Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 975 din 22 noiembrie 2012

Referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 alin. 2, 4, 5, 7 si 8 din Codul de procedura penala

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecator

Acsinte Gaspar - judecator

Petre Lazaroiu - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Ion Predescu - judecator

Puskas Valentin Zoltan - judecator

Tudorel Toader - judecator

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 320^1 alin. 2, 4, 5, 7 si 8 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata din oficiu de instanta de judecata în Dosarul nr. 15.369/118/2011 al Tribunalului Constanta - Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 794D/2012.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinita.

Cauza fiind în stare de judecata, presedintele acorda cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiata.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

 

Prin Încheierea din 26 martie 2012, pronuntata în Dosarul nr. 15.369/118/2011, Tribunalul Constanta - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 320^1 alin. 2, 4, 5, 7 si 8 din Codul de procedura penala, asa cum au fost modificate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative, exceptie ridicata din oficiu de catre instanta de judecata în dosarul de mai sus având ca obiect solutionarea unei cauze penale la fond în care se fac cercetari cu privire la savârsirea infractiunilor de tâlharie si tentativa la omor deosebit de grav.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate instanta de judecata sustine ca prevederile art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedura penala încalca dispozitiile constitutionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în fata legii, art. 21 referitor la Accesul liber la justitie, art. 24 referitor la Dreptul la aparare si art. 124 alin. (1) potrivit caruia justitia se înfaptuieste în numele legii, deoarece este posibil ca anumite acte în circumstantiere, cum ar fi referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probatiune, sa nu poata fi obtinute mai devreme de primul termen de judecata care coincide cu termenul la care inculpatul are posibilitatea de a face declaratia sa de vinovatie. Totodata, este posibil ca alte acte în circumstantiere, cum ar fi adeverinte, diplome, caracterizari ori alte asemenea eliberate de autoritati sa nu fie disponibile pâna la termenul în care s-ar putea începe cercetarea judecatoreasca. De asemenea, desi legea recunoaste, prin ipoteza, ca înscrisurile în circumstantiere sunt utile apararii, refuza totusi sa asigure inculpatului un cadru procesual suficient pentru a le putea administra. Prin urmare, partea interesata nu poate beneficia de o aparare suficienta garantata de Constitutie, câta vreme natura si cuantumul pedepsei efectiv aplicabile depind în mare masura si de înscrisurile în circumstantiere.

Totodata, grupul de cuvinte "recunoaste în totalitate faptele retinute în actul se sesizare" sunt de natura sa afecteze înfaptuirea actului de justitie astfel consacrat de art. 124 alin. (1), deoarece inculpatul este nevoit sa recunoasca indivizibil totalitatea infractiunilor pentru care a fost trimis în judecata prin rechizitoriu, desi - în ipoteza - în mod gresit i s-a retinut în actul de inculpare una sau mai multe dintre acestea.

Prevederile art. 320^1 alin. 4 din Codul de procedura penala contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justitie, art. 23 alin. (11) referitor la prezumtia de nevinovatie si ale art. 124 alin. (1) potrivit caruia justitia se înfaptuieste în numele legii, în masura în care s-ar interpreta în sensul ca instanta este obligata sa solutioneze cauza atunci când fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de catre inculpat, în ciuda faptului ca nu au fost lamurite aspecte importante legate de circumstantiere, cum ar fi existenta provocarii, depasirea limitei legitimei aparari, discernamântul diminuat, o alta participatie penala decât cea stabilita prin rechizitoriu etc.

Prevederile art. 320^1 alin. 5 din Codul de procedura penala contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justitie si art. 124 alin. (1) potrivit caruia justitia se înfaptuieste în numele legii, în masura în care se interpreteaza în sensul ca instanta este obligata sa dispuna disjungerea actiunii civile, fara a putea examina oportunitatea acestei masuri în conditiile în care concluziile rezultate din solutionarea actiunii civile ar putea influenta hotarâtor solutia asupra laturii penale - cum ar fi constatarea consecintelor reprezentate de cuantumul prejudiciului, acoperirea prejudiciului în timpul judecatii - ce poate fi o circumstanta judiciara atenuanta.

Prevederile art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedura penala contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în fata legii, în masura în care exclude inculpatului beneficiul prevazut de art. 320^1 pe considerentul ca legea prevede pentru fapta consumata (si) detentiunea pe viata, desi în concret pedeapsa aplicabila pentru tentativa nu poate fi decât închisoarea. În aceeasi situatie de neegalitate în fata legii se afla si inculpatul trimis în judecata pentru o infractiune pedepsibila cu detentiune pe viata alternativ cu pedeapsa închisorii, iar în concret instanta s-ar orienta catre aplicarea pedepsei închisorii, fata de altul trimis în judecata pentru o infractiune pedepsibila numai cu închisoarea (de exemplu, omorul deosebit de grav în comparatie cu omorul calificat).

Prevederile art. 320^1 alin. 8 din Codul de procedura penala contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în fata legii, în masura în care se interpreteaza ca inculpatul nu beneficiaza de dispozitiile alin. 7 în cazul în care instanta respinge eronat cererea - în temeiul alin. 8 -, eroare care apoi se constata în urma administrarii probelor, mentinându-se situatia de fapt indicata în rechizitoriu.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului face trimitere la sustinerile sale retinute de Curtea Constitutionala prin Deciziile nr. 80 din 2 februarie 2012, nr. 190 din 6 martie 2012, nr. 249 din 15 martie 2012, precum si la deciziile nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 si nr. 1.618 din 20 decembrie 2011.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

 

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 320^1 alin. 2, 4, 5, 7 si 8 din Codul de procedura penala, cu denumirea marginala - Judecata în cazul recunoasterii vinovatiei, introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, astfel cum a fost modificat prin art. V din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 21 decembrie 2011, care au urmatorul continut:

"Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmarire penala, doar atunci când inculpatul declara ca recunoaste în totalitate faptele retinute în actul de sesizare a instantei si nu solicita administrarea de probe, cu exceptia înscrisurilor în circumstantiere pe care le poate administra la acest termen de judecata. [...]

Instanta de judecata solutioneaza latura penala atunci când din probele administrate în cursul urmaririi penale rezulta ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat.

Daca pentru solutionarea actiunii civile se impune administrarea de probe în fata instantei, se va dispune disjungerea acesteia. [...]

Instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, în cazul pedepsei închisorii, si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozitiile alin. 1 - 6 nu se aplica în cazul în care actiunea penala vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata.

Instanta respinge cererea atunci când constata ca probele administrate în cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat. În acest caz instanta continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun."

Instanta de judecata sustine ca prevederile legale mentionate încalca dispozitiile constitutionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în fata legii, art. 21 referitor la Accesul liber la justitie, art. 23 alin. (11) referitor la prezumtia de nevinovatie, art. 24 referitor la Dreptul la aparare si art. 124 alin. (1) potrivit caruia justitia se înfaptuieste în numele legii.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca prin rechizitoriul din 9 decembrie 2011 s-a dispus trimiterea în judecata a trei inculpati cercetati pentru savârsirea infractiunilor de tâlharie, tentativa la omor deosebit de grav si furt calificat.

Înainte de începerea cercetarii judecatoresti, la termenul din 16 ianuarie 2012, instanta de judecata a întrebat inculpatii daca sunt de acord sa se faca aplicarea dispozitiilor art. 320^1 din Codul de procedura penala. Acestia au raspuns afirmativ si au mentionat ca recunosc fapta si nu doresc sa se foloseasca de probatorii noi. Cu toate acestea, instanta, pentru stabilirea corecta a cadrului procesual, a amânat cauza pentru data de 6 februarie 2012 în vederea introducerii în cauza, în calitate de parti vatamate, a unui numar de trei unitati spitalicesti în care a fost internata partea vatamata.

La data de 6 februarie 2012 instanta de judecata a apreciat ca se impune disjungerea actiunii civile, a declarat terminata cercetarea judecatoreasca si a dat cuvântul pe fond în ce priveste latura penala a procesului. Deliberând, s-a dispus mentinerea masurii arestarii preventive pentru un inculpat si înlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea pentru ceilalti doi inculpati. Totodata, având în vedere dispozitiile art. 117 din Codul de procedura penala potrivit caruia aceasta este obligatorie în cazul infractiunii de omor deosebit de grav, s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice. S-a amânat cauza pentru data de 27 februarie 2012.

La termenul din 27 februarie 2012 instanta de judecata a constatat ca sunt aplicabile dispozitiile art. 320^1 alin. 8 din Codul de procedura penala în sensul respingerii cererilor celor trei inculpati, întrucât în dosar sunt mai multe aspecte nelamurite, chiar si în lipsa raportului de expertiza medico-legala. Astfel, sunt nelamurite aspectele legate de leziunile aplicate partii vatamate, de existenta sau inexistenta cartusului pe teava pistolului, de existenta sau inexistenta drujbei etc. Pentru toate aceste motive, instanta a apreciat ca se impune efectuarea unei cercetari judecatoresti potrivit procedurii de drept comun. Cu toate acestea, fara a dispune în dispozitiv o astfel de procedura, instanta a avansat necesitatea invocarii din oficiu a exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 320^1 alin. 2, 4, 5, 7 si 8 din Codul de procedura penala si a amânat cauza pentru 19 martie 2012.

Totodata, prin Încheierea din 27 februarie 2012, pronuntata în dosarul disjuns cu privire la latura civila, s-a dispus reconexarea acestuia la dosarul penal initial, întrucât s-a dispus respingerea cererilor formulate de cei trei inculpati privind aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala.

La termenul din 19 martie 2012 instanta "pune în discutie aspectele invocate din oficiu la termenul anterior" (adica 27 februarie 2012), dupa care a amânat pentru data de 26 martie 2012 pronuntarea asupra exceptiei si pentru data de 9 aprilie 2012 judecarea cauzei. Totodata, a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului si a respins cererea de înlocuire a acesteia cu masura obligarii de a nu parasi localitatea.

Asa cum rezulta din succinta prezentare a dosarului, Curtea constata ca o parte din criticile formulate cu privire la exceptia de neconstitutionalitate izvorasc din modul în care instanta de judecata a înteles sa interpreteze si sa aplice la o speta data dispozitiile art. 320^1 din Codul de procedura penala. Or, o astfel de critica nu poate fi primita, deoarece instanta de contencios constitutional este competenta sa se pronunte numai asupra prevederilor contestate, fara a putea sa dispuna cu privire la aplicabilitatea lor într-o cauza ori alta, aceasta din urma fiind atributul exclusiv al instantei de drept comun.

Dincolo de aspectele referitoare la cele relevate mai sus, Curtea constata ca, pe fondul sau exceptia este neîntemeiata pentru urmatoarele considerente:

Aplicarea procedurii simplificate este o derogare de la dreptul comun care presupune solutionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecatoreasca propriu-zisa devine redundanta, întrucât în prima faza a procesului penal au fost dezlegate în totalitate aspectele legate de existenta infractiunii si de vinovatia inculpatului.

Aceasta procedura nu este însa un drept fundamental si inculpatul este liber sa uzeze sau nu de ea, dupa cum instanta de judecata, în conditiile în care constata ca probele administrate în cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat, poate respinge cererea.

Totodata, aspectele legate de identificarea faptei si vinovatia autorului asa cum au fost reglementate în textul criticat nu neaga celelalte judecati referitoare la aplicarea pedepsei si la individualizarea ei, judecatorul putând dispune condamnarea inculpatului cu reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, în cazul pedepsei închisorii, si cu reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege în cazul pedepsei amenzii. Astfel, potrivit art. 72 din Codul penal, la stabilirea si la aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a aceluiasi cod, de limitele de pedeapsa fixate în partea speciala, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului si de împrejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. Or, asa cum rezulta din chiar alin. 1 si 2 al art. 320^1 din Codul de procedura penala, inculpatul, din proprie vointa, poate declara ca recunoaste savârsirea faptelor retinute în rechizitoriu si poate solicita ca judecata sa se faca pe baza probelor administrate în cursul urmarii penale si, cu titlu de exceptie, pe baza unor înscrisuri în circumstantiere pe care le poate administra la acel termen. În consecinta, aceasta procedura, pe lânga beneficiul celeritatii, este de natura a oferi inculpatilor si alte ratiuni pentru a depune toate diligentele necesare apararii ori pentru lamurirea tuturor aspectelor legate de obtinerea unor acte în circumstantiere, de legitima aparare, de scuza provocarii ori alte asemenea. În masura în care considera ca urmarirea penala a fost efectuata cu încalcarea prevederilor legale, atunci inculpatul este liber sa nu uzeze de procedura simplificata.

Prin urmare, nu poate fi primita sustinerea referitoare la încalcarea principiului egalitatii în fata legii, a accesului liber la justitie si a dreptului la aparare, deoarece actele în circumstantiere cum ar fi diplome, adeverinte, caracterizari, acoperirea prejudiciului etc. puteau fi obtinute de inculpat cu multa vreme înainte, trimiterea în judecata si cercetarea judecatoreasca fiind momente procesuale care nu survin instantaneu. Nu poate fi primita nici critica potrivit careia este afectat actul de înfaptuire a justitiei, prin aceea ca nu au fost lamurite aspecte importante legate de depasirea legitimei aparari, discernamânt diminuat, o alta participatie decât cea stabilita prin rechizitoriu, întrucât, pe de o parte, asa cum s-a aratat mai sus, instanta poate respinge cererea de aplicare a dispozitiilor art. 320^1 din Codul de procedura penala si, pe de alta parte, în situatia în care va face aplicarea procedurii simplificate, instanta poate uza de prevederile art. 334 din Codul de procedura penala referitor la schimbarea încadrarii juridice.

Asa fiind, ori de câte ori exista dubii cu privire la vinovatia inculpatului ori la existenta legitimei aparari, care prin ele însele pot constitui cauze care împiedica punerea în miscare a actiunii penale ori care înlatura caracterul penal al faptei, tocmai în virtutea temeiului constitutional invocat al art. 124 alin. (1), instanta este datoare sa respinga cererea formulata, întrucât înfaptuirea justitiei presupune aplicarea legii în acord cu dreptatea ca valoare suprema a statului de drept. Nici nu ar putea fi admisa o teza contrara, deoarece ar echivala cu admiterea posibilitatii condamnarii unui inculpat nevinovat pentru o fapta pe care, din diferite ratiuni, acesta a înteles sa o recunoasca odata cu cererea de aplicare a prevederilor art. 320^1 din Codul de procedura penala. Prin urmare, asa cum rezulta din economia sistematica a prevederilor contestate, legiuitorul, în acord cu dispozitiile constitutionale invocate, creeaza cadrul procesual adecvat unei justitii echitabile.

Nu poate fi primita nici critica referitoare la obligarea instantei de a dispune disjungerea actiunii civile, întrucât din redactarea textului rezulta univoc ca se va dispune disjungerea daca pentru solutionarea actiunii civile se impune administrarea de probe în fata instantei. Per a contrario, ori de câte ori actiunea civila nu necesita noi probatorii, nici instanta nu este obligata sa dispuna disjungerea acesteia.

De asemenea, sustinerea potrivit careia este afectat principiul egalitatii în fata legii, deoarece exclude inculpatului beneficiul aplicarii art. 320^1 din Codul de procedura penala pe considerentul ca legea prevede pentru fapta consumata si detentiunea pe viata, este inadmisibila, întrucât în prezenta cauza se fac cercetari cu privire la savârsirea infractiunii de tentativa la omor deosebit de grav, pentru care pedeapsa detentiunii pe viata se înlocuieste, în acord cu dispozitiile art. 21 alin. 2 din Codul penal, cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani.

Totodata, împrejurarea ca infractiunea de omor deosebit de grav prevede o pedeapsa alternativa, respectiv cu detentiune pe viata sau închisoare de la 15 la 25 de ani, este, în opinia autorului, de natura a afecta principiul egalitatii în drepturi câta vreme instanta s-ar putea orienta spre pedeapsa închisorii. O astfel de critica este, de asemenea, inadmisibila, deoarece se solicita, în realitate, completarea textului legal supus controlului. Vointa legiuitorului este în aceasta privinta explicita, în sensul ca exclude de la beneficiul aplicarii procedurii simplificate acele infractiuni care se pedepsesc cu detentiune pe viata. O astfel de reglementare nu capata valente discriminatorii, având o justificare obiectiva si rezonabila ce tine de gravitatea extrema a faptei comise, pedeapsa detentiunii pe viata fiind ultima pe scara graduala prevazuta de sistemul represiv românesc si care, în acord cu art. 53 din Codul penal este cea mai aspra dintre pedepsele principale, fiind precedata (din perspectiva gradului de intensitate a masurii de constrângere) de pedeapsa amenzii si de închisoarea de la 15 zile la 30 de ani. Prin urmare, egalitate nu înseamna uniformitate.

În sfârsit, ca raspuns complet asupra criticilor formulate în bloc, se poate observa ca, potrivit art. 320^1 alin. 6 din Codul de procedura penala, în cazul în care instanta solutioneaza cauza în temeiul alin. 1 al art. 320^1, poate face aplicarea în mod corespunzator si a prevederilor art. 334 referitor la Schimbarea încadrarii juridice, art. 340 referitor la Dezbaterile si ordinea în care se da cuvântul, art. 341 referitor la Ultimul cuvânt al inculpatului, art. 342 referitor la Concluzii scrise, art. 343 referitor la Obiectul deliberarii si art. 344 referitor la Reluarea cercetarii judecatoresti sau a dezbaterilor, sens în care, daca în cursul deliberarii instanta gaseste ca o anumita împrejurare trebuie lamurita si ca este necesara reluarea cercetarii judecatoresti, repune cauza pe rol.

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge, ca neîntemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 alin. 2, 4, 5, 7 si 8 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata din oficiu de instanta de judecata în Dosarul nr. 15.369/118/2011 al Tribunalului Constanta - Sectia penala.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publica din data de 22 noiembrie 2012.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
 
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf