Codul Rutier - Art. 41

  • Art. 41
12 Noiembrie 2012

Legea nr. 203 din 9 Noiembrie 2012

  • Text modificat
Text VechiText Nou

(3) Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicletelor, acestea, precum şi mopedele vor fi conduse numai pe pista respectiv

?

(3) Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

3 August 2006

Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002 (Republicare din 3 August 2006)

  • Republicare
  • Text Republicat

Text Republicat

(1) Vehiculele şi animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie.

(2) Numerotarea benzilor de circulaţie pe fiecare sens se efectuează în ordine crescătoare de la marginea din partea dreaptă a drumului către axa acestuia. În cazul autostrăzilor, banda de urgenţă nu intră în numerotarea benzilor de circulaţie.

(3) Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicletelor, acestea, precum şi mopedele vor fi conduse numai pe pista respectivă.

28 Decembrie 2002

Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002

  • Publicare initiala

Text Initial

(1) Vehiculele circulă pe partea dreaptă a drumului public, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, în direcţia de mers, cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere sau a regulilor de circulaţie.

(2) Vehiculele cu tracţiune animală, cele trase sau împinse cu mâna, animalele de tracţiune, povară sau călărie, precum şi cele izolate sau în turmă, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie să fie menţinute cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, corespunzător sensului de circulaţie.

(3) Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicliştilor, aceştia, precum şi ciclomotoriştii vor circula numai pe această pistă.

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf