Modificarile au fost aduse de

Codul Fiscal - Titlul VI modificari din 6 Martie 2013

Taxa pe valoarea adaugata

Art. 127
Persoane impozabile si activitatea economica

Modifica in norme metodologice:

1. La punctul 4, alineatele (8) şi (12) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"4. [...]

(8) Implementarea grupului fiscal va intra în vigoare:

a) în prima zi din luna următoare datei comunicării deciziei prevăzute la alin. (7), în cazul în care membrii grupului au perioadă fiscală luna calendaristică;

b) în prima zi a perioadei fiscale următoare datei comunicării deciziei prevăzute la alin. (7), în cazul în care membrii grupului nu au perioadă fiscală luna calendaristică.

[...]

(12) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b), organele fiscale competente, în urma verificărilor efectuate sau la cererea persoanei impozabile:

a) anulează, din oficiu sau, după caz, la cerere, tratamentul unei persoane ca membru al unui grup fiscal în cazul în care acea persoană nu mai întruneşte criteriile de eligibilitate pentru a fi considerată un asemenea membru în conformitate cu prevederile alin. (1). Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente în cazul în care membrii grupului au perioadă fiscală luna calendaristică, respectiv în prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente, în cazul în care membrii grupului nu au perioadă fiscală luna calendaristică;

b) anulează, din oficiu sau, după caz, la cerere, tratamentul persoanelor impozabile ca grup fiscal în cazul în care acele persoane impozabile nu mai întrunesc criteriile de eligibilitate pentru a fi considerate un asemenea grup. Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente, în cazul în care membrii grupului au perioadă fiscală luna calendaristică, respectiv în prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente, în cazul în care membrii grupului nu au perioadă fiscală luna calendaristică."

Art. 128
Livrarea de bunuri

Modifica in norme metodologice:

2. La punctul 6 alineatul (10), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"a) bunurile de mică valoare acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol nu sunt considerate livrări de bunuri dacă valoarea fiecărui cadou oferit este mai mică sau egală cu plafonul de 100 lei, exclusiv TVA. Cadoul cuprinde unul sau mai multe bunuri oferite gratuit. În situaţia în care persoana impozabilă a oferit şi cadouri care depăşesc individual plafonul de 100 lei, exclusiv TVA, însumează valoarea depăşirilor de plafon aferente unei perioade fiscale, care constituie livrare de bunuri cu plată, şi colectează taxa, dacă taxa aferentă bunurilor respective este deductibilă total sau parţial. Se consideră că livrarea de bunuri are loc în ultima zi lucrătoare a perioadei fiscale în care au fost acordate bunurile gratuit şi a fost depăşit plafonul. Baza impozabilă, respectiv valoarea depăşirilor de plafon, şi taxa colectată aferentă se înscriu în autofactura prevăzută la art. 155 alin. (7) din Codul fiscal care se include în decontul întocmit pentru perioada fiscală în care persoana impozabilă a acordat bunurile gratuit în cadrul acţiunilor de protocol şi a depăşit plafonul. Pentru bunurile/serviciile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol în cursul anului 2012 se aplică prevederile legale în vigoare în anul 2012, inclusiv în ceea ce priveşte modul de determinare a depăşirii plafonului şi a perioadei fiscale în care se colectează TVA aferente acestei depăşiri;".

Art. 133
Locul prestarii de servicii

Modifica in norme metodologice:

3. La punctul 14 alineatul (2), litera k) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"k) instalarea sau asamblarea de maşini ori echipamente care, după instalare sau asamblare, sunt ori devin parte din bunul imobil, respectiv cele care nu pot fi detaşate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor înseşi;".

4. La punctul 14^4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(2) Pentru a identifica partea transportului de călători efectuată în interiorul Comunităţii, mijlocul de transport este decisiv, şi nu călătoria individuală a fiecărui pasager. Se consideră că se efectuează o singură parte de transport de călători în interiorul Comunităţii, chiar şi atunci când există opriri în interiorul Comunităţii, în situaţia în care călătoria este efectuată cu un singur mijloc de transport."

Art. 134
Faptul generator si exigibilitatea - definitii

Introduce in norme metodologice:

5. După punctul 15^1 se introduce un nou punct, punctul 15^2, cu următorul cuprins:

"Codul fiscal:

ART. 134

[...]

(4) Regimul de impozitare aplicabil pentru operaţiunile impozabile este regimul în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 134^2 alin. (2), pentru care se aplică regimul de impozitare în vigoare la data exigibilităţii taxei.

[...]

(5) În cazul schimbării regimului de impozitare se va proceda la regularizare pentru a se aplica regimul de impozitare în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii pentru cazurile prevăzute la art. 134^2 alin. (2) lit. a), numai dacă factura este emisă pentru contravaloarea parţială a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, şi la art. 134^2 alin. (2) lit. b), dacă a fost încasat un avans pentru valoarea parţială a livrării de bunuri sau a prestării de servicii, mai puţin în cazul operaţiunilor pentru care se aplică sistemul TVA la încasare pentru care se aplică regulile stabilite la art. 134^2 alin. (7). Prevederile acestui alineat nu se aplică pentru micile întreprinderi prevăzute la art. 152, care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153, pentru facturile emise înainte de trecerea la regimul de taxare.

Norme metodologice:

15^2. În cazul persoanelor impozabile scoase din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, potrivit art. 153 alin. (9) lit. g) din Codul fiscal, în vederea aplicării regimului special de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal, care au emis facturi sau au încasat avansuri, pentru contravaloarea parţială a livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii taxabile, înainte de scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, pentru care faptul generator de taxă intervine după scoaterea din evidenţă, se va proceda la regularizare pentru a se aplica regimul de impozitare în vigoare la data livrării de bunuri/prestării de servicii. În acest sens furnizorul/prestatorul neînregistrat în scopuri de TVA emite factura de regularizare pe care înscrie cu semnul minus baza de impozitare şi taxa colectată pentru partea facturată/încasată înainte de scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA şi concomitent înscrie contravaloarea integrală a livrării de bunuri/prestării de servicii aplicând regimul de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal, pe aceeaşi factură sau pe o factură separată, conform prevederilor art. 159 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal. Facturile de regularizare se transmit beneficiarului care are obligaţia să efectueze ajustările taxei deduse în conformitate cu prevederile art. 148 şi 149 din Codul fiscal. Factura de regularizare nu trebuie să conţină menţiunea referitoare la codul de înregistrare în scopuri de TVA a furnizorului/prestatorului. Furnizorul/Prestatorul poate solicita restituirea taxei colectate astfel regularizate pe baza documentului prevăzut la art. 156^3 alin. (9) din Codul fiscal."

Art. 134^2
Exigibilitatea pentru livrari de bunuri si prestari de servicii

Introduce in norme metodologice:

6. La punctul 16^1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

"(4) În cazul în care evenimentele prevăzute la art. 138 din Codul fiscal intervin ulterior scoaterii persoanei impozabile din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, potrivit art. 153 alin. (9) lit. g) din Codul fiscal, se va proceda la ajustarea bazei impozabile aplicându-se regimul de impozitare al operaţiunii de bază care a generat aceste evenimente. În acest sens furnizorul/prestatorul neînregistrat în scopuri de TVA emite factura conform prevederilor pct. 20 alin. (1) pe care înscrie cu semnul minus reducerea bazei de impozitare şi a taxei colectate ca urmare a evenimentelor prevăzute la art. 138 din Codul fiscal. Facturile respective se transmit beneficiarului care are obligaţia să efectueze ajustările taxei deduse în conformitate cu prevederile art. 148 şi 149 din Codul fiscal. Factura de regularizare nu trebuie să conţină menţiunea referitoare la codul de înregistrare în scopuri de TVA a furnizorului/prestatorului. Furnizorul/Prestatorul poate solicita restituirea taxei colectate astfel regularizate pe baza documentului prevăzut la art. 156^3 alin. (9) din Codul fiscal."

Modifica in norme metodologice:

7. La punctul 16^2, alineatele (4) şi (19) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"(4) La determinarea cifrei de afaceri care serveşte drept referinţă pentru calculul plafonului de 2.250.000 lei prevăzut la art. 134^2 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Codul fiscal se au în vedere baza de impozitare înscrisă pe rândurile din decontul de taxă prevăzut la art. 156^2 din Codul fiscal corespunzătoare operaţiunilor taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, conform prevederilor art. 132 şi 133 din Codul fiscal, precum şi rândurile de regularizări aferente. În cazul persoanei impozabile care a aplicat regimul de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal şi care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, nu sunt luate în calculul cifrei de afaceri livrările de bunuri/prestările de servicii realizate în perioada în care persoana impozabilă nu a avut un cod de înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal.

[...]

(19) Livrările de bunuri/Prestările de servicii a căror contravaloare este încasată parţial sau total cu numerar de către persoana eligibilă pentru aplicarea sistemului TVA la încasare de la alte categorii de beneficiari decât cele prevăzute la art. 134^2 alin. (6) lit. d) din Codul fiscal nu sunt excluse de la aplicarea sistemului TVA la încasare. Nu sunt considerate încasări/plăţi în numerar sumele în numerar depuse de beneficiar direct în contul bancar al furnizorului/prestatorului. În cazul încasării în numerar a contravalorii facturii, în sensul art. 134^2 alin. (6) lit. d) din Codul fiscal, furnizorul/prestatorul care este obligat la aplicarea sistemului TVA la încasare exclude de la aplicarea sistemului TVA la încasare acele sume dintr-o factură care sunt încasate în numerar până în ziua emiterii facturii, inclusiv, de la beneficiari persoane juridice, persoane fizice înregistrate în scopuri de TVA, persoane fizice autorizate, liber profesionişti şi asocieri fără personalitate juridică. Pentru sumele încasate în numerar după data emiterii facturii, furnizorul/prestatorul aplică sistemul TVA la încasare şi înscrie pe factură menţiunea prevăzută la art. 155 alin. (19) lit. p) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiei în care livrarea/prestarea se încadrează în altă categorie exceptată prevăzută la art. 134^2 alin. (6) din Codul fiscal."

Art. 137
Baza de impozitare pentru livrari de bunuri si prestari de servicii efectuate in interiorul tarii

Modifica in norme metodologice:

8. La punctul 18, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(4) În sensul art. 137 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru active corporale fixe care constituie livrare de bunuri conform art. 128 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal este constituită din valoarea de înregistrare în contabilitate diminuată cu amortizarea contabilă. Dacă activele corporale fixe sunt complet amortizate, baza de impozitare este zero."

Introduce in norme metodologice:

9. La punctul 18, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (10), cu următorul cuprins:

"(10) În sensul art. 137 alin. (1^1) din Codul fiscal, atunci când poate fi stabilită o livrare de bunuri sau o prestare de servicii comparabilă, valoarea de piaţă a bunurilor livrate/serviciilor prestate se determină prin metodele prevăzute la art. 11 alin. (2) din Codul fiscal."

Art. 138
Ajustarea bazei de impozitare

Modifica in norme metodologice:

10. La punctul 20 alineatul (2^1), primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(2^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul achiziţiilor realizate de/de la persoanele obligate la aplicarea sistemului TVA la încasare, se aplică corespunzător prevederile art. 134^2 alin. (10) din Codul fiscal în situaţiile prevăzute la art. 138 lit. a) - c) şi e) din Codul fiscal. În situaţia prevăzută la art. 134^2 alin. (11) din Codul fiscal, beneficiarii ajustează mai întâi taxa neexigibilă şi doar în situaţia în care nu mai există diferenţe de taxă neexigibilă pentru achiziţiile efectuate de la furnizorul/prestatorul respectiv ajustează taxa deductibilă."

Art. 140
Cotele

Modifica in norme metodologice:

11. La punctul 23, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(4) Cota redusă de taxă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal se aplică pentru protezele medicale şi accesoriile acestora, exclusiv protezele dentare care sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, în condiţiile prevăzute la art. 141 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal. Proteza medicală este un dispozitiv medical destinat utilizării personale exclusive care amplifică, restabileşte sau înlocuieşte zone din ţesuturile moi ori dure, precum şi funcţii ale organismului uman; acest dispozitiv poate fi intern, extern sau atât intern, cât şi extern. Accesoriul unei proteze este un articol care este prevăzut în mod special de către producător pentru a fi utilizat împreună cu proteza medicală."

Art. 141
Scutiri pentru operatiunile din interiorul tarii

Modifica in norme metodologice:

12. La punctul 24 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"a) serviciile care nu au ca scop principal îngrijirea medicală, respectiv protejarea, menţinerea sau refacerea sănătăţii, cum sunt:

1. serviciile care au ca unic scop întinerirea sau înfrumuseţarea;

2. serviciile care au ca scop furnizarea unor informaţii necesare pentru luarea unei decizii cu consecinţe juridice, cum sunt: eliberarea de certificate cu privire la starea de sănătate a unei persoane, destinate utilizării în scopul acordării dreptului la o pensie, elaborarea unor rapoarte de expertiză medicală privind stabilirea răspunderii în cazurile de vătămare corporală, precum şi examinările medicale efectuate în acest scop, elaborarea unor rapoarte de expertiză medicală privind respectarea normelor de medicina muncii, în vederea soluţionării unor litigii, precum şi efectuarea de examinări medicale în acest scop, pregătirea unor rapoarte medicale bazate pe fişe medicale, fără efectuarea de examinări medicale;".

13. La punctul 25^1, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(3) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal se aplică şi pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii strâns legate de serviciile educaţionale, precum vânzarea de manuale şcolare, organizarea de conferinţe legate de activitatea de învăţământ, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi autorizate pentru activităţile de învăţământ sau pentru formarea profesională a adulţilor, prestarea de servicii de examinare în vederea obţinerii accesului la serviciile educaţionale sau de formare profesională a adulţilor."

Art. 142
Scutiri pentru importuri de bunuri si pentru achizitii intracomunitare

Modifica in norme metodologice:

14. La punctul 43 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"a) bunurile trebuie să fi fost exportate din România sau din alt stat membru, în afara Comunităţii, după plasarea acestora în regim de perfecţionare pasivă;".

Art. 145
Sfera de aplicare a dreptului de deducere

Modifica in norme metodologice:

15. La punctul 45, alineatele (3) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"(3) În cazul micilor întreprinderi care au aplicat regimul special de scutire în conformitate cu prevederile art. 152 din Codul fiscal şi care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, taxa pentru achiziţii efectuate înainte de înregistrare se deduce potrivit prevederilor pct. 61 alin. (10) - (12) şi pct. 62 alin. (5) - (7).

[...]

(6) În cazul imobilizărilor în curs de execuţie care nu se mai finalizează, în baza unei decizii de abandonare a executării lucrărilor de investiţii, fiind scoase din evidenţă pe seama conturilor de cheltuieli, persoana impozabilă îşi poate păstra dreptul de deducere exercitat în baza art. 145 alin. (2) din Codul fiscal, indiferent dacă sunt sau nu valorificate prin livrarea imobilizărilor ca atare ori după casare, dacă din circumstanţe care nu depind de voinţa sa persoana impozabilă nu utilizează niciodată aceste bunuri/servicii pentru activitatea sa economică, astfel cum a fost pronunţată Hotărârea Curţii Europene de Justiţie în Cauza C-37/95 Statul Belgian împotriva Ghent Coal Terminal NV. Dreptul de deducere poate fi păstrat şi în alte situaţii în care achiziţiile de bunuri/servicii pentru care dreptul de deducere a fost exercitat conform art. 145 alin. (2) din Codul fiscal nu sunt utilizate pentru activitatea economică a persoanei impozabile, din motive obiective, care nu depind de voinţa sa, astfel cum a fost pronunţată Hotărârea Curţii Europene de Justiţie în Cauza C-110/94 Intercommunale voor zeewaterontzilting (INZO) împotriva Statului Belgian. În cazul achiziţiei unei suprafeţe de teren împreună cu construcţii edificate pe aceasta, persoana impozabilă are dreptul de a deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă acestei achiziţii, inclusiv taxa aferentă construcţiilor care urmează a fi demolate, dacă face dovada intenţiei, confirmată cu elemente obiective, că suprafaţa de teren pe care erau edificate construcţiile continuă să fie utilizată în scopul operaţiunilor sale taxabile, cum ar fi, de exemplu, edificarea altor construcţii destinate unor operaţiuni taxabile, astfel cum a fost pronunţată Hotărârea Curţii Europene de Justiţie în Cauza C-257/11 Gran Via Moineşti."

Introduce in norme metodologice:

16. La punctul 45, după alineatul (13) se introduc două noi alineate, alineatele (14) şi (15), cu următorul cuprins:

"(14) În cazul persoanelor impozabile care au efectuat achiziţii pe perioada în care au aplicat sistemul TVA la încasare sau al celor care au efectuat achiziţii de la persoane impozabile care aplicau sistemul TVA la încasare, pentru care deducerea taxei se exercită potrivit prevederilor art. 145 alin. (1^1) şi (1^2) din Codul fiscal, care sunt scoase din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, potrivit art. 153 alin. (9) lit. g) din Codul fiscal, în vederea aplicării regimului special de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal, taxa neachitată aferentă achiziţiilor respective efectuate înainte de scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA se deduce potrivit prevederilor art. 145 - 147 din Codul fiscal, la data plăţii, în situaţia în care bunurile achiziţionate nu se aflau în stoc la data anulării înregistrării în scopuri de TVA. Deducerea se realizează prin înscrierea sumelor deduse în declaraţia depusă potrivit prevederilor art. 156^3 alin. (9) lit. c) din Codul fiscal şi restituirea sumelor respective de la bugetul de stat.

(15) În cazul persoanelor impozabile care au efectuat achiziţii pe perioada în care au aplicat sistemul TVA la încasare sau al celor care au efectuat achiziţii de la persoane impozabile care aplicau sistemul TVA la încasare, pentru care deducerea taxei se exercită potrivit prevederilor art. 145 alin. (1^1) şi (1^2) din Codul fiscal, care sunt scoase din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, potrivit art. 153 alin. (9) lit. a) - e) din Codul fiscal, taxa neachitată aferentă achiziţiilor respective efectuate înainte de scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA se deduce potrivit prevederilor art. 145 - 147 din Codul fiscal în primul decont de TVA sau, după caz, într-un decont ulterior, dacă plata a fost efectuată în perioada în care nu a avut un cod valid de TVA."

Art. 146
Conditii de exercitare a dreptului de deducere

Modifica in norme metodologice:

17. La punctul 46, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(3) Pentru achiziţiile de bunuri şi servicii pe bază de bonuri fiscale emise în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deducerea taxei poate fi justificată cu bonurile fiscale care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (11), (12) şi (20) din Codul fiscal dacă furnizorul/prestatorul a menţionat pe bonul fiscal cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului. Prevederile acestui alineat se completează cu cele ale pct. 45."

Art. 147^2
Rambursarea taxei catre persoane impozabile neinregistrate in scopuri de TVA in Romania si rambursarea TVA de catre alte state membre catre persoane impozabile stabilite in Romania

Modifica in norme metodologice:

18. La punctul 49, alineatul (22) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(22) În cazul în care organul fiscal competent din România consideră că nu are toate informaţiile relevante pentru a lua o decizie privind cererea de rambursare în totalitatea ei sau privind o parte a acesteia, poate cere, pe cale electronică, informaţii suplimentare, inclusiv copii de pe documentele prevăzute la alin. (11), de la solicitant sau de la autorităţile competente din statul membru de stabilire, după caz, pe parcursul perioadei de 4 luni prevăzute la alin. (21). În cazul în care informaţiile suplimentare sunt cerute de la o altă sursă decât solicitantul sau o autoritate competentă dintr-un stat membru, cererea se transmite prin mijloace electronice numai dacă destinatarul cererii dispune de astfel de mijloace. Dacă este necesar, se pot solicita alte informaţii suplimentare. Informaţiile solicitate în conformitate cu prezentul alineat pot cuprinde depunerea facturii sau a documentului de import respectiv, în original ori în copie, în cazul în care există îndoieli întemeiate cu privire la validitatea sau acurateţea unei anumite cereri. În acest caz, plafoanele prevăzute la alin. (11) nu se aplică."

Art. 148
Ajustarea taxei deductibile in cazul achizitiilor de servicii si bunuri, altele decat bunurile de capital

Modifica in norme metodologice:

19. La punctul 53, alineatul (2) partea introductivă şi alineatul (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"(2) În baza prevederilor art. 148 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, persoana impozabilă poate să ajusteze taxa nededusă aferentă serviciilor neutilizate, bunurilor de natura stocurilor şi activelor corporale fixe, altele decât cele care sunt considerate bunuri de capital conform art. 149 din Codul fiscal, activelor corporale fixe în curs de execuţie, constatate pe bază de inventariere, în situaţia în care persoana impozabilă câştigă dreptul de deducere a taxei. Ajustarea în acest caz reprezintă exercitarea dreptului de deducere şi se evidenţiază în decontul de taxă aferent perioadei fiscale în care a intervenit evenimentul care a generat ajustarea sau, după caz, într-un decont de taxă ulterior. Persoana impozabilă realizează aceste ajustări ca urmare a unor situaţii cum ar fi:

[...]

(4) În cazul în care persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire, prevăzut la art. 152 din Codul fiscal, se înregistrează potrivit legii în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, precum şi în cazul în care persoana înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal solicită scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 152 alin. (7) din Codul fiscal, se aplică ajustările de taxă prevăzute la pct. 61 şi 62. Persoanele care aplică sistemul TVA la încasare, precum şi cele care au achiziţionat bunuri/servicii de la persoane impozabile care aplică sistemul TVA şi trec la regimul special de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal aplică în mod corespunzător prevederile alin. (7)."

20. La punctul 53 alineatul (6), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"d) bunuri lipsă în gestiune din alte cauze decât cele prevăzute la art. 148 alin. (2) din Codul fiscal, inclusiv bunurile furate. În cazul bunurilor lipsă din gestiune care sunt imputate, se efectuează ajustarea taxei, sumele imputate nefiind considerate contravaloarea unor operaţiuni în sfera de aplicare a TVA."

Introduce in norme metodologice:

21. La punctul 53, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:

"(6^1) În cazul contractelor de leasing financiar având ca obiect bunuri mobile corporale, altele decât bunurile de capital, care se reziliază, iar bunurile nu sunt restituite de utilizator în termenul prevăzut în contract, respectivele bunuri nu sunt considerate a fi lipsă în gestiunea locatorului/finanţatorului, acesta neavând obligaţia să efectueze ajustări ale taxei deduse dacă face dovada că a iniţiat şi a efectuat demersuri pentru recuperarea bunului, indiferent dacă la finalizarea acestor demersuri bunul este sau nu recuperat de către societatea de leasing."

Abroga in norme metodologice:

22. La punctul 53, alineatul (9) se abrogă.

Art. 149
Ajustarea taxei deductibile in cazul bunurilor de capital

Introduce in norme metodologice:

23. La punctul 54, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

"(3^1) În cazul contractelor de leasing financiar având ca obiect bunuri de capital, care se reziliază, iar bunurile nu sunt restituite de utilizator în termenul prevăzut în contract, respectivele bunuri nu sunt considerate a fi lipsă în gestiunea locatorului/finanţatorului, acesta neavând obligaţia să efectueze ajustări ale taxei deduse dacă face dovada că a iniţiat şi a efectuat demersuri pentru recuperarea bunului, indiferent dacă la finalizarea acestor demersuri bunul este sau nu recuperat de către societatea de leasing."

Modifica in norme metodologice:

24. La punctul 54 alineatul (9), primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(9) Pentru cazul prevăzut la art. 149 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la art. 149 alin. (2) din Codul fiscal, pentru o cincime sau o douăzecime din taxa dedusă/nededusă iniţial, în funcţie de pro rata definitivă la finele fiecărui an, conform procedurii descrise la art. 147 alin. (13) din Codul fiscal. Această ajustare se aplică pentru bunurile la achiziţia, fabricarea, construcţia, transformarea sau modernizarea cărora se aplică prevederile art. 147 alin. (5) din Codul fiscal, precum şi pentru bunurile de capital la achiziţia, fabricarea, construcţia, transformarea sau modernizarea cărora s-a dedus integral taxa ori nu s-a exercitat dreptul de deducere a taxei şi care în cursul perioadei de ajustare sunt alocate unor activităţi în cazul cărora nu se poate determina proporţia în care sunt utilizate pentru operaţiuni cu drept de deducere şi fără drept de deducere. Dacă taxa aferentă achiziţiei, fabricării, construcţiei, transformării sau modernizării bunului de capital s-a dedus integral se consideră că taxa a fost dedusă pe bază de pro rata de 100%, respectiv dacă nu s-a exercitat dreptul de deducere se consideră că pro rata a fost de 0%. Faţă de ajustarea prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, care se face de câte ori apare un eveniment care conduce la ajustare, în cazurile prevăzute la prezentul alineat ajustarea se va realiza anual, pe durata întregii perioade de ajustare, atât timp cât bunul de capital este alocat unei activităţi în cazul căreia nu se poate determina proporţia în care este utilizat pentru operaţiuni cu drept de deducere şi fără drept de deducere. Dacă în cursul perioadei de ajustare a unui bun de capital, pentru care se aplică metoda de ajustare prevăzută de prezentul alineat, apare unul dintre următoarele evenimente: bunul de capital este utilizat pentru alte scopuri decât activitatea economică, este alocat unui sector de activitate care nu dă drept de deducere, face obiectul unei operaţiuni pentru care taxa este deductibilă integral sau îşi încetează existenţa, taxa se ajustează conform prevederilor alin. (8), (11) sau (12)."

25. La punctul 54, alineatul (10) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(10) Ajustarea prevăzută la art. 149 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal nu se efectuează în situaţia în care sunt aplicabile prevederile art. 128 alin. (4) lit. a) şi b) din Codul fiscal referitoare la livrarea către sine, precum şi în situaţia în care nu are loc o livrare de bunuri în conformitate cu prevederile art. 128 alin. (8) din Codul fiscal, cu excepţia casării activelor corporale fixe care sunt bunuri de capital în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal. În situaţia în care casarea activelor corporale fixe care sunt bunuri de capital în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal este realizată în conformitate cu prevederile unui act normativ care impune casarea respectivelor active, nu se efectuează ajustarea prevăzută la art. 149 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal. Demolarea unor construcţii, achiziţionate împreună cu suprafaţa de teren pe care au fost edificate, nu determină obligaţia de ajustare a deducerii iniţiale a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţionării construcţiilor care au fost demolate, dacă persoana impozabilă face dovada intenţiei, confirmată cu elemente obiective, că suprafaţa de teren pe care erau edificate construcţiile continuă să fie utilizată în scopul operaţiunilor sale taxabile, cum ar fi, de exemplu, edificarea altor construcţii destinate unor operaţiuni taxabile, astfel cum a fost pronunţată Hotărârea Curţii Europene de Justiţie în Cauza C-257/11 Gran Via Moineşti."

Art. 152
Regimul special de scutire pentru intreprinderile mici

Modifica in norme metodologice:

26. La punctul 61, alineatele (2) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"(2) La determinarea cifrei de afaceri prevăzute la art. 152 alin. (1) din Codul fiscal se cuprind inclusiv facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate şi alte facturi emise înainte de data livrării/prestării pentru operaţiunile prevăzute la art. 152 alin. (2) din Codul fiscal. Prevederile art. 134^2 alin. (3) - (8) din Codul fiscal nu se aplică în cazul persoanelor impozabile care aplică regimul special de scutire.

[...]

(7) Ajustarea taxei deductibile pentru bunurile mobile corporale, altele decât bunurile de capital prevăzute la art. 149 alin. (1) din Codul fiscal, prevăzută la alin. (6), se realizează potrivit prevederilor art. 128 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal. Ajustarea pentru activele corporale fixe în curs de execuţie, pentru serviciile neutilizate, precum şi pentru situaţiile prevăzute la alin. (6) lit. c) se efectuează potrivit art. 148 din Codul fiscal, prin anularea taxei deductibile. Ajustările de taxă realizate conform art. 128 alin. (4) lit. c) şi art. 148 din Codul fiscal se efectuează în funcţie de cota de taxă în vigoare la data achiziţiei bunurilor mobile corporale. Persoanele care aplică sistemul TVA la încasare, precum şi cele care au achiziţionat bunuri/servicii de la persoane impozabile care aplică sistemul TVA şi trec la regimul special de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal aplică în mod corespunzător prevederile pct. 53 alin. (7) şi ale pct. 54 alin. (17) şi alin. (18) lit. a)."

27. La punctul 61 alineatul (9), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"b) taxa deductibilă aferentă activelor corporale fixe, constatate pe bază de inventariere, altele decât cele care sunt considerate bunuri de capital conform art. 149 din Codul fiscal, corespunzător valorii rămase neamortizate la momentul schimbării regimului."

Art. 153
Inregistrarea persoanelor impozabile in scopuri de TVA

Modifica in norme metodologice:

28. La punctul 66, alineatul (12) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(12) Orice persoană impozabilă stabilită în România şi înregistrată în scopuri de TVA care îşi încetează activitatea economică trebuie să solicite anularea înregistrării în scopuri de TVA în termen de 15 zile de la data documentelor ce evidenţiază acest fapt. Persoana impozabilă nestabilită în România, care s-a înregistrat conform art. 153 alin. (4) sau (5) din Codul fiscal, trebuie să solicite anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul în care nu mai realizează în România operaţiuni pentru care ar fi obligată să fie înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 alin. (4) sau (5) din Codul fiscal. Persoana impozabilă nestabilită în România, care s-a înregistrat prin opţiune conform art. 153 alin. (4) din Codul fiscal, trebuie să solicite anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul în care nu mai realizează în România operaţiuni de natura celor pentru care a solicitat înregistrarea şi nici alte operaţiuni pentru care ar fi obligată să fie înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 alin. (4) sau (5) din Codul fiscal. În cazul persoanelor impozabile stabilite în România, anularea înregistrării în scopuri de TVA va fi valabilă de la data încetării activităţii economice. În cazul persoanelor impozabile nestabilite în România, anularea înregistrării în scopuri de TVA va fi valabilă din prima zi a lunii următoare celei în care s-a depus declaraţia de încetare a activităţii. Persoana impozabilă care a solicitat anularea înregistrării în scopuri de TVA are obligaţia, indiferent de perioada fiscală utilizată, să depună ultimul decont de taxă prevăzut la art. 156^2 din Codul fiscal până la data de 25 a lunii în care a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA."

Art. 155
Facturarea

Modifica in norme metodologice:

29. La punctul 78, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"78. (1) Persoanele impozabile pot stoca facturile emise/primite pe suport hârtie sau în format electronic, indiferent de forma originală în care au fost trimise ori puse la dispoziţie, cu condiţia să asigure autenticitatea originii, integritatea conţinutului şi lizibilitatea acestora, conform art. 155 alin. (24) din Codul fiscal, de la momentul emiterii/primirii până la sfârşitul perioadei de stocare. Facturile emise/primite pe suport hârtie pot fi convertite în formă electronică în vederea stocării. Facturile emise/primite în formă electronică pot fi convertite pe suport hârtie în vederea stocării. Indiferent de forma în care este emisă/primită factura, şi factura stocată în forma pentru care a optat persoana impozabilă se consideră exemplar original, în sensul pct. 46 alin. (1). Persoanele impozabile care optează pentru stocarea electronică a facturilor au obligaţia să stocheze prin mijloace electronice şi datele ce garantează autenticitatea originii şi integritatea conţinutului facturilor."

Art. 156
Evidenta operatiunilor

Modifica in norme metodologice:

30. La punctul 79, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(6) În cazul jurnalelor pentru cumpărări prevăzute la alin. (5), facturile care au TVA neexigibilă integral sau parţial vor fi preluate în fiecare jurnal pentru cumpărări până când toată taxa aferentă devine exigibilă ca urmare a plăţii, cu menţionarea informaţiilor prevăzute la alin. (5) lit. a) - e), cu excepţia situaţiilor în care s-a împlinit termenul de prescripţie şi facturile respective nu se mai achită, fiind scoase din evidenţele persoanei impozabile. În cazul informaţiei de la alin. (5) lit. d) se va menţiona numai suma plătită în perioada fiscală pentru care se întocmeşte jurnalul pentru cumpărări."

Art. 156^3
Decontul special de taxa si alte declaratii

Introduce in norme metodologice:

31. La punctul 80^1, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3) - (5), cu următorul cuprins:

"(3) Notificările prevăzute la art. 156^3 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal se depun numai pentru anii în care persoanele impozabile desfăşoară operaţiuni de natura celor pentru care există obligaţia notificării. Nu se depun notificări în situaţia în care persoanele impozabile nu au desfăşurat astfel de operaţiuni în anul de referinţă, respectiv în anul pentru care ar fi trebuit depusă notificarea.

(4) În scopul aplicării prevederilor art. 156^3 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal, în situaţia în care statutul persoanei impozabile din punct de vedere al înregistrării în scopuri de TVA s-a modificat în anul de referinţă, respectiv fie a fost înregistrată în scopuri de TVA, fie i s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, în cursul anului de referinţă, este relevant statutul persoanei impozabile la data de 31 decembrie a anului de referinţă.

(5) În scopul aplicării prevederilor art. 156^3 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal, operaţiunile care fac obiectul notificărilor sunt livrările de bunuri/prestările de servicii în interiorul ţării şi, după caz, achiziţiile efectuate din ţară."

Art. 160
Masuri de simplificare

Modifica in norme metodologice:

32. La punctul 82, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(7) În cazul neaplicării taxării inverse prevăzute de lege, organele de inspecţie fiscală vor dispune măsuri pentru obligarea furnizorilor/prestatorilor şi a beneficiarilor la corectarea operaţiunilor şi aplicarea taxării inverse conform prevederilor prezentelor norme metodologice. În cadrul inspecţiei fiscale la beneficiarii operaţiunilor, organele de inspecţie fiscală vor avea în vedere că beneficiarul avea obligaţia să colecteze TVA la momentul exigibilităţii operaţiunii, concomitent cu exercitarea dreptului de deducere. În cazul în care în cadrul inspecţiei fiscale la beneficiarii operaţiunilor, organele de inspecţie fiscală stabilesc că beneficiarul nu a colectat TVA la momentul exigibilităţii operaţiunii, concomitent cu exercitarea dreptului de deducere, obligând beneficiarul la plata acestei sume în baza actului administrativ emis de autoritatea fiscală competentă, furnizorii pot emite facturi de corecţie cu semnul minus conform art. 159 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal în vederea regularizării taxei şi restituirii acesteia către beneficiari. Facturile de corecţie cu semnul minus emise de către furnizor nu se evidenţiază în decontul de taxă al beneficiarului."

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf