Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 1039 din 5 decembrie 2012

Referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 si ale art. 21 alin. (2) teza intai din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecator

Acsinte Gaspar - judecator

Petre Lazaroiu - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Iulia Antoanella Motoc - judecator

Ion Predescu - judecator

Puskas Valentin Zoltan - judecator

Tudorel Toader - judecator

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 si ale art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicata din oficiu de Curtea de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal în Dosarul nr. 1.076/59/2011 si care constituie obiectul Dosarului nr. 677D/2012 al Curtii Constitutionale.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publica din 27 septembrie 2012, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, ale carui concluzii au fost consemnate în încheierea din acea data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispozitiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a amânat pronuntarea pentru data de 18 octombrie 2012. Ulterior, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecata, Curtea, în temeiul art. 58 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronuntarii pentru datele de 13, 22 si 27 noiembrie 2012, respectiv pentru data de 5 decembrie 2012, când a pronuntat prezenta decizie.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

 

Prin Încheierea din 8 martie 2012, pronuntata în Dosarul nr. 1.076/59/2011, Curtea de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 si ale art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicata din oficiu într-o cauza având ca obiect solutionarea unei cereri de revizuire a unei decizii civile prin care a fost respins, fara a se evoca fondul, recursul formulat într-o cauza privind restituirea taxei pe poluare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate Curtea de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal argumenteaza, mai întâi, teza admisibilitatii exceptiei, în conditiile în care, în prezent, dispozitiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 sunt abrogate.

În acest sens, se arata ca aceste dispozitii produc efecte juridice în calea de atac pendinte, având în vedere ca revizuentul le-a invocat când erau în vigoare, fiind incidente, asadar, considerentele retinute de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011. Mai mult, de vreme ce a fost invocata însasi neconstitutionalitatea actului normativ abrogator, rezulta ca se pune în discutie daca aceste norme pot fi sau nu considerate ca fiind "în vigoare", astfel cum impune art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Totodata, este necesar a se determina, pentru solutionarea acestei cauze, daca art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 permite revizuirea unei hotarâri date de instantele de recurs prin care nu se evoca fondul, pentru motivul încalcarii dreptului Uniunii Europene. Este important a se stabili si daca motivele de revizuire suplimentare, depuse de revizuent ulterior abrogarii art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 si întemeiate pe aceste text, pot fi luate în considerare, în conditiile în care revizuentul a formulat o prima cerere de revizuire înainte ca decizia vizata sa fie redactata, cu rezerva completarii ulterioare a motivelor pe care îsi întemeiaza actiunea.

Cât priveste argumentele ce sustin teza neconstitutionalitatii fostului art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanta judecatoreasca apreciaza ca acestea sunt aceleasi, mutatis mutandis, cu cele cuprinse în Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedura civila, prin care Curtea Constitutionala a statuat ca aceste din urma prevederi sunt neconstitutionale "în masura în care nu permit revizuirea unei hotarâri judecatoresti prin care, fara a se evoca fondul, s-au produs încalcari ale unor drepturi si libertati fundamentale, încalcari constatate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului." În caz contrar, a aratat Curtea Constitutionala, justitiabilul s-ar vedea lipsit de protectia conferita dreptului de acces la justitie prin normele Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ceea ce ar fi în dezacord cu obligatiile asumate de România în calitate de stat membru al acestei conventii.

Prin urmare, pentru respectarea art. 11 alin. (2) si a art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutie, dar si a jurisprudentei constante a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, instanta judecatoreasca apreciaza ca se impune ca Parlamentul sa legifereze mecanisme corespunzatoare care sa asigure înfaptuirea justitiei cu respectarea legislatiei Uniunii Europene (autorul exceptiei invoca în acest sens Hotarârea din 7 iulie 2011, pronuntata în Cauza C-263/10, Nisipeanu împotriva Directia Generala a Finantelor Publice Gorj si altii, paragraful 32, Hotarârea din 2 februarie 1988, pronuntata în Cauza 24/86, Blaizot împotriva Universite de Liege si altii, punctul 27, Hotarârea din 10 ianuarie 2007, pronuntata în Cauza C-402/03, Skov Eg împotriva Bilka Lavprisvarehus A/S si Bilka Lavprisvarehus A/S împotriva Jette Mikkelsen and Michael Due Nielsen, punctul 50, precum si Hotarârea din 18 ianuarie 2007, pronuntata în Cauza C 313/05, Brzezinski împotriva Dyrektor Izby Celnej w Warszawie, punctul 55). Aceasta obligatie ar pastra un caracter pur declarativ în masura în care nu s-ar permite revizuirea unor hotarâri irevocabile date de instanta de recurs, prin care s-a încalcat dreptul Uniunii Europene, pentru unicul motiv ca prin aceasta nu se evoca fondul cauzei.

Cu atât mai mult, înlaturarea prin Legea nr. 299/2011 a unui mijloc procedural care permitea redeschiderea unor procese solutionate irevocabil, dar în cursul carora s-a încalcat dreptul Uniunii Europene, mijloc care asigura aplicarea unitara a legislatiei Uniunii, astfel cum trebuia aceasta interpretata înca de la intrarea sa în vigoare, pare a fi de natura sa încalce obligatia asumata de statul român prin aderarea la Uniune, obligatie înscrisa în art. 10 alin. (2) din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene si garantata prin art. 148 alin. (4) din Constitutie. Or, aceasta garantie este instituita atât în sarcina puterii legislative, cât si a celei judecatoresti, astfel încât adoptarea Legii nr. 299/2011 ar trebui privita ca o limitare nepermisa a mijloacelor procedurale care asigura aplicarea unitara a dreptului Uniunii Europene, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justitie a Uniunii Europene.

În concluzie, instanta judecatoreasca opineaza ca dispozitiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstitutionale în masura în care nu permit revizuirea unei hotarâri judecatoresti irevocabile prin care, fara a se evoca fondul, s-au produs încalcari ale dreptului Uniunii Europene, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justitie a Uniunii Europene. De asemenea, instanta considera ca Legea nr. 299/2011, prin care a fost abrogat art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este neconstitutionala.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul, prin punctul sau de vedere, considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiata.

Sustine, în acest sens, ca o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila se bucura de autoritate de lucru judecat, asa încât un litigiu astfel solutionat nu mai poate, de principiu, sa formeze obiectul unui nou proces, cu acelasi obiect, aceeasi cauza si între aceleasi parti. Legea permite, cu titlu de exceptie, înlaturarea unor hotarâri judecatoresti care nu reflecta adevarul, prin promovarea cailor extraordinare de atac. Literatura de specialitate a subliniat ca problema esentiala în reglementarea corecta a cailor de atac extraordinare consta în gasirea unor "ipoteze de mijloc" care sa împace ambele cerinte, pe de o parte, principiul autoritatii de lucru judecat si, pe de alta parte, necesitatea pronuntarii unei hotarâri judecatoresti legale si temeinice, tinând seama de faptul ca "excesele autoritatii de lucru judecat sunt tot atât de periculoase ca si conceptia reformarii acestora cu prea multa larghete." Asadar, este necesara identificarea unor ipoteze mediane care sa asigure respectarea dreptului la un proces echitabil si a principiului securitatii raporturilor juridice.

În materia procedurii civile, în general, revizuirea este o cale extraordinara de atac care se justifica, de regula, prin aceea ca instanta a savârsit involuntar o eroare în legatura cu starea de fapt stabilita prin hotarârea atacata. Or, din modul de redactare al alin. (2) al art. 21 din Legea nr. 554/2004, rezulta ca acest motiv de revizuire nu privea o astfel de eroare involuntara, ci o rejudecare a fondului cauzei pentru "erori voluntare" comise de instanta, respectiv încalcarea principiului prioritatii dreptului Uniunii Europene, ceea ce transforma calea de atac a revizuirii dintr-una extraordinara într-una ordinara, sub forma "apelului deghizat", fiind periclitat atât dreptul la un proces echitabil, cât si principiul securitatii raporturilor juridice.

Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. În urma declararii ca neconstitutionale a prevederilor art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, Parlamentul avea obligatia, potrivit art. 147 alin. (1) din Constitutie, de a pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. În exercitarea functiei sale legislative, ca unica autoritate legiuitoare a tarii, Parlamentul poate decide sa nu mai reexamineze legea sau dispozitiile din continutul ei declarate ca neconstitutionale si sa le scoata din circuitul legislativ. Ca atare, Parlamentul a adoptat Legea nr. 299/2011 prin care au fost abrogate prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Or, potrivit art. 126 alin. (2) si art. 129 din Constitutie, instituirea regulilor de desfasurare a procesului în fata instantelor judecatoresti, deci si reglementarea cailor de atac, este de competenta exclusiva a legiuitorului.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

 

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie:

- Legea nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011;

- art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, text abrogat, în prezent, prin articolul unic al Legii nr. 299/2011. Textul de lege vizat de instanta judecatoreasca avea urmatorul continut:

"(2) Constituie motiv de revizuire, care se adauga la cele prevazute de Codul de procedura civila, pronuntarea hotarârilor ramase definitive si irevocabile prin încalcarea principiului prioritatii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constitutia României, republicata. (...)"

Motivele de revizuire, la care textul de lege examinat face referire, sunt cele prevazute de art. 322 din Codul de procedura civila, dupa cum urmeaza:

"Revizuirea unei hotarâri ramase definitiva în instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarâri data de o instanta de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere în urmatoarele cazuri:

1. daca dispozitivul hotarârii cuprinde dispozitii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;

2. daca s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

3. daca obiectul pricinii nu se afla în fiinta;

4. daca un judecator, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat definitiv pentru o infractiune privitoare la pricina sau daca hotarârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecatii ori daca un magistrat a fost sanctionat disciplinar pentru exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta în acea cauza. În cazul în care, în ambele situatii, constatarea infractiunii nu se mai poate face printr-o hotarâre penala, instanta de revizuire se va pronunta mai întâi, pe cale incidentala, asupra existentei sau inexistentei infractiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat si cel învinuit de savârsirea infractiunii; [n.a.: în conformitate cu Decizia Curtii Constitutionale din 66 din 31 ianuarie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008.]

5. daca, dupa darea hotarârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfatisate dintr-o împrejurare mai presus de vointa partilor, ori daca s-a desfiintat sau s-a modificat hotarârea unei instante pe care s-a întemeiat hotarârea a carei revizuire se cere;

6. daca statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publica, disparutii, incapabilii sau cei pusi sub curatela nu au fost aparati deloc sau au fost aparati cu viclenie de cei însarcinati sa-i apere;

7. daca exista hotarâri definitive potrivnice date de instante de acelasi grad sau de grade deosebite, în una si aceeasi pricina, între aceleasi persoane, având aceeasi calitate. Aceste dispozitii se aplica si în cazul când hotarârile potrivnice sunt date de instante de recurs. În cazul când una dintre instante este Înalta Curte de Casatie si Justitie, cererea de revizuire se va judeca de aceasta instanta;

8. daca partea a fost împiedicata sa se înfatiseze la judecata si sa înstiinteze instanta despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de vointa sa;

9. daca Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale datorata unei hotarâri judecatoresti, iar consecintele grave ale acestei încalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotarârii pronuntate; [n.a.: prin Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 17 mai 2011, Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionalitatea acestor dispozitii în masura în care nu permit revizuirea unei hotarâri judecatoresti prin care, fara a se evoca fondul, s-au produs încalcari ale unor drepturi si libertati fundamentale, încalcari constatate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.]

10. daca, dupa ce hotarârea a devenit definitiva, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra exceptiei invocate în acea cauza, declarând neconstitutionala legea, ordonanta ori o dispozitie dintr-o lege sau dintr-o ordonanta care a facut obiectul acelei exceptii ori alte dispozitii din actul atacat, care, în mod necesar si evident, nu pot fi disociate de prevederile mentionate în sesizare."

Textele constitutionale invocate în motivarea exceptiei sunt cele ale art. 21 alin. (2) si (3) privind accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, ale art. 148 alin. (2) referitor la principiul prioritatii de aplicare a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene si a celorlalte reglementari europene cu caracter obligatoriu, fata de dispozitiile contrare din legile interne si ale art. 148 alin. (4), privind atributia Parlamentului, Presedintelui României, Guvernului si autoritatii judecatoresti de garantare a aducerii la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alin. (2). Totodata, sunt invocate dispozitiile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil si ale art. 10 din Versiunea consolidata a Tratatului de instituire a Comunitatii Europene, publicata în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 321E din 29 decembrie 2006 [preluat, pe fond, de art. 4 alin. (3) din Versiunea consolidata a Tratatului privind Uniunea Europeana, publicata în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 83 din 30 martie 2010].

Examinând criticile de neconstitutionalitate formulate de instanta de judecata, Curtea Constitutionala constata ca acestea sunt întemeiate, urmând ca exceptia de neconstitutionalitate sa fie admisa pentru cele ce se vor arata în continuare:

I. Cu privire la neconstitutionalitatea prevederilor Legii nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

Curtea retine ca prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 aveau, anterior abrogarii prin articolul unic al Legii nr. 299/2011, urmatoarea redactare:

"(2) Constituie motiv de revizuire, care se adauga la cele prevazute de Codul de procedura civila, pronuntarea hotarârilor ramase definitive si irevocabile prin încalcarea principiului prioritatii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constitutia României, republicata. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrata de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivata a partii interesate, în termen de 15 zile de la pronuntare. Cererea de revizuire se solutioneaza de urgenta si cu precadere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare."

Dispozitiile alin. (2) teza întâi al art. 21 din Legea nr. 554/2004 instituiau un nou motiv de revizuire, care se adauga la cele prevazute de Codul de procedura civila, vizând hotarârile ramase definitive si irevocabile prin încalcarea principiului prioritatii de aplicare a dreptului Uniunii Europene.

Teza a doua a alin. (2) al art. 21 a fost declarata neconstitutionala prin Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2011, Curtea retinând ca acest text legal, prin modalitatea defectuoasa si imprecisa de redactare, genera confuzii de natura a afecta dreptul de acces liber la justitie si dreptul la exercitarea cailor legale de atac. Mai exact, regulile de natura procedurala specifice cererii de revizuire întemeiate pe dispozitiile art. 21 alin. (2) teza a doua împiedicau, prin lipsa de coerenta si precizie, exercitarea în concret a dreptului de acces la aceasta cale extraordinara de atac.

Totodata, prin decizia mentionata, a fost respinsa, ca neîntemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (2) teza întâi si a treia din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Întregul alineat (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 - deci inclusiv teza întâi si teza a treia - a fost abrogat prin Legea nr. 299/2011.

Urmarind procesul legislativ desfasurat în cele doua Camere ale Parlamentului asupra actului normativ criticat - Legea nr. 299/2011 -, Curtea constata ca propunerea legislativa privind modificarea art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost initiata de un grup de 18 deputati care au invocat, în expunerea de motive ce o însoteste, necesitatea punerii de acord a acestor prevederi cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, în conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constitutie.

În forma sa initiala, propunerea legislativa cuprindea un articol unic, cu urmatorul continut: "Alineatul (2) al articolului 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:

<<(2) Constituie motiv de revizuire, care se adauga la cele prevazute de Codul de procedura civila, încalcarea principiului prioritatii dreptului comunitar, printr-o hotarâre ramasa definitiva si irevocabila, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constitutia României, republicata. Hotarârea se comunica partii interesate în termen de 30 de zile de la pronuntare. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare si se solutioneaza de urgenta si cu precadere, într-un termen de maximum 60 de zile de la înregistrare.>>"

Propunerea legislativa, însotita de avizul Consiliului Legislativ si raportul favorabil al Comisiei juridice, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor, a fost înscrisa pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor, iar dupa depasirea termenului de 45 de zile, aceasta a fost considerata ca adoptata tacit, potrivit art. 75 alin. (2) teza a treia din Constitutie.

Senatul, în calitate de Camera decizionala, a adoptat "Legea pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004", devenita, dupa promulgare si publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 77 si 78 din Constitutie, Legea nr. 299/2011.

În temeiul art. 142 din Constitutie, potrivit caruia Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei, aceasta urmeaza, fata de împrejurarile învederate, sa analizeze daca a fost respectat, în activitatea de legiferare, principiul bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) din Constitutie.

Instanta de contencios constitutional a stabilit, în mod constant, în jurisprudenta sa, spre exemplu prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, ca principiul bicameralismului este respectat atunci când ambele Camere ale Parlamentului au dezbatut si s-au exprimat cu privire la acelasi continut si la aceeasi forma ale initiativei legislative si ca legea trebuie sa fie rezultanta manifestarii de vointa concordante a ambelor Camere ale Parlamentului. Daca forma finala a legii, în redactarea adoptata de Camera decizionala, se îndeparteaza în mod substantial de forma adoptata de Camera de reflectie, aceasta echivaleaza practic cu excluderea primei Camere de la procesul de legiferare si înseamna încalcarea principiului bicameralismului.

Or, în situatia examinata, Camera decizionala a adoptat propunerea legislativa într-o redactare fundamental diferita - chiar cu sens opus - fata de continutul initial al propunerii, iar solutia legislativa adoptata - si anume abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea nr. 554/2004 - nu a facut obiectul dezbaterii în plenul Camerei Deputatilor, ca prima Camera sesizata. Astfel, rezultatul final al propunerii legislative depuse la Camera Deputatilor nu a mai fost modificarea, în acord cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, a dispozitiilor declarate neconstitutionale - asa cum a fost în intentia initiatorilor propunerii legislative -, ci eliminarea întregului alineat (2) în care erau inserate normele neconstitutionale - teza a doua -, cu consecinta înlaturarii în totalitate a motivului de revizuire suplimentar instituit prin alin. (2) teza întâi al art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, Curtea observa ca procedând astfel, Senatul, în calitate de Camera decizionala, s-a îndepartat de sensul prevederilor art. 147 alin. (1) din Constitutie - avute în vedere la initierea propunerii legislative -, deturnând obligatia legiuitorului de punere de acord a textului neconstitutional cu normele fundamentale, deci de legiferare, în cazul de fata, în sens pozitiv, într-una de legiferare negativa, adica de abrogare a textelor constatate neconstitutionale.

Curtea conchide ca, din perspectiva respectarii procedurii de adoptare, ce se constituie în aspecte de constitutionalitate extrinseca, Legea nr. 299/2011 contravine exigentelor impuse de principiul bicameralismului, reglementat de art. 61 alin. (2) din Constitutie.

Totodata, sub aspectul criticilor de neconstitutionalitate intrinseci, Curtea considera ca în cazul de fata se impune constatarea încalcarii art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutie.

Astfel, înlaturarea prin Legea nr. 299/2011 a unui mijloc procedural care permitea redeschiderea unor procese solutionate irevocabil, dar în cursul carora s-a încalcat dreptul Uniunii Europene, mijloc care asigura aplicarea unitara a legislatiei europene, astfel cum trebuia aceasta interpretata înca de la intrarea sa în vigoare, este de natura sa încalce obligatia asumata de statul român prin Actul de aderare, obligatie înscrisa în art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeana si garantata prin art. 148 alin. (4) din Constitutie. Or, aceasta garantie este instituita atât în sarcina puterii legislative, cât si a celei judecatoresti, astfel ca adoptarea Legii nr. 299/2011 nu poate fi privita decât ca o limitare nepermisa a mijloacelor procedurale care asigura aplicarea unitara a dreptului Uniunii Europene, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Prin eliminarea din cuprinsul Legii nr. 554/2004 a motivului suplimentar de revizuire reprezentând încalcarea, de catre instanta, a principiului prioritatii de aplicare a dreptului Uniunii Europene fata de legile interne, reglementat de art. 148 alin. (2), are loc chiar nesocotirea acestor norme fundamentale, precum si ale art. 148 alin. (4) din Legea fundamentala, care impun autoritatilor statului, deci inclusiv autoritatii judecatoresti, sarcina garantarii aducerii la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din principiul prioritatii de aplicare a dreptului Uniunii Europene.

Contrar sustinerilor prezentate în punctul de vedere al Guvernului, Curtea Constitutionala considera ca reglementarea unui mijloc procedural care sa permita reformarea unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile pronuntate de o instanta judecatoreasca, cu încalcarea dreptului Uniunii Europene, astfel cum a constatat Curtea de Justitie a Uniunii Europene, nu este de natura sa încalce nici dreptul la un proces echitabil si nici principiul securitatii raporturilor juridice. O hotarâre judecatoreasca, desi definitiva si irevocabila, nu poate fi considerata legala atât timp cât se întemeiaza pe un act normativ contrar prevederilor dreptului Uniunii Europene, acestea din urma beneficiind, în virtutea art. 148 alin. (2) din Constitutie, de aplicare prioritara fata de dispozitiile contrare din legile interne. Curtea a retinut în jurisprudenta sa ca principiul stabilitatii raporturilor juridice nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalitati (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008). Asadar, în aceasta situatie, posibilitatea revizuirii unei hotarâri judecatoresti pronuntate cu încalcarea dreptului Uniunii Europene constituie singura modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit caruia fraus omnia corrumpit. Nu în ultimul rând, dreptul la un proces echitabil presupune eo ipso prezumtia de conformitate a actelor normative interpretate si aplicate de instanta judecatoreasca în actul de înfaptuire a justitiei cu legislatia prioritara a Uniunii Europene.

Indiferent de optiunea legiuitorului pentru reglementarea unei anumite cai de atac ce urmareste reformarea unei hotarâri judecatoresti irevocabile pronuntate cu încalcarea principiului prioritatii dreptului Uniunii Europene, indiferent de denumirea acesteia, obiectivul esential al unui astfel de mijloc procedural consta în pronuntarea unei hotarâri legale si temeinice care sa reflecte adevarul, prin revenirea la starea de legalitate conforma cu acest principiu, în conditiile în care, în situatia examinata, instantei judecatoresti nu i se poate imputa savârsirea vreunei erori voluntare cu privire la starea de fapt si nici cu privire la starea de drept.

Curtea recunoaste necesitatea urmaririi si mentinerii unui echilibru între respectarea dreptului la un proces echitabil si a principiului securitatii raporturilor juridice, însa abrogarea motivului de revizuire a hotarârilor judecatoresti irevocabile pronuntate cu încalcarea principiului prioritatii de aplicare a dreptului Uniunii Europene nu reprezinta nicidecum o solutie de mediere, ci, dimpotriva, prin vidul legislativ creat, încalca o obligatie a statului român.

În conditiile constatarii, de catre Curtea Constitutionala, a neconstitutionalitatii Legii nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pentru motivele expuse mai sus, este necesara o analiza asupra efectului juridic al dispozitiilor ce au constituit obiectul abrogarii dispuse prin legea constatata ca fiind neconstitutionala.

Cu privire la constatarea neconstitutionalitatii unor norme abrogatoare, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat, de pilda prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, Decizia nr. 783 din 12 mai 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009, sau Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, retinând, de principiu, ca, "în cazul constatarii neconstitutionalitatii unor dispozitii de abrogare, acestea îsi înceteaza efectele juridice în conditiile prevazute de art. 147 alin. (1) din Constitutie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogarii continua sa produca efecte", deoarece "acesta este un efect specific al pierderii legitimitatii constitutionale (...), sanctiune diferita si mult mai grava decât o simpla abrogare a unui text normativ."

În continuare, Curtea retine ca nicio alta autoritate publica, fie ea si instanta judecatoreasca, nu poate contesta considerentele de principiu rezultate din jurisprudenta Curtii Constitutionale, aceasta fiind obligata sa le aplice în mod corespunzator, respectarea deciziilor Curtii Constitutionale fiind o componenta esentiala a statului de drept.

Aplicând cele retinute de Curtea Constitutionala, rezulta ca dispozitiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vor continua sa produca efecte juridice dupa publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, cu exceptia prevederilor cuprinse în teza a doua a textului, declarate ca neconstitutionale prin Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2011. Efectele juridice ale acestor din urma norme au încetat în virtutea dispozitiilor art. 147 alin. (1) din Constitutie.

Cât priveste dispozitiile art. 21 alin. (2) teza întâi si a treia, acestea urmeaza a continua sa produca efecte juridice.

Este adevarat ca în perioada cuprinsa între intrarea în vigoare a legii de abrogare - Legea nr. 299/2011 -, respectiv 25 decembrie 2011, si publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii de constatare a neconstitutionalitatii normei abrogatoare, dispozitiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 erau abrogate si nu au produs efecte juridice, însa, dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, acestea reintra în fondul activ al legislatiei.

II. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea urmeaza sa examineze dispozitiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în raport cu criticile de neconstitutionalitate formulate de instanta de judecata pe calea exceptiei de neconstitutionalitate.

În opinia instantei de judecata, prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 sunt neconstitutionale în masura în care nu permit revizuirea unei hotarâri judecatoresti irevocabile prin care, fara a se evoca fondul, s-au produs încalcari ale dreptului Uniunii Europene, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Textul legal criticat introduce în planul legii contenciosului administrativ un nou motiv de revizuire, care se adauga la cele prevazute de art. 322 din Codul de procedura civila. Întrucât partea introductiva a art. 322 din Codul de procedura civila contine norme comune tuturor cazurilor de revizuire enumerate în continuarea textului, instanta judecatoreasca, prin exceptia ridicata, tinde spre a se stabili daca se mentine conditia evocarii fondului pentru revizuirea hotarârilor irevocabile pronuntate cu încalcarea principiului prioritatii de aplicare a dreptului Uniunii Europene, asa cum dispune art. 322 partea introductiva din Codul de procedura civila. Apreciaza, în consecinta, ca în speta de fata sunt aplicabile, mutatis mutandis, motivele retinute de Curtea Constitutionala în Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 17 mai 2011, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedura civila. Cu acel prilej, Curtea Constitutionala a constatat ca aceste din urma dispozitii sunt neconstitutionale "în masura în care nu permit revizuirea unei hotarâri judecatoresti prin care, fara a se evoca fondul, s-au produs încalcari ale unor drepturi si libertati fundamentale, încalcari constatate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului."

Curtea constata ca fiind întemeiate criticile de neconstitutionalitate formulate din oficiu de instanta judecatoreasca, pentru urmatoarele argumente:

Prin Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011, Curtea a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedura civila, care prevad ca motiv de revizuire pronuntarea de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului a unei hotarâri prin care aceasta a constatat o încalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale datorata unei hotarâri judecatoresti, iar consecintele grave ale acestei încalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotarârii pronuntate. În masura în care pentru promovarea unei cereri de revizuire întemeiate pe acest motiv se impune conditia evocarii fondului hotarârii, Curtea a constatat ca aceste dispozitii încalca prevederile art. 1 alin. (3) si (5), art. 11 alin. (1) si (2), art. 20 alin. (1), precum si ale art. 21 din Constitutia României.

Aceleasi concluzii sunt valabile, mutatis mutandis, si în prezenta cauza, în conditiile în care dispozitiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 reglementeaza motivul de revizuire constând în pronuntarea hotarârilor ramase definitive si irevocabile prin încalcarea principiului prioritatii de aplicare a dreptului Uniunii Europene, revizuentul fiind obligat, potrivit cu art. 322 din Codul de procedura civila, partea introductiva, ca, la invocarea acestui motiv de revizuire, sa evoce fondul hotarârii atacate. Potrivit acestei interpretari sistematice a dispozitiilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 si a dispozitiilor art. 322, partea introductiva, din Codul de procedura civila, rezulta, per a contrario, ca hotarârile ramase definitive si irevocabile, în care nu se evoca fondul, dar care au fost pronuntate prin încalcarea principiului prioritatii de aplicare a dreptului Uniunii Europene, nu pot constitui de plano obiectul cererii de revizuire întemeiate pe acest motiv, cererea de revizuire fiind respinsa ca inadmisibila.

Principiul aplicarii cu prioritate a dreptului Uniunii Europene este consacrat de art. 148 alin. (2) din Constitutie, iar garantarea aducerii la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii la Uniunea Europeana si din aplicarea acestui principiu revine, în ordine, potrivit alin. (4) al aceluiasi articol, Parlamentului, Presedintelui României, Guvernului si autoritatii judecatoresti.

În acelasi sens, art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeana, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 83 din 30 martie 2010, reglementeaza principiul cooperarii loiale dintre Uniune si statele membre si prevede, totodata, obligatia pozitiva a statelor membre de a adopta orice masura generala sau speciala pentru asigurarea îndeplinirii obligatiilor care decurg din tratate sau care rezulta din actele institutiilor Uniunii. Acelasi text consacra si obligatia negativa a statelor membre de a se abtine de la orice masura care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.

Cât priveste competenta de asigurare a interpretarii dreptului Uniunii în scopul aplicarii unitare la nivelul tuturor statelor membre, aceasta apartine Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care, în calitate de autoritate de jurisdictie a Uniunii, în temeiul art. 19 alin. (3) lit. b) din Tratat, hotaraste cu titlu preliminar, la solicitarea instantelor judecatoresti nationale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de institutii.

Efectele juridice ale hotarârii preliminare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene au fost conturate pe cale jurisprudentiala. Astfel, Curtea de la Luxemburg a statuat ca o asemenea hotarâre, purtând asupra interpretarii sau a validitatii unui act al Uniunii Europene, este obligatorie pentru organul de jurisdictie care a formulat actiunea în pronuntarea unei hotarâri preliminare, iar interpretarea, facând corp comun cu dispozitiile europene pe care le interpreteaza, este învestita cu autoritate si fata de celelalte instante judecatoresti nationale, care nu pot da o interpretare proprie acelor dispozitii. Totodata, efectul hotarârilor preliminare este unul direct, în sensul ca resortisantii statelor membre au dreptul sa invoce în mod direct normele europene în fata instantelor nationale si europene si retroactiv, în sensul ca interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lamureste si precizeaza semnificatia si câmpul de aplicare al acesteia, de la intrarea sa în vigoare (în acest sens, a se vedea pct. 1 al dispozitivului Hotarârii din 5 februarie 1963 pronuntate în Cauza 26/62, Van Gend en Loos împotriva Nederlandse Administratie der Belastingen, preluat în cuprinsul Hotarârii din 27 martie 1963 pronuntata în cauzele reunite 28, 29 si 30/62, Da Costa si altii împotriva Nederlandse Belastingadministratie sau Hotarârea din 24 iunie 1969 pronuntata în Cauza 29/68, Milch-, Fett- und Eierkontor GmbH împotriva Hauptzollamt Saarbrucken, punctul 3).

În concluzie, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, având competenta de interpretare a dreptului Uniunii Europene (a se vedea, în acest sens, Decizia Curtii Constitutionale nr. 383 din 23 martie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011), hotarârile sale preliminare sunt obligatorii erga omnes, la nivelul tuturor statelor membre, sub rezerva solicitarii la un moment ulterior, de catre instantele judecatoresti nationale, a unor lamuriri suplimentare asupra respectivei interpretari a Curtii.

În prezenta cauza, exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata din oficiu într-un litigiu având ca obiect solutionarea unei cereri de revizuire a unei decizii civile prin care a fost respins, fara a se evoca fondul, recursul formulat într-o cauza privind restituirea taxei pe poluare. Astfel, revizuentul a atacat decizia prin care recursul sau a fost respins ca urmare a admiterii unei exceptii de inadmisibilitate, motivata de introducerea tardiva a plângerii prealabile referitoare la cererea de restituire a taxei de poluare.

Or, în aceasta materie, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a pronuntat, la 7 aprilie 2011, respectiv 7 iulie 2011, hotarârile preliminare din Cauza C-402/09 Ioan Tatu împotriva Statului român, respectiv Cauza C-263/10, Iulian Nisipeanu împotriva Directiei Generale a Finantelor Publice Gorj si altii. Prin aceste hotarâri, Curtea de la Luxemburg a stabilit, în esenta, ca art. 110 din Tratatul pentru functionarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acel stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajeaza punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumparate în alte state membre, fara însa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala.

De altfel, ulterior pronuntarii de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene a celor doua hotarâri, Înalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, prin care a admis recursurile în interesul legii si a decis admisibilitatea actiunii de restituire a taxei de poluare, în conditiile în care reclamantul nu a facut dovada parcurgerii procedurii prealabile.

Asadar, Curtea constata ca dispozitiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004, sub aspectul reglementarii motivului de revizuire referitor la încalcarea dreptului Uniunii Europene printr-o hotarâre irevocabila, reflecta tocmai materializarea obligatiei asumate de autoritatile statului român, inclusiv cea judecatoreasca, de a garanta aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din aplicarea principiului prioritatii dreptului Uniunii Europene. Lipsa unui asemenea motiv de revizuire ar echivala cu negarea fortei juridice pe care o au hotarârile Curtii de Justitie a Uniunii Europene asupra instantelor judecatoresti din statele membre, ar priva justitiabilul de efectele obligatorii ale acestor hotarâri si ar însemna nesocotirea principiului aplicarii cu prioritate a dreptului unional.

În virtutea calitatii de stat membru al Uniunii Europene, statul român are obligatia de a pune la dispozitia instantelor judecatoresti si, implicit, a justitiabililor, un instrument juridic eficient care sa asigure aplicarea normelor Uniunii Europene, acestea având caracter prioritar fata de dispozitiile contrare din legile interne.

Curtea constata ca, în redactarea sa actuala, art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004, interpretat prin coroborare cu partea introductiva a art. 322 din Codul de procedura civila, contravine principiilor de drept enuntate prin impunerea conditiei evocarii fondului hotarârii pentru a beneficia de motivul de revizuire constând în pronuntarea hotarârilor irevocabile prin încalcarea principiului prioritatii dreptului Uniunii Europene. Reglementarea conditiei evocarii fondului, ca o conditie de admisibilitate a cererii de revizuire a respectivei hotarâri judecatoresti, obstructioneaza accesul liber la justitie, garantat de art. 21 din Constitutie, în sensul privarii justitiabilului de la beneficiul principiului aplicarii cu prioritate a prevederilor dreptului unional.

Curtea, având în vedere concluzia potrivit careia dispozitiile de lege criticate contravin art. 21 si art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutie, constata, în continuare, ca sunt încalcate si prevederile art. 1 alin. (3) si (5) din Legea fundamentala, care consacra valorile supreme ale statului român, respectiv principiul obligatiei respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor.

Curtea subliniaza ca dispozitiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezinta, în esenta, o solutie legislativa necesara si adecvata, un remediu national în sensul unui recurs efectiv, însa nu în actuala redactare, deoarece pot fi interpretate, prin coroborare cu art. 322 partea introductiva din Codul de procedura civila, în sensul ca sunt excluse de la posibilitatea revizuirii hotarârile irevocabile pronuntate de instantele de recurs, cu încalcarea principiului prioritatii de aplicare a dreptului Uniunii Europene, în care nu se evoca fondul cauzei. Or, legislatia nationala trebuie sa puna la dispozitia justitiabilului un instrument eficient pentru protejarea drepturilor sale ce decurg din dreptul Uniunii Europene, fara a impune conditii cu caracter dirimant, ce obstructioneaza realizarea acestui deziderat.

Nu în ultimul rând, în contextul reexaminarii de catre autoritatea legiuitoare a dispozitiilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constitutie, Curtea considera ca este oportun sa reaminteasca argumentele cuprinse în Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010 referitoare la anumite carente în redactarea acestor norme legale.

Curtea Constitutionala a subliniat constant în jurisprudenta sa ca forta obligatorie care însoteste actele jurisdictionale ale Curtii - deci si deciziile - se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina aceasta (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012).

 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata, din oficiu, de Curtea de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal în Dosarul nr. 1.076/59/2011 si constata ca:

- Legea nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în ansamblul sau, este neconstitutionala;

- prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstitutionale în masura în care se interpreteaza în sensul ca nu pot face obiectul revizuirii hotarârile definitive si irevocabile pronuntate de instantele de recurs, cu încalcarea principiului prioritatii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evoca fondul cauzei.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului si se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronuntata în sedinta publica din data de 5 decembrie 2012.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
 
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf