Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecator

Petre Lazaroiu - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Ion Predescu - judecator

Puskas Valentin Zoltan - judecator

Tudorel Toader - judecator

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Catalina Gliga.

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie invocata de Constantin Stan în Dosarul nr. 47.415/3/2009 (257/2012) al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.089D/2012.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinita.

Cauza fiind în stare de judecata, presedintele Curtii acorda cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiata, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în aceasta materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2012, pronuntata în Dosarul nr. 47.415/3/2009 (257/2012), Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie invocata de Constantin Stan, într-o cauza având ca obiect constatarea nulitatii absolute a unui contract de vânzare-cumparare privind un imobil cu destinatia de locuinta, preluat în mod abuziv.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arata, în esenta, ca limitarea dreptului la actiune pentru constatarea nulitatii absolute a contractelor de înstrainare a unor imobile încheiate cu fraudarea legii sau având o cauza ilicita ori imorala încalca prevederile art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit carora orice persoana are dreptul la respectarea bunurilor sale. Se sustine ca, în acest mod, este golit de continut principiul de drept restitutio in integrum, în conditiile în care fostul proprietar este în imposibilitate de a-si apara dreptul de proprietate asupra unui imobil preluat în mod abuziv de catre stat. În opinia autorului exceptiei, se creeaza o situatie discriminatorie între fostii proprietari, în functie de obiectul contractului de vânzare-cumparare lovit de nulitate absoluta, respectiv un imobil nationalizat sau orice alt bun. Astfel, prin împlinirea termenului de prescriptie a dreptului la actiune în constatarea nulitatii absolute a unui contract de vânzare-cumparare având ca obiect un imobil nationalizat, este încalcat si principiul constitutional al garantarii si ocrotirii dreptului de proprietate, prevazut de art. 44 din Constitutie, realizându-se si o limitare a liberului acces la justitie, potrivit art. 21 din Legea fundamentala.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiata, pentru considerentele statuate în mod constant în jurisprudenta Curtii Constitutionale în aceasta materie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate invocate.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl reprezinta prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.

Textul de lege criticat are urmatorul cuprins: "(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie în termen de un an de la data intrarii în vigoare a prezentei legi."

Termenul de un an a fost prelungit succesiv prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2001, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, si prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 145/2001, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, textul de lege criticat contravine dispozitiilor art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justitie si art. 44 - Dreptul de proprietate privata.

De asemenea, se invoca dispozitiile art. 1 - Protectia proprietatii din primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din aceeasi Conventie.

Examinând exceptia, Curtea constata ca prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 au mai facut obiect al controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi dispozitii din Legea fundamentala, invocate si în prezenta cauza, si cu o motivare asemanatoare, Curtea respingând în mod constant exceptiile de neconstitutionalitate invocate.

Astfel, prin Deciziile nr. 296 din 8 iulie 2003, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, nr. 428 din 13 septembrie 2005, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 17 octombrie 2005, nr. 430 din 15 aprilie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, sau nr. 200 din 10 februarie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 30 martie 2011, Curtea a retinut ca institutia prescriptiei, în general, si termenele în raport cu care îsi produce efectele aceasta nu pot fi considerate ca îngradiri ale accesului liber la justitie, finalitatea lor fiind, dimpotriva, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitarii în conditii optime a acestui drept constitutional, prevenindu-se eventualele abuzuri si limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilitatii si securitatii raporturilor juridice civile.

Prin aceleasi decizii, Curtea a retinut ca exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, carora li se subsumeaza si instituirea unor termene, dupa a caror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibila. Or, art. 45 din Legea nr. 10/2001 recunoaste dreptul titularului la exercitarea actiunii în constatarea nulitatii absolute a actelor juridice de înstrainare a imobilelor preluate în mod abuziv si asigura posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen impus de ratiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stari de incertitudine prelungite în ceea ce priveste raporturile juridice civile, precum si de asigurarea stabilitatii si securitatii acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate.

De asemenea, Curtea a retinut ca imprescriptibilitatea unor drepturi, consfintita, în anumite cazuri, cu titlu de principiu în legislatia civila, nu este consacrata ca atare de Constitutie. Asa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor ratiuni majore, sa deroge de la acest principiu, asa cum a procedat prin norma dedusa controlului, fara a îndreptati calificarea reglementarii respective ca fiind neconstitutionala.

Analizând compatibilitatea solutiei legislative criticate cu dispozitiile art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitor la protectia proprietatii, si art. 6 paragraful 1 din aceeasi conventie, privind dreptul la un proces echitabil, raportate la art. 20 din Constitutie, Curtea a retinut, în esenta, ca aceasta se armonizeaza cu aceste prevederi, având ca scop asigurarea stabilitatii si securitatii raporturilor civile, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate. În acest sens s-a pronuntat Curtea prin Decizia nr. 564 din 16 decembrie 2004, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 27 ianuarie 2005, si Decizia nr. 91 din 4 martie 2004, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 aprilie 2004.

De asemenea, prin Decizia nr. 78 din 2 februarie 2006, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 22 februarie 2006, referitor la sustinerile autorului exceptiei potrivit carora prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 creeaza o inegalitate între persoanele care revendica imobile ce cad sub incidenta acestui act normativ special si persoanele care revendica alte categorii de imobile, ceea ce contravine principiului constitutional al egalitatii în drepturi, Curtea a constatat ca textul de lege criticat se aplica în mod egal tuturor persoanelor ce se încadreaza în ipoteza normei legale, fara nicio discriminare pe considerente arbitrare, astfel încât nu este îndreptatita calificarea normei legale de referinta ca fiind neconstitutionala.

De altfel, în jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a statuat ca întelesul art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie vizeaza egalitatea în drepturi între cetateni în ceea ce priveste recunoasterea în favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale, iar nu si identitatea de tratament juridic în aplicarea unor masuri, indiferent de natura lor. Ca atare, este justificata admisibilitatea unui statut juridic diferit fata de anumite categorii de persoane, cum este situatia persoanelor îndreptatite la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv, ce cad sub incidenta Legii nr. 10/2001, situatie distincta de cea a altor proprietari neposesori ce revendica categorii de imobile diferite.

Solutiile adoptate, ca si considerentele pe care acestea s-au întemeiat, îsi mentin valabilitatea si în cauza de fata, întrucât nu au aparut împrejurari noi care sa determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale în aceasta materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie invocata de Constantin Stan în Dosarul nr. 47.415/3/2009 (257/2012) al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publica din data de 20 noiembrie 2012.