Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 212 din 29 aprilie 2013

Referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a dispozitiilor titlului VII - Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv cuprins in Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilita de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, precum si ale art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecator

Acsinte Gaspar - judecator

Petre Lazaroiu - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Iulia Antoanella Motoc - judecator

Ion Predescu - judecator

Puskas Valentin Zoltan - judecator

Tudorel Toader - judecator

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a dispozitiilor titlului VII - Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv cuprins în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilita de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, si ale art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865, exceptii invocate de Irena Silberstein în Dosarul nr. 10.760/3/2012 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civila, de Gabriela Muraru în Dosarul nr. 3.087/303/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civila, de Irena Silberstein în Dosarul nr. 69.143/3/2011 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a civila, precum si de Societatea Comerciala "Textila Oltului" - S.A. din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 301/2/2013 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale, si care formeaza obiectul dosarelor Curtii Constitutionale nr. 40D/2013, nr. 80D/2013, nr. 81D/2013 si, respectiv, nr. 117D/2013.

La apelul nominal se constata lipsa partilor. Procedura de citare este legal îndeplinita.

Magistratul-asistent precizeaza ca dosarele nr. 40D/2013, nr. 80D/2013, nr. 81D/2013 si nr. 117D/2013 au fost conexate la termenul de judecata din data de 2 aprilie 2013, fiind repuse pe rol. De asemenea, refera asupra faptului ca reprezentanta autoarelor exceptiei de neconstitutionalitate, doamna avocat Corina Ruxandra Popescu, a depus la dosarul cauzei o cerere prin care, aratând ca se afla în imposibilitate de a se prezenta la acest termen de judecata, lasa la aprecierea completului de judecata posibilitatea amânarii judecarii cauzei pentru acest motiv.

Curtea, deliberând, apreciaza ca nu se impune amânarea judecarii cauzei.

Cauza fiind în stare de judecata, presedintele acorda cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrarile dosarelor, constata urmatoarele:

 

Prin Încheierea din 17 decembrie 2012, Decizia civila nr. 2.065R din 11 septembrie 2012, Încheierea din 13 noiembrie 2012 si, respectiv, Decizia civila nr. 156R din 24 ianuarie 2013, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civila, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a civila si Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale au sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a dispozitiilor titlului VII - Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv cuprins în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilita de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, si ale art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865, exceptie ridicata de Irena Silberstein, Gabriela Muraru si de Societatea Comerciala "Textila Oltului" - S.A. din Sfântu Gheorghe în cauze având ca obiect cererile privind obligarea statului român la plata unor despagubiri banesti pentru un imobil-teren, si, respectiv, teren si constructie, în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cererea privind restituirea în natura a unui imobil-teren, în temeiul art. 480 din Codul civil din 1864 si al Legii nr. 10/2001.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arata urmatoarele:

1. În ceea ce priveste prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se sustine ca acestea sunt neconstitutionale, în masura în care sunt interpretate în sensul ca exceptia de neconstitutionalitate poate avea ca obiect doar o lege sau o ordonanta ori o dispozitie dintr-o lege sau dintr-o ordonanta, iar nu si deciziile în interesul legii pronuntate de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie. Se arata, în acest sens, ca aceste din urma decizii urmaresc interpretarea si aplicarea unitara a legii, având astfel caracter obiectiv si formând împreuna cu legea în interesul careia sunt date "un bloc de legalitate", similar "blocului de constitutionalitate" format din Constitutie si deciziile Curtii Constitutionale si "blocului de conventionalitate" alcatuit din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului. Or, în opinia autoarei exceptiei, dobândind aceeasi forta juridica cu legea, deciziile pronuntate în interesul legii de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie au forta juridica inferioara Constitutiei si Conventiei europene, ceea ce contravine atributiei Curtii Constitutionale de a garanta suprematia Legii fundamentale. Se arata, în acest sens, ca verificarea constitutionalitatii actelor normative trebuie sa se faca nu numai prin raportare la textul acestora, ci si fata de interpretarea data textului de lege de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie, conform atributiei sale instituite prin art. 126 alin. (3) din Constitutie.

2. Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, autoarea exceptiei arata ca, în conformitate cu Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, pronuntata de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie în solutionarea unui recurs în interesul legii, titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005 este interpretat ca fiind lege speciala în raport cu prevederile art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si, ca atare, înlatura de la aplicare aceste dispozitii conventionale. Prin urmare, în acord cu aceasta decizie, actiunile în acordarea de despagubiri banesti pentru imobile preluate în mod abuziv, imposibil de restituit în natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român si întemeiate pe aceste dispozitii conventionale, trebuie respinse ca inadmisibile. În aceste conditii, aplicarea prioritara a dispozitiilor din legea interna, fata de dispozitiile mai favorabile din Conventia europeana, contravine art. 20 alin. (2) din Constitutie care consacra prioritatea reglementarilor internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. În legatura cu acest din urma aspect, se arata ca, în acord cu jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, legea interna contravine dispozitiilor conventionale, deoarece, desi prevede accesul la o procedura administrativa, urmata, daca este cazul, de una contencioasa, acest acces ramâne teoretic si iluzoriu, nefiind în prezent în masura sa asigure, într-un termen rezonabil, restituirea imobilului sau plata unei indemnizatii în favoarea persoanelor îndreptatite. Prin urmare, în opinia autoarei exceptiei de neconstitutionalitate, Legea nr. 247/2005, interpretata conform deciziei Înaltei Curti de Casatie si Justitie, este contrara obligatiilor instituite în sarcina statului român prin Hotarârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronuntata în Cauza Maria Atanasiu si altii împotriva României, precum si dispozitiilor constitutionale si conventionale invocate.

3. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865, cu referire la obligatia colegiului de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie de a solicita acestei instante sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti, se sustine ca acest text de lege încalca principiile constitutionale referitoare la statul de drept si dreptul la un proces echitabil, fiind în contradictie cu competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii. Se arata, în acest sens, ca, solutionând un recurs în interesul legii formulat de însusi organul sau de conducere, nu este asigurata conditia impartialitatii si independentei judecatorilor, cu atât mai mult cu cât o parte dintre judecatorii care solutioneaza recursul în interesul legii sunt aceiasi cu cei care l-au formulat. Invoca, în acest sens, Hotarârea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 9 noiembrie 2004, pronuntata în Cauza Svetlana Naumenko împotriva Ucrainei.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civila, exprimându-si opinia în Dosarul nr. 40D/2013, apreciaza ca exceptiile de neconstitutionalitate sunt neîntemeiate. În acest sens, arata ca este firesc ca cea mai înalta instanta de judecata din România sa se preocupe de asigurarea interpretarii si aplicarii unitare a legii de catre celelalte instante judecatoresti, astfel încât în cauze similare deduse judecatii sa nu fie pronuntate solutii contradictorii. Se mai arata ca prevederile titlului VII din Legea nr. 247/2005 constituie legea speciala prin care au fost reglementate masuri reparatorii ce trebuie avute în vedere de catre instantele judecatoresti în situatia imposibilitatii restituirii în natura a imobilelor revendicate, iar prevederile art. 329 din Codul de procedura civila, stabilind institutiile abilitate conform legii sa solicite Înaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept solutionate în mod diferit de catre instantele judecatoresti, nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate.

Exprimându-si opinia în Dosarul nr. 80D/2013, aceeasi instanta de judecata considera ca exceptiile de neconstitutionalitate sunt neîntemeiate. În acest sens, arata ca prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate deoarece rolul instantei de contencios constitutional de a fi garantul suprematiei Constitutiei este exercitat în privinta conformitatii actelor normative cu Legea fundamentala, iar nu în privinta actelor jurisdictionale, astfel cum sunt recursurile în interesul legii. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865, arata ca sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie de catre colegiul de conducere al acestei instante, în vederea solutionarii unui recurs în interesul legii, se face pe baza unei constatari statistice referitoare la existenta unei practici neunitare si nu are în vedere exprimarea unei pozitii asupra unei probleme de drept de catre acest subiect de sezina.

De asemenea, în privinta admisibilitatii exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor titlului VII - Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv cuprins în Legea nr. 247/2005, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civila apreciaza ca, în realitate, obiectul exceptiei nu îl constituie dispozitiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, ci modalitatea în care acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, pronuntata de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie în solutionarea unui recurs în interesul legii. Or, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, care prevede expres si limitativ actele supuse controlului de constitutionalitate, instanta de judecata a apreciat ca o interpretare data într-un recurs în interesul legii nu poate face obiect al unei exceptii de neconstitutionalitate, întrucât, pe de o parte, s-ar largi în mod nepermis sfera de aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar, pe de alta parte, s-ar încalca atributiile ce revin instantelor de judecata, respectiv Curtii Constitutionale, astfel cum acestea sunt mentionate în Legea fundamentala. Mai mult, în opinia instantei de judecata, ceea ce poate fi supus controlului Curtii Constitutionale este actul normativ în sine, ca manifestare de vointa a puterii legiuitoare, iar nu interpretarea data printr-un act jurisdictional.

De asemenea, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a civila, exprimându-si opinia în Dosarul nr. 81D/2013, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor titlului VII cuprins în Legea nr. 247/2005 este neîntemeiata. În acest sens, arata ca existenta normelor fundamentale cuprinse în art. 20 si 44 din Constitutie nu împiedica instanta suprema sa se pronunte în cadrul recursului în interesul legii pentru a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, chiar daca se pronunta inclusiv cu privire la concursul dintre legea speciala interna si o dispozitie de protectie a Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Prin interpretarile obligatorii date cu prilejul solutionarii unui recurs în interesul legii, instanta de judecata apreciaza ca nu se încalca statutul dobândit de aceeasi Conventie în dreptul intern al statelor contractante, adica aplicabilitatea directa a dispozitiilor acesteia, cu exceptia cazului în care dispozitiile legale interne sunt mai favorabile. Mai mult, dreptul statelor de a asigura interpretarea unitara a legii, prin intermediul institutiilor abilitate, inclusiv prin raportare la drepturile ocrotite prin dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, vizeaza un scop legitim, masura este prevazuta de lege si este necesara într-o societate democratica, în care trebuie evitate situatiile în care aceeasi stare de fapt ar urma sa primeasca doua rezolvari diferite, în functie de normele interne sau internationale aplicabile. De asemenea, instanta de judecata considera ca, desi Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca Legea nr. 247/2005 nu constituie un remediu efectiv, ci o solutie teoretica si iluzorie, acest lucru nu înseamna ca instanta de la Strasbourg a decis inaplicabilitatea în continuare a Legii nr. 247/2005, recomandând, dimpotriva, ca autoritatile române sa ia masurile adecvate pentru a face ca mecanismele de despagubire prevazute prin legea speciala sa devina efective. Mai mult, potrivit art. 126 alin. (3) din Constitutie, Înalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale, fiind astfel abilitata sa dispuna, inclusiv în situatiile în care sesizeaza ca în practica judiciara se adopta solutii diferite privind aplicarea blocului de legalitate, a blocului de constitutionalitate sau a blocului de conventionalitate.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale, exprimându-si opinia în Dosarul nr. 117D/2013, considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiata. În acest sens, arata ca, sustinând violarea prevederilor art. 20 din Constitutia României, autoarea exceptiei de neconstitutionalitate nu s-a raportat la prevederile legale criticate, ci la continutul hotarârii instantei supreme, prin care au fost dezlegate, printre altele, aspecte relative la compatibilitatea Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 247/2005, cu Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si cu protocoalele aditionale acesteia, precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si la prevalenta legii speciale în raport cu prevederile dreptului comun, coroborate cu cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la aceeasi conventie. Atâta vreme cât hotarârile judecatoresti pronuntate în procedura recursului în interesul legii nu fac parte din sfera actelor a caror legitimitate constitutionala poate fi contestata - potrivit cu exigentele stabilite prin art. 147 din Constitutie si art. 29 din Legea 47/1992 - pe calea exceptiei de neconstitutionalitate, iar hotarârile pronuntate pe calea recursului în interesul legii au, potrivit art. 307 alin. ultim din Codul de procedura civila de la 1865, caracter obligatoriu pentru instantele judecatoresti, instanta de judecata arata ca nu are competenta de a face o analiza critica cu privire la statuarile facute de instanta suprema prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 si, astfel, nu poate aprecia ca întemeiata sustinerea autoarei exceptiei în sensul ca s-a produs pretinsa violare a prevederilor art. 20 din Constitutie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate invocate.

Guvernul, exprimându-si punctul de vedere în dosarele nr. 40D/2013, nr. 81D/2013 si nr. 117D/2013, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiata. În acest sens, arata ca obiectul exceptiei de neconstitutionalitate nu poate fi extins si la deciziile pronuntate de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie în cadrul solutionarii recursurilor în interesul legii.

Se arata ca institutia recursului în interesul legii a fost creata de legiuitor în vederea eliminarii posibilelor erori în calificarea juridica a unor situatii de fapt si pentru a se asigura aplicarea unitara a legii în practica tuturor instantelor de judecata.

Solutiile interpretative date în cadrul recursului în interesul legii unifica astfel diferentele de interpretare si de aplicare a aceluiasi text de lege de catre instantele de judecata, fara sa aiba efecte asupra solutiilor jurisprudentiale anterior judecate, ce au intrat în puterea lucrului judecat, dar fiind considerate în doctrina "izvoare secundare de drept" sau "izvoare interpretative". În egala masura, pronuntându-se asupra unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casatie si Justitie contribuie la asigurarea suprematiei Constitutiei si a legilor, prin interpretarea si aplicarea unitara a acestora pe întreg teritoriul tarii, în acord cu principiul constitutional al egalitatii în drepturi, instituit prin art. 16 din Legea fundamentala. Totodata, se arata ca, în conformitate cu dispozitiile art. 126 alin. (2) si art. 129 din Constitutie, stabilirea regulilor de desfasurare a procesului în fata instantelor judecatoresti este de competenta exclusiva a legiuitorului, iar potrivit art. 146 din Legea fundamentala, Curtea Constitutionala solutioneaza exceptiile de neconstitutionalitate ridicate în fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial ce privesc neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei. Asadar, exceptia de neconstitutionalitate nu constituie un mijloc tehnic procesual specific actiunii civile sau celei penale, ci reprezinta un mijloc tehnic de aparare apartinând dreptului constitutional, a carui pertinenta trebuie supusa cenzurii instantei de judecata.

De asemenea, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în ceea ce priveste prevederile titlului VII cuprins în Legea nr. 247/2005, arata ca este optiunea exclusiva a legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustitiilor si abuzurilor din legislatia trecuta, prevederile de lege criticate fiind în acord cu dispozitiile constitutionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit carora continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. De asemenea, Curtea Constitutionala a statuat, în jurisprudenta sa, ca prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale fac parte integranta din ordinea juridica interna a statelor semnatare, acest aspect implicând obligatia pentru judecatorul national de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenta fata de orice alta prevedere contrara din legislatia nationala.

Avocatul Poporului, exprimându-si punctul de vedere în dosarele nr. 40D/2013 si nr. 80D/2013, considera ca prevederile legale criticate sunt constitutionale. În acest sens, arata ca, prin includerea în sfera controlului de constitutionalitate a deciziilor pronuntate de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie în solutionarea recursului în interesul legii, instanta de contencios constitutional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispozitiilor art. 61 alin. (1) din Constitutie, precum si principiului constitutional al separatiei puterilor în stat, consacrat prin art. 1 alin. (4). În ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate formulate în legatura cu prevederile titlului VI din Legea nr. 247/2005 si art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865, se apreciaza ca autoarea exceptiei critica, pe de o parte, considerentele pronuntate de instanta suprema în Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, în legatura cu interpretarea si aplicarea unitara a Legii nr. 247/2005, iar, pe de alta parte, neconstitutionalitatea relevata în legatura cu prevederile art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865 vizeaza modul de reglementare a acestui text de lege. Prin urmare, modul de interpretare si aplicare a acestor dispozitii legale nu reprezinta o problema de constitutionalitate, ci excedeaza competentei Curtii Constitutionale. Invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale în materia institutiei recursului în interesul legii.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecatorii-raportori, notele scrise depuse de catre autorii exceptiilor de neconstitutionalitate, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

 

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl reprezinta prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, ale titlului VII - Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv cuprins în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilita de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 referitoare la recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la calitatea procesuala pasiva a statului român, prin Ministerul Finantelor Publice, în cererile având ca obiect acordarea de despagubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 17 februarie 2012, si ale prevederilor art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865.

Textele de lege criticate au urmatorul cuprins:

- Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: "(1) Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei în orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia.";

- Titlul VII - Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 cuprinde sase capitole, si anume: cap. I - Dispozitii generale, art. 1 - 5, cap. II - Fondul "Proprietatea", art. 6 - 12^1, cap. III - Masuri institutionale, art. 13 - 14^2, cap. IV - Masuri anticoruptie, art. 15, cap. V - Procedurile administrative pentru acordarea despagubirilor, art. 16 - 18, cap. V^1 - Valorificarea titlurilor de despagubire. Stabilirea algoritmului de atribuire a actiunilor emise de Fondul "Proprietatea", art. 18^1 - 18^9, cap. VI - Cai de atac în justitie, art. 19 - 20, cap. VI^1 - Raspunderi si sanctiuni, art. 20^1, cap. VII - Dispozitii tranzitorii si finale, art. 21 - 33;

- Art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865: "Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au îndatorirea sa ceara Înaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti."

Curtea constata ca prevederile art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865 au fost preluate integral în art. 514 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012.

Curtea Constitutionala urmeaza sa se pronunte însa asupra prevederilor art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865, deoarece acestea sunt aplicabile în continuare cauzei deduse judecatii instantei de fond, potrivit principiului tempus regit actum. Mai mult, asa cum a statuat Curtea în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, ale carei considerente de principiu sunt valabile si în prezenta cauza, controlul de constitutionalitate asupra dispozitiilor ulterioare sesizarii, chiar daca ar contine prevederi asemanatoare, ar echivala cu ridicarea din oficiu de catre Curtea Constitutionala a exceptiei de neconstitutionalitate cu privire la alte texte decât cele criticate de catre autorul exceptiei, ceea ce este inadmisibil, fiind contrar dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie si ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 126 alin. (3) referitor la competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti si art. 142 alin. (1) privind functia Curtii Constitutionale de garant al suprematiei Constitutiei.

De asemenea, prevederile titlului VII - Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 sunt considerate a fi contrare dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 20 - Tratatele internationale privind drepturile omului si art. 44 - Dreptul de proprietate privata.

În ceea ce priveste prevederile art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865, în opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, acestea contravin dispozitiilor art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil si art. 126 alin. (3) privind competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:

I. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se sustine ca acestea sunt neconstitutionale, în masura în care sunt interpretate în sensul ca exceptia de neconstitutionalitate poate avea ca obiect doar o lege sau ordonanta ori o dispozitie dintr-o lege sau dintr-o ordonanta, iar nu si deciziile în interesul legii pronuntate de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Analizând propria jurisprudenta în ceea ce priveste critica dispozitiilor unei decizii pronuntate într-un recurs în interesul legii, Curtea constata ca, în ceea ce priveste competenta Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra constitutionalitatii unor prevederi legale, în interpretarea data de Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu prilejul solutionarii unui recurs în interesul legii, jurisprudenta instantei de contencios constitutional a cunoscut anumite nuantari, în functie de obiectul controlului de constitutionalitate, si anume, în primul caz, daca acest control privea însasi decizia pronuntata într-un recurs în interesul legii, respectiv, în a doua situatie, daca exceptia de neconstitutionalitate se referea la textele de lege interpretate de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie cu prilejul solutionarii unui recurs în interesul legii.

Astfel, pentru prima situatie, relevante sunt Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica si ale Deciziei nr. VI din 27 septembrie 1999 a Sectiilor Unite ale Curtii Supreme de Justitie, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 27 noiembrie 2003, precum si Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 394 din Codul de procedura penala în interpretarea data prin Decizia nr. LX/2007 pronuntata de Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011.

Prin aceste decizii, Curtea a statuat ca o decizie pronuntata într-un recurs în interesul legii nu poate constitui eo ipso obiect al exceptiei de neconstitutionalitate, fiind, din aceasta perspectiva, inadmisibila, deoarece instanta de contencios constitutional, în acord cu prevederile art. 146 din Legea fundamentala, nu are competenta de a cenzura constitutionalitatea hotarârilor judecatoresti, indiferent ca sunt pronuntate în dezlegarea unor pricini de drept comun ori în vederea interpretarii si aplicarii unitare a legii.

Mai mult chiar, distinct de cele retinute prin deciziile mentionate, Curtea retine ca, potrivit art. 126 alin. (3) din Constitutie, Înalta Curte de Casatie si Justitie are deplina competenta de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre instantele judecatoresti, continutul acestei dispozitii din Legea fundamentala fiind transpus în cadrul legislatiei infraconstitutionale în cuprinsul art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865, cu modificarile si completarile ulterioare, în prezent art. 514 din noul Cod de procedura civila, articole ce prevad subiectele de drept care pot solicita Înaltei Curte de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept ce au fost solutionate în mod diferit de catre instantele judecatoresti.

Pe de alta parte, în cazul în care obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile legale interpretate de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie cu prilejul solutionarii unui recurs în interesul legii, Curtea a statuat ca, din perspectiva raportarii la prevederile Constitutiei, instanta de contencios constitutional verifica constitutionalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrata prin recursurile în interesul legii, si aceasta deoarece Legea fundamentala reprezinta cadrul si masura în care legiuitorul si celelalte autoritati pot actiona, astfel încât si interpretarile care se pot aduce normei juridice trebuie sa tina cont de aceasta exigenta de ordin constitutional cuprinsa chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, potrivit caruia în România respectarea Constitutiei si a suprematiei sale este obligatorie. În acest sens sunt Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011, sau Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, prin care s-a statuat ca, indiferent de interpretarile ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constitutionala a hotarât ca numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia, mentinându-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului în aceasta interpretare, atât instantele judecatoresti, cât si organele administrative trebuie sa se conformeze deciziei Curtii si sa o aplice ca atare.

Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta exceptie de neconstitutionalitate, Curtea constata ca analiza prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu poate fi disociata de exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, întrucât autorii exceptiei de neconstitutionalitate critica pentru motive de neconstitutionalitate aceste prevederi legale, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, pronuntata de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie.

II. 1. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor titlului VII cuprins în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilita de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, autorii exceptiei de neconstitutionalitate arata ca, prin aceasta decizie, Înalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca actiunile în acordarea de despagubiri banesti pentru imobile preluate în mod abuziv, imposibil de restituit în natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român si întemeiate pe dispozitiile art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, trebuie respinse ca inadmisibile.

Curtea retine ca, prin aceasta decizie, cea mai înalta instanta de control judiciar, în exercitarea competentei sale specifice de solutionare a recursurilor în interesul legii, reglementata de art. 126 alin. (3) din Constitutie si transpusa în cadrul legislatiei infraconstitutionale în cuprinsul art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865, cu modificarile si completarile ulterioare, în prezent art. 514 din noul Cod de procedura civila, a dat dezlegare unei probleme de drept, care nu se circumscrie unei veritabile operatiuni de interpretare a continutului normativ al titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel, Curtea constata ca Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 27 din 14 noiembrie 2011 nu realizeaza o interpretare stricto sensu a textelor de lege cuprinse în titlul VII al Legii nr. 247/2005, ci constituie o solutie jurisprudentiala obligatorie pentru instantele judecatoresti care face aplicarea legii speciale, în virtutea principiului specialia generalibus derogant. Asadar, aceasta decizie a fost data pentru a dezlega problema aplicarii prevederilor titlului VII din legea criticata, lege derogatorie de la dreptul comun.

Din aceasta perspectiva, Curtea constata ca exceptia de fata prezinta, sub aspectul obiectului sau, urmatoarea particularitate: autoarea exceptiei indica drept obiect al acesteia dispozitiile cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005, criticând, în realitate, Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 27 din 14 noiembrie 2011, fara însa ca aceasta din urma sa intervina asupra lor în vederea interpretarii si stabilirii, în concret, a unui anumit sens în functie de situatii si solutii jurisprudentiale diferite. Fata de aceste împrejurari, Curtea, având în vedere obiectul criticii de neconstitutionalitate, constata ca exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibila.

II.2. În ceea ce priveste critica dispozitiilor unei decizii pronuntate într-un recurs în interesul legii, Curtea a statuat de principiu în jurisprudenta sa ca o asemenea decizie nu poate constitui eo ipso obiect al exceptiei de neconstitutionalitate, fiind, din aceasta perspectiva, inadmisibila, deoarece instanta de contencios constitutional, în acord cu prevederile art. 146 din Legea fundamentala, nu are competenta de a cenzura constitutionalitatea hotarârilor judecatoresti, indiferent ca sunt pronuntate în dezlegarea unor pricini de drept comun ori în vederea interpretarii si aplicarii unitare a legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica si ale Deciziei nr. VI din 27 septembrie 1999 a Sectiilor Unite ale Curtii Supreme de Justitie, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 27 noiembrie 2003).

Cu toate acestea, împrejurarea ca printr-o decizie pronuntata într-un recurs în interesul legii se da unui text legal o anumita interpretare nu este de natura a fi convertita într-un fine de neprimire care sa oblige Curtea ca, în pofida rolului sau de garant al suprematiei Constitutiei, sa nu analizeze textul în interpretarea data de instanta suprema. Constitutia reprezinta cadrul si masura în care legiuitorul si celelalte autoritati pot actiona; astfel si interpretarile care se pot aduce normei juridice trebuie sa tina cont de aceasta exigenta de ordin constitutional cuprinsa chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, potrivit caruia în România respectarea Constitutiei si a suprematiei sale este obligatorie. Din perspectiva raportarii la prevederile Constitutiei, Curtea Constitutionala verifica constitutionalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrata prin recursurile în interesul legii. A admite o teza contrara contravine însasi ratiunii existentei Curtii Constitutionale, care si-ar nega rolul sau constitutional acceptând ca un text legal sa se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentala (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 394 din Codul de procedura penala în interpretarea data prin Decizia nr. LX/2007, pronuntata de Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, sau Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011).

Curtea constata ca în jurisprudenta sa cu privire la aceasta materie pot fi identificate doua abordari distincte, în functie de obiectul criticii de neconstitutionalitate, si anume: în primul caz, când autorul exceptiei critica însasi decizia pronuntata într-un recurs în interesul legii, exceptia având caracter inadmisibil si, respectiv, în a doua situatie, daca exceptia de neconstitutionalitate se refera la textele de lege interpretate de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu prilejul solutionarii unui recurs în interesul legii, când Curtea are competenta de a se pronunta pe fondul exceptiei.

În subsidiar, Curtea retine ca dispozitiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, prin raportare la prevederile constitutionale cuprinse în art. 44 - Dreptul de proprietate privata, precum si ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Astfel, prin deciziile nr. 801 din 3 iulie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 30 iulie 2008, nr. 5 din 8 ianuarie 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 31 martie 2009, sau nr. 1.241 din 6 octombrie 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, Curtea a statuat ca titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005 contine prevederi privind organizarea Fondului "Proprietatea" si procedura de acordare a despagubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natura, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, fiind reglementate procedurile administrative pentru acordarea despagubirilor, valorificarea titlurilor de despagubire, stabilirea algoritmului de atribuire a actiunilor emise de Fondul "Proprietatea", cai de atac împotriva deciziilor Comisiei centrale pentru stabilirea despagubirilor.

În legatura cu aceasta procedura speciala de acordare a despagubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, Curtea a statuat, prin deciziile nr. 5 din 8 ianuarie 2009 sau nr. 1.241 din 6 octombrie 2009, ca este optiunea exclusiva a legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustitiilor si abuzurilor din legislatia trecuta, prevederile de lege criticate fiind în acord cu dispozitiile constitutionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit carora continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

III. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra constitutionalitatii acestor prevederi legale. Astfel, prin deciziile nr. 1.338 din 11 octombrie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, si Decizia nr. 1.027 din 14 iulie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 5 octombrie 2011, Curtea a retinut, în esenta, ca, în vederea eliminarii posibilelor erori în calificarea juridica a unor situatii de fapt si pentru a se asigura aplicarea unitara a legii în practica tuturor instantelor de judecata, a fost creata de catre legiuitor institutia recursului în interesul legii. De altfel, potrivit art. 126 alin. (3) din Constitutie, "Înalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti", astfel încât instituirea recursului în interesul legii nu face decât sa transpuna în legislatie continutul acestei dispozitii constitutionale.

Pe de alta parte, instituirea caracterului obligatoriu al dezlegarilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât sa dea eficienta rolului constitutional al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, contribuind la consolidarea statului de drept.

Asa fiind, Curtea a statuat ca prevederile criticate din Codul de procedura civila, care îndrituiesc Înalta Curte de Casatie si Justitie sa unifice diferentele de interpretare si aplicare a aceluiasi text de lege de catre celelalte instante judecatoresti nationale, nu aduc atingere normelor constitutionale, ci, dimpotriva, contribuie, pentru motivele mai sus aratate, la asigurarea exigentelor statului de drept.

Solutia si considerentele cuprinse în deciziile mentionate îsi pastreaza valabilitatea si în prezenta cauza, neintervenind elemente noi, de natura a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

Distinct de cele statuate în deciziile mentionate, în prezenta cauza, Curtea retine ca motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se refera la faptul ca obligatia colegiului de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie de a solicita acestei instante sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti nu asigura conditia impartialitatii si independentei judecatorilor, cu atât mai mult cu cât o parte dintre judecatorii care solutioneaza recursul în interesul legii sunt aceiasi cu cei care l-au formulat.

Curtea constata ca aceste sustineri nu sunt întemeiate, dat fiind faptul ca recursul în interesul legii nu este o cale de atac propriu-zisa, ci este un mijloc procedural de asigurare a unei practici jurisprudentiale unitare la nivelul tuturor instantelor judecatoresti. În acest sens, dispozitiile art. 330^7 alin. (2) din Codul de procedura civila de la 1865 dispun în mod expres ca solutiile se pronunta numai în interesul legii, nu au efect asupra hotarârilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese.

De altfel, conferirea calitatii procesuale active si Colegiului de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, în urma modificarii si completarii Codului de procedura civila de la 1865 prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, a fost justificata de faptul ca însasi instanta suprema poate constata existenta unei jurisprudente neunitare pe întreg teritoriul tarii sau la nivelul anumitor instante judecatoresti.

 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

I. Respinge, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, exceptie ridicata de Irena Silberstein în Dosarul nr. 10.760/3/2012 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civila si de Gabriela Muraru în Dosarul nr. 3.087/303/2008 al aceleiasi instante.

II. Respinge, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor titlului VII - Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv cuprins în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, astfel cum aplicarea acestora a fost stabilita de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, exceptie ridicata de Irena Silberstein în Dosarul nr. 10.760/3/2012 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civila si de aceeasi autoare în Dosarul nr. 69.143/3/2011 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a civila, precum si de Societatea Comerciala "Textila Oltului" - S.A. din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 301/2/2013 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale.

III. Respinge, ca neîntemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Irena Silberstein în Dosarul nr. 10.760/3/2012 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civila si de Gabriela Muraru în Dosarul nr. 3.087/303/2008 al aceleiasi instante si constata ca dispozitiile art. 329 din Codul de procedura civila de la 1865 sunt constitutionale în raport cu criticile formulate.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civila, Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a civila, precum si Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale si se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronuntata în sedinta din data de 29 aprilie 2013.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
 
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf