Publicata in Monitorul Oficial

Decizie nr. 1018 din 29 noiembrie 2012

Referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

Petre Lazaroiu - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecator

Acsinte Gaspar - judecator

Mircea Stefan Minea - judecator

Ion Predescu - judecator

Tudorel Toader - judecator

Cristina Catalina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie ridicata de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice, în Dosarul nr. 17.836/3/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 846D/2012.

La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinita.

Magistratul-asistent refera asupra faptului ca, la dosar, partea Florica Ichim a depus concluzii scrise prin care solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibila.

Cauza fiind în stare de judecata, presedintele Curtii acorda cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiata, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii în materie.

 

CURTEA,

având în vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

 

Prin Încheierea din 3 aprilie 2012, pronuntata în Dosarul nr. 17.836/3/2010, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice, în recursul formulat împotriva sentintei prin care s-au acordat, în temeiul textului de lege criticat, despagubiri materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca urmare a unei hotarâri de condamnare cu caracter politic.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine urmatoarele:

1. În materia despagubirilor pentru daune materiale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunista, exista 3 reglementari paralele cu aceeasi finalitate, respectiv repararea prejudiciului cauzat de preluarea abuziva de catre stat a imobilelor ca urmare a condamnarilor politice si a masurilor administrative asimilate acestora, dupa cum urmeaza: art. 7 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, art. 1 din Legea nr. 10/2001 si textul de lege criticat, respectiv art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.

2. Totodata, prin considerentele Deciziei nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, apreciind ca prin reglementarile anterior mentionate, adoptate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009, statul crease deja cadrul legislativ care sa garanteze realizarea dreptului la restituire a imobilelor preluate abuziv.

3. Prin Hotarârea din 12 octombrie 2010, pronuntata în Cauza Maria Atanasiu si altii împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca dreptul la restituire sau la despagubiri nu este unul absolut, putând fi supus anumitor conditii sau limitari.

4. Textul de lege criticat creeaza premisele unei discriminari, deoarece se instituie, fara o justificare obiectiva si rezonabila, un tratament juridic diferit pentru persoane aflate în situatii similare, în sensul ca destinatarii acestei legi sunt favorizati în raport cu persoanele îndreptatite care au urmat procedura administrativa prevazuta de Legea nr. 10/2001, sub aspectul regimului stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv care nu pot fi restituite în natura.

5. În final, autorul apreciaza ca prin dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 se aduce atingere normelor de tehnica legislativa prevazute de Legea nr. 24/2000 ce reglementeaza cu privire la interzicerea paralelismului legislativ, precum si a obligatiei ca norma juridica sa fie redactata cu precizie si claritate. Consecinta este aplicarea neunitara a textului de lege criticat de catre instantele de judecata, afectându-se astfel principiul dreptatii ca valoare suprema a statului român.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiata. Astfel, în materia restituirilor au fost adoptate mai multe acte normative privind retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau nationalizate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin toate aceste reglementari statul creând cadrul legislativ care sa garanteze realizarea dreptului la restituire sau la acordarea unei despagubiri în caz de imposibilitate a restituirii în natura. Din aceasta perspectiva textul de lege criticat este în acord cu dispozitiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentala privind statul de drept, democratic si social, în care dreptatea este valoarea suprema. Chiar daca legiuitorul a adoptat mai multe acte normative privind retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau nationalizate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aceste legi nu constituie însa reglementari paralele, întrucât nu deschid calea unei reparatii multiple pentru acelasi bun, chiar dispozitiile textului criticat înlaturând aceasta posibilitate, conditionând acordarea de despagubiri de nerestituirea bunurilor respective sau de neacordarea de despagubiri prin echivalent în conditiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.

Cu privire la încalcarea normelor de tehnica legislativa cuprinse în Legea nr. 24/2000 se arata ca în cadrul controlului de constitutionalitate se verifica conformitatea unei dispozitii legale cu Legea fundamentala, iar nu cu un alt act normativ adoptat de legiuitorul român. Chiar daca s-ar aprecia admisibila o astfel de verificare, textul de lege criticat nu vine în contradictie cu dispozitiile de tehnica legislativa cuprinse în art. 2 alin. (1), art. 14 si art. 16 din Legea nr. 24/2000, fiind redactat clar si explicit.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, de vreme ce acestea se refera la persoanele carora li s-au aplicat masurile prevazute de lege si carora nu le-au fost restituite bunurile sau nu au obtinut despagubiri în conditiile Legii nr. 10/2001. Prevederile legale criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul masurilor reparatorii care se acorda persoanelor privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora. Or, Curtea Constitutionala a retinut, prin Decizia nr. 376 din 22 martie 2011, ca legiuitorul este liber sa opteze atât în privinta masurilor reparatorii, cât si a întinderii si a modalitatii de acordare a acestora, în functie de situatia concreta a persoanelor îndreptatite de a beneficia de aceste despagubiri.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

 

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

 

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificarile aduse prin art. XIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au urmatorul cuprins: "(1) Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pâna la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: (...)

b) acordarea de despagubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarâre de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent în conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare;".

Autorul exceptiei arata ca dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 aduc atingere dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) referitor la caracterul statului român si alin. (5) privind respectarea suprematiei Constitutiei si a legilor, precum si ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi.

Examinând exceptia, Curtea observa ca textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constitutionalitate, din perspectiva unor critici similare. Prin Decizia nr. 796 din 27 septembrie 2012*), nepublicata la momentul pronuntarii prezentei decizii, exceptia a fost respinsa, retinându-se, în esenta, urmatoarele:

 

*) Decizia nr. 796 din 27 septembrie 2012 a fost publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012.

 

1. Criticile de neconstitutionalitate formulate de autor se bazeaza, în esenta, pe argumentele ce au fundamentat solutia de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, retinute de Curtea Constitutionala în Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

2. Contrar acestor sustineri, decizia Curtii Constitutionale la care s-a facut referire nu se poate aplica, însa, ad similis, si prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, întrucât obiectul de reglementare al acestor dispozitii este distinct de cel reglementat la lit. a) teza întâi. Astfel, dispozitiile legale declarate neconstitutionale stabileau "acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare", în timp ce art. 5 alin. (1) lit. b) vizeaza "acordarea de despagubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarâre de condamnare sau ca efect al masurii administrative". Asadar, natura despagubirilor reglementate de cele doua texte este diferita, în sensul ca lit. a) a alin. (1) al art. 5 reglementeaza acordarea despagubirilor pentru prejudicii morale, în timp ce la lit. b) sunt prevazute despagubiri pentru prejudicii materiale. Aceasta distinctie este esentiala sub aspectul regimului juridic specific si determina lipsa de incidenta a considerentelor referitoare la încalcarea art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, retinute de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010.

3. În plus, cu acest prilej, Curtea observa ca în jurisprudenta sa, de exemplu, prin Decizia nr. 1.087 din 14 octombrie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, Decizia nr. 521 din 15 mai 2012, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 25 iulie 2012, precum si Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 anterior mentionata, a statuat ca acordarea de indemnizatii reparatorii ori despagubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentala, potrivit caruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tarii" - este competent sa stabileasca conditiile si criteriile de acordare a acestui drept.

Acest rationament nu se poate aplica în ceea ce priveste acordarea despagubirilor pentru prejudiciile materiale rezultate în urma confiscarii bunurilor prin hotarâre de condamnare sau ca efect al masurii administrative, astfel cum procedeaza autorul exceptiei. În acest caz statul este obligat la repararea prejudiciului prin acordarea de despagubiri, pentru garantarea dreptului de proprietate al persoanelor vizate de textul de lege criticat.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin Hotarârea din 12 octombrie 2010, pronuntata în Cauza Maria Atanasiu si altii împotriva României, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 22 noiembrie 2010, a sugerat, cu titlu pur orientativ, tipul de masuri pe care statul român le-ar putea lua pentru a pune capat situatiei structurale cum ar fi "plafonarea despagubirilor si esalonarea lor pe o perioada mai lunga" (paragraful 235), iar nu renuntarea la acordarea acestora, sens în care autorul exceptiei a formulat concluziile sale, în ansamblu.

4. Curtea mai observa ca unul dintre argumentele admiterii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 a fost acela ca - în domeniul acordarii de despagubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunista - exista reglementari paralele, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentala privind statul de drept, democratic si social, în care dreptatea este valoarea suprema.

Aceste argumente, reiterate de autor în motivarea prezentei exceptii, nu pot fi retinute, deoarece, potrivit textului de lege criticat, acordarea de despagubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarâre de condamnare sau ca efect al masurii administrative este conditionata de nerestituirea bunurilor respective sau de neobtinerea despagubirilor prin echivalent în conditiile Legii nr. 10/2001, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, sau ale Legii nr. 247/2005, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.

Mai mult, Curtea observa ca prin dispozitiile art. 5 alin. (1^1) din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, s-a prevazut ca, la stabilirea cuantumului despagubirilor reglementate de textul de lege criticat, instanta judecatoreasca va lua în considerare si masurile reparatorii deja acordate în temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savârsite din motive politice persoanelor împotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat în România, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 30 octombrie 2001, cu modificarile si completarile ulterioare.

Asa fiind, Curtea constata ca argumentele autorului exceptiei referitoare la un pretins "paralelism legislativ" între textul de lege criticat si prevederile art. 7 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 si art. 1 din Legea nr. 10/2001 nu pot fi primite.

5. Referitor la sustinerea potrivit careia textul de lege criticat creeaza premisele unei discriminari, deoarece instituie un tratament juridic diferit pentru persoane aflate în situatii similare, Curtea observa ca aceasta nu poate fi primita, deoarece atât Legea nr. 10/2001, cât si Legea nr. 221/2009 sunt acte normative cu caracter reparator, scopul urmarit de legiuitor prin adoptarea acestora fiind similar, pe de-o parte, restituirea în natura sau acordarea de despagubiri potrivit Legii nr. 10/2001, pe de alta parte, acordarea de despagubiri potrivit Legii nr. 221/2009.

6. Revenind la cele statuate prin Decizia nr. 796 din 27 septembrie 2012, Curtea observa ca textul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu distinge cu privire la natura bunurilor pentru care se vor acorda despagubiri, însa interpretarea si aplicarea acestuia intra în competenta judecatorului a quo. Totodata, pentru a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii, subiectele prevazute de art. 329 din Codul de procedura civila au posibilitatea de a promova un recurs în interesul legii, solicitând Înaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea acestei jurisprudente, atât considerentele, cât si solutia deciziei mentionate îsi pastreaza valabilitatea si în prezenta cauza.

 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge, ca neîntemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie ridicata de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice, în Dosarul nr. 17.836/3/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publica din data de 29 noiembrie 2012.

 

PRESEDINTE,
PETRE LAZAROIU
 
Magistrat-asistent,
Cristina Catalina Turcu
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf