Codul Fiscal - Titlul VII actualizat in 30 Martie 2005

Accize

Capitolul I - Accize armonizate

Sectiunea 1 - Dispozitii generale

Art. 162 - Sfera de aplicare

Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat, pentru următoarele produse provenite din producţia internă sau din import:

a) bere;

b) vinuri;

c) băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri;

d) produse intermediare;

e) alcool etilic;

f) produse din tutun;

g) uleiuri minerale.
g) uleiuri minerale şi electricitate.

Norme Metodologice

1. (1) Accizele datorate bugetului de stat pentru produsele prevăzute la art. 162 din Codul fiscal sunt accize specifice exprimate în euro pe unitatea de măsură, cu excepţia ţigaretelor la care acciza este combinată dintr-o acciză specifică exprimată în euro/1.000 de ţigarete, la care se adaugă o acciză ad valorem aplicată asupra preţului maxim de vânzare cu amănuntul.

(2) Sumele datorate bugetului de stat drept accize se calculează în lei după cum urmează:

a) pentru bere:

unde:

A = cuantumul accizei

C = numărul de grade Plato

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 1 din Codul fiscal, în funcţie de capacitatea de producţie anuală

R = cursul de schimb leu/euro

Q = cantitatea (în litri)

Concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato, în funcţie de care se calculează şi se virează la bugetul de stat accizele, este cea înscrisă în specificaţia tehnică elaborată pe baza standardului în vigoare pentru fiecare sortiment, care trebuie să fie aceeaşi cu cea înscrisă pe etichetele de comercializare a sortimentelor de bere. Abaterea admisă este de +/-0,5 grade Plato;

b) pentru vinuri spumoase, băuturi fermentate spumoase şi produse intermediare:

unde:

A = cuantumul accizei

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 2.2, 3.2 şi 4 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

Q = cantitatea (în litri)

c) pentru alcool etilic:

unde:

A = cuantumul accizei

C = concentraţia alcoolică exprimată în procente de volum

K = acciza specifică prevăzută la art. 176 nr. crt. 5 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

Q = cantitatea (în litri)

d) pentru ţigarete:

Total acciză datorată = A1 + A2

în care:

A1 = acciza specifică

A2 = acciza ad valorem

A1 = K1 x R x Q1

A2 = K2 x PA x Q2

unde:

K1 = acciza specifică prevăzută la art. 176 nr. crt. 6 din Codul fiscal

K2 = acciza ad valorem prevăzută la art. 176 nr. crt. 6 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

PA = preţul maxim de vânzare cu amănuntul

Q1 = cantitatea exprimată în unităţi de 1.000 buc. ţigarete

Q2 = numărul de pachete de ţigarete aferente lui Q1

e) pentru ţigări şi ţigări de foi:

A = Q x K x R

unde:

A = cuantumul accizei

Q = cantitatea exprimată în unităţi de 1.000 buc. ţigări

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 7 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

f) pentru tutun destinat fumatului:

A = Q x K x R

unde:

A = cuantumul accizei

Q = cantitatea în kg

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 8 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro

g) pentru uleiuri minerale:

A = Q x K x R

unde:

A = cuantumul accizei

Q = cantitatea exprimată în tone sau litri

K = acciza unitară prevăzută la art. 176 nr. crt. 9 - 16 din Codul fiscal

R = cursul de schimb leu/euro.

Art. 163 - Definitii

În înţelesul prezentului titlu, se vor folosi următoarele definiţii:

a) produsele accizabile sunt produsele prevăzute la art. 162;

b) producţia de produse accizabile reprezintă orice operaţiune prin care aceste produse sunt fabricate, procesate sau modificate sub orice formă;

Norme Metodologice

2. În activitatea de producţie este inclusă şi operaţiunea de îmbuteliere şi ambalare a produselor accizabile în vederea eliberării pentru consum a acestora.

c) antrepozitul fiscal este locul, aflat sub controlul autorităţii fiscale competente, unde produsele accizabile sunt produse, transformate, deţinute, primite sau expediate în regim suspensiv, de către antrepozitarul autorizat, în exerciţiul activităţii, în anumite condiţii prevăzute de prezentul titlu şi de norme;

d) antrepozitul vamal este locul aprobat de autoritatea vamală conform Codului vamal al României;

e) antrepozitarul autorizat este persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea fiscală competentă, în exercitarea activităţii acesteia, să producă, să transforme, să deţină, să primească şi să expedieze produse accizabile, într-un antrepozit fiscal;

f) regimul suspensiv este regimul fiscal conform căruia plata accizelor este suspendată pe perioada producerii, transformării, deţinerii şi deplasării produselor;

g) documentul administrativ de însoţire a mărfii - DAI - este documentul care trebuie folosit la mişcarea produselor accizabile în regim suspensiv;

h) codul NC reprezintă poziţia tarifară, subpoziţia tarifară sau codul tarifar, conform Nomenclaturii Combinate din Tariful Vamal de Import al României valabil în anul 2004.

Art. 164 - Faptul generator

Produsele prevăzute la art. 162 sunt supuse accizelor în momentul producerii lor în România sau la momentul importului lor în ţară.

Art. 165 - Exigibilitatea

Acciza este exigibilă în momentul eliberării pentru consum sau când se constată pierderi sau lipsuri de produse accizabile.

Art. 166 - Eliberarea pentru consum

(1) În înţelesul prezentului titlu, eliberarea pentru consum reprezintă:

  • a) orice ieşire a produselor accizabile din regimul suspensiv;
  • b) orice producţie de produse accizabile în afara regimului suspensiv;
  • c) orice import de produse accizabile, dacă produsele accizabile nu sunt plasate în regim suspensiv;
  • d) utilizarea de produse accizabile în interiorul antrepozitului fiscal, altfel decât ca materie primă;
  • e) orice deţinere în afara regimului suspensiv a produselor accizabile care nu au fost introduse în sistemul de accizare, în conformitate cu prezentul titlu.

(2) Nu se consideră eliberare pentru consum mişcarea produselor accizabile din antrepozitul fiscal, în condiţiile prevăzute la secţiunea a 5-a din prezentul capitol şi conform prevederilor din norme, către:

  • a) un alt antrepozit fiscal în România, autorizat pentru respectivele produse accizabile;
  • b) o altă ţară.
Art. 167 - Importul

(1) În înţelesul prezentului titlu, import reprezintă orice intrare de produse accizabile în România, cu excepţia:

  • a) plasării produselor accizabile importate sub un regim vamal suspensiv în România;
  • b) distrugerii sub supravegherea autorităţii vamale a produselor accizabile;
  • c) plasării produselor accizabile în zone libere, în condiţiile prevăzute de legislaţia vamală în vigoare.

(2) Se consideră, de asemenea, import:

  • a) scoaterea unui produs accizabil dintr-un regim vamal suspensiv, în cazul în care produsul rămâne în România;
  • b) utilizarea în scop personal în România a unor produse accizabile plasate în regim vamal suspensiv;
  • c) apariţia oricărui alt eveniment care generează obligaţia plăţii drepturilor vamale de import.

(3) Pentru importurile de produse accizabile se aplică prevederile legislaţiei vamale.

Art. 168 - Producerea si detinerea in regim suspensiv

(1) Este interzisă producerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.

(2) Este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost plătită.

Norme Metodologice

3. În afara antrepozitului fiscal pot fi deţinute numai produsele accizabile pentru care accizele au fost evidenţiate distinct în documentele fiscale prevăzute de lege la momentul exigibilităţii accizelor.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică pentru berea, vinurile şi băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse în gospodăriile individuale pentru consumul propriu.

Norme Metodologice

4. (1) Gospodăriile individuale care produc bere, vinuri şi băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, pot vinde aceste produse numai pe baza autorizaţiei de producător individual emise de autoritatea fiscală teritorială şi numai către un antrepozit fiscal de producţie, în condiţiile prevăzute la pct. 14. În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin autoritate fiscală teritorială se înţelege, după caz, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti ori Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili.

(2) Pentru obţinerea autorizaţiei prevăzute la alin. (1) trebuie să se completeze o cerere, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 1.

(3) Gospodăriile individuale care produc ţuică şi rachiuri din fructe pentru consum propriu au obligaţia să se înregistreze la administraţia finanţelor publice în raza căreia îşi au domiciliul. Înregistrarea se face pe baza declaraţiei prezentate în anexa nr. 2.

(4) Gospodăriile individuale care produc ţuică şi rachiuri din fructe pot vinde aceste produse numai pe baza autorizaţiei de producător individual emise de autoritatea fiscală teritorială şi numai către un antrepozit fiscal de producţie, în condiţiile prevăzute la pct. 14. Pentru obţinerea autorizaţiei trebuie să se completeze o cerere, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 1.

(5) Gospodăriile individuale sunt acele gospodării care nu efectuează operaţiuni în sistem de prestări de servicii. Sistemul de prestări de servicii reprezintă activitatea de producţie de produse accizabile în care atât materia primă, cât şi produsul finit sunt ale beneficiarului prestaţiei.

(6) Ţuica şi rachiurile din fructe pentru vânzare pot fi obţinute în sistem de prestări de servicii numai la distilerii autorizate ca antrepozit fiscal de producţie, în condiţiile prevăzute la pct. 12.

(4) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică pentru ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în condiţiile stabilite prin norme.

Norme Metodologice

4^1. (1) Ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu pot fi produse în gospodăriile individuale deţinătoare de cazane proprii sau în antrepozite fiscale de producţie.

(2) Ţuica şi rachiurile de fructe care pot fi produse în afara antrepozitului fiscal sunt cele obţinute de gospodăriile individuale care deţin în proprietate materia primă şi cazanele de fabricaţie, produse care sunt destinate consumului propriu al acestora.

Sectiunea 2 - Produse accizabile

Art. 169 - Bere

(1) În înţelesul prezentului titlu, bere reprezintă orice produs încadrat la codul NC 2203 00 sau orice produs care conţine un amestec de bere şi de băuturi nealcoolice, încadrat la codul NC 2206 00, având, şi într-un caz, şi în altul, o concentraţie alcoolică mai mare de 0,5% în volum.

(2) Pentru berea produsă de micii producători independenţi, care deţin instalaţii de fabricaţie cu o capacitate nominală anuală care nu depăşeşte 200.000 hl, se aplică accize specifice reduse. Acelaşi regim se aplică şi pentru berea importată de la micii producători independenţi, cu o capacitate nominală anuală care nu depăşeşte 200.000 hl.

(3) Fiecare agent economic producător de bere are obligaţia de a depune la organul fiscal teritorial la care este înregistrat ca antrepozitar autorizat, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, o declaraţie pe propria răspundere privind capacităţile de producţie pe care le deţine.

(4) Beneficiază de nivelul redus al accizelor toţi agenţii economici mici producători care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt agenţi economici producători de bere care, din punct de vedere juridic şi economic, sunt independenţi faţă de orice alt agent economic producător de bere; utilizează instalaţii fizice distincte de cele ale altor fabrici de bere; folosesc spaţii de producţie diferite de cele ale oricărui alt agent economic producător de bere şi nu funcţionează sub licenţa de produs a altui agent economic producător de bere.

(5) În situaţia în care un agent economic producător de bere, care beneficiază de nivelul redus al accizelor, îşi măreşte capacitatea de producţie, prin achiziţionarea de noi capacităţi sau extinderea celor existente, acesta va înştiinţa în scris organul fiscal la care este înregistrat ca antrepozitar autorizat despre modificările produse, va calcula şi va vărsa la bugetul de stat accizele, în cuantumul corespunzător noii capacităţi de producţie, începând cu luna imediat următoare celei în care a avut loc punerea în funcţiune a acesteia.

(6) Este exceptată de la plata accizelor berea fabricată de persoana fizică şi consumată de către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie vândută.

Art. 170 - Vinuri

(1) În înţelesul prezentului titlu, vinurile sunt:

  • a) vinuri liniştite, care cuprind toate produsele încadrate la codurile NC 2204 şi 2205, cu excepţia vinului spumos, aşa cum este definit la lit. b), şi care:
    • 1. au o concentraţie alcoolică mai mare de 1,2% în volum, dar care nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare; sau
    • 2. au o concentraţie alcoolică mai mare de 15% în volum, dar care nu depăşeşte 18% în volum, au fost obţinute fără nici o îmbogăţire, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.
  • b) vinuri spumoase, care cuprind toate produsele încadrate la codurile: NC 2204 10; 2204 21 10, 2204 29 10 şi 2205, şi care:
    • 1. sunt prezentate în sticle închise, cu un dop tip ciupercă, fixat cu ajutorul legăturilor sau care sunt sub presiune datorată dioxidului de carbon în soluţie egală sau mai mare de 3 bari; şi
    • 2. au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 1,2% în volum, dar care nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.

(2) Este exceptat de la plata accizelor vinul fabricat de persoana fizică şi consumat de către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie vândut.

Art. 171 - Bauturi fermentate, altele decat bere si vinuri

(1) În înţelesul prezentului titlu, băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, reprezintă:

  • a) alte băuturi fermentate liniştite care se încadrează la codurile NC 2204 şi 2205 şi care nu sunt prevăzute la art. 170, ca şi toate produsele încadrate la codurile NC 2206 00, cu excepţia altor băuturi fermentate spumoase, aşa cum sunt definite la lit. b), şi a produsului prevăzut la art. 169, având:
    • 1. o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 10% în volum; sau
    • 2. o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 10% în volum, dar nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.
  • b) alte băuturi fermentate spumoase care se încadrează la codurile: NC 2206 00 31; 2206 00 39; 2204 10; 2204 21 10; 2204 29 10 şi 2205, care nu intră sub incidenţa art. 170 şi care sunt prezentate în sticle închise cu un dop tip ciupercă, fixat cu ajutorul legăturilor sau care sunt sub presiune datorată dioxidului de carbon în soluţie egală sau mai mare de 3 bari, şi care:
    • 1. au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 13% în volum; sau
    • 2. au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 13% în volum, dar nu depăşeşte 15% în volum şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.

(2) Sunt exceptate de la plata accizelor băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, fabricate de persoana fizică şi consumate de către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie vândute.

Art. 172 - Produse intermediare

(1) În înţelesul prezentului titlu, produsele intermediare reprezintă toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 22% în volum, şi care se încadrează la codurile: NC 2204, 2205 şi 2206 00, dar care nu intră sub incidenţa art. 169 - 171.

(2) se consideră produse intermediare şi orice băutură fermentată liniştită prevăzută la art. 171 alin. (1) lit. a), care are o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 5,5% în volum şi care nu rezultă în întregime din fermentare, şi orice băutură fermentată spumoasă prevăzută la art. 171 alin. (1) lit. b), care are o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 8,5% în volum şi care nu rezultă în întregime din fermentare.

Art. 173 - Alcool etilic

(1) În înţelesul prezentului titlu, alcool etilic reprezintă:

a) toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum şi care sunt încadrate la codurile NC 2207 şi 2208, chiar atunci când aceste produse fac parte dintr-un produs încadrat la alt capitol al nomenclaturii combinate;

b) produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 22% şi care sunt cuprinse la codurile NC 2204, 2205 şi 2206 00;

c) ţuică şi rachiuri de fructe;

d) orice alt produs, în soluţie sau nu, care conţine băuturi spirtoase potabile.

(2) Sunt exceptate de la plata accizelor ţuica şi rachiurile de fructe fabricate de persoana fizică şi consumate de către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie vândute.

Norme Metodologice

4^2. (1) Ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale sunt exceptate de la plata accizelor în limita cantităţii de 300 de litri cu concentraţia alcoolică de 40% în volum pentru fiecare gospodărie individuală/an, indiferent de locul în care este realizată această producţie.

(2) În toate situaţiile cantitatea de ţuică şi rachiuri de fructe, care depăşeşte limita de producţie neaccizabilă prevăzută la alin. (1), este supusă accizelor legale în vigoare.

Art. 174 - Produse din tutun

(1) În înţelesul prezentului titlu, produse din tutun sunt:

  • a) ţigarete;
  • b) ţigări şi ţigări de foi;
  • c) tutun de fumat:
    • 1. tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete;
    • 2. alte tutunuri de fumat.

(2) Se consideră ţigarete:

  • a) rulourile de tutun destinate fumatului ca atare şi care nu sunt ţigări sau ţigări de foi, în sensul alin. (3);
  • b) rulourile de tutun care se pot introduce într-un tub de hârtie de ţigarete, prin simpla mânuire neindustrială;
  • c) rulourile de tutun care se pot înfăşura în hârtie de ţigarete, prin simpla mânuire neindustrială;
  • d) orice produs care conţine parţial alte substanţe decât tutunul, dar care respectă criteriile prevăzute la lit. a), b) sau c).

(3) Se consideră ţigări sau ţigări de foi, dacă se pot fuma ca atare, după cum urmează:

  • a) rulourile de tutun care conţin tutun natural;
  • b) rulourile de tutun care au un înveliş exterior din tutun natural;
  • c) rulourile de tutun care au o umplutură din amestec tăiat fin, înveliş exterior de culoarea normală a unei ţigări, care acoperă complet produsul, inclusiv filtrul, dar exclusiv muştiucul, dacă este cazul, şi un liant, cu condiţia ca:
    • 1. învelişul şi liantul să fie din tutun reconstituit;
    • 2. masa unitară a rolei de tutun, excluzând filtrul sau muştiucul, să nu fie sub 1,2 grame; şi
    • 3. învelişul să fie fixat în formă de spirală, cu un unghi ascuţit de minimum 30 grade faţă de axa longitudinală a ţigării.
  • d) rulourile de tutun, care au o umplutură din amestec tăiat fin, înveliş exterior de culoare normală a unei ţigări, din tutun reconstituit, care acoperă complet produsul, inclusiv filtrul, dar exclusiv muştiucul, dacă este cazul, cu condiţia ca:
    • 1. masa unitară a ruloului, excluzând filtrul şi muştiucul, să fie egală sau mai mare de 2,3 grame; şi
    • 2. circumferinţa ruloului de tutun de minimum o treime din lungimea ţigării să nu fie sub 34 mm.
  • e) orice produs care conţine parţial alte substanţe decât tutunul, dar care respectă criteriile de la lit. a), b), c) sau d) şi are învelişul din tutun natural, învelişul şi liantul din tutun reconstituit sau învelişul din tutun reconstituit.

(4) Se consideră tutun de fumat:

  • a) tutunul tăiat sau fărâmiţat într-un alt mod, răsucit sau presat în bucăţi, şi care poate fi fumat fără prelucrare industrială;
  • b) deşeurile de tutun prelucrate pentru vânzarea cu amănuntul, care nu sunt prevăzute la alin. (2) şi (3);
  • c) orice produs care conţine parţial alte substanţe decât tutunul, dacă produsul respectă criteriile de la lit. a) sau b).

(5) Se consideră tutun de fumat fin tăiat destinat rulării în ţigarete:

  • a) tutunul de fumat, aşa cum este definit la alin. (4), pentru care mai mult de 25% din greutate o reprezintă particulele de tutun ce au o lăţime sub 1 mm;
  • b) tutunul de fumat pentru care mai mult de 25% din greutate o reprezintă particulele de tutun ce au o lăţime mai mare de 1 mm, dacă tutunul de fumat este vândut sau destinat vânzării pentru rularea ţigaretelor.

(6) Se consideră alt tutun de fumat orice tutun de fumat care nu este tutun de fumat tăiat fin.

(7) Un rulou de tutun prevăzut la alin. (2) este considerat, pentru aplicarea accizei, ca două ţigarete - atunci când are o lungime, excluzând filtrul şi muştiucul, mai mare de 9 cm, fără să depăşească 18 cm; ca trei ţigarete - când are o lungime, excluzând filtrul şi muştiucul, mai mare de 18 cm, fără să depăşească 27 cm, şi aşa mai departe.

Art. 175 - Uleiuri minerale

(1) În înţelesul prezentului titlu, uleiuri minerale sunt:

  • a) produsele cu codul NC 2706 00 00;
  • b) produsele cu codurile: NC 2707 10; 2707 20; 2707 30; 2707 50; 2707 91 00; 2707 99 11; 2707 99 19;
  • c) produsele cu codul NC 2709 00;
  • d) produsele cu codul NC 2710;
  • e) produsele cu codul NC 2711, inclusiv metanul şi propanul, pure din punct de vedere chimic, dar fără gazul natural;
  • f) produsele cu codurile: NC 2712 10; 2712 20; 2712 90 (fără produsele de la 2712 90 11 şi 2712 90 19);
  • g) produsele cu codul NC 2715 00 00;
  • h) produsele cu codul NC 2901;
  • i) produsele cu codurile: NC 2902 11 00; 2902 19 80; 2902 20 00; 2902 30 00; 2902 41 00; 2902 42 00; 2902 43 00 şi 2902 44 00;
  • j) produsele cu codurile NC 3403 11 00 şi 3403 19;
  • k) produsele cu codul NC 3811;
  • l) produsele cu codul NC 3817 00.

(2) Uleiurile minerale pentru care se datorează accize sunt:

  • a) benzină cu plumb cu codurile: NC 2710 11 31; 2710 11 51 şi 2710 11 59;
  • b) benzină fără plumb cu codurile: NC 2710 11 41; 2710 11 45 şi 2710 11 49;
  • c) motorină cu codurile: NC 2710 19 41; 2710 19 45 şi 2710 19 49;
  • d) păcură cu codurile: NC 2710 19 61; 2710 19 63; 2710 19 65 şi 2710 19 69;
  • e) gazul petrolier lichefiat cu codurile: NC 2711 12 11 până la 2711 19 00;
  • f) gazul metan cu codul NC 2711 29 00;
  • g) petrol lampant cu codurile NC 2710 19 21 şi 2710 19 25;
  • h) benzen, toluen, xileni şi alte amestecuri de hidrocarburi aromatice cu codurile: NC 2707 10; 2707 20; 2707 30 şi 2707 50.

(3) Uleiurile minerale, altele decât cele de la alin. (2), sunt supuse unei accize dacă sunt destinate a fi utilizate, puse în vânzare sau utilizate drept combustibil sau carburant. Nivelul accizei va fi fixat în funcţie de destinaţie, la nivelul aplicabil combustibilului pentru încălzit sau carburantului echivalent.

Norme Metodologice

5. (1) Pentru uleiurile minerale, altele decât cele de la art. 175 alin. (2) din Codul fiscal, destinate a fi utilizate, puse în vânzare sau utilizate drept combustibil, se datorează bugetului de stat o acciză la nivelul accizei datorate pentru motorină.

(2) Pentru orice ulei mineral din grupa gazului petrolier lichefiat, destinat a fi utilizat, pus în vânzare sau utilizat drept combustibil, se datorează bugetului de stat o acciză la nivelul accizei datorate pentru gazul petrolier lichefiat.

(4) Pe lângă produsele accizabile prevăzute la alin. (1), orice produs destinat a fi utilizat, pus în vânzare sau utilizat drept carburant sau ca aditiv ori pentru a creşte volumul final al carburanţilor este impozitat drept carburant. Nivelul accizei va fi cel prevăzut pentru benzină cu plumb.

(5) Orice hidrocarbură, cu excepţia cărbunelui, lignitului, turbei sau a oricărei alte hidrocarburi solide similare sau a gazului natural, destinată a fi utilizată, pusă în vânzare sau utilizată pentru încălzire, este accizată cu acciza aplicabilă uleiului mineral echivalent.

(6) Consumul de uleiuri minerale în incinta unui loc de producţie de uleiuri minerale nu este considerat fapt generator de accize atunci când se efectuează în scopuri de producţie. Când acest consum se efectuează în alte scopuri decât cel de producţie şi, în special, pentru propulsia vehiculelor, se consideră ca un fapt generator de accize.

Sectiunea 3 - Nivelul accizelor

Art. 176 - Nivelul accizelor

Nivelul accizelor pentru următoarele produse este:

Nr. crt.

Denumirea produsului sau a grupei de produse

U.M.

Acciza*

(echivalent euro/UM)

0

1

2

3

1.

Bere, din care:

1.1. Bere produsă de producătorii independenţi cu o capacitate de producţie anuală ce nu depăşeşte 200 mii hl

hl/1 grad Plato1)

0,60

0,38

2.

Vinuri

2.1.      Vinuri liniştite

2.2.      Vinuri spumoase

hl de produs

0,00

30,00

3.

Băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri

3.1.      liniştite

3.2.      spumoase

hl de produs

0,00

30,00

4.

Produse intermediare

hl de produs

45,00

5.

Alcool etilic

hl alcool pur2)

280,00

Produse din tutun

6.

Ţigarete

1.000 ţigarete

5,73 + 31%

7.

Ţigări şi ţigări de foi

1.000 bucăţi

9, 00

8.

Tutun destinat fumatului

din care:

kg

17,00

 8.1

Tutun destinat rulării în ţigarete

kg

17, 00

Uleiuri minerale

9.

Benzine cu plumb

tona

1000 litri

414,00

319,00

10.

Benzine fără plumb

tona

1000 litri

353,00

272,00

11.

Motorine

tona

1000 litri

245,00

207,00

12.

Păcură

tona

0,00

13.

Gaze petroliere lichefiate, din care:

tona

100, 00

13.1. Utilizate în consum casnic3)

tona

0,00

14.

Gaz metan

tona

0,00

15.

Petrol lampant (inclusiv kerosen)4)

tona

414, 00

16.

Benzen, toluen, xileni şi alte amestecuri de hidrocarburi aromatice

tona

414,

Nivelul accizelor pentru următoarele produse este:

Nr. crt.

Denumirea produsului sau a grupei de produse

U.M.

Acciza*

(echivalent euro/UM)

0

1

2

3

1.

Bere, din care:

1.1. Bere produsă de producătorii independenţi cu o capacitate de producţie anuală ce nu depăşeşte 200 mii hl

hl/1 grad Plato1)

0,74

0,43

2.

Vinuri

2.1.      Vinuri liniştite

2.2.      Vinuri spumoase

hl de produs

0,00

34,05

3.

Băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri

3.1.      liniştite

3.2.      spumoase

hl de produs

0,00

34,05

4.

Produse intermediare

hl de produs

51,08

5.

Alcool etilic

hl alcool pur2)

465,35

Produse din tutun

6.

Ţigarete

1.000 ţigarete

9,10 + 30%

7.

Ţigări şi ţigări de foi

1.000 bucăţi

22,13

8.

Tutun destinat fumatului

din care:

kg

29,51

 8.1

Tutun destinat rulării în ţigarete

kg

29,51

Uleiuri minerale

9.

Benzine cu plumb

tona

1000 litri

480,00

369,60

10.

Benzine fără plumb

tona

1000 litri

425,06

327,29

11.

Motorine

tona

1000 litri

307,59

259,91

12.

Păcură

1000kg

6,81

13.

Gaze petroliere lichefiate, din care:

1000kg

100, 00

13.1. Utilizate drept carburant

128,26

13.2 Utilizate pentru incalzire

113,50

13.3 Utilizate in consum casnic3)

0,00

14.

Gaz natural utilizat drept carburant (codurile NC 2711 11 00 si 2711 21 00)

gigajoule

1,59

15.

Petrol lampant (inclusiv kerosen)4) din care:

15.1 Utilizat drept carburant

tona

1000 litri

469, 89

375,91

15.2 Utilizat pentru incalzire

tona

1000 litri

469,89

375,91

16.

Benzen, toluen, xileni şi alte amestecuri de hidrocarburi aromatice

tona

469,89

Electricitate (codul NC 2716)

17.

Electricitate utilizata in scop comercial

MWh0,14
 
Electricitate utilizata in scop necomercial

MWh0,30 

Art. 177 - Calculul accizei pentru tigarete
(1) Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem, dar nu mai puţin de 11,00 euro/1.000 de ţigarete, care reprezintă acciza minimă. Când suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem este mai mică decât acciza minimă, se plăteşte acciza minimă.
(1) Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem, dar nu mai puţin de 19,92 euro/1.000 ţigarete, care reprezintă acciza minimă. Când suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem este mai mică decât acciza minimă, se plăteşte acciza minimă.
(1^1) La propunerea Ministerului Finanţelor Publice, Guvernul poate modifica acciza minimă în funcţie de evoluţia accizei aferente ţigaretelor din categoria de preţ cea mai vândută, astfel încât nivelul accizei minime să reprezinte 90% din acciza aferentă ţigaretelor din categoria de preţ cea mai vândută.

(2) Acciza specifică se calculează în echivalent euro pe 1.000 de ţigarete.

(3) Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal stabilit, asupra preţului maxim de vânzare cu amănuntul.

(4) Preţul maxim de vânzare cu amănuntul este preţul la care produsul este vândut altor persoane decât comercianţi şi care include toate taxele şi impozitele.

(5) Preţul maxim de vânzare cu amănuntul pentru orice marcă de ţigarete se stabileşte de către persoana care produce ţigaretele în România sau care importă ţigaretele şi este adus la cunoştinţă publică în conformitate cu cerinţele prevăzute de norme.

Norme Metodologice

6. (1) Preţurile maxime de vânzare cu amănuntul pentru ţigarete se stabilesc de către antrepozitarul autorizat pentru producţie sau de către importatorul de astfel de produse şi se notifică la autoritatea fiscală centrală. În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin autoritate fiscală centrală se înţelege Ministerul Finanţelor Publice.

(2) Înregistrarea de către autoritatea fiscală centrală a preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul se face pe baza declaraţiei scrise a antrepozitarului autorizat pentru producţie sau a importatorului, modelul-tip al acesteia fiind prezentat în anexa nr. 3.

(3) Declaraţia se va întocmi în două exemplare, din care un exemplar va rămâne la autoritatea fiscală centrală, iar al doilea exemplar, cu numărul de înregistrare atribuit de către aceasta, va rămâne la persoana care a întocmit-o.

(4) Declaraţia, care va cuprinde în mod expres data de la care se vor practica preţurile maxime, va fi depusă la autoritatea fiscală centrală cu minimum două zile înainte de data practicării acestor preţuri.

(5) Cu minimum 24 de ore înainte de data efectivă a intrării în vigoare, lista cuprinzând preţurile maxime de vânzare cu amănuntul, cu numărul de înregistrare atribuit de autoritatea fiscală centrală, va fi publicată, prin grija antrepozitarului autorizat pentru producţie sau a importatorului, în două cotidiene de mare tiraj.

(6) Ori de câte ori se intenţionează modificări ale preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul, antrepozitarul autorizat pentru producţie sau importatorul are obligaţia să redeclare preţurile pentru toate sortimentele de ţigarete, indiferent dacă modificarea intervine la unul sau la mai multe sortimente. Redeclararea se face pe baza aceluiaşi model de declaraţie prevăzut la alin. (2) şi cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (4) şi (5).

(7) După primirea declaraţiilor privind preţurile maxime de vânzare cu amănuntul, autoritatea fiscală centrală va transmite copii de pe acestea autorităţii fiscale teritoriale, direcţiilor cu atribuţii de control din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.

(8) Antrepozitarul autorizat pentru producţie de ţigarete sau importatorul autorizat de astfel de produse, care renunţă la producţia sau importul unui anumit sortiment de ţigarete, are obligaţia de a comunica acest fapt autorităţii fiscale centrale şi de a înscrie în continuare, pe o perioadă de 3 luni, preţurile aferente acestor sortimente, în declaraţia preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul.

(6) Este interzisă vânzarea, de către orice persoană, a ţigaretelor pentru care nu s-au stabilit şi declarat preţuri maxime de vânzare cu amănuntul.

(7) Este interzisă vânzarea de ţigarete, de către orice persoană, la un preţ ce depăşeşte preţul maxim de vânzare cu amănuntul, declarat.

(1) Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem, dar nu mai puţin de 19,92 euro/1.000 ţigarete, care reprezintă acciza minimă. Când suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem este mai mică decât acciza minimă, se plăteşte acciza minimă.

(1^1)La propunerea Ministerului Finanţelor Publice, Guvernul poate modifica acciza minimă în funcţie de evoluţia accizei aferente ţigaretelor din categoria de preţ cea mai vândută, astfel încât nivelul accizei minime să reprezinte 90% din acciza aferentă ţigaretelor din categoria de preţ cea mai vândută.

(2) Acciza specifică se calculează în echivalent euro pe 1.000 de ţigarete.

(3) Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal stabilit, asupra preţului maxim de vânzare cu amănuntul.

(4) Preţul maxim de vânzare cu amănuntul este preţul la care produsul este vândut altor persoane decât comercianţi şi care include toate taxele şi impozitele.

(5) Preţul maxim de vânzare cu amănuntul pentru orice marcă de ţigarete se stabileşte de către persoana care produce ţigaretele în România sau care importă ţigaretele şi este adus la cunoştinţă publică în conformitate cu cerinţele prevăzute de norme.

Norme Metodologice

6. (1) Preţurile maxime de vânzare cu amănuntul pentru ţigarete se stabilesc de către antrepozitarul autorizat pentru producţie sau de către importatorul de astfel de produse şi se notifică la autoritatea fiscală centrală. În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin autoritate fiscală centrală se înţelege Ministerul Finanţelor Publice.

(2) Înregistrarea de către autoritatea fiscală centrală a preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul se face pe baza declaraţiei scrise a antrepozitarului autorizat pentru producţie sau a importatorului, modelul-tip al acesteia fiind prezentat în anexa nr. 3.

(3) Declaraţia se va întocmi în două exemplare, din care un exemplar va rămâne la autoritatea fiscală centrală, iar al doilea exemplar, cu numărul de înregistrare atribuit de către aceasta, va rămâne la persoana care a întocmit-o.

(4) Declaraţia, care va cuprinde în mod expres data de la care se vor practica preţurile maxime, va fi depusă la autoritatea fiscală centrală cu minimum două zile înainte de data practicării acestor preţuri.

(5) Cu minimum 24 de ore înainte de data efectivă a intrării în vigoare, lista cuprinzând preţurile maxime de vânzare cu amănuntul, cu numărul de înregistrare atribuit de autoritatea fiscală centrală, va fi publicată, prin grija antrepozitarului autorizat pentru producţie sau a importatorului, în două cotidiene de mare tiraj.

(6) Ori de câte ori se intenţionează modificări ale preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul, antrepozitarul autorizat pentru producţie sau importatorul are obligaţia să redeclare preţurile pentru toate sortimentele de ţigarete, indiferent dacă modificarea intervine la unul sau la mai multe sortimente. Redeclararea se face pe baza aceluiaşi model de declaraţie prevăzut la alin. (2) şi cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (4) şi (5).

(7) După primirea declaraţiilor privind preţurile maxime de vânzare cu amănuntul, autoritatea fiscală centrală va transmite copii de pe acestea autorităţii fiscale teritoriale, direcţiilor cu atribuţii de control din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.

(8) Antrepozitarul autorizat pentru producţie de ţigarete sau importatorul autorizat de astfel de produse, care renunţă la producţia sau importul unui anumit sortiment de ţigarete, are obligaţia de a comunica acest fapt autorităţii fiscale centrale şi de a înscrie în continuare, pe o perioadă de 3 luni, preţurile aferente acestor sortimente, în declaraţia preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul.

(6) Este interzisă vânzarea, de către orice persoană, a ţigaretelor pentru care nu s-au stabilit şi declarat preţuri maxime de vânzare cu amănuntul.

(7) Este interzisă vânzarea de ţigarete, de către orice persoană, la un preţ ce depăşeşte preţul maxim de vânzare cu amănuntul, declarat.

Sectiunea 4 - Regimul de antrepozitare

Art. 178 - Reguli generale

(1) Producţia şi/sau depozitarea produselor accizabile, acolo unde acciza nu a fost plătită, poate avea loc numai într-un antrepozit fiscal.

(2) Un antrepozit fiscal poate fi folosit numai pentru producerea şi/sau depozitarea de produse accizabile.

(3) Produsele accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, nu pot fi depozitate în antrepozite fiscale de depozitare.

(4) Antrepozitul fiscal nu poate fi folosit pentru vânzarea cu amănuntul a produselor accizabile.

(5) Deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se poate face dovada plăţii accizelor, atrage plata acestora.

(6) Fac excepţie de la prevederile alin. (4) antrepozitele fiscale care livrează uleiuri minerale către avioane şi nave sau furnizează produse accizabile din magazinele duty-free.

(7) Fac excepţie de la prevederile alin. (3) băuturile alcoolice supuse sistemului de marcare.

Norme Metodologice

7. (1) Se pot autoriza ca antrepozite fiscale de depozitare a băuturilor alcoolice supuse sistemului de marcare numai locurile în care se depozitează strict produsele aparţinând antrepozitarului autorizat pentru producţia de astfel de produse.

(2) Antrepozitele fiscale pentru uleiurile minerale pot livra în regim de scutire directă către persoane fizice uleiuri minerale utilizate drept combustibil pentru încălzit, în baza autorizaţiei de utilizator final, precum şi gaze petroliere lichefiate distribuite în butelii tip aragaz pentru consum casnic.

(3) Magazinele autorizate potrivit legii să comercializeze produse în regim duty-free sunt asimilate cu antrepozitele fiscale. Aceste magazine primesc produse accizabile în regim suspensiv în baza autorizaţiilor de duty-free şi pentru aceste produse nu se datorează accize.

Art. 179 - Cererea de autorizare ca antrepozit fiscal

(1) Un antrepozit fiscal poate funcţiona numai pe baza autorizaţiei valabile emise de autoritatea fiscală competentă.

(2) În vederea obţinerii autorizaţiei pentru ca un loc să funcţioneze ca antrepozit fiscal, persoana care intenţionează să fie antrepozitar autorizat pentru acel loc trebuie să depună o cerere la autoritatea fiscală competentă în modul şi sub forma prevăzute în norme.

(3) Cererea trebuie să conţină informaţii şi să fie însoţită de documente cu privire la:

  • a) amplasarea şi natura locului;
  • b) tipurile şi cantitatea de produse accizabile estimate a fi produse şi/sau depozitate în decursul unui an;
  • c) identitatea şi alte informaţii cu privire la persoana care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat;
  • d) capacitatea persoanei care urmează a fi antrepozitar autorizat de a satisface cerinţele prevăzute la art. 183.

(4) Persoana care intenţionează să fie antrepozitar autorizat va prezenta, de asemenea, o copie a contractului de administrare sau a actelor de proprietate ale sediului unde locul este amplasat. În plus, atunci când solicitantul nu este proprietarul locului, cererea trebuie să fie însoţită de o declaraţie din partea proprietarului, prin care se confirmă permisiunea de acces pentru personalul cu atribuţii de control.

(5) Persoana care îşi manifestă în mod expres intenţia de a fi antrepozitar autorizat pentru mai multe antrepozite fiscale poate depune la autoritatea fiscală competentă o singură cerere. Cererea va fi însoţită de documentele prevăzute de prezentul titlu, aferente fiecărei locaţii.

Norme Metodologice

8. (1) Un antrepozit fiscal poate funcţiona doar în baza unei autorizaţii emise de autoritatea fiscală centrală, prin comisia instituită în acest scop prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(2) Pentru a obţine o autorizaţie de antrepozit fiscal, antrepozitarul autorizat propus trebuie să depună o cerere la autoritatea fiscală teritorială.

(3) Cererea trebuie să conţină informaţiile şi să fie însoţită de documentele specificate în modelul prevăzut în anexa nr. 4.

(4) În cazul producţiei de uleiuri minerale, antrepozitarul autorizat propus trebuie să depună documentaţia conform prevederilor prezentelor norme metodologice, după ce a fost avizată de Ministerul Economiei şi Comerţului din punct de vedere tehnic şi după ce lista cuprinzând semifabricatele şi produsele finite din nomenclatorul de fabricaţie, domeniul de utilizare şi acciza propusă pentru fiecare produs a fost verificată şi avizată de Autoritatea Naţională a Vămilor din punct de vedere al încadrării pe poziţii tarifare.

(4^1) Prevederile alin. (4) vor fi aplicate oricărui nou produs intrat în nomenclatorul de fabricaţie.

(5) Autoritatea fiscală teritorială verifică realitatea şi exactitatea informaţiilor şi a documentelor depuse de antrepozitarul autorizat propus. Se au în vedere în special îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 180 din Codul fiscal, precum şi capacitatea antrepozitarului autorizat propus de a îndeplini condiţiile prevăzute la art. 183 lit. b), c) şi d) din Codul fiscal.

(6) Antrepozitarul autorizat propus este obligat ca pe durata acţiunii de verificare să asigure condiţiile necesare bunei desfăşurări a acesteia.

(7) În acţiunea de verificare autoritatea fiscală poate solicita sprijinul organelor cu atribuţii de control şi, după caz, al Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru furnizarea unor elemente de preinvestigare în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de autorizare a fiecărui solicitant.

(8) În termen de 30 de zile de la depunerea cererilor, documentaţiile vor fi înaintate autorităţii fiscale centrale, însoţite de un referat care să cuprindă punctul de vedere asupra oportunităţii emiterii autorizaţiei de antrepozitar autorizat şi, după caz, aspectele sesizate privind neconcordanţa cu datele şi informaţiile prezentate de antrepozitarul autorizat propus. Aceste referate vor purta semnătura şi ştampila autorităţii fiscale teritoriale.

(9) Autoritatea fiscală centrală poate să solicite antrepozitarului autorizat propus orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare, cu privire la:

  • a) amplasarea şi natura antrepozitului fiscal propus;
  • b) tipurile şi cantităţile de produse accizabile ce urmează a fi produse şi/sau depozitate în antrepozitul fiscal propus;
  • c) identitatea antrepozitarului autorizat propus;
  • d) capacitatea antrepozitarului autorizat propus de a asigura garanţia financiară.
Art. 180 - Conditii de autorizare

Autoritatea fiscală competentă eliberează autorizaţia de antrepozit fiscal pentru un loc, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) locul urmează a fi folosit pentru producerea, îmbutelierea, ambalarea, primirea, deţinerea, depozitarea şi/sau expedierea produselor accizabile. În cazul unui loc ce va fi autorizat numai ca antrepozit fiscal de depozitare, cantitatea de produse accizabile depozitată trebuie să fie mai mare decât cantitatea pentru care suma accizelor potenţiale este de 5.000 euro. Pentru băuturile alcoolice supuse marcării, această limită este de 50.000 euro. Conform prevederilor din norme, cantităţile pot fi diferenţiate în funcţie de grupa de produse depozitată;

Norme Metodologice

9. (1) Un loc poate fi autorizat ca antrepozit fiscal de depozitare atunci când cantităţile minime lunare de produse accizabile ce urmează a fi depozitate în acest loc depăşesc limitele prevăzute mai jos:

- bere - 75.000 litri;

- vinuri - 12.000 litri;

- băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri - 12.000 litri;

- băuturi alcoolice din grupa alcoolului etilic - 18.000 litri alcool pur;

- produse intermediare - 100.000 litri. 

(2) În cazul unui antrepozitar autorizat de depozitare, atunci când pe durata unei perioade continue de 6 luni cantitatea de produse accizabile depozitată în antrepozitul fiscal este mai mică decât cantitatea prevăzută la alin. (1), autorizaţia se revocă. Revocarea autorizaţiei se face de către autoritatea fiscală centrală.

b)locul este amplasat, construit şi echipat astfel încât să se prevină scoaterea produselor accizabile din acest loc fără plata accizelor. Locul trebuie să fie strict delimitat - acces propriu, împrejmuire -, iar activitatea ce se desfăşoară în acest loc să fie independentă de alte activităţi desfăşurate de societatea care solicită autorizarea ca antrepozit fiscal. Locul trebuie să beneficieze de contorizarea individuală a utilităţilor necesare desfăşurării activităţii. Locurile destinate producţiei de alcool etilic, de distilate şi de băuturi alcoolice trebuie să fie dotate cu mijloace de măsurare legale pentru determinarea cantităţii şi concentraţiei alcoolice, avizate de Biroul Român de Metrologie Legală. Locurile destinate producţiei de alcool etilic şi distilate, ca materie primă, trebuie să fie dotate cu un sistem de supraveghere prin camere video a punctelor unde sunt amplasate contoarele şi rezervoarele de alcool şi distilate, precum şi a căilor de acces în antrepozitul fiscal. Locurile destinate producţiei de uleiuri minerale trebuie să fie dotate cu mijloace de măsurare a debitului volumic sau masic.

Norme Metodologice

9^1. Stocarea imaginilor culese prin intermediul camerelor video se face pe casete video sau în memoria sistemului, durata de stocare a imaginilor înregistrate fiind de minimum 10 zile.

c) locul nu va fi folosit pentru vânzarea cu amănuntul a produselor accizabile;

d) în cazul unei persoane fizice care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat, aceasta să nu fi fost condamnată în mod definitiv pentru evaziune fiscală, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, în România sau în oricare din statele străine în care aceasta a avut domiciliul/rezidenţa în ultimii 5 ani;

e) în cazul unei persoane juridice care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat, administratorii acestor persoane juridice să nu fi fost condamnaţi în mod definitiv pentru evaziune fiscală, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, în România sau în oricare din statele străine în care aceasta a avut domiciliul/rezidenţa în ultimii 5 ani;

f) persoana care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat trebuie să dovedească că poate îndeplini cerinţele prevăzute la art. 183.

Art. 181 - Autorizarea ca antrepozit fiscal

(1) Autoritatea fiscală competentă va notifica în scris autorizarea ca antrepozit fiscal, în termen de 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete de autorizare.

Norme Metodologice

10. (1) Comisia instituită la nivelul Ministerului Finanţelor Publice emite decizii de aprobare sau de respingere a cererii antrepozitarului autorizat propus, după analizarea documentaţiilor complete depuse de solicitant.

(2) La lucrările comisiei va fi invitat, după caz, câte un reprezentant din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor, a Ministerului Economiei şi Comerţului şi a Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, precum şi câte un reprezentant al patronatelor producătorilor de produse accizabile sau al depozitarilor de astfel de produse, legal înfiinţate.

(3) Autorizaţia pentru un antrepozit fiscal are ca dată de emitere data de 1 a lunii următoare celei în care a fost aprobată de către comisie cererea de autorizare.

(2) Autorizaţia va conţine următoarele:

  • a) elementele de identificare ale antrepozitarului autorizat;
  • b) descrierea şi amplasarea locului antrepozitului fiscal;
  • c) tipul produselor accizabile şi natura activităţii;
  • d) capacitatea maximă de depozitare, în cazul antrepozitelor fiscale utilizate numai pentru operaţiuni de depozitare;
  • e) nivelul garanţiei;
  • f) perioada de valabilitate a autorizaţiei;
  • g) orice alte informaţii relevante pentru autorizare.

(3) În cazul antrepozitelor fiscale autorizate pentru depozitare, capacitatea maximă de depozitare a antrepozitului fiscal propus va fi determinată de comun acord cu autoritatea fiscală competentă. O dată determinată, aceasta nu va putea fi depăşită, în condiţiile autorizării existente. Dacă această capacitate de depozitare depăşeşte maximul stabilit în autorizaţie, va fi necesar ca, în termen de 15 zile de la modificarea capacităţii de depozitare iniţiale, să se solicite o aprobare pentru circumstanţele schimbate.

(4) Autorizaţiile pot fi modificate de către autoritatea fiscală competentă.

(5) Înainte de a fi modificată autorizaţia, autoritatea fiscală competentă trebuie să-l informeze pe antrepozitarul autorizat asupra modificării propuse şi a motivelor acesteia.

(6) Antrepozitarul autorizat poate solicita autorităţii fiscale competente modificarea autorizaţiei.

Art. 182 - Respingerea cererii de autorizare

(1) Respingerea cererii de autorizare va fi comunicată în scris, o dată cu motivele luării acestei decizii.

(2) În cazul în care autoritatea fiscală competentă a respins cererea de autorizare a unui loc ca antrepozit fiscal, persoana care a depus cererea poate contesta această decizie, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

Art. 183 - Obligatiile antrepozitarului autorizat

Orice antrepozitar autorizat are obligaţia de a îndeplini următoarele cerinţe:

a) să depună la autoritatea fiscală competentă, dacă se consideră necesar, o garanţie, în cazul producţiei, transformării şi deţinerii de produse accizabile, precum şi o garanţie obligatorie pentru circulaţia acestor produse, în condiţiile stabilite prin norme;

Norme Metodologice

11. (1) Garanţia pentru circulaţia produselor accizabile se constituie numai pentru produsele aflate în regim suspensiv, care se deplasează în cazurile reglementate la art. 187 şi 191 din Codul fiscal.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), nu se constituie garanţie pentru circulaţia produselor accizabile care circulă în regim suspensiv de la un antrepozit fiscal la alt antrepozit fiscal ale aceluiaşi antrepozitar autorizat.

b) să instaleze şi să menţină încuietori, sigilii, instrumente de măsură sau alte instrumente similare adecvate, necesare asigurării securităţii produselor accizabile amplasate în antrepozitul fiscal. Antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de produse din grupa alcoolului etilic sunt obligaţi să deţină certificate de calibrare, eliberate de un laborator de metrologie agreat de Biroul Român de Metrologie Legală, pentru toate rezervoarele şi recipientele în care se depozitează materiile prime şi produsele alcoolice rezultate din prelucrarea acestora.

c) să ţină evidenţe exacte şi actualizate cu privire la materiile prime, lucrările în derulare şi produsele accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale şi expediate din antrepozitele fiscale, şi să prezinte evidenţele corespunzătoare, la cererea autorităţilor fiscale;

d) să ţină un sistem corespunzător de evidenţă a stocurilor din antrepozitul fiscal, inclusiv un sistem de administrare, contabil şi de securitate;

e) să asigure accesul autorităţilor fiscale competente în orice zonă a antrepozitului fiscal, în orice moment în care antrepozitul fiscal este în exploatare şi în orice moment în care antrepozitul fiscal este deschis pentru primirea sau expedierea produselor;

f) să prezinte produsele accizabile pentru a fi inspectate de autorităţile fiscale competente, la cererea acestora;

g) să asigure, în mod gratuit, un birou în incinta antrepozitului fiscal, la cererea autorităţilor fiscale competente;

h) să cerceteze şi să raporteze către autorităţile fiscale competente orice pierdere, lipsă sau neregularitate cu privire la produsele accizabile;

i) să înştiinţeze autorităţile fiscale competente cu privire la orice extindere sau modificare propusă a structurii antrepozitului fiscal, precum şi a modului de operare în acesta, care poate afecta cuantumul garanţiei constituite potrivit lit. a);

i^1) să înştiinţeze autoritatea fiscală competentă despre orice modificare adusă datelor iniţiale în baza cărora a fost emisă autorizaţia de antrepozit fiscal, în termen de 15 zile de la data înregistrării modificării;

i^2)pentru producţia de alcool, distilate şi băuturi alcoolice distilate să depună la autoritatea fiscală competentă certificatul ISO 9001, în condiţiile stabilite prin norme.

Norme Metodologice

11^1. Toate antrepozitele fiscale de alcool, distilate şi băuturi alcoolice distilate sunt obligate să depună la autoritatea fiscală centrală certificatul ISO 9001, în termen de 12 luni de la data obţinerii autorizaţiei.

j) să se conformeze cu alte cerinţe impuse prin norme.

Norme Metodologice

12. (1) Antrepozitarii autorizaţi trebuie să deţină un sistem computerizat de evidenţă a produselor aflate în antrepozite, a celor intrate sau ieşite, a celor pierdute prin deteriorare, spargere, furt, precum şi a accizelor aferente acestor categorii de produse. În cazul antrepozitelor fiscale de producţie pentru alcool etilic, sistemul trebuie să asigure şi evidenţa materiilor prime introduse în fabricaţie, precum şi a semifabricatelor aflate pe linia de fabricaţie.

(2) În cazul antrepozitelor fiscale de producţie de alcool etilic ca materie primă şi al celor de producţie de băuturi alcoolice obţinute exclusiv din prelucrarea acestui alcool, antrepozitarii autorizaţi trebuie să deţină în proprietate clădirile şi să deţină sau să aibă drept de folosinţă a terenului. Documentele care atestă deţinerea în proprietate a clădirilor, precum şi deţinerea în proprietate sau în folosinţă a terenurilor sunt:

a) pentru clădiri, extrasul de carte funciară însoţit de copia titlului de proprietate sau, după caz, a procesului-verbal de punere în funcţiune, atunci când acestea au fost construite în regie proprie;

b) pentru terenuri, extrasul de carte funciară însoţit de copia titlului de proprietate sau a actului care atestă dreptul de folosinţă sub orice formă legală.

(3) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) şi (2) unităţile de cercetare-dezvoltare organizate potrivit reglementărilor Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu modificările ulterioare.

(4) De asemenea, în cazul antrepozitelor fiscale de producţie pentru alcool etilic, antrepozitarii autorizaţi trebuie să deţină în proprietate instalaţiile şi echipamentele necesare desfăşurării activităţii, inclusiv mijloace de măsurare - contoare - avizate de Biroul Român de Metrologie Legală, necesare pentru determinarea cantităţii de alcool, precum şi mijloace de măsurare legală pentru determinarea concentraţiei alcoolice pentru fiecare produs, după caz.

(5) Cazanele deţinute de gospodăriile individuale care produc ţuică şi rachiuri din fructe, în cazul producţiei destinate vânzării, trebuie să fie litrate şi dotate cu vase litrate de organele abilitate de Biroul Român de Metrologie Legală, precum şi cu mijloace de măsurare legală a concentraţiei alcoolice a produselor obţinute.

(6) Orice antrepozitar autorizat are obligaţia deţinerii autorizaţiei de mediu.
Art. 184 - Regimul de transfer al autorizatiei

(1) Autorizaţiile sunt emise numai pentru antrepozitarii autorizaţi numiţi şi nu sunt transferabile.

(2) Atunci când are loc vânzarea locului sau a afacerii, autorizaţia nu va fi transferată în mod automat noului proprietar. Noul posibil antrepozitar autorizat trebuie să depună o cerere de autorizare.

(3) În înţelesul prezentului titlu, prin vânzarea afacerii se înţelege schimbarea acţionarilor/asociaţilor majoritari ai persoanei juridice autorizate ca antrepozitar, indiferent de modul de organizare şi de forma de proprietate a acestuia.

Art. 185 - Revocarea si anularea autorizatiei

(1) Autoritatea fiscală competentă revocă autorizaţia pentru un antrepozit fiscal, în următoarele situaţii:

  • a) în cazul unui antrepozitar autorizat, persoană fizică, dacă:
    • 1. persoana a decedat;
    • 2. persoana a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în România sau într-un stat străin, pentru evaziune fiscală sau orice altă faptă penală prevăzută la art. 180 lit. d); sau
    • 3. activitatea desfăşurată este în situaţie de faliment sau lichidare.
  • b) în cazul unui antrepozitar autorizat, care este persoană juridică, dacă:
    • 1. în legătură cu persoana juridică a fost iniţiată o procedură de faliment sau de lichidare; sau
    • 2. oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în România sau într-un stat străin, pentru evaziune fiscală sau orice altă faptă penală prevăzută la art. 180 lit. e);
  • c) pe durata unei perioade continue de minimum 6 luni, cantitatea de produse accizabile depozitată în antrepozitul fiscal este mai mică decât cantitatea prevăzută în norme, conform art. 180 lit. a).
(2)Autoritatea fiscală competentă anulează autorizaţia pentru un antrepozit fiscal, atunci când i-au fost oferite informaţii inexacte sau incomplete în legătură cu autorizarea antrepozitului fiscal, precum şi în cazul în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul produselor accizabile.

(3) Autoritatea fiscală competentă revocă sau anulează autorizaţia pentru un antrepozit fiscal, dacă antrepozitarul autorizat nu respectă oricare dintre cerinţele prevăzute la art. 183 sau la secţiunea a 6-a din prezentul capitol.

(3^1) La propunerea organelor de control, autoritatea fiscală competentă suspendă autorizaţia pentru un antrepozit fiscal astfel:

  • a) pe o perioadă de 1 - 6 luni, în cazul în care s-a constatat săvârşirea uneia dintre faptele contravenţionale ce atrag suspendarea autorizaţiei;
  • b) până la soluţionarea definitivă a cauzei penale în cazul în care a fost făcută o sesizare penală referitoare la faptele incriminate ca infracţiuni la regimul produselor accizabile. 

(4) Dacă autoritatea fiscală competentă hotărăşte suspendarea, revocarea sau anularea autorizaţiei de antrepozit fiscal, aceasta va trimite către antrepozitarul deţinător al autorizaţiei o notificare cu privire la această decizie.

(5) Antrepozitarul autorizat nemulţumit poate contesta decizia de suspendare, revocare sau anulare a autorizaţiei pentru un antrepozit fiscal, potrivit legislaţiei în vigoare.

(5^1) Decizia de suspendare, revocare sau anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal îşi produce efecte de la data comunicării.

(5^2) În situaţia în care antrepozitarul autorizat contestă decizia de suspendare, revocare sau anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, efectul deciziei se suspendă.

(6) Antrepozitarul autorizat poate renunţa la autorizaţia pentru un antrepozit fiscal, prin depunerea la autoritatea fiscală competentă a unei înştiinţări în scris, cu minimum 60 de zile înaintea datei când renunţarea produce efecte.

(7) În cazul anulării autorizaţiei, cererea pentru o nouă autorizaţie poate fi depusă numai după o perioadă de cel puţin 5 ani de la data anulării.

(7^1) În cazul revocării autorizaţiei, cererea pentru o nouă autorizaţie poate fi depusă numai după o perioadă de cel puţin 6 luni de la data revocării.
(8)Antrepozitarii autorizaţi, cărora le-a fost suspendată, revocată sau anulată autorizaţia şi care deţin stocuri de produse accizabile la data suspendării, revocării ori anulării autorizaţiei, pot valorifica produsele înregistrate în stoc - materii prime, semifabricate, produse finite - numai cu acordul autorităţii fiscale competente, în condiţiile prevăzute de norme.

Norme Metodologice

12^1. (1) În toate situaţiile, cu excepţia celei prevăzute la art. 244 din Codul fiscal, măsura suspendării, revocării sau anulării autorizaţiilor se va dispune de către comisia instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale, în baza actelor de control emise de organele de specialitate, prin care s-au constatat încălcări ale prevederilor legale.

(2) Actele de control vor fi înaintate, în termen de două zile lucrătoare de la finalizare, comisiei instituite în cadrul autorităţii fiscale centrale, care va analiza propunerea organului de control şi va dispune în consecinţă.

(3) Decizia comisiei instituite în cadrul autorităţii fiscale centrale va fi comunicată antrepozitarului autorizat sancţionat şi organului fiscal teritorial.

(4) În situaţia suspendării autorizaţiei, aceasta atrage suspendarea activităţii şi, după caz, aplicarea sigiliilor pe instalaţiile de producţie, operaţiune care va fi efectuată de organul fiscal teritorial în a cărui rază îşi desfăşoară activitatea antrepozitarul autorizat.

(5) Antrepozitarii autorizaţi a căror autorizaţie a fost suspendată, revocată sau anulată pot să valorifice produsele înregistrate în stoc - materii prime, semifabricate, produse finite - numai cu acordul comisiei instituite în cadrul autorităţii fiscale centrale.

Sectiunea 5 - Deplasarea si primirea produselor accizabile aflate in regim suspensiv

Art. 186 - Deplasarea produselor accizabile aflate in regim suspensiv

Pe durata deplasării unui produs accizabil, acciza se suspendă, dacă sunt satisfăcute următoarele cerinţe:

a) deplasarea are loc între două antrepozite fiscale;

b) produsul este însoţit de minimum 3 exemplare ale unui document administrativ de însoţire, care satisface cerinţele prevăzute în norme;

c) ambalajul în care este deplasat produsul are la exterior marcaje care identifică cu claritate tipul şi cantitatea produsului aflat în interior;

d) containerul în care este deplasat produsul este sigilat corespunzător, conform prevederilor din norme;

Norme Metodologice

13. (1) Containerele în care sunt deplasate produsele accizabile în regim suspensiv trebuie să poarte sigiliile antrepozitului fiscal expeditor. În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin container se înţelege orice recipient sau orice alt mijloc care serveşte la transportul în cantităţi angro al produselor accizabile.

(2) În cazul deplasării în regim suspensiv a alcoolului etilic între două antrepozite fiscale sau între un antrepozit fiscal şi un birou vamal de ieşire din România, containerele în care se deplasează produsele respective trebuie să poarte şi sigiliile aplicate de supraveghetorul fiscal, desemnat potrivit titlului VIII din Codul fiscal. În situaţia în care vămuirea se efectuează la un birou vamal de interior, sigiliile aplicate de supraveghetorul fiscal vor fi înlocuite, după caz, cu sigiliile vamale.

(3) În cazul deplasării produselor accizabile între un birou vamal de intrare în România şi un antrepozit fiscal, containerele în care se află produsele trebuie să poarte şi sigiliile biroului vamal.

(4) Sigiliile prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt de unică folosinţă şi trebuie să poarte însemnele celor care le aplică.

e) autoritatea fiscală competentă a primit garanţia pentru plata accizelor aferente produsului.

Art. 187 - Documentul administrativ de insotire

(1) Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv este permisă numai atunci când sunt însoţite de documentul administrativ de însoţire. Modelul documentului administrativ de însoţire va fi prevăzut în norme.

(2) În cazul deplasării produselor accizabile între două antrepozite fiscale în regim suspensiv, acest document se întocmeşte în 5 exemplare, utilizate după cum urmează:

  • a) primul exemplar rămâne la antrepozitul fiscal expeditor;
  • b) exemplarele 2, 3 şi 4 ale documentului însoţesc produsele accizabile pe parcursul mişcării până la antrepozitul fiscal primitor. La sosirea produselor în antrepozitul fiscal primitor, acestea trebuie să fie certificate de către autoritatea fiscală competentă, în raza căreia îşi desfăşoară activitatea antrepozitul fiscal primitor, cu excepţiile prevăzute în norme. La sosirea produselor în antrepozitul fiscal primitor, exemplarul 2 se păstrează de către acesta. Exemplarul 3 este transmis de către antrepozitul fiscal primitor la antrepozitul fiscal expeditor. Exemplarul 4 se transmite şi rămâne la autoritatea fiscală competentă, în raza căreia îşi desfăşoară activitatea antrepozitul fiscal primitor;
  • c) exemplarul 5 se transmite de către antrepozitul fiscal expeditor, la momentul expedierii produselor, autorităţii fiscale competente în raza căreia îşi desfăşoară activitatea.

Norme Metodologice

14. (1) Documentul administrativ de însoţire este un instrument de verificare a originii, a ieşirii sau a admiterii într-un antrepozit fiscal, a livrării şi a transportului unui produs accizabil deplasat în regim suspensiv.

(2) Documentul administrativ de însoţire conţine numele emitentului, al destinatarului şi al transportatorului, informaţii de identificare şi informaţii cantitative despre produsul accizabil care este deplasat, după modelul prevăzut în anexa nr. 5.

(3) Documentul administrativ de însoţire se întocmeşte de către antrepozitul fiscal expeditor în 5 exemplare, din care:

a) primul exemplar rămâne la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 5 se transmite de către acesta, la momentul expedierii produselor, către autoritatea fiscală teritorială în raza căreia îşi desfăşoară activitatea;

b) exemplarele 2, 3 şi 4 însoţesc obligatoriu produsul accizabil pe parcursul deplasării până la antrepozitul fiscal primitor.

(4) La sosirea produsului în antrepozitul fiscal primitor, acesta trebuie să completeze toate cele 3 exemplare ale documentului administrativ de însoţire la rubricile aferente primitorului şi, înainte de desigilarea şi descărcarea produsului, să solicite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea desemnarea unui reprezentant al acesteia, care în maximum 24 de ore trebuie să efectueze verificarea şi certificarea datelor înscrise în documentul administrativ de însoţire.

(5) Din cele 3 exemplare certificate de către reprezentantul autorităţii fiscale teritoriale, exemplarul 3 se transmite de antrepozitul fiscal primitor la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 4 se transmite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia primitorul îşi desfăşoară activitatea. Exemplarul 2 rămâne la antrepozitul fiscal primitor.

(6) În cazul antrepozitarului autorizat pentru producţia de alcool etilic şi pentru prelucrarea acestuia, toate cele 5 exemplare ale documentului administrativ de însoţire trebuie să fie vizate de către supraveghetorul fiscal desemnat potrivit titlului VIII din Codul fiscal. În situaţia în care antrepozitele fiscale de producţie pentru alcool etilic şi de prelucrare a acestuia se află în localităţi diferite, trebuie să se procedeze ca la alin. (4) şi (5).

(7) Prin excepţie, atunci când antrepozitele fiscale de producţie de alcool etilic şi de prelucrare a acestuia se află în acelaşi loc, documentul administrativ de însoţire se întocmeşte în 3 exemplare, din care primul exemplar se păstrează la antrepozitul fiscal de producţie, exemplarul 2 rămâne la antrepozitul fiscal de prelucrare, iar exemplarul 3 se transmite la autoritatea fiscală teritorială în raza căreia îşi desfăşoară activitatea. În această situaţie, exemplarele 2 şi 3 se completează de către antrepozitul fiscal de prelucrare ca antrepozit fiscal primitor, iar certificarea se face de către supraveghetorul fiscal.

(8) În cazul gospodăriilor individuale care vând produse accizabile către un antrepozit fiscal de producţie, deplasarea produselor în regim suspensiv trebuie să fie însoţită de două exemplare ale borderoului de achiziţii, pe care antrepozitul fiscal de producţie menţionează în partea superioară "utilizat ca document administrativ de însoţire". Menţiunea se face prin aplicarea unei ştampile care va conţine acest text. La sosirea produselor în antrepozitul fiscal de producţie, acesta trebuie să înscrie pe borderou cantitatea primită şi să solicite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea desemnarea unui reprezentant fiscal, care în maximum 24 de ore trebuie să verifice şi să certifice datele înscrise în cele două exemplare ale borderoului de achiziţii. Din cele două exemplare certificate, unul se expediază gospodăriei individuale, iar al doilea exemplar se păstrează de către antrepozitul fiscal de producţie. Modelul borderoului de achiziţii este cel prezentat în Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.850/2004 privind registrele şi formularele financiar-contabile.

Art. 188 - Primirea produselor accizabile aflate in regim suspensiv

Pentru un produs în regim suspensiv care este deplasat, acciza continuă să fie suspendată la primirea produsului în antrepozitul fiscal, dacă sunt satisfăcute următoarele cerinţe:

a) produsul accizabil este plasat în antrepozitul fiscal sau expediat către alt antrepozit fiscal, potrivit cerinţelor prevăzute la art. 186;

b) antrepozitul fiscal primitor indică, pe fiecare copie a documentului administrativ de însoţire, tipul şi cantitatea fiecărui produs accizabil primit, precum şi orice discrepanţă între produsul accizabil primit şi produsul accizabil indicat de documentele administrative de însoţire, semnând şi înscriind data pe fiecare copie a documentului;

c) antrepozitul fiscal primitor trebuie să obţină de la autoritatea fiscală competentă certificarea documentului administrativ de însoţire a produselor accizabile primite, cu excepţiile prevăzute în norme;

Norme Metodologice

14^1. Obligaţia certificării documentului administrativ de însoţire de către autoritatea fiscală competentă nu este aplicabilă în cazul produselor accizabile deplasate în regim suspensiv prin conducte fixe.

d) în termen de 10 zile de la primirea produselor, antrepozitul fiscal primitor returnează o copie a documentului administrativ de însoţire persoanei care a expediat produsul.

Art. 189 - Obligatia de plata a accizelor pe durata deplasarii

(1) În cazul oricărei abateri de la cerinţele prevăzute la art. 186 - 188, acciza se datorează de către persoana care a expediat produsul accizabil.

(2) Orice persoană care expediază un produs accizabil aflat în regim suspensiv este exonerată de obligaţia de plată a accizelor pentru acel produs, dacă primeşte de la antrepozitul fiscal primitor un document administrativ de însoţire, certificat în mod corespunzător.

(3) Dacă o persoană care a expediat un produs accizabil aflat în regim suspensiv nu primeşte documentul administrativ de însoţire certificat în termen de 30 de zile de la data expedierii produsului, are datoria de a înştiinţa în următoarele 3 zile autoritatea fiscală competentă cu privire la acest fapt şi de a plăti accizele pentru produsul respectiv în termen de 5 zile de la data expirării termenului de primire a acelui document.

Art. 190 - Deplasarea uleiurilor minerale prin conducte fixe

În cazul uleiurilor minerale deplasate în regim suspensiv, prin conducte fixe, pe lângă prevederile art. 188 şi 189, antrepozitul fiscal expeditor are obligaţia de a asigura autorităţilor fiscale competente, la cererea acestora, informaţii exacte şi actuale cu privire la deplasarea uleiurilor minerale.

Art. 191 - Deplasarea unui produs accizabil intre un antrepozit fiscal si un birou vamal

În cazul deplasării unui produs accizabil între un antrepozit fiscal şi un birou vamal de ieşire din România sau între un birou vamal de intrare în România şi un antrepozit fiscal, acciza se suspendă, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de norme. Aceste condiţii sunt în conformitate cu principiile prevăzute la art. 186 - 190.

Norme Metodologice

15. (1) În situaţia deplasării unui produs accizabil între un antrepozit fiscal şi un birou vamal de ieşire din România în vederea exportului, documentul administrativ de însoţire se întocmeşte în 5 exemplare. Pe durata deplasării acciza se suspendă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • a) produsul este însoţit de exemplarele 2, 3 şi 4 ale documentului administrativ de însoţire;
  • b) ambalajul în care este deplasat produsul are la exterior marcaje care identifică cu claritate tipul şi cantitatea produsului aflat în interior;
  • c) containerul în care este deplasat produsul este sigilat potrivit prevederilor pct. 13;
  • d) produsul este însoţit de dovada constituirii unei garanţii de către antrepozitul fiscal pentru plata accizelor aferente produsului deplasat.

(2) Primul exemplar al documentului administrativ de însoţire rămâne la antrepozitul fiscal expeditor, iar exemplarul 5 se transmite la autoritatea fiscală teritorială în raza căreia acesta îşi desfăşoară activitatea.

(3) După scoaterea definitivă a produselor de pe teritoriul României şi întocmirea declaraţiei vamale de export, exemplarele 2, 3 şi 4 se confirmă de biroul vamal de ieşire din România. Exemplarul 2 rămâne la biroul vamal, exemplarele 3 şi 4 se transmit de către acesta antrepozitului fiscal expeditor şi, respectiv, autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea expeditorul.

(4) În situaţia deplasării unui produs accizabil între un birou vamal de intrare în România şi un antrepozit fiscal, acciza se suspendă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • a) produsul accizabil este însoţit de 3 copii ale declaraţiei vamale pe care biroul vamal menţionează în partea superioară "utilizat ca document administrativ de însoţire". Menţiunea se face prin aplicarea unei ştampile care va conţine acest text;
  • b) ambalajul în care este deplasat produsul are la exterior marcaje care identifică cu claritate tipul şi cantitatea produsului aflat în interior;
  • c) containerul în care este deplasat produsul este sigilat potrivit prevederilor pct. 13;
  • d) produsul este însoţit de dovada constituirii de către antrepozitul fiscal primitor a unei garanţii pentru plata accizelor aferente produsului deplasat.

(5) Cele 3 copii ale declaraţiei vamale însoţesc produsele accizabile până la antrepozitul fiscal primitor.

(6) După certificarea acestor copii de către antrepozitul fiscal primitor, o copie se reţine de către acesta, o copie este transmisă înapoi la biroul vamal de intrare, iar a treia se transmite autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea antrepozitul fiscal primitor.

(7) Dovada constituirii garanţiei de către antrepozitul fiscal pentru plata accizelor aferente produsului deplasat va fi reprezentată de confirmarea scrisă a autorităţii fiscale teritoriale privind garanţia depusă, în conformitate cu prevederile art. 183lit. a) din Codul fiscal.
Art. 192 - Momentul exigibilitatii accizelor

(1) Pentru orice produs accizabil, acciza devine exigibilă la data când produsul este eliberat pentru consum în România.

(2) Un produs accizabil este eliberat pentru consum în România, în condiţiile prevăzute la art. 166.

(3) În cazul pierderilor sau lipsurilor, acciza pentru un produs accizabil devine exigibilă la data când se constată o pierdere sau o lipsă a produsului accizabil.

(4) Prevederea alin. (3) nu se aplică şi plata accizei nu se datorează dacă pierderea sau lipsa intervine în perioada în care produsul accizabil se află într-un regim suspensiv şi sunt îndeplinite oricare dintre următoarele condiţii:

  • a) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită vărsării, spargerii, incendierii, inundaţiilor sau altor cazuri de forţă majoră, dar numai în situaţia în care autorităţii fiscale competente i se prezintă dovezi satisfăcătoare cu privire la evenimentul respectiv, împreună cu informaţia privind cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România;
  • b) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită evaporării sau altor cauze care reprezintă rezultatul natural al producerii, deţinerii sau deplasării produsului, dar numai în situaţia în care cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România nu depăşeşte limitele prevăzute în norme.

Norme Metodologice

16. În cazul pierderilor sau lipsurilor de produse accizabile, acestea se admit ca neimpozabile atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • a) pot fi dovedite prin procese-verbale privind înregistrarea pierderilor sau lipsurilor;
  • b) se încadrează în limitele prevăzute în normele tehnice ale utilajelor şi instalaţiilor şi/sau în actele normative în vigoare; şi
  • c) sunt evidenţiate şi înregistrate în contabilitate.

(5) În cazul unui produs accizabil, care are dreptul de a fi scutit de accize, acciza devine exigibilă la data la care produsul este utilizat în orice scop care nu este în conformitate cu scutirea.

(6) În cazul unui ulei mineral, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, acciza devine exigibilă la data la care uleiul mineral este oferit spre vânzare sau la care este utilizat drept combustibil sau carburant.

(7) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă şi care este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care se revocă sau se anulează autorizaţia, acciza devine exigibilă la data revocării sau anulării autorizaţiei.

Norme Metodologice

17. (1) În toate situaţiile prevăzute la art. 192 alin. (3), (5), (6) şi (7) din Codul fiscal, acciza se plăteşte în termen de 5 zile de la data la care a devenit exigibilă.

(2) În cazul unui ulei mineral pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă şi care, prin schimbarea destinaţiei iniţiale, este oferit spre vânzare sau utilizat drept combustibil ori carburant, acciza devine exigibilă la data la care uleiul mineral este oferit spre vânzare, obligaţia plăţii accizei revenind vânzătorului, sau la data la care este utilizat drept combustibil sau carburant, obligaţia plăţii accizei revenind utilizatorului.

(8) Accizele se calculează în cota şi rata de schimb în vigoare, la momentul în care acciza devine exigibilă.

Norme Metodologice

18. Rata de schimb pentru calcularea accizelor este cea stabilită potrivit prevederilor art. 218 din Codul fiscal.

Sectiunea 6 - Obligatiile platitorilor de accize

Art. 193 - Plata accizelor la bugetul de stat

(1) Accizele sunt venituri la bugetul de stat. Termenul de plată al accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care acciza devine exigibilă.

(2) În cazul importului unui produs accizabil, care nu este plasat într-un regim suspensiv sau într-un regim vamal de import cu exceptarea de la plata tuturor sumelor aferente drepturilor de import, prin derogare de la alin. (1), momentul plăţii accizelor este momentul înregistrării declaraţiei vamale de import.

Art. 194 - Depunerea declaratiilor de accize

(1) Orice antrepozitar autorizat are obligaţia de a depune la autoritatea fiscală competentă o declaraţie de accize pentru fiecare lună în care este valabilă autorizaţia de antrepozit fiscal, indiferent dacă se datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă.

(2) Declaraţiile de accize se depun la autoritatea fiscală competentă de către antrepozitarii autorizaţi până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declaraţia.

(3) În situaţiile prevăzute la art. 166 alin. (1) lit. b) şi e) trebuie să se depună imediat o declaraţie de accize la autoritatea fiscală competentă şi, prin derogare de la art. 193, acciza se plăteşte a doua zi după depunerea declaraţiei.

Art. 195 - Documente fiscale

(1) Pentru produsele accizabile, altele decât cele marcate, care sunt transportate sau deţinute în afara antrepozitului fiscal sau a unui antrepozit vamal, originea trebuie să fie dovedită folosindu-se un document care va fi stabilit prin norme. Documentul nu poate fi mai vechi de 6 zile. Această prevedere nu este aplicabilă pentru produsele accizabile transportate sau deţinute de către alte persoane decât comercianţii, în măsura în care aceste produse sunt ambalate în pachete destinate vânzării cu amănuntul.

(2) Toate transporturile de produse accizabile sunt însoţite de un document, astfel:

  • a) mişcarea produselor accizabile în regim suspensiv este însoţită de documentul administrativ de însoţire;
  • b) mişcarea produselor accizabile eliberate pentru consum este însoţită de factura fiscală ce va reflecta cuantumul accizei, modelul acesteia fiind precizat în norme;
  • c) transportul de produse accizabile, când acciza a fost plătită, este însoţit de factură sau aviz de însoţire.

Norme Metodologice

19. (1) Orice plătitor de acciză, care livrează produse accizabile către o altă persoană, are obligaţia de a emite către această persoană o factură. Acest document nu poate fi mai vechi de 6 zile de la data efectuării livrării.

(2) Facturile se emit pe formulare standard sau pe formulare speciale.

(3) Factura fiscală specială se utilizează numai de către antrepozitarii autorizaţi sau de importatorii autorizaţi de ţigarete, iar modelul acesteia este cel prevăzut în anexa nr. 10.

(4) Pentru livrările de produse accizabile efectuate din antrepozitele fiscale, cu excepţia livrărilor în regim suspensiv, factura trebuie să cuprindă valoarea accizei sau, dacă nu se datorează accize în urma unei scutiri, menţiunea.

(5) Persoana care emite factura în care se înscrie acciza are obligaţia de a păstra un exemplar din fiecare factură şi de a prezenta acest exemplar la cererea autorităţilor fiscale.

(6) În cazul produselor accizabile marcate, cu excepţia situaţiei în care produsele circulă în regim suspensiv, transportul acestora de la antrepozitul fiscal de producţie către alte locuri proprii de depozitare ale antrepozitarului autorizat se face pe baza avizului de însoţire, în care se va înscrie şi valoarea accizei aferente cantităţilor de produse accizabile transferate.

(7) Avizul de însoţire în care acciza se evidenţiază distinct se utilizează şi în cazul altor produse accizabile pentru care acciza devine exigibilă la momentul ieşirii din regimul suspensiv, fără a interveni schimbul de proprietate. Prin ieşire din regim suspensiv se înţelege şi cazurile în care produsele accizabile sunt transferate către un depozit neautorizat ca antrepozit fiscal, aflat în aceeaşi locaţie fizică sau la aceeaşi adresă cu spaţiul de producţie.

(8) În situaţiile prevăzute la alin. (6) şi (7) nu este obligatorie înscrierea accizelor în facturile întocmite la livrarea produselor, dar se vor menţiona cuvintele.

(9) Mişcarea produselor accizabile în regim suspensiv este însoţită întotdeauna de documentul administrativ de însoţire. În cazul deplasării produselor accizabile de la un birou vamal de intrare în România sau de la o gospodărie individuală către un antrepozit fiscal, acestea trebuie să fie însoţite de declaraţia vamală sau de borderoul de achiziţii, care au menţionate în partea superioară.

(10) Facturile fiscale speciale pentru ţigarete şi documentul administrativ de însoţire sunt documente cu regim special şi se tipăresc de către Compania Naţională- S.A. Antrepozitarii autorizaţi şi importatorii autorizaţi de ţigarete pot utiliza propriile sisteme informatice financiar-contabile pentru emiterea facturilor fiscale speciale.

(11) Documentele fiscale prevăzute la alin. (10) se achiziţionează, contra cost, de la autoritatea fiscală teritorială, în baza notei de comandă întocmite conform modelului prezentat în anexa nr. 12. Nota de comandă va fi aprobată numai dacă solicitantul justifică necesitatea achiziţionării acestor documente.

(12) Orice nouă comandă de astfel de documente va fi condiţionată de justificarea utilizării documentelor ridicate anterior, prin prezentarea evidenţei achiziţionării şi utilizării documentelor fiscale, întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 13.

Art. 196 - Evidente contabile

Orice antrepozitar autorizat are obligaţia de a ţine registre contabile precise, care să conţină suficiente informaţii pentru ca autorităţile fiscale să poată verifica respectarea prezentului titlu, conform legislaţiei în vigoare.

Art. 197 - Responsabilitatile antrepozitarilor autorizati si ale autoritatilor fiscale competente

(1) Orice antrepozitar autorizat, obligat la plata accizelor, poartă răspunderea pentru calcularea corectă şi plata la termenul legal a accizelor către bugetul de stat şi pentru depunerea la termenul legal a declaraţiilor de accize la autoritatea fiscală competentă, conform prezentului titlu şi cu legislaţia vamală în vigoare.

(2) Accizele se administrează de autorităţile fiscale competente şi de autorităţile vamale, pe baza competenţelor lor, aşa cum sunt precizate în prezentul titlu şi în legislaţia vamală în vigoare.

Art. 198 - Garantii

(1) După acceptarea condiţiilor de autorizare a antrepozitului fiscal, antrepozitarul autorizat depune la autoritatea fiscală competentă o garanţie, conform prevederilor din norme, care să asigure plata accizelor care pot deveni exigibile.

(2) Garanţiile pot fi: depozite în numerar, ipoteci, garanţii reale şi personale.

(3) Modul de calcul, valoarea şi durata garanţiei vor fi prevăzute în norme.

(4) Valoarea garanţiei va fi analizată periodic, pentru a reflecta orice schimbări în volumul afacerii, în activitatea antrepozitarilor autorizaţi sau în nivelul de accize datorat.

Norme Metodologice

20. (1) Orice antrepozitar autorizat trebuie să asigure o garanţie care să acopere riscul neplăţii accizelor pentru produsele accizabile produse şi/sau depozitate în fiecare antrepozit fiscal al antrepozitarului autorizat.

(2) Garanţia poate fi sub formă de: depozit în numerar, ipoteci, garanţii reale sau garanţii personale.

(3) În cazul unui depozit în numerar se aplică următoarele reguli:

  • a) se consemnează mijloace băneşti la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal, la nivelul garanţiei;
  • b) orice dobândă plătită de trezorerie în legătură cu depozitul aparţine antrepozitarului autorizat.

(4) În cazul ipotecii se aplică următoarele reguli:

  • a) antrepozitarul autorizat trebuie să aibă calitatea de proprietar al bunului imobil în cauză;
  • b) să existe poliţa de asigurare a bunului ipotecat în favoarea organului fiscal la care este înregistrat antrepozitarul ca plătitor de impozite, taxe şi alte contribuţii;
  • c) proprietatea nu trebuie să facă obiectul unei alte ipoteci;
  • d) valoarea bunului imobil ipotecat trebuie să fie mai mare decât nivelul garanţiei necesare, cu minimum 20% .

(5) În cazul garanţiei reale se aplică următoarele reguli:

  • a) garantul trebuie să fie o societate bancară;
  • b) să existe o scrisoare de garanţie bancară.

(6) În cazul garanţiei personale se aplică regulile stabilite la alineatele precedente, în funcţie de tipul garanţiei.

(7) Nivelul garanţiei pentru un antrepozit fiscal se determină în lei pe baza cursului de schimb leu/euro, după cum urmează:

Valoarea accizelor potenţiale intr-o luna

Nivelul garanţiei

Sub 100.000 euro              

25% din valoarea accizelor potenţiale într-o lună

Între 100.000 şi 200.000 euro 

20% din valoarea accizelor potenţiale într-o lună

Între 200.000 şi 500.000 euro 

15% din valoarea accizelor potenţiale într-o lună

Între 500.000 şi 1 milion euro

10% din valoarea accizelor potenţiale într-o lună

Între 1 milion şi 5 milioane euro

5% din valoarea accizelor potenţiale într-o lună

Peste 5 milioane euro 

2% din valoarea accizelor potenţiale într-o lună

(8) Valoarea accizelor potenţiale într-o lună se determină pe baza cantităţii medii lunare de produse accizabile care au fost produse şi/sau depozitate în locul respectiv în ultimele 12 luni sau, după caz, pe baza cantităţii medii lunare aferente lunilor lucrate consecutiv din ultimele 12 luni. În cazul antrepozitarilor care nu au desfăşurat activitate în ultimele 12 luni, valoarea accizelor potenţiale într-o lună se determină pe baza cantităţii medii lunare de produse accizabile, estimată a se produce şi/sau depozita în locul respectiv în următoarea perioadă de 12 luni.

(9) Nivelul garanţiei se reduce după cum urmează:

  • a) cu 50%, în cazul în care comisia instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale stabileşte că în ultimul an antrepozitarul autorizat s-a conformat prevederilor legale privind accizele; sau
  • b) cu 100%, în cazul în care comisia instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale stabileşte că în ultimii 2 ani antrepozitarul autorizat s-a conformat prevederilor legale privind accizele.

(10) Un antrepozitar autorizat se consideră că s-a conformat prevederilor legale privind accizele, în următoarele situaţii:

  • a) a plătit la bugetul de stat obligaţiile din accize. În această situaţie se includ şi antrepozitarii autorizaţi care au beneficiat sau beneficiază de înlesniri la plata obligaţiilor fiscale restante faţă de bugetul de stat, în conformitate cu prevederile legale, cu respectarea condiţiilor cuprinse în convenţiile încheiate cu autoritatea fiscală;
  • b) a depus la timp declaraţiile de accize;
  • c) ţine evidenţe exacte şi actualizate cu privire la materiile prime, lucrările în derulare şi produsele accizabile finite;
  • d) a corectat orice abatere de la obligaţiile antrepozitarului autorizat.

(11) Prevederile alin. (9) se aplică şi în cazul agenţilor economici care au deţinut autorizaţie de producţie şi comercializare în ultimii 2 ani şi s-au conformat prevederilor legale privind accizele.

(12) Nivelul garanţiei nu se reduce, în cazul în care antrepozitarul autorizat:

  • a) are pe rol dosare pentru evaziune fiscală, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, aflate în diferite stadii de soluţionare la instanţele judecătoreşti, fără a se fi pronunţat o hotărâre definitivă;
  • b) nu a deţinut autorizaţie pentru producţia şi comercializarea de produse accizabile în ultimii 2 ani, datorită neachitării obligaţiilor privind plata accizelor, sau a pierdut dreptul la eşalonări din motive imputabile.

(13) Garanţia constituită la momentul autorizării este valabilă atât timp cât nu este executată de organul fiscal la care este înregistrat antrepozitarul ca plătitor de impozite, taxe şi alte contribuţii.

(14) Garanţia stabilită pentru autorizare se depune la autoritatea fiscală teritorială în termen de 60 de zile de la data când devine valabilă autorizaţia. Autoritatea fiscală teritorială, în termen de 5 zile lucrătoare, va transmite originalul documentului care atestă constituirea garanţiei la organul fiscal la care este înregistrat antrepozitarul autorizat ca plătitor de impozite, taxe şi alte contribuţii, iar o copie a documentului va fi transmisă la autoritatea fiscală care a emis autorizaţia.

(15) Nivelul garanţiei se analizează periodic de către organul fiscal teritorial, în vederea actualizării în funcţie de schimbările intervenite în volumul afacerii, în activitatea antrepozitarului autorizat sau în nivelul accizei datorate. În acest sens, antrepozitarul autorizat trebuie să depună lunar, până la data de 10 a lunii următoare, la autoritatea fiscală teritorială, o declaraţie privind informaţiile necesare analizei. Cuantumul garanţiei stabilit prin actualizare se va comunica antrepozitarului autorizat prin decizie emisă de organul fiscal teritorial, care va face parte integrantă din autorizaţia de antrepozit fiscal.

(16) În cazul deplasării produselor accizabile în regim suspensiv, cuantumul garanţiei se stabileşte pe baza cantităţii medii livrate într-o lună ori pe baza cantităţii estimate a fi livrate într-o lună, în situaţia antrepozitarilor autorizaţi care nu au desfăşurat activitate în domeniul produselor accizabile.

(17) Orice antrepozitar autorizat poate să asigure, la cerere, o singură garanţie care să acopere toate antrepozitele fiscale ale acelui antrepozitar autorizat, precum şi garanţia aferentă deplasării produselor accizabile.

Sectiunea 7 - Scutiri la plata accizelor

Art. 199 - Scutiri generale

(1) Produsele accizabile sunt scutite de plata accizelor, atunci când sunt destinate pentru:

  • a) livrarea în contextul relaţiilor consulare sau diplomatice;
  • b) organizaţiile internaţionale recunoscute ca atare de către autorităţile publice ale României, în limitele şi în condiţiile stabilite prin convenţiile internaţionale, care pun bazele acestor organizaţii, sau prin acorduri încheiate la nivel statal sau guvernamental;
  • c) forţele armate aparţinând oricărui stat-parte la Tratatul Atlanticului de Nord, cu excepţia Forţelor Armate ale României;
  • d) rezerva de stat şi rezerva de mobilizare, pe perioada în care au acest regim.

(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) vor fi reglementate prin norme.

Norme Metodologice

21. (1) Scutirea de la plata accizelor se acordă direct beneficiarului atunci când produsele accizabile sunt achiziţionate de la un antrepozit fiscal, de la un importator sau de la un distribuitor agreat, astfel cum este definit acesta la pct. 23, denumiţi în continuare furnizori.

(2) În cazul în care achiziţionarea uleiurilor minerale se face prin intermediul unui distribuitor agreat, distribuitorul se va aproviziona de la antrepozitul fiscal sau de la importator cu produse accizabile la preţuri cu accize şi va livra beneficiarului aceste produse la preţuri fără accize. În acest caz distribuitorul agreat va solicita autorităţii fiscale competente compensarea/restituirea accizelor aferente cantităţilor livrate în regim de scutire de accize.

(3) Scutirea se acordă pe baza certificatului de scutire de plata accizelor, emis beneficiarului de autoritatea fiscală teritorială.

(4) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează cu produse accizabile de la un distribuitor agreat, obligaţia deţinerii certificatului de scutire de plata accizelor revine atât beneficiarului, cât şi distribuitorului.

(5) Modelul certificatului de scutire de plata accizelor este prevăzut în anexa nr. 14.

(6) Certificatul de scutire de plata accizelor se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului sau a distribuitorului agreat, în care se vor menţiona statutul acestuia şi fundamentarea cantităţii ce urmează a fi achiziţionată în regim de scutire de plată a accizelor. Autoritatea fiscală teritorială poate să solicite orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare pentru eliberarea certificatului.

(7) Certificatul de scutire de plata accizelor se emite beneficiarului în trei exemplare, cu următoarele destinaţii:

a) primul exemplar se păstrează de către beneficiar sau de către distribuitorul agreat;

b) al doilea exemplar este utilizat ca document administrativ de însoţire;

c) al treilea exemplar se transmite de către beneficiar furnizorului şi se păstrează de către acesta. În cazul achiziţionării produselor accizabile printr-un distribuitor agreat, acesta transmite o copie a exemplarului 3 către antrepozitul fiscal expeditor sau către importator.

(8) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la mai mulţi furnizori, certificatul de scutire de plata accizelor se emite pentru fiecare furnizor.

(9) La momentul efectuării primei operaţiuni, beneficiarul sau distribuitorul agreat transmite exemplarele 2 şi 3 ale certificatului de scutire de plata accizelor către furnizor, care păstrează exemplarul 3, urmând ca exemplarul 2 să fie utilizat ca document administrativ de însoţire pentru toate operaţiunile ce se vor derula.

(10) De fiecare dată la sosirea produsului accizabil, beneficiarul sau distribuitorul agreat solicită autorităţii fiscale teritoriale emitente a certificatului ca, în termen de maximum 24 de ore, să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoţire cantitatea primită de beneficiar. Pentru aceasta, autoritatea fiscală teritorială emitentă poate desemna un reprezentant al administraţiei finanţelor publice în a cărei rază este primit produsul.

(11) După certificarea fiecărei operaţiuni în certificatul de scutire de plata accizelor, beneficiarul sau distribuitorul agreat transmite o copie a acestuia în termen de 6 zile către furnizor.

(12) Dacă în termen de 30 de zile de la expedierea produsului furnizorul nu primeşte copia documentului certificat, acea operaţiune se consideră eliberare pentru consum şi din acel moment acciza devine exigibilă.

(13) În cazul distribuitorului agreat, compensarea şi/sau restituirea accizelor se acordă pe baza decontului de scutire de accize, însoţit de:

a) certificatul de scutire de plata accizelor;

b) copia facturii fiscale de achiziţie a uleiurilor minerale, în care acciza să fie evidenţiată distinct;

c) dovada plăţii accizelor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis;

d) dovada cantităţii livrate beneficiarului în scopul pentru care se acordă scutirea, constând într-o situaţie centralizatoare a documentelor aferente cantităţilor efectiv livrate.

(14) Modelul decontului de scutire de accize va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(15) În situaţia în care un agent economic deţine certificat de scutire pentru achiziţionarea aceloraşi uleiuri minerale de la antrepozite fiscale de producţie ale aceluiaşi antrepozitar autorizat, în cazuri bine justificate, se admite depăşirea cantităţii înscrise într-un certificat, cu condiţia ca aceasta să se încadreze în cantitatea totală aprobată aferentă certificatelor de scutire.

(16) Cantitatea de produse accizabile înscrisă într-un certificat de scutire de accize pentru uleiuri minerale poate fi suplimentată în situaţii bine justificate la nivelul aceluiaşi an pentru care a fost eliberat certificatul.

(3) Accizele nu se aplică pentru importul de produse accizabile aflate în bagajul călătorilor şi al altor persoane fizice, cu domiciliul în România sau în străinătate, în limitele şi în conformitate cu cerinţele prevăzute de legislaţia vamală în vigoare.

Art. 200 - Scutiri pentru alcool etilic si alte produse alcoolice

(1) Sunt scutite de la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice prevăzute la art. 162, atunci când sunt:

  • a) complet denaturate, conform prescripţiilor legale;
  • b) denaturate şi utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman;
  • c) utilizate pentru producerea oţetului cu codul NC 2209;
  • d) utilizate pentru producerea de medicamente;
  • e) utilizate pentru producerea de arome alimentare ce au o concentraţie ce nu depăşeşte 1,2% în volum, destinate preparării de alimente sau băuturi nealcoolice;
  • f) utilizate în scop medical în spitale şi farmacii;
  • g) utilizate direct sau ca element al produselor semifabricate pentru producerea de alimente cu sau fără cremă, cu condiţia ca în fiecare caz concentraţia de alcool să nu depăşească 8,5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia ciocolatei şi 5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia altor produse;
  • h) eşantioane pentru analiză sau teste de producţie necesare sau în scopuri ştiinţifice;
  • i) utilizate în procedee de fabricaţie, cu condiţia ca produsul finit să nu conţină alcool;
  • j) utilizate pentru producerea unui element care nu este supus accizei;
  • k) utilizate în industria cosmetică.

(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1), precum şi produsele utilizate pentru denaturarea alcoolului vor fi reglementate prin norme.

Norme Metodologice

22. (1) În toate situaţiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea de la plata accizelor se acordă numai utilizatorului, cu condiţia ca aprovizionarea să se fi efectuat direct de la un antrepozit fiscal sau de la un importator, denumiţi în continuare furnizori. Depozitele farmaceutice, autorizate de autoritatea cu competenţă în acest sens, beneficiază de scutire pentru alcoolul achiziţionat şi livrat direct către spitale şi farmacii.

(2) În toate situaţiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă pe baza autorizaţiei de utilizator final. Această autorizaţie se eliberează utilizatorilor, depozitelor farmaceutice şi antrepozitarilor autorizaţi care funcţionează în sistem integrat.

(3) Scutirea se acordă direct pentru:

a) produsele prevăzute la art. 200 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal;

b) alcoolul etilic şi alte produse alcoolice utilizate în procedee de fabricaţie specifice industriei de apărare;

c) antrepozitarii autorizaţi care funcţionează în sistem integrat.

(4) Pentru celelalte situaţii prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă indirect prin compensare şi/sau restituire, după caz, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

(5) Scutirea indirectă se acordă pe baza decontului de scutire de accize, însoţit de:

a) autorizaţia de utilizator final;

b) copia facturii fiscale de achiziţie a alcoolului etilic, în care acciza să fie evidenţiată distinct;

c) dovada plăţii accizelor către furnizor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis;

d) dovada cantităţii utilizate în scopul pentru care se acordă scutirea, constând într-o situaţie centralizatoare a documentelor aferente cantităţilor efectiv utilizate.

(6) Modelul decontului de scutire de accize va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(7) Autorizaţia de utilizator final se emite de către autoritatea fiscală teritorială. Autorizaţia se emite în trei exemplare cu următoarele destinaţii:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final;

b) al doilea exemplar este utilizat ca document administrativ de însoţire;

c) al treilea exemplar se transmite de către utilizatorul final furnizorului şi se păstrează de către acesta.

(8) Modelul autorizaţiei de utilizator final este prezentat în anexa nr. 15.

(9) Autorizaţia de utilizator final se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, la care se va anexa actul de constituire din care să rezulte că societatea desfăşoară o activitate care necesită consumul de alcool etilic şi de alte produse alcoolice, precum şi fundamentarea cantităţii ce urmează a fi achiziţionată în regim de scutire de plată a accizelor. Autoritatea fiscală poate să solicite orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare pentru eliberarea autorizaţiei.

(10) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la mai mulţi furnizori, autorizaţia de utilizator final se emite pentru fiecare antrepozit fiscal furnizor.

(11) La momentul efectuării primei operaţiuni, beneficiarul transmite exemplarele 2 şi 3 ale autorizaţiei de utilizator final către furnizor, care păstrează exemplarul 3, urmând ca exemplarul 2 să fie utilizat ca document administrativ de însoţire pentru toate operaţiunile ce se vor derula.

(12) De fiecare dată la sosirea produsului accizabil, beneficiarul solicită autorităţii fiscale teritoriale emitente a autorizaţiei ca, în termen de maximum 24 de ore, să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoţire cantitatea primită de beneficiar. Pentru aceasta, autoritatea fiscală teritorială emitentă poate desemna un reprezentant al administraţiei finanţelor publice în a cărei rază este primit produsul.

(13) După certificarea fiecărei operaţiuni în autorizaţia de utilizator final, beneficiarul transmite o copie a acesteia în termen de 6 zile către furnizor.

(14) Dacă în termen de 30 de zile de la expedierea produsului furnizorul nu primeşte copia documentului certificat, acea operaţiune se consideră eliberare pentru consum şi din acel moment acciza devine exigibilă.

(15) Produsele admise a fi utilizate pentru denaturarea alcoolului sunt:

a) pentru alcoolul etilic tehnic: violet de metil în concentraţie de 0,6 - 1,2 g la 1.000 litri, alcooli superiori în concentraţie de 0,2 - 0,5 kg/1.000 litri sau benzină de extracţie în concentraţie de 0,4 - 1 kg/1.000 litri;

b) pentru alcoolul etilic utilizat în cosmetică: fenolftaleină în concentraţie de 10 - 40 g/1.000 litri;

c) pentru alcoolul sanitar: salicilat de etil sau salicilat de metil în concentraţie de 0,2 - 1 kg/1.000 litri şi albastru de metil în concentraţie de 2 - 5 g/1.000 litri.

(16) Depozitele farmaceutice achiziţionează alcoolul etilic la preţuri cu accize şi îl livrează către spitale şi farmacii la preţuri fără accize. În aceste condiţii preţul de vânzare al alcoolului etilic va fi stabilit de către depozitul farmaceutic pe baza preţului de achiziţie al acestui produs care nu are inclusă acciza, astfel încât spitalele şi farmaciile să beneficieze de facilitatea prevăzută deCodul fiscal.

(17) Autorizaţiile de utilizator final emise până la data de 1 ianuarie 2005 au valabilitate până la data epuizării cantităţii înscrise în autorizaţie, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2005. Autorizaţiile de utilizator final emise după data de 1 ianuarie 2005 au valabilitate până la data de 31 decembrie 2005.

(18) Cantitatea de produse accizabile înscrisă într-o autorizaţie de utilizator final de alcool etilic şi de alte produse alcoolice poate fi suplimentată în situaţii bine justificate în cadrul aceleiaşi perioade de valabilitate a autorizaţiei.

(1) Sunt scutite de la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice prevăzute la art. 162, atunci când sunt:

  • a) complet denaturate, conform prescripţiilor legale;
  • b) denaturate şi utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman;
  • c) utilizate pentru producerea oţetului cu codul NC 2209;
  • d) utilizate pentru producerea de medicamente;
  • e) utilizate pentru producerea de arome alimentare ce au o concentraţie ce nu depăşeşte 1,2% în volum, destinate preparării de alimente sau băuturi nealcoolice;
  • f) utilizate în scop medical în spitale şi farmacii;
  • g) utilizate direct sau ca element al produselor semifabricate pentru producerea de alimente cu sau fără cremă, cu condiţia ca în fiecare caz concentraţia de alcool să nu depăşească 8,5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia ciocolatei şi 5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia altor produse;
  • h) *** Abrogat;
  • i) *** Abrogat;
  • j) *** Abrogat;
  • k) *** Abrogat.

(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1), precum şi produsele utilizate pentru denaturarea alcoolului vor fi reglementate prin norme.

Norme Metodologice

22. (1) În toate situaţiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea de la plata accizelor se acordă numai utilizatorului, cu condiţia ca aprovizionarea să se fi efectuat direct de la un antrepozit fiscal sau de la un importator, denumiţi în continuare furnizori. Depozitele farmaceutice, autorizate de autoritatea cu competenţă în acest sens, beneficiază de scutire pentru alcoolul achiziţionat şi livrat direct către spitale şi farmacii.

(2) În toate situaţiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă pe baza autorizaţiei de utilizator final. Această autorizaţie se eliberează utilizatorilor, depozitelor farmaceutice şi antrepozitarilor autorizaţi care funcţionează în sistem integrat.

(3) Scutirea se acordă direct pentru:

a) produsele prevăzute la art. 200 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal;

b) alcoolul etilic şi alte produse alcoolice utilizate în procedee de fabricaţie specifice industriei de apărare;

c) antrepozitarii autorizaţi care funcţionează în sistem integrat.

(4) Pentru celelalte situaţii prevăzute la art. 200 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă indirect prin compensare şi/sau restituire, după caz, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

(5) Scutirea indirectă se acordă pe baza decontului de scutire de accize, însoţit de:

a) autorizaţia de utilizator final;

b) copia facturii fiscale de achiziţie a alcoolului etilic, în care acciza să fie evidenţiată distinct;

c) dovada plăţii accizelor către furnizor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis;

d) dovada cantităţii utilizate în scopul pentru care se acordă scutirea, constând într-o situaţie centralizatoare a documentelor aferente cantităţilor efectiv utilizate.

(6) Modelul decontului de scutire de accize va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(7) Autorizaţia de utilizator final se emite de către autoritatea fiscală teritorială. Autorizaţia se emite în trei exemplare cu următoarele destinaţii:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final;

b) al doilea exemplar este utilizat ca document administrativ de însoţire;

c) al treilea exemplar se transmite de către utilizatorul final furnizorului şi se păstrează de către acesta.

(8) Modelul autorizaţiei de utilizator final este prezentat în anexa nr. 15.

(9) Autorizaţia de utilizator final se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, la care se va anexa actul de constituire din care să rezulte că societatea desfăşoară o activitate care necesită consumul de alcool etilic şi de alte produse alcoolice, precum şi fundamentarea cantităţii ce urmează a fi achiziţionată în regim de scutire de plată a accizelor. Autoritatea fiscală poate să solicite orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare pentru eliberarea autorizaţiei.

(10) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la mai mulţi furnizori, autorizaţia de utilizator final se emite pentru fiecare antrepozit fiscal furnizor.

(11) La momentul efectuării primei operaţiuni, beneficiarul transmite exemplarele 2 şi 3 ale autorizaţiei de utilizator final către furnizor, care păstrează exemplarul 3, urmând ca exemplarul 2 să fie utilizat ca document administrativ de însoţire pentru toate operaţiunile ce se vor derula.

(12) De fiecare dată la sosirea produsului accizabil, beneficiarul solicită autorităţii fiscale teritoriale emitente a autorizaţiei ca, în termen de maximum 24 de ore, să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoţire cantitatea primită de beneficiar. Pentru aceasta, autoritatea fiscală teritorială emitentă poate desemna un reprezentant al administraţiei finanţelor publice în a cărei rază este primit produsul.

(13) După certificarea fiecărei operaţiuni în autorizaţia de utilizator final, beneficiarul transmite o copie a acesteia în termen de 6 zile către furnizor.

(14) Dacă în termen de 30 de zile de la expedierea produsului furnizorul nu primeşte copia documentului certificat, acea operaţiune se consideră eliberare pentru consum şi din acel moment acciza devine exigibilă.

(15) Produsele admise a fi utilizate pentru denaturarea alcoolului sunt:

a) pentru alcoolul etilic tehnic: violet de metil în concentraţie de 0,6 - 1,2 g la 1.000 litri, alcooli superiori în concentraţie de 0,2 - 0,5 kg/1.000 litri sau benzină de extracţie în concentraţie de 0,4 - 1 kg/1.000 litri;

b) pentru alcoolul etilic utilizat în cosmetică: fenolftaleină în concentraţie de 10 - 40 g/1.000 litri;

c) pentru alcoolul sanitar: salicilat de etil sau salicilat de metil în concentraţie de 0,2 - 1 kg/1.000 litri şi albastru de metil în concentraţie de 2 - 5 g/1.000 litri.

(16) Depozitele farmaceutice achiziţionează alcoolul etilic la preţuri cu accize şi îl livrează către spitale şi farmacii la preţuri fără accize. În aceste condiţii preţul de vânzare al alcoolului etilic va fi stabilit de către depozitul farmaceutic pe baza preţului de achiziţie al acestui produs care nu are inclusă acciza, astfel încât spitalele şi farmaciile să beneficieze de facilitatea prevăzută deCodul fiscal.

(17) Autorizaţiile de utilizator final emise până la data de 1 ianuarie 2005 au valabilitate până la data epuizării cantităţii înscrise în autorizaţie, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2005. Autorizaţiile de utilizator final emise după data de 1 ianuarie 2005 au valabilitate până la data de 31 decembrie 2005.

(18) Cantitatea de produse accizabile înscrisă într-o autorizaţie de utilizator final de alcool etilic şi de alte produse alcoolice poate fi suplimentată în situaţii bine justificate în cadrul aceleiaşi perioade de valabilitate a autorizaţiei.

Art. 201 - Scutiri pentru uleiuri minerale

(1) Sunt scutite de la plata accizelor:

  • a) uleiurile minerale folosite în orice alt scop decât drept combustibil sau carburant;
  • b) uleiurile minerale livrate în vederea utilizării drept carburant pentru aeronave, altele decât aviaţia turistică în scop privat. Prin aviaţie turistică în scop privat se înţelege utilizarea unei aeronave, de către proprietarul său sau de către persoana fizică sau juridică care o deţine cu titlu de închiriere sau cu un alt titlu, în alte scopuri decât cele comerciale şi în special altele decât transportul de persoane sau de mărfuri sau prestări de servicii cu titlu oneros ori pentru nevoile autorităţilor publice;
  • c) uleiurile minerale livrate în vederea utilizării drept carburant pentru navigaţia maritimă internaţională şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, altele decât navigaţiile de agrement în scop privat. Prin navigaţie de agrement în scop privat se înţelege utilizarea oricărei ambarcaţiuni, de către proprietarul său sau de către persoana fizică sau juridică care o deţine cu titlu de închiriere sau cu un alt titlu, în alte scopuri decât cele comerciale şi în special altele decât transportul de persoane sau de mărfuri ori prestări de servicii cu titlu oneros sau pentru nevoile autorităţilor publice;
  • d) uleiurile minerale utilizate în cadrul producţiei de electricitate şi în centralele electrocalogene;
  • e) uleiurile minerale utilizate în scopul testării aeronavelor şi vapoarelor;
  • f) uleiurile minerale injectate în furnale sau în alte agregate industriale în scop de reducere chimică, ca aditiv la cocsul utilizat drept combustibil principal;
  • g) uleiurile minerale care intră în România în rezervorul standard al unui autovehicul cu motor, destinat utilizării drept combustibil pentru acel autovehicul;
  • h) orice ulei mineral care este scos de la rezerva de stat sau rezerva de mobilizare, fiind acordat gratuit în scop de ajutor umanitar;
  • i) orice ulei mineral achiziţionat direct de la agenţi economici producători, importatori sau distribuitori agreaţi, utilizat drept combustibil pentru încălzirea spitalelor, sanatoriilor, azilelor de bătrâni, orfelinatelor şi altor instituţii de asistenţă socială, instituţiilor de învăţământ şi lăcaşurilor de cult;
  • j) orice ulei mineral utilizat de către persoane fizice drept combustibil pentru încălzirea locuinţelor;
  • k) orice ulei mineral achiziţionat direct de la agenţi economici producători sau importatori, utilizat drept combustibil în scop tehnologic sau pentru producerea de agent termic şi apă caldă;
  • l) orice ulei mineral achiziţionat direct de la agenţi economici producători sau importatori, utilizat în scop industrial;
  • m) uleiurile minerale utilizate drept combustibil neconvenţional (bio-diesel).

(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) vor fi reglementate prin norme.

Norme Metodologice

23. (1) În toate situaţiile prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă numai cu condiţia ca aprovizionarea să se efectueze direct de la un antrepozit fiscal, de la un importator sau de la un distribuitor agreat prevăzut la alin. (18), denumiţi în continuare furnizori.

(2) Pentru produsele prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. b) - j) şi m) din Codul fiscal, scutirea se acordă direct. Scutirea se acordă direct şi distribuitorilor agreaţi de uleiuri minerale destinate scopurilor prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. b) şi c) din Codul fiscal. De asemenea, scutirea se acordă direct şi pentru uleiurile minerale cu codul NC 2711 14 00 utilizate în scop industrial.

(3) Pentru celelalte situaţii prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă indirect prin compensare şi/sau restituire, după caz, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

(4) În toate situaţiile scutirea indirectă se acordă pe baza decontului de scutire de accize, însoţit de:

a) autorizaţia de utilizator final;

b) copia facturii fiscale de achiziţie a uleiurilor minerale, în care acciza să fie evidenţiată separat;

c) dovada plăţii accizelor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis;

d) dovada cantităţii livrate de către distribuitorul agreat sau a cantităţii utilizate de către beneficiar în scopul pentru care se acordă scutirea, constând într-o situaţie centralizatoare a documentelor aferente cantităţilor efectiv livrate, respectiv utilizate.

(5) Modelul decontului de scutire de accize va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(6) Autorizaţia de utilizator final se emite utilizatorilor finali, cu excepţia cazului prevăzut la art. 201 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, distribuitorilor agreaţi şi antrepozitarilor autorizaţi care utilizează uleiuri minerale obţinute din producţia proprie.

(7) Autorizaţia de utilizator final se emite în toate cazurile, cu excepţia persoanelor fizice, de către autoritatea fiscală teritorială. Autorizaţia se emite în trei exemplare cu următoarele destinaţii:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final sau distribuitorul agreat;

b) al doilea exemplar este utilizat ca document administrativ de însoţire;

c) al treilea exemplar se transmite de către utilizatorul final furnizorului şi se păstrează de către acesta. În cazul achiziţionării produselor accizabile printr-un distribuitor agreat, acesta transmite o copie a exemplarului 3 către antrepozitul fiscal expeditor sau către importator.

(8) Modelul autorizaţiei de utilizator final este prezentat în anexa nr. 15.

(9) Autorizaţia de utilizator final se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, la care se va anexa fundamentarea cantităţii ce urmează a fi achiziţionată în regim de scutire de plată a accizelor. Autoritatea fiscală poate să solicite orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare pentru eliberarea autorizaţiei.

(10) Autorizaţia de utilizator final va fi solicitată şi de către beneficiarii uleiurilor minerale neaccizabile, rezultate din prelucrarea ţiţeiului sau a altor materii prime care au punctul de inflamabilitate sub 85 grade C.

(11) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la mai mulţi furnizori, autorizaţia de utilizator final se emite pentru fiecare situaţie.

(12) La momentul efectuării primei operaţiuni, beneficiarul transmite exemplarele 2 şi 3 ale autorizaţiei de utilizator final către expeditorul produsului accizabil, care păstrează exemplarul 3, urmând ca exemplarul 2 să fie utilizat ca document administrativ de însoţire pentru toate operaţiunile ce se vor derula.

(13) De fiecare dată la sosirea produsului accizabil, beneficiarul solicită autorităţii fiscale teritoriale emitente a autorizaţiei ca, în termen de maximum 24 de ore, să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoţire cantitatea primită de către beneficiar. Pentru aceasta, autoritatea fiscală teritorială emitentă poate desemna un reprezentant al administraţiei finanţelor publice în a cărei rază este primit produsul.

(14) După certificarea fiecărei operaţiuni în autorizaţia de utilizator final, beneficiarul transmite o copie a acesteia în termen de 6 zile către antrepozitul fiscal expeditor.

(15) Dacă în termen de 30 de zile de la expedierea produsului antrepozitul fiscal expeditor nu primeşte copia documentului certificat, acea operaţiune se consideră eliberare pentru consum şi din acel moment acciza devine exigibilă.

(16) Pentru persoanele fizice, autorizaţia de utilizator final se emite, la cererea scrisă a acestora, de către administraţia finanţelor publice în a cărei rază acestea îşi au domiciliul. În cerere va fi prezentată şi fundamentarea cantităţii ce urmează a fi achiziţionată în decursul unui an. În acest caz se eliberează numai primul exemplar din modelul autorizaţiei de utilizator final, prezentat în anexa nr. 15, fără a se mai aplica procedura prevăzută la alin. (12) - (15). În autorizaţia de utilizator final eliberată persoanei fizice, în locul codului unic de înregistrare se va înscrie codul numeric personal.

(17) Staţiile de distribuţie ale antrepozitarilor autorizaţi care sunt dotate cu pompe distincte pentru distribuirea petrolului lampant vând către persoanele fizice acest produs la preţuri cu amănuntul care nu includ accize.

(18) Distribuitori agreaţi sunt:

a) pentru uleiurile minerale utilizate drept carburant pentru aeronave - deţinătorii de certificate de autorizare ca distribuitor expres pentru produse aeronautice civile şi de contracte de prestări de servicii cu societăţi deţinătoare de certificate de autorizare ca distribuitor expres pentru produse aeronautice civile. Certificatele de autorizare se eliberează de Regia Autonomă;

b) pentru uleiurile minerale utilizate drept carburant pentru navigaţia maritimă internaţională şi pe căile navigabile interioare - deţinătorii de certificate eliberate de autoritatea cu competenţă în acest sens;

c) pentru gaz petrolier lichefiat - persoanele autorizate în calitate de unităţi de deservire, conform prescripţiilor tehnice în vigoare, aprobate de ministerul de resort, şi care deţin în proprietate mijloace tehnice autorizate pentru distribuirea de gaz petrolier lichefiat;

d) pentru petrol lampant - staţiile de distribuţie care sunt dotate cu pompe distincte doar pentru distribuirea petrolului lampant.

(19) În cazul importurilor de uleiuri minerale, regimul de scutire se acordă în baza autorizaţiei de utilizator final şi, după caz, a autorizaţiilor prevăzute la alin. (18) pentru distribuitorii agreaţi.

(20) Pentru gazul petrolier lichefiat livrat utilizatorilor finali prin distribuitorii agreaţi se procedează astfel:

a) în cazul livrărilor de gaz petrolier lichefiat către utilizatori finali - persoane fizice sau persoane juridice, pentru care scutirea de la plata accizelor se acordă direct, distribuitorul agreat se aprovizionează cu gaz petrolier lichefiat la preţuri cu accize, iar livrarea către aceşti utilizatori finali se face la preţuri fără accize. Distribuitorul agreat este cel care va solicita autorităţii fiscale compensarea sau restituirea accizelor aferente cantităţilor livrate în regim de scutire;

b) în cazul gazului petrolier lichefiat livrat către utilizatori finali - persoane juridice, pentru care scutirea de la plata accizelor se acordă indirect, distribuitorul agreat se aprovizionează cu gaz petrolier lichefiat la preţuri cu accize. Acesta va livra produsul către utilizatorul final la preţuri cu accize, valoarea accizelor fiind înscrisă distinct în facturile fiscale. În această situaţie utilizatorul final va fi cel care va solicita autorităţii fiscale compensarea sau restituirea accizelor aferente cantităţilor utilizate în scopul pentru care se acordă scutirea.

(21) În cazul persoanelor juridice organizate în baza unor legi speciale, potrivit cărora nu este permisă transmiterea către alte instituţii a unor date şi informaţii statistice cu caracter secret, scutirile prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal se acordă prin restituire, cu respectarea întocmai a condiţiilor prevăzute la alin. (4).

(22) În înţelesul prevederilor art. 201 alin. (1) lit. k) din Codul fiscal, sunt scutite de accize uleiurile minerale utilizate atât pentru producerea agentului termic, cât şi cele utilizate pentru producerea apei calde.

(23) În înţelesul prevederilor art. 201 alin. (1) lit. k) şi l) din Codul fiscal, prin scop tehnologic şi scop industrial se înţelege:

- scopul tehnologic - utilizarea uleiului mineral în activitatea efectivă de producţie, fără ca acesta să se regăsească în produsul finit rezultat. De asemenea, se încadrează la scop tehnologic şi utilizarea uleiurilor minerale pentru funcţionarea motoarelor staţionare;

- scopul industrial - utilizarea uleiului mineral ca materie primă pentru obţinerea altor produse, care se regăseşte în produsul final rezultat din procesul de producţie.

(24) În situaţia în care un agent economic deţine autorizaţii de utilizator final pentru achiziţionarea aceloraşi uleiuri minerale de la antrepozite fiscale de producţie ale aceluiaşi antrepozitar autorizat, în cazuri bine justificate, se admite depăşirea cantităţii înscrise într-o autorizaţie, cu condiţia ca aceasta să se încadreze în cantitatea totală aprobată, aferentă autorizaţiilor de utilizator final.

(25) Autorizaţiile de utilizator final emise până la data de 1 ianuarie 2005 au valabilitate până la data epuizării cantităţii înscrise în autorizaţie, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2005. Autorizaţiile de utilizator final emise după data de 1 ianuarie 2005 au valabilitate până la data de 31 decembrie 2005.

(26) Cantitatea de produse accizabile înscrisă într-o autorizaţie de utilizator final de uleiuri minerale poate fi suplimentată în situaţii bine justificate în cadrul aceleiaşi perioade de valabilitate a autorizaţiei.

(27) Precizările prezentului punct nu se aplică gazelor petroliere lichefiate livrate în butelii tip aragaz, pentru care acciza este.

(1) Sunt scutite de la plata accizelor:

  • a) uleiurile minerale folosite în orice alt scop decât drept combustibil sau carburant;
  • b) uleiurile minerale livrate în vederea utilizării drept carburant pentru aeronave, altele decât aviaţia turistică în scop privat. Prin aviaţie turistică în scop privat se înţelege utilizarea unei aeronave, de către proprietarul său sau de către persoana fizică sau juridică care o deţine cu titlu de închiriere sau cu un alt titlu, în alte scopuri decât cele comerciale şi în special altele decât transportul de persoane sau de mărfuri sau prestări de servicii cu titlu oneros ori pentru nevoile autorităţilor publice;
  • c) uleiurile minerale livrate în vederea utilizării drept carburant pentru navigaţia maritimă internaţională şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, altele decât navigaţiile de agrement în scop privat. Prin navigaţie de agrement în scop privat se înţelege utilizarea oricărei ambarcaţiuni, de către proprietarul său sau de către persoana fizică sau juridică care o deţine cu titlu de închiriere sau cu un alt titlu, în alte scopuri decât cele comerciale şi în special altele decât transportul de persoane sau de mărfuri ori prestări de servicii cu titlu oneros sau pentru nevoile autorităţilor publice;
  • d) uleiurile minerale utilizate în cadrul producţiei de electricitate şi în centralele electrocalogene;
  • e) uleiurile minerale utilizate în scopul testării aeronavelor şi vapoarelor;
  • f) uleiurile minerale injectate în furnale sau în alte agregate industriale în scop de reducere chimică, ca aditiv la cocsul utilizat drept combustibil principal;
  • g) uleiurile minerale care intră în România în rezervorul standard al unui autovehicul cu motor, destinat utilizării drept combustibil pentru acel autovehicul;
  • h) *** Abrogat;
  • i) orice ulei mineral achiziţionat direct de la agenţi economici producători, importatori sau distribuitori agreaţi, utilizat drept combustibil pentru încălzirea spitalelor, sanatoriilor, azilelor de bătrâni, orfelinatelor şi altor instituţii de asistenţă socială, instituţiilor de învăţământ şi lăcaşurilor de cult;
  • j) *** Abrogat;
  • k) *** Abrogat;
  • l) *** Abrogat;
  • m) uleiurile minerale utilizate drept combustibil neconvenţional (bio-diesel).

(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) vor fi reglementate prin norme.

Norme Metodologice

23. (1) În toate situaţiile prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă numai cu condiţia ca aprovizionarea să se efectueze direct de la un antrepozit fiscal, de la un importator sau de la un distribuitor agreat prevăzut la alin. (18), denumiţi în continuare furnizori.

(2) Pentru produsele prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. b) - j) şi m) din Codul fiscal, scutirea se acordă direct. Scutirea se acordă direct şi distribuitorilor agreaţi de uleiuri minerale destinate scopurilor prevăzute la art. 201 alin. (1) lit. b) şi c) din Codul fiscal. De asemenea, scutirea se acordă direct şi pentru uleiurile minerale cu codul NC 2711 14 00 utilizate în scop industrial.

(3) Pentru celelalte situaţii prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal, scutirea se acordă indirect prin compensare şi/sau restituire, după caz, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

(4) În toate situaţiile scutirea indirectă se acordă pe baza decontului de scutire de accize, însoţit de:

a) autorizaţia de utilizator final;

b) copia facturii fiscale de achiziţie a uleiurilor minerale, în care acciza să fie evidenţiată separat;

c) dovada plăţii accizelor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis;

d) dovada cantităţii livrate de către distribuitorul agreat sau a cantităţii utilizate de către beneficiar în scopul pentru care se acordă scutirea, constând într-o situaţie centralizatoare a documentelor aferente cantităţilor efectiv livrate, respectiv utilizate.

(5) Modelul decontului de scutire de accize va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(6) Autorizaţia de utilizator final se emite utilizatorilor finali, cu excepţia cazului prevăzut la art. 201 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, distribuitorilor agreaţi şi antrepozitarilor autorizaţi care utilizează uleiuri minerale obţinute din producţia proprie.

(7) Autorizaţia de utilizator final se emite în toate cazurile, cu excepţia persoanelor fizice, de către autoritatea fiscală teritorială. Autorizaţia se emite în trei exemplare cu următoarele destinaţii:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final sau distribuitorul agreat;

b) al doilea exemplar este utilizat ca document administrativ de însoţire;

c) al treilea exemplar se transmite de către utilizatorul final furnizorului şi se păstrează de către acesta. În cazul achiziţionării produselor accizabile printr-un distribuitor agreat, acesta transmite o copie a exemplarului 3 către antrepozitul fiscal expeditor sau către importator.

(8) Modelul autorizaţiei de utilizator final este prezentat în anexa nr. 15.

(9) Autorizaţia de utilizator final se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, la care se va anexa fundamentarea cantităţii ce urmează a fi achiziţionată în regim de scutire de plată a accizelor. Autoritatea fiscală poate să solicite orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare pentru eliberarea autorizaţiei.

(10) Autorizaţia de utilizator final va fi solicitată şi de către beneficiarii uleiurilor minerale neaccizabile, rezultate din prelucrarea ţiţeiului sau a altor materii prime care au punctul de inflamabilitate sub 85 grade C.

(11) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la mai mulţi furnizori, autorizaţia de utilizator final se emite pentru fiecare situaţie.

(12) La momentul efectuării primei operaţiuni, beneficiarul transmite exemplarele 2 şi 3 ale autorizaţiei de utilizator final către expeditorul produsului accizabil, care păstrează exemplarul 3, urmând ca exemplarul 2 să fie utilizat ca document administrativ de însoţire pentru toate operaţiunile ce se vor derula.

(13) De fiecare dată la sosirea produsului accizabil, beneficiarul solicită autorităţii fiscale teritoriale emitente a autorizaţiei ca, în termen de maximum 24 de ore, să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoţire cantitatea primită de către beneficiar. Pentru aceasta, autoritatea fiscală teritorială emitentă poate desemna un reprezentant al administraţiei finanţelor publice în a cărei rază este primit produsul.

(14) După certificarea fiecărei operaţiuni în autorizaţia de utilizator final, beneficiarul transmite o copie a acesteia în termen de 6 zile către antrepozitul fiscal expeditor.

(15) Dacă în termen de 30 de zile de la expedierea produsului antrepozitul fiscal expeditor nu primeşte copia documentului certificat, acea operaţiune se consideră eliberare pentru consum şi din acel moment acciza devine exigibilă.

(16) Pentru persoanele fizice, autorizaţia de utilizator final se emite, la cererea scrisă a acestora, de către administraţia finanţelor publice în a cărei rază acestea îşi au domiciliul. În cerere va fi prezentată şi fundamentarea cantităţii ce urmează a fi achiziţionată în decursul unui an. În acest caz se eliberează numai primul exemplar din modelul autorizaţiei de utilizator final, prezentat în anexa nr. 15, fără a se mai aplica procedura prevăzută la alin. (12) - (15). În autorizaţia de utilizator final eliberată persoanei fizice, în locul codului unic de înregistrare se va înscrie codul numeric personal.

(17) Staţiile de distribuţie ale antrepozitarilor autorizaţi care sunt dotate cu pompe distincte pentru distribuirea petrolului lampant vând către persoanele fizice acest produs la preţuri cu amănuntul care nu includ accize.

(18) Distribuitori agreaţi sunt:

a) pentru uleiurile minerale utilizate drept carburant pentru aeronave - deţinătorii de certificate de autorizare ca distribuitor expres pentru produse aeronautice civile şi de contracte de prestări de servicii cu societăţi deţinătoare de certificate de autorizare ca distribuitor expres pentru produse aeronautice civile. Certificatele de autorizare se eliberează de Regia Autonomă;

b) pentru uleiurile minerale utilizate drept carburant pentru navigaţia maritimă internaţională şi pe căile navigabile interioare - deţinătorii de certificate eliberate de autoritatea cu competenţă în acest sens;

c) pentru gaz petrolier lichefiat - persoanele autorizate în calitate de unităţi de deservire, conform prescripţiilor tehnice în vigoare, aprobate de ministerul de resort, şi care deţin în proprietate mijloace tehnice autorizate pentru distribuirea de gaz petrolier lichefiat;

d) pentru petrol lampant - staţiile de distribuţie care sunt dotate cu pompe distincte doar pentru distribuirea petrolului lampant.

(19) În cazul importurilor de uleiuri minerale, regimul de scutire se acordă în baza autorizaţiei de utilizator final şi, după caz, a autorizaţiilor prevăzute la alin. (18) pentru distribuitorii agreaţi.

(20) Pentru gazul petrolier lichefiat livrat utilizatorilor finali prin distribuitorii agreaţi se procedează astfel:

a) în cazul livrărilor de gaz petrolier lichefiat către utilizatori finali - persoane fizice sau persoane juridice, pentru care scutirea de la plata accizelor se acordă direct, distribuitorul agreat se aprovizionează cu gaz petrolier lichefiat la preţuri cu accize, iar livrarea către aceşti utilizatori finali se face la preţuri fără accize. Distribuitorul agreat este cel care va solicita autorităţii fiscale compensarea sau restituirea accizelor aferente cantităţilor livrate în regim de scutire;

b) în cazul gazului petrolier lichefiat livrat către utilizatori finali - persoane juridice, pentru care scutirea de la plata accizelor se acordă indirect, distribuitorul agreat se aprovizionează cu gaz petrolier lichefiat la preţuri cu accize. Acesta va livra produsul către utilizatorul final la preţuri cu accize, valoarea accizelor fiind înscrisă distinct în facturile fiscale. În această situaţie utilizatorul final va fi cel care va solicita autorităţii fiscale compensarea sau restituirea accizelor aferente cantităţilor utilizate în scopul pentru care se acordă scutirea.

(21) În cazul persoanelor juridice organizate în baza unor legi speciale, potrivit cărora nu este permisă transmiterea către alte instituţii a unor date şi informaţii statistice cu caracter secret, scutirile prevăzute la art. 201 alin. (1) din Codul fiscal se acordă prin restituire, cu respectarea întocmai a condiţiilor prevăzute la alin. (4).

(22) În înţelesul prevederilor art. 201 alin. (1) lit. k) din Codul fiscal, sunt scutite de accize uleiurile minerale utilizate atât pentru producerea agentului termic, cât şi cele utilizate pentru producerea apei calde.

(23) În înţelesul prevederilor art. 201 alin. (1) lit. k) şi l) din Codul fiscal, prin scop tehnologic şi scop industrial se înţelege:

- scopul tehnologic - utilizarea uleiului mineral în activitatea efectivă de producţie, fără ca acesta să se regăsească în produsul finit rezultat. De asemenea, se încadrează la scop tehnologic şi utilizarea uleiurilor minerale pentru funcţionarea motoarelor staţionare;

- scopul industrial - utilizarea uleiului mineral ca materie primă pentru obţinerea altor produse, care se regăseşte în produsul final rezultat din procesul de producţie.

(24) În situaţia în care un agent economic deţine autorizaţii de utilizator final pentru achiziţionarea aceloraşi uleiuri minerale de la antrepozite fiscale de producţie ale aceluiaşi antrepozitar autorizat, în cazuri bine justificate, se admite depăşirea cantităţii înscrise într-o autorizaţie, cu condiţia ca aceasta să se încadreze în cantitatea totală aprobată, aferentă autorizaţiilor de utilizator final.

(25) Autorizaţiile de utilizator final emise până la data de 1 ianuarie 2005 au valabilitate până la data epuizării cantităţii înscrise în autorizaţie, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2005. Autorizaţiile de utilizator final emise după data de 1 ianuarie 2005 au valabilitate până la data de 31 decembrie 2005.

(26) Cantitatea de produse accizabile înscrisă într-o autorizaţie de utilizator final de uleiuri minerale poate fi suplimentată în situaţii bine justificate în cadrul aceleiaşi perioade de valabilitate a autorizaţiei.

(27) Precizările prezentului punct nu se aplică gazelor petroliere lichefiate livrate în butelii tip aragaz, pentru care acciza este.

Sectiunea 8 - Marcarea produselor alcoolice si a produselor din tutun

Art. 202 - Reguli generale

(1) Prevederile prezentei secţiuni se aplică următoarelor produse accizabile:

  • a) produse intermediare şi alcool etilic, cu excepţiile prevăzute prin norme;
  • b) produse din tutun.

Norme Metodologice

24. (1) Nu intră sub incidenţa sistemului de marcare:

  • a) alcoolul etilic denaturat cu substanţe specifice destinaţiei, alta decât consumul uman, astfel încât să nu poată fi utilizat la obţinerea de băuturi alcoolice;
  • b) alcoolul etilic tehnic rezultat exclusiv ca produs secundar din procesul de obţinere a alcoolului etilic rafinat şi care datorită compoziţiei sale nu poate fi utilizat în industria alimentară;
  • c) băuturile slab alcoolizate, cu o concentraţie alcoolică ce nu depăşeşte 6% în volum;
  • d) produsele din producţia internă destinate exportului;
  • e) produsele de natura celor supuse marcării, provenite din import, aflate în regim de tranzit sau de import temporar.
(2) Produsele din tutun reprezentând ţigarete, care se exportă în regim de export temporar în vederea depersonalizării acestora, pentru a fi importate în scopul testării pieţei sau efectuării unor teste de producţie, nu sunt supuse obligaţiei de marcare, cu condiţia ca testarea să nu se realizeze prin comercializarea acestor produse, ci prin mijloace specifice cercetării de piaţă. Loturile folosite în acest scop nu pot depăşi cantitatea de 200.000 de bucăţi de ţigarete pe semestru.

(2) Nu este supus obligaţiei de marcare orice produs accizabil scutit de la plata accizelor.

(3) Produsele accizabile prevăzute la alin. (1) pot fi eliberate pentru consum sau pot fi importate pe teritoriul României numai dacă acestea sunt marcate conform prevederilor prezentei secţiuni.

Art. 203 - Responsabilitatea marcarii

(1) Responsabilitatea marcării produselor accizabile revine antrepozitarilor autorizaţi sau importatorilor.

(2) Importatorul transmite producătorului extern marcajele, sub forma şi în maniera prevăzute în norme, în vederea aplicării efective a acestora pe produsele accizabile contractate.

Norme Metodologice

25. (1) Autorizaţia de antrepozit fiscal de producţie atestă şi dreptul de marcare a produselor supuse acestui regim.

(2) Produsele supuse marcării pot fi importate de către persoanele care deţin autorizaţie de importator.

(3) Autorizaţia de importator se acordă de către autoritatea fiscală centrală în conformitate cu prevederile pct. 27.

(4) În vederea realizării importurilor de produse din tutun şi alcool etilic, timbrele sau banderolele de marcare, după caz, procurate de importatori, se expediază pe adresa producătorului extern, care urmează să le aplice pe marfă. Expedierea marcajelor se face în maximum 15 zile de la executarea comenzii de către unitatea autorizată cu tipărirea.

(5) După expirarea acestui termen, importatorii sunt obligaţi să returneze unităţii specializate, autorizate cu tipărirea, în vederea distrugerii, marcajele neutilizate prin neexpedierea, în regim de export temporar, partenerilor externi.

(6) Expedierea marcajelor către producătorii externi se face numai ca bagaj neînsoţit, cu depunerea în vamă a declaraţiei vamale de export temporar. Declaraţia vamală de export temporar trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

  • a) documentul de transport internaţional, din care să rezulte că destinatarul este producătorul mărfurilor ce urmează a fi importate;
  • b) o copie de pe contractul încheiat între importator şi producătorul extern sau reprezentantul acestuia;
  • c) o copie de pe autorizaţia de importator;
  • d) dovada vărsării la bugetul de stat a sumei ce reprezintă contravaloarea accizelor aferente cantităţii de produse ce urmează a se importa, corespunzătoare cantităţii marcajelor exportate.

(7) Cu ocazia importului, o dată cu declaraţia vamală de import, se depune o declaraţie vamală de reimport, pentru marcajele aplicate, în vederea încheierii regimului acordat la scoaterea temporară din ţară a acestora.

Art. 204 - Proceduri de marcare

(1) Marcarea produselor se efectuează prin timbre sau banderole.

Norme Metodologice

26. (1) Dimensiunile marcajelor sunt prezentate în anexa nr. 16.

(2) Marcajele sunt hârtii de valoare cu regim special şi se tipăresc de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A.

(3) Timbrele pentru marcarea ţigaretelor şi produselor din tutun sunt inscripţionate cu următoarele elemente:

  • a) denumirea antrepozitarului autorizat pentru producţie sau a importatorului autorizat şi codul de marcare atribuit acestuia;
  • b) denumirea generică a produsului, respectiv: ţigarete, ţigări, alte produse din tutun;
  • c) seria şi numărul care identifică în mod unic timbrul.

(4) Banderolele pentru marcarea produselor intermediare şi a alcoolului etilic vor avea inscripţionate următoarele elemente:

  • a) denumirea antrepozitarului autorizat pentru producţie sau a importatorului autorizat şi codul de marcare atribuit acestuia;
  • b) denumirea generică a produsului, respectiv: alcool, băuturi slab alcoolizate, după caz, băuturi spirtoase, ţuică, rachiuri din fructe, produse intermediare;
  • c) seria şi numărul care identifică în mod unic banderola;
  • d) indicele de aplicare în formă de sau ;
  • e) cantitatea nominală exprimată în litri de produs conţinut;
  • f) concentraţia alcoolică.
(4^1) Inscripţionarea pe marcaje a elementelor prevăzute la alin. (3) şi (4) se poate face codificat, modalitatea de citire a codului fiind pusă la dispoziţie organelor în drept de către Compania Naţională- S.A., la solicitarea acestora.

(5) Banderolele se aplică pe sistemul de închidere a buteliilor sau cutiilor de tetra pak, tetra brik şi altele asemenea, în formă de "U" sau "L". Sunt supuse marcării prin banderole inclusiv buteliile şi cutiile ce depăşesc capacitatea de 1 litru, dar nu mai mult de 10 litri.

(6) În situaţia în care dimensiunile marcajelor nu permit includerea în întregime a denumirilor antrepozitarilor sau importatorilor autorizaţi, se vor inscripţiona prescurtările sau iniţialele stabilite de fiecare antrepozitar sau importator autorizat, de comun acord cu Compania Naţională- S.A.

(7) Fiecărui antrepozitar autorizat sau importator de produse supuse marcării i se atribuie un cod special care are la bază codul unic de înregistrare sau codul de acciză. Acest cod special se va regăsi inscripţionat pe marcajele tipărite ce vor fi aplicate pe produsele fabricate sau importate. În cazul în care indicativul judeţului, respectiv al ţării din care se face importul, nu conţine două, respectiv trei caractere alfanumerice, acestea se vor completa cu cifra 0 în faţa indicativului existent. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul codurilor fiscale care vor fi completate cu cifra 0 astfel încât numărul total de caractere să fie 10.

(8) În cazul importatorilor care nu au contracte încheiate direct cu producătorul extern, ci cu un reprezentant al acestuia, marcajele vor fi expediate producătorului extern, iar codul atribuit va conţine indicativul ţării din care se face efectiv importul.

(2) Dimensiunea şi elementele ce vor fi inscripţionate pe marcaje vor fi stabilite prin norme.

(3) Antrepozitarul autorizat sau importatorul este obligat să aplice marcajele la loc vizibil, pe ambalajul individual al produsului accizabil, respectiv pe pachet, cutie sau sticlă, astfel încât deschiderea ambalajului să deterioreze marcajul.

(4) Produsele accizabile marcate cu timbre sau banderole deteriorate sau marcate altfel decât s-a prevăzut la alin. (2) şi (3) vor fi considerate ca nemarcate.

Art. 205 - Eliberarea marcajelor

(1) Autoritatea fiscală competentă are obligaţia de a elibera marcajele, potrivit prevederilor prezentului articol şi normelor.

(2) Eliberarea marcajelor se face către:

  • a) persoanele care importă produsele accizabile prevăzute la art. 202, în baza autorizaţiei de importator. Autorizaţia de importator se acordă de către autoritatea fiscală competentă, în condiţiile prevăzute în norme;
  • Norme Metodologice

    27. (1) Persoana care intenţionează să obţină autorizaţie de importator depune la autoritatea fiscală centrală o cerere conform modelului prezentat în anexa nr. 17, însoţită de următoarele documente prezentate în fotocopii certificate de autoritatea fiscală teritorială pentru conformitate cu originalul:

    a) documentele legale de constituire ale persoanei, cu toate modificările intervenite până la data solicitării autorizaţiei;

    b) cazierele judiciare ale administratorilor şi directorilor executivi, eliberate de instituţiile abilitate din România;

    c) contractele încheiate direct între importator şi producătorul extern sau reprezentantul acestuia. În cazul în care contractul este încheiat cu un reprezentant al producătorului extern, se va prezenta o declaraţie a producătorului extern care să ateste relaţia contractuală dintre acesta şi furnizorul extern al deţinătorului de autorizaţie de importator;

    d) scrisoare de bonitate bancară;

    e) declaraţia solicitantului privind sediul social şi orice alte locuri în care urmează să-şi desfăşoare activitatea de import, precum şi adresele acestora;

    f) situaţia întocmită de autoritatea fiscală teritorială din care să rezulte modul de îndeplinire a obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat.

    (2) În vederea eliberării autorizaţiilor de importator, autoritatea fiscală centrală solicită avizul autorităţii vamale centrale.

    (3) Autorizaţia de importator se eliberează de către autoritatea fiscală centrală în termen de 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete.

  • b) antrepozitarii autorizaţi care produc sau îmbuteliază produsele accizabile prevăzute la art. 202.

(3) Solicitarea marcajelor se face prin depunerea unei cereri la autoritatea fiscală competentă, sub forma şi în maniera prevăzute în norme.

Norme Metodologice

28. (1) Pentru fiecare solicitare de marcaje, atât antrepozitarul autorizat, cât şi importatorul autorizat depun nota de comandă:

  • a) la autoritatea fiscală centrală, în cazul produselor din tutun;
  • b) la autoritatea fiscală teritorială, în cazul alcoolului etilic şi al produselor intermediare.

(2) Modelul notei de comandă este prezentat în anexa nr. 18.

(3) Fiecare notă de comandă se aprobă - total sau parţial - de către autoritatea fiscală competentă prevăzută la alin. (1), în funcţie de:

  • a) justificarea notelor de comandă aprobate anterior;
  • b) livrările de produse accizabile marcate, efectuate în ultimele 60 de zile faţă de data solicitării unei noi note de comandă.

(4) Notele de comandă se întocmesc de către solicitant în 3 exemplare.

(5) După aprobare cele 3 exemplare ale notelor de comandă au următoarele destinaţii: primul exemplar se păstrează de către solicitant, al doilea exemplar se transmite Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A. şi al treilea exemplar se păstrează de către autoritatea fiscală competentă care aprobă notele de comandă.

(6) Antrepozitarii autorizaţi şi importatorii autorizaţi de produse supuse marcării sunt obligaţi să prezinte lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, autorităţii fiscale competente să aprobe notele de comandă de marcaje, situaţia privind utilizarea marcajelor potrivit modelului prezentat în anexa nr. 19. În cazul banderolelor, această situaţie se va întocmi pe fiecare tip de banderolă, potrivit dimensiunilor şi caracteristicilor inscripţionate pe acestea. În vederea confirmării realităţii datelor înscrise în documentele justificative privind utilizarea marcajelor pentru import, aceste documente vor fi certificate de către Autoritatea Naţională a Vămilor.

(7) Procentul maxim admis de marcaje distruse în procesul de producţie şi care nu pot fi recuperate pentru a fi evidenţiate este de 1,5% din numărul marcajelor utilizate.

(8) Antrepozitarii autorizaţi şi importatorii autorizaţi de produse supuse marcării vor ţine o evidenţă distinctă a marcajelor deteriorate şi a celor distruse, conform modelului prezentat în anexa nr. 20.

(9) Toate marcajele deteriorate vor fi lipite la sfârşitul fiecărei zile pe un formular special, destinat pentru aceasta, potrivit anexei nr. 21.

(10) Marcajele deteriorate nu vor fi utilizate, acestea urmând regimul celor neutilizate.

(11) Marcajele deteriorate, evidenţiate în anexa nr. 21, însoţite de un exemplar al anexei nr. 20, se depun de către fiecare antrepozitar autorizat sau importator autorizat de produse supuse marcării, semestrial, până la data de 15 a lunii următoare, la Compania Naţională - S.A., în vederea distrugerii. Cheltuielile legate de distrugere se suportă de către antrepozitarul autorizat sau de importatorul autorizat.

(12) În cazul marcajelor distruse sau deteriorate, antrepozitarii şi importatorii autorizaţi au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la prezentarea situaţiei prevăzute la alin. (11), să achite Companiei Naţionale - S.A. contravaloarea acestora.

(4) Eliberarea marcajelor se face de către unitatea specializată, autorizată de autoritatea fiscală competentă pentru tipărirea acestora, în condiţiile prevăzute în norme.

(5) Contravaloarea timbrelor pentru marcarea ţigaretelor şi a altor produse din tutun, precum şi contravaloarea banderolelor pentru marcarea băuturilor alcoolice se asigură de la bugetul de stat din valoarea accizelor aferente acestor produse, conform prevederilor din norme.

Norme Metodologice

29. (1) Eliberarea marcajelor se face de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. în baza notelor de comandă aprobate de către autoritatea fiscală centrală sau teritorială, după caz.

(2) În cazul importatorilor autorizaţi, eliberarea marcajelor se face sub supraveghere vamală.

(3) Marcajele se realizează de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. prin emisiuni identificate printr-un cod şi o serie de emisiune aprobate de autoritatea fiscală centrală.

(4) Termenul de executare a comenzilor de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. este de 15 zile lucrătoare de la data primirii şi înregistrării notelor de comandă aprobate de autoritatea fiscală competentă.

(5) Până la eliberarea marcajelor către beneficiari, acestea se depozitează la Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. în condiţii de deplină securitate.

(6) Pentru ţigarete şi produse din tutun, Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. eliberează antrepozitarilor autorizaţi ca producători şi importatorilor autorizaţi timbrele necesare marcării acestor produse, în baza notelor de comandă aprobate de către autoritatea fiscală centrală. 

(7) În cazul antrepozitarului autorizat ca producător, cantitatea de marcaje ce poate fi aprobată în decursul unei luni se stabileşte de autoritatea fiscală competentă de comun acord cu Compania Naţională - S.A. şi cu solicitantul. Această cantitate se determină în funcţie de cantitatea de marcaje rămasă de ridicat de la Compania Naţională- S.A., de stocul de marcaje neutilizat existent la data solicitării şi de numărul de marcaje aferent livrărilor efectuate în luna anterioară. Cantitatea maximă de marcaje ce poate fi aprobată pentru o lună nu poate depăşi cantitatea de marcaje aferentă livrărilor din luna anterioară solicitării, la care se mai poate adăuga 10% din aceasta. În situaţii bine justificate, această cantitate poate fi suplimentată. La preluarea marcajelor de la Compania Naţională- S.A., solicitantul este obligat să prezinte şi dovada virării în contul acestei companii a contravalorii marcajelor utilizate, aferente livrărilor efectuate în luna anterioară, fără de care nu poate ridica noua comandă.

(8) În cazul importurilor, fiecare notă de comandă de marcaje se aprobă numai dacă importatorul autorizat va prezenta dovada virării în contul bugetului de stat a unei sume echivalente cu valoarea accizelor corespunzătoare cantităţilor de produse pentru care s-au solicitat marcaje, mai puţin contravaloarea marcajelor stabilită pe baza preţului fără taxa pe valoarea adăugată. De asemenea, acesta va prezenta şi dovada virării în contul Companiei Naţionale - S.A. a contravalorii marcajelor, stabilită pe baza preţului plus taxa pe valoarea adăugată.

(9) În cazul producţiei interne, până la data de 25 a fiecărei luni, antrepozitarii autorizaţi ca producători vor vira în contul bugetului de stat valoarea accizelor datorată pentru luna anterioară, la momentul ieşirii produselor din antrepozitul fiscal de producţie, mai puţin contravaloarea marcajelor aferentă cantităţilor de produse livrate, stabilită pe baza preţului fără taxa pe valoarea adăugată. În acelaşi timp vor vira direct în contul Companiei Naţionale - S.A. contravaloarea marcajelor respective, stabilită pe baza preţului cu taxa pe valoarea adăugată. Lunar, în declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat, antrepozitarii autorizaţi vor înscrie valoarea accizelor diminuată cu valoarea marcajelor stabilită pe baza preţului fără taxa pe valoarea adăugată. Antrepozitarii autorizaţi au obligaţia de a anexa la fiecare declaraţie copia dovezii privind virarea în contul Companiei Naţionale - S.A. a contravalorii marcajelor, stabilită pe baza preţului cu taxa pe valoarea adăugată.

(9^1) Pentru produsele provenite din operaţiuni de import, la momentul importului efectiv importatorul autorizat va vira la bugetul de stat diferenţa dintre valoarea accizelor aferente cantităţilor importate, mai puţin contravaloarea marcajelor calculată pe baza preţului fără taxa pe valoare adăugată şi valoarea accizelor plătite anticipat la momentul aprobării notelor de comandă. La momentul importului, agentul economic importator este obligat să prezinte dovada plăţii în avans a accizelor la bugetul de stat, precum şi dovada virării în contul Companiei Naţionale - S.A. a contravalorii marcajelor, stabilită pe baza preţului cu taxa pe valoarea adăugată.

(10) *** Abrogat
Art. 206 - Confiscarea produselor din tutun

(1) Prin derogare de la prevederile în vigoare care reglementează modul şi condiţiile de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, produsele din tutun confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se predau de către organul care a dispus confiscarea, pentru distrugere, antrepozitarilor autorizaţi pentru producţia de produse din tutun sau importatorilor de astfel de produse, după cum urmează:

  • a) sortimentele care se regăsesc în nomenclatorul de fabricaţie al antrepozitarilor autorizaţi sau în nomenclatorul de import al importatorilor se predau în totalitate acestora;
  • b) sortimentele care nu se regăsesc în nomenclatorul de fabricaţie al antrepozitarilor autorizaţi sau în nomenclatorul de import al importatorilor se predau în custodie de către organele care au procedat la confiscare antrepozitarilor autorizaţi pentru producţia de produse din tutun, a căror cotă de piaţă reprezintă peste 5% .

Norme Metodologice

30. (1) Repartizarea fiecărui lot de produse din tutun confiscate către antrepozitarii autorizaţi ca producători se face proporţional cu cota de piaţă deţinută. Situaţia privind cotele de piaţă se comunică de autoritatea fiscală centrală, trimestrial, autorităţilor fiscale teritoriale, direcţiilor cu atribuţii de control din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.

(2) În situaţiile prevăzute la art. 206 alin. (1) din Codul fiscal, predarea cantităţilor de produse din tutun confiscate se face pe baza unui proces-verbal de predare-primire ce va fi semnat atât de reprezentanţii organului care a procedat la confiscarea produselor, cât şi de reprezentanţii antrepozitarului autorizat ca producător sau ai importatorului autorizat care le preia.

(3) Distrugerea produselor din tutun se va efectua prin metode specifice care să asigure denaturarea acestora dincolo de orice posibilitate de reconstituire, sortare, pliere sau orice altă modalitate de recuperare a materiilor prime ce intră în componenţa acestor produse. Distrugerea va avea loc în baza aprobării date de autoritatea fiscală centrală la cererea antrepozitarului sau importatorului autorizat şi în prezenţa unei comisii de distrugere constituite special în acest scop. Din această comisie vor face parte un reprezentant al organelor de poliţie şi un reprezentant al direcţiei cu atribuţii de control din cadrul autorităţii fiscale centrale.

(2) Repartizarea fiecărui lot de produse din tutun confiscate, preluarea acestora de către antrepozitarii autorizaţi şi importatori, precum şi procedura de distrugere se efectuează conform normelor.

(3) Fiecare antrepozitar autorizat şi importator are obligaţia să asigure pe cheltuiala proprie preluarea în custodie, transportul şi depozitarea cantităţilor de produse din lotul confiscat care i-a fost repartizat.

Capitolul II - Alte produse accizabile

Art. 207 - Sfera de aplicare

Următoarele produse sunt supuse accizelor:

a) cafea verde cu codurile NC 0901 11 00 şi 0901 12 00;

b) cafea prăjită, inclusiv cafea cu înlocuitori, cu codurile: NC 0901 21 00; 0901 22 00 şi 0901 90 90;

c) cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă, cu codurile NC 2101 11 şi 2101 12;

d) confecţii din blănuri naturale cu codurile: NC 4303 10 10; 4303 10 90 şi 6506 92 00, cu excepţia celor de iepure, oaie, capră;

e) articole din cristal cu codurile: NC 7009 91 00; 7009 92 00; 7013 21; 7013 31; 7013 91; 7018 90; 7020 00 80; 9405 10 50; 9405 20 50; 9405 50 00 şi 9405 91;

f) bijuterii din aur şi/sau din platină cu codul NC 7113 19 00, cu excepţia verighetelor;

g) autoturisme şi autoturisme de teren, inclusiv din import rulate, cu codurile: NC 8703 21; 8703 22; 8703 23 19; 8703 23 90; 8703 24; 8703 31; 8703 32 19; 8703 32 90; 8703 33 19 şi 8703 33 90;

h) produse de parfumerie cu codurile NC 3303 00 10 şi 3303 00 90;

i) aparate video de înregistrat sau de reprodus, chiar incorporând un receptor de semnale videofonice cu codul NC 8521; combine audio cu codurile: NC 8519; 8520 şi 8527;

j) dublu radiocasetofoane cu redare de pe bandă magnetică sau compact disc cu codul NC 8527;

k)aparate de luat imagini fixe şi alte camere video cu înregistrare cu codul NC 8525 40, cu excepţia aparatelor fotografice numerice digitale cu codul NC 8525 40 11;
k) aparate de luat imagini fixe şi alte camere video cu înregistrare cu codul NC 8525 40; aparate fotografice numerice cu codul NC 8525 40;

l) cuptoare cu microunde cu codul NC 8516 50 00;

m) aparate pentru condiţionat aer, de perete sau de ferestre, formând un singur corp, cu codul NC 8415 10 10;
m) aparate pentru condiţionat aer cu codurile NC 8415 10 10 şi 8415 10 90;
n)arme de vânătoare şi arme de uz individual, altele decât cele de uz militar sau de sport, cu codurile: NC 9302 00 00; 9303; 9304 00 00;

o) iahturi şi bărci cu motor pentru agrement cu codurile: NC 8903 10; 8903 91; 8903 92 şi 8903 99.

Următoarele produse sunt supuse accizelor:

a) cafea verde cu codurile NC 0901 11 00 şi 0901 12 00;

b) cafea prăjită, inclusiv cafea cu înlocuitori, cu codurile: NC 0901 21 00; 0901 22 00 şi 0901 90 90;

c) cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă, cu codurile NC 2101 11 şi 2101 12;

d) confecţii din blănuri naturale cu codurile: NC 4303 10 10; 4303 10 90 şi 6506 92 00, cu excepţia celor de iepure, oaie, capră;

e) articole din cristal cu codurile: NC 7009 91 00; 7009 92 00; 7013 21; 7013 31; 7013 91; 7018 90; 7020 00 80; 9405 10 50; 9405 20 50; 9405 50 00 şi 9405 91;

f) bijuterii din aur şi/sau din platină cu codul NC 7113 19 00, cu excepţia verighetelor;

g) autoturisme şi autoturisme de teren, inclusiv din import rulate, cu codurile: NC 8703 21; 8703 22; 8703 23 19; 8703 23 90; 8703 24; 8703 31; 8703 32 19; 8703 32 90; 8703 33 19 şi 8703 33 90;

h) produse de parfumerie cu codurile NC 3303 00 10 şi 3303 00 90;

i) aparate video de înregistrat sau de reprodus, chiar incorporând un receptor de semnale videofonice cu codul NC 8521; combine audio cu codurile: NC 8519; 8520 şi 8527;

j) dublu radiocasetofoane cu redare de pe bandă magnetică sau compact disc cu codul NC 8527;

k)aparate de luat imagini fixe şi alte camere video cu înregistrare cu codul NC 8525 40; aparate fotografice numerice cu codul NC 8525 40;

l) cuptoare cu microunde cu codul NC 8516 50 00;

m) aparate pentru condiţionat aer cu codurile NC 8415 10 10 şi 8415 10 90;

n)arme de vânătoare şi arme de uz individual, altele decât cele de uz militar sau de sport, cu codurile: NC 9302 00 00; 9303; 9304 00 00;

o) iahturi şi bărci cu motor pentru agrement cu codurile: NC 8903 10; 8903 91; 8903 92 şi 8903 99.

Art. 208 - Nivelul si calculul accizei

(1) În cazul cafelei verzi, acciza este egală cu echivalentul în lei a 680 euro pe tonă.

(2) În cazul cafelei prăjite, inclusiv al cafelei cu înlocuitori, acciza este egală cu echivalentul în lei a 1.000 euro pe tonă.

(3) În cazul cafelei solubile, inclusiv al amestecurilor cu cafea solubilă, acciza este egală cu echivalentul în lei a 4 euro pe kilogram.

(4) Nivelul accizelor pentru alte produse:

Nr. crt.

Denumirea produsului sau a grupei de produse

Acciza (%)

1.

Confecţii din blănuri naturale (cu excepţia celor de iepure, oaie, capră)

40

2.

Articole din cristal 1)

50

3.

Bijuterii din aur şi/sau din platină, cu excepţia verighetelor

20

4.

Produse de parfumerie

4.1. Parfumuri,

din care:

- ape de parfum

30

20

4.2. Ape de toaletă,

din care:

- ape de colonie

10

5

5.

Aparate video de înregistrat sau de reprodus, chiar încorporând un receptor de semnale videofonice; combine audio2)

15

6.

Dublu radiocasetofoane cu redare de pe bandă magnetică sau compact disc

15

7.

Aparate de luat imagini fixe şi alte camere video cu înregistrare.

25

8.

Cuptoare cu microunde

15

9.

Aparate pentru condiţionat aer, de perete sau de ferestre, formând un singur corp

15

10.

Arme de vânătoare şi arme de uz individual, altele decât cele de uz militar sau de sport

50

11.

Iahturi şi bărci cu motor pentru agrement

25

1) Prin cristal se înţelege sticla având un conţinut minim de monoxid de plumb de 24% din greutate.

2) Combinele audio sunt produse ce reunesc (în aceeaşi carcasă sau în module) cel puţin patru aparate sau funcţiuni diferite, dintre care cel puţin trei sunt funcţiuni audio (recepţie, înregistrare pe bandă magnetică, înregistrare pe compact disc, reproducere disc patefon, reproducere compact disc, reproducere bandă magnetică etc.).

(4) Nivelul accizelor pentru alte produse:

Nr. crt.

Denumirea produsului sau a grupei de produse

Acciza (%)

1.

Confecţii din blănuri naturale (cu excepţia celor de iepure, oaie, capră)

45

2.

Articole din cristal 1)

55

3.

Bijuterii din aur şi/sau din platină, cu excepţia verighetelor

25

4.

Produse de parfumerie

4.1. Parfumuri, din care:

35

- ape de parfum

25

4.2. Ape de toaletă, din care:

15

- ape de colonie

10

5.

Aparate video de înregistrat sau de reprodus, chiar încorporând un receptor de semnale videofonice; combine audio2)

20

6.

Dublu radiocasetofoane cu redare de pe bandă magnetică sau compact disc

20

7.

Aparate de luat imagini fixe şi alte camere video cu înregistrare; aparate fotografice numerice

30

8.

Cuptoare cu microunde

20

9.

Aparate pentru condiţionat aer, de perete sau de ferestre, formând un singur corp

20

10.

Arme de vânătoare şi arme de uz individual, altele decât cele de uz militar sau de sport

100

11.

Iahturi şi bărci cu motor pentru agrement

11.1 Iahturi

50

11.2 Barci cu motor pentru agrement

30
 
*1) Prin cristal se înţelege sticla având un conţinut minim de monoxid de plumb de 24% din greutate.

*2) Combinele audio sunt produse ce reunesc (în aceeaşi carcasă sau în module) cel puţin patru aparate sau funcţiuni diferite, dintre care cel puţin trei sunt funcţiuni audio (recepţie, înregistrare pe bandă magnetică, înregistrare pe compact disc, reproducere disc patefon, reproducere compact disc, reproducere bandă magnetică etc.).

(5) Nivelul accizelor pentru autoturisme sau autoturisme de teren, inclusiv din import rulate:

Tipul autoturismului Acciza pentru autoturisme noi (%) Acciza pentru autoturisme rulate (%)
1.

Autoturisme echipate cu motor cu benzină:

a) Cu capacitate cilindrică sub 1601 cm3

0

1,5

b) Cu capacitate cilindrică între 1601 şi 1800 cm3

1,5

4,5

c) Cu capacitate cilindrică între 1801 şi 2000 cm3

3

9

d) Cu capacitate cilindrică între 2001 şi 2500 cm3

6 18

e) Cu capacitate cilindrică de peste 2500 cm3

9 27
2.

Autoturisme echipate cu motor Diesel:

a) Cu capacitate cilindrică sub 1601 cm3

0

1,5

b) Cu capacitate cilindrică între 1601 şi 2000 cm3

1,5

4,5

c) Cu capacitate cilindrică între 2001 şi 2500 cm3

3

9

(5) Nivelul accizelor pentru autoturisme sau autoturisme de teren, inclusiv din import rulate:

Tipul autoturismului Acciza pentru
autoturisme noi
(%)
Acciza pentru
autoturisme
rulate
(%)
1.

Autoturisme echipate cu
motor cu benzină:

a) Cu capacitate cilindrică
sub 1601 cm3

1

2,5

b) Cu capacitate cilindrică
între 1601 şi 1800 cm3

2,5

5,5

c) Cu capacitate cilindrică
între 1801 şi 2000 cm3

4

10

d) Cu capacitate cilindrică
între 2001 şi 2500 cm3

8 21

e) Cu capacitate cilindrică de
peste 2500 cm3

11 32
2.

Autoturisme echipate cu
motor Diesel:

a) Cu capacitate cilindrică
sub 1601 cm3

1

2,5

b) Cu capacitate cilindrică
între 1601 şi 2000 cm3

2,5

5,5

c) Cu capacitate cilindrică
între 2001 şi 2500 cm3

4

11

d) Cu capacitate cilindrică
între 2501 şi 3200 cm3

8

21

e) Cu capacitate cilindrică
peste 3000 cm3

11

32

(6) Pentru cafea, cafea cu înlocuitori şi cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă, accizele se datorează o singură dată şi se calculează prin aplicarea sumelor fixe pe unitatea de măsură, asupra cantităţilor importate.

(7) În cazul produselor prevăzute la alin. (4) şi (5), accizele preced taxa pe valoarea adăugată şi se calculează o singură dată prin aplicarea cotelor procentuale prevăzute de lege asupra bazei de impozitare, care reprezintă:

  • a) pentru produsele din producţia internă - preţurile de livrare, mai puţin accizele, respectiv preţul producătorului, care nu poate fi mai mic decât suma costurilor ocazionate de obţinerea produsului respectiv;
  • b) pentru produsele din import - valoarea în vamă stabilită potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale şi alte taxe speciale, după caz.
  • Norme Metodologice

    30^1. (1) Definirea categoriilor de autoturisme sau autoturisme de teren din import noi ori rulate se face potrivit prevederilor legislaţiei vamale în vigoare.

    (2) În cazul autoturismelor sau a autoturismelor de teren din import noi ori rulate, care fac obiectul achiziţionării ca urmare a unui contract de leasing, accizele se calculează în funcţie de starea autoturismului sau autoturismului de teren din momentul introducerii în ţară. Procentul corespunzător de acciză se aplică asupra bazei de impozitare formate din valoarea de intrare la care se adaugă cuantumul taxelor vamale şi alte taxe speciale, după caz, datorate la momentul închiderii operaţiei de import.

    (3) Transformarea în lei a valorii de intrare se efectuează conform prevederilor legislaţiei vamale în vigoare.

(1) În cazul cafelei verzi, acciza este egală cu echivalentul în lei a 680 euro pe tonă.

(2) În cazul cafelei prăjite, inclusiv al cafelei cu înlocuitori, acciza este egală cu echivalentul în lei a 1.000 euro pe tonă.

(3) În cazul cafelei solubile, inclusiv al amestecurilor cu cafea solubilă, acciza este egală cu echivalentul în lei a 4 euro pe kilogram.

(4) Nivelul accizelor pentru alte produse:

Nr. crt.

Denumirea produsului sau a grupei de produse

Acciza (%)

1.

Confecţii din blănuri naturale (cu excepţia celor de iepure, oaie, capră)

45

2.

Articole din cristal 1)

55

3.

Bijuterii din aur şi/sau din platină, cu excepţia verighetelor

25

4.

Produse de parfumerie

4.1. Parfumuri, din care:

35

- ape de parfum

25

4.2. Ape de toaletă, din care:

15

- ape de colonie

10

5.

Aparate video de înregistrat sau de reprodus, chiar încorporând un receptor de semnale videofonice; combine audio2)

20

6.

Dublu radiocasetofoane cu redare de pe bandă magnetică sau compact disc

20

7.

Aparate de luat imagini fixe şi alte camere video cu înregistrare; aparate fotografice numerice

30

8.

Cuptoare cu microunde

20

9.

Aparate pentru condiţionat aer, de perete sau de ferestre, formând un singur corp

20

10.

Arme de vânătoare şi arme de uz individual, altele decât cele de uz militar sau de sport

100

11.

Iahturi şi bărci cu motor pentru agrement

11.1 Iahturi

50

11.2 Barci cu motor pentru agrement

30
 
*1) Prin cristal se înţelege sticla având un conţinut minim de monoxid de plumb de 24% din greutate.

*2) Combinele audio sunt produse ce reunesc (în aceeaşi carcasă sau în module) cel puţin patru aparate sau funcţiuni diferite, dintre care cel puţin trei sunt funcţiuni audio (recepţie, înregistrare pe bandă magnetică, înregistrare pe compact disc, reproducere disc patefon, reproducere compact disc, reproducere bandă magnetică etc.).

(5) Nivelul accizelor pentru autoturisme sau autoturisme de teren, inclusiv din import rulate:

Tipul autoturismului Acciza pentru
autoturisme noi
(%)
Acciza pentru
autoturisme
rulate
(%)
1.

Autoturisme echipate cu
motor cu benzină:

a) Cu capacitate cilindrică
sub 1601 cm3

1

2,5

b) Cu capacitate cilindrică
între 1601 şi 1800 cm3

2,5

5,5

c) Cu capacitate cilindrică
între 1801 şi 2000 cm3

4

10

d) Cu capacitate cilindrică
între 2001 şi 2500 cm3

8 21

e) Cu capacitate cilindrică de
peste 2500 cm3

11 32
2.

Autoturisme echipate cu
motor Diesel:

a) Cu capacitate cilindrică
sub 1601 cm3

1

2,5

b) Cu capacitate cilindrică
între 1601 şi 2000 cm3

2,5

5,5

c) Cu capacitate cilindrică
între 2001 şi 2500 cm3

4

11

d) Cu capacitate cilindrică
între 2501 şi 3200 cm3

8

21

e) Cu capacitate cilindrică
peste 3000 cm3

11

32

(6) Pentru cafea, cafea cu înlocuitori şi cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă, accizele se datorează o singură dată şi se calculează prin aplicarea sumelor fixe pe unitatea de măsură, asupra cantităţilor importate.

(7) În cazul produselor prevăzute la alin. (4) şi (5), accizele preced taxa pe valoarea adăugată şi se calculează o singură dată prin aplicarea cotelor procentuale prevăzute de lege asupra bazei de impozitare, care reprezintă:

  • a) pentru produsele din producţia internă - preţurile de livrare, mai puţin accizele, respectiv preţul producătorului, care nu poate fi mai mic decât suma costurilor ocazionate de obţinerea produsului respectiv;
  • b) pentru produsele din import - valoarea în vamă stabilită potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale şi alte taxe speciale, după caz.
  • Norme Metodologice

    30^1. (1) Definirea categoriilor de autoturisme sau autoturisme de teren din import noi ori rulate se face potrivit prevederilor legislaţiei vamale în vigoare.

    (2) În cazul autoturismelor sau a autoturismelor de teren din import noi ori rulate, care fac obiectul achiziţionării ca urmare a unui contract de leasing, accizele se calculează în funcţie de starea autoturismului sau autoturismului de teren din momentul introducerii în ţară. Procentul corespunzător de acciză se aplică asupra bazei de impozitare formate din valoarea de intrare la care se adaugă cuantumul taxelor vamale şi alte taxe speciale, după caz, datorate la momentul închiderii operaţiei de import.

    (3) Transformarea în lei a valorii de intrare se efectuează conform prevederilor legislaţiei vamale în vigoare.

Art. 209 - Platitori de accize

(1) Plătitori de accize pentru produsele prevăzute la art. 207, cu excepţia celor prevăzute la lit. a) - c), sunt agenţii economici - persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice autorizate - care produc sau importă astfel de produse.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. a) - c), plătitori de accize sunt agenţii economici importatori.

(3) Plătitori de accize sunt şi persoanele fizice care introduc în ţară autoturisme şi autoturisme de teren, inclusiv rulate.

Art. 210 - Scutiri

(1) Sunt scutite de la plata accizelor:

  • a) produsele exportate direct de agenţii economici producători sau prin agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea pe bază de comision. Beneficiază de regimul de scutire numai produsele exportate, direct sau prin agenţi economici comisionari, de către producătorii care deţin în proprietate utilajele şi instalaţiile de producţie necesare pentru realizarea acestor produse;
  • b) produsele aflate în regimuri vamale suspensive, conform prevederilor legale în domeniu. Pentru produsele aflate în aceste regimuri, scutirea se acordă cu condiţia depunerii de către agentul economic importator a unei garanţii egale cu valoarea accizelor aferente. Această garanţie va fi restituită agentului economic numai cu condiţia încheierii în termen a regimului vamal acordat. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi bunurile prevăzute la art. 208 alin. (5), atunci când aceste bunuri sunt plasate în baza unor contracte de leasing ce se derulează în condiţiile prevăzute de lege, în regim vamal de tranzit, de admitere temporară sau de import, pe durata contractului de leasing;
  • c) orice produs importat, provenit din donaţii sau finanţat direct din împrumuturi nerambursabile, precum şi din programe de cooperare ştiinţifică şi tehnică, acordat instituţiilor de învăţământ, sănătate şi cultură, ministerelor, altor organe ale administraţiei publice, structurilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaţionale şi organizaţii nonprofit şi de caritate;
  • d) produsele livrate la rezerva de stat şi la rezerva de mobilizare, pe perioada în care au acest regim.

(2) Agenţii economici exportatori de cafea prăjită, obţinută din operaţiuni proprii de prăjire a cafelei verzi importate direct de aceştia, pot solicita autorităţilor fiscale competente, pe bază de documente justificative, restituirea accizelor plătite în vamă, aferente numai cantităţilor de cafea verde utilizată ca materie primă pentru cafeaua exportată.

(3) Modalitatea de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) şi (2) este stabilită în norme.

Norme Metodologice

31. (1) În cazul exportatorilor de cafea prăjită obţinută din operaţiuni proprii de prăjire a cafelei verzi importate direct de către aceştia, restituirea accizelor plătite în vamă, aferente cantităţilor de cafea verde utilizată ca materie primă pentru cafeaua exportată, se face pe baza prezentării de către exportator autorităţii fiscale teritoriale în raza căreia îşi desfăşoară activitatea a următoarelor documente justificative:

  • a) declaraţia vamală de import a cafelei verzi;
  • b) documentul care atestă plata accizelor în vamă, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis;
  • c) declaraţia vamală de export a cafelei prăjite.
(2) Restituirea accizelor se efectuează potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

(3) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), nu se beneficiază de regimul de restituire.

Art. 211 - Exigibilitatea

Momentul exigibilităţii accizei intervine:

a) pentru produsele din producţia internă, la data efectuării livrării, la data acordării produselor ca dividende sau ca plată în natură, la data la care au fost consumate pentru reclamă şi publicitate şi, respectiv, la data înstrăinării ori utilizării în oricare alt scop decât comercializarea;

b) pentru produsele importate, la data înregistrării declaraţiei vamale de import.

Art. 212 - Plata accizelor la bugetul de stat

(1) Accizele se plătesc la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care acciza devine exigibilă.

(2) Pentru alte produse accizabile, provenite din import, plata se face la momentul înregistrării declaraţiei vamale de import.

Art. 213 - Regimul documentelor fiscale pierdute, distruse sau deteriorate

(1) Agenţii economici plătitori de accize, care au efectuat tranzacţii cu produse supuse accizelor prin documente fiscale care ulterior au fost pierdute, distruse sau deteriorate, au obligaţia ca, în termen de 30 de zile calendaristice din momentul înregistrării pierderii, distrugerii sau deteriorării, să reconstituie, pe baza evidenţelor contabile, accizele aferente acestor tranzacţii.

(2) În situaţia nereconstituirii obligaţiilor fiscale de către agentul economic, autoritatea fiscală competentă va stabili suma acestora prin estimare, înmulţind numărul documentelor pierdute, distruse sau deteriorate cu media accizelor înscrise în facturile de livrare pe ultimele 6 luni de activitate, înainte de data constatării pierderii, distrugerii sau deteriorării documentelor fiscale.

Art. 214 - Declaratiile de accize

(1) Orice agent economic plătitor de accize are obligaţia de a depune la autoritatea fiscală competentă o declaraţie de accize pentru fiecare lună, indiferent dacă se datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă.

(2) Declaraţiile de accize se depun la autoritatea fiscală competentă, de către agenţii economici plătitori, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declaraţia.

Capitolul III - Impozitul la titeiul si la gazele naturale din productia interna

Art. 215 - Dispozitii generale

(1) Pentru ţiţeiul şi gazele naturale din producţia internă, agenţii economici autorizaţi, potrivit legii, datorează bugetului de stat impozit în momentul livrării.

(2) Impozitul pentru gazele naturale din producţia internă, provenite din zăcăminte de gaze naturale, din zăcăminte de gaze cu condensat şi din zăcăminte de ţiţei, se plăteşte la bugetul de stat de către agentul economic autorizat potrivit legii în domeniu prin care se realizează livrarea acestor produse către consumatorul final.

(3) Impozitul datorat este:

  • a) pentru ţiţei - 4 euro/tonă;
  • b) pentru gazele naturale - 7,40 euro/1.000 mc.

(4) Impozitul datorat se calculează prin aplicarea sumelor fixe prevăzute la alin. (3), asupra cantităţilor livrate.

(5) Momentul exigibilităţii impozitului la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă intervine la data efectuării livrării.

Norme Metodologice

32. (1) Impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care impozitul devine exigibil.
(2) Impozitul pentru gazele naturale din producţia internă, provenite din zăcăminte de gaze naturale, din zăcăminte de gaze cu condensat şi din zăcăminte de ţiţei, se plăteşte la bugetul de stat de către agentul economic autorizat potrivit legii în domeniu, prin care se realizează livrarea acestor produse către consumatorul final.
Art. 216 - Scutiri

Sunt scutite de plata acestor impozite cantităţile de ţiţei şi gaze naturale din producţia internă, exportate direct de agenţii economici producători.

Art. 217 - Declaratiile de impozit

(1) Orice agent economic, plătitor de impozit la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă, are obligaţia de a depune la autoritatea fiscală competentă o declaraţie de impozit pentru fiecare lună, indiferent dacă se datorează sau nu plata impozitului pentru luna respectivă.

(2) Declaraţiile de impozit se depun la autoritatea fiscală competentă de către agenţii economici plătitori, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declaraţia.

Capitolul IV - Dispozitii comune

Art. 218 - Conversia in lei a sumelor exprimate in euro

Valoarea în lei a accizelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, stabilite potrivit prezentului titlu în echivalent euro pe unitatea de măsură, se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii care precede începutul trimestrului calendaristic. Acest curs se utilizează pe toată durata trimestrului următor.

Art. 219 - Obligatiile platitorilor

(1) Agenţii economici plătitori de accize şi de impozit la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea fiscală competentă, conform dispoziţiilor legale în materie.

(2) Agenţii economici au obligaţia să calculeze accizele şi impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă, după caz, să le evidenţieze distinct în factură şi să le verse la bugetul de stat la termenele stabilite, fiind răspunzători pentru exactitatea calculului şi vărsarea integrală a sumelor datorate.

(3)Plătitorii au obligaţia să ţină evidenţa accizelor şi a impozitului la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă, după caz, conform prevederilor din norme, şi să depună anual deconturile privind accizele şi impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă, conform dispoziţiilor legale privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de raportare.

Norme Metodologice

33. (1) Evidenţierea în contabilitate a accizelor şi a impozitului la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă se efectuează prin aplicarea Planului de conturi general şi a Normelor metodologice de utilizare a conturilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, cu modificările ulterioare, precum şi a prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, cu modificările ulterioare.

(2) Sumele datorate drept accize şi impozit la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă se virează de către plătitori în următoarele conturi de venituri ale bugetului de stat deschise la unităţile de trezorerie şi contabilitate publică în a căror rază teritorială aceştia sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe, şi anume:

- contul 20.14.01.01 "Accize încasate din vânzarea uleiurilor minerale": accizele datorate pentru uleiuri minerale

- contul 20.14.01.02 "Accize încasate din vânzarea de alcool, distilate şi băuturi alcoolice": accizele datorate pentru alcool, distilate, băuturi alcoolice, vinuri şi bere

- contul 20.14.01.03 "Accize încasate din vânzarea produselor din tutun": accizele datorate pentru produse din tutun

- contul 20.14.01.04 "Accize încasate din vânzarea de cafea": accizele datorate pentru cafea

- contul 20.14.01.05 "Accize încasate din vânzarea altor produse": accizele datorate pentru alte produse şi grupe de produse cuprinse la cap. II "Alte produse accizabile" de la titlul VII din Codul fiscal

- contul 20.17.01.24 "Impozitul pe ţiţeiul din producţia internă şi gazele naturale": impozitul pentru ţiţei şi pentru gazele naturale din producţia internă provenite din zăcăminte de gaze naturale, din zăcăminte de gaze cu condensat şi din zăcăminte de ţiţei

(3) Accizele datorate pentru importuri de produse accizabile se achită de către plătitori în următoarele conturi deschise la unităţile trezoreriei statului pe numele birourilor vamale prin care se derulează operaţiunile de import:

- contul 20.14.01.08 "Accize încasate în vamă din importul uleiurilor minerale"

- contul 20.14.01.09 "Accize încasate în vamă din importul de alcool, distilate şi băuturi alcoolice"

- contul 20.14.01.10 "Accize încasate în vamă din importul de produse din tutun"

- contul 20.14.01.11 "Accize încasate în vamă din importul de cafea"

- contul 20.14.01.12 "Accize încasate în vamă din importul altor produse"

(4) Autorităţile fiscale asigură evidenţa nominală pe plătitori a accizelor şi impozitelor datorate şi încasate potrivit normelor în vigoare.

34. Pentru produsele scoase din rezerva de stat sau din rezerva de mobilizare, plata accizelor se face de către unităţile deţinătoare ale acestor stocuri la livrarea produselor către beneficiari. 

35. (1) Produsele accizabile deţinute de agenţii economici care înregistrează obligaţii fiscale restante pot fi valorificate în cadrul procedurii de executare silită de organele competente, potrivit legii, astfel:

  • a) produsele accizabile destinate utilizării ca materii prime se valorifică în regim suspensiv numai către un antrepozit fiscal de producţie. În cazul valorificării produselor accizabile, în cadrul procedurii de executare silită, prin vânzare directă sau licitaţie, livrarea se face pe bază de factură fiscală specifică şi de document administrativ de însoţire. Documentul administrativ de însoţire se obţine de la antrepozitul fiscal beneficiar;
  • b) produsele accizabile marcate se valorifică la preţuri cu accize către agenţii economici comercianţi. În cazul valorificării produselor accizabile marcate, în cadrul procedurii de executare silită, prin vânzare directă sau licitaţie, livrarea se face pe bază de factură fiscală specifică, în care acciza va fi evidenţiată distinct.

(2) Persoanele care dobândesc bunuri accizabile prin valorificare potrivit alin. (1) trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, după caz.

Art. 220 - Decontarile intre agentii economici

(1) Decontările între agenţii economici, furnizori de produse accizabile, şi agenţii economici, cumpărători ai acestor produse, se vor face integral prin unităţi bancare.

(2) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (1):

  • a) livrările de produse supuse accizelor către agenţii economici care comercializează astfel de produse în sistem en detail;
  • b) livrările de produse supuse accizelor, efectuate în cadrul sistemului de compensare a obligaţiilor faţă de bugetul de stat, aprobate prin acte normative speciale. Sumele reprezentând accizele nu pot face obiectul compensărilor, dacă actele normative speciale nu prevăd altfel.

Norme Metodologice

36. (1) În cadrul sistemului de compensare intră şi compensările admise de actele normative, efectuate între agenţii economici.
(2) Decontările între agenţii economici furnizori de produse accizabile şi agenţii economici cumpărători ai acestor produse se fac integral prin unităţi bancare în cazul livrărilor efectuate de către agenţii economici producători şi importatori de astfel de produse, cu excepţiile prevăzute la art. 220 alin. (2) din Codul fiscal.
Art. 220^1 - Regimul produselor accizabile detinute de agentii economici care inregistreaza obligatii fiscale restante

(1) Produsele accizabile deţinute de agenţii economici care înregistrează obligaţii fiscale restante pot fi valorificate în cadrul procedurii de executare silită de organele competente, potrivit legii.

(2) Persoanele care dobândesc bunuri accizabile prin valorificare potrivit alin. (1) trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, după caz.

Capitolul V - Dispozitii tranzitorii

Art. 221 - Derogari

(1) Prin derogare de la prevederile art. 178 alin. (2), până la data de 1 ianuarie 2007 depozitarea uleiurilor minerale în regim suspensiv de accize este permisă numai într-un antrepozit fiscal de producţie.

(1^1)Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) şi pot fi antrepozite fiscale de depozitare spaţiile deţinute de terminalul petrolier maritim, precum şi depozitele deţinute de antrepozitarul autorizat pentru producţie, în afara antrepozitului fiscal de producţie, atât timp cât proprietarul uleiurilor minerale rămâne acest antrepozitar autorizat.

Norme Metodologice

36^1. Pot fi autorizate ca antrepozite fiscale de depozitare spaţiile deţinute de terminalul petrolier maritim, precum şi depozitele deţinute de antrepozitarul autorizat pentru producţie, în afara antrepozitului fiscal de producţie, atât timp cât proprietarul uleiurilor minerale rămâne acest antrepozitar autorizat.

(2) Prin derogare de la art. 192 şi 193, până la data de 1 ianuarie 2007, livrarea uleiurilor minerale din antrepozitele fiscale de producţie se efectuează numai în momentul în care cumpărătorul prezintă documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declaraţiei lunare de accize se vor regulariza eventualele diferenţe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor şi valoarea accizelor aferente cantităţilor de uleiuri minerale efectiv livrate de agenţii economici producători, în decursul lunii precedente.

Norme Metodologice

37. (1) Livrarea uleiurilor minerale din antrepozitele fiscale de producţie se efectuează numai în momentul în care cumpărătorul prezintă documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată.

(2) Ordinele de plată pentru trezoreria statului care atestă virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată, prezentate de către cumpărători antrepozitarilor autorizaţi, trebuie să fie confirmate prin ştampila şi semnătura autorizată a unităţii bancare care a debitat contul plătitorului cu suma respectivă şi copie de pe extrasul de cont.

(3) Accizele aferente uleiurilor minerale livrate din antrepozitele fiscale de producţie se achită de către cumpărători în contul bugetului de stat 20.14.01.01 "Accize încasate din vânzarea uleiurilor minerale", prevăzut la pct. 33 alin. (2), deschis la unitatea trezoreriei statului în raza căreia îşi are sediul antrepozitarul autorizat pentru producţie.

(4) În rubrica "Reprezentând plăţi" din ordinul de plată pentru trezoreria statului prin care se achită accizele, cumpărătorii menţionează denumirea şi codul unic de înregistrare al antrepozitarului autorizat - furnizor de uleiuri minerale.

(5) Livrarea de uleiuri minerale se face numai pe bază de comandă depusă de cumpărător.

(6) Pe baza comenzii depuse de cumpărător, antrepozitarii autorizaţi emit cumpărătorilor o factură pro-forma (cod 14-4-10/aA) în care vor fi menţionate: denumirea produsului, cantitatea, valoarea accizei datorate, precum şi informaţii cu privire la denumirea şi codul unic de înregistrare al antrepozitarului autorizat, în numele căruia se efectuează plata accizelor, precum şi cele privind unitatea trezoreriei statului în raza căreia acesta îşi are sediul.

(7) În cazul în care cantităţile livrate se determină prin cântărire, se solicită comenzi exprimate în tone. Pentru transformarea în litri la temperatura de +15 grade C se vor utiliza densităţile aferente temperaturii de +15 grade C.

(8) În cazul în care livrările se fac în vase calibrate şi/sau cantităţile se determină prin metoda volum-densitate, se solicită comenzi exprimate în litri, care să corespundă cu capacitatea din documentul de calibrare.

(9) Cantitatea din comandă, exprimată în litri la temperatura efectivă, se va corecta cu densitatea la temperatura de +15 grade C, rezultând cantitatea exprimată în litri la temperatura de +15 grade C.

(10) Valoarea accizei datorate de cumpărător conform facturii pro-forma va fi cantitatea exprimată în litri la temperatura de +15 grade C, determinată potrivit prevederilor alin. (9), înmulţită cu acciza pe litru.

(11) La livrarea efectivă se recalculează acciza conform procedeului de mai sus, iar valoarea obţinută va fi evidenţiată distinct.

(12) Pentru celelalte tipuri de uleiuri minerale calculul valorii accizei datorate se face pe baza densităţilor înscrise în registrul de densităţi în momentul întocmirii facturii pro-forma, recalculate la temperatura de +15 grade C, după cum urmează:

  • - acciza (euro/tonă): 1.000 = acciza (euro/kg) x densitatea la +15 grade C (kg/litru) = acciza (euro/litru);
  • - cantitatea în kg: densitatea la +15 grade C = cantitatea în litri la +15 grade C;
  • - valoarea accizei = cantitatea în litri la +15 grade C x acciza (euro/litru).

(13) Eventualele diferenţe între valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiar, conform facturii pro-forma, şi valoarea accizelor aferente cantităţilor de uleiuri minerale efectiv livrate de agenţii economici producători şi procesatori, conform facturii fiscale, determinate de variaţia de densitate, se vor regulariza cu ocazia depunerii declaraţiei lunare privind obligaţiile de plată la bugetul de stat.

(14) Unităţile trezoreriei statului vor elibera zilnic, la solicitarea antrepozitarilor autorizaţi, copii ale extraselor contului de venituri al bugetului de stat 20.14.01.01 "Accize încasate din vânzarea uleiurilor minerale" în care au fost evidenţiate accizele virate în numele acestora, fără de care furnizorul nu poate efectua livrarea.

(15) Evidenţierea în contabilitate a accizelor se efectuează prin aplicarea Planului de conturi general şi a Normelor metodologice de utilizare a conturilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, cu modificările ulterioare, precum şi a prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, cu modificările ulterioare.

38. (1) Toţi agenţii economici producători de produse accizabile prevăzute la art. 162 din Codul fiscal, deţinători de autorizaţii eliberate în conformitate cu prevederile Legii nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor, cu valabilitate până la data de 31 decembrie 2003, au obligaţia ca în termen de 10 zile de la publicarea prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I, să depună la autoritatea fiscală teritorială listele de inventar ale produselor înregistrate în stoc la data de 31 decembrie 2003.

(2) Listele de inventar se întocmesc în două exemplare care se certifică de autoritatea fiscală teritorială. Primul exemplar astfel certificat se păstrează de către agentul economic, iar cel de-al doilea se păstrează de autoritatea fiscală teritorială.

(3) Listele de inventar vor fi însoţite obligatoriu de declaraţia agentului economic privind achiziţiile de produse accizabile din ultimele două luni, utilizate ca materie primă.

(4) Declaraţia se întocmeşte în două exemplare, din care primul exemplar se păstrează de agentul economic, iar al doilea exemplar se păstrează la autoritatea fiscală teritorială împreună cu listele de inventar.

(5) Agenţii economici care la data de 31 decembrie 2003 au înregistrat stocuri de produse accizabile, realizate până la această dată, şi care nu îndeplinesc condiţiile pentru a deveni antrepozitari autorizaţi potrivit prevederilor titlului VII din Codul fiscal vor putea valorifica produsele din stoc până la data de 31 decembrie 2004 în baza unei aprobări speciale emise de autoritatea fiscală emitentă a autorizaţiei, dată în baza Legii nr. 521/2002, cu plata accizelor, după caz. Regimul privind plata accizelor se stabileşte de autoritatea fiscală emitentă a aprobării speciale. Agenţii economici producători de alcool etilic şi de distilate - ca materii prime - vor vinde aceste produse numai către beneficiarii autorizaţi în condiţiile prevăzute la titlul VII din Codul fiscal. După data de 31 decembrie 2004, cantităţile rămase în stoc nu mai pot fi comercializate.

(6) Antrepozitarii autorizaţi ca producători de produse din grupa alcool etilic, care deţin în stoc alcool etilic şi distilate - ca materii prime -, achiziţionate la preţuri cu accize, nu mai plătesc accize pentru produsele obţinute exclusiv din prelucrarea acestor materii prime şi nici pentru astfel de produse înregistrate în stoc la 31 decembrie 2003, cu condiţia ca accizele aferente materiilor prime să fi fost plătite furnizorului. Această prevedere se va aplica până la data de 30 iunie 2004, după această dată urmând a se aplica prevederile titlului VII din Codul fiscal.

(7) Pentru produsele accizabile aflate în stoc la data de 31 decembrie 2003 în alte locaţii decât antrepozitele fiscale ale antrepozitarului autorizat pentru care acciza nu a fost plătită, acciza devine exigibilă la momentul livrării produselor.

(8) Băuturile slab alcoolizate din grupa alcoolului etilic, a căror concentraţie alcoolică depăşeşte 1,2% în volum, nemarcate cu banderole, provenite din stocurile de astfel de produse înregistrate la 31 decembrie 2003, deţinute de către antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau de către importatorii autorizaţi în condiţiile Codului fiscal, vor putea fi comercializate fără a fi supuse marcării numai sub supravegherea fiscală asigurată de autoritatea fiscală unde sunt înregistraţi ca plătitori de accize. În acest scop, până la data de 5 a fiecărei luni, agenţii economici vor întocmi în două exemplare o situaţie a livrărilor produselor provenite din stocurile înregistrate la 31 decembrie 2003, efectuate în luna anterioară, din care exemplarul al doilea se va transmite autorităţii fiscale. Modelul situaţiei este prezentat în anexa nr. 22.

(9) Agenţii economici comercianţi care deţin băuturi alcoolice de natura celor menţionate la alin. (8), nemarcate prin banderole, care provin de la agenţi economici producători legali sau importatori legali, pot comercializa aceste băuturi până la epuizarea cantităţilor de astfel de produse, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2004. După această dată se interzice comercializarea băuturilor alcoolice respective.

(10) Agenţii economici autorizaţi după data de 1 ianuarie 2004 în calitate de antrepozitari autorizaţi pentru producţia de ţuică şi rachiuri din fructe, care obţin astfel de produse din prelucrarea fructelor, marcurilor din fructe sau a altor semifabricate preluate de la persoane fizice în anii 2003 şi 2004, pot livra produsele respective persoanelor fizice de la care au preluat materia primă, fără plata accizelor, numai când produsele sunt destinate consumului propriu, în baza declaraţiei pe propria răspundere a persoanelor fizice în cauză. Modelul declaraţiei este prezentat în anexa nr. 23.

(11) În anul 2004 ţuica şi rachiurile naturale din fructe pot fi produse în scopul consumului propriu al persoanelor fizice fără plata accizelor şi de către alţi agenţi economici - autorizaţi potrivit prevederilor Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent. Prestarea de servicii, în acest caz, se poate realiza numai în baza confirmării scrise a autorităţii fiscale teritoriale, potrivit căreia persoana fizică a înştiinţat în scris această autoritate despre cantitatea de fructe ce urmează a fi dată pentru prelucrare, cine va efectua prestarea de servicii şi a declarat că produsele obţinute sunt destinate consumului propriu.

(12) Agenţii economici - antrepozitari autorizaţi pentru producţia de produse accizabile, altele decât cele din grupa alcoolului etilic - care deţin stocuri de materii prime provenite din achiziţii efectuate până la data de 31 decembrie 2003 la preţuri cu accize, la eliberarea pentru consum din antrepozitul fiscal a produselor accizabile rezultate din prelucrarea acestor stocuri, pot compensa acciza datorată bugetului de stat cu suma reprezentând acciza aferentă cantităţii de materie primă ce se regăseşte în produsul final accizabil. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004, cererea de compensare va fi însoţită de dovada achitării sumelor reprezentând accizele aferente materiilor prime în contul furnizorului de astfel de materii prime. De asemenea, compensarea va fi condiţionată de existenţa agentului economic furnizor. Pot face obiectul compensării numai accizele aferente materiilor prime achiziţionate direct de la agenţii economici producători interni sau importatori. Accizele aferente materiilor prime pot face obiectul compensării numai în limita accizelor aferente produselor finale livrate.

(13) Agenţii economici care deţin stocuri de materii prime provenite din achiziţii legale efectuate până la data de 31 decembrie 2003 la preţuri cu accize şi care realizează din prelucrarea acestor stocuri produse care nu intră sub incidenţa accizelor sau produse pentru care acciza este pot solicita compensarea ori restituirea, după caz, a accizelor aferente materiei prime incluse în produsele finale rezultate, potrivit Codului de procedură fiscală, precum şi normelor metodologice de aplicare a acestuia. Compensarea sau restituirea se va realiza pe măsura vânzării produselor finale rezultate din prelucrare şi numai în baza documentelor care justifică achiziţionarea materiei prime la preţuri cu accize, plata acestora în contul furnizorului, prelucrarea materiei prime, precum şi vânzarea produselor finale rezultate.

39. (1) Documentele fiscale aflate în stoc la data de 31 decembrie 2003 se pot utiliza şi după această dată.

(2) Toţi agenţii economici care au avut obligaţia utilizării documentelor fiscale speciale prevăzute în actele normative privind regimul accizelor, care s-au aplicat până la intrarea în vigoare a Codului fiscal, în termen de 10 zile de la data publicării prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor depune la autoritatea fiscală teritorială o declaraţie privind stocul de astfel de documente, înregistrat la data de 31 decembrie 2003. Declaraţia se întocmeşte în două exemplare, din care primul se păstrează de agenţii economici.

40. (1) Pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2003, agenţii economici producători de ţigarete şi produse din tutun vor deduce din valoarea accizelor datorate la data de 25 ianuarie 2004 contravaloarea timbrelor determinată pe baza preţului fără taxa pe valoarea adăugată, aferente livrărilor de astfel de produse efectuate în această perioadă. În acelaşi timp, agenţii economici vor vira în contul Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A. contravaloarea timbrelor respective stabilită pe baza preţului cu taxa pe valoarea adăugată.

(2) Agenţii economici producători interni de ţigarete şi produse din tutun, care nu au primit autorizaţie de antrepozitar autorizat începând cu data de 1 ianuarie 2004, au obligaţia ca în termen de 10 zile de la data publicării prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I, să predea spre distrugere Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A. timbrele neutilizate existente în stoc la data de 31 decembrie 2003. Aceşti agenţi economici au, de asemenea, obligaţia să vireze contravaloarea acestor timbre în contul Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A. Sumele ce urmează a fi virate în contul Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A. se stabilesc printr-un act de control încheiat de organul fiscal teritorial în raza căruia îşi desfăşoară activitatea agentul economic în cauză, la solicitarea autorităţii fiscale centrale.

(3) Agenţii economici producători interni de produse accizabile supuse marcării, altele decât ţigaretele şi produsele din tutun, care nu au primit autorizaţie de antrepozitar autorizat începând cu data de 1 ianuarie 2004, sau agenţii economici producători de produse care începând cu această dată nu mai intră sub incidenţa marcării au obligaţia ca în termen de 10 zile de la data publicării prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I, să predea spre distrugere Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A. marcajele neutilizate.

41. (1) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, antrepozitarii autorizaţi pentru producţie şi importatorii de uleiuri minerale sunt obligaţi să transmită Ministerului Economiei şi Comerţului lista cuprinzând semifabricatele şi produsele finite din nomenclatorul lor de fabricaţie sau de import, încadrarea pe poziţii tarifare, domeniul de utilizare şi acciza propusă pentru acestea. Listele vor fi însoţite de fişele tehnice ale fiecărui produs finit.

(2) După verificarea listelor, Ministerul Economiei şi Comerţului, în termen de 10 zile de la primirea acestora, le va transmite în vederea avizării Ministerului Finanţelor Publice - Comisia centrală de autorizare a antrepozitelor fiscale.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) vor fi aplicate oricărui nou produs intrat în nomenclatorul de fabricaţie sau de import al antrepozitarului autorizat pentru producţie sau importatorului de uleiuri minerale.

42. Anexele nr. 1 - 5, 10 şi 12 - 21 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice de aplicare a prevederilor titlului VIIdin Codul fiscal.

(3) În cazul importurilor de produse supuse marcării, potrivit prezentului titlu, până la data de 1 ianuarie 2007, fiecare comandă de marcaje va fi aprobată de către autoritatea fiscală competentă numai dacă importatorul va prezenta dovada plăţii în contul bugetului de stat a unei sume echivalente cu valoarea accizelor corespunzătoare cantităţilor de produse pentru care s-au solicitat marcaje.

(4) Pentru antrepozitarii autorizaţi, termenul limită de îndeplinire a condiţiilor prevăzute la art. 180 lit. b) este de 31 martie 2005. Neîndeplinirea acestor condiţii atrage după sine revocarea autorizaţiei.

(5) Prin derogare de la prevederile art. 192 şi 193, până la data de 1 ianuarie 2007, eliberarea banderolelor fiscale pentru băuturile alcoolice se realizează numai dacă producătorul va prezenta dovada plăţii în contul bugetului de stat a unei sume echivalente cu valoarea accizelor corespunzătoare cantităţilor de produse pentru care s-au solicitat marcaje.
Legenda:
- Articol/norma modificat(a)  
- Articol data precedenta
Legenda

Text vechi - paragraf vechi. Exemplu:

17. nerezident - orice persoana juridica straina si orice persoana fizica nerezidenta;

Text modificat - textul ce inlocuieste paragraful vechi. Exemplu:

17. nerezident - orice persoana juridica straina si orice persoana fizica nerezidenta si orice alte entitati straine;

Text nou introdus. Exemplu:

(1^1) Īn perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009 inclusiv, nu se impoziteaza profitul obtinut de persoanele juridice straine.

Text abrogat. Exemplu:

Acciza este exigibila īn momentul eliberarii pentru consum sau cānd se constata pierderi sau lipsuri de produse accizabile.

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf