Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 967 din 20 noiembrie 2012

Referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 pct. 1^1 si art. 299 alin. 1^1 din Codul de procedura civila

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecator

Petre Lazaroiu - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Ion Predescu - judecator

Puskas Valentin Zoltan - judecator

Tudorel Toader - judecator

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Catalina Gliga.

 

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 pct. 1^1 si art. 299 pct. 1^1 din Codul de procedura civila, exceptie invocata de Asociatia de Proprietari Bloc 1, Str. Alunisului nr. 180, sectorul 4 din Bucuresti, în Dosarul nr. 18.420/4/2010 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a civila si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.021D/2012.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinita.

Cauza fiind în stare de judecata, presedintele Curtii acorda cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicita admiterea exceptiei de neconstitutionalitate. În acest sens, arata ca eliminarea singurei cai de atac împotriva hotarârilor pronuntate de judecatorii în procesele si cererile privind creante având ca obiect sume de bani de pâna la 2.000 lei inclusiv echivaleaza cu imposibilitatea exercitarii unui control judecatoresc efectiv asupra hotarârilor judecatoresti prin care prima instanta solutioneaza cauza.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

 

Prin Decizia civila nr. 845R din 26 martie 2012, pronuntata în Dosarul nr. 18.420/4/2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 pct. 1^1 si art. 299 pct. 1^1 din Codul de procedura civila, exceptie invocata de Asociatia de Proprietari Bloc 1, Str. Alunisului nr. 180, sectorul 4 din Bucuresti, într-o cauza având ca obiect solutionarea unei actiuni privind obligarea la plata unei sume de bani.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca, potrivit teoriei dreptului procesual civil, notiunea juridica de "hotarâri judecatoresti pronuntate în prima si ultima instanta" se refera la acele hotarâri împotriva carora se poate exercita doar calea de atac a recursului, nu si apelul. În temeiul dispozitiilor art. 299 alin. 1^1 din Codul de procedura civila, cu modificarile si completarile ulterioare, criticat în prezenta cauza, legiuitorul a schimbat sensul acestei notiuni juridice, prin eliminarea recursului, atunci când acesta constituia singura cale de atac împotriva unei hotarâri judecatoresti definitive.

Se mai arata ca posibilitatea exercitarii recursului nu are semnificatia asigurarii dublului grad de jurisdictie, având în vedere ca recursul nu are caracter devolutiv, nu conduce la o noua judecata în fond, ci este o cale de atac care asigura un control de legalitate asupra hotarârii judecatoresti atacate. Astfel, în opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, eliminarea caii de atac a recursului împotriva hotarârilor judecatoresti pronuntate în cererile privind creante având ca obiect sume de bani de pâna la 2.000 de lei inclusiv contravine principiului constitutional al egalitatii în drepturi, dat fiind faptul ca o astfel de hotarâre judecatoreasca nu poate fi supusa niciunei cai de atac, spre deosebire de un act al unui organism cu activitatea jurisdictionala, care poate fi contestat.

Se mai sustine ca, în acord cu dispozitiile art. 47 cuprins în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, orice persoana ale carei drepturi au fost încalcate, fie si printr-o hotarâre judecatoreasca, trebuie sa aiba posibilitatea sa solicite reexaminarea cauzei sale sub aspectul legalitatii.

De asemenea, în opinia autorului exceptiei, imposibilitatea exercitarii cailor ordinare de atac asupra unei hotarâri judecatoresti prin care se solutioneaza cauza echivaleaza cu încalcarea accesului liber la justitie si a dreptului la un proces echitabil, prin restrângerea incompatibila cu dispozitiile art. 53 din Legea fundamentala a exercitiului unor drepturi procesuale.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiata, aratând ca textele de lege criticate se circumscriu marjei de apreciere a legiuitorului de care acesta dispune în ceea ce priveste reglementarea cadrului legal în care pot fi exercitate caile de atac împotriva hotarârilor judecatoresti.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciaza ca textele de lege criticate sunt constitutionale. În acest sens, arata ca stabilirea unor cai de atac diferite pentru categorii de litigii distincte nu este de natura sa creeze discriminari, solutiile legislative diferite fiind impuse de necesitatea asigurarii celeritatii în solutionarea cauzelor aflate pe rolul instantelor de judecata. De asemenea, eliminarea caii de atac a recursului în aceasta materie nu îngradeste accesul liber la justitie al persoanelor interesate si nu contravine dreptului la un proces echitabil sau dreptului la un recurs efectiv la o instanta nationala, ci urmareste sa contribuie la solutionarea cauzei într-un termen rezonabil, fara a institui restrângeri nejustificate ale exercitiului unor drepturi ori al unor libertati.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

 

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezulta din actul de sesizare, îl reprezinta prevederile art. 1 pct. 1^1 si art. 299 pct. 1^1 din Codul de procedura civila.

Curtea retine ca art. 299 din Codul de procedura civila cuprinde 3 alineate, numerotate 1, 1^1 si 2, astfel încât, în acord si cu motivarea autorului exceptiei de neconstitutionalitate, urmeaza sa retina ca obiect al exceptiei prevederile art. 1 pct. 1^1 si art. 299 alin. 1^1 din Codul de procedura civila, texte de lege introduse prin dispozitiile art. I pct. 1 si pct. 28 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Textele de lege criticate au urmatorul continut:

- Art. 1 pct. 1^1: "Judecatoriile judeca: (...) 1^1. În prima si ultima instanta, procesele si cererile privind creante având ca obiect plata unei sume de bani de pâna la 2.000 lei inclusiv;";

- Art. 299 alin. 1^1: "1^1: Nu sunt supuse recursului hotarârile pronuntate în cererile prevazute la art. 1 pct. 1^1."

În opinia autorului exceptiei, actele normative criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justitie, art. 53 - Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si art. 129 - Folosirea cailor de atac.

De asemenea, sunt invocate dispozitiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil si art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si prevederile art. 47 - Dreptul la o cale de atac eficienta si la un proces echitabil cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta este întemeiata si urmeaza a fi admisa, pentru urmatoarele considerente:

În ceea ce priveste reglementarea cailor de atac împotriva hotarârilor judecatoresti, în jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat ca, în conformitate cu dispozitiile art. 126 alin. (2) din Constitutie, legiuitorul are competenta exclusiva de a institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, precum si modalitati speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificatia liberului acces la justitie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecatoresti si la toate caile de atac (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, deciziile nr. 66 din 14 aprilie 1997, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997, nr. 622 din 26 iunie 2007, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, nr. 590 din 4 mai 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 3 iunie 2010, sau nr. 1.137 din 13 septembrie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 5 octombrie 2011, nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012).

De asemenea, în legatura cu dispozitiile art. 129 din Constitutie, în jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a statuat ca Legea fundamentala nu cuprinde dispozitii cu privire la obligativitatea existentei tuturor cailor de atac, ci statueaza referitor la posibilitatea partilor interesate si a Ministerului Public de a exercita caile de atac, în conditiile legii (în acest sens sunt deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 16 din 21 ianuarie 2003, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 20 februarie 2003, nr. 1.046 din 14 iulie 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 19 august 2009, nr. 1.034 din 14 septembrie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 16 noiembrie 2010, sau nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).

Curtea constata însa ca, în reglementarea normelor de procedura referitoare la exercitarea cailor de atac, legiuitorul este tinut de respectarea tuturor normelor si principiilor constitutionale de referinta, iar eventualele limitari aduse conditiilor de exercitare a cailor de atac nu trebuie sa aduca atingere dreptului în substanta sa.

Astfel, asa cum s-a retinut prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, statul are obligatia de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justitie, astfel încât eliminarea singurei cai de atac în materie, si anume a recursului, echivaleaza cu golirea de continut a dispozitiilor art. 129 din Constitutie, potrivit carora: "Împotriva hotarârilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, în conditiile legii."

În prezenta cauza, Curtea constata ca prin dispozitiile art. I pct. 1 si pct. 28 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor a fost eliminata orice cale de atac împotriva hotarârilor pronuntate asupra fondului de catre judecatorii, în cauze al caror obiect îl constituie obligarea la plata unei sume de bani de pâna la 2.000 lei inclusiv, ceea ce echivaleaza cu imposibilitatea examinarii cauzei de catre o instanta de control judiciar, la un grad superior de jurisdictie, sub toate aspectele legalitatii si temeiniciei hotarârii pronuntate de prima instanta.

Curtea constata ca pragul valoric de 2.000 lei al obiectului litigiului nu poate constitui un criteriu de natura sa justifice instituirea unui tratament juridic diferit în privinta exercitarii cailor de atac împotriva hotarârilor judecatoresti pronuntate asupra fondului cauzei, pentru aceleasi categorii de litigii, si anume cererile privind creante având ca obiect plata unei sume de bani. Solutia legislativa criticata creeaza o situatie de inegalitate juridica în cadrul aceleiasi categorii de justitiabili, valoarea pecuniara a obiectului pricinii neputând fi considerata un criteriu suficient, de natura sa asigure o judecata echitabila, care sa conduca la cercetarea si aprecierea tuturor aspectelor relevante pentru pronuntarea unei solutii definitive si irevocabile.

Astfel, Curtea constata ca eliminarea controlului judiciar asupra hotarârii pronuntate de judecatorie, în procesele si cererile privind creante având ca obiect sume de bani de pâna la 2.000 lei inclusiv, aduce atingere principiului constitutional referitor la egalitatea în fata legii, astfel cum este reglementat prin art. 16 din Constitutie, golind de continut dispozitiile art. 129 din Constitutie.

În acest context, Curtea apreciaza ca principiul constitutional al egalitatii în fata legii, fara privilegii si discriminari, principiu preluat si în legislatia infraconstitutionala, respectiv art. 7 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, presupune faptul ca toate persoanele aflate în aceeasi situatie juridica au o vocatie egala de a fi judecate de aceleasi instante judecatoresti si dupa aceleasi reguli de procedura, incluzând administrarea probelor, asigurarea dreptului la aparare sau la folosirea acelorasi cai de atac, fara nicio discriminare pe criterii de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, avere, origine ori conditie sociala sau alte criterii discriminatorii. Or, în speta, imposibilitatea exercitarii oricarei cai de atac de catre partile unui proces, determinata de un criteriu subiectiv, de natura pecuniara, legat de valoarea obiectului cauzei deduse judecatii, este de natura sa împiedice aplicarea efectiva a principiilor constitutionale ale egalitatii în drepturi, în general, si egalitatii în fata justitiei, în special, cuprinse în art. 16 alin. (1) si (2) si art. 124 alin. (2) din Legea fundamentala.

De asemenea, Curtea constata, în acord cu jurisprudenta sa (a se vedea deciziile nr. 45 din 14 martie 2000, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000, sau nr. 84 din 4 mai 2000, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 8 august 2000), ca semnificatia sintagmei "în conditiile legii", cuprinsa în dispozitiile art. 129 din Constitutie, se refera la conditiile procedurale de exercitare a cailor de atac si nu are în vedere imposibilitatea exercitarii oricarei cai de atac împotriva hotarârilor judecatoresti prin care se solutioneaza fondul cauzei.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca sunt încalcate si dispozitiile constitutionale cuprinse în art. 53 alin. (2) teza finala, potrivit carora masura restrângerii exercitiului unui drept sau al unei libertati consacrate constitutional trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata în mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului ori a libertatii, conditii cumulative care, prin prisma argumentatiei anterior expuse, nu sunt întrunite în privinta normelor de procedura criticate în prezenta cauza.

Referitor la invocarea încalcarii dispozitiilor art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, în jurisprudenta sa (spre exemplu, în deciziile nr. 66 din 27 februarie 2001, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 4 aprilie 2001, nr. 485 din 20 aprilie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010, nr. 499 din 20 aprilie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 11 iunie 2010, nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, sau nr. 1.460 din 9 noiembrie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2011), Curtea a statuat ca aceasta prevedere conventionala nu impune un anumit numar al gradelor de jurisdictie sau un anumit numar al cailor de atac, ci presupune existenta posibilitatii efective de a supune judecatii unei instante nationale cazul violarii unui drept consacrat de Conventie.

Or, în cauza, Curtea nu poate retine încalcarea acestei dispozitii conventionale, analizate prin prisma prevederilor art. 20 din Constitutie, câta vreme textele de lege criticate îndeplinesc aceasta exigenta esentiala, si anume posibilitatea persoanei de a se adresa unei instante de judecata, în examinarea unei plângeri întemeiate pe o dispozitie a Conventiei.

În ceea ce priveste invocarea prevederilor art. 47 - Dreptul la o cale de atac eficienta si la un proces echitabil, cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea constata ca raportarea acestor prevederi cuprinse într-un act având aceeasi forta juridica ca si tratatele constitutive ale Uniunii Europene trebuie sa se faca la dispozitiile art. 148 din Constitutie, iar nu la cele cuprinse în art. 20 din Legea fundamentala, care se refera la tratatele internationale privind drepturile omului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 206 din 6 martie 2012, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 17 aprilie 2012).

Cu privire la aceasta critica de neconstitutionalitate sunt incidente considerentele de principiu retinute de Curte prin Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012, potrivit carora prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sunt aplicabile în controlul de constitutionalitate în masura în care asigura, garanteaza si dezvolta prevederile constitutionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în masura în care nivelul lor de protectie este cel putin la nivelul normelor constitutionale în domeniul drepturilor omului.

Or, în conditiile în care prevederile art. 47 din acest act al Uniunii Europene se refera, între altele, si la posibilitatea persoanei de a se adresa unei instante de judecata, în examinarea unei plângeri întemeiate pe încalcarea unor drepturi si libertati garantate de dreptul Uniunii, Curtea constata ca, în prezenta cauza, textele de lege criticate nu contravin acestor dispozitii europene, analizate prin prisma dispozitiilor art. 148 din Constitutie.

 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

Admite exceptia de neconstitutionalitate invocata de Asociatia de Proprietari Bloc 1, Str. Alunisului nr. 180, sectorul 4 din Bucuresti, în Dosarul nr. 18.420/4/2010 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a civila si constata ca prevederile art. 1 pct. 1^1 si art. 299 alin. 1^1 din Codul de procedura civila sunt neconstitutionale.

Definitiva si general obligatorie.

Prezenta decizie se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.

Pronuntata în sedinta publica din data de 20 noiembrie 2012.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
 
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf