Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 972 din 21 noiembrie 2012

Referitoare la sesizarea formulata de presedintele Consiliului Superior al Magistraturii privind existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si autoritatea legiuitoare, reprezentata de Senatul Romaniei, pe de alta parte

Prin Cererea cu nr. 28.851/1.154 din 31 octombrie 2012, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra existentei unui conflict juridic de natura constitutionala între autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si autoritatea legiuitoare, reprezentata de Senatul României, pe de alta parte.

Sesizarea se întemeiaza pe prevederile art. 146 lit. e) din Constitutie si ale art. 11 alin. (1) pct. A lit. e), ale art. 34, 35 si 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Cererea a fost înregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 6.083 din 31 octombrie 2012 si formeaza obiectul Dosarului nr. 1.444E/2012.

În motivarea sesizarii, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii expune urmatoarele argumente:

Prin Adresa nr. 4.048 din 31 octombrie 2012, Agentia Nationala de Integritate a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii sa analizeze posibilitatea sesizarii Curtii Constitutionale cu solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatile publice, în conformitate cu dispozitiile art. 24 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Se arata ca prin Decizia nr. 3.104 din 21 iunie 2012, definitiva si irevocabila, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie privindu-l pe senatorul Mircea Diaconu a fost mentinut ca temeinic si legal Raportul de evaluare nr. 5.034/G/II/2011 întocmit de Agentia Nationala de Integritate, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat. Parlamentul României si-a exprimat votul negativ privind punerea în executare a Deciziei nr. 3.104 din 21 iunie 2012, pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, definitiva si irevocabila.

Potrivit art. 71 din Constitutia României, republicata, calitatea de deputat sau de senator este incompatibila cu exercitarea oricarei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de membru al Guvernului, alte incompatibilitati stabilindu-se prin lege organica.

În caz de incompatibilitate, în conformitate cu art. 70 alin. (2) din Legea fundamentala, calitatea de deputat sau de senator înceteaza - dispozitii similare regasindu-se si în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, republicata, cu modificarile ulterioare, potrivit caruia "Calitatea de deputat sau de senator înceteaza la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces".

În cauza analizata, Senatul si-a exprimat votul negativ privind punerea în executare a unei hotarâri a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, desi prin aceasta se confirmase, irevocabil, starea de incompatibilitate a domnului Mircea Diaconu.

Or, spre deosebire de alte ipoteze în care legiuitorul recunoaste Parlamentului României posibilitatea de a aprecia cu privire la anumite aspecte, apreciem ca în situatia analizata o astfel de apreciere nu este posibila.

Astfel, spre exemplu, art. 109 alin. (2) din Legea fundamentala implica o posibilitate de apreciere pentru subiectul îndrituit sa ceara urmarirea penala, care ar putea sa fundamenteze si o solutie de respingere a sesizarii adresata acestuia în scopul începerii urmaririi penale; aceasta cu atât mai mult cu cât aceeasi reglementare constitutionala nu prevede vreo limita în exercitiul dreptului de a cere urmarirea penala.

Aceste considerente nu pot fi însa retinute cu referire la situatia analizata, caci a admite posibilitatea Parlamentului României de a aprecia asupra starii de incompatibilitate a unui senator, în conditiile în care acest aspect a fost dezlegat irevocabil de o instanta judecatoreasca, este de natura a genera un conflict juridic de natura constitutionala între autoritatile publice, respectiv între autoritatea judecatoreasca si autoritatea legiuitoare.

În acest sens, mentionam ca, desi conflictul juridic de natura constitutionala nu beneficiaza de o definitie constitutionala, elementele care caracterizeaza aceasta institutie au fost conturate de jurisprudenta Curtii Constitutionale.

Astfel, potrivit instantei de contencios constitutional, conflictul juridic de natura constitutionala presupune "acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îsi aroga puteri, atributii sau competente care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constând în declinarea competentei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intra în obligatiile lor" (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Prin solutionarea conflictelor juridice de natura constitutionala se urmareste înlaturarea unor posibile blocaje institutionale între diferite autoritati publice constitutionale, determinate de conflicte pozitive sau negative de competenta (a se vedea Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 a Curtii Constitutionale, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003).

În acest cadru, examinând situatia prezentata de Agentia Nationala de Integritate, tinând seama de deciziile Curtii Constitutionale la care ne-am referit mai sus, opinam ca refuzul Parlamentului României - Camera Senatului de punere în executare a unei decizii a Înaltei Curti de Casatie si Justitie poate conduce la un blocaj institutional din perspectiva dispozitiilor constitutionale ce consacra separatia si echilibrul puterilor în stat si egalitatea în fata legii.

Sub acest aspect, trebuie mentionat ca hotarârea judecatoreasca, desemnând tocmai rezultatul activitatii judiciare, reprezinta fara îndoiala cel mai important act al justitiei. Hotarârea judecatoreasca, în general, reprezinta un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice si de eficientizare a normelor de drept substantial. Forta executorie a hotarârii judecatoresti este un efect intrinsec al acesteia. Pe cale de consecinta, ordinea juridica interna a statului ar deveni iluzorie daca s-ar permite ca o decizie judiciara definitiva si obligatorie sa devina inoperanta.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca, în virtutea principiului separatiei puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul sa intervina în procesul de realizare a justitiei. O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecatoreasca în imposibilitatea de a functiona, chiar daca numai cu referire la o anumita categorie de cauze si pentru o anumita perioada de timp, ar avea drept consecinta ruperea echilibrului constitutional dintre aceste autoritati.

Or, asa cum instanta de contencios european al drepturilor omului a precizat în mod constant, executarea hotarârilor judecatoresti face parte integranta din procesul civil.

Din aceasta perspectiva, votul negativ exprimat de Parlament constituie o încalcare nu doar a dispozitiilor art. 1 alin. (4) din Constitutie, ci si a celor prevazute de art. 1 alin. (5), potrivit carora, în România, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.

În concluzie, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii solicita Curtii Constitutionale admiterea cererii si pronuntarea unei decizii prin care sa se constate existenta conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca si autoritatea legiuitoare, în masura sa împiedice puterea judecatoreasca sa îsi îndeplineasca atributiile constitutionale si legale cu care a fost învestita, si sa se dispuna masurile necesare în vederea restabilirii ordinii constitutionale care trebuie sa existe între autoritatile publice prevazute în titlul III din Constitutia României.

În conformitate cu dispozitiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cererea a fost comunicata presedintelui Senatului, presedintelui Înaltei Curti de Casatie si Justitie si Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a prezenta punctele lor de vedere asupra continutului conflictului juridic de natura constitutionala si a eventualelor cai de solutionare a acestuia.

Înalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat punctul sau de vedere cu Adresa nr. 1.533 din 9 noiembrie 2012, înregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 6.176 din 12 noiembrie 2012.

Înalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza cererea ca fiind pe deplin îndreptatita, pentru urmatoarele considerente:

"Separatia puterilor în stat, consacrata în continutul art. 1 alin. (4) din Constitutie, reprezinta un principiu structurant al ordinii juridice statale, unul dintre pilonii fundamentali ai democratiei si ai statului de drept.

Potrivit acestui principiu, autoritatile statului au datoria de a-si exercita competentele în limitele impuse de Constitutie si de lege, fara a imixtiona în atributiile legale ale celorlalte autoritati.

În speta, puterea judecatoreasca a fost în mod legal învestita cu solutionarea cauzei având ca obiect aprecierea legalitatii raportului de evaluare întocmit de Agentia Nationala de Integritate prin care a fost constatata starea de incompatibilitate în ceea ce îl priveste pe domnul Mircea Diaconu, fata de detinerea simultana de catre acesta a functiilor de senator si de director de teatru, cauza solutionata în mod irevocabil, în sensul constatarii legalitatii acestui raport, prin Decizia nr. 3.104 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Ca hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila, Decizia nr. 3.104 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie are forta obligatorie, ea fiind prezumata în mod absolut a exprima realitatea raporturilor juridice dintre parti (res judicata pro veritate habetur), împotriva celor constatate irevocabil de instanta de judecata neputându-se primi vreo dovada contrara.

O hotarâre judecatoreasca odata intrata în puterea de lucru judecat nu poate fi reformata decât în conditiile strict si limitativ prevazute de lege, principiul securitatii raporturilor juridice impunând respectarea întocmai a celor dispuse de instanta de judecata, în caz contrar actul administrat fiind lipsit de finalitate, ideea de dreptate devenind astfel iluzorie.

În aceste conditii, votul negativ exprimat de Senatul României - ca organ constitutiv al puterii legislative - în ceea ce priveste punere în executare a Deciziei nr. 3.104 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie reprezinta o grava încalcare a principiului separatiei puterilor în stat, caci a admite posibilitatea Parlamentului României de a aprecia asupra starii de incompatibilitate a unui senator, în conditiile în care acest lucru a fost dezlegat irevocabil de catre o instanta de judecata, echivaleaza cu recunoasterea dreptului de reformare a hotarârii de catre o autoritate din afara sferei sistemului organizarii judecatoresti, lucru inacceptabil într-un stat de drept.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a referit si ea la situatia în care deznodamântul unui litigiu determinat ar fi deturnat prin intruziunea puterii legiuitoare (Cauza Ankerl contra Elvetiei, Cauza Niclerost-Huber contra Elvetiei - cauze în care s-a constatat încalcarea principiului egalitatii de arme) sau la situatia în care dreptul la un proces echitabil este încalcat prin nepunerea în executare a hotarârii judecatoresti (cauzele Hornsby contra Greciei, Immobiliare Saffi contra Italiei). De asemenea, în Cauza Iera Moni Profitou Iliou Thiras contra Greciei, Curtea a retinut ca art. 6 paragraful 1 din Conventie nu face nicio distinctie între hotarârile prin care se admite actiunea si cele prin care se respinge actiunea si ca, indiferent de rezultat, hotarârea trebuie sa fie respectata si aplicata.

În concluzie, Înalta Curte de Casatie si Justitie solicita Curtii Constitutionale sa constate existenta conflictului juridic de natura constitutionala între puterea judecatoreasca si cea legiuitoare.

Cererea privind solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca, pe de o parte, si autoritatea legiuitoare, pe de alta parte, a fost dezbatuta în sedinta din data de 21 noiembrie 2012. La sedinta au participat presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, doamna Alina Nicoleta Ghica, vicepresedintele Consiliului Superior al Magistraturii, doamna Oana Andrea Schmidt-Haineala si reprezentantul Înaltei Curti de Casatie si Justitie, domnul judecator Ionel Barba, presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal.

Având cuvântul, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii solicita solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala declansat în legatura cu refuzul Senatului României de a pune în executare hotarârea Înaltei Curti de Casatie si Justitie prin care s-a confirmat, irevocabil, starea de incompatibilitate a domnului senator Mircea Diaconu.

Votul Senatului din data de 30 octombrie 2012 poate fi interpretat ca o actiune concreta prin care Parlamentul a refuzat îndeplinirea anumitor acte care intra în obligatia sa, refuz care conduce, în mod evident, la un blocaj institutional din perspectiva dispozitiilor constitutionale ce consacra separatia si echilibrul puterilor în stat si egalitatea în fata legii.

Spre deosebire de alte ipoteze în care legiuitorul recunoaste Parlamentului României posibilitatea de a aprecia cu privire la anumite aspecte [spre exemplu, art. 109 alin. (2) din Constitutie], în situatia analizata o astfel de apreciere nu este posibila.

A admite posibilitatea Parlamentului României de a aprecia asupra starii de incompatibilitate a unui senator, în conditiile în care acest aspect a fost dezlegat irevocabil de o instanta judecatoreasca, este de natura a genera un conflict juridic de natura constitutionala. Prin votul de respingere, Senatul României a stabilit ca mandatul domnului senator Mircea Diaconu poate continua, încalcând astfel art. 70 din Constitutie. "Ori, Senatul nu avea libertatea de a vota negativ pe marginea raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari, ci doar de a pune în aplicare (prin votul care consfinteste încetarea mandatului parlamentarului declarat incompatibil) hotarârea instantei, iar nu de a împiedica producerea efectelor juridice ale acesteia." Sub acest aspect, a lipsi o hotarâre definitiva si irevocabila de caracterul ei executoriu reprezinta o încalcare a ordinii juridice a statului de drept si obstructionarea unei bune functionari a justitiei.

Hotarârile judecatoresti trebuie sa fie respectate si executate atât de catre cetateni, cât si de autoritatile publice, inclusiv de Parlamentul României. Orice alta interpretare care ar acorda autoritatii legiuitoare o prerogativa substantiala de prezervare a mandatului senatorului sau deputatului constatat de instanta ca fiind în stare de incompatibilitate ar însemna negarea prerogativei autoritatii judecatoresti de a înfaptui justitia. Principiul echilibrului puterilor în stat obliga autoritatile publice cu competente conjuncte în realizarea aceluiasi obiectiv constitutional sa colaboreze, iar nu sa se obstructioneze în buna lor functionare.

În completarea argumentelor autorului sesizarii, vicepresedintele Consiliului Superior al Magistraturii arata ca votul exprimat în Camera Parlamentului poate fi interpretat ca având ca efect, pe de o parte, suspendarea sine die a executarii hotarârii judecatoresti si, pe de alta parte, casarea acesteia, Senatul însusindu-si rolul unei instante ierarhic superioare.

Or, mecanismul de reglare a statului de drept, în scopul protejarii interesului public si garantarii principiilor fundamentale ale statului, prevede interventia justitiei constitutionale care sa constate realitatea conflictului juridic de natura constitutionala declansat în legatura cu refuzul Senatului României de a pune în executare hotarârea Înaltei Curti de Casatie si Justitie si sa restabileasca ordinea de drept, suprematia legii si a Constitutiei.

Reprezentantul Înaltei Curti de Casatie si Justitie apreciaza ca situatia spetei întruneste elementele constitutive ale unui conflict juridic de natura constitutionala între autoritatile statului, asa cum acesta a fost definit în jurisprudenta Curtii Constitutionale.

Competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie si a instantelor judecatoresti, în general, de a pronunta acte jurisdictionale deriva din Constitutie, care în art. 126 alin. (1) prevede ca "justitia se realizeaza prin Înalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege" si în art. 126 alin. (6) stabileste "controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat".

Prin avizul negativ, Senatul României a comis o depasire a competentelor sale, si-a arogat o competenta pe care nu o poseda - cenzurarea unei hotarâri judecatoresti, ceea ce a determinat un blocaj institutional, care îsi are remediul în dispozitiile art. 146 lit. e) din Constitutie, care prevad solutionarea conflictelor juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice de catre Curtea Constitutionala.

Prevederile art. 70 alin. (2) din Constitutie, norma ius strictu, stabilesc un comportament invariabil în sarcina Senatului, caruia nu îi este permisa aprecierea cu privire la existenta starii de incompatibilitate constatate printr-o hotarâre judecatoreasca irevocabila. Refuzul Senatului de a pune în executare hotarârea constituie un act ultra vires, de natura a declansa conflictul juridic constitutional.

Presedintele Curtii Constitutionale pune în vedere membrilor Curtii posibilitatea de a adresa întrebari partilor prezente la judecarea dosarului.

Domnul judecator Ion Predescu învedereaza existenta concursului de legi cu privire la regimul incompatibilitatilor aplicabil parlamentarilor: Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei si Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, pe de o parte, si Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, pe de alta parte, si solicita partilor exprimarea unui punct de vedere cu privire la competenta Agentiei Nationale de Integritate de a constata starea de incompatibilitate a senatorilor.

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii apreciaza ca existenta concursului de legi nu împiedica desfasurarea procedurii în fata Agentiei Nationale de Integritate si nici nu constituie o conditie de procedibilitate care sa aiba înrâurire asupra solutionarii dosarului de fata. De altfel, cauza se afla într-un stadiu procedural avansat, în momentul ulterior pronuntarii unei hotarâri judecatoresti, întemeiata pe lege si pe Constitutie, care este opozabila Senatului.

Domnul judecator Tudorel Toader, dupa ce mentioneaza ca autoritatea de lucru judecat ce însoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta, solicita autorului sesizarii sa precizeze daca prin cererea formulata a urmarit pronuntarea unei decizii cu valoare de principiu prin care sa se transeze conflictul generat de Senatul României sau a unei decizii prin care sa se solutioneze cazul punctual dedus judecatii.

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii si vicepresedintele, în completare, arata ca au existat si alte ocazii în care a fost analizata posibilitatea sesizarii Curtii Constitutionale cu privire la posibile conflicte juridice de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca si alte autoritati publice. Însa, problema nerespectarii hotarârilor judecatoresti este una extrem de grava, încât se impune pronuntarea unei solutii cu caracter de principiu prin care sa se transeze expres obligatia celorlalte autoritati publice de a pune în aplicare actele jurisdictionale, asa cum si instantele judecatoresti, fidele misiunii lor, respecta si aplica actele normative care nu sunt infirmate în urma efectuarii controlului de constitutionalitate.

În consecinta, solutia pe care Curtea Constitutionala urmeaza a o pronunta va satisface atât un interes punctual cu privire la situatia concreta, prin restabilirea ordinii de drept în cauza dedusa judecatii, cât si un interes general, prin consacrarea fortei executorii a hotarârilor judecatoresti, principiu fundamental al statului de drept.

Domnul judecator Ion Predescu conchide, aratând ca rolul instantei constitutionale este acela de a garanta respectarea Legii fundamentale, deci si a prevederilor art. 1 alin. (4) din Constitutie, care consacra principiul separatiei si echilibrului puterilor în cadrul democratiei constitutionale.

 

CURTEA,

examinând sesizarea formulata de presedintele Consiliului Superior al Magistraturii privind existenta unui conflict juridic de natura constitutionala între autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si autoritatea legiuitoare, reprezentata de Senatul României, pe de alta parte, punctul de vedere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, raportul întocmit de presedintele Curtii Constitutionale, prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:

 

Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 34 si 35 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatile publice.

 

A. În ceea ce priveste admisibilitatea sesizarii:

 

În conformitate cu dispozitiile art. 146 lit. e) din Constitutie, Curtea Constitutionala "solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice". În acest sens, autoritati publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de natura constitutionala sunt numai cele cuprinse în titlul III din Constitutie, si anume: Parlamentul, alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, Presedintele României, ca autoritate publica unipersonala, Guvernul, organele administratiei publice centrale si ale administratiei publice locale, precum si organele autoritatii judecatoresti. Pentru exercitarea competentei prevazute de Constitutie, Curtea este sesizata la cererea "Presedintelui României, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a primului-ministru sau a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii". Subiectele de drept pe care Legea fundamentala le îndrituieste a sesiza Curtea sunt limitativ prevazute, dispozitia constitutionala nedistingând dupa cum autoritatile pe care le reprezinta sunt sau nu parti în conflictul cu care sesizeaza Curtea.

Prin urmare, Curtea constata ca presedintele Consiliului Superior al Magistraturii este în drept sa formuleze cererea cu privire la solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca, pe de o parte, si autoritatea legiuitoare, pe de alta parte, desi nu este parte în acest conflict.

 

B. Examinarea conditiilor privind existenta unui conflict juridic de natura constitutionala:

 

I. Cadrul constitutional si legal privind regimul juridic al incompatibilitatilor parlamentare

1. Incompatibilitati de ordin constitutional:

Articolul 71 - "Incompatibilitati": "(1) Nimeni nu poate fi, în acelasi timp, deputat si senator.

(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibila cu exercitarea oricarei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de membru al Guvernului.

(3) Alte incompatibilitati se stabilesc prin lege organica."

2. Incompatibilitati de ordin legal:

Dispozitiile constitutionale referitoare la incompatibilitati au fost preluate si dezvoltate în mai multe legi organice. Astfel, Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, a stabilit în cap. IV urmatoarele incompatibilitati:

- Art. 14: Incompatibilitati cu caracter general [conform art. 71 alin. (1) si (2) din Legea fundamentala];

- Art. 15: Incompatibilitati cu functii din economie [conform art. 71 alin. (3) din Constitutie];

- Art. 16: Alte incompatibilitati [conform art. 71 alin. (3) din Legea fundamentala]; art. 16 alin. (4) prevede ca "alte incompatibilitati cu calitatea de deputat sau de senator se pot stabili numai prin lege organica."

De asemenea, Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, prevede, în titlul IV, cap. III, sectiunea 2: "Incompatibilitati privind calitatea de parlamentar", art. 81 si 82, cazurile exprese de incompatibilitate referitoare la calitatea de deputat sau de senator, iar în art. 83 alin. (4) stabileste ca "Procedura de constatare a incompatibilitatii este cea prevazuta în Regulamentul Camerei Deputatilor si în Regulamentul Senatului."

3. Incompatibilitati prevazute de Regulamentul Senatului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005.

Art. 177 si 178 cuprinse în cap. IV: "Statutul senatorului", sectiunea 2: "Conflictul de interese, constatarea incompatibilitatilor si alte interdictii", reiau prevederile art. 81 si 82 din Legea nr. 161/2003.

4. Principiul constitutional privind separatia puterilor în stat si asigurarea independentei în exercitarea mandatului de parlamentar au impus reglementarea instrumentelor juridice de protectie a acestui mandat. Rolul Parlamentului în societatea fundamentata pe statul de drept, ca organism reprezentativ al poporului, nu poate fi îndeplinit decât în conditii care sa permita parlamentarilor sa-si exercite obligatiile asumate fata de cetateni, în interesul exclusiv al celor care i-au ales.

Incompatibilitatea are în vedere o restrictie ce opereaza numai în momentul dobândirii functiei sau chiar la o data ulterioara acesteia, în care titularul functiei este obligat sa aleaga între prima functie si cea noua, sub sanctiunea demiterii din functia incompatibila cu cea detinuta anterior.

Stabilirea expresa a incompatibilitatilor are ca fundament premisa ca, fiind în serviciul poporului, deputatul sau senatorul trebuie sa fie nu numai independent, dar si sa se abtina de la exercitarea unor functii sau de la desfasurarea unor activitati care, prin natura lor, ar fi în contradictie cu mandatul sau reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigentelor legale sau regulamentare. Or, prin cumularea mandatului de parlamentar cu o functie publica de autoritate sau cu o functie privata stabilita prin legea speciala, deputatul sau senatorul ar putea intra în conflict cu prerogativele si obligatiile stabilite prin statutul sau. Astfel, confuzia de competente si de calitati generata de un asemenea cumul este în dauna functiilor îndeplinite, a impartialitatii, obiectivitatii si independentei pe care exercitiul lor corect îl presupune.

În concluzie, scopul principal al instituirii incompatibilitatilor este acela de a proteja mandatul si, în mod indirect, de a garanta electoratului independenta persoanei care îl reprezinta.

Sistemul nostru constitutional reglementeaza într-o maniera mai extinsa sfera incompatibilitatilor. Incompatibilitatea are caracter relativ, întrucât circumscrie sferei sale de incidenta doar anumite functii publice sau exercitiul unor activitati - art. 81 si 82 din Legea nr. 161/2003, are caracter imperativ, fiind de ordine publica si, deci, obligatorie pentru toate autoritatile publice, inclusiv pentru Parlament.

În ceea ce priveste jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, aceasta este în sensul ca instituirea unor incompatibilitati pentru functii publice elective nu contravine prevederilor Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Astfel, prin Hotarârea din 15 iunie 2006, pronuntata în Cauza Lykourezos împotriva Greciei, paragraful 51, instanta de contencios al drepturilor omului a statuat ca, în virtutea obligatiei statelor contractante de a organiza alegeri în conditii care sa asigure libertatea de exprimare a opiniei poporului, prevazuta la art. 3 din Protocolul 1 la Conventie, statele au o larga marja de apreciere în instituirea unor limitari sau incompatibilitati ale functiilor publice si a unor reguli specifice cu privire la statutul parlamentarilor, în functie de factori istorici si politici proprii fiecarui stat. În acelasi sens s-au pronuntat si Hotarârea din 18 februarie 1999, în Cauza Matthews contra Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 63, Hotarârea din 6 aprilie 2000, în Cauza Labita contra Italiei, paragraful 201, si Hotarârea din 9 aprilie 2002, în Cauza Podkolzina contra Letoniei, paragraful 33.

Totodata, prin Hotarârea din 6 octombrie 2005, pronuntata în Cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii (nr. 2), paragraful 61, Curtea de la Strasbourg a retinut ca exista numeroase moduri de organizare si de functionalitate a sistemelor electorale, precum si o multitudine de diferente în Europa, care decurg în special din evolutia istorica, din diversitatea culturala si din opinia politica, diferente care impun fiecarui stat contractant sa le încorporeze în propria viziune asupra democratiei (a se vedea în acest sens si Decizia Curtii Constitutionale nr. 876 din 28 iunie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 5 septembrie 2011).

 

II. Cadrul legal si regulamentar al procedurii de constatare a starii de incompatibilitate a unui parlamentar

1. Procedura este cea reglementata de Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, titlul II: "Proceduri de asigurare a integritatii si transparentei în exercitarea functiilor si demnitatilor publice".

2. Dispozitiile art. 179 - 184 din Regulamentul Senatului prevad procedura de încetare a mandatului senatorului care se afla în stare de incompatibilitate. Regulamentul distinge între situatia în care senatorul se afla în stare de incompatibilitate la începerea mandatului (art. 179) si situatia în care starea de incompatibilitate survine în timpul exercitarii mandatului (art. 182 si 183).

 

III. Prezentarea situatiei de fapt

1. Prin Hotarârea Senatului nr. 68/2008 privind validarea mandatelor senatorilor alesi la data de 30 noiembrie 2008, a fost validat mandatul senatorului Diaconu Mircea în Colegiul uninominal nr. 1 al Circumscriptiei electorale nr. 3 - Arges.

2. La data de 15 noiembrie 2010, Agentia Nationala de Integritate, în temeiul art. 12 alin. (1) si alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, s-a sesizat din oficiu cu privire la starea de incompatibilitate a domnului Mircea Diaconu, senator în Senatul României si director al Teatrului "C.I. Nottara" din Bucuresti.

Dupa efectuarea procedurii de informare si invitare în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1) si (2) din Legea nr. 176/2010, s-au primit confirmari postale cu mentiunile "destinatar lipsa domiciliu", "se aproba înapoierea" sau "a expirat termenul".

În urma analizei elementelor de incompatibilitate, la data de 26 ianuarie 2011, Agentia Nationala de Integritate a întocmit un raport de evaluare prin care a constatat starea de incompatibilitate a domnului Mircea Diaconu începând cu data de 19 decembrie 2008, când a fost validat în calitate de senator, întrucât detine simultan functia de director-manager în cadrul Teatrului "C.I. Nottara" din Bucuresti, functie de conducere specifica unei institutii publice, încalcând astfel dispozitiile art. 71 alin. (2) din Constitutia României, art. 81 alin. (2) si art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.

3. În temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, care prevede ca "Persoana care face obiectul evaluarii poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilitatii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanta de contencios administrativ", domnul Mircea Diaconu a contestat raportul Agentiei Nationale de Integritate la Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, solicitând anularea actului administrativ.

Prin Sentinta civila nr. 5.153, pronuntata în sedinta publica din 16 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucuresti a respins contestatia formulata de reclamant pentru urmatoarele argumente:

"[...] Cu privire la Hotarârea Senatului nr. 68 din 19 decembrie 2008 de validare a mandatului senatorului Mircea Diaconu, Curtea constata ca în raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari, s-a aratat ca <senatorul Diaconu Mircea, care deţine şi calitatea de director al Teatrului Nottara> nu se afla în stare de incompatibilitate în raport cu prevederile Legii nr. 161/2003 si ale Legii nr. 96/2006. La data de 19.12.2008, art. 82 lit. a) din Legea nr. 161/2003 sublinia si atunci incompatibilitatea parlamentarilor cu functia de director în institutii publice. [...]

Curtea constata ca senatorul Mircea Diaconu a fost de buna-credinta si a procedat legal când a solicitat si obtinut de la Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari o verificare privind situatia sa de incompatibilitate: prin raportul respectiv din data de 23.12.2008, s-a constatat ca acesta si ceilalti senatori nu se afla în stare de incompatibilitate.

Prin urmare, petentul a cumulat cele doua functii cu permisiunea Senatului. [...]

Curtea considera ca dat fiind avizul oferit de Senat, petentul nu este responsabil din punct de vedere contraventional, civil sau disciplinar pentru situatia constatata. [...]

Pe de alta parte, este incontestabil ca, potrivit dispozitiilor legale, exista incompatibilitate obiectiva între functia de senator si cea de director de institutie publica de cultura. [...]

Curtea a apreciat ca, desi petentul nu are nicio culpa în situatia data, în mod obiectiv, raportul de evaluare a constatat corect o stare de incompatibilitate prevazuta de normele legale."

4. Împotriva sentintei Curtii de Apel Bucuresti, domnul Mircea Diaconu a formulat recurs la Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal. Prin Decizia nr. 3.104, pronuntata în sedinta publica din 19 iunie 2012, instanta suprema a constatat ca instanta de fond a pronuntat o sentinta legala si temeinica si, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedura civila, a respins recursul, argumentând urmatoarele:

"În ceea ce priveste motivul de recurs privind încalcarea dreptului de aparare al recurentului prin faptul ca procedura de comunicare la domiciliul recurentului s-a întors la institutia A.N.I. cu mentiunea <destinatar lipsă domiciliu>, [...] nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuita prin propriul fapt (art. 108 alin. 4 din Codul de procedura civila), asa încât, având în vedere prevederile legale invocate si faptul ca Agentia Nationala de Integritate a folosit adresa de domiciliu mentionata de Serviciul Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date al Ministerului Administratiei si Internelor, se va constata nefondat acest motiv de recurs. [...]

Cât priveste fondul cererii recurentului-reclamant, [...] potrivit art. 2 si art. 5 alin. 2 din H.G. nr. 442/22 iulie 1994, institutiile publice de cultura si arta de sub autoritatea consiliilor locale, municipale, orasenesti, sunt între altele, institutiile profesioniste de spectacole si concerte care îsi desfasoara activitatea pe stagiuni, pe baza unui repertoriu, din aceasta categorie facând parte si teatrele.

Prin urmare, institutie publica, în sensul art. 81 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, este si teatrul, ca institutie publica de cultura si arta. [...]

Sustinerile recurentului ca nu exista nicio prevedere privind incompatibilitatea între calitatea de senator si cea de manager al unei institutii publice de cultura nu pot fi primite câta vreme, în raportul de evaluare, s-a retinut incompatibilitatea prin încalcarea dispozitiilor art. 81 alin. (2) si art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, care se refera la functii de conducere (de autoritate) în institutii publice (teatrul este o institutie publica de cultura si arta) si respectiv la director general sau director la institutii publice.

[...] Referitor la buna-credinta a recurentului în derularea activitatii de senator cumulata cu cea de director/manager la "Teatrul Nottara", în mod judicios a retinut si instanta fondului ca angajatorul acestuia, si anume Senatul, s-a aflat în eroare si l-a determinat si pe recurent sa se afle în stare de incompatibilitate în acesti ani, desigur neexistând astfel nicio culpa a recurentului."

Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie este irevocabila din data pronuntarii, 19 iunie 2012.

5. În sedinta din 29 octombrie 2012, Senatul României a luat în dezbatere punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari cu privire la situatia de incompatibilitate a domnului senator Mircea Diaconu, înscris la punctul 7 din ordinea de zi. Stenograma dezbaterilor parlamentare a fost publicata în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 106 din 7 noiembrie 2012.

Presedintele Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari, domnul senator Toni Grebla a prezentat plenului Senatului punctul de vedere al comisiei: "Biroul permanent a hotarât sa transmita Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari, pentru întocmirea unui punct de vedere, scrisoarea domnului senator Mircea Diaconu, prin care înainteaza un certificat de grefa, emis de Înalta Curte de Casatie si Justitie, care certifica formularea de catre Domnia Sa a unei contestatii în anulare în Dosarul nr. 1.195/2/2011.

În sedinta din 9 octombrie 2012, membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari, analizând scrisoarea domnului senator Mircea Diaconu, prin care solicita amânarea dezbaterii referitoare la punerea în aplicare a incompatibilitatii stabilite de catre Agentia Nationala de Integritate pâna la solutionarea caii extraordinare de atac, au hotarât, cu unanimitate de voturi, mentinerea punctului de vedere initial, adoptat în sedinta din 11 septembrie 2012, precizând ca formularea contestatiei în anulare nu suspenda executarea hotarârii judecatoresti definitive si irevocabile si nici efectele raportului de evaluare al Agentiei Nationale de Integritate."

În urma prezentarii punctului de vedere al comisiei, s-au succedat mai multe interventii ale senatorilor, însa, din cauza faptului ca niciun lider de grup parlamentar nu a propus continuarea discutiilor dupa ora 18.00, votul a fost amânat pentru sedinta din ziua urmatoare.

În data de 30 octombrie 2012, la punctul 6 din ordinea de zi a fost înscrisa discutarea punctului de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari cu privire la situatia de incompatibilitate a domnului senator Mircea Diaconu. Stenograma dezbaterilor parlamentare a fost publicata în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 107 din 7 noiembrie 2012.

Presedintele de sedinta, domnul senator Dan Radu Rusanu, vicepresedinte al Senatului, a constatat încheierea dezbaterilor care au avut loc în ziua precedenta si a supus votului, în procedura de vot secret electronic, "daca suntem de acord cu punctul de vedere privind situatia de incompatibilitate a domnului senator Mircea Diaconu". Cu "23 de voturi pentru, 32 de voturi împotriva si 10 abtineri. A fost respinsa."

 

IV. În ceea ce priveste notiunea de conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritati publice, Curtea Constitutionala a statuat, prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, ca acesta presupune "acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îsi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constând în declinarea competentei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intra în obligatiile lor". De asemenea, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, Curtea a retinut: "Conflictul juridic de natura constitutionala exista între doua sau mai multe autoritati si poate privi continutul ori întinderea atributiilor lor decurgând din Constitutie, ceea ce înseamna ca acestea sunt conflicte de competenta, pozitive sau negative, si care pot crea blocaje institutionale." În sfârsit, Curtea a mai statuat ca textul art. 146 lit. e) din Constitutie "stabileste competenta Curtii de a solutiona în fond orice conflict juridic de natura constitutionala ivit între autoritatile publice, iar nu numai conflictele de competenta nascute între acestea" (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008).

Fata de circumstantierea realizata în jurisprudenta citata cu privire la atributia conferita Curtii Constitutionale de art. 146 lit. e) din Constitutie, rezulta ca în prezenta cauza Curtea urmeaza sa se pronunte cu privire la faptul daca, prin votul exprimat în sedinta de plen a Senatului cu privire la starea de incompatibilitate a domnului senator Mircea Diaconu, Camera Parlamentului si-a arogat competente care, potrivit Constitutiei, nu îi apartin, a încalcat competenta puterii judecatoresti care pronuntase în prealabil o hotarâre judecatoreasca referitoare la aceasta problema, ori a creat orice alt conflict juridic de natura constitutionala.

Pentru solutionarea cererii ce formeaza obiectul dosarului de fata, Curtea Constitutionala trebuie sa se raporteze la textele din Legea fundamentala incidente pentru a determina competenta celor doua autoritati implicate: autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si autoritatea legiuitoare, reprezentata de Senatul României, pe de alta parte.

 

V. Cadrul juridic constitutional incident în solutionarea cererii privind constatarea unui conflict juridic de natura constitutionala: art. 1 alin. (4) care consacra principiul separatiei si echilibrului puterilor în stat, art. 16 alin. (2), potrivit caruia "Nimeni nu este mai presus de lege", art. 61 privitor la rolul si structura Parlamentului, art. 64 referitor la organizarea interna a Parlamentului, art. 124 - Înfaptuirea justitiei si art. 126 - Instantele judecatoresti.

 

VI. Aspectele constitutionale ale înfaptuirii justitiei sunt prevazute de titlul III - Autoritati publice, capitolul VI - Autoritatea judecatoreasca.

1. Sensul art. 124 alin. (1) din Constitutie este acela ca organele care înfaptuiesc justitia si care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constitutie, sunt instantele judecatoresti trebuie sa respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determina comportamentul persoanelor fizice si juridice în sfera publica si în circuitul civil. Dispozitia constitutionala consacra principiul legalitatii actului de justitie si trebuie corelata cu prevederea art. 16 alin. (2) din Constitutie care prevede ca "Nimeni nu este mai presus de lege" si cu cea a art. 124 alin. (3) din Constitutie, care prevede alte doua principii constitutionale: independenta judecatorului si supunerea lui numai legii. Aceste dispozitii guverneaza activitatea instantelor judecatoresti si fixeaza pozitia lor fata de lege. Este unanim acceptat ca atributiile judecatorului implica identificarea normei incidente, analiza continutului sau si o necesara aplicare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit. Astfel, în activitatea sa de interpretare a legii, judecatorul trebuie sa realizeze un echilibru între spiritul si litera legii, între exigentele de redactare si scopul urmarit de legiuitor, fara a avea competenta de a legifera, prin substituirea autoritatii competente în acest domeniu.

De aceea, justitia este o functie specifica sistemului autoritatilor publice, în virtutea careia relatiile conflictuale se solutioneaza printr-o hotarâre judecatoreasca, irevocabila, întemeiata pe un rationament juridic, care stabileste solutia judicioasa aplicabila situatiei de fapt care a generat conflictul prin raportare la prevederile legale existente.

În considerarea acestor argumente, Constitutia consacra principiul potrivit caruia "Justitia se înfaptuieste în numele legii", eliminând orice alta sursa care ar putea constitui un temei al arbitrariului sau al nedreptatii. Realizarea justitiei nu poate fi un act subiectiv, pro causa, al judecatorului, ci unul obiectiv, impartial, derivat din raportarea la lege a situatiei de fapt. Abaterea de la aceasta rigoare constitutionala - raportarea exclusiva la lege, bazata pe motive de subiectivitate, poate fi sanctionata prin intermediul cailor de atac prevazute de lege împotriva hotarârii judecatoresti.

2. Pe de alta parte, independenta instantelor judecatoresti este consacrata si de art. 126 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora "Competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege". Însa, din acelasi temei constitutional se deduce si plenitudinea de competenta a legiuitorului de a stabili gradele jurisdictionale, competenta instantelor judecatoresti pe nivele ierarhice, cât si procedura de urmat în procesele aflate pe rolul acestora.

3. Efectele hotarârilor judecatoresti. Înfaptuirea justitiei, în numele legii, are semnificatia ca actul de justitie izvoraste din normele legale, iar forta lui executorie deriva tot din lege. Altfel spus, hotarârea judecatoreasca reprezinta un act de aplicare a legii pentru solutionarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice si de eficientizare a normelor de drept substantial. Datorita acestui fapt, hotarârea judecatoreasca - desemnând tocmai rezultatul activitatii judiciare - reprezinta, fara îndoiala, cel mai important act al justitiei.

Hotarârea judecatoreasca, având autoritate de lucru judecat, raspunde nevoii de securitate juridica, partile având obligatia sa se supuna efectelor obligatorii ale actului jurisdictional, fara posibilitatea de a mai pune în discutie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecatii. Prin urmare, hotarârea judecatoreasca definitiva si irevocabila se situeaza în sfera actelor de autoritate publica, fiind învestita cu o eficienta specifica de catre ordinea normativa constitutionala.

Pe de alta parte, un efect intrinsec al hotarârii judecatoresti îl constituie forta executorie a acesteia, care trebuie respectata si executata atât de catre cetateni, cât si de autoritatile publice. Or, a lipsi o hotarâre definitiva si irevocabila de caracterul ei executoriu reprezinta o încalcare a ordinii juridice a statului de drept si o obstructionare a bunei functionari a justitiei.

 

VII. Rolul Parlamentului. Potrivit dispozitiilor constitutionale consacrate de art. 61 alin. (1), "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tarii." În îndeplinirea rolului constitutional, Parlamentul adopta legi (constitutionale, organice sau ordinare), hotarâri (regulamentele fiecarei Camere sau al Camerelor reunite, hotarâri privind modul de organizare si functionare a activitatii interne, hotarâri adoptate în virtutea prerogativelor constitutionale ale acestei autoritati, cum ar fi cele referitoare la învestirea Guvernului, la numirea membrilor unor autoritati publice, a Avocatului Poporului etc., sau hotarâri adoptate în temeiul unor dispozitii exprese ale Legii fundamentale) si motiuni.

Autonomia regulamentara de care beneficiaza cele doua Camere ale Parlamentului, în temeiul dispozitiilor constitutionale prevazute de art. 64 alin. (1), le da dreptul acestora de a dispune cu privire la propria organizare si procedurile de desfasurare a lucrarilor parlamentare.

Regulamentele parlamentare - Regulamentul Camerei Deputatilor, Regulamentul Senatului si Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului -, sub aspectul naturii lor juridice, sunt hotarâri ale Parlamentului. Ele sunt adoptate de catre fiecare Camera sau de Camerele reunite, nu în virtutea calitatii de putere legiuitoare a Parlamentului, ci în calitate de corpuri autonome, învestite cu o putere de organizare si functionare proprie. Fiecare Camera adopta propriul regulament, act cu caracter normativ de sine-statator, în conformitate cu competenta atribuita de Constitutie.

Autonomia regulamentara constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice si poate opera exclusiv în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentala. Autonomia regulamentara nu poate fi exercitata în mod discretionar, abuziv, cu încalcarea atributiilor constitutionale ale Parlamentului. Normele regulamentare reprezinta instrumentele juridice care permit desfasurarea activitatilor parlamentare în scopul îndeplinirii atributiilor constitutionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativa prin care poporul român îsi exercita suveranitatea nationala, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Constitutie (a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 209 din 7 martie 2012, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012).

Regulamentul parlamentar trebuie interpretat si aplicat cu buna-credinta si în spiritul loialitatii fata de Legea fundamentala.

 

VIII. În lumina celor expuse, apare cu evidenta faptul ca Parlamentul (fie Camera Deputatilor, fie Senatul), în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tarii, nu poate sa se substituie puterii judecatoresti, respectiv sa solutioneze, prin hotarâri proprii, litigii ce tin de competenta instantelor judecatoresti. De asemenea, legiuitorul nu poate modifica, suspenda sau stinge efectele unor hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.

Exemplificativa în acest sens este Decizia Curtii Constitutionale nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, prin care instanta constitutionala, în cadrul controlului a priori, a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor legale cuprinse în Legea privind masuri premergatoare reglementarii situatiei juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului dupa 23 august 1944, care prevedeau suspendarea judecarii proceselor privind bunurile avute în vedere de noua reglementare, aflate pe rolul instantelor judecatoresti, pâna la adoptarea unei noi legi. Argumentul principal al solutiei pronuntate de Curte a fost acela ca Parlamentul nu are dreptul sa intervina în procesul de realizare a justitiei.

 

IX. Normele de organizare interna - art. 179 - 184 din Regulamentul Senatului - prevad procedura de încetare a mandatului unui senator care se afla în stare de incompatibilitate, procedura care se finalizeaza, dupa caz, cu constatarea demisiei de drept de catre plenul Senatului - în situatia incompatibilitatii la dobândirea mandatului de senator sau cu aprobarea de catre Senat, cu votul majoritatii membrilor sai, a propunerilor cuprinse în raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari a Senatului - în situatia incompatibilitatii survenite în timpul exercitarii mandatului.

Desi, în aparenta, dispozitiile Regulamentului Senatului si cele ale Legii nr. 176/2010 opereaza o suprapunere de competenta între Camera Parlamentului, pe de o parte, si Agentia Nationala de Integritate si instantele judecatoresti, pe de alta parte, în realitate, cele doua reglementari prevad doua proceduri distincte cu privire la constatarea starii de incompatibilitate si efectele pe care le produce o atare constatare.

Incompatibilitatile sunt expres si limitativ prevazute de Constitutie si de legea speciala privind statutul parlamentarilor si preluate în cuprinsul Regulamentului Senatului. Ele reprezinta realitati obiective, a caror constatare, în conditiile reglementate de lege si de regulament, are ca efect încetarea de drept a mandatului de senator.

Astfel, este evident ca Senatul, în virtutea autonomiei parlamentare, poate constata, potrivit procedurii interne, atât starea de incompatibilitate, care este prevazuta de lege si de regulament, cât si încetarea de drept a mandatului de senator si vacanta locului respectiv.

În schimb, potrivit prevederilor Legii nr. 176/2010, Agentia Nationala de Integritate, prin raportul de evaluare, si ulterior instanta judecatoreasca învestita cu solutionarea contestatiei formulate împotriva acestui act administrativ nu pot constata decât starea de incompatibilitate în care se afla senatorul, fara a avea competente cu privire la dispunerea încetarii calitatii de senator. De aceea, dupa parcurgerea procedurii prevazute de lege, devin din nou incidente prevederile Regulamentului Senatului, raportul de evaluare, alaturi de hotarârea judecatoreasca definitiva si irevocabila constituind temeiul adoptarii hotarârii Senatului prin care se constata încetarea de drept a mandatului de senator si vacanta locului respectiv.

Autonomia regulamentara nu poate fi exercitata în mod discretionar, abuziv, cu încalcarea prevederilor constitutionale, legale si chiar regulamentare în vigoare. Acesta este argumentul principal care legitimeaza procedura instituita prin Legea nr. 176/2010, accesul la justitie constituind o garantie constitutionala în favoarea parlamentarului împotriva abuzului autoritatii administrative (Agentia Nationala de Integritate), pe de o parte, cât si împotriva abuzului autoritatii legiuitoare (reprezentata de Senatul României), pe de alta parte, garantie menita sa asigure o protectie sporita mandatului pe care parlamentarul îl exercita.

 

X. Curtea Constitutionala retine existenta unei situatii similare, cu valoare de precedent în practica parlamentara, cazul de incompatibilitate constatat în privinta domnului deputat Sergiu Andon. Astfel, prin Hotarârea Camerei Deputatilor nr. 30/2012 privind constatarea încetarii unui mandat de deputat, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 11 septembrie 2012, Camera Deputatilor a constatat încetarea de drept a calitatii de deputat a domnului Sergiu Andon si a declarat vacant locul de deputat, în temeiul dispozitiilor art. 70 alin. (2) din Constitutie, ale art. 7 alin. (1) si (3) din Legea nr. 96/2006, ale art. 47 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, ale art. 25 si art. 34 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, precum si ale art. 208 din Regulamentul Camerei Deputatilor, aprobat prin Hotarârea Camerei Deputatilor nr. 8/1994.

 

XI. Senatul nu are competenta constitutionala de a realiza justitia, respectiv de a solutiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, întinderea si exercitarea drepturilor lor subiective. Orice interpretare care conduce la înfaptuirea competentelor constitutionale exclusive ce apartin altei autoritati publice, astfel cum sunt acestea precizate în titlul III din Legea fundamentala, da nastere unui conflict juridic de natura constitutionala între respectivele autoritati.

Procesul civil constituie activitatea desfasurata de instanta, parti, organe de executare si alte persoane sau organe care participa la înfaptuirea de catre instantele judecatoresti a justitiei în cauzele civile, în vederea realizarii sau stabilirii drepturilor si intereselor civile deduse judecatii si executarii silite a hotarârilor judecatoresti. Asadar, procesul civil parcurge doua faze: faza judiciara si faza executorie, executarea hotarârii judecatoresti fiind, deci, circumscrisa notiunii de "proces".

În acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciara definitiva si obligatorie sa ramâna inoperanta, în detrimentul unei parti, într-adevar, nu ar fi de înteles ca art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sa descrie în detaliu garantiile procedurii - echitate, publicitate si celeritate - acordate partilor si sa nu apere punerea în aplicare a deciziilor judiciare. [...] Executarea unei sentinte sau a unei hotarâri, indiferent carei jurisdictii ar apartine, trebuie deci considerata ca facând parte integranta din proces, în sensul art. 6" (Hotarârea din 19 martie 1997 pronuntata în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40).

Or, prin punerea în discutia plenului Senatului a Sentintei civile nr. 5.153 din 16 septembrie 2011 a Curtii de Apel Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 3.104 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sentinta care constata starea de incompatibilitate a domnului senator Mircea Diaconu, urmata de votul negativ privind punerea în executare a acestei hotarâri, Senatul a actionat ca o instanta ierarhic superioara, ceea ce afecteaza principiul fundamental al statului de drept, respectiv principiul separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - în cadrul democratiei constitutionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentala.

Mai mult, Curtea observa si retine ca teza potrivit careia o Camera a Parlamentului poate, în virtutea dispozitiilor regulamentare proprii, sa cenzureze sub orice aspect o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila, care a dobândit autoritate de lucru judecat, echivaleaza cu transformarea acestei autoritati în putere judecatoreasca, concurenta cu instantele judecatoresti în ceea ce priveste înfaptuirea justitiei. Legitimarea unui astfel de act ar avea ca efect acceptarea ideii ca, în România, exista persoane/institutii/autoritati carora nu le sunt opozabile hotarârile judecatoresti pronuntate de instantele prevazute de Constitutie si de lege, deci care sunt mai presus de lege. Ori, o astfel de interpretare data dispozitiilor referitoare la autonomia regulamentara este în vadita contradictie cu dispozitiile art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 124 si art. 126 alin. (1) din Constitutie.

Din aceasta perspectiva, Curtea observa ca, prin votul negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatata irevocabil printr-o hotarâre judecatoreasca, Senatul a actionat ultra vires, arogându-si competente care apartin puterii judecatoresti. Prin urmare, Curtea constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala între autoritatea judecatoreasca si autoritatea legiuitoare, reprezentata de Senatul României, de natura a împiedica puterea judecatoreasca sa îsi îndeplineasca atributiile constitutionale si legale cu care a fost învestita.

Curtea Constitutionala, în virtutea dispozitiilor art. 142 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora ea "este garantul suprematiei Constitutiei", are obligatia sa solutioneze conflictul, aratând conduita în acord cu prevederile constitutionale la care autoritatile publice trebuie sa se conformeze.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constitutie, "Deciziile Curtii Constitutionale se publica în Monitorul Oficial al României. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor". Efectul ex nunc al actelor Curtii constituie o aplicare a principiului neretroactivitatii, garantie fundamentala a drepturilor constitutionale de natura a asigura securitatea juridica si încrederea cetatenilor în sistemul de drept, o premisa a respectarii separatiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.

Pe cale de consecinta, efectele deciziei Curtii nu pot viza decât actele, actiunile, inactiunile sau operatiunile ce urmeaza a se înfaptui în viitor de catre autoritatile publice implicate în conflictul juridic de natura constitutionala.

În ceea ce priveste autoritatea legiuitoare, reprezentata de Senatul României, cea care a declansat conflictul constatat de Curte, conduita conforma Constitutiei rezulta din cele statuate mai sus, si anume exercitarea competentelor stabilite de lege si regulamentul propriu în conformitate cu prevederile constitutionale referitoare la separatia puterilor în stat si, deci, abtinerea de la orice actiune care ar avea ca efect subrogarea în atributiile altei autoritati publice. Prin urmare, Senatul are obligatia de a lua act de existenta starii de incompatibilitate, potrivit celor statuate prin Sentinta civila nr. 5.153 din 16 septembrie 2011 a Curtii de Apel Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 3.104 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, si de a constata încetarea de drept a calitatii de senator a domnului Mircea Diaconu, în temeiul art. 7 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor.

Curtea subliniaza în acest context importanta, pentru buna functionare a statului de drept, a colaborarii dintre puterile statului, care ar trebui sa se manifeste în spiritul normelor de loialitate constitutionala, comportamentul loial constituind o garantie a principiului separatiei si echilibrului puterilor în stat.

 

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispozitiile art. 1 alin. (3) si (4), art. 61 alin. (1), art. 80 alin. (2), art. 115, art. 126 alin. (1), (2) si (3) si ale art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), art. 34 si ale art. 35 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

Curtea constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala între autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, si autoritatea legiuitoare, reprezentata de Senatul României, conflict declansat prin refuzul Senatului României de a lua act de încetarea de drept a calitatii de senator a domnului Mircea Diaconu, prin ramânerea definitiva si irevocabila a hotarârii judecatoresti prin care se constata starea de incompatibilitate a acestuia.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica presedintelui Senatului si presedintelui Înaltei Curti de Casatie si Justitie si se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 21 noiembrie 2012 si la aceasta au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecatori.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
 
Magistrat-asistent-sef,
Mihaela Senia Costinescu
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf