Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 198 din 9 aprilie 2013

Referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 din Codul de procedura penala

Acsinte Gaspar - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecator

Petre Lazaroiu - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Ion Predescu - judecator

Tudorel Toader - judecator

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 320^1 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Daniel Craciun în Dosarul nr. 12.615/196/2012 al Judecatoriei Braila - Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 72D/2013.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinita.

Cauza fiind în stare de judecata, presedintele acorda cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiata.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

 

Prin Încheierea din 15 ianuarie 2013, pronuntata în Dosarul nr. 12.615/196/2012, Judecatoria Braila - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 320^1 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Daniel Craciun în dosarul de mai sus având ca obiect solutionarea unei cauze penale la fond în care se fac cercetari cu privire la savârsirea infractiunilor de furt calificat si tâlharie.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca prevederile art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, deoarece obliga inculpatul sa recunoasca în totalitate faptele retinute în actul de inculpare. Aceasta împrejurare este de natura sa lase cale libera inechitatilor, obligând inculpatul care doreste obtinerea unui beneficiu judiciar sa recunoasca si faptele pentru care se considera nevinovat.

Judecatoria Braila - Sectia penala opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este întemeiata, deoarece dispozitiile legale criticate nu asigura un tratament juridic identic inculpatilor aflati în situatii similare. Astfel, apare discriminatorie situatia în care un inculpat care a savârsit mai multe fapte în concurs real este trimis în judecata prin mai multe acte de sesizare, putând opta pentru beneficiul prevazut de art. 320^1 din Codul de procedura penala pentru toate faptele sau numai pentru unele dintre acestea, fata de situatia în care un inculpat este trimis în judecata pentru savârsirea mai multor fapte, tot în concurs real, dar prin acelasi rechizitoriu. Totodata, în opinia instantei, textul criticat nu prevede nici posibilitatea aplicarii procedurii simplificate pentru una din fapte si disjungerea fata de celelalte în vederea judecarii potrivit dreptului comun, întrucât impune conditia recunoasterii în totalitate a faptelor retinute în actul de sesizare a instantei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibila, deoarece autorul urmareste rezolvarea de catre Curtea Constitutionala a unei probleme de interpretare si aplicare a legii. În acest context, în opinia Guvernului, este evident ca reducerea referitoare la limitele speciale de pedeapsa prevazute de lege pentru infractiunea ce face obiectul declaratiei de recunoastere a vinovatiei nu priveste actul de trimitere în judecata, ci fapta sau faptele a caror savârsire a fost asumata.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

 

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 320^1 din Codul de procedura penala cu denumirea marginala - Judecata în cazul recunoasterii vinovatiei, introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, astfel cum a fost modificat prin art. V din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 29 decembrie 2011, care au urmatorul continut:

"Pâna la începerea cercetarii judecatoresti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic ca recunoaste savârsirea faptelor retinute în actul de sesizare a instantei si solicita ca judecata sa se faca în baza probelor administrate în faza de urmarire penala.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmarire penala, doar atunci când inculpatul declara ca recunoaste în totalitate faptele retinute în actul de sesizare a instantei si nu solicita administrarea de probe, cu exceptia înscrisurilor în circumstantiere pe care le poate administra la acest termen de judecata.

La termenul de judecata, instanta întreaba pe inculpat daca solicita ca judecata sa aiba loc în baza probelor administrate în faza de urmarire penala, pe care le cunoaste si le însuseste, procedeaza la audierea acestuia si apoi acorda cuvântul procurorului si celorlalte parti.

Instanta de judecata solutioneaza latura penala atunci când din probele administrate în cursul urmaririi penale rezulta ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat.

Daca pentru solutionarea actiunii civile se impune administrarea de probe în fata instantei, se va dispune disjungerea acesteia.

În caz de solutionare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispozitiile art. 334 si 340 - 344 se aplica în mod corespunzator.

Instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, în cazul pedepsei închisorii, si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozitiile alin. 1 - 6 nu se aplica în cazul în care actiunea penala vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata.

Instanta respinge cererea atunci când constata ca probele administrate în cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat. În acest caz instanta continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun."

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prevederile legale mentionate încalca dispozitiile constitutionale ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fata legii, art. 21 referitor la Accesul liber la justitie, art. 23 alin. (11) referitor la prezumtia de nevinovatie, art. 53 referitor la Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei, precum si dispozitiile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile legale criticate au mai fost supuse controlului sau din perspectiva unor critici similare. Astfel cu prilejul pronuntarii Deciziei nr. 988 din 22 noiembrie 2012, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2013, si Deciziei nr. 978 din 22 noiembrie 2012, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Curtea Constitutionala a constatat ca aplicarea procedurii simplificate este o derogare de la dreptul comun, care presupune solutionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecatoreasca propriu-zisa devine redundanta, întrucât în prima faza a procesului penal au fost dezlegate în totalitate toate aspectele legate de existenta infractiunii si de vinovatia inculpatului.

Aceasta procedura nu este însa un drept fundamental si inculpatul este liber sa uzeze sau nu de ea, dupa cum instanta de judecata, în conditiile în care constata ca probele administrate în cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat, poate respinge cererea.

Prin urmare, tinând seama de efectele unei astfel de proceduri si de considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea a constatat ca limitele înlauntrul carora judecatorul poate respinge cererea formulata au în vedere criterii obiective si rezonabile, întrucât, indiferent ca ne aflam în fata unei recunoasteri totale sau partiale a vinovatiei, ceea ce prevaleaza consta în existenta unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în masura în care se neaga principiul aflarii adevarului. Prin urmare, nu simpla recunoastere a vinovatiei este determinanta pentru a se da eficienta unui proces echitabil desfasurat în limitele legalitatii si impartialitatii, aceasta constituind doar o conditie procedurala, ci stabilirea vinovatiei.

De altfel, posibilitatea judecatorului de a respinge cererea de recunoastere a vinovatiei si de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garantie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constitutie si de art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si o garantare a aplicarii prezumtiei de nevinovatie, mai ales în cazurile în care se exercita o presiune asupra inculpatului de a-si recunoaste vinovatia. În acest sens s-a mai aratat ca Decizia nr. 2004-492 DC din 2 martie 2004 a Consiliului Constitutional francez, prin care acesta a statuat ca - în cadrul procedurii denumite "reconnaissance prealable de culpabilite" - judecatorul cauzei nu poate fi tinut de acceptarea vinovatiei de catre inculpat, ci acestuia "îi revine sarcina sa se asigure ca persoana respectiva a recunoscut, liber si sincer, ca este autorul faptelor si sa verifice realitatea acestora". Prin aceeasi decizie, Consiliul Constitutional francez a statuat ca, în cazul în care emite o ordonanta de omologare a acordului de stabilire a vinovatiei, "judecatorul trebuie sa verifice nu numai realitatea consimtamântului persoanei, ci, în egala masura, si sinceritatea acesteia".

Asa fiind, se poate desprinde concluzia ca judecatorul nu este obligat, în absenta convingerii sinceritatii inculpatului ca autor al faptelor, sa admita cererea formulata, chiar daca acesta a recunoscut si fapte despre care este posibil ca ulterior sa le nege. Aceasta constituie o aplicare a principiului constitutional al înfaptuirii justitiei de catre instantele judecatoresti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentata, neputând fi admis ca judecatorului cauzei sa nu i se dea posibilitatea de a respinge cererea de recunoastere a vinovatiei atunci când, de exemplu, nu este lamurit asupra împrejurarilor de fapt ale cauzei, considerând ca judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmarire penala, ci judecarea cauzei ar trebui sa se faca potrivit dreptului comun.

Totodata, aspectele legate de identificarea faptei si vinovatia autorului asa cum au fost reglementate în textul criticat nu neaga celelalte judecati referitoare la aplicarea pedepsei si la individualizarea ei, judecatorul putând dispune condamnarea inculpatului cu reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, în cazul pedepsei închisorii, si cu reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege în cazul pedepsei amenzii. Astfel, potrivit art. 72 din Codul penal, la stabilirea si la aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a aceluiasi cod, de limitele de pedeapsa fixate în partea speciala, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului si de împrejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. Totodata, dintr-o analiza comparativa a beneficiului reducerii de pedeapsa ca urmare a aplicarii procedurii simplificate, pe de o parte, si a beneficiului aplicarii eventualelor efecte ale circumstantelor atenuante potrivit dreptului comun, pe de alta parte, se observa ca în cea de-a doua situatie pedeapsa închisorii se poate reduce nu cu o treime, ci cu mai mult. Astfel, la un minim special de 10 ani pedeapsa poate coborî pâna la 3 ani, la un minim special de 5 ani pedeapsa poate coborî pâna la 1 an, iar la un minim special de 3 ani pedeapsa poate coborî pâna la 3 luni. Or, asa cum rezulta din chiar alin. 1 si 2 ale art. 320^1 din Codul de procedura penala, inculpatul, din proprie vointa, poate declara ca recunoaste savârsirea faptelor retinute în rechizitoriu si solicita ca judecata sa se faca pe baza probelor administrate în cursul urmarii penale si, cu titlu de exceptie, pe baza unor înscrisuri în circumstantiere pe care le poate administra la acel termen. Astfel, aceasta procedura, pe lânga beneficiul celeritatii, este de natura a oferi inculpatilor si alte ratiuni pentru a depune toate diligentele necesare pentru lamurirea tuturor aspectelor legate de obtinerea unor acte în circumstantiere. În masura în care considera ca urmarirea penala a fost efectuata cu încalcarea prevederilor legale, atunci inculpatul este liber sa nu uzeze de procedura simplificata.

Prin urmare, nu poate fi primita sustinerea referitoare la încalcarea principiului egalitatii în fata legii, deoarece, în masura în care instanta apreciaza ca probele administrate în cursul urmaririi penale sunt insuficiente pentru a stabili ca fapta exista, ca aceasta constituie infractiune si ca a fost savârsita de inculpat, atunci poate respinge cererea formulata, urmând a judeca cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lamuri toate împrejurarile, inculpatul putând beneficia, asa cum s-a aratat mai sus, de un tratament juridic mai blând, în acord cu efectele circumstantelor atenuante. Altfel spus, conduita buna a infractorului înainte de savârsirea infractiunii, staruinta depusa pentru a înlatura rezultatul ori paguba produsa, comportarea sincera în fata autoritatii, recunoasterea vinovatiei si alte asemenea reprezinta împrejurari care pot constitui circumstante atenuante si care sunt mai favorabile decât beneficiul prevazut de art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedura penala.

Deoarece pâna în prezent nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele si solutia deciziilor mai sus mentionate îsi pastreaza valabilitatea si în prezenta cauza.

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge, ca neîntemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Daniel Craciun în Dosarul nr. 12.615/196/2012 al Judecatoriei Braila - Sectia penala si constata ca dispozitiile art. 320^1 din Codul de procedura penala sunt constitutionale, în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunica Judecatoriei Braila - Sectia penala si se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronuntata în sedinta din data de 9 aprilie 2013.

 

PRESEDINTE,
ACSINTE GASPAR
 
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf