Modificarile au fost aduse de

Codul Fiscal - Titlul VII modificari din 13 Noiembrie 2009

Accize si alte taxe speciale

  • Titlul VII
  • 13 Noiembrie 2009
Art. 169
Bere

Introduce:

12^1. După alineatul (2) al articolului 169 se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1) - (2^3), cu următorul cuprins:

(2^1) Începând cu anul 2010, beneficiază de accize specifice reduse şi producătorii de bere care deţin instalaţii de fabricaţie cu o capacitate nominală ce depăşeşte 200.000 hl/an, estimează o producţie anuală sub cantitatea de 200.000 hl/an şi care îndeplinesc cerinţele prevăzute la alin. (4), cu condiţia înştiinţării autorităţii fiscale competente în termenul prevăzut la alin. (3), conform prevederilor din norme.

(2^2) Producătorii de bere prevăzuţi la alin. (2^1), care în cursul anului constată că producţia realizată depăşeşte cantitatea de 200.000 hl/an, datorează acciza specifică şi au obligaţia plăţii, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se constată depăşirea respectivei cantităţi, a diferenţei dintre acciza specifică şi acciza specifică redusă, precum şi a majorărilor de întârziere aferente diferenţei de plată, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În cadrul aceluiaşi termen, producătorii de bere au obligaţia de a depune la autoritatea fiscală competentă declaraţii rectificative pentru fiecare dintre perioadele fiscale în care au declarat şi plătit acciza specifică redusă.

(2^3) Producătorii de bere prevăzuţi la alin. (2^1), care în cursul anului estimează că vor avea o producţie care va depăşi cantitatea de 200.000 hl/an, pot plăti acciza specifică şi vor înştiinţa despre acest fapt autoritatea fiscală competentă. Înştiinţarea autorităţii fiscale competente cu privire la aplicarea accizei specifice nu înlătură obligaţia plăţii diferenţei dintre acciza specifică şi acciza specifică redusă, precum şi a majorărilor de întârziere aferente diferenţei potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În vederea evidenţierii obligaţiilor fiscale datorate în plus faţă de cele achitate cu titlu de acciză specifică redusă, producătorii de bere au obligaţia de a depune la autoritatea fiscală competentă declaraţii rectificative pentru fiecare dintre perioadele fiscale în care au declarat şi plătit acciza specifică redusă.

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf