Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 123 din 5 martie 2013

Referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., a Legii nr. 147/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a art. II din Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a Legii nr. 79/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 pentru aprobarea unor masuri cu privire la vanzarea unor pachete de actiuni detinute de Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 31/2004 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Targu Mures, precum si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, a art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene si a Legii nr. 91/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011

Acsinte Gaspar - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecator

Petre Lazaroiu - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Ion Predescu - judecator

Puskas Valentin Zoltan - judecator

Tudorel Toader - judecator

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea, în sedinta publica din 24 ianuarie 2013, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se afla exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., a Legii nr. 147/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a Legii nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a Legii nr. 79/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 pentru aprobarea unor masuri cu privire la vânzarea unor pachete de actiuni detinute de Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 31/2004 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mures, precum si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, a art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene si a Legii nr. 91/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011. Exceptia a fost ridicata de E.ON România - S.R.L. în Cauza arbitrala nr. 18.105/GZ aflata pe rolul Curtii Internationale de Arbitraj de pe lânga Camera Internationala de Comert - Paris si formeaza obiectul Dosarului nr. 1.430 D/2012 al Curtii Constitutionale.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publica din data de 24 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de sedinta de la acea data, când Curtea a dispus amânarea pronuntarii pentru data de 12 februarie 2013, iar apoi pentru data de 28 februarie 2013 si, respectiv, 5 martie 2013, data la care a pronuntat prezenta decizie.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

 

I. Prin Sentinta partiala din 15 septembrie 2012, pronuntata în Dosarul arbitral nr. 18.105/GZ aflata pe rolul Curtii Internationale de Arbitraj de pe lânga Camera Internationala de Comert - Paris, Franta, Arbitrul unic a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., a Legii nr. 147/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a Legii nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a Legii nr. 79/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 pentru aprobarea unor masuri cu privire la vânzarea unor pachete de actiuni detinute de Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 31/2004 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mures, precum si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, a art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene si a Legii nr. 91/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011.

II. Exceptia de neconstitutionalitate a fost invocata de reclamanta E.ON România - S.R.L. (denumita în continuare E.ON) în cadrul cererii de arbitraj ce formeaza obiectul Dosarului arbitral nr. 18105/GZ aflata pe rolul Curtii Internationale de Arbitraj de pe lânga Camera Internationala de Comert - Paris, Franta, pârâta fiind Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice - Electrica S.A. (denumita în continuare Electrica).

III. În motivarea exceptiei au fost formulate atât critici de neconstitutionalitate extrinseca, cât si critici de neconstitutionalitate intrinseca.

1. Critici de neconstitutionalitate extrinseca

Se sustine ca ordonantele de urgenta ale Guvernului ce fac obiectul exceptiei nu au respectat cerintele formale de emitere prevazute de art. 115 din Constitutie, respectiv: au fost adoptate în absenta unei situatii extraordinare, a unei situatii de urgenta si fara o motivare adecvata care sa sustina pretinsa lor urgenta. Aprobarea lor prin lege nu acopera neconstitutionalitatea constatata, care este transmisa legilor de aprobare, la rândul lor afectate de aceleasi vicii.

Astfel, motivele care au stat la baza emiterii actelor normative criticate nu reflecta o "situatie extraordinara" în sensul dat în jurisprudenta Curtii Constitutionale acestei sintagme. Inactiunea autoritatilor publice timp de 8 ani nu constituie o situatie extraordinara. De fiecare data când au prelungit termenul initial reglementat, autoritatile au actionat în acest mod din cauza faptului ca ele însele nu au luat masuri, producerea situatiei care a generat actele normative contestate depinzând, prin urmare, de vointa lor.

Tot astfel, posibilitatea ca statul sa fie tinut raspunzator nu constituie o situatie extraordinara, raspunderea statului pentru erorile sale fiind un corolar al statului de drept. În plus, niciunul dintre actele normative contestate nu a redus efectiv riscul ca salariatii cu drept de preferinta sa pretinda despagubiri, deoarece niciunul dintre acestea nu a legiferat vreo alta masura decât aceea de a acorda mai mult timp autoritatilor.

Necesitatea de a îmbunatati legislatia existenta nu reprezinta o situatie extraordinara, ci, într-o societate democratica, ar trebui sa fie o preocupare constanta a legiuitorului. Chiar daca dreptul de optiune al salariatilor cu drept de preferinta este reglementat de un cadru legislativ cel putin eliptic, aceasta nu este o situatie extraordinara care sa impuna interventia prin intermediul unei ordonante de urgenta a Guvernului.

Se sustine, totodata, ca nu exista nicio situatie de urgenta care sa justifice emiterea ordonantelor de urgenta criticate. De altfel, în motivarea urgentei si a situatiei extraordinare au fost prezentate aceleasi motive. Or, expirarea perioadei de disponibilitate a optiunii salariatilor nu declanseaza o situatie de urgenta, câta vreme respectiva situatie continua pe o lunga perioada de timp (8 ani), în care nu au fost luate niciun fel de masuri de corectare a acesteia. De asemenea, aprobarea târzie prin lege indica absenta unei urgente reale.

În sustinerea neconstitutionalitatii extrinseci a actelor normative criticate se mai invoca absenta unei motivari adecvate a acestor acte, constând în: discrepanta între motivare si realitate, lipsa de sinceritate si repetarea motivarii.

Se conchide sub acest aspect ca neconstitutionalitatea extrinseca a ordonantelor de urgenta emise de Guvern nu poate fi acoperita de aprobarea lor prin lege, sens în care se invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale.

2. Critici de neconstitutionalitate intrinseca

2.1. Încalcarea dreptului de proprietate

Se invoca ingerinta statului, fara o justificare rezonabila, asupra unui drept de creanta suficient de stabilit conform legilor din România pentru a fi calificat drept de proprietate.

Se arata în acest sens ca reclamanta E.ON a participat în calitate de investitor strategic la privatizarea unei societati detinute de stat prin Electrica, prin achizitionarea si subscrierea unui numar de actiuni care reprezinta 51% din capitalul social si bazându-se pe posibilitatea de a achizitiona pachetul ramas detinut de stat într-o perioada de timp definita. Întrucât statul promisese salariatilor societatii privatizate posibilitatea de a achizitiona pâna la 10% din capitalul social al societatii (din actiunile detinute de acesta prin Electrica în societatea privatizata), cele doua drepturi concurente trebuiau reconciliate, sens în care contractul de privatizare a prevazut ca optiunea investitorului strategic va curge de la data de 1 ianuarie 2008. În acelasi timp, ordonanta de urgenta a Guvernului si legea prin care a fost aprobat contractul de privatizare au reconciliat cele doua optiuni, reglementând ca optiunea salariatilor expira la data de 31 decembrie 2007, si au mandatat Ministerul Industriei si Comertului si Electrica sa adopte procedurile necesare pentru a permite exercitarea acestui drept. Desi au trecut mai mult de 8 ani de la data la care statul a facut o promisiune fata de salariati si procedurile necesare nu au fost înca adoptate, începând cu anul 2007 au fost adoptate acte normative succesive (ordonante de urgenta ale Guvernului si legi) pentru a restrânge obiectul optiunii de cumparare a E.ON, astfel încât sa permita autoritatilor publice si Electrica sa elaboreze normele si criteriile necesare. În anul 2010, E.ON si-a exercitat optiunea cu privire la toate actiunile detinute la acea data de Electrica în cadrul societatii privatizate, specificând ca un procent de pâna la 10% din capitalul social va fi transferat doar dupa data de 1 ianuarie 2011, când termenul prevazut de legea în vigoare la acea data pentru optiunea salariatilor urma sa expire. Având în vedere inactivitatea autoritatilor publice si actionând cu buna-credinta, E.ON a convenit cu asociatiile salariatilor sa le acorde o optiune conventionala de a achizitiona pâna la 10% din actiunile primite dupa achizitionarea acestora de la Electrica. Cu câteva zile înainte de 1 ianuarie 2011, Guvernul a intervenit din nou si a prelungit termenul-limita pentru exercitarea dreptului salariatilor de a achizitiona actiuni. Între timp, a fost acordata o noua prelungire, dupa ce E.ON a demarat procedurile de arbitraj, fapt ce a întârziat orice efecte ale optiunii de cumparare ale E.ON în legatura cu un pachet de pâna la 10% din capitalul social, pâna la sfârsitul anului 2013.

În opinia autoarei exceptiei, optiunile de cumparare exercitate sunt o forma de contract de vânzare-cumparare potrivit art. 1.287 din Codul civil. Efectele unei optiuni de cumparare exercitate duc la constituirea de drepturi ferme care privesc dobândirea dreptului de proprietate asupra actiunilor, indiferent daca dobândirea dreptului de proprietate are loc imediat sau dupa încheierea unui contract de vânzare-cumparare separat. Nu este relevant daca exercitarea optiunii de cumparare da nastere la drepturi reale sau de creanta, important este ca aceste drepturi sunt executabile împotriva celeilalte parti si nu exista nicio posibilitate - alta decât prin comiterea unui abuz de putere legislativa - pentru ca transferul de proprietate sa fie evitat de cealalta parte. Daca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 si actele normative contestate ulterioare nu ar fi fost adoptate, E.ON ar fi trebuit sa dobândeasca toate actiunile detinute de pârâta în cadrul Electrica Moldova, din moment ce salariatii cu drept de preferinta nu au cumparat nicio actiune pâna la data de 31 decembrie 2010.

Drepturile astfel constituite reprezinta un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care atribuie acestui concept un sens larg, cuprinzând atât proprietati corporale si necorporale, cât si alte drepturi, interese si creante, în legatura cu care reclamantul poate sustine ca are cel putin "o asteptare legitima" de a obtine beneficiul efectiv al acestora (Cauza Anheuser-Busch Inc. împotriva Portugaliei, paragraful 63, Cauza Broniowski împotriva Poloniei, paragraful 129). Aceasta asteptare legitima poate sa se refere si la conditiile atasate dobândirii sau exercitarii drepturilor de proprietate (Cauza Veselinski împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 75). În continuare, se prezinta jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a distins între asteptare legitima si simpla speranta, opinia autoarei exceptiei fiind în sensul ca E.ON avea asteptarea legitima ca, începând cu data de 1 ianuarie 2011, orice actiuni care nu fusesera cumparate de salariatii cu drept de preferinta pâna la data de 31 decembrie 2010 sa îi fie transferate. Cu toate acestea, ca urmare a publicarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 cu doar câteva zile înainte de expirarea acestei date si ulterior a altor acte normative contestate (adoptate în timpul arbitrajului), transferul efectiv este înca împiedicat la aceasta data.

Cât priveste ingerinta invocata, se arata ca s-a concretizat, în realitate, în 3 tipuri de ingerinte: adaugarea de restrictii în ce priveste obiectul optiunii de cumparare E.ON înainte de exercitarea acesteia, afectând astfel asteptarea legitima a reclamantei ca va putea obtine imediat dreptul de proprietate asupra tuturor actiunilor care nu fusesera cumparate pâna la finele anului 2007; adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 si a urmatoarelor acte contestate, întrucât pâna la acel moment optiunea de cumparare E.ON fusese exercitata si trebuia sa îsi produca efectele asupra oricaror actiuni ramase nerecuperate de salariatii cu drept de preferinta pâna la data de 31 decembrie 2010; ingerinta cuprinsa în Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2011, care a largit categoria persoanelor îndreptatite prin adaugarea salariatilor cu drept de preferinta ai Electrica Oltenia (desi numarul maxim de actiuni care urmeaza a fi achizitionate a ramas 10%, probabilitatea ca aceste actiuni sa fie achizitionate a crescut si deci probabilitatea ca E.ON sa poata cumpara aceleasi actiuni a scazut).

Se apreciaza ca ingerinta statului este lipsita în mod vadit de un temei rezonabil, întrucât luarea de masuri legislative pentru simplul motiv ca autoritatile nu au actionat si pentru a scapa de raspunderea în privinta acordarii de daune, mai ales atunci când aceste masuri sunt discriminatorii si arbitrare, nu poate fi considerata a avea un astfel de temei. Actele normative contestate nu respecta cerintele calitative ale conceptului de "lege", respectiv certitudinea, stabilitatea si previzibilitatea. Aceasta întrucât autoritatile publice au abuzat de puterile lor legislative si, într-o încercare de a evita plata de despagubiri pentru salariatii cu drept de preferinta, au creat nesiguranta atât pentru E.ON, cât si pentru aceasta categorie de salariati timp de aproape 8 ani, sacrificând astfel drepturile E.ON, asupra careia a fost plasata astfel o sarcina excesiva si nerezonabila.

Întrucât, pentru considerentele aratate, în cauza exista un drept de proprietate sau un bun al E.ON în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, iar prin actele contestate a avut loc o ingerinta asupra respectivului bun, care nu serveste unui obiectiv legitim de interes public sau general, nu este proportionala si nu respecta principiul certitudinii juridice si al legalitatii, precum si al nediscriminarii, se conchide ca aceasta ingerinta este nejustificata, încalcând prevederile art. 44 si 53 din Constitutie, precum si ale art. 1 din Protocolul mentionat.

2.2. Încalcarea dreptului de nediscriminare

Se arata ca a fost creata o diferenta de tratament nejustificata între E.ON si CEZ (societate comerciala ceha care a participat la procesul de privatizare a Electrica Oltenia). Astfel, actele normative contestate au restrâns obiectul optiunii de cumparare E.ON, în timp ce optiunea de cumparare CEZ nu a fost afectata de nicio astfel de restrictie. De asemenea, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 a dat nastere la o diferenta de tratament agravata, prin faptul ca a permis salariatilor cu drept de preferinta ai Electrica Oltenia (ale caror drepturi ar fi trebuit sa restrictioneze optiunea de cumparare CEZ) sa restrânga drepturile E.ON în Electrica Moldova.

IV. Arbitrul unic, apreciind numai cu privire la admisibilitatea sesizarii Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate invocata în cauza, a raspuns urmatoarelor întrebari:

- În cauza de fata, locul arbitrajului fiind Paris, conform Regulilor de arbitraj ICC, este Arbitrul unic "o instanta de arbitraj comercial" potrivit legii române, în sensul art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992?

- Se refera exceptia de neconstitutionalitate la legi sau ordonante "în vigoare", în sensul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 766/2011?

- Au legile si ordonantele contestate "legatura cu solutionarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992?

1. Cu privire la prima întrebare, Arbitrul unic apreciaza ca raspunsul este afirmativ, retinând, în esenta, ca a nu trimite exceptia de neconstitutionalitate la Curtea Constitutionala ar avea drept consecinta nesolutionarea chestiunii constitutionalitatii actelor normative contestate. Or, Constitutia României prevede în mod expres "instanta de arbitraj comercial" ca fiind unul dintre organele care pot sesiza Curtea Constitutionala, iar fata de principiul potrivit caruia "ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus", Arbitrul unic cade sub incidenta textului constitutional si al art. 29 din Legea nr. 47/1992. Mai arata ca, atâta vreme cât este vorba despre acte normative din România, Curtea Constitutionala a României trebuie sa ramâna singurul organ competent sa se pronunte asupra constitutionalitatii acestora. Excluderea competentei Arbitrului unic ar echivala cu retinerea unei alte conditii decât cele enumerate în aceasta prevedere si cu restrângerea obiectului expresiei "instanta de arbitraj comercial" la "instanta nationala de arbitraj comercial", cu încalcarea Legii nr. 47/1992.

2. Cu privire la a doua întrebare, Arbitrul Unic arata ca este incidenta Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a Curtii Constitutionale a României, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, exceptia ridicata în cauza de fata referindu-se la legi sau ordonante "în vigoare" în sensul stabilit în aceasta decizie.

3. Referitor la a treia întrebare, Arbitrul unic apreciaza ca toate actele normative contestate sunt strâns legate unul de celalalt, nu numai la nivel intelectual, ci si la nivel material. Astfel, legatura cu cauza poate rezulta din faptul ca un act normativ contestat este fie baza pe care a fost întemeiat actul normativ ce i-a urmat, fie consecinta unui act normativ anterior. Atâta timp cât aplicarea actelor normative în vigoare la data exercitarii optiunii de cumparare este înlaturata, atunci nu ar mai exista niciun motiv pentru a refuza transferul actiunilor catre reclamata, iar acest lucru ar lipsi de relevanta contestarea actelor normative anterioare. Arbitrul unic precizeaza însa ca acest fapt nu îl împiedica sa considere ca instanta de control constitutional are nevoie de o imagine completa asupra însiruirii de acte normative pentru a decide care dintre acestea este neconstitutional, daca este cazul. În continuare, arata ca, fara a aduce atingere pozitiei Curtii Constitutionale a României, opinia sa este aceea ca cel putin o parte din actele normative au legatura cu disputa în cauza, chiar daca acestea nu mai sunt în vigoare. De fapt, având în vedere Decizia nr. 766/2011, se poate considera ca acele acte normative care nu mai sunt în vigoare pot fi supuse controlului Curtii Constitutionale, deoarece ele fac obiectul unui arbitraj în curs de desfasurare si, astfel, trebuie considerate ca producându-si în continuare efectele. În concluzie, Arbitrul unic raspunde pozitiv la cea de-a treia întrebare si considera ca, în cauza de fata, legile si ordonantele contestate "au legatura cu solutionarea cauzei" în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

V. În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

VI. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, sustinerile partilor si notele scrise depuse de acestea, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

 

VII. Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992.

VIII. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie urmatoarele dispozitii legale:

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 143/2007 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 21 decembrie 2007;

Legea nr. 147/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 15 iulie 2008;

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 30 septembrie 2008;

Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 19 mai 2009;

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010;

Legea nr. 79/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 14 iunie 2011;

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 pentru aprobarea unor masuri cu privire la vânzarea unor pachete de actiuni detinute de Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 31/2004 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mures, precum si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 29 decembrie 2011;

Art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 28 decembrie 2011, potrivit caruia "Termenele prevazute la art. 6 alin. (2) si (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 27 iulie 2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 277/2005, cu modificarile ulterioare, se proroga pâna la data de 31 decembrie 2012";

Legea nr. 91/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 pentru aprobarea unor masuri cu privire la vânzarea unor pachete de actiuni detinute de Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 31/2004 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mures, precum si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 6 iulie 2012.

Ulterior sesizarii Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor mai sus mentionate, autoarea acesteia a depus la dosarul cauzei note scrise prin care, aratând ca a fost publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 27 decembrie 2012, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 95/2012 pentru prorogarea termenelor prevazute la alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., care contine aceeasi solutie legislativa ca si actele normative contestate prin exceptia de neconstitutionalitate ridicata în cauza, a solicitat extinderea controlului de constitutionalitate si cu privire la aceasta. Cererea a fost pusa în discutia partilor si a reprezentantului Ministerului Public la termenul din 24 ianuarie 2013, când s-a dispus unirea cererii prealabile astfel formulate cu fondul cauzei.

Cu privire la aceasta cerere, Curtea constata ca, potrivit alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, "Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecatoresti (...)", iar, potrivit alin. (4) al aceluiasi articol, "sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de catre instanta în fata careia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale partilor; opinia instantei asupra exceptiei, si va fi însotita de dovezile depuse de parti (...)". Cadrul procesual specific exceptiei de neconstitutionalitate este, asadar, cel fixat prin încheierea de sesizare a instantei în fata careia a fost ridicata exceptia, astfel ca în fata Curtii Constitutionale obiectul acesteia nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere în acest sens ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curtii Constitutionale, ceea ce depaseste cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992. Pentru aceste considerente, Curtea respinge cererea de extindere a obiectului exceptiei de neconstitutionalitate si la alte texte de lege, fata de cele cuprinse în încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale.

IX. Sub aspectul legalitatii sesizarii, Curtea va examina îndeplinirea conditiilor de admisibilitate stabilite de textul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, respectiv: conditia sesizarii Curtii Constitutionale de catre "o instanta judecatoreasca sau de arbitraj comercial"; conditia ca actele normative care fac obiectul exceptiei sa fie "în vigoare"; conditia ca actele contestate sa aiba "legatura cu solutionarea cauzei". Acestea au fost puse în dezbaterea partilor în litigiu, iar asupra lor Arbitrul unic s-a pronuntat prin Sentinta partiala de sesizare a Curtii Constitutionale.

În temeiul art. 47 alin. (4) din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, aprobat prin Hotarârea Plenului Curtii Constitutionale nr. 6/2012, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2012, a fost solicitata opinia de specialitate a doamnei profesor universitar doctor emerit Brândusa Stefanescu cu privire la prima dintre conditiile mai sus enuntate, care vizeaza încadrarea instantelor de arbitraj comercial international cu sediul în strainatate în categoria instantelor de arbitraj comercial care pot sesiza Curtea Constitutionala a României. Opinia exprimata, în sensul ca aceasta instanta straina de arbitraj comercial care solutioneaza un litigiu de comert international nu are abilitarea sa sesizeze Curtea Constitutionala a României cu exceptia de neconstitutionalitate a unor legi si ordonante adoptate în România, formulata de reclamantul în procesul arbitral, exceptie cu privire la admisibilitatea careia nu are nici competenta de a-si defini pozitia, se afla atasata la dosarul cauzei.

1. Conditia sesizarii Curtii Constitutionale de catre "o instanta judecatoreasca sau de arbitraj comercial"

Instanta de arbitraj comercial care a sesizat Curtea Constitutionala în cauza este Curtea Internationala de Arbitraj de pe lânga Camera Internationala de Comert din Paris. Autoarea exceptiei si Arbitrul unic considera ca aceasta este "o instanta de arbitraj comercial" potrivit legilor României. Pârâta considera ca, fiind vorba despre o instanta arbitrala straina, aceasta nu constituie "o instanta de arbitraj comercial" în sensul legilor României, apreciind ca, potrivit rolului sau legal, Curtea Constitutionala a României poate actiona exclusiv în cadrul intern, posibilitatea de a sesiza Curtea cu exceptii de neconstitutionalitate fiind conferita doar instantelor nationale. Pârâta mai arata si ca sentinta arbitrala este o hotarâre straina, pronuntata pe teritoriul Frantei, invocând sub acest aspect dispozitiile art. 1.518 si 1.519 din Codul de procedura civila francez, potrivit carora singura cale de atac împotriva sentintelor arbitrale pronuntate în Franta este actiunea în anulare, care este de competenta Curtii de Apel din circumscriptia locului pronuntarii sentintei. Determinând ca sentinta arbitrala este una franceza, rezulta, în opinia pârâtei, ca examinând exceptia de neconstitutionalitate invocata în cauza, Curtea Constitutionala ar interfera cu administrarea justitiei pe teritoriul Frantei.

Cu privire la aceste sustineri, Curtea constata, mai întâi, ca interpretarea logica a dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie si ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, texte care reglementeaza atributia Curtii Constitutionale a României de solutionare a "exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele ridicate în fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial", conduce la concluzia ca legiuitorul nu a realizat nicio distinctie între instantele de arbitraj comercial în raport de locul în care functioneaza acestea. Potrivit principiului "unde legea nu distinge nici interpretul nu o poate face" (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus) ar rezulta ca o astfel de distinctie nu este permisa si, prin urmare, sesizarea Curtii Constitutionale a României este legala, chiar daca s-a facut de o instanta de arbitraj comercial din Franta. Acest argument este sustinut de interpretarile sistematica si teleologica a prevederilor legale incidente în cauza.

Astfel, interpretarea sistematica a Constitutiei releva faptul ca, daca în cazul instantelor judecatoresti [la care se refera aceleasi texte analizate - art. 146 lit. d) din Constitutie si art. 29 din Legea nr. 47/1992], legiuitorul constituant a trimis expres la sistemul instantelor judecatoresti nationale, prin referirea facuta în art. 126 din Constitutie la Înalta Curte de Casatie si Justitie si la rolul sau în interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre instantele judecatoresti, în cazul instantelor de arbitraj comercial lipseste o asemenea trimitere, precizare sau explicitare, viziunea legiuitorului constituant fiind în mod vadit mai larga. Aceasta viziune poate fi justificata de specificul instantei de arbitraj comercial în raport cu instanta de judecata, data de natura juridica mixta a arbitrajului, contractuala si jurisdictionala.

Chiar si în cazul arbitrajului institutional latura contractuala este prezenta; acordul de vointa al partilor în litigiu, acord realizat prin semnarea conventiei arbitrale, determina si influenteaza conditiile si cadrul în care se va realiza judecata. Libertatea de vointa a partilor sub acest aspect este, de altfel, consfintita de Codul de procedura civila, care, referindu-se la locul arbitrajului international, stabilea în mod expres, prin dispozitiile art. 369^1, în vigoare la data încheierii Contractului de privatizare din cauza, ca "prin conventia arbitrala referitoare la un arbitraj international, partile pot stabili ca acesta sa aiba loc în România sau într-o alta tara". Instanta arbitrala are prin natura sa si o vocatie internationala, de unde si posibilitatea partilor de nationalitati diferite de a apela la arbitrajul instantelor oricaruia dintre statele unde îsi au sediul/domiciliul, dupa caz, sau chiar la instantele de arbitraj ale unui stat tert.

Stabilirea locului arbitrajului într-o alta tara, prin conventia arbitrala, nu impieteaza în niciun fel asupra normelor de drept substantial care guverneaza raporturile juridice dintre parti. Astfel, în cauza, chiar daca locul arbitrajului este Paris, legea aplicabila raporturilor juridice dintre partile în litigiu este legea româna, astfel cum rezulta din Clauza 29 - Legea aplicabila si jurisdictia, din Contractul de privatizare încheiat între E.ON Energie AG si Electrica la data de 4 aprilie 2005. În cazul arbitrajului institutional, alegerea instantei de arbitraj determina doar alegerea regulilor procedurale aplicabile, precum si - cu referire la stabilirea locului arbitrajului - caracterizarea hotarârii pronuntate ca fiind nationala sau straina. Indiferent însa de regulile de procedura aplicabile, nu se poate sustine existenta unei "interferente" a Curtii Constitutionale a României în administrarea justitiei dintr-o alta tara (în speta Franta), câta vreme competenta acestei Curti este exclusiva, speciala si specializata, distincta de cea a instantelor franceze de drept comun, care nu sunt competente sa exercite controlul de constitutionalitate al legilor din România.

Abordând aceleasi texte de lege dintr-o perspectiva teleologica, Curtea constata ca finalitatea urmarita de legiuitor prin introducerea instantelor de arbitraj comercial în sfera organelor în fata carora poate fi ridicata exceptia de neconstitutionalitate (la revizuirea Constitutiei din anul 2003), a fost aceea de a asigura un cât mai larg acces la justitia constitutionala. Aceasta viziune privitoare la instantele care pot sesiza Curtea este în acord cu interpretarea pe care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a dat-o în jurisprudenta sa conceptului de "tribunal" prevazut de art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, în sensul ca acesta "nu trebuie neaparat sa fie înteles ca semnificând o instanta de judecata de tip clasic, integrata de structurile judiciare ordinare ale tarii [...]; de asemenea, poate contine un organ însarcinat cu examinarea unui numar restrâns de litigii, cu conditia ca ofera întotdeauna garantiile corespunzatoare" (Hotarârea pronuntata în Cauza Campbell si Fell împotriva Marii Britanii, din 28 iunie 1984, paragraful 76 sau Hotarârea pronuntata în Cauza Lithgow si altii împotriva Marii Britanii din 8 iulie 1986, paragraful 201). Or, în masura în care în fata unei instante de arbitraj comercial - indiferent de locul unde se afla aceasta - se ridica o exceptie de neconstitutionalitate care are ca obiect legea româna, în raport de Constitutia României, un refuz al Curtii Constitutionale a României de a judeca aceasta exceptie ar fi în contradictie cu aceasta vointa a legiuitorului, încalcând dispozitiile constitutionale ale art. 21 - Accesul liber la justitie, ale art. 142 alin. (1) privind rolul Curtii Constitutionale de garant al suprematiei Constitutiei si ale art. 1 alin. (5) potrivit caruia "În România, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie."

Se constata, totodata, ca eventuala interpretare în sensul restrângerii sferei instantelor de arbitraj comercial în fata carora poate fi ridicata o exceptie de neconstitutionalitate, si circumstantierea acestora numai la instantele de arbitraj comercial de pe teritoriul României, nu poate fi acreditata drept conditie procesuala pentru exercitarea dreptului de acces la justitia constitutionala. Aceasta întrucât alegerea locului arbitrajului în afara teritoriului României nu poate fi interpretata ca o renuntare la dreptul fundamental de acces liber la justitie. O astfel de interpretare ar echivala cu o veritabila sanctiune aplicata partilor conventiei arbitrale pentru optiunea de a supune solutionarea disputelor (izvorând dintr-un contract încheiat în România si supus legii române) jurisdictiei unei instante de arbitraj dintr-o alta tara, în conditiile în care chiar legea româna (art. 369^1 din Codul de procedura civila, în vigoare la data încheierii Contractului de privatizare) prevede expres posibilitatea unei asemenea optiuni, fara nicio restrictie. Pe de alta parte, instanta de arbitraj comercial, într-o astfel de ipoteza, s-ar vedea obligata sa aplice o lege pretins neconstitutionala, fara a avea la îndemâna nicio posibilitate procedurala de a verifica sau a se pronunta asupra criticilor de neconstitutionalitate, singura instanta competenta sa asigure controlul de constitutionalitate al legii române în raport de Constitutia României fiind Curtea Constitutionala a României.

Or, daca este de principiu ca impunerea, prin lege, a unor exigente cum ar fi instituirea unor conditii procesuale pentru valorificarea de catre titular a dreptului sau subiectiv, chiar daca reprezinta îngradiri ale accesului liber la justitie, are o solida si indiscutabila justificare prin prisma finalitatii urmarite, constând în restrângerea posibilitatilor de exercitare abuziva a respectivului drept, exigentele astfel instituite trebuie sa fie îndeajuns de rezonabile încât sa nu antreneze o restrângere excesiva a exercitiului dreptului, de natura sa puna sub semnul întrebarii însasi existenta acestuia. Cu atât mai mult, interpretarea exigentelor astfel instituite nu trebuie sa conduca la o restrângere a exercitiului dreptului dincolo de finalitatea urmarita prin impunerea lor. Astfel fiind, adaugarea, pe cale de interpretare, a unei conditii suplimentare, de natura sa restrânga sfera organelor în fata carora poate fi ridicata exceptia de neconstitutionalitate (circumstantiata deja de legiuitorul constituant la instante judecatoresti si instante de arbitraj comercial) ar avea ca efect o restrângere excesiva a accesului la justitie. Aceasta atât din perspectiva accesului la justitia constitutionala, cât si din perspectiva accesului la o instanta de arbitraj comercial, întrucât libera posibilitate a partilor de a manifesta o optiune cu privire la locul arbitrajului ar fi îngradita prin instituirea restrictiei de a mai ridica exceptii de neconstitutionalitate în fata unora dintre aceste instante.

Astfel fiind, optiunea partilor într-un litigiu care vizeaza raporturi juridice guvernate de legea româna, în favoarea solutionarii acestuia de catre o instanta de arbitraj comercial care nu se afla pe teritoriul României, nu poate constitui o piedica în realizarea dreptului de acces la justitia constitutionala din România, dupa cum aceasta optiune nu poate constitui nici o piedica în exercitarea controlului de constitutionalitate a legilor si ordonantelor de catre Curtea Constitutionala a României.

Pentru aceste considerente, Curtea constata ca este îndeplinita conditia sesizarii Curtii Constitutionale de catre "o instanta judecatoreasca sau de arbitraj comercial", prevazuta de art. 146 lit. d) din Constitutie si de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

2. Conditia ca actele normative care fac obiectul exceptiei sa fie "în vigoare"

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate în prezenta cauza îl constituie o serie de ordonante de urgenta, precum si legile prin care acestea au fost aprobate, acte normative prin care a fost stabilit si, respectiv, prelungit, termenul acordat salariatilor, membrilor consiliului de administratie si persoanelor pensionate cu ultimul loc de munca la societatile privatizate ("salariatii cu drept de preferinta") de a cumpara actiuni la pretul platit de investitorul strategic. Astfel, în sectorul energetic, procesul de privatizare a fost initiat prin constituirea unor societati de stat, printre care si Societatea Comerciala Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Moldova" - S.A. (în care autoarea exceptiei de neconstitutionalitate detine pachetul majoritar de actiuni, în calitate de investitor strategic), respectiv Societatea Comerciala Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Oltenia" - S.A., care au fost doua filiale regionale ale Electrica (pârâta din cauza). Cadrul legal al procesului de privatizare a celor doua filiale regionale a fost stabilit în special prin Ordonanta Guvernului nr. 31/2004 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mures, precum si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 31 ianuarie 2004, act normativ care reglementa vânzarea catre un investitor strategic a unui pachet reprezentând 51% din capitalul social al fiecarei filiale, format atât din actiuni existente, cât si din actiuni noi ce urmau a fi emise în urma unei operatiuni de majorare a capitalului social. În plus, salariatilor cu drept de preferinta din cele doua filiale li s-a acordat optiunea de a achizitiona actiuni la acestea pâna la limita de 10% din capitalul social. Strategia de privatizare a Electrica Moldova si Electrica Oltenia a fost adoptata prin emiterea Hotarârii Guvernului nr. 531/2004, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 21 aprilie 2004, iar prin Legea nr. 169/2004, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 20 mai 2004, a fost aprobata cu modificari Ordonanta Guvernului nr. 31/2004, pastrându-se în toate celelalte privinte strategia de privatizare adoptata de Guvernul României.

La data de 4 aprilie 2005, Electrica, în calitate de vânzator, si E.ON Energie AG (Germania), în calitate de cumparator, au încheiat Contractul de privatizare prin care aceasta din urma societate a achizitionat 51% din capitalul social al Electrica Moldova, din care 24,62% prin cumparare directa de actiuni si 26,38% prin subscrierea si plata de noi actiuni în cadrul operatiunii de majorare a capitalului social. Contractul de privatizare stipula în favoarea partilor dreptul de a-si exercita optiunea cu privire la vânzarea si, respectiv, cumpararea actiunilor pe care Electrica le detinea la Electrica Moldova, sub conditia aprobarii optiunii printr-un act normativ. Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 27 iulie 2005, a fost aprobat contractul de privatizare, precum si optiunea E.ON Energie AG, astfel cum este aceasta prevazuta prin contractul de privatizare, mentionându-se ca actiunile achizitionate pâna la 31 decembrie 2007 de salariatii cu drept de preferinta nu vor forma obiectul respectivului contract de optiune. Prin acelasi act normativ a fost aprobat contractul de privatizare încheiat între Electrica si CEZ (un alt investitor strategic din Republica Ceha), în legatura cu Electrica Oltenia, precum si un drept de optiune similar acordat lui CEZ. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 a fost aprobata cu completari prin Legea nr. 277/2005, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 7 octombrie 2005.

Curtea retine, pentru stabilirea exacta a cadrului procesual, ca, în urma încheierii contractului de privatizare, atât Electrica Moldova, cât si cumparatorul din contract au suferit o serie de modificari societare. Astfel, la data de 22 martie 2007, Electrica, E.ON Energie AG si E.ON Energie România - S.A. au încheiat un contract care a prevazut înlocuirea E.ON Energie AG cu E.ON Energie România - S.A. în privinta tuturor drepturilor si obligatiilor nascute din contractul de privatizare (E.ON Energie AG ramânând raspunzator în solidar cu noua parte). În aceeasi data, si în conformitate cu cerintele legislatiei europene, partile au încheiat un contract de separare a activitatii în vederea punerii în aplicare a contractului de privatizare în privinta celor doua societati ce au rezultat din procedura de divizare prin care a trecut Electrica Moldova, si anume E.ON Moldova Distributie S.A. (EMOD) si E.ON Moldova Furnizare S.A. (EMOF). La data de 2 iulie 2009, partile au încheiat un nou contract de novatie prin care E.ON (autoarea exceptiei în prezenta cauza) a înlocuit E.ON Energie România - S.A. în ceea ce priveste toate drepturile si obligatiile nascute din contractul de privatizare (E.ON Energie România - S.A. ramânând raspunzatoare în solidar cu noua parte).

Revenind la termenul acordat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 salariatilor cu drept de preferinta de a achizitiona actiuni, Curtea constata ca acesta a fost prelungit, respectiv modificat, dupa cum urmeaza:

- prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 143/2007, aprobata prin Legea nr. 147/2008 (pâna la data de 27 septembrie 2008);

- prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 (pâna la data de 31 decembrie 2008);

- prin Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 (s-a instituit un nou termen în acest sens, pâna la 31 decembrie 2010);

- prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, aprobata prin Legea nr. 79/2011 (pâna la data de 31 decembrie 2011);

- prin art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene (pâna la data de 31 decembrie 2012).

Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2011, aprobata prin Legea nr. 91/2012, s-au stabilit masuri pentru derularea activitatilor necesare finalizarii vânzarii si cumpararii actiunilor destinate salariatilor, membrilor consiliilor de administratie si pensionarilor cu ultimul loc de munca la filialele Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. si la Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., prin intermediul asociatiilor salariatilor, a unui pachet de actiuni de cel mult 10% din capitalul social al filialelor Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., în baza Ordonantei Guvernului nr. 31/2004, aprobata cu modificari prin Legea nr. 169/2004. Art. 2 pct. 18 din actul normativ mentionat defineste sintagma "termenul de cumparare" astfel: "termenul în care va fi finalizat întregul proces de vânzare a actiunilor de vânzare asupra carora s-a exercitat optiunea de cumparare de catre persoanele îndreptatite si care expira la:

a) data de 31 decembrie 2013, în cazul Societatii Comerciale E.ON Moldova Distributie - S.A. si al Societatii Comerciale E.ON Energie România - SA, precum si în cazul oricaror altor societati comerciale rezultate din reorganizarea acestora;

b) data de 31 decembrie 2014, în cazul Societatii Comerciale Enel Banat Distributie - S.A., Societatii Comerciale Enel Dobrogea Distributie - S.A., Societatii Comerciale Enel Energie - S.A., Societatii Comerciale Enel Distributie Muntenia - S.A. si Societatii Comerciale Enel Energie Muntenia - S.A., precum si în cazul oricaror altor societati comerciale rezultate din reorganizarea acestora."

La data de 3 noiembrie 2010, E.ON a exercitat o optiune de cumparare în privinta tuturor actiunilor detinute de Electrica în EMOD si EMOF, cu raportare la prevederile normative în vigoare la acea data (Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008), E.ON mentionând în acest sens ca actiunile afectate de dreptul de optiune al salariatilor cu drept de preferinta vor fi transmise dupa data de 31 decembrie 2010 si numai în masura în care salariatii cu drept de preferinta nu-si vor fi exercitat dreptul de optiune pâna la acel moment. La data de 28 iulie 2011 (asadar dupa ce prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 s-a stabilit o noua prelungire de termen pentru achizitionarea de actiuni de catre salariatii cu drept de preferinta), E.ON a depus cererea de arbitrare la Secretariatul Curtii Internationale de Arbitraj ÎCC, cerere prin care a facut o propunere de numire a unui arbitru si a anuntat ca va ridica o exceptie de neconstitutionalitate. Exceptia de neconstitutionalitate, ridicata la data de 8 iunie 2012, are ca obiect toate actele normative mai sus mentionate, care privesc termenul initial reglementat de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 pentru achizitionarea de actiuni de catre salariatii cu drept de preferinta.

Curtea retine ca, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, nuantând interpretarea sintagmei "în vigoare" din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstantiaza controlul de constitutionalitate numai la legile si ordonantele în vigoare, Curtea Constitutionala a retinut ca acest control vizeaza "dispozitiile aplicabile cauzei, chiar daca acestea nu mai sunt în vigoare", dar ale caror efecte juridice continua sa se produca si dupa iesirea lor din vigoare. O astfel de solutie a fost justificata prin faptul ca, desi abrogata, "legea civila poate ultraactiva în unele situatii, potrivit principiului "tempus regit actum"". Ca urmare, Curtea a decis ca "sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozitiilor art. 29 alin. (1) si ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, este constitutionala în masura în care se interpreteaza în sensul ca sunt supuse controlului de constitutionalitate si legile sau ordonantele ori dispozitiile din legi sau din ordonante ale caror efecte juridice continua sa se produca si dupa iesirea lor din vigoare".

Curtea constata ca o parte din actele normative criticate, si anume: Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 143/2007, Legea nr. 147/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2008, si-au epuizat efectele juridice înainte de data la care E.ON a exercitat Optiunea de cumparare în cauza. Astfel fiind, aceste acte normative nu reprezinta legi sau ordonante "în vigoare", în sensul dat acestei sintagme prin Decizia nr. 766/2011 a Curtii Constitutionale, întrucât nu au cum sa continue sa produca efecte juridice asupra unor acte si fapte (Optiunea de cumparare exprimata de E.ON), care au avut loc ulterior datei la care efectele juridice ale actelor normative s-au epuizat prin împlinirea termenelor reglementate de acestea. Reglementarea incidenta în materie, în vigoare la data exprimarii optiunii E.ON, era Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008, prin care s-a instituit un nou termen - pâna la 31 decembrie 2010, pentru exercitarea optiunii salariatilor cu drept de preferinta.

Ca urmare, exceptia de neconstitutionalitate formulata cu privire la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 143/2007, Legea nr. 147/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 este inadmisibila, întrucât aceste acte normative nu mai sunt "în vigoare" în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în interpretarea data acestui text de lege prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a Curtii Constitutionale.

3. Conditia ca actele contestate sa aiba "legatura cu solutionarea cauzei"

Curtea constata ca, dintre actele normative identificate ca fiind "în vigoare" în sensul art. 29 din Legea nr. 47/1992, si anume: Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 (în realitate art. II din aceasta lege, prin care se instituie un nou termen pentru achizitionarea de actiuni de catre salariatii cu drept de preferinta), Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, Legea nr. 79/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2011, Legea nr. 91/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 si, respectiv, art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011, au legatura cu solutionarea cauzei numai actele emise dupa data exercitarii optiunii de cumparare de catre E.ON, asadar fara a retine art. II din Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008. Chiar daca formulata foarte larg, critica autoarei exceptiei vizeaza, în realitate, actele normative prin care a fost modificat, succesiv, termenul stabilit de art. II din Legea nr. 166/2009 pentru exercitarea optiunii salariatilor, iar nu si textul care reglementeaza acest termen, adoptat înainte ca E.ON sa exercite optiunea de cumparare a actiunilor si în raport cu care E.ON arata ca a exercitat o optiune de cumparare.

Ca urmare, exceptia de neconstitutionalitate a art. II din Legea nr. 166/2009 este inadmisibila, întrucât acest text de lege nu are legatura cu cauza.

În concluzie, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, a Legii nr. 79/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011, a Legii nr. 91/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 si a art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011, si numai cu privire la acestea va exercita controlul de constitutionalitate.

X. Prevederile constitutionale pretins încalcate sunt urmatoarele: art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 44 - Dreptul de proprietate privata, art. 53 - Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si art. 115 - Delegarea legislativa. Se mai invoca dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la protectia proprietatii, ale art. 14 din aceeasi Conventie si ale Protocolului nr. 12 la Conventie, privind interzicerea discriminarii.

Textele constitutionale si conventionale invocate au urmatorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie - Egalitatea în drepturi:

"(1) Cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.[...]"

- Art. 44 din Constitutie - Dreptul de proprietate privata:

"(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai în conditiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care România este parte, pe baza de reciprocitate, în conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala. [...]"

- Art. 53 din Constitutie - Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati:

"(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrâns numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusa numai daca este necesara într-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata în mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii."

- Art. 115 alin. (4) din Constitutie - Delegarea legislativa:

"(4) Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai în situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amânata, având obligatia de a motiva urgenta în cuprinsul acestora."

- Art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale - Interzicerea discriminarii:

"Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de prezenta Conventie trebuie sa fie asigurata fara nicio deosebire bazata, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie."

- Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale - Protectia proprietatii:

"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."

XI. Examinând exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, a Legii nr. 79/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011, a Legii nr. 91/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 si a art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011, Curtea retine urmatoarele:

1. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca

Se sustine, în esenta, ca ordonantele de urgenta ale Guvernului ce fac obiectul exceptiei nu au respectat cerintele formale de emitere prevazute de art. 115 din Constitutie, respectiv: au fost adoptate în absenta unei situatii extraordinare, a unei situatii de urgenta si fara o motivare adecvata care sa sustina pretinsa lor urgenta. Aprobarea prin lege a ordonantelor de urgenta nu acopera neconstitutionalitatea acestora, care este transmisa legii de aprobare, la rândul ei afectata de aceleasi vicii.

Curtea reaminteste jurisprudenta sa constanta în care a statuat ca situatiile extraordinare exprima un grad mare de abatere de la obisnuit sau comun, aspect întarit si prin adaugarea sintagmei "a caror reglementare nu poate fi amânata" (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 237 din 14 aprilie 2010). Curtea a mai statuat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, ca pentru îndeplinirea cerintelor prevazute de art. 115 alin. (4) din Constitutie este necesara existenta unei stari de fapt obiective, cuantificabile, independente de vointa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Totodata, cu prilejul pronuntarii Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constitutionala a statuat ca urgenta reglementarii nu echivaleaza cu existenta situatiei extraordinare, reglementarea operativa putându-se realiza si pe calea procedurii obisnuite de legiferare.

Examinând notele de fundamentare, respectiv expunerile de motive la ordonantele de urgenta si, respectiv, legile de aprobare a ordonantelor de urgenta supuse controlului de constitutionalitate, în raport cu textul constitutional invocat ca fiind încalcat, Curtea constata ca adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, aprobata prin Legea nr. 79/2011 [prin care s-a extins pâna la 31 decembrie 2011 termenul în care salariatii privilegiati îsi puteau exercita dreptul de optiune cu privire la achizitionarea de pâna la 10% din actiunile detinute de Electrica la Electrica Moldova], a fost motivata de necesitatea armonizarii prevederilor cuprinse în actele normative care reglementeaza vânzarea catre salariati a pachetelor de actiuni detinute de Electrica la filialele sale. Întrucât la data de 31 decembrie 2010 expira termenul pâna la care persoanele îndreptatite puteau achizitiona actiuni din categoria mentionata, prin imposibilitatea achizitionarii acestor actiuni în termenul legal prevazut, categoriile de persoane în cauza pierdeau posibilitatea exercitarii acestui drept, creându-se astfel o diferenta nejustificata de tratament între salariatii societatilor comerciale foste filiale ale Electrica.

Adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011, aprobata prin Legea nr. 91/2012, prin care s-au stabilit masuri pentru derularea activitatilor necesare finalizarii vânzarii si cumpararii actiunilor destinate salariatilor privilegiati, a fost motivata de necesitatea protectiei interesului public general care ar fi fost afectat daca procedura de vânzare a actiunilor ar fi fost demarata în conditiile cadrului juridic existent. Aceasta luând în considerare si faptul ca la data de 31 decembrie 2011 expira termenul pentru exercitarea dreptului persoanelor îndreptatite de a achizitiona actiuni, existând astfel riscul major ca acestea sa formuleze cereri în fata instantelor de judecata competente pentru revendicarea dreptului lor si obligarea Guvernului României, a institutiilor statului si Electrica, la plata de daune, ca urmare a neîndeplinirii obligatiei de a vinde actiuni detinute de Electrica persoanelor îndreptatite.

Adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 120/2011 (este vorba despre art. 3 din acest act normativ) a fost determinata de faptul ca la data de 31 decembrie 2011 expira termenul pâna la care persoanele îndreptatite puteau achizitiona actiuni din categoria mentionata, iar prelungirea acestui termen era necesara pentru a le asigura acestora timpul necesar sa îsi exercite acest drept conform legii. Noul termen acordat se încadreaza în perioada stabilita de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2011, aprobata prin Legea nr. 91/2012, care, reglementând procedura prin care salariatii cu drept de preferinta îsi vor exercita dreptul de a achizitiona actiuni, prevede ca aceasta procedura trebuie sa se finalizeze pâna la data de 31 decembrie 2013.

Asadar, adoptarea actelor criticate a fost determinata de necesitatea realizarii unui cadru normativ coerent si complet, prin fixarea unor coordonate legislative clare pentru valorificarea de catre salariatii privilegiati a drepturilor conferite si garantate de lege. Obiectivul raspunde unui interes public de importanta deosebita, astfel cum acesta este prevazut de Strategia energetica a României, si anume de asigurare a unor pachete de actiuni la societatile la care angajatii din sectorul energetic sunt salariati. Prin urmare, interventia Guvernului s-a realizat pe fondul unei stari de fapt obiective, cuantificabile, si în scopul evitarii riscului privitor la un interes public major, aspecte care se circumscriu situatiei extraordinare.

Pe de alta parte, aceste reglementari au fost adoptate în conditiile în care era iminenta expirarea termenelor prevazute pentru achizitionarea de actiuni de catre persoanele îndreptatite, situatie ce raspunde cerintei urgentei reglementarii.

În aprecierea caracterului extraordinar al situatiei care a determinat adoptarea ordonantelor de urgenta criticate - sub aspectul starii de fapt care a impus recurgerea la reglementarea pe calea ordonantelor de urgenta, trebuie avuti în vedere si o serie de factori de natura obiectiva, si anume: complexitatea procesului de privatizare a sectorului energetic în contextul tranzitiei la economia de piata, respectiv în contextul crizei economice, modificarile societare care au intervenit atât cu privire la societatea privatizata, cât si la cumparatorul din contractul de privatizare, astfel cum rezulta acestea din actele depuse la dosarul cauzei, necesitatea protejarii drepturilor unei categorii sociale implicate în procesul de privatizare.

Acest ansamblu de factori, prezentat pe larg în notele de fundamentare, respectiv expunerile de motive ale actelor criticate, este suficient spre a retine ca împrejurarile concrete avute în vedere de Guvern reprezentau o situatie extraordinara si impuneau masuri cu caracter de urgenta, în scopul finalizarii procesului de privatizare în conditiile legii si în concordanta cu cerintele interesului public. Urgenta reglementarii a fost motivata chiar în cuprinsul actelor normative în cauza, astfel încât nu poate fi retinuta nici critica formulata sub acest aspect.

2. Criticile de neconstitutionalitate intrinseca

2.1. Pretinsa încalcare a dreptului de proprietate

Autoarea exceptiei invoca ingerinta statului, fara o justificare rezonabila, asupra unui drept de creanta "suficient de stabilit conform legilor din România pentru a fi calificat drept de proprietate", drept pretins a fi fost dobândit de E.ON ca urmare a exercitarii, în data de 3 noiembrie 2010, a unei optiuni de cumparare cu privire la toate actiunile detinute la acea data de Electrica în cadrul societatii privatizate. În esenta, se sustine ca optiunea de cumparare exercitata de autoarea exceptiei este o forma de contract de vânzare-cumparare, efectele acesteia constând în constituirea de drepturi ferme care privesc dobândirea dreptului de proprietate asupra actiunilor. Daca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 si actele normative ulterioare contestate nu ar fi fost adoptate, E.ON ar fi trebuit sa dobândeasca toate actiunile detinute de Electrica în cadrul Electrica Moldova, din moment ce salariatii cu drept de preferinta nu au cumparat nicio actiune pâna la data de 31 decembrie 2010. Drepturile ce urmau a fi astfel dobândite constituie, în opinia autoarei exceptiei, un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care atribuie acestui concept un sens larg, cuprinzând atât proprietati corporale si necorporale, cât si alte drepturi, interese si creante, în legatura cu care reclamantul poate sustine ca are cel putin "o asteptare legitima" de a obtine beneficiul efectiv al acestora. Se invoca dispozitiile constitutionale ale art. 44 - Dreptul de proprietate privata si ale art. 53 - Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, precum si dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, privind protectia proprietatii.

Cu privire la aceste sustineri, Curtea constata, mai întâi, ca în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat, cu valoare de principiu, ca notiunea de "bun", la care se face referire în prima parte a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, are un sens autonom, care nu se limiteaza la proprietatea asupra unor bunuri materiale si este independent de clasificarea formala din dreptul national: unele drepturi si interese care constituie patrimoniu pot fi, de asemenea, privite ca "drepturi de proprietate" si, astfel, ca "bunuri" în sensul acestei prevederi. Chestiunea care trebuie examinata în fiecare cauza este daca circumstantele cauzei, examinate în ansamblu, ofera reclamantului un drept asupra unui interes material protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (hotarârile pronuntate în cauzele Balan împotriva Moldovei, din 29 ianuarie 2008, paragraful 32, Anheuser-Busch Inc. împotriva Portugaliei, din 11 ianuarie 2007, paragraful 63, Broniowski împotriva Poloniei din 22 iunie 2004, paragraful 129; Beyeler împotriva Italiei, din 5 ianuarie 2000, paragraful 100).

Drepturile de creanta constituie, în principiu, un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie. Astfel, Comisia si, ulterior, Curtea Europeana a Drepturilor Omului au retinut ca actiunile detinute de actionarii societatilor comerciale constituie un bun în sensul acestor dispozitii. Potrivit acestei jurisprudente, (Hotarârea din 25 iulie 2002 pronuntata în Cauza Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, paragraful 92; Decizia Comisiei din 11 decembrie 1986 Company S. and T. împotriva Suediei, paragraful 138), o actiune a unei societati comerciale prezinta un aspect complex, certificând faptul ca detinatorul ei "poseda" o parte din capitalul social al societatii si drepturile corespunzatoare (dreptul de vot în AGA, dreptul de a încasa dividende etc.).

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a mai retinut însa ca, atâta timp cât actiunile unor reclamanti s-au aflat pe rolul jurisdictiilor interne, acestea nu faceau sa se nasca niciun drept de creanta, ci numai eventualitatea dobândirii unui bun. Potrivit acestei jurisprudente, o creanta nu poate fi considerata un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, decât daca ea a fost constatata sau stabilita printr-o decizie judiciara trecuta în puterea lucrului judecat. (Hotarârea din 8 octombrie 2002 pronuntata în Cauza Fernandez-Molina Gonzales si altii împotriva Spaniei, Hotarârea din 6 octombrie 2005 pronuntata în Cauza Draon împotriva Frantei, paragraful 65).

Astfel, cum se poate retine si din jurisprudenta mentionata, exista o limitare importanta adusa protectiei conferite de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie: textul se aplica doar bunurilor actuale, deja dobândite. Conventia nu garanteaza dreptul unei persoane de a dobândi un bun sau de a i se restitui un bun, protectia art. 1 din Protocolul nr. 1 având în vedere doar "bunurile actuale", adica aflate în patrimoniul celui care pretinde ca i s-ar fi încalcat dreptul de proprietate asupra acestora (hotarârile pronuntate în cauzele Dolneanu împotriva Moldovei din 13 noiembrie 2007, paragraful 31, Balan împotriva Moldovei din 29 ianuarie 2008, paragraful 31). Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Conventie nu garanteaza dreptul de a dobândi proprietati (hotarârile pronuntate în cauzele Kopecky împotriva Slovaciei din 28 septembrie 2004, paragraful 35, Van der Mussele împotriva Belgiei din 23 noiembrie 1983, paragraful 48).

Nu pot fi considerate bunuri care sa intre în domeniul de aplicatie al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie acele valori patrimoniale cu privire la care reclamantul nu poate pretinde ca ar avea cel putin "o speranta legitima" de a le putea concretiza (Comisia EDH, 4 martie 1996, Cauza Mayer împotriva Germaniei). Speranta de recunoastere a unui drept de proprietate care este imposibil de exercitat în mod efectiv nu poate fi considerata un "bun" în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1, la fel ca în cazul unei pretentii conditionate care poate aparea ca rezultat al neîndeplinirii unei conditii (a se vedea Balan împotriva Moldovei, paragraful 31, Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35, Prince Hans-Adam II of Liechtenstein împotriva Germaniei, paragrafele 82 - 83, Gratzinger and Gratzingerova împotriva Cehiei, paragraful 69).

Fata de criticile si sustinerile formulate, Curtea urmeaza sa stabileasca daca, în cauza, prin exercitarea unei optiuni de cumparare a actiunilor detinute de Electrica la Electrica Moldova, în data de 3 noiembrie 2010, E.ON a dobândit, în ceea ce priveste pachetul de actiuni destinat salariatilor privilegiati, un "bun" în sensul larg atribuit acestei notiuni de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, iar, în caz afirmativ, daca prin adoptarea actelor normative criticate a avut loc o ingerinta nejustificata asupra dreptului de proprietate al autoarei exceptiei asupra actiunilor cu privire la care a exercitat aceasta optiune.

Examinând actele depuse la dosar, precum si legislatia incidenta, se constata ca încheierea contractului de privatizare în cauza s-a realizat în contextul tranzitiei de la o economie planificata la o economie de piata si în conditiile în care strategia de privatizare a legiuitorului român a cuprins, ca element important, posibilitatea salariatilor privilegiati de a cumpara actiuni la societatile privatizate. În acest sens sunt dispozitiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, care permiteau angajatilor, membrilor consiliilor de administratie si pensionarilor cu ultimul loc de munca la societatea respectiva si/sau la filialele sale sa dobândeasca actiuni la acea societate sau la filialele sale care urmau sa fie privatizate, la pretul cu care acestea se vând în cadrul procesului de privatizare.

Cu privire la Electrica, Ordonanta Guvernului nr. 31/2004, aprobata cu modificari prin Legea nr. 169/2004, prevedea ca, dupa privatizarea - vânzarea de actiuni si majorarea de capital - cu un investitor strategic/consortiu de investitori - a unui pachet de actiuni reprezentând 51% din capitalul social al societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, respectiv Societatea Comerciala "Electrica Banat" - S.A., Societatea Comerciala "Electrica Dobrogea" - S.A., Societatea Comerciala "Electrica Oltenia" - S.A., Societatea Comerciala "Electrica Moldova" - S.A., Societatea Comerciala "Electrica Muntenia Sud" - S.A., Societatea Comerciala "Electrica Muntenia Nord" - S.A., Societatea Comerciala "Electrica Transilvania Sud" - S.A., Societatea Comerciala "Electrica Transilvania Nord" - S.A., "salariatii, membrii consiliului de administratie si pensionarii cu ultimul loc de munca la aceste societati comerciale si la Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. au dreptul sa achizitioneze actiuni pâna la limita de 10% din capitalul social". Achizitionarea acestor actiuni a fost prevazuta "la acelasi pret cu care au fost vândute actiunile catre investitorul strategic/consortiul de investitori în cadrul procesului de privatizare." Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 169/2004 prevedea ca vânzarea de catre Ministerul Economiei si Comertului si de catre Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. a pachetului de actiuni catre salariatii, membrii consiliului de administratie si pensionarii de la societatile comerciale prevazute la alin. (1) si (2) se va efectua prin intermediul asociatiei salariatilor, constituita conform legii, prin derogare de la prevederile art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 1 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, cu modificarile si completarile ulterioare.

Punerea de acord a dreptului de optiune al salariatilor privilegiati si a optiunii de cumparare a potentialilor investitori s-a realizat mai întâi prin conditionarea operata în cadrul contractului de privatizare cu trimitere la adoptarea unui act legislativ, iar apoi de catre legiuitor, prin actele normative adoptate în scopul asigurarii unui just echilibru între interesele în cauza.

Astfel, potrivit art. 17.6 din Contractul de privatizare referitor la achizitionarea de actiuni emise de catre Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Moldova" - S.A. din 4 aprilie 2005, încheiat între Electrica în calitate de vânzator si E.ON Energie AG în calitate de cumparator, "Optiunea de Vânzare agreata potrivit Sub-clauzei 17.1 (Optiunea de vânzare) si Optiunea de Cumparare agreata potrivit Sub-clauzei 17.2 (Optiunea de Cumparare) vor fi valabile, angajate si vor putea fi puse în executare între Parti si între oricare dintre succesorii sau cesionarii fiecarei Parti, în conformitate cu termenii respectivi ai acestora, cu conditia adoptarii si intrarii în vigoare a unui act legislativ prin care se aproba Optiunea de vânzare si Optiunea de Cumparare, precum si exercitarea acestora".

Astfel cum se poate observa, Contractul de privatizare nu a prevazut conditii sau termene pentru adoptarea si intrarea în vigoare a unui act legislativ în sensul mentionat în contract, aceasta chestiune tinând de larga marja de apreciere a statului în implementarea politicilor sociale si economice, mai ales în contextul schimbarii regimului politic si economic (a se vedea în acest sens hotarârile CEDO din 21 februarie 1986, pronuntate în Cauza James si altii împotriva Regatului Unit, paragrafele 45 - 46, 23 noiembrie 2000 în Cauza Fostul Rege si altii împotriva Greciei, paragraful 87, sau din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 37).

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, care a aprobat contractul de privatizare a Electrica Moldova - S.A., încheiat la data de 4 aprilie 2005 între Electrica, în calitate de vânzator, si E.ON Energie AG, în calitate de cumparator, a realizat concilierea între drepturile persoanelor implicate în procesul de privatizare al acestei societati, prin limitarea dreptului de optiune al E.ON Energie AG (înlocuit, prin novatie, de E.ON), în sensul ca acest drept nu putea fi exercitat în privinta actiunilor destinate salariatilor privilegiati. Potrivit art. 6 alin. (2) si (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005:

"(2) Nu vor forma obiectul dreptului de optiune constituit potrivit alin. (1) actiunile care urmeaza sa fie achizitionate [pâna la data de 31 decembrie 2007, în cazul actiunilor detinute la Electrica Moldova - S.A., respectiv pâna la împlinirea unui termen de 3 ani de la data finalizarii, în cazul actiunilor detinute la Electrica Oltenia - S.A.], de catre salariati, membri ai consiliului de administratie al fiecarei societati si al Electrica - S.A. si pensionari cu ultimul loc de munca la una dintre aceste societati, în conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 31/2004 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mures, precum si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, aprobata cu modificari prin Legea nr. 169/2004. [...]

(4) Nu vor forma obiectul dreptului de optiune constituit potrivit alin. (3) actiunile care urmeaza sa fie achizitionate pâna la data de 31 decembrie 2007 de catre salariati, membri ai consiliului de administratie al Electrica Moldova - S.A. si al Electrica - S.A. si pensionari cu ultimul loc de munca la una dintre aceste societati, în conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 31/2004, aprobata cu modificari prin Legea nr. 169/2004."

Termenul astfel stabilit a fost prelungit succesiv de catre legiuitor prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 143/2007, aprobata prin Legea nr. 147/2008 (pâna la data de 27 septembrie 2008), si prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 (pâna la data de 31 decembrie 2008).

La data de 3 noiembrie 2010, data exercitarii Optiunii de cumparare a actiunilor de catre E.ON, era în vigoare Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008, care stabilea, în art. II, urmatoarele:

"(1) La data intrarii în vigoare a prezentei legi se instituie un nou termen, pâna la 31 decembrie 2010, pentru actiunile care urmeaza sa fie achizitionate potrivit art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 27 iulie 2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 277/2005, cu modificarile ulterioare.

(2) La data intrarii în vigoare a prezentei legi se instituie un nou termen, pâna la 31 decembrie 2010, pentru actiunile care urmeaza sa fie achizitionate potrivit art. 6 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 277/2005, cu modificarile ulterioare."

Curtea constata ca, între data expirarii termenului prevazut în favoarea salariatilor privilegiati de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 (31 decembrie 2008) si data instituirii unui nou termen în acest sens prin Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 (publicata în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 331 din 19 mai 2009), adica timp de aproape 5 luni, E.ON Energie AG (înlocuit, prin novatie, de E.ON) nu a exercitat nicio optiune de cumparare, desi avea deplina libertate sa o faca, inclusiv cu privire la pachetul de 10% din actiuni.

Optiunea de cumparare a fost exercitata de E.ON la data de 3 noiembrie 2010, însa la acea data actiunile ce urmau sa fie achizitionate de salariatii privilegiati nu mai puteau forma obiectul dreptului de optiune al acesteia, întrucât erau excluse în mod expres prin contractul de privatizare, art. 6 alin. (2) si (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 care a aprobat Contractul de privatizare, precum si prin art. II din Legea nr. 166/2009 care a instituit un nou termen pentru actiunile ce urmau sa fie achizitionate potrivit art. 6 alin. (2) si (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005.

Este evident, din aceasta perspectiva, ca, prin exercitarea Optiunii de cumparare a acelor actiuni, la data mentionata, E.ON nu a dobândit un drept de proprietate asupra acestora si, prin urmare, nu se poate sustine ca actele normative ulterioare ar fi reprezentat o ingerinta asupra dreptului sau de proprietate. De altfel, nici macar autoarea exceptiei nu sustine cu fermitate o astfel de teza, argumentatia acesteia fiind orientata mai mult catre sustinerea existentei unei "sperante legitime" de dobândire a bunurilor în cauza la data de 1 ianuarie 2011. Potrivit autoarei exceptiei, "daca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 si actele normative contestate ulterioare nu ar fi fost adoptate, E.ON ar fi trebuit sa dobândeasca toate actiunile detinute de Electrica în cadrul Electrica Moldova, din moment ce salariatii cu drept de preferinta nu au cumparat nicio actiune pâna la data de 31 decembrie 2010".

Elementele cauzei de fata demonstreaza însa ca nu poate fi retinuta nici macar o "speranta legitima" a autoarei exceptiei de a deveni, ca efect al exercitarii Optiunii de cumparare din data de 3 noiembrie 2010, proprietara pachetului de actiuni destinat salariatilor privilegiati.

Curtea constata în acest sens ca, înca de la încheierea, respectiv aprobarea Contractului de privatizare, E.ON cunostea importanta, în cadrul strategiei de privatizare, a asigurarii unor pachete de actiuni pentru salariatii privilegiati, precum si faptul ca aceste pachete de actiuni nu puteau forma obiectul dreptului sau de optiune decât în conditiile stabilite de legiuitor. Dreptul sau era conditionat, prin urmare, de existenta unui cadru normativ în acest sens, cu privire la care Contractul de privatizare nu a prevazut niciun termen, restrictie sau angajament pentru legiuitor referitor la finalizarea transmiterii proprietatii tuturor actiunilor societatii privatizate într-un anumit termen. Din examinarea clauzelor contractului privitoare la Pretul Optiunii de vânzare/Pretul Optiunii de cumparare (17.3) se constata ca, la momentul încheierii sale, s-a anticipat faptul ca aceasta procedura va dura în timp (fiind avuti în vedere sub acest aspect si mentionati expres, anii 2007 - 2012).

În plus, exercitarea optiunii de cumparare a actiunilor, la data de 3 noiembrie 2010, s-a realizat sub imperiul unui act normativ care tocmai instituise un nou termen pentru salariatii privilegiati de a achizitiona actiuni, în considerarea unor factori de natura obiectiva cunoscuti de toate partile implicate în procesul de privatizare, descrisi pe larg în notele de fundamentare, respectiv expunerile de motive la actele normative adoptate în cauza. Astfel, potrivit expunerii de motive la Legea de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011, în conditiile legislative existente la data adoptarii acesteia [inclusiv la 3 noiembrie 2010, data exercitarii optiunii de catre E.ON, respectiv la 31 decembrie 2010, termenul apreciat de E.ON pentru expirarea dreptului salariatilor privilegiati de a achizitiona 10% din actiunile detinute de Electrica la societatea privatizata], declansarea procedurilor de vânzare a pachetelor de actiuni reprezentând pâna la 10% din capitalul social al operatorilor economici nominalizati nu se putea realiza si nu se putea adopta o hotarâre a adunarii generale a actionarilor Electrica pentru declansarea acestor proceduri de vânzare la operatorii economici nominalizati, din urmatoarele motive: reorganizarile interne ale fostelor filiale ale Electrica privatizate, ca urmare a aplicarii prevederilor legale europene în ceea ce priveste separarea activitatilor de furnizare si distributie a energiei electrice, reorganizari care au condus la functionarea, la acea data, a 9 entitati juridice, comparativ cu cele 5 entitati juridice, filiale ale Electrica - S.A., care au fost privatizate; neidentificarea clara a persoanelor îndreptatite sa achizitioneze actiuni; neidentificarea clara a pretului de vânzare a fiecaruia dintre aceste pachete de actiuni reprezentând pâna la 10% din capitalul social; existenta unor inadvertente în cadrul legislativ existent.

Exercitarea drepturilor salariatilor privilegiati depindea, prin urmare, de adoptarea unei reglementari care sa stabileasca proceduri si conditii (avute în vedere în cadrul procesului de privatizare si pe care E.ON si le-a însusit), ceea ce legiuitorul a si întreprins, în anul urmator, cu consecinta prelungirii termenului pe care autoarea exceptiei afirma ca l-a avut în vedere, astfel cum fara îndoiala a avut în vedere întregul context referitor la situatia de fapt si de drept de la data când si-a exercitat optiunea de cumparare. Or, asa cum Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenta sa, credinta ca legea în vigoare va fi schimbata în favoarea reclamantului nu poate fi considerata o forma de speranta legitima în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (Hotarârea pronuntata în cauza Sukhobokov împotriva Rusiei, din 13 aprilie 2006, paragraful 26, sau Cauza Nagovitsyn împotriva Rusiei din 24 ianuarie 2008, paragraful 53).

Ca urmare, din datele cauzei rezulta ca la data exercitarii optiunii de cumparare autoarea exceptiei avea doar posibilitatea de a cere Electrica sa vânda actiunile ramase la Electrica Moldova sub conditia respectarii art. 17.6 din Contractul de privatizare. Nici Contractul de privatizare si niciunul din actele normative mentionate nu stabileau constituirea vreunui drept de proprietate al E.ON asupra actiunilor destinate salariatilor privilegiati ca urmare a expirarii termenelor prevazute de lege în favoarea acestora. Prin urmare, în niciun moment nu a existat temei juridic pentru speranta E.ON de dobândire a dreptului de proprietate asupra pachetului de actiuni în discutie, la expirarea acestor termene. Optiunea de cumparare a E.ON era asadar afectata de o serie de conditii, acceptate de aceasta la momentul încheierii contractului de privatizare, conditii care la momentul exercitarii optiunii de cumparare nu erau îndeplinite, ceea ce determina calificarea convingerii sale de dobândire a actiunilor destinate salariatilor privilegiati ca fiind o simpla speranta, care nu se afla sub incidenta protectiei conferite de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Din aceasta perspectiva, adoptarea actelor normative criticate nu poate fi calificata ca o ingerinta asupra unui drept de proprietate, ci ca o masura de realizare a conditiilor pentru realizarea drepturilor stabilite prin contractul de privatizare. Astfel, contrar sustinerilor autoarei exceptiei, aceste acte normative nu au adaugat restrictii în ce priveste obiectul optiunii de cumparare E.ON, ci au stabilit data pâna la care se mentine efectul restrictiei consimtite de E.ON prin contractul de privatizare. Optiunea de cumparare E.ON, chiar daca a fost exercitata, nu putea produce efecte asupra actiunilor salariatilor privilegiati decât în momentul îndeplinirii conditiilor impuse prin contractul de privatizare, conditii care la acea data nu erau realizate. Cât priveste pretinsa ingerinta cuprinsa în Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2011, în sensul largirii categoriei persoanelor îndreptatite prin adaugarea salariatilor cu drept de preferinta ai Electrica Oltenia, aceasta nu poate fi retinuta, câta vreme procentul maxim de actiuni care urmeaza a fi achizitionate de salariatii privilegiati a ramas acelasi, iar E.ON a consimtit înca de la încheierea contractului de privatizare la exceptarea de la cumparare, pe un termen nedeterminat, lasat la libera apreciere a legiuitorului, a acestor actiuni. Dorinta E.ON de a achizitiona pachetul de 10% din actiuni are, desigur, o motivatie economica, legata de pretul prestabilit la care se vor vinde aceste actiuni, dar aceasta motivatie nu poate veni în conflict cu strategia de privatizare initiata de statul român si nu poate afecta drepturile unei importante categorii de salariati, avuta în vedere de legiuitorul român.

Întrucât, astfel cum s-a demonstrat, speranta reclamantei de a dobândi proprietatea asupra actiunilor destinate salariatilor privilegiati nu poate fi considerata o forma de "speranta legitima", în conformitate cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului relativa la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, aceasta nu se poate prevala de un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie. Prin urmare, sunt neîntemeiate sustinerile referitoare la încalcarea art. 44 si 53 din Constitutie.

În concluzie, stabilirea datei la care expira termenul acordat salariatilor privilegiati pentru achizitionarea pachetului de pâna la 10% din actiunile societatii privatizate tine de larga marja de apreciere pe care statul o are în implementarea politicilor sale economice si sociale. Speranta E.ON ca vânzarea acestor actiuni sa se realizeze la o anumita data nu poate fi convertita într-o obligatie a statului de a proceda în sensul dorit de E.ON.

2.2. Pretinsa încalcare a principiului nediscriminarii

Sub aspectul dreptului de nediscriminare se arata ca acesta a fost încalcat prin crearea unei diferente de tratament nejustificata între E.ON si CEZ (societate comerciala ceha care a participat la procesul de privatizare a Electrica Oltenia). Astfel, se considera ca actele normative contestate au restrâns obiectul optiunii de cumparare E.ON, în timp ce optiunea de cumparare CEZ nu a fost afectata de nicio astfel de restrictie. De asemenea, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 a dat nastere la o diferenta de tratament agravata, prin faptul ca a permis salariatilor cu drept de preferinta ai Electrica Oltenia (ale caror drepturi ar fi trebuit sa restrictioneze optiunea de cumparare CEZ) sa restrânga drepturile E.ON în Electrica Moldova.

Se invoca încalcarea prevederilor art. 16 din Constitutie, precum si ale art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale Protocolului nr. 12 la Conventie, privind interzicerea discriminarii.

Curtea retine ca dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie nu pot fi aplicate in mod direct în prezenta cauza, întrucât ele statueaza egalitatea în fata legii si a autoritatilor publice a cetatenilor. Astfel, cum Curtea Constitutionala a mai statuat în jurisprudenta sa (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, sau Decizia nr. 70 din 27 februarie 2001, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 mai 2001), principiul egalitatii cetatenilor, prevazut de art. 16 din Constitutie, se aplica si persoanelor juridice, în masura în care prin intermediul acestora cetatenii îsi exercita un drept constitutional, situatie care nu poate fi identificata însa în speta.

Nu poate fi retinuta, de asemenea, nici incidenta art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, câta vreme nu se specifica si nici nu se demonstreaza care sunt drepturile si libertatile în privinta exercitarii carora actele normative criticate au determinat o discriminare. De altfel, s-a retinut deja, în mod contrar sustinerilor autoarei exceptiei, ca actele normative criticate nu au adaugat restrictii în ce priveste obiectul optiunii de cumparare E.ON, ci au consfintit efectul restrictiei consimtite de altfel si de E.ON prin contractul de privatizare.

În sustinerea exceptiei în fata Curtii Constitutionale, autoarea acesteia a precizat ca discriminarea priveste exercitarea dreptului de proprietate. Curtea constata însa ca, ceea ce se solicita Curtii prin intermediul acestei critici este realizarea unui examen comparativ al privatizarii a doua dintre filialele Electrica - S.A., respectiv o analiza a motivelor care au determinat solutiile legislative ale legiuitorului român în cadrul procesului de privatizare al filialelor Electrica. Chiar si în ipoteza în care s-ar putea proceda la demersul implicit solicitat, este evident ca acesta presupune compararea unor situatii diferite si a unor conditii diferite în care s-a derulat privatizarea, cu raportare la situatiile juridice diferite ale investitorilor. În acest sens, în jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat, în aplicarea art. 14 privind interzicerea discriminarii din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ca reprezinta o încalcare a acestor prevederi orice diferenta de tratament savârsita de stat între persoane aflate în situatii analoage, fara o justificare obiectiva si rezonabila (de exemplu, prin Hotarârea din 13 iunie 1979, pronuntata în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, si prin Hotarârea din 29 aprilie 2008, pronuntata în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 60). Totodata, prin Hotarârea din 6 aprilie 2000, pronuntata în Cauza Thlimmenos contra Greciei, paragraful 44, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Conventie, este încalcat nu numai atunci când statele trateaza în mod diferit persoane aflate în situatii analoage, fara a exista justificari obiective si rezonabile, dar si atunci când statele omit sa trateze diferit, tot fara a exista justificari obiective si rezonabile, persoane aflate în situatii diferite. Tot astfel, Curtea Constitutionala s-a pronuntat în mod constant reluând cele statuate prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în sensul ca principiul constitutional al egalitatii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, în functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite.

 

Pentru motivele mai sus aratate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

1. Respinge, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., a Legii nr. 147/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, precum si a art. II din Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008.

2. Respinge, ca neîntemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a Legii nr. 79/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 pentru aprobarea unor masuri cu privire la vânzarea unor pachete de actiuni detinute de Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 31/2004 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mures, precum si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, a art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene, precum si a Legii nr. 91/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publica din data de 5 martie 2013.

 

PRESEDINTE,
ACSINTE GASPAR
 
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf