Legea Societatilor - Art. 185

  • Art. 185
4 Octombrie 2010

Ordonanta de urgenta nr. 90 din 29 septembrie 2010

  • Text modificat
Text VechiText Nou

(1) Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, este obligat ca, în termen de 15 zile de la data adunării generale, să depună la registrul comerţului copii pe suport hârtie şi în formă electronică sau numai în formă electronică, având ataşată o semnătură electronică extinsă, ale situaţiilor financiare anuale, însoţite de raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum şi de procesul-verbal al adunării generale, în condiţiile prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată.

(2) Un anunţ prin care se confirmă depunerea acestor acte va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala societăţii şi prin grija oficiului registrului comerţului, pentru societăţile comerciale care au o cifră anuală de afaceri de peste 10 milioane lei.

(3) Pentru societăţile comerciale a căror cifră anuală de afaceri nu depăşeşte 10 milioane lei, anunţul prevăzut la alin. (2) va fi publicat, pentru acces gratuit, pe pagina de internet a oficiului registrului comerţului.

(4) Datele cuprinse în situaţiile financiare anuale sunt transmise în formă electronică de către oficiile registrului comerţului către Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile stabilite prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(5) Consiliul de administraţie, respectiv directoratul societăţii-mamă, definite astfel de reglementările contabile aplicabile, este obligat ca, în termen de 15 zile de la data aprobării acestora, să depună la oficiul registrului comerţului copii ale situaţiilor financiare anuale consolidate.

?

(1) În condiţiile prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, consiliul de administraţie, respectiv directoratul, este obligat să depună la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică, având ataşată o semnătură electronică extinsă, situaţiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, după caz.

(2) Consiliul de administraţie, respectiv directoratul societăţii-mamă, definită astfel de reglementările contabile aplicabile, este obligat să depună la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice copii ale situaţiilor financiare anuale consolidate, prevederile alin. (1) urmând a fi aplicate în mod corespunzător.

(3) În vederea efectuării publicităţii legale, Ministerul Finanţelor Publice transmite, electronic, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului copii de pe următoarele acte, în formă electronică: situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, raportul şi, după caz, raportul consolidat al consiliului de administraţie, respectiv al directoratului, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum şi indicatorii economico-financiari necesari efectuării publicităţii legale. Publicitatea legală se realizează prin menţionarea în registrul comerţului a depunerii situaţiilor financiare anuale, însoţite de raportul consiliului de administraţie, respectiv al directoratului, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum şi prin publicarea indicatorilor economico-financiari extraşi din acestea.

(4) Societăţile comerciale care au o cifră anuală de afaceri de peste 10 milioane lei au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, un anunţ prin care se confirmă depunerea actelor prevăzute la alin. (1).

(5) Pentru societăţile comerciale a căror cifră anuală de afaceri nu depăşeşte 10 milioane lei, anunţul prevăzut la alin. (4) va fi publicat, pentru acces gratuit, pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

(6) Ministerul Finanţelor Publice şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor încheia un protocol de colaborare, în vederea transmiterii, în format electronic, a copiilor şi informaţiilor prevăzute la alin. (3) şi (5).

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

29 Iunie 2007

Ordonanta de urgenta nr. 82 din 28 iunie 2007

  • Text modificat

Text Nou

(5) Consiliul de administraţie, respectiv directoratul societăţii-mamă, definite astfel de reglementările contabile aplicabile, este obligat ca, în termen de 15 zile de la data aprobării acestora, să depună la oficiul registrului comerţului copii ale situaţiilor financiare anuale consolidate.

28 Noiembrie 2006

Legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006

  • Text modificat integral

Text Nou

(1) Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, este obligat ca, în termen de 15 zile de la data adunării generale, să depună la registrul comerţului copii pe suport hârtie şi în formă electronică sau numai în formă electronică, având ataşată o semnătură electronică extinsă, ale situaţiilor financiare anuale, însoţite de raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum şi de procesul-verbal al adunării generale, în condiţiile prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată.

(2) Un anunţ prin care se confirmă depunerea acestor acte va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala societăţii şi prin grija oficiului registrului comerţului, pentru societăţile comerciale care au o cifră anuală de afaceri de peste 10 milioane lei.

(3) Pentru societăţile comerciale a căror cifră anuală de afaceri nu depăşeşte 10 milioane lei, anunţul prevăzut la alin. (2) va fi publicat, pentru acces gratuit, pe pagina de internet a oficiului registrului comerţului.

(4) Datele cuprinse în situaţiile financiare anuale sunt transmise în formă electronică de către oficiile registrului comerţului către Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile stabilite prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.

17 Noiembrie 2004

Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 ( Republicare 17 Noiembrie 2004 )

  • Republicare
  • Text Republicat

Text Republicat

(1) Administratorii sunt obligaţi ca, în termen de 15 zile de la data adunării generale, să depună o copie de pe situaţiile financiare anuale, însoţite de raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum şi de procesul-verbal al adunării generale la oficiul registrului comerţului, precum şi la Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Un anunţ prin care se confirmă depunerea acestor acte va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala societăţii şi prin grija oficiului registrului comerţului, pentru societăţile comerciale care au o cifră anuală de afaceri de peste 100 miliarde lei.

17 Noiembrie 1990

Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990

  • Publicare initiala

Text Initial

Numirea lichidatorilor în societăţile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată va fi făcută de toţi asociaţii, dacă în contractul de societate nu se prevede altfel.

Dacă nu se va putea întruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi făcută de instanţă, la cererea oricărui asociat ori administrator, cu ascultarea tuturor asociaţilor şi administratorilor.

Împotriva sentinţei se poate declara recurs de către asociaţi sau administratori în termen de 15 zile de la pronunţare.

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf