Codul Rutier - Art. 105

17 Ianuarie 2007

Legea nr. 6 din 9 Ianuarie 2007

  • Text modificat
Text VechiText Nou

29. nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 80^1 sau comunicarea de date inexacte ori incomplete.

?

29. nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 80^1 şi la art. 81 alin. (3) sau comunicarea de date inexacte ori incomplete.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

20 Septembrie 2006

Ordonanta de Urgenta nr. 63 din 6 Septembrie 2006

  • Text modificat

Text Nou

29. nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 80^1 sau comunicarea de date inexacte ori incomplete.

3 August 2006

Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002 (Republicare din 3 August 2006)

  • Republicare
  • Text Republicat

Text Republicat

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane juridice:

1. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferată, conform standardelor în vigoare; neînlăturarea obstacolelor care împiedică vizibilitatea conducătorilor de vehicule la trecerile la nivel cu calea ferată;

2. neîndeplinirea obligaţiilor de instalare a mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi a dispozitivelor speciale de acest fel;

3. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare, conform standardelor în vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public;

4. neasigurarea stării de viabilitate a părţii carosabile potrivit standardelor în vigoare, precum şi neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă;

5. amplasarea în zona drumului public de dispozitive care pot fi confundate cu indicatoarele ori instalaţiile care servesc la semnalizarea rutieră ori realizarea de construcţii sau instalaţii ori crearea de alte obstacole de natură să le limiteze vizibilitatea sau eficacitatea;

6. instituirea de restricţii de circulaţie pe drumurile publice fără autorizaţia administratorului drumului şi avizul poliţiei rutiere;

7. nerespectarea termenelor şi condiţiilor stabilite de administratorul drumului public şi de poliţia rutieră privind amplasarea şi executarea de lucrări în zona drumului public;

8. nerespectarea obligaţiilor de către executant sau, după caz, beneficiar ca, după terminarea lucrărilor în partea carosabilă, acostament sau trotuar, să readucă drumul public cel puţin la starea iniţială;

9. neîndeplinirea obligaţiilor ce le revin, potrivit normelor legale, în legătură cu vehiculele şi conducătorii acestora;

10. necomunicarea, în termen, la cererea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice;

11. lipsa dotărilor specifice obligatorii pentru admiterea şi menţinerea în circulaţie a vehiculelor;

12. neasigurarea însoţirii deplasării vehiculelor care efectuează transport de mărfuri sau produse periculoase, precum şi a celor cu mase sau gabarite depăşite;

13. nerespectarea obligaţiei de a echipa personalul de execuţie a lucrărilor în zona drumului public cu echipamente de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant;

14. amplasarea staţiilor mijloacelor de transport public de persoane fără avizul poliţiei rutiere;

15. nerespectarea obligaţiilor de a efectua orele de educaţie rutieră în unităţile de învăţământ;

16. practicarea actelor de comerţ pe trotuar, pe acostament sau pe partea carosabilă, iar în afara localităţilor, în zona de siguranţă a drumului public;

17. refuzul nejustificat de a înmatricula sau de a înregistra un vehicul ori de a elibera plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori de a menţiona în certificatul de înmatriculare datele de identificare a utilizatorului;

18. neîndeplinirea, de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al vehiculului, a obligaţiei de a solicita autorităţii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a datelor de identificare a utilizatorului;

19. neîndeplinirea obligaţiilor ce revin organizatorilor întrecerilor autorizate de a lua toate măsurile necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a acestora, precum şi pentru protecţia celorlalţi participanţi la trafic;

20. neîndeplinirea obligaţiei, de către autorităţile publice locale, de a efectua amenajări rutiere destinate circulaţiei pietonilor, bicicliştilor, vehiculelor cu tracţiune animală şi calmării traficului, precum şi nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a acestora;

21. încredinţarea unui vehicul destinat transportului public de persoane sau de mărfuri pentru a fi condus pe drumurile publice de către un conducător de autovehicul sau tramvai care nu are atestat profesional;

22. dispunerea efectuării transportului de mărfuri şi produse periculoase sau a vehiculelor cu masa şi/sau gabaritul depăşit fără autorizaţie specială emisă în condiţiile legii ori pe alte trasee decât cele stabilite de autoritatea competentă;

23. neîndeplinirea obligaţiei de înştiinţare a poliţiei rutiere de pe a cărei rază de competenţă pleacă transportul de mărfuri sau produse periculoase cu privire la traseul stabilit şi localitatea de destinaţie;

24. neîndeplinirea obligaţiei de către autorităţile administraţiei publice locale de a amenaja drumuri laterale în condiţiile art. 71 alin. (2);

25. nerespectarea obligaţiei administratorului drumului public sau autorităţii publice locale de a executa sau, după caz, de a desfiinţa amenajările rutiere, în termenul stabilit împreună cu poliţia rutieră;

26. punerea în aplicare a planurilor de urbanism generale, zonale sau de detaliu, fără ca acestea să fie avizate în prealabil de către administratorul drumului public şi poliţia rutieră;

27. încălcarea dispoziţiilor legale privind efectuarea de modificări şi completări în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori în cartea de identitate a vehiculului, precum şi verificarea tehnică periodică a acestuia fără solicitarea prezentării de către proprietar a dovezii existenţei asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule;

28. neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare.

28 Decembrie 2002

Ordonanta de urgenta nr. 195 din 12 decembrie 2002

  • Publicare initiala

Text Initial

(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi, după caz, a actului prin care s-a dispus una dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute la art. 88 alin. (1) se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la sediul unităţii de poliţie din care face parte agentul constatator.

(2) Plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare, de la data înregistrării acesteia la unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator.

(3) Plângerea, împreună cu dosarul cauzei, se trimite de îndată instanţei de judecată pe raza căreia a fost săvârşită fapta.

(4) Instanţa învestită cu soluţionarea cauzei dispune asupra legalităţii şi sancţiunile contravenţionale complementare administrative.

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf