Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 892 din 25 octombrie 2012

Referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii si de divertisment, in ansamblul sau, precum si, in special, ale art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 35/1994

Augustin Zegrean - presedinte

Petre Lazaroiu - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Ion Predescu - judecator

Puskas Valentin Zoltan - judecator

Tudorel Toader - judecator

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen Catalina-Gliga.

 

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii si de divertisment, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Cat Music" - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 45.351/3/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 835D/2012.

La apelul nominal raspunde, pentru autorul exceptiei de neconstitutionalitate, avocat Nicolae Viorel Dinu, din Baroul Bucuresti, cu delegatie depusa la dosar, lipsind cealalta parte, procedura de citare fiind legal îndeplinita.

Cauza fiind în stare de judecata, presedintele acorda cuvântul reprezentantului autorului exceptiei de neconstitutionalitate, care solicita admiterea acesteia si depune note scrise la dosar.

În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate extrinseca sustine, în esenta, ca Legea nr. 35/1994, fiind una veche, a fost înlocuita prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, care reglementeaza mai clar obligatia de a contribui cu o suma la anumite organizatii de creatori. În acest sens arata ca în prezent exista doua reglementari paralele care se suprapun, fiind astfel nerespectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative. De asemenea, invoca jurisprudenta Curtii referitoare la obligatia constitutionala de a respecta legile, respectiv Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 si Decizia nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, în care Curtea a retinut ca încalcarea acestei obligatii are drept consecinta nesocotirea art. 1 alin. (5) si, implicit, art. 1 alin. (3) din Constitutie.

Cu referire la critica de neconstitutionalitate intrinseca sustine ca, potrivit legii, impozitul este definit ca o contributie baneasca cu titlu nerambursabil datorata bugetului de stat de catre persoanele fizice si juridice pentru veniturile pe care le obtin sau pentru bunurile pe care le poseda, or, în speta, timbrul muzical care reprezinta o contributie stabilita în raport cu vânzarile debitorului acestei obligatii se califica drept un impozit. De asemenea, sustine ca în sprijinul acestei calificari este si faptul ca în cazul nevirarii la termen a sumelor încasate si datorate cu titlu de timbru muzical se aplica penalitati care se fac venit la bugetul de stat, situatie proprie creantelor bugetare. Faptul ca veniturile aferente colectarii unui impozit cu titlu de timbru muzical se fac venit la bugetul unor entitati private contravine art. 16 si 44 din Constitutie. Totodata, arata ca exista un conflict între Legea nr. 35/1994 si art. 56 din Constitutie prin aceea ca nu a existat o situatie exceptionala care sa justifice impunerea unei asemenea sarcini fiscale si prin faptul ca se instituie un sistem ce permite anumitor entitati de drept privat sa impuna o sarcina fiscala fara realizarea unui contraserviciu public.

Mai arata ca timbrele reglementate prin Legea nr. 35/1994 pot fi calificate si ca taxe parafiscale, concept al doctrinei, nefiind cuprinse în legi fiscale, si care se caracterizeaza prin faptul ca au o alta destinatie decât impozitele, respectiv beneficiarii acestora pot fi persoane juridice de drept public sau privat.

Mai invoca si practica judecatoreasca cu privire la obligatia microîntreprinderilor de a plati pentru sediul social o taxa lunara privind serviciul public de radiodifuziune si televiziune, unde s-a facut distinctie în ceea ce priveste plata acestor taxe între persoanele juridice beneficiare si cele care nu au calitatea de beneficiar al serviciilor publice de radiodifuziune si televiziune.

Mai sustine ca timbrul muzical, fiind impus numai anumitor persoane, respectiv celor care sunt implicate în vânzarea de produse muzicale, în raport cu celelalte categorii de agenti comerciali care obtin venituri din activitati economice având ca obiect produsele muzicale, conduce la dezechilibrarea mediului concurential, fiind astfel încalcat si art. 135 alin. (2) din Constitutie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiata si arata ca taxele prevazute de Legea nr. 35/1994 nu reprezinta un impozit, ci o taxa parafiscala. Prin urmare, nu poate fi retinuta nici încalcarea art. 56 din Constitutie, întrucât aceste taxe nu sunt sarcini fiscale. Mentioneaza jurisprudenta Curtii în materie, respectiv Decizia nr. 1.494 din 15 noiembrie 2011.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

 

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2011 si prin Încheierea de completare din 15 martie 2012, pronuntate în Dosarul nr. 45.351/3/2010, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii si de divertisment.

Exceptia de neconstitutionalitate a fost invocata de Societatea Comerciala "Cat Music" - S.R.L. din Bucuresti într-o cauza având ca obiect solutionarea unei cereri de obligare a autorului exceptiei de neconstitutionalitate la plata timbrului muzical, aflat în stadiul procesual al apelului.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arata, în esenta, ca legea criticata prevede înfiintarea a 8 categorii de timbre, respectiv literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, arhitecturii si de divertisment, ce se constituie ca impozite ale caror beneficiari sunt organizatiile de creatori.

De asemenea, se mai sustine ca legea criticata încalca principiul egalitatii consacrat de Constitutie prin aceea ca transforma o entitate privata, respectiv Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din România, în beneficiar al unui impozit. Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca timbrul muzical, potrivit legii criticate, reprezinta un impozit, un element care contribuie la aceasta calificare fiind si faptul ca, în cazul nevirarii la termen a sumelor încasate si datorate cu titlu de timbru muzical, se aplica penalitati ce se fac venit la bugetul de stat, situatie proprie creantelor bugetare. Or, subiecte ale raporturilor bugetare sunt statul si persoanele fizice si juridice, debitoare ale creantelor bugetare.

Faptul ca veniturile aferente colectarii unui impozit cu titlu de timbru muzical se fac venit la bugetul unor entitati private, si nu la bugetul de stat, contravine principiului egalitatii în drepturi, dar si garantarii echidistante a proprietatii private, indiferent de titular, conform art. 44 din Constitutie.

În continuare, autorul exceptiei mai arata ca, întrucât timbrul muzical nu este menit sa contribuie la cheltuielile publice, nu exista o situatie exceptionala care sa justifice impunerea unei asemenea sarcini fiscale, contravenind Legii fundamentale, ce delimiteaza sfera generala a impozitelor si taxelor cu caracter ordinar, fiind astfel încalcate prevederile art. 56 alin. (3) din Constitutie. Or, în acest caz, caracterul exceptional al perceperii timbrului muzical nu se justifica nici din punct de vedere temporal, dat fiind faptul ca acesta se percepe înca din anul 1994, si nici din punct de vedere material, beneficiarii acestui impozit fiind persoane private.

Autorul exceptiei sustine ca legea criticata instituie un sistem ce permite unei entitati de drept privat sa impuna o sarcina fiscala fara realizarea unui contraserviciu public, ceea ce încalca prevederile art. 56 alin. (2) din Constitutie. Dispozitiile Legii nr. 35/1994 încalca principiul constitutional al justei asezari a sarcinilor fiscale consacrat de art. 56 alin. (2) prin faptul ca instituie o discriminare negativa arbitrara a entitatilor implicate în vânzarea de produse muzicale în raport cu toti ceilalti subiecti de drept care realizeaza venituri din raporturile comerciale implicând produsele muzicale.

De asemenea, mai arata ca prin intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, prin care s-a reglementat o remuneratie justa cu titlu compensatoriu pentru utilizarea operelor sau produselor purtatoare de drepturi de autor si drepturi conexe, s-a creat un paralelism legislativ prin mentinerea în vigoare a Legii nr. 35/1994. Acest paralelism legislativ aduce atingere art. 1 alin. (5) din Constitutie, în sensul ca legile în vigoare trebuie respectate nu numai din punctul de vedere al aplicarii acestora, ci si cu ocazia edictarii de noi acte normative.

Prin faptul ca se aplica un regim legal diferit subiectelor de drept ce îsi desfasoara activitatea în acelasi domeniu, se încalca art. 135 alin. (2) din Constitutie care instituie obligativitatea asigurarii unui mediu concurential loial.

Prin concluziile depuse la dosar cu ocazia dezbaterilor publice, reprezentantul autorului exceptiei, în sustinerea motivarii criticii de neconstitutionalitate extrinseca, aduce drept argument Decizia Curtii Constitutionale nr. 783 din 26 septembrie 2012 în care s-a retinut ca încalcarea legii are drept consecinta imediata nesocotirea art. 1 alin. (5) din Constitutie, care prevede ca respectarea legilor este obligatorie. Încalcarea acestei obligatii constitutionale atrage implicit afectarea principiului statului de drept, consacrat prin art. 1 alin. (3) din Constitutie. De asemenea, mentioneaza si Decizia nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 în care Curtea a retinut, în temeiul dispozitiilor constitutionale ale art. 142 alin. (1) si art. 1 alin. (5), ca reglementarea criticata încalca si normele de tehnica legislativa, prin crearea unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din acest act normativ, tehnica legislativa asigura sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si continutul si forma juridica adecvate pentru fiecare act normativ, iar art. 14 prevede ca reglementarile de acelasi nivel si având acelasi obiect se cuprind într-un singur act normativ. În acelasi sens, art. 16 stabileste ca în procesul de legiferare este interzisa instituirea acelorasi reglementari în doua sau mai multe acte normative, iar în cazul existentei unor paralelisme, acestea vor fi înlaturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementari unice.

De asemenea, mentioneaza ca, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, "normele de tehnica legislativa sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de catre Guvern si a propunerilor legislative apartinând deputatilor, senatorilor sau cetatenilor, în cadrul exercitarii dreptului la initiativa legislativa".

Mai arata ca, astfel cum a retinut Curtea în Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, precum si în alte decizii, "atât considerentele, cât si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutie, si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept". Pe cale de consecinta, considerentele enuntate cu privire la aplicarea dispozitiilor Legii nr. 24/2000, în speta cele ale art. 16 - evitarea paralelismelor, se impun a fi respectate si în acest caz si luate în considerare de catre Curtea Constitutionala în analiza exceptiei de neconstitutionalitate.

Prin urmare, prevederile Legii nr. 35/1994 contravin principiilor statuate de Legea nr. 24/2000, respectiv art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1), art. 14 si 16 si, implicit, art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie.

Cu privire la critica de neconstitutionalitate intrinseca, în notele depuse în sedinta publica, aceasta este motivata si prin raportare la art. 1 privind protectia proprietatii din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si la art. 17 privind dreptul de proprietate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De asemenea, sustine ca principiile statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în materia impozitelor si a altor contributii în Hotarârea din 24 februarie 1997, pronuntata în Cauza Van Raalte împotriva Olandei, prin care a statuat ca impozitele sau contributiile intra în domeniul de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, se aplica prin analogie si taxelor parafiscale. Totodata, mai învedereaza ca legile edictate în aceasta materie trebuie sa corespunda cerintelor de accesibilitate, claritate si previzibilitate consacrate atât de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, cât si de jurisprudenta Curtii Constitutionale, ceea ce duce la încalcarea implicita a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie si a art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, arata ca Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca, desi privarea de proprietate poate parea legitima în raport de marja de apreciere a statelor, în cazul în care normele interne nu sunt suficient de clare si previzibile privarea de proprietate "este previzibila si arbitrara, prin urmare incompatibila cu principiul legalitatii" (a se vedea mutatis mutandis Hotarârea din 5 ianuarie 2000, pronuntata în Cauza Beyler împotriva Italiei).

Arata ca în doctrina se admite ca timbrul literar de 2% instituit de Legea nr. 35/1994, care se adauga la pretul de vânzare a operelor beletristice editate si se varsa în contul asociatiilor de creatori, este o taxa parafiscala. Având în vedere dispozitiile art. 56 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora orice alte prestatii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situatii exceptionale, taxa parafiscala este, incontestabil, o prestatie baneasca. Or, o astfel de taxa nu poate fi instituita prin lege decât pentru situatii exceptionale. În concluzie, arata ca toate taxele parafiscale care nu sunt stabilite prin lege sunt nelegale; taxele parafiscale instituite prin lege pot fi stabilite doar pentru situatii exceptionale; situatia exceptionala este o chestiune de apreciere a legiuitorului, care trebuie sa justifice ca exista o asemenea împrejurare, astfel încât legile prin care s-au instituit taxe parafiscale în afara situatiilor exceptionale la care se refera art. 56 alin. (3) din Constitutie sunt neconstitutionale.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale considera ca Legea nr. 35/1994 este constitutionala.

Instanta considera ca timbrul muzical nu constituie un impozit, deoarece nu se datoreaza bugetului de stat, ci, potrivit art. 2 din Legea nr. 35/1994, organizatiilor de creatori.

Prin urmare, nu se pune problema încalcarii prevederilor art. 16 din Constitutie, sub aspectul egalitatii în drepturi a cetatenilor, si nici a art. 41, prin perspectiva garantarii diferite a proprietatii private.

În privinta pretinsei nesocotiri a prevederilor art. 56 din Legea fundamentala, instanta a retinut ca acest text nu este incident în situatia aplicarii Legii nr. 35/1994, deoarece sumele încasate cu titlu de timbru muzical nu sunt destinate cheltuielilor publice, iar aceste sume nu reprezinta sarcini fiscale pentru a se pune problema existentei unui contraserviciu public.

De asemenea, pretinsul paralelism legislativ instituit prin legiferarea consecutiva a taxelor în discutie prin Legea nr. 35/1994 si, respectiv, prin Legea nr. 8/1996 nu poate duce la încalcarea art. 1 alin. (5) din Constitutie.

Instanta retine ca sunt neîntemeiate si sustinerile privind încalcarea prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie, având în vedere ca masura priveste pe toti utilizatorii operelor pe care legea le vizeaza si nu poate, astfel, sa dezechilibreze mediul concurential.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Avocatul Poporului considera ca dispozitiile Legii nr. 35/1994 sunt constitutionale.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, sustinerile reprezentantului autorului exceptiei de neconstitutionalitate, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, retine urmatoarele:

 

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii si de divertisment, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iulie 2008. În realitate, din motivarea exceptiei de neconstitutionalitate rezulta ca se are în vedere numai timbrul muzical reglementat de art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 35/1994. Curtea retine ca obiect al exceptiei de neconstitutionalitate Legea nr. 35/1994 în ansamblul sau, precum si, în special, dispozitiile art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 35/1994. Textul criticat în aditional are urmatorul cuprins: "(1) Cele 8 categorii de timbre ce formeaza obiectul prezentei legi se stabilesc astfel: [...]

d) timbrul muzical, în valoare de 5% din pretul unui bilet si 2% din pretul fiecarui disc, fiecarei tiparituri, casete video si audio înregistrate, cu caracter muzical, altele decât cele folclorice, si care se adauga acestor preturi;".

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor din Constitutie ale art. 1 alin. (5) privind principiul respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privata [si nu art. 41, cum gresit este indicat de autorul exceptiei de neconstitutionalitate], art. 56 privind contributiile financiare si art. 135 alin. (2) lit. a) privind mediul concurential.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine urmatoarele:

1. Potrivit dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 35/1994, valoarea timbrului muzical este stabilita la 5% din pretul unui bilet si 2% din pretul fiecarui disc, fiecarei tiparituri, casete video si audio înregistrate, cu caracter muzical, altele decât cele folclorice, si care se adauga acestor preturi.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din lege, timbrul muzical se aplica pentru fiecare exemplar din produsul asupra caruia poarta.

Sumele încasate, reprezentând valoarea timbrului, se vireaza lunar de unitatile care le încaseaza în conturile organizatiilor de creatori, potrivit art. 2 din normele metodologice elaborate de Ministerul Culturii si Cultelor în colaborare cu Ministerul Finantelor Publice si cu consultarea organizatiilor de creatori. Fiecare organizatie de creatori, în conformitate cu dispozitiile art. 2 alin. (3) din lege, este obligata sa îsi constituie un organism financiar pentru timbrul respectiv.

Pentru a beneficia de sumele reprezentând valoarea timbrului, organizatiile de creatori trebuie sa îndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: a) cel putin 90% din numarul membrilor acestora trebuie sa fie titulari de drepturi de autor sau titulari de drepturi conexe dreptului de autor ori persoane care, prin profesiunea lor, participa nemijlocit la crearea operei din domeniul pentru care se colecteaza timbrul; b) în obiectivele stabilite prin statut sa se regaseasca activitati prevazute la art. 3 din lege.

Din prezentarea regimului juridic al acestor timbre Curtea constata ca ele nu sunt impozite, ci taxe speciale, denumite în doctrina taxe parafiscale si care se prezinta sub o diversitate de forme, fapt care explica si reglementarea lor eterogena. Taxele parafiscale, instituite în temeiul unor norme juridice adoptate special în acest scop, sunt acele sume de bani care se colecteaza fie de organele fiscale, fie direct de beneficiarii respectivelor venituri si se varsa în conturile anumitor institutii publice sau ale altor entitati colective, publice sau private, altele decât colectivitatile publice locale sau stabilimentele administrative (a se vedea în acest sens Pierre Beltrame, Lucien Mehl, Techniques, politiques et institutions fiscales comparee, Ed. Presses Universitaires de France, Paris, 1997, p. 35).

Specificul taxelor parafiscale, care le face sa difere de impozitele si taxele fiscale, consta în faptul ca, la fel ca si impozitele, sunt obligatorii, fiind instituite prin lege, dar constituindu-se ca venituri extrabugetare ale unor persoane juridice de drept public sau privat. Ele au aceeasi origine ca si impozitele, dar, desi urmeaza un regim juridic apropiat, finalitatea lor este în parte diferita. În fapt, actul normativ prin care se instituie taxele parafiscale este, de regula, opera autoritatii publice centrale (lege sau ordonanta guvernamentala), însa este posibil ca astfel de taxe sa fie instituite si de catre autoritatea administratiei publice locale (prin hotarâri ale consiliilor locale). De asemenea, taxele parafiscale sunt urmarite si încasate fie prin intermediul administratiilor fiscale, fie direct de catre beneficiarii legal desemnati, în conturile carora ele se concentreaza. Tehnicile si procedura dupa care se colecteaza si se încaseaza taxele parafiscale sunt foarte apropiate de cele utilizate în materia fiscala. Datorita acestor particularitati, taxele parafiscale sunt considerate a fi veritabile "dezmembraminte" ale impozitelor si taxelor fiscale. Diferenta consta în faptul ca, în vreme ce impozitele se colecteaza cu dublul scop de a se impune o anumita conduita în mediul social-economic si pentru a se putea acoperi nevoile generale si comune ale societatii, taxele parafiscale se încaseaza numai de la persoanele fizice si/sau juridice care sunt vizate în mod expres de reglementarile legale care au instituit respectivele taxe, exclusiv în scopul asigurarii unor venituri complementare la dispozitia beneficiarilor legali ai acestor fonduri.

Din punctul de vedere al tehnicii fiscalizarii, taxele parafiscale urmeaza un regim asemanator cu taxa pe valoarea adaugata, întrucât ele se colecteaza, de catre distribuitorii produselor taxabile, de la dobânditorii/beneficiarii respectivelor produse si se varsa în conturile entitatilor beneficiare prevazute de lege.

În acest sens, Curtea retine cu titlu comparativ ca Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, prevede ca sumele de bani colectate cu titlu de taxe de timbru, taxe fiscale, se varsa în contul bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale în a carei raza îsi are domiciliul sau, dupa caz, sediul fiscal debitorul, în vreme ce Ordonanta Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 30 august 1995, dispune colectarea sumelor încasate cu titlu de taxe parafiscale, la dispozitia Ministerului Justitiei, unde se utilizeaza ca venituri extrabugetare.

Asadar, taxele parafiscale reprezinta o categorie distincta, speciala, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul institutiilor si/sau organismelor carora statul considera oportun sa le asigure realizarea, pe aceasta cale, a unor venituri complementare.

În consecinta, Curtea retine ca aceste forme speciale de constituire a unor fonduri banesti complementare aflate la dispozitia unor entitati publice, chiar daca îngreuneaza obligatia unor contribuabili, ele conduc, pe de o parte, la degrevarea partiala a bugetului (în ceea ce priveste suportarea/acoperirea anumitor cheltuieli), iar, pe de alta parte, asigura o asezare mai echitabila a sarcinilor fiscale si nefiscale între diferitele categorii de contribuabili.

De altfel, taxele parafiscale se regasesc reglementate si de legislatiile altor tari. Spre exemplu în Germania, unde baza legala a acestei practici o reprezinta chiar art. 137 din Constitutia Weimar din 1919, preluat de art. 140 din Constitutia Germaniei din 1949, precum si în Finlanda, unde sunt instituite unele taxe parafiscale, acestea au conotatia unei contributii banesti de natura ecleziastica, care se încaseaza în beneficiul bisericilor.

Raportând cele expuse mai sus la situatia de speta, Curtea retine ca prevederile art. 56 din Constitutie nu au incidenta în prezenta cauza, întrucât timbrul muzical nu reprezinta o contributie financiara destinata cheltuielilor publice, deci bugetului public national, acest timbru neavând natura juridico-economica de impozit, de taxe sau de alte contributii care, potrivit legii, sa constituie sursa de venit la acest buget. Timbrul muzical, ca si celelalte taxe parafiscale reglementate prin Legea nr. 35/1994, reprezinta, conform art. 139 alin. (3) din Constitutie, contributii la constituirea unor fonduri care se folosesc, în conditiile legii, numai potrivit destinatiei acestora.

2. În privinta pretinsei încalcari a dispozitiilor art. 16 din Constitutie, Curtea retine ca dispozitiile legii criticate se aplica în mod egal tuturor celor aflati în situatia prevazuta de Legea nr. 35/1994, fara nicio discriminare pe considerente arbitrare.

Referitor la critica de neconstitutionalitate vizând încalcarea garantarii echidistante a proprietatii private, indiferent de titular, prin aceea ca veniturile aferente colectarii unui depozit cu titlu de timbru muzical se fac venit la bugetul unor entitati private, si nu la bugetul de stat, Curtea constata ca prevederile Legii nr. 35/1994 nu contravin dispozitiilor art. 44 din Constitutie care consacra aplicabilitatea principiul egalitatii în materia garantiei constitutionale a dreptului de proprietate privata. Valoarea celor 8 categorii de timbre reglementate de legea criticata se stabileste în functie de natura activitatii prestate, pentru fiecare domeniu cultural. Or, ocrotirea egala a proprietatii trebuie sa fie raportata la aceeasi categorie de destinatari ai reglementarii. Prin urmare, dispozitiile Legii nr. 35/1994 nu contin nicio diferentiere a tratamentului juridic aplicabil proprietatii private, în raport cu titularul acesteia, sumele încasate, reprezentând valoarea timbrului, se vor vira de unitatile care le colecteaza în conturile organizatiilor de creatori beneficiare, plata acestui timbru fiind facuta de beneficiarul/consumatorul final. Mai mult, sumele cuvenite organizatiilor de creatori vor fi folosite numai în scopul prevazut de Legea nr. 35/1994, respectiv la art. 3, iar utilizarea acestora în alte scopuri decât cele mentionate în dispozitiile art. 3 din lege constituie contraventie, daca nu este savârsita astfel încât, potrivit legii penale, sa constituie infractiune, asa cum se prevede la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 35/1994.

În ceea ce priveste încalcarea obligatiei statului de a asigura un mediu concurential loial, obligatie prevazuta de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie, Curtea retine ca legea criticata se adreseaza tuturor utilizatorilor operelor prevazute de lege, în acest caz neexistând un dezechilibru al mediului concurential, unitatile platitoare fiind obligate sa vireze în conturile organizatiilor de creatori beneficiare sumele încasate, rezultate din aplicarea timbrului muzical. De altfel, legea criticata nu prevede niciun aport direct sau indirect al statului care sa sprijine într-o maniera discriminatorie anumiti operatori economici în defavoarea altora.

De asemenea, Curtea nu poate retine nici critica referitoare la pretinsul paralelism legislativ datorat legiferarii consecutive a Legii nr. 35/1994, respectiv a Legii nr. 8/1996. Astfel, în cuprinsul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe nu se identifica vreo dispozitie care sa reglementeze timbrul muzical, astfel cum acesta este reglementat de Legea nr. 35/1994, ceea ce duce la concluzia ca cele doua reglementari nu sunt paralele, având obiect de reglementare distinct si bine definit. Asadar, Curtea constata ca reglementarea criticata respecta dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie.

 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge, ca neîntemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii si de divertisment, în ansamblul sau, precum si, în special, ale art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 35/1994, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Cat Music" - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 45.351/3/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publica din data de 25 octombrie 2012.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
 
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf