Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 1026 din 29 noiembrie 2012

Referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

Petre Lazaroiu - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecator

Acsinte Gaspar - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Ion Predescu - judecator

Tudorel Toader - judecator

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie ridicata de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, în Dosarul nr. 9.335/3/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.047D/2012.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinita.

Presedintele dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 1.103D/2012, având ca obiect aceeasi exceptie, ridicata de acelasi autor în Dosarul nr. 36.125/3/2010 (307/2012) al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinita.

Magistratul-asistent refera asupra cauzei si arata ca citatia emisa pentru partile Angela Raluca Moise si Florina Luiza Burileanu s-a întors la dosar cu mentiunea "destinatar mutat de la adresa". În aceste conditii au fost aplicate dispozitiile art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, raportate la art. 98 din Codul de procedura civila referitoare la schimbarea domiciliului uneia dintre parti în timpul judecatii.

Presedintele dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 1.374D/2012, având ca obiect aceeasi exceptie, ridicata de acelasi autor în Dosarul nr. 26.394/3/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinita.

Magistratul-asistent refera asupra cauzei si arata ca partea Demeter Hoffmann a depus la dosar note scrise prin care solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, având în vedere obiectul identic al exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 1.047D/2012, nr. 1.103D/2012 si nr. 1.374D/2012, pune în discutie, din oficiu, problema conexarii cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciaza ca fiind întrunite conditiile pentru conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul art. 14 si al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale dispune conexarea dosarelor nr. 1.103D/2012 si nr. 1.374D/2012 la Dosarul nr. 1.047D/2012, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecata.

Presedintele acorda cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiata a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrarile dosarelor, retine urmatoarele:

 

Prin încheierile din 25 mai, respectiv 21 septembrie 2012 pronuntate în dosarele nr. 9.335/3/2010, respectiv nr. 26.394/3/2010, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prin Decizia civila nr. 773 din 2 mai 2012, pronuntata în Dosarul nr. 36.125/3/2010 (307/2012), Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Exceptia a fost invocata de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, în cauze având ca obiect obligarea statului român, prin Ministerul Finantelor Publice, la plata unor daune materiale pentru bunurile imobile proprietate personala care au fost confiscate în mod abuziv de acesta ca urmare a dispunerii dislocarii si a fixarii domiciliului obligatoriu pentru persoanele împotriva carora s-au luat masuri administrative cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, respectiv într-o cauza având ca obiect obligarea statului român, prin Ministerul Finantelor Publice, la plata unor daune materiale pentru bunurile confiscate prin Sentinta penala nr. 901 din 4 mai 1950 a Tribunalului Hunedoara.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul arata, în esenta, ca obiectul reglementarii criticate îl constituie acordarea de despagubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor imobile confiscate prin hotarâre de condamnare sau ca efect al masurii administrative. În continuare, face referire la considerentele Deciziei nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 5 noiembrie 2010, prin care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate si s-a constatat ca prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstitutionale, Curtea retinând ca "nu se poate concluziona ca în materia despagubirilor pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici în perioada comunista ar exista vreo obligatie a statului de a le acorda".

Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despagubirilor pentru daune materiale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunista, autorul exceptiei arata ca exista 3 norme juridice cu aceeasi finalitate, respectiv repararea prejudiciului material cauzat de preluarea abuziva de catre stat a imobilelor, ca urmare a condamnarilor politice si a masurilor administrative asimilate acestora, si anume: art. 7 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savârsite din motive politice, persoanelor împotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat în România, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.

În continuare face referire atât la cele retinute de Curtea Constitutionala în Decizia nr. 1.358/2010, respectiv faptul ca "nu s-ar putea sustine ca prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauza ar putea avea o <> [...] la acordarea despagubirilor morale, întrucât, [...] atunci când exista o disputa asupra corectei aplicari a legii interne si atunci când cererile reclamantilor sunt respinse în mod irevocabil de instantele nationale, nu se poate vorbi despre o <> în dobândirea proprietatii", cât si la cele statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în Hotarârea din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu si altii împotriva României, potrivit carora "majoritatea tarilor limiteaza dreptul la restituire sau la despagubire la anumite categorii de bunuri ori de persoane".

Fata de aspectele expuse anterior, autorul exceptiei sustine ca restituirea nu este un drept absolut care poate fi supus unor conditii sau limitari numeroase, acelasi lucru fiind valabil si pentru dreptul la despagubire.

Sustine, de asemenea, ca prevederile criticate instituie un tratament diferit al beneficiarilor acestor prevederi în raport cu persoanele îndreptatite care au urmat procedura administrativa prevazuta de Legea nr. 10/2001, republicata, precum si cea prevazuta de titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente. Afirmatia din expunerea de motive, în sensul ca dificultatile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoanele în vârsta care au facut obiectul persecutiilor regimului totalitar comunist sa nu obtina nici pâna la aceasta ora vreo despagubire concreta, nu poate justifica un tratament diferit pentru persoane aflate în situatii similare. Mai mult, considera ca acest argument nu poate fi primit la acest moment, deoarece, prin listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucuresti la data de 25 ianuarie 2011, posibilitatea valorificarii actiunilor acordate în procedura instituita de Legea nr. 247/2005 a devenit efectiva.

Având în vedere toate aceste considerente, autorul exceptiei sustine ca acordarea de despagubiri pentru daunele materiale suferite de fostii detinuti politici, astfel cum a fost reglementata prin textul de lege criticat, contravine art. 1 alin. (3) din Constitutie referitor la statul de drept, democratic si social, în care dreptatea este valoarea suprema.

Totodata, apreciaza ca, în temeiul dispozitiilor constitutionale ale art. 142 alin. (1), potrivit carora "Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei", si al art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, potrivit carora "În România, respectarea (...) legilor este obligatorie", reglementarea criticata încalca si normele de tehnica legislativa, prin crearea unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicata. Observa ca, în domeniul acordarii de despagubiri pentru daunele materiale aduse persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunista, exista reglementari paralele, si anume, pe de o parte, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 10/2001, republicata, Legea nr. 247/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, iar, pe de alta parte, Legea nr. 221/2009. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, tehnica legislativa asigura sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si continutul si forma juridica adecvate pentru fiecare act normativ, iar art. 14 - "Unicitatea reglementarii în materie" prevede ca reglementarile de acelasi nivel si având acelasi obiect se cuprind într-un singur act normativ. În acelasi sens, art. 16 din acelasi act normativ, cu denumirea marginala "Evitarea paralelismelor", stabileste ca în procesul de legiferare este interzisa instituirea acelorasi reglementari în doua sau mai multe acte normative, iar în cazul existentei unor paralelisme, acestea vor fi înlaturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementari unice.

De asemenea, sustine ca textul de lege criticat, astfel cum este redactat, încalca si regulile referitoare la precizia si claritatea normei juridice, întrucât legiuitorul nu a indicat, în mod expres, natura bunurilor pentru care s-a prevazut acordarea despagubirilor prevazute de Legea nr. 221/2009, ceea ce a condus la aplicarea incoerenta a acestor dispozitii legale, instantele de judecata extinzând aria acordarii daunelor materiale si în ceea ce priveste echivalentul bunurilor mobile, interpretare ce excedeaza obiectului reglementarii.

Totodata, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicata, "Normele de tehnica legislativa sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de catre Guvern [... ]", iar art. 6 alin. (1) - "Continutul si fundamentarea solutiilor legislative" prevede ca reglementarile cuprinse în actul normativ "trebuie sa fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativa a statului român si cerintele corelarii cu ansamblul reglementarilor interne, precum si ale armonizarii legislatiei nationale cu legislatia comunitara si cu tratatele internationale la care România este parte". Or, reglementarea criticata nu respecta aceste reguli de tehnica legislativa, bazându-se doar pe afirmatia din expunerea de motive a Legii nr. 221/2009, în sensul ca "dificultatile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoanele în vârsta care au facut obiectul persecutiilor regimului totalitar comunist sa nu obtina nici pâna la aceasta ora vreo despagubire concreta".

În fine, retine cele constatate de Curtea Constitutionala în Decizia nr. 1.358/2010, respectiv faptul ca "în materia reparatiilor trebuie sa existe o legislatie clara, precisa, adecvata, proportionala, care sa nu dea nastere la interpretari si aplicari diferite ale instantelor de judecata, ceea ce ar putea conduce la constatari ale violarii drepturilor omului de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului".

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiata. În acest sens, arata ca prevederile criticate reglementeaza acordarea de despagubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotarârea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu au fost restituite ori nu s-au obtinut despagubiri prin echivalent, în conditiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificata si completata. Prin urmare, beneficiaza de aceste dispozitii numai persoanele carora li s-au aplicat aceste masuri politice si carora nu le-au fost restituite bunurile sau nu au obtinut despagubiri în conditiile Legii nr. 10/2001, astfel încât nu se poate sustine ca exista reglementari paralele. În aceste conditii, nu sunt încalcate nici dispozitiile art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este întemeiata. În acest sens, arata ca, în materia restituirii bunurilor mobile si imobile preluate abuziv, legiuitorul român a acordat o atentie deosebita, adoptând mai multe acte normative privind retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau nationalizate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Astfel, prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 a fost recunoscut dreptul la restituirea terenurilor, prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, a fost recunoscut dreptul la despagubiri în cazul imposibilitatii restituirii integrale în natura, iar prin Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, si prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, a fost stabilit dreptul la restituirea în natura si, în subsidiar, dreptul la masuri reparatorii în echivalent, în cazul în care restituirea în natura nu este posibila. Aplicând jurisprudenta Curtii Constitutionale, dezvoltata în Decizia nr. 1.358/2010, instanta constata ca, anterior adoptarii Legii nr. 221/2009, statul român a creat cadrul legislativ pentru realizarea dreptului la restituirea bunurilor mobile si imobile preluate în mod abuziv, iar textul a carui neconstitutionalitate este pusa în discutie reprezinta o reglementare paralela cu reglementarile mentionate anterior, motiv pentru care apreciaza ca fiind întemeiata exceptia de neconstitutionalitate. Totodata, are în vedere si considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.354/2010, potrivit carora, în jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, în speta cea legata atât de aplicarea art. 14, cât si de aplicarea Protocolului 12 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea de la Strasbourg a evidentiat ca, pe baza art. 14 din Conventie, o distinctie este discriminatorie daca "nu are o justificare obiectiva si rezonabila", adica daca nu urmareste un "scop legitim" sau nu exista un "raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul vizat". Principiul egalitatii si interzicerii discriminarii a fost reluat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în Protocolul nr. 12 la Conventie, adoptat în anul 2000. Art. 1 al acestui Protocol prevede ca "Exercitarea oricarui drept prevazut de lege trebuie sa fie asigurata fara nicio discriminare bazata, în special, pe sex, pe rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau oricare alta situatie". În special, sfera suplimentara de protectie stabilita de art. 1 se refera la cazurile în care o persoana este discriminata în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislatiei nationale.

Având în vedere aceste considerente, instanta apreciaza ca textul de lege criticat creeaza premisele unei discriminari între persoanele care au urmat procedurile reglementate de legile nr. 18/1991, nr. 1/2000 si nr. 10/2001 si care sunt obligate sa urmeze procedura reglementata prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 si persoanele în privinta carora textul de lege supus controlului de constitutionalitate le recunoaste dreptul de a primi despagubiri, la valoarea de circulatie, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarâre de condamnare sau ca efect al masurii administrative, despagubiri ce sunt stabilite în mod direct, în contradictoriu cu pârâtul statul român, prin Ministerul Finantelor Publice, acest lucru fiind contrar si principiului echitatii consacrat de art. 21 alin. (3) din Constitutie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului, prin punctul de vedere comunicat, face precizarea ca îsi mentine opinia, formulata în dosarele nr. 769D/2012 si nr. 846D/2012 ale Curtii Constitutionale, în sensul constitutionalitatii prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. În acest sens, arata ca beneficiaza de prevederile legale criticate numai persoanele (dupa decesul acestor persoane, sotul sau descendentii acestora pâna la gradul al II-lea inclusiv) carora li s-au aplicat masurile prevazute de lege si carora nu le-au fost restituite bunurile sau care nu au obtinut despagubiri în conditiile Legii nr. 10/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, aspect care nu este de natura a încalca art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie. Prevederile criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul masurilor reparatorii ce se acorda persoanelor privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora. În jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a retinut ca legiuitorul este liber sa opteze atât în privinta masurilor reparatorii, cât si cu privire la întinderea si modalitatile de acordare a acestora, în functie de situatia concreta a persoanelor îndreptatite de a beneficia de aceste despagubiri (Decizia nr. 376/2011).

Cât priveste critica autorului exceptiei referitoare la existenta unor reglementari paralele în domeniul masurilor reparatorii care se acorda persoanelor privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, respectiv încalcarea art. 14 si 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, Curtea Constitutionala, în jurisprudenta sa, a stabilit ca examinarea constitutionalitatii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozitiile constitutionale pretins încalcate, si nu compararea mai multor prevederi legale între ele, astfel încât o problema de necorelare între doua acte normative nu poate fi examinata (Decizia nr. 81/1999).

În plus fata de opinia formulata în Dosarul nr. 846D/2012 al Curtii Constitutionale, redata mai sus, Avocatul Poporului apreciaza ca textele de lege criticate nu aduc atingere nici dispozitiilor constitutionale ale art. 16.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

 

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, având urmatorul continut:

"(1) Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pâna la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: (...)

b) acordarea de despagubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarâre de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent în conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare; (...)".

Statul român, prin Ministerul Finantelor Publice, în calitate de autor al exceptiei de neconstitutionalitate, considera ca textul de lege criticat încalca atât dispozitiile constitutionale cuprinse în art. 1 alin. (3), potrivit carora "România este stat de drept, democratic si social, în care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, în spiritul traditiilor democratice ale poporului român si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate", si alin. (5) privind obligativitatea respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, cât si dispozitiile constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate pentru critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 796 din 27 septembrie 2012, nepublicata*) înca la data prezentei decizii, Curtea a respins exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, retinând urmatoarele considerente:

------------

*) Decizia nr. 796 din 27 septembrie 2012 a fost publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012.

 

Criticile de neconstitutionalitate formulate de Statul român, prin Ministerul Finantelor Publice, în calitate de autor al exceptiei, se bazeaza, în esenta, pe argumente ce au fundamentat solutia de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, pronuntata de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 1.358/2010.

Contrar sustinerilor autorului, decizia Curtii la care s-a facut referire nu se poate aplica ad similis si prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, întrucât natura despagubirilor reglementate de cele doua texte de lege este diferita, în sensul ca lit. a) reglementeaza acordarea despagubirilor pentru prejudicii morale, în timp ce la art. 5 lit. b) sunt prevazute despagubiri pentru prejudicii materiale. Aceasta distinctie este esentiala sub aspectul regimului juridic specific si determina lipsa de incidenta a considerentelor referitoare la încalcarea art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, retinute de Curte prin Decizia nr. 1.358/2010.

Curtea a retinut, de asemenea, ca Legea nr. 221/2009 este un act normativ cu caracter reparatoriu ce completeaza cadrul juridic existent în momentul adoptarii sale în materia reparatiilor pentru suferintele datorate regimului comunist. Caracterul complementar al acestui act normativ rezulta din normele de trimitere la celelalte acte normative în vigoare din domeniu, cuprinse la art. 5 alin. (4) din lege. Este adevarat ca, în privinta acordarii despagubirilor pentru prejudicii materiale, art. 5 alin. (1) lit. b) din lege nu prevede expressis verbis regimul acestora, respectiv bunuri mobile sau bunuri imobile, însa acesta nu reprezinta un argument pentru constatarea neconstitutionalitatii normei juridice criticate.

Curtea a retinut totodata ca, potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, acordarea acestor despagubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate este posibila în conditiile în care bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obtinut despagubiri prin echivalent în conditiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge, ca neîntemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie ridicata de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, în dosarele nr. 9.335/3/2010 si nr. 26.394/3/2010 ale Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila si, respectiv, în Dosarul nr. 36.125/3/2010 (307/2012) al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publica din data de 29 noiembrie 2012.

 

PRESEDINTE,
PETRE LAZAROIU
 
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf