Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 232 din 10 mai 2013

Referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecator

Acsinte Gaspar - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Iulia Antoanella Motoc - judecator

Puskas Valentin Zoltan - judecator

Tudorel Toader - judecator

Benke Karoly - magistrat-asistent-sef

 

I. Pe rol se afla solutionarea obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, obiectie formulata de un numar de 53 de deputati apartinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a) si art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.

Obiectia de neconstitutionalitate, înregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 1.577 din 23 aprilie 2013, constituie obiectul Dosarului nr. 283A/2013 si a fost semnata de catre urmatorii deputati: Roberta Alma Anastase, Gabriel Andronache, Sanda-Maria Ardeleanu, Ioan Balan, Lucian-Nicolae Bode, Camelia-Margareta Bogdanici, Claudia Boghicevici, Costica Canacheu, Danut Culetu, Constantin Dascalu, Florian-Daniel Geanta, Florin Gheorghe, Tinel Gheorghe, Vasile Gudu, Dragos-Ionel Gunia, Adrian Gurzau, Gheorghe Ialomitianu, Vasile Iliuta, George Ionescu, Liviu Laza-Matiuta, Mircea Lubanovici, Mircea Man, Ioan Mihaila, Lucian Militaru, Petru Movila, Mircia Muntean, Alexandru Nazare, Clement Negrut, Ioan Oltean, Theodor Paleologu, Maria-Andreea Paul, Eusebiu-Manea Pistru-Popa, Dan-Cristian Popescu, Florin Aurelian Popescu, Alin-Augustin-Florin Popoviciu, Cezar-Florin Preda, Romeo Radulescu, Cristian-Constantin Roman, Cornel-Mircea Samartinean, Valeria-Diana Schelean, Florin Mihail Secara, Mihaela Stoica, Stefan-Bucur Stoica, Catalin-Florin Teodorescu, Mircea-Nicu Toader, Eugen Tomac, Raluca Turcan, Elena-Gabriela Udrea, Gheorghe Udriste, Ionas-Florin Urcan, Sergiu-Constantin Vizitiu, Iulian Vladu si Valerian Vreme.

II. În motivarea obiectiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin urmatoarele:

1. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseci, se arata ca la data la care Guvernul si-a angajat raspunderea asupra Legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, exista înregistrata la Senat o initiativa legislativa având acelasi obiect, nepusa în dezbatere parlamentara si, ca urmare, Guvernul nu putea sa îsi mai angajeze raspunderea pe un proiect de lege cu obiect de reglementare identic. În acest sens, este invocata Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010.

O alta critica de neconstitutionalitate extrinseca vizeaza faptul ca nu era necesara utilizarea unei proceduri indirecte de a adoptare a legii, prin angajarea raspunderii Guvernului, întrucât legea putea fi adoptata prin procedura obisnuita sau de urgenta din moment ce structura politica a Parlamentului permitea acest lucru.

2. În privinta criticilor de neconstitutionalitate intrinseci, se sustine ca art. 22 din lege încalca principiul neretroactivitatii legii, deoarece prevede posibilitatea invalidarii masurilor reparatorii stabilite prin deciziile "unitatilor detinatoare a imobilului" si ale Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, decizii care în prezent sunt definitive. Caracterul definitiv al deciziilor este argumentat prin prisma faptului ca acestea "nu au fost atacate în termenul legal la instantele de contencios administrativ competente".

Se mai apreciaza ca art. 45 încalca prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua si alin. (4), precum si art. 53 din Constitutie, întrucât restituirea imobilelor prevazute în anexa nr. 2 lit. a) pct. 1, 2 si 4 la Legea nr. 10/2001 este conditionata de mentinerea afectatiunii de interes public a acestora pentru o perioada de 10 ani. Or, o atare reglementare afecteaza toate cele "trei aspecte" ale continutului dreptului de proprietate privata.

În continuare, se arata ca, de fapt, "prin textul de lege nu se stabilesc "limite" ale acestor aspecte, ci ele sunt eliminate pur si simplu, continutul dreptului de proprietate privata fiind afectat în totalitate, contrar art. 53 din Constitutie". În consecinta, se apreciaza ca masura reglementata prin lege apare ca fiind o "nationalizare pentru alte motive decât cele prevazute de art. 44 alin. (4) din Constitutie".

În final, se mai arata ca pe data de 5 aprilie 2013 în cadrul consultarilor avute între reprezentantii Guvernului României, expertii din cadrul Serviciului de executare a deciziilor Curtii Europene a Drepturilor Omului si cei ai Grefei acestei institutii s-a ajuns la concluzia ca legea nu respecta "indicatiile" cuprinse în Hotarârea-pilot a Curtii Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronuntata în Cauza Maria Atanasiu si altii împotriva României, în sensul ca "nu a fost reexaminata toata legislatia în domeniu, motiv pentru care este posibil sa apara în continuare disfunctionalitati, printre care lipsa resurselor financiare pentru plata despagubirilor si, ca urmare, inaplicabilitatea întregului mecanism legal".

III. În conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, obiectia de neconstitutionalitate a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si exprima punctele lor de vedere.

Presedintele Camerei Deputatilor a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 51/2.627 din 30 aprilie 2013, înregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 1.673 din 30 aprilie 2013, punctul sau de vedere, prin care apreciaza ca obiectia de neconstitutionalitate este neîntemeiata.

Referitor la criticile de neconstitutionalitate extrinseci, se arata ca proiectul de lege asupra caruia Guvernul si-a angajat raspunderea "nu parcursese nicio etapa a procedurii legislative, în sensul ca nu fusese repartizat comisiilor permanente ale Senatului spre dezbatere în fond", astfel încât nu sunt aplicabile în cauza de fata considerentele de principiu retinute de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 - decizie prin care instanta constitutionala a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala între Parlament si Guvern pe motiv ca acesta din urma si-a angajat raspunderea asupra unui proiect de lege aflat deja în procedura parlamentara.

Se mai arata ca urgentarea adoptarii acestui proiect de lege a fost impusa de termenul-limita stabilit prin Hotarârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu si altii împotriva României si prelungit, ulterior, în mod exceptional, pâna la 12 mai 2013, astfel ca, si în conditiile "actualei majoritati parlamentare, acest termen nu ar fi putut fi respectat prin dezbaterea în cadrul procedurii legislative obisnuite sau de urgenta din cele doua Camere ale Parlamentului conform competentelor stabilite de art. 75 din Constitutie". Asadar, proiectul de lege a fost adoptat în conditii de celeritate, continutul reglementarii vizeaza masuri urgente într-un domeniu de maxima importanta, iar aplicarea acestor masuri este imediata.

În privinta criticilor de neconstitutionalitate intrinseci, se sustine ca art. 22 din lege nu vizeaza un "drept câstigat", ci "se refera la cuantumul masurilor reparatorii stabilit prin decizia" entitatii învestite de lege, astfel încât nu se poate retine încalcarea principiului neretroactivitatii legii în sensul în care Curtea Constitutionala s-ar fi exprimat prin Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010. Textul în cauza nu afecteaza dreptul câstigat, si anume acordarea masurii reparatorii - "fapt ce constituie facta praeterita" -, ci se refera la stabilirea valorii echivalentului avându-se în vedere, în acest sens, grila notariala.

În privinta art. 45 din legea contestata, se arata ca "dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci unul relativ"; totodata, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, limitele si continutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar exercitarea acestuia nu poate avea loc "decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, carora li se subsumeaza si instituirea unor conditii care, daca nu sunt respectate, fac ca valorificarea respectivului drept sa nu mai fie posibila". Asadar, se apreciaza ca mentinerea afectatiunii de interes public pentru o perioada limitata de 10 ani a imobilelor necesare desfasurarii în conditii optime a activitatilor de interes public nu reprezinta o negare a dreptului de proprietate, ci o restrângere a acestuia realizata prin lege. De asemenea, se sustine ca aceasta restrângere a dreptului de proprietate este proportionala cu scopul legitim urmarit, se aplica în mod nediscriminatoriu si respecta principiul justului echilibru între interesul particular al fostului proprietar si interesul general al societatii.

Guvernul a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 5/2.750/2013, înregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 1.693 din 7 mai 2013, punctul sau de vedere, prin care apreciaza ca obiectia de neconstitutionalitate este neîntemeiata.

Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseci, se arata ca niciun text constitutional nu interzice angajarea raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege dupa momentul sesizarii Parlamentului cu o initiativa parlamentara cu acelasi obiect, cum este cazul în speta. Se apreciaza ca textul Constitutiei nu cuprinde "dispozitii exprese sau implicite care sa restrictioneze libertatea Guvernului de a alege sa îsi asume raspunderea pe un proiect de lege în fata Parlamentului, atunci când apreciaza ca o asemenea masura se impune".

De asemenea, se arata ca situatia din cauza de fata difera de cea solutionata prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 din moment ce Guvernul si-a angajat raspunderea pe un proiect de lege care înca nu era în faza de dezbatere parlamentara. Pe de alta parte, se apreciaza ca existenta unei propuneri legislative înregistrate la Parlament nu anuleaza dreptul titularilor la initiativa legislativa de a veni cu solutii pe aceeasi tema de reglementare.

Angajarea raspunderii Guvernului a fost impusa datorita faptului ca termenul acordat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru remedierea problemei restituirilor expira la 12 mai 2013. În cazul încalcarii acestei obligatii, Guvernul apreciaza ca împotriva României se pot lua urmatoarele masuri: "adoptarea unei rezolutii interimare de catre Comitetul Ministrilor prin care sa se critice dur lipsa de progres în executare, adresarea unei scrisori de catre presedintia Comitetului Ministrilor statului în cauza prin care sa se atraga atentia asupra lipsei de progres în executare, oferirea de asistenta tehnica de catre Consiliul Europei sau de catre un alt stat membru în vederea solutionarii problemei, sesizarea Curtii cu privire la neîndeplinirea obligatiilor privind executarea hotarârii respective". Totusi, Guvernul considera ca principalul risc este unul de natura bugetara, întrucât Curtea Europeana a Drepturilor Omului poate relua "analiza cauzelor privind restituirea proprietatii si, în consecinta, sa oblige statul la plata unor sume echivalente cu valoarea de piata a imobilelor ce fac obiectul legilor de restituire, potrivit legislatiei în vigoare la acest moment".

Asadar, se apreciaza ca angajarea raspunderii Guvernului s-a realizat în conditiile existentei unei situatii de exceptie, data de termenul acordat statului român pentru a adopta masurile legislative menite sa remedieze situatia existenta în domeniul restituirii proprietatilor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.

În fine, se mai arata ca, prin Hotarârea Parlamentului României nr. 45/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului, Parlamentul "i-a acordat încredere Guvernului pentru realizarea Programului de Guvernare, în cuprinsul caruia se regaseste, la capitolul masuri în domeniul legislativ, elaborarea unei legislatii conforme principiilor europene privind restituirea proprietatilor confiscate abuziv de regimul comunist"; or, promovarea unei asemenea legislatii este posibila atât în conditiile art. 74, cât si ale art. 114 din Constitutie.

În privinta criticilor de neconstitutionalitate intrinseci, se arata urmatoarele:

"Introducerea prin noul proiect a atributiei Comisiei Nationale [pentru Compensarea Imobilelor - s.n.] de a invalida deciziile emise de entitatile învestite de lege, care contin propunerea de acordare de masuri compensatorii, are drept scop îndreptarea unor erori strecurate în respectivele decizii, cu privire la întinderea dreptului de proprietate, la calitatea de persoana îndreptatita sau cu privire la alte elemente relevante pentru solutionarea dosarelor". Asadar, Guvernul apreciaza ca "procedura va avea ca efect eliminarea blocajului existent la nivel central, prin acordarea posibilitatii de a invalida cererile neînsotite de documente doveditoare, cele în care solicitantii nu doresc sa continue procedura sau au decedat fara mostenitori". Având în vedere aceste aspecte, se face trimitere la Decizia Curtii Constitutionale nr. 784 din 3 iunie 2010 si se concluzioneaza, implicit, ca textul criticat nu este contrar principiului neretroactivitatii legilor.

Raportat la criticile aduse art. 45 din lege, se arata ca dispozitiile privitoare la afectatiunea de interes public pentru anumite categorii de imobile au facut obiectul Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, si au fost supuse controlului de constitutionalitate, iar Curtea, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, a constatat constitutionalitatea acestora. O atare solutie legislativa mentine un just echilibru între garantarea dreptului de proprietate privata si exigentele interesului general, dând posibilitatea finalizarii lucrarilor "pentru construirea de noi scoli, spitale, institutii publice etc.". Mai mult, pe durata acestui termen, fostul proprietar sau mostenitorii acestuia, dupa caz, beneficiaza de plata unei chirii stabilita la valoarea de piata. Asadar, atât dispozitiile constitutionale, cât si cele conventionale "permit posibilitatea instituirii unor limite legale pentru protejarea unor interese publice, de interes economic general sau fiscal, de interes edilitar, de interes social, cultural, istoric etc., cu conditia ca aceste limitari sa nu atinga însasi substanta dreptului de proprietate".

În final, se arata ca autorii obiectiei de neconstitutionalitate nu motiveaza pretinsa încalcare a dispozitiilor art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) si art. 102 alin. (1) din Constitutie, contrar art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra obiectiei de neconstitutionalitate.

IV. La dosarul cauzei, în data de 7 mai 2013, a fost înregistrat la Curtea Constitutionala sub nr. 1.791 din 7 mai 2013, un apel depus de asociatia ResRo Interessenvertretung Restitution in Rumanien e.V. adresat institutiei Avocatului Poporului pentru ca acesta sa sesizeze Curtea Constitutionala cu neconstitutionalitatea Legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Ulterior, a fost înregistrata la Curtea Constitutionala, sub nr. 1.733 din 9 mai 2013, o completare la adresa anterior mentionata, prin care, în esenta, au fost reluate unele dintre motivele de neconstitutionalitate formulate de autorii obiectiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinând obiectia de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

 

V. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 15 si 18 din Legea nr. 47/1992, republicata, cu modificarile ulterioare, sa solutioneze obiectia de neconstitutionalitate.

VI. Obiectul controlului de constitutionalitate, astfel cum rezulta din sesizarea formulata, îl constituie dispozitii ale Legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Din motivarea obiectiei de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta vizeaza atât o critica de neconstitutionalitate extrinseca privind legea în ansamblul sau, sub aspectul procedurii de adoptare, cât si o critica de neconstitutionalitate intrinseca ce priveste, în special, prevederile legale ale art. 22 si ale art. 45. În consecinta, prin prezenta decizie, Curtea urmeaza sa se pronunte asupra constitutionalitatii prevederilor Legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România numai în raport de criticile formulate.

Textele legale criticate punctual au urmatorul cuprins:

- Art. 22: "Prin exceptie de la procedura de evaluare prevazuta de art. 21 alin. (6) si (7), Secretariatul Comisiei Nationale analizeaza dosarele care contin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) si art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si propune Comisiei Nationale validarea sau invalidarea masurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entitatii învestite de lege";

- Art. 45: "(1) Imobilele prevazute în anexa nr. 2 lit. a) pct. 1, 2 si 4 la Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, la art. 1 alin. (10) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si la art. 1 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, republicata, se restituie fostilor proprietari sau, dupa caz, mostenitorilor acestora, cu conditia mentinerii afectatiunii de interes public pentru o perioada de 10 ani.

(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica în mod corespunzator si imobilelor ocupate de institutii publice de cultura solicitate potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, republicata.

(3) Dispozitiile referitoare la mentinerea afectatiunii de interes public pentru o perioada de 10 ani se aplica si terenurilor aferente imobilelor prevazute la alin. (1) si (2), necesare desfasurarii în conditii optime a activitatilor de interes public.

(4) La propunerea motivata a detinatorilor actuali, Guvernul, prin hotarâre, stabileste imobilele prevazute la alin. (1) si (2) pentru care fostii proprietari sau, dupa caz, mostenitorii acestora, au obligatia de a mentine afectatiunea de interes public.

(5) În vederea promovarii hotarârii prevazute la alin. (4), detinatorii actuali ai imobilelor comunica Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, în termen de 45 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, datele de identificare a imobilelor pentru care este necesara mentinerea afectatiunii de interes public.

(6) În perioada prevazuta la alin. (1) si (2), plata cheltuielilor de întretinere aferente imobilului respectiv revine detinatorilor actuali. Noul proprietar beneficiaza de plata unei chirii, stabilita în functie de valoarea de piata, prin hotarâre a Guvernului.

(7) În situatia în care pentru activitatile de interes public nu este necesara întreaga suprafata a imobilului, aceasta poate fi restrânsa, chiria recalculându-se în mod corespunzator.

(8) În situatia în care, în perioada prevazuta la alin. (1), imobilul nu mai este necesar activitatilor de interes public, obligatia mentinerii afectatiunii înceteaza de drept".

Dispozitiile constitutionale invocate în sustinerea criticilor de neconstitutionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (4) cu referire la principiul separatiei si echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivitatii legii, art. 44 alin. (1) si (4) privind dreptul de proprietate privata, art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului si art. 114 alin. (1) privind angajarea raspunderii Guvernului.

VII. Înainte de a proceda la analiza propriu-zisa a obiectiei de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:

1. Obiectia de neconstitutionalitate priveste o lege adoptata, în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constitutie, în urma angajarii raspunderii Guvernului în fata Camerei Deputatilor si a Senatului, în sedinta comuna din data de 17 aprilie 2013, si îndeplineste conditiile prevazute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constitutie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, fiind semnata de un numar de 53 de deputati;

2. Controlul a priori de constitutionalitate este prin natura sa unul abstract si de ordine publica, putând fi exercitat numai la sesizarea formulata de titularii acestui drept prevazuti în art. 146 lit. a) teza întâi din Constitutie. Asadar, chiar daca asociatiei ResRo Interessenvertretung Restitution in Rumanien i s-a permis sa intervina în procedura scrisa din fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art. 36 paragraful 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si art. 44 paragraful 3 din Regulamentul pentru organizarea si functionarea Curtii Europene a Drepturilor Omului, nu se poate aplica mutatis mutandis în privinta acesteia un tratament juridic asemanator si în prezenta cauza. Procedura din fata Curtii Constitutionale este prevazuta de Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum si de Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, aprobat prin Hotarârea Plenului Curtii Constitutionale nr. 6/2012 si publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2012, care nu prevad posibilitatea tertelor persoane de a depune note scrise în sustinerea obiectiei de neconstitutionalitate. Prin urmare, Curtea Constitutionala nu este competenta sa se pronunte în privinta motivelor de neconstitutionalitate sustinute de aceasta asociatie, urmând a se pronunta numai în privinta criticilor de neconstitutionalitate formulate de cei 53 de deputati apartinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

VIII. Examinând obiectia de neconstitutionalitate, Curtea urmeaza a se pronunta, prin prezenta decizie, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstitutionalitate extrinseci, iar, pe de alta parte, asupra criticilor de neconstitutionalitate intrinseci ale legii supuse controlului.

1. Referitor la criticile de neconstitutionalitate extrinseci, Curtea constata urmatoarele:

1.1. Prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, invocata de autorii obiectiei de neconstitutionalitate în sustinerea acesteia, Curtea a retinut urmatoarea situatie de fapt cu referire la modul de derulare a procesului legislativ în privinta proiectului Legii educatiei nationale:

"- în exercitarea dreptului sau constitutional de initiativa legislativa, prevazut de art. 74 din Legea fundamentala, Guvernul a transmis Camerei Deputatilor, în calitate de prima Camera sesizata, proiectul Legii educatiei nationale, la data de 12 aprilie 2010;

- la data de 19 mai 2010, proiectul a fost adoptat de Camera Deputatilor, sub titlul "Legea educatiei nationale si învatarea pe tot parcursul vietii", fiind înaintat Senatului, în calitate de Camera decizionala, la aceeasi data;

- la Senat proiectul a fost înregistrat sub nr. L 344/26 mai 2010, fiind declansata procedura de dezbatere în comisiile de specialitate sesizate în fond sau pentru aviz; ultima mentiune din fisa actului aflata pe site-ul acestei Camere se refera la data de 22 iunie 2010 si priveste avizul de la Comisia pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital. În cuprinsul sesizarii formulate de presedintele Senatului se arata ca proiectul de lege se afla din data de 26 mai 2010 la Comisia pentru învatamânt, stiinta, tineret si sport, comisie care nu a putut finaliza dezbaterile datorita complexitatii proiectului;

- în sedinta de Guvern din data de 12 octombrie 2010, la 6 luni de la data transmiterii proiectului de lege catre Parlament, Guvernul a hotarât angajarea raspunderii asupra proiectului Legii educatiei nationale, apreciata ca fiind "o lege extrem de importanta pentru modernizarea învatamântului românesc", parte componenta a procesului de reforma a statului;

- în sedinta comuna a Birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului din ziua de 18 octombrie 2010, înainte de sesizarea Curtii Constitutionale de catre presedintele Senatului, a fost discutata solicitarea Guvernului, transmisa de primul-ministru, cu privire la angajarea raspunderii asupra Legii educatiei nationale si declansarea procedurilor parlamentare necesare, stabilindu-se urmatorul calendar pentru angajarea raspunderii: luni, 25 octombrie 2010, orele 15,00, depunere de amendamente; joi, 28 octombrie 2010, sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului în vederea angajarii raspunderii Guvernului;

- la data de 19 octombrie 2010, presedintele Senatului a transmis Curtii Constitutionale sesizarea pentru solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre Parlamentul României si Guvern privitor la "oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii educatiei nationale si angajarea raspunderii de catre Guvern asupra acestui proiect"".

Curtea, prin decizia mentionata, a constatat ca "angajarea raspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educatiei nationale, în conditiile în care proiectul de lege se afla în proces de legiferare la Senat, în calitate de Camera decizionala, a declansat un conflict juridic de natura constitutionala între Guvern si Parlament, întrucât prin exercitarea de catre Guvern a unei competente, cu nerespectarea cadrului constitutional care o circumstantiaza, s-a încalcat competenta Parlamentului de unica autoritate legiuitoare".

Asadar, potrivit deciziei Curtii Constitutionale, Guvernul nu îsi poate angaja raspunderea asupra unui proiect de lege aflat în procedura parlamentara.

Or, în cauza de fata, Guvernul nu si-a angajat raspunderea cu privire la un proiect de lege aflat în procedura parlamentara, ci cu privire la un alt proiect de lege care nu se afla într-o astfel de procedura. O propunere legislativa, precum cea la care fac referire autorii sesizarii, înregistrata la Senat, ca prima Camera sesizata, sub nr. B100/5 martie 2013, nu împiedica Guvernul sa îsi angajeze raspunderea asupra unui nou proiect de lege. Daca s-ar accepta cele sustinute de autorii obiectiei, s-ar ajunge în situatia în care Guvernul nu si-ar mai putea angaja raspunderea decât asupra unor proiecte de legi care vizeaza alte domenii decât propunerile sau proiectele de legi aflate în procedura parlamentara, ceea ce echivaleaza cu o limitare a posibilitatii Guvernului de a-si angaja raspunderea potrivit art. 114 din Constitutie.

În consecinta, Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, invocata de autorii obiectiei de neconstitutionalitate, se refera la o alta situatie decât cea existenta în cauza de fata, astfel încât critica de neconstitutionalitate formulata nu poate fi retinuta.

1.2. Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale (Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, deciziile nr. 574 si 575 din 4 mai 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, sau Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011), angajarea raspunderii Guvernului în privinta unui proiect de lege, în conditiile art. 114 din Constitutie, se poate face cu respectarea a 4 criterii, si anume:

- existenta unei urgente în adoptarea masurilor continute în legea asupra careia Guvernul si-a angajat raspunderea;

- necesitatea ca reglementarea în cauza sa fie adoptata cu maxima celeritate;

- importanta domeniului reglementat;

- aplicarea imediata a legii în cauza.

În privinta primului criteriu, Curtea retine ca expunerea de motive a legii criticate mentioneaza urmatoarele motive care au determinat adoptarea ei prin procedura angajarii raspunderii Guvernului, si anume:

a) complexitatea legilor anterioare de restituire a proprietatilor preluate abuziv în perioada regimului comunist;

b) incoerentele legislative si jurisprudentiale care s-au produs ca urmare a modificarilor legislative aduse de-a lungul timpului în acest domeniu;

c) numarul mare de cereri de restituire ramase nesolutionate pâna la momentul actual (aproximativ 200.000 dosare aflate în diverse stadii de solutionare);

d) lipsa de eficienta a sistemului de restituire a proprietatilor din România, constatata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Pentru a remedia aceasta deficienta a sistemului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin Hotarârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronuntata în Cauza Maria Atanasiu si altii împotriva României, a acordat statului român un termen de 18 luni de la data ramânerii definitive a acesteia, termen prelungit succesiv pâna la data de 12 mai 2013. Acest termen a fost acordat în vederea "adoptarii de catre autoritatile române a unor masuri capabile sa ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparatie" (paragraful 241 al Hotarârii-pilot).

Raportat la legea criticata, Curtea retine ca Guvernul a actionat pentru respectarea termenului-limita acordat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pâna la care trebuia adoptata o noua reglementare legislativa în materia restituirilor imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. În considerarea urgentei adoptarii proiectului de lege, Guvernul a optat pentru procedura de legiferare pe care a considerat-o potrivita raportata la situatia data.

Curtea nu poate retine critica potrivit careia, prin procedura de legiferare aleasa, Guvernul a încalcat rolul constitutional al Parlamentului. A apelat la aceasta procedura o singura data de la învestirea sa, iar Parlamentul avea posibilitatea sa voteze o motiune de cenzura care sa duca la demiterea Guvernului si, implicit, la respingerea proiectului de lege.

Asadar, este responsabilitatea Guvernului de a folosi o procedura legislativa de natura a raspunde mai repede la o situatie de fapt ce necesita urgenta. Totodata, este posibil ca legea criticata sa fi fost adoptata pâna la termenul fixat prin folosirea procedurii obisnuite de legiferare prevazute de art. 75 din Constitutie sau prin adoptarea sa în procedura de urgenta, conform art. 76 alin. (3) din Constitutie (a se vedea, în acest sens, si Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010), având în vedere majoritatea parlamentara care sustine Guvernul. Mai mult, în cadrul unei dezbateri parlamentare s-ar fi putut pune în discutie noi reglementari de natura a îmbunatati continutul normativ al legii criticate.

În privinta celorlalte trei criterii stabilite de Curtea Constitutionala pe cale jurisprudentiala, respectiv necesitatea ca reglementarea în cauza sa fie adoptata cu maxima celeritate, importanta domeniului reglementat si aplicarea imediata a legii în cauza, Curtea retine ca acestea au fost respectate, întrucât legea criticata vizeaza domeniul restituirii imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist (domeniu de maxima importanta), fiind adoptata cu maxima celeritate tocmai pentru a fi aplicata imediat. De asemenea, în lipsa vreunei prevederi exprese în textul legii, aceasta urmeaza sa intre în vigoare, potrivit art. 78 din Constitutie, la 3 zile de la data publicarii sale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Aplicarea imediata a legii are în vedere termenul fixat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru ca statul român sa ia "masurile care sa garanteze protectia efectiva a drepturilor enuntate de art. 6 paragraful 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1, [...], conform principiilor consacrate de Conventie" (a se vedea dispozitivul Hotarârii-pilot a Curtii Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronuntata în Cauza Maria Atanasiu si altii împotriva României).

Acest termen, prelungit succesiv, expira la 12 mai 2013, data pâna la care România, ca stat membru al Consiliului Europei, trebuie sa se conformeze obligatiilor rezultate din Hotarârea-pilot din 12 octombrie 2010.

În concluzie, Curtea retine ca Guvernul si-a angajat raspunderea pe un proiect de lege cu respectarea dispozitiilor art. 114 din Constitutie si a jurisprudentei Curtii Constitutionale, astfel încât legea criticata, prin modul în care a fost adoptata, este conforma art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1) si art. 114 alin. (1) din Constitutie.

2. Referitor la criticile de neconstitutionalitate intrinseci, Curtea constata urmatoarele:

2.1. În privinta neconstitutionalitatii dispozitiilor art. 22 din lege, Curtea retine ca, potrivit acestui text de lege, Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor are competenta de a valida sau invalida masurile reparatorii "la nivelul stabilit prin decizia entitatii învestite de lege", respectiv deciziile emise de aceste entitati în temeiul art. 6 alin. (4) si art. 31 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.

- Art. 6 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 are urmatorul cuprins:

"(4) În situatia în care utilajele si instalatiile solicitate sunt evidentiate în patrimoniul unor societati comerciale privatizate, altele decât cele prevazute la art. 21 alin. (1) si (2), dupa stabilirea contravalorii acestora, prin decizia entitatii implicate în privatizare se va propune acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".;

- Art. 31 din Legea nr. 10/2001 are urmatorul cuprins:

"(1) Persoanele aratate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

(2) De prevederile alin. (1) nu beneficiaza persoanele fizice sau juridice care au primit despagubiri pâna la data intrarii în vigoare a prezentei legi, în conditiile art. 5.

(3) Masurile reparatorii prin echivalent prevazute la alin. (1) se propun dupa stabilirea valorii recalculate a actiunilor, prin decizia motivata a Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului.

(4) Recalcularea valorii actiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilant contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Nationala a României prin Ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 4 mai 2001, si a indicelui inflatiei stabilit de Institutul National de Statistica si a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societatilor pe actiuni, în cazul în care bilantul este anterior acesteia.

(5) În termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi Banca Nationala a României va stabili coeficientul de actualizare a valorii leului de la data de 11 iunie 1948 pâna la data intrarii în vigoare a prezentei legi.

(6) În termen de 60 de zile de la data primirii cererii persoanei îndreptatite sau în termenul prelungit conform art. 28 institutia publica implicata în privatizare va stabili prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata valoarea recalculata a actiunilor."

Este evident în privinta acestor doua articole la care fac referire autorii obiectiei de neconstitutionalitate ca ipoteza lor normativa vizeaza si decizii emise de entitatile învestite de lege potrivit Legii nr. 10/2001, decizii care, daca nu au fost contestate în conditiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.054 din 7 decembrie 2004, au devenit definitive. Legea însa nu prevede invalidarea acestora pe motive de legalitate, ci vizeaza "validarea sau invalidarea masurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entitatii învestite de lege". Asadar, validarea sau invalidarea se refera la cuantumul valoric al masurilor compensatorii, si nu la masurile reparatorii propriu-zise. Nu în ultimul rând, Curtea retine ca textul de lege criticat nu are în vedere si deciziile emise de entitatile învestite de lege ca urmare a pronuntarii unor hotarâri judecatoresti prin care s-au stabilit în concret valoarea despagubirilor pentru ca, în acest caz, s-ar nesocoti Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.055 din 9 octombrie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 30 octombrie 2008, prin care s-a statuat ca un text de lege "retroactiveaza în masura în care lipseste de orice efecte juridice, respectiv de puterea lucrului judecat, hotarâri judecatoresti irevocabile (...) Astfel, legea noua nu poate, fara a retroactiva, sa se aplice si situatiilor litigioase rezolvate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile. Chiar daca principiul puterii de lucru judecat nu este un principiu constitutional, încalcarea lui prin textul de lege criticat contravine principiului separatiei puterilor în stat, întrucât legiuitorul nu poate desfiinta hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile, intervenind astfel în procesul de realizare a justitiei".

2.2. Referitor la critica de neconstitutionalitate care priveste dispozitiile art. 45 din lege, Curtea constata ca acestea instituie o restrictie temporara cu privire la exercitiului dreptului de proprietate în privinta bunurilor imobile restituite fostilor proprietari în considerarea afectatiunii speciale pe care acestea le au (restrictii în considerarea naturii bunului imobil au mai fost prevazute în alte reglementari, cum ar fi, cu titlu exemplificativ, alineatul 8 al art. 9 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, sau de art. 32 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, ambele texte fiind, în prezent, abrogate prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011).

Curtea retine ca restrictii similare în privinta anumitor bunuri imobile au existat si în unele legi reparatorii adoptate dupa anul 1990, astfel:

a) potrivit anexei nr. 2 lit. a) pct. 1, 2 si 4) din Legea nr. 10/2001, astfel de bunuri imobile sunt cele ocupate de unitati si institutii de învatamânt din sistemul de stat (gradinite, scoli, licee, colegii, scoli profesionale, scoli postliceale, institutii de învatamânt superior), de unitati sanitare si de asistenta medico-sociala din sistemul public (crese, camine-spital pentru batrâni, spitale, centre de plasament, case de copii) sau de institutii publice de cultura: teatre, opere, biblioteci, muzee, filarmonici, centre de cultura;

b) potrivit art. 1 alin. (10) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din România, si art. 1 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinând minoritatilor nationale din România, republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, astfel de bunuri imobile sunt cele afectate unor activitati de interes public din învatamânt sau sanatate, finantate sau cofinantate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale;

c) în cazul bunurilor imobile mentionate la litera a), art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevedea obligatia mentinerii afectatiunii acestora pe o perioada de pâna la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispozitiei de restituire;

d) în cazul bunurilor imobile mentionate la litera b), noul proprietar avea obligatia mentinerii afectatiunii acestora pe o perioada de pâna la 5 ani de la data emiterii deciziei de restituire [art. 1 alin. (10) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 si art. 1 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999].

Potrivit noii reglementari, restrictia temporara în privinta bunurilor imobile mentionate mai sus este stabilita pe o perioada de 10 ani; însa aceasta reglementare se aplica numai deciziilor de restituire emise ulterior intrarii în vigoare a legii, astfel încât durata acesteia în privinta deciziilor sau dispozitiilor de restituire, dupa caz, emise anterior intrarii în vigoare a legii este cea reglementata de legile în vigoare la momentul emiterii acestora.

Curtea constata ca art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie prevede expres ca atât continutul, cât si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. În cauza însa nu este vorba de stabilirea limitelor sau a continutului dreptului de proprietate, ci de restrângerea exercitiului dreptului de proprietate pe o perioada limitata de timp.

Or, o restrângere cu caracter temporar a exercitiului unui drept fundamental poate fi realizata numai cu îndeplinirea conditiilor prevazute de art. 53 din Constitutie. Curtea retine ca, în cauza de fata, o asemenea masura de restrângere a exercitiului dreptului de proprietate este reglementata printr-o lege - act de reglementare primara -, se impune prin prisma destinatiei speciale a acestor imobile, respectiv activitatile care se desfasurau în cadrul acestora, si este de natura sa apere, în cazul de fata, anumite drepturi fundamentale, precum: dreptul la învatatura (art. 32 din Constitutie), dreptul la ocrotirea sanatatii (art. 34 din Constitutie) sau obligatiile pozitive ale statului în privinta garantarii dreptului la cultura (art. 33). Asadar, Curtea constata ca motive sociale ce tin de activitatea desfasurata în imobilele mentionate la art. 45 alin. (1) din legea criticata constituie o justificare obiectiva si rezonabila pentru introducerea unei asemenea restrângeri a exercitiului dreptului de proprietate.

Curtea constata, de asemenea, ca masura criticata este necesara într-o societate democratica avându-se în vedere impactul social si economic al masurilor de restituire, precum si necesitatea apararii si a altor drepturi fundamentale si este proportionala, pastrând un just echilibru între interesele generale ale societatii, prin mentinerea afectatiunii de interes public a imobilelor restituite fostilor proprietari de catre acestia sau mostenitorii lor pe o perioada de 10 ani, si cele individuale, prin plata unei chirii, "stabilita în functie de valoarea de piata" [art. 45 alin. (6) din lege], de catre detinatorii actuali ai bunurilor imobile mentionate. De asemenea, masura criticata este nediscriminatorie, din moment ce se aplica tuturor categoriilor de persoane îndreptatite la restituirea bunurilor imobile în temeiul acestei legi si în care se desfasoara activitati ce tin de dreptul fundamental la învatatura, cultura sau sanatate. În fine, Curtea constata ca masura criticata are un caracter temporar si nu este de natura sa aduca atingere substantei dreptului de proprietate al persoanei careia i s-a restituit imobilul în cauza.

Asadar, art. 45 din legea criticata nu contravine art. 44 si 53 din Constitutie.

Totodata, Curtea constata ca cele retinute mai sus în privinta restrictiilor legale vizând dreptul de proprietate sunt în concordanta cu jurisprudenta sa, potrivit careia:

- "interdictia stabilita prin art. 9 alineatul ultim din Legea nr. 112/1995, de a nu se înstraina timp de 10 ani de la data cumpararii locuintele cumparate de chiriasi în conditiile alin. 1 al textului mentionat, nu înfrânge prevederile art. 41 alin. (1) teza întâi din Constitutie [devenit, dupa revizuirea si republicarea Constitutiei, art. 44 - s.n.]. Într-adevar, prevederile tezei întâi din textul constitutional mentionat nu pot fi disociate de prevederile imediat urmatoare ale tezei a doua, potrivit carora continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Asa fiind, intra în puterea Parlamentului, ca "unica autoritate legiuitoare a tarii" (...), dreptul de a decide instituirea unei asemenea interdictii temporare de înstrainare, interdictie care, de altfel, era cunoscuta de autorul exceptiei înca din momentul în care acesta a optat pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra locuintei detinute pâna în acel moment în calitate de chirias" (a se vedea Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000, sau Decizia nr. 304 din 10 iulie 2003, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003);

- "interdictia temporara de înstrainare are în vedere bunul (locuinta) si reprezinta o limitare a unuia dintre atributele dreptului de proprietate, si anume dispozitia, în acord cu dispozitiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie, potrivit carora continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. De altfel, conform art. 61 alin. (1) din Constitutie, legiuitorul are dreptul de a institui o asemenea interdictie temporara de înstrainare, finalitatea legii criticate fiind tocmai aceea de a restrictiona eventualele operatii speculative cu asemenea imobile achizitionate în conditii speciale, avantajoase pentru dobânditori" (a se vedea Decizia nr. 1.498 din 18 noiembrie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2011, precum si Decizia nr. 547 din 6 iulie 2006, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 24 august 2006, si Decizia nr. 131 din 20 februarie 2007, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2007).

În consecinta, Curtea constata ca cele statuate în deciziile sale anterioare îsi mentin valabilitatea mutatis mutandis si în cauza de fata.

În fine, Curtea nu poate retine sustinerile autorilor obiectiei de neconstitutionalitate în sensul ca masurile prevazute de prezenta lege reprezinta o nationalizare în sensul art. 44 alin. (4) din Constitutie, din moment ce obiectul de reglementare al legii vizeaza restituirea în natura sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

3. În privinta trimiterii pe care autorii obiectiei de neconstitutionalitate o fac la concluziile reuniunii tripartite care a avut loc la Strasbourg la data de 5 aprilie 2013 între reprezentantii Guvernului român, ai Serviciului pentru executarea hotarârilor Curtii Europene a Drepturilor Omului si ai Grefei Curtii Europene a Drepturilor Omului, Curtea constata ca aceste concluzii nu pot fi convertite în critici sau motive de neconstitutionalitate.

IX. Prin aceasta decizie, Curtea s-a pronuntat în limitele sesizarii. Fara a afecta, în mod direct, constitutionalitatea legii criticate, Curtea sesizeaza însa anumite imperfectiuni de natura tehnico-juridica a acesteia, ca de exemplu:

1. Astfel, Curtea retine ca legea criticata nu constituie o reglementare unica si unitara în materia restituirii bunurilor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, ramânând în vigoare mai multe reglementari paralele cuprinse, cu titlu exemplificativ, în Legea nr. 18/1991, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, Legea nr. 10/2001 sau Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, ceea ce înseamna ca legea nu a refacut în totalitate legislatia în materie (a se vedea, paragraful 235 al Hotarârii-pilot).

2. Art. 18 alin. (2) din lege prevede ca "În îndeplinirea atributiilor sale, Comisia Nationala emite decizii sub semnatura presedintelui acesteia. Comisia Nationala lucreaza în sedinta în prezenta a minimum 7 membri si decide cu majoritatea de voturi a membrilor prezenti", ceea ce deschide posibilitatea emiterii acestor decizii cu votul a numai 4 membri din cei 11 care compun Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor, în conditiile în care este vorba de dreptul de proprietate.

3. Art. 32 alin. (1) din lege prevede un termen de decadere de 90 de zile în interiorul caruia persoanele care se considera îndreptatite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitatile învestite de lege; însa alineatul 2 al aceluiasi articol prevede posibilitatea prelungirii acestui termen la cererea persoanei îndreptatite cu înca 60 de zile. Or, este cel putin discutabil ca un termen de decadere, reglementat printr-o dispozitie imperativa a legii, sa poata fi prelungit.

4. Potrivit dispozitiilor art. 32 alin. (2) din lege, "detinatorul poate solicita, anual, dupa 1 ianuarie 2017, Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor emiterea unui titlu de plata pentru cel mult 14% din numarul punctelor acordate prin decizia de compensare si nevalorificate în cadrul licitatiilor nationale de imobile. Ultima transa va reprezenta 16% din numarul punctelor acordate". Textul este imprecis, întrucât nu prevede un numar maxim de transe în care punctele acordate pot fi valorificate în numerar, ceea ce înseamna ca executarea deciziei de compensare prin puncte ar putea sa se întinda pe o perioada apreciabila de timp.

X. În fine, Curtea retine ca atât considerentele, cât si dispozitivul deciziilor Curtii Constitutionale sunt general obligatorii, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutie, si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept.

 

Pentru considerentele aratate, în temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge, ca neîntemeiata, obiectia de neconstitutionalitate a Legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în raport cu criticile formulate.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica Presedintelui României si se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronuntata în sedinta din data de 10 mai 2013.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
 
Magistrat-asistent-sef,
Benke Karoly
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf