(1) În sensul prezentului titlu:

• a) Comunitate şi teritoriu comunitar înseamnă teritoriile statelor membre, astfel cum sunt definite în prezentul articol;
• b) stat membru şi teritoriul statului membru înseamnă teritoriul fiecărui stat membru al Comunităţii pentru care se aplică Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene, în conformitate cu art. 299 din acesta, cu excepţia teritoriilor prevăzute la alin. (2) şi (3);
• c) teritorii terţe sunt teritoriile prevăzute la alin. (2) şi (3);
• d) ţară terţă înseamnă orice stat sau teritoriu pentru care nu se aplică prevederile Tratatului de înfiinţare a Comunităţii Europene.

(2) Următoarele teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii se exclud din teritoriul comunitar din punct de vedere al taxei:

• a) Republica Federală Germania:
  • 1. Insula Heligoland;
  • 2. teritoriul Busingen;
• b) Regatul Spaniei:
  • 1. Ceuta;
  • 2. Melilla;
• c) Republica Italiană:
  • 1. Livigno;
  • 2. Campione dItalia;
  • 3. apele italiene ale Lacului Lugano.

(3) Următoarele teritorii care fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii se exclud din teritoriul comunitar din punct de vedere al taxei:

• a) Insulele Canare;
• b) Republica Franceză: teritoriile din străinătate;
• c) Muntele Athos;
• d) Insulele Aland;
• e) Insulele Channel.

(4) Se consideră ca fiind incluse în teritoriile următoarelor state membre teritoriile menţionate mai jos:

• a) Republica Franceză: Principatul Monaco;
• b) Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: Insula Man;
• c) Republica Cipru: zonele Akrotiri şi Dhekelia aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

1. (1) În sensul art. 125^2 din Codul fiscal, teritoriul unui "Stat Membru" reprezintă zona de aplicare a Tratatului de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene definită din perspectiva statului respectiv la art. 299 al tratatului excluzând, în ceea ce priveşte statele enumerate în coloana unu, teritoriile enumerate în coloana doi:

Coloana 1 State Membre	Coloana 2 Teritorii excluse
Republica Federală a Germaniei	Insula Heligoland şi Teritoriul Busingen
Republica Franceză	Teritoriile din străinătate
Republica Elenă	Muntele Athos
Regatul Spaniei	Ceuta, Melilla, Insulele Canare
Republica Italiană	Livigno Campione d Italia Apele italiene ale lacului Lugano

 

(2) Bunurile de origine din teritoriile excluse trebuie importate din perspectiva taxei, chiar dacă unele din aceste teritorii fac parte din teritoriul vamal comunitar. Teritoriile excluse enumerate în coloana doi reprezintă teritorii aparţinând Comunităţii, dar excluse din teritoriul de aplicare al taxei pe valoarea adăugată. Noţiunea de teritoriu terţ include atât teritoriile excluse, cât şi statele terţe Comunităţii.

(3) Insula Man, Principatul Monaco şi zonele aflate sub suveranitatea Marii Britanii şi a Irlandei de Nord de la Akrotiri şi Dhekelia sunt considerate teritorii ale statelor membre, iar operaţiunile cu originea sau destinaţia în:

a) Insula Man, sunt considerate cu originea sau destinaţia în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

b) Principatul Monaco, sunt considerate cu originea sau destinaţia în Republica Franceză;

c) zonele aflate sub suveranitatea Marii Britanii şi a Irlandei de Nord de la Akrotiri şi Dhekelia, sunt considerate cu originea sau cu destinaţia în Republica Cipru.

1. (1) Bunurile de origine din teritoriile excluse prevăzute la art. 125^2 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal trebuie importate din perspectiva taxei, dacă sunt transportate în teritoriul Comunităţii.

(2) Insula Man, Principatul Monaco şi zonele aflate sub suveranitatea Marii Britanii şi a Irlandei de Nord de la Akrotiri şi Dhekelia sunt considerate teritorii ale statelor membre, iar operaţiunile cu originea sau destinaţia în:

• a) Insula Man sunt considerate cu originea sau destinaţia în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;
• b) Principatul Monaco sunt considerate cu originea sau destinaţia în Republica Franceză;
• c) zonele aflate sub suveranitatea Marii Britanii şi a Irlandei de Nord de la Akrotiri şi Dhekelia sunt considerate cu originea sau cu destinaţia în Republica Cipru.

(1) Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

• a) operaţiunile care, în sensul art. 128 - 130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
• b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133;
• c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acţionând ca atare;
• d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2);

(2) Este, de asemenea, operaţiune impozabilă şi importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în România, potrivit art. 132^2.

(3) Sunt, de asemenea, operaţiuni impozabile şi următoarele operaţiuni efectuate cu plată, pentru care locul este considerat a fi în România, potrivit art. 132^1:

• a) o achiziţie intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă ce acţionează ca atare sau de o persoană juridică neimpozabilă, care nu beneficiază de derogarea prevăzută la alin. (4), care urmează unei livrări intracomunitare efectuate în afara României de către o persoană impozabilă ce acţionează ca atare şi care nu este considerată întreprindere mică în statul său membru, şi căreia nu i se aplică prevederile art. 132 alin. (1) lit. b) cu privire la livrările de bunuri care fac obiectul unei instalări sau unui montaj sau ale art. 132 alin. 2) cu privire la vânzările la distanţă;
• b) o achiziţie intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;
• c) o achiziţie intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă, care acţionează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3) lit. a), nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România achiziţiile intracomunitare de bunuri care îndeplinesc următoarele condiţii:

• a) sunt efectuate de o persoană impozabilă care efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă sau de o persoană juridică neimpozabilă;
• b) valoarea totală a acestor achiziţii intracomunitare nu depăşeşte pe parcursul anului calendaristic curent sau nu a depăşit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 euro, al cărui echivalent în lei este stabilit prin norme.

(5) Plafonul pentru achiziţii intracomunitare prevăzut la alin. (4) lit. b) este constituit din valoarea totală, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorată sau achitată în statul membru din care se expediază sau se transportă bunurile, a achiziţiilor intracomunitare de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau bunuri supuse accizelor.

(6) Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, eligibile pentru derogarea prevăzută la alin. (4), au dreptul să opteze pentru regimul general prevăzut la alin. (3) lit. a). Opţiunea se aplică pentru cel puţin doi ani calendaristici.

(7) Regulile aplicabile în cazul depăşirii plafonului pentru achiziţii intracomunitare, prevăzut la alin. (4) lit. b), sau al exercitării opţiunii sunt stabilite prin norme.

(8) Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România:

• a) achiziţiile intracomunitare de bunuri a căror livrare în România ar fi scutită conform art. 143 alin. (1) lit. h) - m);
• b) achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei operaţiuni triunghiulare de o persoană impozabilă, denumită cumpărător revânzător, care este înregistrată în scopuri de TVA în alt stat membru, dar nu este stabilită în România, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
  • 1. achiziţia să fie efectuată în vederea realizării unei livrări ulterioare a acestor bunuri pe teritoriul României, de către cumpărătorul revânzător, persoană impozabilă, care nu este stabilită în România;
  • 2. bunurile achiziţionate de cumpărătorul revânzător să fie transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul unuia din aceştia, direct dintr-un stat membru, altul decât cel în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, către beneficiarul livrării ulterioare efectuate în România;
  • 3. beneficiarul livrării ulterioare să fie o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 sau 153^1;
  • 4. beneficiarul livrării ulterioare să fie obligat la plata taxei pentru livrarea efectuată de persoana impozabilă care nu este stabilită în România;

• c) achiziţiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi de antichităţi, în sensul prevederilor art. 152^2, atunci când vânzătorul este o persoană impozabilă revânzătoare, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru de unde sunt furnizate, conform regimului special pentru intermediarii persoane impozabile, în sensul art. 313 şi 326 din Directiva 112, sau vânzătorul este organizator de vânzări prin licitaţie publică, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor, conform regimului special, în sensul art. 333 din Directiva 112;

• d) achiziţia intracomunitară de bunuri care urmează unei livrări de bunuri aflate în regim vamal suspensiv sau sub o procedură de tranzit intern, dacă pe teritoriul României se încheie aceste regimuri sau această procedură pentru respectivele bunuri.

(9) Operaţiunile impozabile pot fi:

• a) operaţiuni taxabile, pentru care se aplică cotele prevăzute la art. 140;
• b) operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa, dar este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii. În prezentul titlu aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 143 - 144^1;
• c) operaţiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii. În prezentul titlu aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 141;
• d) importuri şi achiziţii intracomunitare, scutite de taxă, conform art. 142;
• e) operaţiuni prevăzute la lit. a) - c), care sunt scutite fără drept de deducere, fiind efectuate de întreprinderile mici care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 152, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii.

2. (1) În sensul art. 126 alin. (1) din Codul fiscal, operaţiunea nu este impozabilă în România dacă cel puţin una din condiţiile prevăzute la lit. a) - d) nu este îndeplinită.

(2) În sensul art. 126 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii trebuie să se efectueze cu plată. Condiţia referitoare la "plată" implică existenţa unei legături directe între operaţiune şi contrapartidă obţinută. O operaţiune este impozabilă în condiţiile în care această operaţiune aduce un avantaj clientului, iar contrapartida obţinută este aferentă avantajului primit, după cum urmează:

• a) condiţia referitoare la existenţa unui avantaj pentru un client este îndeplinită în cazul în care furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii se angajează să furnizeze bunuri şi/sau servicii determinabile persoanei ce efectuează plata, sau în absenţa plăţii, când operaţiunea a fost realizată pentru a permite stabilirea unui astfel de angajament. Această condiţie este compatibilă cu faptul că serviciile au fost colective, nu au fost măsurabile cu exactitate sau au făcut parte dintr-o obligaţie legală;
• b) condiţia existenţei unei legături între operaţiune şi contrapartidă obţinută este îndeplinită chiar dacă preţul nu reflectă valoarea normală a operaţiunii, respectiv ia forma unor cotizaţii, bunuri sau servicii, reduceri de preţ, sau nu este plătit direct de beneficiar ci de un terţ.

(3) În sensul art. 126 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, achiziţia intracomunitară de mijloace noi de transport este o operaţiune impozabilă indiferent de statutul vânzătorului sau cumpărătorului şi fără să se ţină seama de plafonul de achiziţii intracomunitare prevăzut la art. 126 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

(3) În sensul art. 126 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, achiziţia intracomunitară de mijloace noi de transport efectuată de orice persoană impozabilă ori neimpozabilă sau de orice persoană juridică neimpozabilă este întotdeauna considerată o operaţiune impozabilă în România, pentru care nu sunt aplicabile regulile referitoare la plafonul de achiziţii intracomunitare prevăzut la art. 126 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, dacă locul respectivei achiziţii intracomunitare este în România, conform art. 132^1 din Codul fiscal.

(4) În sensul art. 126 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal achiziţia intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă sau de o persoană juridică neimpozabilă este întotdeauna considerată o operaţiune impozabilă pentru care nu sunt aplicabile regulile referitoare la plafonul de achiziţii intracomunitare prevăzut la art. 126 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

(4) În sensul art. 126 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal, achiziţia intracomunitară de produse accizabile efectuată de o persoană impozabilă sau de o persoană juridică neimpozabilă este întotdeauna considerată o operaţiune impozabilă în România, pentru care nu sunt aplicabile regulile referitoare la plafonul de achiziţii intracomunitare prevăzut la art. 126 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, dacă locul respectivei achiziţii intracomunitare este în România, conform art. 132^1 din Codul fiscal.

(5) Echivalentul în lei al plafonului pentru achiziţii intracomunitare de 10.000 EURO, prevăzut la art. 126 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, aplicabil în cursul unui an calendaristic se determină pe baza cursului valutar de schimb al Băncii Naţionale a României din ultima zi lucrătoare a anului calendaristic precedent şi se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare când cifra sutelor este egală sau mai mare decât 5, şi prin reducere când cifra sutelor este mai mică de 5.

(5) Echivalentul în lei al plafonului pentru achiziţii intracomunitare de 10.000 de euro, prevăzut la art. 126 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, aplicabil în cursul unui an calendaristic, se determină pe baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare când cifra sutelor este egală sau mai mare decât 5 şi prin reducere când cifra sutelor este mai mică de 5.

(6) În aplicarea art. 126 alin. (5), pentru calculul plafonului de achiziţii intracomunitare se iau în considerare următoarele elemente:

• a) valoarea tuturor achiziţiilor intracomunitare care se efectuează ca urmare a achiziţiilor efectuate din toate statele membre, cu excepţia achiziţiilor din alte state membre şi a achiziţiilor intracomunitare prevăzute la alin. (7);
• b) valoarea tranzacţiei ce conduce la depăşirea plafonului pentru achiziţii intracomunitare;
• c) valoarea oricărui import efectuat de persoana juridică neimpozabilă în alt stat membru, pentru bunurile transportate în România după import;

(7) La calculul plafonului pentru achiziţii intracomunitare nu se vor lua în considerare:

• a) valoarea achiziţiilor intracomunitare de produse accizabile;
• b) valoarea achiziţiilor intracomunitare de mijloace noi de transport;
• c) valoarea achiziţiilor de bunuri a căror livrare a fost o livrare de bunuri cu instalare sau montaj, pentru care locul livrării se consideră a fi în România în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal;
• d) valoarea achiziţiilor de bunuri a căror livrare a fost o vânzare la distanţă pentru care locul livrării se consideră a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal;
• e) valoarea achiziţiilor de bunuri second-hand, de opere de artă, de obiecte de colecţie şi antichităţi, aşa cum sunt definite la art. 152^2 din Codul fiscal, în cazul în care aceste bunuri au fost taxate conform unui regim special similar celui prevăzut la art. 152^2 din Codul fiscal în statul membru din care au fost livrate;
• f) valoarea achiziţiilor de gaze naturale şi energie electrică a căror livrare a fost efectuată în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul fiscal.

(8) În cazul în care plafonul pentru achiziţii intracomunitare este depăşit, persoana prevăzută la art. 126 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal va solicita înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153^1 alin. (1) din Codul fiscal. Înregistrarea va rămâne valabilă pe perioada până la sfârşitul anului calendaristic în care a fost depăşit plafonul de achiziţii şi cel puţin pentru anul calendaristic următor.

(9) Persoana prevăzută la art. 126 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, poate solicita anularea înregistrării oricând după încheierea anului calendaristic următor celui în care s-a înregistrat, conform art. 153^1 alin. (5) din Codul fiscal. Prin excepţie, persoana respectivă rămâne înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153^1 alin. (1) din Codul fiscal pentru toate achiziţiile intracomunitare efectuate cel puţin pentru anul calendaristic următor celui care a urmat înregistrării, dacă plafonul pentru achiziţii intracomunitare este depăşit în anul calendaristic care a urmat celui în care persoana a fost înregistrată.

(10) Dacă după expirarea anului calendaristic următor celui în care persoana a fost înregistrată, persoana respectivă efectuează o achiziţie intracomunitară în baza codului de înregistrare în scopuri de TVA obţinut conform art. 153^1 alin. (1) din Codul fiscal, se consideră că persoana a optat conform art. 126 alin. (6) din Codul fiscal, cu excepţia cazului în care este obligată să rămână înregistrată în urma depăşirii plafonului pentru achiziţii intracomunitare în anul următor anului în care s-a înregistrat, situaţie în care se aplică prevederile de la alin. (9).

(11) În sensul art. 126 alin. (6) din Codul fiscal, persoanele impozabile care efectuează numai operaţiuni pentru care taxa nu este deductibilă şi persoanele juridice neimpozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care nu depăşesc plafonul pentru achiziţii intracomunitare, pot opta pentru regimul general prevăzut la art. 126 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. Aceste persoane sunt obligate la plata taxei în România pentru toate achiziţiile intracomunitare de la data la care îşi exercită opţiunea, şi vor solicita un cod de înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153^1 alin. (2) din Codul fiscal. Aceste persoane pot solicita anularea înregistrării oricând după încheierea a doi ani calendaristici ce urmează celui în care s-au înregistrat, conform art. 153^1 alin. (6) din Codul fiscal.

(12) În cazul în care după încheierea a doi ani calendaristici consecutivi de la înregistrare, persoanele prevăzute la alin. (11) efectuează o achiziţie intracomunitară în baza codului de înregistrare în scopuri de TVA obţinut conform art. 153^1 alin. (2) din Codul fiscal, se consideră că aceste persoane şi-au reexercitat opţiunea în condiţiile art. 126 alin. (6) şi art. 153^1 alin. (7) din Codul fiscal, cu excepţia cazului în care aceste persoane sunt obligate să rămână înregistrate în urma depăşirii plafonului pentru achiziţii intracomunitare, în anul calendaristic anterior, situaţie în care se aplică prevederile de la alin. (9).

(13) Prevederile art. 126 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal se aplică pentru livrarea de bunuri efectuată de către un furnizor care este înregistrat în scopuri de TVA în primul stat membru către un cumpărător revânzător care este înregistrat în scopuri de TVA în al doilea stat membru, altul decât cel din care începe transportul efectiv al bunurilor, şi care este urmată de livrarea aceloraşi bunuri de către cumpărătorul revânzător către beneficiarul livrării, care este înregistrat în scopuri de TVA în al treilea stat membru, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

• a) bunurile sunt expediate sau transportate direct din primul stat membru al furnizorului către al treilea stat membru al beneficiarului livrării; şi
• b) relaţia de transport al bunurilor din România în al treilea stat membru trebuie să existe între furnizor şi cumpărătorul revânzător, oricare dintre aceştia putând fi responsabil pentru transportul bunurilor, în conformitate cu condiţiile Incoterms sau în conformitate cu prevederile contractuale.

(13) Prevederile art. 126 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal se aplică pentru livrarea de bunuri efectuată de către un furnizor care este înregistrat în scopuri de TVA în primul stat membru către un cumpărător revânzător care este înregistrat în scopuri de TVA în al doilea stat membru, altul decât cel din care începe transportul efectiv al bunurilor, şi care este urmată de livrarea aceloraşi bunuri de către cumpărătorul revânzător către beneficiarul livrării, care este înregistrat în scopuri de TVA în al treilea stat membru, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

• a) bunurile sunt expediate sau transportate direct din primul stat membru al furnizorului către al treilea stat membru al beneficiarului livrării; şi
• b) relaţia de transport al bunurilor, din primul stat membru în al treilea stat membru, trebuie să existe între furnizor şi cumpărătorul revânzător, oricare dintre aceştia putând fi responsabil pentru transportul bunurilor, în conformitate cu condiţiile Incoterms sau în conformitate cu prevederile contractuale. Dacă transportul este realizat de beneficiarul livrării, nu sunt aplicabile măsurile de simplificare pentru operaţiuni triunghiulare.

(14) Dacă în situaţia prevăzută la alin. (13) România este al doilea stat membru al cumpărătorului revânzător şi acesta îi transmite furnizorului din primul stat membru, codul său de înregistrare în scopuri de TVA acordat conform art. 153 din Codul fiscal, se consideră că achiziţia intracomunitară a bunurilor a fost supusă la plata taxei în al treilea stat membru, al beneficiarului livrării, în conformitate cu prevederile art. 132^1 alin. (5) din Codul fiscal. În acest caz, nu se aplică prevederile art. 132^1 alin. (2) din Codul fiscal, întrucât se consideră că locul achiziţiei intracomunitare nu este în România, cu condiţia ca cumpărătorul revânzător, să-l fi desemnat pe beneficiarul livrării ulterioare ca persoana obligată la plata taxei aferente, conform art. 132^1 alin. (1) din Codul fiscal.

(15) În situaţia prevăzută la alin. (14), cumpărătorul revânzător trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:

• a) să nu înscrie achiziţia efectuată din primul stat membru în declaraţia recapitulativă privind achiziţiile intracomunitare prevăzută la art. 156^4 alin. (2) din Codul fiscal;
• b) să înscrie livrarea efectuată către beneficiarul livrării din al treilea stat membru în rubrica "Livrări intracomunitare scutite" a decontului de taxă;
• c) să înscrie în declaraţia recapitulativă pentru livrări intracomunitare scutite de taxă, prevăzută la art. 156^4 alin. (1) din Codul fiscal, următoarele date:
  • 1. codul de înregistrare în scopuri de TVA din al treilea stat membru, al beneficiarului livrării;
  • 2. codul T în rubrica corespunzătoare;
  • 3. valoarea livrării efectuate;
• d) să emită factura prevăzută la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, în care se vor înscrie:
  • 1. la rubrica prevăzută la art. 155 alin. (5) lit. c) din Codul fiscal, codul său de înregistrare în scopuri de TVA în România;
  • 2. la rubrica prevăzută la art. 155 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal, numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA în celălalt stat membru al beneficiarului livrării;
  • 3. menţionarea în cuprinsul facturii că beneficiarul livrării este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată pentru livrarea de bunuri efectuată în celălalt stat membru şi o referire la art. 28 c(E)(3) din Directiva a 6-a.

(15) În situaţia prevăzută la alin. (14), cumpărătorul revânzător trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:

• a) să nu înscrie achiziţia efectuată din primul stat membru în declaraţia recapitulativă privind achiziţiile intracomunitare, prevăzută la art. 156^4 alin. (2) din Codul fiscal;
• b) să înscrie livrarea efectuată către beneficiarul livrării din al treilea stat membru în rubrica <<Livrări intracomunitare scutite>> a decontului de taxă;
• c) să înscrie în declaraţia recapitulativă pentru livrări intracomunitare scutite de taxă, prevăzută la art. 156^4 alin. (1) din Codul fiscal, următoarele date:
  • 1. codul de înregistrare în scopuri de TVA, din al treilea stat membru, al beneficiarului livrării;
  • 2. codul T în rubrica corespunzătoare;
  • 3. valoarea livrării efectuate;
• d) să emită factura prevăzută la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, în care se vor înscrie:
  • 1. la rubrica prevăzută la art. 155 alin. (5) lit. c) din Codul fiscal, codul său de înregistrare în scopuri de TVA în România;
  • 2. la rubrica prevăzută la art. 155 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal, numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, în celălalt stat membru, ale beneficiarului livrării;
  • 3. menţionarea în cuprinsul facturii că beneficiarul livrării este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată pentru livrarea de bunuri efectuată în celălalt stat membru şi o referire la art. 141 din Directiva 112/2006/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

(16) Dacă în situaţia prevăzută la alin. (13) România este al treilea stat membru al beneficiarului livrării, achiziţia intracomunitară de bunuri efectuată de cumpărătorul revânzător, care ar avea locul în România conform art. 132^1 alin. (1) din Codul fiscal, nu este operaţiune impozabilă în România, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

• a) cumpărătorul revânzător nu este stabilit în România, ci în al doilea stat membru;
• b) achiziţia intracomunitară de bunuri este efectuată de cumpărătorul revânzător, în vederea efectuării unei livrări ulterioare a acestor bunuri în România;
• c) beneficiarul livrării este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal;
• d) beneficiarul livrării este obligat, conform art. 150 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, la plata taxei pentru livrarea efectuată de cumpărătorul revânzător care nu este înregistrat în scopuri de TVA în România;
• e) beneficiarul livrării înscrie achiziţia efectuată în rubrica <<Achiziţii intracomunitare>> din decontul de taxă prevăzut la art. 156^2 sau la art. 156^3 din Codul fiscal, precum şi în declaraţia recapitulativă pentru achiziţii intracomunitare de bunuri, prevăzută la art. 156^4 alin. (2) din Codul fiscal.

(16) Dacă în situaţia prevăzută la alin. (13) România este al treilea stat membru al beneficiarului livrării, achiziţia intracomunitară de bunuri efectuată de cumpărătorul revânzător, care ar avea loc în România conform art. 132^1 alin. (1) din Codul fiscal, nu este operaţiune impozabilă în România, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

• a) cumpărătorul revânzător nu este stabilit în România, dar este înregistrat în scopuri de TVA în al doilea stat membru;
• b) achiziţia intracomunitară de bunuri este efectuată de cumpărătorul revânzător, în vederea efectuării unei livrări ulterioare a acestor bunuri în România;
• c) beneficiarul livrării este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal;
• d) beneficiarul livrării este obligat, conform art. 150 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, la plata taxei pentru livrarea efectuată de cumpărătorul revânzător care nu este stabilit în România;
• e) beneficiarul livrării înscrie achiziţia efectuată în rubrica <<Achiziţii intracomunitare>> din decontul de taxă prevăzut la art. 156^2 sau 156^3 din Codul fiscal, precum şi în declaraţia recapitulativă pentru achiziţii intracomunitare de bunuri, prevăzută la art. 156^4 alin. (2) din Codul fiscal.

(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.

(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.

(3) Nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau oricare alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului.

(4) Instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi, cu excepţia acelor activităţi care ar produce distorsiuni concurenţiale dacă instituţiile publice ar fi tratate ca persoane neimpozabile, precum şi a celor prevăzute la alin. (5) şi (6).

(5) Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în calitate de autorităţi publice, dar care sunt scutite de taxă, conform art. 141.

(6) Instituţiile publice sunt, de asemenea, persoane impozabile pentru următoarele activităţi:

• a) telecomunicaţii;
• b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific şi altele de aceeaşi natură;
• c) transport de bunuri şi de persoane;
• d) servicii prestate în porturi şi aeroporturi;
• e) livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare;
• f) activitatea târgurilor şi expoziţiilor comerciale;
• g) depozitarea;
• h) activităţile organismelor de publicitate comercială;
• i) activităţile agenţiilor de călătorie;
• j) activităţile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante şi alte localuri asemănătoare;
• k) operaţiunile posturilor publice de radio şi televiziune.

(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), orice persoană care efectuează ocazional o livrare intracomunitară de mijloace de transport noi va fi considerată persoană impozabilă pentru orice astfel de livrare.

(8) În condiţiile şi în limitele prevăzute în norme, este considerat ca persoană impozabilă unică un grup de persoane impozabile stabilite în România, care, independente fiind din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct de vedere organizatoric, financiar şi economic.

(9) Orice asociat sau partener al unei asocieri sau organizaţii fără personalitate juridică este considerat persoană impozabilă separată pentru acele activităţi economice care nu sunt desfăşurate în numele asocierii sau organizaţiei respective.

(10) Asocierile în participaţiune nu dau naştere unei persoane impozabile separate. Asocierile de tip joint venture, consortium sau alte forme de asociere în scopuri comerciale, care nu au personalitate juridică şi sunt constituite în temeiul legii, sunt tratate drept asocieri în participaţiune.

3. (1) În sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică, cu excepţia situaţiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal. Transferul bunurilor sau serviciilor achiziţionate în scop personal de persoanele fizice în patrimoniul comercial în scopul utilizării pentru desfăşurarea de activităţi economice, nu este o operaţiune asimilată unei livrări de bunuri/prestări de servicii, efectuate cu plată, iar persoana fizică nu poate deduce taxa aferentă bunurilor/serviciilor respective prin aplicarea procedurii de ajustare prevăzută la art. 148 şi 149 din Codul fiscal.

(2) Nu sunt considerate activităţi economice:

• a) acordarea de bunuri şi/sau servicii în mod gratuit de organizaţiile fără scop patrimonial;
• b) livrarea următoarelor obiecte de cult religios: vase liturgice, icoane metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, cruciuliţele şi medalioanele cu imagini religioase specifice cultului, obiectele de colportaj religios, calendarele religioase, produsele necesare exercitării activităţii de cult religios precum tămâia, lumânările, dar cu excepţia celor decorative şi a celor pentru nunţi şi botezuri.

(3) În sensul art. 127 alin. (4) din Codul fiscal, distorsiuni concurenţiale rezultă atunci când aceeaşi activitate este desfăşurată de mai multe persoane, dintre care unele beneficiază de un tratament fiscal preferenţial, astfel încât contravaloarea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate de acestea nu este grevată de taxă, faţă de alte persoane care sunt obligate să greveze cu taxa contravaloarea livrărilor de bunuri şi/sau a prestărilor de servicii efectuate.

(4) În situaţia în care instituţia publică desfăşoară activităţi pentru care este tratată ca persoană impozabilă, instituţia publică este considerată persoană impozabilă numai în legătură cu partea din structura organizatorică prin care sunt realizate acele activităţi.

(4) În situaţia în care instituţia publică desfăşoară activităţi pentru care este tratată ca persoană impozabilă, instituţia publică este considerată persoană impozabilă numai în legătură cu acele activităţi sau, după caz, cu partea din structura organizatorică prin care sunt realizate acele activităţi.

(5) În sensul art. 127 alin. (7) din Codul fiscal, persoana fizică devine persoană impozabilă numai în cazul unei livrări intracomunitare de mijloace de transport noi.

(5) În sensul art. 127 alin. (7) din Codul fiscal, persoana fizică devine persoană impozabilă numai în cazul unei livrări intracomunitare de mijloace de transport noi. De asemenea, orice altă persoană juridică neimpozabilă se consideră persoană impozabilă pentru livrarea intracomunitară de mijloace de transport noi. Aceste persoane nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal pentru aceste livrări intracomunitare de mijloace de transport noi în conformitate cu prevederile art. 153 alin. (3) din Codul fiscal.

4. (1) În sensul art. 127 alin. (8) din Codul fiscal, persoanele impozabile stabilite în România şi aflate în strânsă legătură din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric pot opta să fie tratate ca grup fiscal unic cu următoarele condiţii:

• a) o persoană impozabilă nu poate face parte decât dintr-un singur grup fiscal; şi
• b) opţiunea trebuie să se refere la o perioadă de cel puţin doi ani; şi
• c) toate persoanele impozabile din grup trebuie să aplice aceeaşi perioadă fiscală;

4. (1) În sensul art. 127 alin. (8) din Codul fiscal, grupul de persoane impozabile stabilite în România, independente din punct de vedere juridic şi aflate în strânsă legătură din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric, poate opta să fie tratat ca o persoană impozabilă unică, numită grup fiscal, cu următoarele condiţii:

• a) o persoană impozabilă nu poate face parte decât dintr-un singur grup fiscal; şi
• b) opţiunea trebuie să se refere la o perioadă de cel puţin 2 ani; şi
• c) toate persoanele impozabile din grup trebuie să aplice aceeaşi perioadă fiscală;

(2) Grupul fiscal se poate constitui din două până la cinci persoane impozabile.

(3) Până la data de 1 ianuarie 2009, grupul fiscal se poate constitui numai de către persoane impozabile care sunt considerate mari contribuabili.

(4) Se consideră, conform alin. (1), în strânsă legătură din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric persoanele impozabile al căror capital este deţinut direct sau indirect în proporţie de mai mult de 50% de către aceeaşi acţionari.

(5) În vederea implementării grupului fiscal se depune la organul fiscal competent o cerere semnată de către toţi membrii grupului, care să cuprindă următoarele:

• a) numele, adresa, obiectul de activitate şi codul de înregistrare în scopuri de TVA al fiecărui membru;
• b) elementele care să demonstreze că membrii sunt în strânsă legătură în sensul alin. (2);
• c) numele membrului numit reprezentant.

(6) Organul fiscal competent va lua o decizie oficială prin care să aprobe sau să refuze implementarea grupului fiscal şi va comunica acea decizie reprezentantului grupului precum şi fiecărui organ fiscal în jurisdicţia căruia se află membrii grupului fiscal, în termen de 60 de zile de la data primirii cererii menţionate la alin. (3).

(6) Organul fiscal competent va lua o decizie oficială prin care să aprobe sau să refuze implementarea grupului fiscal şi va comunica acea decizie reprezentantului grupului, precum şi fiecărui organ fiscal în jurisdicţia căruia se află membrii grupului fiscal, în termen de 60 de zile de la data primirii cererii menţionate la alin. (5).

(7) Implementarea grupului fiscal va intra în vigoare în prima zi din cea de-a doua lună următoare datei deciziei menţionate la alin. (4).

(7) Implementarea grupului fiscal va intra în vigoare în prima zi din cea de-a doua lună următoare datei deciziei menţionate la alin. (6).

(8) Reprezentantul grupului va notifica organului fiscal competent oricare dintre următoarele evenimente:

• a) încetarea opţiunii prevăzute la alin. (1) de a forma un grup fiscal unic, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
• b) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2) - (4) care conduc la anularea tratamentului persoanelor impozabile ca grup fiscal, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului care a generat această situaţie;
• c) numirea unui alt reprezentant al grupului fiscal cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
• d) părăsirea grupului fiscal de către unul din membri, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
• e) intrarea unui nou membru în grupul fiscal, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;

(8) Reprezentantul grupului va notifica organului fiscal competent oricare dintre următoarele evenimente:

• a) încetarea opţiunii prevăzute la alin. (1) de a forma un grup fiscal unic, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
• b) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) - (4), care conduc la anularea tratamentului persoanelor impozabile ca grup fiscal sau a unei persoane ca membru al grupului fiscal, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului care a generat această situaţie;
• c) numirea unui alt reprezentant al grupului fiscal cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
• d) părăsirea grupului fiscal de către unul dintre membri, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
• e) intrarea unui nou membru în grupul fiscal, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;

(9) În situaţiile prevăzute la alin. (8) lit. a) şi b) organul fiscal competent va anula tratamentul persoanelor impozabile ca grup fiscal astfel:

• a) în cazul prevăzut la alin. (8) lit. a), de la data 1 a lunii următoare celei în care a încetat opţiunea;
• b) în cazul prevăzut la alin. (8) lit. b), de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a produs evenimentul care a generat această situaţie.

(9) În situaţiile prevăzute la alin. (8) lit. a) şi b), organul fiscal competent va anula tratamentul persoanelor impozabile ca grup fiscal sau, după caz, al unei persoane ca membru al grupului fiscal, astfel:

• a) în cazul prevăzut la alin. (8) lit. a), de la data de 1 a lunii următoare celei în care a încetat opţiunea;
• b) în cazul prevăzut la alin. (8) lit. b), de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a produs evenimentul care a generat această situaţie.

(10) În situaţiile prevăzute la alin. (8) lit. c) - e) organul fiscal competent va lua o decizie oficială în termen de 30 de zile de la data primirii notificării şi va comunica această decizie reprezentantului, precum şi fiecărui organ competent responsabil pentru membrii grupului fiscal. Această decizie va intra în vigoare din prima zi a lunii următoare celei în care a fost transmisă reprezentantului. Până la primirea deciziei, persoanele impozabile care au solicitat părăsirea sau intrarea în grup a unui membru, sunt tratate ca grup fiscal unic format din membri care au depus iniţial opţiunea de a fi trataţi ca grup fiscal unic şi au fost acceptaţi în acest sens de către organul fiscal competent. În situaţia în care se solicită numirea unui alt reprezentant al grupului, organul fiscal competent anulează calitatea reprezentantului grupului fiscal şi în aceeaşi notificare va numi un alt reprezentant propus de membri grupului.

(11) Organul fiscal competent va putea în urma verificărilor efectuate:

• a) să anuleze tratamentul unei persoane ca membru al unui grup fiscal în cazul în care acea persoană nu mai întruneşte criteriile de eligibilitate pentru a fi considerată un asemenea membru în termenii alin. (1). Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente;
• b) să anuleze tratamentul persoanelor impozabile ca grup fiscal în cazul în care acele persoane impozabile nu mai întrunesc criteriile de eligibilitate pentru a fi considerate un asemenea grup. Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente;

(12) De la data implementării grupului fiscal unic conform alin. (7):

• a) fiecare membru al grupului fiscal, altul decât reprezentantul:
  • 1. va raporta în decontul de taxă menţionat la art. 156^2 din Codul fiscal, orice livrare de bunuri, prestare de servicii, import sau achiziţie intra-comunitară de bunuri sau orice altă operaţiune realizată de sau către acesta pe parcursul perioadei fiscale;
  • 2. va trimite decontul său de taxă reprezentantului, iar o copie a acestui document, organului fiscal de care aparţine;
  • 3. nu va plăti nici o taxă datorată şi nu va solicita nici o rambursare conform decontului său de taxă.
• b) reprezentantul:
  • 1. va raporta în propriul decont de taxă, menţionat în art. 156^2 din Codul fiscal, orice livrare de bunuri, prestare de servicii, import sau achiziţie intra-comunitară de bunuri sau orice altă operaţiune realizată de sau către acesta pe parcursul perioadei fiscale;
  • 2. va raporta într-un decont consolidat rezultatele din toate deconturile de TVA primite de la alţi membrii ai grupului fiscal precum şi rezultatele din propriul decont de taxă pentru perioada fiscală respectivă;
  • 3. va depune la organul fiscal de care aparţine toate deconturile de taxă ale membrilor precum şi formularul de decont de taxă consolidat;
  • 4. va plăti sau, după caz, va cere rambursarea taxei care rezultă din decontul de taxă consolidat.

(13) Fiecare membru al grupului fiscal trebuie:

• a) să depună declaraţia recapitulativă pentru livrări şi achiziţii intracomunitare menţionată în art. 156^4 din Codul fiscal, la organul fiscal de care aparţine;
• b) să se supună controlului organului fiscal de care aparţine;
• c) să răspundă separat şi în solidar pentru orice taxă datorată de el sau de orice membru al grupului fiscal pentru perioada cât aparţine respectivului grup fiscal.

(14) Livrările de bunuri şi prestările de servicii realizate de fiecare membru al grupului sunt supuse regimului normal de impozitare prevăzut de titlul VI din Codul fiscal, indiferent dacă sunt realizate către terţi sau către ceilalţi membri ai grupului fiscal.

5. În sensul art. 127 alin. (10) din Codul fiscal, prin persoane impozabile române se înţelege persoanele impozabile care sunt stabilite în România în sensul art. 125^1 alin. (2) din Codul fiscal.

5. Evidenţa operaţiunilor derulate de asocierile prevăzute la art. 127 alin. (10) din Codul fiscal se realizează potrivit prevederilor pct. 79 alin. (4).

(1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar.

(2) Se consideră că o persoană impozabilă, care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, în calitate de intermediar, într-o livrare de bunuri, a achiziţionat şi livrat bunurile respective ea însăşi, în condiţiile stabilite prin norme.

(3) Următoarele operaţiuni sunt considerate, de asemenea, livrări de bunuri, în sensul alin. (1):

• a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing;
• b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;
• c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri.

(4) Sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată următoarele operaţiuni:

• a) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;
• b) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;
• c) preluarea de către o persoană impozabilă de bunuri mobile corporale achiziţionate sau produse de către aceasta, altele decât bunurile de capital prevăzute la art. 149 alin. (1) lit. a), pentru a fi utilizate în scopul unor operaţiuni care nu dau drept integral de deducere, dacă taxa aferentă bunurilor respective a fost dedusă total sau parţial la data achiziţiei;
• d) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) - c).

(5) Orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile către asociaţii sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a persoanei impozabile, cu excepţia transferului prevăzut la alin. (7), constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.

(6) În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă bunul este transportat direct beneficiarului final.

(7) Transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active sau, după caz, şi de pasive, indiferent dacă este realizat ca urmare a vânzării sau ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi, nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă. Primitorul activelor este considerat a fi succesorul cedentului în ceea ce priveşte ajustarea dreptului de deducere prevăzută de lege.

(8) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1):

• a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a unor cauze de forţă majoră, precum şi bunurile pierdute ori furate, dovedite legal, astfel cum sunt prevăzute prin norme;
• b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum şi activele corporale fixe casate, în condiţiile stabilite prin norme;
• c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege;
• d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau interne;
• e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor promoţionale, pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor;
• f) acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol/reprezentare, precum şi alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme.

(9) Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora.

(10) Este asimilat cu livrarea intracomunitară cu plată transferul de către o persoană impozabilă de bunuri aparţinând activităţii sale economice din România într-un alt stat membru, cu excepţia nontransferurilor prevăzute la alin. (12).

(11) Transferul prevăzut la alin. (10) reprezintă expedierea sau transportul oricăror bunuri mobile corporale din România către alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării activităţii sale economice.

(12) În sensul prezentului titlu, nontransferul reprezintă expedierea sau transportul unui bun din România în alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizat în scopul uneia din următoarele operaţiuni:

• a) livrarea bunului respectiv realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (5) şi (6) privind vânzarea la distanţă;
• b) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. b) privind livrările cu instalare sau asamblare, efectuate de către furnizor sau în numele acestuia;
• c) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă la bordul navelor, aeronavelor sau trenurilor, pe parcursul transportului de persoane efectuat în teritoriul Comunităţii, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. d);
• d) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă, în condiţiile prevăzute la art. 143 alin. (2) cu privire la livrările intracomunitare scutite, la art. 143 alin. (1) lit. a) şi b) cu privire la scutirile pentru livrările la export şi la art. 143 alin. (1) lit. h), i), j), k) şi m) cu privire la scutirile pentru livrările destinate navelor, aeronavelor, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi organizaţiilor internaţionale şi forţelor NATO;
• e) livrarea de gaz prin reţeaua de distribuţie a gazelor naturale sau de electricitate, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) privind locul livrării acestor bunuri;
• f) prestarea de servicii în beneficiul persoanei impozabile, care implică lucrări asupra bunurilor corporale efectuate în statul membru în care se termină expedierea sau transportul bunului, cu condiţia ca bunurile, după prelucrare, să fie reexpediate persoanei impozabile din România de la care fuseseră expediate sau transportate iniţial;
• g) utilizarea temporară a bunului respectiv pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în scopul prestării de servicii în statul membru de destinaţie, de către persoana impozabilă stabilită în România;
• h) utilizarea temporară a bunului respectiv, pentru o perioadă care nu depăşeşte 24 de luni, pe teritoriul unui alt stat membru, în condiţiile în care importul aceluiaşi bun dintr-un stat terţ, în vederea utilizării temporare, ar beneficia de regimul vamal de admitere temporară cu scutire integrală de drepturi de import.

(13) În cazul în care nu mai este îndeplinită una din condiţiile prevăzute la alin. (12), expedierea sau transportul bunului respectiv este considerat ca un transfer din România în alt stat membru. În acest caz, transferul se consideră efectuat în momentul în care condiţia nu mai este îndeplinită.

(14) Prin ordin al ministrului finanţelor publice, se pot introduce măsuri de simplificare cu privire la aplicarea alin. (10) - (13).

6. (1) În sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, preluarea de bunuri produse de către o persoană impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, pentru a fi folosite în cursul desfăşurării activităţii sale economice sau pentru continuarea acesteia, nu se consideră ca fiind o livrare de bunuri, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 128 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal. Aceleaşi prevederi se aplică şi prestărilor de servicii.

(2) În sensul art. 128 alin. (2) din Codul fiscal, transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare se consideră livrare de bunuri atunci când comisionarul acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului. Comisionarul este considerat din punct de vedere al taxei cumpărător şi revânzător al bunurilor, indiferent dacă acţionează în contul vânzătorului sau cumpărătorului, comitent, procedând astfel:

• a) primeşte de la vânzător o factură sau orice alt document ce serveşte drept factură emisă pe numele său, şi
• b) emite o factură sau orice alt document ce serveşte drept factură cumpărătorului.

(3) Prevederile alin. (2) se aplică sub denumirea de structură de comisionar în cazurile prevăzute la pct. 19 alin. (3) şi (4).

(4) În sensul art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, activele corporale fixe de natura bunurilor de capital prevăzute la art. 149 din Codul fiscal, casate înainte de expirarea duratei normale de funcţionare nu constituie livrare de bunuri, dacă la achiziţia sau, după caz, transformarea, modernizarea, fabricarea, construcţia activelor respective, taxa a fost dedusă total sau parţial sau nu a fost dedusă. Se aplică prevederile art. 149 din Codul fiscal, pentru activele corporale fixe de natura bunurilor de capital casate înainte de expirarea duratei normale de funcţionare, dacă la achiziţia sau, după caz, transformarea, modernizarea, fabricarea, construcţia acestora taxa a fost dedusă total sau parţial, şi dacă următoarele operaţiuni au intervenit în legătură cu un bun de capital după data aderării: achiziţia sau, după caz fabricarea, construcţia, prima utilizare după modernizare sau transformare.

(4) În sensul art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, casarea activelor corporale fixe de natura bunurilor de capital prevăzute la art. 149 din Codul fiscal nu constituie livrare de bunuri. Se aplică prevederile art. 149 din Codul fiscal pentru activele corporale fixe de natura bunurilor de capital casate, dacă la achiziţia sau, după caz, transformarea, modernizarea, fabricarea, construcţia acestora taxa a fost dedusă total sau parţial şi dacă următoarele operaţiuni au intervenit în legătură cu un bun de capital după data aderării: achiziţia sau, după caz, fabricarea, construcţia, prima utilizare după modernizare sau transformare.

(5) În sensul art. 128 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite se consideră livrare de bunuri numai dacă debitorul executat silit este o persoană impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal.

(6) În sensul art. 128 alin. (7) din Codul fiscal, transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora este rezultatul unor operaţiuni cum sunt de exemplu: divizarea, fuziunea, vânzarea, aportul în natură la capitalul social, prin care se realizează transferul de active şi pasive indiferent dacă e făcut cu plată sau nu. Se consideră transfer parţial de active în sensul art. 128 alin. (7) din Codul fiscal, transferul tuturor activelor investite într-o anumită ramură a activităţii economice, ce constituie din punct de vedere tehnic o structură independentă, capabilă să efectueze activităţi economice separate. De asemenea se consideră că transferul parţial are loc şi în cazul în care bunurile imobile în care sunt situate activele transferate de cedent nu sunt înstrăinate, ci realocate altor ramuri ale activităţii aflate în uzul cedentului.

(6) Se consideră transfer parţial de active în sensul art. 128 alin. (7) din Codul fiscal transferul tuturor activelor sau al unei părţi din activele investite într-o anumită ramură a activităţii economice, dacă acestea constituie din punct de vedere tehnic o structură independentă, capabilă să efectueze activităţi economice separate. De asemenea, se consideră că transferul parţial are loc şi în cazul în care bunurile imobile în care sunt situate activele transferate de cedent nu sunt înstrăinate, ci realocate altor ramuri ale activităţii aflate în uzul cedentului.

(7) Persoana impozabilă care este beneficiarul transferului prevăzut la alin. (7) este considerată ca fiind succesorul cedentului, indiferent dacă este înregistrat în scopuri de taxă sau nu. Beneficiarul va prelua toate drepturile şi obligaţiile cedentului, inclusiv cele privind livrările către sine prevăzute la art. 128 alin. (4) din Codul fiscal, ajustările deducerii prevăzute la art. 148 şi 149 din Codul fiscal. De asemenea beneficiarul poate prelua soldul sumei negative de taxă pentru care nu s-a solicitat rambursarea sau soldul taxei de plată către bugetul de stat, dacă respectivele drepturi şi obligaţii au fost cuprinse în contractul dintre părţi. Dacă beneficiarul transferului este o persoană, alta decât persoana impozabilă, operaţiunea de transfer constituie livrare de bunuri.

(8) În sensul art. 128 alin. (8) lit. a) din Codul fiscal, prin cauze de forţă majoră se înţelege:

• a) incendiu, dovedit prin documente de asigurare şi/sau alte rapoarte oficiale, cu excepţia situaţiilor în care pagubele sunt imputabile;
• b) război, război civil, acte de terorism;
• c) orice evenimente care sunt astfel calificate prin Codul civil, cu excepţia situaţiilor în care pagubele sunt imputabile.

(8) În sensul art. 128 alin. (8) lit. a) din Codul fiscal:

• a) prin cauze de forţă majoră se înţelege:
  • 1. incendiu, dovedit prin documente de asigurare şi/sau alte rapoarte oficiale;
  • 2. război, război civil, acte de terorism;
  • 3. orice alte evenimente pentru care se poate invoca forţa majoră;
• b) prin bunuri pierdute se înţelege bunurile dispărute în urma unor calamităţi naturale, cum ar fi inundaţiile, alunecările de teren, sau a unor cauze de forţă majoră;
• c) prin bunuri furate se înţelege bunurile lipsă din gestiune, neimputabile, pentru care persoana impozabilă poate prezenta dovada constatării furtului de către organele de poliţie, care este acceptată de societăţile de asigurări;

(9) În sensul art. 128 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, nu se consideră livrare de bunuri cu plată bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

• a) bunurile nu sunt imputabile;
• b) degradarea calitativă a bunurilor se datorează unor cauze obiective dovedite cu documente;
• c) se face dovada că s-au distrus bunurile şi nu mai intră în circuitul economic.

(10) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (9) lit. a) se aplică prevederile art. 149 din Codul fiscal, referitoare la ajustarea dreptului de deducere.

(10) Prevederile art. 148 şi 149 din Codul fiscal, referitoare la ajustarea dreptului de deducere, nu se aplică în situaţiile în care, conform art. 128 alin. (8) din Codul fiscal, nu se consideră că are loc o livrare de bunuri cu plată, cu excepţia casării activelor corporale fixe.

(11) În sensul art. 128 alin. (8) lit. f) din Codul fiscal:

• a) bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol nu sunt considerate livrări de bunuri dacă valoarea totală a bunurilor acordate gratuit în cursul unui an calendaristic este sub plafonul în care aceste cheltuieli sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, astfel cum este stabilit la titlul II al Codului fiscal.
• b) Bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de sponsorizare sau mecenat nu sunt considerate livrări de bunuri dacă valoarea totală în cursul unui an calendaristic se încadrează în limita a 3 la mie din cifra de afaceri determinată potrivit art. 152 alin. (2) din Codul fiscal.
• c) Prin bunuri acordate în mod gratuit potrivit destinaţiilor prevăzute de lege se înţeleg destinaţii cum sunt, de exemplu: masă caldă pentru mineri, echipamentul de protecţie, materiale igienico-sanitare acordate obligatoriu angajaţilor în vederea prevenirii îmbolnăvirilor. Plafonul până la care nu sunt considerate livrări de bunuri cu plată este cel prevăzut prin actele normative care instituie acordarea acestor bunuri.

(12) Încadrarea în plafoanele prevăzute la alin. (11) lit. a) - c) se determină pe baza datelor raportate prin situaţiile financiare anuale. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste plafoane sponsorizările, acţiunile de mecenat sau alte acţiuni prevăzute prin legi, acordate în numerar. Depăşirea plafoanelor constituie livrare de bunuri cu plată şi se colectează taxa, dacă s-a exercitat dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor care depăşesc plafoanele. Taxa colectată aferentă depăşirii se calculează şi se include în decontul întocmit pentru perioada fiscală în care persoana impozabilă a depus sau trebuie să depună situaţiile financiare anuale.

(13) În sensul art. 128 alin. (10) din Codul fiscal, transferul cuprinde operaţiuni care nu presupun o tranzacţie, deoarece nu implică decât persoana impozabilă care realizează transportul sau expedierea de bunuri aparţinând activităţii sale economice, dintr-un stat membru în alt stat membru, în vederea realizării de activităţi economice în statul membru de destinaţie. În categoria transferurilor se cuprind operaţiuni precum: transportul/expedierea din România a bunurilor importate de persoana impozabilă în alt stat membru în lipsa unei tranzacţii în momentul expedierii, transportul/expedierea de bunuri mobile corporale din România în alt stat membru în vederea constituirii unui stoc care urmează a fi vândut în respectivul stat membru, precum şi alte operaţiuni care iniţial au constituit nontransfer, dar ulterior s-au transformat în transfer. Transferul este o operaţiune asimilată unei livrări intracomunitare cu plată de bunuri, fiind obligatoriu să fie respectate toate condiţiile şi regulile aferente livrărilor intracomunitare, inclusiv cele referitoare la scutirea de taxă.

(14) Nontransferul cuprinde şi expedierea sau transportul de produse accizabile din România în alt stat membru, de către persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, în vederea efectuării unei vânzări la distanţă către persoane neimpozabile din acel stat membru, altele decât persoanele juridice neimpozabile.

(15) Furnizarea de programe informatice software standard pe dischetă sau pe un alt purtător de date, însoţită de licenţă obişnuită care interzice copierea şi distribuirea acestuia şi care permite doar instalarea sa pe un anumit număr de staţii de lucru, care este egal cu numărul de dischete sau de alte suporturi purtătoare de date furnizate, constituie livrare de bunuri, conform art. 128 din Codul fiscal. Programele informatice software standard reprezintă orice software produs ca un bun de folosinţă generală care conţine date preînregistrate, este comercializat ca atare şi, după instalare şi eventual o perioadă scurtă de training, poate fi utilizat în mod independent de către clienţi în formatul standard pentru aceleaşi aplicaţii şi funcţii.

(1) Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri, aşa cum este definită la art. 128.

(2) O persoană impozabilă, care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, ca intermediar în prestarea de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi aceste servicii, în condiţiile stabilite prin norme.

(3) Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt:

• a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing;
• b) transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
• c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie;
• d) prestările de servicii efectuate pe baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit legii;
• e) servicii de intermediere efectuate de persoane care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.

(4) Sunt asimilate prestării de servicii efectuate cu plată următoarele:

• a) utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică sau pentru a fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial;
• b) serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile, prestate în mod gratuit pentru uzul personal al angajaţilor săi sau pentru uzul altor persoane.

(5) Nu constituie prestare de servicii efectuată cu plată:

• a) utilizarea bunurilor rezultate din activitatea economică a persoanei impozabile, ca parte a unei prestări de servicii efectuată în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, mecenat sau protocol, precum şi pentru alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme;
• b) serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile, prestate în mod gratuit în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor;
• c) servicii prestate în mod gratuit în cadrul perioadei de garanţie de către persoana care a efectuat iniţial livrarea de bunuri sau prestarea de servicii. 

(6) În cazul în care mai multe persoane impozabile, care acţionează în nume propriu, intervin prin tranzacţii succesive în cadrul unei prestări de servicii, se consideră că fiecare persoană a primit şi a prestat în nume propriu serviciul respectiv. Fiecare tranzacţie se consideră o prestare separată şi se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.

(7) Prevederile art. 128 alin. (5) şi (7) se aplică în mod corespunzător şi prestărilor de servicii.

7. (1) Normele metodologice prevăzute la pct. 6 alin. (2) - (4) se aplică în mod corespunzător şi pentru prestările de servicii prevăzute la art. 129 alin. (2) din Codul fiscal.

7. (1) Normele metodologice prevăzute la pct. 6 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător şi pentru prestările de servicii prevăzute la art. 129 alin. (2) din Codul fiscal.

(2) Dacă în cursul derulării unui contract de leasing financiar intervine o cesiune între utilizatori cu acceptul locatorului/finanţatorului sau o cesiune a contractului de leasing financiar prin care se schimbă locatorul/finanţatorul, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri, considerând că persoana care preia contractul de leasing continuă persoana cedentului. Operaţiunea este considerată în continuare prestare de servicii, persoana care preia contractul de leasing având aceleaşi obligaţii ca şi cedentul în ceea ce priveşte taxa.

(2) Transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing este considerată prestare de servicii conform art. 129 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. La sfârşitul perioadei de leasing, dacă locatorul/finanţatorul transferă locatarului/utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului, la solicitarea acestuia, operaţiunea reprezintă o livrare de bunuri pentru valoarea la care se face transferul. Se consideră a fi sfârşitul perioadei de leasing şi data la care locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni. Dacă opţiunea de cumpărare a bunului de către locatar/utilizator se exercită înainte de derularea a 12 luni consecutive de la data începerii contractului de leasing, respectiv data de la care bunul este pus la dispoziţia locatarului/utilizatorului, se consideră că nu a mai avut loc o operaţiune de leasing, ci o livrare de bunuri la data la care bunul a fost pus la dispoziţia locatarului/utilizatorului. Dacă în cursul derulării unui contract de leasing financiar intervine o cesiune între utilizatori cu acceptul locatorului/finanţatorului sau o cesiune a contractului de leasing financiar prin care se schimbă locatorul/finanţatorul, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri, considerându-se că persoana care preia contractul de leasing continuă persoana cedentului. Operaţiunea este considerată în continuare prestare de servicii, persoana care preia contractul de leasing având aceleaşi obligaţii ca şi cedentul în ceea ce priveşte taxa.

(3) Este considerată prestare de servicii, conform art. 129 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, intermedierea efectuată de o persoană care acţionează în numele şi în contul altei persoane atunci când intervine într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. În sensul prezentelor norme, intermediarul care acţionează în numele şi în contul altei persoane este persoana care acţionează în calitate de mandatar potrivit Codului comercial. În cazul în care mandatarul intermediază livrări de bunuri sau prestări de servicii, furnizorul/prestatorul efectuează livrarea de bunuri/prestarea de servicii către beneficiar, pentru care emite factura direct pe numele beneficiarului, iar mandatarul efectuează o prestare de servicii, pentru care întocmeşte factura de comision care reprezintă contravaloarea serviciului de intermediere prestat către mandant, respectiv către beneficiar sau, după caz, către furnizor/prestator.

(4) Emiterea de către mandatar a unei facturi în numele său către cumpărător, pentru livrarea de bunuri intermediată, este suficientă pentru a-l transforma în cumpărător revânzător din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum este prevăzut la pct. 6 alin. (2) - (4). De asemenea, mandatarul devine din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată un cumpărător revânzător, dacă primeşte de la vânzător o factură întocmită pe numele său.

(5) Prevederile alin. (4) sunt aplicabile şi în cazul în care mandatarul intermediază o prestare de servicii.

(6) Prevederile pct. 6 alin. (11) şi (12) se aplică, după caz, şi pentru prevederile art. 129 alin. (5) lit. a) din Codul fiscal.

(7) Prevederile pct. 6 alin. (6) şi (7), se vor aplica corespunzător şi pentru prevederile art. 129 alin. (7) din Codul fiscal.

(8) Transferul cu plată al unui sportiv de la un club la un alt club este considerată o prestare de servicii cu plată în sensul art. 129 din Codul fiscal. Sumele plătite drept compensaţie pentru încetarea contractului sau drept penalităţi pentru neîndeplinirea unor obligaţii prevăzute de părţile contractante, nu sunt considerate prestări de servicii efectuate cu plată.

(9) În sensul art. 129 din Codul fiscal, sunt considerate prestări de servicii următoarele:

• a) furnizarea de programe informatice software standard prin internet sau prin orice altă reţea electronică şi care este în principal automatizată necesitând intervenţie umană minimă, fiind un serviciu furnizat pe cale electronică, conform art. 125^1 alin. (1) pct. 26 din Codul fiscal;
• b) furnizarea de licenţe în cadrul unui contract de licenţă privind programele informatice software, care permite clientului instalarea programului software pe diverse staţii de lucru, împreună cu furnizarea de programe software standard pe dischetă sau pe un alt purtător de date, conform art. 129 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal.
• c) furnizarea de programe informatice software personalizat, chiar şi în cazul în care programul software este furnizat pe dischetă sau pe un alt purtător de date. Programul software personalizat reprezintă orice program software creat sau adaptat nevoilor specifice ale clienţilor, conform cerinţelor exprimate de aceştia.

(1) Se consideră a fi locul livrării de bunuri:

• a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terţ. Dacă locul livrării, stabilit conform prezentei prevederi, se situează în afara teritoriului comunitar, locul livrării realizate de către importator şi locul oricărei livrări ulterioare se consideră în statul membru de import al bunurilor, iar bunurile se consideră a fi transportate sau expediate din statul membru de import;
• b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, de către furnizor sau de către altă persoană în numele furnizorului, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau unui montaj;
• c) locul unde se găsesc bunurile atunci când sunt puse la dispoziţia cumpărătorului, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;
• d) locul de plecare a transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor, avion sau tren, pentru partea din transportul de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii, dacă:
  • 1. partea transportului de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii reprezintă partea transportului, efectuată fără nici o oprire în afara Comunităţii, între locul de plecare şi locul de sosire ale transportului de pasageri;
  • 2. locul de plecare a transportului de pasageri reprezintă primul punct de îmbarcare a pasagerilor în interiorul Comunităţii, eventual după o oprire în afara Comunităţii;
  • 3. locul de sosire a transportului de pasageri reprezintă ultimul punct de debarcare prevăzut în interiorul Comunităţii pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul Comunităţii, eventual înainte de o oprire în afara Comunităţii;
• e) în cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale sau al livrării de energie electrică, către un comerciant persoană impozabilă, locul livrării se consideră locul unde comerciantul persoană impozabilă este stabilit sau are un sediu fix pentru care se livrează bunurile sau, în absenţa unui astfel de sediu, locul în care acesta are domiciliul stabil sau reşedinţa sa obişnuită. Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală în ceea ce priveşte cumpărările de gaz şi energie electrică o reprezintă revânzarea de astfel de produse şi al cărei consum propriu de astfel de produse este neglijabil;
• f) în cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale sau de energie electrică, în situaţia în care o astfel de livrare nu se regăseşte la lit. e), locul livrării reprezintă locul în care cumpărătorul utilizează şi consumă efectiv gazul natural sau energia electrică. În situaţia în care bunurile nu sunt consumate de cumpărător, ci sunt livrate unei alte persoane, partea neutilizată de gaz sau energie electrică se consideră ca fiind utilizată şi consumată la locul în care noul cumpărător este stabilit sau are un sediu fix pentru care se livrează bunurile. În absenţa unui astfel de sediu, se consideră că acesta a utilizat şi a consumat bunurile în locul în care îşi are domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), în cazul unei vânzări la distanţă care se efectuează dintr-un stat membru spre România, locul livrării se consideră în România dacă livrarea este efectuată către un cumpărător persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, care beneficiază de derogarea de la art. 126 alin. (4), sau către orice altă persoană neimpozabilă şi dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

• a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă al căror transport sau expediere în România se realizează de către un furnizor, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte prin norme; sau

• Norme Metodologice

  11. (1) În sensul art. 132 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, echivalentul în lei al plafonului de 35.000 de euro pentru vânzările la distanţă se stabileşte pe baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare când cifra sutelor este egală sau mai mare decât 5 şi prin reducere când cifra sutelor este mai mică de 5.

• b) furnizorul a optat în statul membru din care se transportă bunurile pentru considerarea vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din acel stat membru în România, ca având loc în România.

(3) Locul livrării este întotdeauna în România, în cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile, efectuate dintr-un stat membru către persoane neimpozabile din România, altele decât persoanele juridice neimpozabile, fără să se aplice plafonul prevăzut la alin. (2) lit. a).

(4) Derogarea prevăzută la alin. (2) nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din alt stat membru în România:

• a) de mijloace de transport noi;
• b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau în numele acestuia;
• c) de bunuri taxate în statul membru de plecare, conform regimului special prevăzut la art. 313, 326 sau 333 din Directiva 112, privind bunurile second-hand, operele de artă, obiectele de colecţie şi antichităţile, astfel cum sunt definite la art. 152^2 alin. (1);
• d) de gaz distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural şi de electricitate;
• e) de produse accizabile, livrate către persoane impozabile şi persoane juridice neimpozabile.

(5) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), locul livrării pentru vânzările la distanţă efectuate din România către alt stat membru se consideră în acest alt stat membru, în cazul în care livrarea este efectuată către o persoană care nu îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de statul membru în care se încheie transportul sau expedierea, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

• a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă, efectuate de furnizor şi care presupun transportul sau expedierea bunurilor din România către un anumit stat membru, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă, stabilit conform legislaţiei privind taxa pe valoarea adăugată din statul membru respectiv, astfel de vânzări având locul livrării în statul respectiv; sau
• b) furnizorul a optat în România pentru considerarea tuturor vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din România într-un anumit stat membru, ca având loc în respectivul stat membru. Opţiunea se exercită în condiţiile stabilite prin norme şi se aplică tuturor vânzărilor la distanţă, efectuate către respectivul stat membru, în anul calendaristic în care se exercită opţiunea şi în următorii doi ani calendaristici.

(6) În cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile efectuate din România către persoane neimpozabile din alt stat membru, altele decât persoanele juridice neimpozabile, locul livrării este întotdeauna în celălalt stat membru.

(7) Derogarea prevăzută la alin. (5) nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din România către un alt stat membru:

• a) de mijloace de transport noi;
• b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau de altă persoană în numele acestuia;
• c) de bunuri taxate în România, conform regimului special pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, prevăzut la art. 152^2;
• d) de gaz distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural şi de electricitate;
• e) de produse accizabile, livrate către persoane juridice neimpozabile şi persoane impozabile.

(8) În aplicarea alin. (2) - (7), atunci când o vânzare la distanţă presupune expedierea sau transportul bunurilor vândute dintr-un teritoriu terţ şi importul de către furnizor într-un stat membru, altul decât statul membru în care se expediază sau se transportă în vederea livrării acestora către client, se va considera că bunurile au fost expediate sau transportate din statul membru în care se efectuează importul.

10. (1) În sensul art. 132 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal bunurile sunt considerate a fi transportate de furnizor, de cumpărător, sau de un terţ care acţionează în numele şi în contul unuia dintre aceştia, dacă potrivit înţelegerii dintre părţile contractante ori furnizorul ori cumpărătorul este persoana însărcinată să realizeze transportul. Terţa persoană care realizează transportul în numele şi în contul furnizorului sau al cumpărătorului este transportatorul, sau o altă persoană cu care furnizorul sau cumpărătorul încheie contractul de transport.

(2) Conform art. 132 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, locul livrării este locul unde bunurile sunt puse la dispoziţia cumpărătorului în cazul în care bunurile nu sunt transportate sau expediate. În categoria bunurilor care nu sunt transportate sau expediate se cuprind bunurile imobile, precum şi orice alte bunuri mobile corporale care deşi sunt livrate, între vânzător şi cumpărător nu există relaţie de transport. Exemplu: o persoană impozabilă A stabilită în România livrează bunuri unei alte persoane impozabile B stabilite în alt stat membru sau în România. Bunurile sunt transportate direct la C, o altă persoană care cumpără bunurile de la B. În primul caz, contractul de transport este încheiat între A şi B, persoana obligată să realizeze transportul fiind A sau B. Pe relaţia A - B se consideră o livrare cu transport, iar pe relaţia B - C, se consideră o livrare fără transport. În al doilea caz, dacă contractul de transport este încheiat între B şi C, pe relaţia A - B se consideră o livrare fără transport, locul livrării fiind locul unde bunurile sunt puse la dispoziţia lui B, iar în relaţia B - C se consideră o livrare cu transport, locul livrării fiind locul unde începe transportul, respectiv în statul membru al furnizorului A.

10. (1) În sensul art. 132 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, bunurile sunt considerate a fi transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terţ care acţionează în numele şi în contul unuia dintre aceştia, dacă ori furnizorul ori cumpărătorul este persoana însărcinată să realizeze transportul. Terţa persoană care realizează transportul în numele şi în contul furnizorului sau al cumpărătorului este transportatorul sau orice altă persoană care intervine în numele şi în contul furnizorului ori al cumpărătorului în realizarea serviciului de transport.

(2) Prevederile art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal nu se aplică în situaţia în care cumpărătorul a optat pentru calitatea de importator al bunurilor conform prevederilor pct. 59 alin. (1) lit. b).

(3) Conform art. 132 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, locul livrării este locul unde bunurile sunt puse la dispoziţia cumpărătorului în cazul în care bunurile nu sunt transportate sau expediate. În categoria bunurilor care nu sunt transportate sau expediate se cuprind bunurile imobile, precum şi orice alte bunuri mobile corporale care, deşi sunt livrate, între vânzător şi cumpărător nu există relaţie de transport. Exemplu: o persoană impozabilă A stabilită în România livrează bunuri unei alte persoane impozabile B stabilite în alt stat membru sau în România. Bunurile sunt transportate direct la C, o altă persoană care cumpără bunurile de la B. În primul caz persoana obligată să realizeze transportul este A sau B. Pe relaţia A - B se consideră o livrare cu transport, iar pe relaţia B - C se consideră o livrare fără transport. În al doilea caz, dacă persoana obligată să realizeze transportul este C, pe relaţia A - B se consideră o livrare fără transport, locul livrării fiind locul unde bunurile sunt puse la dispoziţia lui B, iar în relaţia B - C se consideră o livrare cu transport, locul livrării fiind locul unde începe transportul, respectiv în statul membru al furnizorului A, unde se află bunurile atunci când începe transportul.

11. (1) În sensul art. 132 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, echivalentul în lei al plafonului de 35.000 de EURO pentru vânzările la distanţă se stabileşte pe baza cursului valutar de schimb stabilit de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a anului calendaristic precedent şi se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare când cifra sutelor este egală sau mai mare decât 5, şi prin reducere când cifra sutelor este mai mică de 5. Plafonul pentru vânzări la distanţă se calculează pe fiecare an calendaristic.

11. (2) În cazul în care vânzările la distanţă efectuate de un furnizor dintr-un anumit stat membru în România depăşesc plafonul prevăzut la alin. (1), se consideră că toate vânzările la distanţă efectuate de furnizor din acel stat membru în România au loc în România pe perioada rămasă din anul calendaristic în care s-a depăşit plafonul şi pentru anul calendaristic următor. Persoana obligată la plata taxei este furnizorul din alt stat membru potrivit art. 150 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, care trebuie să se înregistreze în România în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal la depăşirea plafonului calculat conform alin. (4) şi (5). Înregistrarea rămâne valabilă până la 31 decembrie al anului calendaristic următor celui în care furnizorul a depăşit plafonul pentru vânzări la distanţă în România, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (3).

(3) În cazul în care plafonul prevăzut la alin. (1) este depăşit şi în anul calendaristic următor se aplică prevederile alin. (2) referitoare la locul acestor vânzări.

(4) La calculul plafonului prevăzut la alin. (1) se iau în considerare:

• a) valoarea tuturor vânzărilor la distanţă efectuate de un furnizor dintr-un anumit stat membru în România, inclusiv valoarea vânzărilor de bunuri care au fost livrate dintr-un teritoriu terţ şi care sunt considerate că au fost livrate în România din statul membru de import în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (8) din Codul fiscal.
• b) valoarea vânzării la distanţă ce conduce la depăşirea plafonului.

(5) La calculul plafonului prevăzut la alin. (1) nu se iau în considerare:

• a) valoarea vânzărilor la distanţă de bunuri accizabile;
• b) valoarea oricărei livrări intracomunitare de mijloace de transport noi;
• c) valoarea oricărei livrări de bunuri cu instalare sau montare, efectuată în România de către furnizor sau de altă persoană în numele acestuia conform art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal;
• d) valoarea oricărei livrări efectuate de furnizor în statul membru de plecare în cadrul tranzacţiei supuse regimului special al marjei profitului pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi prevăzute la art. 152^2 din Codul fiscal;
• e) valoarea oricărei livrări de energie electrică şi de gaz natural, distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural, conform art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul fiscal.

(6) Furnizorul unei vânzări la distanţă în România poate opta în statul membru în care este stabilit să schimbe locul livrării în România pentru toate vânzările sale la distanţă din acel stat membru în România. Opţiunea se comunică şi organelor fiscale competente din România printr-o scrisoare recomandată în care furnizorul va specifica data de la care intenţionează să aplice opţiunea. Persoana obligată la plata taxei este furnizorul din alt stat membru potrivit art. 150 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, care trebuie să se înregistreze în România în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal înainte de prima livrare care va fi realizată ulterior exprimării opţiunii. Înregistrarea ca urmare a opţiunii rămâne valabilă până la 31 decembrie al celui de-al doilea an calendaristic următor celui în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (7).

(7) Dacă plafonul prevăzut la alin. (1) este depăşit în cel de-al doilea an calendaristic consecutiv prevăzut la alin. (6), se aplică prevederile alin. (2) - (5) în privinţa locului pentru vânzările la distanţă în România.

(8) Vânzarea la distanţă are loc într-un stat membru, altul decât România, conform art. 132 alin. (5) din Codul fiscal, dacă valoarea totală a vânzărilor la distanţă efectuate de furnizorul din România depăşeşte plafonul vânzărilor la distanţă stabilit de statul membru de destinaţie, care poate să difere de cel stabilit la alin. (1), valabil pentru România, sau în cazul în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea prevăzută la alin. (5). Plafonul pentru vânzări la distanţă se calculează pe fiecare an calendaristic. În sensul art. 132 alin. (5) din Codul fiscal, persoanele din alt stat membru care nu comunică furnizorului din România un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, sunt persoanele care beneficiază în statul lor membru de derogarea prevăzută la art. 28 a(1a)(b) din Directiva a 6-a, al cărei echivalent în Codul fiscal este art. 126 alin. (4).

(9) În cazul în care furnizorul depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă stabilit de statul membru de destinaţie, se consideră că toate vânzările la distanţă efectuate de furnizorul din România în statul membru de destinaţie au loc în acel stat membru pentru perioada rămasă din anul calendaristic în care s-a depăşit plafonul şi pentru anul calendaristic următor. Dacă se depăşeşte plafonul şi în anul următor, se aplică aceleaşi reguli referitoare la locul acestor vânzări. Furnizorii trebuie să comunice printr-o scrisoare recomandată transmisă către organul fiscal competent din România, în termen de 30 de zile de la data înregistrării în alt stat membru pentru vânzări la distanţă ca urmare a depăşirii plafonului pentru vânzări la distanţă din alt stat membru, locul acestor livrări nemaifiind în România ci în statul membru în care s-a depăşit plafonul.

(10) La calculul plafonului pentru vânzări la distanţă realizate de furnizori din România în alt stat membru se iau în considerare:

• a) valoarea tuturor vânzărilor la distanţă efectuate de un furnizor din România către un anumit stat membru, inclusiv valoarea vânzărilor de bunuri expediate dintr-un teritoriu terţ şi importate în România, care se consideră că au fost expediate din România, în condiţiile art. 132 alin. (8) din Codul fiscal;
• b) valoarea vânzării care conduce la depăşirea plafonului în celălalt stat membru.

(11) La calculul plafonului pentru vânzări la distanţă realizate de furnizori din România în alt stat membru nu se iau în considerare:

• a) valoarea vânzărilor la distanţă de bunuri accizabile;
• b) valoarea oricărei livrări intracomunitare de mijloace de transport noi;
• c) valoarea livrărilor de bunuri cu instalare, efectuate în alt stat membru de către furnizor sau de altă persoană în numele acestuia;
• d) valoarea oricărei livrări efectuate de un furnizor din România în cadrul unei tranzacţii supuse regimului special al marjei profitului pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform art. 152^2 din Codul fiscal.
• e) valoarea oricărei livrări de energie electrică şi de gaz natural distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural.

(12) Furnizorul poate opta să schimbe locul livrării într-un alt stat membru pentru toate vânzările sale la distanţă efectuate din România către acel stat membru. Opţiunea se comunică printr-o scrisoare recomandată transmisă către organul fiscal competent din România şi se exercită de la data trimiterii scrisorii recomandate, rămânând valabilă până la 31 decembrie al celui de-al doilea an calendaristic următor celui în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (13).

(13) Dacă plafonul pentru vânzări la distanţă realizate de furnizori din România în alt stat membru este depăşit şi în cel de-al doilea an calendaristic consecutiv prevăzut la alin. (12), se aplică prevederile alin. (9) - (11) pentru locul vânzărilor la distanţă în celălalt stat membru.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

• a) locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu bunurile imobile;

• Norme Metodologice

  13. (1) Transferul de sportivi de la un club din România la un club din altă ţară are locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

  (2) Prestările de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. g) pct. 1 - 8, 13 şi 14 din Codul fiscal realizată de un prestator stabilit în Comunitate către o persoană neimpozabilă stabilită în Comunitate, au locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

  (3) Operaţiunile de leasing sau închiriere de mijloace de transport prestate de un prestator stabilit în Comunitate către un beneficiar stabilit în Comunitate au locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

  (4) În sensul art. 133 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, serviciile legate de bunurile imobile cuprind operaţiuni precum:

  a) lucrările de construcţii-montaj, transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curăţare şi demolare efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi orice operaţiune ce se efectuează în legătură cu livrarea de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile mobile devin bunuri imobile prin natura lor;

  a) lucrările de construcţii-montaj, transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curăţare şi demolare, efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi orice operaţiune ce se efectuează în legătură cu livrarea de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile mobile devin bunuri imobile prin destinaţia lor;

  b) studiile şi activităţile de supervizare, care fac parte în mod obişnuit din ocupaţia arhitecţilor, supervizorilor sau inginerilor şi care au ca obiectiv pregătirea şi coordonarea unei activităţi prevăzute la lit. a);

  c) activităţile de evaluare a unui bun imobil;

  d) punerea la dispoziţie de spaţii de parcare;

  e) punerea la dispoziţie de spaţii de depozitare a bunurilor;

  f) serviciile de cazare şi punerea la dispoziţie de spaţii de camping;

  g) închirierea de seifuri ce sunt bunuri imobile prin natura lor;

  h) operaţiunile de închiriere, arendare, concesionare sau leasing a bunurilor imobile;

  i) serviciile de administrare a bunurilor imobile prin natura lor;

  j) acordarea accesului şi drepturilor de folosinţă pentru căi rutiere şi structuri care fac parte din acestea, ca de exemplu poduri şi tuneluri.

• b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport, altele decât cele de transport intracomunitar de bunuri;

  • Norme Metodologice

    14. (1) În sensul art. 133 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, locul prestării pentru serviciile ce constau în transportul de bunuri, altele decât transportul intracomunitar de bunuri şi transportul de persoane, este locul în care se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse.

    (2) Transporturile naţionale de bunuri sau persoane sunt transporturile pentru care atât punctul de plecare, cât şi punctul de sosire se află în România. Locul prestării transporturilor naţionale de bunuri şi de persoane este în România.

    (3) Transporturile internaţionale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara Comunităţii, fie ambele puncte sunt situate în afara Comunităţii, dar transportul tranzitează România. Transporturile internaţionale de persoane sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt situate în afara ţării, dar transportul tranzitează România. Locul prestării serviciilor internaţionale de transport de bunuri sau persoane este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită traseu naţional.

    (3) Transporturile internaţionale de bunuri cuprind transporturile intracomunitare de bunuri, astfel cum sunt definite la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, precum şi transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara Comunităţii, fie ambele puncte sunt situate în afara Comunităţii. Transporturile internaţionale de persoane sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt situate în afara ţării. Locul prestării serviciilor de transport internaţional de bunuri, altele decât transportul intracomunitar de bunuri, şi al transportului internaţional de persoane este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită traseu naţional.

    (4) Pentru transportul internaţional de bunuri sau de persoane, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri sau de persoane, determinată după cum urmează:

    a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi locul unde începe transportul bunurilor sau primul punct de îmbarcare al pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere al frontierei dinspre România în străinătate;

    b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere al frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este primul loc de destinaţie al bunurilor în România sau ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;

    c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

    d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

    (4) Pentru transportul internaţional de persoane, precum şi pentru transportul internaţional de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri sau de persoane, determinată după cum urmează:

    a) pentru transportul care are punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi locul unde începe transportul bunurilor sau primul punct de îmbarcare al pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere al frontierei dinspre România în străinătate;

    b) pentru transportul care are punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este primul loc de destinaţie al bunurilor în România sau ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;

    c) pentru transportul care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

    d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

    (5) Facturile sau alte documente legal aprobate pentru transportul internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pentru servicii de transport prevăzută de art. 143 sau art. 144 din Codul fiscal se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxa. Persoana care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.

    (5) Facturile sau alte documente specifice pentru transportul internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pentru servicii de transport, prevăzută de art. 143 sau 144 din Codul fiscal, se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxa. Persoana care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.

• c) locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri. Prin excepţie, în cazul în care serviciul de transport este prestat unui client care, pentru prestarea respectivă, furnizează un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului, se consideră că transportul are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA. Prin transport intracomunitar de bunuri se înţelege orice transport de bunuri ale cărui:

  1. loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în două state membre diferite; sau
  2. loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în acelaşi stat membru, dar transportul este efectuat în legătură directă cu un transport intracomunitar de bunuri;

  • Norme Metodologice

    15. (1) Locul de plecare al transportului intracomunitar de bunuri este locul de unde începe transportul bunurilor, fără a se ţine cont de distanţa parcursă până la locul în care se află bunurile. Locul de sosire este locul în care se încheie transportul bunurilor.

    (2) Transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, al cărui loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în România, direct legat de un transport intracomunitar de bunuri al cărui loc de plecare sau loc de sosire sunt situate în România, reprezintă un transport asimilat transportului intracomunitar de bunuri;

    (3) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul ce urmează unui transport prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, al cărui loc de sosire este situat în România, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

    a) contractul sau orice alt document aferent acestui transport trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;

    b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;

    c) bunurile vor rămâne în aceeaşi stare în care au fost introduse în România până la încheierea transportului.

    (4) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul ce precede unui transport prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, al cărui loc de sosire este situat în afara României în alt stat membru, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

    a) contractul sau orice alt document aferent transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal;

    b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;

    c) bunurile vor părăsi România în aceeaşi stare în care erau la începerea transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal.

    (5) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul situat între două transporturi prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

    a) contractul sau orice alt document aferent transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal;

    b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;

    c) bunurile vor rămâne în aceeaşi stare în care au fost introduse în România.

• d) locul în care se prestează serviciile, în cazul unei prestări de servicii constând în activităţi accesorii transportului, cum sunt încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora. Prin excepţie, în cazul în care astfel de servicii implică activităţi accesorii unui transport intracomunitar de bunuri şi sunt prestate pentru un client care furnizează pentru prestaţia respectivă un cod de înregistrare în scopuri de TVA, valabil atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se prestează efectiv serviciile, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA;

• e) în statul membru de plecare a transportului, pentru serviciile de intermediere prestate în legătură cu un transport intracomunitar de bunuri de către intermediarii care acţionează în numele şi în contul altor persoane. Prin excepţie, în cazul în care clientul furnizează pentru aceste servicii un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA;
• f) locul în care se prestează serviciile accesorii, pentru serviciile de intermediere prestate în legătură cu serviciile accesorii transportului intracomunitar de bunuri de către intermediarii care acţionează în numele şi în contul altor persoane. Prin excepţie, în cazul în care clientul furnizează pentru aceste servicii un cod de înregistrare în scopuri de TVA, valabil atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care au fost prestate serviciile, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA;
• g) locul unde clientul căruia îi sunt prestate serviciile este stabilit sau are un sediu fix, cu condiţia ca respectivul client să fie stabilit sau să aibă un sediu fix în afara Comunităţii ori să fie o persoană impozabilă acţionând ca atare, stabilită sau care are un sediu fix în Comunitate, dar nu în acelaşi stat cu prestatorul, în cazul următoarelor servicii:
  • 1. închirierea bunurilor mobile corporale, cu excepţia mijloacelor de transport;
  • 2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale, cu excepţia mijloacelor de transport;
  • 3. transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
  • 4. serviciile de publicitate şi marketing;
  • 5. serviciile consultanţilor, inginerilor, juriştilor şi avocaţilor, contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare;
  • 6. prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;
  • 7. operaţiunile bancare, financiare şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri;
  • 8. punerea la dispoziţie de personal;
  • 9. acordarea accesului la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice, inclusiv serviciile de transport şi transmitere prin intermediul acestor reţele, precum şi alte prestări de servicii legate direct de acestea;
  • 10. telecomunicaţiile. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură, prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii. Serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii. În cazul în care serviciile de telecomunicaţii sunt prestate de către o persoană stabilită în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că prestarea are loc în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;
  • 11. serviciile de radiodifuziune şi televiziune. În cazul în care serviciile de radiodifuziune şi de televiziune sunt prestate de către o persoană stabilită în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că locul prestării este în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;
  • 12. serviciile furnizate pe cale electronică. În cazul în care serviciile furnizate pe cale electronică sunt prestate de o persoană stabilită în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în România, se consideră că locul prestării este în România;
  • 13. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept prevăzut la prezenta literă;
  • 14. prestările de servicii de intermediere, efectuate de persoane care acţionează în numele şi contul altor persoane, când aceste servicii sunt prestate în legătură cu serviciile prevăzute la prezenta literă;
• h) locul unde sunt prestate serviciile, în cazul următoarelor servicii:
  • 1. servicii culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii şi cele ale organizatorilor de astfel de activităţi;
  • 2. expertize privind bunurile mobile corporale, precum şi lucrările efectuate asupra acestora. Prin excepţie, se consideră că aceste servicii au loc:
    • - în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care aceste servicii sunt prestate unui client care îi comunică prestatorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, valabil atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se prestează efectiv serviciile, şi se referă la bunuri transportate în afara statului membru în care serviciile sunt prestate;

    • Norme Metodologice

      15^1. (1) În sensul art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, lucrările efectuate asupra bunurilor mobile corporale cuprind toate operaţiunile umane şi mecanice efectuate asupra unui bun mobil corporal, altele decât cele de natură intelectuală sau ştiinţifică, respectiv servicii ce constau, printre altele, în procesarea, prelucrarea, repararea bunurilor mobile corporale. Expertizele privind bunurile mobile corporale cuprind examinarea unor bunuri mobile corporale în scopul stabilirii valorii acestora. Ambalajele sau alte bunuri utilizate, în legătură directă cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrări ori expertize în sensul art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri, ci ca fiind parte a serviciului prestat.

      (2) În situaţia în care pe teritoriul României se efectuează lucrări şi expertize asupra bunurilor mobile corporale de origine comunitară, persoana care primeşte bunurile în vederea realizării lucrărilor trebuie să înscrie bunurile în registrul prevăzut la pct. 79 alin. (1) lit. g). Lucrările şi expertizele asupra bunurilor mobile corporale de origine comunitară efectuate pe teritoriul României sunt neimpozabile în România, aplicându-se excepţia de la art. 133 alin. (2) lit. h) prima liniuţă din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite condiţiile stipulate, respectiv: beneficiarul a comunicat un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru decât România şi prestatorul poate face dovada că bunurile au părăsit teritoriul României după efectuarea lucrărilor. Dacă cel puţin una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, se aplică regula stabilită la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, respectiv operaţiunile se impozitează la locul prestării efective, respectiv în România, şi se va analiza dacă operaţiunea este taxabilă sau poate fi aplicată una dintre scutirile de taxă prevăzute la art. 143 alin. (1) din Codul fiscal. Prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor sunt stabilite măsuri de simplificare pentru anumite situaţii.

      (3) Bunurile de origine comunitară care sunt transportate din România în alt stat membru în vederea supunerii în alt stat membru lucrărilor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal se înscriu de persoana care este beneficiarul serviciilor care vor fi prestate în alte state membre în registrul de nontransferuri prevăzut la pct. 79 alin. (1) lit. f). Dacă beneficiarul din România transmite prestatorului codul său valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din România în conformitate cu prevederile art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal şi bunurile sunt transportate în afara statului membru unde au fost prelucrate, locul prestării serviciilor este în România, conform excepţiei prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 prima liniuţă din Codul fiscal, şi persoana obligată la plata taxei este beneficiarul din România, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, dacă operaţiunea este taxabilă şi prestatorul nu este stabilit în România. Aceste prevederi se aplică şi în situaţia în care bunurile asupra cărora s-au prestat serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal nu au fost transportate din România în alt stat membru, ci au fost achiziţionate din alt stat membru sau importate în acel alt stat membru.

      (4) Dacă serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal sunt prestate în afara teritoriului României de persoane impozabile stabilite în România, locul prestării nu este România şi, prin urmare, operaţiunile nu sunt impozabile în România.

      (5) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, prestate în România asupra bunurilor de origine necomunitară care sunt plasate în unul dintre regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) din Codul fiscal, sunt impozabile în România, dar se va analiza dacă sunt aplicabile scutirile de taxă prevăzute la art. 143 alin. (1) sau art. 144 alin. (1) din Codul fiscal.

      (6) Tipărirea cărţilor sau a altor tipărituri poate fi considerată fie o livrare de bunuri, fie o prestare de servicii, în funcţie de modul de derulare a operaţiunilor, astfel:

      a) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri se limitează la a transmite conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau alt suport, iar tipografia se obligă să tipărească sau, după caz, să şi editeze cartea sau altă tipăritură, utilizând hârtia şi/sau alte materiale proprii necesare realizării cărţii sau altei tipărituri, se consideră că tipografia realizează o livrare de bunuri către clientul său, în sensul art. 128 din Codul fiscal, locul livrării bunurilor stabilindu-se conform prevederilor art. 132 din Codul fiscal;

      b) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri transmite tipografiei conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau alt suport, precum şi hârtia necesară realizării acestora şi/sau, după caz, alte materiale care servesc la realizarea cărţii/tipăriturii, se consideră că tipografia realizează o prestare de servicii către clientul său, în sensul art. 129 din Codul fiscal. Locul prestării serviciilor, în acest caz, se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal.

    • - în România, dacă o persoană impozabilă stabilită în România exportă temporar bunuri în afara Comunităţii, în scopul expertizării sau pentru alte lucrări efectuate asupra acestora, şi ulterior le reimportă, iar serviciile respective sunt tranzacţionate altor persoane, potrivit art. 129 alin. (6);
• i) locul operaţiunii de bază pentru serviciile de intermediere aferente acestei operaţiuni, prestate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altor persoane, când aceste servicii sunt prestate în legătură cu alte operaţiuni decât cele prevăzute la lit. e), f) şi g). Prin operaţiune de bază se înţelege livrarea de bunuri, prestarea de servicii, achiziţia intracomunitară sau importul de bunuri efectuate de persoana în numele şi în contul căreia acţionează intermediarul. Prin excepţie, în cazul în care, pentru serviciile prestate, clientul a furnizat un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se realizează operaţiunile, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA.

(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1), închirierea sau leasingul de mijloace de transport se consideră că are locul prestării:

• a) în România, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă, stabilită sau care are un sediu fix în afara Comunităţii, de la care serviciile sunt prestate, dacă serviciile sunt efectiv utilizate în România de beneficiar;
• b) în afara Comunităţii, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă, stabilită sau având sediul fix în România, de la care serviciile sunt prestate, dacă serviciile sunt efectiv utilizate în afara Comunităţii de beneficiar.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine la emiterea facturii prevăzute la art. 155 alin. (1), dacă factura este emisă înainte de a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.

16^1. (1) În sensul art. 134^3 alin. (2) din Codul fiscal, în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri scutite de taxă, exigibilitatea intervine la data emiterii unei facturi înainte de a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator, indiferent dacă factura a fost emisă pentru încasarea unui avans sau pentru contravaloarea integrală sau parţială a livrării.

(2) Exigibilitatea determină perioada fiscală în care livrarea intracomunitară scutită se înregistrează în decontul de taxă pe valoarea adăugată prevăzut la art. 156^2 din Codul fiscal şi în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal.

(1) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine la data la care ar interveni faptul generator pentru livrări de bunuri similare, în statul membru în care se face achiziţia.

(2) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, exigibilitatea taxei intervine în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii prevăzute în legislaţia altui stat membru la articolul echivalent art. 155 alin. (1), dacă aceasta este emisă înainte de cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.

17. Există o relaţie clară între faptul generator în cazul unei livrări de bunuri şi faptul generator în cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, care intervin în acelaşi moment, respectiv în momentul livrării de bunuri. Pentru a evita orice neconcordanţă între livrările intracomunitare de bunuri, scutite de TVA, care se includ în declaraţia recapitulativă pentru astfel de livrări, în statul membru de origine, şi achiziţiile intracomunitare, evidenţiate în decontul de TVA şi în declaraţia recapitulativă pentru achiziţii intracomunitare, în România, momentul exigibilităţii a fost stabilit fie în a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care a avut loc faptul generator, fie la data facturii, dacă această factură este emisă pentru întreaga contravaloare, atât pentru livrările intracomunitare, cât şi pentru achiziţiile intracomunitare.

17. Există o relaţie clară între faptul generator în cazul unei livrări intracomunitare de bunuri şi faptul generator în cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, care intervin în acelaşi moment, respectiv în momentul livrării de bunuri. Pentru a evita orice neconcordanţă între livrările intracomunitare de bunuri, scutite de TVA, care se includ în declaraţia recapitulativă pentru astfel de livrări, în statul membru de origine, şi achiziţiile intracomunitare, evidenţiate în decontul de TVA şi în declaraţia recapitulativă pentru achiziţii intracomunitare, prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, în România, momentul exigibilităţii a fost stabilit fie în a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care a avut loc faptul generator, fie la data facturii pentru contravaloarea totală sau parţială, atât pentru livrările intracomunitare, cât şi pentru achiziţiile intracomunitare.

(1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:

• a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni;
• b) pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (3) lit. c), compensaţia aferentă;
• c) pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (4) şi (5), pentru transferul prevăzut la art. 128 alin. (10) şi pentru achiziţiile intracomunitare considerate ca fiind cu plată şi prevăzute la art. 130^1 alin. (2) şi (3), preţul de cumpărare al bunurilor respective sau al unor bunuri similare ori, în absenţa unor astfel de preţuri de cumpărare, preţul de cost, stabilit la data livrării. În cazul în care bunurile reprezintă active corporale fixe, baza de impozitare se stabileşte conform procedurii stabilite prin norme;
• d) pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (4), suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru realizarea prestării de servicii;
• e) în cazul schimbului prevăzut la art. 130 şi, în general, atunci când plata se face parţial ori integral în natură sau atunci când valoarea plăţii pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii nu a fost stabilită de părţi sau nu poate fi uşor stabilită, baza de impozitare se consideră ca fiind valoarea normală pentru respectiva livrare/prestare. Este considerată ca valoare normală a unui bun/serviciu tot ceea ce un cumpărător, care se află în stadiul de comercializare unde este efectuată operaţiunea, trebuie să plătească unui furnizor/prestator independent în interiorul ţării, în momentul în care se realizează operaţiunea, în condiţii de concurenţă, pentru a obţine acelaşi bun/serviciu.

(2) Baza de impozitare cuprinde următoarele:

• a) impozitele şi taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată;
• b) cheltuielile accesorii, cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului. Cheltuielile facturate de furnizorul de bunuri sau de prestatorul de servicii cumpărătorului, care fac obiectul unui contract separat şi care sunt legate de livrările de bunuri sau de prestările de servicii în cauză, se consideră cheltuieli accesorii.

18. (1) Potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, subvenţiile primite de la bugetul de stat, bugetele locale sau bugetul Comunitar, legate direct de preţul bunurilor livrate şi/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare. Se consideră că subvenţiile sunt legate direct de preţ dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

• a) suma subvenţiei să depindă de volumul bunurilor livrate/serviciilor prestate;
• b) suma subvenţiei să poată fi determinată înainte de desfăşurarea activităţii.

18. (1) Potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, subvenţiile primite de la bugetul de stat, bugetele locale sau bugetul Comunitar, legate direct de preţul bunurilor livrate şi/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru aceste subvenţii intervine la data încasării lor de la bugetul de stat, bugetele locale sau bugetul Comunitar. Se consideră că subvenţiile sunt legate direct de preţ dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

• a) suma subvenţiei să depindă de volumul bunurilor livrate/serviciilor prestate;
• b) suma subvenţiei să poată fi determinată înainte de desfăşurarea activităţii.

(2) Nu intră în baza de impozitare a taxei subvenţiile sau alocaţiile primite de la bugetul de stat, de la bugetele locale sau de la bugetul Comunitar care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), cum sunt: subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local, subvenţiile acordate pentru efectuarea de investiţii proprii.

(3) Baza de impozitare pentru uniformele de serviciu, echipamentul de lucru şi/sau de protecţie acordat salariaţilor este constituită din contravaloarea care este suportată de salariaţi. Dacă echipamentul de lucru şi/sau de protecţie nu este suportat de salariaţi, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri în sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal. Pentru partea din contravaloarea uniformelor de serviciu, echipamentelor de lucru şi/sau de protecţie acordat salariaţilor, care este suportată de angajator, acesta îşi păstrează dreptul de deducere în condiţiile art. 145 din Codul fiscal.

(4) În sensul art. 137 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal baza de impozitare pentru active corporale fixe care constituie livrare de bunuri conform art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, altele decât bunurile imobile, este constituită din valoarea rămasă la care aceste bunuri sunt înregistrate în contabilitate, calculată în funcţie de amortizarea contabilă, dar nu mai puţin decât valoarea la care bunurile au fost imputate, în cazul bunurilor constatate lipsă. Dacă activele corporale fixe sunt complet amortizate, baza de impozitare este zero, sau după caz, valoarea imputată, în cazul lipsurilor imputabile.

(5) În situaţiile prevăzute la art. 128 alin. (4) lit. a) şi lit. b) din Codul fiscal, baza de impozitare a bunurilor mobile se determină conform prevederilor alin. (4).

(6) Pentru livrările de bunuri prevăzute la art. 128 alin. (5) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru active corporale fixe, inclusiv pentru bunurile imobile, se determină conform procedurii stabilite la alin. (4).

(7) Orice cheltuieli cu impozitele şi taxele datorate de o persoană impozabilă în legătură cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, dacă nu sunt incluse în preţul bunurilor livrate ori al serviciilor prestate, ci sunt recuperate de la clienţi prin refacturare, se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 137 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal.

(8) În sensul art. 137 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, orice cheltuieli accesorii unei livrări de bunuri/prestări de servicii se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, chiar dacă fac obiectul unui contract separat. Cheltuielile accesorii respective urmează aceleaşi reguli referitoare la locul livrării/prestării, cotele sau regimul aplicabil, ca şi livrarea/prestarea de care sunt legate.

(9) Cheltuielile cu transportul bunurilor livrate intracomunitar se cuprind în baza impozabilă a livrării intracomunitare numai pentru transportul sau partea din transport care este în sarcina vânzătorului.

(3) Baza de impozitare nu cuprinde următoarele:

• a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori direct clienţilor la data exigibilităţii taxei;
• b) sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;
• c) dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu întârziere;
• d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;
• e) sumele achitate de furnizor sau prestator, în numele şi în contul clientului, şi care apoi se decontează acestuia, precum şi sumele încasate în numele şi în contul unei alte persoane.

19. (1) În sensul art. 137 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ nu se cuprind în baza de impozitare a taxei dacă sunt acordate de furnizor/prestator direct în beneficiul clientului la momentul livrării/prestării şi nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau livrări. În acest scop în factura emisă se va consemna contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor livrate, fără taxă, pe un rând separat se va înscrie suma cu care este redusă baza impozabilă, care se scade. Taxa pe valoarea adăugată se aplică asupra diferenţei rezultate.

(2) În cazul reducerilor de preţ acordate consumatorului final pe bază de cupoane valorice de către producătorii/distribuitorii de bunuri în cadrul unor campanii promoţionale, se consideră că aceste reduceri sunt acordate şi în beneficiul comercianţilor care au acceptat aceste cupoane valorice de la consumatorii finali, chiar dacă în circuitul acestor bunuri de la producători/distribuitori la comercianţi s-au interpus unul sau mai mulţi intermediari cumpărători-revânzători. Cupoanele valorice trebuie să conţină minimum următoarele elemente:

• a) numele producătorului/distribuitorului care acordă reducerea de preţ în scopuri promoţionale;
• b) produsul pentru care se face promoţia;
• c) valoarea reducerii acordate, în sumă globală, care conţine şi taxa pe valoarea adăugată aferentă reducerii, fără a fi menţionată distinct în cupon;
• d) termenul de valabilitate al cuponului;
• e) menţiunea potrivit căreia cupoanele pot fi utilizate numai în magazinele agreate în desfăşurarea promoţiei în cauză;
• f) instrucţiunile privind utilizarea acestor cupoane;
• g) denumirea societăţii specializate în administrarea cupoanelor valorice, dacă este cazul.

(3) În sensul art. 137 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal sumele achitate de furnizor/prestator în numele şi în contul clientului, reprezintă sumele achitate de o persoană, furnizorul/prestatorul, pentru facturi emise pe numele clientului. Emiterea facturii de decontare este opţională, în funcţie de cele convenite de părţi în vederea recuperării sumelor achitate. În situaţia în care părţile convin să-şi deconteze sumele achitate pe baza facturii de decontare, taxa nu va fi menţionată distinct, fiind inclusă în totalul sumei de recuperat. Factura de decontare se transmite clientului însoţită de factura achitată în numele clientului şi emisă pe numele acestuia din urmă. Furnizorul/prestatorul nu exercită dreptul de deducere pentru sumele achitate în numele clientului şi nu colectează taxa pe baza facturii de decontare. De asemenea, furnizorul/prestatorul nu înregistrează aceste sume în conturile de cheltuieli, respectiv de venituri. Clientul îşi va deduce în condiţiile legii taxa pe baza facturii care a fost emisă pe numele său, factura de decontare fiind doar un document care se anexează facturii achitate. În cazul în care furnizorul/prestatorul primeşte o factură pe numele sau pentru livrări de bunuri prestări de servicii realizate în beneficiul altei persoane şi emite o factură în nume propriu către această altă persoană, acestea nu sunt considerate plăţi în numele clientului şi se aplică structura de comision prevăzută la pct. 6 alin. (2) - (4), sau după caz pct. 7 alin. (1), chiar dacă nu există un contract de comision între părţi.

(3) În sensul art. 137 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, sumele achitate de furnizor/prestator în numele şi în contul clientului reprezintă sumele achitate de o persoană, furnizorul/prestatorul, pentru facturi emise pe numele clientului. Emiterea facturii de decontare este opţională, în funcţie de cele convenite de părţi în vederea recuperării sumelor achitate. În situaţia în care părţile convin să îşi deconteze sumele achitate pe baza facturii de decontare, taxa nu va fi menţionată distinct, fiind inclusă în totalul sumei de recuperat. Factura de decontare se transmite clientului însoţită de factura achitată în numele clientului şi emisă pe numele acestuia din urmă. Furnizorul/prestatorul nu exercită dreptul de deducere pentru sumele achitate în numele clientului şi nu colectează taxa pe baza facturii de decontare. De asemenea, furnizorul/prestatorul nu înregistrează aceste sume în conturile de cheltuieli, respectiv de venituri. Clientul îşi va deduce în condiţiile legii taxa pe baza facturii care a fost emisă pe numele său, factura de decontare fiind doar un document care se anexează facturii achitate.

Exemplul nr. 1: persoana A emite o factură de servicii de transport către persoana B, dar factura lui A este plătită de C în numele lui B. În cazul în care furnizorul/prestatorul primeşte o factură pe numele său pentru livrări de bunuri/prestări de servicii realizate în beneficiul altei persoane şi emite o factură în nume propriu către această altă persoană, acestea nu sunt considerate plăţi în numele clientului şi se aplică structura de comisionar prevăzută la pct. 6 alin. (3) sau, după caz, pct. 7 alin. (1), chiar dacă nu există un contract de comision între părţi.

Persoana care aplică structura de comisionar nu este obligată să aibă înscrisă în obiectul de activitate realizarea livrărilor/prestărilor pe care le refacturează. Se consideră că numai din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată persoana care aplică structura de comisionar realizează o livrare/prestare de aceeaşi natură ca şi cea realizată de persoana care a realizat efectiv livrarea sau prestarea.

Exemplul nr. 2: un furnizor A din România realizează o livrare intracomunitară de bunuri către beneficiarul B din Ungaria. Condiţia de livrare este ex. works, prin urmare transportul este în sarcina cumpărătorului, a lui B. Totuşi, B îl mandatează pe A să angajeze o firmă de transport, urmând să îi achite costul transportului. Transportatorul C facturează serviciul de transport lui A, iar A, aplicând structura de comisionar, va refactura serviciul lui B. Se consideră că A a primit şi a prestat el însuşi serviciul de transport.

(4) În sensul art. 137 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, sumele încasate în numele şi în contul altei persoane cuprind operaţiuni precum:

• a) cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi încasate în contul unei instituţii publice, dacă pentru acestea instituţia publică nu este persoana impozabilă în sensul art. 127 din Codul fiscal;
• b) sume încasate în contul altei persoane, dacă factura este emisă de această altă persoană către un terţ. Pentru decontarea sumelor încasate de la terţ cu persoana care a emis factura, conform înţelegerii dintre părţi, pot fi întocmite facturi de decontare conform alin. (3);
• c) sume facturate către terţi şi încasate, în contul altei persoane, situaţie în care se aplică structura de comisionar prevăzută la pct. 6 alin. (2) - (4) sau, după caz, pct. 7 alin. (1), chiar dacă nu există un contract de comision între părţi.

(4) În sensul art. 137 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, sumele încasate în numele şi în contul altei persoane cuprind operaţiuni precum:

• a) cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi încasate în contul unei instituţii publice, dacă pentru acestea instituţia publică nu este persoana impozabilă în sensul art. 127 din Codul fiscal. În această categorie se cuprind, printre altele, şi taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate prevăzută la art. 270 din Codul fiscal, taxa hotelieră prevăzută la art. 278 din Codul fiscal, contribuţia la Fondul cinematografic prevăzută la art. 13 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările şi completările ulterioare, taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii, prevăzută la art. 363 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
• b) sume încasate în contul altei persoane, dacă factura este emisă de această altă persoană către un terţ. Pentru decontarea sumelor încasate de la terţ cu persoana care a emis factura, conform înţelegerii dintre părţi, pot fi întocmite facturi de decontare conform alin. (3);
• c) sume facturate către terţi şi încasate, în contul altei persoane, situaţie în care se aplică structura de comisionar prevăzută la pct. 6 alin. (3) sau, după caz, pct. 7 alin. (1), chiar dacă nu există un contract de comision între părţi.

(5) În sensul art. 137 alin. (3) lit. d) din Codul fiscal, ambalajele care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi prin schimb, fără facturare, nu se includ în baza de impozitare a taxei, chiar dacă beneficiarii nu deţin cantităţile de ambalaje necesare efectuării schimbului şi achită o garanţie bănească în schimbul ambalajelor primite. Pentru vânzările efectuate prin unităţi care au obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, suma garanţiei băneşti încasate pentru ambalaje se evidenţiază distinct pe bonurile fiscale, fără taxă. Restituirea garanţiilor băneşti nu se reflectă în documente fiscale.

(6) Persoanele care au primit ambalaje în schimbul unei garanţii băneşti au obligaţia să comunice periodic furnizorului de ambalaje, dar nu mai târziu de termenul legal pentru efectuarea inventarierii anuale, cantităţile de ambalaje scoase din evidenţă ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor sau altor cauze de aceeaşi natură. În termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, furnizorii de ambalaje sunt obligaţi să factureze cu taxă cantităţile de ambalaje respective. Dacă garanţiile sunt primite de la persoane fizice de către proprietarul ambalajelor, pe baza evidenţei vechimii garanţiilor primite şi nerestituite, se va colecta taxa pentru ambalajele pentru care s-au încasat garanţii mai vechi de 1 an calendaristic.

(1) Pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri baza de impozitare se stabileşte pe baza aceloraşi elemente utilizate conform art. 137 pentru determinarea bazei de impozitare în cazul livrării aceloraşi bunuri în interiorul ţării. În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, conform art. 130^1 alin. (2) lit. a), baza de impozitare se determină în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. c) şi ale art. 137 alin. (2).

(2) Baza de impozitare cuprinde şi accizele plătite sau datorate în alt stat membru decât România de persoana care efectuează achiziţia intracomunitară, pentru bunurile achiziţionate. În cazul în care accizele sunt rambursate persoanei care efectuează achiziţia intracomunitară în statul membru în care a început expedierea sau transportul bunurilor, baza de impozitare a achiziţiei intracomunitare efectuate în România se reduce corespunzător.

21. În sensul art. 138^1 din Codul fiscal, baza de impozitare a achiziţiei intracomunitare este egală cu baza de impozitare a livrării intracomunitare efectuate în alt stat membru, care cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (2) din Codul fiscal şi nu cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (3) din Codul fiscal.

21. În sensul art. 138^1 din Codul fiscal, baza de impozitare a achiziţiei intracomunitare este egală cu baza de impozitare a livrării intracomunitare efectuate în alt stat membru, care cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (2) din Codul fiscal şi nu cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (3) din Codul fiscal, şi/sau, după caz, se ajustează în conformitate cu prevederile art. 138 din Codul fiscal. Cheltuielile de transport se cuprind în baza impozabilă a bunurilor achiziţionate intracomunitar numai dacă transportul este în sarcina vânzătorului sau pentru partea din transport care este în sarcina vânzătorului.

(1) Dacă elementele folosite la stabilirea bazei de impozitare a unui import de bunuri se exprimă în valută, cursul de schimb valutar se stabileşte conform prevederilor comunitare care reglementează calculul valorii în vamă.

(2) Dacă elementele folosite pentru stabilirea bazei de impozitare a unei operaţiuni, alta decât importul de bunuri, se exprimă în valută, cursul de schimb care se aplică este ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările, din data la care intervine exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză.

22. (1) În contractele încheiate între părţi trebuie menţionat dacă pentru decontări va fi utilizat cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb al unei bănci comerciale. În cazul încasării de avansuri înainte de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, altele decât cele pentru achiziţii intracomunitare sau livrări intracomunitare de bunuri, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la data încasării avansurilor va rămâne neschimbat la data definitivării operaţiunii.

Exemplu: O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal încasează 1.000 euro drept avans pentru livrarea unui automobil de la o altă societate B. A va emite o factură către B la cursul de 3,5 lei/euro, valabil la data încasării avansului.

Baza de impozitare a TVA = 1.000 euro x 3,5 lei/euro = 3.500 lei.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă avansului = 3.500 x 19% = 665 lei.

După o perioadă de 3 luni are loc livrarea automobilului, care costă 5.000 euro. Cursul din data livrării bunului este de 3,6 lei/euro. Baza de impozitare TVA se determină astfel:

[(1.000 euro x 3,5 lei/euro) + (4.000 euro x 3,6 lei/euro)] x 19% = 17.900 x 19% = 3.401 lei.

22. (1) În contractele încheiate între părţi trebuie menţionat dacă pentru decontări va fi utilizat cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb al unei bănci comerciale. În cazul încasării de avansuri înainte de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la data încasării avansurilor va rămâne neschimbat la data definitivării operaţiunii.

Exemplu: O persoană impozabilă A înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal încasează 1.000 de euro drept avans pentru livrarea unui automobil de la o altă societate B; A va emite o factură către B la cursul de 3,5 lei/euro, valabil la data încasării avansului.

Baza de impozitare a TVA = 1.000 euro x 3,5 lei/euro = 3.500 lei.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă avansului = 3.500 x 19% = 665 lei.

După o perioadă de 3 luni are loc livrarea automobilului, care costă 5.000 de euro. Cursul din data livrării bunului este de 3,6 lei/euro. Baza de impozitare a TVA se determină astfel:

[(1.000 euro x 3,5 lei/euro) + (4.000 euro x 3,6 lei/euro)] x 19% = 17.900 x 19% = 3.401 lei.

(2) Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii în interiorul ţării, contractate în valută cu decontare în lei la cursul de schimb din data plăţii, diferenţele de curs dintre cursul de schimb menţionat în factura întocmită conform alin. (1) şi cursul de schimb utilizat la data încasării, nu este considerat diferenţă de preţ.

(1) Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxă:

• a) spitalizarea, îngrijirile medicale şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi;

24. Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal:

a) se aplică pentru operaţiunile care sunt strâns legate de spitalizare, îngrijirile medicale, incluzând livrarea de medicamente, bandaje, proteze şi accesorii ale acestora, produse ortopedice şi alte bunuri similare către pacienţi în perioada tratamentului, precum şi furnizarea de hrană şi cazare către pacienţi în timpul spitalizării şi îngrijirii medicale;

b) nu se aplică pentru furnizarea de medicamente, bandaje, proteze medicale şi accesorii ale acestora, produse ortopedice şi alte bunuri similare, care nu este efectuată în cadrul tratamentului medical sau spitalizării, cum ar fi cele efectuate de farmacii, chiar şi în situaţia în care acestea sunt situate în incinta unui spital sau a unei clinici şi/sau sunt conduse de către acestea.

• b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi şi tehnicieni dentari, precum şi livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi şi de tehnicieni dentari;
• c) prestările de îngrijire şi supraveghere efectuate de personal medical şi paramedical, conform prevederilor legale aplicabile în materie;
• d) transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop, de către entităţi autorizate în acest sens;

25. Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal privind activitatea de transport al bolnavilor şi răniţilor cu vehicule special amenajate în acest sens se aplică pentru transporturile efectuate de staţiile de salvare sau de alte unităţi sau vehicule autorizate de Ministerul Sănătăţii pentru desfăşurarea acestei activităţi.

• e) livrările de organe, sânge şi lapte, de provenienţă umană;
• f) activitatea de învăţământ prevăzută în Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de aceste activităţi, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi autorizate;
• g) livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate de căminele şi cantinele organizate pe lângă instituţiile publice şi entităţile autorizate prevăzute la lit. f), în folosul exclusiv al persoanelor direct implicate în activităţile scutite conform lit. f);
• h) meditaţiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul învăţământului şcolar, preuniversitar şi universitar;
• i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau protecţia socială, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social, inclusiv cele livrate de căminele de bătrâni;

26. În sensul art. 141 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, entităţile recunoscute ca având caracter social sunt entităţi precum: căminele de bătrâni şi de pensionari, centrele de integrare prin terapie ocupaţională, centrele de plasament autorizate să desfăşoare activităţi de asistenţă socială.

• j) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social;

27. Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. j) din Codul fiscal, se aplică centrelor-pilot pentru tineri cu handicap, caselor de copii, centrelor de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap şi altor organisme care au ca obiect de activitate asigurarea supravegherii, întreţinerii sau educării tinerilor.

• k) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial care au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă;

28. În sensul art. 141 alin. (1) lit. k) din Codul fiscal:

• a) Cuantumul cotizaţiilor este stabilit de organul de conducere abilitat, conform statutului propriu al organizaţiilor fără scop patrimonial;
• b) activităţile desfăşurate în favoarea membrilor în contul cotizaţiilor încasate în baza art. 6 din Decretul-lege nr. 139/1990 privind camerele de comerţ şi industrie din România, cu modificările şi completările ulterioare, de către Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi camerele de comerţ şi industrie teritoriale, sunt scutite de taxă.

• l) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică;

29. Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal se aplică pentru prestările de servicii ce au strânsă legătură cu practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate în beneficiul persoanelor care practică sportul sau educaţia fizică, în situaţia în care aceste servicii sunt prestate de către organizaţii fără scop patrimonial, cum sunt organizaţiile şi ligile sportive, cluburile sportive, bazele sportive de antrenament, hotelurile şi cantinele pentru uzul exclusiv al sportivilor. Nu se aplică scutirea de taxă pentru încasările din publicitate, încasările din cedarea drepturilor de transmitere la radio şi la televiziune a manifestărilor sportive şi încasările din acordarea dreptului de a intra la orice manifestări sportive.

• m) prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituţiile publice sau de alte organisme culturale fără scop patrimonial, recunoscute ca atare de către Ministerul Culturii şi Cultelor;

30. Prestările de servicii culturale prevăzute de art. 141 alin. (1) lit. m) din Codul fiscal efectuate de instituţiile publice sau de organizaţii culturale nonprofit cuprind activităţi precum: reprezentaţiile de teatru, operă, operetă, organizarea de expoziţii, festivaluri şi alte evenimente culturale similare. Livrările de bunuri strâns legate de aceste servicii cuprind livrări precum: vânzarea de broşuri, pliante şi alte materiale care popularizează un eveniment cultural.

30. Prestările de servicii culturale prevăzute de art. 141 alin. (1) lit. m) din Codul fiscal efectuate de instituţiile publice sau de organizaţii culturale nonprofit cuprind activităţi precum: reprezentaţiile de teatru, operă, operetă, organizarea de expoziţii, festivaluri şi alte activităţi culturale recunoscute de Ministerul Culturii şi Cultelor. Livrările de bunuri strâns legate de aceste servicii cuprind livrări precum: vânzarea de broşuri, pliante şi alte materiale care popularizează o activitate culturală.

• n) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operaţiuni sunt scutite, potrivit lit. a), f) şi i) - m), cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale;

31. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. n) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată activităţi cum sunt: reprezentaţii teatrale, coregrafice sau cinematografice, expoziţii, concerte, conferinţe, simpozioane, cu condiţia ca veniturile obţinute din aceste activităţi să servească numai la acoperirea cheltuielilor persoanelor care le-au organizat.

31. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. n) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată activităţi cum sunt: reprezentaţii teatrale, coregrafice sau cinematografice, expoziţii, concerte, conferinţe, simpozioane, altele decât cele prevăzute la pct. 30, cu condiţia ca veniturile obţinute din aceste activităţi să servească numai la acoperirea cheltuielilor persoanelor care le-au organizat.

• o) activităţile specifice posturilor publice de radio şi televiziune, altele decât activităţile de natură comercială;

32. Prin posturi publice naţionale de radio şi televiziune se înţeleg Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, prevăzute de Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.

• p) serviciile publice poştale, precum şi livrarea de bunuri aferentă acestora;

33. Serviciile publice poştale sunt serviciile poştale din sfera serviciului universal, astfel cum sunt reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale, cu modificările şi completările ulterioare.

• q) prestările de servicii efectuate de către grupuri independente de persoane, ale căror operaţiuni sunt scutite sau nu intră în sfera de aplicare a taxei, grupuri create în scopul prestării către membrii lor de servicii direct legate de exercitarea activităţilor acestora, în cazul în care aceste grupuri solicită membrilor lor numai rambursarea cotei-părţi de cheltuieli comune, în limitele şi în condiţiile stabilite prin norme şi în condiţiile în care această scutire nu este de natură a produce distorsiuni concurenţiale.

• r) furnizarea de personal de către instituţiile religioase sau filozofice în scopul activităţilor prevăzute la lit. a), f), i) şi j).

34. (1) Scutirea de la art. 141 alin. (1) lit. q) din Codul fiscal se aplică în situaţia în care membrii unui grup independent de persoane sunt de acord să împartă cheltuieli semnificative comune şi direct necesare pentru exercitarea activităţii de către membri. În acest caz alocarea de cheltuieli se consideră a fi o prestare de servicii în beneficiul membrilor de către grupul independent de persoane. Această prestare de servicii este scutită de taxă în cazul în care condiţiile stabilite la alin. (2) - (15) sunt îndeplinite cumulativ.

(2) Membrii grupului independent trebuie:

• a) să fie persoane neimpozabile sau persoane impozabile care efectuează operaţiuni fără drept de deducere a taxei, neînregistrate în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, cu excepţia activităţii de administrare;
• b) să efectueze activităţi de aceeaşi natură sau să aparţină aceluiaşi grup financiar, economic, profesional sau social.

(3) Activităţile grupului independent trebuie să aibă un caracter nonprofit. Grupul independent nu se înregistrează, dar acţionează în calitate de grup faţă de terţi. Unul din membri va fi desemnat să asigure conducerea administrativă a grupului independent.

(4) Grupul independent va presta numai servicii de aceeaşi natură tuturor membrilor grupului în interesul direct şi comun al acestora. Grupul independent nu poate efectua livrări de bunuri, cu excepţia cazului în care aceste livrări de bunuri sunt auxiliare prestărilor de servicii menţionate la acest punct.

(5) Se interzice grupului independent să efectueze operaţiuni către terţi. De asemenea se interzice prestarea de servicii de către grupul independent doar unuia dintre membrii sau numai pentru o parte a membrilor grupului.

(6) Serviciile prestate de grupul independent în beneficiul tuturor membrilor săi vor fi decontate fiecărui membru şi reprezintă contravaloarea cheltuielilor comune aferente perioadei pentru care se efectuează decontarea. Urmare a acestor decontări, grupul independent nu poate obţine nici un profit.

(7) Decontarea menţionată la alin. (6) se efectuează în baza unui decont justificativ întocmit de membrul desemnat să asigure conducerea administrativă ce stabileşte:

• a) cota-parte exactă de cheltuieli comune pentru fiecare membru al grupului;
• b) o evaluare exactă a cotei părţi a fiecărui membru din cheltuielile comune, în baza criteriilor obiective agreate între membrii grupului.

(8) Pentru aplicarea alin. (7), grupul independent poate primi sume în avans de la membrii săi cu condiţia ca valoarea totală a acestor avansuri să nu depăşească suma totală a cheltuielilor comune angajate pe perioada acoperită de fiecare decont justificativ.

(9) În vederea implementării grupului independent se depune la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice o cerere semnată de către toţi membrii grupului, care să cuprindă următoarele:

• a) numele, adresa, obiectul de activitate şi codul de înregistrare al fiecărui membru;
• b) elementele care să demonstreze că membrii îndeplinesc condiţiile de la alin. (2);
• c) numele membrului desemnat să asigure conducerea administrativă.

(10) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va lua o decizie oficială prin care să aprobe sau să refuze implementarea grupului independent şi va comunica acea decizie grupului, precum şi fiecărui organ fiscal în jurisdicţia căruia se află membrii grupului independent, în termen de 60 de zile de la data primirii cererii menţionate la alin. (9).

(11) Implementarea grupului independent va intra în vigoare în prima zi din cea de-a doua lună următoare datei deciziei menţionate la alin. (10).

(12) Membrul desemnat să asigure conducerea administrativă a grupului va notifica Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală oricare dintre următoarele evenimente:

• a) încetarea opţiunii prevăzute la alin. (1) de a forma un grup independent, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;
• b) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2) care conduc la anularea tratamentului persoanelor impozabile ca grup independent, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului care a generat această situaţie;
• c) numirea unui alt membru desemnat să asigure conducerea administrativă al grupului independent cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului.

(13) În situaţiile prevăzute la alin. (12) lit. a) şi b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va anula tratamentul persoanelor impozabile ca grup independent astfel:

• a) în cazul prevăzut la alin. (12) lit. a), de la data 1 a lunii următoare celei în care a încetat opţiunea;
• b) în cazul prevăzut la alin. (12) lit. b), de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a produs evenimentul care a generat această situaţie.

(14) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va putea, în urma verificărilor efectuate de organele fiscale competente:

• a) să anuleze tratamentul unei persoane ca membru al unui grup independent în cazul în care acea persoană nu mai întruneşte criteriile de eligibilitate pentru a fi considerată un asemenea membru în condiţiile alin. (1). Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente;
• b) să anuleze tratamentul persoanelor impozabile ca grup independent în cazul în care grupul nu întruneşte criteriile de eligibilitate prevăzute la alin. (1) - (8) pentru a fi considerate un asemenea grup. Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente.

(15) În situaţia în care membrul desemnat să asigure conducerea administrativă a grupului decontează costurile de administrare a grupului independent către ceilalţi membri, acestea nu sunt scutite de taxă, în condiţiile art. 141 alin. (1) lit. q) din Codul fiscal. Chiar dacă membrul desemnat să asigure conducerea administrativă a grupului se înregistrează în scopuri de taxa pe valoarea adăugată pentru activitatea de administrare, acesta poate face parte din grup.

(16) În cazul grupurilor independente toate achiziţiile efectuate de la terţi sau alţi membri ai grupului în interesul direct al grupului vor fi efectuate de membrul desemnat pentru conducerea administrativă a grupului, care acţionează în numele şi pe contul grupului.

(2) Următoarele operaţiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă: 

• a) prestările următoarelor servicii de natură financiar-bancară:

  1. acordarea şi negocierea de credite, precum şi administrarea creditelor de către persoana care le acordă;
  2. negocierea garanţiilor de credit ori a altor garanţii sau orice operaţiuni cu astfel de garanţii, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul;
  3. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau conturile curente, plăţi, viramente, creanţe, cecuri şi alte instrumente negociabile, exceptând recuperarea creanţelor;
  4. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind valuta, bancnotele şi monedele utilizate ca mijloc legal de plată, cu excepţia obiectelor de colecţie, şi anume monede de aur, argint sau din alt metal ori bancnote care nu sunt utilizate în mod normal ca mijloc legal de plată sau monede de interes numismatic;
  5. tranzacţii, inclusiv negocierea, dar exceptând administrarea sau păstrarea în siguranţă, cu acţiuni, părţi sociale în societăţi comerciale sau asociaţii, obligaţiuni garantate şi alte instrumente financiare, cu excepţia documentelor care stabilesc drepturi asupra bunurilor;
  6. administrarea de fonduri speciale de investiţii;

35. (1) Se cuprind în sfera operaţiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal şi împrumuturile acordate de asociaţii/acţionarii societăţilor comerciale în vederea asigurării resurselor financiare ale societăţii comerciale.

(2) Se cuprind în sfera operaţiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 5 din Codul fiscal şi transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu părţi sociale şi acţiuni necotate la bursă.

(3) În sensul art. 141 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, serviciile auxiliare trebuie să îndeplinească funcţiile caracteristice specifice şi esenţiale ale serviciului principal pentru a se califica drept operaţiuni scutite de taxă.

35. (1) În sensul art. 141 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, pentru a se califica drept operaţiuni scutite de taxă, serviciile externalizate trebuie să fie servicii distincte care să îndeplinească caracteristicile specifice şi esenţiale ale serviciului principal scutit de taxă. Scutirile se aplică numai în funcţie de natura serviciilor, şi nu de statutul persoanei care le prestează sau căreia îi sunt prestate. În acest sens au fost date şi deciziile Curţii Europene de Justiţie: C-2/95 SDC; C-235/00 CSC; C-169/04 Abbey National. Serviciile externalizate aferente operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, precum serviciile de marketing, cercetare, serviciile juridice, serviciile de contabilitate şi/sau de audit, nu se cuprind în sfera operaţiunilor scutite de taxă.

(2) Este considerată negociere în operaţiuni financiar-bancare asigurarea tuturor demersurilor necesare pentru ca cele două părţi direct implicate, respectiv clientul şi prestatorul de servicii financiar-bancare, să intre în relaţie contractuală. Simpla culegere, prelucrare a datelor şi furnizare a rezultatelor nu reprezintă negociere în operaţiuni financiar-bancare, aşa cum rezultă şi din decizia Curţii Europene de Justiţie în Cazul C-235/00 CSC.

(3) Printre altele, se cuprind în sfera operaţiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal şi împrumuturile acordate de asociaţi/acţionari societăţilor comerciale în vederea asigurării resurselor financiare ale societăţii comerciale, împrumuturile garantate cu bunuri imobile, inclusiv împrumuturile ipotecare, împrumuturile garantate cu bunuri mobile corporale, inclusiv împrumuturile acordate de casele de amanet.

(4) Componentele de finanţare din cadrul vânzărilor de bunuri cu plata în rate sau din cadrul operaţiunilor de leasing nu se cuprind în sfera operaţiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal, aceste componente reprezentând o parte a remuneraţiei pentru respectivele bunuri sau servicii.

(5) Se cuprind în sfera operaţiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal servicii precum depozitarea, transferul şi retragerea banilor către sau din conturile bancare, inclusiv prin mijloace electronice, transferul de fonduri dintr-un cont specific în alte mijloace băneşti, precum carduri telefonice şi alte mijloace prin care se poate face plata pentru bunuri şi servicii.

(6) În sfera operaţiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal se cuprind şi servicii auxiliare, precum verificarea plăţilor, eliberarea extraselor de cont duplicat, punerea la dispoziţia clienţilor băncii, la cererea acestora, a copiilor mesajelor SWIFT legate de plăţile acestora.

(7) Excepţia prevăzută la art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal se aplică în funcţie de natura operaţiunii, indiferent de terminologia utilizată, respectiv recuperare de creanţe sau factoring.

(8) În situaţia în care, conform contractului, scopul operaţiunii la care se face referire la alin. (7) nu îl constituie recuperarea de creanţe, ci acordarea unui credit, societatea care preia creanţele aferente unui credit acordat asumându-şi poziţia creditorului, operaţiunea este scutită de taxa pe valoarea adăugată, nefăcând obiectul excepţiei prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal. În această situaţie nu se aplică Decizia Curţii de Justiţie Europene C-305/01 MKG.

(9) În cazul în care din analiza contractului rezultă că operaţiunea la care se face referire la alin. (7) reprezintă recuperare de creanţe, aceasta este considerată pentru persoana care preia creanţele o prestare de servicii efectuată cu plată, taxabilă din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată conform prevederilor art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal, indiferent dacă persoana care preia creanţele preia sau nu riscul privind neîncasarea acestora, aşa cum rezultă şi din Decizia Curţii Europene de Justiţie nr. C-305/01 MKG.

(10) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la alin. (9) o reprezintă contravaloarea serviciului, inclusiv componenta de finanţare, şi se determină în funcţie de tipul contractului, putând fi calculată fie ca sumă a dobânzii aferente finanţării şi a comisionului de administrare şi colectare a creanţelor, fie ca diferenţă între valoarea nominală a creanţelor şi preţul de achiziţie al acestora, în cazul creanţelor care nu au depăşit termenul de scadenţă, fie ca diferenţă între valoarea economică sau de piaţă a creanţelor agreată de părţi şi stipulată în contractul încheiat şi preţul de achiziţie al acestora în cazul recuperării creanţelor cu termenul de scadenţă depăşit.

(11) Se cuprind în sfera operaţiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 4 din Codul fiscal operaţiuni precum schimbarea bancnotelor sau monedelor într-o altă valută sau în aceeaşi valută şi distribuirea de numerar.

(12) În sfera operaţiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 4 din Codul fiscal nu se cuprind operaţiuni precum: furnizarea de informaţii financiare cu caracter general, analize privind evoluţia cursului valutar sau a ratei dobânzii, vânzarea ori închirierea dispozitivelor pentru numărarea sau sortarea banilor, serviciile externalizate privind transportul de numerar.

(13) Se cuprind în sfera operaţiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 5 din Codul fiscal, printre altele, şi transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu părţi sociale şi acţiuni necotate la bursă.

(14) În sfera operaţiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 5 din Codul fiscal nu se cuprind operaţiuni precum: depozitarea activelor fondurilor speciale de investiţii, aşa cum rezultă şi din Decizia Curţii Europene de Justiţie nr. C-169/04 Abbey National, administrarea şi depozitarea titlurilor de valoare.

(15) În sensul art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 6 din Codul fiscal, fondurile speciale de investiţii sunt următoarele:

• a) organismele de plasament colectiv prevăzute la titlul III al Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, şi în reglementările Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare emise în aplicarea acesteia. Aceste organisme de plasament colectiv includ atât organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, care fac obiectul cap. V din titlul III al Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi alte organisme de plasament colectiv, care fac obiectul cap. VI din titlul III al Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
• b) fondurile de pensii administrate privat şi fondurile de pensii facultative;
• c) fondurile comune de garantare a creanţelor.

• b) operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi prestările de servicii în legătură cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de persoanele impozabile care intermediază astfel de operaţiuni;

35^1. (1) În sfera operaţiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal nu se cuprind operaţiuni precum serviciile de marketing şi serviciile administrative, cum ar fi primirea cererilor de asigurare, organizarea şi managementul sistemului informatic, furnizarea de informaţii şi întocmirea rapoartelor pentru părţile asigurate, nefiind specifice serviciilor de asigurare. În acest sens a fost dată şi Decizia Curţii Europene de Justiţie în Cazul C-472/03 Arthur Andersen.

(2) O caracteristică esenţială a unui serviciu de asigurare o reprezintă existenţa unei relaţii contractuale între prestator şi beneficiarul serviciilor. În cazul externalizării tranzacţiilor în domeniul asigurărilor, scutirea depinde de entitatea care încheie contractul cu clienţii şi care suportă riscul. Scutirea nu se acordă pentru societăţile către care se externalizează serviciile, dacă acestea nu suportă riscul şi nu încheie contracte de asigurare în nume propriu. În acest sens a fost dată şi Decizia Curţii Europene de Justiţie în Cazul C-240/99 Skandia.

• c) pariuri, loterii şi alte forme de jocuri de noroc efectuate de persoanele autorizate, conform legii, să desfăşoare astfel de activităţi;

• d) livrarea la valoarea nominală de timbre poştale utilizabile pentru serviciile poştale, de timbre fiscale şi alte timbre similare;

• e) arendarea, concesionarea, închirierea şi leasingul de bunuri imobile, cu următoarele excepţii:
  • 1. operaţiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
  • 2. închirierea de spaţii sau locaţii pentru parcarea autovehiculelor;
  • 3. închirierea utilajelor şi a maşinilor fixate definitiv în bunuri imobile;
  • 4. închirierea seifurilor;

36. În sensul art. 141 alin. (2) lit. e) pct. 3 din Codul fiscal, maşinile şi utilajele fixate definitiv în bunuri imobile sunt cele care nu pot fi detaşate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor înseşi.

• f) livrarea de către orice persoană a unei construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită, precum şi a oricărui alt teren. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele:

  • 1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;
  • 2. construcţie înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;
  • 3. livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării;
  • 4. o construcţie nouă cuprinde şi orice construcţie transformată astfel încât structura, natura ori destinaţia sa au fost modificate sau, în absenţa acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;

37. În sensul art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, terenul pe care este construit un bun imobil urmează regimul bunului imobil ca proprietăţi indivizibile.

37. (1) În sensul art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, terenul pe care este construit un bun imobil, inclusiv terenul aferent unui bun imobil, urmează regimul bunului imobil dacă sunt proprietăţi indivizibile.

(2) Se consideră a fi data primei ocupări, în cazul unei construcţii care nu a suferit transformări de natura celor menţionate la pct. 4 al art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, data semnării de către beneficiar a procesului-verbal de recepţie definitivă a acesteia. În cazul unei construcţii realizate în regie proprie, data primei ocupări este data documentului pe baza căruia bunul este înregistrat în evidenţele contabile drept activ corporal fix.

(3) Data primei utilizări a unei construcţii se referă la construcţii care au suferit transformări de natura celor menţionate la pct. 4 al art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal. Prin data primei utilizări se înţelege data semnării de către beneficiar a procesului-verbal de recepţie definitivă a lucrărilor de transformare a construcţiei în cauză. În cazul lucrărilor de transformare în regie proprie a unei construcţii, data primei utilizări a bunului după transformare este data documentului pe baza căruia cu valoarea transformării respective este majorată valoarea activului corporal fix.

(4) O construcţie care nu a fost ocupată în sensul prevăzut la alin. (2) va fi considerată o construcţie nouă până la data primei ocupări, chiar dacă livrarea intervine înainte de această dată.

(5) Excepţia prevăzută la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal se aplică numai în cazul persoanelor care devin impozabile în sensul art. 127 din Codul fiscal pentru livrarea de construcţii noi, de părţi ale acestora sau de terenuri construibile.

• g) livrările de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite, în temeiul prezentului articol, dacă taxa aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere, conform art. 145 alin. (5) lit. a) şi b).

(3) Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f), în condiţiile stabilite prin norme.

38. (1) În sensul art. 141 alin. (3) din Codul fiscal şi fără să contravină prevederilor art. 161 din Codul fiscal, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea oricăreia din operaţiunile scutite de taxă prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, în ceea ce priveşte un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat la sau după data aderării, în condiţiile prevăzute la alin. (2) - (9). Pentru bunurile imobile sau părţi ale acestora, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării se aplică prevederile tranzitorii de la art. 161 din Codul fiscal. În sensul prezentelor norme sunt luate în considerare operaţiunile de transformare sau modernizare care conduc la majorarea valorii bunului imobil.

(2) În aplicarea alin. (1):

a) un bun imobil are înţelesul prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 2 din Codul fiscal;

b) un bun imobil sau o parte a acestuia, este considerat ca fiind construit la sau după data aderării, dacă acest bun imobil, sau o parte a acestuia, este prima dată utilizat la data aderării sau după aderare;

c) un bun imobil sau o parte a acestuia, este considerat ca fiind achiziţionat la sau după data aderării dacă data la care se îndeplinesc toate formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător are loc la data aderării sau după aderare;

d) un bun imobil sau o parte a acestuia, este considerat ca fiind transformat sau modernizat la sau după data aderării dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

- bunul imobil sau partea acestuia, astfel transformat sau modernizat este la prima utilizare la data aderării sau după aderare;

- valoarea transformării sau modernizării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil, sau părţii acestuia, astfel transformat sau modernizat, exclusiv valoarea terenului.

(3) Opţiunea prevăzută la alin. (1) se va notifica organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa 1 la prezentele norme metodologice şi se va exercita de la data depunerii notificării sau de la o altă dată ulterioară înscrisă în notificare. În situaţia în care opţiunea se exercită numai pentru o parte din bunul imobil, această parte din bunul imobil care se intenţionează a fi utilizat pentru operaţiuni taxabile, exprimată în procente, se va comunica în notificarea transmisă organului fiscal. Pentru bunurile imobile sau părţile din bunurile imobile pentru care au fost încheiate contracte de leasing care sunt în derulare la data de 1 ianuarie 2007, notificarea se va depune în termen de 90 de zile de la data aderării, în situaţia în care proprietarul bunului doreşte să continue regimul de taxare pentru operaţiunea de leasing cu bunuri imobile.

(4) Persoana impozabilă neînregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, va solicita înregistrarea, dacă optează pentru taxare şi concomitent va depune şi notificarea prevăzută în anexa 1 la prezentele norme. Opţiunea de înregistrare în scopuri de taxă nu ţine loc de opţiune de taxare a operaţiunilor prevăzute la alin. (1).

(5) Persoana impozabilă care a optat pentru regimul de taxare în condiţiile alin. (1) poate aplica regimul de scutire de taxă prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, de la data înscrisă în notificarea prevăzută la alin. (7).

(6) Persoanele impozabile care au optat tacit înainte de data aderării pentru închirierea, concesionarea sau arendarea de bunuri imobile, trebuie să depună notificarea prevăzută în anexa 1 la prezentele norme în termen de 90 de zile de la data aderării. Persoanele impozabile care au depus notificări pentru taxarea operaţiunilor de închiriere, concesionare sau arendare de bunuri imobile, înainte de data aderării, nu mai au obligaţia să aplice acest regim de taxare pe o perioadă de 5 ani de la data înscrisă în notificare, dacă depun notificarea pentru renunţarea la regimul de taxare prevăzută la alin. (7) şi nu este necesară modificarea notificării în sensul menţionării suprafeţei bunului imobil, în loc de procent din bunul imobil, conform menţiunilor din anexa 1 la prezentele norme.

(7) Persoana impozabilă va notifica la organele fiscale competente cu privire la anularea opţiunii, prin formularul prezentat în anexa 2 la prezentele norme. Aplicarea scutirii de taxă este permisă numai după depunerea notificării cu privire la anularea opţiunii.

(8) În cazul în care opţiunea prevăzută la alin. (1) se exercită de către o persoană impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente imobilului sau părţii din imobil care face obiectul opţiunii, persoana impozabilă va efectua ajustarea o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare în situaţiile prevăzute la art. 149 alin. (4) lit. c) şi alin. (5) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal.

(9) În cazul anulării opţiunii prevăzută la alin. (1), persoana impozabilă va efectua ajustarea taxei deduse conform art. 149 alin. (4) lit. a) şi alin. (5) lit. a) din Codul fiscal.

38. (1) În sensul art. 141 alin. (3) din Codul fiscal şi fără să contravină prevederilor art. 161 din Codul fiscal, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea oricăreia dintre operaţiunile scutite de taxă prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, în ceea ce priveşte un bun imobil sau o parte a acestuia.

(2) În aplicarea alin. (1) un bun imobil reprezintă o construcţie care are înţelesul prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 2 din Codul fiscal şi orice teren.

(3) Opţiunea prevăzută la alin. (1) se va notifica organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice şi se va exercita de la data înscrisă în notificare. O copie de pe notificare va fi transmisă clientului. Depunerea cu întârziere a notificării nu va anula dreptul persoanei impozabile de a aplica regimul de taxare. În situaţia în care opţiunea se exercită numai pentru o parte din bunul imobil, această parte din bunul imobil care se intenţionează a fi utilizat pentru operaţiuni taxabile se va comunica în notificarea transmisă organului fiscal. Pentru bunurile imobile sau părţile din bunurile imobile pentru care au fost încheiate contracte de leasing înainte de data aderării şi care se derulează şi după data aderării, notificarea se va depune în termen de 90 de zile de la data aderării, în situaţia în care proprietarul bunului doreşte să continue regimul de taxare pentru operaţiunea de leasing cu bunuri imobile.

(4) Persoana impozabilă neînregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal va solicita înregistrarea, dacă optează pentru taxare, şi concomitent va depune şi notificarea prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice. Opţiunea de înregistrare în scopuri de taxă nu ţine loc de opţiune de taxare a operaţiunilor prevăzute la alin. (1).

(5) Persoana impozabilă care a optat pentru regimul de taxare în condiţiile alin. (1) poate aplica regimul de scutire de taxă prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal de la data înscrisă în notificarea prevăzută la alin. (7).

(6) Persoanele impozabile care au optat tacit înainte de data aderării pentru închirierea, concesionarea sau arendarea de bunuri imobile trebuie să depună notificarea prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice în termen de 90 de zile de la data aderării. Persoanele impozabile care au depus notificări pentru taxarea operaţiunilor de închiriere, concesionare sau arendare de bunuri imobile, înainte de data aderării, nu mai au obligaţia să aplice acest regim de taxare pe o perioadă de 5 ani de la data înscrisă în notificare, dacă depun notificarea pentru renunţarea la regimul de taxare prevăzută la alin. (7) şi nu este necesară modificarea notificării în sensul menţionării suprafeţei bunului imobil, în loc de procent din bunul imobil, conform menţiunilor din anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice.

(7) Persoana impozabilă va notifica organele fiscale competente cu privire la anularea opţiunii, prin formularul prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice. Aplicarea scutirii de taxă este permisă de la data înscrisă în notificare.

(8) În cazul în care opţiunea prevăzută la alin. (1) se exercită de către o persoană impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente imobilului sau părţii din imobil care face obiectul opţiunii, persoana impozabilă va efectua o ajustare în favoarea sa în situaţiile prevăzute la art. 149 din Codul fiscal, dacă bunul se află în cadrul perioadei de ajustare.

(9) Orice persoană impozabilă care aplică regimul de scutire prevăzut de art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal şi care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente bunului imobil sau părţii din bunul imobil va efectua ajustarea taxei deduse conform art. 149 din Codul fiscal, dacă bunul se află în cadrul perioadei de ajustare.

(10) Prin excepţie de la prevederile alin. (8) şi (9), pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal cu bunuri imobile sau părţi ale acestora, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate, înainte de data aderării se aplică prevederile tranzitorii de la art. 161 din Codul fiscal referitoare la ajustarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

39. (1) În sensul art. 141 alin. (3) din Codul fiscal, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea livrării bunurilor imobile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, în condiţiile prevăzute la alin. (2) - (6). Pentru bunurile imobile sau părţi ale acestora, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării se aplică prevederile tranzitorii de la art. 161 din Codul fiscal. În sensul prezentelor norme sunt luate în considerare operaţiunile de transformare sau modernizare care conduc la majorarea valorii bunului imobil.

(2) Cu excepţia situaţiilor în care se aplică prevederile art. 141 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal, şi prin exceptare de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă care şi-a exercitat opţiunea de taxare conform pct. 38 alin. (1), pentru o construcţie, o parte a unei construcţii, sau a unui teren, altul decât terenul construibil, nu poate aplica regimul de scutire prevăzut la art. 141 lit. f) din Codul fiscal, până la sfârşitul anului calendaristic următor celui în care s-a anulat opţiunea prevăzută la pct. 38 alin. (1), sau în care această opţiune şi-a încetat aplicabilitatea din cauza livrării.

(3) În aplicarea alin. (1):

a) un bun imobil are înţelesul prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal;

b) un bun imobil, sau o parte a acestuia, este considerat ca fiind construit la sau după data aderării, dacă acel bun imobil, sau o parte a acestuia, este prima dată utilizat la data aderării sau după aderare;

c) un bun imobil, sau o parte a acestuia, este considerat ca fiind cumpărat la sau după data aderării dacă data la care se îndeplinesc toate formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător are loc la data aderării sau după aderare;

d) un bun imobil sau o parte a acestuia, este considerat ca fiind transformat sau modernizat la sau după data aderării dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

- bunul imobil, sau partea acestuia, astfel transformat sau modernizat, este la prima utilizare la data aderării sau după aderare;

- valoarea transformării sau modernizării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil, sau părţii acestuia, astfel transformat sau modernizat, exclusiv valoarea terenului.

(4) Opţiunea prevăzută la alin. (1) se notifică organelor fiscale locale pe formularul prezentat în anexa 3 la prezentele norme metodologice şi se exercită pentru bunurile imobile, menţionate în notificare. Opţiunea se poate exercita şi numai pentru o parte a acestor bunuri.

(5) În cazul în care opţiunea prevăzută la alin. (1) se referă numai la o parte a bunurilor imobile această parte care va fi vândută în regim de taxare, identificată cu exactitate, va fi înscrisă în notificarea prevăzută la alin. (4).

(6) În cazul în care opţiunea prevăzută la alin. (1) se exercită de către o persoană impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente bunului ce face obiectul opţiunii, această persoană impozabilă va efectua ajustarea prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. c) şi alin. (5) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal. Această ajustare va include taxa aferentă unui bun imobil sau a unei părţi a acestuia, pentru care dreptul de deducere se născuse parţial înainte de data aderării.

39. (1) În sensul art. 141 alin. (3) din Codul fiscal, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea livrării bunurilor imobile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, în condiţiile prevăzute la alin. (2) - (6).

(2) Cu excepţia situaţiilor în care se aplică prevederile art. 141 alin. (2) lit. g) din Codul fiscal şi prin exceptare de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă care şi-a exercitat opţiunea de taxare conform pct. 38 alin. (1), pentru o construcţie, o parte a unei construcţii sau a unui teren, altul decât terenul construibil, nu poate aplica regimul de scutire prevăzut la art. 141 lit. f) din Codul fiscal, până la sfârşitul anului calendaristic următor celui în care s-a anulat opţiunea prevăzută la pct. 38 alin. (1) sau în care această opţiune şi-a încetat aplicabilitatea din cauza livrării. În această situaţie, întrucât aplicarea regimului de taxare nu este opţională nu se va depune notificarea prevăzută în anexa nr. 3 la prezentele norme.

(3) Opţiunea de taxare prevăzută la alin. (1) nu se va aplica la transferul titlului de proprietate asupra bunurilor imobile de către persoanele care au aplicat regimul de scutire prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal pentru leasingul cu bunuri imobile.

(4) Opţiunea prevăzută la alin. (1) se notifică organelor fiscale locale pe formularul prezentat în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice şi se exercită pentru bunurile imobile menţionate în notificare. Opţiunea se poate exercita şi numai pentru o parte a acestor bunuri. Depunerea cu întârziere a notificării nu va conduce la anularea opţiunii de taxare depuse de vânzător. Notificarea trebuie transmisă în copie şi cumpărătorului.

(5) În cazul în care opţiunea prevăzută la alin. (1) se referă numai la o parte a bunurilor imobile, această parte care va fi vândută în regim de taxare, identificată cu exactitate, va fi înscrisă în notificarea prevăzută la alin. (3).

(6) În cazul în care opţiunea prevăzută la alin. (1) se exercită de către o persoană impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente bunului ce face obiectul opţiunii, această persoană impozabilă va efectua o ajustare în favoarea sa în conformitate cu prevederile art. 149 din Codul fiscal, dacă bunul se află în cadrul perioadei de ajustare.

(7) Orice persoană impozabilă care aplică regimul de scutire prevăzut de art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal şi care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente bunului imobil va efectua ajustarea taxei deduse conform art. 149 din Codul fiscal, dacă bunul se află în cadrul perioadei de ajustare.

(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (5) şi (6), pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal cu bunuri imobile, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, se aplică prevederile tranzitorii de la art. 161 din Codul fiscal referitoare la ajustarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

40. Cu excepţia celor prevăzute la art. 141 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele impozabile nu pot aplica taxarea pentru operaţiunile scutite prevăzute de art. 141 din Codul fiscal. Instituţiile publice sunt tratate ca persoane impozabile pentru activităţile scutite conform art. 141 din Codul fiscal. Scutirile se aplică livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii realizate de orice persoană impozabilă. Dacă o persoană impozabilă a facturat în mod eronat cu taxă livrări de bunuri şi sau prestări de servicii scutite conform art. 141 din Codul fiscal, este obligată să storneze facturile emise. Beneficiarii unor astfel de operaţiuni nu au dreptul de deducere sau de rambursare a taxei aplicate în mod eronat pentru o astfel de operaţiune scutită. Aceştia trebuie să solicite furnizorului/prestatorului stornarea facturii cu taxă şi emiterea unei noi facturi fără taxă.

(1) Sunt scutite de taxă:

a) importul şi achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare în România este în orice situaţie scutită de taxă în interiorul ţării;

b) achiziţia intracomunitară de bunuri al căror import în România este în orice situaţie scutit de taxă, conform prezentului articol;

c) achiziţia intracomunitară de bunuri pentru care, în conformitate cu art. 145 alin. (2) lit. b) - d), persoana care cumpără bunurile în orice situaţie ar avea dreptul la rambursarea integrală a taxei care s-ar datora, dacă respectiva achiziţie nu ar fi scutită;

d) importul definitiv de bunuri care îndeplinesc condiţiile pentru scutire prevăzute de: Directiva 83/181/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 ce determină domeniul art. 14 (1) (d) al Directivei 77/388/CEE privind scutirea de plată a taxei pe valoarea adăugată la importul final al anumitor mărfuri, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 105 din 23 aprilie 1983, cu modificările şi completările ulterioare, Directiva 69/169/CEE a Consiliului din 28 mai 1969 privind armonizarea prevederilor stabilite prin legi, regulamente sau acţiuni administrative referitoare la exceptarea de la impozitul pe cifra de afaceri şi accizele la import pentru călătoriile internaţionale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 133 din 4 iunie 1969, cu modificările şi completările ulterioare, şi Directiva 79/2006/CE a Consiliului din 5 octombrie 2006 privind exceptarea de la taxele de import a micului trafic de bunuri cu caracter necomercial din ţările terţe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 286 din 17 octombrie 2006;

e) importul, în regim diplomatic sau consular, al bunurilor scutite de taxe vamale;

f) importul de bunuri efectuat în România de organismele internaţionale recunoscute ca atare de autorităţile publice din România, precum şi de către membrii acestora, în limitele şi în conformitate cu condiţiile stabilite în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii sau prin acorduri de sediu;

41. Scutirea prevăzută la art. 142 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea limitelor şi condiţiilor precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii.

g) importul de bunuri efectuat în România de către forţele armate ale statelor străine membre NATO, pentru uzul acestora sau al personalului civil însoţitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, în cazul în care aceste forţe iau parte la efortul comun de apărare. Acesta include importul realizat de forţele Marii Britanii şi ale Irlandei de Nord stabilite în insula Cipru, conform Tratatului de înfiinţare a Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru uzul forţelor armate sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate ori pentru aprovizionarea cantinelor lor;

h) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Comunităţii, dacă bunurile se află în aceeaşi stare în care se aflau la momentul exportului şi dacă importul respectiv beneficiază de scutire de taxe vamale;

42. În sensul art. 142 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, bunurile reimportate trebuie:

• a) să fi rămas în proprietatea persoanei care era proprietarul acestora în momentul exportului;
• b) să fi fost supuse regimului normal de taxă pe piaţa internă a unui Stat Membru şi să nu fi făcut obiectul unei rambursări în virtutea exportului.

i) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Comunităţii, pentru a fi supuse unor reparaţii, transformări, adaptări, asamblări sau altor lucrări asupra bunurilor mobile corporale, cu condiţia ca această scutire să fie limitată la valoarea bunurilor în momentul exportului acestora în afara Comunităţii;

43. (1) În sensul art. 142 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal scutirea parţială de la plata taxei, respectiv pentru valoarea bunurilor în momentul exportului, se acordă pentru:

• a) reimportul bunurilor care au fost reparate în afara Comunităţii;
• b) reimportul bunurilor care au fost prelucrate în afara Comunităţii, inclusiv asamblate sau montate;
• c) reimportul de părţi de bunuri sau piese de schimb care au fost exportate în afara Comunităţii pentru a fi încorporate în aceste bunuri;
• d) reimportul bunurilor rezultate din transformarea bunurilor exportate în afara Comunităţii în vederea acestei transformări.

(2) Scutirea parţială menţionată la alin. (1) se acordă în următoarele condiţii:

• a) bunurile trebuie să fi fost exportate din România în afara Comunităţii, după plasarea acestora în regim de perfecţionare pasivă;
• b) bunurile trebuie să fi fost supuse regimului normal de taxă în România;
• c) exportul şi reimportul bunurilor trebuie efectuat de aceeaşi persoană.

(3) Baza de impozitare a reimportului menţionat la alin. (1) este constituită din valoarea bunurilor livrate şi a serviciilor prestate în afara Comunităţii, la care se adaugă elementele care nu sunt deja cuprinse în această valoare, conform art. 139 alin. (2) din Codul fiscal.

(4) Scutirea totală se acordă pentru reimportul de bunuri care deja au fost supuse în afara Comunităţii uneia sau mai multor operaţiuni, în condiţiile în care aceleaşi operaţiuni efectuate în România nu ar fi fost taxate.

j) importul, efectuat în porturi de către întreprinderi de pescuit maritim, de produse piscicole pescuite, neprelucrate sau după ce au fost conservate în vederea comercializării, dar înainte de livrare;

k) importul de gaze naturale prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale şi importul de energie electrică;

l) importul în România de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu terţ sau o ţară terţă, atunci când livrarea acestor bunuri de către importator constituie o livrare scutită conform art. 143 alin. (2);

44. Scutirea menţionată la art. 142 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal, se acordă dacă importatorul poate dovedi că importul este direct destinat unei livrări intracomunitare a acestor bunuri, care este scutită de taxă. În acest sens, declaraţia vamală de import va menţiona codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit de alt stat membru persoanei căreia îi sunt livrate bunurile de către importator în cazurile menţionate la art. 143 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul fiscal.

44. Scutirea menţionată la art. 142 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal se acordă dacă importatorul poate dovedi că importul este direct destinat unei livrări intracomunitare a acestor bunuri, care este scutită de taxă. În acest sens, pe declaraţia vamală de import se va menţiona codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit de alt stat membru persoanei căreia îi sunt livrate bunurile de către importator în cazurile menţionate la art. 143 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul fiscal. Totuşi, începând cu data de 15 aprilie 2007 inclusiv, pentru importul de bunuri scutit de taxă în condiţiile prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal, taxa pe valoarea adăugată se garantează la organele vamale, în conformitate cu prevederile art. 157 alin. (7) din Codul fiscal, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor.

m) importul de aur efectuat de Banca Naţională a României.

(2) Prin norme se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.

(1) Sunt scutite de taxă următoarele:

• a) livrarea de bunuri care urmează:

  1. să fie plasate în regim vamal de admitere temporară, cu exonerare totală de la plata drepturilor de import;
  2. să fie prezentate autorităţilor vamale în vederea vămuirii şi, după caz, plasate în depozit necesar cu caracter temporar;
  3. să fie introduse într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber;
  4. să fie plasate în regim de antrepozit vamal;
  5. să fie plasate în regim de perfecţionare activă, cu suspendare de la plata drepturilor de import;
  6. să fie plasate în regim de tranzit vamal extern;
  7. să fie admise în apele teritoriale:

  - pentru a fi încorporate pe platforme de forare sau de producţie, în scopul construirii, reparării, întreţinerii, modificării sau reutilării acestor platforme ori pentru conectarea acestor platforme de forare sau de producţie la continent;
  - pentru alimentarea cu carburanţi şi aprovizionarea platformelor de forare sau de producţie;

  8. să fie plasate în regim de antrepozit de TVA, definit după cum urmează:

  - pentru produse accizabile, orice locaţie situată în România, care este definită ca antrepozit fiscal, în sensul art. 4 lit. (b) din Directiva 92/12/CEE, cu modificările şi completările ulterioare;
  - pentru bunuri, altele decât produsele accizabile, o locaţie situată în România şi definită prin norme;

  Norme Metodologice

  44^1. (1) Scutirile de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 144 din Codul fiscal nu se aplică în cazul regimurilor vamale suspensive care nu se regăsesc la alin. (1) lit. a) al acestui articol, cum sunt cele de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import, transformare sub control vamal, perfecţionare activă fără suspendarea plăţii drepturilor de import.

  (2) Pentru bunurile plasate în regimurile vamale suspensive prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1 - 7 din Codul fiscal nu se garantează taxa pe valoarea adăugată.

• b) livrarea de bunuri efectuată în locaţiile prevăzute la lit. a), precum şi livrarea de bunuri care se află în unul dintre regimurile sau situaţiile precizate la lit. a);
• c) prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. c) şi la art. 144^1, aferente livrărilor prevăzute la lit. a) sau efectuate în locaţiile prevăzute la lit. a), pentru bunurile aflate în regimurile sau situaţiile prevăzute la lit. a);
• d) livrările de bunuri care încă se află în regim vamal de tranzit intern, precum şi prestările de servicii aferente acestor livrări, altele decât cele prevăzute la art. 144^1.
• e) importul de bunuri care urmează să fie plasate în regim de antrepozit de TVA.

(2) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie respectate pentru aplicarea scutirii de taxă.

(1) Dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei.

(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

• a) operaţiuni taxabile;
• b) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România;
• c) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 143, 144 şi 144^1;
• d) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1 - 5 şi lit. b), în cazul în care cumpărătorul ori clientul este stabilit în afara Comunităţii sau în cazul în care aceste operaţiuni sunt în legătură directă cu bunuri care vor fi exportate într-un stat din afara Comunităţii, precum şi în cazul operaţiunilor efectuate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când aceştia intervin în derularea unor astfel de operaţiuni;
• e) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) şi la art. 129 alin. (7), dacă taxa s-ar fi aplicat transferului respectiv.

(3) Dacă nu contravine prevederilor alin. (2), persoana impozabilă are dreptul de deducere a taxei şi pentru cazurile prevăzute la art. 128 alin. (8) şi la art. 129 alin. (5).

(4) În condiţiile stabilite prin norme se acordă dreptul de deducere a taxei pentru achiziţiile efectuate de o persoană impozabilă înainte de înregistrarea acesteia în scopuri de TVA, conform art. 153.

(5) Nu sunt deductibile:

• a) taxa aferentă sumelor achitate în numele şi în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia, precum şi taxa aferentă sumelor încasate în numele şi în contul altei persoane, care nu sunt incluse în baza de impozitare a livrărilor/prestărilor efectuate conform art. 137 alin. (3) lit. e);
• b) taxa datorată sau achitată pentru achiziţiile de băuturi alcoolice şi produse din tutun, cu excepţia cazurilor în care aceste bunuri sunt destinate revânzării sau pentru a fi utilizate pentru prestări de servicii.

45. (1) În sensul art. 145 alin. (4) din Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa din momentul în care această persoană intenţionează să desfăşoare o activitate economică, cu condiţia să nu se depăşească perioada prevăzută la art. 147^1 alin. (2) din Codul fiscal. Intenţia persoanei trebuie evaluată în baza elementelor obiective cum ar fi faptul că aceasta începe să angajeze costuri şi/sau să facă investiţii pregătitoare necesare iniţierii acestei activităţi economice.

(2) În cazul operaţiunilor care înainte de data aderării nu au dat drept de deducere, iar după data aderării dau drept de deducere, persoanele impozabile pot să-şi exercite dreptul de deducere pentru taxa nededusă înainte de data aderării aferentă serviciilor neutilizate şi bunurilor de natura stocurilor achiziţionate în scopul utilizării pentru aceste operaţiuni şi care sunt în stoc la data aderării. Ajustarea se face o singură dată şi se înscrie în primul decont de taxă care se va depune după data aderării, ca taxă deductibilă. Taxa nededusă înainte de aderare aferentă bunurilor de capital se ajustează în condiţiile prevăzute la art. 149 din Codul fiscal, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani. Prevederile acestui alineat se aplică şi în cazul micilor întreprinderi care au achiziţionat bunuri înainte de data aderării şi care se înregistrează în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal la sau după data aderării.

(3) În cazul operaţiunilor care înainte de data aderării au dat drept de deducere, iar după data aderării nu dau drept de deducere, persoanele impozabile trebuie să-şi ajusteze taxa dedusă înainte de data aderării aferentă serviciilor neutilizate şi bunurilor de natura stocurilor achiziţionate în scopul utilizării pentru aceste operaţiuni şi care sunt în stoc la data aderării. Ajustarea se face o singură dată şi se înscrie în primul decont de taxă care se va depune după data aderării, ca taxă datorată. Taxa dedusă înainte de data aderării aferentă bunurilor de capital se ajustează în condiţiile prevăzute la art. 149 din Codul fiscal, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.

(4) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) şi (2) trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:

• a) bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere;
• b) persoana impozabilă trebuie să deţină o factură fiscală sau un alt document legal aprobat prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziţionate.
• c) să nu depăşească perioada prevăzută la art. 147^1 alin. (2) din Codul fiscal.

45. (1) În sensul art. 145 alin. (4) din Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa din momentul în care această persoană intenţionează să desfăşoare o activitate economică, cu condiţia să nu se depăşească perioada prevăzută la art. 147^1 alin. (2) din Codul fiscal. Intenţia persoanei trebuie evaluată în baza elementelor obiective, cum ar fi faptul că aceasta începe să angajeze costuri şi/sau să facă investiţii pregătitoare necesare iniţierii acestei activităţi economice. Deducerea se exercită prin înscrierea taxei deductibile în decontul de taxă prevăzut la art. 156^2 din Codul fiscal, depus după înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal.

(2) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:

• a) bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere;
• b) persoana impozabilă trebuie să deţină o factură sau un alt document legal aprobat prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziţionate.
• c) să nu depăşească perioada prevăzută la art. 147^1 alin. (2) din Codul fiscal.

(1) În condiţiile stabilite prin norme:

• a) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilită în alt stat membru, poate solicita rambursarea taxei achitate;

49. (1) În condiţiile prezentate şi în conformitate cu procedurile de la alin. (4) - (14), persoana impozabilă prevăzută la alin. (3) poate solicita rambursarea taxei facturată de alte persoane impozabile şi achitată de aceasta pentru bunuri mobile ce i-au fost livrate sau serviciile care i-au fost prestate în beneficiul sau în România, precum şi a taxei achitate pentru importul bunurilor în România pe o perioadă de minimum trei luni sau maxim un an calendaristic sau pe o perioadă mai mică de trei luni rămasă din anul calendaristic. Prezentele norme transpun Directiva a 8-a - 79/1072/EEC din data de 6 decembrie 1979.

(2) Prin exceptare de la prevederile alin. (1) nu se acordă rambursarea taxei datorate sau achitate de persoana impozabilă prevăzută la alin. (3) pentru:

• a) achiziţiile de bunuri a căror livrare este scutită sau care poate fi scutită conform art. 143 alin. (2) din Codul fiscal;
• b) achiziţii de bunuri, altele decât cele prevăzute la lit. a), sau prestări de servicii a căror livrare/prestare este sau poate fi scutită de taxă conform art. 141 - 144^1 din Codul fiscal;
• c) achiziţii de bunuri/servicii pentru a căror livrare/prestare nu se acordă deducerea taxei în România în condiţiile art. 145 alin. (2) sau (5) din Codul fiscal.

(3) Persoana impozabilă prevăzută la art. 147^2 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal este o persoană impozabilă care în perioada prevăzută la alin. (1) nu este înregistrată şi nici nu este obligată să se înregistreze în scopuri de taxă în România conform art. 153 din Codul fiscal, nu este stabilită, şi nici nu are un sediu fix în România de la care sunt efectuate activităţi economice, şi care, în acea perioadă, nu a efectuat livrări de bunuri şi prestări de servicii în România, cu excepţia următoarelor:

• a) servicii de transport şi servicii accesorii transportului, scutite conform art. 143 alin. (1) lit. c) sau art. 144 alin. (1) din Codul fiscal, precum şi art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, în măsura în care valoarea acestora din urmă este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139 din Codul fiscal;
• b) livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii, în cazul în care taxa aferentă este achitată de persoanele în beneficiul cărora bunurile sunt livrate şi/sau serviciile sunt prestate, conform art. 150 alin. (1) lit. b) - d), f) şi g) din Codul fiscal.

(4) Rambursarea taxei prevăzute la alin. (1) se acordă persoanei impozabile prevăzute la alin. (3) în măsura în care bunurile şi serviciile achiziţionate sau importate în România, pentru care s-a achitat taxa, sunt utilizate de către persoana impozabilă pentru:

• a) operaţiuni aferente activităţii sale economice pentru care persoana impozabilă ar fi fost îndreptăţită să deducă taxa dacă aceste operaţiuni ar fi fost efectuate în România sau operaţiuni scutite conform art. 143 alin. (1) şi 144 alin. (1) lit. a) - c) din Codul fiscal;
• b) operaţiuni prevăzute la alin. (3) lit. b).

(5) Pentru a îndeplini condiţiile pentru rambursare, orice persoană impozabilă prevăzută la alin. (3) trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:

• a) să depună la organele fiscale competente din România o cerere pe formularul al cărui model este stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, anexând toate facturile şi/sau documentele de import în original, care să evidenţieze taxa a cărei rambursare se solicită;
• b) să facă dovada că este o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA într-un stat membru, sub forma unui certificat emis de autoritatea competentă din statul membru în care aceasta este stabilită. Totuşi, atunci când autoritatea fiscală competentă română posedă deja o astfel de dovadă, nu este obligatoriu ca persoana impozabilă să aducă noi dovezi pe o perioadă de un an de la data emiterii primului certificat de către autoritatea competentă a statului în care este stabilită;
• c) să confirme prin declaraţie scrisă că în perioada la care se referă cererea sa de rambursare nu a efectuat livrări de bunuri sau prestări de servicii ce au avut loc sau au fost considerate ca având loc în România, cu excepţia, după caz, a serviciilor prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b);
• d) să se angajeze să înapoieze orice sumă ce i-ar putea fi rambursată din greşeală.

(6) Organele fiscale competente nu îi pot impune persoanei impozabile ce solicită rambursarea conform art. 147^2 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, nici o altă obligaţie în plus faţă de cele prevăzute la alin. (5). Prin excepţie, organele fiscale competente pot solicita persoanei impozabile să prezinte informaţii suplimentare necesare pentru a stabili dacă o cerere de rambursare este justificată.

(7) Cererea de rambursare prevăzută la alin. (5) lit. a) va fi aferentă facturilor pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii sau documentelor pentru importuri efectuate în perioada prevăzută la alin. (1), dar poate fi aferentă şi facturilor sau documentelor de import necuprinse încă în cererile anterioare, în măsura în care aceste facturi sau documente de import sunt aferente operaţiunilor realizate în anul calendaristic la care se referă cererea.

(8) Cererea de rambursare prevăzută la alin. (5) lit. a) trebuie depusă la organele fiscale competente în termen de şase luni de la încheierea anului calendaristic în care taxa devine exigibilă.

(8) Cererea de rambursare prevăzută la alin. (5) lit. a) trebuie depusă la organele fiscale competente în termen de maximum 6 luni de la încheierea anului calendaristic în care taxa devine exigibilă.

(9) Dacă o cerere se referă la o perioadă:

• a) mai scurtă decât un an calendaristic dar nu mai mică de trei luni, suma pentru care se efectuează cererea nu poate fi mai mică de 200 lei;
• b) de un an calendaristic sau perioada rămasă dintr-un an calendaristic, suma pentru care se efectuează cererea nu poate fi mai mică de 25 lei.

(10) Decizia privind cererea de rambursare va fi emisă în termen de şase luni de la data la care cererea, însoţită de documentele necesare pentru analizarea cererii, se depune la organele fiscale competente. În cazul în care rambursarea este respinsă parţial sau în totalitate, organele fiscale competente vor prezenta motivele respingerii cererii. Decizia poate fi contestată potrivit prevederilor legale în vigoare din România.

(11) La cererea solicitantului, rambursările se efectuează în lei într-un cont indicat de persoana impozabilă fie în România, fie în statul membru în care aceasta este stabilită. Orice comisioane bancare se vor suporta de solicitant.

(12) Organele fiscale competente vor marca documentaţia anexată la o cerere de rambursare pentru a împiedica utilizarea acestora pentru o altă cerere. Organele fiscale competente vor returna această documentaţie solicitantului în termen de o lună de la data deciziei prevăzute la alin. (10).

(13) În cazul în care o rambursare este obţinută în mod fraudulos sau printr-o eroare oarecare, organele fiscale competente vor solicita persoanei impozabile care a beneficiat de rambursare restituirea sumelor rambursate în mod eronat şi accesoriilor aferente. În caz de nerestituire a sumelor, organele fiscale competente vor proceda la recuperarea acestora potrivit prevederilor referitoare la asistenţa reciprocă privind rambursările de TVA.

(14) La cererea unei persoana impozabile stabilite în România, cu excepţia întreprinderilor mici cu regimul special prevăzut la art. 152 din Codul fiscal, care doreşte să solicite rambursarea taxei în alt Stat Membru, autoritatea fiscală competentă va emite un certificat conform alin. (5) lit. b) din care să rezulte că persoana respectivă este persoana impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 în România.

• b) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA şi nu este stabilită în Comunitate poate solicita rambursarea taxei achitate dacă, în conformitate cu legile ţării unde este stabilită, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi drept de rambursare în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată sau alte impozite/taxe similare aplicate în ţara respectivă;

50. (1) În condiţiile şi în conformitate cu procedurile prevăzute la alin. (4) - (17), persoana impozabilă prevăzută la alin. (3) poate solicita rambursarea taxei ce i-a fost facturată de alte persoane impozabile şi achitată de persoana respectivă pentru achiziţiile în România de bunuri mobile sau servicii, precum şi taxa achitată de aceasta pentru importul de bunuri în România, pe o perioadă de cel puţin trei luni ce nu va depăşi un an calendaristic, sau pe o perioadă mai mică de trei luni rămasă dintr-un an calendaristic. Prezentele norme transpun Directiva 86/560/EEC din 17 noiembrie 1986.

(2) Prin exceptare de la prevederile alin. (1), nu se va acorda rambursarea pentru taxa datorată sau achitată de persoana impozabilă prevăzută la alin. (3) pentru:

• a) achiziţiile de bunuri a căror livrare este scutită sau care poate fi scutită conform art. 143 alin. (2) din Codul fiscal;
• b) achiziţii de bunuri, altele decât cele a căror livrare este sau poate fi scutită de taxă conform art. 143 alin. (2) din Codul fiscal;
• c) achiziţii de bunuri, altele decât cele prevăzute la lit a), sau prestări de servicii a căror livrare/prestare, este sau poate fi scutită de taxă conform art. 141 - 144^1 din Codul fiscal;
• d) achiziţii de bunuri/servicii pentru a căror livrare/prestare nu se acordă în România nici o deducere a taxei în condiţiile art. 145 alin. (2) sau (6) din Codul fiscal.

(3) Persoana impozabilă prevăzută la art. 147^2 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, este o persoană impozabilă care în perioada prevăzută la alin. (1) nu este înregistrată şi nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România şi nu este stabilită şi nici nu are un sediu fix în Comunitate, şi care, în acea perioadă, nu a efectuat livrări de bunuri şi prestări de servicii în România, cu excepţia următoarelor:

• a) servicii de transport şi accesorii transportului, scutite conform art. 143 alin. (1) lit. c) sau art. 144 alin. (1) lit. a) - c) din Codul fiscal, precum şi art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, în măsura în care valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate în conformitate cu art. 139 din Codul fiscal;
• b) livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa aferentă este exclusiv achitată de persoanele în beneficiul cărora se efectuează, conform art. 150 alin. (1) lit. b) - d), f) şi g) din Codul fiscal.

(4) Rambursarea prevăzută la alin. (1) se acordă pentru:

• a) operaţiunile legate de activitatea economică a persoanei impozabile care ar da drept de deducere dacă ar fi realizate în România, care:
  • 1. sunt prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal; sau
  • 2. sunt scutite conform art. 143 alin. (1) şi 144 alin. (1) lit. a) - c) din Codul fiscal;
• b) operaţiunile prevăzute la alin. (3) lit. b).

(5) Pentru a îndeplini condiţiile pentru rambursare, orice persoană impozabilă prevăzută la alin. (3) trebuie să desemneze un reprezentant în România în scopul rambursării.

(6) Reprezentantul prevăzut la alin. (5) acţionează în numele şi în contul persoanei impozabile pe care o reprezintă şi va fi ţinut răspunzător individual şi în solidar alături de persoana impozabilă prevăzută la alin. (3) pentru obligaţiile şi drepturile persoanei impozabile cu privire la cererea de rambursare.

(7) Reprezentantul trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii, în numele şi în contul persoanei menţionate la alin. (3):

• a) să depună la organele fiscale competente o cerere pe modelul stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, anexând toate facturile şi/sau documentele de import în original, care să evidenţieze taxa a cărei rambursare se solicită;
• b) să prezinte documente din care să rezulte că persoana menţionată la alin. (3) este angajată într-o activitate economică ce ar face-o să fie considerată persoană impozabilă în condiţiile art. 127 din Codul fiscal, dacă ar fi stabilită în România. Prin excepţie, în cazul în care organele fiscale competente deţin deja o astfel de dovadă, nu este obligatoriu ca persoana impozabilă să aducă noi dovezi pe o perioadă de un an de la data prezentării respectivelor dovezi;
• c) să prezinte o declaraţie scrisă a persoanei menţionate la alin. (3) ca în perioada la care se referă cererea de rambursare persoana respectivă nu a efectuat livrări de bunuri sau prestări de servicii ce au avut loc sau au fost considerate ca având loc în România, cu excepţia, după caz, a serviciilor prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b).

(8) Pentru a se asigura că o cerere de rambursare este justificată şi pentru a preveni fraudele, organele fiscale competente îi vor impune împuternicitului ce solicită o rambursare conform art. 147^2 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, orice alte obligaţii în plus faţă de cele prevăzute la alin. (7).

(9) Cererea de rambursare prevăzută la alin. (7) lit. a) va fi aferentă facturilor pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii sau documentelor pentru importuri efectuate în perioada prevăzută la alin. (1), dar poate fi aferentă şi facturilor sau documentelor de import necuprinse încă în cererile anterioare, în măsura în care aceste facturi sau documente de import sunt aferente operaţiunilor încheiate în anul calendaristic la care se referă cererea.

(10) Cererea de rambursare prevăzută la alin. (7) lit. a) trebuie depusă la autoritatea fiscală competentă în termen de şase luni de la sfârşitul anului calendaristic în care taxa devine exigibilă.

(10) Cererea de rambursare prevăzută la alin. (7) lit. a) trebuie depusă la autoritatea fiscală competentă în termen de maximum 6 luni de la sfârşitul anului calendaristic în care taxa devine exigibilă.

(11) Dacă o cerere se referă la o perioadă:

• a) mai scurtă decât un an calendaristic dar nu mai mică de trei luni, suma pentru care se efectuează cererea nu poate fi mai mică de 200 lei;
• b) de un an calendaristic sau perioada rămasă dintr-un an calendaristic, suma pentru care se efectuează cererea nu poate fi mai mică de 25 lei.

(12) Decizia privind cererea de rambursare va fi emisă în termen de şase luni de la data la care cererea, însoţită de documentele necesare pentru analizarea cererii, se primeşte de organele fiscale competente. În cazul în care rambursarea este respinsă parţial sau în totalitate, organele fiscale competente vor prezenta motivele respingerii cererii. Decizia poate fi contestată potrivit prevederilor legale în vigoare din România.

(13) Rambursările se efectuează în lei într-un cont deschis în România şi indicat de reprezentant. Orice comisioane bancare se vor suporta de către solicitant.

(14) Organele fiscale competente vor marca documentaţia anexată la o cerere de rambursare pentru a împiedica utilizarea acestora pentru o altă cerere. Organele fiscale competente vor returna această documentaţie reprezentantului în termen de o lună de la data deciziei prevăzute la alin. (12).

(15) Atunci când s-a obţinut o rambursare în mod fraudulos sau printr-o eroare oarecare, organele fiscale competente vor proceda direct la recuperarea sumelor plătite în mod eronat şi a oricăror accesorii aferente de la împuternicit.

(16) În cazul cererilor frauduloase, organele fiscale competente vor respinge persoanei impozabile respective orice altă rambursare pe o perioadă de maximum zece ani de la data depunerii cererii frauduloase.

(17) La cererea unei persoane impozabile stabilite în România, cu excepţia întreprinderilor mici care aplică regimul special prevăzut la art. 152 din Codul fiscal, care doreşte să solicite rambursarea taxei într-un stat terţ, organele fiscale competente vor emite un certificat din care să rezulte că persoana respectivă este persoana impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal.

(18) Persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA şi nu este stabilită în Comunitate poate solicita rambursarea taxei achitate dacă, în conformitate cu legile ţării unde este stabilită, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi drept de rambursare în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată sau alte impozite/taxe similare aplicate în ţara respectivă, fapt dovedit prin existenţa unor acorduri/declaraţii de reciprocitate semnate de reprezentanţii autorităţilor competente din România şi din ţara solicitantului. În vederea semnării unor astfel de acorduri/declaraţii, autorităţile competente ale ţărilor interesate trebuie să se adreseze Ministerului Economiei şi Finanţelor. Ţările cu care România a semnat acorduri/declaraţii de reciprocitate în ceea ce priveşte rambursarea taxei pe valoarea adăugată vor fi publicate pe pagina de internet a Ministerului Economiei şi Finanţelor.

• c) persoana neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, dar care efectuează în România o livrare intracomunitară scutită de mijloace de transport noi poate solicita rambursarea taxei achitate pentru achiziţia efectuată de aceasta în România a respectivului mijloc de transport nou. Rambursarea nu poate să depăşească taxa care s-ar aplica dacă livrarea de către această persoană a mijloacelor de transport noi respective ar fi livrare taxabilă;

51. (1) Pentru a avea dreptul la rambursare, persoana prevăzută la art. 147^2 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal va îndeplini următoarele obligaţii:

• a) va depune la organele fiscale competente o cerere pe modelul stabilit de Ministerul Finanţelor Publice;
• b) va anexa factura şi - după caz - documentele de import în original, sau orice alt document care să evidenţieze taxa achitată de această persoană pentru achiziţia a cărei rambursare se solicită;
• c) va prezenta dovezi asupra faptului că mijlocul de transport:
  • 1. a făcut obiectul unei livrări intracomunitare scutite de taxă în condiţiile art. 143 alin. (2) din Codul fiscal;
  • 2. era un mijloc de transport nou în condiţiile art. 125^1 alin. (3) din Codul fiscal, la momentul livrării care rezultă din documentele prevăzute la lit. b).

(2) Rambursarea se efectuează în termenul prevăzut de normele procedurale în vigoare, care începe să curgă de la data depunerii cererii şi a tuturor documentelor menţionate la alin. (1) lit. b) la organele fiscale competente. Rambursarea se va efectua în lei într-un cont din România indicat de persoana prevăzută la alin. (1) şi orice comisioane bancare vor cădea în sarcina solicitantului.

(3) Organele fiscale competente vor marca factura, documentul de import sau orice alt document anexat la o cerere de rambursare pentru a împiedica utilizarea acestora pentru o altă cerere şi vor returna aceste documente solicitantului.

(4) În cazul în care rambursarea este respinsă parţial sau în totalitate, organele fiscale competente vor prezenta motivele respingerii cererii. Decizia poate fi contestată potrivit prevederilor legale în vigoare din România.

• d) persoana impozabilă stabilită în România, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, poate solicita rambursarea taxei achitate aferente operaţiunilor prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. d) sau în alte situaţii prevăzute prin norme.

52. (1) Pentru a avea dreptul la rambursare, persoana impozabilă stabilită în România, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, prevăzută la art. 147^2 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, va îndeplini următoarele obligaţii:

• a) va depune la organele fiscale competente o cerere pe modelul stabilit de Ministerul Finanţelor Publice;
• b) va anexa toate facturile şi - după caz - documentele de import în original, sau orice alt document care să evidenţieze taxa datorată sau achitată de această persoană pentru achiziţiile efectuate pentru care se solicită rambursarea;
• c) va prezenta documente din care să rezulte că taxa prevăzută la lit. b) este aferentă operaţiunilor ce dau drept de deducere a taxei în condiţiile art. 145 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal.

(2) Rambursarea se efectuează în termenul prevăzut de normele procedurale în vigoare, care începe să curgă de la data depunerii cererii şi a tuturor documentelor menţionate la alin. (1) lit. b) la organele fiscale competente. Rambursarea se va efectua în lei într-un cont din România indicat de persoana prevăzută la alin. (1) şi orice comisioane bancare vor cădea în sarcina solicitantului.

(3) Organele fiscale competente vor marca documentaţia anexată, la cererea de rambursare pentru a împiedica utilizarea acestora pentru o altă cerere şi vor returna aceste documente solicitantului.

(4) În cazul în care rambursarea este respinsă parţial sau în totalitate, organele fiscale competente vor prezenta motivele respingerii cererii. Decizia poate fi contestată potrivit prevederilor legale în vigoare din România.

(2) În cazul în care se constată că cererile de rambursare prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt frauduloase şi nu se aplică o sancţiune administrativă, organele fiscale competente vor refuza orice rambursare către persoana impozabilă respectivă pe o perioadă de 2 ani de la data depunerii cererii frauduloase.

(3) În cazul în care rambursarea prevăzută la alin. (1) lit. a) a fost obţinută fraudulos sau eronat, s-a aplicat o sancţiune administrativă şi s-au stabilit obligaţiile fiscale accesorii, iar sumele nu au fost achitate, organele fiscale competente vor proceda după cum urmează:

• a) vor suspenda orice altă rambursare către persoana impozabilă respectivă până la plata sumelor datorate; sau
• b) vor deduce sumele respective din orice rambursare viitoare solicitată de respectiva persoană impozabilă.

(1) În sensul prezentului articol:

• a) bunurile de capital reprezintă toate activele corporale fixe, definite la art. 125^1 alin. (1) pct. 3, precum şi operaţiunile de construcţie, transformare sau modernizare a activelor corporale fixe, exclusiv reparaţiile sau lucrările de întreţinere a acestor active, chiar în condiţiile în care astfel de operaţiuni sunt realizate de beneficiarul unui contract de închiriere, leasing sau orice alt contract prin care activele fixe corporale se pun la dispoziţia unei alte persoane;
• b) bunurile care fac obiectul închirierii, leasingului, concesionării sau oricărei alte metode de punere a acestora la dispoziţia unei persoane sunt considerate bunuri de capital aparţinând persoanei care le închiriază, le dă în leasing sau le pune la dispoziţia altei persoane;
• c) ambalajele care se pot utiliza de mai multe ori nu sunt considerate bunuri de capital;
• d) taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital reprezintă taxa achitată sau datorată, aferentă oricărei operaţiuni legate de achiziţia, fabricarea, construcţia, transformarea sau modernizarea acestor bunuri, exclusiv taxa achitată sau datorată, aferentă reparării ori întreţinerii acestor bunuri sau cea aferentă achiziţiei pieselor de schimb destinate reparării ori întreţinerii bunurilor de capital.

(2) Taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital, în condiţiile în care nu se aplică regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine, se ajustează, în situaţiile prevăzute la alin. (4) lit. a) - d):

• a) pe o perioadă de 5 ani, pentru bunurile de capital achiziţionate sau fabricate, altele decât cele prevăzute la lit. b);
• b) pe o perioadă de 20 de ani, pentru construcţia sau achiziţia unui bun imobil, precum şi pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, dacă valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil astfel transformat sau modernizat.

(3) Perioada de ajustare începe:

• a) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate sau fabricate, pentru bunurile de capital menţionate la alin. (2) lit. a), achiziţionate sau fabricate, de la data aderării;
• b) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt folosite prima dată, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), care sunt construite, şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă anul primei utilizări este anul aderării sau un alt an ulterior anului aderării;
• c) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), care sunt achiziţionate, şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător s-au îndeplinit în anul aderării sau într-un an ulterior anului aderării;
• d) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt folosite pentru prima dată după transformare sau modernizare, pentru transformările sau modernizările bunurilor de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), a căror valoare este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil transformat sau modernizat, şi se efectuează pentru suma taxei deductibile aferente transformării sau modernizării, inclusiv pentru suma taxei deductibile aferente respectivei transformări sau modernizări, plătită ori datorată înainte de data aderării, dacă anul primei utilizări după transformare sau modernizare este anul aderării sau un an ulterior aderării.

(4) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la alin. (1) lit. d) se efectuează:

• a) în situaţia în care bunul de capital este folosit de persoana impozabilă:
  • 1. integral sau parţial, pentru alte scopuri decât activităţile economice;
  • 2. pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei;
  • 3. pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere a taxei într-o măsură diferită faţă de deducerea iniţială;
• b) în cazurile în care apar modificări ale elementelor folosite la calculul taxei deduse;
• c) în situaţia în care un bun de capital al cărui drept de deducere a fost integral sau parţial limitat face obiectul oricărei operaţiuni pentru care taxa este deductibilă. În cazul unei livrări de bunuri, valoarea suplimentară a taxei de dedus se limitează la valoarea taxei colectate pentru livrarea bunului respectiv;
• d) în situaţia în care bunul de capital îşi încetează existenţa, cu excepţia cazurilor în care se dovedeşte că respectivul bun de capital a făcut obiectul unei livrări sau unei livrări către sine pentru care taxa este deductibilă;
• e) în cazurile prevăzute la art. 138.

(5) Ajustarea taxei deductibile se efectuează astfel:

• a) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. a), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2). Ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare. Prin norme se stabilesc reguli tranzitorii pentru situaţia în care pentru anul 2007 s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (4) lit. a) pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial;
• b) pentru cazul prevăzut la alin. (4) lit. b), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2), pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial, pentru fiecare an în care apar modificări ale elementelor taxei deduse;
• c) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. c) şi d), ajustarea se efectuează o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării, şi este de până la o cincime sau, după caz, o douăzecime pe an, astfel:
  • 1. din valoarea taxei nededuse până la momentul ajustării, pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. c);
  • 2. din valoarea taxei deduse iniţial, pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. d);
• d) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. e), ajustarea se efectuează atunci când apar situaţiile enumerate la art. 138, conform procedurii prevăzute în norme.

(6) Persoana impozabilă trebuie să păstreze o situaţie a bunurilor de capital care fac obiectul ajustării taxei deductibile, care să permită controlul taxei deductibile şi al ajustărilor efectuate. Această situaţie trebuie păstrată pe o perioadă care începe în momentul la care taxa aferentă achiziţiei bunului de capital devine exigibilă şi se încheie la 5 ani după expirarea perioadei în care se poate solicita ajustarea deducerii. Orice alte înregistrări, documente şi jurnale privind bunurile de capital trebuie păstrate pentru aceeaşi perioadă.

(7) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul în care suma care ar rezulta ca urmare a ajustărilor este neglijabilă, conform prevederilor din norme.

54. (1) Ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor care fac obiectul închirierii, leasingului, concesionării sau oricărei alte metode de punere a acestora la dispoziţia unei persoane, se efectuează de către persoana care închiriază, dă în leasing sau pune la dispoziţia altei persoane bunurile respective.

(2) Taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă transformării sau modernizării unui bun imobil sau a unei părţi a acestuia, se ajustează de către persoana la dispoziţia căreia este pus bunul imobil sau o parte a acestuia în situaţia în care lucrările de transformare sau modernizare sunt efectuate de către această persoană, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puţin 20% din valoarea totală după transformare sau modernizare a bunului imobil sau a părţii de bun imobil.

(3) În situaţia în care în cursul perioadei de ajustare, expiră contractul de închiriere, leasing, concesionare sau orice alt tip de contract prin care bunul imobil sau o parte a acestuia a fost pus la dispoziţia altei persoane, taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă operaţiunilor de transformare sau modernizare se ajustează o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare.

(4) Ajustarea taxei deductibile, prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzută la alin. (2), pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial, pentru fiecare an în care apare o modificare a destinaţiei de utilizare. Prin excepţie, dacă bunul de capital se utilizează integral în alte scopuri decât activităţile economice sau pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei, ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare;

Exemplu pentru situaţia prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal:

O persoană impozabilă cumpără o clădire pentru activitatea sa economică la data de 23 iulie 2007. La 1 august 2009, această persoană se decide să îşi utilizeze clădirea integral în scop de locuinţă. Perioada de ajustare este de 20 de ani cu începere de la 1 ianuarie 2007 şi până în anul 2026 inclusiv. Ajustarea trebuie să se efectueze pe perioada rămasă (2009 - 2026) şi persoana respectivă trebuie să restituie 18 douăzecimi din TVA dedusă iniţial.

Exemplu pentru situaţia prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 2 din Codul fiscal:

O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal achiziţionează un imobil în anul 2007 în vederea desfăşurării de operaţiuni cu drept de deducere, şi deduce integral taxa pe valoarea adăugată la data achiziţionării. În anul 2009 închiriază în întregime imobilul în regim de scutire de taxa pe valoarea adăugată. Perioada de ajustare este de 20 de ani cu începere de la 1 ianuarie 2007 şi până în anul 2026 inclusiv. Ajustarea trebuie să se efectueze pe perioada rămasă (2009 - 2026) şi persoana respectivă trebuie să restituie 18 douăzecimi din TVA dedusă iniţial.

Exemplu pentru situaţia prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal:

O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, deţine un hotel care a fost cumpărat în anul 2007 şi s-a dedus TVA de 6 milioane lei pentru cumpărarea acestui imobil. În anul 2010, la parterul hotelului se amenajează un cazinou care ocupă 30% din suprafaţa clădirii. Activitatea de jocuri de noroc fiind scutită de TVA fără drept de deducere, persoana respectivă trebuie să ajusteze taxa dedusă iniţial, proporţional cu suprafaţa ocupată de cazinou. Perioada de ajustare este de 20 de ani cu începere de la 1 ianuarie 2007 şi până la finele anului 2026. Ajustarea trebuie să se efectueze anual pe perioada rămasă (2010 - 2026), astfel:

- pentru 2007, 2008, 2009, persoana impozabilă nu ajustează taxa dedusă iniţial, aferentă acestor ani, care reprezintă 300.000 lei * 3 ani = 900.000 lei.

- pentru perioada 2010 - 2026, taxa se ajustează astfel:

- în 2010 - 300.000 lei * 30% = 90.000 lei - taxa nedeductibilă, care se înscrie în decontul de taxa pe valoarea adăugată pentru ultima perioadă fiscală a anului 2010;

- acelaşi calcul se face şi în anii următori până în anul 2026. În situaţia în care partea alocată cazinoului de 30% din clădire, se măreşte sau se micşorează, la calculul prevăzut mai sus se ţine cont de noul procent alocat activităţii fără drept de deducere.

(5) Pentru cazul prevăzut la art. 149 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la art. 149 alin. (2) din Codul fiscal, pentru o cincime sau o douăzecime din taxa dedusă iniţial pentru fiecare an în care apar modificări ale elementelor taxei deduse.

Exemplu: O persoană impozabilă cu regim mixt cumpără un utilaj la data de 1 noiembrie 2008 în valoare de 20.000 lei, plus 19% TVA, adică 3800 lei. Pro rata provizorie pentru anul 2008 este 40%, iar taxa dedusă este de 1520 lei (3800 *40%). Pro rata definitivă calculată la sfârşitul anului 2008 este de 30% .

La sfârşitul anului 2008 se realizează ajustarea taxei pe baza pro ratei definitive, respectiv 3800 * 30% = 1140 lei taxă de dedus, care se compară cu taxa dedusă pe baza pro rata provizorie (1520), iar diferenţa de 380 se înscrie în decontul din luna decembrie ca taxă nedeductibilă. Această ajustare a deducerii se referă la întreaga sumă dedusă iniţial provizoriu şi prin urmare acoperă şi ajustarea aferentă primei cincimi pentru bunurile de capital.

Ajustările pentru anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 se realizează astfel:

TVA deductibilă se împarte la 5: 3800 / 5 = 760

TVA efectiv dedusă în baza pro ratei definitive pentru prima perioadă se împarte la rândul său la 5: 1140 / 5 = 228

Rezultatul lui 760 înmulţit cu pro rata definitivă pentru fiecare din perioadele următoare se va compara apoi cu 228

Diferenţa rezultată va constitui ajustarea deducerii fie în favoarea statului, fie a persoanei impozabile.

 

Ajustarea pentru anul 2009

Pro rata definitivă pentru anul 2009 este de 50% .

deducere autorizată: 760 X 50% = 380

deja dedus: 228

deducerea suplimentară permisă: 380 - 228 = 152

 

Ajustarea pentru anul 2010

Pro rata definitivă pentru anul 2010 este de 20% .

deducere autorizată: 760 X 20% = 152

deja dedus: 228

ajustare în favoarea statului: 228 - 152 = 76

 

Ajustarea pentru anul 2011

Pro rata definitivă pentru 2011 este de 25% .

deducere autorizată: 760 X 25% = 190

deja dedus: 228

ajustare în favoarea statului: 228 - 190 = 38

 

Ajustarea pentru anul 2012

Pro rata definitivă pentru anul 2012 de 70% .

deducere autorizată: 760 X 70% = 532

deja dedus: 228

deducere suplimentară permisă: 532 - 228 = 304

Orice modificare a pro ratei în anii următori, respectiv după scurgerea ultimului an de ajustare (2012) nu va mai influenţa deducerile efectuate pentru acest utilaj. Dar pentru livrări către sine, nu există limită de timp.

(6) Ajustarea prevăzută la art. 149 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal, nu se efectuează în situaţia în care sunt aplicabile prevederile art. 128 alin. (4) lit. a) şi b) din Codul fiscal, referitoare la livrarea către sine.

(7) Ajustarea taxei deductibile prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal, se efectuează o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării, şi este de până la o cincime sau, după caz, o douăzecime pe an, din valoarea taxei nededuse până la momentul ajustării, şi se înscrie în decontul de taxă aferent perioadei fiscale în care apare livrarea, sau orice altă operaţiune pentru care taxa aferentă bunului de capital este deductibilă. Prevederile prezentului alineat se completează cu cele de la pct. 38 şi 39.

Exemplu: O persoană impozabilă cumpără un utilaj la data de 30 noiembrie 2007 în valoare de 10.000 lei + TVA (19% = 1900), îl foloseşte pentru activitatea sa economică (50%) şi pentru scop personal (50%). Prin urmare deduce numai 950 lei. La 2 septembrie 2009, vinde utilajul pentru suma de 2500 lei + TVA (19% = 475 lei).

În acest caz, este teoretic o ajustare a deducerii în favoarea persoanei impozabile, în valoare de trei cincimi din 950 lei (TVA nededusă iniţial), adică 570 lei. Totuşi, ajustarea deducerii este oricum limitată la 2500 lei x 19% = 475 lei.

(8) Ajustarea taxei deductibile prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, se efectuează o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării, şi este de până la o cincime sau, după caz, o douăzecime pe an, din valoarea taxei deduse iniţial, fiind operat în decontul TVA aferent perioadei fiscale în care bunurile de capital îşi încetează existenţa, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (9). Casarea unui bun de capital înainte de expirarea duratei normale de funcţionare a acestuia nu este considerată livrare către sine, dar se aplică prevederile referitoare la ajustare, întrucât bunul îşi încetează existenţa în întreprindere. Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul casării unui bun de capital după expirarea duratei normale de funcţionare, dar în cursul perioadei de ajustare.

Exemplul 1: O persoană impozabilă cumpără un mijloc fix a cărui durată normală de funcţionare este de 7 ani, la data de 30 noiembrie 2007, în valoare de 10.000 lei + TVA (19% = 1.900), şi deduce 1.900 lei.

La data de 2 decembrie 2009, mijlocul fix este casat. În acest caz, există o ajustare în favoarea statului, în valoare de două cincimi din 1.900 lei, respectiv 760 lei.

Exemplul 2: O persoană impozabilă cumpără un mijloc fix a cărui durată de funcţionare este de 3 ani, la data de 30 noiembrie 2007, în valoare de 10.000 lei + TVA (19% = 1.900 lei), şi deduce 1.900 lei. La data de 2 decembrie 2009, mijlocul fix este casat. În acest caz, există o ajustare în favoarea statului, în valoare de două cincimi din 1.900 lei, respectiv 760 lei.

(9) În sensul art. 149 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, ajustarea taxei nu se efectuează în caz de distrugere a bunurilor de capital ca urmare a unor calamităţi naturale sau altor cazuri de forţă majoră prevăzute la pct. 6 alin. (8), precum şi în orice alte situaţii în care se dovedeşte că respectivul bun de capital a făcut obiectul unei livrări sau unei livrări către sine pentru care taxa este deductibilă;

(10) Ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor de capital, conform art. 149 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, se efectuează în cazul în care furnizorul ajustează baza de impozitare conform art. 138 lit. a), b) şi c) din Codul fiscal. Ajustarea se efectuează o singură dată în perioada fiscală în care apar situaţiile prevăzute la art. 138 lit. a), b) şi c) din Codul fiscal, pe baza facturii emise de furnizor. Ajustările ulterioare prevăzute la art. 149 alin. (4) lit. a) - d) din Codul fiscal se vor efectua ţinând cont de taxa dedusă după efectuarea ajustării prevăzute de prezentul alineat.

(11) În vederea ajustării taxei deductibile aferente bunurilor de capital, persoanele impozabile sunt obligate să ţină un Registru al bunurilor de capital, în care să evidenţieze pentru fiecare bun de capital, astfel cum este definit la art. 149 alin. (1) din Codul fiscal, următoarele informaţii:

• a) data achiziţiei, fabricării, construirii sau transformării/modernizării;
• b) valoarea (baza de impozitare) a bunului de capital;
• c) taxa deductibilă aferentă bunului de capital;
• d) taxa dedusă;
• e) ajustările efectuate conform art. 149 alin. (4) din Codul fiscal.

(12) Prevederile prezentului punct se completează cu cele ale pct. 38 şi 39, referitoare la ajustarea taxei pe valoarea adăugată în cazul operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) şi f) din Codul fiscal.

(13) Prevederile art. 149 din Codul fiscal, şi prezentului punct, se aplică şi de către persoanele impozabile care efectuează operaţiuni imobiliare constând în operaţiuni de livrare, închiriere, leasing, arendare, concesionare şi alte operaţiuni similare efectuate în legătură cu bunurile imobile.

(14) În sensul art. 149 alin. (7) din Codul fiscal, nu se efectuează ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor de capital, în situaţia în care suma care ar rezulta ca urmare a ajustării este mai mică de 1000 lei.

54. (1) Ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor care fac obiectul închirierii, leasingului, concesionării sau oricărei alte metode de punere a acestora la dispoziţia unei persoane se efectuează de către persoana care închiriază, dă în leasing sau pune la dispoziţia altei persoane bunurile respective, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (2). Data la care bunul se consideră achiziţionat din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată de locatar/utilizator este data la care se face transferul dreptului de proprietate de către locator/finanţator. Pentru taxa aferentă achiziţiei bunurilor de capital care au fost cumpărate de locatar/utilizator printr-un contract de leasing, perioada de ajustare începe la 1 ianuarie a anului în care a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, dar ajustarea se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunurilor de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data transferului dreptului de proprietate.

(2) Taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă transformării sau modernizării unui bun imobil sau a unei părţi a acestuia se ajustează de către persoana la dispoziţia căreia este pus bunul imobil sau o parte a acestuia în situaţia în care lucrările de transformare ori modernizare sunt efectuate de către această persoană, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puţin 20% din valoarea totală după transformare ori modernizare a bunului imobil sau a părţii de bun imobil. În sensul prezentelor norme sunt luate în considerare operaţiunile de transformare sau modernizare care conduc la majorarea valorii bunului imobil. În scopul calculării acestei depăşiri se vor avea în vedere valorile reevaluate ale bunurilor respective, aşa cum sunt înregistrate în contabilitate.

(3) În situaţia în care în cursul perioadei de ajustare expiră contractul de închiriere, leasing, concesionare sau orice alt tip de contract prin care bunul imobil ori o parte a acestuia a fost pus/pusă la dispoziţia altei persoane şi bunul de capital este restituit proprietarului, se consideră că bunul de capital îşi încetează existenţa în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile care a utilizat bunul respectiv, conform art. 149 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal. Taxa pe valoarea adăugată deductibilă, aferentă operaţiunilor de transformare sau modernizare, se ajustează o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care bunul este restituit proprietarului, în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (5) lit. c) din Codul fiscal.

(4) Începând cu anul 2008, conform art. 149 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, dacă bunul de capital este utilizat total sau parţial în alte scopuri decât activităţile economice ori pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei, ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare şi proporţional cu partea din bunul de capital utilizată în aceste scopuri. În cazul în care dreptul de deducere aferent bunului de capital se exercită pe bază de pro-rata se aplică prevederile alin. (5). Dispoziţii tranzitorii pentru bunurile de capital pentru care în anul 2007 nu s-a exercitat dreptul de deducere pe bază de pro-rata, ci s-a aplicat ajustarea pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial, pentru fiecare an în care apare o modificare a destinaţiei de utilizare, datorită faptului că nu erau utilizate integral pentru operaţiuni care dau drept de deducere: la finele anului 2008, taxa aferentă părţii din bunul de capital utilizate pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, respectiv diferenţa rămasă de 4/5 sau 19/20, va fi ajustată o singură dată şi înscrisă în decontul lunii decembrie 2008 la rândul corespunzător din decontul de taxă. Dispoziţia tranzitorie nu se aplică în cazul în care în cursul anului 2008 trebuie efectuată ajustarea o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, conform art. 149 alin. (5) lit. c) din Codul fiscal.

Exemplul nr. 1, pentru situaţia prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal:

O persoană impozabilă cumpără o clădire pentru activitatea sa economică la data de 23 iulie 2007. La 1 august 2009, această persoană se decide să îşi utilizeze clădirea integral în scop de locuinţă sau pentru operaţiuni scutite fără drept de deducere. Perioada de ajustare este de 20 de ani, cu începere de la 1 ianuarie 2007 şi până în anul 2026 inclusiv. Ajustarea trebuie să se efectueze o singură dată pe perioada rămasă (2009 - 2026) şi persoana respectivă trebuie să restituie 18 douăzecimi din TVA dedusă iniţial. Dacă ulterior clădirea va fi din nou utilizată pentru operaţiuni cu drept de deducere, se va realiza ajustarea o singură dată pentru perioada rămasă, în favoarea persoanei impozabile, conform art. 149 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal. Numărul ajustărilor poate fi nelimitat, acesta depinzând de modificarea destinaţiei bunului respectiv în perioada de ajustare, respectiv pentru operaţiuni care dau sau nu drept de deducere.

Exemplul nr. 2, pentru situaţia prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 2 din Codul fiscal:

O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal achiziţionează un imobil în anul 2007 în vederea desfăşurării de operaţiuni cu drept de deducere şi deduce integral taxa pe valoarea adăugată la data achiziţionării. În anul 2009 închiriază în întregime imobilul în regim de scutire de taxa pe valoarea adăugată. Perioada de ajustare este de 20 de ani, cu începere de la 1 ianuarie 2007 şi până în anul 2026 inclusiv. Ajustarea trebuie să se efectueze o singură dată pe perioada rămasă (2009 - 2026) şi persoana respectivă trebuie să restituie 18 douăzecimi din TVA dedusă iniţial.

Exemplul nr. 3, pentru situaţia prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal:

O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal deţine un hotel care a fost cumpărat în anul 2007 şi s-a dedus TVA de 6 milioane lei pentru cumpărarea acestui imobil. În anul 2010, la parterul hotelului se amenajează un cazinou care ocupă 30% din suprafaţa clădirii. Activitatea de jocuri de noroc fiind scutită de TVA fără drept de deducere, persoana respectivă trebuie să ajusteze taxa dedusă iniţial, proporţional cu suprafaţa ocupată de cazinou. Perioada de ajustare este de 20 de ani, cu începere de la 1 ianuarie 2007 şi până la finele anului 2026. Ajustarea trebuie să se efectueze o singură dată, la schimbarea destinaţiei unei părţi din clădire, astfel:

- pentru 2007, 2008, 2009, persoana impozabilă nu ajustează taxa dedusă iniţial, aferentă acestor ani, care reprezintă 300.000 lei x 3 ani = 900.000 lei;

- pentru perioada rămasă 2010 - 2026 = 17 ani, taxa se ajustează astfel:

- 5.100.000 lei x 30% = 1.530.000 lei - taxa nedeductibilă, care se înscrie în decontul de taxa pe valoarea adăugată din perioada fiscală în care apare modificarea de destinaţie. În situaţia în care partea alocată cazinoului de 30% din clădire se măreşte sau se micşorează, se fac ajustări suplimentare în plus sau în minus conform aceleiaşi proceduri.

Exemplul nr. 4, pentru situaţia prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal, dispoziţii tranzitorii:

O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal închiriază în cursul anului 2007 o clădire care a fost cumpărată în cursul aceluiaşi an şi s-a dedus TVA de 9 milioane lei aferentă bunului cumpărat. În cursul anului 2007, o parte din bunul imobil este închiriat în regim de scutire conform art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, respectiv 50% din suprafaţa bunului imobil. Persoana impozabilă a efectuat următoarea ajustare în anul 2007:

9.000.000 : 20 = 450.000; 450.000 x 50% = 225.000 lei, taxă de ajustat aferentă anului 2007, care s-a înscris în decontul din decembrie 2007 la rubrica corespunzătoare cu semnul minus.

În anul 2008, persoana impozabilă trebuie să efectueze următoarea ajustare: 225.000 x 19 = 4.275.000 lei, care se va înscrie în decontul lunii decembrie cu semnul minus. Dacă, începând cu data de 1 ianuarie 2008 şi până în anul 2026 inclusiv, se va modifica suprafaţa închiriată în regim de scutire în plus sau în minus, de fiecare dată se vor efectua ajustări ale taxei, o singură dată în decontul lunii în care a apărut fiecare modificare.

Dacă taxa aferentă aceluiaşi bun imobil s-ar fi dedus pe bază de pro-rata în anul 2007, nu se mai aplică ajustările din exemplul nr. 4, ci se aplică ajustarea prevăzută la alin. (5).

(5) Pentru cazul prevăzut la art. 149 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la art. 149 alin. (2) din Codul fiscal, pentru o cincime sau o douăzecime din taxa dedusă iniţial pentru fiecare an în care apar modificări ale elementelor taxei deduse, în funcţie de pro-rata definitivă la finele fiecărui an, conform procedurii descrise în exemplu. Această ajustare se aplică pentru bunurile la obţinerea cărora taxa a fost dedusă pe bază de pro-rata. Faţă de ajustarea prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a), care se face o singură dată, de câte ori apare un eveniment care conduce la ajustare, în cazul prevăzut la prezentul alineat ajustarea se va realiza anual, pe durata întregii perioade de ajustare.

Exemplu: O persoană impozabilă cu regim mixt cumpără un utilaj la data de 1 noiembrie 2008, în valoare de 20.000 lei, plus 19% TVA, adică 3.800 lei. Pro-rata provizorie pentru anul 2008 este 40%, iar taxa dedusă este de 1.520 lei (3.800 x 40%). Pro-rata definitivă calculată la sfârşitul anului 2008 este de 30%.

La sfârşitul anului 2008 se realizează ajustarea taxei pe baza pro-ratei definitive, respectiv 3.800 x 30% = 1.140 lei taxă de dedus, care se compară cu taxa dedusă pe baza pro-rata provizorie (1.520 lei), iar diferenţa de 380 se înscrie în decontul din luna decembrie ca taxă nedeductibilă. Această ajustare a deducerii se referă la întreaga sumă dedusă iniţial provizoriu şi prin urmare acoperă şi ajustarea aferentă primei cincimi pentru bunurile de capital.

Ajustările pentru anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 se realizează astfel:

TVA deductibilă se împarte la 5 : 3.800 : 5 = 760

TVA efectiv dedusă în baza pro-rata definitivă pentru prima perioadă se împarte la rândul său la 5 : 1.140 : 5 = 228

Rezultatul lui 760 înmulţit cu pro-rata definitivă pentru fiecare dintre perioadele următoare se va compara apoi cu 228.

Diferenţa rezultată va constitui ajustarea deducerii fie în favoarea statului, fie a persoanei impozabile.

Ajustarea pentru anul 2009:

pro-rata definitivă pentru anul 2009 este de 50%

deducere autorizată: 760 x 50% = 380

deja dedus: 228

deducerea suplimentară permisă: 380 - 228 = 152.

Ajustarea pentru anul 2010:

Pro-rata definitivă pentru anul 2010 este de 20%

deducere autorizată: 760 x 20% = 152

deja dedus: 228

ajustare în favoarea statului: 228 - 152 = 76

Ajustarea pentru anul 2011:

Pro-rata definitivă pentru 2011 este de 25%

deducere autorizată: 760 x 25% = 190

deja dedus: 228

ajustare în favoarea statului: 228 - 190 = 38

Ajustarea pentru anul 2012:

Pro-rata definitivă pentru anul 2012 este de 70%

deducere autorizată: 760 x 70% = 532

deja dedus: 228

deducere suplimentară permisă: 532 - 228 = 304.

Orice modificare a pro-rata în anii următori, respectiv după scurgerea ultimului an de ajustare (2012) nu va mai influenţa deducerile efectuate pentru acest utilaj. Dar pentru livrări către sine nu există limită de timp.

(6) Ajustarea prevăzută la art. 149 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal nu se efectuează în situaţia în care sunt aplicabile prevederile art. 128 alin. (4) lit. a) şi b) din Codul fiscal referitoare la livrarea către sine, precum şi în situaţia în care nu are loc o livrare de bunuri în conformitate cu prevederile art. 128 alin. (8) din Codul fiscal, cu excepţia casării activelor corporale fixe.

(7) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la art. 149 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal se efectuează o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării, este de până la o cincime ori, după caz, o douăzecime pe an din valoarea taxei nededuse până la momentul ajustării şi se înscrie în decontul de taxă aferent perioadei fiscale în care apare livrarea sau orice altă operaţiune pentru care taxa aferentă bunului de capital este deductibilă. Prevederile prezentului alineat se completează cu cele de la pct. 38 şi 39.

(8) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la art. 149 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal se efectuează o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării, şi este de până la o cincime sau, după caz, o douăzecime pe an din valoarea taxei deduse iniţial, fiind operată în decontul TVA aferent perioadei fiscale în care bunurile de capital îşi încetează existenţa, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (9). Casarea unui bun de capital înainte de expirarea duratei normale de funcţionare a acestuia nu este considerată livrare către sine, dar se aplică prevederile referitoare la ajustare, dacă bunul îşi încetează existenţa în întreprindere în cadrul perioadei de ajustare. Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul casării unui bun de capital după expirarea duratei normale de funcţionare, dar în cursul perioadei de ajustare.

Exemplul 1: O persoană impozabilă cumpără un mijloc fix a cărui durată normală de funcţionare este de 7 ani, la data de 30 noiembrie 2007, în valoare de 10.000 lei + TVA (19% = 1.900 lei), şi deduce 1.900 lei.

La data de 2 decembrie 2009, mijlocul fix este casat. În acest caz există o ajustare în favoarea statului, în valoare de trei cincimi din 1.900 lei, respectiv 1.140 lei.

Exemplul 2: O persoană impozabilă cumpără un mijloc fix a cărui durată de funcţionare este de 3 ani, la data de 30 noiembrie 2007, în valoare de 10.000 lei + TVA (19% = 1.900 lei), şi deduce 1.900 lei. La data de 2 decembrie 2010, mijlocul fix este casat. În acest caz, există o ajustare în favoarea statului, în valoare de două cincimi din 1.900 lei, respectiv 760 lei.

(9) Ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor de capital, conform art. 149 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, se efectuează în cazul în care furnizorul ajustează baza de impozitare conform art. 138 lit. a) - c) din Codul fiscal. Ajustarea se efectuează o singură dată în perioada fiscală în care apar situaţiile prevăzute la art. 138 lit. a) - c) din Codul fiscal, pe baza facturii emise de furnizor. Ajustările ulterioare prevăzute la art. 149 alin. (4) lit. a) - d) din Codul fiscal se vor efectua ţinându-se cont de taxa dedusă după efectuarea ajustării prevăzute de prezentul alineat.

(10) În vederea ajustării taxei deductibile aferente bunurilor de capital, persoanele impozabile sunt obligate să ţină un registru al bunurilor de capital, în care să evidenţieze pentru fiecare bun de capital astfel cum este definit la art. 149 alin. (1) din Codul fiscal, următoarele informaţii:

• a) data achiziţiei, fabricării, finalizării construirii sau transformării/modernizării;
• b) valoarea (baza de impozitare) a bunului de capital;
• c) taxa deductibilă aferentă bunului de capital;
• d) taxa dedusă;
• e) ajustările efectuate conform art. 149 alin. (4) din Codul fiscal.

(11) Prevederile art. 149 din Codul fiscal şi ale prezentului punct se aplică şi de către persoanele impozabile care efectuează operaţiuni imobiliare constând în operaţiuni de livrare, închiriere, leasing, arendare, concesionare şi alte operaţiuni similare, efectuate în legătură cu bunurile imobile.

(12) În sensul art. 149 alin. (7) din Codul fiscal nu se efectuează ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor de capital, în situaţia în care suma care ar rezulta ca urmare a ajustării este mai mică de 1.000 lei.

(1) Următoarele persoane sunt obligate la plata taxei, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu:

• a) persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii taxabile, conform prevederilor prezentului titlu, cu excepţia cazurilor pentru care clientul este obligat la plata taxei conform prevederilor lit. b) - g);

• b) persoana impozabilă care acţionează ca atare şi care beneficiază de serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. g), dacă aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4) sau (5);

• c) persoana înregistrată conform art. 153 sau 153^1, care beneficiază de serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) - f), lit. h) pct. 2 şi lit. i) şi care a comunicat prestatorului codul său de înregistrare în scopuri de TVA în România, dacă aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4) sau (5);

• d) persoana înregistrată conform art. 153 sau 153^1, căreia i se livrează gaze naturale sau energie electrică în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) sau f), dacă aceste livrări sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4) sau (5);

• e) persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, înregistrată conform art. 153 sau 153^1, care este beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, în următoarele condiţii:

  1. cumpărătorul revânzător al bunurilor să nu fie stabilit în România, să fie înregistrat în scopuri de TVA în alt stat membru şi să fi efectuat o achiziţie intracomunitară a acestor bunuri în România, care nu este impozabilă conform art. 126 alin. (8) lit. b); şi
  2. bunurile aferente achiziţiei intracomunitare, prevăzute la pct. 1, să fi fost transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului revânzător, dintr-un stat membru, altul decât statul în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, direct către beneficiarul livrării; şi
  3. cumpărătorul revânzător să îl desemneze pe beneficiarul livrării ulterioare ca persoană obligată la plata taxei pentru livrarea respectivă;

• f) persoana din cauza căreia bunurile ies din regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a);

• g) persoana impozabilă acţionând ca atare sau persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România sau nestabilită în România, dar înregistrată prin reprezentant fiscal, care este beneficiar al unor livrări de bunuri sau prestări de servicii care au loc în România, conform art. 132 sau 133, altele decât cele prevăzute la lit. b) - e), dacă sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România şi care nu este înregistrată în România, conform art. 153.

55. (1) În cazul serviciilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă nestabilită în România, chiar dacă este înregistrată în România conform art. 153 alin. (4) din Codul fiscal, către o persoană impozabilă aceasta va fi obligată la plata taxei, dacă aceasta este datorată conform titlului VI din Codul fiscal. În cazul în care beneficiarul este:

• a) o instituţie publică şi serviciile sunt utilizate pentru activitatea pentru care instituţia publică nu are calitatea de persoană impozabilă în conformitate cu prevederile art. 127 din Codul fiscal, instituţia publică nu este obligată la plata taxei în România, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de taxă pentru alte operaţiuni conform art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal;
• b) o instituţie publică şi serviciile sunt utilizate de instituţia publică pentru activitatea desfăşurată în calitate de persoană impozabilă, respectiv pentru operaţiunile taxabile, scutite cu drept de deducere sau scutite fără drept de deducere, instituţia publică este obligată la plata taxei în România, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de taxă pentru alte operaţiuni conform art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal;

(2) Pentru serviciile prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal şi livrările de bunuri prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, dacă beneficiarul este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă înregistrată în România în scopuri de TVA conform art. 153 sau art. 153^1 din Codul fiscal, serviciul sau livrarea de bunuri are locul în România conform art. 132 sau 133 din Codul fiscal, şi prestatorul/furnizorul nu este stabilit în România, beneficiarul este obligat la plata taxei chiar dacă nu a comunicat prestatorului/furnizorului codul său de înregistrare în scopuri de TVA.

(3) Obligaţiile referitoare la plata taxei prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, sunt stabilite la pct. 2 alin. (15).

(4) Prevederile art. 150 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, nu se aplică în cazul vânzărilor la distanţă realizate dintr-un stat membru în România de o persoană nestabilită în România, pentru care locul livrării este în România conform art. 132 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, persoana nestabilită în România fiind obligată să se înregistreze în România în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal.

55. (1) În cazul serviciilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă nestabilită în România, chiar dacă este înregistrată în România conform art. 153 alin. (4) din Codul fiscal, către o persoană impozabilă, aceasta va fi obligată la plata taxei, dacă aceasta este datorată conform titlului VI din Codul fiscal. În cazul în care beneficiarul este:

a) o instituţie publică şi serviciile sunt utilizate pentru activitatea pentru care instituţia publică nu are calitatea de persoană impozabilă în conformitate cu prevederile art. 127 din Codul fiscal, instituţia publică nu este obligată la plata taxei în România, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de taxă pentru alte operaţiuni conform art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal;

b) o instituţie publică şi serviciile sunt utilizate de instituţia publică pentru activitatea desfăşurată în calitate de persoană impozabilă, respectiv pentru operaţiunile taxabile, scutite cu drept de deducere sau scutite fără drept de deducere, instituţia publică este obligată la plata taxei în România, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de taxă pentru alte operaţiuni conform art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal.

(2) Pentru serviciile prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal şi livrările de bunuri prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, dacă beneficiarul este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă înregistrată în România în scopuri de TVA conform art. 153 sau art. 153^1 din Codul fiscal, respectivele servicii sau livrări de bunuri au loc în România conform art. 132 sau 133 din Codul fiscal, şi prestatorul/furnizorul nu este stabilit în România, beneficiarul este obligat la plata taxei chiar dacă nu a comunicat prestatorului/furnizorului codul său de înregistrare în scopuri de TVA.

(3) Obligaţiile referitoare la plata taxei prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal sunt stabilite la pct. 2 alin. (15).

(4) În sensul art. 150 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată este persoana din cauza căreia bunurile ies din regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, cu excepţia cazului în care bunurile ies din regimurile sau situaţiile respective printr-un import, caz în care se aplică prevederile art. 151^1 din Codul fiscal şi pct. 59.

(5) Prevederile art. 150 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal nu se aplică în cazul vânzărilor la distanţă realizate dintr-un stat membru în România de o persoană nestabilită în România, pentru care locul livrării este în România conform art. 132 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, persoana nestabilită în România fiind obligată să se înregistreze în România în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1):

• a) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă stabilită în Comunitate, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei;
• b) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă care nu este stabilită în Comunitate, respectiva persoană este obligată, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei.

56. (1) Referitor la prevederile art. 150 alin. (2) din Codul fiscal, desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana impozabilă nestabilită în România la organul fiscal competent la care reprezentantul propus este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe. Cererea trebuie însoţită de:

• a) declaraţia de începere a activităţii, care va cuprinde: data, volumul şi natura activităţii pe care o va desfăşura în România. Ulterior începerii activităţii, volumul şi natura activităţii pot fi modificate potrivit prevederilor contractuale, aceste modificări urmând a fi comunicate şi organului fiscal competent la care reprezentantul fiscal este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, conform art. 153 din Codul fiscal;
• b) copie de pe actul de constituire în străinătate a persoanei impozabile respective;
• c) acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant fiscal, prin care aceasta se angajează să îndeplinească obligaţiile ce îi revin conform legii şi în care aceasta trebuie să precizeze natura operaţiunilor şi valoarea estimată a acestora.

(2) Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operaţiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, desfăşurate în România de persoana impozabilă nestabilită în România. Nu se admite coexistenţa mai multor reprezentanţi fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate ca reprezentanţi fiscali orice persoane impozabile stabilite în România conform art. 125^1 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal.

(3) Organul fiscal competent verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii, comunică decizia luată atât persoanei impozabile nestabilită în România, cât şi persoanei propuse ca reprezentant fiscal de aceasta. În cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare se indică şi codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit reprezentantului fiscal ca mandatar al persoanei impozabile, care trebuie să fie diferit de codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit pentru activitatea proprie a acestuia. În cazul respingerii cererii, decizia se comunică ambelor părţi, cu motivarea refuzului.

(4) Reprezentantul fiscal, după ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat, din punctul de vedere al drepturilor şi obligaţiilor privind taxa pe valoarea adăugată, pentru toate operaţiunile efectuate în România de persoana impozabilă nestabilită în România atât timp cât durează mandatul său. În situaţia în care mandatul reprezentantului fiscal încetează înainte de sfârşitul perioadei în care, potrivit legii, persoana impozabilă nestabilită în România ar avea obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată în România, aceasta este obligată fie să prelungească mandatul reprezentantului fiscal, fie să mandateze alt reprezentant fiscal pe perioada rămasă sau să se înregistreze conform art. 153 alin. (4) sau art. 153 alin. (5) din Codul fiscal, dacă este o persoană impozabilă stabilită în Comunitate. Operaţiunile efectuate de reprezentantul fiscal în numele persoanei impozabile nestabilite în România nu se evidenţiază în contabilitatea proprie a persoanei desemnate ca reprezentant fiscal. Prevederile art. 152 din Codul fiscal, cu privire la întreprinderile mici, nu sunt aplicabile persoanelor impozabile nestabilite în România.

(5) Reprezentantul fiscal poate să renunţe la angajamentul asumat printr-o cerere adresată organului fiscal competent. În cerere trebuie să precizeze ultimul decont de taxă pe valoarea adăugată pe care îl va depune în această calitate şi să propună o dată ulterioară depunerii cererii când va lua sfârşit mandatul său. De asemenea, este obligat să precizeze dacă renunţarea la mandat se datorează încetării activităţii în România a persoanei impozabile nestabilite în România, sau se datorează înregistrării directe în România, fără reprezentant fiscal, a persoanei impozabile stabilite în Comunitate pe care o reprezintă.

(6) În cazul în care persoana impozabilă nestabilită în România îşi continuă operaţiunile taxabile în România, cererea poate fi acceptată numai dacă persoana impozabilă nestabilită în România a întocmit toate formalităţile necesare desemnării unui alt reprezentant fiscal, iar acest nou reprezentant fiscal a fost acceptat ca atare de către organul fiscal competent sau, după caz, în situaţia în care persoana impozabilă, dacă este stabilită în Comunitate, optează să se înregistreze în România fără să desemneze un reprezentant fiscal.

(7) Persoana impozabilă nestabilită în România mandatează reprezentantul fiscal să emită factura destinată beneficiarului său. Reprezentantul fiscal emite factura pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate de persoana impozabilă nestabilită în România, aplicând regimul de taxă corespunzător operaţiunilor respective, pe care o transmite beneficiarului. Prezentele norme metodologice nu instituie obligaţii privind moneda în care se fac decontările sau privind modalitatea în care se realizează decontările, respectiv prin reprezentantul fiscal, sau direct între persoana impozabilă nestabilită în România şi clienţii/furnizorii acesteia.

(8) Factura emisă de reprezentantul fiscal trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal.

(9) Reprezentantul fiscal depune decontul de taxă prevăzut la art. 156^2 pentru operaţiunile desfăşurate în România de persoana impozabilă nestabilită în România pe care o reprezintă. În situaţia în care reprezentantul fiscal este mandatat de mai multe persoane impozabile stabilite în străinătate, trebuie să depună câte un decont de taxă pentru fiecare persoană impozabilă nestabilită în România pe care o reprezintă. Nu este permis reprezentantului fiscal să evidenţieze în decontul de taxă depus pentru activitatea proprie, pentru care este înregistrat în scopuri de TVA, operaţiunile desfăşurate în numele persoanei impozabile nestabilite în România, pentru care depune un decont de taxă separat.

(10) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente achiziţiilor efectuate în numele persoanei impozabile nestabilite în România, reprezentantul fiscal trebuie să deţină documentele prevăzute de lege.

(11) Orice persoană stabilită în scopuri de TVA în România, conform prevederilor art. 125^1 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, nu mai poate să îşi desemneze un reprezentant fiscal în România. Această persoană se înregistrează conform art. 153 din Codul fiscal, în scopuri de TVA, la organul fiscal competent.

57. Dacă ulterior desemnării unui reprezentant fiscal persoana impozabilă devine stabilită în România în sensul art. 125^1 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit reprezentantului fiscal este preluat de persoana impozabilă care devine înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, ca persoană stabilită în România. Suma negativă de taxă sau taxa de plată din ultimul decont de taxă depus de reprezentantul fiscal sunt preluate de persoana impozabilă care a devenit stabilită în România. Din punct de vedere al taxei operaţiunile realizate prin reprezentant fiscal sunt operaţiuni aparţinând persoanei impozabile care iniţial nu a fost stabilită în România, iar ulterior a devenit stabilită în România.

(3) Orice persoană care înscrie taxa pe o factură sau în orice alt document care serveşte ca factură este obligată la plata acesteia.

58. (1) În sensul art. 150 alin. (3) din Codul fiscal, orice persoană ce înscrie în mod eronat taxa într-o factură sau un alt document asimilat unei facturi, va plăti această taxă la bugetul statului, iar beneficiarul nu va avea dreptul să deducă această taxa. În acest caz, beneficiarul poate solicita furnizorului sau prestatorului corectarea facturii întocmite în mod eronat, prin emiterea unei facturi cu semnul minus şi a unei facturi noi corecte.

(2) Dacă furnizorul sau prestatorul este în imposibilitate de a corecta factura întocmită în mod eronat datorită declanşării procedurii de lichidare, faliment, radiere sau alte situaţii similare, beneficiarul poate solicita rambursarea de la buget a sumei taxei achitată şi nedatorată dacă face dovada că a plătit această taxă furnizorului precum şi a faptului că furnizorul a plătit taxa respectivă la bugetul statului.

59. În aplicarea art. 151^1 din Codul fiscal, importatorul în scopul taxei este:

• a) cumpărătorul către care se expediază bunurile la data la care taxa devine exigibilă la import sau, în absenţa acestui cumpărător, proprietarul bunurilor la această dată. Prin exceptare de la această prevedere, furnizorul bunului sau un furnizor anterior poate opta pentru calitatea de importator;
• b) furnizorul bunurilor, pentru livrările de bunuri care sunt instalate sau asamblate în interiorul României de către furnizor sau în numele acestuia şi dacă livrarea acestor bunuri are loc în România în condiţiile art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal;
• c) proprietarul bunurilor, pentru bunurile importate în vederea efectuării de operaţiuni de închiriere sau leasing în România;
• d) persoana care reimportă în România bunurile exportate în afara Comunităţii, pentru aplicarea scutirii prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal;
• e) persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, care importă bunuri în România;
  • 1. în regim de consignaţie sau stocuri la dispoziţia clientului, pentru verificarea conformităţii sau pentru testare, cu condiţia ca bunurile respective să fie cumpărate de persoana impozabilă respectivă sau dacă persoana impozabilă nu le achiziţionează să fie reexportate de către aceasta în afara Comunităţii;
  • 2. în vederea reparării, transformării, modificării sau prelucrării acestor bunuri, cu condiţia ca bunurile rezultate ca urmare a acestor operaţiuni să fie reexportate în afara Comunităţii sau achiziţionate de către persoana impozabilă respectivă.

59. (1) În aplicarea art. 151^1 din Codul fiscal, importatorul în scopul taxei este:

• a) cumpărătorul către care se expediază bunurile la data la care taxa devine exigibilă la import sau, în absenţa acestui cumpărător, proprietarul bunurilor la această dată. Prin exceptare de la această prevedere, furnizorul bunului sau un furnizor anterior poate opta pentru calitatea de importator;
• b) furnizorul bunurilor, pentru livrările de bunuri care sunt instalate sau asamblate în interiorul României de către furnizor ori în numele acestuia şi dacă livrarea acestor bunuri are loc în România în condiţiile art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, sau cumpărătorul către care se expediază bunurile, dacă acesta a optat pentru calitatea de importator;
• c) proprietarul bunurilor, pentru bunurile importate în vederea efectuării de operaţiuni de închiriere sau leasing în România;
• d) persoana care reimportă în România bunurile exportate în afara Comunităţii, pentru aplicarea scutirilor prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. h) şi i) din Codul fiscal;
• e) proprietarul bunurilor sau persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, care importă bunuri în România:
  • 1. în regim de consignaţie sau stocuri la dispoziţia clientului, pentru verificarea conformităţii ori pentru testare, cu condiţia ca bunurile respective să fie cumpărate de persoana impozabilă respectivă sau dacă persoana impozabilă nu le achiziţionează pentru a fi reexportate de către aceasta în afara Comunităţii;
  • 2. în vederea reparării, transformării, modificării sau prelucrării acestor bunuri, cu condiţia ca bunurile rezultate ca urmare a acestor operaţiuni să fie reexportate în afara Comunităţii sau achiziţionate de către persoana impozabilă respectivă.

(2) Orice persoană care nu este importator în scopul taxei conform alin. (1), dar deţine o declaraţie vamală de import în care este menţionată ca importator al bunurilor, nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă importului respectiv decât în situaţia în care va aplica structura de comisionar, respectiv va refactura valoarea bunurilor importate şi taxa pe valoarea adăugată aferentă către persoana care ar fi avut calitatea de importator conform alin. (1).