Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 988 din 22 noiembrie 2012

Referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 alin. 2 si 7 din Codul de procedura penala

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecator

Acsinte Gaspar - judecator

Petre Lazaroiu - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Ion Predescu - judecator

Puskas Valentin Zoltan - judecator

Tudorel Toader - judecator

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 320^1 alin. 2 si 7 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Gabi Vili Iancu Muraru în Dosarul nr. 10.775/3/2012 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a penala si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.152D/2012.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinita.

Cauza fiind în stare de judecata, presedintele acorda cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiata.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

 

Prin Încheierea din 31 mai 2012, pronuntata în Dosarul nr. 10.775/3/2012, Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 320^1 alin. 2 si 7 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Gabi Vili Iancu Muraru în dosarul de mai sus având ca obiect solutionarea unei cauze penale la fond în care se fac cercetari pentru savârsirea infractiunilor de luare de mita în forma continuata si de trafic de influenta.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca prevederile art. 320^1 alin. 2 si 7 din Codul de procedura penala încalca dispozitiile constitutionale ale art. 21 alin. (1) - (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la Dreptul la aparare, precum si dispozitiile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, deoarece obliga inculpatul sa recunoasca în totalitate faptele retinute în actul de inculpare. Aceasta împrejurare este de natura sa lase cale libera inechitatilor, obligând inculpatul ca pentru obtinerea unui beneficiu judiciar sa recunoasca chiar fapte care nu îi sunt imputabile, însa, în cazul în care acesta nu recunoaste aceste fapte si în cele din urma instanta constata nevinovatia si dispune achitarea sa pentru acestea, nu se mai poate acorda beneficiul reducerii limitelor de pedeapsa, momentul procesual fiind depasit. Inechitatea este data de faptul ca, în cazul unei recunoasteri partiale, dar corect corelata cu circumstantele faptice reale, judecatorul nu poate retine retroactiv în favoarea inculpatului beneficiul prevazut de art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedura penala în urma unei achitari pentru faptele nerecunoscute initial. În opinia autorului, este îngradit liberul acces la o instanta independenta si impartiala care sa analizeze temeinicia unei acuzatii înainte de pronuntarea unei condamnari, întrucât rolul judecatorului în fata unei acuzatii doar aparent întemeiate, asumata implicit de inculpat, se rezuma doar la individualizarea pedepsei aplicate, nefiind altceva decât o extensie a organului de urmarire penala însarcinat cu dozarea sanctiunii.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a penala opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiata. Astfel, noua procedura urmareste sa dea expresie dreptului la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, înlaturându-se o procedura judiciara îndelungata si costisitoare. Posibilitatea judecatorului de a respinge cererea de recunoastere a vinovatiei si de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garantie a dreptului la un proces echitabil, întrucât acesta are la îndemâna mijloace legale pentru a stabili o pedeapsa judicios individualizata în cazul în care pozitia procesuala a inculpatului de recunoastere partiala a faptelor este confirmata de materialul probator administrat în cursul cercetarii judecatoresti.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului considera ca exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibila, deoarece autorul acesteia solicita completarea textului cu o dispozitie prin care sa se mentioneze în mod expres ca inculpatul trebuie sa beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsa si în situatia în care, dupa respingerea cererii de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate si dupa administrarea probelor în cursul cercetarii judecatoresti, instanta ajunge la concluzia ca recunoasterea partiala este confirmata.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

 

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 320^1 alin. 2 si 7 din Codul de procedura penala, cu denumirea marginala - Judecata în cazul recunoasterii vinovatiei, introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au urmatorul continut:

"Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmarire penala, doar atunci când inculpatul declara ca recunoaste în totalitate faptele retinute în actul de sesizare a instantei si nu solicita administrarea de probe, cu exceptia înscrisurilor în circumstantiere pe care le poate administra la acest termen de judecata. [...]

Instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, în cazul pedepsei închisorii, si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozitiile alin. 1 - 6 nu se aplica în cazul în care actiunea penala vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata."

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prevederile legale mentionate încalca dispozitiile constitutionale ale art. 21 alin. (1) - (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la Dreptul la aparare, precum si dispozitiile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca autorul exceptiei este nemultumit de împrejurarea ca alin. 2 si 7 ale art. 320^1 din Codul de procedura penala obliga inculpatul sa recunoasca în totalitate faptele si, ca o consecinta a acestei recunoasteri, instanta poate dispune numai condamnarea, nu si achitarea celui cercetat.

Cu privire la aceste critici, Curtea constata ca aplicarea procedurii simplificate este o derogare de la dreptul comun, care presupune solutionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecatoreasca propriu-zisa devine redundanta, întrucât în prima faza a procesului penal au fost dezlegate în totalitate toate aspectele legate de existenta infractiunii si de vinovatia inculpatului.

Aceasta procedura nu este însa un drept fundamental si inculpatul este liber sa uzeze sau nu de ea, dupa cum instanta de judecata, în conditiile în care constata ca probele administrate în cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat, poate respinge cererea.

Prin urmare, tinând seama de efectele unei astfel de proceduri si de considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, Curtea constata ca limitele înlauntrul carora judecatorul poate respinge cererea formulata au în vedere criterii obiective si rezonabile, întrucât, indiferent ca ne aflam în fata unei recunoasteri totale sau partiale a vinovatiei, ceea ce prevaleaza consta în existenta unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în masura în care se neaga principiul aflarii adevarului. Prin urmare, nu simpla recunoastere a vinovatiei este determinanta pentru a se da eficienta unui proces echitabil desfasurat în limitele legalitatii si impartialitatii, aceasta constituind doar o conditie procedurala, ci stabilirea vinovatiei.

De altfel, posibilitatea judecatorului de a respinge cererea de recunoastere a vinovatiei si de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garantie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constitutie si de art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si o garantare a aplicarii prezumtiei de nevinovatie, mai ales în cazurile în care se exercita o presiune asupra inculpatului de a-si recunoaste vinovatia. În acest sens s-a mai aratat ca Decizia nr. 2004-492 DC din 2 martie 2004 a Consiliului Constitutional francez, prin care acesta a statuat ca - în cadrul procedurii denumite "reconnaissance prealable de culpabilite" - judecatorul cauzei nu poate fi tinut de acceptarea vinovatiei de catre inculpat, ci acestuia "îi revine sarcina sa se asigure ca persoana respectiva a recunoscut, liber si sincer, ca este autorul faptelor si sa verifice realitatea acestora". Prin aceeasi decizie, Consiliul Constitutional francez a statuat ca, în cazul în care emite o ordonanta de omologare a acordului de stabilire a vinovatiei, "judecatorul trebuie sa verifice nu numai realitatea consimtamântului persoanei, ci, în egala masura, si sinceritatea acesteia".

Asa fiind, se poate desprinde concluzia ca judecatorul nu este obligat, în absenta convingerii sinceritatii inculpatului ca autor al faptelor, sa admita cererea formulata, chiar daca acesta a recunoscut si fapte despre care este posibil ca ulterior sa le nege. Aceasta constituie o aplicare a principiului constitutional al înfaptuirii justitiei de catre instantele judecatoresti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentala, neputând fi admis ca judecatorului cauzei sa nu i se dea posibilitatea de a respinge cererea de recunoastere a vinovatiei atunci când, de exemplu, nu este lamurit asupra împrejurarilor de fapt ale cauzei, considerând ca judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmarire penala, ci judecarea cauzei ar trebui sa se faca potrivit dreptului comun.

În ce priveste critica referitoare la alin. 7 al art. 320^1 din Codul de procedura penala, Curtea constata ca autorul exceptiei nu este nemultumit de continutul reglementarii, ci de redactarea eliptica a acesteia, întrucât judecatorul este obligat ca la epuizarea procedurii simplificate sa dispuna numai condamnarea. O astfel de sustinere nu poate fi primita, deoarece instanta de contencios constitutional, în acord cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, nu poate modifica sau completa prevederile supuse controlului. De altfel, nici nu ar putea fi de acceptat o asemenea teza, deoarece posibilitatea admiterii procedurii simplificate, în pofida probatoriului care tinde spre o achitare, echivaleaza cu înfaptuirea unui act de justitie ce sfideaza principiul dreptatii ca valoare suprema a statului de drept.

Prin urmare, din aceasta perspectiva, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedura penala este inadmisibila si urmeaza a fi respinsa ca atare.

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

1. Respinge, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Gabi Vili Iancu Muraru în Dosarul nr. 10.775/3/2012 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a penala.

2. Respinge, ca neîntemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de acelasi autor în acelasi dosar al aceleiasi instante.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publica din data de 22 noiembrie 2012.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
 
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf