Codul Fiscal - Titlul VI actualizat in 18 Februarie 2005
Taxa pe valoarea adaugata
- Titlul I - 7 Decembrie 2004
Dispozitii generale - Titlul II - 18 Februarie 2005
Impozitul pe profit - Titlul III - 18 Februarie 2005
Impozitul pe venit - Titlul IV - 18 Februarie 2005
Impozitul pe veniturile microintreprinderilor - Titlul V - 18 Februarie 2005
Impozitul pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti si impozitul pe reprezentantele firmelor straine infiintate in Romania - Titlul VI - 18 Februarie 2005
Taxa pe valoarea adaugata - Titlul VII - 18 Februarie 2005
Accize - Titlul VIII - 18 Februarie 2005
Masuri speciale privind supravegherea productiei, importului si circulatiei unor produse accizabile - Titlul IX - 18 Februarie 2005
Impozite si taxe locale - Titlul IX^1 - 7 Decembrie 2004
Infractiuni - Titlul X - 24 Noiembrie 2004
Dispozitii finale
- Actualizare din 14 Aprilie 2015
- Actualizare din 28 Ianuarie 2015
- Actualizare din 20 Ianuarie 2015
- Actualizare din 30 Decembrie 2014
- Actualizare din 12 Decembrie 2014
- Actualizare din 23 Mai 2014
- Actualizare din 14 Mai 2014
- Actualizare din 28 Februarie 2014
- Actualizare din 12 Februarie 2014
- Actualizare din 19 Decembrie 2013
- Actualizare din 15 Noiembrie 2013
- Actualizare din 30 August 2013
- Actualizare din 2 August 2013
- Actualizare din 29 Mai 2013
- Actualizare din 6 Martie 2013
- Actualizare din 6 Februarie 2013
- Actualizare din 23 Ianuarie 2013
- Actualizare din 15 Noiembrie 2012
- Actualizare din 8 Noiembrie 2012
- Actualizare din 29 August 2012
- Actualizare din 13 Iulie 2012
- Actualizare din 7 Iunie 2012
- Actualizare din 31 Ianuarie 2012
- Actualizare din 30 Decembrie 2011
- Actualizare din 2 Septembrie 2011
- Actualizare din 31 Mai 2011
- Actualizare din 1 Martie 2011
- Actualizare din 31 Decembrie 2010
- Actualizare din 30 Decembrie 2010
- Actualizare din 3 August 2010
- Actualizare din 30 Iulie 2010
- Actualizare din 28 Iulie 2010
- Actualizare din 28 Iunie 2010
- Actualizare din 23 Iunie 2010
- Actualizare din 11 Mai 2010
- Actualizare din 31 Decembrie 2009
- Actualizare din 13 Octombrie 2009
- Actualizare din 25 Mai 2009
- Actualizare din 30 Aprilie 2009
- Actualizare din 14 Aprilie 2009
- Actualizare din 22 Decembrie 2008
- Actualizare din 4 Decembrie 2008
- Actualizare din 16 Octombrie 2008
- Actualizare din 28 Decembrie 2007
- Actualizare din 18 Octombrie 2007
- Actualizare din 3 Aprilie 2007
- Actualizare din 2 Martie 2007
- Actualizare din 29 Decembrie 2006
- Actualizare din 27 Decembrie 2006
- Actualizare din 1 August 2006
- Actualizare din 19 Iulie 2006
- Actualizare din 2 Mai 2006
- Actualizare din 4 Iulie 2005
- Actualizare din 1 Iunie 2005
- Actualizare din 30 Martie 2005
- Actualizare din 18 Februarie 2005
- Actualizare din 24 Noiembrie 2004
- Actualizare din 19 Noiembrie 2004
- Actualizare din 18 Noiembrie 2004
- Actualizare din 27 August 2004
- Actualizare din 6 Februarie 2004
- Publicare initiala din 23 Decembrie 2003
Capitolul I - Dispozitii generale
Art. 125 - Definitia taxei pe valoarea adaugata
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect care se datorează bugetului de stat.
Art. 125 - Definitia taxei pe valoarea adaugata
Articol modificat in 23 Decembrie 2003 de Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003
Publicare initiala
Capitolul II - Sfera de aplicare
Art. 126 - Sfera de aplicare
(1) În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operaţiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată;
- b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;
- c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1);
- d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).
Norme Metodologice
1. (1) În sensul art. 126 alin. (1) din Codul fiscal, dacă cel puţin una dintre condiţiile stipulate la lit. a) - d) nu este îndeplinită, operaţiunea nu se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.
(2) Operaţiunile desfăşurate în interiorul zonelor libere sau porturilor libere, precum şi livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate din România pentru unităţi din zonele libere sau porturile libere şi cele efectuate de unităţi din zonele sau porturile libere pentru unităţi din România sunt considerate operaţiuni efectuate în România, fiind supuse regulilor prevăzute de titlul VI al Codului fiscal. Prin porturi libere, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înţeleg porturile care beneficiază de facilităţile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 131/2000 privind instituirea unor măsuri pentru facilitarea exploatării porturilor, republicată.
(3) Pentru a se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii trebuie să fie efectuate cu plată. Această condiţie implică existenţa unei legături directe între operaţiune şi contrapartida obţinută. Pentru a se determina dacă o operaţiune poate fi plasată în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată trebuie ca aceasta să aducă un avantaj clientului şi preţul să fie în legătură cu avantajul primit, astfel:
a) condiţia referitoare la existenţa unui avantaj în folosul clientului este îndeplinită atunci când există un angajament al furnizorului sau al prestatorului de a furniza un bun sau un serviciu determinabil unei persoane care asigură finanţarea sau, în absenţa acestuia, atunci când operaţiunea a fost efectuată, să permită să se stabilească un asemenea angajament. Această condiţie este compatibilă cu faptul că serviciul a fost colectiv, nu a fost măsurabil cu exactitate sau se înscrie în cadrul unei obligaţii legale;
b) condiţia referitoare la existenţa unei legături între operaţiune şi contrapartida obţinută este respectată chiar dacă preţul nu reflectă valoarea normală a operaţiunii, este achitat sub formă de abonamente, servicii sau bunuri, ia forma unei sume calificate drept reducere de preţ, nu este plătit de către beneficiar, ci de un terţ.
(2) În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprinde şi importul de bunuri.
(3) Operaţiunile care se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt denumite în continuare operaţiuni impozabile.
(4) Operaţiunile impozabile pot fi:
- a) operaţiuni taxabile, pentru care se aplică cotele prevăzute la art. 140;
- b) operaţiuni scutite cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată, dar este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziţionate. În prezentul titlu, aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 143 şi art. 144;
- c) operaţiuni scutite fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată şi nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziţionate. În prezentul titlu, aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 141;
- d) operaţiuni de import scutite de taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 142, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată în vamă.
Art. 126 - Sfera de aplicare
Articol modificat in 6 Februarie 2004 de
Introduce Norme Metodologice
Capitolul III - Persoane impozabile
Art. 127 - Persoane impozabile si activitatea economica
(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.
(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.
(3) Nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau orice alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului.
(4) Cu excepţia celor prevăzute la alin. (5) şi (6), instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi.
(5) Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în calitate de autorităţi publice, dacă tratarea lor ca persoane neimpozabile ar produce distorsiuni concurenţiale.
(6) Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în aceleaşi condiţii legale ca şi cele aplicabile operatorilor economici, chiar dacă sunt prestate în calitate de autoritate publică, precum şi pentru activităţile următoare:
- a) telecomunicaţii;
- b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific şi altele de aceeaşi natură;
- c) transport de bunuri şi de persoane;
- d) servicii prestate de porturi şi aeroporturi;
- e) livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare;
- f) activitatea târgurilor şi expoziţiilor comerciale;
- g) depozitarea;
- h) activităţile organelor de publicitate comercială;
- i) activităţile agenţiilor de călătorie;
- j) activităţile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante şi alte localuri asemănătoare.
(7) Sunt asimilate instituţiilor publice, în ceea ce priveşte regulile aplicabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, orice entităţi a căror înfiinţare este reglementată prin legi sau hotărâri ale Guvernului, pentru activităţile prevăzute prin actul normativ de înfiinţare, care nu creează distorsiuni concurenţiale, nefiind desfăşurate şi de alte persoane impozabile.
Norme Metodologice
2. (1) Nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.
(2) Livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate în mod gratuit de organizaţiile fără scop patrimonial nu sunt considerate activităţi economice.
3. (1) În sensul art. 127 alin. (4) din Codul fiscal, instituţiile publice nu sunt persoane impozabile şi pentru următoarele activităţi:
a) vânzarea, direct sau prin intermediari, către persoane fizice, în scop de locuinţă, a imobilelor sau a părţilor de imobile, aflate în proprietatea statului, date în folosinţă înainte de introducerea taxei pe valoarea adăugată în legislaţia României. Dacă vânzarea are loc prin intermediari, aceştia nu datorează taxa pe valoarea adăugată pentru încasările din vânzarea acestor locuinţe şi nici pentru comisionul aferent, dar în mod corespunzător nu beneficiază de exercitarea dreptului de deducere pentru aceste operaţiuni;
b) livrările de bunuri dobândite după data de 1 iulie 1993, dacă la achiziţia acestora s-a plătit taxa pe valoarea adăugată şi taxa respectivă nu a fost dedusă.
(2) Direcţiile generale ale finanţelor publice nu sunt considerate persoane impozabile pentru valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului potrivit legii.
(3) Din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, distorsiuni de concurenţă rezultă atunci când aceeaşi activitate este desfăşurată de mai mulţi operatori economici, dintre care unii beneficiază de un tratament fiscal preferenţial, astfel încât contravaloarea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate de aceştia nu este grevată de taxa pe valoarea adăugată, faţă de ceilalţi operatori economici care sunt obligaţi să greveze contravaloarea livrărilor de bunuri şi/sau a prestărilor de servicii efectuate cu taxa pe valoarea adăugată.
(4) În situaţia în care instituţiile publice desfăşoară activităţi de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (5) şi (6) din Codul fiscal, persoana impozabilă poate fi considerată instituţia publică în ansamblu sau, în funcţie de natura activităţii desfăşurate, numai partea din structura organizatorică prin care sunt realizate acele activităţi.
Art. 127 - Persoane impozabile si activitatea economica
Articol modificat in 18 Noiembrie 2004 de Hotarare nr. 1840 din 28 octombrie 2004
Modifica norme metodologice, pct. 2:
1. Punctul 2 va avea următorul cuprins:
2. (1) Nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.
(2) Livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate în mod gratuit de organizaţiile fără scop patrimonial nu sunt considerate activităţi economice.
Capitolul IV - Operatiuni impozabile
Art. 128 - Livrarea de bunuri
(1) Prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia.
(2) În înţelesul prezentului titlu, prin bunuri se înţelege bunurile corporale mobile şi imobile, prin natura lor sau prin destinaţie. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific şi altele de aceeaşi natură sunt considerate bunuri mobile corporale.
(3) Sunt, de asemenea, considerate livrări de bunuri efectuate cu plată, în sensul alin. (1):
- a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, în cadrul unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau orice alt tip de contract ce prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei scadenţe, cu excepţia contractelor de leasing;
- b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;
- c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri;
- d) transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare, atunci când comisionarul acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului;
- e) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor prevăzute la alin. (9) lit. a) şi c).
Norme Metodologice
4. (1) Conform art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia. Pentru bunurile, altele decât cele second-hand, încredinţate în vederea vânzării în baza unui contract de consignaţie, data livrării bunurilor de la consignant la consignatar se consideră a fi data vânzării bunurilor de către consignatar către beneficiar. Facturarea bunurilor de către consignant către consignatar se face cel mai târziu la finele lunii în care bunurile au fost vândute.
(2) Se consideră livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, produsele agricole reţinute drept plată în natură a prestaţiei efectuate de persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care prestează servicii pentru obţinerea şi/sau prelucrarea produselor agricole, precum şi plata în natură a arendei.
(3) În sensul art. 128 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite se consideră livrare de bunuri numai dacă debitorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
5. (1) În sensul art. 128 alin. (3) lit. d) din Codul fiscal, transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare se consideră livrare de bunuri atunci când comisionarul acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului. Comisionarul este considerat din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată cumpărător şi revânzător. În funcţie de locul unde vânzătorul, cumpărătorul şi comisionarul îşi au stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, se disting următoarele situaţii:
a) atunci când vânzătorul, comisionarul şi cumpărătorul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, vânzătorul face o livrare de bunuri către comisionar şi emite factura fiscală. Comisionarul, la rândul său, face livrare de bunuri către cumpărător şi emite factura fiscală;
b) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este persoană stabilită în străinătate, vânzătorul face livrare de bunuri către comisionar şi emite factura fiscală, iar acesta din urmă, la rândul său, face livrare de bunuri către cumpărătorul străin, emite factura fiscală, factura externă şi întocmeşte declaraţia vamală de export în nume propriu, respectiv la rubrica "exportator" din declaraţia vamală de export îşi înscrie numele său;
c) atunci când cumpărătorul şi comisionarul sunt persoane înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, acesta din urmă emite factura externă pe numele comisionarului pentru bunurile livrate, comisionarul face importul de bunuri, întocmeşte declaraţia vamală de import în nume propriu şi face livrare de bunuri către cumpărător, emiţând factură fiscală.
(2) Comisionarul îşi poate exercita dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în factura fiscală emisă pe numele său de vânzătorul stabilit în România sau a celei din declaraţia vamală de import, în cazul în care vânzătorul este o persoană stabilită în străinătate, conform prevederilor cap. X "Regimul deducerilor" din titlul VI al Codului fiscal. Conform reglementărilor contabile nu este obligatorie înregistrarea în conturile de venituri, respectiv de cheltuieli, a operaţiunilor efectuate de comisionar.
5. (1) În sensul art. 128 alin. (3) lit. d) din Codul fiscal, transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare se consideră livrare de bunuri atunci când comisionarul acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului. Comisionarul este considerat din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată cumpărător şi revânzător. În funcţie de locul unde vânzătorul, cumpărătorul şi comisionarul îşi au stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, se disting situaţii precum:
a) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, cumpărătorul este o persoană din România, înregistrată sau nu ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată - vânzătorul face o livrare de bunuri către comisionar, emite factura fiscală şi colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile. Comisionarul poate deduce, în condiţiile legii, taxa pe valoarea adăugată din facturile emise de comitent, apoi, la rândul său, face o livrare de bunuri către cumpărător, emite factura fiscală şi colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile;
b) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este o persoană stabilită în străinătate - vânzătorul face o livrare de bunuri către comisionar, emite factura fiscală în regim de scutire cu drept de deducere, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, comisionarul, la rândul său, face o livrare de bunuri către cumpărătorul străin, emite factura fiscală, de asemenea în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, factura externă şi întocmeşte declaraţia vamală de export în nume propriu, respectiv la rubricadin declaraţia vamală de export îşi înscrie numele său;
c) atunci când cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, comisionarul din România este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, acesta din urmă emite factura externă pe numele comisionarului pentru bunurile livrate, comisionarul face importul de bunuri, întocmeşte declaraţia vamală de import în nume propriu, poate deduce în condiţiile legii taxa pe valoarea adăugată înscrisă în declaraţia vamală de import pentru operaţiunile taxabile, apoi face livrare de bunuri către cumpărător, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile şi emite factură fiscală către cumpărător.
(2) Conform reglementărilor contabile nu este obligatorie înregistrarea în conturile de venituri, respectiv de cheltuieli, a operaţiunilor efectuate de comisionar.
(4) Preluarea de către persoane impozabile a bunurilor achiziţionate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată sau pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în mod gratuit constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.
(5) Orice distribuire de bunuri din activele unei societăţi comerciale către asociaţii sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a societăţii, constituie livrare de bunuri efectuată cu plată.
(6) În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă acesta este transferat direct beneficiarului final.
(7) Transferul de bunuri efectuat cu ocazia operaţiunilor de transfer total sau parţial de active şi pasive, ca urmare a fuziunii şi divizării, nu constituie livrare de bunuri, indiferent dacă e făcută cu plată sau nu.
(8) Aportul în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale nu constituie livrare de bunuri, dacă primitorului bunurilor i-ar fi fost permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată, dacă aceasta s-ar fi aplicat transferului respectiv. În situaţia în care primitorul bunurilor este o persoană impozabilă, care nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată sau are dreptul de deducere parţial, operaţiunea se consideră livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.
Norme Metodologice
6. (1) Nu constituie livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale, efectuat între două persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, în situaţia în care beneficiarul are drept de deducere integrală a taxei pe valoarea adăugată. Persoana impozabilă care a adus aportul în natură are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 145 alin. (5) lit. b) din Codul fiscal.6. (1) Nu constituie livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale, efectuat între două persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, în situaţia în care beneficiarul are drept de deducere integrală a taxei pe valoarea adăugată. Persoana impozabilă care a adus aportul în natură are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 145 alin. (5) lit. b) din Codul fiscal. În sensul alin. (8) al art. 128 din Codul fiscal, aportul în natură cuprinde şi activele necorporale care sunt aduse ca aport în natură.(2) Constituie livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care pentru bunurile respective a exercitat dreptul de deducere total sau parţial, unei persoane impozabile care nu are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată, fie datorită faptului că nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, fie datorită faptului că operaţiunile desfăşurate de aceasta nu dau drept de deducere. În acest caz beneficiarul evidenţiază în patrimoniul său contravaloarea bunului primit, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.
(3) Aportul în natură acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată unei persoane impozabile care are drept de deducere parţială a taxei pe valoarea adăugată constituie livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial. La persoana impozabilă care a acordat aportul în natură, precum şi la beneficiar, taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunii respective se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăţi efective între cele două unităţi în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată.
(4) Baza de impozitare pentru aportul în natură care constituie livrare de bunuri este constituită din valoarea de aport a bunurilor.
(5) Importul de bunuri care se constituie aport în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale, efectuat de o persoană străină, se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 131 din Codul fiscal. Persoana impozabilă care primeşte aportul în natură poate să îşi exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în condiţiile legii.
(9) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1):
- a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră;
- b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate în condiţiile stabilite prin norme;
- c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege;
- d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat, ca ajutoare umanitare externe sau interne;
- e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor publicitare, pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor;
- f) acordarea de bunuri, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol, precum şi alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme.
Norme Metodologice
7. (1) Bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, nu constituie livrare de bunuri conform art. 128 alin. (9) lit. b) din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
- a) nu sunt imputabile;
- b) degradarea calitativă a bunurilor se datorează unor cauze obiective dovedite cu documente;
- c) se face dovada că s-au distrus bunurile şi nu mai intră în circuitul economic.
În categoria bunurilor degradate calitativ se încadrează şi ziarele, revistele, cărţile, manualele şcolare, care sunt returnate de către difuzori şi care nu mai pot fi valorificate.
(2) Casarea bunurilor de natura mijloacelor fixe, chiar şi înainte de expirarea duratei normale de întrebuinţare, nu constituie livrare de bunuri din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.
(3) Bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol nu sunt considerate livrări de bunuri în limita în care sunt deductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile de protocol, stabilită la titlul II al Codului fiscal. Aceeaşi limită este aplicabilă şi microîntreprinderilor care se încadrează în prevederile titlului IV al Codului fiscal.
(4) Bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de sponsorizare şi mecenat nu sunt considerate livrări de bunuri în limita a 3 la mie din cifra de afaceri, determinată potrivit art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, şi nu se întocmeşte factura fiscală pentru acordarea acestor bunuri.
(5) Prin acordarea de bunuri în mod gratuit potrivit destinaţiilor prevăzute de lege, în sensul art. 128 alin. (9) lit. f) din Codul fiscal, se înţeleg destinaţii cum sunt: masa caldă pentru mineri, alimentaţia de protecţie, materiale igienico-sanitare acordate obligatoriu angajaţilor în vederea prevenirii îmbolnăvirilor. Limita până la care nu sunt considerate livrări de bunuri este cea stabilită prin actele normative care instituie acordarea acestor bunuri. Plata în natură a salariilor şi a dividendelor reprezintă livrare de bunuri, nefiind aplicabile prevederile art. 128 alin. (9) lit. f) din Codul fiscal.
(6) Încadrarea în limitele prevăzute la alin. (3) - (5) se determină pe baza datelor raportate prin situaţiile financiare anuale. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste limite sponsorizările, acţiunile de mecenat sau alte acţiuni prevăzute prin legi, acordate în numerar. Depăşirea limitelor constituie livrare de bunuri şi se colectează taxa pe valoarea adăugată, dacă s-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată corespunzătoare depăşirii. Taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă depăşirii se calculează şi se include la rubrica de regularizări din decontul întocmit pentru perioada fiscală în care persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au depus situaţiile financiare anuale, dar nu mai târziu de termenul legal de depunere a acestora.
(7) Preluarea de către persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată a unor bunuri din activitatea proprie pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării activităţii economice a acestora nu este considerată livrare de bunuri. Aceleaşi prevederi se aplică şi pentru prestările de servicii.
(1) Prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia.
(2) În înţelesul prezentului titlu, prin bunuri se înţelege bunurile corporale mobile şi imobile, prin natura lor sau prin destinaţie. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific şi altele de aceeaşi natură sunt considerate bunuri mobile corporale.
(3) Sunt, de asemenea, considerate livrări de bunuri efectuate cu plată, în sensul alin. (1):
- a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, în cadrul unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau orice alt tip de contract ce prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei scadenţe, cu excepţia contractelor de leasing;
- b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;
- c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri;
- d) transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare, atunci când comisionarul acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului;
- e) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor prevăzute la alin. (9) lit. a) şi c).
Norme Metodologice
4. (1) Conform art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia. Pentru bunurile, altele decât cele second-hand, încredinţate în vederea vânzării în baza unui contract de consignaţie, data livrării bunurilor de la consignant la consignatar se consideră a fi data vânzării bunurilor de către consignatar către beneficiar. Facturarea bunurilor de către consignant către consignatar se face cel mai târziu la finele lunii în care bunurile au fost vândute.
(2) Se consideră livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, produsele agricole reţinute drept plată în natură a prestaţiei efectuate de persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care prestează servicii pentru obţinerea şi/sau prelucrarea produselor agricole, precum şi plata în natură a arendei.
(3) În sensul art. 128 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite se consideră livrare de bunuri numai dacă debitorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
5. (1) În sensul art. 128 alin. (3) lit. d) din Codul fiscal, transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare se consideră livrare de bunuri atunci când comisionarul acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului. Comisionarul este considerat din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată cumpărător şi revânzător. În funcţie de locul unde vânzătorul, cumpărătorul şi comisionarul îşi au stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, se disting situaţii precum:
a) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, cumpărătorul este o persoană din România, înregistrată sau nu ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată - vânzătorul face o livrare de bunuri către comisionar, emite factura fiscală şi colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile. Comisionarul poate deduce, în condiţiile legii, taxa pe valoarea adăugată din facturile emise de comitent, apoi, la rândul său, face o livrare de bunuri către cumpărător, emite factura fiscală şi colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile;
b) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este o persoană stabilită în străinătate - vânzătorul face o livrare de bunuri către comisionar, emite factura fiscală în regim de scutire cu drept de deducere, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, comisionarul, la rândul său, face o livrare de bunuri către cumpărătorul străin, emite factura fiscală, de asemenea în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, factura externă şi întocmeşte declaraţia vamală de export în nume propriu, respectiv la rubricadin declaraţia vamală de export îşi înscrie numele său;
c) atunci când cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, comisionarul din România este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, acesta din urmă emite factura externă pe numele comisionarului pentru bunurile livrate, comisionarul face importul de bunuri, întocmeşte declaraţia vamală de import în nume propriu, poate deduce în condiţiile legii taxa pe valoarea adăugată înscrisă în declaraţia vamală de import pentru operaţiunile taxabile, apoi face livrare de bunuri către cumpărător, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile şi emite factură fiscală către cumpărător.
(2) Conform reglementărilor contabile nu este obligatorie înregistrarea în conturile de venituri, respectiv de cheltuieli, a operaţiunilor efectuate de comisionar.
(4) Preluarea de către persoane impozabile a bunurilor achiziţionate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată sau pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în mod gratuit constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.
(5) Orice distribuire de bunuri din activele unei societăţi comerciale către asociaţii sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a societăţii, constituie livrare de bunuri efectuată cu plată.
(6) În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă acesta este transferat direct beneficiarului final.
(7) Transferul de bunuri efectuat cu ocazia operaţiunilor de transfer total sau parţial de active şi pasive, ca urmare a fuziunii şi divizării, nu constituie livrare de bunuri, indiferent dacă e făcută cu plată sau nu.
(8) Aportul în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale nu constituie livrare de bunuri, dacă primitorului bunurilor i-ar fi fost permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată, dacă aceasta s-ar fi aplicat transferului respectiv. În situaţia în care primitorul bunurilor este o persoană impozabilă, care nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată sau are dreptul de deducere parţial, operaţiunea se consideră livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.
Norme Metodologice
6. (1) Nu constituie livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale, efectuat între două persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, în situaţia în care beneficiarul are drept de deducere integrală a taxei pe valoarea adăugată. Persoana impozabilă care a adus aportul în natură are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 145 alin. (5) lit. b) din Codul fiscal. În sensul alin. (8) al art. 128 din Codul fiscal, aportul în natură cuprinde şi activele necorporale care sunt aduse ca aport în natură.(2) Constituie livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care pentru bunurile respective a exercitat dreptul de deducere total sau parţial, unei persoane impozabile care nu are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată, fie datorită faptului că nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, fie datorită faptului că operaţiunile desfăşurate de aceasta nu dau drept de deducere. În acest caz beneficiarul evidenţiază în patrimoniul său contravaloarea bunului primit, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.
(3) Aportul în natură acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată unei persoane impozabile care are drept de deducere parţială a taxei pe valoarea adăugată constituie livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial. La persoana impozabilă care a acordat aportul în natură, precum şi la beneficiar, taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunii respective se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăţi efective între cele două unităţi în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată.
(4) Baza de impozitare pentru aportul în natură care constituie livrare de bunuri este constituită din valoarea de aport a bunurilor.
(5) Importul de bunuri care se constituie aport în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale, efectuat de o persoană străină, se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 131 din Codul fiscal. Persoana impozabilă care primeşte aportul în natură poate să îşi exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în condiţiile legii.
(9) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1):
- a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră;
- b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate în condiţiile stabilite prin norme;
- c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege;
- d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat, ca ajutoare umanitare externe sau interne;
- e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor publicitare, pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor;
- f) acordarea de bunuri, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol, precum şi alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme.
Norme Metodologice
7. (1) Bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, nu constituie livrare de bunuri conform art. 128 alin. (9) lit. b) din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
- a) nu sunt imputabile;
- b) degradarea calitativă a bunurilor se datorează unor cauze obiective dovedite cu documente;
- c) se face dovada că s-au distrus bunurile şi nu mai intră în circuitul economic.
În categoria bunurilor degradate calitativ se încadrează şi ziarele, revistele, cărţile, manualele şcolare, care sunt returnate de către difuzori şi care nu mai pot fi valorificate.
(2) Casarea bunurilor de natura mijloacelor fixe, chiar şi înainte de expirarea duratei normale de întrebuinţare, nu constituie livrare de bunuri din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.
(3) Bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol nu sunt considerate livrări de bunuri în limita în care sunt deductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile de protocol, stabilită la titlul II al Codului fiscal. Aceeaşi limită este aplicabilă şi microîntreprinderilor care se încadrează în prevederile titlului IV al Codului fiscal.
(4) Bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de sponsorizare şi mecenat nu sunt considerate livrări de bunuri în limita a 3 la mie din cifra de afaceri, determinată potrivit art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, şi nu se întocmeşte factura fiscală pentru acordarea acestor bunuri.
(5) Prin acordarea de bunuri în mod gratuit potrivit destinaţiilor prevăzute de lege, în sensul art. 128 alin. (9) lit. f) din Codul fiscal, se înţeleg destinaţii cum sunt: masa caldă pentru mineri, alimentaţia de protecţie, materiale igienico-sanitare acordate obligatoriu angajaţilor în vederea prevenirii îmbolnăvirilor. Limita până la care nu sunt considerate livrări de bunuri este cea stabilită prin actele normative care instituie acordarea acestor bunuri. Plata în natură a salariilor şi a dividendelor reprezintă livrare de bunuri, nefiind aplicabile prevederile art. 128 alin. (9) lit. f) din Codul fiscal.
(6) Încadrarea în limitele prevăzute la alin. (3) - (5) se determină pe baza datelor raportate prin situaţiile financiare anuale. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste limite sponsorizările, acţiunile de mecenat sau alte acţiuni prevăzute prin legi, acordate în numerar. Depăşirea limitelor constituie livrare de bunuri şi se colectează taxa pe valoarea adăugată, dacă s-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată corespunzătoare depăşirii. Taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă depăşirii se calculează şi se include la rubrica de regularizări din decontul întocmit pentru perioada fiscală în care persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au depus situaţiile financiare anuale, dar nu mai târziu de termenul legal de depunere a acestora.
(7) Preluarea de către persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată a unor bunuri din activitatea proprie pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării activităţii economice a acestora nu este considerată livrare de bunuri. Aceleaşi prevederi se aplică şi pentru prestările de servicii.
Art. 128 - Livrarea de bunuri
Articol modificat in 18 Februarie 2005 de Hotarare nr. 84 din 03 februarie 2005
Modifica norme metodologice:
1. Punctul 5 va avea următorul cuprins:
5. (1) În sensul art. 128 alin. (3) lit. d) din Codul fiscal, transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare se consideră livrare de bunuri atunci când comisionarul acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului. Comisionarul este considerat din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată cumpărător şi revânzător. În funcţie de locul unde vânzătorul, cumpărătorul şi comisionarul îşi au stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, se disting situaţii precum:
a) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, cumpărătorul este o persoană din România, înregistrată sau nu ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată - vânzătorul face o livrare de bunuri către comisionar, emite factura fiscală şi colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile. Comisionarul poate deduce, în condiţiile legii, taxa pe valoarea adăugată din facturile emise de comitent, apoi, la rândul său, face o livrare de bunuri către cumpărător, emite factura fiscală şi colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile;
b) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este o persoană stabilită în străinătate - vânzătorul face o livrare de bunuri către comisionar, emite factura fiscală în regim de scutire cu drept de deducere, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, comisionarul, la rândul său, face o livrare de bunuri către cumpărătorul străin, emite factura fiscală, de asemenea în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, factura externă şi întocmeşte declaraţia vamală de export în nume propriu, respectiv la rubricadin declaraţia vamală de export îşi înscrie numele său;
c) atunci când cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, comisionarul din România este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, acesta din urmă emite factura externă pe numele comisionarului pentru bunurile livrate, comisionarul face importul de bunuri, întocmeşte declaraţia vamală de import în nume propriu, poate deduce în condiţiile legii taxa pe valoarea adăugată înscrisă în declaraţia vamală de import pentru operaţiunile taxabile, apoi face livrare de bunuri către cumpărător, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile şi emite factură fiscală către cumpărător.
(2) Conform reglementărilor contabile nu este obligatorie înregistrarea în conturile de venituri, respectiv de cheltuieli, a operaţiunilor efectuate de comisionar.
2. La punctul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
6. (1) Nu constituie livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale, efectuat între două persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, în situaţia în care beneficiarul are drept de deducere integrală a taxei pe valoarea adăugată. Persoana impozabilă care a adus aportul în natură are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 145 alin. (5) lit. b) din Codul fiscal. În sensul alin. (8) al art. 128 din Codul fiscal, aportul în natură cuprinde şi activele necorporale care sunt aduse ca aport în natură.
Art. 129 - Prestarea de servicii
(1) Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri.
(2) Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt:
- a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor, în cadrul unui contract de leasing;
- b) transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
- c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie;
- d) prestările de servicii efectuate în baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit legii;
- e) intermedierea efectuată de comisionari, care acţionează în numele şi în contul comitentului, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.
(3) Se consideră prestări de servicii cu plată:
- a) utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în scopuri ce nu au legătură cu activitatea sa economică, sau pentru a fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, dacă taxa pe valoarea adăugată pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial;
- b) prestările de servicii efectuate în mod gratuit de către o persoană impozabilă, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică pentru uzul personal al angajaţilor săi sau al altor persoane.
(4) Nu constituie prestări de servicii cu plată operaţiunile constând în utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, punerea gratuită la dispoziţia altor persoane a acestor bunuri şi/sau prestarea de servicii în mod gratuit, efectuate în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol sau pentru alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţii stabilite prin norme, precum şi aceleaşi operaţiuni efectuate în scopuri publicitare sau în scopul stimulării vânzărilor.
Norme Metodologice
8. (1) În sensul art. 129 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing operaţional sau financiar se consideră prestare de servicii. Dacă în cursul derulării unui contract de leasing financiar intervine o cesiune între utilizatori cu acceptul locatorului/finanţatorului sau o cesiune a contractului de leasing financiar prin care se schimbă locatorul/finanţatorul, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri, considerând că persoana care preia contractul de leasing continuă persoana cedentului. Operaţiunea este considerată în continuare prestare de servicii, taxa pe valoarea adăugată fiind datorată de persoana care preia contractul de leasing în aceleaşi condiţii ca şi cedentul.
(2) Este considerată prestare de servicii, conform art. 129 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, intermedierea efectuată de comisionari care acţionează în numele şi în contul comitentului atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. În sensul prezentelor norme metodologice, comisionarul care acţionează în numele şi în contul comitentului este persoana care acţionează în calitate de mandatar potrivit Codului comercial. În cazul în care comisionarul intermediază livrări de bunuri, în funcţie de locul unde vânzătorul, cumpărătorul şi comisionarul îşi au stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, se disting următoarele situaţii:
a) atunci când vânzătorul, comisionarul şi cumpărătorul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, vânzătorul face livrare de bunuri către cumpărător, pentru care emite factura fiscală direct pe numele cumpărătorului, iar comisionarul face prestare de servicii, pentru care întocmeşte factura fiscală numai pentru comisionul său care reprezintă contravaloarea serviciului de intermediere prestat către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul;
b) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este persoană stabilită în străinătate, vânzătorul emite factura fiscală pentru livrarea de bunuri către cumpărător şi este înscris în declaraţia vamală de export la rubrica "exportator", iar comisionarul care face prestarea de serviciu emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul;
c) atunci când cumpărătorul şi comisionarul sunt persoane înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, cumpărătorul primeşte factura externă emisă de vânzător pe numele său şi întocmeşte declaraţia vamală de import în nume propriu, iar comisionarul care face prestarea de serviciu emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul.
(2) Este considerată prestare de servicii, conform art. 129 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, intermedierea efectuată de comisionari care acţionează în numele şi în contul comitentului atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. În sensul prezentelor norme metodologice, comisionarul care acţionează în numele şi în contul comitentului este persoana care acţionează în calitate de mandatar potrivit Codului comercial. În cazul în care comisionarul intermediază livrări de bunuri, în funcţie de locul unde vânzătorul, cumpărătorul şi comisionarul îşi au stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, se disting situaţii precum:
a) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, vânzătorul face livrare de bunuri către cumpărător pentru care emite factura fiscală direct pe numele cumpărătorului, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile, iar comisionarul se consideră că realizează o prestare de servicii, pentru care întocmeşte factura fiscală numai pentru comisionul său, care reprezintă contravaloarea serviciului de intermediere prestat către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile;
b) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este persoană stabilită în străinătate, vânzătorul emite factura fiscală pentru livrarea de bunuri către cumpărător, în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, este înscris în declaraţia vamală de export la rubrica, iar comisionarul, care face prestarea de serviciu, emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, de asemenea în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege;
c) atunci când cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, comisionarul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în România, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, cumpărătorul primeşte factura externă emisă de vânzător pe numele său, întocmeşte declaraţia vamală de import în nume propriu, iar comisionarul, care face prestarea de serviciu de intermediere, emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, aplicând regimul de scutire cu drept de deducere dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
(3) Emiterea unei facturi în numele său de către orice comisionar care acţionează în numele şi în contul comitentului vânzător, în momentul vânzării către cumpărător, este suficientă pentru a-l transforma în cumpărător revânzător din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum este prevăzut la pct. 5. De asemenea, comisionarul care acţionează în numele şi în contul comitentului cumpărător devine din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată un cumpărător revânzător, dacă primeşte de la vânzător o factură întocmită pe numele său.
(4) Pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (4) din Codul fiscal se aplică în mod corespunzător prevederile pct. 7 alin. (3) - (6).
(5) Persoana impozabilă care acţionează în nume propriu, dar în contul unei alte persoane, în legătură cu o prestare de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi acele servicii.
(6) În cazul prestării unui serviciu de către mai multe persoane impozabile, prin tranzacţii succesive, fiecare tranzacţie se consideră o prestare separată şi se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.
(1) Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri.
(2) Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt:
- a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor, în cadrul unui contract de leasing;
- b) transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
- c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie;
- d) prestările de servicii efectuate în baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit legii;
- e) intermedierea efectuată de comisionari, care acţionează în numele şi în contul comitentului, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.
(3) Se consideră prestări de servicii cu plată:
- a) utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în scopuri ce nu au legătură cu activitatea sa economică, sau pentru a fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, dacă taxa pe valoarea adăugată pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial;
- b) prestările de servicii efectuate în mod gratuit de către o persoană impozabilă, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică pentru uzul personal al angajaţilor săi sau al altor persoane.
(4) Nu constituie prestări de servicii cu plată operaţiunile constând în utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, punerea gratuită la dispoziţia altor persoane a acestor bunuri şi/sau prestarea de servicii în mod gratuit, efectuate în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol sau pentru alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţii stabilite prin norme, precum şi aceleaşi operaţiuni efectuate în scopuri publicitare sau în scopul stimulării vânzărilor.
Norme Metodologice
8. (1) În sensul art. 129 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing operaţional sau financiar se consideră prestare de servicii. Dacă în cursul derulării unui contract de leasing financiar intervine o cesiune între utilizatori cu acceptul locatorului/finanţatorului sau o cesiune a contractului de leasing financiar prin care se schimbă locatorul/finanţatorul, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri, considerând că persoana care preia contractul de leasing continuă persoana cedentului. Operaţiunea este considerată în continuare prestare de servicii, taxa pe valoarea adăugată fiind datorată de persoana care preia contractul de leasing în aceleaşi condiţii ca şi cedentul.
(2) Este considerată prestare de servicii, conform art. 129 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, intermedierea efectuată de comisionari care acţionează în numele şi în contul comitentului atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. În sensul prezentelor norme metodologice, comisionarul care acţionează în numele şi în contul comitentului este persoana care acţionează în calitate de mandatar potrivit Codului comercial. În cazul în care comisionarul intermediază livrări de bunuri, în funcţie de locul unde vânzătorul, cumpărătorul şi comisionarul îşi au stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, se disting situaţii precum:
a) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, vânzătorul face livrare de bunuri către cumpărător pentru care emite factura fiscală direct pe numele cumpărătorului, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile, iar comisionarul se consideră că realizează o prestare de servicii, pentru care întocmeşte factura fiscală numai pentru comisionul său, care reprezintă contravaloarea serviciului de intermediere prestat către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile;
b) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este persoană stabilită în străinătate, vânzătorul emite factura fiscală pentru livrarea de bunuri către cumpărător, în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, este înscris în declaraţia vamală de export la rubrica, iar comisionarul, care face prestarea de serviciu, emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, de asemenea în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege;
c) atunci când cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, comisionarul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în România, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, cumpărătorul primeşte factura externă emisă de vânzător pe numele său, întocmeşte declaraţia vamală de import în nume propriu, iar comisionarul, care face prestarea de serviciu de intermediere, emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, aplicând regimul de scutire cu drept de deducere dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
(3) Emiterea unei facturi în numele său de către orice comisionar care acţionează în numele şi în contul comitentului vânzător, în momentul vânzării către cumpărător, este suficientă pentru a-l transforma în cumpărător revânzător din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum este prevăzut la pct. 5. De asemenea, comisionarul care acţionează în numele şi în contul comitentului cumpărător devine din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată un cumpărător revânzător, dacă primeşte de la vânzător o factură întocmită pe numele său.
(4) Pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (4) din Codul fiscal se aplică în mod corespunzător prevederile pct. 7 alin. (3) - (6).
(5) Persoana impozabilă care acţionează în nume propriu, dar în contul unei alte persoane, în legătură cu o prestare de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi acele servicii.
(6) În cazul prestării unui serviciu de către mai multe persoane impozabile, prin tranzacţii succesive, fiecare tranzacţie se consideră o prestare separată şi se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.
Art. 129 - Prestarea de servicii
Articol modificat in 18 Februarie 2005 de Hotarare nr. 84 din 03 februarie 2005
Modifica norme metodologice:
3. La punctul 8, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) Este considerată prestare de servicii, conform art. 129 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, intermedierea efectuată de comisionari care acţionează în numele şi în contul comitentului atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. În sensul prezentelor norme metodologice, comisionarul care acţionează în numele şi în contul comitentului este persoana care acţionează în calitate de mandatar potrivit Codului comercial. În cazul în care comisionarul intermediază livrări de bunuri, în funcţie de locul unde vânzătorul, cumpărătorul şi comisionarul îşi au stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, se disting situaţii precum:
a) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, vânzătorul face livrare de bunuri către cumpărător pentru care emite factura fiscală direct pe numele cumpărătorului, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile, iar comisionarul se consideră că realizează o prestare de servicii, pentru care întocmeşte factura fiscală numai pentru comisionul său, care reprezintă contravaloarea serviciului de intermediere prestat către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile;
b) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este persoană stabilită în străinătate, vânzătorul emite factura fiscală pentru livrarea de bunuri către cumpărător, în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, este înscris în declaraţia vamală de export la rubrica, iar comisionarul, care face prestarea de serviciu, emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, de asemenea în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege;
c) atunci când cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, comisionarul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în România, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, cumpărătorul primeşte factura externă emisă de vânzător pe numele său, întocmeşte declaraţia vamală de import în nume propriu, iar comisionarul, care face prestarea de serviciu de intermediere, emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, aplicând regimul de scutire cu drept de deducere dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
Art. 130 - Schimburi de bunuri sau servicii
În cazul unei operaţiuni care implică o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, fiecare persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii cu plată.
Art. 130 - Schimburi de bunuri sau servicii
Articol modificat in 23 Decembrie 2003 de Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003
Publicare initiala
Art. 131 - Importul de bunuri
(1) În înţelesul prezentului titlu, se consideră import de bunuri intrarea de bunuri în România provenind dintr-un alt stat.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), atunci când bunurile sunt plasate, după intrarea lor în ţară, în regimuri vamale suspensive, aceste bunuri nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Totuşi, acestea sunt supuse reglementărilor vamale în ceea ce priveşte plata sau, după caz, garantarea drepturilor de import pe perioada cât se află în regim vamal suspensiv.
(3) Importul bunurilor plasate în regimuri vamale suspensive este efectuat în statul pe teritoriul căruia bunurile ies din aceste regimuri.
(4) Nu se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrarea bunurilor aflate în regimuri vamale suspensive.
Norme Metodologice
9. (1) Regimurile vamale suspensive la care se face referire la art. 131 din Codul fiscal sunt cele prevăzute de legislaţia vamală în vigoare.
(2) Orice livrare a unor bunuri care se află sub regim vamal suspensiv nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Astfel de operaţiuni pot avea drept obiect vânzarea de bunuri aflate în regim de antrepozit vamal, cesionarea de bunuri aflate în regim de perfecţionare activă şi altele de această natură.
Art. 131 - Importul de bunuri
Articol modificat in 6 Februarie 2004 de
Introduce Norme Metodologice
Capitolul V - Locul operatiunilor impozabile
Art. 132 - Locul livrarii de bunuri
(1) Se consideră a fi locul livrării de bunuri:
- a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de beneficiar sau de un terţ;
- b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau montaj, indiferent dacă punerea în funcţiune este efectuată de către furnizor sau de altă persoană în contul său;
- c) locul unde se găsesc bunurile în momentul în care are loc livrarea, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;
- d) locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor sau avion;
- e) locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate într-un autocar sau tren, şi pe partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul ţării.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. e), se înţelege:
- a) prin partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul ţării, parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de pasageri, fără oprire în afara ţării;
- b) prin locul de plecare al transportului de pasageri, primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, dacă este cazul, după oprirea efectuată în afara ţării;
- c) prin locul de sosire a unui transport de pasageri, ultimul punct de debarcare prevăzut în interiorul ţării, pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării, dacă este cazul, înainte de oprirea efectuată în afara ţării.
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a) şi b), atunci când locul de plecare sau de expediere ori de transport al bunurilor se află în afara României, acestea fiind importate în România, locul livrării efectuate de importator, în sensul art. 150 alin. (2), este considerat a fi în România.
Norme Metodologice
10. (1) Livrările de bunuri pentru care locul livrării nu este considerat a fi în România conform art. 132 din Codul fiscal nu sunt operaţiuni impozabile în România. Orice persoană impozabilă care realizează livrări de bunuri care au locul livrării în străinătate poate să-şi exercite dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, în situaţia în care livrările de bunuri ar da drept de deducere dacă ar fi realizate în România.
(2) Locul livrării de bunuri în cazul în care livrările sunt efectuate la bordul unui vapor sau avion este considerat a fi locul de plecare a transportului de pasageri, potrivit art. 132 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal. În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincid întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare a transportului de pasageri în cazul livrărilor de bunuri efectuate la bordul unui vapor sau al unui avion este considerat a fi:
- a) primul punct de îmbarcare a pasagerilor, pentru transporturile care au punctul de plecare în România;
- b) primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi fac escală în România.
- (3) Locul livrării de bunuri în cazul în care livrările sunt efectuate într-un autocar sau tren este locul de plecare a transportului de pasageri şi numai pe partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul ţării. Locul de plecare a transportului de pasageri, respectiv parcursul efectuat în interiorul ţării, se determină astfel:
- a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România şi punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării. Locul de sosire este considerat a fi ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul ţării, pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării. Parcursul efectuat în interiorul ţării este cel efectuat între locul de plecare şi locul de sosire. Dacă după primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în România nu mai există şi un punct de debarcare până la ieşirea din ţară, se consideră că locul livrării de bunuri nu este în România;
- b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul ţării. Parcursul efectuat în interiorul ţării este cel efectuat între locul de plecare şi locul de sosire. Dacă nu există un punct de îmbarcare situat în interiorul ţării, se consideră că locul livrării de bunuri nu este în România;
- c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul ţării. Parcursul efectuat în interiorul ţării este cel efectuat între locul de plecare şi locul de sosire. Dacă nu există punct de îmbarcare sau de debarcare în interiorul ţării, locul livrării de bunuri nu este considerat a fi în România.
Art. 132 - Locul livrarii de bunuri
Articol modificat in 6 Februarie 2004 de
Introduce Norme Metodologice
Art. 133 - Locul prestarii de servicii
(1) Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate sau, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.
Norme Metodologice
11. Art. 133 alin. (1) din Codul fiscal instituie o regulă generală potrivit căreia pentru prestările de servicii legea aplicabilă în materie de taxă pe valoarea adăugată este cea a ţării în care prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită. La alin. (2) al art. 133 din Codul fiscal sunt prevăzute derogările de la regula generală, respectiv se reglementează că pentru anumite prestări de servicii locul prestării, respectiv legea aplicabilă este alta decât cea a ţării în care prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.
(2) Prin excepţie de la alin. (1), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:
- a) locul unde bunul imobil este situat, pentru prestările de servicii efectuate în legătură directă cu un bun imobil, inclusiv prestaţiile agenţiilor imobiliare şi de expertiză, ca şi prestările privind pregătirea sau coordonarea executării lucrărilor imobiliare, cum ar fi, de exemplu, prestaţiile furnizate de arhitecţi şi serviciile de supervizare;
-
Norme Metodologice
12. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, locul prestării este situat în ţara în care este situat bunul imobil. Prestatorul trebuie să aplice legea privind taxa pe valoarea adăugată din ţara în care este situat bunul imobil. Rezultă că pentru operaţiuni taxabile de această natură desfăşurate în România de orice prestator, indiferent dacă este român sau o persoană impozabilă stabilită în străinătate, locul prestării este considerat a fi în România. Atunci când persoane impozabile române desfăşoară astfel de operaţiuni în străinătate, operaţiunile respective nu au locul prestării în România, prestatorul exercitându-şi dreptul de deducere potrivit art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal. Prin persoană impozabilă română se înţelege orice prestator care îşi are stabilit în România sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită ori care şi-a desemnat reprezentant fiscal în România.
- b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul transportului de bunuri şi de persoane;
-
Norme Metodologice
13. (1) Pentru serviciile de transport de bunuri şi de persoane, locul prestării este locul unde se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse. În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincide întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare/locul de sosire sunt noţiuni utilizate pentru a stabili parcursul efectuat în interiorul ţării. Prin punct de plecare, în cazul transportului de bunuri, se înţelege punctul de unde începe transportul, iar în cazul transportului de persoane, punctul de îmbarcare a pasagerilor. Prin punct de sosire, în cazul transportului de bunuri, se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor, iar în cazul transportului de persoane, punctul de debarcare a pasagerilor.
(2) Transporturile internaţionale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara României, fie ambele puncte sunt situate în afara României, dar transportul tranzitează România. Locul prestării serviciilor internaţionale de transport este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită parcurs naţional.
(3) Pentru transportul internaţional de bunuri, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri. Prin locul de plecare al transportului de bunuri se înţelege punctul de plecare situat în interiorul ţării sau, după caz, punctul de trecere a frontierei şi de intrare în România, pentru transporturile care nu au punctul de plecare în România. Prin locul de sosire al transportului de bunuri se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor în România sau, după caz, punctul de trecere a frontierei la ieşirea din România, pentru transporturile care nu au locul de destinaţie a bunurilor în România.
(4) Pentru transportul internaţional de persoane, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de persoane, determinată după cum urmează:
a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România şi punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;
c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării şi s-au debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.
(5) Facturile sau alte documente legal aprobate de transport internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru servicii de transport prevăzută de art. 143 şi 144 din Codul fiscal se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxă pe valoarea adăugată. Persoanele care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.
- c) sediul activităţii economice sau sediul permanent al beneficiarului pentru care sunt prestate serviciile sau, în absenţa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită a beneficiarului în cazul următoarelor servicii:
- 1. închirierea de bunuri mobile corporale;
- 2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale;
- 3. transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi al altor drepturi similare;
- 4. serviciile de publicitate şi marketing;
- 5. serviciile de consultanţă, de inginerie, juridice şi de avocatură, serviciile contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare;
- 6. prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;
- 7. operaţiunile bancare, financiare şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri;
- 8. punerea la dispoziţie de personal;
- 9. telecomunicaţiile. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii; serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii;
- 10. serviciile de radiodifuziune şi de televiziune;
- 11. serviciile furnizate pe cale electronică; sunt considerate servicii furnizate pe cale electronică: furnizarea şi conceperea de site-uri informatice, mentenanţă la distanţă a programelor şi echipamentelor, furnizarea de programe informatice - software - şi actualizarea acestora, furnizarea de imagini, de texte şi de informaţii şi punerea la dispoziţie de baze de date, furnizarea de muzică, de filme şi de jocuri, inclusiv jocuri de noroc, transmiterea şi difuzarea de emisiuni şi evenimente politice, culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, de divertisment şi furnizarea de servicii de învăţământ la distanţă. Atunci când furnizorul de servicii şi clientul său comunică prin curier electronic, aceasta nu înseamnă în sine că serviciul furnizat este un serviciu electronic;
- 12. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept menţionat în prezenta literă;
- 13. prestările de servicii efectuate de intermediari care intervin în furnizarea prestărilor prevăzute în prezenta literă;
-
Norme Metodologice
14. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, locul prestării este situat în ţara în care beneficiarul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa unui astfel de sediu, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită, pentru care serviciile sunt prestate. Această regulă constituie o excepţie de la prevederile art. 133 alin. (1) din Codul fiscal şi este denumită "taxare inversă", deoarece obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată revine beneficiarului prestării de servicii şi nu prestatorului. Atunci când persoane impozabile stabilite în străinătate efectuează astfel de prestări către beneficiari români, taxa pe valoarea adăugată este datorată de beneficiari, dacă operaţiunile în cauză sunt taxabile. Taxa pe valoarea adăugată se achită pe baza decontului special de taxă pe valoarea adăugată de către persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. Persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată evidenţiază taxa aferentă acestor operaţiuni în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Când persoane române prestează servicii de natura celor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal pentru beneficiari persoane stabilite în străinătate, locul prestării este considerat a fi în străinătate, iar prestatorii români pot să-şi exercite dreptul de deducere potrivit prevederilor art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.
- d) locul unde sunt prestate serviciile, în cazul următoarelor servicii:
- 1. culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii şi cele ale organizatorilor de astfel de activităţi;
- 2. prestările accesorii transportului, cum sunt: încărcarea, descărcarea, manipularea, paza şi/sau depozitarea bunurilor şi alte servicii similare;
- 3. expertize privind bunurile mobile corporale;
- 4. prestările efectuate asupra bunurilor mobile corporale.
-
Norme Metodologice
15. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, locul prestării se află în ţara în care operaţiunile respective sunt prestate efectiv, indiferent unde este situat sediul activităţii economice sau sediul permanent de la care sunt prestate serviciile ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită a prestatorului. Taxa pe valoarea adăugată este în sarcina prestatorului, dacă operaţiunile sunt taxabile şi se datorează în ţara în care se situează locul prestării. Persoanele din România care prestează astfel de servicii în străinătate pot să-şi exercite dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.
Art. 133 - Locul prestarii de servicii
Articol modificat in 18 Noiembrie 2004 de Hotarare nr. 1840 din 28 octombrie 2004
Modifica norme metodologice, pct. 13:
2. Punctul 13 va avea următorul cuprins:
13. (1) Pentru serviciile de transport de bunuri şi de persoane, locul prestării este locul unde se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse. În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincide întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare/locul de sosire sunt noţiuni utilizate pentru a stabili parcursul efectuat în interiorul ţării. Prin punct de plecare, în cazul transportului de bunuri, se înţelege punctul de unde începe transportul, iar în cazul transportului de persoane, punctul de îmbarcare a pasagerilor. Prin punct de sosire, în cazul transportului de bunuri, se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor, iar în cazul transportului de persoane, punctul de debarcare a pasagerilor.(2) Transporturile internaţionale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara României, fie ambele puncte sunt situate în afara României, dar transportul tranzitează România. Locul prestării serviciilor internaţionale de transport este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită parcurs naţional.
(3) Pentru transportul internaţional de bunuri, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri. Prin locul de plecare al transportului de bunuri se înţelege punctul de plecare situat în interiorul ţării sau, după caz, punctul de trecere a frontierei şi de intrare în România, pentru transporturile care nu au punctul de plecare în România. Prin locul de sosire al transportului de bunuri se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor în România sau, după caz, punctul de trecere a frontierei la ieşirea din România, pentru transporturile care nu au locul de destinaţie a bunurilor în România.
(4) Pentru transportul internaţional de persoane, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de persoane, determinată după cum urmează:
a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România şi punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;
c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării şi s-au debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.
(5) Facturile sau alte documente legal aprobate de transport internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru servicii de transport prevăzută de art. 143 şi 144 din Codul fiscal se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxă pe valoarea adăugată. Persoanele care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.
Capitolul VI - Faptul generator si exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata
Art. 134 - Faptul generator si exigibilitatea - reguli generale
(1) Faptul generator al taxei reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale, necesare pentru exigibilitatea taxei.
(2) Taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală devine îndreptăţită, în baza legii, la un moment dat, să solicite taxa pe valoarea adăugată de la plătitorii taxei, chiar dacă plata acesteia este stabilită prin lege la o altă dată.
(3) Faptul generator al taxei intervine şi taxa devine exigibilă, la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii, cu excepţiile prevăzute în prezentul titlu.
(4) Livrările de bunuri şi prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 128 alin. (3) lit. a) şi art. 129 alin. (2) lit. a), care se efectuează continuu, dând loc la decontări sau plăţi succesive, cum sunt gazele naturale, apa, serviciile telefonice, energia electrică şi altele asemenea, se consideră că sunt efectuate în momentul expirării perioadelor la care se referă aceste decontări sau plăţi.
(5) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator şi intervine:
- a) la data la care este emisă o factură fiscală, înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii;
- b) la data încasării avansului, în cazul în care se încasează avansuri înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii. Se exceptează de la această prevedere avansurile încasate pentru plata importurilor şi a drepturilor vamale stabilite, potrivit legii, şi orice avansuri încasate pentru operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau care nu sunt în sfera de aplicare a taxei. Prin avansuri se înţelege încasarea parţială sau integrală a contravalorii bunurilor sau serviciilor, înaintea livrării, respectiv a prestării.
(6) Prin derogare de la alin. (5), în cazul construirii unui bun imobil, antreprenorul general poate opta pentru ca exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată să intervină la data livrării bunului imobil, în condiţii stabilite prin norme.
Norme Metodologice
16. (1) Pentru lucrările imobiliare care se finalizează într-un bun imobil, antreprenorii pot să opteze pentru plata taxei pe valoarea adăugată la data la care ia naştere faptul generator al taxei, respectiv data livrării, pentru lucrările imobiliare care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
- a) sunt executate în cadrul unui contract unic care prevede obligaţia antreprenorului de a asigura procurarea, instalarea sau încorporarea bunurilor mobile în lucrarea respectivă;
- b) valoarea bunurilor încorporate în lucrările imobiliare depăşeşte 50% din preţul negociat între antreprenor şi beneficiar.
(2) Opţiunea se comunică organului fiscal teritorial la care antreprenorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, printr-o declaraţie prin care acesta se obligă să colecteze, la data livrării, taxa pe valoarea adăugată aferentă lucrărilor care se încadrează în prevederile alin. (1). Declaraţia de opţiune se comunică pentru fiecare lucrare imobiliară.
(3) După comunicarea opţiunii se interzice antreprenorilor facturarea taxei pe valoarea adăugată înainte de data livrării pentru lucrările imobiliare respective.
(4) Nerespectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1) - (3) atrage anularea opţiunii şi obligarea la colectarea taxei pe valoarea adăugată aferente avansurilor încasate.
(5) Antreprenorul poate renunţa oricând la această opţiune, situaţie în care are obligaţia de a colecta taxa pe valoarea adăugată aferentă avansurilor încasate.
(6) În situaţiile prevăzute la alin. (4) şi (5), taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data încasării avansurilor.
Art. 134 - Faptul generator si exigibilitatea - reguli generale
Articol modificat in 6 Februarie 2004 de
Introduce Norme Metodologice
Art. 135 - Faptul generator si exigibilitatea - cazuri speciale
(1) Prin derogare de la art. 134 alin. (3), exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la datele prevăzute în prezentul articol.
(2) Pentru serviciile efectuate de persoanele impozabile stabilite în străinătate, astfel cum sunt definite la art. 151 alin. (2), pentru care beneficiarii au obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată, exigibilitatea taxei intervine la data primirii facturii prestatorului sau la data achitării parţiale sau totale a serviciului, în cazul în care nu s-a primit factura prestatorului până la această dată. Pentru operaţiunile de închiriere de bunuri mobile şi operaţiunile de leasing contractate cu un prestator stabilit în străinătate, denumite în continuare operaţiuni de leasing extern, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la fiecare din datele specificate în contract pentru plata ratelor. Dacă se efectuează plăţi în avans, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data efectuării plăţii.
(3) În cazul livrării de bunuri cu plata în rate între persoane stabilite în ţară, al operaţiunilor de leasing intern, de închiriere, de concesionare sau de arendare de bunuri, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la fiecare din datele specificate în contract pentru plata ratelor, respectiv a chiriei, redevenţei sau arendei. În cazul încasării de avansuri faţă de data prevăzută în contract, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data încasării avansului.
(4) Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care se efectuează continuu, dând loc la decontări sau plăţi succesive - energie electrică şi termică, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi altele similare -, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data întocmirii documentelor prin care furnizorii/prestatorii au stabilit cantităţile livrate şi serviciile prestate, dar nu mai târziu de finele lunii următoare celei în care s-a efectuat livrarea/prestarea.
(5) În cazul livrării de bunuri sau prestării de servicii, realizate prin intermediul unor maşini automate de vânzare sau de jocuri, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data când se extrage numerar din automatul de vânzare sau de jocuri.
(6) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă sumelor constituite drept garanţie pentru acoperirea eventualelor reclamaţii privind calitatea lucrărilor de construcţii-montaj ia naştere la data încheierii procesului-verbal de recepţie definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia.
Norme Metodologice
16^1. (1) În cazul lucrărilor de construcţii-montaj, prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal stabilesc o altă dată la care ia naştere exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru o parte din lucrările executate corespunzătoare sumelor constituite drept garanţie de bună execuţie, respectiv la data încheierii procesului-verbal de recepţie definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia. Prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal sunt aplicabile numai în situaţia în care garanţiile de bună execuţie sunt reţinute din contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj prestate şi evidenţiate ca atare în facturi fiscale. Dacă garanţia de bună execuţie este constituită prin scrisoare de garanţie bancară sau alte modalităţi, dar sumele constituite drept garanţie nu sunt reţinute din contravaloarea lucrărilor prestate şi nu sunt evidenţiate ca atare în facturile fiscale de către constructori, nu sunt aplicabile prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal.
(2) Exemplu de evidenţiere în contabilitate a acestor operaţiuni, în situaţia în care contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj executate conform situaţiei de lucrări este de 1.000.000 lei, iar garanţia de bună execuţie este de 5% conform contractului, fiind reţinută din contravaloarea lucrărilor pe factura fiscală:
A. La constructor:
a) La emiterea facturii fiscale pentru situaţia de lucrări:
411 = % 1.190.000 lei
704 1.000.000 lei
4427 190.000 lei (1.000.000 lei x 19%)
şi concomitent:
267 = 411 59.500 lei (1.000.000 x 5% + 9.500)
4427 = 4428 9.500 lei (50.000 x 19%).
b) La încasarea garanţiilor sau la data procesului-verbal de recepţie definitivă:
512 = 267 59.500 lei (numai în situaţia în care garanţia este efectiv încasată)
4428 = 4427 9.500 lei (înregistrarea se efectuează chiar şi în
situaţia în care garanţia nu este încasată la data
procesului-verbal de recepţie definitivă).
B. La beneficiar:
a) La primirea facturii fiscale de la constructor, în care s-au consemnat garanţiile constituite:
% = 404 1.190.000 lei
231 1.000.000 lei
4426 190.000 lei
şi concomitent:
404 = 167 59.500 lei
4428 = 4426 9.500 lei.
b) La achitarea garanţiei sau la data procesului-verbal de recepţie definitivă:
4426 = 4428 9.500 lei (înregistrarea se efectuează chiar dacă garanţia
nu este efectiv achitată la data procesului-verbal de
recepţie definitivă)
167 = 512 59.500 lei (înregistrarea se efectuează numai în situaţia
în care garanţia este efectiv achitată).
Art. 135 - Faptul generator si exigibilitatea - cazuri speciale
Articol modificat in 18 Noiembrie 2004 de Hotarare nr. 1840 din 28 octombrie 2004
Introduce norme metodologice, dupa pct. 16:
3. După punctul 16 se introduce un nou punct, punctul 16^1, pentru aplicarea articolului 135 alineatul (6) din Codul fiscal, după cum urmează:
Codul fiscal:
Faptul generator şi exigibilitatea - cazuri speciale
ART. 135. [...]
(6) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă sumelor constituite drept garanţie pentru acoperirea eventualelor reclamaţii privind calitatea lucrărilor de construcţii-montaj ia naştere la data încheierii procesului-verbal de recepţie definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia.
Norme metodologice:
16^1. (1) În cazul lucrărilor de construcţii-montaj, prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal stabilesc o altă dată la care ia naştere exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru o parte din lucrările executate corespunzătoare sumelor constituite drept garanţie de bună execuţie, respectiv la data încheierii procesului-verbal de recepţie definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia. Prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal sunt aplicabile numai în situaţia în care garanţiile de bună execuţie sunt reţinute din contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj prestate şi evidenţiate ca atare în facturi fiscale. Dacă garanţia de bună execuţie este constituită prin scrisoare de garanţie bancară sau alte modalităţi, dar sumele constituite drept garanţie nu sunt reţinute din contravaloarea lucrărilor prestate şi nu sunt evidenţiate ca atare în facturile fiscale de către constructori, nu sunt aplicabile prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal.
(2) Exemplu de evidenţiere în contabilitate a acestor operaţiuni, în situaţia în care contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj executate conform situaţiei de lucrări este de 1.000.000 lei, iar garanţia de bună execuţie este de 5% conform contractului, fiind reţinută din contravaloarea lucrărilor pe factura fiscală:
A. La constructor:
a) La emiterea facturii fiscale pentru situaţia de lucrări:
411 = % 1.190.000 lei
704 1.000.000 lei
4427 190.000 lei (1.000.000 lei x 19%)
şi concomitent:
267 = 411 59.500 lei (1.000.000 x 5% + 9.500)
4427 = 4428 9.500 lei (50.000 x 19%).
b) La încasarea garanţiilor sau la data procesului-verbal de recepţie definitivă:
512 = 267 59.500 lei (numai în situaţia în care garanţia este efectiv încasată)
4428 = 4427 9.500 lei (înregistrarea se efectuează chiar şi în
situaţia în care garanţia nu este încasată la data
procesului-verbal de recepţie definitivă).
B. La beneficiar:
a) La primirea facturii fiscale de la constructor, în care s-au consemnat garanţiile constituite:
% = 404 1.190.000 lei
231 1.000.000 lei
4426 190.000 lei
şi concomitent:
404 = 167 59.500 lei
4428 = 4426 9.500 lei.
b) La achitarea garanţiei sau la data procesului-verbal de recepţie definitivă:
4426 = 4428 9.500 lei (înregistrarea se efectuează chiar dacă garanţia
nu este efectiv achitată la data procesului-verbal de
recepţie definitivă)
167 = 512 59.500 lei (înregistrarea se efectuează numai în situaţia
în care garanţia este efectiv achitată).
Art. 136 - Exigibilitatea pentru importul de bunuri
În cazul unui import de bunuri, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data când se generează drepturi de import pentru bunurile respective, conform legislaţiei vamale în vigoare.
Norme Metodologice
16^2. În cazul importurilor de bunuri care sunt plasate în regimul de antrepozit fiscal prevăzut la art. 163 lit. c) din Codul fiscal, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă accizei, care, potrivit art. 139 alin. (1) din Codul fiscal, este cuprinsă în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, intervine la data la care acciza este exigibilă.
În cazul unui import de bunuri, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data când se generează drepturi de import pentru bunurile respective, conform legislaţiei vamale în vigoare.
Norme Metodologice
16^2. În cazul importurilor de bunuri care sunt plasate în regimul de antrepozit fiscal prevăzut la art. 163 lit. c) din Codul fiscal, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă accizei, care, potrivit art. 139 alin. (1) din Codul fiscal, este cuprinsă în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, intervine la data la care acciza este exigibilă.
Art. 136 - Exigibilitatea pentru importul de bunuri
Articol modificat in 18 Februarie 2005 de Hotarare nr. 84 din 03 februarie 2005
Introduce norme metodologice:
4. După punctul 16^1 se introduce un nou punct, punctul 16^2, cu următorul cuprins:
Codul fiscal:
Exigibilitatea pentru importul de bunuri
ART. 136
În cazul unui import de bunuri, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data când se generează drepturi de import pentru bunurile respective, conform legislaţiei vamale în vigoare.
Norme metodologice:
16^2. În cazul importurilor de bunuri care sunt plasate în regimul de antrepozit fiscal prevăzut la art. 163 lit. c) din Codul fiscal, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă accizei, care, potrivit art. 139 alin. (1) din Codul fiscal, este cuprinsă în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, intervine la data la care acciza este exigibilă.
Capitolul VII - Baza de impozitare
Art. 137 - Baza de impozitare pentru operatiuni in interiorul tarii
(1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:
- a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), din tot ceea ce constituie contrapartidă obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni;
- b) preţurile de achiziţie sau, în lipsa acestora, preţul de cost, determinat la momentul livrării, pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (3) lit. e), alin. (4) şi (5). Dacă bunurile sunt mijloace fixe, preţul de achiziţie sau preţul de cost se ajustează, astfel cum se prevede în norme;
- c) suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru executarea prestărilor de servicii pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (3).
(2) Se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată:
- a) impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;
- b) cheltuielile accesorii, cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.
Norme Metodologice
17. (1) Potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, subvenţiile primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, legate direct de preţul bunurilor livrate şi/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. Se consideră că subvenţiile sunt legate direct de preţ dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) preţul livrării/tariful prestării pe unitatea de măsură al bunurilor şi/sau al serviciilor este impus prin lege sau prin decizii ale consiliilor locale, inclusiv sau exclusiv taxa pe valoarea adăugată;
b) subvenţia acordată este concret determinabilă în preţul bunurilor şi/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, în sume absolute sau procentual.
(2) În situaţia în care preţul de referinţă care trebuie facturat către beneficiar este stabilit incluzând şi subvenţia acordată, iar subvenţia se acordă pe preţul pe unitatea de măsură, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă, iar beneficiarul suportă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestui preţ, astfel:
a) Dacă subvenţia nu acoperă integral preţul de referinţă, facturarea se face după modelul prezentat în următorul exemplu:
- preţul de referinţă 300 unităţi x 19% =
(baza de impozitare) 57 unităţi T.V.A.
- subvenţia acordată 100 unităţi
(33,33% din preţul de referinţă)
Preţ subvenţionat (300 - 100) 200 unităţi + 57 (T.V.A. asupra preţului de referinţă) = 257 unităţi - de încasat de la beneficiar.
b) Dacă preţul de referinţă este subvenţionat 100%, cumpărătorul suportă numai taxa pe valoarea adăugată aferentă acestuia. Facturarea bunurilor sau a serviciilor se face după modelul prezentat mai jos:
- preţul de referinţă 300 unităţi x 19% =
(baza de impozitare) 57 unităţi T.V.A.
- subvenţia acordată (100%) 300 unităţi
Preţ de referinţă subvenţionat 0 + 57 (T.V.A. asupra preţului de referinţă) = 57 unităţi - de încasat de la beneficiar.
(3) În situaţia în care preţul de referinţă care trebuie facturat beneficiarului este stabilit exclusiv subvenţia acordată, iar subvenţia se acordă pe unitatea de măsură, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă şi asupra subvenţiei încasate, iar beneficiarul suportă numai taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă. Facturarea se face după modelul prezentat mai jos:
- preţul impus care trebuie facturat
beneficiarilor, inclusiv T.V.A. 130 unităţi
- din care T.V.A. colectată
(130 x 15,966%) 21 unităţi
Preţul de 130 de unităţi (109 + 21 T.V.A.) se facturează şi se încasează de la beneficiar. Furnizorul primeşte o subvenţie de 100 de unităţi şi în mod distinct T.V.A. aferentă subvenţiei de 19 unităţi. La data încasării subvenţiei, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă subvenţiei (19 unităţi).
(4) Nu intră în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată subvenţiile sau alocaţiile primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care nu sunt legate direct de preţul de vânzare al bunurilor livrate sau al serviciilor prestate, cum sunt: ajutoarele de stat acordate companiilor, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale din industria minieră, sprijinul acordat producătorilor agricoli pentru terenurile agricole cultivate, subvenţiile acordate producătorilor agricoli din sectorul animalier pentru creşterea producţiei de carne şi a efectivelor de animale, subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor cu energia electrică pentru irigaţii, subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local, subvenţiile acordate pentru efectuarea de investiţii proprii şi orice alte subvenţii care nu îndeplinesc cerinţele menţionate la alin. (1).
18. (1) Pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii contractate în valută, a căror decontare se face în lei la cursul de schimb valutar din ziua plăţii, baza de impozitare se corectează cu diferenţa de preţ rezultată ca urmare a modificării cursului pieţei valutare în vigoare la data încasării faţă de cel utilizat la data livrării/prestării. Furnizorul/prestatorul este obligat să emită factură fiscală pentru diferenţe de preţ în plus sau în minus. Pentru facturile de avansuri, regularizarea se efectuează astfel: la data livrării/prestării facturile de avans se stornează integral şi se emite factură fiscală pentru contravaloarea integrală a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, în care baza de impozitare se determină prin însumarea sumelor evidenţiate în facturile de avans la cursul de schimb valutar din data încasării fiecărui avans, evidenţiindu-se şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, astfel încât suma facturată beneficiarului să nu fie majorată artificial, respectiv redusă, datorită creşterii/descreşterii cursului de schimb de la data livrării/prestării faţă de cel de la data încasării de avansuri. În cazul în care există diferenţe în valută între contravaloarea integrală a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate şi suma avansurilor încasate, aceasta va fi convertită în lei la cursul de schimb valutar din data emiterii facturii, calculându-se şi taxa pe valoarea adăugată aferentă.
(2) Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii taxabile, contractate şi decontate în valută, baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se determină prin convertirea în lei a valutei la cursul valutar stabilit de Banca Naţională a României din data la care intervine exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunea în cauză. Astfel de decontări în valută pot interveni în cazul livrării de bunuri sau prestării de servicii de către o persoană impozabilă din România către o persoană impozabilă stabilită în străinătate, care desfăşoară operaţiuni în România având reprezentant fiscal sau sediu permanent, ori în cazul în care o persoană impozabilă stabilită în străinătate nu realizează operaţiuni taxabile în România, dar cumpără bunuri sau este beneficiar al unor prestări de servicii în calitate de nerezident, al operaţiunilor din zonele libere care sunt decontate în valută şi al oricăror altor operaţiuni pentru care normele Băncii Naţionale a României permit decontarea în valută pe teritoriul României. În cazul încasării de avansuri înainte de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la data încasării avansurilor va rămâne neschimbat la data definitivării operaţiunii.
Exemplu: O societate (A) încasează un avans de 1.000 euro drept avans pentru livrarea unui automobil de la o altă societate (B) care este o persoană impozabilă cu sediul în străinătate şi funcţionează în România prin reprezentant fiscal. Societatea A va emite pe lângă factura externă şi o factură fiscală în lei către reprezentantul fiscal al persoanei străine la cursul de 42.000 lei/euro, valabil la data încasării avansului.
Baza de impozitare a T.V.A. = 1.000 euro x 42.000 lei/euro = 42.000.000 lei.
Taxa pe valoarea adăugată aferentă avansului = 42.000.000 x 19% = 7.980.000 lei.
După o perioadă de 3 luni are loc livrarea automobilului, care costă 5.000 euro. Cursul din data livrării bunului este de 43.000 lei/euro. Baza de impozitare T.V.A. se determină astfel:
(1.000 euro x 42.000 lei/euro) + (4.000 euro x 43.000 lei/euro).
19. Baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată corespunzătoare se determină integral la livrarea bunurilor şi/sau prestarea serviciilor. În cazul livrărilor de bunuri cu plata în rate, taxa pe valoarea adăugată aferentă ratelor se înregistrează în contul 4428 "T.V.A. neexigibilă", urmând ca, pe măsură ce aceasta devine exigibilă, să fie înregistrată în creditul contului 4427 "T.V.A. colectată" prin debitul contului 4428 "T.V.A. neexigibilă". Pentru livrări cu plata în rate contractate în valută cu decontare în lei, se aplică şi prevederile pct. 18.19. Baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată corespunzătoare se determină integral la livrarea bunurilor şi/sau prestarea serviciilor. În cazul livrărilor de bunuri cu plata în rate în factura fiscală se înscriu baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, integral. Taxa pe valoarea adăugată aferentă ratelor care nu au ajuns la scadenţă se înregistrează în contul 4428 "T.V.A. neexigibilă", urmând ca, pe măsură ce aceasta devine exigibilă, să fie înregistrată în creditul contului 4427 "T.V.A. colectată" prin debitul contului 4428 "T.V.A. neexigibilă", cu excepţia livrărilor de bunuri prevăzute la art. 160^1 din Codul fiscal, pentru care se aplică prevederile pct. 65^1. Pentru livrări cu plata în rate contractate în valută cu decontare în lei sau în valută, se aplică şi prevederile pct. 18.20. Baza de impozitare pentru echipamentul de lucru şi/sau de protecţie acordat salariaţilor este constituită din contravaloarea care este suportată de salariaţi. Dacă echipamentul de lucru şi/sau de protecţie nu este suportat de salariaţi, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri.
21. (1) Baza de impozitare pentru mijloacele fixe constatate lipsă, care se cuprind în sfera taxei pe valoarea adăugată, conform art. 128 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, este constituită după cum urmează:
a) dacă lipsurile nu sunt imputabile, baza de impozitare este valoarea rămasă la care aceste bunuri sunt înregistrate în contabilitate, calculată în funcţie de amortizarea contabilă. Dacă mijloacele fixe sunt complet amortizate, baza de impozitare este zero;
b) dacă lipsurile sunt imputabile, baza de impozitare este suma imputată, dar nu mai puţin decât valoarea rămasă a mijlocului fix. Pentru mijloacele fixe complet amortizate, baza de impozitare este suma imputată.
(2) În situaţiile prevăzute la art. 128 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru mijloace fixe este cea stabilită la alin. (1) lit. a).
(3) Nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată următoarele:
- a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori direct clienţilor;
- b) sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;
- c) dobânzile percepute pentru: plăţi cu întârziere, livrări cu plata în rate, operaţiuni de leasing;
- d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;
- e) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia;
- f) taxa de reclamă şi publicitate şi taxa hotelieră care sunt percepute de către autorităţile publice locale prin intermediul prestatorilor.
Norme Metodologice
22. (1) Rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ care nu se cuprind în baza de impozitare trebuie să fie reflectate în facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, să fie în beneficiul clientului şi să nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau o contrapartidă pentru o prestaţie oarecare.
(2) Sumele achitate de furnizor/prestator în contul clientului se decontează acestuia pe baza unei facturi fiscale pe care se înscrie menţiunea "factură de decontare - pentru plăţi în numele clientului", însoţită de copii de pe facturile achitate în numele clientului. În factura fiscală de decontare se evidenţiază facturile fiscale sau alte documente legal aprobate care au fost achitate, baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată aferentă. Furnizorul/prestatorul nu exercită dreptul de deducere pentru sumele achitate în numele clientului şi nu colectează taxa pe valoarea adăugată din factura fiscală de decontare. De asemenea, nu înregistrează aceste sume în conturile de cheltuieli, respectiv de venituri, sumele respective contabilizându-se prin contul 462 "Creditori diverşi", inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Clientul are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în factura fiscală de decontare, însoţită de copiile de pe documentele fiscale în baza cărora a fost întocmită.
(3) Ambalajele care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi prin schimb, fără facturare, nu se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, chiar dacă beneficiarii nu deţin cantităţile de ambalaje necesare efectuării schimbului şi achită o garanţie bănească în schimbul ambalajelor primite. Pentru vânzările efectuate prin unităţi care au obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, suma garanţiei băneşti încasate pentru ambalaje se evidenţiază distinct pe bonurile fiscale, fără taxa pe valoarea adăugată. Restituirea garanţiilor băneşti nu se reflectă în documente fiscale.
(4) Persoanele care au primit ambalaje în schimbul unei garanţii băneşti au obligaţia să comunice periodic furnizorului de ambalaje, dar nu mai târziu de termenul legal pentru efectuarea inventarierii anuale, cantităţile de ambalaje scoase din evidenţă ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor sau altor cauze de aceeaşi natură. În termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, furnizorii de ambalaje sunt obligaţi să factureze cu taxă pe valoarea adăugată cantităţile de ambalaje respective. Dacă garanţiile sunt primite de la persoane fizice de către proprietarul ambalajelor, pe baza evidenţei vechimii garanţiilor primite şi nerestituite, se va colecta taxa pe valoarea adăugată pentru ambalajele pentru care s-au încasat garanţii mai vechi de 1 an calendaristic.
(1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:
- a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), din tot ceea ce constituie contrapartidă obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni;
- b) preţurile de achiziţie sau, în lipsa acestora, preţul de cost, determinat la momentul livrării, pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (3) lit. e), alin. (4) şi (5). Dacă bunurile sunt mijloace fixe, preţul de achiziţie sau preţul de cost se ajustează, astfel cum se prevede în norme;
- c) suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru executarea prestărilor de servicii pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (3).
(2) Se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată:
- a) impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;
- b) cheltuielile accesorii, cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.
Norme Metodologice
17. (1) Potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, subvenţiile primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, legate direct de preţul bunurilor livrate şi/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. Se consideră că subvenţiile sunt legate direct de preţ dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) preţul livrării/tariful prestării pe unitatea de măsură al bunurilor şi/sau al serviciilor este impus prin lege sau prin decizii ale consiliilor locale, inclusiv sau exclusiv taxa pe valoarea adăugată;
b) subvenţia acordată este concret determinabilă în preţul bunurilor şi/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, în sume absolute sau procentual.
(2) În situaţia în care preţul de referinţă care trebuie facturat către beneficiar este stabilit incluzând şi subvenţia acordată, iar subvenţia se acordă pe preţul pe unitatea de măsură, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă, iar beneficiarul suportă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestui preţ, astfel:
a) Dacă subvenţia nu acoperă integral preţul de referinţă, facturarea se face după modelul prezentat în următorul exemplu:
- preţul de referinţă 300 unităţi x 19% =
(baza de impozitare) 57 unităţi T.V.A.
- subvenţia acordată 100 unităţi
(33,33% din preţul de referinţă)
Preţ subvenţionat (300 - 100) 200 unităţi + 57 (T.V.A. asupra preţului de referinţă) = 257 unităţi - de încasat de la beneficiar.
b) Dacă preţul de referinţă este subvenţionat 100%, cumpărătorul suportă numai taxa pe valoarea adăugată aferentă acestuia. Facturarea bunurilor sau a serviciilor se face după modelul prezentat mai jos:
- preţul de referinţă 300 unităţi x 19% =
(baza de impozitare) 57 unităţi T.V.A.
- subvenţia acordată (100%) 300 unităţi
Preţ de referinţă subvenţionat 0 + 57 (T.V.A. asupra preţului de referinţă) = 57 unităţi - de încasat de la beneficiar.
(3) În situaţia în care preţul de referinţă care trebuie facturat beneficiarului este stabilit exclusiv subvenţia acordată, iar subvenţia se acordă pe unitatea de măsură, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă şi asupra subvenţiei încasate, iar beneficiarul suportă numai taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă. Facturarea se face după modelul prezentat mai jos:
- preţul impus care trebuie facturat
beneficiarilor, inclusiv T.V.A. 130 unităţi
- din care T.V.A. colectată
(130 x 15,966%) 21 unităţi
Preţul de 130 de unităţi (109 + 21 T.V.A.) se facturează şi se încasează de la beneficiar. Furnizorul primeşte o subvenţie de 100 de unităţi şi în mod distinct T.V.A. aferentă subvenţiei de 19 unităţi. La data încasării subvenţiei, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă subvenţiei (19 unităţi).
(4) Nu intră în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată subvenţiile sau alocaţiile primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care nu sunt legate direct de preţul de vânzare al bunurilor livrate sau al serviciilor prestate, cum sunt: ajutoarele de stat acordate companiilor, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale din industria minieră, sprijinul acordat producătorilor agricoli pentru terenurile agricole cultivate, subvenţiile acordate producătorilor agricoli din sectorul animalier pentru creşterea producţiei de carne şi a efectivelor de animale, subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor cu energia electrică pentru irigaţii, subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local, subvenţiile acordate pentru efectuarea de investiţii proprii şi orice alte subvenţii care nu îndeplinesc cerinţele menţionate la alin. (1).
18. (1) Pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii contractate în valută, a căror decontare se face în lei la cursul de schimb valutar din ziua plăţii, baza de impozitare se corectează cu diferenţa de preţ rezultată ca urmare a modificării cursului pieţei valutare în vigoare la data încasării faţă de cel utilizat la data livrării/prestării. Furnizorul/prestatorul este obligat să emită factură fiscală pentru diferenţe de preţ în plus sau în minus. Pentru facturile de avansuri, regularizarea se efectuează astfel: la data livrării/prestării facturile de avans se stornează integral şi se emite factură fiscală pentru contravaloarea integrală a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, în care baza de impozitare se determină prin însumarea sumelor evidenţiate în facturile de avans la cursul de schimb valutar din data încasării fiecărui avans, evidenţiindu-se şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, astfel încât suma facturată beneficiarului să nu fie majorată artificial, respectiv redusă, datorită creşterii/descreşterii cursului de schimb de la data livrării/prestării faţă de cel de la data încasării de avansuri. În cazul în care există diferenţe în valută între contravaloarea integrală a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate şi suma avansurilor încasate, aceasta va fi convertită în lei la cursul de schimb valutar din data emiterii facturii, calculându-se şi taxa pe valoarea adăugată aferentă.
(2) Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii taxabile, contractate şi decontate în valută, baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se determină prin convertirea în lei a valutei la cursul valutar stabilit de Banca Naţională a României din data la care intervine exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunea în cauză. Astfel de decontări în valută pot interveni în cazul livrării de bunuri sau prestării de servicii de către o persoană impozabilă din România către o persoană impozabilă stabilită în străinătate, care desfăşoară operaţiuni în România având reprezentant fiscal sau sediu permanent, ori în cazul în care o persoană impozabilă stabilită în străinătate nu realizează operaţiuni taxabile în România, dar cumpără bunuri sau este beneficiar al unor prestări de servicii în calitate de nerezident, al operaţiunilor din zonele libere care sunt decontate în valută şi al oricăror altor operaţiuni pentru care normele Băncii Naţionale a României permit decontarea în valută pe teritoriul României. În cazul încasării de avansuri înainte de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la data încasării avansurilor va rămâne neschimbat la data definitivării operaţiunii.
Exemplu: O societate (A) încasează un avans de 1.000 euro drept avans pentru livrarea unui automobil de la o altă societate (B) care este o persoană impozabilă cu sediul în străinătate şi funcţionează în România prin reprezentant fiscal. Societatea A va emite pe lângă factura externă şi o factură fiscală în lei către reprezentantul fiscal al persoanei străine la cursul de 42.000 lei/euro, valabil la data încasării avansului.
Baza de impozitare a T.V.A. = 1.000 euro x 42.000 lei/euro = 42.000.000 lei.
Taxa pe valoarea adăugată aferentă avansului = 42.000.000 x 19% = 7.980.000 lei.
După o perioadă de 3 luni are loc livrarea automobilului, care costă 5.000 euro. Cursul din data livrării bunului este de 43.000 lei/euro. Baza de impozitare T.V.A. se determină astfel:
(1.000 euro x 42.000 lei/euro) + (4.000 euro x 43.000 lei/euro).
19. Baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată corespunzătoare se determină integral la livrarea bunurilor şi/sau prestarea serviciilor. În cazul livrărilor de bunuri cu plata în rate în factura fiscală se înscriu baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, integral. Taxa pe valoarea adăugată aferentă ratelor care nu au ajuns la scadenţă se înregistrează în contul 4428 "T.V.A. neexigibilă", urmând ca, pe măsură ce aceasta devine exigibilă, să fie înregistrată în creditul contului 4427 "T.V.A. colectată" prin debitul contului 4428 "T.V.A. neexigibilă", cu excepţia livrărilor de bunuri prevăzute la art. 160^1 din Codul fiscal, pentru care se aplică prevederile pct. 65^1. Pentru livrări cu plata în rate contractate în valută cu decontare în lei sau în valută, se aplică şi prevederile pct. 18.20. Baza de impozitare pentru echipamentul de lucru şi/sau de protecţie acordat salariaţilor este constituită din contravaloarea care este suportată de salariaţi. Dacă echipamentul de lucru şi/sau de protecţie nu este suportat de salariaţi, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri.
21. (1) Baza de impozitare pentru mijloacele fixe constatate lipsă, care se cuprind în sfera taxei pe valoarea adăugată, conform art. 128 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, este constituită după cum urmează:
a) dacă lipsurile nu sunt imputabile, baza de impozitare este valoarea rămasă la care aceste bunuri sunt înregistrate în contabilitate, calculată în funcţie de amortizarea contabilă. Dacă mijloacele fixe sunt complet amortizate, baza de impozitare este zero;
b) dacă lipsurile sunt imputabile, baza de impozitare este suma imputată, dar nu mai puţin decât valoarea rămasă a mijlocului fix. Pentru mijloacele fixe complet amortizate, baza de impozitare este suma imputată.
(2) În situaţiile prevăzute la art. 128 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru mijloace fixe este cea stabilită la alin. (1) lit. a).
(3) Nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată următoarele:
- a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori direct clienţilor;
- b) sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;
- c) dobânzile percepute pentru: plăţi cu întârziere, livrări cu plata în rate, operaţiuni de leasing;
- d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;
- e) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia;
- f) taxa de reclamă şi publicitate şi taxa hotelieră care sunt percepute de către autorităţile publice locale prin intermediul prestatorilor.
Norme Metodologice
22. (1) Rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ care nu se cuprind în baza de impozitare trebuie să fie reflectate în facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, să fie în beneficiul clientului şi să nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau o contrapartidă pentru o prestaţie oarecare.
(2) Sumele achitate de furnizor/prestator în contul clientului se decontează acestuia pe baza unei facturi fiscale pe care se înscrie menţiunea "factură de decontare - pentru plăţi în numele clientului", însoţită de copii de pe facturile achitate în numele clientului. În factura fiscală de decontare se evidenţiază facturile fiscale sau alte documente legal aprobate care au fost achitate, baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată aferentă. Furnizorul/prestatorul nu exercită dreptul de deducere pentru sumele achitate în numele clientului şi nu colectează taxa pe valoarea adăugată din factura fiscală de decontare. De asemenea, nu înregistrează aceste sume în conturile de cheltuieli, respectiv de venituri, sumele respective contabilizându-se prin contul 462 "Creditori diverşi", inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Clientul are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în factura fiscală de decontare, însoţită de copiile de pe documentele fiscale în baza cărora a fost întocmită.
(3) Ambalajele care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi prin schimb, fără facturare, nu se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, chiar dacă beneficiarii nu deţin cantităţile de ambalaje necesare efectuării schimbului şi achită o garanţie bănească în schimbul ambalajelor primite. Pentru vânzările efectuate prin unităţi care au obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, suma garanţiei băneşti încasate pentru ambalaje se evidenţiază distinct pe bonurile fiscale, fără taxa pe valoarea adăugată. Restituirea garanţiilor băneşti nu se reflectă în documente fiscale.
(4) Persoanele care au primit ambalaje în schimbul unei garanţii băneşti au obligaţia să comunice periodic furnizorului de ambalaje, dar nu mai târziu de termenul legal pentru efectuarea inventarierii anuale, cantităţile de ambalaje scoase din evidenţă ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor sau altor cauze de aceeaşi natură. În termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, furnizorii de ambalaje sunt obligaţi să factureze cu taxă pe valoarea adăugată cantităţile de ambalaje respective. Dacă garanţiile sunt primite de la persoane fizice de către proprietarul ambalajelor, pe baza evidenţei vechimii garanţiilor primite şi nerestituite, se va colecta taxa pe valoarea adăugată pentru ambalajele pentru care s-au încasat garanţii mai vechi de 1 an calendaristic.
Art. 137 - Baza de impozitare pentru operatiuni in interiorul tarii
Articol modificat in 18 Februarie 2005 de Hotarare nr. 84 din 03 februarie 2005
Modifica norme metodologice:
5. Punctul 19 va avea următorul cuprins:
19. Baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată corespunzătoare se determină integral la livrarea bunurilor şi/sau prestarea serviciilor. În cazul livrărilor de bunuri cu plata în rate în factura fiscală se înscriu baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, integral. Taxa pe valoarea adăugată aferentă ratelor care nu au ajuns la scadenţă se înregistrează în contul 4428 "T.V.A. neexigibilă", urmând ca, pe măsură ce aceasta devine exigibilă, să fie înregistrată în creditul contului 4427 "T.V.A. colectată" prin debitul contului 4428 "T.V.A. neexigibilă", cu excepţia livrărilor de bunuri prevăzute la art. 160^1 din Codul fiscal, pentru care se aplică prevederile pct. 65^1. Pentru livrări cu plata în rate contractate în valută cu decontare în lei sau în valută, se aplică şi prevederile pct. 18.
Art. 138 - Ajustarea bazei de impozitare
Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se ajustează în următoarele situaţii:
a) dacă au fost emise facturi fiscale şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;
c) în situaţia în care reducerile de preţ, prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a), sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, precum şi în cazul majorării preţului ulterior livrării sau prestării;
d) contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului; ajustarea este permisă începând cu data de la care se declară falimentul;
e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.
Norme Metodologice
23. (1) Ajustarea bazei de impozitare prevăzute la art. 138 din Codul fiscal este efectuată de furnizori/prestatori şi se realizează potrivit prevederilor art. 160 alin. (2) din Codul fiscal. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 138 lit. d), ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la furnizori/prestatori este permisă numai în situaţia în care data declarării falimentului beneficiarilor intervine după data de 1 ianuarie 2004 inclusiv. Beneficiarii au obligaţia să ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial, potrivit prevederilor pct. 50 alin. (6) din prezentele norme metodologice, numai pentru operaţiunile prevăzute la art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Codul fiscal.23. (1) Ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 138 lit. d) din Codul fiscal, este efectuată de furnizori/prestatori şi este permisă numai în situaţia în care data declarării falimentului beneficiarilor intervine după data de 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile fiscale emise înainte de această dată, dacă contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate ori taxa pe valoarea adăugată aferentă consemnată în aceste facturi nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. În accepţiunea Codului fiscal, data declarării falimentului este data pronunţării hotărârii judecătoreşti finale de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă. Beneficiarii au obligaţia să ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial, potrivit prevederilor pct. 50 alin. (6) din prezentele norme metodologice, numai pentru operaţiunile prevăzute la art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Codul fiscal.(2) În sensul art. 138 lit. b) din Codul fiscal, retururile de bunuri au acelaşi tratament ca şi refuzurile parţiale sau totale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.
Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se ajustează în următoarele situaţii:
a) dacă au fost emise facturi fiscale şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;
c) în situaţia în care reducerile de preţ, prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a), sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, precum şi în cazul majorării preţului ulterior livrării sau prestării;
d) contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului; ajustarea este permisă începând cu data de la care se declară falimentul;
e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.
Norme Metodologice
23. (1) Ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 138 lit. d) din Codul fiscal, este efectuată de furnizori/prestatori şi este permisă numai în situaţia în care data declarării falimentului beneficiarilor intervine după data de 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile fiscale emise înainte de această dată, dacă contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate ori taxa pe valoarea adăugată aferentă consemnată în aceste facturi nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. În accepţiunea Codului fiscal, data declarării falimentului este data pronunţării hotărârii judecătoreşti finale de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă. Beneficiarii au obligaţia să ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial, potrivit prevederilor pct. 50 alin. (6) din prezentele norme metodologice, numai pentru operaţiunile prevăzute la art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Codul fiscal.(2) În sensul art. 138 lit. b) din Codul fiscal, retururile de bunuri au acelaşi tratament ca şi refuzurile parţiale sau totale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.
Art. 138 - Ajustarea bazei de impozitare
Articol modificat in 18 Februarie 2005 de Hotarare nr. 84 din 03 februarie 2005
Modifica norme metodologice:
6. La punctul 23, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
23. (1) Ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 138 lit. d) din Codul fiscal, este efectuată de furnizori/prestatori şi este permisă numai în situaţia în care data declarării falimentului beneficiarilor intervine după data de 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile fiscale emise înainte de această dată, dacă contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate ori taxa pe valoarea adăugată aferentă consemnată în aceste facturi nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. În accepţiunea Codului fiscal, data declarării falimentului este data pronunţării hotărârii judecătoreşti finale de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă. Beneficiarii au obligaţia să ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial, potrivit prevederilor pct. 50 alin. (6) din prezentele norme metodologice, numai pentru operaţiunile prevăzute la art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Codul fiscal.
Art. 139 - Baza de impozitare pentru import
(1) Baza de impozitare pentru un import de bunuri este constituită din valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele şi alte taxe, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorate pentru importul de bunuri.
(2) Se cuprind, de asemenea, în baza de impozitare cheltuielile accesorii precum comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare care intervin până la primul loc de destinaţie a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare stabilită conform alin. (1). Primul loc de destinaţie a bunurilor îl reprezintă destinaţia stipulată în documentul de transport sau orice alt document însoţitor al bunurilor, când acestea intră în România.
(3) Baza de impozitare pentru importul de bunuri nu cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (3).
(4) Baza de impozitare pentru nave şi aeronave nu include:
- a) valoarea serviciilor de reparare sau transformare, pentru navele şi aeronavele care au fost reparate sau transformate în străinătate;
- b) carburanţii şi alte bunuri, aprovizionate din străinătate, destinate utilizării pe nave şi/sau aeronave.
(5) Dacă suma folosită la stabilirea bazei de impozitare pentru un import de bunuri este exprimată în valută, aceasta se converteşte în moneda naţională a României, în conformitate cu metodologia folosită, pentru a stabili valoarea în vamă a bunurilor importate.
Art. 139 - Baza de impozitare pentru import
Articol modificat in 23 Decembrie 2003 de Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003
Publicare initiala
Capitolul VIII - Cotele de taxa pe valoarea adaugata
Art. 140 - Cota standard si cota redusa
(1) Cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operaţiune impozabilă care nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată.
(2) Cota redusă a taxei pe valoarea adăugată este de 9% şi se aplică asupra bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:
- a) dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii;
- b) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv publicităţii;
- c) livrările de proteze de orice fel şi accesoriile acestora, cu excepţia protezelor dentare;
- d) livrările de produse ortopedice;
- e) medicamente de uz uman şi veterinar;
- f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.
(3) Cota de taxă pe valoarea adăugată aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator al taxei pe valoarea adăugată, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 134 alin. (5) şi art. 135 alin. (2) - (5), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.
(4) În cazul schimbărilor de cote, pentru operaţiunile prevăzute la art. 134 alin. (5), se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 135 alin. (4), pentru care regularizarea se efectuează aplicând cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.
(5) Cota aplicabilă pentru un import de bunuri este cea aplicată în interiorul ţării pentru livrarea aceluiaşi bun.
Norme Metodologice
24. (1) Taxa pe valoarea adăugată se determină prin aplicarea cotei standard sau a cotei reduse asupra bazei de impozitare determinate potrivit legii.
(2) Se aplică procedeul sutei mărite pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată, respectiv 19 x 100/119 în cazul cotei standard şi 9 x 100/109 în cazul cotei reduse, atunci când preţul de vânzare include şi taxa pe valoarea adăugată. De regulă preţul include taxa pe valoarea adăugată la livrarea de bunuri şi/sau prestarea de servicii direct către populaţie în situaţia în care nu este necesară emiterea unei facturi fiscale conform art. 155 alin. (9) din Codul fiscal, precum şi în orice situaţie în care prin natura operaţiunii sau conform prevederilor contractuale preţul include şi taxa pe valoarea adăugată.
25. Cota redusă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal se aplică pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, inclusiv pentru cele înregistrate pe suport electromagnetic sau pe alte tipuri de suporturi. Cărţile şi manualele şcolare sunt tipăriturile care au cod ISBN, indiferent de suportul pe care sunt livrate. Nu se aplică cota redusă a taxei pe valoarea adăugată pentru livrarea de cărţi, ziare şi reviste care sunt destinate exclusiv publicităţii.
26. Conform art. 140 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru protezele medicale şi accesoriile acestora, exclusiv protezele dentare care sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată. Proteza medicală este un dispozitiv medical care amplifică, restabileşte sau înlocuieşte zone din ţesuturile moi sau dure, precum şi funcţii ale organismului uman; acest dispozitiv poate fi intern, extern sau atât intern, cât şi extern. Accesoriul unei proteze este un articol care este prevăzut în mod special de către producător pentru a fi utilizat împreună cu proteza medicală.
27. Conform art. 140 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru produsele ortopedice. Sunt produse ortopedice protezele utilizate pentru amplificarea, restabilirea sau înlocuirea ţesuturilor moi ori dure, precum şi a unor funcţii ale sistemului osteoarticular, ortezele utilizate pentru modificarea caracteristicilor structurale şi funcţionale ale sistemului neuromuscular şi scheletic, precum şi încălţămintea ortopedică realizată la recomandarea medicului de specialitate, mijloacele şi dispozitivele de mers ortopedice, precum fotolii rulante şi/sau alte vehicule similare pentru invalizi, părţi şi/sau accesorii de fotolii rulante ori de vehicule similare pentru invalizi.
28. (1) Conform art. 140 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. În situaţia în care costul micului dejun este inclus în preţul de cazare, cota redusă se aplică asupra preţului de cazare, fără a se defalca separat micul dejun. Orice unitate care intermediază în nume propriu, dar în contul altei persoane, astfel de operaţiuni aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată în baza art. 129 alin. (5) din Codul fiscal, dacă aplică un regim normal de taxă pe valoarea adăugată.(2) În cazul pachetelor turistice sau al unor componente ale acestora, comercializate prin agenţii de turism, cota redusă pentru servicii de cazare sau de închiriere a terenurilor amenajate pentru camping poate fi aplicată numai în situaţia în care agenţiile de turism practică un regim normal de taxă pe valoarea adăugată, respectiv nu au aplicat regulile speciale prevăzute la pct. 68, iar contravaloarea acestor servicii este specificată separat în factura fiscală.
(3) Regula de la alin. (2) nu poate fi aplicată în cazul în care cazarea cuprinsă în pachetul turistic este efectuată de hoteluri sau alte unităţi cu funcţie similară din străinătate.
Art. 140 - Cota standard si cota redusa
Articol modificat in 18 Noiembrie 2004 de Hotarare nr. 1840 din 28 octombrie 2004
Modifica norme metodologice, pct. 25:
6. Punctul 25 va avea următorul cuprins:
25. Cota redusă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal se aplică pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, inclusiv pentru cele înregistrate pe suport electromagnetic sau pe alte tipuri de suporturi. Cărţile şi manualele şcolare sunt tipăriturile care au cod ISBN, indiferent de suportul pe care sunt livrate. Nu se aplică cota redusă a taxei pe valoarea adăugată pentru livrarea de cărţi, ziare şi reviste care sunt destinate exclusiv publicităţii.
Modifica norme metodologice, pct. 26:
7. Punctul 26 va avea următorul cuprins:
26. Conform art. 140 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru protezele medicale şi accesoriile acestora, exclusiv protezele dentare care sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată. Proteza medicală este un dispozitiv medical care amplifică, restabileşte sau înlocuieşte zone din ţesuturile moi sau dure, precum şi funcţii ale organismului uman; acest dispozitiv poate fi intern, extern sau atât intern, cât şi extern. Accesoriul unei proteze este un articol care este prevăzut în mod special de către producător pentru a fi utilizat împreună cu proteza medicală.
Modifica norme metodologice, pct. 27:
8. Punctul 27 va avea următorul cuprins:
27. Conform art. 140 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru produsele ortopedice. Sunt produse ortopedice protezele utilizate pentru amplificarea, restabilirea sau înlocuirea ţesuturilor moi ori dure, precum şi a unor funcţii ale sistemului osteoarticular, ortezele utilizate pentru modificarea caracteristicilor structurale şi funcţionale ale sistemului neuromuscular şi scheletic, precum şi încălţămintea ortopedică realizată la recomandarea medicului de specialitate, mijloacele şi dispozitivele de mers ortopedice, precum fotolii rulante şi/sau alte vehicule similare pentru invalizi, părţi şi/sau accesorii de fotolii rulante ori de vehicule similare pentru invalizi.
Modifica norme metodologice, la pct. 28, alin. (1):
9. La punctul 28, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
28. (1) Conform art. 140 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. În situaţia în care costul micului dejun este inclus în preţul de cazare, cota redusă se aplică asupra preţului de cazare, fără a se defalca separat micul dejun. Orice unitate care intermediază în nume propriu, dar în contul altei persoane, astfel de operaţiuni aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată în baza art. 129 alin. (5) din Codul fiscal, dacă aplică un regim normal de taxă pe valoarea adăugată.
Capitolul IX - Operatiuni scutite
Art. 141 - Scutiri pentru operatiunile din interiorul tarii
(1) Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:
- a) spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare, şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare, precum spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi, cantinele organizate pe lângă aceste unităţi, serviciile funerare prestate de unităţile sanitare;
-
Norme Metodologice
29. (1) În sensul art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, operaţiunile care sunt strâns legate de spitalizare, îngrijirile medicale, inclusiv cele veterinare, includ medicamentele, bandajele, protezele şi accesorii ale acestora, produsele ortopedice şi alte bunuri similare care sunt furnizate pacienţilor la momentul tratamentului, precum şi hrana şi cazarea acestora în unităţile care asigură spitalizarea şi îngrijirile medicale.
(2) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal nu se aplică pentru furnizarea de medicamente, bandaje, proteze medicale şi accesorii ale acestora, produse ortopedice şi alte bunuri similare, efectuată de către persoane care nu oferă tratament medical, spitalizare sau tratament veterinar, precum farmaciile.
- b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi şi tehnicieni dentari, precum şi livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi şi de tehnicienii dentari;
- c) prestările de îngrijire şi supraveghere efectuate de personal medical şi paramedical;
- d) transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop;
-
Norme Metodologice
30. Este scutită de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 141 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, activitatea de transport al bolnavilor şi răniţilor cu vehicule special amenajate în acest sens, efectuată de staţiile de salvare sau de alte unităţi autorizate de Ministerul Sănătăţii pentru desfăşurarea acestei activităţi.
- e) livrările de organe, de sânge şi de lapte, de provenienţă umană;
- f) activitatea de învăţământ prevăzută de Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, desfăşurată de unităţile autorizate, inclusiv activitatea căminelor şi a cantinelor organizate pe lângă aceste unităţi, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de către instituţiile publice sau de către alte entităţi recunoscute, care au aceste obiective;
- g) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţă şi/sau protecţia socială efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social; serviciile de cazare, masă şi tratament, prestate de persoane impozabile care îşi desfăşoară activitatea în staţiuni balneoclimaterice, dacă au încheiat contracte cu Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi contravaloarea acestora este decontată pe bază de bilete de tratament;
-
Norme Metodologice
31. În sensul art. 141 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, entităţile recunoscute ca având caracter social sunt entităţi precum: căminele de bătrâni şi de pensionari, centrele de integrare prin terapie ocupaţională, centrele de plasament autorizate să desfăşoare activităţi de asistenţă socială.
- h) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau alte entităţi recunoscute ca având caracter social;
-
Norme Metodologice
32. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri care sunt strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social, cum sunt: centre-pilot pentru tineri cu handicap, case de copii, centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap, alte organisme care au ca obiect de activitate asigurarea supravegherii, întreţinerii, educării sau petrecerii timpului liber al tinerilor.
- i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial ce au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă;
-
Norme Metodologice
33. (1) Cuantumul cotizaţiilor la care se face referire în art. 141 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal este stabilit de organul de conducere abilitat, conform statutului propriu al organizaţiilor fără scop patrimonial.
(2) Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi camerele de comerţ şi industrie teritoriale sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată pentru activităţile desfăşurate în favoarea membrilor în contul cotizaţiilor încasate în baza art. 6 din Decretul-lege nr. 139/1990 privind camerele de comerţ şi industrie din România.
- j) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică;
-
Norme Metodologice
34. Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 141 alin. (1) lit. j) din Codul fiscal, prestările de servicii ce au strânsă legătură cu practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate în beneficiul persoanelor care practică sportul sau educaţia fizică, de către organizaţii fără scop patrimonial, precum: cluburile sportive, bazele sportive de antrenament, hotelurile şi cantinele pentru uzul exclusiv al sportivilor. Nu sunt scutite încasările pentru publicitate, precum şi încasările din cedarea drepturilor de transmitere la radio şi la televiziune a manifestărilor sportive.
- k) prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituţiile publice, precum şi operaţiunile care intră în sfera de aplicare a impozitului pe spectacole;
- l) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operaţiuni sunt scutite, potrivit lit. a) şi lit. f) - k), cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale;
-
Norme Metodologice
35. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată activităţi cum sunt: reprezentaţii teatrale, coregrafice sau cinematografice, expoziţii, concerte, conferinţe, cu condiţia ca veniturile obţinute din aceste activităţi să servească numai la acoperirea cheltuielilor persoanelor care le-au organizat.
- m) realizarea, difuzarea şi/sau retransmisia programelor de radio şi/sau de televiziune, cu excepţia celor de publicitate, efectuate de unităţile care produc şi/sau difuzează programele audiovizuale, precum şi de unităţile care au ca obiect de activitate difuzarea prin cablu a programelor audiovizuale;
-
Norme Metodologice
36. Lucrările efectuate pentru recepţionarea programelor audiovizuale nu sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată.
- n) vânzarea de licenţe de filme sau de programe, drepturi de difuzare, abonamente la agenţiile internaţionale de ştiri şi alte drepturi de difuzare similare, destinate activităţii de radio şi televiziune, cu excepţia celor de publicitate.
-
Norme Metodologice
37. Reproducerea filmelor şi/sau a benzilor video după original, serviciile de prelucrare a filmelor nelegate de difuzarea la televiziune nu sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată.
(2) Alte operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată:
- a) activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor şi proiectelor, precum şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, în programele-nucleu şi în planurile sectoriale, prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum şi activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare finanţate în parteneriat internaţional, regional şi bilateral;
-
Norme Metodologice
38. La acordarea ajutorului de stat pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cumulat cu cel acordat în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, se vor avea în vedere prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului privind ajutorul de stat pentru cercetare şi dezvoltare, precum şi ale Regulamentului privind ajutorul de stat regional şi ajutorul de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii.
- b) livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate de producătorii agricoli individuali şi asociaţiile fără personalitate juridică ale acestora;
- c) prestările următoarelor servicii financiare şi bancare:
- 1. acordarea şi negocierea de credite şi administrarea creditului de către persoana care îl acordă;
- 2. acordarea, negocierea şi preluarea garanţiilor de credit sau a garanţiilor colaterale pentru credite, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul;
- 3. orice operaţiune legată de depozite şi conturi financiare, inclusiv orice operaţiuni cu ordine de plată, transferuri de bani, instrumente de debit, carduri de credit sau de debit, cecuri sau alte instrumente de plată, precum şi operaţiuni de factoring;
- 4. emisiunea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu moneda naţională sau străină, cu excepţia monedelor sau a bancnotelor care sunt obiecte de colecţie;
- 5. emisiunea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu titluri de participare, titluri de creanţe, cu excepţia executării acestora, obligaţiuni, certificate, cambii, alte instrumente financiare sau alte valori mobiliare;
- 6. gestiunea fondurilor comune de plasament şi/sau a fondurilor comune de garantare a creanţelor efectuate de orice entităţi constituite în acest scop;
-
Norme Metodologice
39. (1) Scutirile de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal includ şi împrumuturile acordate de asociaţi/acţionari societăţilor comerciale în vederea asigurării resurselor financiare ale societăţii, orice alte împrumuturi băneşti acordate de persoane fizice sau juridice.
(2) Scutirile de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) pct. 5 din Codul fiscal cuprind şi transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu părţi sociale şi acţiuni necotate la bursă.
- d) operaţiunile de asigurare şi/sau reasigurare, precum şi prestările de servicii în legătură cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de persoanele care intermediază astfel de operaţiuni;
- e) jocurile de noroc organizate de persoanele autorizate, conform legii, să desfăşoare astfel de activităţi;
- f) livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate de unităţile din sistemul de penitenciare, utilizând munca deţinuţilor;
-
Norme Metodologice
40. Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, livrările de bunuri efectuate de unităţile din sistemul de penitenciare, în situaţia în care aceste bunuri sunt realizate în cadrul acestor unităţi, folosindu-se munca deţinuţilor. Sunt, de asemenea, scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii efectuate de către unităţile din sistemul de penitenciare, folosindu-se munca deţinuţilor.
- g) lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere la monumentele care comemorează combatanţi, eroi, victime ale războiului şi ale Revoluţiei din Decembrie 1989;
-
Norme Metodologice
41. Lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere la monumentele care comemorează combatanţi, eroi, victime ale războiului şi ale Revoluţiei din Decembrie 1989 cuprind atât prestarea de serviciu, cât şi bunurile utilizate în scopul realizării acestor operaţiuni, menţionate în situaţiile de lucrări de către prestator.
- h) transportul fluvial de persoane în Delta Dunării şi pe rutele Orşova - Moldova Nouă, Brăila - Hârşova şi Galaţi - Grindu;
- i) livrarea obiectelor şi veşmintelor de cult religios, tipărirea cărţilor de cult, teologice sau cu conţinut bisericesc şi care sunt necesare pentru practicarea cultului, precum şi furnizarea de bunuri asimilate obiectelor de cult, conform art. 1 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, cu modificările şi completările ulterioare;
- j) livrarea de bunuri către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, ca efect al dării în plată, sau bunuri adjudecate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, cu stingerea totală sau parţială a obligaţiilor de plată ale unui debitor;
- k) arendarea, concesionarea şi închirierea de bunuri imobile, cu următoarele excepţii:
- 1. operaţiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
- 2. serviciile de parcare a vehiculelor;
- 3. închirierea utilajelor şi a maşinilor fixate în bunurile imobile;
- 4. închirierea seifurilor;
- l) livrările de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite în baza prezentului articol, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere, conform art. 145 alin. (7) lit. b).
-
Norme Metodologice
43. Se încadrează în prevederile art. 141 alin. (2) lit. l) din Codul fiscal livrările de bunuri care au fost achiziţionate după data de 1 iulie 1993, dacă acestea au fost destinate realizării de operaţiuni scutite, pentru care nu s-a exercitat dreptul de deducere, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere conform art. 145 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal. În cazul bunurilor pentru care s-a dedus taxa pe valoarea adăugată conform pro rata, scutirea se aplică proporţional cu taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă prin aplicarea pro rata.
44. Scutirile de taxă pe valoarea adăugată prevăzute de art. 141 din Codul fiscal sunt obligatorii, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal pentru care art. 141 alin. (3) din Codul fiscal prevede dreptul de opţiune pentru aplicarea regimului de taxare. Scutirile de taxă pe valoarea adăugată se aplică livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii realizate de orice persoană impozabilă. Dacă o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a facturat în mod eronat cu taxa pe valoarea adăugată livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată către beneficiari care au sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România, este obligată să storneze facturile emise. Beneficiarii unor astfel de operaţiuni nu au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, aplicată în mod eronat pentru o operaţiune scutită; aceştia trebuie să solicite furnizorului/prestatorului stornarea facturii cu taxa pe valoarea adăugată şi emiterea unei noi facturi fără taxa pe valoarea adăugată.
(3) Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. k), în condiţiile stabilite prin norme.
Art. 141 - Scutiri pentru operatiunile din interiorul tarii
Articol modificat in 18 Noiembrie 2004 de Hotarare nr. 1840 din 28 octombrie 2004
Modifica norme metodologice, pct. 43:
10. Punctul 43 va avea următorul cuprins:
43. Se încadrează în prevederile art. 141 alin. (2) lit. l) din Codul fiscal livrările de bunuri care au fost achiziţionate după data de 1 iulie 1993, dacă acestea au fost destinate realizării de operaţiuni scutite, pentru care nu s-a exercitat dreptul de deducere, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere conform art. 145 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal. În cazul bunurilor pentru care s-a dedus taxa pe valoarea adăugată conform pro rata, scutirea se aplică proporţional cu taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă prin aplicarea pro rata.
Art. 142 - Scutiri la import
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:
a) importul de bunuri a căror livrare în România este în orice situaţie scutită de taxa pe valoarea adăugată;
b) bunurile introduse în ţară de călători sau de alte persoane fizice cu domiciliul în ţară ori în străinătate, în condiţiile şi în limitele stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare, pentru regimul vamal aplicabil persoanelor fizice;
c) bunurile importate destinate comercializării în regim duty-free, precum şi prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanţelor diplomatice şi a personalului acestora;
d) importul de bunuri de către misiunile diplomatice şi birourile consulare, precum şi de către cetăţenii străini cu statut diplomatic sau consular în România, în condiţii de reciprocitate, potrivit procedurii stabilite prin norme;
Norme Metodologice
45. Scutirea se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea condiţiilor de reciprocitate legate de importul bunurilor.
e) importul de bunuri efectuat de reprezentanţele organismelor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România, precum şi de către cetăţenii străini angajaţi ai acestor organizaţii, în limitele şi în conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii, potrivit procedurii stabilite prin norme;
Norme Metodologice
46. Scutirea se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea limitelor şi condiţiilor precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii.
f) importul de bunuri de către forţele armate ale statelor străine membre NATO pentru uzul acestora sau al personalului civil însoţitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, în cazul în care aceste forţe sunt destinate efortului comun de apărare;
g) importul de suporturi materiale, cum ar fi pelicule, benzi magnetice, discuri, pe care sunt înregistrate filme sau programe destinate activităţii de radio şi televiziune, cu excepţia celor de publicitate;
h) importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donaţii destinate unor scopuri cu caracter religios, de apărare a sănătăţii, de apărare a ţării sau siguranţei naţionale, artistic, sportiv, de protecţie şi ameliorare a mediului, de protecţie şi conservare a monumentelor istorice şi de arhitectură, în condiţiile stabilite prin norme;
Norme Metodologice
47. (1) Scutirea se aplică de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor din care rezultă că bunurile au fost primite fără obligaţii de plată şi a unei declaraţii pe propria răspundere semnate de reprezentantul legal al importatorului sau de persoana împuternicită de acesta, prin care se confirmă că bunurile sunt destinate scopurilor menţionate la art. 142 lit. h) din Codul fiscal, nu vor face obiectul unor comercializări ulterioare cel puţin 5 ani de la data importului şi vor fi folosite numai în scopurile pentru care au fost importate. Declaraţiile nereale atrag răspunderea potrivit legii. Declaraţia pe propria răspundere se întocmeşte în trei exemplare originale, dintre care un exemplar se depune la biroul vamal la care se face declaraţia vamală de import, un exemplar se depune la organul fiscal teritorial, iar al treilea exemplar se păstrează la documentele financiar-contabile ale beneficiarului. La schimbarea destinaţiei bunurilor, înainte de expirarea termenului de 5 ani, importatorii sunt obligaţi să îndeplinească formalităţile legale privind importul mărfurilor şi să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă importului.
(2) Bunurile destinate apărării sănătăţii pentru care se acordă scutirea de taxă pe valoarea adăugată în baza art. 142 lit. h) din Codul fiscal sunt orice alte bunuri decât cele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 545/2003.
i) importul de bunuri finanţate din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, organisme internaţionale şi/sau organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară, în condiţiile stabilite prin norme;
Norme Metodologice
48. (1) Prin împrumuturi nerambursabile, în sensul art. 142 lit. i) din Codul fiscal, se înţelege împrumuturile băneşti acordate de guverne străine, de organisme internaţionale şi/sau de organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară unor beneficiari din România şi care sunt consemnate în acorduri, protocoale şi/sau înţelegeri, memorandumuri, încheiate cu guverne străine, organisme internaţionale sau organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară.
(2) Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organisme internaţionale sau de guverne străine, se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor care atestă că acestea sunt finanţate din împrumuturi nerambursabile.
(3) Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară, se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor care atestă că acestea sunt finanţate din împrumuturi nerambursabile şi sunt destinate realizării unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de apărare a sănătăţii, cultural, artistic, educativ, ştiinţific, sportiv, de protecţie şi ameliorare a mediului, de protecţie şi conservare a monumentelor istorice şi de arhitectură. Documentele prin care se atestă sursa de finanţare şi destinaţia bunurilor importate sunt acorduri, protocoale şi/sau înţelegeri, memorandumuri, încheiate cu organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară.
(4) Organele de control fiscal şi ale Gărzii financiare urmăresc dacă se respectă destinaţia dată bunurilor respective şi, în cazul în care se constată schimbarea acesteia în termen de 5 ani de la data intrării în ţară a bunurilor, vor sesiza organele vamale pentru luarea măsurilor ce decurg din aplicarea legii.
j) importul următoarelor bunuri: bunurile de origine română, bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului, bunurile reparate în străinătate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanţie, bunurile care se înapoiază în ţară ca urmare a unei expedieri eronate, echipamentele pentru protecţia mediului, stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Norme Metodologice
49. (1) În sensul art. 142 lit. j) din Codul fiscal, bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului sunt:
- a) bunurile care sunt abandonate printr-o declaraţie scrisă dată autorităţilor vamale;
- b) bunurile pentru care la expirarea termenului de păstrare, acordat de autoritatea vamală, titularii nu au reglementat situaţia vamală a acestora;
- c) bunurile confiscate de autorităţile competente potrivit legii.
(2) Ajutoarele de stat pentru protecţia mediului acordate în baza hotărârilor Guvernului vor fi notificate Consiliului Concurenţei în vederea autorizării şi vor respecta prevederile Regulamentului privind ajutorul de stat pentru protecţia mediului.
Art. 142 - Scutiri la import
Articol modificat in 27 August 2004 de Ordonanta nr. 83 din 19 august 2004
Modifica cuprinsul lit. a):
76. La articolul 142, litera a) va avea următorul cuprins:
a) importul de bunuri a căror livrare în România este în orice situaţie scutită de taxa pe valoarea adăugată;
Art. 143 - Scutiri pentru exporturi sau alte operatiuni similare si pentru transportul international
(1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:
a) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara ţării, de către furnizor sau de altă persoană în contul său;
b) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara ţării de cumpărătorul care nu este stabilit în interiorul ţării, sau de altă persoană în contul său, cu excepţia bunurilor transportate de cumpărătorul însuşi şi folosite la echiparea sau aprovizionarea ambarcaţiunilor de agrement şi avioanelor de turism sau a oricărui mijloc de transport de uz privat;
c) prestările de servicii, inclusiv transportul şi prestările de servicii accesorii transportului, legate direct de exportul de bunuri sau de bunurile plasate în regimuri vamale suspensive, cu excepţia prestărilor de servicii scutite, potrivit art. 141;
d) transportul, prestările de servicii accesorii transportului, alte servicii direct legate de importul bunurilor, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate, potrivit art. 139;
e) transportul internaţional de persoane şi serviciile direct legate de acest transport, inclusiv livrările de bunuri destinate a fi acordate ca trataţie pasagerilor la bordul unui vapor, avion, autocar sau tren;
f) în cazul navelor utilizate pentru transportul internaţional de persoane şi/sau de mărfuri, pentru pescuit sau altă activitate economică sau pentru salvare ori asistenţă pe mare, al navelor de război, următoarele operaţiuni:
- 1. livrarea de carburanţi, echipamente şi alte bunuri destinate a fi încorporate sau utilizate pe nave, cu excepţia navelor folosite pentru pescuit fluvial sau de coastă;
- 2. prestările de servicii efectuate pentru nevoile directe ale navelor şi/sau pentru încărcătura acestora;
g) în cazul aeronavelor care prestează transporturi internaţionale de persoane şi/sau de mărfuri, următoarele operaţiuni:
- 1. livrările de carburanţi, echipamente şi alte bunuri destinate a fi încorporate sau utilizate pe aeronave;
- 2. prestările de servicii efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor şi/sau pentru încărcătura acestora;
h) prestările de servicii pentru navele aflate în proprietatea companiilor de navigaţie care îşi desfăşoară activitatea în regimul special maritim sau operate de acestea, precum şi livrările de nave în întregul lor către aceste companii;
i) livrările de bunuri şi prestările de servicii, în favoarea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, a personalului acestora, precum şi a oricăror cetăţeni străini având statut diplomatic sau consular în România, în condiţii de reciprocitate;
j) livrările de bunuri şi prestările de servicii, în favoarea reprezentanţelor organismelor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România, precum şi a cetăţenilor străini angajaţi ai acestora, în limitele şi în conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii;
k) livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii, către forţele armate ale statelor străine membre NATO, pentru uzul forţelor armate sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate sau pentru aprovizionarea cantinelor, dacă forţele iau parte la efortul de apărare comun; în cazul în care bunurile nu sunt expediate sau transportate în afara ţării şi pentru prestările de servicii, scutirea se acordă potrivit unei proceduri de restituire a taxei, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice;
l) livrările de bunuri şi prestările de servicii finanţate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de către guverne străine, de organisme internaţionale şi de organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară, inclusiv din donaţii ale persoanelor fizice;
m) construirea, consolidarea, extinderea, restaurarea şi reabilitarea lăcaşurilor de cult religios sau a altor clădiri utilizate în acest scop;
n) prestările de servicii poştale, efectuate pe teritoriul României de operatorii prevăzuţi de Ordonanţa Guvernului nr. 70/2001 pentru ratificarea Actelor adoptate de Congresul Uniunii Poştale Universale de la Beijing (1999), aprobată prin Legea nr. 670/2001, constând în preluarea şi distribuirea trimiterilor poştale din străinătate, inclusiv servicii financiar-poştale;
o) servicii prestate de persoane din România, în contul beneficiarilor cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru bunurile din import aflate în perioada de garanţie;
p) prestările de servicii efectuate de intermediari care acţionează în numele sau în contul unei alte persoane, atunci când intervin în operaţiuni prevăzute de prezentul articol.
(2) Prin norme se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxa pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată.
Art. 143 - Scutiri pentru exporturi sau alte operatiuni similare si pentru transportul international
Articol modificat in 23 Decembrie 2003 de Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003
Publicare initiala
Art. 144 - Scutiri speciale legate de traficul international de bunuri
(1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:
a) livrarea de bunuri care sunt plasate în regim de antrepozit vamal;
b) livrarea de bunuri destinate plasării în magazinele duty-free şi în alte magazine situate în aeroporturile internaţionale, prevăzute la Secţiunea 1 a Capitolului I din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală, precum şi livrările de bunuri efectuate prin aceste magazine;
c) următoarele operaţiuni desfăşurate într-o zonă liberă sau într-un port liber:
- 1. introducerea de bunuri străine într-o zonă liberă sau port liber, direct din străinătate, în vederea simplei depozitări, fără întocmirea de formalităţi vamale;
- 2. operaţiunile comerciale de vânzare-cumpărare a mărfurilor străine între diverşi operatori din zona liberă sau portul liber sau între aceştia şi alte persoane din afara zonei libere sau a portului liber;
- 3. scoaterea de bunuri străine din zona liberă sau portul liber, în afara ţării, fără întocmirea de declaraţii vamale de export, bunurile fiind în aceeaşi stare ca în momentul introducerii lor în zona liberă sau portul liber;
d) prestările de servicii legate direct de operaţiunile prevăzute la lit. a) - c).
(2) Scutirile prevăzute la alin. (1) nu se aplică bunurilor care sunt livrate pentru utilizare sau consum în România, inclusiv în antrepozitul vamal, zona liberă sau în portul liber, sau care rămân în România la încetarea situaţiilor prevăzute la alin. (1).
(3) Prin norme se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxa pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată.
Art. 144 - Scutiri speciale legate de traficul international de bunuri
Articol modificat in 23 Decembrie 2003 de Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003
Publicare initiala
Capitolul X - Regimul deducerilor
Art. 145 - Dreptul de deducere
(1) Dreptul de deducere ia naştere în momentul în care taxa pe valoarea adăugată deductibilă devine exigibilă.
(2) Pentru bunurile importate până la data de 31 decembrie 2003, în baza certificatelor de suspendare a taxei pe valoarea adăugată, eliberate în baza Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, pentru care termenul de plată intervine după data de 1 ianuarie 2004 inclusiv, taxa pe valoarea adăugată devine deductibilă la data plăţii efective.
(3) Dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă:
- a) taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă;
- b) taxa pe valoarea adăugată achitată pentru bunurile importate.
(4) De asemenea, se acordă oricărei persoane impozabile, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată prevăzută la alin. (3), dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării pentru realizarea următoarelor operaţiuni:
- a) livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 143 alin. (1) şi la art. 144 alin. (1);
- b) operaţiuni rezultând din activităţi economice, pentru care locul livrării/prestării este considerat a fi în străinătate, dacă taxa pe valoarea adăugată ar fi deductibilă, în cazul în care operaţiunea s-ar desfăşura în ţară.
(5) Orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru:
- a) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (9) lit. e) şi f) şi art. 129 alin. (4), dacă acestea sunt afectate realizării operaţiunilor prevăzute la alin. (3) şi (4);
- b) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) şi (8), dacă taxa pe valoarea adăugată ar fi aplicabilă transferului respectiv;
- c) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (9) lit. a) - c), în măsura în care acestea rezultă din operaţiunile prevăzute la alin. (3) şi (4);
- d) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (9) lit. d).
(6) În condiţiile stabilite prin norme, se acordă dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru achiziţiile de bunuri şi/sau servicii destinate realizării operaţiunilor prevăzute la alin. (3) - (5), efectuate de persoane impozabile înainte de înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care nu aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 152.
(7) Nu poate fi dedusă taxa pe valoarea adăugată pentru:
- a) bunuri/servicii achiziţionate de furnizori/prestatori în contul clienţilor şi care apoi se decontează acestora;
- b) băuturi alcoolice şi produse din tutun destinate acţiunilor de protocol.
(8) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcţie de felul operaţiunii, cu unul din următoarele documente:
- a) pentru taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală, care cuprinde informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (8), şi este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. Beneficiarii serviciilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b), care sunt înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, justifică taxa dedusă, cu factura fiscală, întocmită potrivit art. 155 alin. (4);
- b) pentru importuri de bunuri, cu declaraţia vamală de import sau un act constatator emis de autorităţile vamale; pentru importurile care mai beneficiază de amânarea plăţii taxei în vamă, conform alin. (2), se va prezenta şi documentul care confirmă achitarea taxei pe valoarea adăugată.
(9) Prin normele de aplicare a prezentului titlu, se prevăd situaţiile în care se poate folosi un alt document decât cele prevăzute la alin. (8), pentru a justifica dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată.
(10) În situaţiile prevăzute la art. 138, precum şi în alte cazuri specificate prin norme, taxa pe valoarea adăugată dedusă poate fi ajustată. Procedura de ajustare se stabileşte prin norme.
Norme Metodologice
42. (1) Pentru operaţiunile de leasing cu bunuri imobile nu se aplică scutirea de taxa pe valoarea adăugată prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal.
(2) În sensul art. 141 alin. (2) lit. k) pct. 3 din Codul fiscal, maşinile şi utilajele fixate în bunuri imobile sunt cele care pot fi detaşate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor înseşi.
(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot opta pentru aplicarea regimului de taxare pentru orice operaţiune prevăzută la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal. Opţiunea de aplicare a regimului de taxare se notifică organelor fiscale teritoriale pe formularul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice şi se aplică de la data înscrisă în notificare. În situaţia în care numai o parte dintr-un imobil este utilizată pentru realizarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal şi se optează pentru taxarea acestora, în notificarea transmisă organului fiscal se va înscrie în procente partea din imobil destinată acestor operaţiuni.
(4) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de impozite şi taxe, dar neînregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, precum şi cele nou-înfiinţate, dacă optează pentru regimul de taxare a operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal, trebuie să solicite în prealabil înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. După dobândirea calităţii de plătitor de taxă pe valoarea adăugată vor notifica în scris organele fiscale competente asupra bunurilor imobile sau părţilor de bunuri imobile, pentru care optează pentru regimul de taxare urmând procedura descrisă la alin. (3) şi (5).
(5) Persoanele care au optat pentru regimul de taxare pentru orice operaţiune prevăzută la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal nu mai pot aplica regimul de scutire pentru operaţiunile respective timp de 5 ani. După această perioadă persoanele impozabile pot anula opţiunea. Formularul pentru notificarea anulării opţiunii, prevăzut în anexa nr. 2, se depune la organul fiscal la care persoanele impozabile sunt înregistrate ca plătitori de impozite şi taxe.
(6) Prin derogare de la prevederile alin. (5), persoanele care la data de 1 martie 2003 au optat tacit asupra taxării operaţiunilor prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. o) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, pot renunţa oricând la această opţiune în vederea aplicării regimului de scutire. Formularul pentru notificarea anulării opţiunii, prevăzut în anexa nr. 2, se depune la organul fiscal la care persoanele impozabile sunt înregistrate ca plătitori de impozite şi taxe. Dacă ulterior optează pentru taxare, trebuie să aplice prevederile alin. (5).
(7) Persoanele impozabile care aplică scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru oricare dintre operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal au obligaţia să ajusteze taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru bunurile imobile achiziţionate, construite sau modernizate în ultimii 5 ani, proporţional cu partea din fiecare bun imobil care va fi utilizată pentru realizarea operaţiunilor scutite şi proporţional cu numărul de luni în care bunul va fi utilizat în regim de scutire. Ajustarea este operată într-o perioadă de 5 ani în cadrul cărora bunurile imobile au fost dobândite, începând cu data de la care fiecare bun imobil a fost dobândit. Pentru bunurile imobile care sunt modernizate ajustarea taxei deduse aferente acestor lucrări este operată, de asemenea, într-o perioadă de 5 ani de la data finalizării fiecărei lucrări de modernizare. Pentru ajustare, suma taxei pe valoarea adăugată pentru fiecare an reprezintă o cincime din taxa pe valoarea adăugată dedusă aferentă achiziţiei, construirii sau modernizării bunurilor imobile. Pentru determinarea ajustării lunare se împarte fiecare cincime la 12. Suma care nu poate fi dedusă se calculează astfel: din perioada de 5 ani se scade numărul de luni în care bunul imobil a fost utilizat în regim de taxare, rezultatul se înmulţeşte cu ajustarea lunară. Fracţiunile de lună se consideră lună întreagă. Taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă obţinută prin ajustare se înregistrează din punct de vedere contabil pe cheltuieli, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preia corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru luna în care persoana impozabilă începe aplicarea regimului de scutire.
(8) Exemple de ajustare a dreptului de deducere prevăzute la alin. (7):
1. O persoană impozabilă dobândeşte la data de 15 iunie 2001, prin achiziţie sau investiţii, un bun imobil având o valoare de 30 miliarde lei. Activitatea persoanei impozabile cuprinde atât operaţiuni taxabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, cât şi operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestui imobil a fost de 5,7 miliarde lei, din care s-au dedus 4,56 miliarde lei conform pro-rata definitivă de 80% din anul 2001. La sfârşitul anului 2002 taxa dedusă s-a recalculat conform art. 61 alin. (9) din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 598/2002, cu modificările ulterioare, în funcţie de pro-rata definitivă de 70% pentru anul 2002, rezultând din recalculare suma de 570 milioane lei care s-a înregistrat pe cheltuieli. În anul 2002 au fost efectuate lucrări de modernizare care au mărit valoarea bunului imobil cu 10 miliarde lei, pentru care taxa pe valoarea adăugată aferentă este de 1,71 miliarde lei, din care s-a dedus suma de 1,2 miliarde lei, conform pro-rata definitivă de 70% din anul 2002. Lucrările de modernizare au fost finalizate în data de 9 iunie 2002. De la data de 1 martie 2003, persoana impozabilă închiriază imobilul astfel: 30% din bunul imobil în regim de scutire, iar pentru 70% din bunul imobil optează pentru aplicarea regimului de taxare. Ajustarea dreptului de deducere se efectuează astfel:
A. Ajustarea pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă dobândirii bunului imobil
- Taxa pe valoarea adăugată
aferentă bunului imobil 5.700 milioane lei
- Taxa dedusă iniţial 4.560 milioane lei
- Diferenţa de taxă rezultată din
recalculare la sfârşitul anului 2002 570 milioane lei
- Taxa dedusă efectiv pentru bunul
imobil (4.560 - 570) 3.990 milioane lei
- Taxa dedusă aferentă părţii din bunul
imobil care este închiriată în regim de
scutire
3.990 milioane lei x 30% = 1.197 milioane lei
- Ajustarea pentru perioada 15 iunie 2001 - 1 martie 2003
1.197 milioane lei : 5 ani = 239,4 milioane lei
239,4 milioane lei : 12 luni = 19,95 milioane lei
7 luni din 2001 + 12 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 21 de luni
21 de luni x 19,95 milioane lei = 418,95 milioane lei
1.197 milioane lei - 418,95 milioane lei = 778,05 milioane lei.
B. Ajustarea aferentă lucrării de modernizare din anul 2002
- Taxa pe valoarea adăugată dedusă 1.200 milioane lei
pentru modernizare
- Taxa dedusă pentru modernizare
aferentă părţii din bunul imobil care
este închiriată în regim de scutire
1.200 milioane lei x 30% = 360 milioane lei
- Ajustarea pentru perioada 9 iunie 2002 - 1 martie 2003
360 milioane lei : 5 ani = 72 milioane lei
72 milioane lei : 12 luni = 6 milioane lei
7 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 9 luni
9 luni x 6 milioane lei = 54 milioane lei
360 milioane lei - 54 milioane lei = 306 milioane lei.
Sumele de 778,05 milioane lei + 306 milioane lei, rezultate din ajustările efectuate la lit. A şi B, reprezintă diferenţa de taxă care va fi înregistrată pe cheltuieli, în jurnalul pentru cumpărări din luna martie, în roşu, şi corespunzător va fi preluată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală respectivă.
2. Acelaşi exemplu, în situaţia în care persoana impozabilă nu a avut şi operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată în anul 2001:
- Taxa dedusă iniţial 5.700 milioane lei
- Taxa dedusă aferentă părţii din bunul
imobil care este închiriată în regim
de scutire
5.700 milioane lei x 30% = 1.710 milioane lei
- Ajustarea pentru perioada 15 iunie 2001 - 1 martie 2003
1.710 milioane lei : 5 ani = 342 milioane lei
342 milioane lei : 12 luni = 28,5 milioane lei
7 luni din 2001 + 12 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 21 de luni
21 de luni x 28,5 milioane lei = 598,5 milioane lei
1.710 milioane lei - 598,5 milioane lei = 1.111,5 milioane lei.
B. Ajustarea aferentă lucrării de modernizare din anul 2002
- Taxa pe valoarea adăugată dedusă
pentru modernizare 1.710 milioane lei
- Taxa dedusă pentru modernizare
aferentă părţii din bunul imobil care
este închiriată în regim de scutire
1.710 milioane lei x 30% = 513 milioane lei
- Ajustarea pentru perioada 9 iunie 2002 - 1 martie 2003
513 milioane lei : 5 ani = 102,6 milioane lei
102,6 milioane lei : 12 luni = 8,55 milioane lei
7 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 9 luni
9 luni x 8,55 milioane lei = 76,95 milioane lei
513 milioane lei - 76,95 milioane lei = 436,05 milioane lei
Sumele de 1.111,5 milioane lei + 436,05 milioane lei, rezultate din ajustările efectuate la lit. A şi B, reprezintă diferenţa de taxă care va fi înregistrată pe cheltuieli, în jurnalul pentru cumpărări din luna martie, cu semnul minus, şi corespunzător va fi preluată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală respectivă.
(9) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care trec de la regimul de scutire la cel de taxare pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal pot deduce din taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor imobile achiziţionate, construite sau modernizate în ultimii 5 ani, o sumă proporţională cu partea din fiecare bun imobil care va fi utilizată pentru aceste operaţiuni şi proporţional cu numărul de luni în care bunul va fi utilizat în regim de taxare. Ajustarea se realizează într-o perioadă de 5 ani în cadrul cărora bunurile imobile au fost dobândite, începând cu data de la care fiecare bun imobil a fost dobândit. Pentru bunurile imobile care sunt modernizate, ajustarea taxei aferente acestor lucrări este operată, de asemenea, într-o perioadă de 5 ani de la data finalizării fiecărei lucrări de modernizare. Pentru ajustare se va ţine cont de suma taxei pe valoarea adăugată pentru fiecare an, care reprezintă o cincime din taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiei, construirii sau modernizării bunurilor imobile. Pentru determinarea ajustării lunare se împarte fiecare cincime la 12. Stabilirea sumei care poate fi dedusă se calculează astfel: din perioada de 5 ani se scade numărul de luni în care bunul imobil a fost utilizat în regim de scutire, iar rezultatul se înmulţeşte cu ajustarea lunară. Fracţiunile de lună se consideră lună întreagă. Taxa pe valoarea adăugată dedusă se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preia corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală în care persoana impozabilă începe aplicarea regimului de taxare.
(10) Exemple de ajustare a dreptului de deducere prevăzute la alin. (9):
1. Pe exemplul de la alin. (8) pct. 1, persoana impozabilă optează pentru regimul de taxare a operaţiunii de închiriere de la data de 1 octombrie 2004.
A. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente bunului
Bunul a fost utilizat 21 de luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire (10 luni din anul 2003 + 9 luni din anul 2004). Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul va mai fi utilizat 20 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 20 de luni, respectiv 19,95 milioane lei x 20 de luni = 399 milioane lei.
B. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente modernizării
Modernizarea a fost efectuată în luna iunie 2002. Bunul modernizat a fost utilizat 9 luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire. Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul modernizat va mai fi utilizat 32 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 32 de luni, respectiv 6 milioane lei x 32 de luni = 192 milioane lei.
Sumele de 399 milioane lei + 192 milioane lei se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preiau corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.
2. Pe exemplul de la alin. (8) pct. 2, persoana impozabilă optează pentru taxarea operaţiunii de închiriere de la data de 1 octombrie 2004.
A. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente bunului
Bunul a fost utilizat 21 de luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire (10 luni din anul 2003 + 9 luni din anul 2004). Din cei 5 ani, perioadă de recalculare, bunul va mai fi utilizat 20 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 20 de luni, respectiv 28,5 milioane lei x 20 de luni = 570 milioane lei.
B. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente modernizării
Modernizarea a fost efectuată în luna iunie 2002. Bunul modernizat a fost utilizat 9 luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire. Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul modernizat va mai fi utilizat 32 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 32 de luni, respectiv 8,55 milioane lei x 32 de luni = 273,6 milioane lei.
Sumele de 570 milioane lei + 273,6 milioane lei se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preiau corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.
(11) Orice persoană impozabilă, care a aplicat regimul special de scutire prevăzut la art. 152, şi ulterior trece la aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (12), pentru:
- a) bunuri de natura stocurilor, conform reglementărilor contabile, care se află în stoc la data la care persoana respectivă a fost înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată;
- b) bunuri de natura mijloacelor fixe, care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior datei de înregistrare ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
(12) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (11), trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- a) bunurile respective urmează a fi folosite pentru operaţiuni cu drept de deducere;
- b) persoana impozabilă trebuie să deţină o factură fiscală sau un alt document legal aprobat care justifică suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziţionate.
(13) Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, destinate realizării obiectivelor proprii de investiţii, stocurilor de produse cu destinaţie specială, finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, se deduce potrivit prevederilor legale. Cu taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru realizarea obiectivelor proprii de investiţii se vor reîntregi obligatoriu disponibilităţile de investiţii. Sumele deduse în cursul anului fiscal pentru obiectivele proprii de investiţii pot fi utilizate numai pentru plăţi aferente aceluiaşi obiectiv de investiţii. La încheierea exerciţiului financiar, sumele deduse şi neutilizate se virează la bugetul de stat sau bugetele locale în conturile şi la termenele stabilite prin normele metodologice anuale privind încheierea exerciţiului financiar-bugetar şi financiar-contabil, emise de Ministerul Finanţelor Publice.
Art. 145 - Dreptul de deducere
Articol modificat in 6 Februarie 2004 de Hotararea Guvernului nr. 44 din 22 ianuarie 2004
Introduce Norme Metodologice
Art. 146 - Perioada fiscala
(1) Perioada fiscală pentru taxa pe valoarea adăugată este luna calendaristică.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru persoanele impozabile care nu au depăşit în cursul anului precedent o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere de 100.000 euro inclusiv, la cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului precedent, perioada fiscală este trimestrul calendaristic.
(3) Persoanele impozabile care se încadrează în prevederile alin. (2) au obligaţia de a depune la organele fiscale teritoriale, până la data de 25 februarie, o declaraţie în care să menţioneze cifra de afaceri din anul precedent.
(4) Persoanele impozabile care iau fiinţă în cursul anului trebuie să declare, cu ocazia înregistrării fiscale, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în cursul anului, iar dacă aceasta nu depăşeşte 100.000 euro inclusiv, au obligaţia de a depune deconturi trimestriale în anul înfiinţării. Dacă cifra de afaceri obţinută în anul înfiinţării este mai mare de 100.000 euro, în anul următor perioada fiscală va fi luna calendaristică, conform alin. (1), iar dacă cifra de afaceri obţinută nu depăşeşte 100.000 euro inclusiv, perioada fiscală va fi trimestrul, urmând ca persoana impozabilă să se conformeze prevederilor alin. (3).
Art. 146 - Perioada fiscala
Articol modificat in 27 August 2004 de Ordonanta nr. 83 din 19 august 2004
Modifica cuprinsul alin. (3):
77. La articolul 146, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
(3) Persoanele impozabile care se încadrează în prevederile alin. (2) au obligaţia de a depune la organele fiscale teritoriale, până la data de 25 februarie, o declaraţie în care să menţioneze cifra de afaceri din anul precedent.
Art. 147 - Deducerea taxei pentru persoanele impozabile cu regim mixt
(1) Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere, este denumită în continuare plătitor de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt.
(2) Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate de orice plătitor de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt se determină conform prezentului articol.
(3) Achiziţiile de bunuri şi servicii destinate exclusiv realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni, se înscriu într-un jurnal pentru cumpărări, care se întocmeşte separat pentru aceste operaţiuni, şi taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora se deduce integral.
(4) Achiziţiile de bunuri şi servicii destinate exclusiv realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi de investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni se înscriu în jurnalul pentru cumpărări, care se întocmeşte separat pentru aceste operaţiuni, iar taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora nu se deduce.
(5) Bunurile şi serviciile pentru care nu se cunoaşte destinaţia în momentul achiziţiei, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau operaţiuni care nu dau drept de deducere ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere, se evidenţiază într-un jurnal pentru cumpărări întocmit separat. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro-rata. Prin excepţie, în cazul achiziţiilor destinate realizării de investiţii, care se prevăd că vor fi utilizate atât pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, este permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată pe parcursul procesului investiţional, urmând ca taxa dedusă să fie ajustată în conformitate cu procedura stabilită prin norme.
Norme Metodologice
50. (1) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să exercite dreptul de deducere pentru bunuri şi/sau servicii achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior datei de înregistrare ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în următoarele cazuri:
a) în situaţia în care este o persoană impozabilă stabilită în străinătate şi trebuie să-şi desemneze un sediu permanent în România sau un reprezentant fiscal;
b) în caz de reorganizare, când o entitate juridică se divide şi în urma divizării iau naştere mai multe persoane impozabile;
c) în cazul unităţilor nou-înfiinţate, până la data obţinerii codului de identificare fiscală de plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
(2) În cazul unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care nu dau drept de deducere la operaţiuni care dau drept de deducere, persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să-şi ajusteze dreptul de deducere pentru taxa aferentă bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere la data modificării intervenite, precum şi pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior modificării intervenite. Ajustarea în acest caz reprezintă exercitarea dreptului de deducere.
(3) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) şi (2) trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:
a) bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere;
b) persoana impozabilă trebuie să deţină o factură fiscală sau un alt document legal aprobat, prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziţionate.
(4) Persoanele impozabile care se înregistrează ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată datorită unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care nu dau drept de deducere la operaţiuni care dau drept de deducere, pot să-şi exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată conform art. 145 alin. (11) şi (12) din Codul fiscal, la data înregistrării ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(5) În cazul unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care dau drept de deducere la operaţiuni care nu dau drept de deducere, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată trebuie să-şi ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere la data modificării intervenite, precum şi pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior modificării intervenite, care sunt destinate realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere. Ajustarea reprezintă în această situaţie anularea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată deduse iniţial.
(6) Pentru situaţiile prevăzute la art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Codul fiscal beneficiarii sunt obligaţi să-şi ajusteze dreptul de deducere. În aceste situaţii ajustarea reprezintă anularea totală sau parţială a taxei pe valoarea adăugată deduse iniţial sau, în cazul prevăzut la art. 138 lit. c) din Codul fiscal, când preţurile se majorează ulterior livrării sau prestării, ajustarea reprezintă exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente majorării de preţ.
(7) Taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru un obiectiv de investiţii, înainte de punerea în funcţiune a acestuia, se ajustează la sfârşitul anului calendaristic următor celui de punere în funcţiune a investiţiei, astfel:
a) dacă bunul obţinut prin investiţie este utilizat exclusiv pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată dedusă iniţial se anulează integral. În cazul bunurilor imobile închiriate, concesionate sau arendate, pentru care persoana impozabilă aplică regimul de scutire pentru o parte din bunul imobil, ajustarea dreptului de deducere pentru partea respectivă se efectuează conform prevederilor pct. 42 alin. (7);
b) dacă bunul obţinut prin investiţie este utilizat atât pentru operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată dedusă iniţial se recalculează pe bază de pro-rata definitivă determinată la sfârşitul anului calendaristic următor celui de punere în funcţiune a investiţiei.
(6) În cursul unui an fiscal este permisă rectificarea taxei deduse aferente achiziţiilor de bunuri/servicii care se constată că ulterior au fost utilizate pentru altă destinaţie decât cea prevăzută la data achiziţiei. Rectificările se evidenţiază pe rândurile de regularizare din decontul de taxă pe valoarea adăugată.
(7) Pro-rata se determină ca raport între: veniturile obţinute din operaţiuni care dau drept de deducere, inclusiv subvenţiile legate direct de preţul acestora, la numărător, iar la numitor veniturile de la numărător plus veniturile obţinute din operaţiuni care nu dau drept de deducere. În calculul pro-rata, la numitor se adaugă alocaţiile, subvenţiile sau alte sume primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, în scopul finanţării de activităţi scutite fără drept de deducere sau care nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Se exclud din calculul pro-rata veniturile financiare, dacă acestea sunt accesorii activităţii principale. Nu se includ în calculul pro-rata serviciile efectuate de prestatori stabiliţi în străinătate, astfel cum sunt definiţi la art. 151 alin. (2), pentru care beneficiarii au obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată. Pro-rata se determină anual, situaţie în care elementele prevăzute la numitor şi numărător sunt cumulate pentru întregul an fiscal. Prin excepţie, aceasta poate fi determinată lunar sau trimestrial, după caz, conform alin. (13), situaţie în care elementele prevăzute la numitor şi numărător sunt cele efectiv realizate în cursul fiecărei luni, respectiv trimestru.
Norme Metodologice
52^1. În sensul alin. (7) al art. 147 din Codul fiscal, prin venituri financiare nu se înţelege veniturile financiare din punct de vedere contabil, ci veniturile din operaţiunile financiare şi bancare prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal.
(8) Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este ori pro-rata definitivă determinată pentru anul precedent, ori pro-rata estimată în funcţie de operaţiunile prevăzute a fi realizate în anul curent. Persoanele impozabile trebuie să comunice organului fiscal teritorial, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la data de 25 ianuarie, nivelul pro-rata provizorie aplicată, precum şi modul de determinare a acesteia. Taxa pe valoarea adăugată de dedus se determină prin aplicarea pro-rata provizorie asupra taxei pe valoarea adăugată deductibile, aferente achiziţiilor destinate atât realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi celor care nu dau drept de deducere, determinată potrivit alin. (5).
(9) Persoanele impozabile care nu au determinat pro-rata provizorie la începutul anului, deoarece nu realizau şi nici nu prevedeau realizarea de operaţiuni fără drept de deducere în cursul anului, şi care ulterior realizează astfel de operaţiuni nu au obligaţia să calculeze şi să utilizeze pro-rata provizorie. În cursul anului este permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată. La finele anului vor aplica următoarele reguli:
- a) dacă pot efectua separarea achiziţiilor de bunuri/servicii pe destinaţiile prevăzute la alin. (3) - (5), vor regulariza astfel: din taxa dedusă în cursul anului se scade taxa de dedus rezultată prin aplicarea pro-rata definitivă pentru achiziţiile destinate atât realizării de operaţiuni cu drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni fără drept de deducere, determinate conform alin. (5), şi/sau taxa aferentă bunurilor/serviciilor destinate exclusiv operaţiunilor cu drept de deducere, determinate conform alin. (3), iar diferenţa rezultată se înscrie pe un rând distinct în decontul din ultima perioadă fiscală a anului, ca taxă de plată la bugetul de stat;
- b) dacă nu se poate efectua separarea pe destinaţii, potrivit lit. a), se aplică pro-rata definitivă asupra tuturor achiziţiilor de bunuri şi servicii efectuate în cursul anului, iar diferenţa rezultată se înscrie pe un rând distinct în decontul din ultima perioadă fiscală a anului.
Norme Metodologice
51. (1) Justificarea deducerii taxei pe valoarea adăugată se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 145 alin. (8) din Codul fiscal. În cazuri excepţionale de pierdere, sustragere sau distrugere a exemplarului original al documentului de justificare, deducerea poate fi justificată cu documentul reconstituit potrivit legii.
(2) Deducerea taxei pe valoarea adăugată trebuie justificată cu documentele prevăzute la art. 145 alin. (8) din Codul fiscal şi/sau cu alte documente specifice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, cu modificările ulterioare, sau prin ordine ale ministrului finanţelor publice emise în baza Hotărârii Guvernului nr. 831/1997, cu modificările ulterioare. Pentru carburanţii auto achiziţionaţi taxa pe valoarea adăugată poate fi justificată cu bonurile fiscale emise conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, dacă sunt ştampilate şi au înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului. Pentru achiziţiile de bunuri supuse accizelor, pentru care prin lege se prevede utilizarea facturii fiscale speciale, documentul legal de deducere a taxei pe valoarea adăugată este exemplarul original al facturii fiscale speciale utilizate pentru circulaţia acestor produse. Facturile fiscale sau alte documente legale emise pe numele salariaţilor unei persoane impozabile aflaţi în deplasare în interesul serviciului, pentru transport sau cazarea în hoteluri sau alte unităţi similare, sunt documente legale de deducere a taxei pe valoarea adăugată, însoţite de decontul de deplasare.
(10) Pro-rata definitivă se determină în luna decembrie, în funcţie de realizările efective din cursul anului, potrivit formulei de calcul prevăzute la alin. (7).
(11) Regularizarea deducerilor operate după pro-rata provizorie se realizează prin aplicarea pro-rata definitivă asupra sumei taxei pe valoarea adăugată deductibile aferente achiziţiilor prevăzute la alin. (5). Diferenţa în plus sau în minus faţă de taxa dedusă, conform pro-rata provizorie, se înscrie pe un rând distinct în decontul ultimei perioade fiscale.
(12) În situaţii speciale, când pro-rata calculată potrivit prevederilor prezentului articol nu asigură determinarea corectă a taxei de dedus, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, poate aproba aplicarea unei pro-rata speciale, la solicitarea persoanelor impozabile în cauză, pe baza justificării prezentate. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului, persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze taxa pe valoarea adăugată dedusă de la începutul anului pe bază pro-rata specială, aprobată. Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt pot renunţa la aplicarea pro-rata specială numai la începutul unui an calendaristic şi sunt obligate să anunţe organele fiscale.
(13) La cererea justificată a persoanelor impozabile, organele fiscale la care acestea sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot aproba ca pro-rata să fie determinată lunar sau trimestrial, după caz. În anul în care a fost acordată aprobarea, persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze taxa pe valoarea adăugată dedusă de la începutul anului pe bază pro-rata lunară sau trimestrială. Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt pot renunţa la aplicarea pro-rata lunară sau trimestrială numai la începutul unui an fiscal şi sunt obligate să anunţe organele fiscale. Pro-ratele lunare sau trimestriale efectiv realizate sunt definitive şi nu se regularizează la sfârşitul anului.
(1) Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere, este denumită în continuare plătitor de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt.
(2) Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate de orice plătitor de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt se determină conform prezentului articol.
(3) Achiziţiile de bunuri şi servicii destinate exclusiv realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni, se înscriu într-un jurnal pentru cumpărări, care se întocmeşte separat pentru aceste operaţiuni, şi taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora se deduce integral.
(4) Achiziţiile de bunuri şi servicii destinate exclusiv realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi de investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni se înscriu în jurnalul pentru cumpărări, care se întocmeşte separat pentru aceste operaţiuni, iar taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora nu se deduce.
(5) Bunurile şi serviciile pentru care nu se cunoaşte destinaţia în momentul achiziţiei, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau operaţiuni care nu dau drept de deducere ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere, se evidenţiază într-un jurnal pentru cumpărări întocmit separat. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro-rata. Prin excepţie, în cazul achiziţiilor destinate realizării de investiţii, care se prevăd că vor fi utilizate atât pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, este permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată pe parcursul procesului investiţional, urmând ca taxa dedusă să fie ajustată în conformitate cu procedura stabilită prin norme.
Norme Metodologice
50. (1) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să exercite dreptul de deducere pentru bunuri şi/sau servicii achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior datei de înregistrare ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în următoarele cazuri:
a) în situaţia în care este o persoană impozabilă stabilită în străinătate şi trebuie să-şi desemneze un sediu permanent în România sau un reprezentant fiscal;
b) în caz de reorganizare, când o entitate juridică se divide şi în urma divizării iau naştere mai multe persoane impozabile;
c) în cazul unităţilor nou-înfiinţate, până la data obţinerii codului de identificare fiscală de plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
(2) În cazul unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care nu dau drept de deducere la operaţiuni care dau drept de deducere, persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să-şi ajusteze dreptul de deducere pentru taxa aferentă bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere la data modificării intervenite, precum şi pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior modificării intervenite. Ajustarea în acest caz reprezintă exercitarea dreptului de deducere.
(3) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) şi (2) trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:
a) bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere;
b) persoana impozabilă trebuie să deţină o factură fiscală sau un alt document legal aprobat, prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziţionate.
(4) Persoanele impozabile care se înregistrează ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată datorită unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care nu dau drept de deducere la operaţiuni care dau drept de deducere, pot să-şi exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată conform art. 145 alin. (11) şi (12) din Codul fiscal, la data înregistrării ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(5) În cazul unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care dau drept de deducere la operaţiuni care nu dau drept de deducere, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată trebuie să-şi ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere la data modificării intervenite, precum şi pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior modificării intervenite, care sunt destinate realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere. Ajustarea reprezintă în această situaţie anularea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată deduse iniţial.
(6) Pentru situaţiile prevăzute la art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Codul fiscal beneficiarii sunt obligaţi să-şi ajusteze dreptul de deducere. În aceste situaţii ajustarea reprezintă anularea totală sau parţială a taxei pe valoarea adăugată deduse iniţial sau, în cazul prevăzut la art. 138 lit. c) din Codul fiscal, când preţurile se majorează ulterior livrării sau prestării, ajustarea reprezintă exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente majorării de preţ.
(7) Taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru un obiectiv de investiţii, înainte de punerea în funcţiune a acestuia, se ajustează la sfârşitul anului calendaristic următor celui de punere în funcţiune a investiţiei, astfel:
a) dacă bunul obţinut prin investiţie este utilizat exclusiv pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată dedusă iniţial se anulează integral. În cazul bunurilor imobile închiriate, concesionate sau arendate, pentru care persoana impozabilă aplică regimul de scutire pentru o parte din bunul imobil, ajustarea dreptului de deducere pentru partea respectivă se efectuează conform prevederilor pct. 42 alin. (7);
b) dacă bunul obţinut prin investiţie este utilizat atât pentru operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată dedusă iniţial se recalculează pe bază de pro-rata definitivă determinată la sfârşitul anului calendaristic următor celui de punere în funcţiune a investiţiei.
(6) În cursul unui an fiscal este permisă rectificarea taxei deduse aferente achiziţiilor de bunuri/servicii care se constată că ulterior au fost utilizate pentru altă destinaţie decât cea prevăzută la data achiziţiei. Rectificările se evidenţiază pe rândurile de regularizare din decontul de taxă pe valoarea adăugată.
(7) Pro-rata se determină ca raport între: veniturile obţinute din operaţiuni care dau drept de deducere, inclusiv subvenţiile legate direct de preţul acestora, la numărător, iar la numitor veniturile de la numărător plus veniturile obţinute din operaţiuni care nu dau drept de deducere. În calculul pro-rata, la numitor se adaugă alocaţiile, subvenţiile sau alte sume primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, în scopul finanţării de activităţi scutite fără drept de deducere sau care nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Se exclud din calculul pro-rata veniturile financiare, dacă acestea sunt accesorii activităţii principale. Nu se includ în calculul pro-rata serviciile efectuate de prestatori stabiliţi în străinătate, astfel cum sunt definiţi la art. 151 alin. (2), pentru care beneficiarii au obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată. Pro-rata se determină anual, situaţie în care elementele prevăzute la numitor şi numărător sunt cumulate pentru întregul an fiscal. Prin excepţie, aceasta poate fi determinată lunar sau trimestrial, după caz, conform alin. (13), situaţie în care elementele prevăzute la numitor şi numărător sunt cele efectiv realizate în cursul fiecărei luni, respectiv trimestru.
Norme Metodologice
52^1. În sensul alin. (7) al art. 147 din Codul fiscal, prin venituri financiare nu se înţelege veniturile financiare din punct de vedere contabil, ci veniturile din operaţiunile financiare şi bancare prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal.
(8) Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este ori pro-rata definitivă determinată pentru anul precedent, ori pro-rata estimată în funcţie de operaţiunile prevăzute a fi realizate în anul curent. Persoanele impozabile trebuie să comunice organului fiscal teritorial, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la data de 25 ianuarie, nivelul pro-rata provizorie aplicată, precum şi modul de determinare a acesteia. Taxa pe valoarea adăugată de dedus se determină prin aplicarea pro-rata provizorie asupra taxei pe valoarea adăugată deductibile, aferente achiziţiilor destinate atât realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi celor care nu dau drept de deducere, determinată potrivit alin. (5).
(9) Persoanele impozabile care nu au determinat pro-rata provizorie la începutul anului, deoarece nu realizau şi nici nu prevedeau realizarea de operaţiuni fără drept de deducere în cursul anului, şi care ulterior realizează astfel de operaţiuni nu au obligaţia să calculeze şi să utilizeze pro-rata provizorie. În cursul anului este permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată. La finele anului vor aplica următoarele reguli:
- a) dacă pot efectua separarea achiziţiilor de bunuri/servicii pe destinaţiile prevăzute la alin. (3) - (5), vor regulariza astfel: din taxa dedusă în cursul anului se scade taxa de dedus rezultată prin aplicarea pro-rata definitivă pentru achiziţiile destinate atât realizării de operaţiuni cu drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni fără drept de deducere, determinate conform alin. (5), şi/sau taxa aferentă bunurilor/serviciilor destinate exclusiv operaţiunilor cu drept de deducere, determinate conform alin. (3), iar diferenţa rezultată se înscrie pe un rând distinct în decontul din ultima perioadă fiscală a anului, ca taxă de plată la bugetul de stat;
- b) dacă nu se poate efectua separarea pe destinaţii, potrivit lit. a), se aplică pro-rata definitivă asupra tuturor achiziţiilor de bunuri şi servicii efectuate în cursul anului, iar diferenţa rezultată se înscrie pe un rând distinct în decontul din ultima perioadă fiscală a anului.
Norme Metodologice
51. (1) Justificarea deducerii taxei pe valoarea adăugată se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 145 alin. (8) din Codul fiscal. În cazuri excepţionale de pierdere, sustragere sau distrugere a exemplarului original al documentului de justificare, deducerea poate fi justificată cu documentul reconstituit potrivit legii.
(2) Deducerea taxei pe valoarea adăugată trebuie justificată cu documentele prevăzute la art. 145 alin. (8) din Codul fiscal şi/sau cu alte documente specifice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, cu modificările ulterioare, sau prin ordine ale ministrului finanţelor publice emise în baza Hotărârii Guvernului nr. 831/1997, cu modificările ulterioare. Pentru carburanţii auto achiziţionaţi taxa pe valoarea adăugată poate fi justificată cu bonurile fiscale emise conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, dacă sunt ştampilate şi au înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului. Pentru achiziţiile de bunuri supuse accizelor, pentru care prin lege se prevede utilizarea facturii fiscale speciale, documentul legal de deducere a taxei pe valoarea adăugată este exemplarul original al facturii fiscale speciale utilizate pentru circulaţia acestor produse. Facturile fiscale sau alte documente legale emise pe numele salariaţilor unei persoane impozabile aflaţi în deplasare în interesul serviciului, pentru transport sau cazarea în hoteluri sau alte unităţi similare, sunt documente legale de deducere a taxei pe valoarea adăugată, însoţite de decontul de deplasare.
(10) Pro-rata definitivă se determină în luna decembrie, în funcţie de realizările efective din cursul anului, potrivit formulei de calcul prevăzute la alin. (7).
(11) Regularizarea deducerilor operate după pro-rata provizorie se realizează prin aplicarea pro-rata definitivă asupra sumei taxei pe valoarea adăugată deductibile aferente achiziţiilor prevăzute la alin. (5). Diferenţa în plus sau în minus faţă de taxa dedusă, conform pro-rata provizorie, se înscrie pe un rând distinct în decontul ultimei perioade fiscale.
(12) În situaţii speciale, când pro-rata calculată potrivit prevederilor prezentului articol nu asigură determinarea corectă a taxei de dedus, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, poate aproba aplicarea unei pro-rata speciale, la solicitarea persoanelor impozabile în cauză, pe baza justificării prezentate. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului, persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze taxa pe valoarea adăugată dedusă de la începutul anului pe bază pro-rata specială, aprobată. Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt pot renunţa la aplicarea pro-rata specială numai la începutul unui an calendaristic şi sunt obligate să anunţe organele fiscale.
(13) La cererea justificată a persoanelor impozabile, organele fiscale la care acestea sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot aproba ca pro-rata să fie determinată lunar sau trimestrial, după caz. În anul în care a fost acordată aprobarea, persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze taxa pe valoarea adăugată dedusă de la începutul anului pe bază pro-rata lunară sau trimestrială. Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt pot renunţa la aplicarea pro-rata lunară sau trimestrială numai la începutul unui an fiscal şi sunt obligate să anunţe organele fiscale. Pro-ratele lunare sau trimestriale efectiv realizate sunt definitive şi nu se regularizează la sfârşitul anului.
Art. 147 - Deducerea taxei pentru persoanele impozabile cu regim mixt
Articol modificat in 18 Februarie 2005 de Hotarare nr. 84 din 03 februarie 2005
Introduce norme metodologice:
8. După punctul 52 se introduce un nou punct, punctul 52^1, cu următorul cuprins:
Codul fiscal:
Deducerea taxei pentru persoanele impozabile cu regim mixt
ART. 147
[...]
(7) Pro-rata se determină ca raport între: veniturile obţinute din operaţiuni care dau drept de deducere, inclusiv subvenţiile legate direct de preţul acestora, la numărător, iar la numitor veniturile de la numărător plus veniturile obţinute din operaţiuni care nu dau drept de deducere. În calculul pro-rata, la numitor se adaugă alocaţiile, subvenţiile sau alte sume primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, în scopul finanţării de activităţi scutite fără drept de deducere sau care nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Se exclud din calculul pro-rata veniturile financiare, dacă acestea sunt accesorii activităţii principale. Nu se includ în calculul pro-rata serviciile efectuate de prestatori stabiliţi în străinătate, astfel cum sunt definiţi la art. 151 alin. (2), pentru care beneficiarii au obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată. Pro-rata se determină anual, situaţie în care elementele prevăzute la numitor şi numărător sunt cumulate pentru întregul an fiscal. Prin excepţie, aceasta poate fi determinată lunar sau trimestrial, după caz, conform alin. (13), situaţie în care elementele prevăzute la numitor şi numărător sunt cele efectiv realizate în cursul fiecărei luni, respectiv trimestru.
Norme metodologice:
52^1. În sensul alin. (7) al art. 147 din Codul fiscal, prin venituri financiare nu se înţelege veniturile financiare din punct de vedere contabil, ci veniturile din operaţiunile financiare şi bancare prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal.
Art. 148 - Determinarea taxei de plata sau a sumei negative de taxa
(1) În situaţia în care taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate de o persoană impozabilă, care este dedusă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă operaţiunilor taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei pe valoarea adăugată.
(2) În situaţia în care taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor taxabile, exigibilă într-o perioadă fiscală, denumită taxă colectată, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, dedusă în acea perioadă fiscală, rezultă o diferenţă denumită taxă pe valoarea adăugată de plată pentru perioada fiscală de raportare.
Norme Metodologice
52. (1) În perioada fiscală de raportare se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii care devine exigibilă în acea perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii, exigibilă în perioada fiscală de raportare, pentru care nu s-au primit documente de justificare a deducerii până la data depunerii decontului de taxă pe valoarea adăugată, se include în deconturile întocmite pentru perioadele fiscale următoare. Nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată în perioada fiscală de raportare dacă exigibilitatea intervine într-o perioadă fiscală viitoare.
(2) La persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, în cursul unei perioade fiscale taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii se reflectă în contul 4426 "Taxa pe valoarea adăugată deductibilă", indiferent dacă sunt destinate realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, total sau parţial conform pro-rata, sau de operaţiuni care nu dau drept de deducere. După întocmirea decontului de taxă pe valoarea adăugată diferenţele nedeductibile rezultate ca urmare a aplicării pro-rata conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal sau taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal se înregistrează pe cheltuielile perioadei fiscale de raportare, astfel:
635 = 4426
"Cheltuieli cu impozite "Taxa pe valoarea
şi taxe datorate adăugată deductibilă"
bugetului de stat"
(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, trebuie să colecteze într-o perioadă fiscală taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor taxabile care sunt exigibile în aceeaşi perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii care este exigibilă în perioada fiscală de raportare, dar nu a fost evidenţiată în decontul de taxă pe valoarea adăugată al perioadei fiscale de raportare, se înscrie în deconturile perioadelor fiscale următoare.
(4) În cazul persoanelor impozabile la care perioada fiscală este trimestrul, jurnalele de vânzări şi cumpărări se totalizează numai la sfârşitul fiecărui trimestru. Conturile de taxă pe valoarea adăugată nu se închid la fiecare sfârşit de lună, ci numai la sfârşitul unui trimestru care reprezintă perioada fiscală în scopul aplicării taxei pe valoarea adăugată. Taxa de plată şi suma negativă a taxei pe valoarea adăugată se determină la finele perioadei fiscale, respectiv al trimestrului.
52. (1) În perioada fiscală de raportare se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii care devine exigibilă în acea perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii, exigibilă în perioada fiscală de raportare, pentru care nu s-au primit documente de justificare a deducerii până la data depunerii decontului de taxă pe valoarea adăugată, se include în deconturile întocmite pentru perioadele fiscale următoare. Nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată în perioada fiscală de raportare dacă exigibilitatea intervine într-o perioadă fiscală viitoare.
(2) La persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, în cursul unei perioade fiscale taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii se reflectă în contul 4426 , indiferent dacă sunt destinate realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, total sau parţial conform pro rata, sau de operaţiuni care nu dau drept de deducere. După întocmirea decontului de taxă pe valoarea adăugată, diferenţele nedeductibile rezultate ca urmare a aplicării pro rata conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal sau taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal se înregistrează pe cheltuielile perioadei fiscale de raportare, astfel:
635 = 4426
"Cheltuieli cu impozite "T.V.A.
şi taxe datorate bugetului deductibilă"
de stat"
(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, trebuie să colecteze într-o perioadă fiscală taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor taxabile care sunt exigibile în aceeaşi perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii, care este exigibilă în perioada fiscală de raportare, dar nu a fost evidenţiată în decontul de taxă pe valoarea adăugată al perioadei fiscale de raportare, se înscrie în deconturile perioadelor fiscale următoare.
(4) În cazul persoanelor impozabile, pentru care perioada fiscală este trimestrul, jurnalele de vânzări şi cumpărări se totalizează numai la sfârşitul fiecărui trimestru. Conturile de taxă pe valoarea adăugată nu se închid la fiecare sfârşit de lună, ci numai la sfârşitul unui trimestru care reprezintă perioada fiscală în scopul aplicării taxei pe valoarea adăugată. Taxa de plată şi suma negativă a taxei pe valoarea adăugată se determină la finele perioadei fiscale, respectiv a trimestrului. Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă la aplicarea alin. (2) al art. 146 din Codul fiscal este constituită din suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, inclusiv avansurile încasate în anul precedent pentru astfel de operaţiuni.
(1) În situaţia în care taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate de o persoană impozabilă, care este dedusă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă operaţiunilor taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei pe valoarea adăugată.
(2) În situaţia în care taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor taxabile, exigibilă într-o perioadă fiscală, denumită taxă colectată, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, dedusă în acea perioadă fiscală, rezultă o diferenţă denumită taxă pe valoarea adăugată de plată pentru perioada fiscală de raportare.
Norme Metodologice
52. (1) În perioada fiscală de raportare se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii care devine exigibilă în acea perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii, exigibilă în perioada fiscală de raportare, pentru care nu s-au primit documente de justificare a deducerii până la data depunerii decontului de taxă pe valoarea adăugată, se include în deconturile întocmite pentru perioadele fiscale următoare. Nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată în perioada fiscală de raportare dacă exigibilitatea intervine într-o perioadă fiscală viitoare.
(2) La persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, în cursul unei perioade fiscale taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii se reflectă în contul 4426 , indiferent dacă sunt destinate realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, total sau parţial conform pro rata, sau de operaţiuni care nu dau drept de deducere. După întocmirea decontului de taxă pe valoarea adăugată, diferenţele nedeductibile rezultate ca urmare a aplicării pro rata conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal sau taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal se înregistrează pe cheltuielile perioadei fiscale de raportare, astfel:
635 = 4426
"Cheltuieli cu impozite "T.V.A.
şi taxe datorate bugetului deductibilă"
de stat"
(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, trebuie să colecteze într-o perioadă fiscală taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor taxabile care sunt exigibile în aceeaşi perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii, care este exigibilă în perioada fiscală de raportare, dar nu a fost evidenţiată în decontul de taxă pe valoarea adăugată al perioadei fiscale de raportare, se înscrie în deconturile perioadelor fiscale următoare.
(4) În cazul persoanelor impozabile, pentru care perioada fiscală este trimestrul, jurnalele de vânzări şi cumpărări se totalizează numai la sfârşitul fiecărui trimestru. Conturile de taxă pe valoarea adăugată nu se închid la fiecare sfârşit de lună, ci numai la sfârşitul unui trimestru care reprezintă perioada fiscală în scopul aplicării taxei pe valoarea adăugată. Taxa de plată şi suma negativă a taxei pe valoarea adăugată se determină la finele perioadei fiscale, respectiv a trimestrului. Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă la aplicarea alin. (2) al art. 146 din Codul fiscal este constituită din suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, inclusiv avansurile încasate în anul precedent pentru astfel de operaţiuni.
Art. 148 - Determinarea taxei de plata sau a sumei negative de taxa
Articol modificat in 18 Februarie 2005 de Hotarare nr. 84 din 03 februarie 2005
Modifica norme metodologice:
7. Punctul 52 va avea următorul cuprins:
Codul fiscal:
Perioada fiscală
ART. 146
(1) Perioada fiscală pentru taxa pe valoarea adăugată este luna calendaristică.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru persoanele impozabile care nu au depăşit în cursul anului precedent o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere de 100.000 euro inclusiv, la cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului precedent, perioada fiscală este trimestrul calendaristic.
(3) Persoanele impozabile care se încadrează în prevederile alin. (2) au obligaţia de a depune la organele fiscale teritoriale, până la data de 25 februarie, o declaraţie în care să menţioneze cifra de afaceri din anul precedent.
(4) Persoanele impozabile care iau fiinţă în cursul anului trebuie să declare, cu ocazia înregistrării fiscale, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în cursul anului, iar dacă aceasta nu depăşeşte 100.000 euro inclusiv, au obligaţia de a depune deconturi trimestriale în anul înfiinţării. Dacă cifra de afaceri obţinută în anul înfiinţării este mai mare de 100.000 euro, în anul următor perioada fiscală va fi luna calendaristică, conform alin. (1), iar dacă cifra de afaceri obţinută nu depăşeşte 100.000 euro inclusiv, perioada fiscală va fi trimestrul, urmând ca persoana impozabilă să se conformeze prevederilor alin. (3).
............................................................................
Determinarea taxei de plată sau a sumei negative de taxă
ART. 148
(1) În situaţia în care taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate de o persoană impozabilă, care este dedusă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă operaţiunilor taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare suma negativă a taxei pe valoarea adăugată.
(2) În situaţia în care taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor taxabile, exigibilă într-o perioadă fiscală, denumită taxă colectată, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, dedusă în acea perioadă fiscală, rezultă o diferenţă denumită taxă pe valoarea adăugată de plată pentru perioada fiscală de raportare.
Norme metodologice:
52. (1) În perioada fiscală de raportare se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii care devine exigibilă în acea perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii, exigibilă în perioada fiscală de raportare, pentru care nu s-au primit documente de justificare a deducerii până la data depunerii decontului de taxă pe valoarea adăugată, se include în deconturile întocmite pentru perioadele fiscale următoare. Nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată în perioada fiscală de raportare dacă exigibilitatea intervine într-o perioadă fiscală viitoare.
(2) La persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, în cursul unei perioade fiscale taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii se reflectă în contul 4426 , indiferent dacă sunt destinate realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, total sau parţial conform pro rata, sau de operaţiuni care nu dau drept de deducere. După întocmirea decontului de taxă pe valoarea adăugată, diferenţele nedeductibile rezultate ca urmare a aplicării pro rata conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal sau taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal se înregistrează pe cheltuielile perioadei fiscale de raportare, astfel:
635 = 4426
"Cheltuieli cu impozite "T.V.A.
şi taxe datorate bugetului deductibilă"
de stat"
(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, trebuie să colecteze într-o perioadă fiscală taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor taxabile care sunt exigibile în aceeaşi perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii, care este exigibilă în perioada fiscală de raportare, dar nu a fost evidenţiată în decontul de taxă pe valoarea adăugată al perioadei fiscale de raportare, se înscrie în deconturile perioadelor fiscale următoare.
(4) În cazul persoanelor impozabile, pentru care perioada fiscală este trimestrul, jurnalele de vânzări şi cumpărări se totalizează numai la sfârşitul fiecărui trimestru. Conturile de taxă pe valoarea adăugată nu se închid la fiecare sfârşit de lună, ci numai la sfârşitul unui trimestru care reprezintă perioada fiscală în scopul aplicării taxei pe valoarea adăugată. Taxa de plată şi suma negativă a taxei pe valoarea adăugată se determină la finele perioadei fiscale, respectiv a trimestrului. Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă la aplicarea alin. (2) al art. 146 din Codul fiscal este constituită din suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, inclusiv avansurile încasate în anul precedent pentru astfel de operaţiuni.
Art. 149 - Regularizarea si rambursarea taxei
(1) După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizările prevăzute de prezentul articol prin decontul de taxă pe valoarea adăugată.
(2) Se determină suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată, prin adăugarea la suma negativă a taxei pe valoarea adăugată, rezultată în perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată reportat din decontul perioadei fiscale precedente, dacă nu a fost solicitat a fi rambursat.
(3) Se determină taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată, în perioada fiscală de raportare, prin adăugarea la taxa pe valoarea adăugată de plată din perioada fiscală de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat până la data depunerii decontului de taxă pe valoarea adăugată din soldul taxei pe valoarea adăugată de plată al perioadei fiscale anterioare.
(4) Prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, persoanele impozabile trebuie să determine diferenţele dintre sumele prevăzute la alin. (2) şi (3), care reprezintă regularizările de taxă şi stabilirea soldului taxei pe valoarea adăugată de plată sau a soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată. Dacă taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată, rezultă un sold de taxă pe valoarea adăugată de plată în perioada fiscală de raportare. Dacă suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată, rezultă un sold al sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, în perioada fiscală de raportare.
(5) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, decontul fiind şi cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare. Dacă o persoană impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, aceasta nu se reportează în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, mai mic de 50 milioane lei inclusiv, aceasta fiind reportată obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare.
Norme Metodologice
53. (1) Soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată solicitat de persoana impozabilă la rambursare, prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, nu se reportează în perioada fiscală următoare. În situaţia în care persoana impozabilă renunţă la cererea de rambursare, poate să preia suma respectivă în decontul de taxă pe valoarea adăugată ca sumă reportată din perioada fiscală precedentă pentru care nu s-a depus cerere de rambursare. Renunţarea la cererea de rambursare trebuie să fie comunicată în scris organului fiscal teritorial pentru a fi operată în fişa de plătitor.
(2) Sumele solicitate la rambursare se înregistrează la sfârşitul perioadei fiscale într-un analitic separat al contului 4424. Sumele înregistrate în acest analitic nu pot fi luate în considerare pentru regularizările de taxă prevăzute de art. 149 din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor când s-a renunţat la cererea de rambursare cu respectarea prevederilor alin. (1).
(3) Cererile de rambursare/compensare a taxei pe valoarea adăugată, depuse o dată cu deconturile de taxă pe valoarea adăugată până la data de 31 decembrie 2003, nesoluţionate până la această dată, precum şi cererile de rambursare/compensare aferente lunii decembrie 2003, care se depun o dată cu decontul lunii decembrie până la data de 25 ianuarie 2004 inclusiv, vor fi soluţionate conform prevederilor legale privind taxa pe valoarea adăugată în vigoare în luna pentru care s-a întocmit decontul de taxă pe valoarea adăugată.
(6) În cazul persoanelor juridice care se divizează sau sunt absorbite de altă persoană impozabilă, soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru care nu s-a solicitat rambursarea este preluat în decontul persoanei care a preluat activitatea.
(7) În situaţia în care două sau mai multe persoane juridice impozabile fuzionează, persoana impozabilă care preia activitatea va prelua şi soldul taxei pe valoarea adăugată de plată către bugetul de stat, cât şi soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile persoanelor care s-au lichidat cu ocazia fuziunii.
(8) Rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată se efectuează de organele fiscale, în condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite prin normele procedurale în vigoare.
(9) Pentru operaţiuni scutite de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere, prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. b), e) şi lit. i) - m), persoanele neînregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată, potrivit procedurii prevăzute prin norme.
Art. 149 - Regularizarea si rambursarea taxei
Articol modificat in 6 Februarie 2004 de Hotararea Guvernului nr. 44 din 22 ianuarie 2004
Introduce Norme Metodologice
Capitolul XI - Platitorii taxei pe valoarea adaugata
Art. 150 - Platitorii taxei pe valoarea adaugata
(1) Pentru operaţiunile din interiorul ţării, plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt:
- a) persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, pentru operaţiunile taxabile realizate;
- b) beneficiarii prestărilor de servicii taxabile, efectuate de persoane impozabile stabilite în străinătate, prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c), indiferent dacă beneficiarii sunt sau nu înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(2) La importul de bunuri, plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt persoanele care importă bunuri în România. Persoanele fizice datorează taxa pe valoarea adăugată pentru bunurile introduse în ţară, potrivit regulamentului vamal aplicabil acestora.
Art. 150 - Platitorii taxei pe valoarea adaugata
Articol modificat in 23 Decembrie 2003 de Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003
Publicare initiala
Art. 151 - Reguli aplicabile in cazul persoanelor impozabile stabilite in strainatate
(1) Dacă o persoană impozabilă stabilită în străinătate realizează prestări de servicii taxabile, pentru care locul prestării este considerat a fi în România, altele decât cele prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b), va proceda astfel:
- a) prestatorul îşi poate desemna un reprezentant fiscal în România, care are obligaţia de a îndeplini, în numele persoanei stabilite în străinătate, toate obligaţiile prevăzute în prezentul titlu, inclusiv obligaţia de a solicita înregistrarea fiscală în scopul plăţii taxei pe valoarea adăugată, în numele persoanei stabilite în străinătate;
- b) în cazul în care persoana stabilită în străinătate nu îşi desemnează un reprezentant fiscal în România, beneficiarul serviciilor datorează taxa pe valoarea adăugată, în numele prestatorului.
(2) Prin persoană impozabilă stabilită în străinătate se înţelege orice persoană care realizează activităţi economice de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (2) şi care nu are în România sediul activităţii economice, domiciliul stabil sau un sediu permanent de la care serviciile sunt prestate sau livrările sunt efectuate.
(3) În cazul livrărilor de bunuri taxabile pentru care locul livrării este considerat a fi în România, efectuate de persoane stabilite în străinătate, acestea au obligaţia să desemneze un reprezentant fiscal în România.
(4) Persoanele impozabile stabilite în străinătate, care desfăşoară operaţiuni scutite cu drept de deducere în România, au dreptul să-şi desemneze un reprezentant fiscal pentru aceste operaţiuni.
(5) Procedura desemnării reprezentantului fiscal pentru taxa pe valoarea adăugată se stabileşte prin norme.
Norme Metodologice
54. (1) Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana impozabilă stabilită în străinătate la organul fiscal la care reprezentantul propus este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe. Cererea trebuie însoţită de:
a) declaraţia de începere a activităţii, care va cuprinde: data, volumul şi natura activităţii pe care o va desfăşura în România. Ulterior începerii activităţii, volumul şi natura activităţii pot fi modificate potrivit prevederilor contractuale, aceste modificări urmând a fi comunicate şi organului fiscal la care reprezentantul fiscal este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe;
b) copie de pe actul de constituire în străinătate a persoanei impozabile respective;
c) acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant fiscal, prin care aceasta se angajează să îndeplinească obligaţiile ce îi revin conform legii şi în care aceasta trebuie să precizeze natura operaţiunilor şi valoarea estimată a acestora.
(2) Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operaţiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate. Nu se admite coexistenţa mai multor reprezentanţi fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate ca reprezentanţi fiscali orice persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(3) Organul fiscal verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii, comunică decizia luată atât persoanei impozabile stabilite în străinătate, cât şi persoanei propuse ca reprezentant fiscal de aceasta. În cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare se indică şi codul de identificare fiscală atribuit reprezentantului fiscal, care trebuie să fie diferit de codul de identificare fiscală atribuit pentru activitatea proprie a acestuia. În cazul respingerii cererii, decizia se comunică ambelor părţi, cu motivarea refuzului.
(4) Reprezentantul fiscal, după ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat, din punctul de vedere al drepturilor şi obligaţiilor privind taxa pe valoarea adăugată, pentru toate operaţiunile efectuate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate, cu excepţia celor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, atât timp cât durează mandatul său. În situaţia în care mandatul reprezentantului fiscal încetează înainte de sfârşitul perioadei în care, potrivit legii, persoana impozabilă stabilită în străinătate ar avea obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată în România, aceasta este obligată să prelungească mandatul reprezentantului fiscal sau să mandateze alt reprezentant fiscal pe perioada rămasă. Operaţiunile efectuate de reprezentantul fiscal în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate nu trebuie evidenţiate în contabilitatea proprie a persoanei desemnate ca reprezentant fiscal, acestea nefiind operaţiunile sale, ci ale persoanei pe care o reprezintă. Obligaţiile şi drepturile persoanei stabilite în străinătate privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată aferente operaţiunilor efectuate în România sunt cele stabilite la titlul VI din Codul fiscal pentru orice altă persoană impozabilă română şi se exercită prin reprezentantul fiscal, mai puţin evidenţa contabilă, care nu este obligatorie. Prevederile art. 152 din Codul fiscal nu sunt aplicabile persoanelor impozabile stabilite în străinătate.
(5) Reprezentantul fiscal poate să renunţe la angajamentul asumat printr-o cerere adresată organului fiscal. În cerere trebuie să precizeze ultimul decont de taxă pe valoarea adăugată, pe care îl va depune în această calitate, şi să propună o dată ulterioară depunerii cererii, când va lua sfârşit mandatul său. De asemenea, este obligat să precizeze dacă renunţarea la mandat se datorează încetării activităţii în România a persoanei impozabile stabilite în străinătate. În cazul în care persoana impozabilă stabilită în străinătate îşi continuă activitatea în România, cererea poate fi acceptată numai dacă persoana impozabilă stabilită în străinătate a întocmit toate formalităţile necesare desemnării unui alt reprezentant fiscal sau, după caz, şi-a înregistrat un sediu permanent în România pentru aceeaşi activitate.
(6) Persoana impozabilă stabilită în străinătate transmite reprezentantului fiscal factura externă destinată beneficiarului său, fără a indica în aceasta suma taxei pe valoarea adăugată, precum şi două copii de pe factura respectivă. Reprezentantul fiscal emite factura fiscală pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii din factura externă şi transmite beneficiarului exemplarul original al facturii fiscale împreună cu factura externă. Pentru determinarea bazei de impozitare se aplică prevederile pct. 18 alin. (1) sau (2), după caz, în funcţie de moneda în care se fac decontările. Prezentele norme metodologice nu instituie obligaţii privind moneda în care se fac decontările sau privind modalitatea în care se realizează decontările, respectiv prin reprezentantul fiscal, sau direct între persoana impozabilă stabilită în străinătate şi clienţii/furnizorii acesteia.
(7) Completarea facturii fiscale derogă de la normele legale privind circulaţia şi modul de completare a facturilor fiscale, fiind suficientă menţionarea următoarelor informaţii:
a) numărul, care este acelaşi cu numărul facturii externe, şi data emiterii facturii;
b) la rubrica "Furnizor" se completează numele şi adresa reprezentantului fiscal, codul de identificare fiscală atribuit pentru o persoană stabilită în străinătate şi numele persoanei stabilite în străinătate pe care o reprezintă;
c) numele, adresa şi codul de identificare fiscală ale beneficiarului, după caz, la rubrica "Cumpărător";
d) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate;
e) preţul unitar fără taxa pe valoarea adăugată şi baza de impozitare pentru fiecare cotă sau scutire;
f) cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată sau menţiunile, "scutit cu drept de deducere", "scutit fără drept de deducere", "neimpozabil", "supus regulilor speciale" după caz;f) cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată sau menţiunile:"scutit cu drept de deducere", "scutit fără drept de deducere", "neimpozabil", "supus regulilor speciale" după caz. Pentru operaţiunile supuse taxării inverse se menţionează obligatoriu;g) suma taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile taxabile, cu excepţia cazurilor în care se aplică reguli speciale prevăzute prin prezentele norme metodologice de aplicare a titlului VI din Codul fiscal;
h) totalul de plată se completează în funcţie de prevederile contractuale, menţionându-se numai sumele decontate prin reprezentant fiscal.
(8) Reprezentantul fiscal depune decont de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. În situaţia în care reprezentantul fiscal este mandatat de mai multe persoane impozabile stabilite în străinătate, trebuie să depună câte un decont pentru fiecare persoană impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. Nu este permis reprezentantului fiscal să evidenţieze în decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru activitatea proprie, pentru care este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, operaţiunile desfăşurate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, pentru care depune un decont de taxă pe valoarea adăugată, separat.
(9) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, reprezentantul fiscal trebuie să deţină documentele originale prevăzute de lege. Furnizorii/prestatorii sunt obligaţi să emită, pe lângă facturi fiscale care se predau reprezentantului fiscal, şi facturi externe pentru cumpărările efectuate din România de persoana impozabilă stabilită în străinătate.
55. (1) Dacă o activitate desfăşurată în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate implică obligativitatea înregistrării unui sediu permanent, astfel cum este definit la titlul I din Codul fiscal, aceasta nu mai poate să îşi desemneze un reprezentant fiscal în România pentru respectiva activitate. Sediul permanent se înregistrează ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată şi îndeplineşte toate obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată care decurg din titlul VI din Codul fiscal şi din prezentele norme metodologice. Dacă persoana străină desfăşoară în România activităţi prin unul sau mai multe sedii permanente şi are şi alte activităţi care nu sunt legate de activitatea sediului/sediilor permanente, pentru care nu are obligaţia să-şi înregistreze sediu permanent, obligaţiile sale privind taxa pe valoarea adăugată vor fi îndeplinite de un reprezentant fiscal desemnat cu respectarea prevederilor de la pct. 54.
(2) Sediul permanent aplică o procedură asemănătoare celei stabilite pentru reprezentantul fiscal la pct. 54 alin. (6), (7) şi (9), factura fiscală fiind întocmită numai în scopul taxei pe valoarea adăugată. Se exceptează lit. b) a alin. (7) al pct. 54, unde se completează la rubrica "Furnizor" numele şi adresa sediului permanent al persoanei impozabile stabilite în străinătate, precum şi codul de identificare fiscală atribuit pentru sediul permanent.
(3) Dacă, ulterior desemnării unui reprezentant fiscal, persoanei impozabile stabilite în străinătate îi revine obligaţia înregistrării unuia sau mai multor sedii permanente pentru aceleaşi activităţi, drepturile şi obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată vor fi preluate de sediul/sediile permanent/permanente desemnat/desemnate pentru activitatea/activităţile respective. În situaţia în care pe lângă activităţile pentru care trebuie desemnat sediu permanent nu mai există şi alte activităţi desfăşurate în România de persoana din străinătate, se va renunţa la reprezentantul fiscal. Dacă numai pentru o parte din activităţile persoanei din străinătate este necesară înregistrarea de sediu/sedii permanent/permanente, pentru restul activităţilor nelegate de activitatea sediului/sediilor permanent/permanente, drepturile şi obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată vor fi îndeplinite de reprezentantul fiscal desemnat.
(1) Dacă o persoană impozabilă stabilită în străinătate realizează prestări de servicii taxabile, pentru care locul prestării este considerat a fi în România, altele decât cele prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b), va proceda astfel:
- a) prestatorul îşi poate desemna un reprezentant fiscal în România, care are obligaţia de a îndeplini, în numele persoanei stabilite în străinătate, toate obligaţiile prevăzute în prezentul titlu, inclusiv obligaţia de a solicita înregistrarea fiscală în scopul plăţii taxei pe valoarea adăugată, în numele persoanei stabilite în străinătate;
- b) în cazul în care persoana stabilită în străinătate nu îşi desemnează un reprezentant fiscal în România, beneficiarul serviciilor datorează taxa pe valoarea adăugată, în numele prestatorului.
(2) Prin persoană impozabilă stabilită în străinătate se înţelege orice persoană care realizează activităţi economice de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (2) şi care nu are în România sediul activităţii economice, domiciliul stabil sau un sediu permanent de la care serviciile sunt prestate sau livrările sunt efectuate.
(3) În cazul livrărilor de bunuri taxabile pentru care locul livrării este considerat a fi în România, efectuate de persoane stabilite în străinătate, acestea au obligaţia să desemneze un reprezentant fiscal în România.
(4) Persoanele impozabile stabilite în străinătate, care desfăşoară operaţiuni scutite cu drept de deducere în România, au dreptul să-şi desemneze un reprezentant fiscal pentru aceste operaţiuni.
(5) Procedura desemnării reprezentantului fiscal pentru taxa pe valoarea adăugată se stabileşte prin norme.
Norme Metodologice
54. (1) Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana impozabilă stabilită în străinătate la organul fiscal la care reprezentantul propus este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe. Cererea trebuie însoţită de:
a) declaraţia de începere a activităţii, care va cuprinde: data, volumul şi natura activităţii pe care o va desfăşura în România. Ulterior începerii activităţii, volumul şi natura activităţii pot fi modificate potrivit prevederilor contractuale, aceste modificări urmând a fi comunicate şi organului fiscal la care reprezentantul fiscal este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe;
b) copie de pe actul de constituire în străinătate a persoanei impozabile respective;
c) acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant fiscal, prin care aceasta se angajează să îndeplinească obligaţiile ce îi revin conform legii şi în care aceasta trebuie să precizeze natura operaţiunilor şi valoarea estimată a acestora.
(2) Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operaţiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate. Nu se admite coexistenţa mai multor reprezentanţi fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate ca reprezentanţi fiscali orice persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(3) Organul fiscal verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii, comunică decizia luată atât persoanei impozabile stabilite în străinătate, cât şi persoanei propuse ca reprezentant fiscal de aceasta. În cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare se indică şi codul de identificare fiscală atribuit reprezentantului fiscal, care trebuie să fie diferit de codul de identificare fiscală atribuit pentru activitatea proprie a acestuia. În cazul respingerii cererii, decizia se comunică ambelor părţi, cu motivarea refuzului.
(4) Reprezentantul fiscal, după ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat, din punctul de vedere al drepturilor şi obligaţiilor privind taxa pe valoarea adăugată, pentru toate operaţiunile efectuate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate, cu excepţia celor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, atât timp cât durează mandatul său. În situaţia în care mandatul reprezentantului fiscal încetează înainte de sfârşitul perioadei în care, potrivit legii, persoana impozabilă stabilită în străinătate ar avea obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată în România, aceasta este obligată să prelungească mandatul reprezentantului fiscal sau să mandateze alt reprezentant fiscal pe perioada rămasă. Operaţiunile efectuate de reprezentantul fiscal în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate nu trebuie evidenţiate în contabilitatea proprie a persoanei desemnate ca reprezentant fiscal, acestea nefiind operaţiunile sale, ci ale persoanei pe care o reprezintă. Obligaţiile şi drepturile persoanei stabilite în străinătate privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată aferente operaţiunilor efectuate în România sunt cele stabilite la titlul VI din Codul fiscal pentru orice altă persoană impozabilă română şi se exercită prin reprezentantul fiscal, mai puţin evidenţa contabilă, care nu este obligatorie. Prevederile art. 152 din Codul fiscal nu sunt aplicabile persoanelor impozabile stabilite în străinătate.
(5) Reprezentantul fiscal poate să renunţe la angajamentul asumat printr-o cerere adresată organului fiscal. În cerere trebuie să precizeze ultimul decont de taxă pe valoarea adăugată, pe care îl va depune în această calitate, şi să propună o dată ulterioară depunerii cererii, când va lua sfârşit mandatul său. De asemenea, este obligat să precizeze dacă renunţarea la mandat se datorează încetării activităţii în România a persoanei impozabile stabilite în străinătate. În cazul în care persoana impozabilă stabilită în străinătate îşi continuă activitatea în România, cererea poate fi acceptată numai dacă persoana impozabilă stabilită în străinătate a întocmit toate formalităţile necesare desemnării unui alt reprezentant fiscal sau, după caz, şi-a înregistrat un sediu permanent în România pentru aceeaşi activitate.
(6) Persoana impozabilă stabilită în străinătate transmite reprezentantului fiscal factura externă destinată beneficiarului său, fără a indica în aceasta suma taxei pe valoarea adăugată, precum şi două copii de pe factura respectivă. Reprezentantul fiscal emite factura fiscală pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii din factura externă şi transmite beneficiarului exemplarul original al facturii fiscale împreună cu factura externă. Pentru determinarea bazei de impozitare se aplică prevederile pct. 18 alin. (1) sau (2), după caz, în funcţie de moneda în care se fac decontările. Prezentele norme metodologice nu instituie obligaţii privind moneda în care se fac decontările sau privind modalitatea în care se realizează decontările, respectiv prin reprezentantul fiscal, sau direct între persoana impozabilă stabilită în străinătate şi clienţii/furnizorii acesteia.
(7) Completarea facturii fiscale derogă de la normele legale privind circulaţia şi modul de completare a facturilor fiscale, fiind suficientă menţionarea următoarelor informaţii:
a) numărul, care este acelaşi cu numărul facturii externe, şi data emiterii facturii;
b) la rubrica "Furnizor" se completează numele şi adresa reprezentantului fiscal, codul de identificare fiscală atribuit pentru o persoană stabilită în străinătate şi numele persoanei stabilite în străinătate pe care o reprezintă;
c) numele, adresa şi codul de identificare fiscală ale beneficiarului, după caz, la rubrica "Cumpărător";
d) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate;
e) preţul unitar fără taxa pe valoarea adăugată şi baza de impozitare pentru fiecare cotă sau scutire;
f) cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată sau menţiunile:"scutit cu drept de deducere", "scutit fără drept de deducere", "neimpozabil", "supus regulilor speciale"după caz. Pentru operaţiunile supuse taxării inverse se menţionează obligatoriu;g) suma taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile taxabile, cu excepţia cazurilor în care se aplică reguli speciale prevăzute prin prezentele norme metodologice de aplicare a titlului VI din Codul fiscal;
h) totalul de plată se completează în funcţie de prevederile contractuale, menţionându-se numai sumele decontate prin reprezentant fiscal.
(8) Reprezentantul fiscal depune decont de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. În situaţia în care reprezentantul fiscal este mandatat de mai multe persoane impozabile stabilite în străinătate, trebuie să depună câte un decont pentru fiecare persoană impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. Nu este permis reprezentantului fiscal să evidenţieze în decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru activitatea proprie, pentru care este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, operaţiunile desfăşurate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, pentru care depune un decont de taxă pe valoarea adăugată, separat.
(9) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, reprezentantul fiscal trebuie să deţină documentele originale prevăzute de lege. Furnizorii/prestatorii sunt obligaţi să emită, pe lângă facturi fiscale care se predau reprezentantului fiscal, şi facturi externe pentru cumpărările efectuate din România de persoana impozabilă stabilită în străinătate.
55. (1) Dacă o activitate desfăşurată în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate implică obligativitatea înregistrării unui sediu permanent, astfel cum este definit la titlul I din Codul fiscal, aceasta nu mai poate să îşi desemneze un reprezentant fiscal în România pentru respectiva activitate. Sediul permanent se înregistrează ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată şi îndeplineşte toate obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată care decurg din titlul VI din Codul fiscal şi din prezentele norme metodologice. Dacă persoana străină desfăşoară în România activităţi prin unul sau mai multe sedii permanente şi are şi alte activităţi care nu sunt legate de activitatea sediului/sediilor permanente, pentru care nu are obligaţia să-şi înregistreze sediu permanent, obligaţiile sale privind taxa pe valoarea adăugată vor fi îndeplinite de un reprezentant fiscal desemnat cu respectarea prevederilor de la pct. 54.
(2) Sediul permanent aplică o procedură asemănătoare celei stabilite pentru reprezentantul fiscal la pct. 54 alin. (6), (7) şi (9), factura fiscală fiind întocmită numai în scopul taxei pe valoarea adăugată. Se exceptează lit. b) a alin. (7) al pct. 54, unde se completează la rubrica "Furnizor" numele şi adresa sediului permanent al persoanei impozabile stabilite în străinătate, precum şi codul de identificare fiscală atribuit pentru sediul permanent.
(3) Dacă, ulterior desemnării unui reprezentant fiscal, persoanei impozabile stabilite în străinătate îi revine obligaţia înregistrării unuia sau mai multor sedii permanente pentru aceleaşi activităţi, drepturile şi obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată vor fi preluate de sediul/sediile permanent/permanente desemnat/desemnate pentru activitatea/activităţile respective. În situaţia în care pe lângă activităţile pentru care trebuie desemnat sediu permanent nu mai există şi alte activităţi desfăşurate în România de persoana din străinătate, se va renunţa la reprezentantul fiscal. Dacă numai pentru o parte din activităţile persoanei din străinătate este necesară înregistrarea de sediu/sedii permanent/permanente, pentru restul activităţilor nelegate de activitatea sediului/sediilor permanent/permanente, drepturile şi obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată vor fi îndeplinite de reprezentantul fiscal desemnat.
Art. 151 - Reguli aplicabile in cazul persoanelor impozabile stabilite in strainatate
Articol modificat in 18 Februarie 2005 de Hotarare nr. 84 din 03 februarie 2005
Modifica norme metodologice:
9. La punctul 54 alineatul (7), litera f) va avea următorul cuprins:
f) cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată sau menţiunile:,,,, după caz. Pentru operaţiunile supuse taxării inverse se menţionează obligatoriu;
Capitolul XII - Regimul special de scutire
Art. 152 - Sfera de aplicare si regulile pentru regimul special de scutire
(1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 2 miliarde lei, denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată.
(2) Persoanele impozabile nou-înfiinţate pot beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă declară că vor realiza anual o cifră de afaceri estimată de până la 2 miliarde lei inclusiv şi nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile înregistrate fiscal, care ulterior realizează operaţiuni sub plafonul de scutire prevăzut la alin. (1), se consideră că sunt în regimul special de scutire, dacă nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată.
(3) Persoanele impozabile, care depăşesc în cursul unui an fiscal plafonul de scutire, sunt obligate să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, în termen de 10 zile de la data constatării depăşirii. Pentru persoanele nou-înfiinţate, anul fiscal reprezintă perioada din anul calendaristic, reprezentată prin luni calendaristice scurse de la data înregistrării până la finele anului. Fracţiunile de lună vor fi considerate o lună calendaristică întreagă. Persoanele care se află în regim special de scutire trebuie să ţină evidenţa livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii, care intră sub incidenţa prezentului articol, cu ajutorul jurnalului pentru vânzări. Data depăşirii plafonului este considerată sfârşitul lunii calendaristice în care a avut loc depăşirea de plafon. Până la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal se va aplica regimul de scutire de taxă pe valoarea adăugată. În situaţia în care se constată că persoana în cauză a solicitat cu întârziere atribuirea calităţii de plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, autoritatea fiscală este îndreptăţită să solicite plata taxei pe valoarea adăugată pe perioada scursă între data la care persoana în cauză avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data de la care înregistrarea a devenit efectivă, conform procedurii prevăzute prin norme.
(4) După depăşirea plafonului de scutire, persoanele impozabile nu mai pot solicita aplicarea regimului special, chiar dacă ulterior realizează cifre de afaceri anuale inferioare plafonului de scutire prevăzut de lege.
(5) Scutirea prevăzută de prezentul articol se aplică livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii efectuate de persoanele impozabile prevăzute la alin. (1).
(6) Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă la aplicarea alin. (1) este constituită din suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile, incluzând şi operaţiunile scutite cu drept de deducere, potrivit art. 143 şi 144.
(7) Persoanele impozabile scutite potrivit dispoziţiilor prezentului articol nu au dreptul de deducere conform art. 145 şi nici nu pot să înscrie taxa pe facturile lor. În cazul în care sunt beneficiari ai prestărilor de servicii prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b), persoanele impozabile sunt obligate să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art. 155 alin. (4), art. 156 şi 157.
Norme Metodologice
56. (1) Regimul special de scutire prevede o scutire de taxă pe valoarea adăugată care operează asupra întregii activităţi a persoanei impozabile, indiferent că operaţiunile desfăşurate sunt taxabile, scutite cu drept de deducere, scutite fără drept de deducere sau operaţiuni care nu sunt în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu pot aplica regimul special de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal.
(2) Prin persoane impozabile înregistrate fiscal care ulterior realizează operaţiuni sub plafonul de scutire, prevăzute la art. 152 alin. (2) din Codul fiscal, se înţelege persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, dar care sunt înregistrate fiscal şi ulterior înregistrării fiscale efectuează operaţiuni taxabile şi/sau operaţiuni scutite cu drept de deducere.
(3) În cazul persoanelor ale căror operaţiuni au fost scutite fără drept de deducere prin lege şi ulterior devin taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere în acelaşi an fiscal, la calculul plafonului de scutire vor fi luate numai operaţiunile efectuate de la data la care prin lege operaţiunile sunt taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere. În aplicarea acestui punct operaţiunile scutite fără drept de deducere sunt cele prevăzute de lege, exclusiv cele realizate în regimul special de scutire.(3) În cazul persoanelor ale căror operaţiuni au fost scutite fără drept de deducere prin lege şi ulterior devin taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere în acelaşi an fiscal, la calculul plafonului de scutire vor fi luate numai operaţiunile efectuate de la data la care prin lege operaţiunile sunt taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere. În aplicarea acestui punct operaţiunile scutite fără drept de deducere sunt cele prevăzute de lege, exclusiv cele realizate în regimul special de scutire. Pentru depăşirea plafonului se ia în calcul numai suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile, inclusiv operaţiunile scutite cu drept de deducere, exclusiv avansurile încasate pentru operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere înainte de efectuarea livrării de bunuri sau a prestării de servicii.(4) În cazul persoanelor impozabile care au depăşit plafonul de scutire, dar nu au solicitat înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, conform prevederilor art. 152 alin. (3) din Codul fiscal, organele fiscale vor proceda astfel:
- a) în situaţia în care abaterea de la prevederile legale se constată înainte de înregistrarea persoanelor impozabile ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, organul fiscal va solicita plata taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data constatării abaterii. Pe perioada cuprinsă între data constatării de către organele fiscale a nerespectării obligaţiei de a solicita înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată şi data înregistrării efective, persoana impozabilă aplică regimul special de scutire prevăzut de art. 152 din Codul fiscal, însă are obligaţia de a plăti la buget taxa pe care ar fi trebuit să o colecteze pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în această perioadă;
- b) în situaţia în care abaterea de la prevederile legale se constată ulterior înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a persoanei impozabile, organele fiscale vor solicita plata la buget a taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi avut obligaţia să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data la care înregistrarea a devenit efectivă.
(5) În ambele situaţii prevăzute la alin. (4), la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, persoana impozabilă beneficiază de dreptul de deducere aferent bunurilor achiziţionate, conform art. 145 alin. (11) şi (12) din Codul fiscal. Taxa pe valoarea adăugată dedusă se înscrie în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus la organul fiscal.
(1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 2 miliarde lei, denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată.
(2) Persoanele impozabile nou-înfiinţate pot beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă declară că vor realiza anual o cifră de afaceri estimată de până la 2 miliarde lei inclusiv şi nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile înregistrate fiscal, care ulterior realizează operaţiuni sub plafonul de scutire prevăzut la alin. (1), se consideră că sunt în regimul special de scutire, dacă nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată.
(3) Persoanele impozabile, care depăşesc în cursul unui an fiscal plafonul de scutire, sunt obligate să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, în termen de 10 zile de la data constatării depăşirii. Pentru persoanele nou-înfiinţate, anul fiscal reprezintă perioada din anul calendaristic, reprezentată prin luni calendaristice scurse de la data înregistrării până la finele anului. Fracţiunile de lună vor fi considerate o lună calendaristică întreagă. Persoanele care se află în regim special de scutire trebuie să ţină evidenţa livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii, care intră sub incidenţa prezentului articol, cu ajutorul jurnalului pentru vânzări. Data depăşirii plafonului este considerată sfârşitul lunii calendaristice în care a avut loc depăşirea de plafon. Până la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal se va aplica regimul de scutire de taxă pe valoarea adăugată. În situaţia în care se constată că persoana în cauză a solicitat cu întârziere atribuirea calităţii de plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, autoritatea fiscală este îndreptăţită să solicite plata taxei pe valoarea adăugată pe perioada scursă între data la care persoana în cauză avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data de la care înregistrarea a devenit efectivă, conform procedurii prevăzute prin norme.
(4) După depăşirea plafonului de scutire, persoanele impozabile nu mai pot solicita aplicarea regimului special, chiar dacă ulterior realizează cifre de afaceri anuale inferioare plafonului de scutire prevăzut de lege.
(5) Scutirea prevăzută de prezentul articol se aplică livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii efectuate de persoanele impozabile prevăzute la alin. (1).
(6) Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă la aplicarea alin. (1) este constituită din suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile, incluzând şi operaţiunile scutite cu drept de deducere, potrivit art. 143 şi 144.
(7) Persoanele impozabile scutite potrivit dispoziţiilor prezentului articol nu au dreptul de deducere conform art. 145 şi nici nu pot să înscrie taxa pe facturile lor. În cazul în care sunt beneficiari ai prestărilor de servicii prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b), persoanele impozabile sunt obligate să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art. 155 alin. (4), art. 156 şi 157.
Norme Metodologice
56. (1) Regimul special de scutire prevede o scutire de taxă pe valoarea adăugată care operează asupra întregii activităţi a persoanei impozabile, indiferent că operaţiunile desfăşurate sunt taxabile, scutite cu drept de deducere, scutite fără drept de deducere sau operaţiuni care nu sunt în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu pot aplica regimul special de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal.
(2) Prin persoane impozabile înregistrate fiscal care ulterior realizează operaţiuni sub plafonul de scutire, prevăzute la art. 152 alin. (2) din Codul fiscal, se înţelege persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, dar care sunt înregistrate fiscal şi ulterior înregistrării fiscale efectuează operaţiuni taxabile şi/sau operaţiuni scutite cu drept de deducere.
(3) În cazul persoanelor ale căror operaţiuni au fost scutite fără drept de deducere prin lege şi ulterior devin taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere în acelaşi an fiscal, la calculul plafonului de scutire vor fi luate numai operaţiunile efectuate de la data la care prin lege operaţiunile sunt taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere. În aplicarea acestui punct operaţiunile scutite fără drept de deducere sunt cele prevăzute de lege, exclusiv cele realizate în regimul special de scutire. Pentru depăşirea plafonului se ia în calcul numai suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile, inclusiv operaţiunile scutite cu drept de deducere, exclusiv avansurile încasate pentru operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere înainte de efectuarea livrării de bunuri sau a prestării de servicii.(4) În cazul persoanelor impozabile care au depăşit plafonul de scutire, dar nu au solicitat înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, conform prevederilor art. 152 alin. (3) din Codul fiscal, organele fiscale vor proceda astfel:
- a) în situaţia în care abaterea de la prevederile legale se constată înainte de înregistrarea persoanelor impozabile ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, organul fiscal va solicita plata taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data constatării abaterii. Pe perioada cuprinsă între data constatării de către organele fiscale a nerespectării obligaţiei de a solicita înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată şi data înregistrării efective, persoana impozabilă aplică regimul special de scutire prevăzut de art. 152 din Codul fiscal, însă are obligaţia de a plăti la buget taxa pe care ar fi trebuit să o colecteze pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în această perioadă;
- b) în situaţia în care abaterea de la prevederile legale se constată ulterior înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a persoanei impozabile, organele fiscale vor solicita plata la buget a taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi avut obligaţia să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data la care înregistrarea a devenit efectivă.
(5) În ambele situaţii prevăzute la alin. (4), la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, persoana impozabilă beneficiază de dreptul de deducere aferent bunurilor achiziţionate, conform art. 145 alin. (11) şi (12) din Codul fiscal. Taxa pe valoarea adăugată dedusă se înscrie în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus la organul fiscal.
Art. 152 - Sfera de aplicare si regulile pentru regimul special de scutire
Articol modificat in 18 Februarie 2005 de Hotarare nr. 84 din 03 februarie 2005
Modifica norme metodologice:
10. La punctul 56, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
(3) În cazul persoanelor ale căror operaţiuni au fost scutite fără drept de deducere prin lege şi ulterior devin taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere în acelaşi an fiscal, la calculul plafonului de scutire vor fi luate numai operaţiunile efectuate de la data la care prin lege operaţiunile sunt taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere. În aplicarea acestui punct operaţiunile scutite fără drept de deducere sunt cele prevăzute de lege, exclusiv cele realizate în regimul special de scutire. Pentru depăşirea plafonului se ia în calcul numai suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile, inclusiv operaţiunile scutite cu drept de deducere, exclusiv avansurile încasate pentru operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere înainte de efectuarea livrării de bunuri sau a prestării de servicii.
Capitolul XIII - Obligatiile platitorilor de taxa pe valoarea adaugata
Art. 153 - Inregistrarea platitorilor de taxa pe valoarea adaugata
(1) Orice persoană impozabilă trebuie să declare începerea, schimbarea şi încetarea activităţii sale ca persoană impozabilă. Condiţiile în care persoanele impozabile se înregistrează ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată sunt prevăzute de legislaţia privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe.
(2) Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care realizează exclusiv operaţiuni care nu dau drept de deducere, trebuie să solicite scoaterea din evidenţă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
(3) Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, trebuie să solicite scoaterea din evidenţă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în caz de încetare a activităţii, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemnează situaţia respectivă. Taxa pe valoarea adăugată datorată la bugetul de stat trebuie achitată înainte de scoaterea din evidenţă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, cu excepţia situaţiei în care activitatea acesteia a fost preluată de către altă persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.
Art. 153 - Inregistrarea platitorilor de taxa pe valoarea adaugata
Articol modificat in 23 Decembrie 2003 de Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003
Publicare initiala
Art. 154 - Definirea asocierilor din punct de vedere al taxei pe valoarea adaugata
În înţelesul taxei pe valoarea adăugată, o asociere sau altă organizaţie care nu are personalitate juridică se consideră a fi o persoană impozabilă separată, pentru acele activităţi economice desfăşurate de asociaţi sau parteneri în numele asociaţiei sau organizaţiei respective, cu excepţia asociaţiilor în participaţiune.
Norme Metodologice
57. Orice asociat sau partener al unei asocieri sau organizaţii fără personalitate juridică este considerat persoană impozabilă separată pentru acele activităţi economice care nu sunt desfăşurate în numele asocierii sau organizaţiei respective.
Art. 154 - Definirea asocierilor din punct de vedere al taxei pe valoarea adaugata
Articol modificat in 6 Februarie 2004 de Hotararea Guvernului nr. 44 din 22 ianuarie 2004
Introduce Norme Metodologice
Art. 155 - Facturile fiscale
(2) Pentru livrări de bunuri factura fiscală se emite la data livrării de bunuri, iar pentru prestări de servicii, cel mai târziu până la finele lunii în care prestarea a fost efectuată.
Norme Metodologice
58. (1) Transferul proprietăţii bunurilor în executarea creanţelor, în situaţia în care bunurile au fost predate pe bază de înţelegere între debitor şi creditor, se consemnează în facturi fiscale de către debitor, dacă operaţiunea constituie livrare de bunuri.
(2) În cazul bunurilor supuse executării silite, dacă operaţiunea constituie livrare de bunuri, obligaţia întocmirii facturii fiscale revine persoanei abilitate prin lege să efectueze vânzarea bunurilor, care procedează după cum urmează:
a) emite factură fiscală de executare silită, în trei exemplare. Originalul facturii fiscale de executare silită se transmite cumpărătorului, respectiv adjudecatarului, iar exemplarul al doilea se transmite debitorului executat silit;
b) încasează de la cumpărător contravaloarea bunurilor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, pe care o virează la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care adjudecarea a devenit executorie. Dacă prin contract se prevede că plata bunurilor se face în rate, taxa pe valoarea adăugată se virează la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data stabilită prin contract pentru plata ratelor. O copie de pe documentul prin care s-a efectuat plata taxei pe valoarea adăugată va fi transmisă debitorului executat silit;
c) taxa pe valoarea adăugată din facturile fiscale de executare silită se înregistrează de către persoanele abilitate prin lege să efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite, în alte conturi contabile decât cele specifice taxei pe valoarea adăugată. În situaţia în care persoana abilitată prin lege să efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, nu va evidenţia în decontul de taxă pe valoarea adăugată operaţiunile respective.
(3) În situaţia în care executarea silită a fost efectuată potrivit prevederilor alin. (2), debitorul executat silit trebuie să înregistreze în evidenţa proprie operaţiunea de livrare de bunuri, pe baza facturii fiscale de executare silită transmise de persoana abilitată prin lege să efectueze vânzarea bunurilor, inclusiv taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă. În situaţia în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se colectează la data stabilită prin contract pentru plata ratelor. Pe baza documentului de plată a taxei pe valoarea adăugată transmis de persoana abilitată prin lege să efectueze vânzarea bunurilor, debitorul executat silit evidenţiază suma achitată, cu semnul minus, în decontul de taxă pe valoarea adăugată la rândul de regularizări din rubrica "taxa pe valoarea adăugată colectată" a decontului.
(4) Cumpărătorii/adjudecatarii exercită dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pe baza facturilor fiscale de executare silită. În situaţia în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se deduce la data stabilită pentru plata ratelor.
59. (1) Conform prevederilor art. 155 alin. (1) din Codul fiscal, persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au dreptul să emită facturi fiscale şi nici să înscrie taxa pe valoarea adăugată pentru livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii către altă persoană în documentele emise. Orice persoană care încalcă aceste prevederi trebuie să vireze la bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată încasată de la beneficiar. Beneficiarul nu are drept de deducere a taxei achitate unei persoane care nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, dar poate solicita restituirea de la bugetul de stat a sumei achitate ca taxă nedatorată. Pentru a beneficia de restituirea de la bugetul de stat a taxei achitate furnizorului/prestatorului, beneficiarul trebuie să justifice că taxa pe valoarea adăugată a fost plătită la bugetul de stat de către furnizor/prestator.
(2) Pentru prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 155 alin. (4), (5) şi (6) din Codul fiscal, prestatorii sunt obligaţi să emită facturi fiscale sau alte documente legal aprobate cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestarea a fost efectuată. Pentru prestările de servicii decontate pe bază de situaţii de lucrări, cum sunt cele de construcţii-montaj, consultanţă, cercetare, expertize şi altele asemănătoare, data efectuării prestării de servicii se consideră a fi data la care sunt întocmite situaţiile de lucrări şi, după caz, data acceptării de către beneficiar a situaţiilor de lucrări.
(3) În cazul livrării de bunuri imobile, data livrării, respectiv data la care se emite factura fiscală, este considerată data la care toate formalităţile impuse de lege sunt îndeplinite pentru a se face transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător. Orice facturare efectuată înainte de îndeplinirea formalităţilor impuse de lege pentru a se face transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător se consideră facturare de avansuri, urmând a se regulariza prin stornarea facturilor de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri imobile.
58. (1) Transferul proprietăţii bunurilor în executarea creanţelor, în situaţia în care bunurile au fost predate pe bază de înţelegere între debitor şi creditor, se consemnează în facturi fiscale de către debitor, dacă operaţiunea constituie livrare de bunuri.
(2) În cazul bunurilor supuse executării silite, care sunt valorificate prin organele de executare silită, dacă operaţiunea constituie livrare de bunuri, organelor de executare silită le revine obligaţia întocmirii facturii fiscale de executare silită. Originalul facturii fiscale de executare silită se transmite cumpărătorului, respectiv adjudecatarului, iar exemplarul al doilea se transmite debitorului executat silit. Prin organe de executare silită se înţelege persoanele abilitate prin lege să efectueze procedura de executare silită.
(3) Dacă organul de executare silită încasează contravaloarea bunurilor inclusiv taxa pe valoarea adăugată de la cumpărător sau de la adjudecatar, are obligaţia să vireze taxa pe valoarea adăugată încasată la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care adjudecarea a devenit executorie. Dacă, potrivit legii, cumpărătorul sau adjudecatarul are obligaţia să plătească la unităţile Trezoreriei Statului taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor cumpărate, organului de executare silită nu-i mai revin obligaţii referitoare la plata taxei pe valoarea adăugată. Dacă prin contract se prevede că plata bunurilor se face în rate, taxa pe valoarea adăugată se virează la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data stabilită prin contract pentru plata ratelor, de către organul de executare silită sau, după caz, de cumpărător/adjudecatar. Organul de executare silită sau, după caz, cumpărătorul/adjudecatarul transmite o copie de pe documentul prin care s-a efectuat plata taxei pe valoarea adăugată debitorului executat silit. Prevederile acestui alineat nu se aplică pentru bunurile prevăzute la art. 160^1din Codul fiscal, taxa pe valoarea adăugată fiind evidenţiată potrivit prevederilor pct. 65^1.
(4) Organele de executare silită înregistrează taxa pe valoarea adăugată din facturile fiscale de executare silită emise în alte conturi contabile decât cele specifice taxei pe valoarea adăugată. Dacă organul de executare silită este persoană înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, nu va evidenţia în decontul de taxă pe valoarea adăugată operaţiunile respective.
(5) În situaţia în care valorificarea bunurilor supuse executării silite a fost realizată prin organele de executare silită, debitorul executat silit trebuie să înregistreze în evidenţa proprie operaţiunea de livrare de bunuri pe baza facturii fiscale de executare silită transmise de organele de executare silită, inclusiv taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă. În situaţia în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se colectează la data stabilită prin contract pentru plata ratelor. Pe baza documentului de plată a taxei pe valoarea adăugată transmis de organele de executare silită, debitorul executat silit evidenţiază suma achitată, cu semnul minus, în decontul de taxă pe valoarea adăugată la rândul de regularizări din rubrica a decontului. Prevederile acestui alineat nu se aplică pentru bunurile prevăzute la art. 160^1 din Codul fiscal, taxa pe valoarea adăugată fiind evidenţiată potrivit prevederilor pct. 65^1.
(6) Cumpărătorii/adjudecatarii justifică dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pe baza facturilor fiscale de executare silită. În situaţia în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se deduce la data stabilită pentru plata ratelor. Pentru bunurile prevăzute la art. 160^1 din Codul fiscal se aplică corespunzător normelor de aplicare prevăzute la pct. 65^1.
59. (1) Persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au dreptul să emită facturi fiscale şi nici să înscrie taxa pe valoarea adăugată pentru livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii către altă persoană în documentele emise. Orice persoană care încalcă aceste prevederi trebuie să vireze la bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată încasată de la beneficiar. Beneficiarul nu are drept de deducere a taxei achitate unei persoane care nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, dar poate solicita restituirea de la bugetul de stat a sumei achitate ca taxă nedatorată.
Pentru a beneficia de restituirea de la bugetul statului a taxei achitate furnizorului/prestatorului, beneficiarul trebuie să justifice că taxa pe valoarea adăugată a fost plătită la bugetul de stat de către furnizor/prestator. Prevederile acestui alineat nu se aplică pentru contribuabilii inactivi, ale căror certificate de înregistrare fiscală au fost suspendate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(2) Pentru prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 155 alin. (4), (5) şi (6) din Codul fiscal, prestatorii sunt obligaţi să emită facturi fiscale sau alte documente legal aprobate cel mai târziu până la finele lunii în care prestarea a fost efectuată. Pentru prestările de servicii decontate pe bază de situaţii de lucrări, cum sunt cele de construcţii-montaj, consultanţă, cercetare, expertize şi altele asemenea, data efectuării prestării de servicii se consideră a fi data la care sunt întocmite situaţiile de lucrări şi, după caz, data acceptării de către beneficiar a situaţiilor de lucrări.
(3) În cazul livrării de bunuri imobile, data livrării, respectiv data la care se emite factura fiscală, este considerată data la care toate formalităţile impuse de lege sunt îndeplinite pentru a se face transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător. Orice facturare efectuată înainte de îndeplinirea formalităţilor impuse de lege pentru a se face transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător se consideră facturare de avansuri, urmând a se regulariza prin stornarea facturilor de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri imobile.
(3) Pentru bunurile livrate cu aviz de însoţire, factura fiscală trebuie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data livrării, fără a depăşi finele lunii în care a avut loc livrarea.
(4) Pentru prestările de servicii efectuate de prestatori stabiliţi în străinătate, pentru care beneficiarii au obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată, aceştia din urmă, dacă sunt înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, trebuie să autofactureze operaţiunile respective, prin emiterea unei facturi fiscale, la data primirii facturii prestatorului sau la data efectuării plăţii către prestator, în cazul în care nu s-a primit factura prestatorului până la această dată. Operaţiunile de leasing extern se autofacturează de către beneficiarii din România, înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, la data stabilită prin contract pentru plata ratelor de leasing şi/sau la data plăţii de sume în avans. Persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată vor urma procedura prevăzută la art. 156 alin. (3). Regimul fiscal al facturilor fiscale emise prin autofacturare se stabileşte prin norme.
Norme Metodologice
60. (1) Numai persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să emită facturi fiscale prin autofacturare, potrivit prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul fiscal. Facturile fiscale emise prin autofacturare au un regim fiscal special şi nu generează venituri în contabilitatea persoanei emitente. Factura fiscală se emite numai dacă operaţiunile în cauză sunt taxabile şi numai în scopul taxei pe valoarea adăugată. Completarea acestor facturi derogă de la normele legale privind circulaţia şi modul de completare a facturilor fiscale, fiind obligatorie menţionarea următoarelor informaţii:
- a) numărul facturii va fi acelaşi cu numărul facturii prestatorului sau se atribuie un număr propriu dacă este o factură emisă pentru plăţi către prestator, pentru care nu s-a primit o factură;
- b) data emiterii facturii;
- c) numele şi adresa persoanei stabilite în străinătate, la rubrica furnizor;
- d) numele, adresa şi codul de identificare fiscală de plătitor de taxă pe valoarea adăugată ale beneficiarului, la rubrica cumpărător;
- e) denumirea serviciilor prestate;
- f) valoarea serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, obţinută prin convertirea în lei a valutei în funcţie de cursul de schimb în vigoare la data prevăzută prin lege pentru emiterea facturii fiscale;
- g) cota de taxă pe valoarea adăugată;
- h) valoarea taxei pe valoarea adăugată.
(2) Informaţiile din factura fiscală emisă prin autofacturare se înscriu şi în jurnalele pentru cumpărări şi în jurnalele pentru vânzări şi sunt preluate corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată respectiv, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă.
(3) În cursul perioadei fiscale persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care sunt beneficiari ai operaţiunilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, reflectă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor operaţiuni pe baza facturilor emise prin autofacturare prin înregistrarea contabilă:
4426 = 4427
"Taxa pe valoarea "Taxa pe valoarea
adăugată deductibilă" adăugată colectată"
(4) Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt aplică şi prevederile art. 147 din Codul fiscal, în funcţie de destinaţia pe care o dau prestărilor, respectiv dacă sunt utilizate numai pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal - nu deduc taxa pe valoarea adăugată, dacă sunt destinate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (3) din Codul fiscal - deduc integral taxa pe valoarea adăugată, iar dacă sunt destinate realizării atât de operaţiuni care nu dau drept de deducere, cât şi de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal - deduc taxa pe valoarea adăugată aplicând pro-rata. La încheierea decontului de taxă pe valoarea adăugată, taxa nedeductibilă se înregistrează în conturile de cheltuieli ale perioadei fiscale curente, potrivit prevederilor pct. 52 alin. (2).
(5) În situaţia în care organele fiscale competente, cu ocazia verificărilor efectuate, constată că nu s-au îndeplinit obligaţiile prevăzute la alin. (1) - (4), vor proceda astfel:
- a) dacă prestările de servicii respective sunt destinate exclusiv realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, dispun aplicarea prevederilor alin. (1) - (3), în perioada fiscală în care s-a finalizat controlul;
- b) dacă prestările de servicii respective sunt destinate realizării de operaţiuni care sunt supuse pro-rata, vor calcula diferenţa dintre taxa colectată şi taxa dedusă potrivit pro-rata aplicabilă la data efectuării operaţiunii. În cazul în care controlul are loc în cursul anului fiscal în care operaţiunea a avut loc, pentru determinarea diferenţei menţionate se va avea în vedere pro-rata provizorie aplicată sau, după caz, pro-rata lunară sau trimestrială. Dacă controlul are loc într-un alt an fiscal decât cel în care a avut loc operaţiunea, pentru determinarea diferenţei menţionate se va avea în vedere pro-rata definitivă calculată pentru anul în care a avut loc operaţiunea sau, după caz, pro-rata lunară sau trimestrială. Diferenţele astfel stabilite vor fi achitate în termenele prevăzute de normele procedurale în vigoare;
- c) dacă prestările de servicii respective sunt destinate realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, vor stabili taxa datorată bugetului de stat, care va fi achitată în termenele prevăzute de normele procedurale în vigoare;
- d) pentru neplata în termenul stabilit de lege a sumelor constatate la lit. b) şi c) se datorează penalităţi de întârziere şi/sau dobânzi, după caz, calculate conform normelor procedurale în vigoare. Sumele respective nu se includ în deconturile privind taxa pe valoarea adăugată.
(5) Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care se efectuează continuu, cum sunt energia electrică, energia termică, gazele naturale, apa, serviciile telefonice şi altele asemenea, factura fiscală trebuie emisă la data la care intervine exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată, cu excepţiile prevăzute în alte acte normative.
(6) În cazul operaţiunilor de leasing intern, a operaţiunilor de închiriere, concesionare sau arendare de bunuri, factura fiscală trebuie să fie emisă la fiecare din datele specificate în contract, pentru plata ratelor, chiriei, redevenţei sau arendei, după caz. În cazul încasării de avansuri, faţă de data prevăzută în contract se emite factură fiscală la data încasării avansului.
(7) Dacă plata pentru operaţiuni taxabile este încasată înainte ca bunurile să fie livrate sau înaintea finalizării prestării serviciilor, factura fiscală trebuie să fie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la fiecare dată când este încasat un avans, fără a depăşi finele lunii în care a avut loc încasarea.
Norme Metodologice
61. (1) Regularizarea facturilor fiscale emise pentru plăţi în avans se realizează prin stornarea facturii de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri şi/sau prestării de servicii. Stornarea se poate face separat sau pe aceeaşi factură fiscală pe care se evidenţiază contravaloarea integrală a livrării de bunuri şi/sau prestării de servicii. Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii contractate în valută a căror decontare se face în lei la cursul de schimb valutar de la data încasării se aplică prevederile pct. 18. Persoanele impozabile care realizează activitate de vânzare de bunuri pe bază de contracte de vânzare-cumpărare către persoane fizice, cu plata eşalonată sub formă de avansuri, livrarea bunurilor efectuându-se după achitarea integrală a contravalorii mărfurilor contractate, nu au obligaţia să întocmească facturi fiscale pentru avansurile încasate decât la livrarea bunurilor, iar pentru avansurile încasate taxa pe valoarea adăugată se colectează pe bază de borderou de vânzare (încasare).
(2) Pentru avansurile încasate pentru plata importurilor şi a drepturilor vamale de import persoanele impozabile nu au obligaţia să emită facturi fiscale. Furnizorii pot emite facturi fiscale fără taxa pe valoarea adăugată pentru aceste avansuri, la solicitarea beneficiarilor. Regularizarea se realizează prin stornarea facturii de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri.
(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care au în structură subunităţi tip sedii secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică -, care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, vor întocmi un singur decont de taxă pe valoarea adăugată pentru întreaga activitate.
(8) Factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informaţii:
- a) seria şi numărul facturii;
- b) data emiterii facturii;
- c) numele, adresa şi codul de identificare fiscală ale persoanei care emite factura;
- d) numele, adresa şi codul de identificare fiscală, după caz, ale beneficiarului de bunuri sau servicii;
- e) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate;
- f) preţul unitar fără taxa pe valoarea adăugată şi baza de impozitare pentru fiecare cotă sau scutire;
- g) cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată sau menţiunile: scutit cu drept de deducere, scutit fără drept de deducere, neimpozabil, supus regulilor speciale, după caz. Pentru operaţiunile supuse taxării inverse se menţionează obligatoriu <>;
- h) suma taxei pe valoarea adăugată de plată, pentru operaţiunile taxabile, cu excepţia cazurilor în care se aplică reguli speciale prevăzute prin norme metodologice.
Norme Metodologice
62. (1) În situaţia în care se livrează bunuri şi/sau se prestează servicii cu regimuri şi/sau cote diferite, acestea se pot consemna într-o singură factură fiscală, menţionându-se în dreptul fiecărui bun/serviciu regimul, respectiv cota de taxă pe valoarea adăugată. Menţiunea "neimpozabil" se evidenţiază pentru operaţiuni care nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, efectuate de persoane înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(2) Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii prevăzute la art. 132 şi art. 133 alin. (2) lit. a), c) şi d) din Codul fiscal, pentru care locul livrării, respectiv locul prestării, nu este considerat a fi în România, efectuate de persoanele impozabile din România înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată către beneficiari persoane impozabile stabilite în străinătate, nu este obligatorie emiterea de facturi fiscale. Acestea se înregistrează în jurnalele de livrări pe baza facturilor externe emise.
(9) Prin derogare de la alin. (1), persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au obligaţia să emită factură fiscală pentru următoarele operaţiuni, cu excepţia cazurilor când beneficiarul solicită factură fiscală;
- a) transportul persoanelor cu taximetre, precum şi transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau a abonamentelor;
- b) livrări de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestări de servicii către populaţie, consemnate în documente fără nominalizarea cumpărătorului;
- c) livrări de bunuri şi prestări de servicii consemnate în documente specifice aprobate prin lege.
(2) Pentru livrări de bunuri factura fiscală se emite la data livrării de bunuri, iar pentru prestări de servicii, cel mai târziu până la finele lunii în care prestarea a fost efectuată.
Norme Metodologice
58. (1) Transferul proprietăţii bunurilor în executarea creanţelor, în situaţia în care bunurile au fost predate pe bază de înţelegere între debitor şi creditor, se consemnează în facturi fiscale de către debitor, dacă operaţiunea constituie livrare de bunuri.
(2) În cazul bunurilor supuse executării silite, care sunt valorificate prin organele de executare silită, dacă operaţiunea constituie livrare de bunuri, organelor de executare silită le revine obligaţia întocmirii facturii fiscale de executare silită. Originalul facturii fiscale de executare silită se transmite cumpărătorului, respectiv adjudecatarului, iar exemplarul al doilea se transmite debitorului executat silit. Prin organe de executare silită se înţelege persoanele abilitate prin lege să efectueze procedura de executare silită.
(3) Dacă organul de executare silită încasează contravaloarea bunurilor inclusiv taxa pe valoarea adăugată de la cumpărător sau de la adjudecatar, are obligaţia să vireze taxa pe valoarea adăugată încasată la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care adjudecarea a devenit executorie. Dacă, potrivit legii, cumpărătorul sau adjudecatarul are obligaţia să plătească la unităţile Trezoreriei Statului taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor cumpărate, organului de executare silită nu-i mai revin obligaţii referitoare la plata taxei pe valoarea adăugată. Dacă prin contract se prevede că plata bunurilor se face în rate, taxa pe valoarea adăugată se virează la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data stabilită prin contract pentru plata ratelor, de către organul de executare silită sau, după caz, de cumpărător/adjudecatar. Organul de executare silită sau, după caz, cumpărătorul/adjudecatarul transmite o copie de pe documentul prin care s-a efectuat plata taxei pe valoarea adăugată debitorului executat silit. Prevederile acestui alineat nu se aplică pentru bunurile prevăzute la art. 160^1din Codul fiscal, taxa pe valoarea adăugată fiind evidenţiată potrivit prevederilor pct. 65^1.
(4) Organele de executare silită înregistrează taxa pe valoarea adăugată din facturile fiscale de executare silită emise în alte conturi contabile decât cele specifice taxei pe valoarea adăugată. Dacă organul de executare silită este persoană înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, nu va evidenţia în decontul de taxă pe valoarea adăugată operaţiunile respective.
(5) În situaţia în care valorificarea bunurilor supuse executării silite a fost realizată prin organele de executare silită, debitorul executat silit trebuie să înregistreze în evidenţa proprie operaţiunea de livrare de bunuri pe baza facturii fiscale de executare silită transmise de organele de executare silită, inclusiv taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă. În situaţia în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se colectează la data stabilită prin contract pentru plata ratelor. Pe baza documentului de plată a taxei pe valoarea adăugată transmis de organele de executare silită, debitorul executat silit evidenţiază suma achitată, cu semnul minus, în decontul de taxă pe valoarea adăugată la rândul de regularizări din rubrica a decontului. Prevederile acestui alineat nu se aplică pentru bunurile prevăzute la art. 160^1 din Codul fiscal, taxa pe valoarea adăugată fiind evidenţiată potrivit prevederilor pct. 65^1.
(6) Cumpărătorii/adjudecatarii justifică dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pe baza facturilor fiscale de executare silită. În situaţia în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se deduce la data stabilită pentru plata ratelor. Pentru bunurile prevăzute la art. 160^1 din Codul fiscal se aplică corespunzător normelor de aplicare prevăzute la pct. 65^1.
59. (1) Persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au dreptul să emită facturi fiscale şi nici să înscrie taxa pe valoarea adăugată pentru livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii către altă persoană în documentele emise. Orice persoană care încalcă aceste prevederi trebuie să vireze la bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată încasată de la beneficiar. Beneficiarul nu are drept de deducere a taxei achitate unei persoane care nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, dar poate solicita restituirea de la bugetul de stat a sumei achitate ca taxă nedatorată.
Pentru a beneficia de restituirea de la bugetul statului a taxei achitate furnizorului/prestatorului, beneficiarul trebuie să justifice că taxa pe valoarea adăugată a fost plătită la bugetul de stat de către furnizor/prestator. Prevederile acestui alineat nu se aplică pentru contribuabilii inactivi, ale căror certificate de înregistrare fiscală au fost suspendate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(2) Pentru prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 155 alin. (4), (5) şi (6) din Codul fiscal, prestatorii sunt obligaţi să emită facturi fiscale sau alte documente legal aprobate cel mai târziu până la finele lunii în care prestarea a fost efectuată. Pentru prestările de servicii decontate pe bază de situaţii de lucrări, cum sunt cele de construcţii-montaj, consultanţă, cercetare, expertize şi altele asemenea, data efectuării prestării de servicii se consideră a fi data la care sunt întocmite situaţiile de lucrări şi, după caz, data acceptării de către beneficiar a situaţiilor de lucrări.
(3) În cazul livrării de bunuri imobile, data livrării, respectiv data la care se emite factura fiscală, este considerată data la care toate formalităţile impuse de lege sunt îndeplinite pentru a se face transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător. Orice facturare efectuată înainte de îndeplinirea formalităţilor impuse de lege pentru a se face transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător se consideră facturare de avansuri, urmând a se regulariza prin stornarea facturilor de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri imobile.
(3) Pentru bunurile livrate cu aviz de însoţire, factura fiscală trebuie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data livrării, fără a depăşi finele lunii în care a avut loc livrarea.
(4) Pentru prestările de servicii efectuate de prestatori stabiliţi în străinătate, pentru care beneficiarii au obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată, aceştia din urmă, dacă sunt înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, trebuie să autofactureze operaţiunile respective, prin emiterea unei facturi fiscale, la data primirii facturii prestatorului sau la data efectuării plăţii către prestator, în cazul în care nu s-a primit factura prestatorului până la această dată. Operaţiunile de leasing extern se autofacturează de către beneficiarii din România, înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, la data stabilită prin contract pentru plata ratelor de leasing şi/sau la data plăţii de sume în avans. Persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată vor urma procedura prevăzută la art. 156 alin. (3). Regimul fiscal al facturilor fiscale emise prin autofacturare se stabileşte prin norme.
Norme Metodologice
60. (1) Numai persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să emită facturi fiscale prin autofacturare, potrivit prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul fiscal. Facturile fiscale emise prin autofacturare au un regim fiscal special şi nu generează venituri în contabilitatea persoanei emitente. Factura fiscală se emite numai dacă operaţiunile în cauză sunt taxabile şi numai în scopul taxei pe valoarea adăugată. Completarea acestor facturi derogă de la normele legale privind circulaţia şi modul de completare a facturilor fiscale, fiind obligatorie menţionarea următoarelor informaţii:
- a) numărul facturii va fi acelaşi cu numărul facturii prestatorului sau se atribuie un număr propriu dacă este o factură emisă pentru plăţi către prestator, pentru care nu s-a primit o factură;
- b) data emiterii facturii;
- c) numele şi adresa persoanei stabilite în străinătate, la rubrica furnizor;
- d) numele, adresa şi codul de identificare fiscală de plătitor de taxă pe valoarea adăugată ale beneficiarului, la rubrica cumpărător;
- e) denumirea serviciilor prestate;
- f) valoarea serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, obţinută prin convertirea în lei a valutei în funcţie de cursul de schimb în vigoare la data prevăzută prin lege pentru emiterea facturii fiscale;
- g) cota de taxă pe valoarea adăugată;
- h) valoarea taxei pe valoarea adăugată.
(2) Informaţiile din factura fiscală emisă prin autofacturare se înscriu şi în jurnalele pentru cumpărări şi în jurnalele pentru vânzări şi sunt preluate corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată respectiv, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă.
(3) În cursul perioadei fiscale persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care sunt beneficiari ai operaţiunilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, reflectă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor operaţiuni pe baza facturilor emise prin autofacturare prin înregistrarea contabilă:
4426 = 4427
"Taxa pe valoarea "Taxa pe valoarea
adăugată deductibilă" adăugată colectată"
(4) Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt aplică şi prevederile art. 147 din Codul fiscal, în funcţie de destinaţia pe care o dau prestărilor, respectiv dacă sunt utilizate numai pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal - nu deduc taxa pe valoarea adăugată, dacă sunt destinate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (3) din Codul fiscal - deduc integral taxa pe valoarea adăugată, iar dacă sunt destinate realizării atât de operaţiuni care nu dau drept de deducere, cât şi de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal - deduc taxa pe valoarea adăugată aplicând pro-rata. La încheierea decontului de taxă pe valoarea adăugată, taxa nedeductibilă se înregistrează în conturile de cheltuieli ale perioadei fiscale curente, potrivit prevederilor pct. 52 alin. (2).
(5) În situaţia în care organele fiscale competente, cu ocazia verificărilor efectuate, constată că nu s-au îndeplinit obligaţiile prevăzute la alin. (1) - (4), vor proceda astfel:
- a) dacă prestările de servicii respective sunt destinate exclusiv realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, dispun aplicarea prevederilor alin. (1) - (3), în perioada fiscală în care s-a finalizat controlul;
- b) dacă prestările de servicii respective sunt destinate realizării de operaţiuni care sunt supuse pro-rata, vor calcula diferenţa dintre taxa colectată şi taxa dedusă potrivit pro-rata aplicabilă la data efectuării operaţiunii. În cazul în care controlul are loc în cursul anului fiscal în care operaţiunea a avut loc, pentru determinarea diferenţei menţionate se va avea în vedere pro-rata provizorie aplicată sau, după caz, pro-rata lunară sau trimestrială. Dacă controlul are loc într-un alt an fiscal decât cel în care a avut loc operaţiunea, pentru determinarea diferenţei menţionate se va avea în vedere pro-rata definitivă calculată pentru anul în care a avut loc operaţiunea sau, după caz, pro-rata lunară sau trimestrială. Diferenţele astfel stabilite vor fi achitate în termenele prevăzute de normele procedurale în vigoare;
- c) dacă prestările de servicii respective sunt destinate realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, vor stabili taxa datorată bugetului de stat, care va fi achitată în termenele prevăzute de normele procedurale în vigoare;
- d) pentru neplata în termenul stabilit de lege a sumelor constatate la lit. b) şi c) se datorează penalităţi de întârziere şi/sau dobânzi, după caz, calculate conform normelor procedurale în vigoare. Sumele respective nu se includ în deconturile privind taxa pe valoarea adăugată.
(5) Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care se efectuează continuu, cum sunt energia electrică, energia termică, gazele naturale, apa, serviciile telefonice şi altele asemenea, factura fiscală trebuie emisă la data la care intervine exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată, cu excepţiile prevăzute în alte acte normative.
(6) În cazul operaţiunilor de leasing intern, a operaţiunilor de închiriere, concesionare sau arendare de bunuri, factura fiscală trebuie să fie emisă la fiecare din datele specificate în contract, pentru plata ratelor, chiriei, redevenţei sau arendei, după caz. În cazul încasării de avansuri, faţă de data prevăzută în contract se emite factură fiscală la data încasării avansului.
(7) Dacă plata pentru operaţiuni taxabile este încasată înainte ca bunurile să fie livrate sau înaintea finalizării prestării serviciilor, factura fiscală trebuie să fie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la fiecare dată când este încasat un avans, fără a depăşi finele lunii în care a avut loc încasarea.
Norme Metodologice
61. (1) Regularizarea facturilor fiscale emise pentru plăţi în avans se realizează prin stornarea facturii de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri şi/sau prestării de servicii. Stornarea se poate face separat sau pe aceeaşi factură fiscală pe care se evidenţiază contravaloarea integrală a livrării de bunuri şi/sau prestării de servicii. Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii contractate în valută a căror decontare se face în lei la cursul de schimb valutar de la data încasării se aplică prevederile pct. 18. Persoanele impozabile care realizează activitate de vânzare de bunuri pe bază de contracte de vânzare-cumpărare către persoane fizice, cu plata eşalonată sub formă de avansuri, livrarea bunurilor efectuându-se după achitarea integrală a contravalorii mărfurilor contractate, nu au obligaţia să întocmească facturi fiscale pentru avansurile încasate decât la livrarea bunurilor, iar pentru avansurile încasate taxa pe valoarea adăugată se colectează pe bază de borderou de vânzare (încasare).
(2) Pentru avansurile încasate pentru plata importurilor şi a drepturilor vamale de import persoanele impozabile nu au obligaţia să emită facturi fiscale. Furnizorii pot emite facturi fiscale fără taxa pe valoarea adăugată pentru aceste avansuri, la solicitarea beneficiarilor. Regularizarea se realizează prin stornarea facturii de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri.
(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care au în structură subunităţi tip sedii secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică -, care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, vor întocmi un singur decont de taxă pe valoarea adăugată pentru întreaga activitate.
(8) Factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informaţii:
- a) seria şi numărul facturii;
- b) data emiterii facturii;
- c) numele, adresa şi codul de identificare fiscală ale persoanei care emite factura;
- d) numele, adresa şi codul de identificare fiscală, după caz, ale beneficiarului de bunuri sau servicii;
- e) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate;
- f) preţul unitar fără taxa pe valoarea adăugată şi baza de impozitare pentru fiecare cotă sau scutire;
- g) cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată sau menţiunile: scutit cu drept de deducere, scutit fără drept de deducere, neimpozabil, supus regulilor speciale, după caz. Pentru operaţiunile supuse taxării inverse se menţionează obligatoriu <>;
- h) suma taxei pe valoarea adăugată de plată, pentru operaţiunile taxabile, cu excepţia cazurilor în care se aplică reguli speciale prevăzute prin norme metodologice.
Norme Metodologice
62. (1) În situaţia în care se livrează bunuri şi/sau se prestează servicii cu regimuri şi/sau cote diferite, acestea se pot consemna într-o singură factură fiscală, menţionându-se în dreptul fiecărui bun/serviciu regimul, respectiv cota de taxă pe valoarea adăugată. Menţiunea "neimpozabil" se evidenţiază pentru operaţiuni care nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, efectuate de persoane înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(2) Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii prevăzute la art. 132 şi art. 133 alin. (2) lit. a), c) şi d) din Codul fiscal, pentru care locul livrării, respectiv locul prestării, nu este considerat a fi în România, efectuate de persoanele impozabile din România înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată către beneficiari persoane impozabile stabilite în străinătate, nu este obligatorie emiterea de facturi fiscale. Acestea se înregistrează în jurnalele de livrări pe baza facturilor externe emise.
(9) Prin derogare de la alin. (1), persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au obligaţia să emită factură fiscală pentru următoarele operaţiuni, cu excepţia cazurilor când beneficiarul solicită factură fiscală;
- a) transportul persoanelor cu taximetre, precum şi transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau a abonamentelor;
- b) livrări de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestări de servicii către populaţie, consemnate în documente fără nominalizarea cumpărătorului;
- c) livrări de bunuri şi prestări de servicii consemnate în documente specifice aprobate prin lege.
Art. 155 - Facturile fiscale
Articol modificat in 18 Februarie 2005 de Hotarare nr. 84 din 03 februarie 2005
Modifica norme metodologice:
11. Punctele 58 şi 59 vor avea următorul cuprins:
Codul fiscal:
Facturile fiscale
ART. 155
(1) Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, are obligaţia să emită factură fiscală pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate, către fiecare beneficiar. Persoanele impozabile, care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, precum şi contribuabilii inactivi, ale căror certificate de înregistrare fiscală au fost suspendate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, nu au dreptul să emită facturi fiscale şi nici să înscrie taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate către altă persoană, în orice documente emise. În situaţia în care contribuabilii inactivi menţionaţi emit facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, beneficiarii nu au dreptul să îşi exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în documentele respective. Prin norme se stabilesc situaţiile în care factura fiscală poate fi emisă şi de altă persoană decât cea care efectuează livrarea de bunuri. Persoanele impozabile cu regim mixt nu au obligaţia să emită facturi fiscale pentru operaţiunile scutite fără drept de deducere sau care nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată; în funcţie de specificul activităţii, acestea pot emite alte documente prevăzute de lege pentru operaţiunile scutite fără drept de deducere sau care nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. În situaţia în care persoanele impozabile cu regim mixt utilizează factura fiscală pentru evidenţierea livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii scutite fără drept de deducere sau care nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, acestea au obligaţia să înscrie în dreptul operaţiunii menţiunea sau .
(2) Pentru livrări de bunuri factura fiscală se emite la data livrării de bunuri, iar pentru prestări de servicii, cel mai târziu până la finele lunii în care prestarea a fost efectuată.
Norme metodologice:
58. (1) Transferul proprietăţii bunurilor în executarea creanţelor, în situaţia în care bunurile au fost predate pe bază de înţelegere între debitor şi creditor, se consemnează în facturi fiscale de către debitor, dacă operaţiunea constituie livrare de bunuri.
(2) În cazul bunurilor supuse executării silite, care sunt valorificate prin organele de executare silită, dacă operaţiunea constituie livrare de bunuri, organelor de executare silită le revine obligaţia întocmirii facturii fiscale de executare silită. Originalul facturii fiscale de executare silită se transmite cumpărătorului, respectiv adjudecatarului, iar exemplarul al doilea se transmite debitorului executat silit. Prin organe de executare silită se înţelege persoanele abilitate prin lege să efectueze procedura de executare silită.
(3) Dacă organul de executare silită încasează contravaloarea bunurilor inclusiv taxa pe valoarea adăugată de la cumpărător sau de la adjudecatar, are obligaţia să vireze taxa pe valoarea adăugată încasată la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care adjudecarea a devenit executorie. Dacă, potrivit legii, cumpărătorul sau adjudecatarul are obligaţia să plătească la unităţile Trezoreriei Statului taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor cumpărate, organului de executare silită nu-i mai revin obligaţii referitoare la plata taxei pe valoarea adăugată. Dacă prin contract se prevede că plata bunurilor se face în rate, taxa pe valoarea adăugată se virează la bugetul de stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data stabilită prin contract pentru plata ratelor, de către organul de executare silită sau, după caz, de cumpărător/adjudecatar. Organul de executare silită sau, după caz, cumpărătorul/adjudecatarul transmite o copie de pe documentul prin care s-a efectuat plata taxei pe valoarea adăugată debitorului executat silit. Prevederile acestui alineat nu se aplică pentru bunurile prevăzute la art. 160^1din Codul fiscal, taxa pe valoarea adăugată fiind evidenţiată potrivit prevederilor pct. 65^1.
(4) Organele de executare silită înregistrează taxa pe valoarea adăugată din facturile fiscale de executare silită emise în alte conturi contabile decât cele specifice taxei pe valoarea adăugată. Dacă organul de executare silită este persoană înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, nu va evidenţia în decontul de taxă pe valoarea adăugată operaţiunile respective.
(5) În situaţia în care valorificarea bunurilor supuse executării silite a fost realizată prin organele de executare silită, debitorul executat silit trebuie să înregistreze în evidenţa proprie operaţiunea de livrare de bunuri pe baza facturii fiscale de executare silită transmise de organele de executare silită, inclusiv taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă. În situaţia în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se colectează la data stabilită prin contract pentru plata ratelor. Pe baza documentului de plată a taxei pe valoarea adăugată transmis de organele de executare silită, debitorul executat silit evidenţiază suma achitată, cu semnul minus, în decontul de taxă pe valoarea adăugată la rândul de regularizări din rubrica a decontului. Prevederile acestui alineat nu se aplică pentru bunurile prevăzute la art. 160^1 din Codul fiscal, taxa pe valoarea adăugată fiind evidenţiată potrivit prevederilor pct. 65^1.
(6) Cumpărătorii/adjudecatarii justifică dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pe baza facturilor fiscale de executare silită. În situaţia în care se prevede plata în rate a bunurilor, taxa pe valoarea adăugată se deduce la data stabilită pentru plata ratelor. Pentru bunurile prevăzute la art. 160^1 din Codul fiscal se aplică corespunzător normelor de aplicare prevăzute la pct. 65^1.
59. (1) Persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au dreptul să emită facturi fiscale şi nici să înscrie taxa pe valoarea adăugată pentru livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii către altă persoană în documentele emise. Orice persoană care încalcă aceste prevederi trebuie să vireze la bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată încasată de la beneficiar. Beneficiarul nu are drept de deducere a taxei achitate unei persoane care nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, dar poate solicita restituirea de la bugetul de stat a sumei achitate ca taxă nedatorată.
Pentru a beneficia de restituirea de la bugetul statului a taxei achitate furnizorului/prestatorului, beneficiarul trebuie să justifice că taxa pe valoarea adăugată a fost plătită la bugetul de stat de către furnizor/prestator. Prevederile acestui alineat nu se aplică pentru contribuabilii inactivi, ale căror certificate de înregistrare fiscală au fost suspendate prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(2) Pentru prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 155 alin. (4), (5) şi (6) din Codul fiscal, prestatorii sunt obligaţi să emită facturi fiscale sau alte documente legal aprobate cel mai târziu până la finele lunii în care prestarea a fost efectuată. Pentru prestările de servicii decontate pe bază de situaţii de lucrări, cum sunt cele de construcţii-montaj, consultanţă, cercetare, expertize şi altele asemenea, data efectuării prestării de servicii se consideră a fi data la care sunt întocmite situaţiile de lucrări şi, după caz, data acceptării de către beneficiar a situaţiilor de lucrări.
(3) În cazul livrării de bunuri imobile, data livrării, respectiv data la care se emite factura fiscală, este considerată data la care toate formalităţile impuse de lege sunt îndeplinite pentru a se face transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător. Orice facturare efectuată înainte de îndeplinirea formalităţilor impuse de lege pentru a se face transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător se consideră facturare de avansuri, urmând a se regulariza prin stornarea facturilor de avans la data emiterii facturii fiscale pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri imobile.
Art. 156 - Evidenta operatiunilor impozabile si depunerea decontului
(1) Persoanele impozabile, înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, au următoarele obligaţii din punct de vedere al evidenţei operaţiunilor impozabile:
- a) să ţină evidenţa contabilă potrivit legii, astfel încât să poată determina baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată colectată pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate, precum şi cea deductibilă aferentă achiziţiilor;
- b) să asigure condiţiile necesare pentru emiterea documentelor, prelucrarea informaţiilor şi conducerea evidenţelor prevăzute de reglementările în domeniul taxei pe valoarea adăugată;
- c) să furnizeze organelor fiscale toate justificările necesare în vederea stabilirii operaţiunilor realizate atât la sediul principal, cât şi la subunităţi;
- d) să contabilizeze distinct veniturile şi cheltuielile rezultate din operaţiunile asocierilor în participaţiune. Drepturile şi obligaţiile legale privind taxa pe valoarea adăugată revin asociatului care contabilizează veniturile şi cheltuielile, potrivit contractului încheiat între părţi. La sfârşitul perioadei de raportare, veniturile şi cheltuielile, înregistrate pe naturi, se transmit pe bază de decont fiecărui asociat, în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie. Sumele decontate între părţi fără respectarea acestor prevederi se supun taxei pe valoarea adăugată, în cotele prevăzute de lege.
(2) Persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată trebuie să întocmească şi să depună la organul fiscal competent, pentru fiecare perioadă fiscală, până la data de 25 a lunii următoare perioadei fiscale inclusiv, decontul de taxă pe valoarea adăugată, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanţelor Publice. Operaţiunile prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b) vor fi evidenţiate în decontul de taxă pe valoarea adăugată atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Pentru plătitorii de taxă pe valoarea adăugată în regim mixt se aplică prevederile art. 147, pentru determinarea taxei de dedus.
(3) Persoanele neînregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care sunt beneficiari ai operaţiunilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b), trebuie să întocmească un decont de taxă pe valoarea adăugată special, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, pe care îl depun la organul fiscal competent numai atunci când realizează astfel de operaţiuni. Decontul se depune până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost primită factura prestatorului sau a fost efectuată plata către prestator, în cazul plăţilor fără factură. Pentru operaţiunile de leasing extern, decontul special se depune până la data de 25 a lunii următoare celei stabilite prin contract pentru plata ratelor de leasing şi/sau celei în care au fost efectuate plăţi în avans.
Norme Metodologice
63. (1) Pentru luna decembrie a anului 2003 persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată depun deconturi de taxă pe valoarea adăugată, conform modelului stabilit de Ministerul Finanţelor Publice în aplicarea Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată.
(2) Persoanele care sunt beneficiari ai operaţiunilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal şi care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu întocmesc facturi fiscale prin autofacturare, fiind obligate la plata efectivă a taxei pe valoarea adăugată aferente acestor operaţiuni. Plata se face prin decontul special de taxă pe valoarea adăugată la termenele prevăzute la art. 156 alin. (3) din Codul fiscal. Cursul de schimb la care se converteşte valuta în lei pentru a fi reflectată în decontul special este:
- a) cel din data la care a fost primită factura prestatorului;
- b) cel din data la care s-a efectuat o plată în avans către prestator, fără factură;
- c) pentru operaţiunile de leasing nu se aplică prevederile lit. a) şi b), cursul de schimb fiind obligatoriu cel din data stabilită prin contract pentru plata ratelor şi/sau data la care s-au efectuat plăţi în avans, inclusiv plata în avans a ratei de leasing.
Art. 156 - Evidenta operatiunilor impozabile si depunerea decontului
Articol modificat in 6 Februarie 2004 de Hotararea Guvernului nr. 44 din 22 ianuarie 2004
Introduce Norme Metodologice
Art. 157 - Plata taxei pe valoarea adaugata la buget
(1) Persoanele obligate la plata taxei trebuie să achite taxa pe valoarea adăugată datorată, stabilită prin decontul întocmit pentru fiecare perioadă fiscală sau prin decontul special, până la data la care au obligaţia depunerii acestora, potrivit art. 156 alin. (2) şi (3).
(2) Taxa pe valoarea adăugată pentru importuri de bunuri, cu excepţia celor scutite de taxa pe valoarea adăugată, se plăteşte la organul vamal, în conformitate cu regulile în vigoare privind plata drepturilor de import.
(3) Prin derogare de la alin. (2), nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care au obţinut certificatele de exonerare prevăzute la alin. (4), pentru următoarele:
- a) importul de maşini industriale, utilaje tehnologice, instalaţii, echipamente, aparate de măsură şi control, automatizări, destinate realizării de investiţii, precum şi importul de maşini agricole şi mijloace de transport destinate realizării de activităţi productive;
- b) importul de materii prime şi materiale consumabile care nu se produc sau sunt deficitare în ţară, stabilite prin norme, şi sunt destinate utilizării în cadrul activităţii economice a persoanei care realizează importul.
(4) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care efectuează importuri de natura celor prevăzute la alin. (3), trebuie să solicite eliberarea unui certificat de exonerare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată, emis de către organele fiscale competente. Pot solicita eliberarea unui astfel de certificat numai persoanele care nu au obligaţii bugetare restante, reprezentând impozite, taxe, contribuţii, inclusiv contribuţiile individuale ale salariaţilor şi orice alte venituri bugetare, cu excepţia celor eşalonate şi/sau reeşalonate la plată. Pe baza certificatelor prezentate de importatori, organele vamale au obligaţia să acorde liberul de vamă pentru bunurile importate. Procedura de acordare a certificatelor de exonerare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată se stabileşte prin norme.
(5) Importatorii care au obţinut certificatele de exonerare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată evidenţiază taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor importate în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Pentru plătitorii de taxă pe valoarea adăugată în regim mixt se aplică prevederile art. 147, pentru determinarea taxei de dedus.
Norme Metodologice
64. (1) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc procedura de acordare a certificatelor de exonerare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată şi lista materiilor prime şi materialelor consumabile care nu se produc sau sunt deficitare în ţară.
(2) Importatorii care au obţinut certificate de exonerare de la plata taxei pe valoarea adăugată în vamă evidenţiază taxa aferentă importului în jurnalele pentru cumpărări şi în jurnalele pentru vânzări, pe baza declaraţiei vamale de import sau, după caz, a actului constatator emis de autoritatea vamală, şi este preluată în decontul de taxă pe valoarea adăugată atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă.
(3) În cursul perioadei fiscale importatorii reflectă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor importuri prin înregistrarea contabilă:
4426 = 4427
"Taxa pe valoarea "Taxa pe valoarea
adăugată deductibilă" adăugată colectată"
(4) Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt aplică şi prevederile art. 147 din Codul fiscal, în funcţie de destinaţia pe care o dau bunurilor importate, respectiv dacă sunt utilizate numai pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal - nu deduc taxa pe valoarea adăugată, dacă sunt destinate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (3) din Codul fiscal - deduc integral taxa pe valoarea adăugată, iar dacă sunt destinate realizării atât de operaţiuni care nu dau drept de deducere, cât şi de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal - deduc taxa pe valoarea adăugată aplicând pro-rata. La încheierea decontului de taxă pe valoarea adăugată, taxa nedeductibilă se înregistrează în conturile de cheltuieli ale perioadei fiscale curente potrivit prevederilor pct. 52 alin. (2).
(5) Pentru importatorii care nu îndeplinesc obligaţiile prevăzute la alin. (2) - (4) organele fiscale competente vor aplica următoarele măsuri:
- a) dacă importurile respective sunt destinate exclusiv realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, dispun aplicarea prevederilor alin. (2) şi (3) în perioada fiscală în care s-a finalizat controlul;
- b) dacă importurile respective sunt destinate realizării de operaţiuni care sunt supuse pro-rata, vor calcula diferenţa dintre taxa colectată şi taxa dedusă potrivit pro-rata aplicabilă la data efectuării operaţiunii. În cazul în care controlul are loc în cursul anului fiscal în care operaţiunea a avut loc, pentru determinarea diferenţei menţionate se va avea în vedere pro-rata provizorie aplicată sau, după caz, pro-rata lunară ori trimestrială. Dacă controlul are loc într-un alt an fiscal decât cel în care a avut loc operaţiunea, pentru determinarea diferenţei menţionate se va avea în vedere pro-rata definitivă calculată pentru anul în care a avut loc operaţiunea sau, după caz, pro-rata lunară ori trimestrială. Diferenţele astfel stabilite vor fi achitate în termenele prevăzute de normele procedurale în vigoare;
- c) dacă importurile respective sunt destinate realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, vor stabili taxa datorată bugetului de stat, care va fi achitată în termenele prevăzute de normele procedurale în vigoare;
- d) pentru neplata în termenul stabilit de lege a sumelor constatate la lit. b) şi c) se datorează penalităţi de întârziere şi/sau dobânzi, după caz, calculate conform normelor procedurale în vigoare. Sumele respective nu se includ în deconturile privind taxa pe valoarea adăugată.
Art. 157 - Plata taxei pe valoarea adaugata la buget
Articol modificat in 6 Februarie 2004 de Hotararea Guvernului nr. 44 din 22 ianuarie 2004
Introduce Norme Metodologice
Art. 158 - Responsabilitatea platitorilor si a organelor fiscale
(1) Orice persoană obligată la plata taxei pe valoarea adăugată poartă răspunderea pentru calcularea corectă şi plata la termenul legal a taxei pe valoarea adăugată către bugetul de stat şi pentru depunerea la termenul legal a deconturilor de taxă pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 156 alin. (2) şi (3), la organul fiscal competent, conform prezentului titlu şi cu legislaţia vamală în vigoare.
(2) Taxa pe valoarea adăugată se administrează de către organele fiscale şi de autorităţile vamale, pe baza competenţelor lor, aşa cum sunt precizate în prezentul titlu, în normele procedurale în vigoare şi în legislaţia vamală în vigoare.
Norme Metodologice
65. Orice diferenţe de taxă pe valoarea adăugată de plată, constatate de organele de control, cu excepţia celor de la pct. 60 alin. (5) lit. a) şi pct. 64 alin. (5) lit. a), nu se includ în deconturile de taxă pe valoarea adăugată.
Art. 158 - Responsabilitatea platitorilor si a organelor fiscale
Articol modificat in 6 Februarie 2004 de Hotararea Guvernului nr. 44 din 22 ianuarie 2004
Introduce Norme Metodologice
Capitolul XIV - Dispozitii comune
Art. 159 - Documentele fiscale
Modelul şi conţinutul formularelor de facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, jurnale pentru cumpărări, jurnale pentru vânzări, borderouri zilnice de vânzare/încasare şi alte documente necesare în vederea aplicării prezentului titlu se stabilesc de către Ministerul Finanţelor Publice şi sunt obligatorii pentru plătitorii de taxă pe valoarea adăugată.
Art. 159 - Documentele fiscale
Articol modificat in 23 Decembrie 2003 de Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003
Publicare initiala
Art. 160 - Corectarea documentelor
(1) Corectarea informaţiilor înscrise în facturi fiscale sau alte documente legal aprobate se va efectua astfel:
- a) în cazul în care documentul nu a fost transmis către beneficiar, acesta se anulează şi se emite un nou document;
- b) în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului, fie se emite un nou document care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informaţiile din documentul iniţial, numărul şi data documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar pe de altă parte, informaţiile şi valorile corecte, fie se emite un nou document conţinând informaţiile şi valorile corecte şi concomitent se emite un document cu valorile cu semnul minus în care se înscriu numărul şi data documentului corectat. Documentele respective se vor înregistra în jurnalul de vânzări, respectiv de cumpărări, şi vor fi preluate în deconturile întocmite de furnizor şi, respectiv, de beneficiar, pentru perioada în care a avut loc corectarea.
(2) În situaţiile prevăzute la art. 138, furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii trebuie să emită facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, cu valorile înscrise cu semnul minus când baza de impozitare se diminuează sau, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise şi beneficiarului. Documentele respective se vor înregistra în jurnalul de vânzări, respectiv de cumpărări, şi vor fi preluate în deconturile întocmite de furnizor şi, respectiv, de beneficiar, pentru perioada fiscală în care s-a efectuat ajustarea. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 138 lit. d), beneficiarii nu au obligaţia ajustării taxei deductibile.
Art. 160 - Corectarea documentelor
Articol modificat in 27 August 2004 de Ordonanta nr. 83 din 19 august 2004
Modifica, la alin. (1), cuprinsul lit. b):
80. La articolul 160 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:
b) în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului, fie se emite un nou document care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informaţiile din documentul iniţial, numărul şi data documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar pe de altă parte, informaţiile şi valorile corecte, fie se emite un nou document conţinând informaţiile şi valorile corecte şi concomitent se emite un document cu valorile cu semnul minus în care se înscriu numărul şi data documentului corectat. Documentele respective se vor înregistra în jurnalul de vânzări, respectiv de cumpărări, şi vor fi preluate în deconturile întocmite de furnizor şi, respectiv, de beneficiar, pentru perioada în care a avut loc corectarea.
Modifica cuprinsul alin. (2):
81. La articolul 160, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) În situaţiile prevăzute la art. 138, furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii trebuie să emită facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, cu valorile înscrise cu semnul minus când baza de impozitare se diminuează sau, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise şi beneficiarului. Documentele respective se vor înregistra în jurnalul de vânzări, respectiv de cumpărări, şi vor fi preluate în deconturile întocmite de furnizor şi, respectiv, de beneficiar, pentru perioada fiscală în care s-a efectuat ajustarea. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 138 lit. d), beneficiarii nu au obligaţia ajustării taxei deductibile.
Art. 160^1 - Masuri de simplificare
(1) Furnizorii şi beneficiarii bunurilor prevăzute la alin. (2) au obligaţia să aplice măsurile de simplificare prevăzute de prezentul articol. Condiţia obligatorie pentru aplicarea măsurilor de simplificare este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(2) Bunurile pentru care se aplică măsurile simplificate sunt:
- a) deşeurile şi resturile de metale feroase şi neferoase, precum şi materiile prime secundare rezultate din valorificarea acestora, astfel cum sunt definite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată, cu modificările ulterioare;
- b) terenurile de orice fel;
- c) clădirile de orice fel sau părţi de clădire. Este considerată clădire orice construcţie legată nemijlocit de sol;
- d) materialul lemnos. Prin normele metodologice de aplicare a Codului fiscal se vor nominaliza bunurile care se încadrează în categoria materialului lemnos;
- e) animalele vii.
(3) Pe facturile emise pentru livrările de bunuri prevăzute la alin. (2) furnizorii sunt obligaţi să înscrie menţiunea <>. Furnizorii şi beneficiarii evidenţiază taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor livrări, respectiv achiziţii, în jurnalele de vânzări şi de cumpărări concomitent şi o înscriu în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăţi efective între cele două unităţi în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată.
(4) Beneficiarii care sunt plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt aplică şi prevederile art. 147, în funcţie de destinaţia pe care o dau achiziţiilor respective. Furnizorii deduc integral taxa pe valoarea adăugată la nivelul taxei colectate pentru livrările de bunuri pentru care au aplicat menţiunea "taxare inversa", chiar dacă sunt plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt.
(5)De aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii, cât şi beneficiarii. În situaţia în care furnizorul nu a menţionat taxare inversă în facturile fiscale emise pentru bunurile care se încadrează la alin. (2), beneficiarul este obligat să aplice taxare inversă, respectiv să nu facă plata taxei pe valoarea adăugată către furnizor, să înscrie din proprie iniţiativă menţiunea taxare inversă în factura fiscală şi să îndeplinească obligaţiile prevăzute la alin. (3).Norme Metodologice
65^1. - (1) Condiţia obligatorie prevăzută la art. 160^1 alin. (1) din Codul fiscal, pentru aplicarea măsurilor de simplificare, respectiv a taxării inverse, este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie persoane înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. Nu se aplică taxare inversă în cazul în care vânzătorul sau cumpărătorul nu este persoană înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru aceste operaţiuni aplicându-se regimul normal de taxă pe valoarea adăugată. Înregistrarea contabilă 4426 = 4427 atât la cumpărător, cât şi la furnizor este denumită autolichidarea taxei pe valoarea adăugată. În cazul vânzătorului, deducerea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei colectate este similară cu încasarea acesteia, iar la cumpărător, colectarea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei înscrise în factura de achiziţii este echivalentă cu plata acesteia. Taxarea inversă se poate aplica la fiecare stadiu al circuitului economic, indiferent prin câte verigi se trece, dar se stopează atunci când nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 160^1 alin. (1) din Codul fiscal, respectiv când una dintre părţi nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. De exemplu, în cazul unei clădiri cumpărate de o persoană înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată de la un alt plătitor de taxă pe valoarea adăugată, se aplică taxare inversă, dar în situaţia în care clădirea ori o parte de clădire este vândută unei persoane fizice sau oricărei alte entităţi neînregistrate ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, nu se mai aplică taxarea inversă, ci regimul normal de taxă pe valoarea adăugată, respectiv furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată şi are dreptul s-o încaseze de la cumpărător.
(2) Bunurile care se încadrează în categoria material lemnos, prevăzute la art. 160^1 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, sunt următoarele: masa lemnoasă pe picior, precum şi materialul lemnos prevăzut la art. 2 lit. a) din Normele privind circulaţia materialelor lemnoase şi controlul circulaţiei acestora şi al instalaţiilor de transformat lemn rotund, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 427/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În înţelesul titlului VI din Codul fiscal, prin clădire se înţelege orice construcţie legată nemijlocit de sol, având una sau mai multe încăperi, şi care serveşte la adăpostirea de oameni, de animale şi/sau de bunuri mobile corporale. Prevederile art. 160^1din Codul fiscal se aplică numai pentru livrarea ca atare a unei clădiri sau a unei părţi de clădire, dar nu se aplică pentru contractele de construcţii-montaj având ca obiect construirea unei clădiri sau a unei părţi de clădire, în acest caz lucrările de construcţii-montaj fiind considerate prestări de servicii.
(4) Sunt considerate părţi de clădire în sensul art. 160^1 din Codul fiscal, acele componente ale unui bun imobil care îndeplinesc cerinţele stipulate la alin. (3). Nu se consideră a fi părţi de clădire bunurile mobile corporale care sunt utilizate pentru realizarea unei clădiri, cum ar fi: ascensoarele, ferestrele, aparatele de aer condiţionat, orice alte materiale utilizate pentru construcţia unei clădiri. Exemplu: dacă bunul imobil este un bloc de locuinţe, fiecare apartament sau palier de apartamente este la rândul lui o parte componentă a clădirii.
(5) Avansurilor încasate până la data de 31 decembrie 2004 inclusiv pentru livrările de bunuri prevăzute la art. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal li se aplică regimul fiscal privind taxa pe valoarea adăugată, în vigoare la data încasării avansului. Regularizarea facturilor fiscale emise pentru plăţi în avans se realizează potrivit pct. 61. Operaţiunea de regularizare a avansurilor nu afectează aplicarea taxării inverse la data facturării livrării bunurilor. Exemplu: avans încasat pentru livrare de clădire în luna decembrie 2004 - 119 milioane lei (din care T.V.A. 19 milioane lei).
Înregistrări contabile la furnizor:
5121 = % 119 milioane lei
________________
419 100 milioane lei
4427 19 milioane lei
Înregistrări contabile la beneficiar:
% = 5121 119 milioane lei
________________
4426 19 milioane lei
409 100 milioane lei
Bunul este livrat în ianuarie 2005 cu o valoare de 1.000 milioane lei plus T.V.A. 190 milioane lei. La data livrării se efectuează regularizarea avansului şi se efectuează înregistrările contabile:
La furnizor:
411 = 7xx 1.000 milioane lei
4426 = 4427 171 milioane lei (190 milioane lei - 19 milioane lei care au fost şi rămân colectate)
419 = 411 100 milioane lei
La beneficiar:
2xx = 404 1.000 milioane lei
4426 = 4427 171 milioane lei (190 milioane lei - 19 milioane lei care au fost şi rămân deduse)
404 = 409 100 milioane lei
(6) Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri prevăzute la art. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal, efectuate cu plata în rate până la data de 31 decembrie 2004 inclusiv, se regularizează astfel: furnizorii, respectiv beneficiarii, stornează taxa pe valoarea adăugată aferentă ratelor a căror scadenţă intervine după data de 1 ianuarie 2005, înregistrată în contul 4428 în corespondenţă cu contul de clienţi, respectiv de furnizori, urmând să efectueze la fiecare dată stipulată în contract pentru plata ratelor înregistrarea contabilă 4426 = 4427 cu suma taxei pe valoarea adăugată aferentă fiecărei rate.
(7) În cazul avansurilor încasate după data de 1 ianuarie 2005 pentru livrările de bunuri prevăzute la art. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal, facturile fiscale emise de către furnizori se întocmesc ca şi pentru orice altă operaţiune taxabilă, având în plus menţiunea "taxare inversă". Taxa pe valoarea adăugată se aplică asupra sumei încasate în avans şi se înscrie în factura fiscală, fără să fie achitată de beneficiar. Totalul de plată al facturii fiscale de avans va fi mai mare decât avansul încasat cu suma taxei pe valoarea adăugată aferente. Pentru valoarea avansului, fără taxa pe valoarea adăugată, furnizorii vor efectua înregistrările contabile obişnuite pentru această operaţiune, iar pentru suma taxei pe valoarea adăugată vor înregistra contabil 4426 = 4427. Factura fiscală se înregistrează atât în jurnalul de vânzări, cât şi în jurnalul de cumpărări, sumele fiind preluate corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată. Exemplu: avans încasat pentru o livrare de teren în sumă de 100 milioane lei. Factura fiscală se emite în termenul prevăzut de lege pentru suma de 100 milioane lei plus T.V.A. 19%, respectiv 19 milioane lei. Suma de 19 milioane lei, reprezentând T.V.A., nu a fost încasată de la beneficiar, dar se facturează acestuia.
(8) Livrările de bunuri prevăzute la art. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal, efectuate după data de 1 ianuarie 2005, se consemnează în facturi fiscale de către furnizori, care se întocmesc ca şi pentru orice altă operaţiune taxabilă, respectiv vor conţine şi baza de impozitare, şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, având în plus menţiunea "taxare inversă". Pentru valoarea bunurilor fără taxa pe valoarea adăugată, furnizorii vor efectua înregistrările contabile obişnuite pentru această operaţiune, iar pentru suma taxei pe valoarea adăugată vor înregistra contabil 4426 = 4427. Furnizorii nu încasează taxa pe valoarea adăugată înscrisă în factura fiscală de la beneficiari, deşi aceasta figurează în totalul de plată al facturii fiscale. Factura fiscală se înregistrează atât în jurnalul de vânzări, cât şi în jurnalul de cumpărări, sumele fiind preluate corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată. Furnizorii deduc integral taxa pe valoarea adăugată la nivelul taxei colectate din facturile fiscale emise pentru livrările de bunuri pentru care au aplicat menţiunea , chiar dacă sunt plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt. Exemplu: o persoană înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată livrează o clădire în valoare de 100 milioane lei. Taxa pe valoarea adăugată aferentă este de 19 milioane lei. Totalul de plată al facturii fiscale este de 119 milioane lei. Înregistrările contabile la furnizor:
411 = 7xx 100 milioane lei
4426 = 4427 19 milioane lei (nu se încasează de la beneficiar).
(9) Beneficiarii vor efectua înregistrările contabile obişnuite pentru o achiziţie de bunuri sau pentru un avans, după caz, pentru valoarea bunurilor sau, după caz, a avansului, fără taxa pe valoarea adăugată, iar pentru suma taxei pe valoarea adăugată din factura fiscală se efectuează înregistrarea 4426 = 4427. Factura fiscală se înregistrează atât în jurnalul de vânzări, cât şi în jurnalul de cumpărări, sumele fiind preluate corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.
(10) Beneficiarii care sunt plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt aplică şi prevederile art. 147 din Codul fiscal, în funcţie de destinaţia pe care o dau prestărilor, respectiv: dacă sunt utilizate numai pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal, nu deduc taxa pe valoarea adăugată, dacă sunt destinate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (3) din Codul fiscal, deduc integral taxa pe valoarea adăugată, iar dacă sunt destinate realizării atât de operaţiuni care nu dau drept de deducere, cât şi de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147alin. (5) din Codul fiscal, deduc taxa pe valoarea adăugată rezultată din aplicarea pro rata. La încheierea decontului de taxă pe valoarea adăugată, taxa nedeductibilă se înregistrează în conturile de cheltuieli ale perioadei fiscale curente potrivit prevederilor pct. 52 alin. (2). Pe exemplul prezentat la alin. (8) beneficiarul efectuează următoarele înregistrări contabile
2xx = 404 100 milioane lei
(11) În cazul vânzărilor de bunuri cu plata în rate, realizate după data de 1 ianuarie 2005, în factura fiscală se înscriu baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, integral. Taxa pe valoarea adăugată aferentă ratelor care nu au ajuns la scadenţă nu se înregistrează contabil. Pe măsură ce taxa aferentă ratelor devine exigibilă se efectuează înregistrarea contabilă 4426 = 4427. Pentru livrări cu plata în rate contractate în valută cu decontare în lei sau în valută, se aplică şi prevederile pct. 18.
(12) În situaţia în care organele fiscale competente, cu ocazia verificărilor efectuate, constată că pentru bunurile prevăzute laart. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal nu au fost aplicate măsurile de simplificare prevăzute de lege, vor obliga beneficiarii la stornarea taxei deductibile prin contul de furnizori, efectuarea înregistrării contabile 4426 = 4427 şi înregistrarea în decontul de taxă pe valoarea adăugată întocmit la finele perioadei fiscale în care controlul a fost finalizat, la rândurile de regularizări. În situaţia în care beneficiarii sunt persoane impozabile mixte, iar bunurile achiziţionate sunt destinate realizării atât de operaţiuni cu drept de deducere, cât şi fără drept de deducere, suma taxei pe valoarea adăugată deductibilă se va determina pe baza pro rata de la data efectuării achiziţiei bunurilor supuse taxării inverse şi se va înscrie în rândul de regularizări din decont, care nu mai este afectat de aplicarea pro rata din perioada curentă.
(1) Furnizorii şi beneficiarii bunurilor prevăzute la alin. (2) au obligaţia să aplice măsurile de simplificare prevăzute de prezentul articol. Condiţia obligatorie pentru aplicarea măsurilor de simplificare este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(2) Bunurile pentru care se aplică măsurile simplificate sunt:
- a) deşeurile şi resturile de metale feroase şi neferoase, precum şi materiile prime secundare rezultate din valorificarea acestora, astfel cum sunt definite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată, cu modificările ulterioare;
- b) terenurile de orice fel;
- c) clădirile de orice fel sau părţi de clădire. Este considerată clădire orice construcţie legată nemijlocit de sol;
- d) materialul lemnos. Prin normele metodologice de aplicare a Codului fiscal se vor nominaliza bunurile care se încadrează în categoria materialului lemnos;
- e) animalele vii.
(3) Pe facturile emise pentru livrările de bunuri prevăzute la alin. (2) furnizorii sunt obligaţi să înscrie menţiunea <>. Furnizorii şi beneficiarii evidenţiază taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor livrări, respectiv achiziţii, în jurnalele de vânzări şi de cumpărări concomitent şi o înscriu în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăţi efective între cele două unităţi în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată.
(4) Beneficiarii care sunt plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt aplică şi prevederile art. 147, în funcţie de destinaţia pe care o dau achiziţiilor respective. Furnizorii deduc integral taxa pe valoarea adăugată la nivelul taxei colectate pentru livrările de bunuri pentru care au aplicat menţiunea "taxare inversa", chiar dacă sunt plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt.
(5)De aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii, cât şi beneficiarii. În situaţia în care furnizorul nu a menţionat taxare inversă în facturile fiscale emise pentru bunurile care se încadrează la alin. (2), beneficiarul este obligat să aplice taxare inversă, respectiv să nu facă plata taxei pe valoarea adăugată către furnizor, să înscrie din proprie iniţiativă menţiunea taxare inversă în factura fiscală şi să îndeplinească obligaţiile prevăzute la alin. (3).Norme Metodologice
65^1. - (1) Condiţia obligatorie prevăzută la art. 160^1 alin. (1) din Codul fiscal, pentru aplicarea măsurilor de simplificare, respectiv a taxării inverse, este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie persoane înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. Nu se aplică taxare inversă în cazul în care vânzătorul sau cumpărătorul nu este persoană înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru aceste operaţiuni aplicându-se regimul normal de taxă pe valoarea adăugată. Înregistrarea contabilă 4426 = 4427 atât la cumpărător, cât şi la furnizor este denumită autolichidarea taxei pe valoarea adăugată. În cazul vânzătorului, deducerea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei colectate este similară cu încasarea acesteia, iar la cumpărător, colectarea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei înscrise în factura de achiziţii este echivalentă cu plata acesteia. Taxarea inversă se poate aplica la fiecare stadiu al circuitului economic, indiferent prin câte verigi se trece, dar se stopează atunci când nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 160^1 alin. (1) din Codul fiscal, respectiv când una dintre părţi nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. De exemplu, în cazul unei clădiri cumpărate de o persoană înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată de la un alt plătitor de taxă pe valoarea adăugată, se aplică taxare inversă, dar în situaţia în care clădirea ori o parte de clădire este vândută unei persoane fizice sau oricărei alte entităţi neînregistrate ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, nu se mai aplică taxarea inversă, ci regimul normal de taxă pe valoarea adăugată, respectiv furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată şi are dreptul s-o încaseze de la cumpărător.
(2) Bunurile care se încadrează în categoria material lemnos, prevăzute la art. 160^1 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, sunt următoarele: masa lemnoasă pe picior, precum şi materialul lemnos prevăzut la art. 2 lit. a) din Normele privind circulaţia materialelor lemnoase şi controlul circulaţiei acestora şi al instalaţiilor de transformat lemn rotund, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 427/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În înţelesul titlului VI din Codul fiscal, prin clădire se înţelege orice construcţie legată nemijlocit de sol, având una sau mai multe încăperi, şi care serveşte la adăpostirea de oameni, de animale şi/sau de bunuri mobile corporale. Prevederile art. 160^1din Codul fiscal se aplică numai pentru livrarea ca atare a unei clădiri sau a unei părţi de clădire, dar nu se aplică pentru contractele de construcţii-montaj având ca obiect construirea unei clădiri sau a unei părţi de clădire, în acest caz lucrările de construcţii-montaj fiind considerate prestări de servicii.
(4) Sunt considerate părţi de clădire în sensul art. 160^1 din Codul fiscal, acele componente ale unui bun imobil care îndeplinesc cerinţele stipulate la alin. (3). Nu se consideră a fi părţi de clădire bunurile mobile corporale care sunt utilizate pentru realizarea unei clădiri, cum ar fi: ascensoarele, ferestrele, aparatele de aer condiţionat, orice alte materiale utilizate pentru construcţia unei clădiri. Exemplu: dacă bunul imobil este un bloc de locuinţe, fiecare apartament sau palier de apartamente este la rândul lui o parte componentă a clădirii.
(5) Avansurilor încasate până la data de 31 decembrie 2004 inclusiv pentru livrările de bunuri prevăzute la art. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal li se aplică regimul fiscal privind taxa pe valoarea adăugată, în vigoare la data încasării avansului. Regularizarea facturilor fiscale emise pentru plăţi în avans se realizează potrivit pct. 61. Operaţiunea de regularizare a avansurilor nu afectează aplicarea taxării inverse la data facturării livrării bunurilor. Exemplu: avans încasat pentru livrare de clădire în luna decembrie 2004 - 119 milioane lei (din care T.V.A. 19 milioane lei).
Înregistrări contabile la furnizor:
5121 = % 119 milioane lei
________________
419 100 milioane lei
4427 19 milioane lei
Înregistrări contabile la beneficiar:
% = 5121 119 milioane lei
________________
4426 19 milioane lei
409 100 milioane lei
Bunul este livrat în ianuarie 2005 cu o valoare de 1.000 milioane lei plus T.V.A. 190 milioane lei. La data livrării se efectuează regularizarea avansului şi se efectuează înregistrările contabile:
La furnizor:
411 = 7xx 1.000 milioane lei
4426 = 4427 171 milioane lei (190 milioane lei - 19 milioane lei care au fost şi rămân colectate)
419 = 411 100 milioane lei
La beneficiar:
2xx = 404 1.000 milioane lei
4426 = 4427 171 milioane lei (190 milioane lei - 19 milioane lei care au fost şi rămân deduse)
404 = 409 100 milioane lei
(6) Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri prevăzute la art. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal, efectuate cu plata în rate până la data de 31 decembrie 2004 inclusiv, se regularizează astfel: furnizorii, respectiv beneficiarii, stornează taxa pe valoarea adăugată aferentă ratelor a căror scadenţă intervine după data de 1 ianuarie 2005, înregistrată în contul 4428 în corespondenţă cu contul de clienţi, respectiv de furnizori, urmând să efectueze la fiecare dată stipulată în contract pentru plata ratelor înregistrarea contabilă 4426 = 4427 cu suma taxei pe valoarea adăugată aferentă fiecărei rate.
(7) În cazul avansurilor încasate după data de 1 ianuarie 2005 pentru livrările de bunuri prevăzute la art. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal, facturile fiscale emise de către furnizori se întocmesc ca şi pentru orice altă operaţiune taxabilă, având în plus menţiunea "taxare inversă". Taxa pe valoarea adăugată se aplică asupra sumei încasate în avans şi se înscrie în factura fiscală, fără să fie achitată de beneficiar. Totalul de plată al facturii fiscale de avans va fi mai mare decât avansul încasat cu suma taxei pe valoarea adăugată aferente. Pentru valoarea avansului, fără taxa pe valoarea adăugată, furnizorii vor efectua înregistrările contabile obişnuite pentru această operaţiune, iar pentru suma taxei pe valoarea adăugată vor înregistra contabil 4426 = 4427. Factura fiscală se înregistrează atât în jurnalul de vânzări, cât şi în jurnalul de cumpărări, sumele fiind preluate corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată. Exemplu: avans încasat pentru o livrare de teren în sumă de 100 milioane lei. Factura fiscală se emite în termenul prevăzut de lege pentru suma de 100 milioane lei plus T.V.A. 19%, respectiv 19 milioane lei. Suma de 19 milioane lei, reprezentând T.V.A., nu a fost încasată de la beneficiar, dar se facturează acestuia.
(8) Livrările de bunuri prevăzute la art. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal, efectuate după data de 1 ianuarie 2005, se consemnează în facturi fiscale de către furnizori, care se întocmesc ca şi pentru orice altă operaţiune taxabilă, respectiv vor conţine şi baza de impozitare, şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, având în plus menţiunea "taxare inversă". Pentru valoarea bunurilor fără taxa pe valoarea adăugată, furnizorii vor efectua înregistrările contabile obişnuite pentru această operaţiune, iar pentru suma taxei pe valoarea adăugată vor înregistra contabil 4426 = 4427. Furnizorii nu încasează taxa pe valoarea adăugată înscrisă în factura fiscală de la beneficiari, deşi aceasta figurează în totalul de plată al facturii fiscale. Factura fiscală se înregistrează atât în jurnalul de vânzări, cât şi în jurnalul de cumpărări, sumele fiind preluate corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată. Furnizorii deduc integral taxa pe valoarea adăugată la nivelul taxei colectate din facturile fiscale emise pentru livrările de bunuri pentru care au aplicat menţiunea , chiar dacă sunt plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt. Exemplu: o persoană înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată livrează o clădire în valoare de 100 milioane lei. Taxa pe valoarea adăugată aferentă este de 19 milioane lei. Totalul de plată al facturii fiscale este de 119 milioane lei. Înregistrările contabile la furnizor:
411 = 7xx 100 milioane lei
4426 = 4427 19 milioane lei (nu se încasează de la beneficiar).
(9) Beneficiarii vor efectua înregistrările contabile obişnuite pentru o achiziţie de bunuri sau pentru un avans, după caz, pentru valoarea bunurilor sau, după caz, a avansului, fără taxa pe valoarea adăugată, iar pentru suma taxei pe valoarea adăugată din factura fiscală se efectuează înregistrarea 4426 = 4427. Factura fiscală se înregistrează atât în jurnalul de vânzări, cât şi în jurnalul de cumpărări, sumele fiind preluate corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.
(10) Beneficiarii care sunt plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt aplică şi prevederile art. 147 din Codul fiscal, în funcţie de destinaţia pe care o dau prestărilor, respectiv: dacă sunt utilizate numai pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal, nu deduc taxa pe valoarea adăugată, dacă sunt destinate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (3) din Codul fiscal, deduc integral taxa pe valoarea adăugată, iar dacă sunt destinate realizării atât de operaţiuni care nu dau drept de deducere, cât şi de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147alin. (5) din Codul fiscal, deduc taxa pe valoarea adăugată rezultată din aplicarea pro rata. La încheierea decontului de taxă pe valoarea adăugată, taxa nedeductibilă se înregistrează în conturile de cheltuieli ale perioadei fiscale curente potrivit prevederilor pct. 52 alin. (2). Pe exemplul prezentat la alin. (8) beneficiarul efectuează următoarele înregistrări contabile
2xx = 404 100 milioane lei
(11) În cazul vânzărilor de bunuri cu plata în rate, realizate după data de 1 ianuarie 2005, în factura fiscală se înscriu baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, integral. Taxa pe valoarea adăugată aferentă ratelor care nu au ajuns la scadenţă nu se înregistrează contabil. Pe măsură ce taxa aferentă ratelor devine exigibilă se efectuează înregistrarea contabilă 4426 = 4427. Pentru livrări cu plata în rate contractate în valută cu decontare în lei sau în valută, se aplică şi prevederile pct. 18.
(12) În situaţia în care organele fiscale competente, cu ocazia verificărilor efectuate, constată că pentru bunurile prevăzute laart. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal nu au fost aplicate măsurile de simplificare prevăzute de lege, vor obliga beneficiarii la stornarea taxei deductibile prin contul de furnizori, efectuarea înregistrării contabile 4426 = 4427 şi înregistrarea în decontul de taxă pe valoarea adăugată întocmit la finele perioadei fiscale în care controlul a fost finalizat, la rândurile de regularizări. În situaţia în care beneficiarii sunt persoane impozabile mixte, iar bunurile achiziţionate sunt destinate realizării atât de operaţiuni cu drept de deducere, cât şi fără drept de deducere, suma taxei pe valoarea adăugată deductibilă se va determina pe baza pro rata de la data efectuării achiziţiei bunurilor supuse taxării inverse şi se va înscrie în rândul de regularizări din decont, care nu mai este afectat de aplicarea pro rata din perioada curentă.
Art. 160^1 - Masuri de simplificare
Articol modificat in 18 Februarie 2005 de Hotarare nr. 84 din 03 februarie 2005
Introduce norme metodologice:
12. După punctul 65 se introduce un nou punct, punctul 65^1, cu următorul cuprins:
Codul fiscal:
Măsuri de simplificare
ART. 160^1
(1) Furnizorii şi beneficiarii bunurilor prevăzute la alin. (2) au obligaţia să aplice măsurile de simplificare prevăzute de prezentul articol. Condiţia obligatorie pentru aplicarea măsurilor de simplificare este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(2) Bunurile pentru care se aplică măsurile simplificate sunt:
a) deşeurile şi resturile de metale feroase şi neferoase, precum şi materiile prime secundare rezultate din valorificarea acestora, astfel cum sunt definite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată, cu modificările ulterioare;
b) terenurile de orice fel;
c) clădirile de orice fel sau părţi de clădire. Este considerată clădire orice construcţie legată nemijlocit de sol;
d) materialul lemnos. Prin normele metodologice de aplicare a Codului fiscal se vor nominaliza bunurile care se încadrează în categoria materialului lemnos;
e) animalele vii.
(3) Pe facturile emise pentru livrările de bunuri prevăzute la alin. (2) furnizorii sunt obligaţi să înscrie menţiunea . Furnizorii şi beneficiarii evidenţiază taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor livrări, respectiv achiziţii, în jurnalele de vânzări şi de cumpărări concomitent şi o înscriu în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăţi efective între cele două unităţi în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată.
(4) Beneficiarii care sunt plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt aplică şi prevederile art. 147, în funcţie de destinaţia pe care o dau achiziţiilor respective. Furnizorii deduc integral taxa pe valoarea adăugată la nivelul taxei colectate pentru livrările de bunuri pentru care au aplicat menţiunea <taxare inversă>, chiar dacă sunt plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt.
(5) De aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii, cât şi beneficiarii. În situaţia în care furnizorul nu a menţionat <taxare inversă> în facturile fiscale emise pentru bunurile care se încadrează la alin. (2), beneficiarul este obligat să aplice taxare inversă, respectiv să nu facă plata taxei pe valoarea adăugată către furnizor, să înscrie din proprie iniţiativă menţiunea <taxare inversă> în factura fiscală şi să îndeplinească obligaţiile prevăzute la alin. (3).
Norme metodologice:
65^1. - (1) Condiţia obligatorie prevăzută la art. 160^1 alin. (1) din Codul fiscal, pentru aplicarea măsurilor de simplificare, respectiv a taxării inverse, este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie persoane înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. Nu se aplică taxare inversă în cazul în care vânzătorul sau cumpărătorul nu este persoană înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru aceste operaţiuni aplicându-se regimul normal de taxă pe valoarea adăugată. Înregistrarea contabilă 4426 = 4427 atât la cumpărător, cât şi la furnizor este denumită autolichidarea taxei pe valoarea adăugată. În cazul vânzătorului, deducerea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei colectate este similară cu încasarea acesteia, iar la cumpărător, colectarea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei înscrise în factura de achiziţii este echivalentă cu plata acesteia. Taxarea inversă se poate aplica la fiecare stadiu al circuitului economic, indiferent prin câte verigi se trece, dar se stopează atunci când nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 160^1 alin. (1) din Codul fiscal, respectiv când una dintre părţi nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. De exemplu, în cazul unei clădiri cumpărate de o persoană înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată de la un alt plătitor de taxă pe valoarea adăugată, se aplică taxare inversă, dar în situaţia în care clădirea ori o parte de clădire este vândută unei persoane fizice sau oricărei alte entităţi neînregistrate ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, nu se mai aplică taxarea inversă, ci regimul normal de taxă pe valoarea adăugată, respectiv furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată şi are dreptul s-o încaseze de la cumpărător.
(2) Bunurile care se încadrează în categoria material lemnos, prevăzute la art. 160^1 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, sunt următoarele: masa lemnoasă pe picior, precum şi materialul lemnos prevăzut la art. 2 lit. a) din Normele privind circulaţia materialelor lemnoase şi controlul circulaţiei acestora şi al instalaţiilor de transformat lemn rotund, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 427/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În înţelesul titlului VI din Codul fiscal, prin clădire se înţelege orice construcţie legată nemijlocit de sol, având una sau mai multe încăperi, şi care serveşte la adăpostirea de oameni, de animale şi/sau de bunuri mobile corporale. Prevederile art. 160^1din Codul fiscal se aplică numai pentru livrarea ca atare a unei clădiri sau a unei părţi de clădire, dar nu se aplică pentru contractele de construcţii-montaj având ca obiect construirea unei clădiri sau a unei părţi de clădire, în acest caz lucrările de construcţii-montaj fiind considerate prestări de servicii.
(4) Sunt considerate părţi de clădire în sensul art. 160^1 din Codul fiscal, acele componente ale unui bun imobil care îndeplinesc cerinţele stipulate la alin. (3). Nu se consideră a fi părţi de clădire bunurile mobile corporale care sunt utilizate pentru realizarea unei clădiri, cum ar fi: ascensoarele, ferestrele, aparatele de aer condiţionat, orice alte materiale utilizate pentru construcţia unei clădiri. Exemplu: dacă bunul imobil este un bloc de locuinţe, fiecare apartament sau palier de apartamente este la rândul lui o parte componentă a clădirii.
(5) Avansurilor încasate până la data de 31 decembrie 2004 inclusiv pentru livrările de bunuri prevăzute la art. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal li se aplică regimul fiscal privind taxa pe valoarea adăugată, în vigoare la data încasării avansului. Regularizarea facturilor fiscale emise pentru plăţi în avans se realizează potrivit pct. 61. Operaţiunea de regularizare a avansurilor nu afectează aplicarea taxării inverse la data facturării livrării bunurilor. Exemplu: avans încasat pentru livrare de clădire în luna decembrie 2004 - 119 milioane lei (din care T.V.A. 19 milioane lei).
Înregistrări contabile la furnizor:
5121 = % 119 milioane lei
________________
419 100 milioane lei
4427 19 milioane lei
Înregistrări contabile la beneficiar:
% = 5121 119 milioane lei
________________
4426 19 milioane lei
409 100 milioane lei
Bunul este livrat în ianuarie 2005 cu o valoare de 1.000 milioane lei plus T.V.A. 190 milioane lei. La data livrării se efectuează regularizarea avansului şi se efectuează înregistrările contabile:
La furnizor:
411 = 7xx 1.000 milioane lei
4426 = 4427 171 milioane lei (190 milioane lei - 19 milioane lei care au fost şi rămân colectate)
419 = 411 100 milioane lei
La beneficiar:
2xx = 404 1.000 milioane lei
4426 = 4427 171 milioane lei (190 milioane lei - 19 milioane lei care au fost şi rămân deduse)
404 = 409 100 milioane lei
(6) Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri prevăzute la art. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal, efectuate cu plata în rate până la data de 31 decembrie 2004 inclusiv, se regularizează astfel: furnizorii, respectiv beneficiarii, stornează taxa pe valoarea adăugată aferentă ratelor a căror scadenţă intervine după data de 1 ianuarie 2005, înregistrată în contul 4428 în corespondenţă cu contul de clienţi, respectiv de furnizori, urmând să efectueze la fiecare dată stipulată în contract pentru plata ratelor înregistrarea contabilă 4426 = 4427 cu suma taxei pe valoarea adăugată aferentă fiecărei rate.
(7) În cazul avansurilor încasate după data de 1 ianuarie 2005 pentru livrările de bunuri prevăzute la art. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal, facturile fiscale emise de către furnizori se întocmesc ca şi pentru orice altă operaţiune taxabilă, având în plus menţiunea "taxare inversă". Taxa pe valoarea adăugată se aplică asupra sumei încasate în avans şi se înscrie în factura fiscală, fără să fie achitată de beneficiar. Totalul de plată al facturii fiscale de avans va fi mai mare decât avansul încasat cu suma taxei pe valoarea adăugată aferente. Pentru valoarea avansului, fără taxa pe valoarea adăugată, furnizorii vor efectua înregistrările contabile obişnuite pentru această operaţiune, iar pentru suma taxei pe valoarea adăugată vor înregistra contabil 4426 = 4427. Factura fiscală se înregistrează atât în jurnalul de vânzări, cât şi în jurnalul de cumpărări, sumele fiind preluate corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată. Exemplu: avans încasat pentru o livrare de teren în sumă de 100 milioane lei. Factura fiscală se emite în termenul prevăzut de lege pentru suma de 100 milioane lei plus T.V.A. 19%, respectiv 19 milioane lei. Suma de 19 milioane lei, reprezentând T.V.A., nu a fost încasată de la beneficiar, dar se facturează acestuia.
(8) Livrările de bunuri prevăzute la art. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal, efectuate după data de 1 ianuarie 2005, se consemnează în facturi fiscale de către furnizori, care se întocmesc ca şi pentru orice altă operaţiune taxabilă, respectiv vor conţine şi baza de impozitare, şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, având în plus menţiunea "taxare inversă". Pentru valoarea bunurilor fără taxa pe valoarea adăugată, furnizorii vor efectua înregistrările contabile obişnuite pentru această operaţiune, iar pentru suma taxei pe valoarea adăugată vor înregistra contabil 4426 = 4427. Furnizorii nu încasează taxa pe valoarea adăugată înscrisă în factura fiscală de la beneficiari, deşi aceasta figurează în totalul de plată al facturii fiscale. Factura fiscală se înregistrează atât în jurnalul de vânzări, cât şi în jurnalul de cumpărări, sumele fiind preluate corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată. Furnizorii deduc integral taxa pe valoarea adăugată la nivelul taxei colectate din facturile fiscale emise pentru livrările de bunuri pentru care au aplicat menţiunea , chiar dacă sunt plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt. Exemplu: o persoană înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată livrează o clădire în valoare de 100 milioane lei. Taxa pe valoarea adăugată aferentă este de 19 milioane lei. Totalul de plată al facturii fiscale este de 119 milioane lei. Înregistrările contabile la furnizor:
411 = 7xx 100 milioane lei
4426 = 4427 19 milioane lei (nu se încasează de la beneficiar).
(9) Beneficiarii vor efectua înregistrările contabile obişnuite pentru o achiziţie de bunuri sau pentru un avans, după caz, pentru valoarea bunurilor sau, după caz, a avansului, fără taxa pe valoarea adăugată, iar pentru suma taxei pe valoarea adăugată din factura fiscală se efectuează înregistrarea 4426 = 4427. Factura fiscală se înregistrează atât în jurnalul de vânzări, cât şi în jurnalul de cumpărări, sumele fiind preluate corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.
(10) Beneficiarii care sunt plătitori de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt aplică şi prevederile art. 147 din Codul fiscal, în funcţie de destinaţia pe care o dau prestărilor, respectiv: dacă sunt utilizate numai pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal, nu deduc taxa pe valoarea adăugată, dacă sunt destinate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147 alin. (3) din Codul fiscal, deduc integral taxa pe valoarea adăugată, iar dacă sunt destinate realizării atât de operaţiuni care nu dau drept de deducere, cât şi de operaţiuni care dau drept de deducere, conform art. 147alin. (5) din Codul fiscal, deduc taxa pe valoarea adăugată rezultată din aplicarea pro rata. La încheierea decontului de taxă pe valoarea adăugată, taxa nedeductibilă se înregistrează în conturile de cheltuieli ale perioadei fiscale curente potrivit prevederilor pct. 52 alin. (2). Pe exemplul prezentat la alin. (8) beneficiarul efectuează următoarele înregistrări contabile
2xx = 404 100 milioane lei
(11) În cazul vânzărilor de bunuri cu plata în rate, realizate după data de 1 ianuarie 2005, în factura fiscală se înscriu baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, integral. Taxa pe valoarea adăugată aferentă ratelor care nu au ajuns la scadenţă nu se înregistrează contabil. Pe măsură ce taxa aferentă ratelor devine exigibilă se efectuează înregistrarea contabilă 4426 = 4427. Pentru livrări cu plata în rate contractate în valută cu decontare în lei sau în valută, se aplică şi prevederile pct. 18.
(12) În situaţia în care organele fiscale competente, cu ocazia verificărilor efectuate, constată că pentru bunurile prevăzute laart. 160^1 alin. (2) din Codul fiscal nu au fost aplicate măsurile de simplificare prevăzute de lege, vor obliga beneficiarii la stornarea taxei deductibile prin contul de furnizori, efectuarea înregistrării contabile 4426 = 4427 şi înregistrarea în decontul de taxă pe valoarea adăugată întocmit la finele perioadei fiscale în care controlul a fost finalizat, la rândurile de regularizări. În situaţia în care beneficiarii sunt persoane impozabile mixte, iar bunurile achiziţionate sunt destinate realizării atât de operaţiuni cu drept de deducere, cât şi fără drept de deducere, suma taxei pe valoarea adăugată deductibilă se va determina pe baza pro rata de la data efectuării achiziţiei bunurilor supuse taxării inverse şi se va înscrie în rândul de regularizări din decont, care nu mai este afectat de aplicarea pro rata din perioada curentă.
Capitolul XV - Dispozitii tranzitorii
Art. 161 - Dispozitii tranzitorii
(1) Operaţiunile efectuate după data intrării în vigoare a prezentului titlu în baza unor contracte în derulare vor fi supuse prevederilor prezentului titlu, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol. Ordonatorii de credite, în cazul instituţiilor publice, au obligaţia să asigure fondurile necesare plăţii taxei pe valoarea adăugată în situaţia în care operaţiunile respective nu mai sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată sau în cazul modificării de cotă.
Norme Metodologice
66. (1) Livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate până la data de 31 decembrie 2003 inclusiv, justificate cu documente de expediţie şi transport, situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie sau cu alte documente similare, din care să rezulte că livrarea şi/sau prestarea au fost efectuate până la data menţionată, vor fi facturate potrivit regimului în vigoare la data efectuării operaţiunilor respective.
(2) În situaţia în care anterior datei de 1 ianuarie 2004 s-au încasat avansuri sau au fost întocmite facturi fiscale înaintea livrării de bunuri sau prestării de servicii, se va proceda la regularizare pentru a se aplica regimul în vigoare la data efectuării livrării de bunuri sau prestării de servicii, cu excepţia livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care se efectuează continuu, pentru care regularizarea se va efectua în funcţie de data la care intervine exigibilitatea taxei potrivit art. 135 alin. (4) din Codul fiscal.
(3) Preţurile cu amănuntul, care includ taxa pe valoarea adăugată colectată neexigibilă de 19%, ale stocurilor de medicamente de uz uman şi veterinar din farmacii, existente la 31 decembrie 2003, se corectează cu diferenţa dintre cota de 19%, în vigoare până la 31 decembrie 2003, şi cota de 9%, în vigoare de la 1 ianuarie 2004, aplicând procedeul sutei mărite. Această operaţiune se reflectă contabil prin înregistrarea: 371 = 4428 în roşu sau cu semnul minus, cu suma aferentă reducerii taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 9% . Modificarea de cotă nu afectează deducerea taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de medicamente efectuate până la 31 decembrie 2003, care au fost livrate prin aplicarea cotei de 19% de taxă pe valoarea adăugată. Începând cu data de 1 ianuarie 2004 medicamentele de uz uman şi veterinar se livrează cu cota de 9% de taxă pe valoarea adăugată, indiferent dacă sunt din stocurile producătorilor, ale farmaciilor sau dacă provin din import.
(4) Contractele în derulare privind livrări de bunuri sau prestări de servicii, inclusiv cele de achiziţii publice, sunt supuse cotelor şi regimurilor de taxă pe valoarea adăugată în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004, potrivit art. 161 alin. (1) din Codul fiscal. În cazul contractelor de achiziţii publice, la care preţurile negociate nu conţin taxa pe valoarea adăugată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, aprobată şi modificată prin Legea nr. 212/2002, cu modificările ulterioare, se procedează astfel: pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii care au fost scutite cu sau fără drept de deducere până la data de 31 decembrie 2003, iar de la 1 ianuarie 2004 sunt supuse cotei standard sau cotei reduse de taxă pe valoarea adăugată, facturarea se face prin adăugarea cotei de taxă pe valoarea adăugată corespunzătoare la preţul stabilit prin contractul de achiziţii publice pentru livrările/prestările efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2004, iar în cazul livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii care au fost supuse cotei de 19% de taxă pe valoarea adăugată până la data de 31 decembrie 2003, iar de la data de 1 ianuarie 2004 sunt supuse cotei reduse de taxă pe valoarea adăugată, facturarea se face prin adăugarea cotei reduse de taxă pe valoarea adăugată la preţul stabilit prin contractul de achiziţii publice pentru livrările/prestările efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2004. Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate până la data de 31 decembrie 2003 inclusiv, se aplică prevederile alin. (1) şi (2).
(2) Certificatele pentru amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată, eliberate în baza art. 17 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, rămân valabile până la data expirării perioadelor pentru care au fost acordate.
Norme Metodologice
67. (1) Procedura de amânare a exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile derulate după data de 1 ianuarie 2004 în baza certificatelor de amânare a exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată, eliberate în baza art. 17 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, care rămân valabile până la data expirării perioadelor pentru care au fost acordate, în conformitate cu prevederile art. 161 alin. (2) din Codul fiscal, se realizează astfel:
a) beneficiarii au obligaţia să achite în numele furnizorului taxa pe valoarea adăugată direct la bugetul de stat, la data punerii în funcţiune a investiţiei, dar nu mai târziu de data înscrisă în certificatul de amânare a exigibilităţii T.V.A. Taxa pe valoarea adăugată achitată devine deductibilă şi se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată din luna respectivă. Cu suma achitată se va diminua corespunzător datoria faţă de furnizor. Beneficiarii certificatelor de amânare a exigibilităţii T.V.A. vor fi obligaţi să plătească dobânzi şi penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit pentru neplata obligaţiilor faţă de bugetul de stat în cazul neachitării la termen a taxei pe valoarea adăugată;
b) furnizorii vor înregistra ca taxă neexigibilă taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor către beneficiarii care au obţinut certificate de amânare a exigibilităţii T.V.A., pentru care nu mai au obligaţia de plată la bugetul de stat. În luna în care beneficiarii achită taxa pe valoarea adăugată respectivă, taxa devine exigibilă, dar furnizorii îşi vor reduce corespunzător suma taxei colectate şi concomitent vor reduce datoria beneficiarilor consemnată în conturile de clienţi. Furnizorii nu vor fi obligaţi la plata de dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru neplata în termen de către beneficiari a sumelor reprezentând taxa pe valoarea adăugată a cărei exigibilitate a fost amânată.
(2) Furnizorii sunt obligaţi să dea o declaraţie pe propria răspundere, semnată de persoana care angajează legal unitatea, pe care o transmit beneficiarului, din care să rezulte că bunurile furnizate au fost produse cu cel mult un an înaintea vânzării şi nu au fost niciodată utilizate.
(3) Amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată se justifică de către furnizori pe baza copiei legalizate de pe certificatul de amânare, obţinută de la beneficiari.
(4) Bunurile respective nu pot face obiectul comercializării pe perioada acordării facilităţii prevăzute de lege. În situaţia nerespectării acestei prevederi, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data efectuării livrării. Pentru perioada de la data efectuării livrării până la data plăţii efective se datorează penalităţi de întârziere şi/sau dobânzi pentru neplata în termen a obligaţiilor bugetare.
(5) În caz de divizare, fuziune, lichidare, dizolvare fără lichidare, unităţile care beneficiază de amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată au obligaţia de a achita taxa pe valoarea adăugată înainte de declanşarea acestor operaţiuni şi de a anunţa concomitent organul fiscal care a emis certificatul de amânare a exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată.
(6) Înregistrările contabile pentru transpunerea prevederilor referitoare la amânarea exigibilităţii sunt următoarele:
A. La furnizori:
a) înregistrarea livrării de bunuri:
411 = %
707
4428
b) la data achitării taxei pe valoarea adăugată de către beneficiari operaţiunea se înscrie în jurnalul de vânzări în coloanele 8 şi 9 sau 10 şi 11, după caz, iar pe baza copiei documentului de plată transmis de beneficiari se înregistrează taxa pe valoarea adăugată devenită exigibilă:
4428 = 4427
c) concomitent se înregistrează reducerea taxei colectate pentru aceste operaţiuni, care se evidenţiază la rândul de regularizări din Decontul de taxă pe valoarea adăugată:
4427 = 411
B. La beneficiari:
a) înregistrarea achiziţiei de bunuri:
% = 404
212
4428
b) achitarea taxei pe valoarea adăugată la bugetul de stat, rezultată din facturile furnizorilor pentru care s-a obţinut certificatul de amânare a exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată:
4426 = 512
Operaţiunea se înscrie în jurnalul pentru cumpărări în coloanele 7 şi 8 sau 9 şi 10, după caz;
c) stingerea datoriei faţă de furnizor pentru partea privind taxa pe valoarea adăugată achitată în numele său:
404 = 4428.
(3) Certificatele de suspendare a plăţii taxei pe valoarea adăugată în vamă, eliberate în baza art. 29 lit. D.c) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, nu îşi menţin valabilitatea pentru importuri efectuate după data de 1 ianuarie 2004 inclusiv. Importurile efectuate până la data de 31 decembrie 2003 inclusiv, pe bază de certificate de suspendare a plăţii taxei în vamă, îşi menţin regimul fiscal, de la data efectuării importului respectiv, plata taxei pe valoarea adăugată urmând a se efectua la organele fiscale, până la termenele pentru care a fost acordată suspendarea.
(4) Prin norme se stabilesc reguli diferite pentru operaţiunile de intermediere în turism, vânzările de bunuri second-hand, operaţiunile realizate de casele de amanet.
Norme Metodologice
68. (1) Agenţiile de turism touroperatoare şi detailiste, denumite în continuare agenţii de turism, pot aplica regulile speciale în măsura în care acţionează în nume propriu în folosul turistului şi utilizează pentru realizarea pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia bunuri şi/sau servicii achiziţionate de la alte persoane impozabile. Pachetul de servicii turistice, părţile componente ale acestuia şi turistul sunt noţiuni reglementate de legislaţia în vigoare privind comercializarea pachetelor de servicii turistice.
(2) Toate operaţiunile efectuate de agenţiile de turism pentru realizarea pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia, în condiţiile precizate la alin. (1), sunt considerate ca o prestare de servicii unică a agenţiei de turism. Această prestare de servicii unică se impune în ţara în care agenţia de turism îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care sunt prestate serviciile.
(3) Baza de impozitare a serviciului unic furnizat de agenţia de turism este constituită din beneficiul realizat de agenţie, diminuat cu suma taxei pe valoarea adăugată, inclusă în beneficiul respectiv. Acest beneficiu este egal cu diferenţa dintre preţul de vânzare solicitat de agenţia de turism şi costul real al pachetului de servicii turistice sau al unor componente ale acestuia. În înţelesul prezentului alineat, următoarele expresii se definesc astfel:
a) preţ de vânzare - tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care se va obţine de către agenţia de turism de la client ori de la un terţ pentru pachetul de servicii turistice sau, după caz, pentru componente ale acestuia, inclusiv subvenţiile legate direct de această operaţiune, impozitele, taxele, cheltuielile accesorii cum sunt comisioanele şi asigurarea solicitată de agenţie clientului, dar exclusiv sumele prevăzute la art. 137 alin. (3) din Codul fiscal;
b) costul real al pachetului de servicii turistice sau, după caz, al unor componente ale acestuia - preţul, inclusiv taxa pe valoarea adăugată care nu se deduce, facturat de prestatorii unor servicii, precum servicii de transport, hoteliere, de alimentaţie publică, şi alte cheltuieli precum asigurarea auto a mijlocului de transport, taxe pentru viză, diurnă şi cazare pentru şofer, taxe de autostradă, taxe de parcare, combustibil, cu excepţia cheltuielilor generale care intră în costul pachetului de servicii turistice sau, după caz, al unor componente ale acestuia.
(4) Taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă serviciului unic al agenţiei de turism, se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare determinate conform alin. (3). Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard de 19% . Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente pachetelor de servicii turistice sau unor componente ale acestora, comercializate într-o perioadă fiscală, se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri/servicii care se cuprind în costul real al pachetului de servicii turistice. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată, colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală, se determină pe baza unor situaţii de calcul întocmite pentru ansamblul operaţiunilor supuse regulilor speciale în perioada fiscală respectivă şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.
(5) Agenţiile de turism nu au dreptul să înscrie taxa pe valoarea adăugată, în mod distinct, în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau turistului, pentru operaţiunile cărora le sunt aplicate regulile speciale de determinare a taxei pe valoarea adăugată, în acest caz înscriindu-se distinct în documente menţiunea.
(6) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru serviciul unic furnizat de agenţia de turism intervine la data la care toate elementele necesare determinării bazei de impozitare prevăzute la alin. (3) sunt certe.
(7) Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate în vederea realizării de operaţiuni supuse regulilor speciale, prevăzute la alin. (3) lit. b), nu este deductibilă de către agenţiile de turism.
(8) Agenţiile de turism pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1), cu următoarele excepţii, pentru care aplicarea regulilor speciale este obligatorie:
a) când turistul este o persoană fizică;
b) când pachetul de servicii turistice conţine şi componente pentru care locul prestării este considerat a fi în străinătate.
(9) În cazul aplicării regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, agenţiile de turism au dreptul, în baza art. 129 alin. (5) din Codul fiscal, să refactureze fiecare componentă a pachetului de servicii turistice cu cota de taxă pe valoarea adăugată corespunzătoare fiecărei componente. De asemenea, fiecare componentă facturată în regim normal de taxă pe valoarea adăugată va include şi marja adăugată de agenţia de turism, fără a fi declarată distinct.
(10) Atunci când agenţiile de turism efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, cât şi operaţiuni supuse regulilor speciale, acestea trebuie să conducă evidenţe contabile separate pentru fiecare în parte. Nu se aplică reguli speciale pentru transportul de persoane cu orice mijloc de transport, dacă acesta nu face parte dintr-un pachet de servicii turistice.
69. (1) Prezentul punct tratează regulile speciale pentru vânzările de bunuri second-hand (de ocazie), care se aplică de către persoanele impozabile revânzătoare înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(2) În vederea aplicării acestor reguli speciale, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înţelege prin bunuri second-hand (de ocazie) bunurile mobile corporale care au fost utilizate anterior achiziţionării şi urmează a fi reparate, îmbunătăţite sau vândute ca atare. În această categorie se include şi cartea veche.
(3) Prin persoană impozabilă revânzătoare, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înţelege o persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care în cadrul activităţii sale economice cumpără din ţară bunuri second-hand (de ocazie) în vederea revânzării acestora către alte persoane.
(4) În prevederile alin. (3) se încadrează persoanele impozabile care au prevăzut în obiectul de activitate comercializarea de bunuri second-hand (de ocazie).
(5) Baza de impozitare pentru livrarea de către persoanele impozabile revânzătoare a bunurilor second-hand se determină la livrarea bunurilor şi este constituită din suma reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare obţinut, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi preţul de cumpărare al bunurilor, însă numai dacă persoana impozabilă revânzătoare a cumpărat bunurile respective de la:
a) persoane care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată;
b) alte persoane impozabile revânzătoare, în măsura în care livrarea de bunuri realizată de acestea a fost supusă prezentului regim special.
(6) Persoanele impozabile revânzătoare care livrează bunuri second-hand nu au dreptul să înscrie taxa pe valoarea adăugată în mod distinct în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau cumpărătorului, taxa nefiind deductibilă de către cumpărător; în acest caz se înscrie în documente menţiunea.
(7) Taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă livrării de către persoanele impozabile revânzătoare de bunuri second-hand, se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare determinate conform alin. (5). Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard sau cota redusă, după caz. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată, aferentă operaţiunilor de livrare de bunuri second-hand într-o perioadă fiscală, se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri destinate a fi vândute în regim second-hand. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată, colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală, se determină pe baza unor situaţii de calcul întocmite pentru ansamblul operaţiunilor supuse regulilor speciale în perioada fiscală respectivă şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.(8) Persoanele impozabile revânzătoare pot opta pentru regimul normal de taxă pe valoarea adăugată.
(9) Persoanele impozabile care livrează atât bunuri supuse regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, cât şi bunuri în regim second-hand trebuie să ţină evidenţa separat pentru fiecare activitate.
70. (1) Prezentul punct tratează regulile speciale aplicabile bunurilor second-hand vândute în sistem de consignaţie.
(2) În cazul bunurilor second-hand vândute în sistem de consignaţie, baza de impozitare este constituită din:
a) suma obţinută din vânzarea bunurilor second-hand încredinţate de plătitorii de taxă pe valoarea adăugată;
b) suma reprezentând marja obţinută din vânzarea de bunuri second-hand aparţinând neplătitorilor de taxă pe valoarea adăugată sau a bunurilor scutite de taxă pe valoarea adăugată. Marja reprezintă diferenţa dintre preţul la care bunul a fost comercializat şi suma cuvenită proprietarului bunului.
(3) Taxa pe valoarea adăugată colectată se determină astfel:
a) în cazul prevăzut la alin. (2) lit. a), prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare, dacă livrările de bunuri sunt taxabile. Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard de 19% sau, după caz, cota redusă de 9% . Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine în momentul vânzării bunurilor, plătitorii de taxă pe valoarea adăugată care au încredinţat bunurile respective fiind obligaţi să emită facturi fiscale cel mai târziu în ultima zi a lunii în care s-a efectuat vânzarea;
b) în cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra marjei reprezentând baza de impozitare. Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard sau cota redusă, după caz. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine în momentul vânzării bunurilor.
(4) Taxa pe valoarea adăugată colectată, stabilită conform alin. (3) lit. b), nu se înscrie în mod distinct în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau cumpărătorului, nefiind deductibilă de către cumpărător, în acest caz înscriindu-se în document menţiunea. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente acestor operaţiuni într-o perioadă fiscală se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri second-hand destinate a fi vândute în sistem de consignaţie. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată, colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală, se determină pe baza unor situaţii de calcul întocmite pentru ansamblul operaţiunilor supuse regulilor speciale în perioada fiscală respectivă şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.(5) Persoanele impozabile care livrează atât bunuri supuse regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, cât şi bunuri supuse regulilor speciale de vânzare în sistem de consignaţie conform alin. (2) lit. b) trebuie să ţină evidenţa separat pentru fiecare activitate.
71. Pentru operaţiunile realizate de casele de amanet, se aplică următoarele reguli:
a) dobânzile sau comisioanele încasate de casele de amanet pentru acordarea de împrumuturi sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată potrivit art. 141 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, indiferent dacă bunurile mobile depuse de către debitor drept gaj sunt sau nu sunt returnate;
b) dacă împrumutul nu este restituit de către debitor, casele de amanet datorează taxa pe valoarea adăugată pentru valoarea obţinută din vânzarea bunurilor care devin proprietatea casei de amanet. Dacă, potrivit contractului încheiat cu debitorul, bunurile sunt vândute în sistem de consignaţie, casele de amanet datorează taxa pe valoarea adăugată numai pentru marja realizată din vânzarea bunurilor, aplicând prevederile pct. 70.
72. Regimul normal de taxă pe valoarea adăugată reprezintă toate regulile de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, instituite prin titlul VI al Codului fiscal şi prin prezentele norme metodologice, cu excepţia cazurilor prevăzute la pct. 68 - 71 şi a regimului special de scutire prevăzut de art. 152 din Codul fiscal, în care se derogă de la regimul normal de taxă pe valoarea adăugată şi se aplică reguli speciale.
73. Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice de aplicare a prevederilor titlului VI din Codul fiscal.
(5) În cazul oricărui act normativ care este în vigoare la data intrării în vigoare a prezentului cod şi prevede aplicarea cotei zero a taxei pe valoarea adăugată aferente unei operaţiuni, în înţelesul prezentului cod, operaţiunea respectivă se consideră scutită cu drept de deducere.
(6) Construcţiile de locuinţe realizate prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pe bază de contracte ferme încheiate cu societăţi de construcţii, până la data de 31 mai 2002 inclusiv, beneficiază de scutire cu drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată până la finalizarea construcţiei, potrivit termenilor contractuali, inclusiv celor introduşi prin acte adiţionale impuse de situaţii tehnice justificate.
(7) Referirile la taxa pe valoarea adăugată din actele normative prevăzute la lit. a) - q) rămân în vigoare până la data de 31 decembrie 2006, cu excepţia cazurilor în care actul normativ prevede aplicarea, pe o perioadă limitată de timp a acestor prevederi, şi care se vor aplica pe perioada prevăzută în actul normativ prin care au fost acordate, cu condiţia să nu depăşească data de 31 decembrie 2006:
- a) art. 6 lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 116/1998 privind instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 29 august 1998, cu modificările ulterioare;
- b) lit. a), b) şi f) ale anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 445/1999 privind acordarea de facilităţi şi condiţiile de realizare a investiţiei la Societatea Comercială "Automobile Dacia" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 7 iunie 1999, cu modificările ulterioare;
- c) art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2000 pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/1999 privind unele măsuri pentru dezvoltarea activităţii economice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 12 mai 2000, aprobată prin Legea nr. 302/2001, cu modificările ulterioare;
- d) art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 131/2000 privind instituirea unor măsuri pentru facilitarea exploatării porturilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 15 octombrie 2002, cu modificările ulterioare;
- e) Legea nr. 423/2001 pentru sprijinirea sectorului de pescuit la Marea Neagră, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 23 iulie 2001;
- f) art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 247/2000 privind scutirea de la plata taxelor vamale a importurilor necesare pentru "Reparaţia capitală cu modernizare pentru creşterea siguranţei şi capacităţii Centralei Hidroelectrice Porţile de Fier I", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 7 decembrie 2000, aprobată prin Legea nr. 251/2001, cu completările ulterioare;
- g) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2001 privind unele măsuri pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a Grupului nr. 1 de 210 MW din Centrala Termoelectrică Mintia - Deva, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 19 octombrie 2001, aprobată prin Legea nr. 119/2002;
- h) art. 12, 13 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul Siderurgic "Sidex" - S.A. Galaţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 5 octombrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare;
- i) art. 41 alin. (2) şi art. 70 alin. (7) din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 18 iunie 2002;
- j) art. 1 din Legea nr. 192/2002 privind scutirea de la plata drepturilor de import a bunurilor provenite sau finanţate direct din fonduri nerambursabile NATO, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 23 aprilie 2002;
- k) art. 38 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările ulterioare;
- l) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2002 privind amânarea plăţii în vamă a taxei pe valoarea adăugată aferentă importurilor de bunuri efectuate de firma Bombardier Transportation Sweden AB, precum şi amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată aferente livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii efectuate de persoane juridice române către această firmă pentru asamblarea a 18 trenuri noi de metrou, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 28 ianuarie 2002, aprobată prin Legea nr. 250/2002;
- m) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2002 privind amânarea plăţii în vamă a taxei pe valoarea adăugată aferente importurilor de bunuri efectuate de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., precum şi amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestării de servicii efectuate de persoane juridice române pentru realizarea Proiectului de modernizare şi reparaţie generală a 100 vagoane de călători de către firma "Alstom - De Dietrich Feroviaire" din Franţa, finanţat din credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca "Paribas" - Franţa, contractat cu garanţia statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 7 mai 2002, aprobată prin Legea nr. 441/2002;
- n) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2003 privind suspendarea plăţii taxei pe valoarea adăugată la organele vamale pentru echipamente din import destinate înzestrării Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 16 aprilie 2003, aprobată prin Legea nr. 317/2003;
- o) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2003 pentru suspendarea plăţii taxei pe valoarea adăugată la organele vamale pentru echipamente din import destinate înzestrării Ministerului de Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 19 iunie 2003, aprobată prin Legea nr. 465/2003;
- p) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2003 privind suspendarea plăţii taxei pe valoarea adăugată la organele vamale pentru echipamente de import destinate înzestrării Ministerului Afacerilor Externe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, aprobată prin Legea nr. 447/2003;
- q) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2003 privind suspendarea plăţii taxei pe valoarea adăugată la organele vamale pentru echipamentele din import destinate înzestrării Serviciului de Protecţie şi Pază, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 19 septembrie 2003, aprobată prin Legea nr. 489/2003.
Art. 161 - Dispozitii tranzitorii
Articol modificat in 18 Noiembrie 2004 de Hotarare nr. 1840 din 28 octombrie 2004
Modifica norme metodologice, pct. 68:
13. Punctul 68 va avea următorul cuprins:
68. (1) Agenţiile de turism touroperatoare şi detailiste, denumite în continuare agenţii de turism, pot aplica regulile speciale în măsura în care acţionează în nume propriu în folosul turistului şi utilizează pentru realizarea pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia bunuri şi/sau servicii achiziţionate de la alte persoane impozabile. Pachetul de servicii turistice, părţile componente ale acestuia şi turistul sunt noţiuni reglementate de legislaţia în vigoare privind comercializarea pachetelor de servicii turistice.
(2) Toate operaţiunile efectuate de agenţiile de turism pentru realizarea pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia, în condiţiile precizate la alin. (1), sunt considerate ca o prestare de servicii unică a agenţiei de turism. Această prestare de servicii unică se impune în ţara în care agenţia de turism îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care sunt prestate serviciile.
(3) Baza de impozitare a serviciului unic furnizat de agenţia de turism este constituită din beneficiul realizat de agenţie, diminuat cu suma taxei pe valoarea adăugată, inclusă în beneficiul respectiv. Acest beneficiu este egal cu diferenţa dintre preţul de vânzare solicitat de agenţia de turism şi costul real al pachetului de servicii turistice sau al unor componente ale acestuia. În înţelesul prezentului alineat, următoarele expresii se definesc astfel:
a) preţ de vânzare - tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care se va obţine de către agenţia de turism de la client ori de la un terţ pentru pachetul de servicii turistice sau, după caz, pentru componente ale acestuia, inclusiv subvenţiile legate direct de această operaţiune, impozitele, taxele, cheltuielile accesorii cum sunt comisioanele şi asigurarea solicitată de agenţie clientului, dar exclusiv sumele prevăzute la art. 137 alin. (3) din Codul fiscal;
b) costul real al pachetului de servicii turistice sau, după caz, al unor componente ale acestuia - preţul, inclusiv taxa pe valoarea adăugată care nu se deduce, facturat de prestatorii unor servicii, precum servicii de transport, hoteliere, de alimentaţie publică, şi alte cheltuieli precum asigurarea auto a mijlocului de transport, taxe pentru viză, diurnă şi cazare pentru şofer, taxe de autostradă, taxe de parcare, combustibil, cu excepţia cheltuielilor generale care intră în costul pachetului de servicii turistice sau, după caz, al unor componente ale acestuia.
(4) Taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă serviciului unic al agenţiei de turism, se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare determinate conform alin. (3). Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard de 19% . Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente pachetelor de servicii turistice sau unor componente ale acestora, comercializate într-o perioadă fiscală, se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri/servicii care se cuprind în costul real al pachetului de servicii turistice. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată, colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală, se determină pe baza unor situaţii de calcul întocmite pentru ansamblul operaţiunilor supuse regulilor speciale în perioada fiscală respectivă şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.
(5) Agenţiile de turism nu au dreptul să înscrie taxa pe valoarea adăugată, în mod distinct, în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau turistului, pentru operaţiunile cărora le sunt aplicate regulile speciale de determinare a taxei pe valoarea adăugată, în acest caz înscriindu-se distinct în documente menţiunea.
(6) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru serviciul unic furnizat de agenţia de turism intervine la data la care toate elementele necesare determinării bazei de impozitare prevăzute la alin. (3) sunt certe.
(7) Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate în vederea realizării de operaţiuni supuse regulilor speciale, prevăzute la alin. (3) lit. b), nu este deductibilă de către agenţiile de turism.
(8) Agenţiile de turism pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1), cu următoarele excepţii, pentru care aplicarea regulilor speciale este obligatorie:
a) când turistul este o persoană fizică;
b) când pachetul de servicii turistice conţine şi componente pentru care locul prestării este considerat a fi în străinătate.
(9) În cazul aplicării regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, agenţiile de turism au dreptul, în baza art. 129 alin. (5) din Codul fiscal, să refactureze fiecare componentă a pachetului de servicii turistice cu cota de taxă pe valoarea adăugată corespunzătoare fiecărei componente. De asemenea, fiecare componentă facturată în regim normal de taxă pe valoarea adăugată va include şi marja adăugată de agenţia de turism, fără a fi declarată distinct.
(10) Atunci când agenţiile de turism efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, cât şi operaţiuni supuse regulilor speciale, acestea trebuie să conducă evidenţe contabile separate pentru fiecare în parte. Nu se aplică reguli speciale pentru transportul de persoane cu orice mijloc de transport, dacă acesta nu face parte dintr-un pachet de servicii turistice.
Modifica norme metodologice, la pct. 69, alin. (6) si (7):
14. La punctul 69, alineatele (6) şi (7) vor avea următorul cuprins:
(6) Persoanele impozabile revânzătoare care livrează bunuri second-hand nu au dreptul să înscrie taxa pe valoarea adăugată în mod distinct în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau cumpărătorului, taxa nefiind deductibilă de către cumpărător; în acest caz se înscrie în documente menţiunea.
(7) Taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă livrării de către persoanele impozabile revânzătoare de bunuri second-hand, se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra bazei de impozitare determinate conform alin. (5). Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard sau cota redusă, după caz. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată, aferentă operaţiunilor de livrare de bunuri second-hand într-o perioadă fiscală, se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri destinate a fi vândute în regim second-hand. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată, colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală, se determină pe baza unor situaţii de calcul întocmite pentru ansamblul operaţiunilor supuse regulilor speciale în perioada fiscală respectivă şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.
Modifica norme metodologice, la pct. 70, alin.(3), lit. b):
15. La punctul 70 alineatul (3), litera b) va avea următorul cuprins:
b) în cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), prin aplicarea procedeului sutei mărite asupra marjei reprezentând baza de impozitare. Cota de taxă pe valoarea adăugată este cota standard sau cota redusă, după caz. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine în momentul vânzării bunurilor.
Modifica norme metodologice, la pct. 70, alin. (4):
16. La punctul 70, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
(4) Taxa pe valoarea adăugată colectată, stabilită conform alin. (3) lit. b), nu se înscrie în mod distinct în facturile fiscale sau în alte documente legale care se predau cumpărătorului, nefiind deductibilă de către cumpărător, în acest caz înscriindu-se în document menţiunea. Pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată aferente acestor operaţiuni într-o perioadă fiscală se ţin jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de vânzări (încasări), separate de operaţiunile pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoarea adăugată, în care se evidenţiază numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum şi jurnale de cumpărări, separate, în care se evidenţiază cumpărările de bunuri second-hand destinate a fi vândute în sistem de consignaţie. Baza de impozitare şi suma taxei pe valoarea adăugată, colectate pentru aceste operaţiuni într-o perioadă fiscală, se determină pe baza unor situaţii de calcul întocmite pentru ansamblul operaţiunilor supuse regulilor speciale în perioada fiscală respectivă şi se evidenţiază corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.
Art. 161^1
(1) În limita ajutorului de stat acordat Societăţii Comerciale "Automobile Dacia" - S.A. cu ocazia privatizării, se acordă, până la data de 31 decembrie 2006, societăţii în cauză facilităţile fiscale prevăzute la alin. (2), în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
(2) Facilităţile acordate Societăţii Comerciale "Automobile Dacia" - S.A. sunt următoarele:
a) scutirea de la plata taxelor vamale şi de la plata taxei pe valoarea adăugată a importului de bunuri, precum şi scutirea de taxa pe valoarea adăugată a achiziţiilor de bunuri din ţară, care se constituie în active amortizabile, definite conform Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a componentelor care conduc la crearea acestora, reprezentând aport în natură la capitalul social sau achiziţionate din aportul în numerar la capitalul social al societăţii comerciale. Sunt, de asemenea, scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii contractate de Societatea Comercială "Automobile Dacia" - S.A. cu prestatori din ţară, care concură la realizarea de active amortizabile prevăzute în prezentul alineat. Furnizorii/prestatorii din ţară aplică scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii prevăzute în prezentul alineat, cu exercitarea dreptului de deducere a taxei din amonte, respectiv taxa aferentă achiziţiilor destinate realizării acestor operaţiuni;
b) scutirea de la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată a importului de echipamente tehnologice, maşini şi utilaje constituind active amortizabile conform Legii nr. 15/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Lista cuprinzând aceste bunuri se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(3) Scutirile de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (2) lit. a) pentru livrări/prestări în ţară se aplică de furnizori/prestatori pe baza declaraţiei pe propria răspundere a Societăţii Comerciale "Automobile Dacia" - S.A. În situaţia în care organele de control fiscal constată că scutirea de taxă pe valoarea adăugată a fost aplicată în mod eronat de furnizori/prestatori, acestea se vor îndrepta împotriva Societăţii Comerciale "Automobile Dacia" - S.A., care va fi obligată la plata taxei pe valoarea adăugată de care a fost scutită în mod eronat.
(4) În cazul nerespectării angajamentului privind programul de investiţii suplimentare, prevăzut la alin. (6), de către firma "Renault" - S.A. la Societatea Comercială "Automobile Dacia" - S.A., aceasta din urmă va fi obligată să plătească taxele şi impozitele de care a fost scutită conform alin. (2), proporţional cu valoarea nerealizată a investiţiilor.
(5) Verificarea îndeplinirii programului de investiţii suplimentare, prevăzut la alin. (6), se realizează în termen de 6 luni de la terminarea fiecărui an fiscal şi va fi efectuată de o firmă internaţională de audit, agreată de comun acord cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Rezultatele verificărilor vor fi transmise Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Argeş, pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege în caz de constatare a nerespectării programului de investiţii suplimentare.
(6) Programul de investiţii suplimentare care va fi realizat de firma "Renault" - S.A. la Societatea Comercială "Automobile Dacia" - S.A. este de minimum 301,87 milioane euro şi va fi efectuat pe componentele menţionate, conform următorului grafic:
Trimestrul IV 2004 |
Anul 2005 |
Anul 2006 |
Total |
|
Mecanică |
4,72 |
17,62 |
22,52 |
44,86 |
Caroserie |
26,79 |
78,55 |
93,95 |
199,29 |
POE/Asistenţă |
12,95 |
4,62 |
26,83 |
44,4 |
Mediu înconjurător |
0,36 |
1,35 |
1,45 |
3,16 |
Comercial |
2,31 |
4,9 |
2,96 |
10,16 |
Total: |
47,12 |
107,0 |
147,7 |
301,87» |
Art. 161^1
Articol modificat in 19 Noiembrie 2004 de Legea nr. 507 din 17 noiembrie 2004
Introduce art. 161^1, dupa art. 161:
1. După articolul 161 se introduce articolul 161^1 cu următorul cuprins:
ART. 161^1
(1) În limita ajutorului de stat acordat Societăţii Comerciale "Automobile Dacia" - S.A. cu ocazia privatizării, se acordă, până la data de 31 decembrie 2006, societăţii în cauză facilităţile fiscale prevăzute la alin. (2), în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
(2) Facilităţile acordate Societăţii Comerciale "Automobile Dacia" - S.A. sunt următoarele:
a) scutirea de la plata taxelor vamale şi de la plata taxei pe valoarea adăugată a importului de bunuri, precum şi scutirea de taxa pe valoarea adăugată a achiziţiilor de bunuri din ţară, care se constituie în active amortizabile, definite conform Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a componentelor care conduc la crearea acestora, reprezentând aport în natură la capitalul social sau achiziţionate din aportul în numerar la capitalul social al societăţii comerciale. Sunt, de asemenea, scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii contractate de Societatea Comercială "Automobile Dacia" - S.A. cu prestatori din ţară, care concură la realizarea de active amortizabile prevăzute în prezentul alineat. Furnizorii/prestatorii din ţară aplică scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii prevăzute în prezentul alineat, cu exercitarea dreptului de deducere a taxei din amonte, respectiv taxa aferentă achiziţiilor destinate realizării acestor operaţiuni;
b) scutirea de la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată a importului de echipamente tehnologice, maşini şi utilaje constituind active amortizabile conform Legii nr. 15/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Lista cuprinzând aceste bunuri se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(3) Scutirile de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (2) lit. a) pentru livrări/prestări în ţară se aplică de furnizori/prestatori pe baza declaraţiei pe propria răspundere a Societăţii Comerciale "Automobile Dacia" - S.A. În situaţia în care organele de control fiscal constată că scutirea de taxă pe valoarea adăugată a fost aplicată în mod eronat de furnizori/prestatori, acestea se vor îndrepta împotriva Societăţii Comerciale "Automobile Dacia" - S.A., care va fi obligată la plata taxei pe valoarea adăugată de care a fost scutită în mod eronat.
(4) În cazul nerespectării angajamentului privind programul de investiţii suplimentare, prevăzut la alin. (6), de către firma "Renault" - S.A. la Societatea Comercială "Automobile Dacia" - S.A., aceasta din urmă va fi obligată să plătească taxele şi impozitele de care a fost scutită conform alin. (2), proporţional cu valoarea nerealizată a investiţiilor.
(5) Verificarea îndeplinirii programului de investiţii suplimentare, prevăzut la alin. (6), se realizează în termen de 6 luni de la terminarea fiecărui an fiscal şi va fi efectuată de o firmă internaţională de audit, agreată de comun acord cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Rezultatele verificărilor vor fi transmise Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Argeş, pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege în caz de constatare a nerespectării programului de investiţii suplimentare.
(6) Programul de investiţii suplimentare care va fi realizat de firma "Renault" - S.A. la Societatea Comercială "Automobile Dacia" - S.A. este de minimum 301,87 milioane euro şi va fi efectuat pe componentele menţionate, conform următorului grafic:
Trimestrul IV 2004
Anul 2005
Anul 2006
Total
Mecanică
4,72
17,62
22,52
44,86
Caroserie
26,79
78,55
93,95
199,29
POE/Asistenţă
12,95
4,62
26,83
44,4
Mediu înconjurător
0,36
1,35
1,45
3,16
Comercial
2,31
4,9
2,96
10,16
Total:
47,12
107,0
147,7
301,87»
Legenda
Text vechi - paragraf vechi. Exemplu:
17. nerezident - orice persoana juridica straina si orice persoana fizica nerezidenta;
Text modificat - textul ce inlocuieste paragraful vechi. Exemplu:
17. nerezident - orice persoana juridica straina si orice persoana fizica nerezidenta si orice alte entitati straine;
Text nou introdus. Exemplu:
(1^1) Īn perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009 inclusiv, nu se impoziteaza profitul obtinut de persoanele juridice straine.
Text abrogat. Exemplu:
Acciza este exigibila īn momentul eliberarii pentru consum sau cānd se constata pierderi sau lipsuri de produse accizabile.