Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 1059 din 11 decembrie 2012

Referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2, art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) si alin. (2), art. 35 alin. (1) si (2), art. 36, art. 38 alin. (1), art. 46 alin. (2), art. 55 alin. (3), art. 88 alin. (1) lit. b) si alin. (3), art. 89, art. 91, art. 92 si art. 95 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecator

Acsinte Gaspar - judecator

Petre Lazaroiu - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Ion Predescu - judecator

Puskas Valentin Zoltan - judecator

Tudorel Toader - judecator

Daniela-Ramona Maritiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Volksbank România" - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 12.071/2/2010/a1* al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.355D/2012.

La apelul nominal se prezinta, pentru partea Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, doamna consilier juridic Violeta Antoni, cu delegatie depusa la dosar, lipsind celelalte parti, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinita.

Magistratul-asistent refera asupra faptului ca Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a depus o întâmpinare prin care solicita respingerea ca neîntemeiata a exceptiei de neconstitutionalitate.

Cauza fiind în stare de judecata, presedintele acorda cuvântul reprezentantului partii prezente, care arata ca, în urma modificarilor aduse ordonantei de urgenta, în prezent, aceasta corespunde pe deplin dispozitiilor constitutionale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiata a exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

 

Prin Încheierea din 8 iunie 2012, pronuntata în Dosarul nr. 12.071/2/2010/a1*, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Exceptia a fost invocata de Societatea Comerciala "Volksbank România" - S.A. din Bucuresti într-o cauza având ca obiect solutionarea cererii de anulare a unui act administrativ.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea considera ca reglementarile criticate sunt neconstitutionale, întrucât Guvernul a adoptat respectiva ordonanta de urgenta cu încalcarea dispozitiilor art. 115 alin. (4) din Constitutie referitor la delegarea legislativa. Invocarea scurgerii termenului fixat pentru transpunerea directivei europene evocate în preambulul ordonantei nu poate constitui o scuza pentru incapacitatea statului de a se organiza si a-si coordona institutiile astfel încât transpunerea sa fie realizata corect, cu mult înaintea termenului de 11 iunie 2008. În aceste conditii, urgenta nu poate fi invocata ca motiv de adoptare a ordonantei respective.

De asemenea, prin faptul ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 se aplica si creditelor garantate cu ipoteca se încalca prevederile Directivei 48/2008/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, ceea ce poate constitui un motiv de declansare a procedurii de infringement împotriva României, contrar scopului ordonantei de urgenta. Mentionând jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie referitoare la conditiile ce justifica adoptarea unei ordonante de urgenta, autorul exceptiei de neconstitutionalitate considera ca emitentul actului nu motiveaza în ce fel este afectat interesul public major, în conditiile neadoptarii acesteia.

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 încalca, dupa opinia autorului exceptiei, dreptul de proprietate privata, ea aplicându-se unor contracte de credit aflate în derulare. Mai mult, unele tipuri de contract de credit nici macar nu erau mentionate de normele Directivei 48/2008/CE, Guvernul extinzând sfera de aplicare a regulilor prescrise si altor contracte.

Implementarea unor masuri în afara cadrului directivei conduce la crearea unor situatii potrivnice chiar obiectivelor acesteia. Acesta este si motivul pentru care directiva a implementat un sistem de armonizare maxima, care nu poate fi depasit de catre statele membre. Orice depasire a acestuia în domeniul protectiei consumatorilor conduce la efectele inverse celor scontate: scaderea concurentei si blocarea consumatorului în spatiul national.

Autoarea exceptiei arata ca speranta sa legitima cu privire la creantele rezultate din contractele de credit în derulare rezulta în mod temeinic din: existenta unor contracte de credit încheiate în mod legal înainte de intrarea în vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010, existenta dreptului Uniunii Europene în acord cu care Directiva nr. 2008/48/CE nu se aplica contractelor de credit în derulare, prevederile art. 148 din Constitutia României în acord cu care dreptul comunitar primar sau derivat are prioritate fata de orice alta dispozitie legala nationala si regulile Uniunii Europene relative la armonizarea maximala a dreptului comunitar cu privire la piata creditelor de consum.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal, contrar dispozitiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu si-a exprimat opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiata.

Avocatul Poporului arata ca îsi mentine punctul de vedere retinut în Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.446 din 3 noiembrie 2011, în sensul constitutionalitatii dispozitiilor legale criticate.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, notele scrise depuse, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

 

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezulta din încheierea de sesizare, îl constituie dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Din analiza exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, în realitate, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 2, art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) si alin. (2), art. 35 alin. (1) si (2), art. 36, art. 38 alin. (1), art. 46 alin. (2), art. 55 alin. (3), art. 88 alin. (1) lit. b) si alin. (3), art. 89, art. 91, art. 92 si art. 95 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 288/2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010.

În opinia autoarei exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, art. 11 privind dreptul international si dreptul intern, art. 15 alin. (2) care consacra principiul neretroactivitatii legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justitie, art. 44 alin. (1) - (3) privind dreptul de proprietate privata, art. 45 privind libertatea economica, art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, art. 73 alin. (3) lit. m) privind reglementarea prin lege organica a regimului juridic general al proprietatii si al mostenirii, art. 108 alin. (3) privind regimul adoptarii ordonantelor, art. 115 alin. (1), (4) si (6) referitor la adoptarea ordonantelor de urgenta, art. 126 alin. (6) privind controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, art. 135 alin. (1) si (2) lit. a) privind obligatiile statului în economie, art. 136 privind proprietatea si art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeana.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata ca s-a mai pronuntat asupra dispozitiilor legale criticate, prin raportare la critici similare.

Astfel, prin Decizia nr. 1.540 din 6 decembrie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 7 martie 2012, precum si prin Decizia nr. 450 din 3 mai 2012, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 24 iulie 2012, Curtea a constatat constitutionalitatea dispozitiilor legale criticate.

Curtea a analizat atât criticile de neconstitutionalitate extrinseci, cât si pe cele intrinseci, statuând urmatoarele:

I. Curtea a constatat ca adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 a intervenit într-un context mai larg în care au fost adoptate mai multe acte normative care au avut drept scop limitarea efectelor crizei economico-financiare asupra economiei nationale.

În acest sens, Curtea a observat ca Guvernul, la data de 7 iunie 2010, si-a angajat raspunderea în fata Parlamentului asupra proiectului de lege privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum si asupra proiectului de lege privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor. Acest pachet de masuri, afectând nivelul veniturilor populatiei, cu consecinte directe asupra nivelului de trai al acesteia, a fost însotit si de alte acte normative, precum ordonanta de urgenta criticata, adoptate în scopul limitarii efectelor masurilor de austeritate asupra populatiei. În acest sens, în nota de fundamentare se face referire în mod expres la "criza economico-financiara cu impact asupra veniturilor per familie", ceea ce indica faptul ca ordonanta de urgenta criticata se constituie într-o veritabila masura de protectie a populatiei, respectiv a consumatorilor care intra în sfera sa de incidenta. Adoptarea tardiva a acesteia ar fi lipsit persoanele afectate de un instrument de natura sa protejeze veniturile per familie ale populatiei.

Pe lânga aspectele legate de criza economica, si care în jurisprudenta Curtii Constitutionale au fost considerate motive importante, dar nu suficiente pentru a justifica existenta situatiei extraordinare (de exemplu, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, si Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011), Curtea a avut în vedere faptul ca, desi declansarea procedurii de infringement în fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene prevazuta de art. 258 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene nu era iminenta (a se vedea si Decizia nr. 802 din 19 mai 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 23 iunie 2009, si Decizia nr. 1.599 din 9 decembrie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 26 ianuarie 2011) si ca, în principiu, masurile nationale necesare pentru implementarea directivei trebuie adoptate de Parlament, în calitatea sa de legiuitor ordinar (a se vedea Decizia nr. 1.599 din 9 decembrie 2010), necesitatea adoptarii acestor masuri de catre legiuitorul delegat, respectiv Guvernul României, s-a impus în scopul evitarii consecintelor negative ce s-ar fi produs asupra concurentei la nivelul Uniunii Europene, respectiv asigurarii protectiei imediate a consumatorilor.

Astfel, Curtea a retinut ca prin adoptarea actului normativ criticat s-a încurajat mobilitatea consumatorilor, în sensul de a li se permite acestora mutarea creditelor de la un creditor la altul în conditii contractuale mai avantajoase, s-a dat posibilitatea consumatorilor de a rambursa anticipat sumele contractate fara a plati penalitati excesive si s-a creat cadrul necesar pentru relansarea acordarii de credite în conditii de transparenta si libera concurenta.

Pe lânga protectia consumatorilor, aceasta interventie legislativa a fost necesara pentru a permite creditorilor sa îndeplineasca obligatiile prevazute în actul normativ european, astfel încât sa fie atins obiectivul de creare a pietei interne a Uniunii Europene, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul acesteia.

De asemenea, Curtea a observat ca, în lipsa unei reglementari imediate a contractelor de credit pentru consumatori, acestia nu ar fi putut beneficia de drepturile prevazute de actul normativ european, ceea ce ar fi avut un impact direct asupra veniturilor consumatorilor. Totodata, s-ar fi creat o denaturare a concurentei la nivelul institutiilor de credit.

Curtea a mai retinut ca România, fiind un stat de drept, care face parte din Uniunea Europeana si care si-a asumat anumite obligatii fata de aceasta în baza art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutia României, trebuie sa respecte prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si sa asigure aducerea la îndeplinire a cerintelor celorlalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu. Curtea a observat, însa, în conformitate cu jurisprudenta sa mai sus citata, ca necesitatea transpunerii si implementarii în legislatia nationala a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, care trebuia realizata pâna la data de 11 iunie 2010, nu poate justifica, singura, îndeplinirea cerintelor prevazute de art. 115 alin. (4) referitor la existenta unei situatii extraordinare. Mai mult, o atare concluzie este sustinuta si de faptul ca Guvernul nu a facut demersurile necesare si nu a depus vreun proiect de lege la Parlament prin care sa se urmareasca transpunerea Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008, astfel ca Guvernul nu ar putea invoca propria culpa pentru netranspunerea în timp util a acesteia.

Cu toate acestea, prin adoptarea ordonantei de urgenta criticate, Guvernul a venit în preîntâmpinarea dificultatilor economico-financiare ale populatiei, atenuându-le, în contextul adoptarii masurilor legislative mai sus mentionate. Mai mult, prin implementarea directivei, Guvernul a reusit sa creeze cadrul favorabil liberei concurente între institutiile de credit.

Desigur, limita temporala stabilita în textul directivei nu echivaleaza cu existenta unei situatii care sa nu sufere amânare, în sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie, situatie ce ar fi fost determinata de iminenta declansarii procedurii de infringement de catre Comisia Europeana, potrivit dispozitiilor art. 258 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene. Acest articol prevede ca Curtea de Justitie a Uniunii Europene poate fi sesizata de catre Comisie, atunci când un stat membru a încalcat oricare dintre obligatiile care îi revin în temeiul tratatelor, dupa ce Comisia emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, dupa ce a oferit statului în cauza posibilitatea de a-si prezenta observatiile si doar în cazul în care statul în cauza nu se conformeaza acestui aviz în termenul stabilit de Comisie. Asadar, aceasta procedura presupune mai multe faze, nu intervine automat, prin simpla netranspunere în termenul prevazut de o directiva, iar decizia de a o declansa si continua, respectiv de a sesiza Curtea, este un atribut discretionar al Comisiei Europene. Or, declansarea procedurii de infringement în fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene în cazul de fata nu era iminenta în sensul jurisprudentei Curtii Constitutionale.

Asadar, Curtea a retinut ca situatia extraordinara a fost determinata de contextul economico-financiar dificil care reclama masuri rapide, ferme, de natura sa diminueze efectele crizei economice si ale masurilor de austeritate pe care aceasta le-a generat, precum si de necesitatea luarii unor masuri pozitive pentru a nu fi afectat obiectivul de realizare a pietei interne a Uniunii Europene.

II. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseci, Curtea a constatat ca si acestea sunt neîntemeiate.

În legatura cu pretinsa încalcare a principiului neretroactivitatii legii, prevazut de Constitutie, s-a retinut ca, în conceptia Curtii Constitutionale, concretizata, de exemplu, prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, o lege nu este retroactiva atunci când modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si nici atunci când suprima producerea în viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca în aceste cazuri legea noua nu face altceva decât sa reglementeze modul de actiune în timpul urmator intrarii ei în vigoare, adica în domeniul ei propriu de aplicare. Rezulta ca retroactivitatea legii priveste modificarea unei situatii pentru trecut, iar nu reglementarea diferita a unei situatii juridice pentru viitor.

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 respecta prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie, producând efecte pentru viitor de la data intrarii în vigoare, creditorilor nefiindu-le impuse obligatii de recalculare transparenta a dobânzilor si de eliminare a comisioanelor percepute în trecut, contractul de credit fiind un contract cu executare succesiva. Obligatiile care cad în sarcina creditorilor opereaza pentru viitor, dispozitiile legale ce le impun fiind de aplicabilitate imediata, adica din momentul intrarii în vigoare a ordonantei de urgenta, ceea ce înseamna ca acestea vizeaza prestatiile viitoare pe care contractantii trebuie sa le execute în temeiul unui contract cu executare succesiva.

Curtea a mai observat ca dispozitiile în cauza, aplicându-se contractelor în curs de derulare, nu încalca prevederile art. 44 din Constitutie. Astfel, nu este afectat patrimoniul creditorilor, întrucât nu este diminuat principalul obligatiei de plata, ci modalitatea în care sunt stabilite pe viitor dobânzile si alte costuri pe care le implica un contract de credit. Prestatiile viitoare sub forma dobânzilor nu intra în sfera de protectie a dreptului de proprietate, acesta protejând doar acele creante - în cazul de fata sub forma sumei împrumutate, dobânzilor sau comisioanelor - care sunt certe, lichide si exigibile.

Curtea a mai retinut ca dispozitiile de lege criticate transpun în dreptul intern o reglementare secundara a Uniunii Europene, si anume o directiva, act obligatoriu care stabileste în sarcina statelor membre destinatare o obligatie de rezultat în ceea ce priveste transpunerea, obligatie care însa nu este de natura sa împiedice legiuitorul national sa reglementeze mai amplu, mai riguros sau mai detaliat domeniul vizat. Legiuitorul national este obligat, însa, sa efectueze aceasta operatiune în mod corect, în acord cu scopul si spiritul directivei europene transpuse, care, în cazul de fata, vizeaza asigurarea unei mai eficiente protectii a consumatorilor. De altfel, pct. 9 din preambulul Directivei 2008/48/CE prevede necesitatea de a asigura consumatorilor din Uniunea Europeana un nivel ridicat si echivalent de protectie a intereselor lor si de a crea o veritabila piata interna, recunoscând dreptul statelor membre libertatea de a mentine sau introduce, în anumite conditii, dispozitii legale nationale suplimentare. Interdictia adresata statelor membre, prin acelasi pct. 9, de a mentine sau de a introduce alte dispozitii de drept intern decât cele prevazute de prezenta directiva nu se aplica decât în cazul dispozitiilor armonizate din directiva. Referitor la acest aspect, si anume la faptul daca legiuitorul delegat a afectat prin ordonanta de urgenta dispozitiile armonizate, Curtea a mai retinut ca instantele de judecata, împreuna cu Curtea de Justitie a Uniunii Europene, sunt singurele competente sa analizeze si sa constate neconcordanta dintre legislatia interna ce vizeaza transpunerea unei directive si dreptul Uniunii Europene (a se vedea Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010).

Cu privire la critica de neconstitutionalitate raportata la dispozitiile art. 73 din Constitutie, Curtea a constatat ca printr-o ordonanta de urgenta se poate reglementa într-un domeniu rezervat legii organice (a se vedea Decizia nr. 1.189 din 20 septembrie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011).

În fine, invocarea art. 16 din Legea fundamentala în sprijinul exceptiei de neconstitutionalitate nu poate fi considerata o veritabila critica de neconstitutionalitate, autorul exceptiei nemotivând în niciun fel relatia de contrarietate existenta între textul criticat si aceasta dispozitie constitutionala. În acest caz, Curtea nu se poate substitui autorului exceptiei în invocarea acestor motive (a se vedea si Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

Având în vedere argumentele prezentate, Curtea nu a putut retine nici încalcarea art. 45 privind libertatea economica din Constitutia României, tinând cont de faptul ca libertatea economica se exercita în limitele legii. Asadar, interventia legiuitorului în stabilirea conditiilor de executare a contractelor cu executare succesiva nu are semnificatia încalcarii acestui articol.

Curtea a mai observat ca dispozitiile art. 108 alin. (3) si art. 126 alin. (6) din Constitutie nu au incidenta în cauza, întrucât dispozitiile ordonantei de urgenta criticate nu intra în sfera de aplicare a acestor dispozitii constitutionale.

Luând în considerare faptul ca nu s-a constatat încalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale invocate sau a altor dispozitii constitutionale, Curtea a retinut ca prevederile art. 53, respectiv ale art. 1 alin. (5) din Constitutie nu au incidenta în cauza.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natura a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi pastreaza valabilitatea si în prezenta cauza.

 

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge, ca neîntemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2, art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) si alin. (2), art. 35 alin. (1) si (2), art. 36, art. 38 alin. (1), art. 46 alin. (2), art. 55 alin. (3), art. 88 alin. (1) lit. b) si alin. (3), art. 89, art. 91, art. 92 si art. 95 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Volksbank România" - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 12.071/2/2010/a1* al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publica din data de 11 decembrie 2012.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
 
Magistrat-asistent,
Daniela-Ramona Maritiu
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf