Codul Rutier - Art. 31

  • Art. 31
3 August 2006

Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002 (Republicare din 3 August 2006)

  • Republicare
  • Text Republicat

Text Republicat

Participanţii la trafic trebuie să respecte regulile de circulaţie, semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier, precum şi semnificaţia diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate:

a) semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier;

b) semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculelor, prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b);

c) semnalizarea temporară care modifică regimul normal de desfăşurare a circulaţiei;

d) semnalele luminoase sau sonore;

e) indicatoarele;

f) marcajele;

g) regulile de circulaţie.

28 Decembrie 2002

Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002

  • Publicare initiala

Text Initial

Ordinea de prioritate între diferitele tipuri de mijloace de semnalizare rutieră şi semnalele agenţilor de circulaţie este următoarea:

  • a) semnalele speciale de avertizare, luminoase şi/sau sonore;
  • b) semnalele şi indicaţiile agentului de poliţie rutieră;
  • c) semnalizarea temporară care modifică regimul normal de desfăşurare a circulaţiei;
  • d) semnalele luminoase;
  • e) indicatoarele;
  • f) marcajele.
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf