Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 17 din 12 noiembrie 2012

Rodica Aida Popa - vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si

Justitie, presedintele completului

Lavinia Curelea - presedintele Sectiei I civile

Roxana Popa - presedintele delegat al Sectiei a II-a civile

Ionel Barba - presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal

Corina Michaela Jîjîie - presedintele Sectiei penale

Rodica Cosma - judecator Sectia penala

Cristina Rotaru - judecator Sectia penala

Simona Cristina Nenita - judecator Sectia penala

Alina Ioana Ilie - judecator Sectia penala

Magdalena Iordache - judecator Sectia penala

Stefan Pistol - judecator Sectia penala

Leontina Serban - judecator Sectia penala

Sofica Dumitrascu - judecator Sectia penala

Geanina Cristina Arghir - judecator Sectia penala

Lavinia Valeria Lefterache - judecator Sectia penala - judecator raportor

Mariana Ghena - judecator Sectia penala

Ioana Bogdan - judecator Sectia penala

Ionut Mihai Matei - judecator Sectia penala

Sandel Lucian Macavei - judecator Sectia penala

Carmen Elena Popoiag - judecator Sectia I civila

Nina Ecaterina Grigoras - judecator Sectia I civila

Mirela Politeanu - judecator Sectia a II-a civila

Constantin Brânzan - judecator Sectia a II-a civila

Viorica Lungeanu - judecator Sectia de contencios administrativ si fiscal

Iuliana Rîciu - judecator Sectia de contencios administrativ si fiscal

 

Completul competent sa judece recursul în interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 17/2012 este constituit conform dispozitiilor art. 414^4 alin. 3 din Codul de procedura penala, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, raportat la dispozitiile art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta completului este prezidata de doamna Rodica Aida Popa, vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, procuror adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.

La sedinta de judecata participa magistratul asistent din cadrul Sectiilor Unite, doamna Alina Gabriela Paun, desemnat în conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de catre procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie prin sesizarea nr. 17.176/3848/III-5/2012, pentru a se stabili daca judecatorul care a judecat cauza prin aplicarea dispozitiilor art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati devine sau nu incompatibil, conform art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa solutioneze actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati, în ipoteza în care trimiterea în judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni între care exista stare de conexitate sau indivizibilitate.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii învederând ca examenul jurisprudentei penale actuale a evidentiat doua orientari cu privire la acest aspect si, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare:

Într-o prima orientare a practicii, unele instante au considerat ca judecatorul care a solutionat cauza prin aplicarea procedurii simplificate, prevazuta de art. 320^1 din Codul de procedura penala, este incompatibil, întrucât si-a exprimat parerea referitoare la solutia care s-ar putea pronunta în cauza respectiva privindu-i pe ceilalti inculpati, si, în consecinta, au admis cererile de abtinere formulate în temeiul art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala (anexele nr. 1 - 17 la sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie).

Într-o a doua orientare a practicii, alte instante au apreciat ca judecatorul nu este incompatibil, potrivit dispozitiilor art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa judece cauza disjunsa.

În argumentarea acestei solutii s-a sustinut ca institutia reglementata de art. 320^1 din Codul de procedura penala nu echivaleaza cu o antepronuntare, fiind caracteristica acordului de vointa exprimat de inculpat în calitate de persoana acuzata în procesul penal (anexele nr. 18 - 25 la sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie).

A fost aratata opinia procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, în sensul orientarii jurisprudentiale potrivit careia judecatorul care a judecat cauza prin aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati nu este incompatibil, potrivit dispozitiilor art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa solutioneze actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati, în ipoteza în care trimiterea în judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni între care exista stare de conexitate sau indivizibilitate.

Întinderea masurilor adoptate de catre judecator în cadrul procedurii simplificate nu presupune niciun fel de masuri pe alte aspecte (de fond ori procesuale) pe care le implica luarea deciziei în raport cu restul inculpatilor cauzei.

A pronunta o solutie presupune un proces de verificare, cu necesitate, a tuturor aspectelor mentionate anterior, proces care, pentru a semnifica o veritabila pronuntare, trebuie sa fie întotdeauna global, iar nu disociat în functie de un element sau altul.

În situatia în care sunt mai multi inculpati si numai unii dintre acestia recunosc toate faptele retinute în sarcina lor, judecatorul care a luat act de "pledoaria de vinovatie" în procedura simplificata nu se afla în situatia de incompatibilitate de a-i judeca pe ceilalti inculpati.

În cazul pluralitatii de inculpati, dintre care numai unul sau unii dintre acestia se prevaleaza de procedura prevazuta de art. 320^1 din Codul de procedura penala, tocmai pentru a facilita aplicarea imediata a dispozitiilor citate si a atinge scopul pentru care a fost instituita (simplificarea si accelerarea procedurii), judecatorul va lua act de acordul de recunoastere, iar cu privire la ceilalti va continua judecata în cauza disjunsa.

În situatia aplicarii prevederilor art. 320^1 din Codul de procedura penala, judecatorul nu realizeaza o judecata pe fond, nu face o analiza a probelor, nu analizeaza nici macar indirect participarea la comiterea infractiunilor si a inculpatilor care nu au solicitat aplicarea procedurii simplificate si nu îsi exprima parerea cu privire la vinovatia acestora; prezumtia de incompatibilitate obiectiva ar fi excesiva si chiar superioara standardului national care, prin dispozitiile art. 47 din Codul de procedura penala, a instituit garantii ale procesului echitabil, oricum superioare standardului conventional.

Vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecata a ramas în pronuntare asupra recursului în interesul legii.

 

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constata urmatoarele:

 

1. Problema de drept ce a generat practica neunitara

Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca în practica judiciara nationala nu exista un punct de vedere unitar cu privire la incompatibilitatea judecatorului, urmând a se stabili pe calea recursului în interesul legii daca judecatorul care a solutionat cauza prin aplicarea dispozitiilor art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati devine sau nu incompatibil, conform art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa judece actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati, în ipoteza în care trimiterea în judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni între care exista stare de conexitate sau indivizibilitate.

 

2. Examenul jurisprudential

Prin recursul în interesul legii se arata ca, în urma verificarii jurisprudentei la nivel national cu privire la existenta incompatibilitatii "judecatorului care a judecat cauza prin aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati, în a solutiona actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati în ipoteza în care trimiterea în judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni între care exista stare de conexitate sau indivizibilitate", a fost relevata o practica neunitara.

 

3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

3.1. Într-o prima orientare a practicii, unele instante au considerat ca judecatorul care a solutionat cauza prin aplicarea procedurii simplificate, prevazuta de art. 320^1 din Codul de procedura penala, este incompatibil, întrucât si-a exprimat parerea si cu privire la solutia care s-ar putea pronunta în cauza respectiva privindu-i si pe ceilalti inculpati, si, în consecinta, au admis cererile de abtinere formulate în temeiul art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala (anexele nr. 1 - 17).

3.2. Într-o a doua orientare a practicii, alte instante au apreciat ca judecatorul nu este incompatibil, potrivit dispozitiilor art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa judece cauza disjunsa.

În argumentarea acestei solutii s-a sustinut ca institutia reglementata de art. 320^1 din Codul de procedura penala nu echivaleaza cu o antepronuntare, fiind caracteristica acordului de vointa exprimat de inculpat în calitate de persoana acuzata în procesul penal (anexele nr. 18 - 25).

 

4. Opinia procurorului general

Solutia propusa de catre procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie este în sensul orientarii jurisprudentiale potrivit careia judecatorul care a judecat cauza prin aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati, nu este incompatibil, potrivit dispozitiilor art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa solutioneze actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati în ipoteza în care trimiterea în judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni între care exista stare de conexitate sau indivizibilitate.

În opinia înaintata Înaltei Curti se arata ca dreptul la un proces echitabil si garantiile prevazute de art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana a drepturilor omului contin primordial "dreptul de acces la un tribunal", conceput ca acces la o instanta de judecata independenta si impartiala.

În jurisprudenta instantei de contencios european a drepturilor omului, impartialitatea este definita ca absenta a oricarei prejudecati sau idei preconcepute cu privire la solutia ce trebuie pronuntata în cadrul unui proces. Potrivit aceleiasi jurisprudente, impartialitatea se configureaza sub aspect subiectiv si presupune determinarea convingerii personale a unui judecator într-o anumita împrejurare, iar obiectiv vizeaza existenta unor garantii suficiente care sa excluda, în persoana unui judecator, orice banuiala legitima. Aspectul subiectiv este prezumat relativ, pâna la proba contrarie, iar cel obiectiv consta în identificarea acelor împrejurari verificabile care ar justifica punerea în discutie a impartialitatii unui judecator, dincolo de conduita sa personala.

Existenta într-o cauza a unei banuieli legitime de lipsa de impartialitate se apreciaza inclusiv prin optica celui acuzat, fara ca aceasta sa dobândeasca un caracter decisiv. Din perspectiva garantiilor furnizate de Conventia europeana a drepturilor omului, se arata, în opinia procurorului general, ca în materia impartialitatii obiective functioneaza principiul potrivit caruia simplul fapt de a fi luat act, anterior judecarii fondului cauzei, de optiunea unor inculpati, reglementata expres de lege prin procedura simplificata, nu îl împiedica pe acel judecator sa participe la solutionarea cauzei celorlalti inculpati. Incidenta si functionarea acestui principiu într-o ipoteza concreta nu reprezinta circumstante care pot conduce la înlaturarea principiului enuntat, deoarece judecatorul ia doar act de "pledoaria de vinovatie" în procedura simplificata, facând doar aplicarea dispozitiilor art. 320^1 din Codul de procedura penala.

Deci, întinderea masurilor adoptate de catre judecator în cadrul procedurii simplificate, se apreciaza în opinia transmisa Înaltei Curti, nu presupune niciun fel de masuri pe alte aspecte (de fond ori procesuale) pe care le implica luarea deciziei în raport cu restul inculpatilor cauzei.

Pe de alta parte, în dreptul intern, tocmai în vederea asigurarii exigentelor impuse de dreptul la un proces echitabil, legiuitorul român a reglementat, printre altele, cazurile de incompatibilitate pentru asigurarea impartialitatii judecatorului si acestea se realizeaza în procesul penal român între altele, prin dispozitiile art. 46 - 48 din Codul de procedura penala.

Incompatibilitatea, potrivit definitiei formulate în doctrina, reprezinta o situatie de inadecvare în care se afla unul dintre subiectii procesuali oficiali fata de o cauza penala concreta si care constituie un impediment în ceea ce priveste participarea acestuia la rezolvarea acelei cauze, fiind menita sa asigure încrederea în buna administrare a justitiei.

Printre cazurile de incompatibilitate se regaseste, potrivit dispozitiilor art. 47 din Codul de procedura penala, ipoteza judecatorului care s-a pronuntat anterior cu privire la solutia care ar putea fi data în acea cauza.

Astfel, opinia transmisa Înaltei Curti arata ca antepronuntarea, conform art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, semnifica exprimarea, anterior judecarii cauzei, a solutiei ce ar putea fi data acesteia, prin solutie întelegându-se, în temeiul art. 345 si 346 din acelasi cod, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal (solutii date actiunii penale), respectiv admiterea totala sau partiala a pretentiilor civile, respingerea lor ori lasarea nesolutionata a acestora (solutii date actiunii civile).

Limitând analiza numai la latura penala a cauzei, a solutiona actiunea penala, potrivit oricareia dintre posibilitatile legale, implica pronuntarea asupra temeiului si obiectului acesteia: fapta, faptuitor, raspundere penala. De altfel, solutionarea în sensul legii presupune o judecata, o operatiune finala de verificare si evaluare a materialului probator al cauzei.

Detaliind, temeiul actiunii penale presupune, interpretând per a contrario dispozitiile art. 10 lit. a) - e) din Codul de procedura penala, existenta faptei, prevederea sa de catre legea penala, existenta gradului de pericol social al unei infractiuni, întrunirea elementelor constitutive ale unei anumite infractiuni, savârsirea faptei de catre persoana învinuita, inexistenta vreunei cauze care sa înlature caracterul penal al faptei.

Cât priveste obiectul, respectiv conditiile actiunii penale, acestea semnifica ansamblul aspectelor de drept penal, procesul penal sau cu caracter mixt care permit tragerea la raspundere penala.

Prin urmare, se arata în opinia trimisa Înaltei Curti, a pronunta o solutie presupune un proces de verificare, cu necesitate, a tuturor aspectelor anterior mentionate, proces care, pentru a semnifica o veritabila pronuntare, trebuie sa fie întotdeauna global, iar nu disociat în functie de un element sau altul dintre cele enumerate.

În situatia în care sunt mai multi inculpati si numai unii dintre acestia recunosc toate faptele retinute în sarcina lor, judecatorul care a luat act de "pledoaria de vinovatie" în procedura simplificata nu se afla în situatia de incompatibilitate de a-i judeca pe ceilalti inculpati.

Tocmai pentru aceste motive, instanta se limiteaza, atunci când sunt îndeplinite cerintele prevazute de lege, la a lua act de "pledoaria de vinovatie" în procedura simplificata, astfel încât nu se afla în situatia de incompatibilitate si pronunta solutia finala, inclusiv cu privire la ceilalti inculpati judecati potrivit procedurii obisnuite, dupa disjungere si dupa administrarea tuturor probelor.

În opinia transmisa Înaltei Curti se subliniaza ca, în cazul pluralitatii de inculpati, dintre care numai unul sau unii dintre acestia se prevaleaza de procedura prevazuta de art. 320^1 din Codul de procedura penala, tocmai pentru a facilita aplicarea imediata a dispozitiilor citate si a atinge scopul pentru care a fost instituita (simplificarea si accelerarea procedurii), judecatorul va lua act de acordul de recunoastere, iar cu privire la ceilalti va continua judecata în cauza disjunsa.

Prin adoptarea acestor prevederi legale este evidenta intentia legiuitorului de a acorda o compensatie - constând în reducerea cuantumului pedepsei - doar inculpatului care a recunoscut savârsirea faptelor si, în consecinta, a facilitat o desfasurare mai eficienta si în conditii de celeritate a procesului penal, prin solicitarea ca judecata sa se faca în baza probelor administrate în cursul urmaririi penale.

Aplicarea dispozitiilor este conditionata de recunoasterea faptelor retinute în actul de sesizare, deci recunoasterea nu numai a participatiei proprii, ci si a modalitatii în care au fost retinute, prin însusirea probelor administrate în faza de urmarire penala, astfel încât sa se poata renunta la administrarea de probe, iar judecata sa se poata realiza dupa procedura simplificata.

Judecata în cazul procedurii simplificate se realizeaza pe baza probelor administrate în cursul urmaririi penale, judecatorul pronuntându-se asupra acestora în cuprinsul hotarârii. Însa aceste probe stau si la baza acuzatiilor aduse inculpatilor care nu au solicitat aplicarea procedurii prevazute de art. 320^1 din Codul de procedura penala.

Ar fi excesiv de formala o solutie de disjungere întemeiata pe incompatibilitate, mai ales ca din analiza cauzelor de incompatibilitate prevazute de art. 47 si 48 din Codul de procedura penala reiese ca situatia analizata nu se regaseste în niciuna dintre acestea.

Numai pronuntarea asupra fondului reprezinta singurul caz în care sunt aplicabile dispozitiile art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala.

În sustinerea aceluiasi punct de vedere, se arata în opinia trimisa Înaltei Curti, sunt si argumentele rezultate din doctrina si practica judiciara, conform carora nu devine incompatibil sa judece latura civila disjunsa judecatorul care a solutionat anterior latura penala.

În consecinta, se poate ajunge la concluzia ca, ori de câte ori un judecator exprima o parere, o judecata de valoare, reda o situatie de fapt din care ar putea rezulta ca si-a format o opinie asupra solutiei pe fond ce poate fi pronuntata în cauza pe care o judeca, numai atunci sunt incidente dispozitiile art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, data fiind lipsa impartialitatii subiective a instantei, ceea ce nu se întâmpla în cazul procedurii simplificate.

Dispozitiile art. 320^1 din Codul de procedura penala, introduse prin Legea nr. 202/2010, art. XVIII pct. 43, au un caracter de noutate în procedura penala româna, întrucât determina aplicarea unei proceduri speciale de judecata, derogatorii de la procedura de judecata de drept comun, având drept consecinta celeritatea procesului penal prin excluderea cercetarii judecatoresti clasice.

În consecinta, pronuntându-se asupra vinovatiei inculpatilor care solicita aplicarea prevederilor art. 320^1 din Codul de procedura penala, judecatorul nu analizeaza nici macar indirect participarea la comiterea infractiunilor si a inculpatilor care nu au solicitat aplicarea procedurii simplificate si nu îsi exprima parerea cu privire la vinovatia acestora.

Instanta de contencios european a drepturilor omului (Ferrantelli si Santangelo c. Italiei) a stabilit ca simplul fapt de a se fi pronuntat anterior în legatura cu masuri prealabile judecarii cauzei pe fond nu reprezinta temeiuri pentru a concluziona ca judecatorul este incompatibil sa solutioneze fondul cauzei si deci nu reprezinta temeiuri pentru o prezumtie de lipsa de impartialitate obiectiva.

Astfel, într-o cauza având ca obiect judecarea unora dintre participantii la savârsirea unei infractiuni, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca instanta nu poate fi considerata impartiala, în sensul art. 6 paragraful 1 din Conventie, de exemplu, în conditiile în care unul dintre membrii completului, anterior, a participat si la judecarea celorlalti participanti la acea infractiune, aplicându-le pedepse severe. Termenii utilizati în aceasta hotarâre de condamnare reprezinta, în opinia Curtii, o clara demonstratie a incompatibilitatii. În concluzie, numai judecatorul care a participat la judecarea în fond a cauzei este incompatibil.

Se apreciaza în opinia trimisa Înaltei Curti ca în situatia aplicarii prevederilor art. 320^1 din Codul de procedura penala, judecatorul nu realizeaza o judecata pe fond, nu face o analiza a probelor, nu analizeaza nici macar indirect participarea la comiterea infractiunilor si a inculpatilor care nu au solicitat aplicarea procedurii simplificate si nu îsi exprima parerea cu privire la vinovatia acestora; prezumtia de incompatibilitate obiectiva ar fi excesiva si chiar superioara standardului national care, prin dispozitiile art. 47 din Codul de procedura penala, a instituit garantii ale procesului echitabil, oricum superioare standardului conventional. Mai mult, se arata în opinia trimisa Înaltei Curti, prezumtia de incompatibilitate în situatia analizata ar echivala chiar cu acordarea unor garantii diferite pentru toate ipotezele similare, pentru toate nivelurile de jurisdictie, contrar standardelor conventionale.

 

5. Raportul asupra recursului în interesul legii

5.1. Solutia preconizata. Proiectul de solutie propus prin raportul întocmit în cauza vizeaza cea de-a doua solutie identificata în examenul jurisprudential, lipsa incompatibilitatii, si decurge din modul în care Înalta Curte de Casatie si Justitie a dezvoltat anterior conceptul de impartialitate, în aplicarea art. 47 din Codul de procedura penala, cu privire la judecatorul care a solutionat cauze între care exista legatura.

5.2. Recursurile în interesul legii cu privire la conceptul de judecator care s-a pronuntat anterior. Criteriile fata de care se analizeaza impartialitatea judecatorului au fost dezvoltate în mai multe recursuri în interesul legii. Recursurile în interesul legii, în materie civila si penala, au analizat respectarea dreptului de acces la un tribunal impartial în cazul în care acelasi judecator dispune masuri în cauze între care exista identitate de parti sau în cazul în care acelasi judecator dispune masuri anterioare în dosar, care afecteaza solutionarea cauzei (recurs/contestatie în anulare sau revizuire; încheierea de schimbare a încadrarii juridice/hotarârea pe fondul cauzei; încheierea de retinere a cauzei spre judecare, în urma admiterii plângerii îndreptate împotriva rezolutiei sau ordonantei procurorului de netrimitere în judecata/hotarârea pe fondul cauzei). Prezentul recurs în interesul legii pune în discutie impartialitatea judecatorului care se pronunta în cauze între care exista conexitate sau indivizibilitate.

Considerentele deciziilor anterioare au pus bazele standardului de evaluare a impartialitatii: simplul fapt ca un judecator solutioneaza dosare cu privire la aceleasi persoane nu atrage incompatibilitatea acestuia. Judecatorul nu este incompatibil (nu se încalca dreptul la un tribunal impartial) atunci când noua hotarâre nu se bazeaza pe sentinta sau pe masura dispusa anterior de acelasi judecator pentru a stabili vinovatia sau nevinovatia persoanei în cauza.

Astfel, judecatorul care solutioneaza fondul cauzei nu devine incompatibil sa solutioneze cererea de revizuire sau contestatia în anulare (a se vedea Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. II din 15 ianuarie 2007, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2008), schimbarea încadrarii juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instantei, prin încheiere pronuntata de judecator înainte de solutionarea cauzei, nu poate presupune, prin ea însasi, exprimarea parerii sale cu privire la solutia ce ar putea fi data în cauza (a se vedea Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. I din 16 ianuarie 2006, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 31 martie 2006), dar judecatorul care, prin încheiere, admite plângerea, desfiinteaza rezolutia sau ordonanta atacata si retine cauza spre judecare, apreciind ca probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil sa solutioneze fondul acesteia, deoarece (...) în asemenea situatii, se pronunta indirect asupra solutiei ce trebuie adoptata în acea cauza, ceea ce creeaza (...) un motiv de incompatibilitate, prevazut în art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala (a se vedea Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. XV din 22 mai 2006, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006).

În sensul criteriilor de evaluare a standardului impartialitatii a se vedea si Miminoshvili v. Rusia (2011), care în paragrafele 115 - 116 rezuma urmatoarele hotarâri: Schwarzenberger c. Germania (2006), Poppe c. Olanda (2009), Ferrantelli si Santangelo c. Italiei (1996), Rojas Morales c. Italiei (2000).

5.3. Procedura prevazuta la art. 320^1 din Codul de procedura penala. Criteriul cu privire la evaluarea incompatibilitatii, asa cum decurge din jurisprudenta, presupune o evaluare obiectiva adaptata specificului procedurii analizate, si anume sa se stabileasca daca un observator impartial ar putea considera ca solutionarea de catre un judecator a cauzei referitoare la unul dintre membrii unei pluralitati de faptuitori îl face pe acel judecator incompatibil sa judece dosarul referitor la ceilalti membri ai grupului. Totodata trebuie avut în vedere specificul procedurii prevazute la art. 320^1 din Codul de procedura penala, care presupune ca judecatorul evalueaza existenta vinovatiei persoanei care solicita aplicarea acestui text de lege din perspectiva probelor administrate la urmarire penala si nu doar achieseaza la manifestarea de vointa a inculpatului în cauza.

Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative a fost modificat art. 320^1 din Codul de procedura penala în sensul ca alin. 4 al articolului are de lege lata urmatorul continut: "Instanta de judecata solutioneaza latura penala atunci când din probele administrate în cursul urmaririi penale rezulta ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat", iar alin. 8 prevede ca "Instanta respinge cererea atunci când constata ca probele administrate în cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat. În acest caz instanta continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun". Modificarile art. 320^1 din Codul de procedura penala au fost determinate de Curtea Constitutionala care, în Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011), a declarat neconstitutional art. 320^1 alin. 8 din Codul de procedura penala, deoarece marja de apreciere lasata instantelor cu prilejul respingerii unei astfel de cereri este de natura de a lipsi textul de precizie si claritate, în absenta carora se poate ajunge la o aplicare incoerenta a legii.

De lege lata, atunci când mijloacele de proba administrate pe parcursul urmaririi penale nu conduc la întrunirea conditiilor referitoare la existenta faptei, caracterul penal si savârsirea faptei de catre cel acuzat, lipsa oricareia dintre conditii atrage respingerea cererii de judecata potrivit procedurii accelerate si judecarea potrivit dreptului comun.

5.4. Analiza criteriilor. Hotarârea de condamnare a unui participant nu afecteaza impartialitatea judecatorului în solutionarea cauzei privindu-i pe ceilalti participanti, având în vedere caracterul personal al raspunderii penale. Impartialitatea presupune absenta prejudecatii în solutionarea unei cauze. Ipoteza de incompatibilitate reglementata de art. 47 din Codul de procedura penala are ca fundament suspiciunea care rezulta din exprimarea anticipata, în cursul judecarii dosarului conform art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unul dintre inculpati, a parerii asupra solutiei ce ar putea fi data cu privire la un altul (de condamnare, de achitare, de încetare a procesului penal în prima instanta, de admitere sau respingere a apelului sau recursului de instantele superioare, atunci când aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala intervine într-o cale de atac).

Procedura prevazuta la art. 320^1 din Codul de procedura penala presupune o analiza a conditiilor în care recunoasterea vinovatiei proprii produce efectele prevazute de lege, astfel ca probele administrate în faza de urmarire penala fata de persoana care solicita aplicarea acestei proceduri sunt suficiente pentru a permite stabilirea unei pedepse pentru fapta proprie, ceea ce înlatura posibilitatea ca instanta de judecata sa se refere la vinovatia persoanelor fata de care cercetarea judecatoreasca va continua în cauza disjunsa. În situatia trimiterii în judecata a mai multor inculpati, instanta are de evaluat vinovatia fiecaruia dintre ei, ceea ce exclude de jure antepronuntarea judecatorului cu privire la vinovatia unui inculpat în evaluarea vinovatiei altuia.

Chiar daca actiunea penala este indivizibila, extinzându-se asupra tuturor celor care au participat la comiterea infractiunii, caracterul personal al actiunii penale subzista, ca o consecinta a caracterului personal al raspunderii penale. În consecinta, în faza de urmarire penala, actiunea penala, ca modalitate juridica prin care conflictul de drept nascut din savârsirea unei infractiuni este adus în fata organelor judiciare, presupune o evaluare în raport cu fiecare persoana a temeiului de angajare a raspunderii penale (art. 235 din Codul de procedura penala). La rândul sau, cercetarea judecatoreasca presupune o evaluare individuala a vinovatiei fiecarei persoane trimise în judecata, instanta pronuntându-se prin sentinta asupra învinuirii aduse inculpatului. Chiar în caz de indivizibilitate sau conexitate între infractiunile pentru care sunt trimisi în judecata mai multi inculpati, dintre care doar unul solicita solutionarea cauzei potrivit art. 320^1 din Codul de procedura penala, în motivarea hotarârii fata de acesta instanta nu are temei pentru a face referiri cu privire la vinovatia inculpatilor pentru care cauza a fost disjunsa, având în vedere lipsa cercetarii judecatoresti de natura a clarifica existenta vinovatiei.

Solutia propusa decurge din jurisprudenta anterioara a Înaltei Curti de Casatie si Justitie care a clarificat continutul garantiei impartialitatii judecatorului. Faptul ca un judecator s-a pronuntat anterior cu privire la vinovatia unor inculpati nu poate justifica în sine temerile cu privire la impartialitatea acestuia în cauza disjunsa, cu privire la alti inculpati, având în vedere ca judecata se margineste la fapta si la persoana fata de care este incidenta recunoasterea vinovatiei. Criteriul determinant pentru evaluarea existentei incompatibilitatii prin antepronuntare, în judecarea unor inculpati diferiti, în cauze disjunse, decurge din considerentele hotarârii de condamnare, si nu din solutia de condamnare.

Garantiile dreptului de acces la un tribunal impartial presupun în consecinta si un examen detaliat al circumstantelor cauzei care sa determine daca exista sau nu o suspiciune obiectiv justificata cu privire la lipsa impartialitatii. Solutionarea cauzei cu privire la unul dintre inculpati conform procedurii prevazute la art. 320^1 din Codul de procedura penala ofera suficiente garantii de impartialitate, din punctul de vedere al legii, pentru ca acelasi judecator sa poata da o solutie în cauza disjunsa: inculpati diferiti, caracterul personal al raspunderii penale, existenta unei cercetari judecatoresti noi în care vor fi evaluate faptele, fara referire la sentinta anterioara, evaluarea continutului fiecarei infractiuni fara referire la sentinta anterioara, probele referitoare la vinovatia fiecarui inculpat, inclusiv administrarea recunoasterii aceluia care a beneficiat de art. 320^1 din Codul de procedura penala în fata persoanei acuzate în cauza disjunsa pentru ca aceasta sa poata pune întrebari martorului. Legea ofera garantii pentru solutionarea celor doua cauze, în mod impartial, dar nu exclude posibilitatea ca în fapt, într-o cauza concreta, judecatorul sa se antepronunte. Desi condamnarea unui inculpat nu este suficienta si nici necesara pentru retinerea vinovatiei celorlalti participanti, atunci când un judecator s-a referit în motivarea solutiei la existenta vinovatiei altor persoane decât cea fata de care era limitat prin obiectul judecatii, conform art. 320^1 din Codul de procedura penala, apare cazul de incompatibilitate prevazut de art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala. Aceasta este însa o chestiune ce tine de modul în care se motiveaza o hotarâre, urmând a se aprecia de la caz la caz. De exemplu, nu devine incompatibil judecatorul care a stabilit în considerente ca prin natura faptei (conform raportului de expertiza medico-legala, multiple lovituri aplicate victimei cu aceeasi ocazie, cu instrumente diferite de catre persoane diferite) aceasta a fost comisa de inculpat alaturi de alte persoane, fara sa le nominalizeze, urmând ca în cauza disjunsa sa fie administrate probe cu privire la existenta contributiei persoanelor indicate de inculpat drept coautori si vinovatia acestora. De asemenea, nu este incompatibil judecatorul care a solutionat cauza conform art. 320^1 din Codul de procedura penala fata de un inculpat si a disjuns cauza cu privire la un alt inculpat, care a lipsit la acel termen sau a solicitat amânarea cauzei pentru a-si angaja un avocat, iar ulterior în cauza disjunsa a pronuntat o solutie conform art. 320^1 din Codul de procedura penala. Este incompatibil sa judece cauza disjunsa cu privire la instigator judecatorul care în motivarea solutiei cu privire la autorul faptei descrie pe larg rolul instigatorului, apreciind ca acesta a savârsit infractiunea descrisa în rechizitoriu, sau acela care a descris rolul persoanelor pentru care fapta a fost disjunsa, ajungând la concluzia ca acele fapte le sunt imputabile. Este de asemenea incompatibil judecatorul care în hotarârea anterioara pronuntata în procedura prevazuta la art. 320^1 din Codul de procedura penala a facut ample referiri, în considerentele privind vinovatia celui fata de care pronunta solutia, la rolurile celorlalti inculpati, apreciind ca toti acestia sunt raspunzatori pentru actele de sustragere pentru care au fost trimisi în judecata.

În cazul inculpatilor pentru care trimiterea în judecata s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni între care exista conexitate sau indivizibilitate, simplul fapt ca judecatorul a solutionat cauza în procedura prevazuta la art. 320^1 din Codul de procedura penala, cu privire la unul dintre inculpati, nu îl face incompatibil, în sensul art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala, sa solutioneze actiunea penala si civila, disjunsa cu privire la ceilalti inculpati. Judecarea cauzei potrivit art. 320^1 din Codul de procedura penala presupune analiza probelor administrate în cursul urmaririi penale doar cu privire la persoana care solicita aplicarea procedurii simplificate. O solutie contrara excedeaza, în principiu, analizei judecatorului care se pronunta conform art. 320^1 din Codul de procedura penala si intra sub incidenta art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala.

Cunoasterea aprofundata a dosarului de catre judecator, având în vedere solutionarea cauzei disjunse, nu implica o antepronuntare si nu împiedica sa fie considerat ca impartial în momentul judecarii dosarului nou-format. Judecata conform procedurii prevazute la art. 320^1 din Codul de procedura penala se margineste la fapta si la persoana fata de care s-a solicitat, iar instanta a admis, aplicarea recunoasterii vinovatiei. În cazul participatiei penale, considerentele hotarârii cu privire la acel inculpat fata de care instanta a apreciat întemeiata solicitarea de a i se aplica procedura prevazuta la art. 320^1 din Codul de procedura penala nu pot face referire la contributia celorlalti participanti la savârsirea faptei si vinovatia acestora, având în vedere regula generala privind obiectul judecatii (art. 317 din Codul de procedura penala), care determina ca în acest caz judecata sa se margineasca la fapta si persoana fata de care este incidenta recunoasterea vinovatiei. Descrierea contributiei unui participant este în principiu irelevanta, într-o procedura care nu îl priveste pe acesta, pentru retinerea vinovatiei altei persoane, având în vedere ca fiecare este tinut sa raspunda pentru faptele proprii.

Declaratiile inculpatilor care au recunoscut savârsirea faptei împreuna cu alte persoane urmeaza a fi analizate în cauza disjunsa. Solutionarea cauzei disjunse presupune administrarea de probe cu privire la persoanele acuzate, inclusiv dreptul acestora de a demonstra lipsa de temeinicie a acuzatiilor cu privire la vinovatia lor facute de cel care a solicitat aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala si care în cauza disjunsa are calitatea de martor. Recunoasterea persoanei deja condamnate în cauza disjunsa trebuie readministrata ca proba în fata acelora care nu au solicitat aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala, pentru a li se da posibilitatea de a adresa întrebari celui care îi acuza. Cerinta impartialitatii tribunalului este, de altfel, încalcata nu numai în cazul în care se pronunta asupra vinovatiei unor persoane fata de care urmeaza a face cercetare judecatoreasca, în cauza care priveste recunoasterea vinovatiei de catre un alt inculpat, dar si atunci când instanta stabileste vinovatia celor acuzati pe baza unor probe administrate într-un alt dosar. Administrarea probelor în procedura disjunsa de cea în care a operat recunoasterea vinovatiei diferentiaza cele doua cauze astfel încât judecatorul face o evaluare a faptelor celorlalti inculpati în raport cu noile probe, fara referire la probele administrate în cauza anterioara, si nu exclusiv în baza probelor administrate în faza urmaririi penale, ceea ce îi permite sa se pronunte în conditii de obiectivitate.

În concluzie, judecatorul care a judecat cauza prin aplicarea art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati nu devine incompatibil, prin pronuntarea unei hotarâri de condamnare, în a solutiona actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati, în ipoteza în care trimiterea în judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni între care exista stare de conexitate sau indivizibilitate. Judecatorul devine incompatibil doar în masura în care hotarârile anterioare pronuntate de acesta cuprind referiri la vinovatia persoanelor din cauza pendinte sau motivarea unei solutii contine date care presupun o antepronuntare cu privire la vinovatia persoanelor pentru faptele de care sunt acuzate.

 

Pentru considerentele aratate, în temeiul art. 414^4 si 414^5 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

În numele legii

DECIDE:

 

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si, în consecinta:

Judecatorul care a solutionat cauza conform procedurii prevazute de art. 320^1 din Codul de procedura penala cu privire la unii dintre inculpati nu devine incompatibil sa judece actiunea penala si civila cu privire la ceilalti inculpati, în ipoteza în care trimiterea în judecata a tuturor inculpatilor s-a facut prin acelasi rechizitoriu, pentru infractiuni între care exista stare de conexitate sau indivizibilitate.

Judecatorul devine incompatibil doar daca în considerentele hotarârii pronuntate conform art. 320^1 din Codul de procedura penala si-a exprimat parerea cu privire la solutia ce ar putea fi data în cauza disjunsa.

Obligatorie, potrivit art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedura penala.

Pronuntata în sedinta publica astazi, 12 noiembrie 2012.

 

VICEPRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,
RODICA AIDA POPA
 
Magistrat-asistent,
Alina Gabriela Paun
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf