprezentantului grupului precum şi fiecărui organ fiscal în jurisdicţia căruia se află membrii grupului fiscal, în termen de 60 de zile de la data primirii cererii menţionate la alin. (3).

(7) Implementarea grupului fiscal va intra în vigoare în prima zi din cea de-a doua lună următoare datei deciziei menţionate la alin. (4).

(8) Reprezentantul grupului va notifica organului fiscal competent oricare dintre următoarele evenimente:

a) încetarea opţiunii prevăzute la alin. (1) de a forma un grup fiscal unic, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;

b) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2) - (4) care conduc la anularea tratamentului persoanelor impozabile ca grup fiscal, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului care a generat această situaţie;

c) numirea unui alt reprezentant al grupului fiscal cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;

d) părăsirea grupului fiscal de către unul din membri, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;

e) intrarea unui nou membru în grupul fiscal, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;

(9) În situaţiile prevăzute la alin. (8) lit. a) şi b) organul fiscal competent va anula tratamentul persoanelor impozabile ca grup fiscal astfel:

a) în cazul prevăzut la alin. (8) lit. a), de la data 1 a lunii următoare celei în care a încetat opţiunea;

b) în cazul prevăzut la alin. (8) lit. b), de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a produs evenimentul care a generat această situaţie.

(10) În situaţiile prevăzute la alin. (8) lit. c) - e) organul fiscal competent va lua o decizie oficială în termen de 30 de zile de la data primirii notificării şi va comunica această decizie reprezentantului, precum şi fiecărui organ competent responsabil pentru membrii grupului fiscal. Această decizie va intra în vigoare din prima zi a lunii următoare celei în care a fost transmisă reprezentantului. Până la primirea deciziei, persoanele impozabile care au solicitat părăsirea sau intrarea în grup a unui membru, sunt tratate ca grup fiscal unic format din membri care au depus iniţial opţiunea de a fi trataţi ca grup fiscal unic şi au fost acceptaţi în acest sens de către organul fiscal competent. În situaţia în care se solicită numirea unui alt reprezentant al grupului, organul fiscal competent anulează calitatea reprezentantului grupului fiscal şi în aceeaşi notificare va numi un alt reprezentant propus de membri grupului.

(11) Organul fiscal competent va putea în urma verificărilor efectuate:

a) să anuleze tratamentul unei persoane ca membru al unui grup fiscal în cazul în care acea persoană nu mai întruneşte criteriile de eligibilitate pentru a fi considerată un asemenea membru în termenii alin. (1). Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente;

b) să anuleze tratamentul persoanelor impozabile ca grup fiscal în cazul în care acele persoane impozabile nu mai întrunesc criteriile de eligibilitate pentru a fi considerate un asemenea grup. Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente;

(12) De la data implementării grupului fiscal unic conform alin. (7):

a) fiecare membru al grupului fiscal, altul decât reprezentantul:

1. va raporta în decontul de taxă menţionat la art. 156^2 din Codul fiscal, orice livrare de bunuri, prestare de servicii, import sau achiziţie intra-comunitară de bunuri sau orice altă operaţiune realizată de sau către acesta pe parcursul perioadei fiscale;

2. va trimite decontul său de taxă reprezentantului, iar o copie a acestui document, organului fiscal de care aparţine;

3. nu va plăti nici o taxă datorată şi nu va solicita nici o rambursare conform decontului său de taxă.

b) reprezentantul:

1. va raporta în propriul decont de taxă, menţionat în art. 156^2 din Codul fiscal, orice livrare de bunuri, prestare de servicii, import sau achiziţie intra-comunitară de bunuri sau orice altă operaţiune realizată de sau către acesta pe parcursul perioadei fiscale;

2. va raporta într-un decont consolidat rezultatele din toate deconturile de TVA primite de la alţi membrii ai grupului fiscal precum şi rezultatele din propriul decont de taxă pentru perioada fiscală respectivă;

3. va depune la organul fiscal de care aparţine toate deconturile de taxă ale membrilor precum şi formularul de decont de taxă consolidat;

4. va plăti sau, după caz, va cere rambursarea taxei care rezultă din decontul de taxă consolidat.

(13) Fiecare membru al grupului fiscal trebuie:

a) să depună declaraţia recapitulativă pentru livrări şi achiziţii intracomunitare menţionată în art. 156^4 din Codul fiscal, la organul fiscal de care aparţine;

b) să se supună controlului organului fiscal de care aparţine;

c) să răspundă separat şi în solidar pentru orice taxă datorată de el sau de orice membru al grupului fiscal pentru perioada cât aparţine respectivului grup fiscal.

5. În sensul art. 127 alin. (10) din Codul fiscal, prin persoane impozabile române se înţelege persoanele impozabile care sunt stabilite în România în sensul art. 125^1 alin. (2) din Codul fiscal.

 

Codul fiscal:

Livrarea de bunuri

ART. 128

(1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar.

(2) Se consideră că o persoană impozabilă, care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, în calitate de intermediar, într-o livrare de bunuri, a achiziţionat şi livrat bunurile respective ea însăşi, în condiţiile stabilite prin norme.

(3) Următoarele operaţiuni sunt considerate, de asemenea, livrări de bunuri, în sensul alin. (1):

a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing;

b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;

c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri.

(4) Sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată următoarele operaţiuni:

a) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;

b) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;

c) preluarea de către o persoană impozabilă de bunuri mobile corporale achiziţionate sau produse de către aceasta, altele decât bunurile de capital prevăzute la art. 149 alin. (1) lit. a), pentru a fi utilizate în scopul unor operaţiuni care nu dau drept integral de deducere, dacă taxa aferentă bunurilor respective a fost dedusă total sau parţial la data achiziţiei;

d) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) - c).

(5) Orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile către asociaţii sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a persoanei impozabile, cu excepţia transferului prevăzut la alin. (7), constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.

(6) În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă bunul este transportat direct beneficiarului final.

(7) Transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active şi pasive, ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea, indiferent dacă e făcut cu plată sau nu ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi, nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă. Primitorul este considerat a fi succesorul cedentului în ceea ce priveşte ajustarea dreptului de deducere prevăzută de lege.

(8) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1):

a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a unor cauze de forţă majoră, astfel cum sunt prevăzute prin norme;

b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum şi activele corporale fixe casate, în condiţiile stabilite prin norme;

c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege;

d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau interne;

e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor promoţionale, pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor;

f) acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol/reprezentare, precum şi alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme.

(9) Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora.

(10) Este asimilat cu livrarea intracomunitară cu plată transferul de către o persoană impozabilă de bunuri aparţinând activităţii sale economice din România într-un alt stat membru, cu excepţia nontransferurilor prevăzute la alin. (12).

(11) Transferul prevăzut la alin. (10) reprezintă expedierea sau transportul oricăror bunuri mobile corporale din România către alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării activităţii sale economice.

(12) În sensul prezentului titlu, nontransferul reprezintă expedierea sau transportul unui bun din România în alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizat în scopul uneia din următoarele operaţiuni:

a) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (5) privind vânzarea la distanţă;

b) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. b) privind livrările cu instalare sau asamblare, efectuate de către furnizor sau în numele acestuia;

c) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă la bordul navelor, aeronavelor sau trenurilor, pe parcursul transportului de persoane efectuat în teritoriul Comunităţii, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. d);

d) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă, în condiţiile prevăzute la art. 143 alin. (2) cu privire la livrările intracomunitare scutite, la art. 143 alin. (1) lit. a) şi b) cu privire la scutirile pentru livrările la export şi la art. 143 alin. (1) lit. h), i), j), k) şi m) cu privire la scutirile pentru livrările destinate navelor, aeronavelor, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi organizaţiilor internaţionale şi forţelor NATO;

e) livrarea de gaz prin reţeaua de distribuţie a gazelor naturale sau de electricitate, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) privind locul livrării acestor bunuri;

f) prestarea de servicii în beneficiul persoanei impozabile, care implică lucrări asupra bunurilor corporale efectuate în statul membru în care se termină expedierea sau transportul bunului, cu condiţia ca bunurile, după prelucrare, să fie reexpediate persoanei impozabile din România de la care fuseseră expediate sau transportate iniţial;

g) utilizarea temporară a bunului respectiv pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în scopul prestării de servicii în statul membru de destinaţie, de către persoana impozabilă stabilită în România;

h) utilizarea temporară a bunului respectiv, pentru o perioadă care nu depăşeşte 24 de luni, pe teritoriul unui alt stat membru, în condiţiile în care importul aceluiaşi bun dintr-un stat terţ, în vederea utilizării temporare, ar beneficia de regimul vamal de admitere temporară cu scutire integrală de drepturi de import.

(13) În cazul în care nu mai este îndeplinită una din condiţiile prevăzute la alin. (12), expedierea sau transportul bunului respectiv este considerat ca un transfer din România în alt stat membru. În acest caz, transferul se consideră efectuat în momentul în care condiţia nu mai este îndeplinită.

(14) Prin ordin al ministrului finanţelor publice, se pot introduce măsuri de simplificare cu privire la aplicarea alin. (10) - (13).

 

Norme metodologice:

6. (1) În sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, preluarea de bunuri produse de către o persoană impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, pentru a fi folosite în cursul desfăşurării activităţii sale economice sau pentru continuarea acesteia, nu se consideră ca fiind o livrare de bunuri, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 128 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal. Aceleaşi prevederi se aplică şi prestărilor de servicii.

(2) În sensul art. 128 alin. (2) din Codul fiscal, transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare se consideră livrare de bunuri atunci când comisionarul acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului. Comisionarul este considerat din punct de vedere al taxei cumpărător şi revânzător al bunurilor, indiferent dacă acţionează în contul vânzătorului sau cumpărătorului, comitent, procedând astfel:

a) primeşte de la vânzător o factură sau orice alt document ce serveşte drept factură emisă pe numele său, şi

b) emite o factură sau orice alt document ce serveşte drept factură cumpărătorului.

(3) Prevederile alin. (2) se aplică sub denumirea de structură de comisionar în cazurile prevăzute la pct. 19 alin. (3) şi (4).

(4) În sensul art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, activele corporale fixe de natura bunurilor de capital prevăzute la art. 149 din Codul fiscal, casate înainte de expirarea duratei normale de funcţionare nu constituie livrare de bunuri, dacă la achiziţia sau, după caz, transformarea, modernizarea, fabricarea, construcţia activelor respective, taxa a fost dedusă total sau parţial sau nu a fost dedusă. Se aplică prevederile art. 149 din Codul fiscal, pentru activele corporale fixe de natura bunurilor de capital casate înainte de expirarea duratei normale de funcţionare, dacă la achiziţia sau, după caz, transformarea, modernizarea, fabricarea, construcţia acestora taxa a fost dedusă total sau parţial, şi dacă următoarele operaţiuni au intervenit în legătură cu un bun de capital după data aderării: achiziţia sau, după caz fabricarea, construcţia, prima utilizare după modernizare sau transformare.

(5) În sensul art. 128 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite se consideră livrare de bunuri numai dacă debitorul executat silit este o persoană impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal.

(6) În sensul art. 128 alin. (7) din Codul fiscal, transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora este rezultatul unor operaţiuni cum sunt de exemplu: divizarea, fuziunea, vânzarea, aportul în natură la capitalul social, prin care se realizează transferul de active şi pasive indiferent dacă e făcut cu plată sau nu. Se consideră transfer parţial de active în sensul art. 128 alin. (7) din Codul fiscal, transferul tuturor activelor investite într-o anumită ramură a activităţii economice, ce constituie din punct de vedere tehnic o structură independentă, capabilă să efectueze activităţi economice separate. De asemenea se consideră că transferul parţial are loc şi în cazul în care bunurile imobile în care sunt situate activele transferate de cedent nu sunt înstrăinate, ci realocate altor ramuri ale activităţii aflate în uzul cedentului.

(7) Persoana impozabilă care este beneficiarul transferului prevăzut la alin. (7) este considerată ca fiind succesorul cedentului, indiferent dacă este înregistrat în scopuri de taxă sau nu. Beneficiarul va prelua toate drepturile şi obligaţiile cedentului, inclusiv cele privind livrările către sine prevăzute la art. 128 alin. (4) din Codul fiscal, ajustările deducerii prevăzute la art. 148 şi 149 din Codul fiscal. De asemenea beneficiarul poate prelua soldul sumei negative de taxă pentru care nu s-a solicitat rambursarea sau soldul taxei de plată către bugetul de stat, dacă respectivele drepturi şi obligaţii au fost cuprinse în contractul dintre părţi. Dacă beneficiarul transferului este o persoană, alta decât persoana impozabilă, operaţiunea de transfer constituie livrare de bunuri.

(8) În sensul art. 128 alin. (8) lit. a) din Codul fiscal, prin cauze de forţă majoră se înţelege:

a) incendiu, dovedit prin documente de asigurare şi/sau alte rapoarte oficiale, cu excepţia situaţiilor în care pagubele sunt imputabile;

b) război, război civil, acte de terorism;

c) orice evenimente care sunt astfel calificate prin Codul civil, cu excepţia situaţiilor în care pagubele sunt imputabile.

(9) În sensul art. 128 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, nu se consideră livrare de bunuri cu plată bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) bunurile nu sunt imputabile;

b) degradarea calitativă a bunurilor se datorează unor cauze obiective dovedite cu documente;

c) se face dovada că s-au distrus bunurile şi nu mai intră în circuitul economic.

(10) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (9) lit. a) se aplică prevederile art. 149 din Codul fiscal, referitoare la ajustarea dreptului de deducere.

(11) În sensul art. 128 alin. (8) lit. f) din Codul fiscal:

a) bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol nu sunt considerate livrări de bunuri dacă valoarea totală a bunurilor acordate gratuit în cursul unui an calendaristic este sub plafonul în care aceste cheltuieli sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, astfel cum este stabilit la titlul II al Codului fiscal.

b) Bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de sponsorizare sau mecenat nu sunt considerate livrări de bunuri dacă valoarea totală în cursul unui an calendaristic se încadrează în limita a 3 la mie din cifra de afaceri determinată potrivit art. 152 alin. (2) din Codul fiscal.

c) Prin bunuri acordate în mod gratuit potrivit destinaţiilor prevăzute de lege se înţeleg destinaţii cum sunt, de exemplu: masă caldă pentru mineri, echipamentul de protecţie, materiale igienico-sanitare acordate obligatoriu angajaţilor în vederea prevenirii îmbolnăvirilor. Plafonul până la care nu sunt considerate livrări de bunuri cu plată este cel prevăzut prin actele normative care instituie acordarea acestor bunuri.

(12) Încadrarea în plafoanele prevăzute la alin. (11) lit. a) - c) se determină pe baza datelor raportate prin situaţiile financiare anuale. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste plafoane sponsorizările, acţiunile de mecenat sau alte acţiuni prevăzute prin legi, acordate în numerar. Depăşirea plafoanelor constituie livrare de bunuri cu plată şi se colectează taxa, dacă s-a exercitat dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor care depăşesc plafoanele. Taxa colectată aferentă depăşirii se calculează şi se include în decontul întocmit pentru perioada fiscală în care persoana impozabilă a depus sau trebuie să depună situaţiile financiare anuale.

(13) În sensul art. 128 alin. (10) din Codul fiscal, transferul cuprinde operaţiuni care nu presupun o tranzacţie, deoarece nu implică decât persoana impozabilă care realizează transportul sau expedierea de bunuri aparţinând activităţii sale economice, dintr-un stat membru în alt stat membru, în vederea realizării de activităţi economice în statul membru de destinaţie. În categoria transferurilor se cuprind operaţiuni precum: transportul/expedierea din România a bunurilor importate de persoana impozabilă în alt stat membru în lipsa unei tranzacţii în momentul expedierii, transportul/expedierea de bunuri mobile corporale din România în alt stat membru în vederea constituirii unui stoc care urmează a fi vândut în respectivul stat membru, precum şi alte operaţiuni care iniţial au constituit nontransfer, dar ulterior s-au transformat în transfer. Transferul este o operaţiune asimilată unei livrări intracomunitare cu plată de bunuri, fiind obligatoriu să fie respectate toate condiţiile şi regulile aferente livrărilor intracomunitare, inclusiv cele referitoare la scutirea de taxă.

(14) Nontransferul cuprinde şi expedierea sau transportul de produse accizabile din România în alt stat membru, de către persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, în vederea efectuării unei vânzări la distanţă către persoane neimpozabile din acel stat membru, altele decât persoanele juridice neimpozabile.

(15) Furnizarea de programe informatice software standard pe dischetă sau pe un alt purtător de date, însoţită de licenţă obişnuită care interzice copierea şi distribuirea acestuia şi care permite doar instalarea sa pe un anumit număr de staţii de lucru, care este egal cu numărul de dischete sau de alte suporturi purtătoare de date furnizate, constituie livrare de bunuri, conform art. 128 din Codul fiscal. Programele informatice software standard reprezintă orice software produs ca un bun de folosinţă generală care conţine date preînregistrate, este comercializat ca atare şi, după instalare şi eventual o perioadă scurtă de training, poate fi utilizat în mod independent de către clienţi în formatul standard pentru aceleaşi aplicaţii şi funcţii.

 

Codul fiscal:

Prestarea de servicii

ART. 129

(1) Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri, aşa cum este definită la art. 128.

(2) O persoană impozabilă, care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, ca intermediar în prestarea de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi aceste servicii, în condiţiile stabilite prin norme.

(3) Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt:

a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing;

b) transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;

c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie;

d) prestările de servicii efectuate pe baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit legii;

e) servicii de intermediere efectuate de persoane care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.

(4) Sunt asimilate prestării de servicii efectuate cu plată următoarele:

a) utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică sau pentru a fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial;

b) serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile, prestate în mod gratuit pentru uzul personal al angajaţilor săi sau pentru uzul altor persoane.

(5) Nu constituie prestare de servicii efectuată cu plată:

a) utilizarea bunurilor rezultate din activitatea economică a persoanei impozabile, ca parte a unei prestări de servicii efectuată în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, mecenat sau protocol, precum şi pentru alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme;

b) serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile, prestate în mod gratuit în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor;

c) servicii prestate în mod gratuit în cadrul perioadei de garanţie de către persoana care a efectuat iniţial livrarea de bunuri sau prestarea de servicii.

(6) În cazul în care mai multe persoane impozabile, care acţionează în nume propriu, intervin prin tranzacţii succesive în cadrul unei prestări de servicii, se consideră că fiecare persoană a primit şi a prestat în nume propriu serviciul respectiv. Fiecare tranzacţie se consideră o prestare separată şi se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.

(7) Prevederile art. 128 alin. (5) şi (7) se aplică în mod corespunzător şi prestărilor de servicii.

 

Norme metodologice:

7. (1) Normele metodologice prevăzute la pct. 6 alin. (2) - (4) se aplică în mod corespunzător şi pentru prestările de servicii prevăzute la art. 129 alin. (2) din Codul fiscal.

(2) Dacă în cursul derulării unui contract de leasing financiar intervine o cesiune între utilizatori cu acceptul locatorului/finanţatorului sau o cesiune a contractului de leasing financiar prin care se schimbă locatorul/finanţatorul, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri, considerând că persoana care preia contractul de leasing continuă persoana cedentului. Operaţiunea este considerată în continuare prestare de servicii, persoana care preia contractul de leasing având aceleaşi obligaţii ca şi cedentul în ceea ce priveşte taxa.

(3) Este considerată prestare de servicii, conform art. 129 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, intermedierea efectuată de o persoană care acţionează în numele şi în contul altei persoane atunci când intervine într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. În sensul prezentelor norme, intermediarul care acţionează în numele şi în contul altei persoane este persoana care acţionează în calitate de mandatar potrivit Codului comercial. În cazul în care mandatarul intermediază livrări de bunuri sau prestări de servicii, furnizorul/prestatorul efectuează livrarea de bunuri/prestarea de servicii către beneficiar, pentru care emite factura direct pe numele beneficiarului, iar mandatarul efectuează o prestare de servicii, pentru care întocmeşte factura de comision care reprezintă contravaloarea serviciului de intermediere prestat către mandant, respectiv către beneficiar sau, după caz, către furnizor/prestator.

(4) Emiterea de către mandatar a unei facturi în numele său către cumpărător, pentru livrarea de bunuri intermediată, este suficientă pentru a-l transforma în cumpărător revânzător din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum este prevăzut la pct. 6 alin. (2) - (4). De asemenea, mandatarul devine din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată un cumpărător revânzător, dacă primeşte de la vânzător o factură întocmită pe numele său.

(5) Prevederile alin. (4) sunt aplicabile şi în cazul în care mandatarul intermediază o prestare de servicii.

(6) Prevederile pct. 6 alin. (11) şi (12) se aplică, după caz, şi pentru prevederile art. 129 alin. (5) lit. a) din Codul fiscal.

(7) Prevederile pct. 6 alin. (6) şi (7), se vor aplica corespunzător şi pentru prevederile art. 129 alin. (7) din Codul fiscal.

(8) Transferul cu plată al unui sportiv de la un club la un alt club este considerată o prestare de servicii cu plată în sensul art. 129 din Codul fiscal. Sumele plătite drept compensaţie pentru încetarea contractului sau drept penalităţi pentru neîndeplinirea unor obligaţii prevăzute de părţile contractante, nu sunt considerate prestări de servicii efectuate cu plată.

(9) În sensul art. 129 din Codul fiscal, sunt considerate prestări de servicii următoarele:

a) furnizarea de programe informatice software standard prin internet sau prin orice altă reţea electronică şi care este în principal automatizată necesitând intervenţie umană minimă, fiind un serviciu furnizat pe cale electronică, conform art. 125^1 alin. (1) pct. 26 din Codul fiscal;

b) furnizarea de licenţe în cadrul unui contract de licenţă privind programele informatice software, care permite clientului instalarea programului software pe diverse staţii de lucru, împreună cu furnizarea de programe software standard pe dischetă sau pe un alt purtător de date, conform art. 129 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal.

c) furnizarea de programe informatice software personalizat, chiar şi în cazul în care programul software este furnizat pe dischetă sau pe un alt purtător de date. Programul software personalizat reprezintă orice program software creat sau adaptat nevoilor specifice ale clienţilor, conform cerinţelor exprimate de aceştia.

 

Codul fiscal:

Schimbul de bunuri sau servicii

ART. 130

În cazul unei operaţiuni care implică o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, fiecare persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii cu plată.

 

Norme metodologice:

8. (1) Operaţiunile prevăzute la art. 130 din Codul fiscal, includ orice livrări de bunuri/prestări de servicii a căror plată se realizează printr-o altă livrare/prestare, precum:

a) plata prin produse agricole, care constituie livrare de bunuri, a serviciului de prelucrare/obţinere a produselor agricole;

b) plata prin produse agricole, care constituie livrare de bunuri, a arendei, care constituie o prestare de servicii.

(2) Fiecare operaţiune din cadrul schimbului este tratată separat aplicându-se prevederile prezentului titlu în funcţie de calitatea persoanei care realizează operaţiunea, cotele şi regulile aplicabile fiecărei operaţiuni în parte.

 

Codul fiscal:

Achiziţiile intracomunitare de bunuri

ART. 130^1

(1) Se consideră achiziţie intracomunitară de bunuri obţinerea dreptului de a dispune, ca şi un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinaţia indicată de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.

(2) Sunt asimilate unei achiziţii intracomunitare cu plată următoarele:

a) utilizarea în România, de către o persoană impozabilă, în scopul desfăşurării activităţii economice proprii, a unor bunuri transportate sau expediate de aceasta sau de altă persoană, în numele acesteia, din statul membru pe teritoriul căruia aceste bunuri au fost produse, extrase, achiziţionate, dobândite ori importate de către aceasta, în scopul desfăşurării activităţii economice proprii, dacă transportul sau expedierea acestor bunuri, în cazul în care ar fi fost efectuat din România în alt stat membru, ar fi fost tratat ca transfer de bunuri în alt stat membru, în conformitate cu prevederile art. 128 alin. (10) şi (11);

b) preluarea de către forţele armatei române, pentru uzul acestora sau pentru personalul civil din cadrul forţelor armate, de bunuri pe care le-au dobândit în alt stat membru, care este parte a Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949, şi la a căror achiziţie nu s-au aplicat regulile generale de impozitare din acel alt stat membru, în situaţia în care importul bunurilor respective nu a putut beneficia de scutirea prevăzută la art. 142 alin. (1) lit. g).

(3) Se consideră, de asemenea, că este efectuată cu plată achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare, dacă ar fi fost realizată în România, ar fi fost tratată drept o livrare de bunuri efectuată cu plată.

(4) Este asimilată unei achiziţii intracomunitare şi achiziţionarea de către o persoană juridică neimpozabilă a unor bunuri importate de acea persoană în Comunitate şi transportate sau expediate într-un alt stat membru decât cel în care s-a efectuat importul. Persoana juridică neimpozabilă va beneficia de rambursarea taxei plătite în România pentru importul bunurilor, dacă dovedeşte că achiziţia sa intracomunitară a fost supusă taxei în statul membru de destinaţie a bunurilor expediate sau transportate.

(5) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se pot reglementa măsuri de simplificare cu privire la aplicarea alin. (2) lit. a).

 

Norme metodologice:

9. (1) Art. 130^1 alin. (1) din Codul fiscal, este definiţia "în oglindă" a definiţiei livrării intracomunitare de bunuri prevăzută la art. 128 alin. (9) din Codul fiscal, respectiv dacă în statul membru din care începe expedierea sau transportul bunurilor are loc o livrare intracomunitară de bunuri, într-un alt stat membru are loc o achiziţie intracomunitară de bunuri în funcţie de locul acestei operaţiuni stabilit conform prevederilor de la art. 132^1 din Codul fiscal.

(2) Prevederea de la art. 130^1 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal este prevederea "în oglindă" a celei de la art. 128 alin. (10) din Codul fiscal, cu privire la transferul bunurilor din România într-un alt stat membru. Atunci când un bun intră în România în aceste condiţii, persoana impozabilă trebuie să analizeze dacă din punct de vedere al legislaţiei române operaţiunea ar fi constituit un transfer de bunuri dacă operaţiunea s-ar fi realizat din România în alt stat membru. În acest caz, transferul bunurilor din alt stat membru în România dă naştere unei operaţiuni asimilate unei achiziţii intracomunitare cu plată. Tratarea acestor transferuri ca şi achiziţii intracomunitare nu depinde de tratamentul aplicat pentru acelaşi transfer în statul membru de origine.

(3) Prevederile art. 130^1 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal se aplică bunurilor achiziţionate de forţele armate române în alt stat membru, în situaţia în care aceste bunuri, după ce au fost folosite de forţele armate, sunt expediate în România.

(4) În sensul art. 130^1 alin. (3) din Codul fiscal este considerată a fi efectuată cu plată achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare în ţară ar fi fost asimilată unei livrări de bunuri cu plată.

(5) Conform art. 130^1 alin. (4) din Codul fiscal, dacă o persoană juridică neimpozabilă din România importă bunuri în alt stat membru, pe care apoi le transportă/expediază în România, operaţiunea respectivă este asimilată unei achiziţii intracomunitare cu plată în România, chiar dacă taxa aferentă importului a fost plătită în statul membru de import. În temeiul dovezii achitării taxei aferente achiziţiei intracomunitare în România, persoana juridică neimpozabilă poate solicita statului membru de import restituirea taxei achitate pentru import. În cazul invers, când o persoană juridică neimpozabilă stabilită în alt stat membru, importă bunuri în România, pe care apoi le transportă/expediază în alt stat membru, poate solicita în România restituirea taxei achitate pentru importul respectiv, dacă face dovada că achiziţia intracomunitară a bunurilor a fost supusă taxei în celălalt stat membru.

(6) Nu este asimilată unei achiziţii intracomunitare efectuate cu plată, utilizarea în România de către o persoană impozabilă în vederea efectuării unei vânzări la distanţă către persoane neimpozabile din România, altele decât persoanele juridice neimpozabile, de produse accizabile transportate sau expediate din alt stat membru de persoana impozabilă sau de altă persoană, în numele acesteia.

 

Codul fiscal:

Locul livrării de bunuri

ART. 132

(1) Se consideră a fi locul livrării de bunuri:

a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terţ. Dacă locul livrării, stabilit conform prezentei prevederi, se situează în afara teritoriului comunitar, locul livrării realizate de către importator şi locul oricărei livrări ulterioare se consideră în statul membru de import al bunurilor, iar bunurile se consideră a fi transportate sau expediate din statul membru de import;

b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, de către furnizor sau de către altă persoană în numele furnizorului, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau unui montaj;

c) locul unde se găsesc bunurile atunci când sunt puse la dispoziţia cumpărătorului, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;

d) locul de plecare a transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor, avion sau tren, pentru partea din transportul de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii, dacă:

1. partea transportului de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii reprezintă partea transportului, efectuată fără nici o oprire în afara Comunităţii, între locul de plecare şi locul de sosire ale transportului de pasageri;

2. locul de plecare a transportului de pasageri reprezintă primul punct de îmbarcare a pasagerilor în interiorul Comunităţii, eventual după o oprire în afara Comunităţii;

3. locul de sosire a transportului de pasageri reprezintă ultimul punct de debarcare prevăzut în interiorul Comunităţii pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul Comunităţii, eventual înainte de o oprire în afara Comunităţii;

e) în cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale sau al livrării de energie electrică, către un comerciant persoană impozabilă, locul livrării se consideră locul unde comerciantul persoană impozabilă este stabilit sau are un sediu fix pentru care se livrează bunurile sau, în absenţa unui astfel de sediu, locul în care acesta are domiciliul stabil sau reşedinţa sa obişnuită. Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală în ceea ce priveşte cumpărările de gaz şi energie electrică o reprezintă revânzarea de astfel de produse şi al cărei consum propriu de astfel de produse este neglijabil;

f) în cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale sau de energie electrică, în situaţia în care o astfel de livrare nu se regăseşte la lit. e), locul livrării reprezintă locul în care cumpărătorul utilizează şi consumă efectiv gazul natural sau energia electrică. În situaţia în care bunurile nu sunt consumate de cumpărător, ci sunt livrate unei alte persoane, partea neutilizată de gaz sau energie electrică se consideră ca fiind utilizată şi consumată la locul în care noul cumpărător este stabilit sau are un sediu fix pentru care se livrează bunurile. În absenţa unui astfel de sediu, se consideră că acesta a utilizat şi a consumat bunurile în locul în care îşi are domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), în cazul unei vânzări la distanţă care se efectuează dintr-un stat membru spre România, locul livrării se consideră în România dacă livrarea este efectuată către un cumpărător persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, care beneficiază de derogarea de la art. 126 alin. (4), sau către orice altă persoană neimpozabilă şi dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă al căror transport sau expediere în România se realizează de către un furnizor, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte prin norme; sau

b) furnizorul a optat în statul membru din care se transportă bunurile pentru considerarea vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din acel stat membru în România, ca având loc în România.

(3) Locul livrării este întotdeauna în România, în cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile, efectuate dintr-un stat membru către persoane neimpozabile din România, altele decât persoanele juridice neimpozabile, fără să se aplice plafonul prevăzut la alin. (2) lit. a).

(4) Derogarea prevăzută la alin. (2) nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din alt stat membru în România:

a) de mijloace de transport noi;

b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau în numele acestuia;

c) de bunuri taxate în statul membru de plecare, conform regimului special prevăzut la art. 26 (a) din Directiva a 6-a privind bunurile second-hand, operele de artă, obiectele de colecţie şi antichităţile, astfel cum sunt definite la art. 152^2 alin. (1);

d) de gaz distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural şi de electricitate;

e) de produse accizabile, livrate către persoane impozabile şi persoane juridice neimpozabile.

(5) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), locul livrării pentru vânzările la distanţă efectuate din România către alt stat membru se consideră în acest alt stat membru, în cazul în care livrarea este efectuată către o persoană care nu îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de statul membru în care se încheie transportul sau expedierea, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă, efectuate de furnizor şi care presupun transportul sau expedierea bunurilor din România către un anumit stat membru, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă, stabilit conform legislaţiei privind taxa pe valoarea adăugată din statul membru respectiv, astfel de vânzări având locul livrării în statul respectiv; sau

b) furnizorul a optat în România pentru considerarea tuturor vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din România într-un anumit stat membru, ca având loc în respectivul stat membru. Opţiunea se exercită în condiţiile stabilite prin norme şi se aplică tuturor vânzărilor la distanţă, efectuate către respectivul stat membru, în anul calendaristic în care se exercită opţiunea şi în următorii doi ani calendaristici.

(6) În cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile efectuate din România către persoane neimpozabile din alt stat membru, altele decât persoanele juridice neimpozabile, locul livrării este întotdeauna în celălalt stat membru.

(7) Derogarea prevăzută la alin. (5) nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din România către un alt stat membru:

a) de mijloace de transport noi;

b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau de altă persoană în numele acestuia;

c) de bunuri taxate în România, conform regimului special pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, prevăzut la art. 152^2;

d) de gaz distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural şi de electricitate;

e) de produse accizabile, livrate către persoane juridice neimpozabile şi persoane impozabile.

(8) În aplicarea alin. (2) - (7), atunci când o vânzare la distanţă presupune expedierea sau transportul bunurilor vândute dintr-un teritoriu terţ şi importul de către furnizor într-un stat membru, altul decât statul membru în care se expediază sau se transportă în vederea livrării acestora către client, se va considera că bunurile au fost expediate sau transportate din statul membru în care se efectuează importul.

 

Norme metodologice:

10. (1) În sensul art. 132 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal bunurile sunt considerate a fi transportate de furnizor, de cumpărător, sau de un terţ care acţionează în numele şi în contul unuia dintre aceştia, dacă potrivit înţelegerii dintre părţile contractante ori furnizorul ori cumpărătorul este persoana însărcinată să realizeze transportul. Terţa persoană care realizează transportul în numele şi în contul furnizorului sau al cumpărătorului este transportatorul, sau o altă persoană cu care furnizorul sau cumpărătorul încheie contractul de transport.

(2) Conform art. 132 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, locul livrării este locul unde bunurile sunt puse la dispoziţia cumpărătorului în cazul în care bunurile nu sunt transportate sau expediate. În categoria bunurilor care nu sunt transportate sau expediate se cuprind bunurile imobile, precum şi orice alte bunuri mobile corporale care deşi sunt livrate, între vânzător şi cumpărător nu există relaţie de transport. Exemplu: o persoană impozabilă A stabilită în România livrează bunuri unei alte persoane impozabile B stabilite în alt stat membru sau în România. Bunurile sunt transportate direct la C, o altă persoană care cumpără bunurile de la B. În primul caz, contractul de transport este încheiat între A şi B, persoana obligată să realizeze transportul fiind A sau B. Pe relaţia A - B se consideră o livrare cu transport, iar pe relaţia B - C, se consideră o livrare fără transport. În al doilea caz, dacă contractul de transport este încheiat între B şi C, pe relaţia A - B se consideră o livrare fără transport, locul livrării fiind locul unde bunurile sunt puse la dispoziţia lui B, iar în relaţia B - C se consideră o livrare cu transport, locul livrării fiind locul unde începe transportul, respectiv în statul membru al furnizorului A.

11. (1) În sensul art. 132 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, echivalentul în lei al plafonului de 35.000 de EURO pentru vânzările la distanţă se stabileşte pe baza cursului valutar de schimb stabilit de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a anului calendaristic precedent şi se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare când cifra sutelor este egală sau mai mare decât 5, şi prin reducere când cifra sutelor este mai mică de 5. Plafonul pentru vânzări la distanţă se calculează pe fiecare an calendaristic.

(2) În cazul în care vânzările la distanţă efectuate de un furnizor dintr-un anumit stat membru în România depăşesc plafonul prevăzut la alin. (1), se consideră că toate vânzările la distanţă efectuate de furnizor din acel stat membru în România au loc în România pe perioada rămasă din anul calendaristic în care s-a depăşit plafonul şi pentru anul calendaristic următor. Persoana obligată la plata taxei este furnizorul din alt stat membru potrivit art. 150 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, care trebuie să se înregistreze în România în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal la depăşirea plafonului calculat conform alin. (4) şi (5). Înregistrarea rămâne valabilă până la 31 decembrie al anului calendaristic următor celui în care furnizorul a depăşit plafonul pentru vânzări la distanţă în România, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (3).

(3) În cazul în care plafonul prevăzut la alin. (1) este depăşit şi în anul calendaristic următor se aplică prevederile alin. (2) referitoare la locul acestor vânzări.

(4) La calculul plafonului prevăzut la alin. (1) se iau în considerare:

a) valoarea tuturor vânzărilor la distanţă efectuate de un furnizor dintr-un anumit stat membru în România, inclusiv valoarea vânzărilor de bunuri care au fost livrate dintr-un teritoriu terţ şi care sunt considerate că au fost livrate în România din statul membru de import în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (8) din Codul fiscal.

b) valoarea vânzării la distanţă ce conduce la depăşirea plafonului.

(5) La calculul plafonului prevăzut la alin. (1) nu se iau în considerare:

a) valoarea vânzărilor la distanţă de bunuri accizabile;

b) valoarea oricărei livrări intracomunitare de mijloace de transport noi;

c) valoarea oricărei livrări de bunuri cu instalare sau montare, efectuată în România de către furnizor sau de altă persoană în numele acestuia conform art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal;

d) valoarea oricărei livrări efectuate de furnizor în statul membru de plecare în cadrul tranzacţiei supuse regimului special al marjei profitului pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi prevăzute la art. 152^2 din Codul fiscal;

e) valoarea oricărei livrări de energie electrică şi de gaz natural, distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural, conform art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul fiscal.

(6) Furnizorul unei vânzări la distanţă în România poate opta în statul membru în care este stabilit să schimbe locul livrării în România pentru toate vânzările sale la distanţă din acel stat membru în România. Opţiunea se comunică şi organelor fiscale competente din România printr-o scrisoare recomandată în care furnizorul va specifica data de la care intenţionează să aplice opţiunea. Persoana obligată la plata taxei este furnizorul din alt stat membru potrivit art. 150 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, care trebuie să se înregistreze în România în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal înainte de prima livrare care va fi realizată ulterior exprimării opţiunii. Înregistrarea ca urmare a opţiunii rămâne valabilă până la 31 decembrie al celui de-al doilea an calendaristic următor celui în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (7).

(7) Dacă plafonul prevăzut la alin. (1) este depăşit în cel de-al doilea an calendaristic consecutiv prevăzut la alin. (6), se aplică prevederile alin. (2) - (5) în privinţa locului pentru vânzările la distanţă în România.

(8) Vânzarea la distanţă are loc într-un stat membru, altul decât România, conform art. 132 alin. (5) din Codul fiscal, dacă valoarea totală a vânzărilor la distanţă efectuate de furnizorul din România depăşeşte plafonul vânzărilor la distanţă stabilit de statul membru de destinaţie, care poate să difere de cel stabilit la alin. (1), valabil pentru România, sau în cazul în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea prevăzută la alin. (5). Plafonul pentru vânzări la distanţă se calculează pe fiecare an calendaristic. În sensul art. 132 alin. (5) din Codul fiscal, persoanele din alt stat membru care nu comunică furnizorului din România un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, sunt persoanele care beneficiază în statul lor membru de derogarea prevăzută la art. 28 a(1a)(b) din Directiva a 6-a, al cărei echivalent în Codul fiscal este art. 126 alin. (4).

(9) În cazul în care furnizorul depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă stabilit de statul membru de destinaţie, se consideră că toate vânzările la distanţă efectuate de furnizorul din România în statul membru de destinaţie au loc în acel stat membru pentru perioada rămasă din anul calendaristic în care s-a depăşit plafonul şi pentru anul calendaristic următor. Dacă se depăşeşte plafonul şi în anul următor, se aplică aceleaşi reguli referitoare la locul acestor vânzări. Furnizorii trebuie să comunice printr-o scrisoare recomandată transmisă către organul fiscal competent din România, în termen de 30 de zile de la data înregistrării în alt stat membru pentru vânzări la distanţă ca urmare a depăşirii plafonului pentru vânzări la distanţă din alt stat membru, locul acestor livrări nemaifiind în România ci în statul membru în care s-a depăşit plafonul.

(10) La calculul plafonului pentru vânzări la distanţă realizate de furnizori din România în alt stat membru se iau în considerare:

a) valoarea tuturor vânzărilor la distanţă efectuate de un furnizor din România către un anumit stat membru, inclusiv valoarea vânzărilor de bunuri expediate dintr-un teritoriu terţ şi importate în România, care se consideră că au fost expediate din România, în condiţiile art. 132 alin. (8) din Codul fiscal;

b) valoarea vânzării care conduce la depăşirea plafonului în celălalt stat membru.

(11) La calculul plafonului pentru vânzări la distanţă realizate de furnizori din România în alt stat membru nu se iau în considerare:

a) valoarea vânzărilor la distanţă de bunuri accizabile;

b) valoarea oricărei livrări intracomunitare de mijloace de transport noi;

c) valoarea livrărilor de bunuri cu instalare, efectuate în alt stat membru de către furnizor sau de altă persoană în numele acestuia;

d) valoarea oricărei livrări efectuate de un furnizor din România în cadrul unei tranzacţii supuse regimului special al marjei profitului pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform art. 152^2 din Codul fiscal.

e) valoarea oricărei livrări de energie electrică şi de gaz natural distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural.

(12) Furnizorul poate opta să schimbe locul livrării într-un alt stat membru pentru toate vânzările sale la distanţă efectuate din România către acel stat membru. Opţiunea se comunică printr-o scrisoare recomandată transmisă către organul fiscal competent din România şi se exercită de la data trimiterii scrisorii recomandate, rămânând valabilă până la 31 decembrie al celui de-al doilea an calendaristic următor celui în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (13).

(13) Dacă plafonul pentru vânzări la distanţă realizate de furnizori din România în alt stat membru este depăşit şi în cel de-al doilea an calendaristic consecutiv prevăzut la alin. (12), se aplică prevederile alin. (9) - (11) pentru locul vânzărilor la distanţă în celălalt stat membru.

 

Codul fiscal:

Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri

ART. 132^1

(1) Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri se consideră a fi locul unde se găsesc bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor.

(2) În cazul achiziţiei intracomunitare de bunuri, prevăzute la art. 126 alin. (3) lit. a), dacă cumpărătorul îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA valabil, emis de autorităţile unui stat membru, altul decât cel în care are loc achiziţia intracomunitară, conform alin. (1), locul respectivei achiziţii intracomunitare se consideră în statul membru care a emis codul de înregistrare în scopuri de TVA.

(3) Dacă o achiziţie intracomunitară a fost supusă la plata taxei în alt stat membru, conform alin. (1), şi în România, conform alin. (2), baza de impozitare se reduce în mod corespunzător în România.

(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică dacă cumpărătorul face dovada că achiziţia intracomunitară a fost supusă la plata taxei pe valoarea adăugată în statul membru în care are loc achiziţia intracomunitară, conform alin. (1).

(5) Achiziţia intracomunitară de bunuri efectuată, conform alin. (1), în cadrul unei operaţiuni triunghiulare în alt stat membru decât România, de către cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România, în conformitate cu art. 153, se va considera că a fost supusă la plata taxei pe valoarea adăugată în acel alt stat membru, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

a) cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România, în conformitate cu art. 153, face dovada că a efectuat achiziţia intracomunitară în vederea efectuării unei livrări ulterioare în acel alt stat membru, livrare pentru care beneficiarul, care este înregistrat în scopuri de TVA în statul membru unde este stabilit, a fost desemnat ca persoană obligată la plata taxei aferente;

b) obligaţiile privind declararea acestor operaţiuni, stabilite prin norme, au fost îndeplinite de către cumpărătorul revânzător, înregistrat în scopuri de TVA în România, în conformitate cu art. 153.

 

Norme metodologice:

12. (1) Conform art. 132^1 alin. (1) din Codul fiscal, locul unei achiziţii intracomunitare de bunuri este întotdeauna în statul membru în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor. În cazul în care, conform art. 132 alin. (2) din Codul fiscal, cumpărătorul furnizează un cod de înregistrare în scopuri de TVA dintr-un alt stat membru, decât cel în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor, se aplică reţeaua de siguranţă, respectiv achiziţia intracomunitară se consideră că are loc şi în statul membru care a furnizat codul de înregistrare în scopuri de TVA şi în statul membru în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor.

(2) În sensul art. 132^1 alin. (3) din Codul fiscal, dacă cumpărătorul face dovada că a supus la plata taxei achiziţia intracomunitară şi în statul membru în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor şi în statul membru care a furnizat un cod de înregistrare în scopuri de TVA, acesta poate solicita restituirea taxei achitate în statul membru care a furnizat codul de înregistrare în scopuri de TVA. Restituirea taxei aferente achiziţiei intracomunitare se realizează astfel:

a) în cazul persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, prin înregistrarea cu semnul minus în decontul de taxă prevăzut la art. 156^2 din Codul fiscal a achiziţiei intracomunitare şi a taxei aferente;

b) în cazul persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153^1 din Codul fiscal, restituirea taxei se realizează conform normelor procedurale în vigoare.

 

Exemplu: o persoană impozabilă din România înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau art. 153^1 din Codul fiscal, achiziţionează în Ungaria (locul unde se încheie transportul bunurilor) bunuri livrate din Franţa. Persoana respectivă nu este înregistrată în Ungaria în scopuri de TVA, dar comunică furnizorului din Franţa codul său de înregistrare în scopuri de TVA din România, pentru a beneficia de scutirea de taxă aferentă livrării intracomunitare realizată de furnizorul din Franţa. După înregistrarea în scopuri de TVA în Ungaria şi plata TVA aferentă achiziţiei intracomunitare conform art. 132^1 alin. (1) din Codul fiscal, persoana respectivă poate solicita restituirea taxei plătite în România aferente achiziţiei intracomunitare, care a avut loc şi în România conform art. 132^1 alin. (2) din Codul fiscal.

(3) În conformitate cu prevederile art. 132^1 alin. (4) din Codul fiscal, în cazul în care până la data la care intervine exigibilitatea taxei pentru achiziţia intracomunitară efectuată în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 132^1 alin. (2) din Codul fiscal, persoana impozabilă face dovada că achiziţia intracomunitară a fost supusă la plata TVA în statul membru unde se încheie expedierea sau transportul bunurilor, nu se mai aplică prevederile art. 132^1 alin. (2) din Codul fiscal.

(4) Obligaţiile prevăzute la art. 132^1 alin. (5) lit. b) din Codul fiscal sunt stabilite la pct. 2 alin. (15).

 

Codul fiscal:

Locul prestării de servicii

ART. 133

(1) Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

a) locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu bunurile imobile;

 

Norme metodologice:

13. (1) Transferul de sportivi de la un club din România la un club din altă ţară are locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

(2) Prestările de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. g) pct. 1 - 8, 13 şi 14 din Codul fiscal realizată de un prestator stabilit în Comunitate către o persoană neimpozabilă stabilită în Comunitate, au locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

(3) Operaţiunile de leasing sau închiriere de mijloace de transport prestate de un prestator stabilit în Comunitate către un beneficiar stabilit în Comunitate au locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

(4) În sensul art. 133 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, serviciile legate de bunurile imobile cuprind operaţiuni precum:

a) lucrările de construcţii-montaj, transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curăţare şi demolare efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi orice operaţiune ce se efectuează în legătură cu livrarea de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile mobile devin bunuri imobile prin natura lor;

b) studiile şi activităţile de supervizare, care fac parte în mod obişnuit din ocupaţia arhitecţilor, supervizorilor sau inginerilor şi care au ca obiectiv pregătirea şi coordonarea unei activităţi prevăzute la lit. a);

c) activităţile de evaluare a unui bun imobil;

d) punerea la dispoziţie de spaţii de parcare;

e) punerea la dispoziţie de spaţii de depozitare a bunurilor;

f) serviciile de cazare şi punerea la dispoziţie de spaţii de camping;

g) închirierea de seifuri ce sunt bunuri imobile prin natura lor;

h) operaţiunile de închiriere, arendare, concesionare sau leasing a bunurilor imobile;

i) serviciile de administrare a bunurilor imobile prin natura lor;

j) acordarea accesului şi drepturilor de folosinţă pentru căi rutiere şi structuri care fac parte din acestea, ca de exemplu poduri şi tuneluri.

 

Codul fiscal:

b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport, altele decât cele de transport intracomunitar de bunuri;

 

Norme metodologice:

14. (1) În sensul art. 133 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, locul prestării pentru serviciile ce constau în transportul de bunuri, altele decât transportul intracomunitar de bunuri şi transportul de persoane, este locul în care se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse.

(2) Transporturile naţionale de bunuri sau persoane sunt transporturile pentru care atât punctul de plecare, cât şi punctul de sosire se află în România. Locul prestării transporturilor naţionale de bunuri şi de persoane este în România.

(3) Transporturile internaţionale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara Comunităţii, fie ambele puncte sunt situate în afara Comunităţii, dar transportul tranzitează România. Transporturile internaţionale de persoane sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt situate în afara ţării, dar transportul tranzitează România. Locul prestării serviciilor internaţionale de transport de bunuri sau persoane este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită traseu naţional.

(4) Pentru transportul internaţional de bunuri sau de persoane, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri sau de persoane, determinată după cum urmează:

a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi locul unde începe transportul bunurilor sau primul punct de îmbarcare al pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere al frontierei dinspre România în străinătate;

b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere al frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este primul loc de destinaţie al bunurilor în România sau ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;

c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

(5) Facturile sau alte documente legal aprobate pentru transportul internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pentru servicii de transport prevăzută de art. 143 sau art. 144 din Codul fiscal se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxa. Persoana care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.

 

Codul fiscal:

c) locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri. Prin excepţie, în cazul în care serviciul de transport este prestat unui client care, pentru prestarea respectivă, furnizează un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului, se consideră că transportul are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA. Prin transport intracomunitar de bunuri se înţelege orice transport de bunuri ale cărui:

1. loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în două state membre diferite; sau

2. loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în acelaşi stat membru, dar transportul este efectuat în legătură directă cu un transport intracomunitar de bunuri;

 

Norme metodologice:

15. (1) Locul de plecare al transportului intracomunitar de bunuri este locul de unde începe transportul bunurilor, fără a se ţine cont de distanţa parcursă până la locul în care se află bunurile. Locul de sosire este locul în care se încheie transportul bunurilor.

(2) Transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, al cărui loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în România, direct legat de un transport intracomunitar de bunuri al cărui loc de plecare sau loc de sosire sunt situate în România, reprezintă un transport asimilat transportului intracomunitar de bunuri;

(3) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul ce urmează unui transport prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, al cărui loc de sosire este situat în România, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) contractul sau orice alt document aferent acestui transport trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;

b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;

c) bunurile vor rămâne în aceeaşi stare în care au fost introduse în România până la încheierea transportului.

(4) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul ce precede unui transport prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, al cărui loc de sosire este situat în afara României în alt stat membru, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) contractul sau orice alt document aferent transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal;

b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;

c) bunurile vor părăsi România în aceeaşi stare în care erau la începerea transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal.

(5) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul situat între două transporturi prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) contractul sau orice alt document aferent transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal;

b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;

c) bunurile vor rămâne în aceeaşi stare în care au fost introduse în România.

 

Codul fiscal:

Faptul generator pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii

ART. 134^1

(1) Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepţiile prevăzute în prezentul capitol.

(2) Pentru livrările de bunuri în baza unui contract de consignaţie sau în cazul operaţiunilor similare, cum ar fi stocurile la dispoziţia clientului, livrările de bunuri în vederea testării sau a verificării conformităţii, astfel cum sunt definite prin norme, se consideră că bunurile sunt livrate la data la care consignatarul sau, după caz, beneficiarul devine proprietar al bunurilor.

(3) Pentru livrările de bunuri imobile, faptul generator intervine la data la care sunt îndeplinite formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător.

(4) Pentru prestările de servicii decontate pe bază de situaţii de lucrări, cum sunt serviciile de construcţii-montaj, consultanţă, cercetare, expertiză şi alte servicii similare, faptul generator ia naştere la data emiterii situaţiilor de lucrări sau, după caz, la data la care aceste situaţii sunt acceptate de beneficiar.

 

Norme metodologice:

16. (1) Pentru bunurile livrate în baza unui contract de consignaţie, se consideră că livrarea bunurilor de la consignant la consignatar are loc la data la care bunurile sunt livrate de consignatar clienţilor săi. În sensul titlului VI din Codul fiscal, contractul de consignaţie reprezintă un contract prin care consignantul se angajează să livreze bunuri consignatarului, pentru ca acesta din urmă sa găsească un cumpărător pentru aceste bunuri. Consignatarul acţionează în nume propriu dar în contul consignantului când livrează bunurile către cumpărători.

(2) Pentru bunurile transmise în vederea testării sau a verificării conformităţii, se consideră că transferul proprietăţii bunurilor a avut loc la data acceptării bunurilor de către beneficiar. Bunurile transmise în vederea verificării conformităţii sunt bunurile oferite de furnizor clienţilor, aceştia având dreptul fie să le achiziţioneze fie, să le returneze furnizorului. Contractul aferent bunurilor livrate în vederea testării este un contract provizoriu prin care vânzarea efectivă a bunurilor este condiţionată de obţinerea de rezultate satisfăcătoare în urma testării de către clientul potenţial, testare ce are scopul de a stabili că bunurile au caracteristicile solicitate de clientul respectiv.

(3) Pentru stocurile la dispoziţia clientului, se consideră că transferul proprietăţii bunurilor are loc la data la care clientul intră în posesia bunurilor. Stocurile la dispoziţia clientului reprezintă o operaţiune potrivit căreia furnizorul transferă regulat bunuri într-un depozit propriu sau într-un depozit al clientului, prin care transferul proprietăţii bunurilor intervine, potrivit contractului, la data la care clientul scoate bunurile din depozit, în principal pentru a le utiliza în procesul de producţie.

 

Codul fiscal:

Exigibilitatea pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii

ART. 134^2

(1) Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine:

a) la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator;

b) la data la care se încasează avansul, pentru plăţile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. Fac excepţie de la aceste prevederi avansurile încasate pentru plata importurilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente importului, precum şi orice avansuri încasate pentru operaţiuni scutite sau care nu sunt impozabile. Avansurile reprezintă plata parţială sau integrală a contravalorii bunurilor şi serviciilor, efectuată înainte de data livrării sau prestării acestora;

c) la data extragerii numerarului, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate prin maşini automate de vânzare, de jocuri sau alte maşini similare.

 

Exigibilitatea pentru livrări intracomunitare de bunuri, scutite de taxă

ART. 134^3

Prin derogare de la prevederile art. 134^2, în cazul unei livrări intracomunitare de bunuri, scutită de taxă conform art. 143 alin. (2), exigibilitatea taxei intervine la data la care este emisă factura pentru întreaga contravaloare a livrării în cauză, dar nu mai târziu de a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator."

 

Faptul generator şi exigibilitatea pentru achiziţii intracomunitare de bunuri

ART. 135

(1) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine la data la care ar interveni faptul generator pentru livrări de bunuri similare, în statul membru în care se face achiziţia.

(2) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, exigibilitatea taxei intervine la data la care este emisă factura către persoana care efectuează achiziţia, pentru întreaga contravaloare a livrării de bunuri, dar nu mai târziu de a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.

 

Norme metodologice:

17. Există o relaţie clară între faptul generator în cazul unei livrări de bunuri şi faptul generator în cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, care intervin în acelaşi moment, respectiv în momentul livrării de bunuri. Pentru a evita orice neconcordanţă între livrările intracomunitare de bunuri, scutite de TVA, care se includ în declaraţia recapitulativă pentru astfel de livrări, în statul membru de origine, şi achiziţiile intracomunitare, evidenţiate în decontul de TVA şi în declaraţia recapitulativă pentru achiziţii intracomunitare, în România, momentul exigibilităţii a fost stabilit fie în a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care a avut loc faptul generator, fie la data facturii, dacă această factură este emisă pentru întreaga contravaloare, atât pentru livrările intracomunitare, cât şi pentru achiziţiile intracomunitare.

 

Exemplul 1. Factura pentru livrarea intracomunitară este emisă integral ulterior datei de 15 a lunii următoare celei în care se efectuează livrarea.

 

Alt stat membru România

Livrare intracomunitară Achiziţie intracomunitară,

scutită de TVA supusă TVA şi taxabilă

 

Data livrării: 25/06/2007 Data achiziţiei intracomunitare:

25/06/2007

 

Data facturii: 20/07/2007

 

Faptul generator: 25/06/2007 Faptul generator: 25/06/2007

 

Exigibilitatea: 15/07/2007 Exigibilitatea: 15/07/2007

 

Livrarea este inclusă în declaraţia Achiziţia intracomunitară se

recapitulativă aferentă trimestrului evidenţiază în decontul de TVA pentru

trei al anului 2007. luna iulie 2007 (sau pentru

trimestrul trei al anului 2007),

precum şi în declaraţia

recapitulativă aferentă trimestrului

trei al anului 2007

 

Exemplul 2. Factura pentru livrarea intracomunitară este emisă anterior datei de 15 a lunii următoare celei în care se efectuează livrarea.

 

Alt stat membru România

Livrare intracomunitară Achiziţie intracomunitară,

scutită de TVA supusă TVA şi taxabilă

 

Data livrării: 25/06/2007 Data achiziţiei intracomunitare:

25/06/2007

 

Data facturii: 29/06/2007

 

Faptul generator: 25/06/2007 Faptul generator: 25/06/2007

 

Exigibilitatea: 29/06/2007 Exigibilitatea: 29/06/2007

 

Livrarea este inclusă în declaraţia Achiziţia intracomunitară se

recapitulativă aferentă trimestrului evidenţiază în decontul de TVA

doi al anului 2007. pentru luna iunie 2007 (sau pentru

trimestrul doi al anului 2007),

precum şi în declaraţia

recapitulativă aferentă trimestrului

doi al anului 2007

 

Codul fiscal:

Baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate în interiorul ţării

ART. 137

(1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:

a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni;

b) pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (3) lit. c), compensaţia aferentă;

c) pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (4) şi (5), pentru transferul prevăzut la art. 128 alin. (10) şi pentru achiziţiile intracomunitare considerate ca fiind cu plată şi prevăzute la art. 130^1 alin. (2) şi (3), preţul de cumpărare al bunurilor respective sau al unor bunuri similare ori, în absenţa unor astfel de preţuri de cumpărare, preţul de cost, stabilit la data livrării. În cazul în care bunurile reprezintă active corporale fixe, baza de impozitare se stabileşte conform procedurii stabilite prin norme;

d) pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (4), suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru realizarea prestării de servicii;

e) în cazul schimbului prevăzut la art. 130 şi, în general, atunci când plata se face parţial ori integral în natură sau atunci când valoarea plăţii pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii nu a fost stabilită de părţi sau nu poate fi uşor stabilită, baza de impozitare se consideră ca fiind valoarea normală pentru respectiva livrare/prestare. Este considerată ca valoare normală a unui bun/serviciu tot ceea ce un cumpărător, care se află în stadiul de comercializare unde este efectuată operaţiunea, trebuie să plătească unui furnizor/prestator independent în interiorul ţării, în momentul în care se realizează operaţiunea, în condiţii de concurenţă, pentru a obţine acelaşi bun/serviciu.

(2) Baza de impozitare cuprinde următoarele:

a) impozitele şi taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată;

b) cheltuielile accesorii, cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului. Cheltuielile facturate de furnizorul de bunuri sau de prestatorul de servicii cumpărătorului, care fac obiectul unui contract separat şi care sunt legate de livrările de bunuri sau de prestările de servicii în cauză, se consideră cheltuieli accesorii.

 

Norme metodologice:

18. (1) Potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, subvenţiile primite de la bugetul de stat, bugetele locale sau bugetul Comunitar, legate direct de preţul bunurilor livrate şi/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare. Se consideră că subvenţiile sunt legate direct de preţ dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) suma subvenţiei să depindă de volumul bunurilor livrate/serviciilor prestate;

b) suma subvenţiei să poată fi determinată înainte de desfăşurarea activităţii.

(2) Nu intră în baza de impozitare a taxei subvenţiile sau alocaţiile primite de la bugetul de stat, de la bugetele locale sau de la bugetul Comunitar care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), cum sunt: subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local, subvenţiile acordate pentru efectuarea de investiţii proprii.

(3) Baza de impozitare pentru uniformele de serviciu, echipamentul de lucru şi/sau de protecţie acordat salariaţilor este constituită din contravaloarea care este suportată de salariaţi. Dacă echipamentul de lucru şi/sau de protecţie nu este suportat de salariaţi, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri în sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal. Pentru partea din contravaloarea uniformelor de serviciu, echipamentelor de lucru şi/sau de protecţie acordat salariaţilor, care este suportată de angajator, acesta îşi păstrează dreptul de deducere în condiţiile art. 145 din Codul fiscal.

(4) În sensul art. 137 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal baza de impozitare pentru active corporale fixe care constituie livrare de bunuri conform art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, altele decât bunurile imobile, este constituită din valoarea rămasă la care aceste bunuri sunt înregistrate în contabilitate, calculată în funcţie de amortizarea contabilă, dar nu mai puţin decât valoarea la care bunurile au fost imputate, în cazul bunurilor constatate lipsă. Dacă activele corporale fixe sunt complet amortizate, baza de impozitare este zero, sau după caz, valoarea imputată, în cazul lipsurilor imputabile.

(5) În situaţiile prevăzute la art. 128 alin. (4) lit. a) şi lit. b) din Codul fiscal, baza de impozitare a bunurilor mobile se determină conform prevederilor alin. (4).

(6) Pentru livrările de bunuri prevăzute la art. 128 alin. (5) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru active corporale fixe, inclusiv pentru bunurile imobile, se determină conform procedurii stabilite la alin. (4).

 

Codul fiscal:

(3) Baza de impozitare nu cuprinde următoarele:

a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori direct clienţilor la data exigibilităţii taxei;

b) sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;

c) dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu întârziere;

d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;

e) sumele achitate de furnizor sau prestator, în numele şi în contul clientului, şi care apoi se decontează acestuia, precum şi sumele încasate în numele şi în contul unei alte persoane.

 

Norme metodologice:

19. (1) În sensul art. 137 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ nu se cuprind în baza de impozitare a taxei dacă sunt acordate de furnizor/prestator direct în beneficiul clientului la momentul livrării/prestării şi nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau livrări. În acest scop în factura emisă se va consemna contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor livrate, fără taxă, pe un rând separat se va înscrie suma cu care este redusă baza impozabilă, care se scade. Taxa pe valoarea adăugată se aplică asupra diferenţei rezultate.

(2) În cazul reducerilor de preţ acordate consumatorului final pe bază de cupoane valorice de către producătorii/distribuitorii de bunuri în cadrul unor campanii promoţionale, se consideră că aceste reduceri sunt acordate şi în beneficiul comercianţilor care au acceptat aceste cupoane valorice de la consumatorii finali, chiar dacă în circuitul acestor bunuri de la producători/distribuitori la comercianţi s-au interpus unul sau mai mulţi intermediari cumpărători-revânzători. Cupoanele valorice trebuie să conţină minimum următoarele elemente:

a) numele producătorului/distribuitorului care acordă reducerea de preţ în scopuri promoţionale;

b) produsul pentru care se face promoţia;

c) valoarea reducerii acordate, în sumă globală, care conţine şi taxa pe valoarea adăugată aferentă reducerii, fără a fi menţionată distinct în cupon;

d) termenul de valabilitate al cuponului;

e) menţiunea potrivit căreia cupoanele pot fi utilizate numai în magazinele agreate în desfăşurarea promoţiei în cauză;

f) instrucţiunile privind utilizarea acestor cupoane;

g) denumirea societăţii specializate în administrarea cupoanelor valorice, dacă este cazul.

(3) În sensul art. 137 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal sumele achitate de furnizor/prestator în numele şi în contul clientului, reprezintă sumele achitate de o persoană, furnizorul/prestatorul, pentru facturi emise pe numele clientului. Emiterea facturii de decontare este opţională, în funcţie de cele convenite de părţi în vederea recuperării sumelor achitate. În situaţia în care părţile convin să-şi deconteze sumele achitate pe baza facturii de decontare, taxa nu va fi menţionată distinct, fiind inclusă în totalul sumei de recuperat. Factura de decontare se transmite clientului însoţită de factura achitată în numele clientului şi emisă pe numele acestuia din urmă. Furnizorul/prestatorul nu exercită dreptul de deducere pentru sumele achitate în numele clientului şi nu colectează taxa pe baza facturii de decontare. De asemenea, furnizorul/prestatorul nu înregistrează aceste sume în conturile de cheltuieli, respectiv de venituri. Clientul îşi va deduce în condiţiile legii taxa pe baza facturii care a fost emisă pe numele său, factura de decontare fiind doar un document care se anexează facturii achitate. În cazul în care furnizorul/prestatorul primeşte o factură pe numele sau pentru livrări de bunuri prestări de servicii realizate în beneficiul altei persoane şi emite o factură în nume propriu către această altă persoană, acestea nu sunt considerate plăţi în numele clientului şi se aplică structura de comision prevăzută la pct. 6 alin. (2) - (4), sau după caz pct. 7 alin. (1), chiar dacă nu există un contract de comision între părţi.

(4) În sensul art. 137 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, sumele încasate în numele şi în contul altei persoane cuprind operaţiuni precum:

a) cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi încasate în contul unei instituţii publice, dacă pentru acestea instituţia publică nu este persoana impozabilă în sensul art. 127 din Codul fiscal;

b) sume încasate în contul altei persoane, dacă factura este emisă de această altă persoană către un terţ. Pentru decontarea sumelor încasate de la terţ cu persoana care a emis factura, conform înţelegerii dintre părţi, pot fi întocmite facturi de decontare conform alin. (3);

c) sume facturate către terţi şi încasate, în contul altei persoane, situaţie în care se aplică structura de comisionar prevăzută la pct. 6 alin. (2) - (4) sau, după caz, pct. 7 alin. (1), chiar dacă nu există un contract de comision între părţi.

(5) În sensul art. 137 alin. (3) lit. d) din Codul fiscal, ambalajele care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi prin schimb, fără facturare, nu se includ în baza de impozitare a taxei, chiar dacă beneficiarii nu deţin cantităţile de ambalaje necesare efectuării schimbului şi achită o garanţie bănească în schimbul ambalajelor primite. Pentru vânzările efectuate prin unităţi care au obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, suma garanţiei băneşti încasate pentru ambalaje se evidenţiază distinct pe bonurile fiscale, fără taxă. Restituirea garanţiilor băneşti nu se reflectă în documente fiscale.

(6) Persoanele care au primit ambalaje în schimbul unei garanţii băneşti au obligaţia să comunice periodic furnizorului de ambalaje, dar nu mai târziu de termenul legal pentru efectuarea inventarierii anuale, cantităţile de ambalaje scoase din evidenţă ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor sau altor cauze de aceeaşi natură. În termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, furnizorii de ambalaje sunt obligaţi să factureze cu taxă cantităţile de ambalaje respective. Dacă garanţiile sunt primite de la persoane fizice de către proprietarul ambalajelor, pe baza evidenţei vechimii garanţiilor primite şi nerestituite, se va colecta taxa pentru ambalajele pentru care s-au încasat garanţii mai vechi de 1 an calendaristic.

 

Codul fiscal:

Ajustarea bazei de impozitare

ART. 138

Baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii:

a) dacă a fost emisă o factură şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor;

b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori preţurile bunurilor livrate sau ale serviciilor prestate, în condiţiile anulării totale ori parţiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză, declarată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, sau în urma unui arbitraj, ori în cazul în care există un acord scris între părţi;

c) în cazul în care rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a) sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;

d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. Ajustarea este permisă începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă;

e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.

 

Norme metodologice:

20. (1) În situaţiile prevăzute la art. 138 din Codul fiscal, furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii îşi ajustează baza impozabilă a taxei după efectuarea livrării/prestării, sau după facturarea livrării/prestării chiar dacă livrarea/prestarea nu au fost efectuate dar evenimentele prevăzute la art. 138 din Codul fiscal intervin ulterior facturării şi înregistrării taxei în evidenţele persoanei impozabile. În acest scop furnizorii/prestatorii trebuie să emită facturi cu valorile înscrise cu semnul minus când baza de impozitare se reduce sau, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise şi beneficiarului. Prevederile acestui alineat se aplică şi pentru livrări intracomunitare.

(2) Beneficiarii au obligaţia să ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial, potrivit prevederilor art. 148 lit. b) şi art. 149 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, numai pentru operaţiunile prevăzute la art. 138 lit. a) - c) şi e) din Codul fiscal. Prevederile acestui alineat se aplică şi pentru achiziţiile intracomunitare.

(3) Ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 138 lit. d) din Codul fiscal este permisă numai în situaţia în care data declarării falimentului beneficiarilor a intervenit după data de 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile emise înainte de această dată, dacă contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate ori taxa pe valoarea adăugată aferentă consemnată în aceste facturi nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului.

(4) Reducerile de preţ acordate de producătorii/distribuitorii de bunuri pe bază de cupoane valorice, în cadrul unor campanii promoţionale se reflectă în facturi astfel:

a) facturile de reducere se întocmesc direct de către producătorii/distribuitorii de bunuri pe numele comercianţilor care au acceptat cupoanele valorice de la consumatorii finali, chiar dacă iniţial facturile de livrare a bunurilor pentru care se acordă aceste reduceri de preţ au fost emise de producători/distribuitori către diverşi intermediari cumpărători-revânzători. La rubrica "Cumpărător" se înscriu datele de identificare ale cumpărătorului care a acceptat cupoanele valorice de la consumatorii finali. În plus, în factura de reducere de preţ se va menţiona "reducere de preţ acordată în baza cupoanelor valorice", sau

b) în cazul în care producătorii/distribuitorii de bunuri încheie contracte cu societăţi specializate în administrarea cupoanelor valorice producătorii/distribuitorii emit o singură factură cu semnul minus pentru valoarea reducerilor de preţ acordate în cursul unei luni şi a taxei pe valoarea adăugată aferente, care trebuie să cuprindă menţiunea "reduceri de preţ acordate în baza cupoanelor valorice conform anexei". Anexa trebuie să conţină informaţii din care să rezulte valoarea reducerilor de preţ acordate de un producător/distribuitor pentru fiecare comerciant, pe categorii de bunuri. La rubrica "Cumpărător" se vor înscrie datele de identificare ale societăţii specializate în administrarea cupoanelor valorice. Societăţile specializate în administrarea cupoanelor valorice vor emite către fiecare comerciant o singură factură cu semnul minus pentru toate bunurile în cauză, în care vor înscrie valoarea reducerilor de preţ acordate de producători/distribuitori în cursul unei luni şi a taxei pe valoarea adăugată aferente. Aceste facturi trebuie să conţină menţiunea "reduceri de preţ acordate în baza cupoanelor valorice conform anexei". Anexa trebuie să conţină informaţii din care să rezulte valoarea reducerilor de preţ acordate de un producător/distribuitor pentru fiecare comerciant, pe categorii de bunuri. La rubrica "Furnizor" se vor înscrie datele de identificare ale societăţii specializate în administrarea cupoanelor valorice.

 

Codul fiscal:

Baza de impozitare pentru achiziţiile intracomunitare

ART. 138^1

(1) Pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri, prevăzute la art. 130^1 alin. (1), baza de impozitare se stabileşte pe baza aceloraşi elemente utilizate conform art. 137 alin. (1) pentru determinarea bazei de impozitare în cazul livrării aceloraşi bunuri în interiorul ţării. În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, conform art. 130^1 alin. (2) lit. a), baza de impozitare se determină în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. c).

(2) Baza de impozitare cuprinde şi accizele plătite sau datorate în alt stat membru decât România de persoana care efectuează achiziţia intracomunitară, pentru bunurile achiziţionate. Prin excepţie, în cazul în care accizele sunt rambursate persoanei care efectuează achiziţia intracomunitară, valoarea achiziţiei intracomunitare efectuate în România se reduce corespunzător.

 

Norme metodologice:

21. În sensul art. 138^1 din Codul fiscal, baza de impozitare a achiziţiei intracomunitare este egală cu baza de impozitare a livrării intracomunitare efectuate în alt stat membru, care cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (2) din Codul fiscal şi nu cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (3) din Codul fiscal.

 

Codul fiscal:

Cursul de schimb valutar

ART. 139^1

(1) Dacă elementele folosite la stabilirea bazei de impozitare a unui import de bunuri se exprimă în valută, cursul de schimb valutar se stabileşte conform prevederilor comunitare care reglementează calculul valorii în vamă.

(2) Dacă elementele folosite pentru stabilirea bazei de impozitare a unei operaţiuni, alta decât importul de bunuri, se exprimă în valută, cursul de schimb care se aplică este ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările, din data la care intervine exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză.

 

Norme metodologice:

22. (1) Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii, contractate şi decontate în valută, baza de impozitare a taxei se determină prin convertirea în lei a valutei la cursul valutar stabilit de Banca Naţională a României, sau cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările, din data la care are loc faptul generator de taxă, sau, după caz, din data de 15 a lunii următoare în care a luat naştere faptul generator de taxă. În contractele încheiate între părţi trebuie menţionat dacă pentru decontări va fi utilizat cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb al unei bănci comerciale. Pentru avansurile încasate, înainte de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei utilizat este cursul de la data încasării avansului, dacă factura este emisă în data respectivă sau, după caz, cursul din data de 15 a lunii următoare celei în care a fost încasat avansul. În cazul încasării de avansuri înainte de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la data încasării avansurilor va rămâne neschimbat la data definitivării operaţiunii.

 

Exemplu: O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal încasează 1.000 euro drept avans pentru livrarea unui automobil de la o altă societate B. A va emite o factură către B la cursul de 3,5 lei/euro, valabil la data încasării avansului.

Baza de impozitare a TVA = 1.000 euro x 3,5 lei/euro = 3500 lei.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă avansului = 3500 x 19% = 665 lei.

După o perioadă de 3 luni are loc livrarea automobilului, care costă 5.000 euro. Cursul din data livrării bunului este de 3,6 lei/euro. Baza de impozitare TVA se determină astfel:

 [(1.000 euro x 3,5 lei/euro) + (4.000 euro x 3,6 lei/euro)] x 19% = 17.900 x 19% = 3401 lei

 

(2) Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii în interiorul ţării, contractate în valută cu decontare în lei la cursul de schimb din data plăţii, diferenţele de curs dintre cursul de schimb menţionat în factura întocmită conform alin. (1) şi cursul de schimb utilizat la data încasării, nu este considerat diferenţă de preţ.

 

Codul fiscal:

Cotele

ART. 140

(1) Cota standard este de 19% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotei reduse.

(2) Cota redusă este de 9% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:

a) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale, cinematografe, altele decât cele scutite conform art. 141 alin. (1) lit. m);

b) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii;

c) livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare;

d) livrarea de produse ortopedice;

e) livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar;

f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

(3) Cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 134^2 alin. (2), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.

(4) În cazul schimbării cotei se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru cazurile prevăzute la art. 134^2 alin. (2).

(5) Cota aplicabilă pentru importul de bunuri este cota aplicabilă pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun.

(6) Cota aplicabilă pentru achiziţii intracomunitare de bunuri este cota aplicată pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun şi care este în vigoare la data la care intervine exigibilitatea taxei.

 

Norme metodologice:

23. (1) Taxa se determină prin aplicarea cotei standard sau a cotei reduse asupra bazei de impozitare determinate potrivit legii.

(2) Se aplică procedeul sutei mărite pentru determinarea sumei taxei, respectiv 19 x 100/119 în cazul cotei standard şi 9 x 100/109 în cazul cotei reduse, atunci când preţul de vânzare include şi taxa. De regulă preţul include taxa în cazul livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii direct către populaţie pentru care nu este necesară emiterea unei facturi conform art. 155 alin. (7) din Codul fiscal, precum şi în orice situaţie în care prin natura operaţiunii sau conform prevederilor contractuale preţul include şi taxa.

(3) Cota redusă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal se aplică pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, inclusiv pentru cele înregistrate pe suport electromagnetic sau pe alte tipuri de suporturi. Cărţile şi manualele şcolare sunt tipăriturile care au cod ISBN, indiferent de suportul pe care sunt livrate. Ziarele şi revistele sunt orice tipărituri care au cod ISSN, indiferent de suportul pe care sunt livrate. Nu se aplică cota redusă a taxei pe valoarea adăugată pentru livrarea de cărţi, ziare şi reviste care sunt destinate în principal sau exclusiv publicităţii. Prin "în principal" se înţelege ca mai mult de jumătate din conţinutul cărţii, ziarului sau revistei este destinat publicităţii.

(4) Cota redusă de taxă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal se aplică pentru protezele medicale şi accesoriile acestora, exclusiv protezele dentare care sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată în condiţiile prevăzute la art. 141 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal. Proteza medicală este un dispozitiv medical care amplifică, restabileşte sau înlocuieşte zone din ţesuturile moi sau dure, precum şi funcţii ale organismului uman, acest dispozitiv poate fi intern, extern sau atât intern, cât şi extern. Accesoriul unei proteze este un articol care este prevăzut în mod special de către producător pentru a fi utilizat împreună cu proteza medicală.

(5) Cota redusă de taxă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, se aplică pentru produsele ortopedice. Sunt produse ortopedice protezele utilizate pentru amplificarea, restabilirea sau înlocuirea ţesuturilor moi ori dure, precum şi a unor funcţii ale sistemului osteoarticular, ortezele utilizate pentru modificarea caracteristicilor structurale şi funcţionale ale sistemului neuromuscular şi scheletic, precum şi încălţămintea ortopedică realizată la recomandarea medicului de specialitate, mijloacele şi dispozitivele de mers ortopedice, precum fotolii rulante şi/sau alte vehicule similare pentru invalizi, părţi şi/sau accesorii de fotolii rulante ori de vehicule similare pentru invalizi.

(6) Cota redusă de taxă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, se aplică pentru cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. În situaţia în care costul micului dejun este inclus în preţul de cazare, cota redusă se aplică asupra preţului de cazare, fără a se defalca separat micul dejun. Orice persoană care acţionează în condiţiile art. 129 alin. (6) din Codul fiscal, sau care intermediază astfel de operaţiuni în nume propriu, dar în contul altei persoane, potrivit art. 129 alin. (2), aplică cota de 9% a taxei, cu excepţia situaţiilor în care este obligatorie aplicarea regimului special de taxă pentru agenţii de turism prevăzut la art. 152^1 din Codul fiscal.

 

Codul fiscal:

Scutiri pentru operaţiuni din interiorul ţării

ART. 141

(1) Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxă:

a) spitalizarea, îngrijirile medicale şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi;

 

Norme metodologice:

24. Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal:

a) se aplică pentru operaţiunile care sunt strâns legate de spitalizare, îngrijirile medicale, incluzând livrarea de medicamente, bandaje, proteze şi accesorii ale acestora, produse ortopedice şi alte bunuri similare către pacienţi în perioada tratamentului, precum şi furnizarea de hrană şi cazare către pacienţi în timpul spitalizării şi îngrijirii medicale;

b) nu se aplică pentru furnizarea de medicamente, bandaje, proteze medicale şi accesorii ale acestora, produse ortopedice şi alte bunuri similare, care nu este efectuată în cadrul tratamentului medical sau spitalizării, cum ar fi cele efectuate de farmacii, chiar şi în situaţia în care acestea sunt situate în incinta unui spital sau a unei clinici şi/sau sunt conduse de către acestea.

 

Codul fiscal:

d) transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop, de către entităţi autorizate în acest sens;

 

Norme metodologice:

25. Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal privind activitatea de transport al bolnavilor şi răniţilor cu vehicule special amenajate în acest sens se aplică pentru transporturile efectuate de staţiile de salvare sau de alte unităţi sau vehicule autorizate de Ministerul Sănătăţii pentru desfăşurarea acestei activităţi.

 

Codul fiscal:

i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau protecţia socială, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social;

 

Norme metodologice:

26. În sensul art. 141 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, entităţile recunoscute ca având caracter social sunt entităţi precum: căminele de bătrâni şi de pensionari, centrele de integrare prin terapie ocupaţională, centrele de plasament autorizate să desfăşoare activităţi de asistenţă socială.

 

Codul fiscal:

j) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social;

 

Norme metodologice:

27. Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. j) din Codul fiscal, se aplică centrelor-pilot pentru tineri cu handicap, caselor de copii, centrelor de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap şi altor organisme care au ca obiect de activitate asigurarea supravegherii, întreţinerii sau educării tinerilor.

 

Codul fiscal:

k) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial care au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă;

 

Norme metodologice:

28. În sensul art. 141 alin. (1) lit. k) din Codul fiscal:

a) Cuantumul cotizaţiilor este stabilit de organul de conducere abilitat, conform statutului propriu al organizaţiilor fără scop patrimonial;

b) activităţile desfăşurate în favoarea membrilor în contul cotizaţiilor încasate în baza art. 6 din Decretul-lege nr. 139/1990 privind camerele de comerţ şi industrie din România, cu modificările şi completările ulterioare, de către Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi camerele de comerţ şi industrie teritoriale, sunt scutite de taxă.

 

Codul fiscal:

l) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică;

 

Norme metodologice:

29. Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal se aplică pentru prestările de servicii ce au strânsă legătură cu practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate în beneficiul persoanelor care practică sportul sau educaţia fizică, în situaţia în care aceste servicii sunt prestate de către organizaţii fără scop patrimonial, cum sunt organizaţiile şi ligile sportive, cluburile sportive, bazele sportive de antrenament, hotelurile şi cantinele pentru uzul exclusiv al sportivilor. Nu se aplică scutirea de taxă pentru încasările din publicitate, încasările din cedarea drepturilor de transmitere la radio şi la televiziune a manifestărilor sportive şi încasările din acordarea dreptului de a intra la orice manifestări sportive.

 

Codul fiscal:

m) prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituţiile publice sau de alte organisme culturale fără scop patrimonial, recunoscute ca atare de către Ministerul Culturii şi Cultelor;

 

Norme metodologice:

30. Prestările de servicii culturale prevăzute de art. 141 alin. (1) lit. m) din Codul fiscal efectuate de instituţiile publice sau de organizaţii culturale nonprofit cuprind activităţi precum: reprezentaţiile de teatru, operă, operetă, organizarea de expoziţii, festivaluri şi alte evenimente culturale similare. Livrările de bunuri strâns legate de aceste servicii cuprind livrări precum: vânzarea de broşuri, pliante şi alte materiale care popularizează un eveniment cultural.

 

Codul fiscal:

n) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operaţiuni sunt scutite, potrivit lit. a), f) şi i) - m), cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale;

 

Norme metodologice:

31. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. n) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată activităţi cum sunt: reprezentaţii teatrale, coregrafice sau cinematografice, expoziţii, concerte, conferinţe, simpozioane, cu condiţia ca veniturile obţinute din aceste activităţi să servească numai la acoperirea cheltuielilor persoanelor care le-au organizat.

 

Codul fiscal:

o) activităţile specifice posturilor publice de radio şi televiziune, altele decât activităţile de natură comercială;

 

Norme metodologice:

32. Prin posturi publice naţionale de radio şi televiziune se înţeleg Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, prevăzute de Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.

 

Codul fiscal:

p) serviciile publice poştale, precum şi livrarea de bunuri aferentă acestora;

 

Norme metodologice:

33. Serviciile publice poştale sunt serviciile poştale din sfera serviciului universal, astfel cum sunt reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Codul fiscal:

q) prestările de servicii efectuate de către grupuri independente de persoane, ale căror operaţiuni sunt scutite sau nu intră în sfera de aplicare a taxei, grupuri create în scopul prestării către membrii lor de servicii direct legate de exercitarea activităţilor acestora, în cazul în care aceste grupuri solicită membrilor lor numai rambursarea cotei-părţi de cheltuieli comune, în limitele şi în condiţiile stabilite prin norme şi în condiţiile în care această scutire nu este de natură a produce distorsiuni concurenţiale.

 

Norme metodologice:

34. (1) Scutirea de la art. 141 alin. (1) lit. q) din Codul fiscal se aplică în situaţia în care membrii unui grup independent de persoane sunt de acord să împartă cheltuieli semnificative comune şi direct necesare pentru exercitarea activităţii de către membri. În acest caz alocarea de cheltuieli se consideră a fi o prestare de servicii în beneficiul membrilor de către grupul independent de persoane. Această prestare de servicii este scutită de taxă în cazul în care condiţiile stabilite la alin. (2) - (15) sunt îndeplinite cumulativ.

(2) Membrii grupului independent trebuie:

a) să fie persoane neimpozabile sau persoane impozabile care efectuează operaţiuni fără drept de deducere a taxei, neînregistrate în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, cu excepţia activităţii de administrare;

b) să efectueze activităţi de aceeaşi natură sau să aparţină aceluiaşi grup financiar, economic, profesional sau social.

(3) Activităţile grupului independent trebuie să aibă un caracter nonprofit. Grupul independent nu se înregistrează, dar acţionează în calitate de grup faţă de terţi. Unul din membri va fi desemnat să asigure conducerea administrativă a grupului independent.

(4) Grupul independent va presta numai servicii de aceeaşi natură tuturor membrilor grupului în interesul direct şi comun al acestora. Grupul independent nu poate efectua livrări de bunuri, cu excepţia cazului în care aceste livrări de bunuri sunt auxiliare prestărilor de servicii menţionate la acest punct.

(5) Se interzice grupului independent să efectueze operaţiuni către terţi. De asemenea se interzice prestarea de servicii de către grupul independent doar unuia dintre membrii sau numai pentru o parte a membrilor grupului.

(6) Serviciile prestate de grupul independent în beneficiul tuturor membrilor săi vor fi decontate fiecărui membru şi reprezintă contravaloarea cheltuielilor comune aferente perioadei pentru care se efectuează decontarea. Urmare a acestor decontări, grupul independent nu poate obţine nici un profit.

(7) Decontarea menţionată la alin. (6) se efectuează în baza unui decont justificativ întocmit de membrul desemnat să asigure conducerea administrativă ce stabileşte:

a) cota-parte exactă de cheltuieli comune pentru fiecare membru al grupului;

b) o evaluare exactă a cotei părţi a fiecărui membru din cheltuielile comune, în baza criteriilor obiective agreate între membrii grupului.

(8) Pentru aplicarea alin. (7), grupul independent poate primi sume în avans de la membrii săi cu condiţia ca valoarea totală a acestor avansuri să nu depăşească suma totală a cheltuielilor comune angajate pe perioada acoperită de fiecare decont justificativ.

(9) În vederea implementării grupului independent se depune la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice o cerere semnată de către toţi membrii grupului, care să cuprindă următoarele:

a) numele, adresa, obiectul de activitate şi codul de înregistrare al fiecărui membru;

b) elementele care să demonstreze că membrii îndeplinesc condiţiile de la alin. (2);

c) numele membrului desemnat să asigure conducerea administrativă.

(10) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va lua o decizie oficială prin care să aprobe sau să refuze implementarea grupului independent şi va comunica acea decizie grupului, precum şi fiecărui organ fiscal în jurisdicţia căruia se află membrii grupului independent, în termen de 60 de zile de la data primirii cererii menţionate la alin. (9).

(11) Implementarea grupului independent va intra în vigoare în prima zi din cea de-a doua lună următoare datei deciziei menţionate la alin. (10).

(12) Membrul desemnat să asigure conducerea administrativă a grupului va notifica Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală oricare dintre următoarele evenimente:

a) încetarea opţiunii prevăzute la alin. (1) de a forma un grup independent, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;

b) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2) care conduc la anularea tratamentului persoanelor impozabile ca grup independent, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului care a generat această situaţie;

c) numirea unui alt membru desemnat să asigure conducerea administrativă al grupului independent cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului.

(13) În situaţiile prevăzute la alin. (12) lit. a) şi b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va anula tratamentul persoanelor impozabile ca grup independent astfel:

a) în cazul prevăzut la alin. (12) lit. a), de la data 1 a lunii următoare celei în care a încetat opţiunea;

b) în cazul prevăzut la alin. (12) lit. b), de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a produs evenimentul care a generat această situaţie.

 

(14) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va putea, în urma verificărilor efectuate de organele fiscale competente:

a) să anuleze tratamentul unei persoane ca membru al unui grup independent în cazul în care acea persoană nu mai întruneşte criteriile de eligibilitate pentru a fi considerată un asemenea membru în condiţiile alin. (1). Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente;

b) să anuleze tratamentul persoanelor impozabile ca grup independent în cazul în care grupul nu întruneşte criteriile de eligibilitate prevăzute la alin. (1) - (8) pentru a fi considerate un asemenea grup. Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente.

(15) În situaţia în care membrul desemnat să asigure conducerea administrativă a grupului decontează costurile de administrare a grupului independent către ceilalţi membri, acestea nu sunt scutite de taxă, în condiţiile art. 141 alin. (1) lit. q) din Codul fiscal. Chiar dacă membrul desemnat să asigure conducerea administrativă a grupului se înregistrează în scopuri de taxa pe valoarea adăugată pentru activitatea de administrare, acesta poate face parte din grup.

(16) În cazul grupurilor independente toate achiziţiile efectuate de la terţi sau alţi membri ai grupului în interesul direct al grupului vor fi efectuate de membrul desemnat pentru conducerea administrativă a grupului, care acţionează în numele şi pe contul grupului.

 

Codul fiscal:

(2) Următoarele operaţiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă:

a) prestările următoarelor servicii financiare şi bancare:

1. acordarea şi negocierea de credite, precum şi administrarea creditului de către persoana care îl acordă;

2. acordarea, negocierea şi preluarea garanţiilor de credit sau a garanţiilor colaterale pentru credite, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul;

3. orice operaţiune, inclusiv negocierea, legată de depozite financiare şi conturi curente, plăţi, transferuri, debite, cecuri şi alte efecte de comerţ, cu excepţia recuperării de creanţe şi operaţiunilor de factoring:

4. emiterea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu monedă naţională sau valută ca mijloc de plată, cu excepţia monedelor sau a bancnotelor care sunt obiecte de colecţie;

5. emisiunea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni, cu excepţia administrării şi depozitării, cu acţiuni, titluri de participare, titluri de creanţe, obligaţiuni şi alte valori mobiliare, cu excepţia operaţiunilor legate de documentele care atestă titlul de proprietate asupra bunurilor;

6. gestionarea fondurilor comune de plasament şi/sau a fondurilor comune de garantare a creanţelor, efectuată de orice entităţi constituite în acest scop;

 

Norme metodologice:

35. (1) Se cuprind în sfera operaţiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal şi împrumuturile acordate de asociaţii/acţionarii societăţilor comerciale în vederea asigurării resurselor financiare ale societăţii comerciale.

(2) Se cuprind în sfera operaţiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 5 din Codul fiscal şi transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu părţi sociale şi acţiuni necotate la bursă.

(3) În sensul art. 141 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, serviciile auxiliare trebuie să îndeplinească funcţiile caracteristice specifice şi esenţiale ale serviciului principal pentru a se califica drept operaţiuni scutite de taxă.

 

Codul fiscal:

e) arendarea, concesionarea, închirierea şi leasingul de bunuri imobile, cu următoarele excepţii:

1. operaţiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;

2. închirierea de spaţii sau locaţii pentru parcarea autovehiculelor;

3. închirierea utilajelor şi a maşinilor fixate definitiv în bunuri imobile;

4. închirierea seifurilor;

 

Norme metodologice:

36. În sensul art. 141 alin. (2) lit. e) pct. 3 din Codul fiscal, maşinile şi utilajele fixate definitiv în bunuri imobile sunt cele care nu pot fi detaşate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor înseşi.

 

Codul fiscal:

f) livrarea de către orice persoană a unei construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită, precum şi a oricărui alt teren. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil, dacă este efectuată de o persoană impozabilă care şi-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-şi exercite dreptul de deducere total sau parţial a taxei pentru achiziţia, transformarea sau construirea unui astfel de imobil. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele:

1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;

2. construcţie înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;

3. livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării;

4. o construcţie nouă cuprinde şi orice construcţie transformată astfel încât structura, natura ori destinaţia sa au fost modificate sau, în absenţa acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;

 

Norme metodologice:

37. În sensul art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, terenul pe care este construit un bun imobil urmează regimul bunului imobil ca proprietăţi indivizibile.

 

Codul fiscal:

(3) Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f), în condiţiile stabilite prin norme.

 

Norme metodologice:

38. (1) În sensul art. 141 alin. (3) din Codul fiscal şi fără să contravină prevederilor art. 161 din Codul fiscal, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea oricăreia din operaţiunile scutite de taxă prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, în ceea ce priveşte un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat la sau după data aderării, în condiţiile prevăzute la alin. (2) - (9). Pentru bunurile imobile sau părţi ale acestora, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării se aplică prevederile tranzitorii de la art. 161 din Codul fiscal. În sensul prezentelor norme sunt luate în considerare operaţiunile de transformare sau modernizare care conduc la majorarea valorii bunului imobil.

(2) În aplicarea alin. (1):

a) un bun imobil are înţelesul prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 2 din Codul fiscal;

b) un bun imobil sau o parte a acestuia, este considerat ca fiind construit la sau după data aderării, dacă acest bun imobil, sau o parte a acestuia, este prima dată utilizat la data aderării sau după aderare;

c) un bun imobil sau o parte a acestuia, este considerat ca fiind achiziţionat la sau după data aderării dacă data la care se îndeplinesc toate formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător are loc la data aderării sau după aderare;

d) un bun imobil sau o parte a acestuia, este considerat ca fiind transformat sau modernizat la sau după data aderării dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

- bunul imobil sau partea acestuia, astfel transformat sau modernizat este la prima utilizare la data aderării sau după aderare;

- valoarea transformării sau modernizării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil, sau părţii acestuia, astfel transformat sau modernizat, exclusiv valoarea terenului.

(3) Opţiunea prevăzută la alin. (1) se va notifica organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa 1 la prezentele norme metodologice şi se va exercita de la data depunerii notificării sau de la o altă dată ulterioară înscrisă în notificare. În situaţia în care opţiunea se exercită numai pentru o parte din bunul imobil, această parte din bunul imobil care se intenţionează a fi utilizat pentru operaţiuni taxabile, exprimată în procente, se va comunica în notificarea transmisă organului fiscal. Pentru bunurile imobile sau părţile din bunurile imobile pentru care au fost încheiate contracte de leasing care sunt în derulare la data de 1 ianuarie 2007, notificarea se va depune în termen de 90 de zile de la data aderării, în situaţia în care proprietarul bunului doreşte să continue regimul de taxare pentru operaţiunea de leasing cu bunuri imobile.

(4) Persoana impozabilă neînregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, va solicita înregistrarea, dacă optează pentru taxare şi concomitent va depune şi notificarea prevăzută în anexa 1 la prezentele norme. Opţiunea de înregistrare în scopuri de taxă nu ţine loc de opţiune de taxare a operaţiunilor prevăzute la alin. (1).

(5) Persoana impozabilă care a optat pentru regimul de taxare în condiţiile alin. (1) poate aplica regimul de scutire de taxă prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, de la data înscrisă în notificarea prevăzută la alin. (7).

(6) Persoanele impozabile care au optat tacit înainte de data aderării pentru închirierea, concesionarea sau arendarea de bunuri imobile, trebuie să depună notificarea prevăzută în anexa 1 la prezentele norme în termen de 90 de zile de la data aderării. Persoanele impozabile care au depus notificări pentru taxarea operaţiunilor de închiriere, concesionare sau arendare de bunuri imobile, înainte de data aderării, nu mai au obligaţia să aplice acest regim de taxare pe o perioadă de 5 ani de la data înscrisă în notificare, dacă depun notificarea pentru renunţarea la regimul de taxare prevăzută la alin. (7) şi nu este necesară modificarea notificării în sensul menţionării suprafeţei bunului imobil, în loc de procent din bunul imobil, conform menţiunilor din anexa 1 la prezentele norme.

(7) Persoana impozabilă va notifica la organele fiscale competente cu privire la anularea opţiunii, prin formularul prezentat în anexa 2 la prezentele norme. Aplicarea scutirii de taxă este permisă numai după depunerea notificării cu privire la anularea opţiunii.

(8) În cazul în care opţiunea prevăzută la alin. (1) se exercită de către o persoană impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente imobilului sau părţii din imobil care face obiectul opţiunii, persoana impozabilă va efectua ajustarea o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare în situaţiile prevăzute la art. 149 alin. (4) lit. c) şi alin. (5) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal.

(9) În cazul anulării opţiunii prevăzută la alin. (1), persoana impozabilă va efectua ajustarea taxei deduse conform art. 149 alin. (4) lit. a) şi alin. (5) lit. a) din Codul fiscal.

39. (1) În sensul art. 141 alin. (3) din Codul fiscal, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea livrării bunurilor imobile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, în condiţiile prevăzute la alin. (2) - (6). Pentru bunurile imobile sau părţi ale acestora, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării se aplică prevederile tranzitorii de la art. 161 din Codul fiscal. În sensul prezentelor norme sunt luate în considerare operaţiunile de transformare sau modernizare care conduc la majorarea valorii bunului imobil.

(2) Cu excepţia situaţiilor în care se aplică prevederile art. 141 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal, şi prin exceptare de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă care şi-a exercitat opţiunea de taxare conform pct. 38 alin. (1), pentru o construcţie, o parte a unei construcţii, sau a unui teren, altul decât terenul construibil, nu poate aplica regimul de scutire prevăzut la art. 141 lit. f) din Codul fiscal, până la sfârşitul anului calendaristic următor celui în care s-a anulat opţiunea prevăzută la pct. 38 alin. (1), sau în care această opţiune şi-a încetat aplicabilitatea din cauza livrării.

(3) În aplicarea alin. (1):

a) un bun imobil are înţelesul prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal;

b) un bun imobil, sau o parte a acestuia, este considerat ca fiind construit la sau după data aderării, dacă acel bun imobil, sau o parte a acestuia, este prima dată utilizat la data aderării sau după aderare;

c) un bun imobil, sau o parte a acestuia, este considerat ca fiind cumpărat la sau după data aderării dacă data la care se îndeplinesc toate formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător are loc la data aderării sau după aderare;

d) un bun imobil sau o parte a acestuia, este considerat ca fiind transformat sau modernizat la sau după data aderării dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

- bunul imobil, sau partea acestuia, astfel transformat sau modernizat, este la prima utilizare la data aderării sau după aderare;

- valoarea transformării sau modernizării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil, sau părţii acestuia, astfel transformat sau modernizat, exclusiv valoarea terenului.

(4) Opţiunea prevăzută la alin. (1) se notifică organelor fiscale locale pe formularul prezentat în anexa 3 la prezentele norme metodologice şi se exercită pentru bunurile imobile, menţionate în notificare. Opţiunea se poate exercita şi numai pentru o parte a acestor bunuri.

(5) În cazul în care opţiunea prevăzută la alin. (1) se referă numai la o parte a bunurilor imobile această parte care va fi vândută în regim de taxare, identificată cu exactitate, va fi înscrisă în notificarea prevăzută la alin. (4).

(6) În cazul în care opţiunea prevăzută la alin. (1) se exercită de către o persoană impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente bunului ce face obiectul opţiunii, această persoană impozabilă va efectua ajustarea prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. c) şi alin. (5) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal. Această ajustare va include taxa aferentă unui bun imobil sau a unei părţi a acestuia, pentru care dreptul de deducere se născuse parţial înainte de data aderării.

40. Cu excepţia celor prevăzute la art. 141 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele impozabile nu pot aplica taxarea pentru operaţiunile scutite prevăzute de art. 141 din Codul fiscal. Instituţiile publice sunt tratate ca persoane impozabile pentru activităţile scutite conform art. 141 din Codul fiscal. Scutirile se aplică livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii realizate de orice persoană impozabilă. Dacă o persoană impozabilă a facturat în mod eronat cu taxă livrări de bunuri şi sau prestări de servicii scutite conform art. 141 din Codul fiscal, este obligată să storneze facturile emise. Beneficiarii unor astfel de operaţiuni nu au dreptul de deducere sau de rambursare a taxei aplicate în mod eronat pentru o astfel de operaţiune scutită. Aceştia trebuie să solicite furnizorului/prestatorului stornarea facturii cu taxă şi emiterea unei noi facturi fără taxă.

 

Codul fiscal:

Scutiri pentru importuri de bunuri şi pentru achiziţii intracomunitare

ART. 142

(1) Sunt scutite de taxă:

[...]

f) importul de bunuri efectuat de reprezentanţele organismelor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România, precum şi de către membrii acestora, în limitele şi în conformitate cu condiţiile stabilite în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii;

 

Norme metodologice:

41. Scutirea prevăzută la art. 142 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea limitelor şi condiţiilor precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii.

 

Codul fiscal:

h) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Comunităţii, în aceeaşi stare în care se aflau la momentul exportului, şi care beneficiază de scutire de taxe vamale;

 

Norme metodologice:

42. În sensul art. 142 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, bunurile reimportate trebuie:

a) să fi rămas în proprietatea persoanei care era proprietarul acestora în momentul exportului;

b) să fi fost supuse regimului normal de taxă pe piaţa internă a unui Stat Membru şi să nu fi făcut obiectul unei rambursări în virtutea exportului.

 

Codul fiscal:

i) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Comunităţii, pentru a fi supuse unor reparaţii, transformări, adaptări, asamblări, cu condiţia ca această scutire să fie limitată la valoarea bunurilor în momentul exportului acestora în afara Comunităţii;

 

Norme metodologice:

43. (1) În sensul art. 142 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal scutirea parţială de la plata taxei, respectiv pentru valoarea bunurilor în momentul exportului, se acordă pentru:

a) reimportul bunurilor care au fost reparate în afara Comunităţii;

b) reimportul bunurilor care au fost prelucrate în afara Comunităţii, inclusiv asamblate sau montate;

c) reimportul de părţi de bunuri sau piese de schimb care au fost exportate în afara Comunităţii pentru a fi încorporate în aceste bunuri;

d) reimportul bunurilor rezultate din transformarea bunurilor exportate în afara Comunităţii în vederea acestei transformări.

(2) Scutirea parţială menţionată la alin. (1) se acordă în următoarele condiţii:

a) bunurile trebuie să fi fost exportate din România în afara Comunităţii, după plasarea acestora în regim de perfecţionare pasivă;

b) bunurile trebuie să fi fost supuse regimului normal de taxă în România;

c) exportul şi reimportul bunurilor trebuie efectuat de aceeaşi persoană.

(3) Baza de impozitare a reimportului menţionat la alin. (1) este constituită din valoarea bunurilor livrate şi a serviciilor prestate în afara Comunităţii, la care se adaugă elementele care nu sunt deja cuprinse în această valoare, conform art. 139 alin. (2) din Codul fiscal.

(4) Scutirea totală se acordă pentru reimportul de bunuri care deja au fost supuse în afara Comunităţii uneia sau mai multor operaţiuni, în condiţiile în care aceleaşi operaţiuni efectuate în România nu ar fi fost taxate.

 

Codul fiscal:

l) importul în România de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu terţ, atunci când livrarea acestor bunuri de către importator constituie o livrare scutită, conform art. 143 alin. (2);

 

Norme metodologice:

44. Scutirea menţionată la art. 142 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal, se acordă dacă importatorul poate dovedi că importul este direct destinat unei livrări intracomunitare a acestor bunuri, care este scutită de taxă. În acest sens, declaraţia vamală de import va menţiona codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit de alt stat membru persoanei căreia îi sunt livrate bunurile de către importator în cazurile menţionate la art. 143 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul fiscal.

 

Codul fiscal:

Sfera de aplicare a dreptului de deducere

ART. 145

(1) Dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei.

(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

a) operaţiuni taxabile;

b) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România;

c) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 143, 144 şi 144^1;

d) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1 - 5 şi lit. b), în cazul în care cumpărătorul ori clientul este stabilit în afara Comunităţii sau în cazul în care aceste operaţiuni sunt în legătură directă cu bunuri care vor fi exportate într-un stat din afara Comunităţii, precum şi în cazul operaţiunilor efectuate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când aceştia intervin în derularea unor astfel de operaţiuni;

e) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) şi la art. 129 alin. (7), dacă taxa s-ar fi aplicat transferului respectiv.

(3) Dacă nu contravine prevederilor alin. (2), persoana impozabilă are dreptul de deducere a taxei şi pentru cazurile prevăzute la art. 128 alin. (8) şi la art. 129 alin. (5).

(4) În condiţiile stabilite prin norme se acordă dreptul de deducere a taxei pentru achiziţiile efectuate de o persoană impozabilă înainte de înregistrarea acesteia în scopuri de TVA, conform art. 153.

(5) Nu sunt deductibile:

a) taxa aferentă sumelor achitate în numele şi în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia, precum şi taxa aferentă sumelor încasate în numele şi în contul altei persoane, care nu sunt incluse în baza de impozitare a livrărilor/prestărilor efectuate conform art. 137 alin. (3) lit. e);

b) taxa datorată sau achitată pentru achiziţiile de băuturi alcoolice şi produse din tutun, cu excepţia cazurilor în care aceste bunuri sunt destinate revânzării sau pentru a fi utilizate pentru prestări de servicii.

 

Norme metodologice:

45. (1) În sensul art. 145 alin. (4) din Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa din momentul în care această persoană intenţionează să desfăşoare o activitate economică, cu condiţia să nu se depăşească perioada prevăzută la art. 147^1 alin. (2) din Codul fiscal. Intenţia persoanei trebuie evaluată în baza elementelor obiective cum ar fi faptul că aceasta începe să angajeze costuri şi/sau să facă investiţii pregătitoare necesare iniţierii acestei activităţi economice.

(2) În cazul operaţiunilor care înainte de data aderării nu au dat drept de deducere, iar după data aderării dau drept de deducere, persoanele impozabile pot să-şi exercite dreptul de deducere pentru taxa nededusă înainte de data aderării aferentă serviciilor neutilizate şi bunurilor de natura stocurilor achiziţionate în scopul utilizării pentru aceste operaţiuni şi care sunt în stoc la data aderării. Ajustarea se face o singură dată şi se înscrie în primul decont de taxă care se va depune după data aderării, ca taxă deductibilă. Taxa nededusă înainte de aderare aferentă bunurilor de capital se ajustează în condiţiile prevăzute la art. 149 din Codul fiscal, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani. Prevederile acestui alineat se aplică şi în cazul micilor întreprinderi care au achiziţionat bunuri înainte de data aderării şi care se înregistrează în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal la sau după data aderării.

(3) În cazul operaţiunilor care înainte de data aderării au dat drept de deducere, iar după data aderării nu dau drept de deducere, persoanele impozabile trebuie să-şi ajusteze taxa dedusă înainte de data aderării aferentă serviciilor neutilizate şi bunurilor de natura stocurilor achiziţionate în scopul utilizării pentru aceste operaţiuni şi care sunt în stoc la data aderării. Ajustarea se face o singură dată şi se înscrie în primul decont de taxă care se va depune după data aderării, ca taxă datorată. Taxa dedusă înainte de data aderării aferentă bunurilor de capital se ajustează în condiţiile prevăzute la art. 149 din Codul fiscal, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.

(4) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) şi (2) trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:

a) bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere;

b) persoana impozabilă trebuie să deţină o factură fiscală sau un alt document legal aprobat prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziţionate.

c) să nu depăşească perioada prevăzută la art. 147^1 alin. (2) din Codul fiscal.

 

Codul fiscal:

Condiţii de exercitare a dreptului de deducere

ART. 146

(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5);

b) pentru taxa aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, dar pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei, conform art. 150 alin. (1) lit. b) - g):

1. să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) sau documentele prevăzute la art. 155^1 alin. (1); şi

2. să înregistreze taxa ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea taxei;

c) pentru taxa achitată pentru importul de bunuri, altele decât cele prevăzute la lit. d), să deţină declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale, care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor din punct de vedere al taxei, precum şi documente care să ateste plata taxei de către importator sau de către altă persoană în contul său;

d) pentru taxa datorată pentru importul de bunuri efectuat conform art. 157 alin. (4) şi (5), să deţină declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale, care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor în scopuri de taxă, precum şi suma taxei datorate. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să înscrie taxa pe valoarea adăugată ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea;

e) pentru taxa aferentă unei achiziţii intracomunitare de bunuri:

1. să deţină o factură sau documentul prevăzut la art. 155^1 alin. (1); şi

2. să înregistreze taxa ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea;

f) pentru taxa aferentă unei operaţiuni asimilate cu o achiziţie intracomunitară de bunuri, prevăzută la art. 130^1 alin. (2) lit. a), să deţină documentul prevăzut la art. 155 alin. (4), emis în statul membru din care bunurile au fost transportate ori expediate, sau documentul prevăzut la art. 155^1 alin. (1) şi să înregistreze această taxă ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea taxei.

(2) Prin norme se vor preciza cazurile în care documentele sau obligaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se vor prezenta sau îndeplini pentru a justifica dreptul de deducere a taxei.

 

Norme metodologice:

46. (1) Justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (1) din Codul fiscal sau cu alte documente care să conţină cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu excepţia facturilor simplificate prevăzute la pct. 78. În cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii exemplarului original al documentului de justificare, beneficiarul va solicita furnizorului/prestatorului emiterea unui duplicat al facturii pe care se va menţiona că înlocuieşte factura iniţială.

(2) Pentru carburanţii auto achiziţionaţi, deducerea taxei poate fi justificată cu bonurile fiscale emise conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 64/2002, republicată, cu modificările ulterioare, dacă sunt ştampilate şi au înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului.

(3) Facturile sau alte documente legale emise pe numele salariaţilor unei persoane impozabile aflaţi în deplasare în interesul serviciului, pentru transport sau cazarea în hoteluri sau alte unităţi similare, sunt aceleaşi documente prevăzute la alin. (1) pentru deducerea taxei pe valoarea adăugată, însoţite de decontul de deplasare. Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul personalului pus la dispoziţie de o altă persoană impozabilă sau pentru administratorii unei societăţi comerciale.

(4) Pentru situaţiile prevăzute la art. 146 alin. (1) lit. b) pct. 2 lit. d), lit. e) pct. 2 şi lit. f) din Codul fiscal, se vor aplica corespunzător prevederile art. 157 alin. (2) din Codul fiscal, în ceea ce priveşte reflectarea taxei.

 

Codul fiscal:

Deducerea taxei pentru persoana impozabilă cu regim mixt şi persoana parţial impozabilă

ART. 147

(1) Persoana impozabilă care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere este denumită în continuare persoană impozabilă cu regim mixt. Persoana care realizează atât operaţiuni pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă, în conformitate cu prevederile art. 127, cât şi operaţiuni pentru care are calitatea de persoană impozabilă este denumită persoană parţial impozabilă.

(2) Dreptul de deducere a taxei deductibile aferente achiziţiilor efectuate de către o persoană impozabilă cu regim mixt se determină conform prezentului articol. Persoana parţial impozabilă nu are drept de deducere pentru achiziţiile destinate activităţii pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă. Dacă persoana parţial impozabilă desfăşoară activităţi în calitate de persoană impozabilă, din care rezultă atât operaţiuni cu drept de deducere, cât şi operaţiuni fără drept de deducere, este considerată persoană impozabilă mixtă pentru respectivele activităţi şi aplică prevederile prezentului articol. În condiţiile stabilite prin norme, persoana parţial impozabilă poate solicita aplicarea unei pro rata speciale în situaţia în care nu poate ţine evidenţe separate pentru activitatea desfăşurată în calitate de persoană impozabilă şi pentru activitatea pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă.

(3) Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care permit exercitarea dreptului de deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni, se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestora se deduce integral.

(4) Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi de investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări pentru aceste operaţiuni, iar taxa deductibilă aferentă acestora nu se deduce.

(5) Achiziţiile pentru care nu se cunoaşte destinaţia, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere se evidenţiază într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro rata.

(6) Pro rata prevăzută la alin. (5) se determină ca raport între:

a) suma totală, fără taxă, dar cuprinzând subvenţiile legate direct de preţ, a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care permit exercitarea dreptului de deducere, la numărător; şi

b) suma totală, fără taxă, a operaţiunilor prevăzute la lit. a) şi a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care nu permit exercitarea dreptului de deducere, la numitor. Se includ sumele primite de la bugetul statului sau bugetele locale, acordate în scopul finanţării operaţiunilor scutite fără drept de deducere sau operaţiunilor care nu se află în sfera de aplicare a taxei.

(7) Se exclud din calculul pro rata următoarele:

a) valoarea oricărei livrări de bunuri de capital care au fost utilizate de persoana impozabilă în activitatea sa economică;

b) valoarea oricăror livrări de bunuri sau prestări de servicii către sine efectuate de persoana impozabilă şi prevăzute la art. 128 alin. (4) şi la art. 129 alin. (4), precum şi a transferului prevăzut la art. 128 alin. (10);

c) valoarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) şi b), precum şi a operaţiunilor imobiliare, altele decât cele prevăzute la lit. a), în măsura în care acestea sunt accesorii activităţii principale.

 

Norme metodologice:

47. (1) În aplicarea art. 147 alin. (3) şi alin. (4) din Codul fiscal, dacă bunurile sau serviciile achiziţionate pot fi alocate parţial activităţii care nu dă drept de deducere şi parţial activităţii care dă drept de deducere, nu se aplică prevederile art. 147 alin. (5) din Codul fiscal, respectiv deducerea taxei pe bază de pro rata.

 

Exemplu: o societate care cumpără o clădire, cunoaşte din momentul achiziţionării acesteia partea din clădire care va fi alocată pentru închiriere în regim de scutire şi partea de clădire care va fi alocată pentru închiriere în regim de taxare, va deduce taxa corespunzătoare părţii din clădire care urmează a fi utilizată pentru închiriere în regim de taxare şi nu va deduce taxa aferentă părţii din clădire, care va fi utilizată pentru închiriere în regim de scutire.

(2) În sensul art. 147 alin. (7) lit. c) din Codul fiscal, operaţiunile imobiliare reprezintă operaţiuni de livrare, închiriere, leasing, arendare, concesionare şi alte operaţiuni similare efectuate în legătură cu bunurile imobile.

(3) O operaţiune este accesorie activităţii principale dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a. realizarea acestei operaţiuni necesită resurse tehnice limitate privind echipamentele şi utilizarea de personal;

b. operaţiunea nu este direct legată de activitatea principală a persoanei impozabile; şi

c. suma achiziţiilor efectuate în scopul operaţiunii şi suma taxei deductibile aferente operaţiunii, sunt nesemnificative.

(4) Persoanele impozabile cu regim mixt pot opta să nu aplice prevederile art. 147 în ce priveşte posibilitatea exercitării dreptului de deducere, situaţie în care taxa aferentă achiziţiilor de bunuri destinate operaţiunilor cu sau fără drept de deducere nu va fi dedusă.

 

Codul fiscal:

Dreptul de deducere exercitat prin decontul de taxă

ART. 147^1

(1) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeaşi perioadă, a luat naştere şi poate fi exercitat dreptul de deducere, conform art. 145 - 147.

(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile şi formalităţile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 146, persoana impozabilă îşi poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiţii şi formalităţi sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naştere dreptul de deducere.

(3) Prin norme se vor preciza condiţiile necesare aplicării prevederilor alin. (2), pentru situaţia în care dreptul de deducere este exercitat după mai mult de 3 ani consecutivi după anul în care acest drept ia naştere.

(4) Dreptul de deducere se exercită chiar dacă nu există o taxă colectată sau taxa de dedus este mai mare decât cea colectată pentru perioada fiscală prevăzută la alin. (1) şi (2).

 

Norme metodologice:

48. În aplicarea art. 147^1 alin. (3), din Codul fiscal, persoana impozabilă va solicita deducerea prin scrisoare recomandată, însoţită de facturi sau alte documente justificative ale dreptului de deducere, în original, la organele fiscale competente, care vor răspunde la cerere în termen de treizeci de zile lucrătoare de la data scrisorii recomandate. Persoana impozabilă îşi va exercita dreptul de deducere în decontul prevăzut la art. 156^2 din Codul fiscal, aferent perioadei fiscale în care respectiva persoană a primit autorizarea de deducere a taxei de la autoritatea fiscală competentă.

 

Codul fiscal:

Rambursarea taxei către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România

ART. 147^2

(1) În condiţiile stabilite prin norme:

a) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilită în alt stat membru, poate solicita rambursarea taxei achitate;

 

Norme metodologice:

49. (1) În condiţiile prezentate şi în conformitate cu procedurile de la alin. (4) - (14), persoana impozabilă prevăzută la alin. (3) poate solicita rambursarea taxei facturată de alte persoane impozabile şi achitată de aceasta pentru bunuri mobile ce i-au fost livrate sau serviciile care i-au fost prestate în beneficiul sau în România, precum şi a taxei achitate pentru importul bunurilor în România pe o perioadă de minimum trei luni sau maxim un an calendaristic sau pe o perioadă mai mică de trei luni rămasă din anul calendaristic. Prezentele norme transpun Directiva a 8-a - 79/1072/EEC din data de 6 decembrie 1979.

(2) Prin exceptare de la prevederile alin. (1) nu se acordă rambursarea taxei datorate sau achitate de persoana impozabilă prevăzută la alin. (3) pentru:

a) achiziţiile de bunuri a căror livrare este scutită sau care poate fi scutită conform art. 143 alin. (2) din Codul fiscal;

b) achiziţii de bunuri, altele decât cele prevăzute la lit. a), sau prestări de servicii a căror livrare/prestare este sau poate fi scutită de taxă conform art. 141 - 144^1 din Codul fiscal;

c) achiziţii de bunuri/servicii pentru a căror livrare/prestare nu se acordă deducerea taxei în România în condiţiile art. 145 alin. (2) sau (5) din Codul fiscal.

(3) Persoana impozabilă prevăzută la art. 147^2 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal este o persoană impozabilă care în perioada prevăzută la alin. (1) nu este înregistrată şi nici nu este obligată să se înregistreze în scopuri de taxă în România conform art. 153 din Codul fiscal, nu este stabilită, şi nici nu are un sediu fix în România de la care sunt efectuate activităţi economice, şi care, în acea perioadă, nu a efectuat livrări de bunuri şi prestări de servicii în România, cu excepţia următoarelor:

a) servicii de transport şi servicii accesorii transportului, scutite conform art. 143 alin. (1) lit. c) sau art. 144 alin. (1) din Codul fiscal, precum şi art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, în măsura în care valoarea acestora din urmă este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139 din Codul fiscal;

b) livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii, în cazul în care taxa aferentă este achitată de persoanele în beneficiul cărora bunurile sunt livrate şi/sau serviciile sunt prestate, conform art. 150 alin. (1) lit. b) - d), f) şi g) din Codul fiscal.

(4) Rambursarea taxei prevăzute la alin. (1) se acordă persoanei impozabile prevăzute la alin. (3) în măsura în care bunurile şi serviciile achiziţionate sau importate în România, pentru care s-a achitat taxa, sunt utilizate de către persoana impozabilă pentru:

a) operaţiuni aferente activităţii sale economice pentru care persoana impozabilă ar fi fost îndreptăţită să deducă taxa dacă aceste operaţiuni ar fi fost efectuate în România sau operaţiuni scutite conform art. 143 alin. (1) şi 144 alin. (1) lit. a) - c) din Codul fiscal;

b) operaţiuni prevăzute la alin. (3) lit. b).

(5) Pentru a îndeplini condiţiile pentru rambursare, orice persoană impozabilă prevăzută la alin. (3) trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:

a) să depună la organele fiscale competente din România o cerere pe formularul al cărui model este stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, anexând toate facturile şi/sau documentele de import în original, care să evidenţieze taxa a cărei rambursare se solicită;

b) să facă dovada că este o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA într-un stat membru, sub forma unui certificat emis de autoritatea competentă din statul membru în care aceasta este stabilită. Totuşi, atunci când autoritatea fiscală competentă română posedă deja o astfel de dovadă, nu este obligatoriu ca persoana impozabilă să aducă noi dovezi pe o perioadă de un an de la data emiterii primului certificat de către autoritatea competentă a statului în care este stabilită;

c) să confirme prin declaraţie scrisă că în perioada la care se referă cererea sa de rambursare nu a efectuat livrări de bunuri sau prestări de servicii ce au avut loc sau au fost considerate ca având loc în România, cu excepţia, după caz, a serviciilor prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b);

d) să se angajeze să înapoieze orice sumă ce i-ar putea fi rambursată din greşeală.

(6) Organele fiscale competente nu îi pot impune persoanei impozabile ce solicită rambursarea conform art. 147^2 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, nici o altă obligaţie în plus faţă de cele prevăzute la alin. (5). Prin excepţie, organele fiscale competente pot solicita persoanei impozabile să prezinte informaţii suplimentare necesare pentru a stabili dacă o cerere de rambursare este justificată.

(7) Cererea de rambursare prevăzută la alin. (5) lit. a) va fi aferentă facturilor pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii sau documentelor pentru importuri efectuate în perioada prevăzută la alin. (1), dar poate fi aferentă şi facturilor sau documentelor de import necuprinse încă în cererile anterioare, în măsura în care aceste facturi sau documente de import sunt aferente operaţiunilor realizate în anul calendaristic la care se referă cererea.

(8) Cererea de rambursare prevăzută la alin. (5) lit. a) trebuie depusă la organele fiscale competente în termen de şase luni de la încheierea anului calendaristic în care taxa devine exigibilă.

(9) Dacă o cerere se referă la o perioadă:

a) mai scurtă decât un an calendaristic dar nu mai mică de trei luni, suma pentru care se efectuează cererea nu poate fi mai mică de 200 lei;

b) de un an calendaristic sau perioada rămasă dintr-un an calendaristic, suma pentru care se efectuează cererea nu poate fi mai mică de 25 lei.

(10) Decizia privind cererea de rambursare va fi emisă în termen de şase luni de la data la care cererea, însoţită de documentele necesare pentru analizarea cererii, se depune la organele fiscale competente. În cazul în care rambursarea este respinsă parţial sau în totalitate, organele fiscale competente vor prezenta motivele respingerii cererii. Decizia poate fi contestată potrivit prevederilor legale în vigoare din România.

(11) La cererea solicitantului, rambursările se efectuează în lei într-un cont indicat de persoana impozabilă fie în România, fie în statul membru în care aceasta este stabilită. Orice comisioane bancare se vor suporta de solicitant.

(12) Organele fiscale competente vor marca documentaţia anexată la o cerere de rambursare pentru a împiedica utilizarea acestora pentru o altă cerere. Organele fiscale competente vor returna această documentaţie solicitantului în termen de o lună de la data deciziei prevăzute la alin. (10).

(13) În cazul în care o rambursare este obţinută în mod fraudulos sau printr-o eroare oarecare, organele fiscale competente vor solicita persoanei impozabile care a beneficiat de rambursare restituirea sumelor rambursate în mod eronat şi accesoriilor aferente. În caz de nerestituire a sumelor, organele fiscale competente vor proceda la recuperarea acestora potrivit prevederilor referitoare la asistenţa reciprocă privind rambursările de TVA.

(14) La cererea unei persoana impozabile stabilite în România, cu excepţia întreprinderilor mici cu regimul special prevăzut la art. 152 din Codul fiscal, care doreşte să solicite rambursarea taxei în alt Stat Membru, autoritatea fiscală competentă va emite un certificat conform alin. (5) lit. b) din care să rezulte că persoana respectivă este persoana impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 în România.

 

Codul fiscal:

b) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA şi nu este stabilită în Comunitate poate solicita rambursarea taxei achitate dacă, în conformitate cu legile ţării unde este stabilită, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi drept de rambursare în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată sau alte impozite/taxe similare aplicate în ţara respectivă;

 

Norme metodologice:

50. (1) În condiţiile şi în conformitate cu procedurile prevăzute la alin. (4) - (17), persoana impozabilă prevăzută la alin. (3) poate solicita rambursarea taxei ce i-a fost facturată de alte persoane impozabile şi achitată de persoana respectivă pentru achiziţiile în România de bunuri mobile sau servicii, precum şi taxa achitată de aceasta pentru importul de bunuri în România, pe o perioadă de cel puţin trei luni ce nu va depăşi un an calendaristic, sau pe o perioadă mai mică de trei luni rămasă dintr-un an calendaristic. Prezentele norme transpun Directiva 86/560/EEC din 17 noiembrie 1986.

(2) Prin exceptare de la prevederile alin. (1), nu se va acorda rambursarea pentru taxa datorată sau achitată de persoana impozabilă prevăzută la alin. (3) pentru:

a) achiziţiile de bunuri a căror livrare este scutită sau care poate fi scutită conform art. 143 alin. (2) din Codul fiscal;

b) achiziţii de bunuri, altele decât cele a căror livrare este sau poate fi scutită de taxă conform art. 143 alin. (2) din Codul fiscal;

c) achiziţii de bunuri, altele decât cele prevăzute la lit a), sau prestări de servicii a căror livrare/prestare, este sau poate fi scutită de taxă conform art. 141 - 144^1 din Codul fiscal;

d) achiziţii de bunuri/servicii pentru a căror livrare/prestare nu se acordă în România nici o deducere a taxei în condiţiile art. 145 alin. (2) sau (6) din Codul fiscal.

(3) Persoana impozabilă prevăzută la art. 147^2 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, este o persoană impozabilă care în perioada prevăzută la alin. (1) nu este înregistrată şi nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România şi nu este stabilită şi nici nu are un sediu fix în Comunitate, şi care, în acea perioadă, nu a efectuat livrări de bunuri şi prestări de servicii în România, cu excepţia următoarelor:

a) servicii de transport şi accesorii transportului, scutite conform art. 143 alin. (1) lit. c) sau art. 144 alin. (1) lit. a) - c) din Codul fiscal, precum şi art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, în măsura în care valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate în conformitate cu art. 139 din Codul fiscal;

b) livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa aferentă este exclusiv achitată de persoanele în beneficiul cărora se efectuează, conform art. 150 alin. (1) lit. b) - d), f) şi g) din Codul fiscal.

(4) Rambursarea prevăzută la alin. (1) se acordă pentru:

a) operaţiunile legate de activitatea economică a persoanei impozabile care ar da drept de deducere dacă ar fi realizate în România, care:

1. sunt prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal; sau

2. sunt scutite conform art. 143 alin. (1) şi 144 alin. (1) lit. a) - c) din Codul fiscal;

b) operaţiunile prevăzute la alin. (3) lit. b).

(5) Pentru a îndeplini condiţiile pentru rambursare, orice persoană impozabilă prevăzută la alin. (3) trebuie să desemneze un reprezentant în România în scopul rambursării.

(6) Reprezentantul prevăzut la alin. (5) acţionează în numele şi în contul persoanei impozabile pe care o reprezintă şi va fi ţinut răspunzător individual şi în solidar alături de persoana impozabilă prevăzută la alin. (3) pentru obligaţiile şi drepturile persoanei impozabile cu privire la cererea de rambursare.

(7) Reprezentantul trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii, în numele şi în contul persoanei menţionate la alin. (3):

a) să depună la organele fiscale competente o cerere pe modelul stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, anexând toate facturile şi/sau documentele de import în original, care să evidenţieze taxa a cărei rambursare se solicită;

b) să prezinte documente din care să rezulte că persoana menţionată la alin. (3) este angajată într-o activitate economică ce ar face-o să fie considerată persoană impozabilă în condiţiile art. 127 din Codul fiscal, dacă ar fi stabilită în România. Prin excepţie, în cazul în care organele fiscale competente deţin deja o astfel de dovadă, nu este obligatoriu ca persoana impozabilă să aducă noi dovezi pe o perioadă de un an de la data prezentării respectivelor dovezi;

c) să prezinte o declaraţie scrisă a persoanei menţionate la alin. (3) ca în perioada la care se referă cererea de rambursare persoana respectivă nu a efectuat livrări de bunuri sau prestări de servicii ce au avut loc sau au fost considerate ca având loc în România, cu excepţia, după caz, a serviciilor prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b).

(8) Pentru a se asigura că o cerere de rambursare este justificată şi pentru a preveni fraudele, organele fiscale competente îi vor impune împuternicitului ce solicită o rambursare conform art. 147^2 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, orice alte obligaţii în plus faţă de cele prevăzute la alin. (7).

(9) Cererea de rambursare prevăzută la alin. (7) lit. a) va fi aferentă facturilor pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii sau documentelor pentru importuri efectuate în perioada prevăzută la alin. (1), dar poate fi aferentă şi facturilor sau documentelor de import necuprinse încă în cererile anterioare, în măsura în care aceste facturi sau documente de import sunt aferente operaţiunilor încheiate în anul calendaristic la care se referă cererea.

(10) Cererea de rambursare prevăzută la alin. (7) lit. a) trebuie depusă la autoritatea fiscală competentă în termen de şase luni de la sfârşitul anului calendaristic în care taxa devine exigibilă.

(11) Dacă o cerere se referă la o perioadă:

a) mai scurtă decât un an calendaristic dar nu mai mică de trei luni, suma pentru care se efectuează cererea nu poate fi mai mică de 200 lei;

b) de un an calendaristic sau perioada rămasă dintr-un an calendaristic, suma pentru care se efectuează cererea nu poate fi mai mică de 25 lei.

(12) Decizia privind cererea de rambursare va fi emisă în termen de şase luni de la data la care cererea, însoţită de documentele necesare pentru analizarea cererii, se primeşte de organele fiscale competente. În cazul în care rambursarea este respinsă parţial sau în totalitate, organele fiscale competente vor prezenta motivele respingerii cererii. Decizia poate fi contestată potrivit prevederilor legale în vigoare din România.

(13) Rambursările se efectuează în lei într-un cont deschis în România şi indicat de reprezentant. Orice comisioane bancare se vor suporta de către solicitant.

(14) Organele fiscale competente vor marca documentaţia anexată la o cerere de rambursare pentru a împiedica utilizarea acestora pentru o altă cerere. Organele fiscale competente vor returna această documentaţie reprezentantului în termen de o lună de la data deciziei prevăzute la alin. (12).

(15) Atunci când s-a obţinut o rambursare în mod fraudulos sau printr-o eroare oarecare, organele fiscale competente vor proceda direct la recuperarea sumelor plătite în mod eronat şi a oricăror accesorii aferente de la împuternicit.

(16) În cazul cererilor frauduloase, organele fiscale competente vor respinge persoanei impozabile respective orice altă rambursare pe o perioadă de maximum zece ani de la data depunerii cererii frauduloase.

(17) La cererea unei persoane impozabile stabilite în România, cu excepţia întreprinderilor mici care aplică regimul special prevăzut la art. 152 din Codul fiscal, care doreşte să solicite rambursarea taxei într-un stat terţ, organele fiscale competente vor emite un certificat din care să rezulte că persoana respectivă este persoana impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal.

 

Codul fiscal:

c) persoana neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, dar care efectuează în România o livrare intracomunitară scutită de mijloace de transport noi poate solicita rambursarea taxei achitate pentru achiziţia efectuată de aceasta în România a respectivului mijloc de transport nou. Rambursarea nu poate să depăşească taxa care s-ar aplica dacă livrarea de către această persoană a mijloacelor de transport noi respective ar fi livrare taxabilă;

 

Norme metodologice:

51. (1) Pentru a avea dreptul la rambursare, persoana prevăzută la art. 147^2 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal va îndeplini următoarele obligaţii:

a) va depune la organele fiscale competente o cerere pe modelul stabilit de Ministerul Finanţelor Publice;

b) va anexa factura şi - după caz - documentele de import în original, sau orice alt document care să evidenţieze taxa achitată de această persoană pentru achiziţia a cărei rambursare se solicită;

c) va prezenta dovezi asupra faptului că mijlocul de transport:

1. a făcut obiectul unei livrări intracomunitare scutite de taxă în condiţiile art. 143 alin. (2) din Codul fiscal;

2. era un mijloc de transport nou în condiţiile art. 125^1 alin. (3) din Codul fiscal, la momentul livrării care rezultă din documentele prevăzute la lit. b).

(2) Rambursarea se efectuează în termenul prevăzut de normele procedurale în vigoare, care începe să curgă de la data depunerii cererii şi a tuturor documentelor menţionate la alin. (1) lit. b) la organele fiscale competente. Rambursarea se va efectua în lei într-un cont din România indicat de persoana prevăzută la alin. (1) şi orice comisioane bancare vor cădea în sarcina solicitantului.

(3) Organele fiscale competente vor marca factura, documentul de import sau orice alt document anexat la o cerere de rambursare pentru a împiedica utilizarea acestora pentru o altă cerere şi vor returna aceste documente solicitantului.

(4) În cazul în care rambursarea este respinsă parţial sau în totalitate, organele fiscale competente vor prezenta motivele respingerii cererii. Decizia poate fi contestată potrivit prevederilor legale în vigoare din România.

 

Codul fiscal:

d) persoana impozabilă stabilită în România, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, poate solicita rambursarea taxei achitate aferente operaţiunilor prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. d) sau în alte situaţii prevăzute prin norme.

 

Norme metodologice:

52. (1) Pentru a avea dreptul la rambursare, persoana impozabilă stabilită în România, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, prevăzută la art. 147^2 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, va îndeplini următoarele obligaţii:

a) va depune la organele fiscale competente o cerere pe modelul stabilit de Ministerul Finanţelor Publice;

b) va anexa toate facturile şi - după caz - documentele de import în original, sau orice alt document care să evidenţieze taxa datorată sau achitată de această persoană pentru achiziţiile efectuate pentru care se solicită rambursarea;

c) va prezenta documente din care să rezulte că taxa prevăzută la lit. b) este aferentă operaţiunilor ce dau drept de deducere a taxei în condiţiile art. 145 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal.

(2) Rambursarea se efectuează în termenul prevăzut de normele procedurale în vigoare, care începe să curgă de la data depunerii cererii şi a tuturor documentelor menţionate la alin. (1) lit. b) la organele fiscale competente. Rambursarea se va efectua în lei într-un cont din România indicat de persoana prevăzută la alin. (1) şi orice comisioane bancare vor cădea în sarcina solicitantului.

(3) Organele fiscale competente vor marca documentaţia anexată, la cererea de rambursare pentru a împiedica utilizarea acestora pentru o altă cerere şi vor returna aceste documente solicitantului.

(4) În cazul în care rambursarea este respinsă parţial sau în totalitate, organele fiscale competente vor prezenta motivele respingerii cererii. Decizia poate fi contestată potrivit prevederilor legale în vigoare din România.

 

Codul fiscal:

Ajustarea taxei deductibile în cazul achiziţiilor de servicii şi bunuri, altele decât bunurile de capital

ART. 148

În condiţiile în care regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine nu se aplică, deducerea iniţială se ajustează în următoarele cazuri:

a) deducerea este mai mare sau mai mică decât cea pe care persoana impozabilă avea dreptul să o opereze;

b) dacă există modificări ale elementelor luate în considerare pentru determinarea sumei deductibile, intervenite după depunerea decontului de taxă, inclusiv în cazurile prevăzute la art. 138;

c) persoana impozabilă îşi pierde dreptul de deducere a taxei pentru bunurile mobile nelivrate şi serviciile neutilizate la momentul pierderii dreptului de deducere.

 

Norme metodologice:

53. (1) Potrivit prevederilor art. 148 din Codul fiscal, se ajustează numai taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă serviciilor şi bunurilor mobile care nu sunt considerate bunuri de capital, astfel cum sunt definite la art. 149 alin. (1) din Codul fiscal. Ajustarea taxei deductibile se efectuează numai în situaţia în care nu are loc o livrare/prestare către sine efectuată de persoana impozabilă, prevăzută la art. 128 alin. (4) sau art. 129 alin. (4) din Codul fiscal.

(2) În baza prevederilor art. 148 lit. a) din Codul fiscal, persoana impozabilă poate să-şi ajusteze taxa deductibilă aferentă serviciilor neutilizate şi a bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere:

a) în orice situaţii precum modificări legislative, modificarea obiectului de activitate, anumite operaţiuni fără drept de deducere desfăşurate de persoana impozabilă devin operaţiuni care dau drept de deducere,

b) în cazul în care persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire, prevăzut la art. 152 din Codul fiscal, se înregistrează potrivit legii în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal;

c) în situaţia în care persoana impozabilă a alocat direct un anumit bun/serviciu pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere şi ulterior bunul/serviciul respectiv este utilizat pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere,

Ajustarea în acest caz reprezintă exercitarea dreptului de deducere.

(3) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (2) trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:

a) bunurile/serviciile respective urmează a fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere;

b) persoana impozabilă trebuie să deţină o factură sau un alt document legal aprobat, prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor/serviciilor achiziţionate;

c) perioada prevăzută la art. 147^1 alin. (2) din Codul fiscal, să nu fie depăşită,

d) persoana impozabilă trebuie să fie înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, la data la care solicită ajustarea taxei nededuse conform art. 148 din Codul fiscal.

(4) Conform art. 148 lit. b) din Codul fiscal, se ajustează taxa deductibilă, în situaţii precum:

a) cazurile prevăzute la art. 138 lit. a) - c) şi e) din Codul fiscal;

b) când pro rata definitivă, calculată la sfârşitul anului, diferă de pro rata provizorie utilizată în cursul anului;

c) cazul în care persoana impozabilă în mod eronat a dedus o sumă de taxă mai mare decât avea dreptul sau mai mică.

(5) În baza art. 148 lit. c) din Codul fiscal, în orice situaţii în care persoana impozabilă care desfăşoară operaţiuni care dau drept de deducere va desfăşura operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi în situaţia în care persoana impozabilă a alocat direct un anumit serviciu pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi ulterior serviciul respectiv este utilizat pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, persoana impozabilă poate să-şi ajusteze taxa deductibilă aferentă serviciilor neutilizate la data modificării intervenite. Ajustarea dreptului de deducere se efectuează şi pentru bunurile mobile aflate în stoc, în situaţia în care persoana impozabilă îşi pierde dreptul de deducere şi nu se aplică prevederile referitoare la livrările către sine. Ajustarea reprezintă în această situaţie anularea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată deduse iniţial.

 

Codul fiscal:

Ajustarea taxei deductibile în cazul bunurilor de capital

ART. 149

(1) În sensul prezentului articol:

a) bunurile de capital reprezintă toate activele corporale fixe, definite la art. 125^1 alin. (1) pct. 3, precum şi operaţiunile de construcţie, transformare sau modernizare a activelor corporale fixe, exclusiv reparaţiile sau lucrările de întreţinere a acestor active, chiar în condiţiile în care astfel de operaţiuni sunt realizate de beneficiarul unui contract de închiriere, leasing sau orice alt contract prin care activele fixe corporale se pun la dispoziţia unei alte persoane;

b) bunurile care fac obiectul închirierii, leasingului, concesionării sau oricărei alte metode de punere a acestora la dispoziţia unei persoane sunt considerate bunuri de capital aparţinând persoanei care le închiriază, le dă în leasing sau le pune la dispoziţia altei persoane;

c) ambalajele care se pot utiliza de mai multe ori nu sunt considerate bunuri de capital;

d) taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital reprezintă taxa achitată sau datorată, aferentă oricărei operaţiuni legate de achiziţia, fabricarea, construcţia, transformarea sau modernizarea acestor bunuri, exclusiv taxa achitată sau datorată, aferentă reparării ori întreţinerii acestor bunuri sau cea aferentă achiziţiei pieselor de schimb destinate reparării ori întreţinerii bunurilor de capital.

(2) Taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital, în condiţiile în care nu se aplică regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine, se ajustează, în situaţiile prevăzute la alin. (4) lit. a) - d):

a) pe o perioadă de 5 ani, pentru bunurile de capital achiziţionate sau fabricate, altele decât cele prevăzute la lit. b);

b) pe o perioadă de 20 de ani, pentru construcţia sau achiziţia unui bun imobil, precum şi pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, dacă valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil astfel transformat sau modernizat.

(3) Perioada de ajustare începe:

a) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate sau fabricate, pentru bunurile de capital menţionate la alin. (2) lit. a), achiziţionate sau fabricate, de la data aderării;

b) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt folosite prima dată, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), care sunt construite, şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă anul primei utilizări este anul aderării sau un alt an ulterior anului aderării;

c) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), care sunt achiziţionate, şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător s-au îndeplinit în anul aderării sau într-un an ulterior anului aderării;

d) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt folosite pentru prima dată după transformare sau modernizare, pentru transformările sau modernizările bunurilor de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), a căror valoare este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil transformat sau modernizat, şi se efectuează pentru suma taxei deductibile aferente transformării sau modernizării, inclusiv pentru suma taxei deductibile aferente respectivei transformări sau modernizări, plătită ori datorată înainte de data aderării, dacă anul primei utilizări după transformare sau modernizare este anul aderării sau un an ulterior aderării.

(4) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la alin. (1) lit. d) se efectuează:

a) în situaţia în care bunul de capital este folosit de persoana impozabilă:

1. integral sau parţial, pentru alte scopuri decât activităţile economice;

2. pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei;

3. pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere a taxei într-o măsură diferită faţă de deducerea iniţială;

b) în cazurile în care apar modificări ale elementelor folosite la calculul taxei deduse;

c) în situaţia în care un bun de capital al cărui drept de deducere a fost integral sau parţial limitat face obiectul oricărei operaţiuni pentru care taxa este deductibilă. În cazul unei livrări de bunuri, valoarea suplimentară a taxei de dedus se limitează la valoarea taxei colectate pentru livrarea bunului respectiv;

d) în situaţia în care bunul de capital îşi încetează existenţa, cu excepţia cazurilor în care se dovedeşte că respectivul bun de capital a făcut obiectul unei livrări sau unei livrări către sine pentru care taxa este deductibilă;

e) în cazurile prevăzute la art. 138.

(5) Ajustarea taxei deductibile se efectuează astfel:

a) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. a), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2), pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial, pentru fiecare an în care apare o modificare a destinaţiei de utilizare. Prin excepţie, dacă bunul de capital se utilizează integral în alte scopuri decât activităţile economice sau pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei, ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare;

b) pentru cazul prevăzut la alin. (4) lit. b), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2), pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial, pentru fiecare an în care apar modificări ale elementelor taxei deduse;

c) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. c) şi d), ajustarea se efectuează o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării, şi este de până la o cincime sau, după caz, o douăzecime pe an, astfel: 1. din valoarea taxei nededuse până la momentul ajustării, pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. c);

2. din valoarea taxei deduse iniţial, pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. d);

d) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. e), ajustarea se efectuează atunci când apar situaţiile enumerate la art. 138, conform procedurii prevăzute în norme.

(6) Persoana impozabilă trebuie să păstreze o situaţie a bunurilor de capital care fac obiectul ajustării taxei deductibile, care să permită controlul taxei deductibile şi al ajustărilor efectuate. Această situaţie trebuie păstrată pe o perioadă care începe în momentul la care taxa aferentă achiziţiei bunului de capital devine exigibilă şi se încheie la 5 ani după expirarea perioadei în care se poate solicita ajustarea deducerii. Orice alte înregistrări, documente şi jurnale privind bunurile de capital trebuie păstrate pentru aceeaşi perioadă.

(7) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul în care suma care ar rezulta ca urmare a ajustărilor este neglijabilă, conform prevederilor din norme.

 

Norme metodologice:

54. (1) Ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor care fac obiectul închirierii, leasingului, concesionării sau oricărei alte metode de punere a acestora la dispoziţia unei persoane, se efectuează de către persoana care închiriază, dă în leasing sau pune la dispoziţia altei persoane bunurile respective.

(2) Taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă transformării sau modernizării unui bun imobil sau a unei părţi a acestuia, se ajustează de către persoana la dispoziţia căreia este pus bunul imobil sau o parte a acestuia în situaţia în care lucrările de transformare sau modernizare sunt efectuate de către această persoană, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puţin 20% din valoarea totală după transformare sau modernizare a bunului imobil sau a părţii de bun imobil.

(3) În situaţia în care în cursul perioadei de ajustare, expiră contractul de închiriere, leasing, concesionare sau orice alt tip de contract prin care bunul imobil sau o parte a acestuia a fost pus la dispoziţia altei persoane, taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă operaţiunilor de transformare sau modernizare se ajustează o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare.

(4) Ajustarea taxei deductibile, prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzută la alin. (2), pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial, pentru fiecare an în care apare o modificare a destinaţiei de utilizare. Prin excepţie, dacă bunul de capital se utilizează integral în alte scopuri decât activităţile economice sau pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei, ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare;

 

Exemplu pentru situaţia prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal:

O persoană impozabilă cumpără o clădire pentru activitatea sa economică la data de 23 iulie 2007. La 1 august 2009, această persoană se decide să îşi utilizeze clădirea integral în scop de locuinţă. Perioada de ajustare este de 20 de ani cu începere de la 1 ianuarie 2007 şi până în anul 2026 inclusiv. Ajustarea trebuie să se efectueze pe perioada rămasă (2009 - 2026) şi persoana respectivă trebuie să restituie 18 douăzecimi din TVA dedusă iniţial.

 

Exemplu pentru situaţia prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 2 din Codul fiscal:

O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal achiziţionează un imobil în anul 2007 în vederea desfăşurării de operaţiuni cu drept de deducere, şi deduce integral taxa pe valoarea adăugată la data achiziţionării. În anul 2009 închiriază în întregime imobilul în regim de scutire de taxa pe valoarea adăugată. Perioada de ajustare este de 20 de ani cu începere de la 1 ianuarie 2007 şi până în anul 2026 inclusiv. Ajustarea trebuie să se efectueze pe perioada rămasă (2009 - 2026) şi persoana respectivă trebuie să restituie 18 douăzecimi din TVA dedusă iniţial.

 

Exemplu pentru situaţia prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal:

O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, deţine un hotel care a fost cumpărat în anul 2007 şi s-a dedus TVA de 6 milioane lei pentru cumpărarea acestui imobil. În anul 2010, la parterul hotelului se amenajează un cazinou care ocupă 30% din suprafaţa clădirii. Activitatea de jocuri de noroc fiind scutită de TVA fără drept de deducere, persoana respectivă trebuie să ajusteze taxa dedusă iniţial, proporţional cu suprafaţa ocupată de cazinou. Perioada de ajustare este de 20 de ani cu începere de la 1 ianuarie 2007 şi până la finele anului 2026. Ajustarea trebuie să se efectueze anual pe perioada rămasă (2010 - 2026), astfel:

- pentru 2007, 2008, 2009, persoana impozabilă nu ajustează taxa dedusă iniţial, aferentă acestor ani, care reprezintă 300.000 lei * 3 ani = 900.000 lei.

- pentru perioada 2010 - 2026, taxa se ajustează astfel:

- în 2010 - 300.000 lei * 30% = 90.000 lei - taxa nedeductibilă, care se înscrie în decontul de taxa pe valoarea adăugată pentru ultima perioadă fiscală a anului 2010;

- acelaşi calcul se face şi în anii următori până în anul 2026. În situaţia în care partea alocată cazinoului de 30% din clădire, se măreşte sau se micşorează, la calculul prevăzut mai sus se ţine cont de noul procent alocat activităţii fără drept de deducere.

(5) Pentru cazul prevăzut la art. 149 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la art. 149 alin. (2) din Codul fiscal, pentru o cincime sau o douăzecime din taxa dedusă iniţial pentru fiecare an în care apar modificări ale elementelor taxei deduse.

 

Exemplu: O persoană impozabilă cu regim mixt cumpără un utilaj la data de 1 noiembrie 2008 în valoare de 20.000 lei, plus 19% TVA, adică 3800 lei. Pro rata provizorie pentru anul 2008 este 40%, iar taxa dedusă este de 1520 lei (3800 *40%). Pro rata definitivă calculată la sfârşitul anului 2008 este de 30% .

La sfârşitul anului 2008 se realizează ajustarea taxei pe baza pro ratei definitive, respectiv 3800 * 30% = 1140 lei taxă de dedus, care se compară cu taxa dedusă pe baza pro rata provizorie (1520), iar diferenţa de 380 se înscrie în decontul din luna decembrie ca taxă nedeductibilă. Această ajustare a deducerii se referă la întreaga sumă dedusă iniţial provizoriu şi prin urmare acoperă şi ajustarea aferentă primei cincimi pentru bunurile de capital.

Ajustările pentru anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 se realizează astfel:

TVA deductibilă se împarte la 5: 3800 / 5 = 760

TVA efectiv dedusă în baza pro ratei definitive pentru prima perioadă se împarte la rândul său la 5: 1140 / 5 = 228

Rezultatul lui 760 înmulţit cu pro rata definitivă pentru fiecare din perioadele următoare se va compara apoi cu 228

Diferenţa rezultată va constitui ajustarea deducerii fie în favoarea statului, fie a persoanei impozabile.

 

Ajustarea pentru anul 2009

Pro rata definitivă pentru anul 2009 este de 50% .

deducere autorizată: 760 X 50% = 380

deja dedus: 228

deducerea suplimentară permisă: 380 - 228 = 152

 

Ajustarea pentru anul 2010

Pro rata definitivă pentru anul 2010 este de 20% .

deducere autorizată: 760 X 20% = 152

deja dedus: 228

ajustare în favoarea statului: 228 - 152 = 76

 

Ajustarea pentru anul 2011

Pro rata definitivă pentru 2011 este de 25% .

deducere autorizată: 760 X 25% = 190

deja dedus: 228

ajustare în favoarea statului: 228 - 190 = 38

 

Ajustarea pentru anul 2012

Pro rata definitivă pentru anul 2012 de 70% .

deducere autorizată: 760 X 70% = 532

deja dedus: 228

deducere suplimentară permisă: 532 - 228 = 304

Orice modificare a pro ratei în anii următori, respectiv după scurgerea ultimului an de ajustare (2012) nu va mai influenţa deducerile efectuate pentru acest utilaj. Dar pentru livrări către sine, nu există limită de timp.

 

(6) Ajustarea prevăzută la art. 149 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal, nu se efectuează în situaţia în care sunt aplicabile prevederile art. 128 alin. (4) lit. a) şi b) din Codul fiscal, referitoare la livrarea către sine.

(7) Ajustarea taxei deductibile prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal, se efectuează o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării, şi este de până la o cincime sau, după caz, o douăzecime pe an, din valoarea taxei nededuse până la momentul ajustării, şi se înscrie în decontul de taxă aferent perioadei fiscale în care apare livrarea, sau orice altă operaţiune pentru care taxa aferentă bunului de capital este deductibilă. Prevederile prezentului alineat se completează cu cele de la pct. 38 şi 39.

 

Exemplu: O persoană impozabilă cumpără un utilaj la data de 30 noiembrie 2007 în valoare de 10.000 lei + TVA (19% = 1900), îl foloseşte pentru activitatea sa economică (50%) şi pentru scop personal (50%). Prin urmare deduce numai 950 lei. La 2 septembrie 2009, vinde utilajul pentru suma de 2500 lei + TVA (19% = 475 lei).

În acest caz, este teoretic o ajustare a deducerii în favoarea persoanei impozabile, în valoare de trei cincimi din 950 lei (TVA nededusă iniţial), adică 570 lei. Totuşi, ajustarea deducerii este oricum limitată la 2500 lei x 19% = 475 lei.

 

(8) Ajustarea taxei deductibile prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, se efectuează o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării, şi este de până la o cincime sau, după caz, o douăzecime pe an, din valoarea taxei deduse iniţial, fiind operat în decontul TVA aferent perioadei fiscale în care bunurile de capital îşi încetează existenţa, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (9). Casarea unui bun de capital înainte de expirarea duratei normale de funcţionare a acestuia nu este considerată livrare către sine, dar se aplică prevederile referitoare la ajustare, întrucât bunul îşi încetează existenţa în întreprindere. Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul casării unui bun de capital după expirarea duratei normale de funcţionare, dar în cursul perioadei de ajustare.

 

Exemplul 1: O persoană impozabilă cumpără un mijloc fix a cărui durată normală de funcţionare este de 7 ani, la data de 30 noiembrie 2007 în valoare de 10000 lei + TVA (19% = 1900), şi deduce 1900 lei.

La 2 decembrie 2009, mijlocul fix este casat. În acest caz, există o ajustare în favoarea statului, în valoare de două cincimi din 1900 lei, adică 1140 lei.

Exemplul 2: O persoană impozabilă cumpără un mijloc fix a cărui durată de funcţionare este de 3 ani, la data de 30 noiembrie 2007 în valoare de 10000 lei + TVA (19% = 1900 lei), şi deduce 1900 lei. La data de 2 decembrie 2010, mijlocul fix este casat. În acest caz, există o ajustare în favoarea statului, în valoare de două cincimi din 1900 lei, adică 760 lei.

 

(9) În sensul art. 149 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, ajustarea taxei nu se efectuează în caz de distrugere a bunurilor de capital ca urmare a unor calamităţi naturale sau altor cazuri de forţă majoră prevăzute la pct. 6 alin. (8), precum şi în orice alte situaţii în care se dovedeşte că respectivul bun de capital a făcut obiectul unei livrări sau unei livrări către sine pentru care taxa este deductibilă;

(10) Ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor de capital, conform art. 149 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, se efectuează în cazul în care furnizorul ajustează baza de impozitare conform art. 138 lit. a), b) şi c) din Codul fiscal. Ajustarea se efectuează o singură dată în perioada fiscală în care apar situaţiile prevăzute la art. 138 lit. a), b) şi c) din Codul fiscal, pe baza facturii emise de furnizor. Ajustările ulterioare prevăzute la art. 149 alin. (4) lit. a) - d) din Codul fiscal se vor efectua ţinând cont de taxa dedusă după efectuarea ajustării prevăzute de prezentul alineat.

(11) În vederea ajustării taxei deductibile aferente bunurilor de capital, persoanele impozabile sunt obligate să ţină un Registru al bunurilor de capital, în care să evidenţieze pentru fiecare bun de capital, astfel cum este definit la art. 149 alin. (1) din Codul fiscal, următoarele informaţii:

a) data achiziţiei, fabricării, construirii sau transformării/modernizării;

b) valoarea (baza de impozitare) a bunului de capital;

c) taxa deductibilă aferentă bunului de capital;

d) taxa dedusă;

e) ajustările efectuate conform art. 149 alin. (4) din Codul fiscal.

(12) Prevederile prezentului punct se completează cu cele ale pct. 38 şi 39, referitoare la ajustarea taxei pe valoarea adăugată în cazul operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) şi f) din Codul fiscal.

(13) Prevederile art. 149 din Codul fiscal, şi prezentului punct, se aplică şi de către persoanele impozabile care efectuează operaţiuni imobiliare constând în operaţiuni de livrare, închiriere, leasing, arendare, concesionare şi alte operaţiuni similare efectuate în legătură cu bunurile imobile.

(14) În sensul art. 149 alin. (7) din Codul fiscal, nu se efectuează ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor de capital, în situaţia în care suma care ar rezulta ca urmare a ajustării este mai mică de 1000 lei.

 

Codul fiscal:

Persoana obligată la plata taxei pentru operaţiunile taxabile din România

ART. 150

(1) Următoarele persoane sunt obligate la plata taxei, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu:

a) persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii taxabile, conform prevederilor prezentului titlu, cu excepţia cazurilor pentru care se aplică prevederile lit. b) - g); b) persoana impozabilă care acţionează ca atare şi care beneficiază de serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. g), dacă aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4);

c) persoana înregistrată conform art. 153 sau 153^1, care beneficiază de serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) - f), lit. h) pct. 2 şi lit. i) şi care a comunicat prestatorului codul său de înregistrare în scopuri de TVA în România, dacă aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4);

d) persoana înregistrată conform art. 153 sau 153^1, căreia i se livrează gaze naturale sau energie electrică în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) sau f), dacă aceste livrări sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4);

e) persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, înregistrată conform art. 153 sau 153^1, care este beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, în următoarele condiţii:

1. cumpărătorul revânzător al bunurilor să fie înregistrat în scopuri de TVA în alt stat membru şi să fi efectuat o achiziţie intracomunitară a acestor bunuri în România, care nu se cuprinde în sfera de aplicare a taxei, conform art. 126 alin. (8) lit. b); şi

2. bunurile aferente achiziţiei intracomunitare, prevăzute la pct. 1, să fi fost transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului revânzător dintr-un stat membru, altul decât statul în care cumpărătorul revânzător este stabilit ca persoană impozabilă, direct către beneficiarul livrării; şi

3. cumpărătorul revânzător să îl desemneze pe beneficiarul livrării ulterioare ca persoană obligată la plata taxei pentru livrarea respectivă;

f) persoana care încheie regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) ori persoana din cauza căreia bunurile ies din regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a);

g) persoana impozabilă acţionând ca atare sau persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România sau nestabilită în România, dar înregistrată prin reprezentant fiscal, care este beneficiar al unor livrări de bunuri sau prestări de servicii care au loc în România, conform art. 132 sau 133, altele decât cele prevăzute la lit. b) - e), dacă sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România şi care nu este înregistrată în România, conform art. 153.

 

Norme metodologice:

55. (1) În cazul serviciilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă nestabilită în România, chiar dacă este înregistrată în România conform art. 153 alin. (4) din Codul fiscal, către o persoană impozabilă aceasta va fi obligată la plata taxei, dacă aceasta este datorată conform titlului VI din Codul fiscal. În cazul în care beneficiarul este:

a) o instituţie publică şi serviciile sunt utilizate pentru activitatea pentru care instituţia publică nu are calitatea de persoană impozabilă în conformitate cu prevederile art. 127 din Codul fiscal, instituţia publică nu este obligată la plata taxei în România, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de taxă pentru alte operaţiuni conform art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal;

b) o instituţie publică şi serviciile sunt utilizate de instituţia publică pentru activitatea desfăşurată în calitate de persoană impozabilă, respectiv pentru operaţiunile taxabile, scutite cu drept de deducere sau scutite fără drept de deducere, instituţia publică este obligată la plata taxei în România, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de taxă pentru alte operaţiuni conform art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal;

(2) Pentru serviciile prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal şi livrările de bunuri prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, dacă beneficiarul este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă înregistrată în România în scopuri de TVA conform art. 153 sau art. 153^1 din Codul fiscal, serviciul sau livrarea de bunuri are locul în România conform art. 132 sau 133 din Codul fiscal, şi prestatorul/furnizorul nu este stabilit în România, beneficiarul este obligat la plata taxei chiar dacă nu a comunicat prestatorului/furnizorului codul său de înregistrare în scopuri de TVA.

(3) Obligaţiile referitoare la plata taxei prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, sunt stabilite la pct. 2 alin. (15).

(4) Prevederile art. 150 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, nu se aplică în cazul vânzărilor la distanţă realizate dintr-un stat membru în România de o persoană nestabilită în România, pentru care locul livrării este în România conform art. 132 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, persoana nestabilită în România fiind obligată să se înregistreze în România în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal.

 

Codul fiscal:

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1):

a) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă stabilită în Comunitate, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei;

b) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă care nu este stabilită în Comunitate, respectiva persoană este obligată, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei.

 

Norme metodologice:

56. (1) Referitor la prevederile art. 150 alin. (2) din Codul fiscal, desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana impozabilă nestabilită în România la organul fiscal competent la care reprezentantul propus este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe. Cererea trebuie însoţită de:

a) declaraţia de începere a activităţii, care va cuprinde: data, volumul şi natura activităţii pe care o va desfăşura în România. Ulterior începerii activităţii, volumul şi natura activităţii pot fi modificate potrivit prevederilor contractuale, aceste modificări urmând a fi comunicate şi organului fiscal competent la care reprezentantul fiscal este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, conform art. 153 din Codul fiscal;

b) copie de pe actul de constituire în străinătate a persoanei impozabile respective;

c) acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant fiscal, prin care aceasta se angajează să îndeplinească obligaţiile ce îi revin conform legii şi în care aceasta trebuie să precizeze natura operaţiunilor şi valoarea estimată a acestora.

(2) Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operaţiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, desfăşurate în România de persoana impozabilă nestabilită în România. Nu se admite coexistenţa mai multor reprezentanţi fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate ca reprezentanţi fiscali orice persoane impozabile stabilite în România conform art. 125^1 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal.

(3) Organul fiscal competent verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii, comunică decizia luată atât persoanei impozabile nestabilită în România, cât şi persoanei propuse ca reprezentant fiscal de aceasta. În cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare se indică şi codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit reprezentantului fiscal ca mandatar al persoanei impozabile, care trebuie să fie diferit de codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit pentru activitatea proprie a acestuia. În cazul respingerii cererii, decizia se comunică ambelor părţi, cu motivarea refuzului.

(4) Reprezentantul fiscal, după ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat, din punctul de vedere al drepturilor şi obligaţiilor privind taxa pe valoarea adăugată, pentru toate operaţiunile efectuate în România de persoana impozabilă nestabilită în România atât timp cât durează mandatul său. În situaţia în care mandatul reprezentantului fiscal încetează înainte de sfârşitul perioadei în care, potrivit legii, persoana impozabilă nestabilită în România ar avea obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată în România, aceasta este obligată fie să prelungească mandatul reprezentantului fiscal, fie să mandateze alt reprezentant fiscal pe perioada rămasă sau să se înregistreze conform art. 153 alin. (4) sau art. 153 alin. (5) din Codul fiscal, dacă este o persoană impozabilă stabilită în Comunitate. Operaţiunile efectuate de reprezentantul fiscal în numele persoanei impozabile nestabilite în România nu se evidenţiază în contabilitatea proprie a persoanei desemnate ca reprezentant fiscal. Prevederile art. 152 din Codul fiscal, cu privire la întreprinderile mici, nu sunt aplicabile persoanelor impozabile nestabilite în România.

(5) Reprezentantul fiscal poate să renunţe la angajamentul asumat printr-o cerere adresată organului fiscal competent. În cerere trebuie să precizeze ultimul decont de taxă pe valoarea adăugată pe care îl va depune în această calitate şi să propună o dată ulterioară depunerii cererii când va lua sfârşit mandatul său. De asemenea, este obligat să precizeze dacă renunţarea la mandat se datorează încetării activităţii în România a persoanei impozabile nestabilite în România, sau se datorează înregistrării directe în România, fără reprezentant fiscal, a persoanei impozabile stabilite în Comunitate pe care o reprezintă.

(6) În cazul în care persoana impozabilă nestabilită în România îşi continuă operaţiunile taxabile în România, cererea poate fi acceptată numai dacă persoana impozabilă nestabilită în România a întocmit toate formalităţile necesare desemnării unui alt reprezentant fiscal, iar acest nou reprezentant fiscal a fost acceptat ca atare de către organul fiscal competent sau, după caz, în situaţia în care persoana impozabilă, dacă este stabilită în Comunitate, optează să se înregistreze în România fără să desemneze un reprezentant fiscal.

(7) Persoana impozabilă nestabilită în România mandatează reprezentantul fiscal să emită factura destinată beneficiarului său. Reprezentantul fiscal emite factura pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate de persoana impozabilă nestabilită în România, aplicând regimul de taxă corespunzător operaţiunilor respective, pe care o transmite beneficiarului. Prezentele norme metodologice nu instituie obligaţii privind moneda în care se fac decontările sau privind modalitatea în care se realizează decontările, respectiv prin reprezentantul fiscal, sau direct între persoana impozabilă nestabilită în România şi clienţii/furnizorii acesteia.

(8) Factura emisă de reprezentantul fiscal trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal.

(9) Reprezentantul fiscal depune decontul de taxă prevăzut la art. 156^2 pentru operaţiunile desfăşurate în România de persoana impozabilă nestabilită în România pe care o reprezintă. În situaţia în care reprezentantul fiscal este mandatat de mai multe persoane impozabile stabilite în străinătate, trebuie să depună câte un decont de taxă pentru fiecare persoană impozabilă nestabilită în România pe care o reprezintă. Nu este permis reprezentantului fiscal să evidenţieze în decontul de taxă depus pentru activitatea proprie, pentru care este înregistrat în scopuri de TVA, operaţiunile desfăşurate în numele persoanei impozabile nestabilite în România, pentru care depune un decont de taxă separat.

(10) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente achiziţiilor efectuate în numele persoanei impozabile nestabilite în România, reprezentantul fiscal trebuie să deţină documentele prevăzute de lege.

(11) Orice persoană stabilită în scopuri de TVA în România, conform prevederilor art. 125^1 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, nu mai poate să îşi desemneze un reprezentant fiscal în România. Această persoană se înregistrează conform art. 153 din Codul fiscal, în scopuri de TVA, la organul fiscal competent.

57. Dacă ulterior desemnării unui reprezentant fiscal persoana impozabilă devine stabilită în România în sensul art. 125^1 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit reprezentantului fiscal este preluat de persoana impozabilă care devine înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, ca persoană stabilită în România. Suma negativă de taxă sau taxa de plată din ultimul decont de taxă depus de reprezentantul fiscal sunt preluate de persoana impozabilă care a devenit stabilită în România. Din punct de vedere al taxei operaţiunile realizate prin reprezentant fiscal sunt operaţiuni aparţinând persoanei impozabile care iniţial nu a fost stabilită în România, iar ulterior a devenit stabilită în România.

 

Codul fiscal:

(3) Orice persoană care înscrie taxa pe o factură sau în orice alt document care serveşte ca factură este obligată la plata acesteia.

 

Norme metodologice:

58. (1) În sensul art. 150 alin. (3) din Codul fiscal, orice persoană ce înscrie în mod eronat taxa într-o factură sau un alt document asimilat unei facturi, va plăti această taxă la bugetul statului, iar beneficiarul nu va avea dreptul să deducă această taxa. În acest caz, beneficiarul poate solicita furnizorului sau prestatorului corectarea facturii întocmite în mod eronat, prin emiterea unei facturi cu semnul minus şi a unei facturi noi corecte.

(2) Dacă furnizorul sau prestatorul este în imposibilitate de a corecta factura întocmită în mod eronat datorită declanşării procedurii de lichidare, faliment, radiere sau alte situaţii similare, beneficiarul poate solicita rambursarea de la buget a sumei taxei achitată şi nedatorată dacă face dovada că a plătit această taxă furnizorului precum şi a faptului că furnizorul a plătit taxa respectivă la bugetul statului.

 

Codul fiscal:

Persoana obligată la plata taxei pentru importul de bunuri

ART. 151^1

Plata taxei pentru importul de bunuri supus taxării, conform prezentului titlu, este obligaţia importatorului.

 

Norme metodologice:

59. În aplicarea art. 151^1 din Codul fiscal, importatorul în scopul taxei este:

a) cumpărătorul către care se expediază bunurile la data la care taxa devine exigibilă la import sau, în absenţa acestui cumpărător, proprietarul bunurilor la această dată. Prin exceptare de la această prevedere, furnizorul bunului sau un furnizor anterior poate opta pentru calitatea de importator;

b) furnizorul bunurilor, pentru livrările de bunuri care sunt instalate sau asamblate în interiorul României de către furnizor sau în numele acestuia şi dacă livrarea acestor bunuri are loc în România în condiţiile art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal;

c) proprietarul bunurilor, pentru bunurile importate în vederea efectuării de operaţiuni de închiriere sau leasing în România;

d) persoana care reimportă în România bunurile exportate în afara Comunităţii, pentru aplicarea scutirii prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal;

e) persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, care importă bunuri în România;

1. în regim de consignaţie sau stocuri la dispoziţia clientului, pentru verificarea conformităţii sau pentru testare, cu condiţia ca bunurile respective să fie cumpărate de persoana impozabilă respectivă sau dacă persoana impozabilă nu le achiziţionează să fie reexportate de către aceasta în afara Comunităţii;

2. în vederea reparării, transformării, modificării sau prelucrării acestor bunuri, cu condiţia ca bunurile rezultate ca urmare a acestor operaţiuni să fie reexportate în afara Comunităţii sau achiziţionate de către persoana impozabilă respectivă.

 

Codul fiscal:

Răspunderea individuală şi în solidar pentru plata taxei

ART. 151^2

(1) Beneficiarul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul sau prestatorul, conform art. 150 alin. (1) lit. a), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5):

a) nu este emisă;

b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: denumirea/numele, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate ori serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare;

c) nu menţionează valoarea taxei sau o menţionează incorect.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), dacă beneficiarul dovedeşte achitarea taxei către persoana obligată la plata taxei, nu mai este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei.

(3) Furnizorul sau prestatorul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este beneficiarul, conform art. 150 alin. (1) lit. b) - e), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5) sau autofactura prevăzută la art. 155^1 alin. (1):

a) nu este emisă;

b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: numele/denumirea, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate/serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare.

(4) Furnizorul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei pentru o achiziţie intracomunitară de bunuri este beneficiarul, conform art. 151, dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5) sau autofactura prevăzută la art. 155^1 alin. (1):

a) nu este emisă;

b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: denumirea/numele, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate, elementele necesare calculării bazei de impozitare.

(5) Persoana care îl reprezintă pe importator, persoana care depune declaraţia vamală pentru bunurile importate şi proprietarul bunurilor sunt ţinuţi răspunzători individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu importatorul prevăzut la art. 151^1.

(6) Pentru aplicarea regimului de antrepozit de taxă pe valoarea adăugată, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 8, antrepozitarul şi transportatorul bunurilor din antrepozit sau persoana responsabilă pentru transport sunt ţinuţi răspunzători individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu persoana obligată la plata acesteia, conform art. 150 alin. (1) lit. a), f) şi g) şi art. 151^1.

(7) Persoana care desemnează o altă persoană ca reprezentant fiscal, conform art. 150 alin. (2), este ţinută răspunzătoare individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu reprezentantul său fiscal.

 

Norme metodologice:

60. Obligaţiile beneficiarului prevăzute la art. 151^2 alin. (1) din Codul fiscal, nu afectează exercitarea dreptului de deducere în condiţiile stabilite la art. 145^1 din Codul fiscal.

 

Codul fiscal:

Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici

ART. 152

(1) Persoana impozabilă stabilită în România, a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea mie poate solicita scutirea de taxă, numită în continuare regim special de scutire, pentru operaţiunile prevăzute la art. 126 alin. (1), cu excepţia livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).

(2) Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală, exclusiv taxa, a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică întreprindere, efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, incluzând şi operaţiunile scutite cu drept de deducere şi pe cele scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a), b), e) şi f), dacă acestea nu sunt accesorii activităţii principale, cu excepţia următoarelor:

a) livrările de active fixe corporale sau necorporale, astfel cum sunt definite la art. 125^1 alin. (1) pct. 3, efectuate de persoana impozabilă;

b) livrările intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).

(3) Persoana impozabilă care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) pentru aplicarea regimului special de scutire poate opta oricând pentru aplicarea regimului normal de taxă.

 

Norme metodologice:

61. (1) Cursul de schimb valutar prevăzut la art. 152 alin. (1) din Codul fiscal, este cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi este valabil pentru persoanele impozabile care au luat fiinţă în cursul anului 2007 sau care au fost înfiinţate anterior aderării şi au depăşit plafonul în cursul anului 2007. Pentru anii următori, cursul de schimb valutar utilizat pentru calculul plafonului prevăzut la art. 152 alin. (1), este cursul comunicat de Banca Naţională a României la începutul fiecărui an calendaristic.

(2) În sensul art. 152 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, o operaţiune este accesorie activităţii principale dacă se îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 47 alin. (3).

(3) În sensul art. 152 alin. (3) din Codul fiscal, persoana impozabilă care optează pentru aplicarea regimului normal de taxă trebuie să solicite înregistrarea conform art. 153 din Codul fiscal, şi să aplice regimul normal de taxă începând cu data înregistrării.

(4) În sensul art. 152 alin. (3) şi (7) coroborat cu condiţiile prevăzute la art. 145, 145^1, 147, 148 şi 149 din Codul fiscal, persoana impozabilă are dreptul/obligaţia la ajustarea taxei deductibile aferente:

a) bunurilor aflate în stoc şi serviciilor neutilizate în momentul trecerii la regimul normal de taxare;

b) bunurilor de capital definite la art. 149 alin. (1) din Codul fiscal, aflate încă în folosinţă, în scopul desfăşurării activităţii economice în momentul trecerii la regimul normal de taxă, cu condiţia ca perioada de ajustare a deducerii prevăzută la art. 149 alin. (2) din Codul fiscal, să nu fi expirat. Prevederile acestui alineat se completează cu prevederile de la pct. 46.

(5) Ajustarea prevăzută la alin. (4) trebuie comunicată organelor fiscale competente, în termen de trei luni de la data trecerii la regimul normal de taxă, prin depunerea unei liste de bunuri aflate în stoc şi serviciile neutilizate, precum şi a bunurilor de capital aflate încă în folosinţă în scopul desfăşurării activităţii economice. Această listă se va întocmi în două exemplare şi va cuprinde bunurile şi serviciile neutilizate pentru care se efectuează ajustarea, data la care i-au fost livrate bunurile şi prestate serviciile, baza de impozitare la data respectivă şi suma de ajustat.

(6) Persoana impozabilă va înscrie suma ajustată în primul decont ce se va depune după primirea acordului din partea organului fiscal competent asupra ajustării şi sumei acesteia.

 

Codul fiscal:

(6) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depăşit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligaţii privind taxa de plată şi accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă, conform art. 153.

 

Norme metodologice:

62. (1) Persoanele care aplică regimul special de scutire, conform art. 152 din Codul fiscal, au obligaţia să ţină evidenţa livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi realizate de o mică întreprindere, cu ajutorul jurnalului pentru vânzări, precum şi evidenţa bunurilor şi serviciilor taxabile achiziţionate, cu ajutorul jurnalului pentru cumpărări.

(2) În sensul art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, în cazul în care persoana impozabilă a atins sau a depăşit plafonul de scutire şi nu a solicitat înregistrarea conform art. 153 din Codul fiscal, în termenul prevăzut de lege, organele fiscale competente vor proceda după cum urmează:

a) în cazul în care nerespectarea prevederilor legale este identificată de organele fiscale competente înainte de înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, acestea vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi datorat-o dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, pe perioadă cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea şi data identificării nerespectării prevederilor legale. Totodată organele de control vor înregistra din oficiu aceste persoane în scopuri de taxă conform art. 153 alin. (7) din Codul fiscal;

b) în cazul în care nerespectarea prevederilor legale este identificată după înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, organele fiscale competente vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi datorat-o dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, pe perioadă cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea şi data la care a fost înregistrată.

 

Codul fiscal:

Regimul special pentru agenţiile de turism

ART. 152^1

(1) În sensul aplicării prezentului articol, prin agenţie de turism se înţelege orice persoană care în nume propriu sau în calitate de agent, intermediază, oferă informaţii sau se angajează să furnizeze persoanelor care călătoresc individual sau în grup, servicii de călătorie, care includ cazarea la hotel, case de oaspeţi, cămine, locuinţe de vacanţă şi alte spaţii folosite pentru cazare, transportul aerian, terestru sau maritim, excursii organizate şi alte servicii turistice. Agenţiile de turism includ şi touroperatorii.

(2) În cazul în care o agenţie de turism acţionează în nume propriu în beneficiul direct al călătorului şi utilizează livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate de alte persoane, toate operaţiunile realizate de agenţia de turism în legătură cu călătoria sunt considerate un serviciu unic prestat de agenţie în beneficiul călătorului.

(3) Serviciul unic prevăzut la alin. (2) are locul prestării în România, dacă agenţia de turism este stabilită sau are un sediu fix în România şi serviciul este prestat prin sediul din România.

(4) Baza de impozitare a serviciului unic prevăzut la alin. (2) este constituită din marja de profit, exclusiv taxa, care se determină ca diferenţă între suma totală care va fi plătită de călător, fără taxă, şi costurile agenţiei de turism, inclusiv taxa, aferente livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii în beneficiul direct al călătorului, în cazul în care aceste livrări şi prestări sunt realizate de alte persoane impozabile.

(5) În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate în afara Comunităţii, serviciul unic al agenţiei de turism este considerat serviciu prestat de un intermediar şi este scutit de taxă. În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate atât în interiorul, cât şi în afara Comunităţii, se consideră ca fiind scutită de taxă numai partea serviciului unic prestat de agenţia de turism aferentă operaţiunilor realizate în afara Comunităţii.

(6) Fără să contravină prevederilor art. 145 alin. (2), agenţia de turism nu are dreptul la deducerea sau rambursarea taxei facturate de persoanele impozabile pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii în beneficiul direct al călătorului şi utilizate de agenţia de turism pentru furnizarea serviciului unic prevăzut la alin. (2).

(7) Agenţia de turism poate opta şi pentru aplicarea regimului normal de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (2), cu următoarele excepţii, pentru care este obligatorie taxarea în regim special:

a) când călătorul este o persoană fizică;

b) în situaţia în care serviciile de călătorie cuprind şi componente pentru care locul operaţiunii se consideră ca fiind în afara României.

(8) Agenţia de turism trebuie să ţină, în plus faţă de evidenţele care trebuie ţinute conform prezentului titlu, orice alte evidenţe necesare pentru stabilirea taxei datorate conform prezentului articol.

(9) Agenţiile de turism nu au dreptul să înscrie taxa în mod distinct în facturi sau în alte documente legale care se transmit călătorului, pentru serviciile unice cărora li se aplică regimul special, în acest caz înscriindu-se distinct în documente menţiunea <>.

(10) Atunci când agenţia de turism efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxare, cât şi operaţiuni supuse regimului special, aceasta trebuie să păstreze evidenţe contabile separate pentru fiecare tip de operaţiune în parte.

 

Norme metodologice:

63. (1) În sensul art. 152^1 din Codul fiscal, călătorul poate fi o persoană impozabilă, o persoană juridică neimpozabilă şi orice altă persoană neimpozabilă.

(2) Regimul special stabilit prin art. 152^1 din Codul fiscal, nu se aplică în cazul în care clientul agenţiei de turism este o altă agenţie de turism stabilită în România.

(3) Regimul special nu se aplică pentru serviciile prestate de agenţia de turism cu mijloace proprii.

(4) În sensul art. 152^1 alin. (4) din Codul fiscal, următorii termeni se definesc astfel:

a) suma totală ce va fi plătită de călător reprezintă tot ceea ce constituie contrapartidă obţinută sau care va fi obţinută de agenţia de turism din partea călătorului sau de la un terţ pentru serviciul unic, inclusiv subvenţiile direct legate de acest serviciu, impozitele, taxele, cheltuielile accesorii cum ar fi comisioanele şi cheltuielile de asigurare, dar fără a cuprinde sumele prevăzute la art. 137 alin. (3) din Codul fiscal;

b) costurile agenţiei de turism pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii în beneficiul direct al călătorului reprezintă preţul, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, facturat de furnizorii operaţiunilor specifice, precum servicii de transport, hoteliere, catering şi alte cheltuieli precum asigurarea mijloacelor de transport utilizate, taxe pentru viză, diurnă şi cazarea pentru şofer, taxele de drum, taxe de parcare, combustibilul, cu excepţia cheltuielilor generale ale agenţiei de turism care sunt incluse în costul serviciului unic.

(5) Pentru a stabili valoarea taxei colectate pentru serviciile unice efectuate într-o perioadă fiscală, agenţiile de turism vor ţine jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de încasări, în care se înregistrează numai totalul de pe documentul de vânzare care include taxa. Aceste jurnale, respectiv borderouri, se vor ţine separat de operaţiunile pentru care se aplică regimul normal de taxare. De asemenea, agenţiile de turism vor ţine jurnale de cumpărări separate în care se vor evidenţia achiziţiile de bunuri şi/sau servicii cuprinse în costurile serviciului unic. Baza de impozitare şi valoarea taxei colectată pentru serviciile unice prestate într-o perioadă fiscală vor fi stabilite în baza calculelor efectuate pentru toate operaţiunile supuse regimului special de taxare în perioada fiscală respectivă şi evidenţiate corespunzător în decontul de taxă. La determinarea bazei impozabile nu vor fi luate în considerare sumele încasate în avans pentru care nu pot fi determinate cheltuielile aferente şi de asemenea nu pot fi scăzute cheltuielile aferente unor livrări de bunuri sau prestări de servicii care nu au fost vândute către client.

(6) În sensul art. 152 alin. (7) coroborat cu art. 129 alin. (2) din Codul fiscal, atunci când agenţia de turism aplică regimul normal de taxare va refactura fiecare componentă a serviciului unic la cota taxei corespunzătoare fiecărei componente în parte. În plus, baza de impozitare a fiecărei componente facturate în regim normal de taxă va cuprinde şi marja de profit a agenţiei de turism.

 

Codul fiscal:

Regimuri speciale pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi

ART. 152^2

(1) În sensul prezentului articol:

a) operele de artă reprezintă:

1. tablouri, colaje şi plachete decorative similare, picturi şi desene, executate integral de mână, altele decât planurile şi desenele de arhitectură, de inginerie şi alte planuri şi desene industriale, comerciale, topografice sau similare, originale, executate manual, texte manuscrise, reproduceri fotografice pe hârtie sensibilizată şi copii carbon obţinute după planurile, desenele sau textele enumerate mai sus şi articolele industriale decorate manual (NC cod tarifar 9701);

2. gravuri, stampe şi litografii, originale vechi sau moderne, care au fost trase direct în alb-negru sau color, ale uneia sau mai multor plăci/planşe executate în întregime manual de către artist, indiferent de proces sau de materialul folosit de acesta, fără a include procese mecanice sau fotomecanice (NC cod tarifar 9702 00 00);

3. producţii originale de artă statuară sau de sculptură, în orice material, numai dacă sunt executate în întregime de către artist; copiile executate de către un alt artist decât autorul originalului (NC cod tarifar 9703 00 00);

4. tapiserii (NC cod tarifar 5805 00 00) şi carpete de perete (NC cod tarifar 6304 00 00), executate manual după modele originale asigurate de artist, cu condiţia să existe cel mult 8 copii din fiecare;

5. piese individuale de ceramică executate integral de către artist şi semnate de acesta;

6. emailuri pe cupru, executate integral manual, în cel mult 8 copii numerotate care poartă semnătura artistului sau denumirea/numele atelierului, cu excepţia bijuteriilor din aur sau argint;

7. fotografiile executate de către artist, scoase pe suport hârtie doar de el sau sub supravegherea sa, semnate, numerotate şi limitate la 30 de copii, incluzându-se toate dimensiunile şi monturile;

b) obiectele de colecţie reprezintă:

1. timbre poştale, timbre fiscale, mărci poştale, plicuri <>, serii poştale complete şi similare, obliterate sau neobliterate, dar care nu au curs, nici destinate să aibă curs (NC cod tarifar 9704 00 00);

2. colecţii şi piese de colecţie de zoologie, botanică, mineralogie, anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic (NC cod tarifar 9705 00 00);

c) antichităţile sunt obiectele, altele decât operele de artă şi obiectele de colecţie, cu o vechime mai mare de 100 de ani (NC cod tarifar 9706 00 00);

d) bunurile second-hand sunt bunurile mobile corporale care pot fi refolosite în starea în care se află sau după efectuarea unor reparaţii, altele decât operele de artă, obiectele de colecţie sau antichităţile, pietrele preţioase şi alte bunuri prevăzute în norme;

e) persoana impozabilă revânzătoare este persoana impozabilă care, în cursul desfăşurării activităţii economice, achiziţionează sau importă bunuri second-hand şi/sau opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi în scopul revânzării, indiferent dacă respectiva persoană impozabilă acţionează în nume propriu sau în numele altei persoane în cadrul unui contract de comision la cumpărare sau vânzare;

f) organizatorul unei vânzări prin licitaţie publică este persoana impozabilă care, în desfăşurarea activităţii sale economice, oferă bunuri spre vânzare prin licitaţie publică, în scopul adjudecării acestora de către ofertantul cu preţul cel mai mare;

g) marja profitului este diferenţa dintre preţul de vânzare aplicat de persoana impozabilă revânzătoare şi preţul de cumpărare, în care:

1. preţul de vânzare constituie suma obţinută de persoana impozabilă revânzătoare de la cumpărător sau de la un terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de această tranzacţie, impozitele, obligaţiile de plată, taxele şi alte cheltuieli, cum ar fi cele de comision, ambalare, transport şi asigurare, percepute de persoana impozabilă revânzătoare cumpărătorului, cu excepţia reducerilor de preţ;

2. preţul de cumpărare reprezintă tot ce constituie suma obţinută, conform definiţiei preţului de vânzare, de furnizor, de la persoana impozabilă revânzătoare;

h) regimul special reprezintă reglementările speciale prevăzute de prezentul articol pentru taxarea livrărilor de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi la cota de marjă a profitului.

(2) Persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei, bunuri pe care le-a achiziţionat din interiorul Comunităţii, de la unul dintre următorii furnizori:

a) o persoană neimpozabilă;

b) o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. g);

c) o întreprindere mică, în măsura în care achiziţia respectivă se referă la bunuri de capital;

d) o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special.

(3) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare poate opta pentru aplicarea regimului special pentru livrarea următoarelor bunuri:

a) opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi pe care le-a importat;

b) opere de artă achiziţionate de persoana impozabilă revânzătoare de la autorii acestora sau de la succesorii în drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei.

(4) În cazul livrărilor prevăzute la alin. (2) şi (3), pentru care se exercită opţiunea prevăzută la alin. (3), baza de impozitare este marja profitului, determinată conform alin. (1) lit. g), exclusiv valoarea taxei aferente. Prin excepţie, pentru livrările de opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi importate direct de persoana impozabilă revânzătoare, conform alin. (3), preţul de cumpărare pentru calculul marjei de profit este constituit din baza de impozitare la import, stabilită conform art. 139, plus taxa datorată sau achitată la import.

(5) Orice livrare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi, efectuată în regim special, este scutită de taxă, în condiţiile art. 143 alin. (1) lit. a), b), h) - m) şi o).

(6) Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunurile prevăzute la alin. (2) şi (3), în măsura în care livrarea acestor bunuri se taxează în regim special.

(7) Persoana impozabilă revânzătoare poate aplica regimul normal de taxare pentru orice livrare eligibilă pentru aplicarea regimului special, inclusiv pentru livrările de bunuri pentru care se poate exercita opţiunea de aplicare a regimului special prevăzut la alin. (3).

(8) În cazul în care persoana impozabilă revânzătoare aplică regimul normal de taxare pentru bunurile pentru care putea opta să aplice regimul special prevăzut la alin. (3), persoana respectivă va avea dreptul de deducere a taxei datorate sau achitate pentru:

a) importul de opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi;

b) pentru opere de artă achiziţionate de la autorii acestora sau succesorii în drept ai acestora.

(9) Dreptul de deducere prevăzut la alin. (8) ia naştere la data la care este exigibilă taxa colectată aferentă livrării pentru care persoana impozabilă revânzătoare optează pentru regimul normal de taxă.

(10) Persoanele impozabile nu au dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunuri care au fost sau urmează să fie achiziţionate de la persoana impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea acestor bunuri de către persoana impozabilă revânzătoare este supusă regimului special.

(11) Regimul special nu se aplică pentru:

a) livrările efectuate de o persoană impozabilă revânzătoare pentru bunurile achiziţionate în interiorul Comunităţii de la persoane care au beneficiat de scutire de taxă, conform art. 142 alin. (1) lit. a) şi e) - g) şi art. 143 alin. (1) lit. h) - m), la cumpărare, la achiziţia intracomunitară sau la importul de astfel de bunuri ori care au beneficiat de rambursarea taxei;

b) livrarea intracomunitară de către o persoană impozabilă revânzătoare de mijloace de transport noi scutite de taxă, conform art. 143 alin. (2) lit. b).

(12) Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul să înscrie taxa aferentă livrărilor de bunuri supuse regimului special, în mod distinct, în facturile emise clienţilor. Menţiunea <> va înlocui suma taxei datorate, pe facturi şi alte documente emise cumpărătorului.

(13) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare care aplică regimul special trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:

a) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 156^1 şi 156^2;

b) să ţină evidenţa operaţiunilor pentru care se aplică regimul special.

(14) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare care efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxă, cât şi regimului special, trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:

a) să ţină evidenţe separate pentru operaţiunile supuse fiecărui regim;

b) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 156^1 şi 156^2.

(15) Dispoziţiile alin. (1) - (14) se aplică şi vânzărilor prin licitaţie publică efectuate de persoanele impozabile revânzătoare care acţionează ca organizatori de vânzări prin licitaţie publică în condiţiile stabilite prin norme.

 

Norme metodologice:

64. (1) În sensul art. 152^2 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, bunurile second-hand includ orice obiecte vechi care mai pot fi utilizate "ca atare" sau în urma unor reparaţii. Bunurile second-hand includ de asemenea şi obiectele vechi care sunt executate din metale preţioase şi pietre preţioase sau semipreţioase, cum ar fi bijuteriile (clasice şi fantezie, obiectele de aurărie şi argintărie şi toate celelalte obiecte vechi, inclusiv uneltele, integral sau parţial formate din aur, argint, platină, pietre preţioase şi/sau perle, indiferent de gradul de puritate a metalelor şi pietrelor preţioase).

(2) Nu sunt considerate bunuri second-hand în sensul art. 152^2 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal:

a) Aurul, argintul şi platina ce pot fi folosite ca materie primă pentru producerea altor bunuri, fie pure fie în aliaj cu alte metale şi prezentate sub formă de bare, plachete, lingouri, pulbere, foiţe, folie, tuburi, sârmă sau în orice alt mod;

b) Aurul de investiţii conform definiţiei de la art. 152^3 alin. (1) din Codul fiscal;

c) Monedele din argint sau platină care nu constituie obiecte de colecţie în sensul art. 152^2 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal;

d) Reziduuri de obiecte vechi formate din metale preţioase recuperate în scopul topirii şi refolosirii ca materii prime;

e) Pietrele preţioase şi semipreţioase şi perlele, indiferent dacă sunt sau nu tăiate, sparte în lungul fibrei, gradate sau şlefuite însă nu pe fir, montate sau fixate, ce pot fi utilizate pentru producerea de bijuterii clasice şi fantezie, obiecte de aurărie şi argintărie şi similare;

f) Bunuri vechi reparate sau restaurate astfel încât nu se pot deosebi de bunuri noi similare;

g) Bunuri vechi care au suferit înainte de revânzare o astfel de transformare încât la revânzare nu mai este posibilă nici o identificare cu bunul în starea iniţială de la data achiziţiei;

h) Bunuri care se consumă la prima utilizare;

i) Bunuri ce nu mai pot fi refolosite în nici un fel.

(3) Opţiunea prevăzută la art. 152^2 alin. (3) din Codul fiscal:

a) se exercită pentru toate categoriile de bunuri prevăzute la respectivul alineat;

b) se notifică organului fiscal competent şi rămâne în vigoare până la data de 31 decembrie a celui de-al doilea an calendaristic următor exercitării opţiunii.

(4) În scopul aplicării art. 152^2 alin. (13) şi (14) din Codul fiscal:

a) baza de impozitare pentru livrările de bunuri cărora li se aplică aceeaşi cotă de taxă este diferenţa dintre totalul marjei de profit realizată de persoana impozabilă revânzătoare şi valoarea taxei aferente marjei respective;

b) totalul marjei profitului pentru o perioadă fiscală, alta decât ultima perioadă fiscală a anului calendaristic va fi egală cu diferenţa dintre:

1. suma totală, egală cu preţurile de vânzare totale stabilite conform art. 152^2 alin. (1) lit. g) pct. 1) din Codul fiscal, a livrărilor de bunuri supuse regimului special efectuate de persoana impozabilă revânzătoare în acea perioadă; şi

2. suma totală, egală cu preţurile de cumpărare totale stabilite conform art. 152^2 alin. (1) lit. g) pct. 2) din Codul fiscal, a achiziţiilor de bunuri prevăzute la art. 152^2 alin. (2) şi alin. (3) din Codul fiscal, efectuate de persoana impozabilă revânzătoare în acea perioadă;

c) totalul marjei profitului pentru ultima perioadă fiscală a anului calendaristic va fi egală cu diferenţa dintre:

1. suma totală, egală cu preţurile de vânzare totale stabilite conform art. 152^2 alin. (1) lit. g) pct. 1) din Codul fiscal, a livrărilor de bunuri supuse regimului special efectuate de persoana impozabilă revânzătoare în acea perioadă; şi

2. suma totală, egală cu preţurile de cumpărare totale stabilite conform art. 152^2 alin. (1) lit. g) pct. 2) din Codul fiscal, a achiziţiilor de bunuri prevăzute la art. 152^2 alin. (2) şi alin. (3) din Codul fiscal, efectuate de persoana impozabilă revânzătoare în regim special în anul respectiv, plus valoarea totală a bunurilor aflate în stoc la începutul anului calendaristic, minus valoarea totală a bunurilor aflate în stoc la sfârşitul anului calendaristic, plus valoarea marjelor de profit, pozitive sau negative, deja declarate pentru perioadele fiscale anterioare ale anului respectiv.

(5) În cazul în care totalul marjei profitului pentru o perioadă fiscală alta decât ultima perioadă fiscală a anului calendaristic este negativă, marja se reportează pe perioada fiscală următoare prin înregistrarea acestei marje negative ca atare în jurnalul special prevăzut la alin. (7).

(6) În cazul în care totalul marjei profitului pentru ultima perioadă fiscală a anului calendaristic este negativă, marja nu poate fi reportată pentru anul calendaristic următor.

(7) În scopul aplicării art. 152^2 alin. (13) şi (14) din Codul fiscal, persoana impozabilă revânzătoare va îndeplini următoarele obligaţii:

a) va ţine un jurnal special de cumpărări în care se înscriu toate bunurile supuse regimului special;

b) va ţine un jurnal special de vânzări în care se înscriu toate bunurile livrate în regim special;

c) va ţine un registru comparativ care permite să se stabilească, la finele fiecărei perioade fiscale, alta decât ultima perioadă fiscală a anului calendaristic, totalul bazei de impozitare pentru livrările efectuate în respectiva perioadă fiscală şi, după caz, taxa colectată;

d) va ţine evidenţa separată pentru stocurile de bunuri supuse regimului special;

e) va emite o factură prin autofacturare către fiecare furnizor de la care achiziţionează bunuri supuse regimului special şi care nu este obligat să emită o factură sau orice alt document ce serveşte drept factură. La factură se anexează declaraţia furnizorului care confirmă că acesta nu a beneficiat de nici o scutire sau rambursare a taxei pentru cumpărarea, importul sau achiziţia intracomunitară de bunuri livrate de persoana impozabilă revânzătoare. Factura emisă prin autofacturare trebuie să cuprindă următoarele informaţii:

1. numărul de ordine şi data emiterii facturii;

2. data achiziţiei şi numărul cu care a fost înregistrată în jurnalul special de cumpărări prevăzut la lit. a) sau data primirii bunurilor;

3. numele şi adresa părţilor;

4. codul de înregistrare în scopuri de TVA al persoanei impozabile revânzătoare;

5. descrierea şi cantitatea de bunuri cumpărate sau primite;

6. preţul de cumpărare, care se înscrie în factură la momentul cumpărării pentru bunurile în regim de consignaţie;

(8) O întreprindere mică care livrează bunuri unei persoane impozabile revânzătoare, conform art. 152^2 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, va menţiona în factura emisă că livrarea în cauză se referă la bunurile prevăzute la art. 152^2 alin. (1) lit. a) - d) din Codul fiscal, şi că aceste bunuri au fost utilizate de întreprinderea mică ca active corporale fixe, aşa cum sunt acestea definite la art. 125^1 alin. (1) pct. 3) din Codul fiscal.

(9) În scopul aplicării art. 152^2 alin. (15) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi, efectuate de un organizator de vânzări prin licitaţie publică, acţionând în nume propriu în cadrul unui contract de comision la vânzare în contul persoanei prevăzute la art. 152^2 alin. (2) lit. a) - d) din Codul fiscal, este constituită din suma totală facturată conform alin. (11), cumpărătorului de către organizatorul vânzării prin licitaţie publică, din care se scad următoarele:

1. suma netă de plată sau plătită de organizatorul vânzării prin licitaţie publică comitentului său, stabilită conform alin. (10), şi

2. suma taxei colectate de organizatorul vânzării prin licitaţie publică pentru livrarea sa.

(10) Suma netă de plată sau plătită de organizatorul vânzării prin licitaţie publică comitentului său va fi egală cu diferenţa dintre:

a) preţul bunurilor la licitaţia publică, şi

b) valoarea comisionului, inclusiv taxa aferentă, obţinut sau care va fi obţinut de organizatorul vânzării prin licitaţie publică de la comitentul său, în cadrul contractului de comision la vânzare.

(11) Organizatorul vânzării prin licitaţie publică trebuie să emită cumpărătorului o factură sau, după caz bonurile fiscale emise conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, care nu trebuie să menţioneze separat valoarea taxei dar care trebuie să menţioneze următoarele informaţii:

a) preţul bunurilor vândute la licitaţie;

b) impozitele, taxele şi alte sume de plată;

c) cheltuielile accesorii cum ar fi comisionul, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, percepute de organizator de la cumpărătorul de bunuri.

(12) Organizatorul vânzării prin licitaţie publică căruia i-au fost transmise bunuri în cadrul unui contract de comision la vânzare trebuie să emită un document către comitentul său, care trebuie să indice valoarea tranzacţiei, adică preţul bunurilor la licitaţie, fără a cuprinde valoarea comisionului obţinut sau ce va fi obţinut de la comitent şi pe baza căreia comitentul, atunci când este persoana impozabilă, trebuie să emită factura organizatorului vânzării prin licitaţie publică conform art. 155 alin. (1) din Codul fiscal, sau care va servi drept factură pentru orice alte persoane decât cele impozabile înregistrate conform art. 153 din Codul fiscal.

(13) Organizatorii de vânzări prin licitaţie publică care livrează bunuri în condiţiile prevăzute la alin. (9) trebuie să evidenţieze în conturile de terţi (Debitori/Creditori diverşi) sumele obţinute sau ce vor fi obţinute de la cumpărătorul de bunuri şi suma plătită sau de plată vânzătorului de bunuri. Aceste sume trebuie justificate corespunzător cu documente.

(14) Livrarea de bunuri către o persoană impozabilă care este organizator de vânzări prin licitaţie publică va fi considerată ca fiind efectuată când vânzarea respectivelor bunuri prin licitaţie publică este efectuată. Prin excepţie, în situaţia în care o licitaţie publică are loc pe parcursul mai multor zile, livrarea tuturor bunurilor vândute pe parcursul acelei licitaţii publice se consideră a fi efectuată în ultima zi a licitaţiei în cauză.

 

Codul fiscal:

Regimul special pentru aurul de investiţii

ART. 152^3

(1) Aurul de investiţii înseamnă:

a) aurul, sub formă de lingouri sau plachete acceptate/cotate pe pieţele de metale preţioase, având puritatea minimă de 9950/00, reprezentate sau nu prin hârtii de valoare, cu excepţia lingourilor sau plachetelor cu greutatea de cel mult 1 g;

b) monedele de aur care îndeplinesc următoarele condiţii:

1. au titlul mai mare sau egal cu 9000/00;

2. sunt reconfecţionate după anul 1800;

3. sunt sau au constituit moneda legală de schimb în statul de origine; şi

4. sunt vândute în mod normal la un preţ care nu depăşeşte valoarea de piaţă liberă a aurului conţinut de monede cu mai mult de 80%;

(2) Nu intră în sfera prezentului articol monedele vândute în scop numismatic.

(3) Următoarele operaţiuni sunt scutite de taxă:

a) livrările, achiziţiile intracomunitare şi importul de aur de investiţii, inclusiv investiţiile în hârtii de valoare, pentru aurul nominalizat sau nenominalizat ori negociat în conturi de aur şi cuprinzând mai ales împrumuturile şi schimburile cu aur care conferă un drept de proprietate sau de creanţă asupra aurului de investiţii, precum şi operaţiunile referitoare la aurul de investiţii care constau în contracte la termen futures şi forward, care dau naştere unui transfer al dreptului de proprietate sau de creanţă asupra aurului de investiţii;

b) serviciile de intermediere în livrarea de aur de investiţii, prestate de agenţi care acţionează în numele şi pe seama unui mandant.

(4) Persoana impozabilă care produce aurul de investiţii sau transformă orice aur în aur de investiţii poate opta pentru regimul normal de taxă pentru livrările de aur de investiţii către altă persoană impozabilă, care în mod normal ar fi scutite, conform prevederilor alin. (3) lit. a).

(5) Persoana impozabilă care livrează în mod curent aur în scopuri industriale poate opta pentru regimul normal de taxă, pentru livrările de aur de investiţii prevăzut la alin. (1) lit. a) către altă persoană impozabilă, care în mod normal ar fi scutite, conform prevederilor alin. (3) lit. a).

(6) Intermediarul care prestează servicii de intermediere în livrarea de aur, în numele şi în contul unui mandant, poate opta pentru taxare, dacă mandantul şi-a exercitat opţiunea prevăzută la alin. (4).

(7) Opţiunile prevăzute la alin. (4) - (6) se exercită printr-o notificare transmisă organului fiscal competent. Opţiunea intră în vigoare la data înregistrării notificării la organele fiscale sau la data depunerii acesteia la poştă, cu confirmare de primire, după caz, şi se aplică tuturor livrărilor de aur de investiţii efectuate de la data respectivă. În cazul opţiunii exercitate de un intermediar, opţiunea se aplică pentru toate serviciile de intermediere prestate de respectivul intermediar în beneficiul aceluiaşi mandant care şi-a exercitat opţiunea prevăzută la alin. (5). În cazul exercitării opţiunilor prevăzute la alin. (4) - (6), persoanele impozabile nu pot reveni la regimul special.

(8) În cazul în care livrarea de aur de investiţii este scutită de taxă, conform prezentului articol, persoana impozabilă are dreptul să deducă:

a) taxa datorată sau achitată, pentru achiziţiile de aur de investiţii efectuate de la o persoană care şi-a exercitat opţiunea de taxare;

b) taxa datorată sau achitată, pentru achiziţiile intracomunitare sau importul de aur, care este ulterior transformat în aur de investiţii de persoana impozabilă sau de un terţ în numele persoanei impozabile;

c) taxa datorată sau achitată, pentru serviciile prestate în beneficiul său, constând în schimbarea formei, greutăţii sau purităţii aurului, inclusiv aurului de investiţii.

(9) Persoana impozabilă care produce aur de investiţii sau transformă aurul în aur de investiţii are dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii legate de producţia sau transformarea aurului respectiv.

(10) Pentru livrările de aliaje sau semifabricate din aur cu titlul mai mare sau egal cu 3250/00, precum şi pentru livrările de aur de investiţii, efectuate de persoane impozabile care şi-au exercitat opţiunea de taxare către cumpărători persoane impozabile, cumpărătorul este persoana obligată la plata taxei, conform normelor.

(11) Persoana impozabilă care comercializează aur de investiţii va ţine evidenţa tuturor tranzacţiilor cu aur de investiţii şi va păstra documentaţia care să permită identificarea clientului în aceste tranzacţii. Aceste evidenţe se vor păstra minimum 5 ani de la sfârşitul anului în care operaţiunile au fost efectuate.

 

Norme metodologice:

65. (1) În scopul implementării art. 152^3 alin. (1) din Codul fiscal, greutăţile acceptate pe pieţele de lingouri cuprind cel puţin următoarele unităţi şi greutăţi:

 

Unitate Greutăţi tranzacţionate

Kg 12,5 / 1

Gram 500 / 250 / 100 / 50 / 20 / 10 / 5 / 2,5 / 2

Uncie (loz = 31,1035 g) 100 / 10 / 5 / 1 / 1/2 / 1/4

Tael (1 tael = 1,193 oz)

(unitate de măsură chinezească) 10 / 5 / 1

Tola (10 tolas = 3,75 oz)

(unitate de măsură, indiană) 10

 

(2) În sensul art. 152^3 alin. (1) lit. b) pct. 2 din Codul fiscal, prin monede reconfecţionate după anul 1800, se înţelege monedele care sunt bătute după anul 1800.

(3) Notificarea prevăzută la art. 152^3 alin. (7) din Codul fiscal, trebuie să fie efectuată anterior operaţiunilor cărora le este aferentă şi trebuie să cuprindă următoarele informaţii:

a) prevederile legale în baza căruia este efectuată, precum şi dacă persoana impozabilă exercită opţiunea în calitate de furnizor sau de intermediar;

b) numele şi codul de înregistrare în scopuri de TVA al persoanei impozabile în beneficiul căreia s-au efectuat sau se vor efectua livrările, precum şi baza de impozitare a acestora.

(4) Persoana desemnată prin art. 152^3 alin. (10) din Codul fiscal, ca obligată la plata taxei aferente achiziţiilor prevăzute la respectiva prevedere, va păstra evidenţe separate pentru aceste achiziţii şi va achita taxa datorată conform art. 157 alin. (2) din Codul fiscal.

 

Codul fiscal:

Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA

ART. 153

(1) Persoana impozabilă care este stabilită în România, conform art. 125^1 alin. (2) lit. b), şi realizează sau intenţionează să realizeze o activitate economică ce implică operaţiuni taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, după cum urmează:

a) înainte de realizarea unor astfel de operaţiuni, în următoarele cazuri:

1. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), cu privire la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici;

2. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;

b) dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a atins sau depăşit acest plafon;

c) dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru persoana impozabilă care:

a) efectuează operaţiuni în afara României care dau drept de deducere a taxei, conform art. 145 alin. (2) lit. b);

b) efectuează operaţiuni scutite de taxă şi optează pentru taxarea acestora, conform art. 141 alin. (3).

(3) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile persoanei tratate ca persoană impozabilă numai pentru că efectuează ocazional livrări intracomunitare de mijloace de transport noi.

(4) O persoană impozabilă care nu este stabilită, conform art. 125^1 alin. (2) lit. b), şi nici înregistrată în scopuri de TVA în România, care are sau nu un sediu fix în România şi care este obligată la plata taxei pentru o livrare de bunuri sau prestare de servicii, conform art. 150 alin. (1) lit. a), va solicita înregistrarea în scopuri de TVA la organele fiscale competente, înainte de efectuarea respectivei livrări de bunuri sau prestări de servicii. Sunt exceptate persoanele stabilite în afara Comunităţii, care efectuează servicii electronice către persoane neimpozabile din România şi care sunt înregistrate într-un stat membru, conform regimului special pentru servicii electronice, pentru toate serviciile electronice prestate în Comunitate.

(5) O persoană impozabilă nestabilită în România şi neînregistrată în scopuri de TVA în România, care are sau nu un sediu fix în România, care intenţionează să efectueze o achiziţie intracomunitară de bunuri, pentru care este obligată la plata taxei, conform art. 151, sau o livrare intracomunitară de bunuri scutită de taxă, va solicita înregistrarea în scopuri de TVA, conform acestui articol, înaintea efectuării achiziţiei intracomunitare sau a livrării intracomunitare.

(6) Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate să solicite înregistrarea, conform alin. (1), (2), (4) sau (5).

(7) În cazul în care o persoană este obligată să se înregistreze, în conformitate cu prevederile alin. (1), (2), (4) sau (5), şi nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu.

(8) Organele fiscale competente pot anula înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, conform prezentului articol, dacă, potrivit prevederilor prezentului titlu, persoana nu era obligată să solicite înregistrarea sau nu avea dreptul să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform prezentului articol. De asemenea, organele fiscale competente pot anula din oficiu înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, conform prezentului articol, în cazul persoanelor impozabile care figurează în evidenţa specială şi în lista contribuabililor inactivi. Procedura de scoatere din evidenţă este stabilită prin normele procedurale în vigoare. După anularea înregistrării în scopuri de TVA persoanele impozabile pot solicita înregistrarea în scopuri de TVA numai dacă încetează situaţia care a condus la scoaterea din evidenţă.

(9) Persoana înregistrată conform prezentului articol, în termen de 15 zile de la producerea oricăruia dintre evenimentele de mai jos, va anunţa în scris organele fiscale competente cu privire la:

a) modificări ale informaţiilor declarate în cererea de înregistrare sau furnizate prin altă metodă organului fiscal competent, în legătură cu înregistrarea sa, sau care apar în certificatul de înregistrare;

b) încetarea activităţii sale economice.

(10) Prin norme se stabilesc condiţiile de aplicare a prevederilor prezentului articol.

 

Norme metodologice:

66. (1) În cazul în care o persoană este obligată să solicite înregistrarea în condiţiile art. 153 alin. (1), (2), (4), (5) sau (7) din Codul fiscal, înregistrarea respectivei persoane se va considera valabilă începând cu:

a) data comunicării certificatului de înregistrare în cazurile prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. a) şi, după caz, alin. (2), (4), (5) sau (7) din Codul fiscal;

b) prima zi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă optează pentru aplicarea regimului normal de taxă în cazurile prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal;

c) prima zi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă solicită înregistrarea în cazurile prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. b) şi, după caz, la alin. (2) din Codul fiscal.

(2) În aplicarea art. 153 alin. (1) din Codul fiscal, activitatea economică se consideră ca fiind începută din momentul în care o persoană intenţionează să efectueze o astfel de activitate. Intenţia persoanei trebuie apreciată în baza elementelor obiective ca de exemplu faptul că aceasta începe să angajeze costuri şi/sau să facă investiţii pregătitoare necesare pentru iniţierea unei activităţi economice.

(3) Persoana impozabilă care este stabilită în România potrivit art. 125^1 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, prin structuri care au sau nu personalitate juridică, se va înregistra în scopuri de TVA conform alin. (1).

(4) Persoana impozabilă care nu este stabilită în România conform art. 125^1 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, şi care are sau nu un sediu fix în România conform art. 125^1 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, se poate înregistra la autoritatea fiscală competentă după cum urmează:

a) fie direct, fie prin desemnarea unui reprezentant fiscal, dacă persoana este stabilită în spaţiul comunitar. În cazul înregistrării directe, această persoană va declara adresa din România la care pot fi examinate toate evidenţele şi documentele ce trebuie păstrate în conformitate cu prevederile acestui titlu;

b) prin desemnarea unui reprezentant fiscal, dacă persoana nu este stabilită în spaţiul comunitar, chiar dacă aceasta dispune de un sediu fix în România conform art. 125^1 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal.

(5) Toate sucursalele sau alte subunităţi fără personalitate juridică ale unei persoane impozabile trebuie înregistrate sub un singur cod de înregistrare în scopuri de TVA. Persoana impozabilă care are sediul activităţii în străinătate şi este stabilită în România în scopuri de TVA conform art. 125^1 alin. (1) lit. a) sau b) din Codul fiscal, prin structuri fără personalitate juridică precum sucursale sau alte subunităţi fără personalitate juridică, va desemna o sucursală sau o subunitate care să depună decontul de taxă şi care va fi responsabilă pentru toate obligaţiile în scopuri de TVA, conform acestui titlu, ale tuturor subunităţilor stabilite în România.

(6) Persoanele impozabile care au fost înregistrate în România înainte de data aderării prin sedii permanente, sunt obligate să aplice prevederile alin. (5). În cursul lunii ianuarie 2007, vor utiliza un singur cod de înregistrare în scopuri de TVA atribuit unuia dintre sediile permanente şi totodată va solicita anularea codurilor de înregistrare în scopuri de TVA a celorlalte sedii permanente.

(7) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA şi care în urma înregistrării respective desfăşoară exclusiv operaţiuni ce nu dau dreptul la deducere va solicita anularea înregistrării în termen de 10 zile de la încheierea lunii în care se desfăşoară exclusiv operaţiuni fără drept de deducere.

(8) Anularea se va efectua în prima zi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă a solicitat anularea înregistrării sau înregistrarea este anulată în condiţiile art. 153 alin. (8) din Codul fiscal.

(9) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA şi care îşi încetează activitatea economică va solicita să fie radiată în termen de 15 zile de la data documentelor ce evidenţiază acest lucru. Persoanele impozabile care s-au înregistrat în România conform art. 153 alin. (5) din Codul fiscal, pot solicita radierea în cazul în care nu mai realizează achiziţii sau livrări intracomunitare în România pentru care sunt obligate la plata taxei în România conform art. 151 din Codul fiscal. Persoanele impozabile care s-au înregistrat în România conform art. 153 alin. (4) din Codul fiscal, pot solicita radierea în cazul în care nu mai realizează livrări de bunuri/prestări de servicii în România pentru care sunt obligate la plata taxei în România conform art. 150 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal. Radierea va fi valabilă din prima zi a lunii următoare celei în care s-a depus declaraţia de încetare a activităţii.

 

Codul fiscal:

Înregistrarea în scopuri de TVA a altor persoane care efectuează achiziţii intracomunitare

ART. 153^1

(1) Persoana impozabilă care nu este înregistrată şi nu are obligaţia să se înregistreze, conform art. 153, şi persoana juridică neimpozabilă care intenţionează să efectueze o achiziţie intracomunitară în România au obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform prezentului articol, înaintea efectuării achiziţiei intracomunitare, în cazul în care valoarea achiziţiei intracomunitare respective depăşeşte plafonul pentru achiziţii intracomunitare în anul calendaristic în care are loc achiziţia intracomunitară.

(2) Persoana impozabilă care nu este înregistrată şi nu este obligată să se înregistreze, conform art. 153, şi persoana juridică neimpozabilă pot solicita să se înregistreze, conform prezentului articol, în cazul în care realizează achiziţii intracomunitare, conform art. 126 alin. (6).

(3) Organele fiscale competente vor înregistra, în scopuri de TVA, conform prezentului articol, orice persoană care solicită înregistrarea, conform alin. (1) sau

(4) Dacă persoana obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, în condiţiile alin. (1), nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu.

(5) Persoana înregistrată în scopuri de TVA, conform alin. (1), poate solicita anularea înregistrării sale oricând, după expirarea anului calendaristic următor celui în care a fost înregistrată, dacă valoarea achiziţiilor sale intracomunitare nu a depăşit plafonul de achiziţii în anul în care face solicitarea sau în anul calendaristic anterior şi dacă nu şi-a exercitat opţiunea conform alin. (7).

(6) Persoana înregistrată în scopuri de TVA, conform alin. (2), poate solicita anularea înregistrării oricând după expirarea a 2 ani calendaristici care urmează anului în care a optat pentru înregistrare, dacă valoarea achiziţiilor sale intracomunitare nu a depăşit plafonul de achiziţii în anul în care depune această solicitare sau în anul calendaristic anterior, dacă nu şi-a exercitat opţiunea conform alin. (7).

(7) Dacă după expirarea anului calendaristic prevăzut la alin. (5) sau a celor 2 ani calendaristici prevăzuţi la alin. (6), care urmează celui în care s-a efectuat înregistrarea, persoana impozabilă efectuează o achiziţie intracomunitară în baza codului de înregistrare în scopuri de TVA, obţinut conform prezentului articol, se consideră că persoana a optat conform art. 126 alin. (6), cu excepţia cazului în care a depăşit plafonul de achiziţii intracomunitare.

(8) Organele fiscale competente vor anula înregistrarea unei persoane, conform prezentului articol, dacă:

a) persoana respectivă este înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153; sau

b) persoana respectivă are dreptul la anularea înregistrării în scopuri de TVA, conform prezentului articol, şi solicită anularea conform alin. (5) sau (6).

 

Norme metodologice:

67. (1) Persoanele impozabile prevăzute la art. 126 alin. (4) din Codul fiscal, sunt obligate să solicite înregistrarea în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare conform art. 153^1 alin. (1) din Codul fiscal, dacă depăşesc plafonul pentru achiziţii intracomunitare de 10.000 euro stabilit conform pct. 2 alin. (5) - (7). În cazul în care o persoană este obligată să solicite înregistrarea în condiţiile art. 153^1 alin. (1) din Codul fiscal, înregistrarea respectivei persoane conform acestui articol va fi considerată valabilă de la data solicitării înregistrării.

(2) În cazul în care o persoană solicită înregistrarea în scopuri de TVA în condiţiile art. 153^1 alin. (2) din Codul fiscal, respectiv prin opţiunea de a aplica regimul general prevăzut la art. 126 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, înregistrarea respectivei persoane conform acestui articol va fi considerată valabilă de la data solicitării înregistrării.

(3) În cazul în care o persoană solicită anularea înregistrării în condiţiile art. 153^1 alin. (5) sau (6) din Codul fiscal, înregistrarea respectivei persoane se va considera anulată din prima zi a anului calendaristic în care se face cererea de anulare.

(4) Persoanele înregistrate conform art. 153^1 din Codul fiscal, nu pot comunica acest cod pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate către alte persoane, acesta fiind comunicat altor persoane numai pentru achiziţii intracomunitare precum şi în situaţiile prevăzute la art. 154 din Codul fiscal.

(5) Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă care nu este înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, şi care efectuează achiziţii intracomunitare de bunuri accizabile, nu are obligaţia să se înregistreze conform art. 153^1 din Codul fiscal, pentru plata taxei aferente respectivei achiziţii intracomunitare.

(6) Orice persoană care efectuează achiziţii intracomunitare de mijloace noi de transport, care nu este înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, nu are obligaţia să se înregistreze conform art. 153^1 din Codul fiscal, pentru plata taxei aferente respectivei achiziţii intracomunitare.

(7) Prevederile prezentelor norme se completează cu prevederile pct. 2.

(8) Instituţiile publice care sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, pentru întreaga activitate sau numai pentru parte din structură, nu vor solicita înregistrarea conform art. 153^1 din Codul fiscal. Pentru toate achiziţiile intracomunitare de bunuri vor comunica codul de înregistrare în scopuri de TVA acordat conform art. 153, indiferent dacă achiziţiile sunt destinate utilizării pentru activitatea desfăşurată în calitate de autoritate publică, pentru care instituţia publică nu are calitatea de persoană impozabilă, sau pentru activităţi pentru care instituţia publică are calitatea de persoană impozabilă.

 

Codul fiscal:

Prevederi generale referitoare la înregistrare

ART. 154

(1) Codul de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit conform art. 153 şi 153^1, are prefixul <>, conform Standardului internaţional ISO 3166 - alpha 2.

(2) Anularea înregistrării în scopuri de TVA a unei persoane nu o exonerează de răspunderea care îi revine, conform prezentului titlu, pentru orice acţiune anterioară datei anulării şi de obligaţia de a solicita înregistrarea în condiţiile prezentului titlu.

(3) Departamentele unei instituţii publice se pot înregistra pentru scopuri de TVA, dacă pot fi considerate ca parte distinctă din structura organizatorică a instituţiei publice, prin care se realizează operaţiuni impozabile.

(4) Prin norme se stabilesc cazurile în care persoanele nestabilite în România pot fi scutite de înregistrarea pentru scopuri de TVA, conform prezentului capitol.

 

Norme metodologice:

68. (1) În sensul art. 154. alin. (4) din Codul fiscal, persoana impozabilă nestabilită în România poate fi scutită de obligaţia înregistrării în scopuri de TVA când efectuează în România una sau mai multe din operaţiunile următoare pentru care este obligată la plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal:

a) servicii prestate ocazional, dacă aceste operaţiuni nu sunt precedate de achiziţii intracomunitare de bunuri efectuate în România;

b) livrări ocazionale de bunuri în România, cu excepţia:

1. livrărilor intracomunitare de bunuri scutite conform art. 143 alin. (2) din Codul fiscal;

2. vânzărilor la distanţă;

3. livrărilor de bunuri precedate de achiziţii intracomunitare de bunuri în România;

c) livrări de bunuri scutite de taxă în condiţiile art. 143 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul fiscal;

d) livrări de bunuri scutite care sunt plasate într-un regim vamal suspensiv;

e) livrări sau achiziţii de bunuri scutite care sunt plasate într-un regim de antrepozit de TVA şi/sau care încă se află în acest regim;

f) prestări de servicii scutite aferente bunurilor plasate în regim de antrepozitare TVA şi/sau care încă se află în acest regim.

(2) În sensul alin. (1) lit. a) şi b), livrările de bunuri şi prestările de servicii sunt considerate ocazionale dacă sunt realizate o singură dată în cursul unui an.

(3) Persoanele nestabilite în România sunt obligate să facă plata taxei datorate în România în condiţiile prevăzute la art. 157 alin. (6) din Codul fiscal.

 

Codul fiscal:

(5) Persoanele înregistrate:

a) conform art. 153 vor comunica codul de înregistrare în scopuri de TVA tuturor furnizorilor/prestatorilor sau clienţilor. Informarea este opţională, dacă persoana beneficiază de prestări de servicii, conform art. 133 alin. (2) lit. c) - f), lit. h) pct. 2 şi lit. i);

b) conform art. 153^1 vor comunica codul de înregistrare în scopuri de TVA furnizorului, de fiecare dată când realizează o achiziţie intracomunitară de bunuri. Comunicarea codului este opţională în cazul în care persoana respectivă beneficiază de prestări de servicii, conform art. 133 alin. (2) lit. c) - f), lit. h) pct. 2 şi lit. i). Pentru alte operaţiuni constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii este interzisă comunicarea codului de înregistrare în scopuri de TVA, obţinut în temeiul art. 153^1, furnizorilor/prestatorilor sau clienţilor.

(6) Persoana impozabilă nestabilită în România, care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, va comunica denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit conform art. 153 reprezentantului său fiscal, clienţilor şi furnizorilor săi, pentru operaţiunile efectuate sau de care a beneficiat în România.

 

Facturarea

ART. 155

(1) Persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, alta decât o livrare/prestare fără drept de deducere a taxei, conform art. 141 alin. (1) şi (2), trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, cel târziu până în cea de-a 15-a zi lucrătoare a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, pentru suma avansurilor încasate în legătură cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, cel târziu până în cea de-a 15-a zi lucrătoare a lunii următoare celei în care a încasat avansurile, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă.

 

Norme metodologice:

69. (1) Prevederile art. 155 alin. (1) din Codul fiscal, se aplică şi pentru situaţiile prevăzute la art. 132 alin. (3) din Codul fiscal.

(2) Persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii scutită fără drept de deducere a taxei conform art. 141 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal, nu are obligaţia întocmirii unei facturi, dar operaţiunile vor fi consemnate în documente potrivit legislaţiei contabile. Emiterea facturii nu este interzisă fiind opţiunea persoanei impozabile de a factura operaţiunile respective. În situaţia în care factura este emisă aceasta trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal.

(3) Transferul proprietăţii bunurilor în executarea creanţelor, în situaţia în care bunurile au fost predate pe bază de înţelegere între debitor şi creditor, se consemnează în facturi de către debitor, dacă operaţiunea constituie livrare de bunuri.

(4) Regularizarea facturilor emise pentru plăţi în avans se realizează prin stornarea facturii de avans la data emiterii facturii pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri şi/sau prestării de servicii. Stornarea se poate face separat sau pe aceeaşi factură pe care se evidenţiază contravaloarea integrală a livrării de bunuri şi/sau prestării de servicii.

(5) În cazul reducerilor de preţ acordate de producătorii/distribuitorii de bunuri potrivit prevederilor pct. 19 alin. (2), pe bază de cupoane valorice, facturile de reducere se întocmesc direct pe numele comercianţilor care au acceptat cupoanele valorice de la consumatorii finali, chiar dacă iniţial facturile de livrare a bunurilor pentru care se acordă aceste reduceri de preţ au fost emise de producători/distribuitori către diverşi intermediari cumpărători-revânzători. La rubrica "Cumpărător" se înscriu datele de identificare ale cumpărătorului care a acceptat cupoanele valorice de la consumatorii finali. În plus în factura fiscală de reducere de preţ se va menţiona "reducere de preţ acordată în baza cupoanelor valorice".

 

Codul fiscal:

(2) Persoana înregistrată conform art. 153 trebuie să autofactureze, în termenul prevăzut la alin. (1), fiecare livrare de bunuri sau prestare de servicii către sine.

 

Norme metodologice:

70. (1) Autofactura pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii către sine trebuie emisă numai dacă operaţiunile în cauză sunt taxabile şi numai în scopul taxei, fiind obligatorie menţionarea următoarelor informaţii:

a) numărul facturii, care va fi un număr secvenţial acordat în baza uneia sau mai multor serii, care identifică în mod unic o factură;

b) data emiterii;

c) numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA al persoanei impozabile, la rubrica furnizor;

d) pentru situaţiile prevăzute la art. 128 alin. (4) lit. a), c) şi d) din Codul fiscal, şi la prima teză a art. 129 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, la rubrica cumpărător se înscriu informaţiile menţionate la lit. c);

e) numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA ale beneficiarului, la rubrica cumpărător, pentru situaţiile prevăzute la art. 128 alin. (4) lit. b), şi a doua teză a art. 129 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal;

f) denumirea şi descrierea bunurilor livrate sau serviciilor prestate;

g) valoarea bunurilor sau serviciilor, exclusiv taxa;

h) cota de taxă aplicabilă;

i) valoarea taxei colectate.

(2) Informaţiile din factura emisă prin autofacturare se înscriu în jurnalele pentru vânzări şi sunt preluate corespunzător în decontul de taxă prevăzut la art. 156^2 din Codul fiscal, ca taxă colectată.

 

Codul fiscal:

(3) Persoana impozabilă va emite o factură, în termenul stabilit la alin. (1), pentru fiecare vânzare la distanţă pe care a efectuat-o, în condiţiile art. 132 alin. (2).

(4) Persoana impozabilă va emite o autofactură, în termenul stabilit la alin. (1), pentru fiecare transfer pe care l-a efectuat în alt stat membru, în condiţiile art. 128 alin. (10).

 

Norme metodologice:

71. (1) Persoana înregistrată sau care ar fi fost obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România conform art. 153 din Codul fiscal, este obligată să emită facturi prin autofacturare, potrivit prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul fiscal, pentru fiecare transfer pe care l-a efectuat în alt stat membru. Factura se emite numai în scopul taxei, fiind obligatorie menţionarea următoarelor informaţii:

a) numărul autofacturii va fi un număr secvenţial acordat în baza uneia sau mai multor serii, care identifică în mod unic o factură;

b) data emiterii;

c) numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA din România al persoanei impozabile, la rubrica furnizor;

d) numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA al aceleiaşi persoane impozabile din Statul Membru în care se transferă bunurile, precum şi adresa exactă a locului în care au fost transferate bunurile;

e) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la art. 153 din Codul fiscal, ale reprezentantului fiscal, în cazul în care persoana care realizează transferul nu este stabilită în România şi şi-a desemnat un reprezentant fiscal în România;

f) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi particularităţile prevăzute la art. 125^1 alin. (3) din Codul fiscal, în definirea bunurilor în cazul transferului de mijloace de transport noi;

g) data la care au fost transferate bunurile;

h) valoarea bunurilor transferate;

(2) Informaţiile din factura emisă prin autofacturare se înscriu în jurnalele pentru vânzări şi sunt preluate corespunzător în decontul de taxă prevăzut la art. 156^2 din Codul fiscal.

 

Codul fiscal:

(5) Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informaţii:

a) numărul de ordine, în baza uneia sau mai multor serii, care identifică factura în mod unic;

b) data emiterii facturii;

c) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la art. 153, după caz, ale persoanei impozabile care emite factura;

d) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la art. 153, ale reprezentantului fiscal, în cazul în care furnizorul/prestatorul nu este stabilit în România şi şi-a desemnat un reprezentant fiscal, dacă acesta din urmă este persoana obligată la plata taxei;

e) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la art. 153, ale cumpărătorului de bunuri sau servicii, după caz;

f) numele şi adresa cumpărătorului, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care cumpărătorul este înregistrat, conform art. 153, precum şi adresa exactă a locului în care au fost transferate bunurile, în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. d);

g) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la art. 153, ale reprezentantului fiscal, în cazul în care cealaltă parte contractantă nu este stabilită în România şi şi-a desemnat un reprezentant fiscal în România, în cazul în care reprezentantul fiscal este persoană obligată la plata taxei;

h) codul de înregistrare în scopuri de TVA furnizat de client prestatorului, pentru serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) - f), lit. h) pct. 2 şi lit. i);

i) codul de înregistrare în scopuri de TVA cu care se identifică cumpărătorul în celălalt stat membru, în cazul operaţiunii prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a);

j) codul de înregistrare în scopuri de TVA cu care furnizorul s-a identificat în alt stat membru şi sub care a efectuat achiziţia intracomunitară în România, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, prevăzut la art. 153 sau 153^1, al cumpărătorului, în cazul aplicării art. 126 alin. (4) lit. b);

k) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi particularităţile prevăzute la art. 125^1 alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;

l) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, cu excepţia cazului în care factura este emisă înainte de data livrării/prestării sau încasării avansului;

m) baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune netaxabilă, preţul unitar, exclusiv taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ;

n) indicarea, în funcţie de cotele taxei, a taxei colectate şi a sumei totale a taxei colectate, exprimate în lei, sau a următoarelor menţiuni:

1. în cazul în care nu se datorează taxa, o menţiune referitoare la prevederile aplicabile din acest titlu sau din Directiva a 6-a, ori menţiunile <>, <>, <<neimpozabilă în România>> sau, după caz, <>;

2. în cazul în care taxa se datorează de beneficiar în condiţiile art. 150 alin. (1) lit. b) - d) şi g) sau ale art. 160, o menţiune la prevederile prezentului titlu sau ale Directivei a 6-a ori menţiunea <>;

o) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi sau documente pentru aceeaşi operaţiune;

p) orice altă menţiune cerută de acest titlu.

(6) Semnarea şi ştampilarea facturilor nu sunt obligatorii.

(7) Prin derogare de la alin. (1) şi fără să contravină prevederilor alin. (3), persoana impozabilă este scutită de obligaţia emiterii facturii, pentru următoarele operaţiuni, cu excepţia cazului în care beneficiarul solicită factura:

a) transportul persoanelor cu taximetre, precum şi transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau a abonamentelor;

b) livrările de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestările de servicii către populaţie, consemnate în documente, fără nominalizarea cumpărătorului;

c) livrările de bunuri şi prestările de servicii consemnate în documente specifice, care conţin cel puţin informaţiile prevăzute la alin. (5).

(8) Prin norme se stabilesc condiţiile în care:

a) se poate întocmi o factură centralizatoare pentru mai multe livrări separate de bunuri sau prestări separate de servicii;

b) se pot emite facturi de către cumpărător sau client în numele şi în contul furnizorului/prestatorului;

c) se pot transmite facturi prin mijloace electronice;

d) se pot emite facturi de către un terţ în numele şi în contul furnizorului/prestatorului;

e) se pot păstra facturile într-un anumit loc.

 

Norme metodologice:

72. (1) Factura prevăzută la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, va fi întocmită în limba română, şi după caz poate fi întocmită şi într-o altă limbă. Baza de impozitare poate fi înscrisă în valută, dar dacă operaţiunea nu este scutită de taxă, suma taxei trebuie înscrisă şi în lei. Pentru înregistrarea în jurnalele de vânzări baza impozabilă va fi convertită în lei utilizând cursul de schimb prevăzut la art. 139^1 din Codul fiscal.

(2) În situaţia în care denumirea bunurilor livrate/serviciilor prestate nu poate fi înscrisă pe o singură pagină, elementele prevăzute la art. 155 alin. (5) lit. c) - j) din Codul fiscal, se pot înscrie numai pe prima pagină a facturii. În această situaţie, este obligatorie însă, înscrierea numărului paginii facturii pe fiecare pagină a acesteia.

(3) În sensul art. 155 alin. (8) lit. a) din Codul fiscal, factura centralizatoare se poate întocmi dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) să se refere la livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii către acelaşi client, pentru care faptul generator al taxei ia naştere într-o perioadă ce nu depăşeşte o lună calendaristică;

b) toate documentele emise la data livrării de bunuri sau prestării de servicii să fie obligatoriu anexate la factura centralizatoare.

(4) În sensul art. 155 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, factura se poate întocmi de către cumpărătorul unui bun sau serviciu în următoarele condiţii:

a) părţile să încheie un acord prin care să se prevadă această procedură de facturare;

b) să existe o procedură scrisă de acceptare a facturii;

c) cumpărătorul să fie stabilit în Comunitate şi înregistrat în România conform art. 153 din Codul fiscal;

d) atât furnizorul/prestatorul, în cazul în care este înregistrat în România conform art. 153 din Codul fiscal, cât şi cumpărătorul să notifice prin scrisoare recomandată organului fiscal competent aplicarea acestei proceduri de facturare, cu cel puţin o lună calendaristică înainte de a o iniţia, şi să anexeze la notificare acordul şi procedura de acceptare prevăzute la lit. a) şi respectiv b);

e) factura să fie emisă în numele şi în contul furnizorului/prestatorului de către cumpărător, şi trimisă furnizorului/prestatorului;

f) factura să cuprindă elementele prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;

g) factura să fie înregistrată într-un jurnal special de vânzări de către furnizor/prestator, dacă este înregistrat în România conform art. 153 din Codul fiscal.

73. (1) În sensul art. 155 alin. (8) lit. c) din Codul fiscal, se pot transmite facturi prin mijloace electronice în următoarele condiţii:

a) pentru operaţiuni efectuate în România, inclusiv pentru livrări intracomunitare:

1. părţile să încheie un acord prin care să se prevadă această procedură de facturare;

2. furnizorul/prestatorul şi/sau cumpărătorul, dacă sunt înregistraţi conform art. 153 din Codul fiscal, să notifice, prin scrisoare recomandată, organul fiscal competent că vor aplica o astfel de procedură de facturare, cu cel puţin o lună calendaristică înainte de a o iniţia, şi să anexeze la notificare acordul prevăzut la lit. a);

3. să se garanteze autenticitatea sursei şi integritatea conţinutului facturii prin: semnătură electronică, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, prin schimbul electronic de date EDI definit la art. 2 din Recomandările Comisiei 1994/820/EC din 19 octombrie 1994 referitor la aspectele legale ale schimbului electronic de date, sau orice alte mijloace electronice agreate de Direcţia de tehnologia informaţiei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;

4. să existe un document centralizator pe suport de hârtie, cu evidenţa tuturor facturilor transmise prin schimbul electronic de date EDI, într-o lună calendaristică de o persoană impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, sau a tuturor facturilor astfel primite într-o lună calendaristică de orice persoană obligată la plata taxei, în cazul în care furnizorul/prestatorul nu este înregistrat conform art. 153 din Codul fiscal;

b) pentru achiziţiile intracomunitare efectuate în România:

1. părţile să încheie un acord prin care să se prevadă această procedură de facturare;

2. cumpărătorul, în cazul în care este persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153^1 din Codul fiscal, să notifice, prin scrisoare recomandată, organul fiscal competent că va aplica o astfel de procedură de facturare, cu cel puţin o lună calendaristică înainte de a o iniţia, şi să anexeze la scrisoare acordul prevăzut la lit. a);

3. să existe un document pe suport de hârtie, cu evidenţa tuturor facturilor primite prin schimbul electronic de date EDI într-o lună calendaristică de orice persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă înregistrată conform art. 153^1 din Codul fiscal;

(2) În sensul alin. (1) lit. b) condiţiile pentru facturarea prin mijloace electronice sunt stabilite de ţara în care au loc livrările intracomunitare.

74. (1) În sensul art. 155 alin. (8) lit. d) din Codul fiscal, emiterea facturii poate fi externalizată, respectiv factura se poate întocmi de un terţ în următoarele condiţii:

a) furnizorul/prestatorul să notifice prin scrisoare recomandată organul fiscal competent că emiterea de facturi va fi realizată de un terţ, cu cel puţin o lună calendaristică înainte de a iniţia această procedură, şi să anexeze la scrisoare numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA al terţului;

b) factura să fie emisă de către terţ în numele şi în contul furnizorului/prestatorului;

c) factura să cuprindă toate elementele prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;

d) facturile să fie puse la dispoziţia organelor fiscale competente fără nici o întârziere, ori de câte ori se solicită acest lucru.

75. (1) În sensul art. 155 alin. (8) lit. d) din Codul fiscal, în cazul bunurilor supuse executării silite care sunt livrate prin organele de executare silită, factura se va întocmi de către organele de executare silită pe numele şi în contul debitorului executat silit. În factură se face o menţiune cu privire la faptul că facturarea este realizată de organul de executare silită către care se fac şi plăţile de către cumpărător. Originalul facturii se transmite cumpărătorului, respectiv adjudecatarului, iar exemplarul al doilea se transmite debitorului executat silit. Prin organe de executare silită se înţelege persoanele abilitate prin lege să efectueze procedura de executare silită.

(2) Dacă organul de executare silită încasează contravaloarea bunurilor inclusiv taxa de la cumpărător sau de la adjudecatar, are obligaţia să vireze la bugetul de stat taxa încasată de la cumpărător sau adjudecatar în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care adjudecarea a devenit executorie. Pe baza documentului de plată a taxei pe valoarea adăugată transmis de organele de executare silită, debitorul executat silit evidenţiază suma achitată, cu semnul minus, în decontul de taxă pe valoarea adăugată la rândul de regularizări taxa colectată din decontul de taxă prevăzut la art. 156^2 din Codul fiscal.

(3) Dacă, potrivit legii, cumpărătorul sau adjudecatarul are obligaţia să plătească la unităţile Trezoreriei Statului taxa aferentă bunurilor cumpărate, organului de executare silită nu-i mai revin obligaţii referitoare la plata taxei. Organul de executare silită sau, după caz, cumpărătorul/adjudecatarul transmite o copie de pe documentul prin care s-a efectuat plata taxei debitorului executat silit. Prevederile acestui alineat nu se aplică pentru situaţiile prevăzute la art. 160 din Codul fiscal, fiind aplicabile regulile specifice referitoare la taxarea inversă.

(4) Organele de executare silită înregistrează taxa din facturile pentru operaţiuni de executare silită emise în alte conturi contabile decât cele specifice taxei pe valoarea adăugată. Dacă organul de executare silită este persoană înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, nu va evidenţia în decontul de taxă operaţiunile respective.

(5) În situaţia în care valorificarea bunurilor supuse executării silite a fost realizată prin organele de executare silită, debitorul executat silit trebuie să înregistreze în evidenţa proprie operaţiunea de livrare de bunuri pe baza facturii de executare silită transmise de organele de executare silită, inclusiv taxa colectată aferentă. Prevederile acestui alineat nu se aplică pentru situaţiile prevăzute la art. 160 din Codul fiscal, fiind aplicabile regulile specifice referitoare la taxarea inversă.

(6) Factura de executare silită emisă de organul de executare silită va conţine pe lângă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, numele şi datele de identificare a organului de executare silită prin care se realizează livrarea bunurilor şi menţiunea, "Factura pentru operaţiuni de executare silită".

76. În sensul art. 155 alin. (8) lit. e) din Codul fiscal, facturile emise şi primite se pot stoca prin orice metode şi în orice loc în următoarele condiţii:

a) locul de stocare să se afle pe teritoriul României, cu excepţia facturilor emise şi primite prin mijloace electronice, care se pot stoca în orice loc dacă, pe perioada stocării:

1. se garantează accesul on-line la datele respective;

2. se garantează autenticitatea sursei şi integritatea conţinutului facturilor, precum şi faptul că acestea sunt lizibile;

3. datele care garantează autenticitatea sursei şi integritatea conţinutului facturilor sunt de asemenea stocate;

b) facturile sau conţinutul facturilor emise şi primite, în cazul stocării prin mijloace electronice, să fie puse la dispoziţia organelor fiscale competente fără nici o întârziere, ori de câte ori se solicită acest lucru.

77. Transmiterea şi stocarea prin mijloace electronice a facturilor reprezintă transmiterea sau punerea la dispoziţia beneficiarului, precum şi stocarea, prin echipamente electronice de procesare şi stocarea de date, inclusiv compresia digitală, pe bază de cabluri telegrafice, transmisie radio, tehnologiilor optice sau de alte mijloace electromagnetice.

 

Codul fiscal:

(9) Prin derogare de la dispoziţiile alin. (5), se pot întocmi facturi simplificate în cazurile stabilite prin norme.

 

Norme metodologice:

78. (1) Nu se pot emite facturi simplificate pentru livrările intracomunitare de bunuri, prevăzute la art. 143 alin. (2) din Codul fiscal.

(2) În vederea emiterii de facturi simplificate, persoanele impozabile trebuie să depună o solicitare la Direcţia de reglementări contabile din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Solicitările, însoţite de avizul acestei direcţii, vor fi transmise Direcţiei generale legislaţie impozite indirecte din cadrul Ministerului Finanţelor Publice în vederea consultării Comitetului TVA, conform prevederilor Directivei a 6-a. Facturile simplificate se pot emite numai după consultarea Comitetului şi transmiterea unui răspuns pozitiv către solicitanţi.

 

Codul fiscal:

Evidenţa operaţiunilor

ART. 156

(1) Persoanele impozabile stabilite în România trebuie să ţină evidenţe corecte şi complete ale tuturor operaţiunilor efectuate în desfăşurarea activităţii lor economice.

(2) Persoanele obligate la plata taxei pentru orice operaţiune sau care se identifică drept persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform prezentului titlu, în scopul desfăşurării oricărei operaţiuni, trebuie să ţină evidenţe pentru orice operaţiune reglementată de prezentul titlu.

(3) Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile trebuie să ţină evidenţe corecte şi complete ale tuturor achiziţiilor intracomunitare.

(4) Evidenţele prevăzute la alin. (1) - (3) trebuie întocmite şi păstrate astfel încât să cuprindă informaţiile, documentele şi conturile, inclusiv registrul nontransferurilor şi registrul bunurilor primite din alt stat membru, în conformitate cu prevederile din norme.

(5) În cazul asociaţiilor în participaţiune care nu constituie o persoană impozabilă, drepturile şi obligaţiile legale privind taxa revin asociatului care contabilizează veniturile şi cheltuielile, potrivit contractului încheiat între părţi.

 

Norme metodologice:

79. (1) În sensul art. 156 alin. (4) din Codul fiscal, fiecare persoană impozabilă va ţine următoarele evidenţe şi documente:

a) evidenţe contabile ale activităţii sale economice;

b) al doilea exemplar al facturilor sau altor documente emise de aceasta şi legate de activitatea sa economică, conform prevederilor de la pct. 76;

c) facturile sau alte documente primite şi legate de activitatea sa economică;

d) documentele vamale şi după caz cele privind accizele legate de importul, exportul, livrarea intracomunitară şi achiziţia intracomunitară de bunuri realizată de respectiva persoană;

e) facturile şi alte documente emise sau primite de respectiva persoană pentru majorarea sau reducerea contravalorii livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii, achiziţiilor intracomunitare sau importurilor;

f) un registru al nontransferurilor de bunuri transportate de persoana impozabilă, sau de altă persoană în contul acesteia în afara României dar în interiorul Comunităţii pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (12) lit. f) - h) din Codul fiscal, precum şi pentru alte situaţii în care se aplică măsuri de simplificare aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. Registrul nontransferurilor va cuprinde: descrierea bunurilor, cantitatea bunurilor, valoarea bunurilor, circulaţia bunurilor şi descrierea bunurilor, care nu sunt returnate, cantitatea acestora şi o menţiune referitoare la documentele emise în legătură cu aceste operaţiuni, după caz, precum şi data emiterii acestor documente. Nu trebuie completat acest registru pentru următoarele bunuri:

1. mijloacele de transport înmatriculate în România;

2. paleţi, containere şi alte ambalaje care circulă fără facturare;

3. bunurile necesare desfăşurării activităţii de presă, radiodifuziune şi televiziune;

4. bunurile necesare exercitării unei profesii sau meserii dacă:

- preţul sau valoarea normală pe fiecare bun în parte nu depăşeşte nivelul de 1250 EURO la cursul de schimb din data la care bunul este transportat sau expediat în alt stat membru, şi cu condiţia ca bunul să nu fie utilizat mai mult de 7 zile în afara României; sau

- preţul sau valoarea normală pe fiecare bun în parte nu depăşeşte nivelul de 250 EURO la cursul de schimb din data la care bunul este transportat sau expediat în alt stat membru, şi cu condiţia ca bunul să nu fie utilizat mai mult de 24 de luni în afara României;

5. computerele portabile şi alt material profesional similar care este transportat în afara României în cadrul unei deplasări de afaceri de către personalul unei entităţi economice sau de o persoană fizică autorizată;

g) un registru pentru bunurile mobile corporale primite care au fost transportate din alt stat membru al Comunităţii în România de către o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA în acel alt stat sau de altă persoană în numele acesteia, sau care au fost importate în România sau achiziţionate din România de persoana impozabilă înregistrată în alt stat membru, şi care sunt date unei persoane impozabile în România în scopul expertizării sau pentru lucrări efectuate asupra acestor bunuri în România, cu excepţia situaţiilor în care prin ordin al ministrului finanţelor publice nu se impune o asemenea obligaţie. Registrul bunurilor primite nu trebuie ţinut în cazul bunurilor care sunt plasate în regimul vamal de perfecţionare activă. Acest registru va cuprinde:

1. un număr de ordine;

2. data primirii bunurilor;

3. numele şi adresa primitorului;

4. codul de înregistrare în scopuri de TVA al primitorului;

5. cantitatea bunurilor primite;

6. descrierea bunurilor primite;

7. data transportului bunurilor supuse expertizării sau prelucrate transmise clientului;

8. cantitatea şi descrierea bunurilor care nu sunt returnate clientului;

9. cantitatea şi descrierea bunurilor care sunt returnate clientului după prelucrare;

10. o menţiune referitoare la documentele emise în legătură cu serviciile prestate, precum şi data emiterii acestor documente.

(2) Jurnalele pentru vânzări şi pentru cumpărări, registrele, evidenţele şi alte documente similare ale activităţii economice a fiecărei persoane impozabile se vor întocmi astfel încât să permită stabilirea următoarelor elemente:

a) valoarea totală, fără taxă, a tuturor livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii efectuate de această persoană în fiecare perioadă fiscală, evidenţiată distinct pentru:

1. livrările intracomunitare de bunuri scutite;

2. exporturile de bunuri şi alte operaţiuni scutite de taxă;

3. operaţiunile care nu au loc în România;

4. livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii taxabile şi cărora li se aplică cote diferite de taxă;

b) valoarea totală, fără taxă, a tuturor achiziţiilor pentru fiecare perioadă fiscală, evidenţiată distinct pentru:

1. bunuri mobile corporale;

2. servicii;

3. bunuri de capital;

4. achiziţii intracomunitare de bunuri;

5. importuri pentru care persoana impozabilă foloseşte derogarea prevăzută la art. 157 alin. (4) din Codul fiscal;

6. celelalte operaţiuni pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei în condiţiile art. 150 alin. (1) lit. b) - g) din Codul fiscal;

c) taxa colectată de respectiva persoană pentru fiecare perioadă fiscală;

d) taxa totală deductibilă şi taxa dedusă pentru fiecare perioadă fiscală;

e) calculul taxei dedusă provizoriu pentru fiecare perioadă fiscală, a taxei dedusă efectiv pentru fiecare an calendaristic şi al ajustărilor efectuate, atunci când dreptul de deducere se exercită pe bază de pro rata, evidenţiind distinct:

1. taxa dedusă conform art. 147 alin. (3) din Codul fiscal;

2. taxa nededusă conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal;

3. taxa dedusă pe bază de pro-rata conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal.

(3) Documentele prevăzute la alin. (2) nu sunt formulare tipizate stabilite de Ministerul Finanţelor Publice. Fiecare persoană impozabilă poate să-şi stabilească modelul documentelor pe baza cărora determină taxa colectată şi taxa deductibilă conform specificului propriu de activitate, dar acestea trebuie să conţină informaţiile minimale stabilite la alin. (2).

 

Codul fiscal:

Perioada fiscală

ART. 156^1

(1) Perioada fiscală este luna calendaristică.

(2) Prin derogare de la alin. (1), perioada fiscală este trimestrul calendaristic pentru persoana impozabilă care în cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere care nu a depăşit plafonul de 100.000 euro al cărui echivalent în lei se calculează conform normelor.

(3) Persoana impozabilă care se înregistrează în cursul anului trebuie să declare, cu ocazia înregistrării conform art. 153, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic. Dacă cifra de afaceri estimată nu depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârşitul anului calendaristic, persoana impozabilă va depune deconturi trimestriale în anul înregistrării.

(4) Întreprinderile mici care se înregistrează în scopuri de TVA, conform art. 153, în cursul anului, trebuie să declare cu ocazia înregistrării cifra de afaceri obţinută, recalculată în baza activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg. Dacă această cifră depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), în anul respectiv, perioada fiscală va fi luna calendaristică, conform alin. (1). Dacă această cifră de afaceri recalculată nu depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală.

(5) Dacă cifra de afaceri efectiv obţinută în anul înregistrării, recalculată în baza activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg, depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), în anul următor, perioada fiscală va fi luna calendaristică, conform alin. (1). Dacă această cifră de afaceri efectivă nu depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală.

(6) Persoana impozabilă care, potrivit alin. (2) şi (5), are obligaţia depunerii deconturilor trimestriale trebuie să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 ianuarie inclusiv, o notificare în care să menţioneze cifra de afaceri din anul precedent, obţinută sau, după caz, recalculată.

(7) Prin norme se stabilesc situaţiile şi condiţiile în care se poate folosi o altă perioadă fiscală decât luna sau trimestrul calendaristic, cu condiţia ca această perioadă să nu depăşească un an calendaristic.

 

Norme metodologice:

80. (1) În sensul art. 156^1 alin. (1) din Codul fiscal, echivalentul în lei a plafonului de 100.000 de euro se determină pe baza cursului de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru 31 decembrie al anului precedent sau cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru data solicitării înregistrării prin opţiune.

(2) În sensul art. 156^1 alin. (4) din Codul fiscal, organele fiscale competente pot aproba, la solicitarea justificată a persoanei impozabile, o altă perioadă fiscală, respectiv:

a) semestrul calendaristic, dacă persoana impozabilă efectuează operaţiuni impozabile numai pe maximum trei luni calendaristice dintr-un semestru;

b) anul calendaristic, dacă persoana impozabilă efectuează operaţiuni impozabile numai pe maximum şase luni calendaristice dintr-o perioadă de un an calendaristic.

(3) Solicitarea prevăzută la alin. (2) se va transmite autorităţilor fiscale competente până la data de 25 februarie a anului în care se exercită opţiunea şi va fi valabilă pe durata păstrării condiţiilor prevăzute la alin. (2).

 

Codul fiscal:

Plata taxei la buget

ART. 157

(1) Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la care are obligaţia depunerii unuia dintre deconturile sau declaraţiile prevăzute la art. 156^2 şi 156^3.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 va evidenţia în decontul prevăzut la art. 156^2, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145 - 147^1, taxa aferentă achiziţiilor intracomunitare, bunurilor şi serviciilor achiziţionate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condiţiile art. 150 alin. (1) lit. b) - g).

(3) Taxa pentru importuri de bunuri, cu excepţia importurilor scutite de taxă, se plăteşte la organul vamal, în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3), nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153.

(5) Importatorii persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153, evidenţiază taxa aferentă bunurilor importate în decontul prevăzut la art. 156^2, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145 - 147^1.

(6) În cazul în care persoana impozabilă nu este stabilită în România şi este scutită, în condiţiile art. 154 alin. (4), de la înregistrare, conform art. 153, organele fiscale competente trebuie să emită o decizie în care să precizeze modalitatea de plată a taxei pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii realizate ocazional, pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei.

 

Norme metodologice:

81. (1) În scopul aplicării prevederilor art. 157 alin. (4) din Codul fiscal, organele vamale nu vor solicita plata taxei pe valoarea adăugată pentru importuri de bunuri persoanelor care fac dovada că sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal. Nu se aplică aceste prevederi în cazul persoanelor care sunt înregistrate în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare conform art. 153^1 din Codul fiscal, care fac plata taxei în conformitate cu prevederile art. 157 alin. (3) din Codul fiscal.

(2) În cursul perioadei fiscale importatorii care sunt persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, reflectă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor importuri în jurnalele pentru cumpărări pe baza declaraţiei vamale de import sau, după caz, a actului constatator emis de autoritatea vamală. Contabil, taxa aferentă importului se înregistrează concomitent atât ca taxă colectată cât şi ca taxă deductibilă. În decontul de taxă pe valoarea adăugată, taxa se evidenţiază atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în limitele şi condiţiile stabilite la art. 145, 146, 147 şi 147^1 din Codul fiscal.

 

Codul fiscal:

Măsuri de simplificare

ART. 160

(1) Furnizorii şi beneficiarii bunurilor/serviciilor prevăzute la alin. (2) au obligaţia să aplice măsurile de simplificare prevăzute de prezentul articol. Condiţia obligatorie pentru aplicarea măsurilor de simplificare este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153.

(2) Bunurile şi serviciile pentru livrarea sau prestarea cărora se aplică măsurile de simplificare sunt:

a) deşeurile şi materiile prime secundare, rezultate din valorificarea acestora, astfel cum sunt definite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată, cu modificările ulterioare;

b) clădirile, părţile de clădire şi terenurile de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare;

c) lucrările de construcţii-montaj;

d) bunurile şi/sau serviciile livrate ori prestate de sau către persoanele aflate în stare de faliment declarată prin hotărâre definitivă şi irevocabilă;

e) materialul lemnos, conform prevederilor din norme.

(3) Pe facturile emise pentru livrările de bunuri prevăzute la alin. (2) furnizorii sunt obligaţi să înscrie menţiunea <>, fără să înscrie taxa aferentă. Pe facturile primite de la furnizori, beneficiarii vor înscrie taxa aferentă, pe care o evidenţiază atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de taxă. Pentru operaţiunile supuse măsurilor de simplificare nu se face plata taxei între furnizor şi beneficiar.

(4) Beneficiarii care sunt persoane impozabile cu regim mixt aplică şi prevederile art. 147, în funcţie de destinaţia achiziţiilor respective.

(5) De aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii/prestatorii, cât şi beneficiarii. În situaţia în care furnizorul/prestatorul nu a menţionat <> în facturile emise pentru bunurile/serviciile care se încadrează la alin. (2), beneficiarul este obligat să aplice taxare inversă, să nu facă plata taxei către furnizor/prestator, să înscrie din proprie iniţiativă menţiunea <> în factură şi să îndeplinească obligaţiile prevăzute la alin. (3).

 

Norme metodologice:

82. (1) Condiţia obligatorie prevăzută la art. 160 alin. (1) din Codul fiscal, pentru aplicarea măsurilor de simplificare, respectiv a taxării inverse, este că atât furnizorul/prestatorul, cât şi beneficiarul să fie persoane înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, şi operaţiunea în cauză să fie taxabilă. Măsurile de simplificare se aplică numai pentru operaţiuni realizate în interiorul ţării astfel cum este definit la art. 125^2 din Codul fiscal.

(2) În înţelesul art. 160 din Codul fiscal, prin clădire se înţelege orice construcţie legată nemijlocit de sol, având una sau mai multe încăperi, şi care serveşte la adăpostirea de oameni, de animale şi/sau de bunuri mobile corporale.

(3) Prin lucrări de construcţii-montaj, în sensul art. 160 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, se înţeleg lucrările de construcţie, reparare, modernizare, transformare şi demolare legate de un bun imobil.

(4) Bunurile care se încadrează în categoria material lemnos, prevăzute la art. 160 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, sunt următoarele: masa lemnoasă pe picior, precum şi materialul lemnos prevăzut la art. 2 lit. a) din Normele privind circulaţia materialelor lemnoase şi controlul circulaţiei acestora şi al instalaţiilor de transformat lemn rotund, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 427/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) În cazul livrărilor/prestărilor, prevăzute la art. 160 alin. (2) din Codul fiscal, inclusiv pentru avansurile încasate, furnizorii/prestatorii emit facturi fără taxă şi fac menţiunea "taxare inversă". Taxa se calculează de către beneficiar asupra sumei plătite în avans şi se înscrie în jurnalul pentru cumpărări, fiind preluată atât ca taxă colectată cât şi ca taxă deductibilă în decontul de taxă. Contabil, beneficiarul va înregistra în cursul perioadei fiscale 4426 = 4427 cu suma taxei aferente.

(6) Înregistrarea contabilă 4426 = 4427 la cumpărător este denumită autolichidarea taxei pe valoarea adăugată, colectarea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei deductibile este asimilată cu plata taxei către furnizor/prestator. Prevederile acestui alineat sunt valabile pentru orice alte situaţii în care se aplică taxare inversă.

(7) Persoanele impozabile cu regim mixt care sunt beneficiari ai unor achiziţii supuse taxării inverse, conform art. 160 din Codul fiscal, vor deduce taxa în decontul de taxă în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145, 146, 147 şi 147^1 din Codul fiscal.

(8) Furnizorii/prestatorii care sunt persoane impozabile cu regim mixt vor lua în calculul pro-rata, ca operaţiuni taxabile, valoarea livrărilor/prestărilor pentru care au aplicat taxare inversă.

(9) Neaplicarea măsurilor de simplificare prevăzute de lege va fi sancţionată de organele fiscale prin obligarea furnizorilor/prestatorilor şi a beneficiarilor la rectificarea operaţiunilor şi aplicarea taxării inverse conform prevederilor din prezentele norme.

(10) În situaţia în care organele fiscale competente, cu ocazia verificărilor efectuate, constată că pentru bunurile prevăzute la art. 160 alin. (2) din Codul fiscal, nu au fost aplicate măsurile de simplificare prevăzute de lege, vor obliga beneficiarii la stornarea taxei deductibile prin contul de furnizori, efectuarea înregistrării contabile 4426 = 4427 şi înregistrarea în decontul de taxă pe valoarea adăugată întocmit la finele perioadei fiscale în care controlul a fost finalizat, la rândurile de regularizări. În situaţia în care beneficiarii sunt persoane impozabile mixte, iar bunurile achiziţionate sunt destinate realizării atât de operaţiuni cu drept de deducere, cât şi fără drept de deducere, suma taxei deductibile se va determina pe baza pro rata de la data efectuării achiziţiei bunurilor supuse taxării inverse şi se va înscrie în rândul de regularizări din decont, care nu mai este afectat de aplicarea pro rata din perioada curentă.

(11) Orice situaţii în care aplicarea taxării inverse implică dificultăţi de încadrare a bunurilor sau serviciilor respective în prevederile art. 160 din Codul fiscal, vor fi soluţionate de Comisia Centrală Fiscală.

(12) În cazul operaţiunilor pentru care înainte de data aderării s-a aplicat regimul normal de taxă pe valoarea adăugată, iar după aderare se aplică măsurile de simplificare, şi pentru care au fost încasate avansuri înainte de această dată, se aplică taxarea inversă numai pentru diferenţa dintre valoarea livrării/prestării şi valoarea avansurilor încasate înainte de data aderării, precum şi pentru orice alte avansuri sau rate a căror exigibilitate intervine după data aderării.

 

Codul fiscal:

Dispoziţii tranzitorii

ART. 161

(1) În aplicarea alin. (2) - (14):

a) un bun imobil sau o parte a acestuia este considerat ca fiind construit înainte de data aderării, dacă acel bun imobil sau o parte a acestuia a fost utilizat prima dată înainte de data aderării;

b) un bun imobil sau o parte a acestuia este considerat achiziţionat înainte de data aderării, dacă formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător s-au îndeplinit înainte de data aderării;

c) un bun imobil sau o parte a acestuia este considerat transformat sau modernizat până la data aderării dacă, după transformare sau modernizare, a fost utilizat prima dată înainte de data aderării.

(2) Persoana impozabilă care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei şi care, la sau după data aderării, nu optează pentru taxare sau anulează opţiunea de taxare a oricăreia dintre operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e), pentru un bun imobil sau o parte din acesta, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, prin derogare de la prevederile art. 149, va ajusta taxa, conform normelor.

(3) Persoana impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente pentru un bun imobil sau o parte din acesta, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, optează pentru taxarea oricăreia dintre operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e), la sau după data aderării, prin derogare de la prevederile art. 149, va ajusta taxa deductibilă aferentă, conform normelor.

(4) În situaţia în care un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, este transformat sau modernizat după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, care nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) sau anulează opţiunea de taxare, la sau după data aderării, prin derogare de la prevederile art. 149, va ajusta taxa, conform normelor.

(5) În situaţia în care un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, este transformat sau modernizat după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) sau anulează opţiunea de taxare, la sau după data aderării, va ajusta taxa deductibilă aferentă, conform prevederilor art. 149.

(6) În situaţia în care un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, este transformat sau modernizat după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e), la sau după data aderării, prin derogare de la prevederile art. 149, va ajusta taxa deductibilă aferentă, conform normelor.

(7) În situaţia în care un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, este transformat sau modernizat după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e), la sau după data aderării, va ajusta taxa, conform prevederilor art. 149.

(8) Persoana impozabilă care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente unei construcţii sau unei părţi din aceasta, terenului pe care este situată sau oricărui alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, şi care, la sau după data aderării, nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f), va ajusta taxa deductibilă aferentă, în condiţiile prevăzute la art. 149, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.

(9) Persoana impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente unei construcţii sau unei părţi din aceasta, terenului pe care este situată sau oricărui alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, şi care optează la sau după data aderării, pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f), va ajusta taxa deductibilă aferentă conform art. 149, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.

(10) În situaţia în care o construcţie sau o parte din aceasta, terenul pe care este situată sau orice alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, sunt transformate sau modernizate după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, prin derogare de la prevederile art. 149, persoana impozabilă, care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f), la sau după data aderării, va ajusta taxa dedusă înainte şi după data aderării, conform art. 149, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.

(11) În situaţia în care o construcţie sau o parte din aceasta, terenul pe care este situată sau orice alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, sunt transformate sau modernizate după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f), la sau după data aderării, va ajusta taxa dedusă înainte şi după data aderării, conform art. 149.

(12) În situaţia în care o construcţie sau o parte din aceasta, terenul pe care este situată sau orice alt teren care nu este construibil, construite, transformate sau modernizate înainte de data aderării, sunt transformate sau modernizate după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f), la sau după data aderării, va ajusta taxa nededusă înainte şi după data aderării, conform art. 149, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.

(13) În situaţia în care o construcţie sau o parte din aceasta, terenul pe care este situată sau orice alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, sunt transformate sau modernizate după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, prin derogare de la prevederile art. 149, persoana impozabilă, care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) la sau după data aderării, va ajusta taxa nededusă înainte şi după data aderării, conform art. 149.

(14) Prevederile alin. (8) - (13) nu sunt aplicabile în cazul livrării unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta, astfel cum este definită la art. 141 alin. (2) lit. f).

(15) În cazul contractelor de vânzare de bunuri cu plata în rate, încheiate valabil, anterior datei de 31 decembrie 2006 inclusiv, care se derulează şi după data aderării, exigibilitatea taxei aferente ratelor scadente după data aderării intervine la fiecare dintre datele specificate în contract pentru plata ratelor. În cazul contractelor de leasing încheiate valabil, anterior datei de 31 decembrie 2006 inclusiv, şi care se derulează şi după data aderării, dobânzile aferente ratelor scadente după data aderării nu se cuprind în baza de impozitare a taxei.

(16) În cazul bunurilor mobile corporale introduse în ţară înainte de data aderării de societăţile de leasing, persoane juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu utilizatori, persoane fizice sau juridice române, şi care au fost plasate în regimul vamal de import, cu exceptarea de la plata sumelor aferente tuturor drepturilor de import, inclusiv a taxei pe valoarea adăugată, dacă sunt achiziţionate după data aderării de către utilizatori, se vor aplica reglementările în vigoare la data intrării în vigoare a contractului.

(17) Obiectivele de investiţii finalizate printr-un bun de capital, al căror an următor celui de punere în funcţiune este anul aderării României la Uniunea Europeană, se supun regimului de ajustare a taxei deductibile prevăzut la art. 149.

(18) Certificatele de scutire de taxă eliberate până la data aderării pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii finanţate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile, acordate de guverne străine, de organisme internaţionale şi de organizaţii nonprofit şi de caritate din ţară şi din străinătate sau de persoane fizice, îşi păstrează valabilitatea pe perioada derulării obiectivelor. Nu sunt admise suplimentări ale certificatelor de scutire după data de 1 ianuarie 2006.

(19) În cazul contractelor ferme, încheiate până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv, se aplică prevederile legale în vigoare la data intrării în vigoare a contractelor, pentru următoarele operaţiuni:

a) activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor şi proiectelor, precum şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, în programele-nucleu şi în planurile sectoriale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum şi activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare finanţate în parteneriat internaţional, regional şi bilateral;

b) lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere la monumentele care comemorează combatanţi, eroi, victime ale războiului şi ale Revoluţiei din decembrie 1989.

(20) Actelor adiţionale la contractele prevăzute la alin. (19), încheiate după data de 1 ianuarie 2007 inclusiv, le sunt aplicabile prevederile legale în vigoare după data aderării.

(21) Pentru garanţiile de bună execuţie reţinute din contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj, evidenţiate ca atare în facturi fiscale până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv, se aplică prevederile legale în vigoare la data constituirii garanţiilor respective, în ceea ce priveşte exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată.

(22) Pentru lucrările imobiliare care se finalizează într-un bun imobil, pentru care antreprenorii generali au optat, înainte de data de 1 ianuarie 2007, ca plata taxei să se efectueze la data livrării bunului imobil, se aplică prevederile legale în vigoare la data la care şi-au exprimat această opţiune.

(23) Asocierile în participaţiune dintre persoane impozabile române şi persoane impozabile stabilite în străinătate sau exclusiv din persoane impozabile stabilite în străinătate, înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv, conform legislaţiei în vigoare la data constituirii, se consideră persoane impozabile distincte şi rămân înregistrate în scopuri de TVA, până la data finalizării contractelor pentru care au fost constituite.

(24) Operaţiunile efectuate de la data aderării în baza unor contracte în derulare la această dată vor fi supuse prevederilor prezentului titlu, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol şi de art. 161^1.

 

Norme metodologice:

83. (1) Pentru aplicarea art. 161 alin. (2) şi (4) din Codul fiscal, persoanele impozabile au obligaţia să ajusteze taxa dedusă pentru bunurile imobile achiziţionate, construite sau modernizate în ultimii 5 ani, proporţional cu partea din fiecare bun imobil care va fi utilizată pentru realizarea operaţiunilor scutite şi proporţional cu numărul de luni în care bunul va fi utilizat în regim de taxare. Ajustarea este operată într-o perioadă de 5 ani în cadrul cărora bunurile imobile au fost dobândite, începând cu data de la care fiecare bun imobil a fost dobândit. Pentru bunurile imobile care sunt modernizate ajustarea taxei deduse aferente acestor lucrări este operată, de asemenea, într-o perioadă de 5 ani de la data finalizării fiecărei lucrări de modernizare. Pentru ajustare, suma taxei pentru fiecare an reprezintă o cincime din taxa dedusă aferentă achiziţiei, construirii sau modernizării bunurilor imobile. Pentru determinarea ajustării lunare se împarte fiecare cincime la 12. Suma care nu poate fi dedusă se calculează astfel: din perioada de 5 ani se scade numărul de luni în care bunul imobil a fost utilizat în regim de taxă, rezultatul se înmulţeşte cu ajustarea lunară. Fracţiunile de lună se consideră lună întreagă. Taxa nedeductibilă obţinută prin ajustare se înregistrează din punct de vedere contabil pe cheltuieli, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preia corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală în care persoana impozabilă începe aplicarea regimului de scutire.

 

Exemplu de ajustare a dreptului de deducere:

O persoană impozabilă dobândeşte la data de 15 aprilie 2005, prin achiziţie sau investiţii, un bun imobil având o valoare de 30.000.000 lei. Activitatea persoanei impozabile cuprinde atât operaţiuni taxabile cât şi operaţiuni scutite de taxă fără drept de deducere. Taxa aferentă acestui imobil a fost de 5.700.000 lei, din care s-au dedus 4.560.000 lei conform pro-rata definitivă de 80% din anul 2005. La sfârşitul anului 2006 taxa dedusă s-a recalculat, în funcţie de pro-rata definitivă de 70% pentru anul 2006, rezultând din recalculare suma de 570.000 lei care s-a înregistrat pe cheltuieli.

În anul 2006 au fost efectuate lucrări de modernizare care au mărit valoarea bunului imobil cu 1.000.000 lei (mai puţin de 20% din valoarea bunului imobil), pentru care taxa aferentă este de 190.000 lei, din care s-a dedus suma de 133.000 lei, conform pro-rata definitivă de 70% din anul 2006. Lucrările de modernizare au fost finalizate în data de 9 aprilie 2006.

În 2007 au fost executate lucrări de modernizare care au mărit valoarea bunului imobil cu 5.000.000 lei (mai puţin de 20% din valoarea bunului imobil după modernizare), pentru care taxa aferentă a fost de 950.000 lei, din care s-au dedus 665.000 lei, conform pro ratei definitive de 70% aplicabilă în 2007. Lucrările de modernizare au fost finalizate la data de 20 aprilie 2007.

De la data de 15 aprilie 2005 până la 31 decembrie 2007, persoana impozabilă închiriază imobilul astfel: 30% din bunul imobil în regim de scutire, iar pentru 70% din bunul imobil optează pentru aplicarea regimului de taxare.

Pe data de 1 ianuarie 2008, persoana impozabilă renunţă la opţiunea de a taxa partea de 70% din bunul imobil.

Ajustarea dreptului de deducere se efectuează astfel.

 

A. Ajustarea pentru taxa dedusă aferentă dobândirii bunului imobil

 - Taxa aferentă bunului imobil 5.700.000 lei

- Taxa dedusă iniţial 4.560.000 lei

- Diferenţa de taxă rezultată din recalculare la sfârşitul anului 2006 570.000 lei

- Taxa dedusă efectiv pentru bunul imobil (4.560.000 - 570.000) 3.990.000 lei

 

- Ajustarea taxei deduse pentru perioada 15 aprilie 2005 - 31 decembrie 2007: 33 luni

 

- 3.990.000 lei : 5 ani = 798.000 lei

- 798.000 lei : 12 luni = 66.500 lei

- 60 luni - 33 luni = 27 luni x 66.500 lei = 1.795.000 lei - taxa care se ajustează

 

B. Ajustarea taxei deduse aferentă lucrării de modernizare din anul 2006

 - Taxa dedusă 133.000 lei

 

- Ajustarea pentru perioada 9 aprilie 2006 - 31 decembrie 2007: 21 luni

 

- 133.000 lei : 5 ani = 26.600 lei

- 26.600 lei : 12 luni = 2.216,7 lei

- 60 luni - 21 luni = 39 luni x 2.216,7 lei = 86.451,3 lei - taxa care seajustează

 

C. Ajustarea taxei deduse aferentă lucrării de modernizare din anul 2007

 - Taxa dedusă 665.000 lei

 

Ajustarea pentru perioada 20 aprilie 2007 - 31 decembrie 2007: 9 luni

 

- 665.000 lei : 5 ani = 133.000 lei

- 133.000 lei : 12 luni = 11.083,3 lei

- 60 luni - 9 luni = 51 luni x 11.083,3 lei = 565.248,3 lei - taxa deajustat

 

Sumele de 1.795.500 lei + 86.451,3 lei + 565.248,3 lei, rezultate din ajustările efectuate la lit. A, B şi C, reprezintă diferenţa de taxă care va fi înregistrată pe cheltuieli, în jurnalul pentru cumpărări din luna ianuarie 2008, cu semnul minus, şi corespunzător va fi preluată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală respectivă.

 

(2) Pentru aplicarea art. 161 alin. (5) din Codul fiscal, persoanele impozabile au obligaţia să ajusteze taxa dedusă conform art. 149 din Codul fiscal, pentru modernizările sau transformările efectuate după data aderării care depăşesc 20% din valoarea bunului imobil, sau a unei părţi a acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare. Ajustarea efectuată conform art. 149 din Codul fiscal, diferă de ajustarea prevăzută la alin. (1) prin perioada de ajustare, care este de 20 de ani faţă de 5 ani, şi metoda de ajustare, care se face pe ani calendaristici întregi şi nu lunar. Pentru taxa dedusă aferentă bunului imobil, modernizărilor sau transformărilor efectuate înainte de data aderării şi modernizărilor sau transformărilor efectuate după data aderării care nu depăşesc 20% din valoarea bunului imobil, sau a unei părţi a acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, ajustarea se efectuează potrivit prevederilor art. 161 alin. (2) şi (4) din Codul fiscal.

Acelaşi exemplu ca în alin. (1), în situaţia în care persoana impozabilă a făcut lucrări de modernizare în 2007 în valoare de 20.000.000 lei în loc de 5.000.000 lei.

Întrucât valoarea bunului imobil după transformare este de 56.000.000 lei şi întrucât valoarea modernizării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil, ajustarea dreptului de deducere aferentă modernizării trebuie să fie făcută conform art. 149 din Codul fiscal, cu privire la perioada şi metoda de ajustare.

Pentru taxa aferentă bunului imobil şi a modernizării din anul 2006, ajustarea se efectuează potrivit exemplului de la alin. (1), lit. A şi B.

(3) Pentru aplicarea art. 161 alin. (3) şi (6) din Codul fiscal, persoanele impozabile pot deduce din taxa nededusă, aferentă bunurilor imobile achiziţionate, construite sau modernizate în ultimii 5 ani, proporţională cu partea din fiecare bun imobil care va fi utilizată pentru aceste operaţiuni şi proporţional cu numărul de luni în care bunul va fi utilizat în regim de taxă. Ajustarea se realizează într-o perioadă de 5 ani în cadrul cărora bunurile imobile au fost dobândite, începând cu data de la care fiecare bun imobil a fost dobândit. Pentru bunurile imobile care sunt modernizate, ajustarea taxei nededuse aferente acestor lucrări este operată, de asemenea, într-o perioadă de 5 ani de la data finalizării fiecărei lucrări de modernizare. Pentru ajustare se va ţine cont de suma taxei nededuse pentru fiecare an, care reprezintă o cincime din taxa aferentă achiziţiei, construirii sau modernizării bunurilor imobile. Pentru determinarea ajustării lunare se împarte fiecare cincime la 12. Stabilirea sumei care poate fi dedusă se calculează astfel: din perioada de 5 ani se scade numărul de luni în care bunul imobil a fost utilizat în regim de scutire, iar rezultatul va fi înmulţit cu ajustarea lunară. Fracţiunile de lună se consideră lună întreagă. Taxa dedusă se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preia corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală în care persoana impozabilă începe aplicarea regimului de taxare.

 

Exemplu de ajustare a dreptului de deducere:

Pe exemplul de la alin. (1), persoana impozabilă optează pentru regimul de taxare a tuturor operaţiunilor de închiriere de la data de 1 ianuarie 2008.

 

A. Ajustarea taxei nededuse aferente dobândirii bunului imobil

 - Taxa aferentă bunului imobil 5.700.000 lei

- Taxa dedusă iniţial 4.560.000 lei

- Diferenţa de taxă rezultată din recalculare la sfârşitul anului 2006 570.000 lei

- Taxa nededusă pentru bunul imobil (5.700.000 - 3.990.000) 1.710.000 lei

 

Ajustarea pentru restul perioadei de cinci ani: 27 luni (60 luni - 33 luni):

 

- lei 1.710.000 : 5 ani = lei 342.000

- lei 342.000 : 12 luni = lei 28.500

- 27 luni x lei 28.500 = lei 769.500

 

B. Ajustarea taxei nededuse aferente modernizării din anul 2006

 Taxa nededusă 57.000 lei

 

Ajustarea pentru restul perioadei de cinci ani: 60 luni - 21 luni (aprilie 6 - 31 decembrie 2007) = 39 luni

 

- lei 57.000 : 5 ani = lei 11.400

- lei 11.400 : 12 luni = lei 950

- 39 luni x lei 950 = lei 37050

 

C. Ajustarea taxei nededuse aferente modernizării din anul 2007

 Taxa nededusă 285.000 lei

 

Ajustarea pentru restul perioadei de cinci ani: 60 luni - 9 luni (aprilie 2007 - 31 decembrie 2007) = 51 luni

 

- lei 285.000 : 5 ani = lei 57.000

- lei 57.000 : 12 luni = lei 4.750

- 51 luni x lei 4.750 = lei 242.250

 

Sumele de 769.500 lei + 37050 lei + 242.250 lei, rezultate din ajustările efectuate la lit. A, B şi C se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru cumpărări din luna ianuarie 2008, cu semnul plus, şi se preiau corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată respectiv.

 

(4) Pentru aplicarea art. 161 alin. (7) din Codul fiscal, persoanele impozabile au obligaţia să ajusteze taxa dedusă conform art. 149 din Codul fiscal, pentru modernizările sau transformările efectuate după data aderării care depăşesc 20% din valoarea bunului imobil, sau a unei părţi a acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare. Ajustarea efectuată conform art. 149 din Codul fiscal, diferă de ajustarea prevăzută la alin. (1) prin perioada de ajustare, care este de 20 de ani faţă de 5 ani, şi metoda de ajustare, care se face pe ani calendaristici întregi şi nu lunar. Pentru taxa dedusă aferentă bunului imobil, modernizărilor sau transformărilor efectuate înainte de data aderării şi modernizărilor sau transformărilor efectuate după data aderării care nu depăşesc 20% din valoarea bunului imobil, sau a unei părţi a acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, ajustarea se efectuează potrivit prevederilor art. 161 alin. (3) şi (6) din Codul fiscal.

Acelaşi exemplu ca în alin. (1), în situaţia în care persoana impozabilă a făcut lucrări de modernizare în 2007 în valoare de 20.000.000 lei în loc de 5.000.000 lei.

Întrucât valoarea bunului imobil după transformare este de 56.000.000 lei şi întrucât valoarea modernizării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil, ajustarea dreptului de deducere aferentă modernizării trebuie să fie făcută conform art. 149 din Codul fiscal, cu privire la perioada şi metoda de ajustare.

Pentru taxa aferentă bunului imobil şi a modernizării din anul 2006, ajustarea se efectuează potrivit exemplului de la alin. (3), lit. A şi B.

(5) Pentru aplicarea art. 161 alin. (8) şi (10) din Codul fiscal, persoanele impozabile au obligaţia să ajusteze taxa dedusă conform art. 149 din Codul fiscal, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.

Acelaşi exemplu ca în alin. (1), în situaţia în care persoana impozabilă vinde clădirea pe 1 ianuarie 2008 şi nu a optat pe taxarea aceleiaşi vânzări.

 

A. Ajustarea taxei deduse aferente dobândirii bunului imobil: 2 / 5

 - Taxa aferentă bunului imobil 5.700.000 lei

- Taxa dedusă iniţial 4.560.000 lei

- Diferenţa de taxă rezultată din recalculare la sfârşitul anului 2006 570.000 lei

- Taxa dedusă pentru bunul imobil (4.560.000 - 570.000) 3.990.000 lei

 

Anul 2005 (anul achiziţiei şi al primei utilizări) precum şi anii 2006 şi 2007 sunt luaţi în considerare. Anul 2008, pe parcursul căruia se pierde dreptul de deducere, nu se ia în considerare.

 

Suma taxei ce trebuie ajustată: 3.990.000 lei x 2 / 5 = 1.596.000 lei

 

B. Ajustarea taxei deduse aferente lucrării de modernizare din anul 2006: 3 / 5

 - Taxa dedusă 133.000 lei

 

Anul 2006 (anul în care se termină lucrările de modernizare) precum şi anul 2007 sunt luaţi în considerare. Anul 2008 pe parcursul căruia se pierde dreptul de deducere nu se ia în considerare.

 

Suma taxei ce trebuie ajustată: 133.000 lei x 3 / 5 = 79.800 lei

 

C. Ajustarea taxei deduse aferente lucrării de modernizare din anul 2007: 4 / 5

 - Taxa dedusă 665.000 lei

 

Anul 2007 (anul în care se termină lucrările de modernizare) este luat în considerare.

Anul 2008 pe parcursul căruia se pierde dreptul de deducere nu se ia în considerare.

 

Suma taxei ce trebuie ajustată: 665.000 lei x 4 / 5 = 532.000 lei

 

Sumele de 1.596.000 lei + 79.800 lei + 532.000 lei, rezultate din ajustările efectuate la lit. A, B şi C, reprezintă diferenţa de taxă care va fi înregistrată pe cheltuieli, în jurnalul pentru cumpărări din luna ianuarie 2008, cu semnul minus, şi corespunzător va fi preluată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală respectivă.

(6) Pentru aplicarea art. 161 alin. (11) din Codul fiscal, persoanele impozabile au obligaţia să ajusteze taxa dedusă conform art. 149 din Codul fiscal, pentru modernizările sau transformările efectuate după data aderării care depăşesc 20% din valoarea bunului imobil, sau a unei părţi a acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare. Ajustarea efectuată conform art. 149 din Codul fiscal, diferă de ajustarea prevăzută la alin. (5) prin perioada de ajustare, care este de 20 de ani faţă de 5 ani. Pentru taxa dedusă aferentă bunului imobil, modernizărilor sau transformărilor efectuate înainte de data aderării şi modernizărilor sau transformărilor efectuate după data aderării care nu depăşesc 20% din valoarea bunului imobil, sau a unei părţi a acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, ajustarea se efectuează potrivit prevederilor art. 161 alin. (8) şi (10) din Codul fiscal.

Acelaşi exemplu ca în alin. (1), în situaţia în care persoana impozabilă vinde clădirea pe 1 ianuarie 2008 şi nu a optat pe taxarea acelei vânzări. Persoana impozabilă a făcut lucrări de modernizare în 2007 în valoare de 20.000.000 lei în loc de 5.000.000 lei.

Întrucât valoarea bunului imobil după transformare este de 56.000.000 lei şi întrucât valoarea modernizării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil, ajustarea dreptului de deducere aferent modernizării trebuie să fie făcută conform art. 149 din Codul fiscal, cu privire la perioada şi metoda de ajustare.

Pentru taxa aferentă bunului imobil şi a modernizării din anul 2006, ajustarea se efectuează potrivit exemplului de la alin. (5), lit. A şi B.

(7) Pentru aplicarea art. 161, alin. (9) şi (12) din Codul fiscal, persoanele impozabile ajustează taxa nededusă conform art. 149 din Codul fiscal, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani. Valoarea suplimentară a taxei de dedus se limitează la valoarea taxei colectate pentru livrarea bunului respectiv.

Acelaşi exemplu ca în alin. (2), în situaţia în care persoana impozabilă vinde clădirea pe 1 ianuarie 2008 şi nu a optat pe taxarea acelei vânzări.

 

A. Ajustarea taxei nededuse aferente dobândirii bunului imobil: 2 / 5

 - Taxa aferentă bunului imobil 5.700.000 lei

- Taxa dedusă iniţial 4.560.000 lei

- Diferenţa de taxă rezultată din recalculare la sfârşitul anului 2006 570.000 lei

- Taxa nededusă pentru bunul imobil (5.700.000 - 3.990.000) 1.710.000 lei

 

Anul 2005 (anul achiziţiei şi al primei utilizări) precum şi anii 2006 şi 2007 sunt luaţi în considerare. Anul 2008 pe parcursul căruia ia naştere dreptul de deducere nu se ia în considerare.

 

Suma taxei ce trebuie ajustată: 1.710.000 lei x 2 / 5 = 684.000 lei

 

B. Ajustarea taxei nededuse aferente lucrării de modernizare din anul 2006: 3 / 5

 - Taxa nededusă 57.000 lei

 

Anul 2006 (anul în care se termină lucrările de modernizare) precum şi anul 2007 sunt luaţi în considerare. Anul 2008 pe parcursul căruia ia naştere dreptul de deducere nu se ia în considerare.

 

Suma taxei ce trebuie ajustată: 57.000 lei x 3 / 5 = 34.200 lei

 

C. Ajustarea taxei nededuse aferentă lucrării de modernizare din anul 2007: 4 / 5

 - Taxa nededusă 285.000 lei

 

Anul 2007 (anul în care se termină lucrările de modernizare) este luat în considerare.

Anul 2008 pe parcursul căruia ia naştere dreptul de deducere nu se ia în considerare.

 

Suma taxei ce trebuie ajustată: 285.000 lei x 4 / 5 = 228.000 lei

 

Sumele de 684.000 lei + 34.200 lei + 228.000 lei, rezultate din ajustările efectuate la lit. A, B şi C, reprezintă diferenţa de taxă care va fi înregistrată pe cheltuieli, în jurnalul pentru cumpărări din luna ianuarie 2008, cu semnul plus, şi corespunzător va fi preluată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală respectivă.

 

(8) Pentru aplicarea art. 161 alin. (13) din Codul fiscal, persoanele impozabile ajustează taxa nededusă conform art. 149 din Codul fiscal, pentru modernizările sau transformările efectuate după data aderării care depăşesc 20% din valoarea bunului imobil, sau a unei părţi a acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare. Ajustarea efectuată conform art. 149 din Codul fiscal, diferă de ajustarea prevăzută la alin. (7) prin perioada de ajustare, care este de 20 de ani faţă de 5 ani. Pentru taxa dedusă aferentă bunului imobil, modernizărilor sau transformărilor efectuate înainte de data aderării şi modernizărilor sau transformărilor efectuate după data aderării care nu depăşesc 20% din valoarea bunului imobil, sau a unei părţi a acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, ajustarea se efectuează potrivit prevederilor art. 161 alin. (9) şi (12) din Codul fiscal. Valoarea suplimentară a taxei de dedus se limitează la valoarea taxei colectate pentru livrarea bunului respectiv.

Acelaşi exemplu ca în alin. (1), în situaţia în care persoana impozabilă vinde clădirea pe 1 ianuarie 2008 şi optează pe taxarea acelei vânzări.

Persoana impozabilă a făcut lucrări de modernizare în 2007 în valoare de 20.000.000 lei în loc de 5.000.000 lei.

Întrucât valoarea bunului imobil după transformare este de 56.000.000 lei şi întrucât valoarea modernizării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil, ajustarea dreptului de deducere aferentă modernizării trebuie să fie făcută conform art. 149 din Codul fiscal, cu privire la perioada şi metoda de ajustare.

Pentru taxa aferentă bunului imobil şi a modernizării din anul 2006, ajustarea se efectuează potrivit exemplului de la alin. (7), lit. A şi B.

84. În sensul art. 161 alin. (16) din Codul fiscal, prin aplicarea reglementărilor în vigoare la data intrării în vigoare a contractului de leasing, se înţelege că bunurile respective vor fi importate din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată la data finalizării contractelor şi se datorează taxa pe valoarea adăugată la valoarea reziduală a bunurilor. Taxa pe valoarea adăugată datorată pentru aceste importuri, nu se plăteşte efectiv la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, ci se evidenţiază în decontul de taxă, conform prevederilor art. 157 alin. (5) din Codul fiscal.

85. În sensul art. 161 alin. (18) din Codul fiscal, nu este permisă suplimentarea certificatelor de scutire după data de 1 ianuarie 2007. Totuşi, în situaţia în care în cadrul aceleiaşi sume înscrise în certificatul de scutire se modifică contractorii şi/sau subcontractorii, aceste corecţii pot fi efectuate de către organele fiscale competente la solicitarea beneficiarilor fondurilor nerambursabile, în certificatul deja eliberat.

 

Codul fiscal:

Operaţiuni efectuate înainte şi de la data aderării

ART. 161^1

(1) Prevederile în vigoare, la momentul în care bunurile au fost plasate în unul dintre regimurile suspensive prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1 - 7 sau într-un regim similar în Bulgaria, se vor aplica în continuare de la data aderării, până la ieşirea bunurilor din aceste regimuri, atunci când respectivele bunuri, originare din Bulgaria sau din spaţiul comunitar, aşa cum era acesta înaintea datei aderării:

a) au intrat în România înaintea datei aderării; şi

b) au fost plasate într-un astfel de regim la intrarea în România; şi

c) nu au fost scoase din respectivul regim înaintea datei aderării.

(2) Apariţia oricăruia dintre evenimentele de mai jos la sau după data aderării se va considera ca import în România:

a) ieşirea bunurilor în România din regimul de admitere temporară în care au fost plasate înaintea datei aderării în condiţiile menţionate la alin. (1), chiar dacă nu au fost respectate prevederile legale;

b) scoaterea bunurilor în România din regimurile vamale suspensive în care au fost plasate înaintea datei aderării, în condiţiile prevăzute la alin. (1), chiar dacă nu au fost respectate prevederile legale;

c) încheierea în România a unei proceduri interne de tranzit iniţiate în România înaintea datei aderării, în scopul livrării de bunuri cu plata în România înaintea datei aderării, de către o persoană impozabilă care acţionează ca atare. Livrarea de bunuri prin poştă va fi considerată în acest scop procedură internă de tranzit;

d) încheierea în România a unei proceduri de tranzit extern iniţiate înaintea datei aderării;

e) orice neregulă sau încălcare a legii, săvârşită în România în timpul unei proceduri interne de tranzit iniţiate în condiţiile prevăzute la lit. c) sau în timpul unei proceduri de tranzit extern prevăzute la lit. d);

f) utilizarea în România, de la data aderării, de către orice persoană, a bunurilor livrate acesteia înaintea datei aderării, din Bulgaria sau din teritoriul comunitar, aşa cum era acesta înaintea datei aderării, dacă:

1. livrarea bunurilor a fost scutită sau era probabil că va fi scutită, în condiţiile art. 143 alin. (1) lit. a) şi b); şi

2. bunurile nu au fost importate înaintea datei aderării, în Bulgaria sau în spaţiul comunitar, astfel cum era acesta înaintea datei aderării.

(3) Când are loc un import de bunuri în oricare dintre situaţiile menţionate la alin. (2), nu există niciun fapt generator de taxă dacă:

a) bunurile sunt expediate sau transportate în afara teritoriului comunitar, astfel cum este acesta de la data aderării; sau

b) bunurile importate, în sensul alin. (2) lit. a), nu reprezintă mijloace de transport şi sunt reexpediate sau transportate către statul membru din care au fost exportate şi către persoana care le-a exportat; sau

c) bunurile importate, în sensul alin. (2) lit. a), reprezintă mijloace de transport care au fost achiziţionate sau importate înaintea datei aderării, în condiţiile generale de impozitare din România, Bulgaria sau alt stat membru din teritoriul comunitar, astfel cum era acesta înaintea datei aderării, şi/sau nu au beneficiat de scutire de la plata taxei ori de rambursarea acesteia ca urmare a exportului. Această condiţie se consideră îndeplinită atunci când data primei utilizări a respectivelor mijloace de transport este anterioară datei de 1 ianuarie 1999.

 

Norme metodologice:

86. În cazul în care bunurile aflate la data aderării în situaţiile descrise la art. 161^1 alin. (1) din Codul fiscal, sunt importate în România după această dată, taxa pe valoarea adăugată datorată pentru respectivele importuri, nu se plăteşte efectiv la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, ci se evidenţiază în decontul de taxă, conform prevederilor art. 157 alin. (5) din Codul fiscal.

87. Pentru bunurile plasate în regimurile vamale suspensive prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1 - 7 din Codul fiscal, nu se garantează taxa pe valoarea adăugată.

 

G. Titlul VII "Accize şi alte taxe speciale":

 

1. Punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Sfera de aplicare

ART. 162

Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru următoarele produse provenite din producţia internă sau din import:

a) bere;

b) vinuri;

c) băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri;

d) produse intermediare;

e) alcool etilic;

f) tutun prelucrat;

g) produse energetice;

h) energie electrică.

 

Norme metodologice:

1. (1) Sumele reprezentând accize se calculează în lei, pe baza cursului de schimb stabilit în conformitate cu prevederile art. 218 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:

 

a) pentru bere:

A = C x K x R x Q

 unde:

A = cuantumul accizei

C = numărul de grade Plato

K = acciza unitară, în funcţie de capacitatea de producţie anuală, prevăzută la nr. crt. 1 din anexa nr. 1 la titlul VII - Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

R = cursul de schimb leu/euro

Q = cantitatea în hectolitri

 Concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato, în funcţie de care se calculează şi se virează la bugetul de stat accizele, este cea înscrisă în specificaţia tehnică elaborată pe baza standardului în vigoare pentru fiecare sortiment, care trebuie să fie aceeaşi cu cea înscrisă pe etichetele de comercializare a sortimentelor de bere. Abaterea admisă este de 0,5 grade Plato;

 

b) pentru vinuri spumoase, băuturi fermentate spumoase şi produse intermediare:

 A = K x R x Q

 unde:

A = cuantumul accizei

K = acciza unitară prevăzută la nr. crt. 2.2, 3.2 şi 4 din anexa nr. 1 la titlul VII - Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

R = cursul de schimb leu/euro

Q = cantitatea în hectolitri

 

c) pentru alcool etilic:

A = C/100 x K x R x Q

unde:

A = cuantumul accizei

C = concentraţia alcoolică exprimată în procente de volum

K = acciza specifică, în funcţie de capacitatea de producţie anuală, prevăzută la nr. crt. 5 din anexa nr. 1 la titlul VII - Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

R = cursul de schimb leu/euro

Q = cantitatea în hectolitri

 

d) pentru ţigarete:

Total acciza = A1 + A2

 în care:

A1 = acciza specifică

A2 = acciza ad valorem

A1 = K1 x R x Q1

A2 = K2 x PA x Q2

unde:

K1 = acciza specifică prevăzută la nr. crt. 6 din anexa nr. 1 la titlul VII - Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

K2 = acciza ad valorem prevăzută la nr. crt. 6 din anexa nr. 1 la titlul VII - Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

R = cursul de schimb leu/euro

PA = preţul maxim de vânzare cu amănuntul

Q1 = cantitatea exprimată în unităţi de 1.000 buc. ţigarete

Q2 = numărul de pachete de ţigarete aferente lui Q1

 

e) pentru ţigări şi ţigări de foi:

A = Q x K x R

unde:

A = cuantumul accizei

Q = cantitatea exprimată în unităţi de 1.000 buc. ţigări

K = acciza unitară prevăzută la nr. crt. 7 din anexa nr. 1 la titlul VII - Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

R = cursul de schimb leu/euro

 

f) pentru tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete şi pentru alte tutunuri de fumat:

A = Q x K x R

unde:

A = cuantumul accizei

Q = cantitatea în kg

K = acciza unitară prevăzută la nr. crt. 8 şi 9 din anexa nr. 1 la titlul VII - Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

R = cursul de schimb leu/euro

 

g) pentru produse energetice:

A = Q x K x R

unde:

A = cuantumul accizei

Q = cantitatea exprimată în tone, 1000 litri sau gigajouli

K = acciza unitară prevăzută la nr. crt. 10 - 17 din anexa nr. 1 la titlul VII - Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

R = cursul de schimb leu/euro

Pentru gazul natural, determinarea conţinutului de energie furnizată se face în conformitate cu Regulamentul de măsurare a cantităţilor de gaze naturale tranzacţionate angro, aprobat prin decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale.

 

h) pentru electricitate:

A = Q x K x R

unde:

A = cuantumul accizei

Q = cantitatea de energie electrică activă exprimată în MWh

K = acciza unitară prevăzută la nr. crt. 18 din anexa nr. 1 la titlul VII - Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

R = cursul de schimb leu/euro.

 

(2) Pentru băuturile alcoolice - altele decât bere; vinuri; băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri şi produse intermediare -, precum şi pentru produsele din grupa tutunului prelucrat, se calculează contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate prevăzută la art. 363 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Pentru băuturile alcoolice, ţigaretele, ţigările şi ţigările de foi, se calculează cota de 1% datorată Agenţiei Naţionale pentru Sport, prevăzută în Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cotă care se aplică asupra valorii accizelor determinată potrivit prevederilor alin. (1), diminuată cu valoarea contribuţiei pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate prevăzută la alin. (2).

(4) Valoarea accizelor datorate bugetului de stat reprezintă diferenţa între valoarea accizelor determinată potrivit prevederilor alin. (1) din care se deduc: contribuţia prevăzută la alin. (2), cota de 1% prevăzută la alin. (3) şi după caz, contravaloarea marcajelor utilizate pentru marcarea produselor supuse acestui regim, conform procedurii prevăzute la pct. 29."

 

2. Punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"2. (1) În activitatea de producţie este inclusă şi operaţiunea de extracţie a produselor energetice, aşa cum sunt definite la art. 175 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Prin noţiunea "activitate de producţie" se înţelege şi operaţiunea de îmbuteliere şi ambalare a produselor accizabile asupra cărora s-au produs modificări.

(3) Operaţiunea exclusivă de îmbuteliere şi ambalare a produselor accizabile, precum şi operaţiunea exclusivă de aditivare a produselor energetice - combustibil pentru motor -, nu reprezintă activitate de producţie şi aceasta se poate realiza în regim suspensiv numai în antrepozite fiscale de depozitare.

(4) Face excepţie de la prevederile alin. (3), operaţiunea de îmbuteliere a gazului petrolier lichefiat, care se poate realiza în locuri autorizate ca antrepozite fiscale de producţie."

 

3. După punctul 2 se introduc două noi puncte, pct. 2^1 şi 2^2, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Definiţii

ART. 163

În înţelesul prezentului titlu, se vor folosi următoarele definiţii:

[...]

c) antrepozitul fiscal este locul, aflat sub controlul autorităţii fiscale competente, unde produsele accizabile sunt produse, transformate, deţinute, primite sau expediate în regim suspensiv de către antrepozitarul autorizat, în exerciţiul activităţii, în anumite condiţii prevăzute de prezentul titlu şi de norme;

 

Norme metodologice:

2^1. (1) În înţelesul prezentelor norme, autoritatea fiscală competentă poate fi autoritatea fiscală centrală sau autoritatea fiscală teritorială.

(2) Prin autoritate fiscală centrală se înţelege Ministerul Finanţelor Publice.

(3) Prin autoritate fiscală teritorială se înţelege, după caz, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili sau direcţiile regionale vamale.

 

Codul fiscal:

Importul

ART. 167

(1) În înţelesul prezentului titlu, import reprezintă orice intrare de produse accizabile din afara teritoriului comunitar, cu excepţia:

a) plasării produselor accizabile importate sub regim vamal suspensiv în România;

[...]

c) plasării produselor accizabile în zone libere, antrepozite libere sau porturi libere în condiţiile prevăzute de legislaţia vamală în vigoare.

 

Norme metodologice:

2^2. (1) Noţiunea de "regim vamal suspensiv" are următoarele semnificaţii:

a) tranzit extern,

b) antrepozit vamal,

c) perfecţionare activă sub forma sistemului suspensiv,

d) transformare sub supraveghere vamală

şi

e) admitere temporară.

(2) Acciza se consideră a fi suspendată atunci când produsele supuse accizelor sunt livrate între România şi alte state membre via ţări AELS - Asociaţia Europeană a Liberului Schimb -, sau între România şi o ţară AELS sub o procedură intracomunitară de tranzit sau via una sau mai multe ţări terţe nemembre AELS, în baza unui carnet TIR sau ATA."

 

4. Punctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"3. În afara antrepozitului fiscal pot fi deţinute numai produsele accizabile pentru care acciza a fost plătită, iar prin circuitul economic, se poate face dovada că provin de la un antrepozitar autorizat, de la un operator înregistrat, de la un operator neînregistrat sau de la un importator".

 

5. Punctul 4 va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Producerea şi deţinerea în regim suspensiv

ART. 168

(1) Este interzisă producerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.

(2) Este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost plătită.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică pentru berea, vinurile şi băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse în gospodăriile individuale pentru consumul propriu.

 

Norme metodologice:

4. (1) Gospodăriile individuale care produc pentru consumul propriu bere, vinuri şi băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, au obligaţia să se înregistreze la administraţia finanţelor publice în raza căreia îşi au domiciliul. Înregistrarea se face pe baza declaraţiei prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Prin gospodăria individuală menţionată la alin. (1) se înţelege gospodăria care aparţine unei persoane fizice producătoare, a cărei producţie este consumată de către aceasta şi membrii familiei sale."

 

6. Punctul 4^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Bere

ART. 169

[...]

(3) Fiecare antrepozitar autorizat ca producător de bere are obligaţia de a depune la autoritatea fiscală competentă, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, o declaraţie pe propria răspundere privind capacităţile de producţie pe care le deţine, conform prevederilor din norme.

[...]

(5) În situaţia în care antrepozitarul autorizat pentru producţia de bere, care beneficiază de nivelul redus al accizelor, îşi măreşte capacitatea de producţie, prin achiziţionarea de noi capacităţi sau extinderea celor existente, acesta va înştiinţa în scris autoritatea fiscală competentă, despre modificările produse, va calcula şi va vărsa la bugetul de stat accizele, în cuantumul corespunzător noii capacităţi de producţie, începând cu luna imediat următoare celei în care a avut loc punerea în funcţiune a acesteia, potrivit prevederilor din norme.

 

Norme metodologice:

4^1. (1) Obligaţia depunerii declaraţiei pe propria răspundere privind capacităţile de producţie instalate, pe care le deţin, revine numai antrepozitarilor autorizaţi ca mici producători de bere.

(2) Mărirea capacităţii de producţie ca urmare a achiziţionării de noi capacităţi sau a extinderii celor existente, va fi notificată atât la autoritatea fiscală teritorială, cât şi la autoritatea fiscală centrală în termen de 5 zile de la producerea acesteia.

(3) În situaţia în care noua capacitate de producţie depăşeşte limita de 200.000 de hl pe an, antrepozitarul autorizat este obligat să calculeze şi să vireze la bugetul de stat accizele aferente capacităţii totale de producţie, calculate cu cota standard, începând cu luna imediat următoare celei în care a avut loc punerea în funcţiune."

 

7. Punctul 4^2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Alcool etilic

ART. 173

[...]

(2) Ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 50 de litri de produs pentru fiecare gospodărie individuală/an, cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, se accizează prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicată alcoolului etilic, potrivit prevederilor din norme.

(3) Pentru alcoolul etilic produs în micile distilerii, a căror producţie nu depăşeşte 10 hl alcool pur/an, se aplică accize specifice reduse.

(4) Beneficiază de nivelul redus al accizelor micile distilerii care sunt independente din punct de vedere juridic şi economic de orice altă distilerie, nu funcţionează sub licenţa de produs a unei alte distilerii şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de norme.

 

Norme metodologice:

4^2. (1) Gospodăria individuală care deţine în proprietate livezi de pomi fructiferi şi suprafeţe viticole poate să producă pentru consum propriu din propria recoltă ţuică şi rachiuri din fructe, rachiuri din vin sau rachiuri din subproduse de vinificaţie, denumite în continuare ţuică şi rachiuri, numai dacă deţine în proprietate instalaţii corespunzătoare condiţiilor tehnice minimale stabilite de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi avizate de Ministerul Sănătăţii Publice. Instalaţiile trebuie să fie de tip alambic.

(2) Gospodăria individuală este gospodăria care aparţine unei persoane fizice producătoare, a cărei producţie de ţuică şi rachiuri este consumată de către aceasta şi membrii familiei sale.

(3) Toate gospodăriile individuale care deţin în proprietate instalaţii de producţie de ţuică şi rachiuri au obligaţia de a se înregistra la autoritatea fiscală teritorială prin administraţia finanţelor publice în raza căreia îşi au domiciliul, iar cele care realizează astfel de produse pentru consumul propriu au obligaţia de a înscrie în declaraţie şi cantităţile estimate a fi obţinute la nivelul unui an, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1.

(4) Instalaţiile de producţie deţinute de către gospodăriile individuale înregistrate potrivit alin. (3), vor purta obligatoriu sigiliile aplicate de către administraţia finanţelor publice în raza căreia îşi au domiciliul, pe toată perioada de nefuncţionare.

(5) Administraţiile finanţelor publice vor înregistra într-un registru special, gospodăriile individuale prevăzute la alin. (3). Registrul special va cuprinde date cu privire la numele şi adresa gospodăriei individuale, instalaţiile de producţie deţinute şi capacitatea acestora, precum şi rubrici aferente operaţiunilor de desigilare şi resigilare a instalaţiilor.

(6) Atunci când gospodăria individuală intenţionează să producă ţuică şi rachiuri din recolta proprie, aceasta va solicita în scris administraţiei finanţelor publice în raza căreia îşi are domiciliul desigilarea instalaţiei, menţionând totodată cantitatea şi tipul de materie primă ce urmează a se prelucra, perioada în care instalaţia va funcţiona, precum şi cantitatea de produs estimată a se obţine. În acest caz producătorul trebuie să deţină şi mijloacele legale necesare pentru măsurarea cantităţii şi a concentraţiei alcoolice a produselor obţinute.

(7) În prima zi lucrătoare după expirarea perioadei de funcţionare a instalaţiei de producţie de ţuică şi rachiuri, administraţia finanţelor publice care a desigilat instalaţia, va proceda la resigilarea acesteia - dacă producătorul nu a solicitat modificarea perioadei de funcţionare a instalaţiei declarată iniţial -, precum şi la calculul accizei datorate. În acest caz acciza devine exigibilă la momentul resigilării instalaţiilor de producţie iar termenul de plată este până la 25 a lunii imediat următoare celei în care acciza a devenit exigibilă.

(8) Pentru cantitatea de 50 de litri de produs destinată consumului propriu al unei gospodării individuale, nivelul accizei datorate reprezintă 50% din cota standard a accizei aplicată alcoolului etilic, respectiv 375 euro/hl alcool pur.

(9) Producţia de ţuică şi rachiuri pentru consumul propriu al unei gospodării individuale din recolta proprie, gospodărie care nu deţine în proprietate instalaţii de producţie, poate fi realizată în sistem de prestări de servicii numai în antrepozite fiscale autorizate pentru producţia de ţuică şi rachiuri.

(10) În cazul prevăzut la alin. (9), antrepozitele fiscale sunt obligate să ţină o evidenţă distinctă care să cuprindă următoarele informaţii: numele gospodăriei individuale, cantitatea de materii prime dată spre prelucrare, cantitatea de produs finit rezultat, cantitatea de produs finit preluat, din care pentru consum propriu, data preluării şi semnătura persoanei care a preluat.

(11) Pentru ţuica şi rachiurile destinate consumului propriu al gospodăriei individuale realizate în sistem de prestări de servicii într-un antrepozit fiscal de producţie, acciza datorată bugetului de stat va deveni exigibilă la momentul preluării produselor din antrepozitul fiscal de producţie. Beneficiarul prestaţiei, va plăti prestatorului pe lângă tariful de prestare şi acciza aferentă cantităţii de ţuică şi rachiuri preluată. Pentru cantitatea de 50 de litri de produs destinată consumului propriu al unei gospodării individuale, nivelul accizei datorate reprezintă 50% din cota standard a accizei aplicată alcoolului etilic, respectiv 375 euro/hl alcool pur. Pentru cantitatea de produs care depăşeşte limita prevăzută de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru consumul propriu, nivelul accizei datorate este nivelul standard al accizei pentru alcoolul etilic, respectiv 750 euro/hl alcool pur.

(12) Prin mică distilerie, în înţelesul prezentelor norme metodologice, se înţelege mică distilerie care aparţine unei persoane fizice sau juridice care realizează o producţie de alcool etilic şi/sau distilate, inclusiv ţuică şi rachiuri, de până la 10 hl alcool pur pe an - exclusiv cantităţile realizate în sistem de prestări de servicii pentru gospodăriile individuale - şi este autorizată ca antrepozit fiscal de producţie în condiţiile prevăzute la pct. 9^1."

 

8. Punctul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Produse energetice

ART. 175

[...]

(4) Produsele energetice, altele decât cele de la alin. (3), sunt supuse unei accize dacă sunt destinate a fi utilizate, puse în vânzare ori utilizate drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor. Nivelul accizei va fi fixat în funcţie de destinaţie, la nivelul aplicabil combustibilului pentru încălzire sau combustibilului pentru motor echivalent.

(5) Pe lângă produsele energetice prevăzute la alin. (1), orice produs destinat a fi utilizat, pus în vânzare ori utilizat drept combustibil pentru motor sau ca aditiv ori pentru a creşte volumul final al combustibilului pentru motor este accizat la nivelul combustibilului pentru motor echivalent.

(6) Pe lângă produsele energetice prevăzute la alin. (1), orice alt produs, cu excepţia turbei, destinat a fi utilizat, pus în vânzare sau utilizat pentru încălzire, este accizat cu acciza aplicabilă produsului energetic echivalent.

 

Norme metodologice:

5. (1) Produsele energetice, altele decât cele de la alin. (3) al art. 175 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt supuse unei accize, atunci când:

a) produsele sunt realizate în scopul de a fi utilizate drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;

b) produsele sunt puse în vânzare drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;

c) produsele sunt utilizate drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor.

(2) Orice operator economic aflat în una din situaţiile prevăzute la alin. (1), este obligat ca înainte de producţie, de vânzare sau de utilizare a produselor energetice, să adreseze o solicitare la Ministerul Finanţelor Publice - Comisia cu atribuţii în autorizarea antrepozitelor fiscale, pentru încadrarea produselor respective din punct de vedere al accizelor. Solicitarea va fi însoţită obligatoriu de buletinul de analiză al produsului respectiv, emis de un laborator agreat, de încadrarea tarifară a produsului efectuată de Autoritatea Naţională a Vămilor şi de avizul Ministerului Economiei şi Comerţului referitor la asimilarea produsului respectiv cu un produs echivalent pentru care sunt stabilite accize.

(3) Principiile stabilite la alin. (2) se aplică şi în cazul produselor reglementate la alin. (5) şi (6) ale art. 175 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Pentru produsele aflate într-una din situaţiile prevăzute la alineatele (4), (5) şi (6) ale art. 175 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care operatorul economic nu îndeplineşte obligaţiile prevăzute la alin. (2) şi (3), în cazul combustibilului pentru motor şi al aditivilor se datorează o acciză egală cu acciza prevăzută pentru benzina cu plumb, iar în cazul combustibilului pentru încălzire acciza datorată este cea prevăzută pentru motorină."

 

9. Punctul 5^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Gaz natural

ART. 175^1

[...]

(2) Operatorii economici autorizaţi în domeniul gazului natural au obligaţia de a se înregistra la autoritatea fiscală competentă, în condiţiile prevăzute în norme.

 

Norme metodologice:

5^1. (1) Înregistrarea operatorilor economici autorizaţi în domeniul gazelor naturale se face la autoritatea fiscală centrală. Această obligaţie revine operatorilor economici licenţiaţi de autoritatea competentă în domeniul să distribuie sau să furnizeze gaz natural direct consumatorilor finali. Înregistrarea se face pe baza cererii prezentate în anexa nr. 2.

(2) În cazul gazului natural provenit de la un distribuitor sau redistribuitor dintr-un stat membru şi destinat a fi eliberat în consum în România, acciza va deveni exigibilă la furnizarea către consumatorul final şi va fi plătită de o societate desemnată în România de acel distribuitor sau redistribuitor, societate care are, de asemenea, obligaţia de a se înregistra la autoritatea fiscală centrală în calitatea sa de reprezentant al furnizorului extern."

 

10. După punctul 5^1 se introduc patru noi puncte, pct. 5^1.1., 5^1.2., 5^1.3. şi 5^1.4., care vor avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Cărbune şi cocs:

ART. 175^2

[...]

(2) Companiile de extracţie a cărbunelui şi cele de producţie a cocsului, în calitate de operatori cu produse accizabile, au obligaţia de a se înregistra la autoritatea fiscală competentă, în condiţiile prevăzute în norme.

 

Norme metodologice:

5^1.1. Operatorii economici autorizaţi pentru extracţia cărbunelui şi operatorii economici producători de cocs se vor înregistra în calitate de operatori economici cu produse accizabile, la autoritatea fiscală centrală. Înregistrarea se face pe baza cererii prevăzute în anexa nr. 2.

 

Codul fiscal:

Energie electrică

ART. 175^3

[...]

(3) Nu sunt considerate ca fiind eliberare pentru consum consumul de electricitate destinat producţiei de energie electrică, producţiei combinate de energie electrică şi energie termică, precum şi consumul utilizat pentru menţinerea capacităţii de a produce, de a transporta şi de a distribui energie electrică, în limitele stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

(4) Operatorii economici autorizaţi în domeniul energiei electrice, au obligaţia de a se înregistra la autoritatea fiscală competentă, în condiţiile prevăzute în norme.

 

Norme metodologice:

5^1.2. (1) Nu se consideră eliberare pentru consum - în cazul operatorilor economici autorizaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - consumul de electricitate înregistrat pentru producţia de energie electrică, pentru producţia combinată de energie electrică şi termică, pentru menţinerea capacităţii de a produce energie electrică, precum şi consumul înregistrat pentru operaţiuni de transport şi distribuţie de energie electrică, în limitele stabilite pentru aceste operaţiuni de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

(2) Operatorii economici autorizaţi în domeniul energiei electrice de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, se vor înregistra în calitate de operatori economici cu produse accizabile la autoritatea fiscală centrală. Această obligaţie revine operatorilor economici autorizaţi care furnizează energie electrică direct consumatorilor finali. Înregistrarea se face pe baza cererii prevăzute în anexa nr. 2.

(3) În cazul energiei electrice provenite de la un distribuitor sau redistribuitor dintr-un stat membru şi destinată a fi eliberată în consum în România, acciza va deveni exigibilă la furnizarea către consumatorul final şi va fi plătită de o societate desemnată în România de acel distribuitor sau redistribuitor, societate care are, de asemenea, obligaţia de a se înregistra la autoritatea fiscală centrală în calitatea sa de reprezentant al furnizorului extern.

 

Codul fiscal:

Excepţii

ART. 175^4

(1) Prevederile privind accizarea nu se vor aplică pentru: [...]

2. următoarele utilizări de produse energetice şi energie electrică:

[...]

d) energia electrică, atunci când reprezintă mai mult de 50% din costul unui produs, potrivit prevederilor din norme;

e) procesele mineralogice, potrivit prevederilor din norme.

(2) Nu se consideră producţie de produse energetice:

a) operaţiunile pe durata cărora sunt obţinute accidental mici cantităţi de produse energetice, potrivit prevederilor din norme;

[...]

 

Norme metodologice:

5^1.3. (1) În înţelesul prezentelor norme, prin costul unui produs se înţelege suma tuturor achiziţiilor de bunuri şi servicii la care se adaugă cheltuielile de personal şi consumul de capital fix la nivelul unei activităţi aşa cum este definită la pct. 5^1.4. Acest cost este calculat ca un cost mediu pe unitate. În înţelesul prezentelor norme, prin costul energiei electrice se înţelege preţul efectiv de cumpărare al energiei electrice sau costul de producţie al energiei electrice dacă este realizată în activitate.

(2) În înţelesul prezentelor norme prin procese mineralogice se înţelege procesele clasificate în nomenclatura CAEN sub codul DI 26 "fabricarea altor produse din minerale nemetalice", în conformitate cu Regulamentul Consiliului nr. 3037/90 din 9 octombrie 1990 privind clasificarea statistică a activităţilor economice în Comunitatea Europeană.

(3) În înţelesul prezentelor norme nu se consideră producţie de produse energetice, operaţiunile pe durata cărora sunt obţinute mici cantităţi de produse energetice.

 

Codul fiscal:

Nivelul accizelor

ART. 176

(1) Nivelul accizelor armonizate în perioada 2007 - 2010 este cel prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu.

 

Norme metodologice:

5^1.4. (1) În cazul produselor energetice şi al electricităţii, utilizare în scop comercial reprezintă utilizarea de către un operator economic - consumator final, care, în mod independent, realizează, în orice loc, furnizarea de bunuri şi servicii, oricare ar fi scopul sau rezultatele unor astfel de activităţi economice.

(2) Activităţile economice cuprind toate activităţile producătorilor, comercianţilor şi persoanelor care furnizează servicii, inclusiv activităţile agricole şi de minerit şi activităţile profesiilor libere sau asimilate.

(3) Autorităţile guvernamentale şi locale şi alte instituţii publice nu vor fi considerate ca efectuând activităţi economice, în cazul activităţilor sau tranzacţiilor în care se angajează în calitate de autorităţi publice.

(4) În înţelesul prezentelor norme, nu se consideră a fi operator economic o parte a unei societăţi sau a unui organism juridic care din punct de vedere organizaţional constituie o organizaţie independentă, capabilă să funcţioneze prin mijloacele sale proprii.

(5) Utilizarea energiei electrice pentru iluminatul public se consideră utilizare în scop comercial.

(6) Când are loc o utilizare combinată între utilizarea în scop comercial şi utilizarea în scop necomercial, accizarea se va aplica proporţional cu fiecare tip de utilizare corespunzător.

(7) Pentru semestrul I al anului 2007, structura accizei la ţigarete este 16,28 euro/1000 ţigarete + 29% aplicat la preţul maxim de vânzare cu amănuntul declarat."

 

11. Punctul 5^2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Calculul accizei pentru ţigarete

ART. 177

[...]

(1^1) Semestrial, prin ordin al ministrului, Ministerul Finanţelor Publice va stabili nivelul accizei minime în funcţie de evoluţia accizei aferentă ţigaretelor din categoria de preţ cea mai vândută.

 

Norme metodologice:

5^2. (1) În vederea determinării accizei aferentă ţigaretelor din categoria de preţ cea mai vândută, antrepozitarii autorizaţi, operatorii înregistraţi şi importatorii autorizaţi de astfel de produse sunt obligaţi să prezinte lunar, odată cu situaţia utilizării marcajelor, situaţia livrărilor de ţigarete efectuate în luna de raportare. Această situaţie va cuprinde informaţii referitoare la cantităţile livrate în luna de raportare, exprimate în 1000 de bucăţi ţigarete, aferente fiecărei categorii de preţ practicate, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3.

(2) Situaţia prevăzută la alin. (1) se întocmeşte în trei exemplare, cu următoarele destinaţii: un exemplar rămâne la operatorul economic, exemplarul al doilea se transmite autorităţii fiscale competente cu aprobarea notelor de comandă iar exemplarul al treilea se comunică autorităţii fiscale centrale - direcţiei cu atribuţii în elaborarea legislaţiei în domeniul accizelor.

(3) După determinarea accizei aferentă ţigaretelor din categoria de preţ cea mai vândută, prin ordin al ministrului finanţelor publice se va stabili valoarea în lei a accizei minime prin aplicarea cotei procentuale prevăzută la alin. (1) al art. 177 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

 

12. Punctul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"6. (1) Preţurile maxime de vânzare cu amănuntul pentru ţigarete se stabilesc de către antrepozitarul autorizat pentru producţie, operatorul înregistrat sau de către importatorul de astfel de produse şi se notifică la autoritatea fiscală centrală - direcţia cu atribuţii în elaborarea legislaţiei în domeniul accizelor.

(2) Înregistrarea de către autoritatea fiscală centrală a preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul se face pe baza declaraţiei scrise a antrepozitarului autorizat pentru producţie, a operatorului înregistrat sau a importatorului, modelul-tip al acesteia fiind prevăzut în anexa nr. 4.

(3) Declaraţia se va întocmi în trei exemplare, care se vor înregistra la autoritatea fiscală centrală - direcţia cu atribuţii în elaborarea legislaţiei în domeniul accizelor. După înregistrare, un exemplar rămâne la autoritatea fiscală centrală, exemplarul al doilea rămâne la persoana care a întocmit-o, iar exemplarul al treilea se va transmite autorităţii fiscale cu competenţă în aprobarea notelor de comandă.

(4) Declaraţia, care va cuprinde în mod expres data de la care se vor practica preţurile maxime, va fi depusă la autoritatea fiscală centrală cu minimum două zile înainte de data practicării acestor preţuri.

(5) Cu minimum 24 de ore înainte de data efectivă a intrării în vigoare, lista cuprinzând preţurile maxime de vânzare cu amănuntul, cu numărul de înregistrare atribuit de autoritatea fiscală centrală, va fi publicată, prin grija antrepozitarului autorizat pentru producţie, a operatorului înregistrat sau a importatorului, în două cotidiene de mare tiraj.

(6) Ori de câte ori se intenţionează modificări ale preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul, antrepozitarul autorizat pentru producţie, operatorul înregistrat sau importatorul are obligaţia să redeclare preţurile pentru toate sortimentele de ţigarete, indiferent dacă modificarea intervine la unul sau la mai multe sortimente. Redeclararea se face pe baza aceluiaşi model de declaraţie prevăzut la alin. (2) şi cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (4) şi (5).

(7) După primirea declaraţiilor privind preţurile maxime de vânzare cu amănuntul, şi după publicarea acestora în două cotidiene de mare tiraj, autoritatea fiscală centrală va publica aceste liste pe site-ul propriu.

(8) Antrepozitarul autorizat pentru producţia de ţigarete, operatorul înregistrat sau importatorul autorizat de astfel de produse, care renunţă la producţia, achiziţia sau importul unui anumit sortiment de ţigarete, are obligaţia de a comunica acest fapt autorităţii fiscale centrale şi de a înscrie în continuare preţurile aferente acestor sortimente, în declaraţia preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul, pe perioada de până la epuizare, dar nu mai puţin de 3 luni.

(9) În situaţia în care un operator neînregistrat achiziţionează ţigarete dintr-un alt stat membru, acesta va urma procedura prevăzută la alineatele (1) - (6)."

 

13. Punctul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Reguli generale

ART. 178

[...]

(1) Producţia şi/sau depozitarea produselor accizabile, acolo unde acciza nu a fost plătită, poate avea loc numai într-un antrepozit fiscal.

(2) Un antrepozit fiscal poate fi folosit numai pentru producerea şi/sau depozitarea de produse accizabile.

(3) Antrepozitul fiscal nu poate fi folosit pentru vânzarea cu amănuntul a produselor accizabile.

(4) Deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se poate face dovada plăţii accizelor, atrage plata acestora.

(5) Fac excepţie de la prevederile alin. (3) antrepozitele fiscale care livrează produse energetice către avioane şi nave sau furnizează produse accizabile din magazinele duty free, în condiţiile prevăzute în norme.

(6) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) micii producători de vinuri liniştite care produc în medie mai puţin de 200 hl de vin pe an.

 

Norme metodologice:

7. (1) Într-un antrepozit fiscal de producţie şi depozitare se pot produce şi depozita numai produsele accizabile aparţinând uneia din următoarele grupe de produse:

a) alcool etilic şi băuturi alcoolice prevăzute la art. 162 lit. a) - e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

b) tutun prelucrat;

c) produse energetice

(2) Nu intră sub incidenţa regimului de antrepozitare micii producători de vinuri liniştite care produc în medie mai puţin de 200 hl de vin pe an, precum şi gospodăriile individuale prevăzute în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care produc pentru consumul propriu.

(3) În înţelesul prezentelor norme, prin mici producători de vinuri liniştite se înţelege operatorii economici producători de vin liniştit, care din punct de vedere juridic şi economic sunt independenţi faţă de orice alt operator economic producător de vin, utilizează mijloace proprii pentru producerea vinului, folosesc spaţii de producţie diferite de cele ale oricărui alt operator economic producător de vin şi nu funcţionează sub licenţa de produs a altui operator economic producător de vin.

(4) În cazul în care prin circuitul economic nu se poate face dovada că produsele accizabile deţinute în scopuri comerciale provin de la un antrepozit fiscal, operator înregistrat, operator neînregistrat sau de la un importator, acciza se datorează de către persoana la care se întrerupe acest circuit, în termen de cinci zile de la data la care s-a făcut constatarea.

(5) Nu se consideră vânzare cu amănuntul:

a) livrările de produse energetice către avioane şi nave;

b) livrările de produse accizabile din magazinele duty free;

c) acele livrări care indiferent de tipul destinatarului - consumator final sau nu -, se efectuează prin cisterne, rezervoare sau alte containere similare, care fac parte integrată din mijlocul de transport care efectuează livrarea.

(6) În cazul antrepozitelor fiscale autorizate exclusiv pentru producţia de vinuri liniştite şi/sau spumoase, nu se consideră vânzare cu amănuntul vânzarea buteliilor de vin din cramele sau expoziţiile din interiorul antrepozitului.

(7) Magazinele autorizate potrivit legii să comercializeze produse în regim duty-free sunt asimilate antrepozitelor fiscale de depozitare în care pot fi depozitate atât băuturi alcoolice cât şi tutunuri prelucrate. Aceste magazine primesc produse accizabile în regim suspensiv în baza autorizaţiilor de duty-free şi pentru aceste produse nu se datorează accize atunci când sunt achiziţionate de persoane care se deplasează în afara spaţiului comunitar.

(8) Producătorii de vinuri liniştite care intenţionează să producă în vederea comercializării o cantitate medie anuală mai mică de 200 hl de vin, trebuie să se înregistreze la autoritatea fiscală teritorială prin administraţia finanţelor publice în raza căreia îşi au sediul/domiciliul şi să depună trimestrial o declaraţie privind cantitatea de vin liniştit produsă şi comercializată în luna de raportare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5.

(9) În cazul în care în timpul anului, producătorul înregistrează o producţie mai mare de 200 hl de vin şi dacă doreşte să continue această activitate, este obligat ca în termen de 15 zile de la data înregistrării să depună cerere de autorizare ca antrepozitar autorizat. Până la obţinerea autorizaţiei, producătorul poate desfăşura numai activitate de producţie, dar nu şi de comercializare. După obţinerea autorizaţiei de antrepozit fiscal, indiferent de producţia realizată în perioada următoare, producătorul nu mai poate reveni la statutul de mic producător de vinuri liniştite.

(10) În situaţia în care cererea de autorizare este respinsă, activitatea de producţie încetează iar valorificarea stocurilor se poate efectua numai cu aprobarea autorităţii fiscale teritoriale, sub supraveghere fiscală.

(11) În situaţia în care producătorul de vinuri liniştite nu respectă prevederile alin. (8) se consideră că producţia de vinuri se realizează în afara unui antrepozit fiscal, fapt ce atrage oprirea activităţii şi aplicarea pedepselor prevăzute de lege.

(12) Micii producători pot comercializa în vrac vinuri liniştite, în sistem angro, către magazine specializate în vânzarea vinurilor, către unităţi de alimentaţie publică sau către antrepozite fiscale.

(13) În situaţia în care micii producători de vinuri liniştite fac tranzacţii intracomunitare, acestora le revine obligaţia de a informa autoritatea fiscală centrală - în vederea atribuirii codului de acciză - şi se vor supune cerinţelor prevăzute la pct. 14."

 

14. Punctul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Cererea de autorizare ca antrepozit fiscal

ART. 179

(1) Un antrepozit fiscal poate funcţiona numai pe baza autorizaţiei valabile emisă de autoritatea fiscală competentă.

(2) În vederea obţinerii autorizaţiei pentru ca un loc să funcţioneze ca antrepozit fiscal, persoana care intenţionează să fie antrepozitar autorizat pentru acel loc trebuie să depună o cerere la autoritatea fiscală competentă în modul şi sub forma prevăzute în norme.

(3) Cererea trebuie să conţină informaţii şi să fie însoţită de documente cu privire la:

a) amplasarea şi natura locului;

b) tipurile şi cantitatea de produse accizabile estimate a fi produse şi/sau depozitate în decursul unui an;

c) identitatea şi alte informaţii cu privire la persoana care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat;

d) capacitatea persoanei care urmează a fi antrepozitar autorizat de a satisface cerinţele prevăzute la art. 183.

(4) Prevederile alineatului (3) se vor adapta potrivit specificului de activitate ce urmează a se desfăşura în antrepozitul fiscal, conform precizărilor din norme.

(5) Persoana care intenţionează să fie antrepozitar autorizat va prezenta, de asemenea, o copie a contractului de administrare sau a actelor de proprietate ale sediului unde locul este amplasat.

(6) Persoana care îşi manifestă în mod expres intenţia de a fi antrepozitar autorizat pentru mai multe antrepozite fiscale poate depune la autoritatea fiscală competentă o singură cerere. Cererea va fi însoţită de documentele prevăzute de prezentul titlu, aferente fiecărei locaţii.

 

Norme metodologice:

8. (1) Un antrepozit fiscal poate funcţiona doar în baza unei autorizaţii emise de autoritatea fiscală centrală, prin comisia instituită în acest scop prin ordin al ministrului finanţelor publice, denumită în continuare Comisie.

(2) Pentru a obţine o autorizaţie de antrepozit fiscal, antrepozitarul autorizat propus trebuie să depună o cerere la autoritatea fiscală teritorială.

(3) Cererea trebuie să conţină informaţiile şi să fie însoţită de documentele specificate în modelul prevăzut în anexa nr. 6, inclusiv de manualul de procedură în care este descris procesul de producţie.

(4) Persoanele, care intenţionează să fie autorizate ca antrepozitari pentru producţie sau depozitare de produse accizabile, trebuie să deţină în proprietate sau să aibă drept de folosinţă a clădirilor şi a terenurilor. Documentele care atestă deţinerea în proprietate sau în folosinţă a clădirilor şi a terenurilor sunt:

a) pentru clădiri, extrasul de carte funciară însoţit de copia titlului de proprietate sau, după caz, a procesului-verbal de recepţie, atunci când acestea au fost construite în regie proprie sau copia actului care atestă dreptul de folosinţă sub orice formă legală;

b) pentru terenuri, extrasul de carte funciară însoţit de copia titlului de proprietate sau copia actului care atestă dreptul de folosinţă sub orice formă legală.

(5) Persoanele care intenţionează să fie autorizate ca antrepozitari de producţie de produse accizabile, trebuie să deţină în proprietate sau să deţină contracte de leasing pentru instalaţiile şi echipamentele care contribuie direct la producţia de produse accizabile pentru care urmează să fie autorizat.

(6) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (4) şi (5) unităţile de cercetare-dezvoltare organizate potrivit reglementărilor Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Siseşti", cu modificările şi completările ulterioare.

(7) În cazul producţiei de produse energetice, antrepozitarul autorizat propus trebuie să depună documentaţia conform prevederilor prezentelor norme metodologice, după ce a fost avizată din punct de vedere tehnic de Ministerul Economiei şi Comerţului. Documentaţia va cuprinde şi lista cu semifabricatele şi produsele finite înscrise în nomenclatorul de fabricaţie, domeniul de utilizare al acestora, precum şi acciza aferentă fiecărui produs, după ce această listă a fost verificată şi avizată din punct de vedere al încadrării pe poziţii tarifare de către Autoritatea Naţională a Vămilor. Documentaţia specifică trebuie să conţină: descrierea detaliată a produselor care să permită identificarea acestora; compoziţia produselor stabilită inclusiv pe bază de analiză de laborator, cu menţionarea metodei de expertizare utilizată, precum şi alte date şi elemente care să permită Autorităţii Naţionale a Vămilor să verifice dacă a fost corect stabilită clasificarea tarifară.

(8) Prevederile alin. (7) vor fi aplicate oricărui nou produs intrat în nomenclatorul de fabricaţie.

(9) Autoritatea fiscală teritorială verifică realitatea şi exactitatea informaţiilor şi a documentelor depuse de antrepozitarul autorizat propus. Se au în vedere în special îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 180 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi capacitatea antrepozitarului autorizat propus de a îndeplini condiţiile prevăzute la art. 183 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(10) Antrepozitarul autorizat propus este obligat ca pe durata acţiunii de verificare să asigure condiţiile necesare bunei desfăşurări a acesteia.

(11) În acţiunea de verificare, autoritatea fiscală poate solicita sprijinul organelor cu atribuţii de control şi, după caz, al Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru furnizarea unor elemente de preinvestigare în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de autorizare a fiecărui solicitant.

(12) În termen de 30 de zile de la depunerea cererilor, documentaţiile vor fi înaintate autorităţii fiscale centrale, însoţite de un referat care să cuprindă punctul de vedere asupra oportunităţii emiterii autorizaţiei de antrepozitar autorizat şi, după caz, aspectele sesizate privind neconcordanţa cu datele şi informaţiile prezentate de antrepozitarul autorizat propus. Aceste referate vor purta semnătura şi ştampila autorităţii fiscale teritoriale.

(13) Autoritatea fiscală centrală poate să solicite antrepozitarului autorizat propus orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare, cu privire la:

a) amplasarea şi natura antrepozitului fiscal propus;

b) tipurile şi cantităţile de produse accizabile ce urmează a fi produse şi/sau depozitate în antrepozitul fiscal propus;

c) identitatea antrepozitarului autorizat propus;

d) capacitatea antrepozitarului autorizat propus de a asigura garanţia."

 

15. Punctul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Condiţii de autorizare

ART. 180

(1) Autoritatea fiscală competentă eliberează autorizaţia de antrepozit fiscal pentru un loc, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) locul urmează a fi folosit pentru producerea, îmbutelierea, ambalarea, primirea, deţinerea, depozitarea şi/sau expedierea produselor accizabile. În cazul unui loc ce va fi autorizat numai ca antrepozit fiscal de depozitare, cantitatea de produse accizabile depozitată trebuie să fie mai mare decât cantitatea prevăzută în norme, diferenţiată în funcţie de grupa de produse depozitate şi de accizele potenţiale aferente;

 

Norme metodologice:

9. (1) Un loc poate fi autorizat ca antrepozit fiscal de depozitare atunci când cantitatea depozitată în acesta corespunde unui volum mediu trimestrial al ieşirilor de produse accizabile înregistrate în ultimul an calendaristic, care depăşeşte limitele prevăzute mai jos:

a) bere - 150.000 litri;

b) vin şi băuturi fermentate - 150.000 litri;

c) produse intermediare - 150.000 litri;

d) băuturi spirtoase - 25.000 litri de alcool pur;

e) alcool etilic - 400.000 litri de alcool pur;

f) băuturi alcoolice în general - 30.000 litri de alcool pur;

g) ţigarete - o cantitate a cărei valoare la preţul maxim de vânzare cu amănuntul să nu fie mai mică de 2.500.000 euro;

h) produse energetice - 2.500.000 kg. Această cantitate minimă nu este obligatorie în cazul antrepozitelor fiscale de depozitare situate în aeroporturi, în vederea utilizării exclusive pentru distribuţia kerosenului şi a benzinei de aviaţie.

(2) În situaţia unui antrepozit fiscal nou autorizat pentru depozitare, cantitatea minimă prevăzută la alin. (1) va fi estimată.

(3) În situaţia unui antrepozitar autorizat de depozitare, care pe durata unei perioade continue de 12 luni nu respectă prevederile alin. (1), autorizaţia se revocă. Revocarea autorizaţiei se face de către autoritatea fiscală centrală.

(4) Limitele prevăzute la alin. (1) nu sunt obligatorii pentru:

a) antrepozitele fiscale autorizate în exclusivitate pentru a efectua operaţiuni de distribuţie a băuturilor alcoolice şi de tutunuri prelucrate destinate consumului sau vânzării la bordul navelor şi aeronavelor;

b) antrepozitele fiscale de depozitare de băuturi alcoolice şi tutunuri prelucrate situate în porturi şi aeroporturi şi care funcţionează în exclusivitate în regim duty free;

c) rezerva de stat şi de mobilizare."

 

16. Punctul 9^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Condiţii de autorizare

ART. 180

(1) [...]

b) locul este amplasat, construit şi echipat astfel încât să se prevină scoaterea produselor accizabile din acest loc fără plata accizelor, conform prevederilor din norme;

(2) Prevederile alin. (1) vor fi adaptate corespunzător pe grupe de produse accizabile şi categorii de antrepozitari, conform precizărilor din norme.

 

Norme metodologice:

9^1. (1) Locul trebuie să fie strict delimitat - acces propriu, împrejmuire -, iar activitatea ce se desfăşoară în acest loc să fie independentă de alte activităţi desfăşurate de societatea care solicită autorizarea ca antrepozit fiscal.

(2) Locurile destinate producţiei de alcool etilic şi de distilate ca materie primă şi locurile destinate producţiei de băuturi alcoolice obţinute exclusiv din prelucrarea alcoolului şi a distilatelor, trebuie să fie dotate cu mijloace de măsurare legală pentru determinarea concentraţiei alcoolice, avizate de Biroul Român de Metrologie Legală.

(3) În cazul antrepozitelor fiscale de producţie de alcool şi de distilate, coloanele de distilare, rafinare, trebuie să fie dotate cu contoare pentru determinarea cantităţii de produse obţinute, avizate de Biroul Român de Metrologie Legală.

(4) În cazul antrepozitelor fiscale - mici distilerii - care utilizează pentru realizarea producţiei instalaţii tip alambic, acestea trebuie să fie dotate cu vase litrate avizate de Biroul Român de Metrologie Legală.

(5) În cazul antrepozitelor fiscale prevăzute la alin. (4), pe perioada de nefuncţionare se va aplica procedura de sigilare şi desigilare, prevăzută la pct. 4^2.

(6) Locurile destinate producţiei de alcool etilic şi distilate, ca materie primă, trebuie să fie dotate cu un sistem de supraveghere prin camere video a punctelor unde sunt amplasate contoarele şi rezervoarele de alcool şi distilate, precum şi a căilor de acces în antrepozitul fiscal. Sistemele de supraveghere vor purta sigiliile organului fiscal competent, iar schimbarea casetelor se va face numai în prezenţa reprezentanţilor autorităţii fiscale competente. Stocarea imaginilor culese prin intermediul camerelor video se face pe casete video sau în memoria sistemului, durata de stocare a imaginilor înregistrate fiind de minim 10 zile. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi micile distilerii a căror producţie nu depăşeşte 10 hl de alcool pur pe an.

(7) Într-un antrepozit fiscal de depozitare se pot depozita produse din grupa băuturilor alcoolice, în stare îmbuteliată, în locuri compartimentate distinct, respectiv bere, vinuri, băuturi fermentate altele decât bere şi vinuri, produse intermediare, băuturi spirtoase.

(8) Un loc poate fi autorizat ca antrepozit fiscal de depozitare de alcool etilic şi de distilate în stare vărsată numai dacă deţine în proprietate rezervoare calibrate avizate de Biroul Român de Metrologie Legală.

(9) În vederea înregistrării producţiei de bere obţinute, fiecare antrepozitar autorizat pentru producţie este obligat:

a) să înregistreze producţia de bere rezultată la sfârşitul procesului tehnologic, prin aparatura adecvată de măsurare a butoaielor, sticlelor, navetelor, paleţilor sau a berii filtrate la vasele de depozitare, şi să înscrie aceste date în rapoartele de producţie şi gestionare, cu specificarea capacităţii ambalajelor şi a cantităţii de bere exprimată în litri;

b) să determine concentraţia zaharometrică a berii, conform standardelor în vigoare privind determinarea concentraţiei exprimate în grade Plato a berii, elaborate de Asociaţia de Standardizare din România, şi să elibereze buletine de analize fizico-chimice. La verificarea realităţii concentraţiei zaharometrice a sortimentelor de bere se va avea în vedere concentraţia înscrisă în specificaţia tehnică internă, elaborată pe baza standardului în vigoare pentru fiecare sortiment.

(10) Un loc poate fi autorizat ca antrepozit fiscal de depozitare produse energetice numai dacă este echipat cu rezervoare standardizate distincte pentru fiecare tip de produs în parte, calibrate de Biroul Român de Metrologie Legală.

(11) Locurile destinate producţiei de produse energetice trebuie să fie dotate cu mijloace de măsurare a debitului volumic sau masic.

(12) Locurile destinate producerii de produse energetice pentru care se datorează accize numai în euro/tonă sau euro/1000 kg, locurile destinate producerii combustibililor al căror cod tarifar se încadrează la art. 175 alin. (3) lit. g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi locurile destinate îmbutelierii gazului petrolier lichefiat vor fi dotate cu mijloace de măsurare a masei.

(13) Orice ieşire în regim suspensiv a alcoolului şi distilatelor în stare vărsată, precum şi a produselor energetice din rezervoarele antrepozitului fiscal va fi comunicată înainte de producerea acesteia autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea antrepozitul respectiv, pe baza unei proceduri stabilită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."

 

17. După punctul 9^1 se introduce un nou punct, pct. 9^2, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

ART. 180

[...]

(3) Locurile aferente rezervei de stat şi rezervei de mobilizare se asimilează antrepozitelor fiscale de depozitare, potrivit prevederilor din norme.

 

Norme metodologice:

9^2. (1) Rezerva de stat şi rezerva de mobilizare va fi autorizată ca un singur antrepozit fiscal de depozitare, indiferent de numărul locurilor de depozitare pe care le deţine.

(2) Pentru obţinerea autorizaţiei, instituţiile care gestionează rezerva de stat şi rezerva de mobilizare vor depune o cerere la autoritatea fiscală centrală, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6."

 

18. La punctul 10 se introduc două noi alineate, alin. (4) şi alin. (5), cu următorul cuprins:

"(4) În cazul pierderii autorizaţiei de antrepozit fiscal, titularul autorizaţiei va anunţa pierderea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

(5) În baza documentului care atestă că anunţul referitor la pierdere a fost înaintat spre publicare în Monitorul Oficial, autoritatea fiscală emitentă a autorizaţiei va elibera la cerere un duplicat al acesteia."

 

19. După punctul 10 se introduce un nou punct, pct. 10^1, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

ART. 181

[...]

(2) Autorizaţia va conţine următoarele:

[...]

f) perioada de valabilitate a autorizaţiei;

[...]

(3) În cazul antrepozitelor fiscale autorizate pentru depozitare, capacitatea maximă de depozitare a antrepozitului fiscal propus va fi determinată de comun acord cu autoritatea fiscală competentă, în conformitate cu precizările din norme.

[...]

(6) Antrepozitarul autorizat poate solicita autorităţii fiscale competente modificarea autorizaţiei în condiţiile prevăzute în norme.

 

Norme metodologice:

10^1. (1) Perioada de valabilitate a autorizaţiei de antrepozit fiscal de producţie este de 5 ani, iar cea pentru antrepozit fiscal de depozitare este de 3 ani.

(2) În cazul antrepozitarului propus care îndeplineşte condiţiile pentru autorizare ca antrepozit fiscal de depozitare şi se încadrează în limitele prevăzute la pct. 9, acesta va prezenta şi o declaraţie privind capacitatea maximă de depozitare.

(3) Antrepozitarii autorizaţi pot solicita autorităţii fiscale centrale modificarea autorizaţiei atunci când constată erori în redactarea autorizaţiei de antrepozit fiscal sau în alte situaţii în care se justifică acest fapt."

 

20. Punctul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Obligaţiile antrepozitarului autorizat

ART. 183

(1) Orice antrepozitar autorizat are obligaţia de a îndeplini următoarele cerinţe:

a) să depună la autoritatea fiscală competentă, dacă se consideră necesar, o garanţie, în cazul producţiei, transformării şi deţinerii de produse accizabile, precum şi o garanţie obligatorie pentru circulaţia acestor produse, în condiţiile stabilite prin norme;

 

Norme metodologice:

11. (1) Garanţia pentru circulaţia produselor accizabile se constituie pentru produsele deplasate în regim suspensiv şi este valabilă pe întreg teritoriul Comunităţii Europene.

(2) Nu sunt supuse obligaţiei de a constitui garanţie produsele energetice supuse accizelor care sunt transportate în interiorul comunităţii exclusiv pe mare sau prin conducte."

 

21. Punctul 11^1 se abrogă.

 

22. Punctul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

ART. 183

(1) Orice antrepozitar autorizat are obligaţia de a îndeplini următoarele cerinţe: [...]

l) să se conformeze cu alte cerinţe impuse prin norme.

 

Norme metodologice:

12. (1) Antrepozitarii autorizaţi trebuie să deţină un sistem computerizat de evidenţă a produselor aflate în antrepozite, a celor intrate sau ieşite, a celor pierdute prin deteriorare, spargere, furt, precum şi a accizelor aferente acestor categorii de produse. În cazul antrepozitelor fiscale de producţie pentru alcool etilic şi distilate ca materie primă, sistemul trebuie să asigure şi evidenţa materiilor prime introduse în fabricaţie, precum şi a semifabricatelor aflate pe linia de fabricaţie.

(2) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) antrepozitele fiscale - mici distilerii -, care utilizează pentru realizarea producţiei instalaţii tip alambic.

(3) Antrepozitele fiscale de producţie pentru alcool etilic şi produse alcoolice, precum şi antrepozitele fiscale de producţie de ţuică şi de rachiuri de fructe au obligaţia de a deţine registre speciale în care se vor înscrie datele menţionate la alin. (1), iar în cazul antrepozitelor de producţie pentru alcool, registrul va conţine şi rubrici aferente operaţiunilor de denaturare a acestuia."

 

23. Punctul 12^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Anularea, revocarea şi suspendarea autorizaţiei

ART. 185

[...]

(12) Antrepozitarii autorizaţi, cărora le-a fost suspendată, revocată sau anulată autorizaţia şi care deţin stocuri de produse accizabile la data suspendării, revocării sau anulării, pot valorifica produsele înregistrate în stoc - materii prime, semifabricate, produse finite - numai cu acordul autorităţii fiscale competente, în condiţiile prevăzute de norme.

 

Norme metodologice:

12^1. (1) Măsura revocării sau anulării autorizaţiilor se va dispune de către comisia instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale, în baza actelor de control emise de organele de specialitate, prin care s-au consemnat încălcări ale prevederilor legale care atrag aplicarea acestor măsuri.

(2) Actele de control prevăzute la alin. (1), temeinic justificate, vor fi înaintate, în termen de 2 zile lucrătoare de la finalizare, comisiei instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale, care va analiza propunerea organului de control şi va dispune în consecinţă.

(3) Decizia comisiei instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale va fi adusă la cunoştinţă antrepozitarului autorizat sancţionat şi organului fiscal teritorial.

(4) În situaţia neplăţii accizelor la termenele prevăzute de lege, măsura suspendării autorizaţiilor se va dispune la momentul constatării, de către autoritatea fiscală teritorială.

(5) Măsura suspendării autorizaţiilor se va dispune de către autoritatea fiscală teritorială în baza actelor de control emise de organele cu atribuţii în acest sens, prin care s-au consemnat încălcări ale prevederilor legale care atrag aplicarea acestei măsuri. Atunci când deficienţele care atrag măsura suspendării nu au consecinţe fiscale şi sunt remediate în termen de 10 zile lucrătoare de la data dispunerii măsurii de suspendare, această măsură îşi încetează aplicabilitatea.

(6) În toate situaţiile, măsura suspendării se va dispune prin decizia comisiei instituită la nivelul autorităţii fiscale teritoriale şi va fi adusă la cunoştinţa antrepozitarului autorizat sancţionat şi a comisiei instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale.

(7) În toate situaţiile privind suspendarea autorizaţiei, aceasta atrage suspendarea activităţii şi, după caz, aplicarea sigiliilor pe instalaţiile de producţie, operaţiune care va fi efectuată de organul fiscal teritorial în a cărei rază îşi desfăşoară activitatea antrepozitarul autorizat.

(8) Antrepozitarii autorizaţi a căror autorizaţie a fost suspendată, revocată sau anulată pot să valorifice produsele înregistrate în stoc - materii prime, semifabricate, produse finite -, numai cu acordul autorităţii fiscale care a dispus măsura de sancţionare.

(9) În toate cazurile, valorificarea produselor înregistrate în stoc se efectuează sub supraveghere fiscală, astfel:

a) fie către alte antrepozite fiscale, în regim suspensiv de accize;

b) fie către alţi operatori economici la preţuri cu accize."

 

24. După punctul 12^1 se introduc două noi puncte, pct. 12^2 şi 12^3, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Operatorul înregistrat

ART. 185^1

(1) Operatorul înregistrat, înainte de primirea produselor trebuie să fie înregistrat la autoritatea fiscală competentă, în condiţiile prevăzute în norme.

 

Norme metodologice:

12^2. (1) Operatorul înregistrat este persoana fizică sau juridică autorizată în exercitarea activităţii acesteia, să primească produse supuse accizelor în regim suspensiv provenite de la antrepozitari autorizaţi alţii decât cei de pe teritoriul României.

(2) Operatorul înregistrat poate funcţiona numai în baza autorizaţiei emise de autoritatea fiscală centrală prin Comisie.

(3) În vederea obţinerii autorizaţiei de operator înregistrat, persoana care intenţionează să fie operator înregistrat trebuie să depună o cerere la autoritatea fiscală teritorială.

(4) Cererea trebuie să conţină informaţiile şi să fie însoţită de documentele prevăzute în anexa nr. 7. Pentru a fi autorizat, fiecare operator înregistrat propus trebuie să aibă declarată cel puţin o locaţie în care urmează să realizeze recepţia de produse supuse accizelor provenite de la antrepozitari autorizaţi din alte state membre.

(5) În situaţia în care recepţia produselor supuse accizelor se realizează în mai multe locaţii, cererea va fi însoţită de o declaraţie privind locaţiile în care urmează a se realiza recepţia produselor accizabile.

(6) Cererea care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (4) şi (5) se consideră a fi nulă.

(7) Autoritatea fiscală teritorială poate să solicite operatorului înregistrat propus orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare, după caz, cu privire la:

a) identitatea operatorului înregistrat propus;

b) amplasarea şi capacitatea maximă de depozitare a locurilor unde se recepţionează produsele accizabile;

c) tipurile de produse accizabile ce urmează a fi recepţionate în fiecare locaţie;

d) capacitatea operatorului înregistrat propus de a asigura garanţia conform prevederilor pct. 20.

(8) În acţiunea de verificare, autoritatea fiscală teritorială poate solicita sprijinul organelor cu atribuţii de control pentru furnizarea unor elemente de preinvestigare în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de autorizare a fiecărui solicitant.

(9) Atunci când în termen de 30 de zile de la depunerea documentaţiei, autoritatea fiscală teritorială, după verificarea realităţii datelor şi informaţiilor prezentate de operatorul înregistrat propus, constată că acesta nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi autorizat, va comunica în scris, operatorului înregistrat propus decizia de respingere a cererii, cu motivaţia corespunzătoare.

(10) Nu va fi autorizată ca operator înregistrat, persoana care a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă în România sau într-un alt stat pentru o infracţiune dintre cele reglementate de legislaţia vamală sau fiscală.

(11) Operatorul înregistrat propus este obligat ca pe durata acţiunii de verificare să asigure condiţiile necesare bunei desfăşurări a acesteia.

(12) Autoritatea fiscală teritorială, are obligaţia ca în termen de 30 de zile de la depunerea cererii şi a documentaţiei complete, să transmită Comisiei dosarul însoţit de un referat privind oportunitatea emiterii autorizaţiei de operator înregistrat.

(13) Comisia va comunica în scris solicitantului, decizia de autorizare ca operator înregistrat, sau, după caz, decizia de respingere a cererii. De asemenea, Comisia, va înştiinţa autoritatea fiscală teritorială despre modul de soluţionare a cererii.

(14) În cazul autorizării ca operator înregistrat, Comisia va emite autorizaţia care va conţine următoarele elemente: codul de accize, elementele de identificare ale operatorului înregistrat, tipul produselor supuse accizelor care urmează a fi recepţionate, nivelul şi forma garanţiei, precum şi perioada de valabilitate a autorizaţiei.

(15) Autorizaţia de operator înregistrat are valabilitate 5 ani, cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care operatorul înregistrat face dovada constituirii garanţiei în cuantumul şi în forma prevăzute în autorizaţie.

(16) În situaţia în care intervin modificări faţă de datele iniţiale menţionate în autorizaţie, operatorul înregistrat are obligaţia de a solicita Comisiei modificarea acesteia, după cum urmează:

a) pentru fiecare nouă locaţie în care urmează a se realiza recepţia de produse supuse accizelor, operatorul înregistrat va depune o cerere la autoritatea fiscală teritorială, însoţită de declaraţia prevăzută la alin. (5), cu cel puţin 15 zile înainte de recepţia produselor;

b) dacă se modifică datele de identificare ale operatorului înregistrat, în termen de 30 de zile de la data înregistrării modificării;

c) dacă modificările intervenite se referă la tipul produselor supuse accizelor, cu cel puţin 60 de zile înainte de recepţia produselor.

(17) Operatorul înregistrat nu poate realiza recepţia de produse supuse accizelor, într-o locaţie dacă nu face dovada înregistrării acesteia la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe şi nu are atribuit codul de accize. Autoritatea fiscală teritorială va transmite în termen de 5 zile lucrătoare o copie a declaraţiei pentru noua locaţie la Comisie în vederea atribuirii codului de accize.

(18) După atribuirea codului de accize, în termen de 3 zile lucrătoare, o copie a declaraţiei pe care este înscris acest cod se va transmite autorităţii fiscale a operatorului înregistrat în vederea aducerii atât la cunoştinţa acestuia cât şi la cunoştinţa autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia se află noua locaţie, după caz.

(19) Produsele supuse accizelor, primite în regim suspensiv de către operatorul înregistrat sunt însoţite de documentul administrativ de însoţire, conform procedurii prevăzute la pct. 14.

(20) Autorizaţia de operator înregistrat poate fi revocată atunci când titularul acesteia nu respectă una din condiţiile prevăzute la art. 185^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(21) Autorizaţia de operator înregistrat poate fi revocată şi în situaţia în care operatorul înregistrat autorizat săvârşeşte o infracţiune la reglementările vamale sau fiscale.

(22) Decizia de revocare se comunică operatorului înregistrat şi îşi produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoştinţă acestuia.

(23) În cazuri excepţionale când interesele legitime ale operatorului înregistrat impun aceasta, Comisia poate decala termenul de intrare în vigoare a deciziei de revocare, la o dată ulterioară.

(24) Operatorul înregistrat nemulţumit poate contesta decizia de revocare a autorizaţiei, potrivit legislaţiei în vigoare.

(25) Contestarea deciziei de revocare a autorizaţiei de operator înregistrat, suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluţionării contestaţiei în procedură administrativă.

(26) În cazul în care operatorul înregistrat doreşte să renunţe la autorizaţie, acesta are obligaţia să notifice acest fapt Comisiei cu cel puţin 60 de zile înainte de data de la care renunţarea la autorizaţie îşi produce efecte.

 

Codul fiscal:

Operatorul neînregistrat

ART. 185^2

Operatorul neînregistrat are următoarele obligaţii:

a) să dea o declaraţie la autoritatea fiscală competentă, înainte de expedierea produselor de către antrepozitarul autorizat şi să garanteze plata accizelor, în condiţiile prevăzute în norme;

 

Norme metodologice:

12^3. (1) Operatorul neînregistrat este persoana fizică sau juridică autorizată în exercitarea profesiei sale, să primească cu titlu ocazional produse supuse accizelor în regim suspensiv provenite de la antrepozitari autorizaţi, alţii decât cei de pe teritoriul României.

(2) Operatorul neînregistrat nu poate deţine sau expedia produse supuse accizelor în regim suspensiv.

(3) Un operator neînregistrat poate efectua achiziţii intracomunitare de produse supuse accizelor numai în baza autorizaţiei emise de autoritatea fiscală teritorială la care acesta este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, prin compartimentul cu atribuţii în domeniul autorizării.

(4) În vederea obţinerii autorizaţiei de operator neînregistrat, persoana care intenţionează să fie un astfel de operator trebuie să depună o declaraţie la autoritatea fiscală teritorială.

(5) Declaraţia trebuie să conţină informaţiile şi să fie însoţită de documentele prevăzute în anexa nr. 8.

(6) Declaraţia care nu conţine toate informaţiile solicitate se consideră a fi nulă.

(7) Înainte de înregistrarea declaraţiei, operatorul neînregistrat trebuie să constituie o garanţie la nivelul cuantumului accizelor aferente produselor ce urmează a fi recepţionate, în contul Ministerului Finanţelor Publice şi să o aducă la cunoştinţa autorităţii fiscale teritoriale.

(8) Autorizaţia de operator neînregistrat se emite pentru fiecare operaţiune de achiziţionare de produse accizabile în regim suspensiv potrivit prevederilor alin. (1)

(9) În vederea emiterii autorizaţiei, autoritatea fiscală teritorială poate să solicite operatorului neînregistrat propus orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare, după caz, cu privire la:

a) identitatea operatorului neînregistrat propus;

b) locul unde se recepţionează produsele accizabile;

c) tipurile de produse accizabile ce urmează a fi recepţionate.

(10) Autorizaţia de operator neînregistrat va fi emisă în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei complete, în două exemplare.

(11) Un exemplar al autorizaţiei rămâne la autoritatea fiscală emitentă iar cel de-al doilea exemplar se eliberează operatorului neînregistrat. Pentru fiecare operaţiune în parte o copie a autorizaţiei se transmite antrepozitului fiscal expeditor şi va însoţi transportul până la destinaţie, fiind anexat documentului administrativ de însoţire.

(12) Nu va primi calitatea de operator neînregistrat, persoana care a comis o infracţiune gravă sau infracţiuni repetate la reglementările vamale sau fiscale.

(13) Operatorul neînregistrat are obligaţia să ţină evidenţe distincte privind cantităţile de produse recepţionate în regim suspensiv. Informaţiile privind produsele vor fi înregistrate într-un registru special în care se vor menţiona următoarele informaţii: ţara şi denumirea antrepozitului fiscal expeditor, denumirea produselor, unitatea de măsură, cantitatea recepţionată, numărul de înregistrare al autorizaţiei, numărul documentului administrativ de însoţire aferent, cuantumul accizelor plătite şi numărul documentului de plată.

(14) Produsele supuse accizelor, primite în regim suspensiv de către operatorul neînregistrat sunt însoţite de documentul administrativ de însoţire, conform procedurii prevăzute la pct. 14.

(15) Operatorul neînregistrat este obligat ca la primirea produselor accizabile să anunţe autoritatea fiscală în raza căreia au fost primite produsele şi să păstreze produsele accizabile în locul de recepţie cel puţin 48 de ore, în vederea verificării acestora şi a certificării documentului administrativ de însoţire de către reprezentantul acestei autorităţi.

(16) În cazul în care recepţia produselor accizabile se face într-un loc situat în raza teritorială a altei autorităţi fiscale decât cea care i-a eliberat autorizaţia, autoritatea fiscală de la locul primirii produselor va informa operativ autoritatea fiscală emitentă a autorizaţiei despre acest fapt."

 

25. Punctul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

 

SECŢIUNEA a 5-a

Deplasarea şi primirea produselor accizabile aflate în regim suspensiv

Deplasarea produselor accizabile aflate în regim suspensiv

ART. 186

[...]

(2) Pe durata deplasării unui produs accizabil, acciza se suspendă, dacă sunt satisfăcute următoarele cerinţe:

[...]

d) containerul în care este deplasat produsul este sigilat corespunzător, conform prevederilor din norme;

 

Norme metodologice:

13. (1) Containerele în care sunt deplasate produsele accizabile în regim suspensiv trebuie să poarte sigiliile antrepozitului fiscal expeditor.

(2) În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin container se înţelege orice recipient care serveşte la transportul în cantităţi angro al produselor accizabile sau în cazul circulaţiei comerciale în vrac, orice cisternă aferentă camioanelor, vagoanelor, navelor sau altor mijloace de transport, ori o cisternă ISO.

(3) În cazul deplasării în regim suspensiv a produselor accizabile dintr-un antrepozit fiscal din România, inclusiv în cazul deplasării către un birou vamal de ieşire din teritoriul comunitar, containerele în care se deplasează produsele respective trebuie să poarte şi sigiliile aplicate de reprezentantul desemnat de autoritatea fiscală teritorială din raza căreia pleacă produsul sau ale autorităţii fiscale competente dintr-un alt stat membru, în situaţiile în care se impune desigilarea şi resigilarea containerelor. În situaţia în care vămuirea se efectuează la un birou vamal din teritoriul comunitar, sigiliile aplicate de reprezentantul autorităţii fiscale vor fi înlocuite, după caz, cu sigiliile vamale.

(4) În cazul deplasării produselor accizabile între un birou vamal de intrare în teritoriul comunitar şi un antrepozit fiscal din România, containerele în care se află produsele trebuie să poarte şi sigiliile biroului vamal sau ale autorităţii competente din statul membru, în situaţia în care se impune desigilarea şi resigilarea containerelor.

(5) Sigiliile prevăzute la alin. (3) şi (4) sunt de unică folosinţă şi trebuie să poarte însemnele celor care le aplică."

 

26. Punctul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

"Codul fiscal:

Documentul administrativ de însoţire

ART. 187

(1) Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv este permisă numai atunci când este însoţită de documentul administrativ de însoţire. Modelul documentului administrativ de însoţire va fi prevăzut în norme.

(2) În cazul deplasării produselor accizabile în regim suspensiv, acest document se întocmeşte în 5 exemplare, utilizate după cum urmează:

a) primul exemplar rămâne la antrepozitul fiscal expeditor;

b) exemplarele 2, 3 şi 4 ale documentului însoţesc produsele accizabile pe parcursul mişcării până la antrepozitul fiscal primitor, operatorul înregistrat sau operatorul neînregistrat. La sosirea produselor la locul de destinaţie, acestea trebuie să fie completate de către primitor şi să fie certificate de către autoritatea fiscală competentă în raza căreia îşi desfăşoară activitatea primitorul, cu excepţiile prevăzute în norme. După certificare, exemplarul 2 al documentului administrativ de însoţire se păstrează de către acesta, exemplarul 3 se transmite expeditorului, iar exemplarul 4 se transmite şi rămâne la autoritatea fiscală competentă a primitorului;

c) exemplarul 5 se transmite de către expeditor, la momentul expedierii produselor, autorităţii fiscale competente în raza căreia acesta îşi desfăşoară activitatea.

(3) Antrepozitul fiscal primitor, operatorul înregistrat sau operatorul neînregistrat are obligaţia de a transmite antrepozitului fiscal expeditor exemplarul 3 al documentului administrativ de însoţire, în conformitate cu legislaţia statului membru al expeditorului.

 

Norme metodologice:

14. (1) Documentul administrativ de însoţire este un instrument de verificare a originii, a livrării, a transportului şi a admiterii produselor accizabile deplasate în regim suspensiv de la un antrepozit fiscal către un alt antrepozit fiscal sau către un operator înregistrat ori un operator neînregistrat.

(2) Modelul documentului administrativ de însoţire este în conformitate cu legislaţia comunitară şi este prevăzut în anexa nr. 9.

(3) Documentul administrativ de însoţire se întocmeşte de regulă în 4 exemplare, vizate de autoritatea fiscală a locului de expediere, din care:

a) primul exemplar rămâne la antrepozitul fiscal expeditor,

b) exemplarele 2, 3 şi 4 însoţesc obligatoriu produsul accizabil pe parcursul deplasării până la antrepozitul fiscal primitor, operatorul înregistrat sau operatorul neînregistrat.

(4) La sosirea produsului în antrepozitul fiscal primitor, la operatorul înregistrat sau la operatorul neînregistrat, acesta trebuie să completeze toate cele 3 exemplare ale documentului administrativ de însoţire la rubricile aferente primitorului şi, înainte de desigilarea şi descărcarea produsului, să solicite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea desemnarea unui reprezentant al acesteia, care în maximum 48 de ore trebuie să efectueze verificarea şi certificarea datelor înscrise în documentul administrativ de însoţire.

(5) Din cele 3 exemplare certificate de către reprezentantul autorităţii fiscale teritoriale, exemplarul 3 se transmite de antrepozitul fiscal primitor, de operatorul înregistrat sau de operatorul neînregistrat la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 4 se transmite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia primitorul îşi desfăşoară activitatea. Exemplarul 2 rămâne la antrepozitul fiscal primitor.

(6) În cazul României, documentul administrativ de însoţire se întocmeşte în 5 exemplare, iar exemplarul 5 se transmite de către antrepozitul fiscal expeditor la momentul expedierii produselor către autoritatea fiscală teritorială în raza căreia îşi desfăşoară activitatea, atât pe suport de hârtie cât şi în format electronic.

(7) În cazul antrepozitarului autorizat pentru producţia de alcool etilic şi pentru prelucrarea acestuia, toate cele 5 exemplare ale documentului administrativ de însoţire vor fi vizate la rubrica aferentă autorităţii fiscale de expediere de către reprezentantul fiscal desemnat de această autoritate. În situaţia în care antrepozitele fiscale de producţie pentru alcool etilic şi de prelucrare a acestuia se află în localităţi diferite, trebuie să se procedeze ca la alin. (4), (5) şi (6).

(8) Prin excepţie, atunci când antrepozitele fiscale de producţie de alcool etilic şi de prelucrare a acestuia se află în acelaşi loc, documentul administrativ de însoţire se întocmeşte în 3 exemplare, din care primul exemplar se păstrează la antrepozitul fiscal de producţie, exemplarul 2 rămâne la antrepozitul fiscal de prelucrare, iar exemplarul 3 se transmite la autoritatea fiscală teritorială în raza căreia îşi desfăşoară activitatea. În această situaţie, exemplarele 2 şi 3 se completează de către antrepozitul fiscal de prelucrare ca antrepozit fiscal primitor, iar certificarea se face de către reprezentantul fiscal.

(9) În cadrul livrărilor intracomunitare în regim suspensiv, antrepozitarul autorizat expeditor, sau reprezentantul său, poate să modifice conţinutul căsuţelor 4, 7, 7a, 13, 14 şi/sau 17 din documentul administrativ de însoţire pentru a înscrie noul destinatar - antrepozitar autorizat sau operator înregistrat -, precum şi noul loc de destinaţie a livrării. În acest caz, autoritatea fiscală competentă a expeditorului va fi imediat informată iar noul destinatar sau locul de livrare vor fi înscrise pe versoul documentului administrativ de însoţire.

(10) La emiterea documentului de însoţire în cadrul circulaţiei intracomunitare a produselor energetice pe cale maritimă sau fluvială, antrepozitarul autorizat expeditor poate să nu completeze căsuţele 4, 7, 7a, 13, 14 şi/sau 17 ale acestuia, dacă la momentul expedierii produselor, nu cunoaşte destinatarul, dar numai cu condiţia ca:

a) autoritatea fiscală teritorială să autorizeze antrepozitului fiscal expeditor, ca înaintea livrării produselor să nu completeze căsuţele respective;

b) antrepozitul fiscal expeditor să comunice autorităţii fiscale teritoriale informaţiile corespunzătoare cu privire la denumirea şi adresa primitorului, codul de accize al acestuia şi statul membru de destinaţie, imediat ce acestea sunt cunoscute sau cel târziu atunci când produsele ajung la destinaţie.

(11) În cazul circulaţiei intracomunitare de produse accizabile în regim suspensiv, antrepozitul fiscal expeditor dintr-un stat membru poate utiliza în locul documentului administrativ de însoţire un document comercial prevăzut în legislaţia acelui stat membru, care să conţină aceleaşi informaţii cu cele din documentul administrativ de însoţire."

 

27. După punctul 14^1 se introduce un nou punct, pct. 14^2, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Descărcarea documentului administrativ de însoţire

ART. 189^1

Dacă o persoană care a expediat un produs accizabil în regim suspensiv nu primeşte documentul administrativ de însoţire certificat, în termen de 45 de zile de la data expedierii produsului, are datoria de a înştiinţa în următoarele 5 zile autoritatea fiscală competentă cu privire la acest fapt şi de a plăti accizele pentru produsul respectiv, în termen de 7 zile de la data expirării termenului de primire a acelui document.

 

Norme metodologice:

14^2. (1) Termenul de primire a documentului administrativ de însoţire certificat, este de 45 de zile lucrătoare de la data expedierii produsului.

(2) În situaţia în care documentul administrativ de însoţire certificat este primit de către expeditor după expirarea termenului prevăzut la alin. (1), acesta poate solicita restituirea accizelor plătite, în termen de 12 luni de la certificarea documentului. În acest caz expeditorul va depune o cerere la autoritatea fiscală la care este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, cererea fiind însoţită de documentele justificative."

 

28. Punctul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Deplasarea unui produs accizabil între un antrepozit fiscal şi un birou vamal

ART. 191

(1) În cazul deplasării unui produs accizabil între un antrepozit fiscal din România şi un birou vamal de ieşire din teritoriul comunitar sau între un birou vamal de intrare în teritoriul comunitar şi un antrepozit fiscal din România, acciza se suspendă dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de norme. Aceste condiţii sunt în conformitate cu principiile prevăzute la art. 186 - 190.

 

Norme metodologice:

15. (1) Indiferent de formalităţile din legislaţia vamală, deplasarea unui produs accizabil între un antrepozit fiscal din România şi un birou vamal de ieşire din teritoriul comunitar în vederea exportului este însoţită de documentul administrativ de însoţire. Acest document se întocmeşte în 5 exemplare.

(2) Pe durata deplasării acciza se suspendă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) produsul este însoţit de exemplarele 2, 3 şi 4 ale documentului administrativ de însoţire;

b) ambalajul în care este deplasat produsul are la exterior marcaje care identifică cu claritate tipul şi cantitatea produsului aflat în interior;

c) containerul în care este deplasat produsul este sigilat potrivit prevederilor pct. 13;

d) produsul este însoţit de dovada constituirii unei garanţii de către antrepozitul fiscal pentru plata accizelor aferente produsului deplasat.

(3) Primul exemplar al documentului administrativ de însoţire rămâne la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 5 se transmite la autoritatea fiscală teritorială în raza căreia acesta îşi desfăşoară activitatea.

(4) După scoaterea definitivă a produselor de pe teritoriul comunitar şi întocmirea documentului administrativ unic prevăzut la alin. (5), exemplarele 2, 3 şi 4 ale documentului administrativ de însoţire se confirmă de biroul vamal de ieşire din teritoriul comunitar. Exemplarul 2 rămâne la biroul vamal iar exemplarele 3 şi 4 se transmit de către acesta antrepozitului fiscal expeditor şi, respectiv, autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea expeditorul.

(5) În situaţia deplasării unui produs accizabil între un birou vamal de intrare în teritoriul comunitar şi un antrepozit fiscal din România, acciza se suspendă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) produsul accizabil este însoţit de 3 exemplare ale documentului administrativ unic reglementat de legislaţia vamală, document care în această situaţie înlocuieşte documentul administrativ de însoţire şi are acelaşi rol ca şi acesta;

b) ambalajul în care este deplasat produsul are la exterior marcaje care identifică cu claritate tipul şi cantitatea produsului aflat în interior;

c) containerul în care este deplasat produsul este sigilat potrivit prevederilor pct. 13;

d) produsul este însoţit de dovada constituirii de către antrepozitul fiscal primitor a unei garanţii pentru plata accizelor aferente produsului deplasat.

(6) Cele 3 exemplare ale documentului administrativ unic însoţesc produsele accizabile până la antrepozitul fiscal primitor.

(7) După certificarea celor 3 exemplare de către antrepozitul fiscal primitor, un exemplar se reţine de către acesta, al doilea exemplar este transmis înapoi la biroul vamal de intrare în teritoriul comunitar, iar cel de-al treilea exemplar se transmite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea antrepozitul fiscal primitor.

(8) Dovada constituirii garanţiei de către antrepozitul fiscal pentru plata accizelor aferente produsului deplasat va fi reprezentată de confirmarea scrisă a autorităţii fiscale teritoriale privind garanţia depusă, în conformitate cu prevederile art. 183 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(9) În cazurile în care se utilizează documentul administrativ unic, la completarea acestuia se vor avea în vedere următoarele reguli:

a) în căsuţa 33 a documentului administrativ unic, se va completa codul NC corespunzător;

b) în căsuţa 44 se va indica clar că este vorba despre o livrare de produse supuse accizelor;

c) o copie a exemplarului 1 al documentului va fi păstrată de către expeditor;

d) o copie a exemplarului 5 al documentului vizat va fi restituită expeditorului de către beneficiar."

 

29. Punctul 15^1 se abrogă.

 

30. Punctul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

ART. 192

[...]

(3) În cazul pierderilor sau lipsurilor, acciza pentru un produs accizabil devine exigibilă la data când se constată o pierdere sau o lipsă a produsului accizabil.

[...]

(5) În cazul unui produs accizabil, care are dreptul de a fi scutit de accize, acciza devine exigibilă la data la care produsul este utilizat în orice scop care nu este în conformitate cu scutirea.

(6) În cazul unui produs energetic, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, acciza devine exigibilă la data la care produsul energetic este oferit spre vânzare sau la care este utilizat drept combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire.

(7) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă şi care este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care se revocă ori se anulează autorizaţia, acciza devine exigibilă la data comunicării revocării sau anulării autorizaţiei pentru produsele accizabile ce pot fi eliberate pentru consum.

 

Norme metodologice:

17. (1) În toate situaţiile prevăzute la art. 192 alin. (3), (5), (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, acciza se plăteşte în termen de 5 zile de la data la care a devenit exigibilă.

(2) În cazul pierderilor înregistrate într-un antrepozit fiscal autorizat pentru producţia şi/sau depozitarea de produse accizabile cu nivele diferite de accize, acciza aferentă pierderilor, atunci când acestea nu se încadrează într-una din situaţiile prevăzute la art. 192 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se calculează cu cota cea mai mare practicată în antrepozitul fiscal respectiv.

(3) În cazul unui produs energetic pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă şi care, prin schimbarea destinaţiei iniţiale, este oferit spre vânzare sau utilizat drept combustibil ori carburant, acciza devine exigibilă la data la care produsul energetic este oferit spre vânzare, obligaţia plăţii accizei revenind vânzătorului, sau la data la care este utilizat drept combustibil sau carburant, obligaţia plăţii accizei revenind utilizatorului."

 

31. După punctul 18 se introduc nouă noi puncte, pct. 18^1 - 18^9, care vor avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Restituiri de accize

ART. 192^1

(1) Pentru produsele energetice contaminate sau combinate în mod accidental, returnate antrepozitului fiscal pentru reciclare, accizele plătite vor putea fi restituite în condiţiile prevăzute în norme.

(2) Pentru băuturile alcoolice şi produsele din tutun retrase de pe piaţă, dacă starea sau vechimea acestora le face improprii consumului, accizele plătite pot fi restituite în condiţiile prevăzute în norme.

(3) Acciza restituită nu poate depăşi suma efectiv plătită.

 

Norme metodologice:

18^1. (1) Pentru produsele supuse accizelor armonizate, returnate în antrepozitele fiscale de producţie în vederea reciclării, recondiţionării sau distrugerii, accizele plătite ca urmare eliberării în consum a acestor produse, pot fi restituite la cererea antrepozitului fiscal primitor.

(2) Antrepozitul fiscal primitor va depune cererea de restituire a accizelor aferente cantităţilor de produse accizabile înainte de a fi returnate în antrepozitul fiscal de producţie, la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe.

(3) Cererea de restituire va fi însoţită de următoarele documente:

a) un memoriu în care să justifice cauzele şi cantităţile de produse accizabile care fac obiectul returului în antrepozitul fiscal de producţie,

b) documentele justificative care confirmă cauzele care determină returnarea produselor accizabile în antrepozitul fiscal de producţie;

c) documentele care justifică faptul că produsele respective au fost realizate de antrepozitul fiscal primitor.

(4) Autoritatea fiscală teritorială va analiza cererea şi documentaţia depusă de antrepozitul fiscal primitor şi va decide asupra restituirii accizelor.

(5) Restituirea accizelor va fi efectuată potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

(6) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) produsele supuse accizelor care au fost eliberate în consum cu mai mult de 2 ani înainte de data depunerii cererii.

 

Codul fiscal:

 

SECŢIUNEA a 51-a

Lipsuri şi nereguli pe parcursul circulaţiei intracomunitare în regim suspensiv a produselor accizabile

 

Lipsuri pe timpul suspendării

ART. 192^2

(1) Antrepozitarii autorizaţi beneficiază de scutire pentru pierderile de natura celor prevăzute la art. 192 alin. (4), intervenite pe timpul transportului intracomunitar al produselor în regim suspensiv. În acest caz, pierderile trebuie dovedite conform regulilor statului membru de destinaţie. Aceste scutiri se aplică, de asemenea, şi operatorilor înregistraţi şi neînregistraţi pe timpul transportului în regim suspensiv.

(2) Fără a contraveni art. 192^3 în cazul lipsurilor, altele decât pierderile la care se referă alin. (1), şi în cazul pierderilor pentru care nu sunt acordate scutirile prevăzute la alin. (1), acciza va fi stabilită pe baza cotelor aplicabile în statele membre respective, în momentul în care pierderile - corect stabilite de către autorităţile competente - s-au produs sau, dacă este necesar, la momentul când lipsa a fost înregistrată.

(3) Lipsurile la care se face referire la alin. (2) şi pierderile care nu sunt scutite conform prevederilor alin. (1) vor fi, în toate cazurile, indicate de autorităţile fiscale competente pe verso-ul exemplarului documentului administrativ de însoţire care va fi returnat expeditorului, potrivit procedurii stabilite prin norme.

 

Norme metodologice:

18^2. (1) În cazul pierderilor sau lipsurilor de produse intervenite pe parcursul transportului intracomunitar al produselor supuse accizelor în regim suspensiv, autoritatea competentă a statului membru în care s-au stabilit respectivele pierderi sau lipsuri, trebuie să menţioneze despre aceasta pe exemplarul de returnat al documentului de însoţire.

(2) La sosirea produselor în statul membru de destinaţie, autoritatea competentă a respectivului stat membru trebuie să indice dacă acordă scutire parţială sau nu acordă scutire pentru pierderile sau lipsurile stabilite.

(3) În cazurile menţionate la alin. (1) şi (2) autoritatea competentă a statului membru de destinaţie, trebuie să specifice baza de calcul a accizei.

(4) Autoritatea competentă a statului membru de destinaţie trebuie să trimită autorităţii competente a statului membru în care s-au constatat pierderile sau lipsurile, o copie a exemplarului de returnat al documentului de însoţire.

(5) Acciza datorată se calculează de către autoritatea competentă a statului membru în care s-au stabilit ori s-au constatat pierderile sau lipsurile, pe baza cotelor accizelor aplicabile în acest stat, la momentul în care pierderile s-au produs ori dacă este necesar, când lipsa a fost înregistrată.

 

Codul fiscal:

Documentul de însoţire simplificat

ART. 192^5

(1) Documentul de însoţire simplificat se întocmeşte de către expeditor în 3 exemplare şi se utilizează după cum urmează:

a) primul exemplar rămâne la expeditor;

b) exemplarele 2 şi 3 ale documentului de însoţire simplificat însoţesc produsele accizabile pe timpul transportului până la primitor;

c) exemplarul 2 rămâne la primitorul produselor;

d) exemplarul 3 trebuie să fie restituit expeditorului cu certificarea recepţiei şi cu menţionarea tratamentului fiscal ulterior al mărfurilor în statul membru de destinaţie dacă furnizorul solicită în mod expres acest lucru în cadrul unei cereri de restituire de accize.

(2) Modelul documentului de însoţire simplificat va fi prevăzut în norme.

 

Norme metodologice:

18^3. (1) Documentul de însoţire simplificat se utilizează în cazul produselor supuse accizelor care au fost eliberate deja în consum într-un stat membru şi care circulă între acest stat membru şi România pentru a fi utilizate în scop comercial.

(2) Documentul de însoţire simplificat este utilizat şi în cazul circulaţiei intracomunitare a alcoolului complet denaturat.

(3) Modelul documentului de însoţire simplificat este în conformitate cu legislaţia comunitară şi este prevăzut în anexa nr. 10.

(4) În cazurile menţionate la alin. (1) şi (2) pentru produsele accizabile deja eliberate în consum într-un stat membru şi care sunt destinate a fi utilizate în scop comercial în alt stat membru, statele membre pot utiliza un document comercial care să conţină aceleaşi informaţii ca şi cele din documentul de însoţire simplificat.

 

Codul fiscal:

Restituirea accizelor pentru produsele cu accize plătite

ART. 192^6

(1) Un comerciant în timpul activităţii sale poate să solicite restituirea accizelor aferente produselor accizabile care au fost eliberate în consum în România, atunci când aceste produse sunt destinate consumului în alt stat membru, cu respectarea următoarelor condiţii:

a) înainte de eliberarea produselor, comerciantul expeditor trebuie să facă o cerere de restituire la autoritatea fiscală competentă şi să facă dovada că acciza a fost plătită;

b) livrarea produselor către statul membru de destinaţie se face în conformitate cu prevederile art. 192^4;

c) comerciantul expeditor trebuie să prezinte autorităţii fiscale competente copia returnată a documentului prevăzut la art. 192^5, certificată de către destinatar, care trebuie să fie însoţită de un document care să ateste că acciza a fost plătită în statul membru de destinaţie. De asemenea, comerciantul expeditor va prezenta adresa biroului autorităţii fiscale din statul membru de destinaţie şi data de acceptare a declaraţiei destinatarului de către autoritatea fiscală competentă a statului membru de destinaţie, împreună cu numărul de înregistrare al acestei declaraţii.

(2) Pentru produsele supuse accizelor, care sunt marcate şi eliberate în consum în România, se pot restitui accizele de către autoritatea fiscală competentă, dacă această autoritate a stabilit că marcajele respective au fost distruse în condiţiile prevăzute în norme.

 

Norme metodologice:

18^4. (1) Înainte de expedierea produselor, comerciantul expeditor va înştiinţa autoritatea fiscală teritorială despre intenţia de a solicita restituirea accizelor pentru produsele ce urmează a fi expediate pentru consum într-un alt stat membru şi să facă dovada că pentru acele produse accizele au fost plătite.

(2) După recepţia produselor de către destinatar şi plata accizei în statul membru de destinaţie, comerciantul expeditor va depune la autoritatea fiscală teritorială cererea de restituire, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 11. Cererea de restituire va fi însoţită de documentele prevăzute de Codul fiscal.

(3) Acciza de restituit va fi aferentă cantităţilor expediate şi efectiv recepţionate.

(4) Restituirea accizelor se face potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

(5) Pentru produsele supuse accizelor, care sunt marcate şi eliberate în consum în România, şi care sunt destinate consumului în alt stat membru, accizele se pot restitui de către autoritatea fiscală teritorială numai în limita unei valori corespunzătoare valorii accizelor aferente cantităţii de produse expediate. Dezlipirea marcajelor se face sub supraveghere fiscală, la solicitarea comerciantului expeditor.

(6) În situaţia în care un comerciant din România urmează să primească produse supuse accizelor eliberate în consum în alt stat membru, înainte de expedierea produselor de către furnizor acesta va face o declaraţie cu privire la acest fapt la autoritatea fiscală teritorială. Pe baza acestei declaraţii, autoritatea fiscală teritorială va lua act de operaţiunea care urmează a se desfăşura şi pentru care exigibilitatea accizelor ia naştere la momentul recepţiei produselor, termenul de plată fiind prima zi lucrătoare imediat următoare celei în care s-au recepţionat produsele.

 

Codul fiscal:

Persoane fizice

ART. 192^7

(1) Pentru produsele supuse accizelor şi eliberate în consum în alt stat membru, achiziţionate de către persoane fizice pentru nevoile proprii şi transportate de ele însele, accizele se datorează în statul membru în care produsele au fost achiziţionate.

(2) Produsele achiziţionate de persoane fizice se consideră a fi destinate scopurilor comerciale, în condiţiile şi cantităţile prevăzute în norme.

 

Norme metodologice:

18^5. (1) Pentru stabilirea destinaţiei comerciale a produselor accizabile achiziţionate dintr-un alt stat membru, de persoanele fizice, se vor avea în vedere următoarele cerinţe:

a) statutul comercial al deţinătorului şi motivele deţinerii produselor;

b) locul în care se află produsele, sau, dacă este cazul, mijlocul de transport utilizat;

c) orice alt document cu privire la produsele respective;

d) natura produselor;

e) cantitatea de produse.

(2) Se consideră achiziţii pentru uz propriu produsele cumpărate şi transportate de persoane fizice până în următoarele limite cantitative:

A) Tutunuri prelucrate:

1) ţigarete - 800 bucăţi;

2) ţigări (cu o greutate maximă de 3 grame/bucată) - 400 bucăţi

3) ţigări de foi - 200 bucăţi

4) tutun de fumat - 1 kg

B) Băuturi alcoolice

1) băuturi spirtoase - 10 litri

2) produse intermediare - 20 litri

3) vinuri şi băuturi fermentate - 90 litri

4) bere - 10 litri.

(3) Produsele achiziţionate şi transportate în cantităţi superioare limitelor stabilite la alin. (2) se consideră, dacă nu se dovedeşte contrariul, a fi achiziţionate în scopuri comerciale, şi pentru acestea se vor respecta prevederile art. 192^4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Autoritatea fiscală competentă poate stabili pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1) dacă produsele deţinute în cantităţi inferioare sau egale limitelor prevăzute la alin. (2) sunt destinate scopurilor comerciale.

 

Codul fiscal:

Vânzarea la distanţă

ART. 192^8

(1) Produsele supuse accizelor, cumpărate de către persoane care nu au calitatea de antrepozitar autorizat sau de operator înregistrat ori neînregistrat şi care sunt expediate sau transportate direct ori indirect de către vânzător sau în numele acestuia, sunt supuse accizelor în statul membru de destinaţie. În înţelesul prezentului articol, "statul membru de destinaţie" este statul membru în care soseşte trimiterea sau transportul de produse accizabile.

(2) Livrarea produselor supuse accizelor, eliberate deja în consum într-un stat membru şi care sunt expediate sau transportate direct sau indirect de către vânzător sau în numele acestuia către o persoană prevăzută la alin. (1), stabilită într-un alt stat membru, face ca acciza să fie datorată pentru respectivele produse în statul membru de destinaţie. În această situaţie, accizele plătite în statul membru de provenienţă a bunurilor vor fi rambursate la cererea vânzătorului, în condiţiile stabilite prin norme.

(3) Acciza statului membru de destinaţie va fi datorată de vânzător în momentul efectuării livrării.

 

Norme metodologice:

18^6. (1) Persoana care nu are calitatea de antrepozitar autorizat sau de operator înregistrat sau neînregistrat şi care cumpără produse supuse accizelor pentru a le expedia sau transporta direct sau indirect într-un alt stat membru, în alt scop decât cel comercial, trebuie să se înregistreze în acest sens la autoritatea fiscală unde acesta îşi are sediul.

(2) Persoanele menţionate la alin. (1) trebuie să ţină o evidenţă strictă a tuturor livrărilor de produse în cazul vânzării la distanţă, în care trebuie să înregistreze pentru fiecare livrare:

a) numărul de ordine corespunzător livrării;

b) data livrării;

c) numărul facturii sau al altui document comercial care înlocuieşte factura;

d) ţara de destinaţie;

e) datele de identificare ale destinatarului: denumirea, adresa;

f) grupa de produse expediate, inclusiv codurile NC corespunzătoare;

g) cantitatea de produse expediată, exprimată în unităţi de măsură corespunzătoare regulilor de calcul al accizei;

h) nivelul garanţiei constituită în statul de destinaţie;

i) dovada primirii produselor de către destinatar;

j) dovada plăţii accizelor în statul membru de destinaţie;

k) cuantumul accizelor pentru care se solicită restituirea;

l) referire la trimestrul din anul în care se solicită restituirea.

(3) Vânzătorul va solicita autorităţii fiscale în raza căreia îşi are sediul, o cerere de rambursare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 12, menţionând livrările efectuate în cadrul vânzării la distanţă, pentru care s-au plătit accizele pe teritoriul statelor membre de destinaţie, pe parcursul unui trimestru.

(4) Cererea se va prezenta în primele 20 de zile ale lunii următoare încheierii trimestrului în care au fost plătite accizele în statele membre de destinaţie şi va cuprinde informaţii referitoare la cantităţile de produse accizabile şi numerele de ordine corespunzătoare livrărilor pentru care se solicită rambursarea, precum şi suma totală de rambursat.

(5) Operaţiunea care generează dreptul de rambursare o constituie momentul plăţii accizelor în statul membru de destinaţie.

(6) Vânzătorul are obligaţia să păstreze la dispoziţia autorităţii fiscale pe o perioadă de 5 ani, facturile şi toate documentele care atestă atât plata accizelor pe teritoriul naţional pentru produsele expediate cât şi plata accizelor în statele membre de destinaţie.

(7) Autoritatea fiscală analizează cererea şi documentele prezentate de vânzător şi dacă acestea se justifică, va rambursa accizele solicitate.

(8) Valoarea accizelor rambursate nu poate depăşi valoarea accizelor plătite prin preţul de achiziţie al produselor accizabile.

(9) Atunci când statul membru de destinaţie este România, acciza se datorează de către vânzător şi se achită în România de către vânzător, obligatoriu prin reprezentantul fiscal desemnat de acesta în România.

(10) Termenul de plată al accizelor îl constituie ziua lucrătoare imediat următoare celei în care a avut loc recepţia mărfurilor de către destinatar.

 

Codul fiscal:

Reprezentantul fiscal

ART. 192^9

(1) Pentru produsele supuse accizelor provenite dintr-un alt stat membru, antrepozitarul autorizat expeditor poate desemna un reprezentant fiscal.

(2) Reprezentantul fiscal trebuie să fie stabilit în România şi înregistrat la autoritatea fiscală competentă.

(3) Reprezentantul fiscal trebuie ca în locul şi în numele destinatarului, care nu are calitatea de antrepozitar autorizat, să respecte următoarele cerinţe: [...]

b) să plătească accizele la momentul recepţionării mărfurilor, conform procedurilor stabilite prin norme; [...]

(4) Pentru situaţiile reglementate la art. 192^8, vânzătorul poate desemna un reprezentant fiscal, în forma şi maniera prevăzute la alin. (2) şi (3).

 

Norme metodologice:

18^7. (1) Antrepozitarul autorizat expeditor dintr-un alt stat membru poate, înainte de efectuarea unei livrări către un operator înregistrat sau neînregistrat din România, să desemneze un reprezentant fiscal.

(2) Reprezentantul fiscal trebuie să fie stabilit în România şi să fie autorizat de către autoritatea fiscală centrală.

(3) În scopul obţinerii autorizaţiei, reprezentantul fiscal va depune la autoritatea fiscală centrală o cerere însoţită de următoarele documente:

a) actul constitutiv al reprezentantului fiscal, care îi permite desfăşurarea acestei activităţi;

b) contractul de reprezentare încheiat cu antrepozitarul autorizat expeditor.

(4) Modelul cererii de autorizare a reprezentantului fiscal este prevăzut în anexa nr. 13.

(5) Autorizarea ca reprezentant fiscal, nu poate fi acordată decât persoanelor care oferă garanţiile necesare pentru aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi pentru care măsurile de urmărire şi control necesare pot fi asigurate fără a fi necesare cheltuieli administrative suplimentare.

(6) Cererea de autorizare nu poate fi aprobată în cazul persoanelor care au săvârşit o infracţiune gravă sau încălcări repetate ale reglementărilor vamale sau fiscale.

(7) Decizia de neacordare a autorizaţiei va fi comunicată în scris, odată cu motivele ce au condus la acest fapt.

(8) Autorizaţia este revocată sau modificată atunci când una sau mai multe condiţii prevăzute pentru emiterea acesteia nu au fost sau nu mai sunt îndeplinite.

(9) Autorizaţia poate fi revocată atunci când titularul acesteia nu se conformează unei obligaţii care îi revine, după caz, din deţinerea acestei autorizaţii.

(10) Autorizaţia se revocă în cazul în care după emiterea acesteia se săvârşeşte una din faptele prevăzute la alin. (6).

(11) Revocarea sau modificarea autorizaţiei se aduce la cunoştinţa titularului acesteia.

(12) Revocarea sau modificarea autorizaţiei produce efecte de la data la care ea a fost adusă la cunoştinţă. Totuşi, în cazuri excepţionale şi în măsura în care interesele legitime ale titularului autorizaţiei impun aceasta, autoritatea fiscală competentă poate stabili o dată ulterioară pentru producerea efectelor.

(13) Aceeaşi procedură se aplică şi în cazul reprezentantului fiscal desemnat de vânzătorul care efectuează vânzarea la distanţă.

(14) Reprezentantul fiscal plăteşte accizele pentru produsele recepţionate, potrivit informaţiilor primite de la operatorul înregistrat, operatorul neînregistrat sau de la vânzătorul la distanţă.

(15) Momentul recepţionării mărfurilor îl reprezintă data documentului întocmit pentru recepţia mărfurilor.

 

Codul fiscal:

Declaraţii privind achiziţii şi livrări intracomunitare

ART. 192^10

Operatorii înregistraţi şi neînregistraţi, precum şi reprezentanţii fiscali au obligaţia de a transmite autorităţii fiscale competente o situaţie lunară privind achiziţiile şi livrările de produse accizabile, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă situaţia, în condiţiile stabilite prin norme.

 

Norme metodologice:

18^8. (1) Operatorii înregistraţi şi neînregistraţi, precum şi reprezentanţii fiscali vor înregistra în evidenţele proprii toate operaţiunile efectuate privind achiziţiile şi livrările de produse accizabile.

(2) Operatorii înregistraţi şi neînregistraţi, precum şi reprezentanţii fiscali vor depune lunar la autoritatea fiscală teritorială în raza căreia îşi au sediul social, câte o situaţie centralizatoare a achiziţiilor şi livrărilor de produse accizabile, până pe data de 15 a lunii următoare celei la care se referă situaţia.

(3) Modelul situaţiei centralizatoare prevăzute la alin. (2) este prevăzut în anexa nr. 14.

 

Codul fiscal:

Registrul electronic de date

ART. 192^11

[...]

(2) Persoanelor autorizate ca antrepozitari şi operatori înregistraţi, precum şi locurilor autorizate ca antrepozite fiscale li se va atribui de către autoritatea fiscală competentă un cod de accize, a cărui configuraţie se va face conform prevederilor din norme.

 

Norme metodologice:

18^9. Antrepozitarilor şi operatorilor înregistraţi, precum şi locurilor autorizate ca antrepozite fiscale li se atribuie de către autoritatea fiscală competentă un cod de accize a cărui configuraţie este stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice."

 

32. După punctul 18^9 se introduce un nou punct, pct. 18^10, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Plata accizelor la bugetul de stat

ART. 193

(1) Accizele sunt venituri la bugetul de stat. Termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care acciza devine exigibilă.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), termenul de plată a accizelor este:

a) în cazul operatorilor înregistraţi - ziua lucrătoare imediat următoare celei în care au fost recepţionate produsele accizabile;

b) în cazul furnizorilor autorizaţi de energie electrică sau de gaz natural - data de 25 a lunii următoare celei în care a avut loc facturarea către consumatorul final.

(3) În cazul importului unui produs accizabil, care nu este plasat într-un regim suspensiv, prin derogare de la alin. (1), momentul plăţii accizelor este momentul înregistrării declaraţiei vamale de import.

 

Norme metodologice:

18^10. Pentru produsele accizabile pentru care se datorează contribuţia pentru sănătate în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, sumele reprezentând contribuţia se virează în contul Ministerului Sănătăţii Publice de către plătitorii de accize: antrepozitarii persoane juridice - autorizaţi pentru producţie ori antrepozitarii autorizaţi pentru depozitare cărora le-au fost expediate produsele, precum şi importatorii autorizaţi, operatorii înregistraţi şi operatorii neînregistraţi."

 

33. După punctul 18^10 se introduce un nou punct, pct. 18^11, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Depunerea declaraţiilor de accize

ART. 194

(1) Orice plătitor de accize prevăzut la prezentul capitol are obligaţia de a depune lunar la autoritatea fiscală competentă o declaraţie de accize, indiferent dacă se datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă.

 

Norme metodologice:

18^11. Operatorii înregistraţi, operatorii neînregistraţi şi reprezentanţii fiscali vor depune declaraţiile de accize la autoritatea fiscală competentă, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declaraţia."

 

34. Punctul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Documente fiscale

ART. 195

(1) Pentru produsele accizabile, altele decât cele marcate, care sunt transportate sau deţinute în afara antrepozitului fiscal sau a unui antrepozit vamal, originea trebuie să fie dovedită folosindu-se un document care va fi stabilit prin norme. Documentul nu poate fi mai vechi de 5 zile. Această prevedere nu este aplicabilă pentru produsele accizabile transportate sau deţinute de către alte persoane decât comercianţii, în măsura în care aceste produse sunt ambalate în pachete destinate vânzării cu amănuntul.

(2) Toate transporturile de produse accizabile sunt însoţite de un document, astfel:

a) mişcarea produselor accizabile în regim suspensiv este însoţită de documentul administrativ de însoţire;

b) mişcarea produselor accizabile eliberate pentru consum este însoţită de factura ce va reflecta cuantumul accizei, modelul acesteia fiind precizat în norme;

c) transportul de produse accizabile, când acciza a fost plătită, este însoţit de factură sau aviz de însoţire, precum şi de documentul de însoţire simplificat, după caz.

 

Norme metodologice:

19. (1) Orice plătitor de acciză, care livrează produse accizabile către o altă persoană, are obligaţia de a emite către această persoană o factură. Această factură trebuie să conţină toate elementele prevăzute la art. 155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Pentru livrările de produse accizabile efectuate din antrepozitele fiscale, cu excepţia livrărilor în regim suspensiv, factura trebuie să cuprindă distinct valoarea accizei pentru fiecare produs sau, dacă nu se datorează accize în urma unei scutiri, menţiunea "scutit de accize".

(3) Pentru livrările de ţigarete, factura va cuprinde şi o rubrică aferentă preţului maxim de vânzare cu amănuntul declarat de către producător, importator, operator înregistrat sau operator neînregistrat, după caz.

(4) Persoana care emite factura în care se înscrie acciza are obligaţia de a păstra un exemplar din fiecare factură şi de a prezenta acest exemplar la cererea autorităţilor fiscale.

(5) În cazul produselor accizabile marcate, cu excepţia situaţiei în care produsele circulă în regim suspensiv, transportul acestora de la antrepozitul fiscal de producţie către alte locuri proprii de depozitare ale antrepozitarului autorizat, sau transportul de la locaţia de recepţie a produselor de către operatorul înregistrat sau neînregistrat către alte locaţii proprii ale acestora, se va utiliza avizul de însoţire, în care se va înscrie şi valoarea accizei aferente cantităţilor de produse accizabile transferate.

(6) Avizul de însoţire în care acciza se evidenţiază distinct se utilizează şi în cazul altor produse accizabile pentru care acciza devine exigibilă la momentul ieşirii din regimul suspensiv, fără a interveni schimbul de proprietate. Prin ieşire din regim suspensiv se înţelege şi cazurile în care produsele accizabile sunt transferate către un depozit neautorizat ca antrepozit fiscal, aflat în aceeaşi locaţie fizică sau la aceeaşi adresă cu spaţiul de producţie.

(7) În situaţiile prevăzute la alin. (5) şi (6) nu este obligatorie înscrierea accizelor în facturile întocmite la livrarea produselor, dar se vor menţiona cuvintele "accize plătite".

(8) Mişcarea produselor accizabile în regim suspensiv este însoţită întotdeauna de documentul administrativ de însoţire. În cazul deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de la un birou vamal de intrare în teritoriul comunitar către un antrepozit fiscal, acestea trebuie să fie însoţite de documentul administrativ unic emis de acel birou vamal.

(9) Pe parcursul circulaţiei intracomunitare a produselor achiziţionate în România, pentru care acciza a fost plătită în statul membru de expediţie, documentele care vor însoţi transportul sunt factura şi documentul de însoţire simplificat reglementat la pct. 18^3 sau un alt document comercial care să conţină aceleaşi informaţii conţinute în documentul de însoţire simplificat.

(10) Documentul administrativ de însoţire şi documentul de însoţire simplificat sunt documente cu regim special şi se tipăresc de Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A.

(11) Documentele prevăzute la alin. (10) se achiziţionează contra cost de la autoritatea fiscală teritorială în baza notei de comandă prevăzută în anexa nr. 15. Nota de comandă va fi aprobată numai dacă solicitantul justifică necesitatea achiziţionării acestor documente."

 

35. După punctul 19 se introduce un nou punct, pct. 19^1, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Responsabilităţile plătitorilor de accize

ART. 197

[...]

(2) Lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sunt obligaţi să depună la autoritatea fiscală competentă o situaţie, care să conţină informaţii cu privire la stocul de materii prime şi produse finite la începutul lunii, achiziţiile de materii prime, cantitatea fabricată în cursul lunii, stocul de produse finite şi materii prime la sfârşitul lunii de raportare şi cantitatea de produse livrate, conform modelului prezentat în norme.

 

Norme metodologice:

19^1. (1) În înţelesul prevederilor art. 197 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin noţiunea de materii prime se înţelege materia primă de bază necesară fabricării produsului accizabil iar produsele finite vor fi raportate pe grupe de produse.

(2) Modelul situaţiei prevăzut la art. 197 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare este prevăzut în anexa nr. 16 şi va fi întocmit pe grupe de produse."

 

36. Punctul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Garanţii

ART. 198

(1) Antrepozitarul autorizat - după acceptarea condiţiilor de autorizare a antrepozitului fiscal -, operatorul înregistrat, operatorul neînregistrat şi reprezentantul fiscal au obligaţia depunerii la autoritatea fiscală competentă a unei garanţii, conform prevederilor din norme, care să asigure plata accizelor care pot deveni exigibile.

(2) Tipul, modul de calcul, valoarea şi durata garanţiei vor fi prevăzute în norme.

(3) Valoarea garanţiei va fi analizată periodic, pentru a reflecta orice schimbare în volumul afacerii sau în nivelul de accize datorat.

 

Norme metodologice:

20. (1) Orice antrepozitar autorizat trebuie să asigure o garanţie care să acopere riscul neplăţii accizelor pentru produsele accizabile produse şi/sau depozitate în fiecare antrepozit fiscal.

(2) Orice antrepozitar autorizat trebuie să asigure o garanţie care să acopere riscul neplăţii accizelor pentru produsele accizabile deplasate în regim suspensiv.

(3) Orice operator înregistrat şi operator neînregistrat trebuie să asigure o garanţie care să acopere riscul neplăţii accizelor pentru produsele accizabile achiziţionate de la un antrepozit fiscal dintr-un alt stat membru.

(4) Orice reprezentant fiscal desemnat în România trebuie să asigure o garanţie care să acopere riscul neplăţii accizelor pentru produsele accizabile livrate de către un antrepozit fiscal dintr-un alt stat membru către un operator înregistrat ori un operator neînregistrat sau în cazul unei vânzări la distanţă.

(5) Garanţia poate fi sub formă de depozit în numerar şi/sau garanţii reale.

(6) În cazul unui depozit în numerar se aplică următoarele reguli:

a) se consemnează mijloace băneşti la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal, la nivelul garanţiei;

b) orice dobândă plătită de trezorerie în legătură cu depozitul aparţine antrepozitarului autorizat.

(7) În cazul garanţiei reale se aplică următoarele reguli:

a) garantul trebuie să fie o societate bancară;

b) să existe o scrisoare de garanţie bancară.

(8) Un antrepozitar autorizat pentru producţie, transformare şi/sau depozitare de produse accizabile, are obligaţia de a depune o garanţie corespunzătoare unei cote de 6% din suma accizelor aferente mediei ieşirilor anuale de produse accizabile din antrepozitul fiscal, în ultimii 3 ani calendaristici.

(9) Orice antrepozitar autorizat prevăzut la alin. (8) are obligaţia constituirii unei garanţii corespunzătoare unei cote de 2,5% din suma accizelor aferente cantităţilor de produse accizabile deplasate în regim suspensiv către un alt stat membru în anul anterior constituirii garanţiei.

(10) În situaţia în care suma garanţiei constituită potrivit prevederilor alin. (8) este mai mare decât suma garanţiei constituită potrivit prevederilor alin. (9), aceasta din urmă se va considera deja constituită.

(11) Orice operator înregistrat are obligaţia de a depune o garanţie corespunzătoare unei cote de 6% din suma totală a accizelor aferente produselor achiziţionate în anul anterior.

(12) În situaţia unui nou antrepozitar autorizat sau a unui nou operator înregistrat, garanţia va reprezenta 6% din accizele estimate, aferente produselor ce urmează a fi achiziţionate pe parcursul unui an.

(13) Nivelul garanţiei va fi actualizat ori de câte ori intervin modificări în elementele care au constituit iniţial baza stabilirii nivelului garanţiei. Actualizarea garanţiei va avea loc în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea.

(14) Orice operator neînregistrat şi reprezentant fiscal, are obligaţia de a depune o garanţie echivalentă cu valoarea accizelor aferente fiecărei operaţiuni privind achiziţia de produse accizabile. Garanţia va fi constituită înainte de livrarea produselor de către expeditor.

(15) Garanţiile constituite la momentul autorizării sunt valabile atât timp cât nu sunt executate de organul fiscal la care este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe şi alte contribuţii, antrepozitarul autorizat şi operatorul înregistrat.

(16) În cazul garanţiilor executate, neconstituirea unei noi garanţii în termen de 30 zile la nivelul prevăzut în prezentele norme, atrage după sine interzicerea derulării operaţiunilor cu produse accizabile în regim suspensiv.

(17) Garanţiile constituite de către antrepozitarii autorizaţi se depun la autoritatea fiscală teritorială în termen de 15 zile de la data când devine valabilă autorizaţia. Autoritatea fiscală teritorială, în termen de 5 zile lucrătoare, va transmite originalul documentului care atestă constituirea garanţiei la organul fiscal la care este înregistrat antrepozitarul autorizat ca plătitor de impozite, taxe şi alte contribuţii, iar o copie a documentului va fi transmisă la autoritatea fiscală care a emis autorizaţia.

(18) În cazul antrepozitarilor autorizaţi, nivelul garanţiei se analizează semestrial de către organul fiscal teritorial, în vederea actualizării în funcţie de schimbările intervenite în volumul afacerii, în activitatea antrepozitarului sau în nivelul accizei datorate. În acest sens, antrepozitarul autorizat trebuie să depună semestrial, până la data de 10 a lunii imediat următoare semestrului, la autoritatea fiscală teritorială, o declaraţie privind informaţiile necesare analizei. Cuantumul garanţiei stabilit prin actualizare se va comunica antrepozitarului autorizat prin decizie emisă de organul fiscal teritorial, care va face parte integrantă din autorizaţia de antrepozit fiscal.

(19) Orice antrepozitar autorizat sau operator înregistrat, poate să asigure, la cerere, o singură garanţie care să acopere toate antrepozitele fiscale ale acelui antrepozitar autorizat, sau toate locurile desemnate de operatorul înregistrat pentru recepţia produselor accizabile, precum şi garanţia aferentă deplasării produselor accizabile. Valoarea garanţiei totale va fi egală cu suma garanţiilor aferente fiecărui antrepozit fiscal deţinut de către antrepozitarul autorizat, inclusiv garanţia aferentă deplasării în regim suspensiv a produselor accizabile, sau suma garanţiilor aferente fiecărui loc de recepţie desemnat de operatorul înregistrat."

 

37. Punctul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Scutiri generale

ART. 199

(1) Produsele accizabile sunt scutite de la plata accizelor atunci când sunt destinate pentru:

a) livrarea în contextul relaţiilor consulare sau diplomatice;

b) organizaţiile internaţionale, recunoscute ca atare de către autorităţile publice ale României, şi membrii acestor organizaţii, în limitele şi în condiţiile stabilite prin convenţiile internaţionale, care pun bazele acestor organizaţii, ori prin acorduri încheiate la nivel statal sau guvernamental;

c) forţele armate aparţinând oricărui stat parte la Tratatul Atlanticului de Nord (NATO), cu excepţia Forţelor Armate ale României, precum şi pentru personalul civil care le însoţeşte sau pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor lor;

d) consumul aflat sub incidenţa unui acord încheiat cu ţări nemembre sau organizaţii internaţionale, cu condiţia ca un astfel de acord să fie permis ori autorizat cu privire la scutirea de taxă pe valoarea adăugată.

(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) vor fi reglementate prin norme.

(3) Accizele nu se aplică pentru importul de produse accizabile aflate în bagajul călătorilor şi al altor persoane fizice, cu domiciliul în România sau în străinătate, în limitele şi în conformitate cu cerinţele prevăzute de norme.

 

Norme metodologice:

21.

21.1. (1) Scutirile de la plata accizelor prevăzute la art. 199 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă direct atunci când beneficiarul achiziţionează produsele accizabile de la un antrepozit fiscal, denumit în continuare furnizor, cu excepţia situaţiilor prevăzute la pct. 21.2, 21.3 şi 21.4.

(2) Beneficiază de scutire şi contractanţii forţelor armate aparţinând oricărui stat-parte la Tratatul Atlanticului de Nord, aşa cum sunt definiţi în acordurile speciale (NATO/SOFA), precum şi Ministerul Apărării Naţionale când achiziţionează produse accizabile pentru/sau în numele forţelor NATO.

(3) Pentru aplicarea scutirilor prevăzute la art. 199 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiarul scutirii - persoana juridică, se va adresa Ministerului Afacerilor Externe, în vederea stabilirii cantităţilor de produse accizabile care pot fi achiziţionate în regim de scutire, pe grupe de produse, aşa cum sunt prevăzute la art. 162 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) În cazul scutirii prevăzută la art. 199 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiarul scutirii - persoană juridică, se va adresa Ministerului Apărării Naţionale, în vederea determinării cantităţilor de produse, aşa cum sunt prevăzute la art. 162 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Cantităţile solicitate potrivit prevederilor de la alin. (3) şi (4) vor reprezenta necesarul estimat la nivelul unui an, sau, după caz, necesarul aferent perioadei de staţionare pe teritoriul României atunci când această perioadă este mai mică de un an.

(6) După stabilirea cantităţilor de produse accizabile, Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul Apărării Naţionale, după caz, vor transmite autorităţilor fiscale teritoriale care deservesc beneficiarul - persoana juridică, o situaţie centralizatoare cuprinzând cantităţile stabilite pentru fiecare beneficiar.

(7) Pentru fiecare operaţiune de achiziţie de pe teritoriul României de produse accizabile în regim de scutire, beneficiarul va utiliza certificatul de scutire al cărui model este prevăzut în anexa nr. 17.

(8) Pentru fiecare operaţiune de achiziţie intracomunitară de produse accizabile în regim de scutire, beneficiarul va utiliza certificatul de scutire reglementat de Regulamentul Comisiei nr. 31/1996, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 18.

(9) În situaţiile prevăzute la alin. (7) şi (8) certificatul de scutire reprezintă actul doveditor pentru antrepozitarul autorizat pentru scutirea de la plata accizelor a bunurilor destinate instituţiilor, conform art. 199 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(10) Certificatul de scutire se întocmeşte de către destinatar şi se certifică de autoritatea competentă a statului membru gazdă al acestuia înainte de expedierea produselor accizabile. În cazul României, autoritatea competentă pentru ştampilarea certificatelor de scutire, este autoritatea fiscală care deserveşte beneficiarul.

(11) În situaţia în care beneficiarul scutirii se află pe teritoriul României, certificatul de scutire se întocmeşte în 2 exemplare:

a) un exemplar se păstrează de către expeditor, ca parte a documentaţiei sale;

b) exemplarul al doilea însoţeşte transportul de la furnizor la beneficiar şi se păstrează de către beneficiarul scutirii.

(12) Antrepozitarul autorizat expeditor are obligaţia de a înregistra în evidenţele sale certificatele de scutire de accize, aferente fiecărei operaţiuni în parte.

(13) Transportul produselor accizabile de la furnizor la beneficiar este însoţit, pe lângă certificatul de scutire de accize şi de documentul administrativ de însoţire prevăzut la pct. 14.

(14) La sosirea produsului la beneficiar, acesta trebuie să completeze toate cele 3 exemplare ale documentului administrativ de însoţire la rubricile aferente primitorului şi, înainte de desigilarea şi descărcarea produsului, să solicite autorităţii fiscale care îl deserveşte, desemnarea unui reprezentant al acesteia, care în maximum 48 de ore trebuie să efectueze verificarea şi certificarea datelor înscrise în cele 3 exemplare ale documentului administrativ de însoţire.

(15) Din cele 3 exemplare certificate de către reprezentantul autorităţii fiscale care deserveşte beneficiarul, exemplarul 3 se transmite de către beneficiar antrepozitului fiscal expeditor, iar exemplarul 4 se transmite autorităţii fiscale care deserveşte beneficiarul. Exemplarul 2 rămâne la beneficiar.

21.2. (1) În cazul carburanţilor auto achiziţionaţi prin staţiile de distribuţie, scutirea de la plata accizelor se va acorda prin restituire.

(2) Beneficiarii scutirilor de la plata accizelor prevăzuţi la art. 199 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se vor adresa Ministerului Afacerilor Externe sau, după caz, Ministerului Apărării Naţionale, pentru determinarea cantităţilor anuale de carburanţi, defalcate pe luni, ce urmează a fi achiziţionate în regim de scutire de accize, pentru fiecare autoturism şi persoană în parte.

(3) Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării Naţionale vor transmite autorităţii fiscale ce deserveşte beneficiarul, lista cuprinzând cantităţile de carburanţi determinate potrivit alin. (2).

(4) Cu ocazia fiecărei aprovizionări cu carburanţi auto de la staţiile de distribuţie, beneficiarul scutirii va solicita bonul fiscal emis prin aparatul de marcat electronic fiscal. Bonul fiscal va fi ştampilat de vânzător, care va înscrie pe verso numărul de înmatriculare al autoturismului şi denumirea/numele cumpărătorului.

(5) În vederea restituirii sumelor reprezentând accize, beneficiarii scutirilor - instituţii, organizaţii - vor depune inclusiv pentru personalul angajat, până la finele lunii următoare celei pentru care se solicită restituirea, la autoritatea fiscală ce deserveşte beneficiarul, următoarele documente:

a) cererea de restituire, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 19;

b) un centralizator în care vor fi enumerate bonurile fiscale şi cantităţile de carburanţi achiziţionate în luna pentru care se face solicitarea, la care se vor ataşa bonurile fiscale certificate în mod corespunzător de vânzător, în copie şi în original.

(6) În cazul în care solicitantul scutirii de accize beneficiază şi de scutire de taxa pe valoarea adăugată pentru carburanţi auto, cererea de restituire de accize se va depune odată cu cererea de restituire a taxei pe valoarea adăugată.

(7) Compartimentul de specialitate din cadrul autorităţii fiscale care deserveşte beneficiarul, va verifica informaţiile înscrise în cererea de restituire, confruntându-le cu datele din bonurile fiscale, după care va determina suma accizelor de restituit pentru fiecare solicitant în parte.

(8) Restituirea accizelor se efectuează în termen de 45 de zile de la data depunerii documentaţiei complete.

(9) După soluţionarea cererii, documentele originale vor fi restituite beneficiarului.

21.3. (1) În cazul importului de produse accizabile dintr-o ţară terţă, regimul de scutire de accize se acordă direct în baza certificatului de scutire prevăzut în anexa nr. 17.

(2) Certificatul de scutire se întocmeşte de beneficiar în două exemplare vizate de autoritatea fiscală care deserveşte beneficiarul, pentru fiecare operaţiune în parte.

(3) Un exemplar al certificatului de scutire de accize, împreună cu documentul vamal, însoţesc transportul produselor accizabile de la biroul vamal de intrare în România până la beneficiar şi se păstrează de către acesta.

(4) Al doilea exemplar se păstrează de biroul vamal.

(5) În cazul în care importul se realizează printr-un alt birou vamal de intrare în teritoriul comunitar decât cel prevăzut la alineatul (3), transportul produselor accizabile va fi însoţit de documentul vamal şi de exemplarul certificatului de scutire al beneficiarului.

21.4. (1) În cazul electricităţii şi gazului natural, regimul de scutire se acordă în baza certificatului de scutire al cărui model este prevăzut în anexa nr. 17, întocmit de beneficiar şi vizat de autoritatea fiscală care deserveşte beneficiarul.

(2) Certificatul de scutire de accize va avea valabilitate 12 luni consecutive.

(3) Certificatul de scutire de accize se întocmeşte în două exemplare. Un exemplar rămâne la beneficiar iar al doilea se va prezenta operatorului economic de gaz natural şi de electricitate ce realizează furnizarea direct către beneficiar şi va rămâne la acesta.

(4) În baza certificatului de scutire de accize furnizorul de gaz natural şi furnizorul de electricitate vor emite beneficiarului facturi la preţuri fără accize."

 

38. După punctul 21 se introduce un nou punct, pct 21^1, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Scutiri generale

ART. 199

[...]

(3) Accizele nu se aplică pentru importul de produse accizabile aflate în bagajul călătorilor şi al altor persoane fizice, cu domiciliul în România sau în străinătate, în limitele şi în conformitate cu cerinţele prevăzute de norme.

 

Norme metodologice:

21^1. (1) Sunt scutite de la plata accizelor la import, produsele accizabile aflate în bagajul personal al călătorilor, provenind din ţări terţe, cu condiţia ca importul să nu aibă caracter comercial.

(2) Procedura şi condiţiile pentru acordarea scutirii prevăzută la alin. (1) sunt stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(3) Sunt asimilate produselor accizabile aflate în bagajul personal al călătorilor şi loturile mici cu caracter necomercial expediate de către persoane fizice dintr-o ţară terţă unor persoane fizice din România."

 

39. Punctul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Scutiri pentru alcool etilic şi alte produse alcoolice

ART. 200

(1) Sunt scutite de la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice prevăzute la art. 162, atunci când sunt:

a) complet denaturate, conform prescripţiilor legale;

b) denaturate şi utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman;

c) utilizate pentru producerea oţetului cu codul NC 2209;

d) utilizate pentru producerea de medicamente;

e) utilizate pentru producerea de arome alimentare destinate preparării de alimente sau băuturi nealcoolice ce au o concentraţie ce nu depăşeşte 1,2% în volum;

f) utilizate în scop medical în spitale şi farmacii;

g) utilizate direct sau ca element al produselor semifabricate pentru producerea de alimente cu sau fără cremă, cu condiţia ca în fiecare caz concentraţia de alcool să nu depăşească 8,5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia ciocolatei şi 5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia altor produse.

(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1), precum şi produsele utilizate pentru denaturarea alcoolului vor fi reglementate prin norme.

 

Norme metodologice:

22. (1) Alcoolul etilic se consideră a fi complet denaturat atunci când denaturarea se face cu denaturanţii notificaţi de către fiecare stat membru la Comisia Europeană şi acceptaţi de către aceasta şi celelalte state membre.

(2) În cazul României, produsele admise a fi utilizate pentru denaturarea completă a alcoolului, la un hectolitru de alcool pur, sunt:

a) 1 gram de benzoat de denatoniu,

b) 2 litri de metiletilcetonă (butanonă) şi

c) 0,2 grame de albastru de metilen.

(3) În cazul alcoolului etilic destinat a fi utilizat pe teritoriul României pentru fabricarea de produse ce nu sunt destinate consumului uman, substanţele admise pentru denaturarea acestuia sunt cel puţin una din următoarele:

a) pentru industria cosmetică

1. Dietilftalat 0,1% în vol.

2. Ulei de mentă 0,15% în vol.

3. Ulei de lavandă 0,15% în vol.

4. Benzoat de benzil 5,00% în vol.

5. Izopropanol 2,00% în vol.

6. 1,2 propandiol 2,00% în vol.

b) pentru alte industrii

1. Alcooli superiori 0,4 kg/1000 l

2. Violet de metil 1,0 g/1000 l

3. Benzină extracţie 0,6 kg/1000 l

4. Monoetilen glicol 3,5 kg/1000 l

5. Salicilat de etil/metil 0,6 kg/1000 l

6. Fenolftaleină 12 g/1000 l

7. Albastru de metilen 3,5 g/1000 l

(4) Producătorii care din motive sanitare, tehnice sau comerciale, nu pot folosi alcoolul complet denaturat şi nici cel parţial denaturat cu substanţele prevăzute la alin. (2) şi (3), vor solicita autorităţii fiscale competente aprobarea utilizării ca denaturant a substanţelor pe care ei le propun. Solicitarea va trebui să cuprindă motivele pentru care este necesară aprobarea acelui denaturant specific, şi descrierea componentelor de bază ale denaturantului propus, precum şi declaraţia pe propria răspundere a faptului că celelalte componente ale produsului în care se va utiliza alcoolul denaturat nu intră în reacţie cu substanţele propuse ca denaturanţi, astfel încât să anuleze denaturarea.

(5) În cazul scutirii prevăzute la art. 200 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin consum uman se înţelege consum uman alimentar.

(6) Denaturarea completă a alcoolului etilic se realizează numai în antrepozite fiscale pentru producţia de alcool etilic, sub supravegherea autorităţii fiscale.

(7) Operaţiunea de denaturare a alcoolului se poate realiza astfel:

a) fie prin adăugarea succesivă a substanţelor denaturante admise în cantitatea de alcool ce urmează a fi denaturată;

b) fie prin adăugarea în cantitatea de alcool ce urmează a fi denaturată a unui amestec realizat în prealabil din substanţele denaturante admise.

(8) Denaturarea alcoolului se realizează potrivit următoarei proceduri:

a) cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de a efectua operaţiunea de denaturare, antrepozitul fiscal solicită, în scris, pentru aceasta, acordul autorităţii fiscale teritoriale;

b) în cererea de solicitare a acordului, antrepozitarul autorizat trebuie să menţioneze cantitatea de alcool ce urmează a fi denaturată, denaturantul ce urmează a fi utilizat, procedura de denaturare, data şi ora operaţiunii de denaturare, destinaţia alcoolului denaturat justificată prin comenzile primite din partea utilizatorilor şi copiile autorizaţiilor de utilizatori finali;

c) în funcţie de rezultatele verificării datelor cuprinse în documentaţia depusă, autoritatea fiscală teritorială decide asupra acceptării operaţiunii de denaturare şi desemnează reprezentantul său care va supraveghea efectuarea acestei operaţiuni. În situaţia în care datele cuprinse în documentaţia prezentată nu corespunde realităţii, autoritatea fiscală teritorială respinge solicitarea de efectuare a operaţiunii de denaturare;

d) operaţiunea de denaturare se consemnează în registrul special prevăzut la pct. 12.

(9) În cazul scutirii prevăzută la art. 200 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, este scutit numai alcoolul etilic utilizat pentru producţia de medicamente aşa cum sunt definite în Directivele 2001/82/CEE şi 2001/83/CEE.

(10) În toate situaţiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, scutirea de la plata accizelor se acordă numai utilizatorului, cu condiţia ca aprovizionarea să fie efectuată direct de la un antrepozit fiscal.

(11) Atunci când utilizatorul face achiziţii intracomunitare de alcool etilic în vederea utilizării în scopurile prevăzute la art. 200 alin. (1) lit. b) - g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să deţină şi calitatea de operator înregistrat sau de operator neînregistrat.

(12) În cazul alcoolului etilic importat dintr-o ţară terţă în vederea utilizării în scopurile prevăzute la art. 200 alin. (1) lit. b) - g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, importatorul trebuie să fie şi utilizatorul materiei prime.

(13) Scutirea se acordă direct pentru:

a) situaţiile prevăzute la art. 200 alin. (1) lit. a), b), d) şi f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

b) antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de alcool etilic care utilizează alcoolul etilic ca materie primă în scopurile prevăzute la art. 200 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

c) alcoolul etilic denaturat şi alte produse alcoolice denaturate, importate şi utilizate de către importatori în procesul de producţie.

(14) În toate situaţiile de scutire directă, scutirea se acordă pe baza autorizaţiei de utilizator final. Această autorizaţie se eliberează tuturor utilizatorilor care achiziţionează produse în regim de scutire de la plata accizelor.

(15) Autorizaţia de utilizator final se emite de către autoritatea fiscală teritorială în raza căreia îşi are sediul solicitantul.

(16) Modelul autorizaţiei de utilizator final este prezentat în anexa nr. 20.

(17) Autorizaţia de utilizator final se emite în trei exemplare, cu următoarele destinaţii:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final;

b) al doilea exemplar se păstrează de către autoritatea fiscală teritorială emitentă;

c) exemplarul trei se păstrează de către antrepozitul fiscal expeditor.

(18) Autorizaţia de utilizator final se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, însoţită de:

a) actul de constituire - în copie şi original - din care să rezulte că societatea desfăşoară o activitate care necesită consumul de alcool etilic şi de alte produse alcoolice;

b) fundamentarea cantităţii ce urmează a fi achiziţionată în regim de scutire de la plata accizelor la nivelul unui an pentru fiecare produs în parte, identificat prin codul NC şi denumirea comercială;

c) dovada constituirii unei garanţii în favoarea autorităţii fiscale, care să reprezinte 15% din accizele aferente cantităţii aprobate. Această dovadă se depune la autoritatea fiscală emitentă în termen de 15 zile de la data aprobării autorizaţiei. Garanţia nu se constituie în cazul antrepozitarilor autorizaţi care funcţionează în sistem integrat;

d) orice informaţie şi documente pe care autoritatea fiscală teritorială le consideră necesare pentru eliberarea autorizaţiei.

(19) Eliberarea autorizaţiei este condiţionată de depunerea garanţiei.

(20) După eliberarea autorizaţiilor, autorităţile fiscale teritoriale vor ţine o evidenţă strictă a acestora prin înscrierea în registrele speciale ale autorizaţiilor de utilizatori finali eliberate în domeniul alcoolului etilic şi produselor alcoolice.

(21) În toate situaţiile de scutire directă, livrarea produselor se face la preţuri fără accize, iar deplasarea acestora este obligatoriu însoţită de exemplarele 2, 3 şi 4 ale documentului administrativ de însoţire, prevăzut la pct. 14.

(22) La sosirea produsului la operatorul economic utilizator, acesta trebuie să completeze toate cele 3 exemplare ale documentului administrativ de însoţire la rubricile aferente primitorului şi, înainte de desigilarea şi descărcarea produsului, să solicite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea desemnarea unui reprezentant al acesteia, care în maximum 48 de ore trebuie să efectueze verificarea şi certificarea datelor înscrise în documentul administrativ de însoţire.

(23) Din cele 3 exemplare certificate de către reprezentantul autorităţii fiscale teritoriale, exemplarul 3 se transmite de operatorul economic utilizator la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 4 se transmite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia primitorul îşi desfăşoară activitatea. Exemplarul 2 rămâne la operatorul economic utilizator.

(24) În cazul scutirilor directe, dacă în termen de 45 de zile lucrătoare de la expedierea produsului, antrepozitul fiscal expeditor nu primeşte copia documentului administrativ de însoţire certificat, va înştiinţa despre acest fapt autoritatea fiscală emitentă a autorizaţiei în termen de 5 zile. Autoritatea fiscală emitentă va verifica în următoarele 3 zile realitatea informaţiei şi în cazul în care aceasta se va dovedi reală, va analiza motivele care au generat acest fapt şi va decide asupra măsurii de executare a garanţiei constituită de beneficiarul scutirii.

(25) În situaţia în care antrepozitul fiscal expeditor nu comunică neîndeplinirea prevederii de la alin. (24), operaţiunea respectivă se consideră eliberare pentru consum şi după expirarea termenului de 5 zile acciza devine exigibilă.

(26) Cantitatea de produse accizabile înscrisă într-o autorizaţie de utilizator final de alcool etilic şi de alte produse alcoolice, poate fi suplimentată în situaţii bine justificate în cadrul aceleiaşi perioade de valabilitate a autorizaţiei.

(27) Operatorii economici care deţin autorizaţie de utilizator final au obligaţia de a transmite autorităţii fiscale emitente a autorizaţiei, lunar, până la data de 15 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, o situaţie privind achiziţiile de alcool etilic în regim de scutire directă, care va cuprinde: cantitatea de alcool etilic achiziţionată, cantitatea de alcool etilic utilizată în scopul pentru care a fost acordată scutirea, stocul de alcool etilic la sfârşitul lunii cantitatea de produs finit rezultată.

(28) Neprezentarea situaţiei centralizatoare prevăzute la alin. (27) atrage anularea autorizaţiei de utilizator final şi odată cu aceasta plata accizelor aferente cantităţilor achiziţionate şi utilizate în scopul pentru care a fost emisă autorizaţia de utilizator final.

(29) Autorizaţia de utilizator final se anulează dacă ea a fost emisă pe baza unor date inexacte sau incomplete şi:

a) dacă solicitantul cunoştea sau trebuia în mod rezonabil să cunoască caracterul inexact sau incomplet; şi

b) dacă autorizaţia nu a fost emisă pe baza unor elemente exacte şi complete.

(30) Decizia de anulare a autorizaţiei de utilizator final se comunică deţinătorului şi produce efecte începând cu data emiterii autorizaţiei.

(31) Nu se eliberează autorizaţie de utilizator final atunci când persoana a comis o infracţiune gravă sau infracţiuni repetate la reglementările vamale sau fiscale.

(32) Autorizaţia de utilizator final are valabilitate 12 luni consecutive.

(33) În situaţiile de scutire indirectă, livrarea produselor se face la preţuri cu accize, urmând ca operatorii economici utilizatori să solicite compensarea/restituirea accizelor, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

(34) Pentru restituirea accizelor, utilizatorii vor depune la autoritatea fiscală teritorială, cererea de scutire de accize, însoţită de:

a) copia facturii de achiziţie a alcoolului etilic, în care acciza să fie evidenţiată distinct;

b) dovada plăţii accizelor către furnizor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis;

c) dovada cantităţii utilizate în scopul pentru care se acordă scutirea, constând într-o situaţie centralizatoare a cantităţilor efectiv utilizate şi a documentelor aferente.

(35) Modelul cererii de scutire de accize va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(36) Depozitele farmaceutice achiziţionează alcoolul etilic la preţuri cu accize şi îl livrează către spitale şi farmacii la preţuri fără accize. În aceste condiţii, preţul de vânzare al alcoolului etilic va fi stabilit de către depozitul farmaceutic pe baza preţului de achiziţie al acestui produs care nu are inclusă acciza, astfel încât spitalele şi farmaciile să beneficieze de facilitatea prevăzută de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(37) Pentru cantităţile de alcool etilic livrate la preţuri fără accize spitalelor şi farmaciilor, depozitele farmaceutice pot solicita compensarea/restituirea accizelor. În acest sens, depozitele farmaceutice vor depune la autoritatea fiscală teritorială, cererea de scutire de accize, însoţită de:

a) copia facturii de achiziţie a alcoolului etilic, în care acciza să fie evidenţiată distinct;

b) dovada plăţii accizelor către furnizor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis;

c) dovada cantităţii de alcool etilic livrată spitalelor şi farmaciilor la preţuri fără accize, constând într-o situaţie centralizatoare a documentelor aferente cantităţilor efectiv livrate."

 

40. După punctul 22, se introduce un nou punct, pct. 22^1, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Scutiri pentru tutun prelucrat

ART. 200^1

(1) Este scutit de la plata accizelor tutunul prelucrat, atunci când este destinat în exclusivitate testelor ştiinţifice şi celor privind calitatea produselor.

(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzută la alin. (1), vor fi reglementate prin norme.

 

Norme metodologice:

22^1. (1) Tutunul prelucrat reprezentând ţigarete, este scutit de plata accizelor atunci când este destinat unor teste ştiinţifice sau unor teste de piaţă, cu condiţia ca testarea să nu se realizeze prin comercializarea acestor produse, ci prin mijloace specifice cercetării ştiinţifice sau cercetării de piaţă.

(2) Loturile destinate scopului prevăzut la alin. (1) nu pot depăşi cantitatea de 200.000 de bucăţi ţigarete pe semestru."

 

41. Punctul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Scutiri pentru produse energetice şi energie electrică

ART. 201

(1) Sunt scutite de la plata accizelor:

a) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru motor pentru aeronave, altele decât aviaţia turistică în scop privat. Prin aviaţie turistică în scop privat se înţelege utilizarea unei aeronave de către proprietarul său sau de către persoana fizică sau juridică ce o deţine cu titlu de închiriere sau cu un alt titlu, în alte scopuri decât cele comerciale şi în special, altele decât transportul de persoane ori de mărfuri sau prestări de servicii cu titlu oneros ori pentru nevoile autorităţilor publice;

b) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigaţia în apele comunitare şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele decât pentru navigaţia ambarcaţiunilor private de agrement. De asemenea, este scutită de la plata accizelor şi electricitatea produsă la bordul ambarcaţiunilor. Prin ambarcaţiune privată de agrement se înţelege orice ambarcaţiune utilizată de către proprietarul său sau de către persoana fizică ori juridică ce o deţine cu titlu de închiriere sau cu un alt titlu, în alte scopuri decât cele comerciale şi, în special, altele decât transportul de persoane sau de mărfuri ori prestări de servicii cu titlu oneros sau pentru nevoile autorităţilor publice;

c) produsele energetice şi energia electrică utilizate pentru producţia de energie electrică, precum şi energia electrică utilizată pentru menţinerea capacităţii de a produce energie electrică;

d) produsele energetice şi energia electrică utilizate pentru producţia combinată de energie electrică şi energie termică;

e) produsele energetice - gazul natural, cărbunele şi combustibilii solizi -, folosite de gospodării şi/sau organizaţii de caritate;

f) combustibilii pentru motor utilizaţi în domeniul producţiei, dezvoltării, testării şi mentenanţei aeronavelor şi vapoarelor;

g) combustibilii pentru motor utilizaţi pentru operaţiunile de dragare în cursurile de apă navigabile şi în porturi;

h) produsele energetice injectate în furnale sau în alte agregate industriale în scop de reducere chimică, ca aditiv la cocsul utilizat drept combustibil principal;

i) produsele energetice care intră în România dintr-o ţară terţă, conţinute în rezervorul standard al unui autovehicul cu motor destinat utilizării drept combustibil pentru acel autovehicul, precum şi în containere speciale şi destinate utilizării pentru operarea, în timpul transportului, a sistemelor ce echipează acele containere;

j) orice produs energetic care este scos de la rezerva de stat sau rezerva de mobilizare, fiind acordat gratuit în scop de ajutor umanitar;

k) orice produs energetic achiziţionat direct de la operatori economici producători, importatori sau distribuitori, utilizat drept combustibil pentru încălzirea spitalelor, sanatoriilor, azilelor de bătrâni, orfelinatelor şi altor instituţii de asistenţă socială, instituţiilor de învăţământ şi lăcaşurilor de cult;

l) produsele energetice, dacă astfel de produse sunt făcute din sau conţin unul ori mai multe din urmă produse:

- produse cuprinse în codurile NC de la 1507 la 1518;

- produse cuprinse în codurile NC 3824 90 55 şi de la 3824 90 80 la 3824 90 99 pentru componentele lor produse din biomase;

- produse cuprinse în codurile NC 2207 20 00 şi 2905 11 00, care nu sunt de origine sintetică;

- produse obţinute din biomase, inclusiv produse cuprinse în codurile NC 4401 şi 4402.

m) energia electrică produsă din surse regenerabile de energie;

n) energia electrică obţinută de acumulatori electrici, grupurile electrogene mobile, instalaţiile electrice amplasate pe vehicule de orice fel, sursele staţionare de energie electrică în curent continuu, instalaţiile energetice amplasate în marea teritorială care nu sunt racordate la reţeaua electrică şi sursele electrice cu o putere activă instalată sub 250 KW;

o) produsele cuprinse la codul NC 2705, utilizate pentru încălzire.

(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) vor fi reglementate prin norme.

 

Norme metodologice:

23.1. (1) În situaţiile prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, scutirea se acordă direct cu condiţia ca aprovizionarea să se efectueze numai de la un antrepozit fiscal.

(2) Se pot aproviziona cu produse energetice destinate exclusiv utilizării drept combustibil pentru motor pentru aeronave la preţuri de livrare fără accize numai operatorii economici care deţin:

a) certificate de autorizare ca distribuitor expres pentru produse aeronautice civile şi/sau de contracte de prestări de servicii cu societăţi deţinătoare de certificate de autorizare ca distribuitor expres pentru produse aeronautice civile;

b) certificate de autorizare ca operator aerian.

(3) Certificatele prevăzute la alin. (2) se eliberează de Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română".

(4) Se pot aproviziona cu produse energetice destinate exclusiv utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigaţia maritimă internaţională şi pe căile navigabile interioare la preţuri de livrare fără accize, numai operatorii economici care deţin certificate eliberate în acest sens de Autoritatea Navală Română.

(5) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (2) şi (4) trebuie să se autorizeze ca antrepozite fiscale de depozitare.

(6) Zilnic antrepozitele fiscale de producţie vor înscrie toate cantităţile de combustibil pentru motor livrate cu destinaţia utilizării exclusive pentru aeronave, respectiv nave, în jurnale speciale întocmite potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 21.

(7) Jurnalele menţionate la alin. (6) se vor întocmi pentru fiecare lună calendaristică în baza documentelor de evidenţă operativă şi vor fi prezentate în termen de 5 zile de la expirarea lunii, autorităţii fiscale teritoriale în care îşi desfăşoară activitatea antrepozitul fiscal, în vederea înregistrării şi vizării de către aceasta.

(8) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (2) şi (4) vor înregistra zilnic toate cantităţile intrate şi ieşite, în jurnalele privind intrările şi ieşirile de combustibil pentru motor destinate utilizării exclusive pentru aeronave şi nave, întocmite potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 22.

(9) Jurnalele menţionate la alin. (8) se vor întocmi pentru fiecare lună calendaristică în baza documentelor de evidenţă operativă şi vor fi prezentate în termen de 15 zile de la expirarea lunii autorităţii fiscale teritoriale în care îşi desfăşoară activitatea operatorul economic, în vederea înregistrării şi vizării de către aceasta.

(10) Lunar, până la 25 a lunii următoare celei de raportare, autorităţile fiscale teritoriale au obligaţia să transmită Direcţiei generale de tehnologie a informaţiei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, datele din jurnalele prevăzute la alin. (7) şi (9) în vederea centralizării acestora la nivel naţional.

(11) Direcţia generală de tehnologie a informaţiei va transmite lunar, până la sfârşitul lunii următoare, situaţia centralizatoare pe ţară privind cantităţile de combustibil pentru motor utilizate exclusiv pentru aeronave precum şi situaţia centralizatoare pe ţară privind cantităţile de combustibil pentru motor utilizate exclusiv pentru nave, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia antifraudă fiscală şi Garda financiară.

(12) Situaţiile centralizatoare prevăzute la alin. (11) vor fi verificate lunar de către autorităţile fiscale teritoriale cu atribuţii de control.

(13) Verificarea va avea în vedere cantităţile livrate şi respectiv aprovizionate, după caz, precum şi utilizarea efectivă a acestora în scopul declarat.

(14) Deplasarea combustibilului pentru motor între antrepozite fiscale va fi însoţită obligatoriu de documentul administrativ de însoţire potrivit procedurii prevăzută la pct. 14.

23.2. (1) În situaţiile prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. c), d) şi h) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, scutirea se acordă direct cu condiţia ca energia electrică să provină de la operatori economici autorizaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), iar produsele energetice să fie aprovizionate direct de la un antrepozit fiscal, de la un operator înregistrat sau de la un importator autorizat de Ministerul Economiei şi Comerţului ori de la un distribuitor autorizat în cazul gazului natural.

(2) Pentru aplicarea scutirii, titularii centralelor de producţie de energie electrică, ale centralelor combinate de energie electrică şi termică, precum şi operatorii economici utilizatori ai produselor energetice prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, vor solicita autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi au sediul, autorizaţii de utilizator final pentru produse energetice.

(3) Autorizaţiile de utilizator final se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, însoţită de:

a) actul de constituire - în copie şi original - din care să rezulte că societatea desfăşoară o activitate de producţie de energie electrică sau producţie combinată de energie electrică şi termică;

b) fundamentarea cantităţilor ce urmează a fi achiziţionate în regim de scutire de plata accizelor;

c) dovada constituirii unei garanţii în favoarea autorităţii fiscale, care să reprezinte 15% din accizele aferente cantităţilor aprobate. Această dovadă se depune la autoritatea fiscală emitentă în termen de 15 zile de la data aprobării autorizaţiilor;

d) orice informaţie şi documente pe care autoritatea fiscală teritorială le consideră necesare pentru eliberarea autorizaţiilor.

(4) Eliberarea autorizaţiilor este condiţionată de depunerea garanţiei.

(5) Autorizaţiile de utilizator final se emit de autoritatea fiscală teritorială, potrivit modelului prevăzut în anexa 15 şi au o valabilitate de 3 ani.

(6) Autorizaţiile de utilizator final se emit în trei exemplare, cu următoarele destinaţii:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final;

b) al doilea exemplar se păstrează de către autoritatea fiscală teritorială emitentă;

c) exemplarul trei se păstrează de către antrepozitul fiscal expeditor, de către operatorul înregistrat sau de către importatorul autorizat de Ministerul Economiei şi Comerţului.

(7) Cantităţile de produse scutite de plata accizelor, înscrise în autorizaţii, vor reprezenta media anuală a cantităţilor utilizate în ultimii 3 ani. Pentru operatorii economici care nu au activitate de minimum 3 ani, cantităţile vor fi estimate pe baza normelor de consum şi a producţiei preconizate a se realiza.

(8) După eliberarea autorizaţiilor, autorităţile fiscale teritoriale vor ţine o evidenţă strictă a acestora prin înscrierea în registrele speciale ale autorizaţiilor de utilizatori finali eliberate în domeniul produselor energetice.

(9) Beneficiarii scutirilor vor ţine evidenţe contabile privind intrările şi consumurile efective de produse achiziţionate în regim de scutire.

(10) Livrarea produselor energetice şi a electricităţii se face la preţuri fără accize.

(11) Deplasarea produselor energetice de la antrepozitul fiscal către operatorul economic utilizator este obligatoriu însoţită de exemplarele 2, 3 şi 4 ale documentului administrativ de însoţire, prevăzut la pct. 14.

(12) La sosirea produsului la operatorul economic utilizator, acesta trebuie să completeze toate cele 3 exemplare ale documentului administrativ de însoţire la rubricile aferente primitorului şi, înainte de desigilarea şi descărcarea produsului, să solicite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea desemnarea unui reprezentant al acesteia, care în maximum 48 de ore trebuie să efectueze verificarea şi certificarea datelor înscrise în documentul administrativ de însoţire.

(13) Din cele 3 exemplare certificate de către reprezentantul autorităţii fiscale teritoriale, exemplarul 3 se transmite de operatorul economic utilizator la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 4 se transmite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia primitorul îşi desfăşoară activitatea. Exemplarul 2 rămâne la operatorul economic utilizator.

(14) Dacă în termen de 45 de zile lucrătoare de la expedierea produsului, antrepozitul fiscal expeditor nu primeşte copia documentului administrativ de însoţire certificat, va înştiinţa despre acest fapt autoritatea fiscală emitentă a autorizaţiei în termen de 5 zile. Autoritatea fiscală emitentă va verifica în următoarele 3 zile realitatea informaţiei şi în cazul în care aceasta se va dovedi reală, va analiza motivele care au generat acest fapt şi va decide asupra măsurii de executare a garanţiei.

(15) În situaţia în care antrepozitul fiscal expeditor nu comunică neîndeplinirea prevederii de la alin. (14), operaţiunea respectivă se consideră eliberare pentru consum şi după expirarea termenului de 5 zile acciza devine exigibilă.

(16) Trimestrial, până la data de 15 a lunii imediat următoare trimestrului, deţinătorii de autorizaţii de utilizator final sunt obligaţi să prezinte autorităţii fiscale emitente a autorizaţiei, o situaţie centralizatoare privind cantităţile de produse energetice achiziţionate în decursul unui trimestru, cantităţile utilizate în scopul desfăşurării activităţilor pentru care se acordă scutirea şi stocul de produse energetice rămas neutilizat.

(17) Neprezentarea situaţiilor prevăzute la alin. (16) atrage anularea autorizaţiilor.

(18) Operatorii înregistraţi sau importatorii autorizaţi de Ministerul Economiei şi Comerţului, care achiziţionează produse energetice în vederea livrării în regim de scutire directă către centralele de producţie de energie electrică sau producţie combinată de energie electrică şi termică, vor livra produsele către aceste centrale la preţuri fără accize şi vor solicita autorităţii fiscale teritoriale restituirea accizelor aferente cantităţilor livrate cu această destinaţie, care au fost plătite la momentul recepţiei sau al importului.

(19) În vederea restituirii accizelor în situaţia prevăzută la alin. (18), operatorul înregistrat sau importatorul autorizat va depune la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, o cerere de restituire. Cererea va fi însoţită de copia autorizaţiei de utilizator final a centralei beneficiare a scutirii şi de documentul care atestă plata accizelor de către operatorul înregistrat sau importatorul autorizat.

(20) Autorizaţia de utilizator final se anulează dacă ea a fost emisă pe baza unor date inexacte sau incomplete şi:

a) dacă solicitantul cunoştea sau trebuia în mod rezonabil să cunoască caracterul inexact sau incomplet; şi

b) dacă autorizaţia nu a fost emisă pe baza unor elemente exacte şi complete.

(21) Decizia de anulare a autorizaţiei de utilizator final se comunică deţinătorului şi produce efecte începând cu data emiterii autorizaţiei.

(22) Nu se eliberează autorizaţie de utilizator final atunci când persoana a comis o infracţiune gravă sau infracţiuni repetate la reglementările vamale sau fiscale.

(23) Atunci când în situaţiile prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, centralele de producţie de energie electrică sau centralele de producţie combinată de energie electrică şi termică, preiau produse energetice cu titlu de împrumut de la rezerva de stat în baza unor acte normative speciale, preluarea se face în baza autorizaţiei de utilizator final. Atât achiziţionarea de produse energetice de la un antrepozit fiscal autorizat, în vederea stingerii obligaţiei, cât şi restituirea efectivă a cantităţilor astfel preluate se efectuează în regim de scutire de la plata accizelor, în baza autorizaţiei de utilizator final.

23.3 (1) În situaţia prevăzută la art. 201 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, scutirea se acordă direct, cu condiţia ca produsele să fie achiziţionate direct de la operatorii economici înregistraţi la autoritatea fiscală centrală în calitate de furnizori de produse energetice, ori - în cazul gazului natural provenit dintr-un stat membru - direct de la un distribuitor/furnizor autorizat/licenţiat de autoritatea competentă din acel stat membru.

(2) Produsele energetice - respectiv gazul natural, cărbunele şi combustibilii solizi -, sunt scutite de la plata accizelor, atunci când sunt furnizate consumatorilor casnici, precum şi organizaţiilor de caritate.

(3) În înţelesul prezentelor norme metodologice organizaţiile de caritate sunt organizaţiile care au înscrise în obiectul de activitate şi care desfăşoară efectiv activităţi caritabile cu titlu gratuit în domeniul sănătăţii, al protecţiei mamei şi copilului, al protecţiei bătrânilor, al persoanelor cu handicap, al persoanelor care trăiesc în sărăcie sau în cazuri de calamităţi naturale.

(4) În cazul organizaţiilor de caritate, pentru aplicarea scutirii de la alin. (1), acestea vor solicita autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi au sediul, autorizaţii de utilizator final.

(5) Autorizaţiile de utilizator final se eliberează la cererea scrisă a organizaţiei de caritate, însoţită de:

a) actul de constituire - în copie şi original - din care să rezulte că societatea desfăşoară una din activităţile prevăzute la alin. (3);

b) fundamentarea cantităţilor ce urmează a fi achiziţionate în regim de scutire de la plata accizelor, la nivelul unui an calendaristic;

c) orice informaţie şi documente pe care autoritatea fiscală teritorială le consideră necesare pentru eliberarea autorizaţiilor.

(6) Autorizaţiile de utilizator final se emit de autoritatea fiscală teritorială, după modelul prevăzut în anexa nr. 20 şi au o valabilitate de 3 ani consecutivi.

(7) Autorizaţiile de utilizator final se emit în trei exemplare, cu următoarele destinaţii:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final;

b) al doilea exemplar se păstrează de către autoritatea fiscală teritorială emitentă;

c) exemplarul trei se păstrează de către furnizorul produselor energetice.

(8) După eliberarea autorizaţiilor, autorităţile fiscale teritoriale vor ţine o evidenţă strictă a acestora prin înscrierea în registrele speciale a autorizaţiilor de utilizatori finali eliberate în domeniul produselor energetice.

(9) Beneficiarii scutirilor vor ţine evidenţe contabile privind intrările şi consumurile efective de produse achiziţionate în regim de scutire.

(10) Anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, pentru anul precedent, fiecare organizaţie de caritate care deţine autorizaţie de utilizator final este obligată să prezinte autorităţii fiscale emitente a autorizaţiei, o situaţie centralizatoare privind cantităţile de produse energetice achiziţionate în decursul unui an calendaristic, cantităţile utilizate în scopul desfăşurării activităţilor caritabile şi stocul de produse energetice rămas neutilizat.

(11) Neprezentarea situaţiei centralizatoare prevăzute la alin. (10), atrage anularea autorizaţiei de utilizator final şi odată cu aceasta plata accizelor aferente cantităţilor achiziţionate şi utilizate în scopul pentru care a fost emisă autorizaţia de utilizator final.

(12) Autorizaţia de utilizator final se anulează dacă ea a fost emisă pe baza unor date inexacte sau incomplete şi:

a) dacă solicitantul cunoştea sau trebuia în mod rezonabil să cunoască caracterul inexact sau incomplet; şi

b) dacă autorizaţia nu a fost emisă pe baza unor elemente exacte şi complete.

(13) Decizia de anulare a autorizaţiei de utilizator final se comunică deţinătorului şi produce efecte începând cu data emiterii autorizaţiei.

(14) Nu se eliberează autorizaţie de utilizator final atunci când persoana a comis o infracţiune gravă sau infracţiuni repetate la reglementările vamale sau fiscale.

23.4. (1) În situaţiile prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. f) şi g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, scutirea se acordă indirect, cu condiţia ca aprovizionarea să se efectueze de la un antrepozit fiscal.

(2) Înainte de fiecare achiziţie de combustibil pentru motor în regim de scutire, utilizatorul va face o cerere la autoritatea fiscală teritorială în raza căreia îşi desfăşoară activitatea. Cererea va fi însoţită de un memoriu în care va fi descrisă operaţiunea pentru care este necesar consumul de combustibil pentru motor şi se vor menţiona: perioada de desfăşurare a operaţiunii, numărul orelor de funcţionare ale motoarelor şi ale instalaţiilor de dragare şi consumul normat de combustibil pentru motor.

(3) Trimestrial, operatorii economici pot solicita compensarea/restituirea accizelor potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

(4) Pentru restituirea accizelor, utilizatorii vor depune la autoritatea fiscală teritorială, cererea de scutire de accize, însoţită de:

a) copia facturii de achiziţie a combustibilului pentru motor, în care acciza să fie evidenţiată distinct;

b) dovada plăţii accizelor către furnizor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis;

c) dovada cantităţii utilizate în scopul pentru care se acordă scutirea, constând în copia documentului care atestă realizarea operaţiunilor de dragare - certificată de autoritatea competentă în acest sens.

(5) Modelul cererii de scutire de accize va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(6) În înţelesul prezentelor norme, combustibilii pentru motor utilizaţi în domeniul producţiei, dezvoltării, testării şi mentenanţei aeronavelor şi vapoarelor înseamnă inclusiv combustibili pentru motor utilizaţi în domeniul testării şi mentenanţei motoarelor ce echipează aeronavele şi vapoarele.

23.5. În cazul scutirii de la art. 201 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în înţelesul prezentelor norme metodologice:

a) "rezervor standard" înseamnă:

- rezervoarele fixate definitiv de producător pe toate autovehiculele de acelaşi tip ca şi vehiculul în cauză şi a căror montare definitivă permite carburantului să fie utilizat direct, atât pentru propulsie cât şi pentru funcţionarea în timpul transportului, dacă este cazul, a sistemelor frigorifice şi a altor sisteme. De asemenea, sunt considerate rezervoare standard rezervoarele de gaz montate pe autovehicule destinate utilizării directe a gazului ca şi carburant, precum şi rezervoarele adaptate altor sisteme cu care poate fi echipat vehiculul;

- rezervoarele fixate definitiv de producător pe toate containerele de acelaşi tip ca şi containerul în cauză şi a cărui montare definitivă permite carburantului să fie utilizat direct pentru funcţionarea, în timpul transportului, a sistemelor frigorifice şi a altor sisteme cu care pot fi echipate containerele speciale;

b) "containere speciale" înseamnă orice container echipat cu dispozitive special destinate sistemelor frigorifice, de oxigenare, de izolare termică sau altor sisteme.

23.6. În situaţia prevăzută la art. 201 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, scutirea se acordă direct, în baza actelor normative emise pentru gratuităţi în scop de ajutor umanitar.

23.7. (1) În situaţia prevăzută la art. 201 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, scutirea se acordă direct atunci când aprovizionarea se efectuează de la un antrepozit fiscal. Scutirea se acordă direct şi în cazul furnizării gazului natural.

(2) Scutirea se acordă pe baza autorizaţiei de utilizator final emisă de autoritatea fiscală teritorială în raza căreia îşi desfăşoară activitatea beneficiarul scutirii.

(3) Autorizaţia de utilizator final se emite în trei exemplare, cu următoarele destinaţii:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final;

b) al doilea exemplar se păstrează de către autoritatea fiscală teritorială emitentă;

c) exemplarul trei se păstrează de către operatorul economic furnizor.

(4) Cantităţile de produse scutite de plata accizelor, înscrise în autorizaţii, vor reprezenta media anuală a cantităţilor utilizate în ultimii 3 ani. Pentru operatorii economici care nu au activitate de minimum 3 ani, cantităţile vor fi estimate pe baza datelor determinate în funcţie de perioada de utilizare a combustibilului pentru încălzire şi de parametrii tehnici ai instalaţiilor.

(5) După eliberarea autorizaţiilor, autorităţile fiscale teritoriale vor ţine o evidenţă strictă a acestora prin înscrierea în registrele speciale ale autorizaţiilor de utilizatori finali eliberate în domeniul produselor energetice.

(6) Beneficiarii scutirilor vor ţine evidente contabile privind intrările şi consumurile efective de produse achiziţionate în regim de scutire.

(7) Livrarea produselor energetice se face la preţuri fără accize.

(8) Deplasarea produselor energetice de la antrepozitul fiscal către operatorul economic utilizator este obligatoriu însoţită de exemplarele 2, 3 şi 4 ale documentului administrativ de însoţire, prevăzut la pct. 14.

(9) La sosirea produsului la utilizator, acesta trebuie să completeze toate cele 3 exemplare ale documentului administrativ de însoţire la rubricile aferente primitorului şi, înainte de desigilarea şi descărcarea produsului, să solicite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea desemnarea unui reprezentant al acesteia, care în maximum 48 de ore trebuie să efectueze verificarea şi certificarea datelor înscrise în documentul administrativ de însoţire.

(10) Din cele 3 exemplare certificate de către reprezentantul autorităţii fiscale teritoriale, exemplarul 3 se transmite de operatorul economic utilizator la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 4 se transmite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia primitorul îşi desfăşoară activitatea. Exemplarul 2 rămâne la operatorul economic utilizator.

(11) Dacă în termen de 45 de zile lucrătoare de la expedierea produsului, antrepozitul fiscal expeditor nu primeşte copia documentului administrativ de însoţire certificat, va înştiinţa despre acest fapt autoritatea fiscală emitentă a autorizaţiei în termen de 5 zile. Autoritatea fiscală emitentă va verifica în următoarele 3 zile realitatea informaţiei şi în cazul în care aceasta se va dovedi reală, va analiza motivele care au generat acest fapt şi va stabili obligaţia de plată a accizelor în sarcina utilizatorului.

(12) În situaţia în care antrepozitul fiscal expeditor nu comunică neîndeplinirea prevederii de la alin. (11), operaţiunea respectivă se consideră eliberare pentru consum şi după expirarea termenului de 5 zile acciza devine exigibilă.

(13) În înţelesul prezentelor norme metodologice prin lăcaşuri de cult se înţeleg lăcaşurile aşa cum sunt definite potrivit legislaţiei în domeniul cultelor.

(14) Trimestrial, până la data de 15 a lunii imediat următoare trimestrului, deţinătorii de autorizaţii de utilizator final sunt obligaţi să prezinte autorităţii fiscale emitente a autorizaţiei, o situaţie centralizatoare privind cantităţile de produse energetice achiziţionate în decursul unui trimestru, cantităţile utilizate în scopul desfăşurării activităţilor pentru care se acordă scutirea şi stocul de produse energetice rămas neutilizat.

(15) Neprezentarea situaţiei centralizatoare prevăzute la alin. (14) atrage anularea autorizaţiei de utilizator final şi odată cu aceasta plata accizelor aferente cantităţilor achiziţionate şi utilizate în scopul pentru care a fost emisă autorizaţia de utilizator final.

(16) Autorizaţia de utilizator final se anulează dacă ea a fost emisă pe baza unor date inexacte sau incomplete şi:

a) dacă solicitantul cunoştea sau trebuia în mod rezonabil să cunoască caracterul inexact sau incomplet; şi

b) dacă autorizaţia nu a fost emisă pe baza unor elemente exacte şi complete.

(17) Decizia de anulare a autorizaţiei de utilizator final se comunică deţinătorului şi produce efecte începând cu data emiterii autorizaţiei.

(18) Nu se eliberează autorizaţie de utilizator final atunci când persoana a comis o infracţiune gravă sau infracţiuni repetate la reglementările vamale sau fiscale.

(19) În cazul produselor energetice achiziţionate de la importatori sau de la alţi operatori economici, scutirea de la plata accizelor se acordă indirect, prin restituire.

(20) Pentru restituirea accizelor, beneficiarul scutirii va depune la autoritatea fiscală teritorială cererea de scutire de accize, însoţită de:

a) copia facturii de achiziţie a produselor energetice;

b) dovada cantităţii utilizate în scopul pentru care se acordă scutirea.

(21) Modelul cererii de scutire de accize va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.

23.8. (1) În situaţia prevăzută la art. 201 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, atunci când produsele energetice utilizate drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor denumit şi biocarburant, sunt produse în totalitate din biomase, scutirea este totală.

(2) Prin "biomasă" se înţelege fracţiunea biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi reziduurilor provenite din agricultură - inclusiv substanţe vegetale şi animale -, silvicultură şi industriile conexe, precum şi fracţiunea biodegradabilă a deşeurilor industriale şi urbane.

(3) Prin "biocarburanţi" se înţelege combustibilii lichizi sau gazoşi pentru transport, produşi din biomasă.

(4) Produsele considerate biocarburanţi sunt prevăzute la art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1844/2005 privind promovarea utilizării biocarburanţilor şi a altor carburanţi regenerabili pentru transport.

(5) Amestecul în vrac dintre biocarburanţi şi carburanţii tradiţionali în conformitate cu legislaţia specifică se poate realiza numai în antrepozite fiscale sub supraveghere fiscală.

(6) Atunci când produsele energetice conţin un procent de minim 2% în volum produse obţinute din biomase, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1844/2005 privind promovarea utilizării biocarburanţilor şi a altor carburanţi regenerabili pentru transport, se practică o acciză redusă după cum urmează:

- benzină cu plumb - 536,06 euro/tonă

- 412,77 euro/1000 litri

- benzină fără plumb - 416,56 euro/tonă

- 320,74 euro/1000 litri

- motorină - 301,44 euro/tonă

- 254,71 euro/1000 litri

(7) Ori de câte ori procentul minim de produse obţinute din biomase conţinut obligatoriu de produsele energetice se va modifica, Guvernul la propunerea Ministerului Finanţelor Publice va stabili nivele corespunzătoare ale accizelor reduse ce urmează a fi practicate pentru carburanţi.

23.9. În cazul scutirii de la plata accizelor a energiei electrice prevăzută la art. 201 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în înţelesul prezentelor norme metodologice "surse regenerabile de energie" sunt: eoliană, solară, geotermală, a valurilor, a mareelor, energia hidro-, biomasă, gaz de fermentare a deşeurilor, gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogaz.

23.10. (1) Scutirile de la plata accizelor pentru motorina şi kerosenul utilizate drept combustibil pentru motor în situaţiile prevăzute la art. 201 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă cu condiţia ca aceste produse să fie marcate potrivit prevederilor Directivei nr. 95/60/CE privind marcarea fiscală a motorinei şi kerosenului, precum şi celor din legislaţia naţională specifică în domeniu.

(2) Marcarea motorinei şi a kerosenului se face numai în antrepozite fiscale, sub supraveghere fiscală, potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."

 

42. Alineatul (2) al pct. 24 se abrogă.

 

43. Punctul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Responsabilitatea marcării

ART. 203

Responsabilitatea marcării produselor accizabile revine antrepozitarilor autorizaţi, operatorilor înregistraţi sau importatorilor autorizaţi, potrivit precizărilor din norme.

 

Norme metodologice:

25. (1) Autorizaţia de antrepozit fiscal şi de operator înregistrat atestă şi dreptul de marcare a produselor supuse acestui regim.

(2) Dreptul de marcare a produselor supuse acestui regim revine importatorului de astfel de produse din ţări terţe, precum şi operatorului neînregistrat care achiziţionează produse supuse marcării din alte state membre, în baza autorizaţiilor emise de autoritatea fiscală competentă în vederea realizării acestor achiziţii.

(3) Autorizaţia de importator se acordă de către autoritatea fiscală centrală în conformitate cu prevederile pct. 27, modelul cererii de acordare a acestei autorizaţii fiind prevăzut în anexa nr. 23.

(4) În vederea realizării achiziţiilor de produse din tutun prelucrat din alte state membre, timbrele procurate de operatorii înregistraţi sau de operatorii neînregistraţi, se expediază pe adresa antrepozitului fiscal de producţie care urmează să le aplice pe produse.

(5) În vederea realizării achiziţiilor de băuturi alcoolice supuse marcării din alte state membre, banderolele procurate de operatorii înregistraţi sau de operatorii neînregistraţi, se expediază pe adresa antrepozitului fiscal de producţie sau a unui antrepozit fiscal desemnat de către acesta, care urmează să le aplice pe produse.

(6) În vederea realizării importurilor de produse supuse marcării, timbrele sau banderolele, după caz, procurate de importatori se expediază pe adresa producătorului extern care urmează să le aplice pe produse.

(7) În situaţiile prevăzute la alin. (4), (5) şi (6) expedierea marcajelor se face în maximum 15 zile de la executarea comenzii de către unitatea autorizată cu tipărirea.

(8) După expirarea termenului de 15 zile, operatorii înregistraţi, operatorii neînregistraţi sau importatorii autorizaţi sunt obligaţi să returneze unităţii specializate autorizate cu tipărirea, în vederea distrugerii, marcajele neexpediate în termen.

(9) În cazul importurilor de produse accizabile supuse marcării, expedierea marcajelor către producătorii externi se face numai ca bagaj neînsoţit, cu depunerea în vamă a documentului vamal de export temporar. Documentul vamal de export temporar trebuie să fie însoţit de:

a) documentul de transport internaţional, din care să rezulte că destinatarul este producătorul mărfurilor ce urmează a fi importate;

b) o copie de pe contractul încheiat între importator şi producătorul extern sau reprezentantul acestuia;

c) o copie de pe autorizaţia de importator.

(10) Cu ocazia importului, odată cu documentul vamal de import, se depune un document vamal de reimport, pentru marcajele aplicate, în vederea încheierii regimului acordat la scoaterea temporară din ţară a acestora.

(11) În cazul antrepozitelor fiscale de depozitare de produse supuse marcării, acestea solicită marcajele, atât în situaţia în care marcajele se aplică de către producător, cât şi în situaţia în care marcarea se realizează în antrepozitul fiscal de depozitare, dacă a fost autorizat în acest sens."

 

44. Punctul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"26. (1) Dimensiunile marcajelor sunt prezentate în anexa nr. 24.

(2) Marcajele sunt hârtii de valoare cu regim special şi se tipăresc de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A.

(3) Timbrele pentru marcarea produselor din tutun prelucrat sunt inscripţionate cu următoarele elemente:

a) denumirea operatorului economic cu drept de marcare şi codul de marcare atribuit acestuia;

b) denumirea generică a produsului, respectiv: ţigarete, ţigări, ţigări de foi, tutun de fumat;

c) seria şi numărul care identifică în mod unic timbrul.

(4) Banderolele pentru marcarea produselor intermediare şi a alcoolului etilic vor avea inscripţionate următoarele elemente:

a) denumirea operatorului economic cu drept de marcare şi codul de marcare atribuit acestuia;

b) denumirea generică a produsului, respectiv: alcool, băuturi slab alcoolizate - după caz, băuturi spirtoase, ţuică, rachiuri din fructe, produse intermediare;

c) seria şi numărul care identifică în mod unic banderola;

d) indicele de aplicare în formă de "U" sau "L";

e) cantitatea nominală exprimată în litri de produs conţinut;

f) concentraţia alcoolică.

(5) Inscripţionarea pe marcaje a elementelor prevăzute la alin. (3) şi (4) se poate face codificat, modalitatea de citire a codului fiind pusă la dispoziţia organelor în drept de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" S.A., la solicitarea acestora.

(6) Banderolele se aplică pe sistemul de închidere a buteliilor sau cutiilor de tetra pak, tetra brik şi altele asemenea, în formă de "U" sau "L". Sunt supuse marcării prin banderole inclusiv buteliile şi cutiile ce depăşesc capacitatea de 1 litru, dar nu mai mult de 3 litri.

(7) În accepţia prezentelor norme metodologice, comercializarea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice de natura celor supuse marcării, în butelii sau în cutii ce depăşesc capacitatea de 3 litri, se consideră comercializare în vrac.

(8) În situaţia în care dimensiunile marcajelor nu permit includerea în întregime a denumirilor operatorilor economici cu drept de marcare, se vor inscripţiona prescurtările sau iniţialele stabilite de fiecare operator economic în parte, de comun acord cu Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A.

(9) Fiecărui operator economic cu drept de marcare i se atribuie un cod special de 13 caractere care are la bază codul de acciză sau codul de identificare fiscală. Acest cod special se va regăsi inscripţionat pe marcajele tipărite ce vor fi aplicate pe produsele fabricate sau achiziţionate din afara României.

(10) În cazul operatorilor economici importatori autorizaţi care nu au contracte încheiate direct cu producătorul extern, ci cu un reprezentant al acestuia, marcajele vor fi expediate producătorului extern, iar codul atribuit va conţine indicativul ţării din care se face efectiv importul."

 

45. Punctul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"28. (1) Pentru fiecare solicitare de marcaje, antrepozitarul autorizat pentru producţie sau pentru depozitare, operatorul înregistrat, operatorul neînregistrat şi importatorul autorizat depun nota de comandă la autoritatea fiscală teritorială la care sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe.

(2) Modelul notei de comandă este prevăzut în anexa nr. 25.

(3) În cazul antrepozitarului autorizat, operatorului înregistrat şi importatorului autorizat, fiecare notă de comandă se aprobă - total sau parţial - de către autoritatea fiscală competentă prevăzută la alin. (1), în funcţie de:

a) justificarea notelor de comandă aprobate anterior;

b) livrările de produse accizabile marcate, efectuate în ultimele 60 de zile faţă de data solicitării unei noi note de comandă;

c) garanţia constituită la autorizare care trebuie să acopere valoarea accizelor aferente cantităţilor de produse pentru care s-au comandat marcaje. Atunci când valoarea acestor accize depăşeşte garanţia deja constituită, nota de comandă poate fi aprobată integral numai cu condiţia constituirii de către solicitantul marcajelor a unei garanţii suplimentare care să acopere diferenţa de accize.

(4) În situaţia în care se solicită o cantitate de marcaje mai mare decât media livrărilor din ultimele 60 de zile, se va depune un memoriu justificativ în care vor fi explicate motivele care au generat necesităţile suplimentare.

(5) În cazul operatorului neînregistrat nota de comandă de marcaje se aprobă de către autoritatea fiscală competentă în baza garanţiei constituite la un nivel egal cu valoarea accizelor aferente cantităţilor de produse pentru care s-au comandat marcaje.

(6) Notele de comandă se întocmesc de către solicitant în 3 exemplare.

(7) Notele de comandă se aprobă în termen de 7 zile lucrătoare de la data înregistrării la autoritatea fiscală competentă. După aprobare, cele 3 exemplare ale notelor de comandă au următoarele destinaţii: primul exemplar se păstrează de către solicitant, al doilea exemplar se transmite Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" -S.A. şi al treilea exemplar se păstrează de către autoritatea fiscală competentă care aprobă notele de comandă.

(8) Operatorii economici cu drept de marcare au obligaţia utilizării marcajelor aprobate prin notele de comandă în termen de 6 luni consecutive de la eliberarea acestora de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" S.A. După expirarea acestui termen marcajele neutilizate vor fi restituite Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" S.A., în vederea distrugerii, operaţiune care se va desfăşura sub supraveghere fiscală, pe cheltuiala operatorului economic cu drept de marcare.

(9) Antrepozitarii autorizaţi, operatorii înregistraţi şi importatorii autorizaţi de produse supuse marcării sunt obligaţi să prezinte lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, autorităţii fiscale competente cu aprobarea notelor de comandă de marcaje, situaţia privind marcajele utilizate în luna anterioară celei în care se face raportarea, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 26. În cazul banderolelor, această situaţie se va întocmi pe fiecare tip de banderolă, potrivit dimensiunilor şi caracteristicilor inscripţionate pe acestea. În vederea confirmării realităţii datelor înscrise în documentele justificative privind utilizarea marcajelor pentru import, aceste documente vor fi certificate de către Autoritatea Naţională a Vămilor.

(10) Procentul maxim admis de marcaje distruse în procesul de producţie şi care nu pot fi recuperate pentru a fi evidenţiate este de 0,5% din numărul marcajelor utilizate.

(11) Pentru cantitatea de marcaje distruse în procesul de producţie peste limita maximă admisă prevăzută la alin. (10), se datorează accizele aferente cantităţilor de produse care ar fi putut fi marcate.

(12) În situaţia prevăzută la alin. (11) acciza devine exigibilă în ultima zi a lunii în care s-a înregistrat distrugerea, iar termenul de plată al acesteia este până la data de 25 a lunii imediat următoare.

(13) Antrepozitarii autorizaţi, operatorii înregistraţi şi importatorii autorizaţi de produse supuse marcării vor ţine o evidenţă distinctă a marcajelor distruse, precum şi a celor deteriorate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 27.

(14) Toate marcajele deteriorate vor fi lipite la sfârşitul fiecărei zile pe un formular special, destinat pentru aceasta, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 28.

(15) Semestrial, până la data de 15 a lunii următoare semestrului, marcajele deteriorate evidenţiate în anexa nr. 28, vor fi distruse de către antrepozitarul autorizat, operatorul înregistrat sau importatorul autorizat, pe cheltuială acestora, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, obligatoriu sub supraveghere fiscală.

(16) În cazul marcajelor pierdute sau sustrase, antrepozitarii autorizaţi, operatorii înregistraţi, operatorii neînregistraţi şi importatorii autorizaţi au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la înregistrarea declaraţiei, procesului-verbal de constatare sau a sesizării scrise a persoanei care a constatat dispariţia marcajelor, să anunţe autoritatea fiscală competentă cu aprobarea notelor de comandă de marcaje în vederea stabilirii obligaţiei de plată privind accizele.

(17) În situaţia depăşirii termenului prevăzut la alin. (16), acciza devine exigibilă în ziua imediat următoare depăşirii termenului şi se va plăti în 3 zile lucrătoare de la data depăşirii termenului respectiv."

 

46. Punctul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

ART. 205

[...]

(4) Eliberarea marcajelor se face de către unitatea specializată pentru tipărirea acestora, desemnată de autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor din norme.

(5) Contravaloarea marcajelor se asigură de la bugetul de stat din valoarea accizelor aferente produselor accizabile supuse marcării, conform prevederilor din norme.

 

Norme metodologice:

29. (1) După aprobarea notelor de comandă de marcaje de către autoritatea fiscală competentă, exemplarul 2 al notei de comandă se va transmite de către operatorul economic cu drept de marcare către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. şi va fi însoţit de dovada achitării contravalorii marcajelor comandate în contul acestei companii.

(2) Eliberarea marcajelor se face de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A.

(3) În cazul importatorilor autorizaţi, eliberarea marcajelor se face sub supraveghere vamală.

(4) Marcajele se realizează de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. prin emisiuni identificate printr-un cod şi o serie de emisiune aprobate de către direcţia specializată cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(5) Termenul de executare a comenzilor de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. este de 15 zile lucrătoare de la data primirii şi înregistrării notelor de comandă aprobate de autoritatea fiscală competentă.

(6) Până la eliberarea marcajelor către beneficiari, acestea se depozitează la Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. în condiţii de deplină securitate.

(7) Contravaloarea marcajelor se asigură de la bugetul de stat din valoarea accizelor aferente produselor accizabile supuse marcării, astfel:

a) antrepozitarii autorizaţi, lunar, din suma ce urmează a se vira bugetului de stat cu titlu de accize, determinată potrivit prevederilor alin. (4) al pct. 1, vor deduce numai contravaloarea marcajelor aferente cantităţilor de produse efectiv eliberate în consum. Contravaloarea marcajelor ce urmează a se deduce din accize se determină pe baza preţurilor fără T.V.A.;

b) operatorul înregistrat şi neînregistrat, cu ocazia fiecărei operaţiuni, din suma ce urmează a se vira bugetului de stat cu titlu de accize, determinată potrivit prevederilor alin. (4) al pct. 1, vor deduce numai contravaloarea marcajelor aferente cantităţilor de produse efectiv recepţionate. Contravaloarea marcajelor ce urmează a se deduce din accize se determină pe baza preţurilor fără T.V.A.;

c) importatorul autorizat, cu ocazia fiecărei operaţiuni de import de produse marcate, din suma ce urmează a se vira bugetului de stat cu titlu de accize, determinată potrivit prevederilor alin. (4) al pct. 1, vor deduce numai contravaloarea marcajelor aferente cantităţilor de produse efectiv importate. Contravaloarea marcajelor ce urmează a se deduce din accize se determină pe baza preţurilor fără T.V.A."

 

47. Punctul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Confiscarea tutunului prelucrat

ART. 206

[...]

(2) Repartizarea fiecărui lot de tutun prelucrat confiscat, preluarea acestuia de către antrepozitarii autorizaţi, operatori înregistraţi şi importatori, precum şi procedura de distrugere se efectuează conform normelor.

 

Norme metodologice:

30. (1) Repartizarea fiecărui lot de produse de tutun prelucrat confiscat - altele decât cele din nomenclatoarele operatorilor economici cu drept de marcare -, către antrepozitarii autorizaţi se face proporţional cu cota de piaţă deţinută.

(2) Trimestrial, situaţia privind cotele de piaţă se comunică de către autoritatea fiscală centrală - prin direcţia cu atribuţii în elaborarea legislaţiei în domeniul accizelor -, autorităţilor fiscale teritoriale, direcţiilor cu atribuţii de control din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.

(3) În toate situaţiile prevăzute la art. 206 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, predarea cantităţilor de produse din tutun prelucrat confiscate se face pe baza unui proces-verbal de predare-primire, ce va fi semnat atât de reprezentanţii organului care a procedat la confiscarea produselor, cât şi de reprezentanţii operatorilor economici cu drept de marcare, care le preiau.

(4) Distrugerea produselor din tutun prelucrat se va efectua prin metode specifice, care să asigure denaturarea acestora, dincolo de orice posibilitate de reconstituire, sortare, pliere sau orice altă modalitate de recuperare a materiilor prime ce intră în componenţa acestor produse. Distrugerea va avea loc, în baza aprobării date de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - prin direcţia de specialitate cu atribuţii de control, la cererea operatorului economic cu drept de marcare, în prezenţa unei comisii de distrugere constituite special în acest scop. Din această comisie vor face parte un reprezentant al organelor de poliţie şi un reprezentant al direcţiei cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(5) Nepreluarea cantităţilor de produse din tutun prelucrat de către operatorii economici cu drept de marcare potrivit prevederilor alin. (3), în termen de 30 de zile de la data înştiinţării, atrage suspendarea autorizaţiei care asigură dreptul de marcare până la încadrarea în prevederile legale."

 

48. Punctul 30^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Nivelul şi calculul accizei

ART. 208

[...]

(3) Pentru iahturi şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement, nivelul accizelor poate fi între 0 şi 50% şi va fi stabilit diferenţiat pe baza criteriilor prevăzute în norme.

(4) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (3):

a) bărcile cu sau fără motor cu lungime mai mică de 8 metri şi cu motor mai mic de 25 CP;

b) iahturile şi alte nave şi ambarcaţiuni destinate utilizării în sportul de performanţă, în condiţiile prevăzute în norme.

(5) Pentru motoare cu capacitate de peste 25 CP destinate iahturilor şi altor nave şi ambarcaţiuni pentru agrement, nivelul accizelor poate fi între 0 şi 50% şi va fi stabilit diferenţiat pe baza criteriilor prevăzute în norme.

 

Norme metodologice:

30^1. (1) Accizele pentru iahturi şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement sunt:

Nr. crt.DenumireAcciza (%)
1Bărci gonflabile, cu lungime cuprinsă între 8 şi 12 m5
2Bărci gonflabile, cu lungime de peste 12 m7
3Nave cu vele, fără motor, cu lungime cuprinsă între 8 - 12 m7
4Nave cu vele, fără motor, cu lungime cuprinsă între 12 - 16 m9
5Nave cu vele, fără motor, cu lungime cuprinsă între 16 - 24 m10
6Nave cu vele, cu motor, cu lungime cuprinsă între 8 - 12 m9
7Nave cu vele, cu motor, cu lungime cuprinsă între 12 - 16 m10
8Nave cu vele, cu motor, cu lungime cuprinsă între 16 - 24 m12
9Nave cu motor, altele decât cele cu motor suspendat, cu lungime cuprinsă între 8 - 12 m9
10Nave cu motor, altele decât cele cu motor suspendat, cu lungime cuprinsă între 12 - 16 m10
11Nave cu motor, altele decât cele cu motor suspendat, cu lungime cuprinsă între 16 - 24 m12
12Alte nave şi ambarcaţiuni pentru agrement sau pentru sport din care: 
12.1Nave cu motor suspendat, cu lungime cuprinsă între 8 - 12 m9
12.2Nave cu motor suspendat, cu lungime cuprinsă între 12 - 16 m10
12.3Nave cu motor suspendat, cu lungime cuprinsă între 16 - 24 m12
12.4Skyjet-uri15

 

(2) Accizele pentru motoarele cu capacitatea de peste 25 CP destinate iahturilor şi altor nave şi ambarcaţiuni pentru agrement sunt:

Nr. crt.Tipul de motorAcciza (%)
1Motoare cu capacitatea între 25 CP şi 60 CP5
2Motoare cu capacitatea între 60 CP şi 120 CP7
3Motoare cu capacitatea peste 120 CP9

 

 

49. După punctul 30^1, se introduce un nou punct, pct. 30^2, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Plătitori de accize

ART. 209

[...]

(3) Operatorii economici care achiziţionează din teritoriul comunitar produsele prevăzute la art. 207, înainte de primirea produselor, trebuie să fie înregistraţi la autoritatea fiscală competentă, în condiţiile prevăzute în norme, şi să respecte următoarele cerinţe:

a) să garanteze plata accizelor în condiţiile fixate de autoritatea fiscală competentă;

b) să ţină contabilitatea livrărilor de produse;

c) să prezinte produsele oricând i se cere aceasta de către organele de control;

d) să accepte orice monitorizare sau verificare a stocului.

 

Norme metodologice:

30^2. (1) Operatorul economic - persoană fizică sau juridică autorizată - în exercitarea activităţii acestuia, poate achiziţiona din alte state membre ale Uniunii Europene, produse supuse accizelor de natura celor prevăzute la art. 207 din Codul fiscal, cu condiţia deţinerii unei autorizaţii pentru achiziţii intracomunitare de astfel de produse emise de autoritatea fiscală teritorială la care este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe.

(2) Pentru obţinerea autorizaţiei prevăzute la alin. (1) operatorul economic trebuie să depună o cerere care să conţină informaţiile şi să fie însoţită de documentele prevăzute în anexa nr. 29.

(3) Autoritatea fiscală teritorială poate să solicite operatorului economic solicitant al autorizaţiei orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare, după caz, cu privire la:

a) identitatea operatorului economic;

b) amplasarea locurilor unde se recepţionează produsele accizabile;

c) tipurile de produse accizabile ce urmează a fi recepţionate în fiecare locaţie;

d) capacitatea operatorului economic de a asigura garanţia financiară.

(4) Nu va fi autorizată pentru achiziţii intracomunitare persoana care a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă în România sau într-un alt stat pentru o infracţiune dintre cele reglementate de legislaţia vamală sau fiscală.

(5) Autorizaţia de operator înregistrat are valabilitate 3 ani, cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care operatorul înregistrat face dovada constituirii garanţiei în cuantumul şi în forma prevăzute în autorizaţie.

(6) În situaţia în care intervin modificări faţă de datele iniţiale menţionate în autorizaţie, operatorul economic are obligaţia de a solicita autorităţii fiscale emitente a autorizaţiei modificarea acesteia, după cum urmează:

a) pentru fiecare nouă locaţie în care urmează a se realiza recepţia de produse supuse accizelor, cu cel puţin 15 zile înainte de recepţia produselor;

b) dacă se modifică datele de identificare ale operatorului economic, în termen de 30 de zile de la data înregistrării modificării;

c) dacă modificările intervenite se referă la tipul produselor supuse accizelor, cu cel puţin 60 de zile înainte de recepţia produselor.

(7) Operatorul economic nu poate realiza recepţia de produse supuse accizelor, într-o locaţie dacă nu face dovada înregistrării acesteia la autoritatea fiscală teritorială.

(8) Produsele supuse accizelor, primite de către operatorul economic sunt însoţite de documentul comercial care atestă achiziţia intracomunitară.

(9) Autorizaţia poate fi revocată în situaţia în care operatorul economic săvârşeşte o infracţiune la reglementările vamale sau fiscale.

(10) Decizia de revocare se comunică operatorului economic şi îşi produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoştinţa operatorului economic.

(11) În cazuri excepţionale când interesele legitime ale operatorului economic impun aceasta, autoritatea fiscală emitentă a autorizaţiei poate decala termenul de intrare în vigoare a deciziei de revocare, la o dată ulterioară.

(12) Operatorul economic nemulţumit poate contesta decizia de revocare a autorizaţiei, potrivit legislaţiei în vigoare.

(13) Contestarea deciziei de revocare a autorizaţiei de operator economic pentru achiziţii intracomunitare, suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluţionării contestaţiei în procedură administrativă.

(14) În cazul în care operatorul economic doreşte să renunţe la autorizaţie, acesta are obligaţia să notifice acest fapt Comisiei cu cel puţin 60 de zile înainte de data de la care renunţarea la autorizaţie îşi produce efecte."

 

50. Punctul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Scutiri

ART. 210

[...]

(2) Operatorii economici exportatori de cafea prăjită, obţinută din operaţiuni proprii de prăjire a cafelei verzi importate direct de aceştia, pot solicita autorităţilor fiscale competente, pe bază de documente justificative, restituirea accizelor plătite în vamă, aferente numai cantităţilor de cafea verde utilizată ca materie primă pentru cafeaua exportată.

 

Norme metodologice:

31. (1) În cazul exportatorilor de cafea prăjită obţinută din operaţiuni proprii de prăjire a cafelei verzi importate direct de către aceştia, restituirea accizelor plătite în vamă, aferente cantităţilor de cafea verde utilizată ca materie primă pentru cafeaua exportată, se face pe baza prezentării de către exportator autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea a următoarelor documente justificative:

a) documentul vamal de import al cafelei verzi;

b) documentul care atestă plata accizelor în vamă, confirmat de bancă la care plătitorul are contul deschis;

c) documentul vamal de export al cafelei prăjite.

(2) Restituirea accizelor se efectuează potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

(3) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), nu se beneficiază de regimul de restituire."

 

51. După punctul 31 se introduce un nou punct, punctul 31^1, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Nivelul taxei speciale

ART. 214^1

(1) Intră sub incidenţa taxei speciale autoturismele şi autovehiculele, inclusiv comerciale, cu excepţia celor special echipate pentru persoanele cu handicap.

[...]

(5) Vechimea autoturismului/autovehiculului rulat se calculează în funcţie de data fabricării acestuia.

 

Norme metodologice:

31^1. (1) Taxa specială se aplică atât autoturismelor şi autovehiculelor noi cât şi celor rulate.

(2) Vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcţie de anul de fabricaţie.

(3) Pentru autoturismele şi autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007, şi pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziţionării de pe piaţa internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.

(4) Pentru autoturismele introduse în România pe baza unor contracte de leasing iniţiate înainte de 1 ianuarie 2007 şi a căror încheiere se va realiza după această dată, se datorează bugetului de stat accizele în vigoare la momentul iniţierii contractului de leasing. În acest caz nu datorează taxa specială prevăzută la art. 214^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) În înţelesul prezentelor norme, hibridele reprezintă autovehiculele cu propulsie dublă, astfel cum sunt reglementate de legislaţia în domeniu.

(6) În înţelesul prezentelor norme, autoturismele special echipate pentru persoanele cu handicap reprezintă autoturismele care sunt destinate exclusiv utilizării de către aceste persoane.

(7) În înţelesul prezentelor norme, autovehiculele istorice sunt cele pentru care Registrul Auto Român înscrie în cartea lor de identitate menţiunea: <>."

 

52. După punctul 31^1 se introduce un nou punct, punctul 31^2, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Exigibilitatea şi plata taxei speciale la bugetul de stat

ART. 214^2

Taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România.

 

Norme metodologice:

31^2. (1) Taxa specială se plăteşte cu ocazia primei înmatriculări în România, cu excepţia autovehiculelor care sunt înmatriculate temporar în România pe o perioadă de timp egală cu durata de valabilitate a asigurării internaţionale (cartea verde).

(2) Taxa specială se plăteşte de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, în numerar sau prin virament, pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (OPT), la unităţile trezoreriei statului din cadrul unităţilor fiscale în a căror evidenţă aceştia sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revenind plătitorului. În documentul de plată la rubrica "Reprezentând" se va înscrie obligatoriu seria cărţii de identitate a autoturismului sau a autovehiculului.

(3) În măsura în care aplicarea prevederilor privind taxa specială vor impune precizări suplimentare, acestea vor fi emise prin ordin al ministrului finanţelor publice sau ordin comun al ministrului finanţelor publice, ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor, după caz."

 

53. Punctul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Obligaţiile plătitorilor

ART. 219

[...]

(3) Plătitorii au obligaţia să ţină evidenţa accizelor şi a impozitului la ţiţeiul din producţia internă, după caz, conform prevederilor din norme, şi să depună anual deconturile privind accizele şi impozitul la ţiţeiul din producţia internă, conform dispoziţiilor legale privind obligaţiile de plată, la bugetul de stat, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de raportare.

 

Normele metodologice:

33. (1) Evidenţierea în contabilitate a accizelor şi a impozitului la ţiţeiul din producţia internă se efectuează conform reglementărilor contabile aplicabile de către operatorii economici.

(2) Sumele datorate drept accize şi impozit la ţiţeiul din producţia internă, se virează de către plătitori în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat deschise la unităţile trezoreriei statului din cadrul unităţilor fiscale în a căror evidenţă aceştia sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe, cu excepţia accizelor datorate pentru importuri de produse accizabile care se achită în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat deschise la unităţile trezoreriei statului în raza cărora funcţionează birourile vamale prin care se derulează operaţiunile de import. Codurile IBAN aferente conturilor de venituri ale bugetului de stat în care se achită aceste obligaţii sunt publicate pe pagina de web a Ministerului Finanţelor Publice, la adresa: www.mfinante.ro/Portal/ANAF/Asistenta contribuabililor."

 

54. Punctul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Codul fiscal:

Derogare pentru produse energetice

ART. 221

Prin derogare de la art. 193, livrarea produselor energetice din antrepozitele fiscale se efectuează numai în momentul în care cumpărătorul prezintă documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declaraţiei lunare de accize se vor regulariza eventualele diferenţe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor, în numele antrepozitului fiscal, şi valoarea accizelor aferente cantităţilor de produse energetice efectiv livrate de acesta, în decursul lunii precedente.

 

Norme metodologice:

37. (1) Eliberarea în consum a produselor energetice din antrepozitele fiscale se efectuează numai în momentul în care cumpărătorul prezintă documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată.

(2) Ordinele de plată pentru trezoreria statului care atestă virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată, prezentate de către cumpărători antrepozitarilor autorizaţi, trebuie să fie confirmate prin ştampila şi semnătura autorizată a unităţii bancare care a debitat contul plătitorului cu suma respectivă şi copie de pe extrasul de cont.

(3) Accizele aferente produselor energetice livrate din antrepozitele fiscale se achită de către cumpărători în contul corespunzător de venituri al bugetului de stat, deschis la unităţile trezoreriei statului în raza cărora îşi au sediul antrepozitarii autorizaţi, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului finanţelor nr. 246/2005 pentru aprobarea normelor metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT).

(4) Livrarea de produse energetice se face numai pe baza de comandă depusă de cumpărător.

(5) Pe baza comenzii depuse de cumpărător, antrepozitarii autorizaţi emit cumpărătorilor o factură pro forma (cod 14-4-10/aA) în care vor fi menţionate: denumirea produsului, cantitatea, valoarea accizei datorate, precum şi informaţii cu privire la denumirea şi codul de identificare fiscală al antrepozitarului autorizat, în numele căruia se efectuează plata accizelor, precum şi cele privind unitatea trezoreriei statului în raza căreia acesta îşi are sediul.

(6) În cazul în care cantităţile livrate se determină prin cântărire, se solicită comenzi exprimate în tone. Pentru transformarea în litri la temperatura de +15 grade C se vor utiliza densităţile aferente temperaturii de +15 grade C.

(7) În cazul în care livrările se fac în vase calibrate şi/sau cantităţile se determină prin metoda volum-densitate, se solicită comenzi exprimate în litri, care să corespundă cu capacitatea din documentul de calibrare.

(8) Cantitatea din comanda, exprimată în litri la temperatura efectivă, se va corecta cu densitatea la temperatura de +15 grade C, rezultând cantitatea exprimată în litri la temperatura de +15 grade C.

(9) Valoarea accizei datorate de cumpărător conform facturii pro forma va fi cantitatea exprimată în litri la temperatura de +15 grade C, determinată potrivit prevederilor alin. (9), înmulţită cu acciza pe litru.

(10) La livrarea efectivă se recalculează acciza conform procedeului de mai sus, iar valoarea obţinută va fi evidenţiată distinct.

(11) Pentru celelalte tipuri de produse energetice calculul valorii accizei datorate se face pe baza densităţilor înscrise în registrul de densităţi în momentul întocmirii facturii pro forma, recalculate la temperatura de +15 grade C, după cum urmează:

- acciza (euro/tonă): 1.000 = acciza (euro/kg) x densitatea la +15 grade C (kg/litru) = acciza (euro/litru);

- cantitatea în kg: densitatea la +15 grade C = cantitatea în litri la +15 grade C;

- valoarea accizei = cantitatea în litri la +15 grade C x acciza (euro/litru).

(12) Eventualele diferenţe între valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiar, conform facturii pro forma, şi valoarea accizelor aferente cantităţilor de produse energetice efectiv livrate de antrepozitarii autorizaţi, conform facturii fiscale, determinate de variaţia de densitate, se vor regulariza cu ocazia depunerii declaraţiei lunare privind obligaţiile de plată la bugetul de stat.

(13) Unităţile trezoreriei statului vor elibera zilnic, la solicitarea antrepozitarilor autorizaţi, copii ale extraselor contului de venituri al bugetului de stat în care au fost evidenţiate accizele virate în numele acestora, fără de care furnizorul nu poate efectua livrarea."

 

DISPOZIŢII TRANZITORII

 

55. Punctul 36^1 se abrogă.

 

56. Punctul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"42. (1) Anexele nr. 1, 2, 10, 13, 22 şi 23 se abrogă.

(2) Anexele nr. 1 - 29 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

(3) Anexele nr. 3, 4, 5, 12, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20 şi 21 se înlocuiesc cu anexele nr. 4, 6, 9, 15, 17, 20, 23, 24, 25, 26, 27 şi 28 la prezentele norme metodologice."

 

57. Antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de produse accizabile supuse marcării şi importatorii de astfel de produse, cărora autorizaţia le-a fost revocată sau anulată, şi care la momentul revocării sau anulării autorizaţiei, deţin marcaje neutilizate, deteriorate sau înregistrează marcaje distruse, sunt obligaţi să plătească în termen de 15 zile de la data revocării sau anulării, în contul Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" S.A., contravaloarea tuturor marcajelor achiziţionate, precum şi a celor executate şi aflate în stoc la Compania Naţională "Imprimeria Naţională S.A.", neachitate până la acea dată. După data achitării, în termen de 15 zile marcajele neutilizate vor fi returnate petru distrugere Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" S.A., iar cheltuielile legate de distrugere vor fi suportate de către operatorii economici în cauză.

 

58. (1) Autorizaţiile de utilizator final emise în anul 2006, în cazul scutirilor directe de la plata accizelor, cu valabilitate până la data de 31 decembrie 2006, îşi menţin valabilitatea până la data de 1 martie 2007, exclusiv, în limita unor cantităţi determinate la nivelul a două luni din cantitatea totală aprobată înscrisă în autorizaţie.

(2) Începând de la 1 martie 2007, aceste autorizaţii de utilizator final îşi pierd valabilitatea, scutirea directă urmând a se acorda potrivit prevederilor pct. 22 şi 23.

 

59. Toate gospodăriile individuale, producătoare de ţuică, rachiuri de fructe, rachiu de vin şi rachiuri din subproduse de vinificaţie, care la data de 1 ianuarie 2007 deţin stocuri de astfel de produse destinate consumului propriu, vor declara aceste stocuri la autoritatea fiscală teritorială prin administraţia finanţelor publice în raza căreia îşi au domiciliul, odată cu înregistrarea instalaţiilor deţinute pentru producerea de astfel de produse.

 

60. Documentele administrative de însoţire înregistrate în stoc la data de 1 ianuarie 2007 atât la antrepozitarii autorizaţi cât şi la C.N. Imprimeria Naţională" S.A. pot fi utilizate în continuare până la epuizarea acestora, dar numai pentru mişcarea produselor accizabile în regim suspensiv pe teritoriul României.

 

61. Toţi antrepozitarii autorizaţi care deţin autorizaţii valabile după data de 1 ianuarie 2007, au obligaţia ca până la data de 31 martie 2007, inclusiv, să-şi constituie garanţii potrivit prevederilor pct. 20.

 

62. (1) Pentru acele tranzacţii cu produse accizabile cu statele membre care au început înainte de data de 1 ianuarie 2007 şi care sunt terminate după această dată, se vor aplica reglementările în vigoare la data începerii tranzacţiei.

(2) Mişcarea produselor accizabile care a început şi care se află intrate în birourile vamale de ieşire din Comunitate înainte de 1 ianuarie 2007 şi sunt supuse regimului vamal comunitar aşa cum este stabilit la art. 5 al Directivei 92/12/CEE la data aderării, va continua să fie supusă acelui regim până la încheierea lui în Comunitatea lărgită.

(3) Pentru operaţiunile de import de produse accizabile supuse marcării, care au început înainte de data de 1 ianuarie 2007, care sunt terminate după această dată şi pentru care accizele au fost deja plătite, se vor aplica reglementările în vigoare la data începerii operaţiunii de import.

 

63. Operatorii economici producători de produse supuse accizelor armonizate, pentru care începând cu data de 1 ianuarie 2007 intervine obligaţia autorizării locului de producţie ca antrepozit fiscal, pot desfăşura în continuare activitatea de producţie până la autorizarea locului respectiv ca antrepozit fiscal de producţie, dar nu mai târziu de 31 martie 2007.

 

64. Condiţia prevăzută la pct. 23.10 devine obligatorie începând cu data de 1 aprilie 2007.

 

H. Titlul IX "Impozite şi taxe locale":

 

Codul fiscal:

ART. 248

Impozitele şi taxele locale sunt după cum urmează:

a) impozitul şi taxa pe clădiri;

b) impozitul şi taxa pe teren;

c) impozitul pe mijloacele de transport;

d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;

e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;

f) impozitul pe spectacole;

g) taxa hotelieră;

h) taxe speciale;

i) alte taxe locale.

 

Norme metodologice:

1. La punctul 11, alineatul (1), la subpunctul A literele a) - c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"a) impozitul şi taxa pe clădiri

b) impozitu