Codul Fiscal - Titlul VI modificari din 18 Octombrie 2007

Taxa pe valoarea adaugata

  • «
  • 18 Octombrie 2007
  • »
Art. 125^1
Semnificatia unor termeni si expresii

Modifica:

33. La articolul 125^1 alineatul (1), punctele 7 şi 11 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

7. produse accizabile sunt produsele energetice, alcoolul şi băuturile alcoolice şi tutunul prelucrat, astfel cum sunt definite de legislaţia în vigoare, cu excepţia gazului distribuit prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice;

..........................................................................

11. Directiva 112 este Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 347 din 11 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Referirile din facturile transmise de furnizori/prestatori din alte state membre la articolele din Directiva a 6-a, respectiv Directiva 77/388/CE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitul pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 145 din 3 iunie 1977, vor fi considerate referiri la articolele corespunzătoare din Directiva 112, conform tabelului de corelări din anexa XII la această directivă;

Art. 125^2
Aplicare teritoriala

Modifica:

34. Articolul 125^2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

ART. 125^2

Aplicare teritorială

(1) În sensul prezentului titlu:

a) Comunitate şi teritoriu comunitar înseamnă teritoriile statelor membre, astfel cum sunt definite în prezentul articol;

b) stat membru şi teritoriul statului membru înseamnă teritoriul fiecărui stat membru al Comunităţii pentru care se aplică Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene, în conformitate cu art. 299 din acesta, cu excepţia teritoriilor prevăzute la alin. (2) şi (3);

c) teritorii terţe sunt teritoriile prevăzute la alin. (2) şi (3);

d) ţară terţă înseamnă orice stat sau teritoriu pentru care nu se aplică prevederile Tratatului de înfiinţare a Comunităţii Europene.

(2) Următoarele teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii se exclud din teritoriul comunitar din punct de vedere al taxei:

a) Republica Federală Germania:

1. Insula Heligoland;

2. teritoriul Busingen;

b) Regatul Spaniei:

1. Ceuta;

2. Melilla;

c) Republica Italiană:

1. Livigno;

2. Campione dItalia;

3. apele italiene ale Lacului Lugano.

(3) Următoarele teritorii care fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii se exclud din teritoriul comunitar din punct de vedere al taxei:

a) Insulele Canare;

b) Republica Franceză: teritoriile din străinătate;

c) Muntele Athos;

d) Insulele Aland;

e) Insulele Channel.

(4) Se consideră ca fiind incluse în teritoriile următoarelor state membre teritoriile menţionate mai jos:

a) Republica Franceză: Principatul Monaco;

b) Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: Insula Man;

c) Republica Cipru: zonele Akrotiri şi Dhekelia aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Art. 126
Operatiuni impozabile

Modifica:

35. La articolul 126 alineatul (8), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

c) achiziţiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi de antichităţi, în sensul prevederilor art. 152^2, atunci când vânzătorul este o persoană impozabilă revânzătoare, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru de unde sunt furnizate, conform regimului special pentru intermediarii persoane impozabile, în sensul art. 313 şi 326 din Directiva 112, sau vânzătorul este organizator de vânzări prin licitaţie publică, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor, conform regimului special, în sensul art. 333 din Directiva 112;

Art. 127
Persoane impozabile si activitatea economica

Modifica:

36. La articolul 127, alineatele (7), (8) şi (10) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), orice persoană care efectuează ocazional o livrare intracomunitară de mijloace de transport noi va fi considerată persoană impozabilă pentru orice astfel de livrare.

(8) În condiţiile şi în limitele prevăzute în norme, este considerat ca persoană impozabilă unică un grup de persoane impozabile stabilite în România, care, independente fiind din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct de vedere organizatoric, financiar şi economic.

..........................................................................

(10) Asocierile în participaţiune nu dau naştere unei persoane impozabile separate. Asocierile de tip joint venture, consortium sau alte forme de asociere în scopuri comerciale, care nu au personalitate juridică şi sunt constituite în temeiul legii, sunt tratate drept asocieri în participaţiune.

Art. 128
Livrarea de bunuri

Modifica:

37. La articolul 128, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(7) Transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active sau, după caz, şi de pasive, indiferent dacă este realizat ca urmare a vânzării sau ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi, nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă. Primitorul activelor este considerat a fi succesorul cedentului în ceea ce priveşte ajustarea dreptului de deducere prevăzută de lege.

38. La articolul 128 alineatul (8), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a unor cauze de forţă majoră, precum şi bunurile pierdute ori furate, dovedite legal, astfel cum sunt prevăzute prin norme; 

39. La articolul 128 alineatul (12), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

a) livrarea bunului respectiv realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (5) şi (6) privind vânzarea la distanţă;

Art. 131
Importul de bunuri

Modifica:

40. Articolul 131 se modifică şi va avea următorul cuprins:

ART. 131

Importul de bunuri

Importul de bunuri reprezintă:

a) intrarea pe teritoriul Comunităţii de bunuri care nu se află în liberă circulaţie în înţelesul art. 24 din Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene;

b) pe lângă operaţiunile prevăzute la lit. a), intrarea în Comunitate a bunurilor care se află în liberă circulaţie, provenite dintr-un teritoriu terţ, care face parte din teritoriul vamal al Comunităţii.

Art. 132
Locul livrarii de bunuri

Modifica:

41. La articolul 132 alineatul (4), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

c) de bunuri taxate în statul membru de plecare, conform regimului special prevăzut la art. 313, 326 sau 333 din Directiva 112, privind bunurile second-hand, operele de artă, obiectele de colecţie şi antichităţile, astfel cum sunt definite la art. 152^2 alin. (1);

Art. 132^1
Locul achizitiei intracomunitare de bunuri

Modifica:

42. La articolul 132^1, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(5) Prevederile alin. (2) nu se vor aplica, iar achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată conform alin. (1), în cadrul unei operaţiuni triunghiulare în alt stat membru decât România, de către cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România, în conformitate cu art. 153, se va considera că a fost supusă la plata taxei pe valoarea adăugată în acel alt stat membru, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

a) cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România în conformitate cu art. 153 face dovada că a efectuat achiziţia intracomunitară în vederea efectuării unei livrări ulterioare în acel alt stat membru, livrare pentru care beneficiarul care este înregistrat în scopuri de TVA în statul membru respectiv a fost desemnat ca persoană obligată la plata taxei aferente;

b) obligaţiile privind declararea acestor operaţiuni, stabilite prin norme, au fost îndeplinite de către cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România în conformitate cu art. 153.

Art. 132^2
Locul importului de bunuri

Modifica:

43. La articolul 132^2, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), atunci când bunurile la care se face referire la art. 131 lit. a), care nu se află în liberă circulaţie, sunt plasate, la intrarea în Comunitate, în unul dintre regimurile sau situaţiile la care se face referire la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1 - 7, locul importului pentru aceste bunuri se consideră a fi pe teritoriul statului membru în care bunurile încetează să mai fie plasate în astfel de regimuri sau situaţii.

(3) Atunci când bunurile la care se face referire în art. 131 lit. b), care se află în liberă circulaţie la intrarea în Comunitate, sunt în una dintre situaţiile care le-ar permite, dacă ar fi fost importate în Comunitate, în sensul art. 131 lit. a), să beneficieze de unul dintre regimurile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1 - 7 sau sunt sub o procedură de tranzit intern, locul importului este considerat a fi statul membru pe teritoriul căruia se încheie aceste regimuri sau această procedură.

Art. 134^3
Exigibilitatea pentru livrari intracomunitare de bunuri, scutite de taxa

Modifica:

44. Articolul 134^3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

ART. 134^3

Exigibilitatea pentru livrări intracomunitare de bunuri, scutite de taxă

(1) Prin excepţie de la prevederile art. 134^2, în cazul unei livrări intracomunitare de bunuri, scutite de taxă conform art. 143 alin. (2), exigibilitatea taxei intervine în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine la emiterea facturii prevăzute la art. 155 alin. (1), dacă factura este emisă înainte de a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.

Art. 135
Faptul generator si exigibilitatea pentru achizitii intracomunitare de bunuri

Modifica:

45. La articolul 135, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, exigibilitatea taxei intervine în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.

Introduce:

46. La articolul 135, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii prevăzute în legislaţia altui stat membru la articolul echivalent art. 155 alin. (1), dacă aceasta este emisă înainte de cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.

Art. 138^1
Baza de impozitare pentru achizitiile intracomunitare

Modifica:

47. Articolul 138^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

ART. 138^1

Baza de impozitare pentru achiziţiile intracomunitare

(1) Pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri baza de impozitare se stabileşte pe baza aceloraşi elemente utilizate conform art. 137 pentru determinarea bazei de impozitare în cazul livrării aceloraşi bunuri în interiorul ţării. În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, conform art. 130^1 alin. (2) lit. a), baza de impozitare se determină în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. c) şi ale art. 137 alin. (2).

(2) Baza de impozitare cuprinde şi accizele plătite sau datorate în alt stat membru decât România de persoana care efectuează achiziţia intracomunitară, pentru bunurile achiziţionate. În cazul în care accizele sunt rambursate persoanei care efectuează achiziţia intracomunitară în statul membru în care a început expedierea sau transportul bunurilor, baza de impozitare a achiziţiei intracomunitare efectuate în România se reduce corespunzător.

Art. 141
Scutiri pentru operatiunile din interiorul tarii

Modifica:

48. La articolul 141 alineatul (1), litera i) se modifică şi va avea următorul cuprins:

i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau protecţia socială, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social, inclusiv cele livrate de căminele de bătrâni;

Introduc:

49. La articolul 141 alineatul (1), după litera q) se introduce o nouă literă, litera r), cu următorul cuprins:

r) furnizarea de personal de către instituţiile religioase sau filozofice în scopul activităţilor prevăzute la lit. a), f), i) şi j).

Modifica:

50. La articolul 141 alineatul (2), literele a), b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

a) prestările următoarelor servicii de natură financiar-bancară:

1. acordarea şi negocierea de credite, precum şi administrarea creditelor de către persoana care le acordă;

2. negocierea garanţiilor de credit ori a altor garanţii sau orice operaţiuni cu astfel de garanţii, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul;

3. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau conturile curente, plăţi, viramente, creanţe, cecuri şi alte instrumente negociabile, exceptând recuperarea creanţelor;

4. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind valuta, bancnotele şi monedele utilizate ca mijloc legal de plată, cu excepţia obiectelor de colecţie, şi anume monede de aur, argint sau din alt metal ori bancnote care nu sunt utilizate în mod normal ca mijloc legal de plată sau monede de interes numismatic;

5. tranzacţii, inclusiv negocierea, dar exceptând administrarea sau păstrarea în siguranţă, cu acţiuni, părţi sociale în societăţi comerciale sau asociaţii, obligaţiuni garantate şi alte instrumente financiare, cu excepţia documentelor care stabilesc drepturi asupra bunurilor;

6. administrarea de fonduri speciale de investiţii;

b) operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi prestările de servicii în legătură cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de persoanele impozabile care intermediază astfel de operaţiuni;

c) pariuri, loterii şi alte forme de jocuri de noroc efectuate de persoanele autorizate, conform legii, să desfăşoare astfel de activităţi;

Introduce:

51. La articolul 141 alineatul (2) litera f), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

f) livrarea de către orice persoană a unei construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită, precum şi a oricărui alt teren. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele:

Art. 142
Scutiri pentru importuri de bunuri si pentru achizitii intracomunitare

Modifica:

52. La articolul 142 alineatul (1), literele d) - j) şi l) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

d) importul definitiv de bunuri care îndeplinesc condiţiile pentru scutire prevăzute de: Directiva 83/181/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 ce determină domeniul art. 14 (1) (d) al Directivei 77/388/CEE privind scutirea de plată a taxei pe valoarea adăugată la importul final al anumitor mărfuri, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 105 din 23 aprilie 1983, cu modificările şi completările ulterioare, Directiva 69/169/CEE a Consiliului din 28 mai 1969 privind armonizarea prevederilor stabilite prin legi, regulamente sau acţiuni administrative referitoare la exceptarea de la impozitul pe cifra de afaceri şi accizele la import pentru călătoriile internaţionale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 133 din 4 iunie 1969, cu modificările şi completările ulterioare, şi Directiva 79/2006/CE a Consiliului din 5 octombrie 2006 privind exceptarea de la taxele de import a micului trafic de bunuri cu caracter necomercial din ţările terţe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 286 din 17 octombrie 2006;

e) importul, în regim diplomatic sau consular, al bunurilor scutite de taxe vamale;

f) importul de bunuri efectuat în România de organismele internaţionale recunoscute ca atare de autorităţile publice din România, precum şi de către membrii acestora, în limitele şi în conformitate cu condiţiile stabilite în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii sau prin acorduri de sediu;

g) importul de bunuri efectuat în România de către forţele armate ale statelor străine membre NATO, pentru uzul acestora sau al personalului civil însoţitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, în cazul în care aceste forţe iau parte la efortul comun de apărare. Acesta include importul realizat de forţele Marii Britanii şi ale Irlandei de Nord stabilite în insula Cipru, conform Tratatului de înfiinţare a Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru uzul forţelor armate sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate ori pentru aprovizionarea cantinelor lor;

h) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Comunităţii, dacă bunurile se află în aceeaşi stare în care se aflau la momentul exportului şi dacă importul respectiv beneficiază de scutire de taxe vamale;

i) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Comunităţii, pentru a fi supuse unor reparaţii, transformări, adaptări, asamblări sau altor lucrări asupra bunurilor mobile corporale, cu condiţia ca această scutire să fie limitată la valoarea bunurilor în momentul exportului acestora în afara Comunităţii;

j) importul, efectuat în porturi de către întreprinderi de pescuit maritim, de produse piscicole pescuite, neprelucrate sau după ce au fost conservate în vederea comercializării, dar înainte de livrare;

..........................................................................

l) importul în România de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu terţ sau o ţară terţă, atunci când livrarea acestor bunuri de către importator constituie o livrare scutită conform art. 143 alin. (2);

Art. 143
Scutiri pentru exporturi sau alte operatiuni similare, pentru livrari intracomunitare si pentru transportul international si intracomunitar

Modifica:

53. La articolul 143 alineatul (1), literele b) - e), h) şi k) - m) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

b) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepţia bunurilor transportate de cumpărătorul însuşi şi care sunt folosite la echiparea ori alimentarea ambarcaţiunilor şi a avioanelor de agrement sau a oricărui alt mijloc de transport de uz privat. Este scutită, de asemenea, şi livrarea de bunuri care sunt transportate în bagajul personal al călătorilor care nu sunt stabiliţi în Comunitate, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

- călătorul nu este stabilit în Comunitate, respectiv adresa sau domiciliul permanent nu este în interiorul Comunităţii. Adresa sau domiciliul permanent înseamnă locul specificat astfel în paşaport, carte de identitate sau în alt document recunoscut ca document de identitate de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative;

- bunurile sunt transportate în afara Comunităţii înainte de sfârşitul celei de-a treia luni ce urmează lunii în care are loc livrarea;

- valoarea totală a livrării, plus TVA, este mai mare decât echivalentul în lei a 175 euro, stabilit anual prin aplicarea cursului de schimb obţinut în prima zi lucrătoare din luna octombrie şi valabil de la data de 1 ianuarie a anului următor;

- dovada exportului se va face prin factură sau alt document care ţine locul acesteia, purtând avizul biroului vamal la ieşirea din Comunitate;

c) prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, altele decât cele prevăzute la art. 141, legate direct de exportul de bunuri sau de bunurile plasate în regimurile ori situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a);

d) prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, altele decât cele prevăzute la art. 141, dacă acestea sunt direct legate de importul de bunuri şi valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139;

e) prestările de servicii efectuate în România asupra bunurilor mobile achiziţionate sau importate în vederea prelucrării în România şi care ulterior sunt transportate în afara Comunităţii de către prestatorul serviciilor sau de către client, dacă acesta nu este stabilit în România, ori de altă persoană în numele oricăruia dintre aceştia;

..........................................................................

h) în cazul navelor destinate navigaţiei maritime, utilizate pentru transportul internaţional de persoane şi/sau de bunuri, pentru pescuit ori altă activitate economică sau pentru salvare ori asistenţă pe mare, următoarele operaţiuni:

1. livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, navlosirea, leasingul şi închirierea de nave, precum şi livrarea, leasingul, închirierea, repararea şi întreţinerea de echipamente încorporate sau utilizate pe nave, inclusiv echipamente de pescuit;

2. livrarea de carburanţi şi provizii destinate a fi utilizate pe nave, dar inclusiv pentru navele de război încadrate în Nomenclatura Combinată (NC) cod 8906 10 00, care părăsesc ţara şi se îndreaptă spre porturi străine unde vor fi ancorate, cu excepţia, în cazul navelor folosite pentru pescuitul de coastă, a proviziilor;

3. prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1, efectuate pentru nevoile directe ale navelor şi/sau pentru încărcătura acestora;

..........................................................................

k) livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea organismelor internaţionale recunoscute ca atare de autorităţile publice din România, precum şi a membrilor acestora, în limitele şi în conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organisme sau prin acorduri de sediu;

l) livrările de bunuri netransportate în afara României şi/sau prestările de servicii efectuate în România, destinate uzului oficial al forţelor armate ale statelor străine membre NATO sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate ori aprovizionării popotelor sau cantinelor, dacă forţele iau parte la efortul de apărare comun;

m) livrările de bunuri sau prestarea serviciilor într-un alt stat membru decât România, în scopul utilizării de către forţele armate ale oricărui stat membru NATO, altul decât statul membru de destinaţie, sau de către personalul civil care le însoţeşte sau pentru aprovizionarea popotelor ori cantinelor, dacă aceste forţe iau parte la efortul de apărare comun; livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor către forţele armate ale Regatului Unit staţionate în insula Cipru ca urmare a Tratatului de înfiinţare a Republicii Cipru, datat 16 august 1960, care sunt destinate utilizării de către aceste forţe sau personalului civil care le însoţeşte ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor;

Art. 144
Scutiri speciale legate de traficul international de bunuri

Modifica:

54. La articolul 144 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

a) livrarea de bunuri care urmează:

1. să fie plasate în regim vamal de admitere temporară, cu exonerare totală de la plata drepturilor de import;

2. să fie prezentate autorităţilor vamale în vederea vămuirii şi, după caz, plasate în depozit necesar cu caracter temporar;

3. să fie introduse într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber;

4. să fie plasate în regim de antrepozit vamal;

5. să fie plasate în regim de perfecţionare activă, cu suspendare de la plata drepturilor de import;

6. să fie plasate în regim de tranzit vamal extern;

7. să fie admise în apele teritoriale:

- pentru a fi încorporate pe platforme de forare sau de producţie, în scopul construirii, reparării, întreţinerii, modificării sau reutilării acestor platforme ori pentru conectarea acestor platforme de forare sau de producţie la continent;

- pentru alimentarea cu carburanţi şi aprovizionarea platformelor de forare sau de producţie;

8. să fie plasate în regim de antrepozit de TVA, definit după cum urmează:

- pentru produse accizabile, orice locaţie situată în România, care este definită ca antrepozit fiscal, în sensul art. 4 lit. (b) din Directiva 92/12/CEE, cu modificările şi completările ulterioare;

- pentru bunuri, altele decât produsele accizabile, o locaţie situată în România şi definită prin norme;

Introduce:

55. La articolul 144 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:

e) importul de bunuri care urmează să fie plasate în regim de antrepozit de TVA.

Art. 144^1
Scutiri pentru intermediari

Modifica:

56. Articolul 144^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

ART. 144^1

Scutiri pentru intermediari

Sunt scutite de taxă serviciile prestate de intermediarii care acţionează în numele şi în contul altei persoane, în cazul în care aceste servicii sunt prestate în legătură cu operaţiunile scutite prevăzute la art. 143 şi 144, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. f) şi alin. (2), sau în legătură cu operaţiunile desfăşurate în afara Comunităţii.

Art. 149
Ajustarea taxei deductibile in cazul bunurilor de capital

Modifica:

57. La articolul 149 alineatul (5), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

a) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. a), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2). Ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare. Prin norme se stabilesc reguli tranzitorii pentru situaţia în care pentru anul 2007 s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (4) lit. a) pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial;

Art. 150
Persoana obligata la plata taxei pentru operatiunile taxabile din Romania

Modifica:

58. La articolul 150 alineatul (1), literele a) - f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

a) persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii taxabile, conform prevederilor prezentului titlu, cu excepţia cazurilor pentru care clientul este obligat la plata taxei conform prevederilor lit. b) - g);

b) persoana impozabilă care acţionează ca atare şi care beneficiază de serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. g), dacă aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4) sau (5);

c) persoana înregistrată conform art. 153 sau 153^1, care beneficiază de serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) - f), lit. h) pct. 2 şi lit. i) şi care a comunicat prestatorului codul său de înregistrare în scopuri de TVA în România, dacă aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4) sau (5);

d) persoana înregistrată conform art. 153 sau 153^1, căreia i se livrează gaze naturale sau energie electrică în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) sau f), dacă aceste livrări sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4) sau (5);

e) persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, înregistrată conform art. 153 sau 153^1, care este beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, în următoarele condiţii:

1. cumpărătorul revânzător al bunurilor să nu fie stabilit în România, să fie înregistrat în scopuri de TVA în alt stat membru şi să fi efectuat o achiziţie intracomunitară a acestor bunuri în România, care nu este impozabilă conform art. 126 alin. (8) lit. b); şi

2. bunurile aferente achiziţiei intracomunitare, prevăzute la pct. 1, să fi fost transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului revânzător, dintr-un stat membru, altul decât statul în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, direct către beneficiarul livrării; şi

3. cumpărătorul revânzător să îl desemneze pe beneficiarul livrării ulterioare ca persoană obligată la plata taxei pentru livrarea respectivă;

f) persoana din cauza căreia bunurile ies din regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a);

Art. 152
Regimul special de scutire pentru intreprinderile mici

Modifica:

59. La articolul 152 alineatul (2), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică întreprindere, efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, incluzând şi operaţiunile scutite cu drept de deducere şi pe cele scutite fără drept de deducere, prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a), b), e) şi f), dacă acestea nu sunt accesorii activităţii principale, cu excepţia următoarelor:

Art. 152^1
Regimul special pentru agentiile de turism

Introduce:

60. La articolul 152^1, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

(11) Regimul special prevăzut de prezentul articol nu se aplică pentru agenţiile de turism care acţionează în calitate de intermediar şi pentru care sunt aplicabile prevederile art. 137 alin. (3) lit. e) în ceea ce priveşte baza de impozitare.

Art. 152^4
Regimul special pentru persoanele impozabile nestabilite care presteaza servicii electronice persoanelor neimpozabile

Modifica:

61. La articolul 152^4 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

c) stat membru de consum înseamnă statul membru în care serviciile electronice îşi au locul prestării, în conformitate cu art. 56 alin. (1) lit. k) din Directiva 112, în care beneficiarul, care nu acţionează în calitate de persoană impozabilă în cadrul unei activităţi economice, este stabilit, îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită.

Art. 153
Inregistrarea persoanelor impozabile in scopuri de TVA

Modifica:

62. La articolul 153, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(4) O persoană impozabilă care nu este stabilită, conform art. 125^1 alin. (2) lit. b), şi nici înregistrată în scopuri de TVA în România va solicita înregistrarea în scopuri de TVA la organele fiscale competente pentru operaţiuni realizate pe teritoriul României care dau drept de deducere a taxei, înainte de efectuarea respectivelor operaţiuni, cu excepţia situaţiilor în care persoana obligată la plata taxei este beneficiarul, conform art. 150 alin. (1) lit. b) - g). Nu sunt obligate să se înregistreze în România conform acestui articol persoanele stabilite în afara Comunităţii care efectuează servicii electronice către persoane neimpozabile din România şi care sunt înregistrate într-un alt stat membru, conform regimului special pentru servicii electronice, pentru toate serviciile electronice prestate în Comunitate.

Art. 154
Prevederi generale referitoare la inregistrare

Modifica:

63. La articolul 154, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(5) Persoanele înregistrate:

a) conform art. 153 vor comunica codul de înregistrare în scopuri de TVA tuturor furnizorilor/prestatorilor sau clienţilor. Informarea este opţională dacă persoana beneficiază de prestări de servicii, conform art. 133 alin. (2) lit. c) - g), lit. h) pct. 2 şi lit. i);

b) conform art. 153^1 vor comunica codul de înregistrare în scopuri de TVA furnizorului de fiecare dată când realizează o achiziţie intracomunitară de bunuri. Comunicarea codului este opţională în cazul în care persoana respectivă beneficiază de prestări de servicii, conform art. 133 alin. (2) lit. c) - g), lit. h) pct. 2 şi lit. i). Pentru alte operaţiuni constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii este interzisă comunicarea codului de înregistrare în scopuri de TVA, obţinut în temeiul art. 153^1, furnizorilor/prestatorilor sau clienţilor.

Art. 155
Facturarea

Modifica:

64. La articolul 155, alineatul (1), litera n) a alineatului (5) şi alineatul (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

ART. 155

(1) Persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, alta decât o livrare/prestare fără drept de deducere a taxei, conform art. 141 alin. (1) şi (2), trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar pentru suma avansurilor încasate în legătură cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a încasat avansurile, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă.

..........................................................................

n) indicarea, în funcţie de cotele taxei, a taxei colectate şi a sumei totale a taxei colectate, exprimate în lei, sau a următoarelor menţiuni:

1. în cazul în care nu se datorează taxa, o menţiune referitoare la prevederile aplicabile din prezentul titlu sau din Directiva 112 ori menţiunile <>, <>, <<neimpozabilă în România>> sau, după caz, <>;

2. în cazul în care taxa se datorează de beneficiar în condiţiile art. 150 alin. (1) lit. b) - d) şi g), o menţiune la prevederile prezentului titlu sau ale Directivei 112 ori menţiunea <> pentru operaţiunile prevăzute la art. 160;

3. în cazul în care se aplică regimul special pentru agenţiile de turism, trimiterea la art. 152^1 ori la art. 306 din Directiva 112 sau orice altă trimitere care să indice faptul că a fost aplicat regimul special;

4. dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, trimiterea la art. 152^2 sau la art. 313, 326 ori 333 din Directiva 112 sau orice altă trimitere care să indice faptul că a fost aplicat unul dintre regimurile respective;

..........................................................................

(9) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (5), se pot întocmi facturi simplificate în cazurile stabilite prin norme. Indiferent de situaţie, trebuie ca facturile emise în sistem simplificat să conţină cel puţin următoarele informaţii:

a) data emiterii;

b) identificarea persoanei impozabile emitente;

c) identificarea tipurilor de bunuri şi servicii furnizate;

d) suma taxei de achitat sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia.

Introduce:

65. La articolul 155, după alineatul (9) se introduc trei noi alineate, alineatele (10) - (12), cu următorul cuprins:

(10) Orice document sau mesaj care modifică şi care se referă în mod specific şi fără ambiguităţi la factura iniţială va fi tratat ca o factură.

(11) România va accepta documentele sau mesajele pe suport hârtie ori în formă electronică drept facturi, dacă acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul articol.

(12) În situaţia în care pachete care conţin mai multe facturi sunt transmise sau puse la dispoziţie aceluiaşi destinatar prin mijloace electronice, informaţiile care sunt comune facturilor individuale pot fi menţionate o singură dată, cu condiţia ca acestea să fie accesibile pentru fiecare factură.

Art. 156^3
Alte declaratii

Modifica:

66. La articolul 156^3 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

ART. 156^3

(1) Persoanele înregistrate conform art. 153^1, dar neînregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze conform art. 153, trebuie să depună la organele fiscale competente un decont special de taxă pentru:

67. La articolul 156^3, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(2) Persoanele impozabile neînregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze conform art. 153, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 153^1, trebuie să depună la organele fiscale competente un decont special de taxă pentru operaţiunile pentru care sunt obligate la plata taxei, conform art. 150 alin. (1) lit. b).

(3) Persoanele care nu sunt înregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze conform art. 153, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 153^1, trebuie să depună la organele fiscale competente un decont special de taxă privind achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport noi.

68. La articolul 156^3 alineatul (4), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

(4) Persoanele impozabile care nu sunt înregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze conform art. 153 şi persoanele juridice neimpozabile, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 153^1, trebuie să întocmească şi să depună la organele fiscale competente un decont special de taxă pentru:

Art. 157
Plata taxei la buget

Modifica:

69. La articolul 157, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(4) Prin exceptare de la prevederile alin. (3), în perioada 15 aprilie 2007 - 31 decembrie 2011 inclusiv nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care au obţinut certificat de amânare de la plată, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor. De la data de 1 ianuarie 2012, prin exceptare de la prevederile alin. (3), nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153.

 

Art. 161
Dispozitii tranzitorii

Modifica:

71. La articolul 161, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

ART. 161

(1) În aplicarea alin. (2) - (14):

a) un bun imobil sau o parte a acestuia este considerat/considerată ca fiind construit/construită înainte de data aderării, dacă acel bun imobil sau o parte a acestuia a fost utilizat/utilizată prima dată înainte de data aderării;

b) un bun imobil sau o parte a acestuia este considerat/considerată achiziţionat/achiziţionată înainte de data aderării, dacă formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător s-au îndeplinit înainte de data aderării;

c) transformarea sau modernizarea unui bun imobil sau unei părţi a acestuia se consideră efectuată până la data aderării dacă, după transformare sau modernizare, bunul imobil sau partea acestuia a fost utilizat/utilizată prima dată înainte de data aderării;

d) transformarea sau modernizarea unui bun imobil sau unei părţi a acestuia se consideră efectuată după data aderării dacă, după transformare sau modernizare, bunul imobil sau partea acestuia a fost utilizat/utilizată prima dată după data aderării;

e) prevederile alin. (4), (6), (10) şi (12) se aplică numai pentru lucrările de modernizare sau transformare începute înainte de data aderării, care au fost finalizate după data aderării, care nu depăşesc 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare.

Art. 161^1
Operatiuni efectuate inainte si de la data aderarii

Modifica:

72. La articolul 161^1 alineatul (3), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

c) bunurile importate, în sensul alin. (2) lit. a), reprezintă mijloacele de transport care au fost achiziţionate sau importate înaintea datei aderării, în condiţiile generale de impozitare din România, Republica Bulgaria sau alt stat membru din teritoriul comunitar, astfel cum era acesta înaintea datei aderării, şi/sau care nu au beneficiat de scutire de la plata taxei ori de rambursarea acesteia ca urmare a exportului. Această condiţie se consideră îndeplinită atunci când data primei utilizări a respectivelor mijloace de transport este anterioară datei de 1 ianuarie 1999 şi suma taxei datorate la import este nesemnificativă, conform prevederilor din norme.

Art. 161^2
Directive transpuse

Modifica:

73. Articolul 161^2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

ART. 161^2

Directive transpuse

Prezentul titlu transpune Directiva 112.

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf