Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 15 din 12 noiembrie 2012

Rodica Aida Popa - vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele completului

Lavinia Curelea - presedintele Sectiei I civile

Roxana Popa - presedintele delegat al Sectiei a II-a civile

Ionel Barba - presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal

Corina Michaela Jîjîie - presedintele Sectiei penale

Constantin Brânzan - judecator la Sectia a II-a civila

Marian Buda - judecator la Sectia a II-a civila

Elena Cârcei - judecator la Sectia a II-a civila

Adriana Chioseaua - judecator la Sectia a II-a civila

Mariana Cârstocea - judecator la Sectia a II-a civila

Minodora Condoiu - judecator la Sectia a II-a civila

Ileana Izabela Dolache - judecator la Sectia a II-a civila, judecator-raportor

Marioara Isaila - judecator la Sectia a II-a civila

Aurelia Motea - judecator la Sectia a II-a civila

Tatiana Gabriela Nastase - judecator la Sectia a II-a civila

Nela Petrisor - judecator la Sectia a II-a civila

Mirela Politeanu - judecator la Sectia a II-a civila

Lucia Paulina Brehar - judecator la Sectia a II-a civila

Carmen Tranica Teau - judecator la Sectia a II-a civila

Carmen Elena Popoiag - judecator la Sectia I civila

Nina Ecaterina Grigoras - judecator la Sectia I civila

Viorica Lungeanu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Iuliana Rîciu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Florentina Dragomir - judecator la Sectia penala

Ilie Iulian Dragomir - judecator la Sectia penala

 

Completul competent sa judece recursul în interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 12/2012 este legal constituit, conform dispozitiilor art. 330^6 alin. 1 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, Legea nr. 71/2011 si Legea nr. 60/2012, precum si ale art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de doamna judecator Rodica Aida Popa, vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general la Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-sef-adjunct al Sectiei judiciare, Serviciul judiciar civil.

La sedinta de judecata participa doamna Niculina Vrâncut, magistrat-asistent în cadrul Sectiilor Unite, desemnata în conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie privind "interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din acelasi act normativ si art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, în ceea ce priveste stabilirea caracterului politic al deportarii si prizonieratului în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945".

Dupa prezentarea referatului cauzei, Înalta Curte a constatat ca nu sunt de examinat chestiuni prealabile sau exceptii si a pus în dezbatere recursul în interesul legii.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, a solicitat admiterea recursului în interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii, în sensul de a se stabili ca situatiile de prizonier de razboi si de deportare în fosta U.R.S.S. pe motive etnice, ca urmare a participarii României la cel de-al Doilea Razboi Mondial, nu pot fi circumscrise unor masuri administrative în sensul Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare, deoarece aceste masuri nu au fost dispuse de statul român si nici nu se încadreaza în perioada premisa prevazuta de lege.

Presedintele completului de judecata, doamna judecator Rodica Aida Popa, vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecata a retinut dosarul în vederea pronuntarii deciziei.

 

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constata urmatoarele:

 

1. Problema de drept ce a generat practica neunitara

Obiectul recursului în interesul legii priveste interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 1 alin. (3) din acelasi act normativ si art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savârsite din motive politice persoanelor împotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat în România, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, în ceea ce priveste stabilirea caracterului politic al deportarii si prizonieratului în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945.

 

2. Examenul jurisprudential

În urma verificarii jurisprudentei la nivelul întregii tari s-a constatat ca interpretarea dispozitiilor legale mai sus indicate s-a realizat în mod diferit de catre instantele de judecata, ceea ce a condus la aplicarea lor diferita si la pronuntarea unor solutii neunitare.

2.1. Potrivit primei orientari jurisprudentiale, deportarea si prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu sunt masuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.

În sustinerea acestei opinii, s-a aratat ca, astfel cum rezulta din însusi titlul Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si din prevederile art. 1 alin. (1) si art. 4 alin. (1) ale legii mentionate, acest act normativ are ca obiect de reglementare doar condamnarile cu caracter politic si masurile administrative pronuntate/dispuse dupa data de 6 martie 1945, pâna la data de 22 decembrie 1989.

Întrucât cele doua masuri analizate au fost luate anterior datei de 6 martie 1945, s-a considerat ca ele nu se încadreaza obiectiv si temporal în domeniul de aplicare a acestei legi, chiar daca au continuat si dupa instaurarea regimului totalitar comunist.

Din interpretarea dispozitiilor art. 4 alin. (2), ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a concluzionat ca pentru ca o masura administrativa sa intre sub incidenta Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, este necesar ca aceasta sa îndeplineasca o dubla cerinta: pe de o parte, sa aiba caracter politic, în sensul de a constitui o manifestare, ca forma de opozitie fata de regimul comunist totalitar, iar, pe de alta parte, masura administrativa sa fi fost dispusa de organele fostei militii sau securitati în cadrul perioadei de referinta a legii.

Ca atare, nu prezinta relevanta faptul ca masura deportarii/prizonieratului s-a prelungit pe o perioada ce depaseste data de 6 martie 1945, în conditiile în care textele de lege mai sus invocate se refera la momentul dispunerii masurii, si nu la durata acesteia. Pe de alta parte, cele doua masuri administrative nu au fost dispuse de organele fostei militii sau securitati.

Astfel, s-a retinut ca masura deportarii si punerea ei în aplicare s-au realizat de trupele de ocupatie sovietice care se aflau pe teritoriul României, stat ostil U.R.S.S., aflat sub armistitiu din 12 septembrie 1944, si ale carui guverne provizorii din perioada 23 august 1944 - 6 martie 1945 aveau puteri limitate. În intervalul octombrie - noiembrie 1944 si pâna în ianuarie - februarie 1945, trupele sovietice de ocupatie aflate pe teritoriul tarii au decis, ca masura de represalii împotriva Germaniei naziste si aliatilor sai, deportarea în U.R.S.S. a tuturor etnicilor germani (cu exceptia femeilor însarcinate, batrânilor si copiilor), cetateni români, valizi de munca, aflati pe teritoriul României, pentru a ajuta la reconstructia republicii sovietice, cu titlu de despagubire de razboi, prin prestatii în munca. Contributia statului român la punerea în aplicare a masurii deportarii a constat în identificarea etnicilor germani în localitatile ori resedintele de domiciliu. Ordinul de deportare sovietic a avut în vedere toti barbatii cu vârste între 17 - 45 ani si toate femeile cu vârste între 18 si 30 de ani.

De asemenea, s-a retinut ca si prizonieratul în fosta U.R.S.S. a fost rezultatul unor actiuni militare, în contextul istoric al participarii României la cel de-al Doilea Razboi Mondial. Pe de alta parte, au existat si alte acte normative care au stabilit reparatii pentru persoanele ce au fost supuse acestor masuri abuzive.

Astfel, prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în strainatate ori constituite în prizonieri, republicat, s-a reglementat acordarea unor drepturi pentru persoanele deportate în strainatate dupa 23 august 1944, persoanele constituite în prizonieri de partea sovietica dupa aceasta data ori care, fiind constituite ca atare, înainte de 23 august 1944, au fost mentinute în captivitate dupa încheierea armistitiului.

În acelasi sens, prin Ordonanta Guvernului nr. 105/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 189/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, s-au stabilit masuri reparatorii pentru cetatenii români care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 pâna la 6 martie 1945 au avut de suferit persecutii din motive etnice.

Aceste categorii de persoane nu se regasesc în textul Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, fapt ce s-a considerat ca denota intentia legiuitorului de a reglementa masuri reparatorii exclusiv pentru consecintele represive dispuse de regimul politic imediat dupa data de 6 martie 1945, iar nu de a repara si consecintele nefaste cauzate de abuzurile armatei sovietice, motiv pentru care, în baza principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, aceste situatii nu pot intra în sfera de reglementare a acestei legi.

2.2. Potrivit celei de-a doua orientari a practicii judiciare, deportarea la munca în reconstructia U.R.S.S. si prizonieratul de razboi sunt masuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.

Instantele au retinut ca prin dispozitiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, se face trimitere la prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, iar acest din urma act normativ prevede în mod expres, la art. 1 alin. (2), persoanele care au fost deportate în strainatate dupa data de 23 august 1944, care au fost constituite în prizonieri dupa aceasta data ori, fiind constituite ca atare, înainte de 23 august 1944, au fost retinute în captivitate dupa încheierea armistitiului.

Pe de alta parte, s-a retinut ca Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, are caracter de complinire si nu înlatura drepturile deja stabilite prin legile anterioare.

Aceasta interpretare ar rezulta si din modul în care au fost redactate prevederile art. 1 alin. (2) si (3) si art. 3 din lege, care trimit, prin enumerare, la ratiunile politice ce au stat la baza reglementarii anumitor infractiuni sau fapte fara caracter penal, condamnate sau sanctionate de regimul comunist.

Ca atare, din interpretarea sistematica si istorico-teleologica a tuturor dispozitiilor legale evocate, instantele de judecata au constatat ca deportarea, respectiv constituirea în prizonier în fosta U.R.S.S. si mentinerea acestor situatii si dupa data de 6 martie 1945 se circumscriu notiunii de masuri administrative abuzive cu caracter politic, în sensul prevazut de dispozitiile Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.

Caracterul abuziv al celor doua masuri analizate, în opinia instantelor, rezulta si din contextul istoric în care acestea au fost dispuse si mentinute, precum si din efectele produse asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, consfintite ulterior prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de Adunarea Generala ONU la 10 decembrie 1948.

Pe de alta parte, instantele respective au stabilit caracterul politic incontestabil al acestor masuri, în conditiile în care Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, la care face trimitere Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, reglementeaza, astfel cum rezulta din chiar titlul sau, acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, neavând nicio relevanta faptul ca cele doua masuri administrative analizate nu se regasesc printre cazurile expres prevazute de art. 3 din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.

S-a considerat ca prin adoptarea Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a intentionat repararea abuzurilor savârsite asupra cetatenilor români de etnie germana, cu concursul autoritatilor nationale, care au pus în aplicare ordinul de deportare dat de puterea sovietica si nu au întreprins nicio masura de împiedicare a acesteia.

În acelasi context, s-a retinut culpa statului român, care ar rezulta din împrejurarea ca nu s-a depus nicio diligenta pentru recuperarea cetatenilor sai deportati sau aflati în prizonierat ori pentru încetarea masurilor vadit abuzive luate împotriva lor.

2.3. Jurisprudenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie

Cauzele având ca obiect actiuni întemeiate pe Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care s-a solicitat constatarea caracterului politic al deportarii si prizonieratului în U.R.S.S. înainte de 6 martie 1945, au fost solutionate, în faza recursului, în marea lor majoritate, de Sectia I civila, solutia ce s-a impus cu preponderenta fiind cea sustinuta si de procurorul general. Ulterior, toate cauzele vizând Legea nr. 221/2009 de la nivelul instantei supreme au fost atribuite spre solutionare Sectiei a II-a civile, unde, pe aspectul vizat în prezentul recurs în interesul legii, practica este înca în faza incipienta, fiind pronuntate solutii în sensul celor expuse în prezenta cauza.

2.4. Jurisprudenta Curtii Constitutionale

Prin Decizia nr. 150/2012, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 23 aprilie 2012, s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala a observat ca prin deciziile nr. 376 din 22 martie 2011 si nr. 402 din 24 martie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011 si, respectiv, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 12 august 2011, s-au respins, ca neîntemeiate, exceptiile de neconstitutionalitate având o motivare similara celor în cauza. Cu acele prilejuri s-a retinut, în esenta, ca prevederile criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul masurilor reparatorii ce se acorda persoanelor care au suferit condamnari cu caracter politic si masuri administrative asimilate acestora. S-a aratat ca legiuitorul este liber sa opteze, atât în privinta masurilor reparatorii, cât si a întinderii si a modalitatii de acordare a acestora, în functie de situatia concreta a persoanelor îndreptatite de a beneficia de aceste despagubiri, fara ca prin aceasta sa se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetateni aflate în situatii identice. De asemenea, s-a retinut ca criteriul temporal avut în vedere prin aceasta lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnarii ori al masurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar, deoarece momentul 6 martie 1945 marcheaza instaurarea dictaturii comuniste, iar 22 decembrie 1989 vizeaza sfârsitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este circumscrisa în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât optiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privinta persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este una justificata în mod obiectiv si rational.

Curtea a constatat ca legiuitorul este îndreptatit ca, pentru situatii deosebite, sa aplice un tratament juridic diferit. De altfel, în jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat ca egalitatea nu este sinonima cu uniformitatea, astfel încât, dimpotriva, pentru situatii diferite, justificate obiectiv si rational, trebuie sa corespunda un tratament juridic diferit. Cu titlu de exemplu mentionam Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.

Totodata, prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea a statuat ca acordarea de despagubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentala, potrivit caruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tarii" - este competent sa stabileasca conditiile si criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborând politica legislativa a tarii, este în masura sa opteze pentru adoptarea oricarei solutii legislative de acordare a unor masuri reparatorii celor îndreptatiti pentru daunele suferite în perioada comunista, cu respectarea prevederilor si principiilor Constitutiei.

Distinct de cele retinute în deciziile mentionate mai sus, Curtea a retinut ca tatal autorului exceptiei a beneficiat de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, republicat. Stabilirea altor masuri reparatorii pentru aceste persoane, care practic ar trebui sa le completeze pe cele acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990, tine de libera apreciere a legiuitorului. În aceste conditii, a fost înlaturata critica privind încalcarea prevederilor constitutionale ale art. 21 privind accesul liber la justitie si ale art. 52 referitor la dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica.

Prin Decizia nr. 1.354/2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente.

În cuprinsul acestei decizii s-a retinut ca statul român a acordat o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice prin Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, celor carora li s-a recunoscut calitatea de luptator în rezistenta anticomunista în conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.

Prin Legea nr. 221/2009 s-a reglementat acordarea despagubirilor morale victimelor totalitarismului comunist pentru prejudiciul moral suferit, daca se apreciaza, în urma examinarii tuturor circumstantelor cauzelor de catre instantele de judecata, ca reparatia obtinuta prin efectul Decretului-lege nr. 118/1990 si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, nu este suficienta, precum si în cazul în care nu au fost acordate drepturi de natura celor anterior enuntate.

Prin Decizia nr. 839/2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 7 septembrie 2011, s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4 alin. (1) si (2) si ale art. 5 alin. (1) si (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, fiind retinute argumente similare.

De asemenea, prezinta relevanta, din perspectiva examinata, Decizia nr. 402 din 24 martie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 12 august 2011, referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4 alin. (1) si (2) si ale art. 5 alin. (1) si (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Curtea a constatat ca autorii exceptiei sunt nemultumiti de faptul ca Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se refera doar la perioada "6 martie 1945 - 22 decembrie 1989" si exclude din categoria persoanelor îndreptatite de a beneficia de dispozitiile acestei legi cu caracter reparatoriu pe cele care au fost supuse condamnarilor si masurilor administrative cu caracter politic luate dupa data de 23 august 1944 si pâna la instaurarea oficiala a regimului comunist din România, la data de 6 martie 1945, desi calitatea de persoane persecutate politic, condamnate, deportate, internate în lagare de munca sau în colonii le-a fost recunoscuta prin prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.

Curtea a observat ca prevederile criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul masurilor reparatorii ce se acorda persoanelor privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora.

De asemenea, Curtea a constatat ca legiuitorul este liber sa opteze atât în privinta masurilor reparatorii, cât si a întinderii si a modalitatii de acordare a acestora, în functie de situatia concreta a persoanelor îndreptatite a beneficia de aceste despagubiri, fara ca prin aceasta sa instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetateni aflate în situatii identice.

Criteriul temporal avut în vedere prin aceasta lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnarii sau al masurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar (ad similis, a se vedea Decizia nr. 422 din 15 aprilie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 27 mai 2010).

Instanta de contencios constitutional a retinut ca momentul 6 martie 1945 marcheaza instaurarea dictaturii comuniste, iar 22 decembrie 1989 vizeaza sfârsitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este circumscrisa în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât optiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privinta persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este una justificata în mod obiectiv si rational.

Asadar, s-a considerat neîntemeiata critica potrivit careia sintagma "referitoare la perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989", regasita în cuprinsul Legii nr. 221/2009, ar crea o situatie discriminatorie, întrucât le exclude din categoria persoanelor îndreptatite a beneficia de despagubirile conferite prin legile speciale, respectiv Decretul-lege nr. 118/1990 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, pe cele care au fost supuse condamnarilor si masurilor administrative cu caracter politic luate dupa data de 23 august 1944 si pâna la instaurarea oficiala a regimului comunist din România, la data de 6 martie 1945, legiuitorul fiind îndreptatit ca pentru situatii deosebite sa aplice un tratament juridic diferit. De altfel, în jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat, dupa cum s-a aratat, ca egalitatea nu este sinonima cu uniformitatea, astfel încât, dimpotriva, unor situatii diferite, justificate obiectiv si rational, trebuie sa le corespunda un tratament juridic diferit. (A se vedea si Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.)

În acelasi sens este de retinut si Decizia nr. 376 din 22 martie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011, asupra respingerii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 3, art. (4) alin. (1) si (2), art. 5 alin. (1) si (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

 

3. Opinia procurorului general

Procurorul general a sustinut prima solutie adoptata în practica instantelor judecatoresti.

Astfel, s-a apreciat, în esenta, ca situatiile de prizonierat de razboi si de deportare în fosta U.R.S.S. pe motive etnice, ca urmare a participarii României la cel de-al Doilea Razboi Mondial, nu pot fi circumscrise unor masuri administrative în sensul Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, deoarece, pe de o parte, aceste masuri nu au fost dispuse de statul român, iar, pe de alta parte, nici nu se încadreaza sub aspect temporal în perioada premisa a legii.

S-a considerat ca nu prezinta relevanta daca cele doua masuri s-au întins ca durata în timp pe parcursul unor perioade ce au depasit data de 6 martie 1945, în conditiile în care textele legii mai sus invocate se refera la momentul dispunerii acestora, si nu la durata lor.

În acelasi context, s-a aratat ca, desi jurisprudenta la nivelul Înaltei Curti de Casatie si Justitie a fost unificata în sensul punctului de vedere exprimat în prezentul recurs în interesul legii, oportunitatea judecarii acestuia este data de faptul ca, în prezent, astfel de cauze se solutioneaza în recurs la nivelul curtilor de apel, potrivit dispozitiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, iar practica acestora este neunitara, fiind necesara asigurarea certitudinii jurisprudentei printr-un mecanism intern cu caracter obligatoriu pentru toate instantele nationale [mutatis mutandis, CEDO, Beian împotriva României (nr. 1), Hotarârea din 6 decembrie 2007, Cererea nr. 30.658/05, & 39, 40].

 

4. Raportul asupra recursului în interesul legii

Ca urmare a analizei dispozitiilor legale relevante, raportate la argumentele sustinute în cadrul celor doua orientari jurisprudentiale expuse, precum si la practica Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, în raportul întocmit s-a apreciat, în acord cu opinia exprimata de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, ca dispozitiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 1 alin. (3) din acelasi act normativ si art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, trebuie interpretate si aplicate în sensul ca deportarea si prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu sunt masuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.

 

5. Înalta Curte

Anterior examinarii altor aspecte, se impun a fi expuse prevederile legale supuse interpretarii, precum si cele relevante din perspectiva examinata.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare: "Persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevazute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplica în mod corespunzator."

În conformitate cu dispozitiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare: "Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic si condamnarea pronuntata în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevazute de legea penala, daca prin savârsirea acestora s-a urmarit unul dintre scopurile prevazute la art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savârsite din motive politice, persoanelor împotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat în România, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare."

Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, "Constituie infractiuni savârsite din motive politice infractiunile care au avut drept scop:

a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalitatii, terorii comuniste, precum si abuzului de putere din partea celor care au detinut puterea politica;

b) sustinerea sau aplicarea principiilor democratiei si a pluralismului politic;

c) propaganda pentru rasturnarea ordinii sociale pâna la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta;

c^1) actiunea de împotrivire cu arma si rasturnare prin forta a regimului comunist;

d) respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, recunoasterea si respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale si culturale;

e) înlaturarea masurilor discriminatorii pe motive de nationalitate sau de origine etnica, de limba ori de religie, de apartenenta sau opinie politica, de avere ori de origine sociala".

În fine, dispozitiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, stipuleaza ca:

"Prezenta lege se aplica si persoanelor carora le-au fost recunoscute drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, persoanelor carora li s-a recunoscut calitatea de luptator în rezistenta anticomunista, potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, în masura în care se încadreaza în prevederile art. 1, 3 si 4, precum si persoanelor care au fost condamnate prin hotarâri judecatoresti pentru savârsirea de infractiuni la care face referire prezenta lege si care au obtinut desfiintarea, anularea sau casarea hotarârilor de condamnare, ca urmare a exercitarii cailor extraordinare de atac, pâna la data intrarii în vigoare a prezentei legi, cu conditia sa nu beneficiat de drepturile prevazute la alin. (1) lit. a), b) sau c)."

Din însasi expunerea de motive întocmita pentru proiectul Legii nr. 221/2009 rezulta ca scopul acestui act normativ este sa completeze cadrul legislativ referitor la acordarea reparatiilor morale si materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist.

Hotarârile de condamnare pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru infractiuni împotriva statului au putut fi anulate pe calea exercitarii unor cai extraordinare de atac, consecintele condamnarilor fiind sterse prin efectul legii în cazul infractiunilor ce au fost dezincriminate. Totodata, statul a acordat o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice prin Decretul-lege nr. 118/1990, precum si celor carora li s-a recunoscut calitatea de luptator în rezistenta anticomunista în conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.

Aceste masuri reparatorii au fost considerate însa insuficiente, motiv pentru care prin Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a urmarit:

- stergerea ope legis a tuturor consecintelor penale ale condamnarilor cu caracter politic;

- repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotarârea de condamnare s-a dispus decaderea din acestea si degradarea militara;

- afirmarea explicita a posibilitatii instantelor de judecata de a acorda despagubiri pentru prejudiciul moral daca se apreciaza, în urma examinarii tuturor circumstantelor cauzelor, ca reparatia obtinuta prin efectul Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, si al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, nu este suficienta;

- reglementarea unei posibilitati speciale de reparare a prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri ca efect al hotarârii de condamnare cu caracter politic.

Distinct de acestea, prin Legea nr. 38/1990, prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945 au fost extinse si la persoanele deportate în strainatate dupa 23 august 1944, în aceasta categorie fiind incluse si persoanele constituite în prizonieri de catre partea sovietica dupa data de 23 august 1944.

De asemenea, prin Legea nr. 568/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savârsite din motive politice, precum si persoanelor împotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, s-a prevazut ca art. 3 lit. e) sa aiba urmatorul cuprins: "e) deportarea în strainatate, dupa 23 august 1944, pentru motive politice".

Rezulta, asadar, ca legiuitorul a urmarit sa extinda prevederile celor doua acte normative reparatorii si la persoanele deportate în strainatate dupa 23 august 1944, în aceasta categorie fiind incluse si persoanele constituite în prizonieri de catre partea sovietica dupa data de 23 august 1944.

Tot în cadrul actelor normative care au stabilit reparatii pentru persoanele ce au fost supuse unor masuri abuzive trebuie amintita si Ordonanta Guvernului nr. 105/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 189/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care s-au stabilit masuri reparatorii pentru cetatenii români care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 pâna la 6 martie 1945 au avut de suferit din motive etnice.

În art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, se prevede ca acest act normativ se aplica si persoanelor carora le-au fost recunoscute drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, persoanelor carora li s-a recunoscut calitatea de luptator în rezistenta anticomunista, potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, în masura în care se încadreaza în prevederile art. 1, 3 si 4, precum si persoanelor care au fost condamnate prin hotarâri judecatoresti pentru savârsirea de infractiuni la care face referire prezenta lege si care au obtinut desfiintarea, anularea sau casarea hotarârilor de condamnare, ca urmare a exercitarii cailor extraordinare de atac pâna la intrarea în vigoare a prezentei legi, cu conditia sa nu fi beneficiat de drepturile prevazute la alin. (1) lit. a), b) sau c).

Din analiza acestui text de lege se observa ca se extinde sfera de aplicare a Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, asupra urmatoarelor categorii de persoane:

- persoanele carora le-au fost recunoscute drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, si persoanele carora li s-a recunoscut calitatea de luptator în rezistenta anticomunista, potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, în masura în care se încadreaza în prevederile art. 1, 3 si 4;

- persoanele care au fost condamnate prin hotarâri judecatoresti pentru savârsirea de infractiuni la care face referire prezenta lege si care au obtinut desfiintarea, anularea sau casarea hotarârilor de condamnare, ca urmare a exercitarii cailor extraordinare de atac pâna la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Trebuie precizat ca în Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, sunt enumerate foarte exact situatiile în care trebuie sa se fi aflat persoanele vizate pentru a beneficia de prevederile acestui act normativ, aparând ca suficient, astfel, doar sa li se fi recunoscut drepturile respective pentru a se putea prevala si de prevederile Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, constituie vechime în munca si se ia în considerare la stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda, în functie de vechimea în munca, timpul cât o persoana, dupa data de 6 martie 1945, pe motive politice:

a) a executat o pedeapsa privativa de libertate în baza unei hotarâri judecatoresti ramase definitiva sau a fost lipsita de libertate în baza unui mandat de arestare preventiva pentru infractiuni politice;

b) a fost privata de libertate în locuri de detinere în baza unor masuri administrative sau pentru cercetari de catre organele de represiune;

c) a fost internata în spitale de psihiatrie;

d) a avut stabilit domiciliul obligatoriu;

e) a fost stramutata într-o alta localitate.

În alin. (2) se prevede ca de aceleasi drepturi beneficiaza si persoana care:

a) a fost deportata în strainatate dupa 23 august 1944;

b) a fost constituita în prizonier de catre partea sovietica dupa data de 23 august 1944 ori, fiind constituita ca atare, înainte de aceasta data, a fost retinuta în captivitate dupa încheierea armistitiului.

Asadar, recunoasterea drepturilor prevazute de acest act normativ presupune constatarea caracterului politic al masurilor la care au fost supuse persoanele beneficiare, legiuitorul extinzând aplicarea prevederilor decretului-lege mentionat si asupra celor doua situatii ce sunt supuse analizei în prezenta cauza, respectiv deportarea în strainatate dupa 23 august 1944 si prizonieratul dupa razboi. Ar aparea ca evident ca atât condamnarile, cât si masurile administrative pe motive politice pentru care s-a obtinut recunoasterea drepturilor prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990 sa nu mai poata face obiectul unei noi proceduri prin care sa se constate caracterul lor politic. Textul de lege impune însa încadrarea în art. 1, 3 si 4 din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.

În ceea ce priveste persoanele vizate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, faptul ca acestea trebuie sa se încadreze în prevederile art. 1, 3 si 4 din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, înseamna ca, în cazul în care faptele pentru care au fost condamnate nu se regasesc între cele enumerate în art. 1 alin. (2) din lege, sau masurile administrative ce le-au fost aplicate nu sunt dintre cele expres prevazute în art. 3 din lege, este necesar sa se adreseze instantei de judecata pentru a se constata caracterul politic al acestora, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 1 alin. (3) din lege.

Or, în art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, se prevede ca o condamnare pronuntata în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice fapte prevazute de legea penala, altele decât cele mentionate expres în alin. (2) al art. 1 din legea mentionata, constituie condamnare cu caracter politic daca prin savârsirea acestora s-a urmarit unul dintre scopurile prevazute la art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare. Constatarea caracterului politic al condamnarilor prevazute la alin. (3) se realizeaza de instanta de judecata [art. 1 alin. (4) din Legea nr. 221/2009], în conditiile prevazute la art. 4.

În aceeasi masura, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevazute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. (3) din aceeasi lege aplicându-se, si în aceasta situatie, în mod corespunzator, ceea ce înseamna ca masura administrativa trebuie sa fi fost luata ca urmare a savârsirii unei fapte prin care s-a urmarit unul dintre scopurile prevazute la art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv:

a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalitatii, teorii comuniste, precum si abuzului de putere din partea celor care au detinut puterea politica;

b) sustinerea sau aplicarea principiilor democratiei si a pluralismului politic;

c) propaganda pentru rasturnarea ordinii sociale pâna la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta;

c^1) actiunea de împotrivire cu arma si rasturnare prin forta a regimului comunist;

d) respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, recunoasterea si respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale si culturale;

e) înlaturarea masurilor discriminatorii pe motive de nationalitate sau de origine etnica, de limba ori religie, de apartenenta sau opinie politica, de avere ori de origine sociala.

În acest context trebuie subliniat si ca, potrivit art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, prin masuri administrative abuzive se întelege orice masuri luate de organele fostei militii sau securitati ori de alte organe ca urmare a savârsirii unei fapte în scopurile mentionate la art. 2 alin. (1), în baza carora s-a dispus:

a) privarea de libertate în locuri de detinere sau pentru efectuarea de cercetari;

b) internarea în spitale de psihiatrie;

c) stabilirea de domiciliu obligatoriu;

d) stramutarea într-o alta localitate;

e) deportarea în strainatate, dupa 23 august 1944, pentru motive politice;

f) exmatricularea din scoli, licee si facultati.

Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, se recunoaste calitatea de luptator în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savârsite din motive politice sau supuse din motive politice unor masuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989. Aceasta înseamna ca, în procedura prevazuta de acest act normativ, se realizeaza, de asemenea, o verificare a caracterului politic al condamnarilor sau masurilor administrative abuzive, ceea ce ar însemna ca în situatiile astfel recunoscute sa nu se mai impuna constatarea caracterului politic si prin procedura prevazuta de Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare. Cu toate acestea, si în aceasta situatie se impune încadrarea în prevederile art. 1, 3 si 4 din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.

Din cele expuse rezulta ca Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, reprezinta un act normativ ce vine în completarea celorlalte acte normative emise în scopul înlaturarii consecintelor condamnarilor si masurilor administrative asimilate acestora pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Ceea ce a determinat aceasta initiativa legislativa a fost tocmai faptul ca, desi s-au adoptat cele doua acte normative cu caracter reparatoriu (Decretul-lege nr. 118/1990 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare), totusi mai exista numeroase persoane ale caror condamnari îsi produc în continuare efectele, fara ca acestea sa beneficieze de minima reparatie morala a stergerii consecintelor penale ale condamnarii lor. De asemenea, procedura constatarii inopozabilitatii hotarârilor de condamnare cu caracter politic fata de persoanele care au obtinut calitatea de luptator în rezistenta anticomunista, prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost considerata nesatisfacatoare, în raport cu vârsta înaintata a solicitantilor si cu necesitatea ca masurile reparatorii cu caracter simbolic sa fie obtinute de persoanele îndreptatite, cu un efort minim.

Din cuprinsul celor doua acte normative rezulta ca prevederile acestora au fost extinse si asupra persoanelor deportate în strainatate dupa 23 august 1944, din motive politice, în Decretul-lege nr. 118/1990 în aceasta categorie fiind incluse în mod expres si persoanele constituite în prizonieri de catre partea sovietica dupa data de 23 august 1944. Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, conditioneaza extinderea prevederilor Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, la persoanele carora le-au fost recunoscute drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990 si de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, de încadrarea în prevederile art. 1, 3 si 4. Problema care apare este aceea daca aceasta conditionare poate fi impusa prin prisma aspectului temporal, respectiv al perioadei în care trebuia sa fie pronuntata condamnarea sau luata masura administrativa (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989) si a celui vizând organul care a dispus masura administrativa (fosta Militie sau Securitate ori Politia sau Siguranta).

Ceea ce prezinta relevanta din perspectiva Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, este caracterul politic al condamnarilor, respectiv al masurilor administrative, pronuntate în perioada regimului comunist, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Acest caracter poate rezulta ope legis, condamnarile sau masurile administrative regasindu-se expres între cele prevazute de lege, sau trebuie constatat de instanta judecatoreasca, prin procedura prevazuta de acest act normativ.

În art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, se prevede ca persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevazute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. (3) aplicându-se corespunzator. Asa cum s-a aratat deja, în alin. (3) al art. 1 se prevede ca o condamnare pronuntata în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice fapte prevazute de legea penala, altele decât cele mentionate expres în alin. (2) al art. 1, constituie condamnare cu caracter politic, daca prin savârsirea acestora s-a urmarit unul dintre scopurile prevazute la art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare. Constatarea caracterului politic al condamnarilor prevazute la alin. (3) se realizeaza de instanta de judecata [art. 1 alin. (4) din Legea nr. 221/2009], în conditiile prevazute la art. 4 din lege.

Ratiunea edictarii Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, este, asa cum s-a aratat, aceea de completare a actelor normative reparatorii deja existente.

Atât deportarea, cât si prizonieratul au fost consecinte ale razboiului si ale pozitiei asumate de statul român la acel moment istoric, preexistente aparitiei statului comunist, dar mentinute de acesta, contextul istoric în care s-au luat asemenea masuri fiind pe larg expus în argumentarea punctului de vedere exprimat de procurorul general.

Este adevarat ca atât Decretul-lege nr. 118/1990, cât si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost completate în sensul extinderii prevederilor respective si asupra persoanelor deportate în strainatate, dupa 23 august 1944, pentru motive politice, fiind inclusi în aceeasi categorie si prizonierii de razboi. Norma de trimitere din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, ce vizeaza aplicarea prevederilor acestei legi si persoanelor carora li s-au recunoscut anumite drepturi prin Decretul-lege nr. 118/1990 si prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare [art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare] este însa de stricta interpretare si conditioneaza aceasta aplicare de încadrarea în prevederile art. 1, 3 si 4 din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare. Or, aceasta înseamna ca, asa cum în mod corect s-a retinut si în opinia sustinuta de procurorul general, legiuitorul a optat pentru completarea masurilor reparatorii acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990 si prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, numai pentru persoanele care au fost condamnate politic sau carora li s-a aplicat o masura administrativa asimilata unei condamnari politice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de catre fosta militie sau securitate, condamnare sau masura al carei caracter politic fie rezulta ope legis, conform art. 1 alin. (2) si art. 3 din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, fie trebuie constatat de o instanta judecatoreasca, cu aplicarea corespunzatoare a art. 1 alin. (4) din aceeasi lege. Aceasta înseamna ca acea condamnare sau masura trebuie sa fi fost pronuntata, respectiv luata în perioada de referinta a legii (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989) pentru fapte prin savârsirea carora s-a urmarit unul dintre scopurile prevazute la art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.

Asa cum s-a retinut constant în jurisprudenta instantei constitutionale, legiuitorul este liber sa opteze, atât în privinta masurilor reparatorii, cât si a întinderii si a modalitatii de acordare a acestora, în functie de situatia concreta a persoanelor îndreptatite sa beneficieze de aceste despagubiri, fara ca prin aceasta sa se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetateni aflate în situatii identice.

Criteriul temporal avut în vedere prin aceasta lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnarii penale sau al masurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar. Momentul 6 martie 1945 marcheaza instaurarea dictaturii comuniste, iar data de 22 decembrie 1989 vizeaza sfârsitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este circumscrisa în totalitate perioadei dictaturii comuniste. De altfel, în jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat ca egalitatea nu este sinonima cu uniformitatea, astfel încât, dimpotriva, situatiilor diferite, justificate obiectiv si rational, trebuie sa le corespunda un tratament juridic diferit.

Optiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privinta persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este, astfel, una justificata în mod obiectiv si rational si în deplina concordanta cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, în practica sa, în mod constant, în spete legate de aplicarea art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si a Protocolului aditional nr. 12, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a evidentiat ca, pe baza art. 18 din Conventie, o distinctie este discriminatorie daca "nu are o justificare obiectiva si rezonabila", adica daca nu urmareste un "scop legitim" sau nu exista un "raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul vizat" (a se vedea, în special, Hotarârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33). În acelasi timp, Curtea Europeana de la Strasbourg a subliniat ca lista care cuprinde articolul 14 capata un caracter indicativ, si nu unul restrictiv (a se vedea Engel si altii împotriva Olandei, Hotarârea din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, pag. 30, paragraful 72, si Rasmussen împotriva Danemarcei, Hotarârea din 28 noiembrie 1984, seria A nr. 87, pag. 13, paragraful 34).

Curtea Europeana a continuat sa explice aceste principii în Hotarârea privind Cauza Abdulaziz, Cabales si Balkandali împotriva Regatului Unit: "o diferenta de tratament este discriminatorie daca nu are o <>, adica daca nu urmareste un <>" (Hotarârea din 28 mai 1985, seria A nr. 94, paragraful 72). În acelasi timp, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, referindu-se la întinderea marjei de apreciere, lasata la dispozitia statelor, a statuat ca aceasta variaza în functie de circumstantele concrete ale fiecarei cauze, de domeniile si contextul în discutie (Hotarârea din 28 noiembrie 1984 în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, seria A nr. 87, paragraful 40).

Principiul egalitatii si interzicerii discriminarii a fost reluat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în Protocolul nr. 12 la Conventie, adoptat în anul 2000. Art. 1 al acestui Protocol prevede ca "Exercitarea oricarui drept prevazut de lege trebuie sa fie asigurat fara nicio discriminare bazata, în special, pe sex, pe rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau oricare alta situatie". În special, sfera suplimentara de protectie stabilita de art. 1 se refera la cazurile în care o persoana este discriminata:

- în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislatiei nationale;

- în exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligatie clara a unei autoritati publice în conformitate cu legislatia nationala, adica în cazul în care o autoritate publica, în temeiul legislatiei nationale, are obligatia de a se comporta de o anumita maniera. Aceste principii au fost reluate în jurisprudenta recenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului în Hotarârea privind Cauza Thorne vs. the United Kingdom, adoptata în 2009.

 

Pentru considerentele aratate, în temeiul art. 330^7, cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, Legea nr. 71/2011 si Legea nr. 60/2012,

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

În numele legii

DECIDE:

 

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si stabileste ca:

În interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din acelasi act normativ si art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, deportarea si prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezinta masuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.

Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila.

Pronuntata în sedinta publica astazi, 12 noiembrie 2012.

 

VICEPRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,
RODICA AIDA POPA
 
Magistrat-asistent
Niculina Vrâncut
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf