Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 989 din 22 noiembrie 2012

Referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 60 alin. 2 din Codul de procedura penala

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecator

Acsinte Gaspar - judecator

Petre Lazaroiu - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Ion Predescu - judecator

Puskas Valentin Zoltan - judecator

Tudorel Toader - judecator

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 60 alin. 2 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Marius Silviu Orasanu în Dosarul nr. 10.302/1/2011 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.180D/2012.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinita.

Magistratul-asistent refera asupra faptului ca autorul exceptiei a depus la dosar un memoriu prin care solicita admiterea exceptiei de neconstitutionalitate si judecata în lipsa.

Cauza fiind în stare de judecata, presedintele acorda cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiata.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

 

Prin Sentinta penala nr. 784 din 15 mai 2012, pronuntata în Dosarul nr. 10.302/1/2011, Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 60 alin. 2 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Marius Silviu Orasanu în dosarul de mai sus având ca obiect solutionarea unei cereri de stramutare a judecarii unei cauze penale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca prevederile legale mentionate încalca dispozitiile constitutionale ale art. 11 alin. (2) referitor la apartenenta la dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivitatii legii, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, art. 20 referitor la Tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) si (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 25 alin. (2) referitor la dreptul oricarui cetatean de a-si stabili domiciliul sau resedinta în orice localitate din tara, de a emigra ori de a reveni în tara si art. 53 referitor la Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, deoarece legiuitorul a instituit obligatia instantei supreme de a stramuta judecarea cauzei în cazul admiterii unei astfel de cereri la o instanta egala în grad din circumscriptia aceleiasi curti de apel sau a uneia învecinate. Cum dosarul cauzei este pe rolul Judecatoriei Oradea, iar situatia familiala deosebita reclama prezenta permanenta a petentului lânga sotia sa, domiciliul fiind în localitatea Câmpina, textul criticat împiedica instanta suprema sa dispuna stramutarea cauzei la localitatea de domiciliu a petentului.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiata.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului considera ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, notele depuse de autorul exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

 

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 60 alin. 2 din Codul de procedura penala - Solutionarea cererii, astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 13 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au urmatorul continut: "În cazul în care gaseste cererea întemeiata, Înalta Curte de Casatie si Justitie dispune stramutarea judecarii cauzei la una dintre instantele din circumscriptia aceleiasi curti de apel sau din circumscriptia unei curti de apel învecinate acesteia. Stramutarea judecarii cauzei de la o curte de apel se face la una dintre curtile de apel dintr-o circumscriptie învecinata."

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prevederile legale mentionate încalca dispozitiile constitutionale ale art. 11 alin. (2) referitor la apartenenta la dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivitatii legii, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, art. 20 referitor la Tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) si (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 25 alin. (2) referitor la dreptul oricarui cetatean de a-si stabili domiciliul sau resedinta în orice localitate din tara, de a emigra ori de a reveni în tara si art. 53 referitor la Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca autorul exceptiei este nemultumit de solutia legislativa criticata, deoarece, în cazul în care cererea de stramutare este întemeiata, instanta suprema este limitata în desemnarea noii instante competente, fiind obligata sa stramute cauza la o alta instanta din cadrul aceleiasi curti de apel ori de la o curte de apel învecinata.

Cum în speta competenta de judecata revenea Judecatoriei Oradea, Înalta Curte de Casatie si Justitie nu a putut stramuta judecarea cauzei la Judecatoria Câmpina (localitatea de domiciliu a petentului), sens în care noua instanta competenta a fost Judecatoria Deva.

Or, considera ca partea interesata este prejudiciata prin aceea ca o posibila dusmanie locala va persista în zona de competenta a aceleiasi curti de apel, neputând astfel beneficia de o justitie echitabila. Mai arata autorul exceptiei ca dispozitiile legale anterioare modificarii prin Legea nr. 202/2010 erau mai favorabile, deoarece permiteau stramutarea la o instanta egala în grad fara nicio limitare teritoriala.

Cu privire la aceste sustineri, Curtea constata ca stabilirea instantei competente sa judece o cauza penala dupa stramutare este indisolubil legata de competenta teritoriala stabilita în conditiile legii. Or, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute prin lege si se realizeaza de instanta de judecata într-un proces supus normelor, principiilor si garantiilor prevazute de Legea fundamentala si de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitoare la dreptul la aparare si la un proces echitabil.

Stabilirea competentei si procedurii de judecata fiind atributul legiuitorului, nu poate avea semnificatia încalcarii art. 21 din Constitutie si nici a art. 20 din acelasi act raportat la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece drepturile mentionate sunt asigurate în activitatea instantelor, persoanele în cauza având posibilitatea neîngradita de a-si exercita drepturile procesuale. Astfel, este de observat ca, potrivit art. 55 alin. 1 din Codul de procedura penala, Înalta Curte de Casatie si Justitie poate stramuta judecarea unei cauze penale în cazul în care impartialitatea judecatorilor ar putea fi stirbita datorita împrejurarilor cauzei, dusmaniilor locale sau calitatii partilor, când exista pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una din parti are o ruda sau afin pâna la gradul al patrulea inclusiv printre judecatori sau procurori, asistentii judiciari sau grefierii instantei. Prin urmare, trei sunt motivele care pot justifica stramutarea unei cauze, si anume cele legate de impartialitate, de tulburarea ordinii publice ori de existenta unui grad de rudenie. Instanta suprema sesizata cu privire la judecarea unei astfel de pricini va tine astfel seama de temeiul stramutarii si de modalitatea concreta în care acesta poate fi înlaturat. Este adevarat ca, în cazul primei situatii referitoare la existenta impartialitatii judecatorilor cauzata de dusmaniile locale, desemnarea unei instante egale în grad din circumscriptia aceleiasi curti de apel nu poate crea certitudinea înlaturarii sale. Tocmai de aceea legiuitorul a prevazut posibilitatea ca, în situatii similare, instanta suprema sa poate desemna o instanta egala în grad din circumscriptia curtii de apel învecinate. Un act de justitie înfaptuit în conditii de echitate presupune respectarea tuturor drepturilor partilor implicate într-o cauza, sens în care trebuie sa se tina seama si de interesele legitime ale acestora legate de stabilirea unei instante care sa nu fie prea îndepartata de cea care ar fi fost competenta initial sa judece.

De altfel, Curtea mai constata ca în prezenta cauza competenta sa judece cauza revenea Judecatoriei Oradea din judetul Bihor si din circumscriptia Curtii de Apel Oradea, iar, în urma stramutarii, instanta egala în grad astfel desemnata a fost Judecatoria Deva din judetul Hunedoara si circumscriptia învecinata celei dintâi, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia. Prin urmare, motivul legat de dusmania locala a fost înlaturat, iar noua instanta desemnata este mai aproape de domiciliul partii interesate (Câmpina) decât cea care era initial competenta.

Acestea sunt însa aspecte ce excedeaza competentei Curtii Constitutionale, deoarece vizeaza modul de aplicare a dispozitiilor legale criticate în cauzele respective tinându-se seama de particularitatile fiecareia.

Totodata, Curtea mai constata ca invocarea prevederilor art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile au în vedere de principiu dispozitii de drept substantial. Or, prevederile criticate sunt norme de procedura, care nu intra în sfera de incidenta a temeiului constitutional astfel relevat.

Trimiterea la dispozitiile referitoare la dreptul la un proces echitabil este, de asemenea, neîntemeiata, întrucât, dupa admiterea cererii de stramutare, partea interesata poate formula o noua cerere.

În sfârsit, dispozitiile constitutionale referitoare la dreptul oricarui cetatean de a-si stabili domiciliul sau resedinta în orice localitate din tara, de a emigra ori de a reveni în tara nu au legatura cu solutionarea exceptiei, nefiind incidente cauzei.

Având în vedere ca nu exista vreo atingere adusa drepturilor si libertatilor fundamentale, Curtea constata ca art. 53 din Constitutie referitor la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati nu are incidenta în cauza.

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge, ca neîntemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 60 alin. 2 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Marius Silviu Orasanu în Dosarul nr. 10.302/1/2011 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penala.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publica din data de 22 noiembrie 2012.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
 
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf