Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 129 din 7 martie 2013

Referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) si (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecator

Acsinte Gaspar - judecator

Petre Lazaroiu - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Ion Predescu - judecator

Puskas Valentin Zoltan - judecator

Tudorel Toader - judecator

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Tornado Com." - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 32.459/3/2010 (579/2012) al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.466D/2012.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinita.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiata, invocând Decizia Curtii Constitutionale nr. 356 din 20 martie 2008.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

 

Prin Încheierea din 27 septembrie 2012, pronuntata în Dosarul nr. 32.459/3/2010 (579/2012), Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica, exceptie ridicata de Societatea Comerciala Tornado Com. - S.R.L. din Bucuresti într-o cauza având ca obiect solutionarea unei actiuni privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren cu destinatia de spatiu comercial.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, se sustine ca atributia instantelor judecatoresti de a stabili conformitatea legilor de nationalizare a unor imobile cu Constitutia în vigoare la data adoptarii acestora, respectiv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, contravine dispozitiilor constitutionale referitoare la atributiile exclusive ale Curtii Constitutionale de a realiza controlul constitutionalitatii legilor, o asemenea atributie fiind retroactiva, deoarece nu era reglementata în perioada în care au fost adoptate legile prin care s-au dispus masuri de nationalizare a unor bunuri. Mai mult, prin prevederile legale criticate legiuitorul realizeaza implicit o apreciere a efectelor produse de actele normative de nationalizare, încalcând în acest mod principiul separatiei puterilor în stat.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiata. În acest sens, arata ca modalitatea în care sunt determinate conditiile de a caror îndeplinire depinde apartenenta unor bunuri la domeniul public sau privat al statului, precum si modul în care sunt stabilite criteriile de apreciere a valabilitatii titlurilor prin care bunurile respective au fost dobândite, reprezinta o optiune constitutionala a legiuitorului. Se mai arata ca prevederile Legii nr. 213/1998 nu sunt retroactive, fiind aplicabile situatiilor juridice produse dupa intrarea în vigoare a acestui act normativ, iar dispozitiile art. 6 alin. (1) din acelasi act normativ nu fac decât sa reglementeze criteriile pe baza carora instantele de judecata stabilesc valabilitatea titlului de trecere a unor bunuri în proprietatea statului, în deplin acord cu principiul constitutional al separatiei puterilor în stat. În ceea ce priveste trimiterea cuprinsa în cadrul prevederilor legale criticate, referitoare la respectarea tratatelor internationale la care România era parte, aceasta reprezinta o aplicare a principiului general de drept pacta sunt servanda, astfel încât instantele se pot raporta la acestea.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate invocate.

Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiata. În acest sens, arata ca determinarea conditiilor de a caror îndeplinire depinde apartenenta bunurilor la domeniul public sau privat al statului constituie optiunea exclusiva a legiuitorului, la fel ca si modul în care sunt stabilite criteriile de apreciere a valabilitatii titlurilor prin care bunurile au fost dobândite de catre stat. De asemenea, conditionarea valabilitatii titlului statului de respectarea reglementarilor în vigoare la data preluarii nu contravine principiului constitutional al neretroactivitatii legii, întrucât valabilitatea actelor juridice se apreciaza întotdeauna în raport cu actele normative în vigoare la data încheierii lor, iar în cazul actelor de preluare cu caracter normativ, valabilitatea acestora se analizeaza întotdeauna în functie de actele normative cu forta juridica superioara, sub imperiul carora au intrat în vigoare. În privinta actelor normative anterioare Constitutiei din 1991, ale caror efecte s-au produs în întregime înainte de intrarea în vigoare a acesteia, se apreciaza ca acestea nu mai pot fi supuse analizei din perspectiva încalcarii art. 15 alin. (2) din Constitutie. Însa, în privinta actelor normative anterioare actualei Legi fundamentale, ale caror efecte se produc si dupa intrarea în vigoare a acesteia, Curtea Constitutionala urmeaza a aprecia daca, în temeiul art. 154 alin. (1) din Legea fundamentala, acestea mai sunt în vigoare.

Avocatul Poporului apreciaza ca prevederile legale criticate sunt constitutionale. În acest sens, arata ca textul de lege referitor la competenta instantelor de judecata de a stabili valabilitatea titlului prin care statul a dobândit bunuri în perioada 1945 - 1989 este în deplina conformitate cu dispozitiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentala, potrivit carora competenta instantelor judecatoresti este stabilita prin lege. Mai mult, norma legala criticata nu instituie un control de constitutionalitate, ci reglementeaza criteriile de care instantele judecatoresti trebuie sa tina seama pentru a stabili valabilitatea acestor titluri. De altfel, conditia constituirii titlului cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care România era parte si a legilor în vigoare la data preluarii bunurilor de catre stat nu înseamna altceva decât raportarea titlului respectiv la ordinea juridica existenta în momentul constituirii lui, iar nu la cerintele actuale.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

 

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl reprezinta, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998.

În realitate, analizând motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea constata ca obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 6 alin. (1) si (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica, asupra carora urmeaza a se pronunta.

Textele de lege criticate au urmatorul cuprins: "(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale si bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care România era parte si a legilor în vigoare la data preluarii lor de catre stat. (...)

(3) Instantele judecatoresti sunt competente sa stabileasca valabilitatea titlului."

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separatiei si echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, art. 20 alin. (2) referitor la prioritatea reglementarilor internationale privind drepturile omului mai favorabile fata de legile interne, art. 125 alin. (3) privind incompatibilitatile functiei de judecator, art. 144 referitor la incompatibilitatile functiei de judecator al Curtii Constitutionale si art. 146 privind atributiile Curtii Constitutionale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:

Textul de lege criticat a mai format obiect al controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi dispozitii constitutionale invocate si în prezenta cauza, si cu o motivare identica.

Astfel, prin Decizia nr. 356 din 20 martie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 17 aprilie 2008, Curtea a respins exceptia ca neîntemeiata, statuând ca art. 6 alin. (1) si (3) din Legea nr. 213/1998 nu contravin dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, care consacra principiul neretroactivitatii legilor, întrucât prevederile legii criticate se aplica de catre instante dupa intrarea în vigoare a acesteia si nu produc efecte pentru perioada anterioara. Dispozitiile art. 6 alin. (1) din aceeasi lege fixeaza reperele pe baza carora instantele care aplica Legea nr. 213/1998 trebuie sa stabileasca valabilitatea titlului prin care bunurile au fost trecute în proprietatea statului. Referirea pe care o face textul la tratatele internationale la care România era parte nu are semnificatia aplicarii retroactive a dispozitiilor art. 20 alin. (2) din Constitutie, ci corespunde principiului pacta sunt servanda, care era recunoscut si în regimul anterior. Aceasta nu înseamna însa ca actele autoritatilor statului din acea perioada nu trebuie examinate si apreciate si prin prisma tratatelor internationale la care statul era parte si pe care era obligat sa le respecte, ca urmare a ratificarii acestora.

S-a mai aratat, în decizia anterior citata, ca modul în care sunt determinate conditiile de îndeplinirea carora depinde apartenenta bunurilor la domeniul public sau privat al statului, precum si modul în care sunt stabilite criteriile de apreciere a valabilitatii titlurilor prin care bunurile au fost dobândite reprezinta o optiune a legiuitorului, astfel încât este constitutionala solutia legislativa potrivit careia bunurile care nu au intrat "în temeiul unui titlu valabil" în proprietatea statului sa nu fie incluse în domeniul public sau privat al statului, putând astfel sa fie revendicate.

Curtea Constitutionala a mai constatat ca precizarea cuprinsa la alin. (3) al art. 6 din Legea nr. 213/1998, referitoare la competenta instantelor judecatoresti de a stabili valabilitatea titlului prin care statul a dobândit bunuri în perioada 1945 - 1989, este în concordanta cu dispozitiile constitutionale potrivit carora competenta instantelor de judecata este stabilita de lege.

De asemenea, Curtea a constatat ca este neîntemeiata si critica potrivit careia prevederile de lege ce fac obiectul exceptiei încalca dispozitiile art. 146 din Constitutie, deoarece acest text de lege nu instituie un control de constitutionalitate cu privire la acte normative adoptate anterior Constitutiei din 1991, ci doar instituie criterii de care instantele judecatoresti trebuie sa tina seama, conform principiului tempus regit actum, pentru stabilirea valabilitatii titlurilor.

De asemenea, în jurisprudenta sa, Curtea s-a mai pronuntat asupra dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, statuând ca acestea sunt constitutionale (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 1.338 din 9 decembrie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 11 februarie 2009, nr. 48 din 13 ianuarie 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 5 martie 2009, sau nr. 288 din 3 martie 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 8 aprilie 2009).

Întrucât în prezenta cauza nu au fost relevate elemente noi, de natura a determina o reconsiderare a jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutiile pronuntate în deciziile anterior citate, cât si considerentele pe care acestea s-au întemeiat sunt valabile si în prezenta cauza.

În ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 125 alin. (3) privind incompatibilitatile functiei de judecator si art. 144 referitor la incompatibilitatile functiei de judecator al Curtii Constitutionale, Curtea constata ca acestea nu au incidenta în cauza, întrucât, prin continutul lor normativ, acestea nu au legatura cu dispozitiile legale ce formeaza obiectul prezentei exceptii de neconstitutionalitate.

 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge ca neîntemeiata exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) si (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Tornado Com." - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 32.459/3/2010 (579/2012) al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publica din data de 7 martie 2013.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
 
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf