Codul Rutier - Art. 117

  • Art. 117
3 August 2006

Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002 (Republicare din 3 August 2006)

  • Republicare
  • Text Republicat

Text Republicat

(1) Imobilizarea unui vehicul se dispune de către poliţistul rutier în cazul săvârşirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre următoarele fapte:

  • a) conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat ori cu număr de înmatriculare sau de înregistrare fals ori fără a avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;
  • b) conducerea unui vehicul a cărui stare tehnică pune în pericol grav siguranţa circulaţiei, deteriorează drumul public sau afectează mediul;
  • c) conducerea unui vehicul cu încălcarea regulilor referitoare la transportul mărfurilor periculoase ori cu gabarite şi/sau mase depăşite;
  • d) conducerea unui vehicul despre care există date sau indicii că face obiectul unei fapte de natură penală;
  • e) refuză să se legitimeze;
  • f) se află sub influenţa băuturilor alcoolice, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurată de o altă persoană;
  • g) nu respectă timpii de conducere şi de odihnă prevăzuţi de lege.

(2) Imobilizarea unui vehicul se dispune şi în cazul în care conducătorul acestuia ori unul dintre pasageri săvârşeşte o faptă de natură penală sau este urmărit pentru săvârşirea unei infracţiuni.

(3) Pentru oprirea forţată sau imobilizarea în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), poliţia rutieră poate utiliza dispozitive speciale omologate.

(4) Procedura de imobilizare a vehiculelor în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2) se stabileşte prin regulament.

28 Decembrie 2002

Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002

  • Publicare initiala

Text Initial

(1) Modelele indicatoarelor, marcajelor şi semnalelor luminoase, precum şi semnalele agenţilor de circulaţie sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2) Anexa prevăzută la alin. (1) poate fi modificată şi completată prin hotărâre a Guvernului, în baza modificărilor şi completărilor aduse convenţiilor internaţionale în domeniu la care România este parte.

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf