Codul Rutier - Art. 71
29 Iunie 2007
Ordonanta de urgenta nr. 69 din 28 Iunie 2007
Text Vechi | Text Nou | |
| ? |
|
Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.
Text Vechi | Text Nou | |
| ? |
|
Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.
3 August 2006
Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002 (Republicare din 3 August 2006)
Text Republicat
(1) Sunt interzise accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală, a animalelor de povară, de tracţiune sau de călărie, precum şi a animalelor izolate sau în turmă pe drumurile naţionale, în municipii şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare de interzicere a accesului.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să amenajeze drumuri laterale destinate circulaţiei acestora, potrivit competenţelor stabilite prin lege.
(3) Pentru a circula pe drumurile publice pe care accesul le este permis, animalele, vehiculele trase sau împinse cu mâna, animalele de povară, de tracţiune şi de călărie vor avea câte un conducător, iar vehiculele cu tracţiune animală vor fi echipate şi cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente, în conformitate cu prevederile regulamentului.
28 Decembrie 2002
Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002
Text Initial
Conducătorul implicat într-un accident de circulaţie de pe urma căruia au rezultat numai pagube materiale este obligat să îl anunţe în termen de 48 de ore la cea mai apropiată unitate de poliţie sau la formaţiunea de poliţie specializată.