Modificarile au fost aduse de

Codul Fiscal - Titlul VI actualizat in 1 August 2006

Taxa pe valoarea adaugata

  • Titlul VI
  • 1 August 2006

Capitolul I - Definitii

Art. 125 - Definitia taxei pe valoarea adaugata
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect care se datorează bugetului de stat.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului şi care este colectat conform prevederilor prezentului titlu.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului şi care este colectat conform prevederilor prezentului titlu.
Art. 125^1 - Semnificatia unor termeni si expresii

(1) În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

  • 1. achiziţie reprezintă bunurile şi serviciile obţinute sau care urmează a fi obţinute de o persoană impozabilă, prin următoarele operaţiuni: livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, efectuate sau care urmează a fi efectuate de altă persoană către această persoană impozabilă, achiziţii intracomunitare şi importuri de bunuri;
  • 2. achiziţie intracomunitară are înţelesul art. 130^1;
  • 3. active corporale fixe reprezintă orice activ deţinut pentru a fi utilizat în producţia sau livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative, dacă acest activ are durata normală de utilizare mai mare de un an şi valoare mai mare decât limita prevăzută prin hotărâre a Guvernului sau prin prezentul titlu;
  • 4. activitate economică are înţelesul prevăzut la art. 127 alin. (2). Atunci când o persoană desfăşoară mai multe activităţi economice, prin activitate economică se înţelege toate activităţile economice desfăşurate de aceasta;
  • 5. baza de impozitare reprezintă contravaloarea unei livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile, a unui import impozabil sau a unei achiziţii intracomunitare impozabile, stabilită conform cap. VII;
  • 6. bunuri reprezintă bunuri corporale mobile şi imobile, prin natura lor sau prin destinaţie. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific şi altele de această natură se consideră bunuri corporale mobile;
  • 7. produse accizabile reprezintă următoarele bunuri supuse accizelor, conform legislaţiei în vigoare:
    • a) uleiuri minerale;
    • b) alcool şi băuturi alcoolice;
    • c) tutun prelucrat.
  • 8. codul de înregistrare în scopuri de TVA reprezintă codul prevăzut la art. 154 alin. (1), atribuit de către autorităţile competente din România persoanelor care au obligaţia să se înregistreze conform art. 153 sau 153^1, sau un cod de înregistrare similar, atribuit de autorităţile competente dintr-un alt stat membru;
  • 9. data aderării este data la care România aderă la Uniunea Europeană;
  • 10. decont de taxă reprezintă decontul care se întocmeşte şi se depune conform art. 156^2;
  • 11. Directiva a 6-a este Directiva 77/388/CE a Consiliului din 17 mai 1977, privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitul pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 145 din 13 iunie 1977, cu modificările şi completările ulterioare;
  • 12. factura reprezintă documentul prevăzut la art. 155;
  • 13. importator reprezintă persoana pe numele căreia sunt declarate bunurile, în momentul în care taxa la import devine exigibilă, conform art. 136;
  • 14. întreprindere mică reprezintă o persoană impozabilă care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 152 sau, după caz, un regim de scutire echivalent, în conformitate cu prevederile legale ale statului membru în care persoana este stabilită, conform art. 24 şi 24 (a) ale Directivei a 6-a;
  • 15. livrare intracomunitară are înţelesul prevăzut la art. 128 alin. (9);
  • 16. livrare către sine are înţelesul prevăzut la art. 128 alin. (4);
  • 17. perioada fiscală este perioada prevăzută la art. 156^1;
  • 18. persoană impozabilă are înţelesul art. 127 alin. (1) şi reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituţia publică, persoana juridică, precum şi orice entitate capabilă să desfăşoare o activitate economică;
  • 19. persoană juridică neimpozabilă reprezintă persoana, alta decât persoana fizică, care nu este persoană impozabilă, în sensul art. 127 alin. (1);
  • 20. persoană neimpozabilă reprezintă persoana care nu îndeplineşte condiţiile art. 127 alin. (1) pentru a fi considerată persoană impozabilă;
  • 21. persoană reprezintă o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă sau o persoană neimpozabilă;
  • 22. plafon pentru achiziţii intracomunitare reprezintă plafonul stabilit conform art. 126 alin. (4) lit. b);
  • 23. plafon pentru vânzări la distanţă reprezintă plafonul stabilit conform art. 132 alin. (2) lit. a);
  • 24. prestarea către sine axe înţelesul prevăzut la art. 129 alin. (4);
  • 25. regim vamal suspensiv reprezintă, din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, regimurile şi destinaţiile vamale prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1 - 7;
  • 26. servicii furnizate pe cale electronică sunt: furnizarea şi conceperea de site-uri informatice, mentenanţa la distanţă a programelor şi echipamentelor, furnizarea de programe informatice - software - şi actualizarea acestora, furnizarea de imagini, de texte şi de informaţii şi punerea la dispoziţie de baze de date, furnizarea de muzică, de filme şi de jocuri, inclusiv jocuri de noroc, transmiterea şi difuzarea de emisiuni şi evenimente politice, culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, de divertisment şi furnizarea de servicii de învăţământ la distanţă. Atunci când furnizorul de servicii şi clientul său comunică prin curier electronic, aceasta nu înseamnă în sine că serviciul furnizat este un serviciu electronic;
  • 27. taxă înseamnă taxa pe valoarea adăugată, aplicabilă conform prezentului titlu;
  • 28. taxă colectată reprezintă taxa aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii taxabile, efectuate de persoana impozabilă, precum şi taxa aferentă operaţiunilor pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei, conform art. 150 - 151^1;
  • 29. taxă deductibilă reprezintă suma totală a taxei datorate sau achitate de către o persoană impozabilă pentru achiziţiile efectuate;
  • 30. taxă de dedus reprezintă taxa aferentă achiziţiilor, care poate fi dedusă conform art. 145 alin. (2) - (4);
  • 31. taxă dedusă reprezintă taxa deductibilă, care a fost efectiv dedusă;
  • 32. vânzarea la distanţă reprezintă o livrare de bunuri care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de altă persoană în numele acestuia.

(2) În înţelesul prezentului titlu:

  • a) o persoană impozabilă are un sediu fix în România dacă dispune în România de suficiente resurse tehnice şi umane pentru a efectua regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii impozabile;
  • b) o persoană impozabilă este stabilită în România în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
    • 1. persoana impozabilă are în România un sediu central, o sucursală, o fabrică, un atelier, o agenţie, un birou, un birou de vânzări sau cumpărări, un depozit sau orice altă structură fixă, cu excepţia şantierelor de construcţii;
    • 2. structura este condusă de o persoană împuternicită să angajeze persoana impozabilă în relaţiile cu clienţii şi furnizorii;
    • 3. persoana care angajează persoana impozabilă în relaţiile cu clienţii şi furnizorii să fie împuternicită să efectueze achiziţii, importuri, livrări de bunuri şi prestări pentru persoana impozabilă;
    • 4. obiectul de activitate al structurii respective să fie livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, conform prezentului titlu.

(3) În înţelesul prezentului titlu, mijloacele de transport noi sunt cele definite potrivit lit. a) şi care îndeplinesc condiţiile de la lit. b), respectiv:

  • a) mijloacele de transport reprezintă o navă care depăşeşte 7,5 m lungime, o aeronavă a cărei greutate la decolare depăşeşte 1.550 kg sau un vehicul terestru cu motor a cărui capacitate depăşeşte 48 cm^3 sau a cărui putere depăşeşte 7,2 kW, destinate transportului de pasageri sau bunuri, cu excepţia:
    • 1. navelor maritime folosite pentru navigaţie în apele internaţionale şi care transportă călători cu plată sau pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, industriale sau de pescuit ori pentru operaţiuni de salvare sau asistenţă în larg ori pentru pescuitul de coastă; şi
    • 2. aeronavelor folosite pe liniile aeriene care operează cu plată, în principal, pe rute internaţionale;
  • b) condiţiile care trebuie îndeplinite sunt:
    • 1. în cazul unui vehicul terestru, acesta să nu fi fost livrat cu mai mult de 6 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat deplasări care depăşesc 6.000 km;
    • 2. în cazul unei nave maritime, să nu fi fost livrată cu mai mult de 3 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat deplasări a căror durată totală depăşeşte 100 de ore;
    • 3. în cazul unei aeronave, să nu fi fost livrată cu mai mult de 3 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat zboruri a căror durată totală depăşeşte 40 de ore.

(1) În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

  • 1. achiziţie reprezintă bunurile şi serviciile obţinute sau care urmează a fi obţinute de o persoană impozabilă, prin următoarele operaţiuni: livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, efectuate sau care urmează a fi efectuate de altă persoană către această persoană impozabilă, achiziţii intracomunitare şi importuri de bunuri;
  • 2. achiziţie intracomunitară are înţelesul art. 130^1;
  • 3. active corporale fixe reprezintă orice activ deţinut pentru a fi utilizat în producţia sau livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative, dacă acest activ are durata normală de utilizare mai mare de un an şi valoare mai mare decât limita prevăzută prin hotărâre a Guvernului sau prin prezentul titlu;
  • 4. activitate economică are înţelesul prevăzut la art. 127 alin. (2). Atunci când o persoană desfăşoară mai multe activităţi economice, prin activitate economică se înţelege toate activităţile economice desfăşurate de aceasta;
  • 5. baza de impozitare reprezintă contravaloarea unei livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile, a unui import impozabil sau a unei achiziţii intracomunitare impozabile, stabilită conform cap. VII;
  • 6. bunuri reprezintă bunuri corporale mobile şi imobile, prin natura lor sau prin destinaţie. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific şi altele de această natură se consideră bunuri corporale mobile;
  • 7. produse accizabile reprezintă următoarele bunuri supuse accizelor, conform legislaţiei în vigoare:
    • a) uleiuri minerale;
    • b) alcool şi băuturi alcoolice;
    • c) tutun prelucrat.
  • 8. codul de înregistrare în scopuri de TVA reprezintă codul prevăzut la art. 154 alin. (1), atribuit de către autorităţile competente din România persoanelor care au obligaţia să se înregistreze conform art. 153 sau 153^1, sau un cod de înregistrare similar, atribuit de autorităţile competente dintr-un alt stat membru;
  • 9. data aderării este data la care România aderă la Uniunea Europeană;
  • 10. decont de taxă reprezintă decontul care se întocmeşte şi se depune conform art. 156^2;
  • 11. Directiva a 6-a este Directiva 77/388/CE a Consiliului din 17 mai 1977, privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitul pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 145 din 13 iunie 1977, cu modificările şi completările ulterioare;
  • 12. factura reprezintă documentul prevăzut la art. 155;
  • 13. importator reprezintă persoana pe numele căreia sunt declarate bunurile, în momentul în care taxa la import devine exigibilă, conform art. 136;
  • 14. întreprindere mică reprezintă o persoană impozabilă care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 152 sau, după caz, un regim de scutire echivalent, în conformitate cu prevederile legale ale statului membru în care persoana este stabilită, conform art. 24 şi 24 (a) ale Directivei a 6-a;
  • 15. livrare intracomunitară are înţelesul prevăzut la art. 128 alin. (9);
  • 16. livrare către sine are înţelesul prevăzut la art. 128 alin. (4);
  • 17. perioada fiscală este perioada prevăzută la art. 156^1;
  • 18. persoană impozabilă are înţelesul art. 127 alin. (1) şi reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituţia publică, persoana juridică, precum şi orice entitate capabilă să desfăşoare o activitate economică;
  • 19. persoană juridică neimpozabilă reprezintă persoana, alta decât persoana fizică, care nu este persoană impozabilă, în sensul art. 127 alin. (1);
  • 20. persoană neimpozabilă reprezintă persoana care nu îndeplineşte condiţiile art. 127 alin. (1) pentru a fi considerată persoană impozabilă;
  • 21. persoană reprezintă o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă sau o persoană neimpozabilă;
  • 22. plafon pentru achiziţii intracomunitare reprezintă plafonul stabilit conform art. 126 alin. (4) lit. b);
  • 23. plafon pentru vânzări la distanţă reprezintă plafonul stabilit conform art. 132 alin. (2) lit. a);
  • 24. prestarea către sine axe înţelesul prevăzut la art. 129 alin. (4);
  • 25. regim vamal suspensiv reprezintă, din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, regimurile şi destinaţiile vamale prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1 - 7;
  • 26. servicii furnizate pe cale electronică sunt: furnizarea şi conceperea de site-uri informatice, mentenanţa la distanţă a programelor şi echipamentelor, furnizarea de programe informatice - software - şi actualizarea acestora, furnizarea de imagini, de texte şi de informaţii şi punerea la dispoziţie de baze de date, furnizarea de muzică, de filme şi de jocuri, inclusiv jocuri de noroc, transmiterea şi difuzarea de emisiuni şi evenimente politice, culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, de divertisment şi furnizarea de servicii de învăţământ la distanţă. Atunci când furnizorul de servicii şi clientul său comunică prin curier electronic, aceasta nu înseamnă în sine că serviciul furnizat este un serviciu electronic;
  • 27. taxă înseamnă taxa pe valoarea adăugată, aplicabilă conform prezentului titlu;
  • 28. taxă colectată reprezintă taxa aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii taxabile, efectuate de persoana impozabilă, precum şi taxa aferentă operaţiunilor pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei, conform art. 150 - 151^1;
  • 29. taxă deductibilă reprezintă suma totală a taxei datorate sau achitate de către o persoană impozabilă pentru achiziţiile efectuate;
  • 30. taxă de dedus reprezintă taxa aferentă achiziţiilor, care poate fi dedusă conform art. 145 alin. (2) - (4);
  • 31. taxă dedusă reprezintă taxa deductibilă, care a fost efectiv dedusă;
  • 32. vânzarea la distanţă reprezintă o livrare de bunuri care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de altă persoană în numele acestuia.

(2) În înţelesul prezentului titlu:

  • a) o persoană impozabilă are un sediu fix în România dacă dispune în România de suficiente resurse tehnice şi umane pentru a efectua regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii impozabile;
  • b) o persoană impozabilă este stabilită în România în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
    • 1. persoana impozabilă are în România un sediu central, o sucursală, o fabrică, un atelier, o agenţie, un birou, un birou de vânzări sau cumpărări, un depozit sau orice altă structură fixă, cu excepţia şantierelor de construcţii;
    • 2. structura este condusă de o persoană împuternicită să angajeze persoana impozabilă în relaţiile cu clienţii şi furnizorii;
    • 3. persoana care angajează persoana impozabilă în relaţiile cu clienţii şi furnizorii să fie împuternicită să efectueze achiziţii, importuri, livrări de bunuri şi prestări pentru persoana impozabilă;
    • 4. obiectul de activitate al structurii respective să fie livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, conform prezentului titlu.

(3) În înţelesul prezentului titlu, mijloacele de transport noi sunt cele definite potrivit lit. a) şi care îndeplinesc condiţiile de la lit. b), respectiv:

  • a) mijloacele de transport reprezintă o navă care depăşeşte 7,5 m lungime, o aeronavă a cărei greutate la decolare depăşeşte 1.550 kg sau un vehicul terestru cu motor a cărui capacitate depăşeşte 48 cm^3 sau a cărui putere depăşeşte 7,2 kW, destinate transportului de pasageri sau bunuri, cu excepţia:
    • 1. navelor maritime folosite pentru navigaţie în apele internaţionale şi care transportă călători cu plată sau pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, industriale sau de pescuit ori pentru operaţiuni de salvare sau asistenţă în larg ori pentru pescuitul de coastă; şi
    • 2. aeronavelor folosite pe liniile aeriene care operează cu plată, în principal, pe rute internaţionale;
  • b) condiţiile care trebuie îndeplinite sunt:
    • 1. în cazul unui vehicul terestru, acesta să nu fi fost livrat cu mai mult de 6 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat deplasări care depăşesc 6.000 km;
    • 2. în cazul unei nave maritime, să nu fi fost livrată cu mai mult de 3 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat deplasări a căror durată totală depăşeşte 100 de ore;
    • 3. în cazul unei aeronave, să nu fi fost livrată cu mai mult de 3 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat zboruri a căror durată totală depăşeşte 40 de ore.
Art. 125^2 - Aplicare teritoriala

(1) În sensul prezentului titlu:

  • a) teritoriul unui stat membru înseamnă teritoriul unei ţări conform definiţiei acestuia pentru fiecare stat membru de la alin. (2) - (4);
  • b) comunitate şi teritoriu comunitar înseamnă teritoriul statelor membre conform definiţiei acestuia pentru fiecare stat membru de la alin. (2) - (4);
  • c) teritoriu terţ şi stat terţ înseamnă orice teritoriu, altul decât cele definite la alin. (2), (3) şi (4) ca teritoriu al unui stat membru.

(2) Teritoriul ţării este zona în care se aplică Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, conform definiţiei pentru fiecare stat membru prevăzut la art. 299 al tratatului.

(3) Următoarele teritorii ale fiecăruia din statele membre de mai jos, care nu fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii, se exclud din teritoriul ţării:

  • a) Republica Federală Germania:
    • 1. Insula Heligoland;
    • 2. teritoriul Busingen;
  • b) Regatul Spaniei:
    • 1. Ceuta;
    • 2. Melilla;
  • c) Republica Italiană:
    • 1. Livigno;
    • 2. Campione dItalia;
    • 3. apele italiene ale Lacului Lugano.

(4) Următoarele teritorii ale fiecăruia din statele membre de mai jos, care fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii, se exclud din teritoriul ţării:

  • a) Regatul Spaniei: Insulele Canare;
  • b) Republica Franceză: teritoriile din străinătate;
  • c) Republica Elenă: Muntele Athos.

(5) Se consideră ca fiind incluse în teritoriile următoarelor state membre teritoriile menţionate mai jos:

  • a) Republica Franceză: Principatul Monaco;
  • b) Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: Insula Man;
  • c) Republica Cipru: zonele Akrotiri şi Dhekelia aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

(1) În sensul prezentului titlu:

  • a) teritoriul unui stat membru înseamnă teritoriul unei ţări conform definiţiei acestuia pentru fiecare stat membru de la alin. (2) - (4);
  • b) comunitate şi teritoriu comunitar înseamnă teritoriul statelor membre conform definiţiei acestuia pentru fiecare stat membru de la alin. (2) - (4);
  • c) teritoriu terţ şi stat terţ înseamnă orice teritoriu, altul decât cele definite la alin. (2), (3) şi (4) ca teritoriu al unui stat membru.

(2) Teritoriul ţării este zona în care se aplică Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, conform definiţiei pentru fiecare stat membru prevăzut la art. 299 al tratatului.

(3) Următoarele teritorii ale fiecăruia din statele membre de mai jos, care nu fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii, se exclud din teritoriul ţării:

  • a) Republica Federală Germania:
    • 1. Insula Heligoland;
    • 2. teritoriul Busingen;
  • b) Regatul Spaniei:
    • 1. Ceuta;
    • 2. Melilla;
  • c) Republica Italiană:
    • 1. Livigno;
    • 2. Campione dItalia;
    • 3. apele italiene ale Lacului Lugano.

(4) Următoarele teritorii ale fiecăruia din statele membre de mai jos, care fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii, se exclud din teritoriul ţării:

  • a) Regatul Spaniei: Insulele Canare;
  • b) Republica Franceză: teritoriile din străinătate;
  • c) Republica Elenă: Muntele Athos.

(5) Se consideră ca fiind incluse în teritoriile următoarelor state membre teritoriile menţionate mai jos:

  • a) Republica Franceză: Principatul Monaco;
  • b) Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: Insula Man;
  • c) Republica Cipru: zonele Akrotiri şi Dhekelia aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Capitolul II - Operatiuni impozabile

Art. 126 - Operatiuni impozabile

(1) În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operaţiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  • a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată;
  • b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;
  • c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1);
  • d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).

(1) Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  • a) operaţiunile care, în sensul art. 128 - 130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
  • b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133;
  • c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acţionând ca atare;
  • d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2);

Norme Metodologice

1. (1) În sensul art. 126 alin. (1) din Codul fiscal, dacă cel puţin una dintre condiţiile stipulate la lit. a) - d) nu este îndeplinită, operaţiunea nu se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.

(2) Operaţiunile desfăşurate în interiorul zonelor libere sau porturilor libere, precum şi livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate din România pentru unităţi din zonele libere sau porturile libere şi cele efectuate de unităţi din zonele sau porturile libere pentru unităţi din România sunt considerate operaţiuni efectuate în România, fiind supuse regulilor prevăzute de titlul VI al Codului fiscal. Prin porturi libere, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înţeleg porturile care beneficiază de facilităţile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 131/2000 privind instituirea unor măsuri pentru facilitarea exploatării porturilor, republicată.

(3) Pentru a se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii trebuie să fie efectuate cu plată. Această condiţie implică existenţa unei legături directe între operaţiune şi contrapartida obţinută. Pentru a se determina dacă o operaţiune poate fi plasată în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată trebuie ca aceasta să aducă un avantaj clientului şi preţul să fie în legătură cu avantajul primit, astfel:

a) condiţia referitoare la existenţa unui avantaj în folosul clientului este îndeplinită atunci când există un angajament al furnizorului sau al prestatorului de a furniza un bun sau un serviciu determinabil unei persoane care asigură finanţarea sau, în absenţa acestuia, atunci când operaţiunea a fost efectuată, să permită să se stabilească un asemenea angajament. Această condiţie este compatibilă cu faptul că serviciul a fost colectiv, nu a fost măsurabil cu exactitate sau se înscrie în cadrul unei obligaţii legale;

b) condiţia referitoare la existenţa unei legături între operaţiune şi contrapartida obţinută este respectată chiar dacă preţul nu reflectă valoarea normală a operaţiunii, este achitat sub formă de abonamente, servicii sau bunuri, ia forma unei sume calificate drept reducere de preţ, nu este plătit de către beneficiar, ci de un terţ.

(2) În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprinde şi importul de bunuri.

(3) Operaţiunile care se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt denumite în continuare operaţiuni impozabile.

(4) Operaţiunile impozabile pot fi:

  • a) operaţiuni taxabile, pentru care se aplică cotele prevăzute la art. 140;
  • b) operaţiuni scutite cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată, dar este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziţionate. În prezentul titlu, aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 143 şi art. 144;
  • c) operaţiuni scutite fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată şi nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziţionate. În prezentul titlu, aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 141;
  • d) operaţiuni de import scutite de taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 142, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată în vamă.

(2) Este, de asemenea, operaţiune impozabilă şi importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în România, potrivit art. 132^2.

(3) Sunt, de asemenea, operaţiuni impozabile şi următoarele operaţiuni efectuate cu plată, pentru care locul este considerat a fi în România, potrivit art. 132^1:

  • a) o achiziţie intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă ce acţionează ca atare sau de o persoană juridică neimpozabilă, care nu beneficiază de derogarea prevăzută la alin. (4), care urmează unei livrări intracomunitare efectuate în afara României de către o persoană impozabilă ce acţionează ca atare şi care nu este considerată întreprindere mică în statul său membru, şi căreia nu i se aplică prevederile art. 132 alin. (1) lit. b) cu privire la livrările de bunuri care fac obiectul unei instalări sau unui montaj sau ale art. 132 alin. 2) cu privire la vânzările la distanţă;
  • b) o achiziţie intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;
  • c) o achiziţie intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă, care acţionează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3) lit. a), nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România achiziţiile intracomunitare de bunuri care îndeplinesc următoarele condiţii:

  • a) sunt efectuate de o persoană impozabilă care efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă sau de o persoană juridică neimpozabilă;
  • b) valoarea totală a acestor achiziţii intracomunitare nu depăşeşte pe parcursul anului calendaristic curent sau nu a depăşit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 euro, al cărui echivalent în lei este stabilit prin norme.

(5) Plafonul pentru achiziţii intracomunitare prevăzut la alin. (4) lit. b) este constituit din valoarea totală, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorată sau achitată în statul membru din care se expediază sau se transportă bunurile, a achiziţiilor intracomunitare de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau bunuri supuse accizelor.

(6) Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, eligibile pentru derogarea prevăzută la alin. (4), au dreptul să opteze pentru regimul general prevăzut la alin. (3) lit. a). Opţiunea se aplică pentru cel puţin doi ani calendaristici.

(7) Regulile aplicabile în cazul depăşirii plafonului pentru achiziţii intracomunitare, prevăzut la alin. (4) lit. b), sau al exercitării opţiunii sunt stabilite prin norme.

(8) Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România:

  • a) achiziţiile intracomunitare de bunuri a căror livrare în România ar fi scutită conform art. 143 alin. (1) lit. h) - m);
  • b) achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei operaţiuni triunghiulare de o persoană impozabilă, denumită cumpărător revânzător, care este înregistrată în scopuri de TVA în alt stat membru, dar nu este stabilită în România, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
    • 1. achiziţia să fie efectuată în vederea realizării unei livrări ulterioare a acestor bunuri pe teritoriul României, de către cumpărătorul revânzător, persoană impozabilă, care nu este stabilită în România;
    • 2. bunurile achiziţionate de cumpărătorul revânzător să fie transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul unuia din aceştia, direct dintr-un stat membru, altul decât cel în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, către beneficiarul livrării ulterioare efectuate în România;
    • 3. beneficiarul livrării ulterioare să fie o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 sau 153^1;
    • 4. beneficiarul livrării ulterioare să fie obligat la plata taxei pentru livrarea efectuată de persoana impozabilă care nu este stabilită în România;
  • c) achiziţiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, în sensul art. 152^2, atunci când vânzătorul este o persoană impozabilă revânzătoare, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru de unde sunt furnizate, conform regimului special pentru intermediarii persoane impozabile, în sensul art. 26 (a) din Directiva a 6-a, sau vânzătorul este organizator de vânzări prin licitaţie publică, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor, conform regimului special, în sensul art. 26 (a) din Directiva a 6-a;
  • d) achiziţia intracomunitară de bunuri care urmează unei livrări de bunuri aflate în regim vamal suspensiv sau sub o procedură de tranzit intern, dacă pe teritoriul României se încheie aceste regimuri sau această procedură pentru respectivele bunuri.

(9) Operaţiunile impozabile pot fi:

  • a) operaţiuni taxabile, pentru care se aplică cotele prevăzute la art. 140;
  • b) operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa, dar este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii. În prezentul titlu aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 143 - 144^1;
  • c) operaţiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii. În prezentul titlu aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 141;
  • d) importuri şi achiziţii intracomunitare, scutite de taxă, conform art. 142;
  • e) operaţiuni prevăzute la lit. a) - c), care sunt scutite fără drept de deducere, fiind efectuate de întreprinderile mici care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 152, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii.

(1) Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  • a) operaţiunile care, în sensul art. 128 - 130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
  • b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133;
  • c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acţionând ca atare;
  • d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2);

Norme Metodologice

1. (1) În sensul art. 126 alin. (1) din Codul fiscal, dacă cel puţin una dintre condiţiile stipulate la lit. a) - d) nu este îndeplinită, operaţiunea nu se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.

(2) Operaţiunile desfăşurate în interiorul zonelor libere sau porturilor libere, precum şi livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate din România pentru unităţi din zonele libere sau porturile libere şi cele efectuate de unităţi din zonele sau porturile libere pentru unităţi din România sunt considerate operaţiuni efectuate în România, fiind supuse regulilor prevăzute de titlul VI al Codului fiscal. Prin porturi libere, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înţeleg porturile care beneficiază de facilităţile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 131/2000 privind instituirea unor măsuri pentru facilitarea exploatării porturilor, republicată.

(3) Pentru a se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii trebuie să fie efectuate cu plată. Această condiţie implică existenţa unei legături directe între operaţiune şi contrapartida obţinută. Pentru a se determina dacă o operaţiune poate fi plasată în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată trebuie ca aceasta să aducă un avantaj clientului şi preţul să fie în legătură cu avantajul primit, astfel:

a) condiţia referitoare la existenţa unui avantaj în folosul clientului este îndeplinită atunci când există un angajament al furnizorului sau al prestatorului de a furniza un bun sau un serviciu determinabil unei persoane care asigură finanţarea sau, în absenţa acestuia, atunci când operaţiunea a fost efectuată, să permită să se stabilească un asemenea angajament. Această condiţie este compatibilă cu faptul că serviciul a fost colectiv, nu a fost măsurabil cu exactitate sau se înscrie în cadrul unei obligaţii legale;

b) condiţia referitoare la existenţa unei legături între operaţiune şi contrapartida obţinută este respectată chiar dacă preţul nu reflectă valoarea normală a operaţiunii, este achitat sub formă de abonamente, servicii sau bunuri, ia forma unei sume calificate drept reducere de preţ, nu este plătit de către beneficiar, ci de un terţ.

(2) Este, de asemenea, operaţiune impozabilă şi importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în România, potrivit art. 132^2.

(3) Sunt, de asemenea, operaţiuni impozabile şi următoarele operaţiuni efectuate cu plată, pentru care locul este considerat a fi în România, potrivit art. 132^1:

  • a) o achiziţie intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă ce acţionează ca atare sau de o persoană juridică neimpozabilă, care nu beneficiază de derogarea prevăzută la alin. (4), care urmează unei livrări intracomunitare efectuate în afara României de către o persoană impozabilă ce acţionează ca atare şi care nu este considerată întreprindere mică în statul său membru, şi căreia nu i se aplică prevederile art. 132 alin. (1) lit. b) cu privire la livrările de bunuri care fac obiectul unei instalări sau unui montaj sau ale art. 132 alin. 2) cu privire la vânzările la distanţă;
  • b) o achiziţie intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;
  • c) o achiziţie intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă, care acţionează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3) lit. a), nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România achiziţiile intracomunitare de bunuri care îndeplinesc următoarele condiţii:

  • a) sunt efectuate de o persoană impozabilă care efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă sau de o persoană juridică neimpozabilă;
  • b) valoarea totală a acestor achiziţii intracomunitare nu depăşeşte pe parcursul anului calendaristic curent sau nu a depăşit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 euro, al cărui echivalent în lei este stabilit prin norme.

(5) Plafonul pentru achiziţii intracomunitare prevăzut la alin. (4) lit. b) este constituit din valoarea totală, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorată sau achitată în statul membru din care se expediază sau se transportă bunurile, a achiziţiilor intracomunitare de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau bunuri supuse accizelor.

(6) Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, eligibile pentru derogarea prevăzută la alin. (4), au dreptul să opteze pentru regimul general prevăzut la alin. (3) lit. a). Opţiunea se aplică pentru cel puţin doi ani calendaristici.

(7) Regulile aplicabile în cazul depăşirii plafonului pentru achiziţii intracomunitare, prevăzut la alin. (4) lit. b), sau al exercitării opţiunii sunt stabilite prin norme.

(8) Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România:

  • a) achiziţiile intracomunitare de bunuri a căror livrare în România ar fi scutită conform art. 143 alin. (1) lit. h) - m);
  • b) achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei operaţiuni triunghiulare de o persoană impozabilă, denumită cumpărător revânzător, care este înregistrată în scopuri de TVA în alt stat membru, dar nu este stabilită în România, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
    • 1. achiziţia să fie efectuată în vederea realizării unei livrări ulterioare a acestor bunuri pe teritoriul României, de către cumpărătorul revânzător, persoană impozabilă, care nu este stabilită în România;
    • 2. bunurile achiziţionate de cumpărătorul revânzător să fie transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul unuia din aceştia, direct dintr-un stat membru, altul decât cel în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, către beneficiarul livrării ulterioare efectuate în România;
    • 3. beneficiarul livrării ulterioare să fie o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 sau 153^1;
    • 4. beneficiarul livrării ulterioare să fie obligat la plata taxei pentru livrarea efectuată de persoana impozabilă care nu este stabilită în România;
  • c) achiziţiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, în sensul art. 152^2, atunci când vânzătorul este o persoană impozabilă revânzătoare, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru de unde sunt furnizate, conform regimului special pentru intermediarii persoane impozabile, în sensul art. 26 (a) din Directiva a 6-a, sau vânzătorul este organizator de vânzări prin licitaţie publică, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor, conform regimului special, în sensul art. 26 (a) din Directiva a 6-a;
  • d) achiziţia intracomunitară de bunuri care urmează unei livrări de bunuri aflate în regim vamal suspensiv sau sub o procedură de tranzit intern, dacă pe teritoriul României se încheie aceste regimuri sau această procedură pentru respectivele bunuri.

(9) Operaţiunile impozabile pot fi:

  • a) operaţiuni taxabile, pentru care se aplică cotele prevăzute la art. 140;
  • b) operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa, dar este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii. În prezentul titlu aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 143 - 144^1;
  • c) operaţiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii. În prezentul titlu aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 141;
  • d) importuri şi achiziţii intracomunitare, scutite de taxă, conform art. 142;
  • e) operaţiuni prevăzute la lit. a) - c), care sunt scutite fără drept de deducere, fiind efectuate de întreprinderile mici care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 152, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii.

Capitolul III - Persoane impozabile

Art. 127 - Persoane impozabile si activitatea economica

(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.

(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.

(3) Nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau orice alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului.

(4) Cu excepţia celor prevăzute la alin. (5) şi (6), instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi.

(5) Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în calitate de autorităţi publice, dacă tratarea lor ca persoane neimpozabile ar produce distorsiuni concurenţiale.

(6) Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în aceleaşi condiţii legale ca şi cele aplicabile operatorilor economici, chiar dacă sunt prestate în calitate de autoritate publică, precum şi pentru activităţile următoare:

  • a) telecomunicaţii;
  • b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific şi altele de aceeaşi natură;
  • c) transport de bunuri şi de persoane;
  • d) servicii prestate de porturi şi aeroporturi;
  • e) livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare;
  • f) activitatea târgurilor şi expoziţiilor comerciale;
  • g) depozitarea;
  • h) activităţile organelor de publicitate comercială;
  • i) activităţile agenţiilor de călătorie;
  • j) activităţile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante şi alte localuri asemănătoare.

(7) Sunt asimilate instituţiilor publice, în ceea ce priveşte regulile aplicabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, orice entităţi a căror înfiinţare este reglementată prin legi sau hotărâri ale Guvernului, pentru activităţile prevăzute prin actul normativ de înfiinţare, care nu creează distorsiuni concurenţiale, nefiind desfăşurate şi de alte persoane impozabile.

(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.

(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.

(3) Nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau oricare alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului.

(4) Instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi, cu excepţia acelor activităţi care ar produce distorsiuni concurenţiale dacă instituţiile publice ar fi tratate ca persoane neimpozabile, precum şi a celor prevăzute la alin. (5) şi (6).

(5) Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în calitate de autorităţi publice, dar care sunt scutite de taxă, conform art. 141.

(6) Instituţiile publice sunt, de asemenea, persoane impozabile pentru următoarele activităţi:

  • a) telecomunicaţii;
  • b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific şi altele de aceeaşi natură;
  • c) transport de bunuri şi de persoane;
  • d) servicii prestate în porturi şi aeroporturi;
  • e) livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare;
  • f) activitatea târgurilor şi expoziţiilor comerciale;
  • g) depozitarea;
  • h) activităţile organismelor de publicitate comercială;
  • i) activităţile agenţiilor de călătorie;
  • j) activităţile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante şi alte localuri asemănătoare;
  • k) operaţiunile posturilor publice de radio şi televiziune.

(7) Prin derogare de la prevederile alin. (1), orice persoană care efectuează ocazional o livrare de mijloace de transport noi va fi considerată persoană impozabilă pentru orice astfel de livrare.

(8) În condiţiile şi în limitele prevăzute în norme, sunt considerate ca un grup fiscal unic persoanele impozabile stabilite în România care, independente fiind din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric.

(9) Orice asociat sau partener al unei asocieri sau organizaţii fără personalitate juridică este considerat persoană impozabilă separată pentru acele activităţi economice care nu sunt desfăşurate în numele asocierii sau organizaţiei respective.

(10) Asocierile în participaţiune constituite exclusiv din persoane impozabile române nu dau naştere unei persoane impozabile separate. Asocierile de tip joint venture, consortium sau alte forme de asociere în scopuri comerciale, care nu au personalitate juridică şi sunt constituite în temeiul legii, sunt tratate drept asocieri în participaţiune.

Norme Metodologice

2. (1) Nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.

(2) Livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate în mod gratuit de organizaţiile fără scop patrimonial nu sunt considerate activităţi economice.

3. (1) În sensul art. 127 alin. (4) din Codul fiscal, instituţiile publice nu sunt persoane impozabile şi pentru următoarele activităţi:

a) vânzarea, direct sau prin intermediari, către persoane fizice, în scop de locuinţă, a imobilelor sau a părţilor de imobile, aflate în proprietatea statului, date în folosinţă înainte de introducerea taxei pe valoarea adăugată în legislaţia României. Dacă vânzarea are loc prin intermediari, aceştia nu datorează taxa pe valoarea adăugată pentru încasările din vânzarea acestor locuinţe şi nici pentru comisionul aferent, dar în mod corespunzător nu beneficiază de exercitarea dreptului de deducere pentru aceste operaţiuni;

b) livrările de bunuri dobândite după data de 1 iulie 1993, dacă la achiziţia acestora s-a plătit taxa pe valoarea adăugată şi taxa respectivă nu a fost dedusă.

(2) Direcţiile generale ale finanţelor publice nu sunt considerate persoane impozabile pentru valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului potrivit legii.

(3) Din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, distorsiuni de concurenţă rezultă atunci când aceeaşi activitate este desfăşurată de mai mulţi operatori economici, dintre care unii beneficiază de un tratament fiscal preferenţial, astfel încât contravaloarea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate de aceştia nu este grevată de taxa pe valoarea adăugată, faţă de ceilalţi operatori economici care sunt obligaţi să greveze contravaloarea livrărilor de bunuri şi/sau a prestărilor de servicii efectuate cu taxa pe valoarea adăugată.

(4) În situaţia în care instituţiile publice desfăşoară activităţi de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (5) şi (6) din Codul fiscal, persoana impozabilă poate fi considerată instituţia publică în ansamblu sau, în funcţie de natura activităţii desfăşurate, numai partea din structura organizatorică prin care sunt realizate acele activităţi.

(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.

(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.

(3) Nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau oricare alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului.

(4) Instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi, cu excepţia acelor activităţi care ar produce distorsiuni concurenţiale dacă instituţiile publice ar fi tratate ca persoane neimpozabile, precum şi a celor prevăzute la alin. (5) şi (6).

(5) Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în calitate de autorităţi publice, dar care sunt scutite de taxă, conform art. 141.

(6) Instituţiile publice sunt, de asemenea, persoane impozabile pentru următoarele activităţi:

  • a) telecomunicaţii;
  • b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific şi altele de aceeaşi natură;
  • c) transport de bunuri şi de persoane;
  • d) servicii prestate în porturi şi aeroporturi;
  • e) livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare;
  • f) activitatea târgurilor şi expoziţiilor comerciale;
  • g) depozitarea;
  • h) activităţile organismelor de publicitate comercială;
  • i) activităţile agenţiilor de călătorie;
  • j) activităţile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante şi alte localuri asemănătoare;
  • k) operaţiunile posturilor publice de radio şi televiziune.

(7) Prin derogare de la prevederile alin. (1), orice persoană care efectuează ocazional o livrare de mijloace de transport noi va fi considerată persoană impozabilă pentru orice astfel de livrare.

(8) În condiţiile şi în limitele prevăzute în norme, sunt considerate ca un grup fiscal unic persoanele impozabile stabilite în România care, independente fiind din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric.

(9) Orice asociat sau partener al unei asocieri sau organizaţii fără personalitate juridică este considerat persoană impozabilă separată pentru acele activităţi economice care nu sunt desfăşurate în numele asocierii sau organizaţiei respective.

(10) Asocierile în participaţiune constituite exclusiv din persoane impozabile române nu dau naştere unei persoane impozabile separate. Asocierile de tip joint venture, consortium sau alte forme de asociere în scopuri comerciale, care nu au personalitate juridică şi sunt constituite în temeiul legii, sunt tratate drept asocieri în participaţiune.

Norme Metodologice

2. (1) Nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.

(2) Livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate în mod gratuit de organizaţiile fără scop patrimonial nu sunt considerate activităţi economice.

3. (1) În sensul art. 127 alin. (4) din Codul fiscal, instituţiile publice nu sunt persoane impozabile şi pentru următoarele activităţi:

a) vânzarea, direct sau prin intermediari, către persoane fizice, în scop de locuinţă, a imobilelor sau a părţilor de imobile, aflate în proprietatea statului, date în folosinţă înainte de introducerea taxei pe valoarea adăugată în legislaţia României. Dacă vânzarea are loc prin intermediari, aceştia nu datorează taxa pe valoarea adăugată pentru încasările din vânzarea acestor locuinţe şi nici pentru comisionul aferent, dar în mod corespunzător nu beneficiază de exercitarea dreptului de deducere pentru aceste operaţiuni;

b) livrările de bunuri dobândite după data de 1 iulie 1993, dacă la achiziţia acestora s-a plătit taxa pe valoarea adăugată şi taxa respectivă nu a fost dedusă.

(2) Direcţiile generale ale finanţelor publice nu sunt considerate persoane impozabile pentru valorificarea bunurilor legal confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului potrivit legii.

(3) Din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, distorsiuni de concurenţă rezultă atunci când aceeaşi activitate este desfăşurată de mai mulţi operatori economici, dintre care unii beneficiază de un tratament fiscal preferenţial, astfel încât contravaloarea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate de aceştia nu este grevată de taxa pe valoarea adăugată, faţă de ceilalţi operatori economici care sunt obligaţi să greveze contravaloarea livrărilor de bunuri şi/sau a prestărilor de servicii efectuate cu taxa pe valoarea adăugată.

(4) În situaţia în care instituţiile publice desfăşoară activităţi de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (5) şi (6) din Codul fiscal, persoana impozabilă poate fi considerată instituţia publică în ansamblu sau, în funcţie de natura activităţii desfăşurate, numai partea din structura organizatorică prin care sunt realizate acele activităţi.

Capitolul IV - Operatiuni cuprinse in sfera de aplicare a taxei

Art. 128 - Livrarea de bunuri

(1) Prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia.

(2) În înţelesul prezentului titlu, prin bunuri se înţelege bunurile corporale mobile şi imobile, prin natura lor sau prin destinaţie. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific şi altele de aceeaşi natură sunt considerate bunuri mobile corporale.

(3) Sunt, de asemenea, considerate livrări de bunuri efectuate cu plată, în sensul alin. (1):

  • a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, în cadrul unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau orice alt tip de contract ce prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei scadenţe, cu excepţia contractelor de leasing;
  • b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;
  • c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri;
  • d) transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare, atunci când comisionarul acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului;
  • e) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor prevăzute la alin. (9) lit. a) şi c).

(1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar.

(2) Se consideră că o persoană impozabilă, care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, în calitate de intermediar, într-o livrare de bunuri, a achiziţionat şi livrat bunurile respective ea însăşi, în condiţiile stabilite prin norme.

(3) Următoarele operaţiuni sunt considerate, de asemenea, livrări de bunuri, în sensul alin. (1):

  • a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing;
  • b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;
  • c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri.

Norme Metodologice

4. (1) Conform art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia. Pentru bunurile, altele decât cele second-hand, încredinţate în vederea vânzării în baza unui contract de consignaţie, data livrării bunurilor de la consignant la consignatar se consideră a fi data vânzării bunurilor de către consignatar către beneficiar. Facturarea bunurilor de către consignant către consignatar se face cel mai târziu la finele lunii în care bunurile au fost vândute.

(2) Se consideră livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, produsele agricole reţinute drept plată în natură a prestaţiei efectuate de persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care prestează servicii pentru obţinerea şi/sau prelucrarea produselor agricole, precum şi plata în natură a arendei.

(3) În sensul art. 128 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite se consideră livrare de bunuri numai dacă debitorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

5. (1) În sensul art. 128 alin. (3) lit. d) din Codul fiscal, transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare se consideră livrare de bunuri atunci când comisionarul acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului. Comisionarul este considerat din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată cumpărător şi revânzător. În funcţie de locul unde vânzătorul, cumpărătorul şi comisionarul îşi au stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, se disting situaţii precum:

a) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, cumpărătorul este o persoană din România, înregistrată sau nu ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată - vânzătorul face o livrare de bunuri către comisionar, emite factura fiscală şi colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile. Comisionarul poate deduce, în condiţiile legii, taxa pe valoarea adăugată din facturile emise de comitent, apoi, la rândul său, face o livrare de bunuri către cumpărător, emite factura fiscală şi colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile;

b) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este o persoană stabilită în străinătate - vânzătorul face o livrare de bunuri către comisionar, emite factura fiscală în regim de scutire cu drept de deducere, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, comisionarul, la rândul său, face o livrare de bunuri către cumpărătorul străin, emite factura fiscală, de asemenea în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, factura externă şi întocmeşte declaraţia vamală de export în nume propriu, respectiv la rubricadin declaraţia vamală de export îşi înscrie numele său;

c) atunci când cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, comisionarul din România este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, acesta din urmă emite factura externă pe numele comisionarului pentru bunurile livrate, comisionarul face importul de bunuri, întocmeşte declaraţia vamală de import în nume propriu, poate deduce în condiţiile legii taxa pe valoarea adăugată înscrisă în declaraţia vamală de import pentru operaţiunile taxabile, apoi face livrare de bunuri către cumpărător, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile şi emite factură fiscală către cumpărător.

(2) Conform reglementărilor contabile nu este obligatorie înregistrarea în conturile de venituri, respectiv de cheltuieli, a operaţiunilor efectuate de comisionar.

(4) Preluarea de către persoane impozabile a bunurilor achiziţionate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată sau pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în mod gratuit constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.

(5) Orice distribuire de bunuri din activele unei societăţi comerciale către asociaţii sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a societăţii, constituie livrare de bunuri efectuată cu plată.

(6) În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă acesta este transferat direct beneficiarului final.

(7) Transferul de bunuri efectuat cu ocazia operaţiunilor de transfer total sau parţial de active şi pasive, ca urmare a fuziunii şi divizării, nu constituie livrare de bunuri, indiferent dacă e făcută cu plată sau nu.

(8) Aportul în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale nu constituie livrare de bunuri, dacă primitorului bunurilor i-ar fi fost permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată, dacă aceasta s-ar fi aplicat transferului respectiv. În situaţia în care primitorul bunurilor este o persoană impozabilă, care nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată sau are dreptul de deducere parţial, operaţiunea se consideră livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.

(4) Sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată următoarele operaţiuni:

  • a) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;
  • b) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;
  • c) preluarea de către o persoană impozabilă de bunuri mobile corporale achiziţionate sau produse de către aceasta, altele decât bunurile de capital prevăzute la art. 149 alin. (1) lit. a), pentru a fi utilizate în scopul unor operaţiuni care nu dau drept integral de deducere, dacă taxa aferentă bunurilor respective a fost dedusă total sau parţial la data achiziţiei;
  • d) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) - c).

(5) Orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile către asociaţii sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a persoanei impozabile, cu excepţia transferului prevăzut la alin. (7), constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.

(6) În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă bunul este transportat direct beneficiarului final.

(7) Transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active şi pasive, ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea, indiferent dacă e făcut cu plată sau nu ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi, nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă. Primitorul este considerat a fi succesorul cedentului în ceea ce priveşte ajustarea dreptului de deducere prevăzută de lege.

Norme Metodologice

6. (1) Nu constituie livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale, efectuat între două persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, în situaţia în care beneficiarul are drept de deducere integrală a taxei pe valoarea adăugată. Persoana impozabilă care a adus aportul în natură are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 145 alin. (5) lit. b) din Codul fiscal. În sensul alin. (8) al art. 128 din Codul fiscal, aportul în natură cuprinde şi activele necorporale care sunt aduse ca aport în natură.

(2) Constituie livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care pentru bunurile respective a exercitat dreptul de deducere total sau parţial, unei persoane impozabile care nu are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată, fie datorită faptului că nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, fie datorită faptului că operaţiunile desfăşurate de aceasta nu dau drept de deducere. În acest caz beneficiarul evidenţiază în patrimoniul său contravaloarea bunului primit, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.

(3) Aportul în natură acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată unei persoane impozabile care are drept de deducere parţială a taxei pe valoarea adăugată constituie livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial. La persoana impozabilă care a acordat aportul în natură, precum şi la beneficiar, taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunii respective se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăţi efective între cele două unităţi în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată.

(4) Baza de impozitare pentru aportul în natură care constituie livrare de bunuri este constituită din valoarea de aport a bunurilor.

(5) Importul de bunuri care se constituie aport în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale, efectuat de o persoană străină, se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 131 din Codul fiscal. Persoana impozabilă care primeşte aportul în natură poate să îşi exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în condiţiile legii.

(9) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1):

  • a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră;
  • b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate în condiţiile stabilite prin norme;
  • c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege;
  • d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat, ca ajutoare umanitare externe sau interne;
  • e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor publicitare, pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor;
  • f) acordarea de bunuri, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol, precum şi alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme.

(8) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1):

  • a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a unor cauze de forţă majoră, astfel cum sunt prevăzute prin norme;
  • b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum şi activele corporale fixe casate, în condiţiile stabilite prin norme;
  • c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege;
  • d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau interne;
  • e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor promoţionale, pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor;
  • f) acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol/reprezentare, precum şi alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme.

Norme Metodologice

 

7. (1) Bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, nu constituie livrare de bunuri conform art. 128 alin. (9) lit. b) din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

  • a) nu sunt imputabile;
  • b) degradarea calitativă a bunurilor se datorează unor cauze obiective dovedite cu documente;
  • c) se face dovada că s-au distrus bunurile şi nu mai intră în circuitul economic.

În categoria bunurilor degradate calitativ se încadrează şi ziarele, revistele, cărţile, manualele şcolare, care sunt returnate de către difuzori şi care nu mai pot fi valorificate.

(2) Casarea bunurilor de natura mijloacelor fixe, chiar şi înainte de expirarea duratei normale de întrebuinţare, nu constituie livrare de bunuri din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.

(3) Bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol nu sunt considerate livrări de bunuri în limita în care sunt deductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile de protocol, stabilită la titlul II al Codului fiscal. Aceeaşi limită este aplicabilă şi microîntreprinderilor care se încadrează în prevederile titlului IV al Codului fiscal.

(4) Bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de sponsorizare şi mecenat nu sunt considerate livrări de bunuri în limita a 3 la mie din cifra de afaceri, determinată potrivit art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, şi nu se întocmeşte factura fiscală pentru acordarea acestor bunuri.

(5) Prin acordarea de bunuri în mod gratuit potrivit destinaţiilor prevăzute de lege, în sensul art. 128 alin. (9) lit. f) din Codul fiscal, se înţeleg destinaţii cum sunt: masa caldă pentru mineri, alimentaţia de protecţie, materiale igienico-sanitare acordate obligatoriu angajaţilor în vederea prevenirii îmbolnăvirilor. Limita până la care nu sunt considerate livrări de bunuri este cea stabilită prin actele normative care instituie acordarea acestor bunuri. Plata în natură a salariilor şi a dividendelor reprezintă livrare de bunuri, nefiind aplicabile prevederile art. 128 alin. (9) lit. f) din Codul fiscal.

(6) Încadrarea în limitele prevăzute la alin. (3) - (5) se determină pe baza datelor raportate prin situaţiile financiare anuale. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste limite sponsorizările, acţiunile de mecenat sau alte acţiuni prevăzute prin legi, acordate în numerar. Depăşirea limitelor constituie livrare de bunuri şi se colectează taxa pe valoarea adăugată, dacă s-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată corespunzătoare depăşirii. Taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă depăşirii se calculează şi se include la rubrica de regularizări din decontul întocmit pentru perioada fiscală în care persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au depus situaţiile financiare anuale, dar nu mai târziu de termenul legal de depunere a acestora.

(7) Preluarea de către persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată a unor bunuri din activitatea proprie pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării activităţii economice a acestora nu este considerată livrare de bunuri. Aceleaşi prevederi se aplică şi pentru prestările de servicii.

(9) Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora.

(10) Este asimilat cu livrarea intracomunitară cu plată transferul de către o persoană impozabilă de bunuri aparţinând activităţii sale economice din România într-un alt stat membru, cu excepţia nontransferurilor prevăzute la alin. (12).

(11) Transferul prevăzut la alin. (10) reprezintă expedierea sau transportul oricăror bunuri mobile corporale din România către alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării activităţii sale economice.

(12) În sensul prezentului titlu, nontransferul reprezintă expedierea sau transportul unui bun din România în alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizat în scopul uneia din următoarele operaţiuni:

  • a) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (5) privind vânzarea la distanţă;
  • b) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. b) privind livrările cu instalare sau asamblare, efectuate de către furnizor sau în numele acestuia;
  • c) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă la bordul navelor, aeronavelor sau trenurilor, pe parcursul transportului de persoane efectuat în teritoriul Comunităţii, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. d);
  • d) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă, în condiţiile prevăzute la art. 143 alin. (2) cu privire la livrările intracomunitare scutite, la art. 143 alin. (1) lit. a) şi b) cu privire la scutirile pentru livrările la export şi la art. 143 alin. (1) lit. h), i), j), k) şi m) cu privire la scutirile pentru livrările destinate navelor, aeronavelor, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi organizaţiilor internaţionale şi forţelor NATO;
  • e) livrarea de gaz prin reţeaua de distribuţie a gazelor naturale sau de electricitate, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) privind locul livrării acestor bunuri;
  • f) prestarea de servicii în beneficiul persoanei impozabile, care implică lucrări asupra bunurilor corporale efectuate în statul membru în care se termină expedierea sau transportul bunului, cu condiţia ca bunurile, după prelucrare, să fie reexpediate persoanei impozabile din România de la care fuseseră expediate sau transportate iniţial;
  • g) utilizarea temporară a bunului respectiv pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în scopul prestării de servicii în statul membru de destinaţie, de către persoana impozabilă stabilită în România;
  • h) utilizarea temporară a bunului respectiv, pentru o perioadă care nu depăşeşte 24 de luni, pe teritoriul unui alt stat membru, în condiţiile în care importul aceluiaşi bun dintr-un stat terţ, în vederea utilizării temporare, ar beneficia de regimul vamal de admitere temporară cu scutire integrală de drepturi de import.

(13) În cazul în care nu mai este îndeplinită una din condiţiile prevăzute la alin. (12), expedierea sau transportul bunului respectiv este considerat ca un transfer din România în alt stat membru. În acest caz, transferul se consideră efectuat în momentul în care condiţia nu mai este îndeplinită.

(14) Prin ordin al ministrului finanţelor publice, se pot introduce măsuri de simplificare cu privire la aplicarea alin. (10) - (13).

(1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar.

(2) Se consideră că o persoană impozabilă, care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, în calitate de intermediar, într-o livrare de bunuri, a achiziţionat şi livrat bunurile respective ea însăşi, în condiţiile stabilite prin norme.

(3) Următoarele operaţiuni sunt considerate, de asemenea, livrări de bunuri, în sensul alin. (1):

  • a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing;
  • b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;
  • c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri.

Norme Metodologice

4. (1) Conform art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia. Pentru bunurile, altele decât cele second-hand, încredinţate în vederea vânzării în baza unui contract de consignaţie, data livrării bunurilor de la consignant la consignatar se consideră a fi data vânzării bunurilor de către consignatar către beneficiar. Facturarea bunurilor de către consignant către consignatar se face cel mai târziu la finele lunii în care bunurile au fost vândute.

(2) Se consideră livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, produsele agricole reţinute drept plată în natură a prestaţiei efectuate de persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care prestează servicii pentru obţinerea şi/sau prelucrarea produselor agricole, precum şi plata în natură a arendei.

(3) În sensul art. 128 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite se consideră livrare de bunuri numai dacă debitorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

5. (1) În sensul art. 128 alin. (3) lit. d) din Codul fiscal, transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare se consideră livrare de bunuri atunci când comisionarul acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului. Comisionarul este considerat din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată cumpărător şi revânzător. În funcţie de locul unde vânzătorul, cumpărătorul şi comisionarul îşi au stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, se disting situaţii precum:

a) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, cumpărătorul este o persoană din România, înregistrată sau nu ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată - vânzătorul face o livrare de bunuri către comisionar, emite factura fiscală şi colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile. Comisionarul poate deduce, în condiţiile legii, taxa pe valoarea adăugată din facturile emise de comitent, apoi, la rândul său, face o livrare de bunuri către cumpărător, emite factura fiscală şi colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile;

b) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este o persoană stabilită în străinătate - vânzătorul face o livrare de bunuri către comisionar, emite factura fiscală în regim de scutire cu drept de deducere, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, comisionarul, la rândul său, face o livrare de bunuri către cumpărătorul străin, emite factura fiscală, de asemenea în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, factura externă şi întocmeşte declaraţia vamală de export în nume propriu, respectiv la rubricadin declaraţia vamală de export îşi înscrie numele său;

c) atunci când cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, comisionarul din România este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, acesta din urmă emite factura externă pe numele comisionarului pentru bunurile livrate, comisionarul face importul de bunuri, întocmeşte declaraţia vamală de import în nume propriu, poate deduce în condiţiile legii taxa pe valoarea adăugată înscrisă în declaraţia vamală de import pentru operaţiunile taxabile, apoi face livrare de bunuri către cumpărător, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile şi emite factură fiscală către cumpărător.

(2) Conform reglementărilor contabile nu este obligatorie înregistrarea în conturile de venituri, respectiv de cheltuieli, a operaţiunilor efectuate de comisionar.

(4) Sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată următoarele operaţiuni:

  • a) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;
  • b) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;
  • c) preluarea de către o persoană impozabilă de bunuri mobile corporale achiziţionate sau produse de către aceasta, altele decât bunurile de capital prevăzute la art. 149 alin. (1) lit. a), pentru a fi utilizate în scopul unor operaţiuni care nu dau drept integral de deducere, dacă taxa aferentă bunurilor respective a fost dedusă total sau parţial la data achiziţiei;
  • d) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) - c).

(5) Orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile către asociaţii sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a persoanei impozabile, cu excepţia transferului prevăzut la alin. (7), constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.

(6) În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă bunul este transportat direct beneficiarului final.

(7) Transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active şi pasive, ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea, indiferent dacă e făcut cu plată sau nu ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi, nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă. Primitorul este considerat a fi succesorul cedentului în ceea ce priveşte ajustarea dreptului de deducere prevăzută de lege.

Norme Metodologice

6. (1) Nu constituie livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale, efectuat între două persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, în situaţia în care beneficiarul are drept de deducere integrală a taxei pe valoarea adăugată. Persoana impozabilă care a adus aportul în natură are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 145 alin. (5) lit. b) din Codul fiscal. În sensul alin. (8) al art. 128 din Codul fiscal, aportul în natură cuprinde şi activele necorporale care sunt aduse ca aport în natură.

(2) Constituie livrare de bunuri aportul în natură la capitalul social acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care pentru bunurile respective a exercitat dreptul de deducere total sau parţial, unei persoane impozabile care nu are drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată, fie datorită faptului că nu este înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, fie datorită faptului că operaţiunile desfăşurate de aceasta nu dau drept de deducere. În acest caz beneficiarul evidenţiază în patrimoniul său contravaloarea bunului primit, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.

(3) Aportul în natură acordat de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată unei persoane impozabile care are drept de deducere parţială a taxei pe valoarea adăugată constituie livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial. La persoana impozabilă care a acordat aportul în natură, precum şi la beneficiar, taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunii respective se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăţi efective între cele două unităţi în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată.

(4) Baza de impozitare pentru aportul în natură care constituie livrare de bunuri este constituită din valoarea de aport a bunurilor.

(5) Importul de bunuri care se constituie aport în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale, efectuat de o persoană străină, se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 131 din Codul fiscal. Persoana impozabilă care primeşte aportul în natură poate să îşi exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în condiţiile legii.

(8) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1):

  • a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a unor cauze de forţă majoră, astfel cum sunt prevăzute prin norme;
  • b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum şi activele corporale fixe casate, în condiţiile stabilite prin norme;
  • c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege;
  • d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau interne;
  • e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor promoţionale, pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor;
  • f) acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol/reprezentare, precum şi alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme.

Norme Metodologice

 

7. (1) Bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, nu constituie livrare de bunuri conform art. 128 alin. (9) lit. b) din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

  • a) nu sunt imputabile;
  • b) degradarea calitativă a bunurilor se datorează unor cauze obiective dovedite cu documente;
  • c) se face dovada că s-au distrus bunurile şi nu mai intră în circuitul economic.

În categoria bunurilor degradate calitativ se încadrează şi ziarele, revistele, cărţile, manualele şcolare, care sunt returnate de către difuzori şi care nu mai pot fi valorificate.

(2) Casarea bunurilor de natura mijloacelor fixe, chiar şi înainte de expirarea duratei normale de întrebuinţare, nu constituie livrare de bunuri din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.

(3) Bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol nu sunt considerate livrări de bunuri în limita în care sunt deductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile de protocol, stabilită la titlul II al Codului fiscal. Aceeaşi limită este aplicabilă şi microîntreprinderilor care se încadrează în prevederile titlului IV al Codului fiscal.

(4) Bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de sponsorizare şi mecenat nu sunt considerate livrări de bunuri în limita a 3 la mie din cifra de afaceri, determinată potrivit art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, şi nu se întocmeşte factura fiscală pentru acordarea acestor bunuri.

(5) Prin acordarea de bunuri în mod gratuit potrivit destinaţiilor prevăzute de lege, în sensul art. 128 alin. (9) lit. f) din Codul fiscal, se înţeleg destinaţii cum sunt: masa caldă pentru mineri, alimentaţia de protecţie, materiale igienico-sanitare acordate obligatoriu angajaţilor în vederea prevenirii îmbolnăvirilor. Limita până la care nu sunt considerate livrări de bunuri este cea stabilită prin actele normative care instituie acordarea acestor bunuri. Plata în natură a salariilor şi a dividendelor reprezintă livrare de bunuri, nefiind aplicabile prevederile art. 128 alin. (9) lit. f) din Codul fiscal.

(6) Încadrarea în limitele prevăzute la alin. (3) - (5) se determină pe baza datelor raportate prin situaţiile financiare anuale. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste limite sponsorizările, acţiunile de mecenat sau alte acţiuni prevăzute prin legi, acordate în numerar. Depăşirea limitelor constituie livrare de bunuri şi se colectează taxa pe valoarea adăugată, dacă s-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată corespunzătoare depăşirii. Taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă depăşirii se calculează şi se include la rubrica de regularizări din decontul întocmit pentru perioada fiscală în care persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au depus situaţiile financiare anuale, dar nu mai târziu de termenul legal de depunere a acestora.

(7) Preluarea de către persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată a unor bunuri din activitatea proprie pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării activităţii economice a acestora nu este considerată livrare de bunuri. Aceleaşi prevederi se aplică şi pentru prestările de servicii.

(9) Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora.

(10) Este asimilat cu livrarea intracomunitară cu plată transferul de către o persoană impozabilă de bunuri aparţinând activităţii sale economice din România într-un alt stat membru, cu excepţia nontransferurilor prevăzute la alin. (12).

(11) Transferul prevăzut la alin. (10) reprezintă expedierea sau transportul oricăror bunuri mobile corporale din România către alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării activităţii sale economice.

(12) În sensul prezentului titlu, nontransferul reprezintă expedierea sau transportul unui bun din România în alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizat în scopul uneia din următoarele operaţiuni:

  • a) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (5) privind vânzarea la distanţă;
  • b) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. b) privind livrările cu instalare sau asamblare, efectuate de către furnizor sau în numele acestuia;
  • c) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă la bordul navelor, aeronavelor sau trenurilor, pe parcursul transportului de persoane efectuat în teritoriul Comunităţii, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. d);
  • d) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă, în condiţiile prevăzute la art. 143 alin. (2) cu privire la livrările intracomunitare scutite, la art. 143 alin. (1) lit. a) şi b) cu privire la scutirile pentru livrările la export şi la art. 143 alin. (1) lit. h), i), j), k) şi m) cu privire la scutirile pentru livrările destinate navelor, aeronavelor, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi organizaţiilor internaţionale şi forţelor NATO;
  • e) livrarea de gaz prin reţeaua de distribuţie a gazelor naturale sau de electricitate, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) privind locul livrării acestor bunuri;
  • f) prestarea de servicii în beneficiul persoanei impozabile, care implică lucrări asupra bunurilor corporale efectuate în statul membru în care se termină expedierea sau transportul bunului, cu condiţia ca bunurile, după prelucrare, să fie reexpediate persoanei impozabile din România de la care fuseseră expediate sau transportate iniţial;
  • g) utilizarea temporară a bunului respectiv pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în scopul prestării de servicii în statul membru de destinaţie, de către persoana impozabilă stabilită în România;
  • h) utilizarea temporară a bunului respectiv, pentru o perioadă care nu depăşeşte 24 de luni, pe teritoriul unui alt stat membru, în condiţiile în care importul aceluiaşi bun dintr-un stat terţ, în vederea utilizării temporare, ar beneficia de regimul vamal de admitere temporară cu scutire integrală de drepturi de import.

(13) În cazul în care nu mai este îndeplinită una din condiţiile prevăzute la alin. (12), expedierea sau transportul bunului respectiv este considerat ca un transfer din România în alt stat membru. În acest caz, transferul se consideră efectuat în momentul în care condiţia nu mai este îndeplinită.

(14) Prin ordin al ministrului finanţelor publice, se pot introduce măsuri de simplificare cu privire la aplicarea alin. (10) - (13).

Art. 129 - Prestarea de servicii

(1) Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri.

(2) Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt:

  • a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor, în cadrul unui contract de leasing;
  • b) transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
  • c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie;
  • d) prestările de servicii efectuate în baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit legii;
  • e) intermedierea efectuată de comisionari, care acţionează în numele şi în contul comitentului, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.

(3) Se consideră prestări de servicii cu plată:

  • a) utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în scopuri ce nu au legătură cu activitatea sa economică, sau pentru a fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, dacă taxa pe valoarea adăugată pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial;
  • b) prestările de servicii efectuate în mod gratuit de către o persoană impozabilă, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică pentru uzul personal al angajaţilor săi sau al altor persoane.

(4) Nu constituie prestări de servicii cu plată operaţiunile constând în utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, punerea gratuită la dispoziţia altor persoane a acestor bunuri şi/sau prestarea de servicii în mod gratuit, efectuate în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol sau pentru alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţii stabilite prin norme, precum şi aceleaşi operaţiuni efectuate în scopuri publicitare sau în scopul stimulării vânzărilor.

(1) Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri, aşa cum este definită la art. 128.

(2) O persoană impozabilă, care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, ca intermediar în prestarea de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi aceste servicii, în condiţiile stabilite prin norme.

(3) Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt:

  • a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing;
  • b) transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
  • c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie;
  • d) prestările de servicii efectuate pe baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit legii;
  • e) servicii de intermediere efectuate de persoane care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.

(4) Sunt asimilate prestării de servicii efectuate cu plată următoarele:

  • a) utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică sau pentru a fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial;
  • b) serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile, prestate în mod gratuit pentru uzul personal al angajaţilor săi sau pentru uzul altor persoane.

(5) Nu constituie prestare de servicii efectuată cu plată:

  • a) utilizarea bunurilor rezultate din activitatea economică a persoanei impozabile, ca parte a unei prestări de servicii efectuată în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, mecenat sau protocol, precum şi pentru alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme;
  • b) serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile, prestate în mod gratuit în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor;
  • c) servicii prestate în mod gratuit în cadrul perioadei de garanţie de către persoana care a efectuat iniţial livrarea de bunuri sau prestarea de servicii.

Norme Metodologice

8. (1) În sensul art. 129 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing operaţional sau financiar se consideră prestare de servicii. Dacă în cursul derulării unui contract de leasing financiar intervine o cesiune între utilizatori cu acceptul locatorului/finanţatorului sau o cesiune a contractului de leasing financiar prin care se schimbă locatorul/finanţatorul, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri, considerând că persoana care preia contractul de leasing continuă persoana cedentului. Operaţiunea este considerată în continuare prestare de servicii, taxa pe valoarea adăugată fiind datorată de persoana care preia contractul de leasing în aceleaşi condiţii ca şi cedentul. 

(2) Este considerată prestare de servicii, conform art. 129 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, intermedierea efectuată de comisionari care acţionează în numele şi în contul comitentului atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. În sensul prezentelor norme metodologice, comisionarul care acţionează în numele şi în contul comitentului este persoana care acţionează în calitate de mandatar potrivit Codului comercial. În cazul în care comisionarul intermediază livrări de bunuri, în funcţie de locul unde vânzătorul, cumpărătorul şi comisionarul îşi au stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, se disting situaţii precum:

a) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, vânzătorul face livrare de bunuri către cumpărător pentru care emite factura fiscală direct pe numele cumpărătorului, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile, iar comisionarul se consideră că realizează o prestare de servicii, pentru care întocmeşte factura fiscală numai pentru comisionul său, care reprezintă contravaloarea serviciului de intermediere prestat către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile;

b) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este persoană stabilită în străinătate, vânzătorul emite factura fiscală pentru livrarea de bunuri către cumpărător, în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, este înscris în declaraţia vamală de export la rubrica, iar comisionarul, care face prestarea de serviciu, emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, de asemenea în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege;

c) atunci când cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, comisionarul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în România, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, cumpărătorul primeşte factura externă emisă de vânzător pe numele său, întocmeşte declaraţia vamală de import în nume propriu, iar comisionarul, care face prestarea de serviciu de intermediere, emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, aplicând regimul de scutire cu drept de deducere dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

(3) Emiterea unei facturi în numele său de către orice comisionar care acţionează în numele şi în contul comitentului vânzător, în momentul vânzării către cumpărător, este suficientă pentru a-l transforma în cumpărător revânzător din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum este prevăzut la pct. 5. De asemenea, comisionarul care acţionează în numele şi în contul comitentului cumpărător devine din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată un cumpărător revânzător, dacă primeşte de la vânzător o factură întocmită pe numele său.

(4) Pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (4) din Codul fiscal se aplică în mod corespunzător prevederile pct. 7 alin. (3) - (6).

(5) Persoana impozabilă care acţionează în nume propriu, dar în contul unei alte persoane, în legătură cu o prestare de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi acele servicii.

(6) În cazul prestării unui serviciu de către mai multe persoane impozabile, prin tranzacţii succesive, fiecare tranzacţie se consideră o prestare separată şi se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.

(6) În cazul în care mai multe persoane impozabile, care acţionează în nume propriu, intervin prin tranzacţii succesive în cadrul unei prestări de servicii, se consideră că fiecare persoană a primit şi a prestat în nume propriu serviciul respectiv. Fiecare tranzacţie se consideră o prestare separată şi se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.

(7) Prevederile art. 128 alin. (5) şi (7) se aplică în mod corespunzător şi prestărilor de servicii.

(1) Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri, aşa cum este definită la art. 128.

(2) O persoană impozabilă, care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, ca intermediar în prestarea de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi aceste servicii, în condiţiile stabilite prin norme.

(3) Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt:

  • a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing;
  • b) transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
  • c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie;
  • d) prestările de servicii efectuate pe baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit legii;
  • e) servicii de intermediere efectuate de persoane care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.

(4) Sunt asimilate prestării de servicii efectuate cu plată următoarele:

  • a) utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică sau pentru a fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial;
  • b) serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile, prestate în mod gratuit pentru uzul personal al angajaţilor săi sau pentru uzul altor persoane.

(5) Nu constituie prestare de servicii efectuată cu plată:

  • a) utilizarea bunurilor rezultate din activitatea economică a persoanei impozabile, ca parte a unei prestări de servicii efectuată în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, mecenat sau protocol, precum şi pentru alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme;
  • b) serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile, prestate în mod gratuit în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor;
  • c) servicii prestate în mod gratuit în cadrul perioadei de garanţie de către persoana care a efectuat iniţial livrarea de bunuri sau prestarea de servicii.

Norme Metodologice

8. (1) În sensul art. 129 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing operaţional sau financiar se consideră prestare de servicii. Dacă în cursul derulării unui contract de leasing financiar intervine o cesiune între utilizatori cu acceptul locatorului/finanţatorului sau o cesiune a contractului de leasing financiar prin care se schimbă locatorul/finanţatorul, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri, considerând că persoana care preia contractul de leasing continuă persoana cedentului. Operaţiunea este considerată în continuare prestare de servicii, taxa pe valoarea adăugată fiind datorată de persoana care preia contractul de leasing în aceleaşi condiţii ca şi cedentul. 

(2) Este considerată prestare de servicii, conform art. 129 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, intermedierea efectuată de comisionari care acţionează în numele şi în contul comitentului atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. În sensul prezentelor norme metodologice, comisionarul care acţionează în numele şi în contul comitentului este persoana care acţionează în calitate de mandatar potrivit Codului comercial. În cazul în care comisionarul intermediază livrări de bunuri, în funcţie de locul unde vânzătorul, cumpărătorul şi comisionarul îşi au stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, se disting situaţii precum:

a) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, vânzătorul face livrare de bunuri către cumpărător pentru care emite factura fiscală direct pe numele cumpărătorului, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile, iar comisionarul se consideră că realizează o prestare de servicii, pentru care întocmeşte factura fiscală numai pentru comisionul său, care reprezintă contravaloarea serviciului de intermediere prestat către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, colectează taxa pe valoarea adăugată dacă operaţiunile sunt taxabile;

b) atunci când vânzătorul şi comisionarul sunt persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în România, iar cumpărătorul este persoană stabilită în străinătate, vânzătorul emite factura fiscală pentru livrarea de bunuri către cumpărător, în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, este înscris în declaraţia vamală de export la rubrica, iar comisionarul, care face prestarea de serviciu, emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, de asemenea în regim de scutire cu drept de deducere, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege;

c) atunci când cumpărătorul din România este sau nu înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, comisionarul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în România, iar vânzătorul este persoană stabilită în străinătate, cumpărătorul primeşte factura externă emisă de vânzător pe numele său, întocmeşte declaraţia vamală de import în nume propriu, iar comisionarul, care face prestarea de serviciu de intermediere, emite factura fiscală pentru comisionul său către persoana care l-a mandatat, respectiv cumpărătorul sau vânzătorul, aplicând regimul de scutire cu drept de deducere dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

(3) Emiterea unei facturi în numele său de către orice comisionar care acţionează în numele şi în contul comitentului vânzător, în momentul vânzării către cumpărător, este suficientă pentru a-l transforma în cumpărător revânzător din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum este prevăzut la pct. 5. De asemenea, comisionarul care acţionează în numele şi în contul comitentului cumpărător devine din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată un cumpărător revânzător, dacă primeşte de la vânzător o factură întocmită pe numele său.

(4) Pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (4) din Codul fiscal se aplică în mod corespunzător prevederile pct. 7 alin. (3) - (6).

(6) În cazul în care mai multe persoane impozabile, care acţionează în nume propriu, intervin prin tranzacţii succesive în cadrul unei prestări de servicii, se consideră că fiecare persoană a primit şi a prestat în nume propriu serviciul respectiv. Fiecare tranzacţie se consideră o prestare separată şi se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.

(7) Prevederile art. 128 alin. (5) şi (7) se aplică în mod corespunzător şi prestărilor de servicii.

Art. 130 - Schimbul de bunuri sau servicii
În cazul unei operaţiuni care implică o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, fiecare persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii cu plată.
În cazul unei operaţiuni care implică o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, fiecare persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii cu plată.
În cazul unei operaţiuni care implică o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, fiecare persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii cu plată.
Art. 130^1 - Achizitiile intracomunitare de bunuri

(1) Se consideră achiziţie intracomunitară de bunuri obţinerea dreptului de a dispune, ca şi un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinaţia indicată de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.

(2) Sunt asimilate unei achiziţii intracomunitare cu plată următoarele:

  • a) utilizarea în România, de către o persoană impozabilă, în scopul desfăşurării activităţii economice proprii, a unor bunuri transportate sau expediate de aceasta sau de altă persoană, în numele acesteia, din statul membru pe teritoriul căruia aceste bunuri au fost produse, extrase, achiziţionate, dobândite ori importate de către aceasta, în scopul desfăşurării activităţii economice proprii, dacă transportul sau expedierea acestor bunuri, în cazul în care ar fi fost efectuat din România în alt stat membru, ar fi fost tratat ca transfer de bunuri în alt stat membru, în conformitate cu prevederile art. 128 alin. (10) şi (11);
  • b) preluarea de către forţele armatei române, pentru uzul acestora sau pentru personalul civil din cadrul forţelor armate, de bunuri pe care le-au dobândit în alt stat membru, care este parte a Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949, şi la a căror achiziţie nu s-au aplicat regulile generale de impozitare din acel alt stat membru, în situaţia în care importul bunurilor respective nu a putut beneficia de scutirea prevăzută la art. 142 alin. (1) lit. g).

(3) Se consideră, de asemenea, că este efectuată cu plată achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare, dacă ar fi fost realizată în România, ar fi fost tratată drept o livrare de bunuri efectuată cu plată.

(4) Este asimilată unei achiziţii intracomunitare şi achiziţionarea de către o persoană juridică neimpozabilă a unor bunuri importate de acea persoană în Comunitate şi transportate sau expediate într-un alt stat membru decât cel în care s-a efectuat importul. Persoana juridică neimpozabilă va beneficia de rambursarea taxei plătite în România pentru importul bunurilor, dacă dovedeşte că achiziţia sa intracomunitară a fost supusă taxei în statul membru de destinaţie a bunurilor expediate sau transportate.

(5) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se pot reglementa măsuri de simplificare cu privire la aplicarea alin. (2) lit. a).

(1) Se consideră achiziţie intracomunitară de bunuri obţinerea dreptului de a dispune, ca şi un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinaţia indicată de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.

(2) Sunt asimilate unei achiziţii intracomunitare cu plată următoarele:

  • a) utilizarea în România, de către o persoană impozabilă, în scopul desfăşurării activităţii economice proprii, a unor bunuri transportate sau expediate de aceasta sau de altă persoană, în numele acesteia, din statul membru pe teritoriul căruia aceste bunuri au fost produse, extrase, achiziţionate, dobândite ori importate de către aceasta, în scopul desfăşurării activităţii economice proprii, dacă transportul sau expedierea acestor bunuri, în cazul în care ar fi fost efectuat din România în alt stat membru, ar fi fost tratat ca transfer de bunuri în alt stat membru, în conformitate cu prevederile art. 128 alin. (10) şi (11);
  • b) preluarea de către forţele armatei române, pentru uzul acestora sau pentru personalul civil din cadrul forţelor armate, de bunuri pe care le-au dobândit în alt stat membru, care este parte a Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949, şi la a căror achiziţie nu s-au aplicat regulile generale de impozitare din acel alt stat membru, în situaţia în care importul bunurilor respective nu a putut beneficia de scutirea prevăzută la art. 142 alin. (1) lit. g).

(3) Se consideră, de asemenea, că este efectuată cu plată achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare, dacă ar fi fost realizată în România, ar fi fost tratată drept o livrare de bunuri efectuată cu plată.

(4) Este asimilată unei achiziţii intracomunitare şi achiziţionarea de către o persoană juridică neimpozabilă a unor bunuri importate de acea persoană în Comunitate şi transportate sau expediate într-un alt stat membru decât cel în care s-a efectuat importul. Persoana juridică neimpozabilă va beneficia de rambursarea taxei plătite în România pentru importul bunurilor, dacă dovedeşte că achiziţia sa intracomunitară a fost supusă taxei în statul membru de destinaţie a bunurilor expediate sau transportate.

(5) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se pot reglementa măsuri de simplificare cu privire la aplicarea alin. (2) lit. a).

Art. 131 - Importul de bunuri

(1) În înţelesul prezentului titlu, se consideră import de bunuri intrarea de bunuri în România provenind dintr-un alt stat.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), atunci când bunurile sunt plasate, după intrarea lor în ţară, în regimuri vamale suspensive, aceste bunuri nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Totuşi, acestea sunt supuse reglementărilor vamale în ceea ce priveşte plata sau, după caz, garantarea drepturilor de import pe perioada cât se află în regim vamal suspensiv.

(3) Importul bunurilor plasate în regimuri vamale suspensive este efectuat în statul pe teritoriul căruia bunurile ies din aceste regimuri.

(4) Nu se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrarea bunurilor aflate în regimuri vamale suspensive.

Importul de bunuri reprezintă:

  • a) intrarea în Comunitate de bunuri care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 9 şi 10 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene sau care, în condiţiile în care bunurile sunt supuse Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, nu sunt puse în circulaţie liberă;
  • b) intrarea în Comunitate de bunuri dintr-un teritoriu terţ, altele decât bunurile prevăzute la lit. a).

Norme Metodologice

9. (1) Regimurile vamale suspensive la care se face referire la art. 131 din Codul fiscal sunt cele prevăzute de legislaţia vamală în vigoare.

(2) Orice livrare a unor bunuri care se află sub regim vamal suspensiv nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Astfel de operaţiuni pot avea drept obiect vânzarea de bunuri aflate în regim de antrepozit vamal, cesionarea de bunuri aflate în regim de perfecţionare activă şi altele de această natură.

Importul de bunuri reprezintă:

  • a) intrarea în Comunitate de bunuri care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 9 şi 10 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene sau care, în condiţiile în care bunurile sunt supuse Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, nu sunt puse în circulaţie liberă;
  • b) intrarea în Comunitate de bunuri dintr-un teritoriu terţ, altele decât bunurile prevăzute la lit. a).

Norme Metodologice

9. (1) Regimurile vamale suspensive la care se face referire la art. 131 din Codul fiscal sunt cele prevăzute de legislaţia vamală în vigoare.

(2) Orice livrare a unor bunuri care se află sub regim vamal suspensiv nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Astfel de operaţiuni pot avea drept obiect vânzarea de bunuri aflate în regim de antrepozit vamal, cesionarea de bunuri aflate în regim de perfecţionare activă şi altele de această natură.

Capitolul V - Locul operatiunilor cuprinse in sfera de aplicare a taxei

Art. 132 - Locul livrarii de bunuri

(1) Se consideră a fi locul livrării de bunuri:

  • a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de beneficiar sau de un terţ;
  • b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau montaj, indiferent dacă punerea în funcţiune este efectuată de către furnizor sau de altă persoană în contul său;
  • c) locul unde se găsesc bunurile în momentul în care are loc livrarea, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;
  • d) locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor sau avion;
  • e) locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate într-un autocar sau tren, şi pe partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul ţării.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. e), se înţelege:

  • a) prin partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul ţării, parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de pasageri, fără oprire în afara ţării;
  • b) prin locul de plecare al transportului de pasageri, primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, dacă este cazul, după oprirea efectuată în afara ţării;
  • c) prin locul de sosire a unui transport de pasageri, ultimul punct de debarcare prevăzut în interiorul ţării, pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării, dacă este cazul, înainte de oprirea efectuată în afara ţării.

(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a) şi b), atunci când locul de plecare sau de expediere ori de transport al bunurilor se află în afara României, acestea fiind importate în România, locul livrării efectuate de importator, în sensul art. 150 alin. (2), este considerat a fi în România.

(1) Se consideră a fi locul livrării de bunuri:

  • a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terţ. Dacă locul livrării, stabilit conform prezentei prevederi, se situează în afara teritoriului comunitar, locul livrării realizate de către importator şi locul oricărei livrări ulterioare se consideră în statul membru de import al bunurilor, iar bunurile se consideră a fi transportate sau expediate din statul membru de import;
  • b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, de către furnizor sau de către altă persoană în numele furnizorului, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau unui montaj;
  • c) locul unde se găsesc bunurile atunci când sunt puse la dispoziţia cumpărătorului, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;
  • d) locul de plecare a transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor, avion sau tren, pentru partea din transportul de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii, dacă:
    • 1. partea transportului de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii reprezintă partea transportului, efectuată fără nici o oprire în afara Comunităţii, între locul de plecare şi locul de sosire ale transportului de pasageri;
    • 2. locul de plecare a transportului de pasageri reprezintă primul punct de îmbarcare a pasagerilor în interiorul Comunităţii, eventual după o oprire în afara Comunităţii;
    • 3. locul de sosire a transportului de pasageri reprezintă ultimul punct de debarcare prevăzut în interiorul Comunităţii pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul Comunităţii, eventual înainte de o oprire în afara Comunităţii;
  • e) în cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale sau al livrării de energie electrică, către un comerciant persoană impozabilă, locul livrării se consideră locul unde comerciantul persoană impozabilă este stabilit sau are un sediu fix pentru care se livrează bunurile sau, în absenţa unui astfel de sediu, locul în care acesta are domiciliul stabil sau reşedinţa sa obişnuită. Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală în ceea ce priveşte cumpărările de gaz şi energie electrică o reprezintă revânzarea de astfel de produse şi al cărei consum propriu de astfel de produse este neglijabil;
  • f) în cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale sau de energie electrică, în situaţia în care o astfel de livrare nu se regăseşte la lit. e), locul livrării reprezintă locul în care cumpărătorul utilizează şi consumă efectiv gazul natural sau energia electrică. În situaţia în care bunurile nu sunt consumate de cumpărător, ci sunt livrate unei alte persoane, partea neutilizată de gaz sau energie electrică se consideră ca fiind utilizată şi consumată la locul în care noul cumpărător este stabilit sau are un sediu fix pentru care se livrează bunurile. În absenţa unui astfel de sediu, se consideră că acesta a utilizat şi a consumat bunurile în locul în care îşi are domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), în cazul unei vânzări la distanţă care se efectuează dintr-un stat membru spre România, locul livrării se consideră în România dacă livrarea este efectuată către un cumpărător persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, care beneficiază de derogarea de la art. 126 alin. (4), sau către orice altă persoană neimpozabilă şi dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă al căror transport sau expediere în România se realizează de către un furnizor, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte prin norme; sau
  • b) furnizorul a optat în statul membru din care se transportă bunurile pentru considerarea vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din acel stat membru în România, ca având loc în România.

(3) Locul livrării este întotdeauna în România, în cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile, efectuate dintr-un stat membru către persoane neimpozabile din România, altele decât persoanele juridice neimpozabile, fără să se aplice plafonul prevăzut la alin. (2) lit. a).

(4) Derogarea prevăzută la alin. (2) nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din alt stat membru în România:

  • a) de mijloace de transport noi;
  • b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau în numele acestuia;
  • c) de bunuri taxate în statul membru de plecare, conform regimului special prevăzut la art. 26 (a) din Directiva a 6-a privind bunurile second-hand, operele de artă, obiectele de colecţie şi antichităţile, astfel cum sunt definite la art. 152^2 alin. (1);
  • d) de gaz distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural şi de electricitate;
  • e) de produse accizabile, livrate către persoane impozabile şi persoane juridice neimpozabile.

(5) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), locul livrării pentru vânzările la distanţă efectuate din România către alt stat membru se consideră în acest alt stat membru, în cazul în care livrarea este efectuată către o persoană care nu îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de statul membru în care se încheie transportul sau expedierea, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă, efectuate de furnizor şi care presupun transportul sau expedierea bunurilor din România către un anumit stat membru, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă, stabilit conform legislaţiei privind taxa pe valoarea adăugată din statul membru respectiv, astfel de vânzări având locul livrării în statul respectiv; sau
  • b) furnizorul a optat în România pentru considerarea tuturor vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din România într-un anumit stat membru, ca având loc în respectivul stat membru. Opţiunea se exercită în condiţiile stabilite prin norme şi se aplică tuturor vânzărilor la distanţă, efectuate către respectivul stat membru, în anul calendaristic în care se exercită opţiunea şi în următorii doi ani calendaristici.

(6) În cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile efectuate din România către persoane neimpozabile din alt stat membru, altele decât persoanele juridice neimpozabile, locul livrării este întotdeauna în celălalt stat membru.

(7) Derogarea prevăzută la alin. (5) nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din România către un alt stat membru:

  • a) de mijloace de transport noi;
  • b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau de altă persoană în numele acestuia;
  • c) de bunuri taxate în România, conform regimului special pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, prevăzut la art. 152^2;
  • d) de gaz distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural şi de electricitate;
  • e) de produse accizabile, livrate către persoane juridice neimpozabile şi persoane impozabile.

(8) În aplicarea alin. (2) - (7), atunci când o vânzare la distanţă presupune expedierea sau transportul bunurilor vândute dintr-un teritoriu terţ şi importul de către furnizor într-un stat membru, altul decât statul membru în care se expediază sau se transportă în vederea livrării acestora către client, se va considera că bunurile au fost expediate sau transportate din statul membru în care se efectuează importul.

Norme Metodologice

10. (1) Livrările de bunuri pentru care locul livrării nu este considerat a fi în România conform art. 132 din Codul fiscal nu sunt operaţiuni impozabile în România. Orice persoană impozabilă care realizează livrări de bunuri care au locul livrării în străinătate poate să-şi exercite dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, în situaţia în care livrările de bunuri ar da drept de deducere dacă ar fi realizate în România.

(2) Locul livrării de bunuri în cazul în care livrările sunt efectuate la bordul unui vapor sau avion este considerat a fi locul de plecare a transportului de pasageri, potrivit art. 132 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal. În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincid întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare a transportului de pasageri în cazul livrărilor de bunuri efectuate la bordul unui vapor sau al unui avion este considerat a fi:

  • a) primul punct de îmbarcare a pasagerilor, pentru transporturile care au punctul de plecare în România;
  • b) primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi fac escală în România.
  • (3) Locul livrării de bunuri în cazul în care livrările sunt efectuate într-un autocar sau tren este locul de plecare a transportului de pasageri şi numai pe partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul ţării. Locul de plecare a transportului de pasageri, respectiv parcursul efectuat în interiorul ţării, se determină astfel:
  • a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România şi punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării. Locul de sosire este considerat a fi ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul ţării, pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării. Parcursul efectuat în interiorul ţării este cel efectuat între locul de plecare şi locul de sosire. Dacă după primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în România nu mai există şi un punct de debarcare până la ieşirea din ţară, se consideră că locul livrării de bunuri nu este în România;
  • b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul ţării. Parcursul efectuat în interiorul ţării este cel efectuat între locul de plecare şi locul de sosire. Dacă nu există un punct de îmbarcare situat în interiorul ţării, se consideră că locul livrării de bunuri nu este în România;
  • c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul ţării. Parcursul efectuat în interiorul ţării este cel efectuat între locul de plecare şi locul de sosire. Dacă nu există punct de îmbarcare sau de debarcare în interiorul ţării, locul livrării de bunuri nu este considerat a fi în România.

(1) Se consideră a fi locul livrării de bunuri:

  • a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terţ. Dacă locul livrării, stabilit conform prezentei prevederi, se situează în afara teritoriului comunitar, locul livrării realizate de către importator şi locul oricărei livrări ulterioare se consideră în statul membru de import al bunurilor, iar bunurile se consideră a fi transportate sau expediate din statul membru de import;
  • b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, de către furnizor sau de către altă persoană în numele furnizorului, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau unui montaj;
  • c) locul unde se găsesc bunurile atunci când sunt puse la dispoziţia cumpărătorului, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;
  • d) locul de plecare a transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor, avion sau tren, pentru partea din transportul de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii, dacă:
    • 1. partea transportului de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii reprezintă partea transportului, efectuată fără nici o oprire în afara Comunităţii, între locul de plecare şi locul de sosire ale transportului de pasageri;
    • 2. locul de plecare a transportului de pasageri reprezintă primul punct de îmbarcare a pasagerilor în interiorul Comunităţii, eventual după o oprire în afara Comunităţii;
    • 3. locul de sosire a transportului de pasageri reprezintă ultimul punct de debarcare prevăzut în interiorul Comunităţii pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul Comunităţii, eventual înainte de o oprire în afara Comunităţii;
  • e) în cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale sau al livrării de energie electrică, către un comerciant persoană impozabilă, locul livrării se consideră locul unde comerciantul persoană impozabilă este stabilit sau are un sediu fix pentru care se livrează bunurile sau, în absenţa unui astfel de sediu, locul în care acesta are domiciliul stabil sau reşedinţa sa obişnuită. Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală în ceea ce priveşte cumpărările de gaz şi energie electrică o reprezintă revânzarea de astfel de produse şi al cărei consum propriu de astfel de produse este neglijabil;
  • f) în cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale sau de energie electrică, în situaţia în care o astfel de livrare nu se regăseşte la lit. e), locul livrării reprezintă locul în care cumpărătorul utilizează şi consumă efectiv gazul natural sau energia electrică. În situaţia în care bunurile nu sunt consumate de cumpărător, ci sunt livrate unei alte persoane, partea neutilizată de gaz sau energie electrică se consideră ca fiind utilizată şi consumată la locul în care noul cumpărător este stabilit sau are un sediu fix pentru care se livrează bunurile. În absenţa unui astfel de sediu, se consideră că acesta a utilizat şi a consumat bunurile în locul în care îşi are domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), în cazul unei vânzări la distanţă care se efectuează dintr-un stat membru spre România, locul livrării se consideră în România dacă livrarea este efectuată către un cumpărător persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, care beneficiază de derogarea de la art. 126 alin. (4), sau către orice altă persoană neimpozabilă şi dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă al căror transport sau expediere în România se realizează de către un furnizor, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte prin norme; sau
  • b) furnizorul a optat în statul membru din care se transportă bunurile pentru considerarea vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din acel stat membru în România, ca având loc în România.

(3) Locul livrării este întotdeauna în România, în cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile, efectuate dintr-un stat membru către persoane neimpozabile din România, altele decât persoanele juridice neimpozabile, fără să se aplice plafonul prevăzut la alin. (2) lit. a).

(4) Derogarea prevăzută la alin. (2) nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din alt stat membru în România:

  • a) de mijloace de transport noi;
  • b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau în numele acestuia;
  • c) de bunuri taxate în statul membru de plecare, conform regimului special prevăzut la art. 26 (a) din Directiva a 6-a privind bunurile second-hand, operele de artă, obiectele de colecţie şi antichităţile, astfel cum sunt definite la art. 152^2 alin. (1);
  • d) de gaz distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural şi de electricitate;
  • e) de produse accizabile, livrate către persoane impozabile şi persoane juridice neimpozabile.

(5) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), locul livrării pentru vânzările la distanţă efectuate din România către alt stat membru se consideră în acest alt stat membru, în cazul în care livrarea este efectuată către o persoană care nu îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de statul membru în care se încheie transportul sau expedierea, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă, efectuate de furnizor şi care presupun transportul sau expedierea bunurilor din România către un anumit stat membru, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă, stabilit conform legislaţiei privind taxa pe valoarea adăugată din statul membru respectiv, astfel de vânzări având locul livrării în statul respectiv; sau
  • b) furnizorul a optat în România pentru considerarea tuturor vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din România într-un anumit stat membru, ca având loc în respectivul stat membru. Opţiunea se exercită în condiţiile stabilite prin norme şi se aplică tuturor vânzărilor la distanţă, efectuate către respectivul stat membru, în anul calendaristic în care se exercită opţiunea şi în următorii doi ani calendaristici.

(6) În cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile efectuate din România către persoane neimpozabile din alt stat membru, altele decât persoanele juridice neimpozabile, locul livrării este întotdeauna în celălalt stat membru.

(7) Derogarea prevăzută la alin. (5) nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din România către un alt stat membru:

  • a) de mijloace de transport noi;
  • b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau de altă persoană în numele acestuia;
  • c) de bunuri taxate în România, conform regimului special pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, prevăzut la art. 152^2;
  • d) de gaz distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural şi de electricitate;
  • e) de produse accizabile, livrate către persoane juridice neimpozabile şi persoane impozabile.

(8) În aplicarea alin. (2) - (7), atunci când o vânzare la distanţă presupune expedierea sau transportul bunurilor vândute dintr-un teritoriu terţ şi importul de către furnizor într-un stat membru, altul decât statul membru în care se expediază sau se transportă în vederea livrării acestora către client, se va considera că bunurile au fost expediate sau transportate din statul membru în care se efectuează importul.

Norme Metodologice

10. (1) Livrările de bunuri pentru care locul livrării nu este considerat a fi în România conform art. 132 din Codul fiscal nu sunt operaţiuni impozabile în România. Orice persoană impozabilă care realizează livrări de bunuri care au locul livrării în străinătate poate să-şi exercite dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, în situaţia în care livrările de bunuri ar da drept de deducere dacă ar fi realizate în România.

(2) Locul livrării de bunuri în cazul în care livrările sunt efectuate la bordul unui vapor sau avion este considerat a fi locul de plecare a transportului de pasageri, potrivit art. 132 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal. În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincid întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare a transportului de pasageri în cazul livrărilor de bunuri efectuate la bordul unui vapor sau al unui avion este considerat a fi:

  • a) primul punct de îmbarcare a pasagerilor, pentru transporturile care au punctul de plecare în România;
  • b) primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi fac escală în România.
  • (3) Locul livrării de bunuri în cazul în care livrările sunt efectuate într-un autocar sau tren este locul de plecare a transportului de pasageri şi numai pe partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul ţării. Locul de plecare a transportului de pasageri, respectiv parcursul efectuat în interiorul ţării, se determină astfel:
  • a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România şi punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării. Locul de sosire este considerat a fi ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul ţării, pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării. Parcursul efectuat în interiorul ţării este cel efectuat între locul de plecare şi locul de sosire. Dacă după primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în România nu mai există şi un punct de debarcare până la ieşirea din ţară, se consideră că locul livrării de bunuri nu este în România;
  • b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul ţării. Parcursul efectuat în interiorul ţării este cel efectuat între locul de plecare şi locul de sosire. Dacă nu există un punct de îmbarcare situat în interiorul ţării, se consideră că locul livrării de bunuri nu este în România;
  • c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor prevăzut în interiorul ţării. Parcursul efectuat în interiorul ţării este cel efectuat între locul de plecare şi locul de sosire. Dacă nu există punct de îmbarcare sau de debarcare în interiorul ţării, locul livrării de bunuri nu este considerat a fi în România.
Art. 132^1 - Locul achizitiei intracomunitare de bunuri

(1) Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri se consideră a fi locul unde se găsesc bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor.

(2) În cazul achiziţiei intracomunitare de bunuri, prevăzută la art. 126 alin. (3) lit. a), dacă cumpărătorul îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA valabil, emis de autorităţile unui stat membru, altul decât cel în care are loc achiziţia intracomunitară, conform alin. (1), locul respectivei achiziţii intracomunitare se consideră în statul membru care a emis codul de înregistrare în scopuri de TVA.

(3) Dacă o achiziţie intracomunitară a fost supusă la plata taxei în alt stat membru, conform alin. (1), şi în România, conform alin. (2), baza de impozitare se reduce în mod corespunzător în România.

(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică dacă cumpărătorul face dovada că achiziţia intracomunitară a fost supusă la plata taxei pe valoarea adăugată în statul membru în care are loc achiziţia intracomunitară, conform alin. (1).

(5) Achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată conform alin. (1), în cadrul unei operaţiuni triunghiulare în alt stat membru decât România, de către cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România, în conformitate cu art. 153, se va considera că a fost supusă la plata taxei pe valoarea adăugată în acel alt stat membru, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

  • a) cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România, în conformitate cu art. 153, face dovada că a efectuat achiziţia intracomunitară în vederea efectuării unei livrări ulterioare în acel alt stat membru, livrare pentru care beneficiarul, care este înregistrat în scopuri de TVA în statul membru unde este stabilit, a fost desemnat ca persoană obligată la plata taxei aferente;
  • b) obligaţiile privind declararea acestor operaţiuni, stabilite prin norme, au fost îndeplinite de către cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România, în conformitate cu art. 153.

(1) Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri se consideră a fi locul unde se găsesc bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor.

(2) În cazul achiziţiei intracomunitare de bunuri, prevăzută la art. 126 alin. (3) lit. a), dacă cumpărătorul îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA valabil, emis de autorităţile unui stat membru, altul decât cel în care are loc achiziţia intracomunitară, conform alin. (1), locul respectivei achiziţii intracomunitare se consideră în statul membru care a emis codul de înregistrare în scopuri de TVA.

(3) Dacă o achiziţie intracomunitară a fost supusă la plata taxei în alt stat membru, conform alin. (1), şi în România, conform alin. (2), baza de impozitare se reduce în mod corespunzător în România.

(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică dacă cumpărătorul face dovada că achiziţia intracomunitară a fost supusă la plata taxei pe valoarea adăugată în statul membru în care are loc achiziţia intracomunitară, conform alin. (1).

(5) Achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată conform alin. (1), în cadrul unei operaţiuni triunghiulare în alt stat membru decât România, de către cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România, în conformitate cu art. 153, se va considera că a fost supusă la plata taxei pe valoarea adăugată în acel alt stat membru, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

  • a) cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România, în conformitate cu art. 153, face dovada că a efectuat achiziţia intracomunitară în vederea efectuării unei livrări ulterioare în acel alt stat membru, livrare pentru care beneficiarul, care este înregistrat în scopuri de TVA în statul membru unde este stabilit, a fost desemnat ca persoană obligată la plata taxei aferente;
  • b) obligaţiile privind declararea acestor operaţiuni, stabilite prin norme, au fost îndeplinite de către cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România, în conformitate cu art. 153.
Art. 132^2 - Locul importului de bunuri

(1) Locul importului de bunuri se consideră pe teritoriul statului membru în care se află bunurile când intră pe teritoriul comunitar.

(2) Atunci când bunurile la care se face referire la art. 131 lit. a) sunt plasate, la intrarea în Comunitate, în unul dintre regimurile la care se face referire la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1 - 7, locul importului pentru aceste bunuri se consideră a fi pe teritoriul statului membru în care bunurile încetează să mai fie plasate într-un astfel de regim.

(3) Atunci când bunurile la care se face referire la art. 131 lit. b), la intrarea în Comunitate, sunt în una dintre situaţiile care le-ar permite, dacă ar fi fost importate în Comunitate, în sensul art. 131 lit. a), să beneficieze de unul dintre regimurile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1 - 7 sau sunt sub o procedură de tranzit intern, locul importului este considerat a fi statul membru pe teritoriul căruia se încheie aceste regimuri sau această procedură.

(1) Locul importului de bunuri se consideră pe teritoriul statului membru în care se află bunurile când intră pe teritoriul comunitar.

(2) Atunci când bunurile la care se face referire la art. 131 lit. a) sunt plasate, la intrarea în Comunitate, în unul dintre regimurile la care se face referire la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1 - 7, locul importului pentru aceste bunuri se consideră a fi pe teritoriul statului membru în care bunurile încetează să mai fie plasate într-un astfel de regim.

(3) Atunci când bunurile la care se face referire la art. 131 lit. b), la intrarea în Comunitate, sunt în una dintre situaţiile care le-ar permite, dacă ar fi fost importate în Comunitate, în sensul art. 131 lit. a), să beneficieze de unul dintre regimurile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1 - 7 sau sunt sub o procedură de tranzit intern, locul importului este considerat a fi statul membru pe teritoriul căruia se încheie aceste regimuri sau această procedură.

Art. 133 - Locul prestarii de servicii
(1) Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate sau, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.
(1) Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

Norme Metodologice

11. Art. 133 alin. (1) din Codul fiscal instituie o regulă generală potrivit căreia pentru prestările de servicii legea aplicabilă în materie de taxă pe valoarea adăugată este cea a ţării în care prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită. La alin. (2) al art. 133 din Codul fiscal sunt prevăzute derogările de la regula generală, respectiv se reglementează că pentru anumite prestări de servicii locul prestării, respectiv legea aplicabilă este alta decât cea a ţării în care prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.

(2) Prin excepţie de la alin. (1), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

  • a) locul unde bunul imobil este situat, pentru prestările de servicii efectuate în legătură directă cu un bun imobil, inclusiv prestaţiile agenţiilor imobiliare şi de expertiză, ca şi prestările privind pregătirea sau coordonarea executării lucrărilor imobiliare, cum ar fi, de exemplu, prestaţiile furnizate de arhitecţi şi serviciile de supervizare;

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

  • a) locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu bunurile imobile;
    • Norme Metodologice

      12. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, locul prestării este situat în ţara în care este situat bunul imobil. Prestatorul trebuie să aplice legea privind taxa pe valoarea adăugată din ţara în care este situat bunul imobil. Rezultă că pentru operaţiuni taxabile de această natură desfăşurate în România de orice prestator, indiferent dacă este român sau o persoană impozabilă stabilită în străinătate, locul prestării este considerat a fi în România. Atunci când persoane impozabile române desfăşoară astfel de operaţiuni în străinătate, operaţiunile respective nu au locul prestării în România, prestatorul exercitându-şi dreptul de deducere potrivit art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal. Prin persoană impozabilă română se înţelege orice prestator care îşi are stabilit în România sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită ori care şi-a desemnat reprezentant fiscal în România.
  • b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul transportului de bunuri şi de persoane;
  • b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport, altele decât cele de transport intracomunitar de bunuri;
    • Norme Metodologice

      13. (1) Pentru serviciile de transport de bunuri şi de persoane, locul prestării este locul unde se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse. În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincide întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare/locul de sosire sunt noţiuni utilizate pentru a stabili parcursul efectuat în interiorul ţării. Prin punct de plecare, în cazul transportului de bunuri, se înţelege punctul de unde începe transportul, iar în cazul transportului de persoane, punctul de îmbarcare a pasagerilor. Prin punct de sosire, în cazul transportului de bunuri, se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor, iar în cazul transportului de persoane, punctul de debarcare a pasagerilor.

      (2) Transporturile internaţionale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara României, fie ambele puncte sunt situate în afara României, dar transportul tranzitează România. Locul prestării serviciilor internaţionale de transport este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită parcurs naţional.

      (3) Pentru transportul internaţional de bunuri, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri. Prin locul de plecare al transportului de bunuri se înţelege punctul de plecare situat în interiorul ţării sau, după caz, punctul de trecere a frontierei şi de intrare în România, pentru transporturile care nu au punctul de plecare în România. Prin locul de sosire al transportului de bunuri se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor în România sau, după caz, punctul de trecere a frontierei la ieşirea din România, pentru transporturile care nu au locul de destinaţie a bunurilor în România.

      (4) Pentru transportul internaţional de persoane, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de persoane, determinată după cum urmează:

      a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România şi punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

      b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;

      c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

      d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării şi s-au debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

      (5) Facturile sau alte documente legal aprobate de transport internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru servicii de transport prevăzută de art. 143 şi 144 din Codul fiscal se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxă pe valoarea adăugată. Persoanele care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

  • c) sediul activităţii economice sau sediul permanent al beneficiarului pentru care sunt prestate serviciile sau, în absenţa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită a beneficiarului în cazul următoarelor servicii:
  • 1. închirierea de bunuri mobile corporale;
  • 2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale;
  • 3. transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi al altor drepturi similare;
  • 4. serviciile de publicitate şi marketing;
  • 5. serviciile de consultanţă, de inginerie, juridice şi de avocatură, serviciile contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare;
  • 6. prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;
  • 7. operaţiunile bancare, financiare şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri;
  • 8. punerea la dispoziţie de personal;
  • 9. telecomunicaţiile. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii; serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii;
  • 10. serviciile de radiodifuziune şi de televiziune;
  • 11. serviciile furnizate pe cale electronică; sunt considerate servicii furnizate pe cale electronică: furnizarea şi conceperea de site-uri informatice, mentenanţă la distanţă a programelor şi echipamentelor, furnizarea de programe informatice - software - şi actualizarea acestora, furnizarea de imagini, de texte şi de informaţii şi punerea la dispoziţie de baze de date, furnizarea de muzică, de filme şi de jocuri, inclusiv jocuri de noroc, transmiterea şi difuzarea de emisiuni şi evenimente politice, culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, de divertisment şi furnizarea de servicii de învăţământ la distanţă. Atunci când furnizorul de servicii şi clientul său comunică prin curier electronic, aceasta nu înseamnă în sine că serviciul furnizat este un serviciu electronic;
  • 12. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept menţionat în prezenta literă;
  • 13. prestările de servicii efectuate de intermediari care intervin în furnizarea prestărilor prevăzute în prezenta literă;
  • c) locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri. Prin excepţie, în cazul în care serviciul de transport este prestat unui client care, pentru prestarea respectivă, furnizează un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului, se consideră că transportul are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA. Prin transport intracomunitar de bunuri se înţelege orice transport de bunuri ale cărui:

    1. loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în două state membre diferite; sau
    2. loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în acelaşi stat membru, dar transportul este efectuat în legătură directă cu un transport intracomunitar de bunuri;
    • Norme Metodologice

      14. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, locul prestării este situat în ţara în care beneficiarul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa unui astfel de sediu, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită, pentru care serviciile sunt prestate. Această regulă constituie o excepţie de la prevederile art. 133 alin. (1) din Codul fiscal şi este denumită "taxare inversă", deoarece obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată revine beneficiarului prestării de servicii şi nu prestatorului. Atunci când persoane impozabile stabilite în străinătate efectuează astfel de prestări către beneficiari români, taxa pe valoarea adăugată este datorată de beneficiari, dacă operaţiunile în cauză sunt taxabile. Taxa pe valoarea adăugată se achită pe baza decontului special de taxă pe valoarea adăugată de către persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. Persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată evidenţiază taxa aferentă acestor operaţiuni în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Când persoane române prestează servicii de natura celor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal pentru beneficiari persoane stabilite în străinătate, locul prestării este considerat a fi în străinătate, iar prestatorii români pot să-şi exercite dreptul de deducere potrivit prevederilor art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.
  • d) locul unde sunt prestate serviciile, în cazul următoarelor servicii:
    • 1. culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii şi cele ale organizatorilor de astfel de activităţi;
    • 2. prestările accesorii transportului, cum sunt: încărcarea, descărcarea, manipularea, paza şi/sau depozitarea bunurilor şi alte servicii similare;
    • 3. expertize privind bunurile mobile corporale;
    • 4. prestările efectuate asupra bunurilor mobile corporale.
  • d) locul în care se prestează serviciile, în cazul unei prestări de servicii constând în activităţi accesorii transportului, cum sunt încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora. Prin excepţie, în cazul în care astfel de servicii implică activităţi accesorii unui transport intracomunitar de bunuri şi sunt prestate pentru un client care furnizează pentru prestaţia respectivă un cod de înregistrare în scopuri de TVA, valabil atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se prestează efectiv serviciile, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA;
  • Norme Metodologice

    15. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, locul prestării se află în ţara în care operaţiunile respective sunt prestate efectiv, indiferent unde este situat sediul activităţii economice sau sediul permanent de la care sunt prestate serviciile ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită a prestatorului. Taxa pe valoarea adăugată este în sarcina prestatorului, dacă operaţiunile sunt taxabile şi se datorează în ţara în care se situează locul prestării. Persoanele din România care prestează astfel de servicii în străinătate pot să-şi exercite dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

  • e) în statul membru de plecare a transportului, pentru serviciile de intermediere prestate în legătură cu un transport intracomunitar de bunuri de către intermediarii care acţionează în numele şi în contul altor persoane. Prin excepţie, în cazul în care clientul furnizează pentru aceste servicii un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA;
  • f) locul în care se prestează serviciile accesorii, pentru serviciile de intermediere prestate în legătură cu serviciile accesorii transportului intracomunitar de bunuri de către intermediarii care acţionează în numele şi în contul altor persoane. Prin excepţie, în cazul în care clientul furnizează pentru aceste servicii un cod de înregistrare în scopuri de TVA, valabil atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care au fost prestate serviciile, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA;
  • g) locul unde clientul căruia îi sunt prestate serviciile este stabilit sau are un sediu fix, cu condiţia ca respectivul client să fie stabilit sau să aibă un sediu fix în afara Comunităţii ori să fie o persoană impozabilă acţionând ca atare, stabilită sau care are un sediu fix în Comunitate, dar nu în acelaşi stat cu prestatorul, în cazul următoarelor servicii:
    • 1. închirierea bunurilor mobile corporale, cu excepţia mijloacelor de transport;
    • 2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale, cu excepţia mijloacelor de transport;
    • 3. transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
    • 4. serviciile de publicitate şi marketing;
    • 5. serviciile consultanţilor, inginerilor, juriştilor şi avocaţilor, contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare;
    • 6. prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;
    • 7. operaţiunile bancare, financiare şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri;
    • 8. punerea la dispoziţie de personal;
    • 9. acordarea accesului la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice, inclusiv serviciile de transport şi transmitere prin intermediul acestor reţele, precum şi alte prestări de servicii legate direct de acestea;
    • 10. telecomunicaţiile. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură, prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii. Serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii. În cazul în care serviciile de telecomunicaţii sunt prestate de către o persoană stabilită în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că prestarea are loc în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;
    • 11. serviciile de radiodifuziune şi televiziune. În cazul în care serviciile de radiodifuziune şi de televiziune sunt prestate de către o persoană stabilită în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că locul prestării este în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;
    • 12. serviciile furnizate pe cale electronică. În cazul în care serviciile furnizate pe cale electronică sunt prestate de o persoană stabilită în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în România, se consideră că locul prestării este în România;
    • 13. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept prevăzut la prezenta literă;
    • 14. prestările de servicii de intermediere, efectuate de persoane care acţionează în numele şi contul altor persoane, când aceste servicii sunt prestate în legătură cu serviciile prevăzute la prezenta literă;
  • h) locul unde sunt prestate serviciile, în cazul următoarelor servicii:
    • 1. servicii culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii şi cele ale organizatorilor de astfel de activităţi;
    • 2. expertize privind bunurile mobile corporale, precum şi lucrările efectuate asupra acestora. Prin excepţie, se consideră că aceste servicii au loc:
      • - în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care aceste servicii sunt prestate unui client care îi comunică prestatorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, valabil atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se prestează efectiv serviciile, şi se referă la bunuri transportate în afara statului membru în care serviciile sunt prestate;
      • - în România, dacă o persoană impozabilă stabilită în România exportă temporar bunuri în afara Comunităţii, în scopul expertizării sau pentru alte lucrări efectuate asupra acestora, şi ulterior le reimportă, iar serviciile respective sunt tranzacţionate altor persoane, potrivit art. 129 alin. (6);
  • i) locul operaţiunii de bază pentru serviciile de intermediere aferente acestei operaţiuni, prestate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altor persoane, când aceste servicii sunt prestate în legătură cu alte operaţiuni decât cele prevăzute la lit. e), f) şi g). Prin operaţiune de bază se înţelege livrarea de bunuri, prestarea de servicii, achiziţia intracomunitară sau importul de bunuri efectuate de persoana în numele şi în contul căreia acţionează intermediarul. Prin excepţie, în cazul în care, pentru serviciile prestate, clientul a furnizat un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se realizează operaţiunile, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA.

(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1), închirierea sau leasingul de mijloace de transport se consideră că are locul prestării:

  • a) în România, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă, stabilită sau care are un sediu fix în afara Comunităţii, de la care serviciile sunt prestate, dacă serviciile sunt efectiv utilizate în România de beneficiar;
  • b) în afara Comunităţii, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă, stabilită sau având sediul fix în România, de la care serviciile sunt prestate, dacă serviciile sunt efectiv utilizate în afara Comunităţii de beneficiar.
(1) Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

Norme Metodologice

11. Art. 133 alin. (1) din Codul fiscal instituie o regulă generală potrivit căreia pentru prestările de servicii legea aplicabilă în materie de taxă pe valoarea adăugată este cea a ţării în care prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită. La alin. (2) al art. 133 din Codul fiscal sunt prevăzute derogările de la regula generală, respectiv se reglementează că pentru anumite prestări de servicii locul prestării, respectiv legea aplicabilă este alta decât cea a ţării în care prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

  • a) locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu bunurile imobile;
    • Norme Metodologice

      12. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, locul prestării este situat în ţara în care este situat bunul imobil. Prestatorul trebuie să aplice legea privind taxa pe valoarea adăugată din ţara în care este situat bunul imobil. Rezultă că pentru operaţiuni taxabile de această natură desfăşurate în România de orice prestator, indiferent dacă este român sau o persoană impozabilă stabilită în străinătate, locul prestării este considerat a fi în România. Atunci când persoane impozabile române desfăşoară astfel de operaţiuni în străinătate, operaţiunile respective nu au locul prestării în România, prestatorul exercitându-şi dreptul de deducere potrivit art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal. Prin persoană impozabilă română se înţelege orice prestator care îşi are stabilit în România sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită ori care şi-a desemnat reprezentant fiscal în România.
  • b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport, altele decât cele de transport intracomunitar de bunuri;
    • Norme Metodologice

      13. (1) Pentru serviciile de transport de bunuri şi de persoane, locul prestării este locul unde se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse. În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincide întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare/locul de sosire sunt noţiuni utilizate pentru a stabili parcursul efectuat în interiorul ţării. Prin punct de plecare, în cazul transportului de bunuri, se înţelege punctul de unde începe transportul, iar în cazul transportului de persoane, punctul de îmbarcare a pasagerilor. Prin punct de sosire, în cazul transportului de bunuri, se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor, iar în cazul transportului de persoane, punctul de debarcare a pasagerilor.

      (2) Transporturile internaţionale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara României, fie ambele puncte sunt situate în afara României, dar transportul tranzitează România. Locul prestării serviciilor internaţionale de transport este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită parcurs naţional.

      (3) Pentru transportul internaţional de bunuri, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri. Prin locul de plecare al transportului de bunuri se înţelege punctul de plecare situat în interiorul ţării sau, după caz, punctul de trecere a frontierei şi de intrare în România, pentru transporturile care nu au punctul de plecare în România. Prin locul de sosire al transportului de bunuri se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor în România sau, după caz, punctul de trecere a frontierei la ieşirea din România, pentru transporturile care nu au locul de destinaţie a bunurilor în România.

      (4) Pentru transportul internaţional de persoane, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de persoane, determinată după cum urmează:

      a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România şi punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

      b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;

      c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

      d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării şi s-au debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

      (5) Facturile sau alte documente legal aprobate de transport internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru servicii de transport prevăzută de art. 143 şi 144 din Codul fiscal se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxă pe valoarea adăugată. Persoanele care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

  • c) locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri. Prin excepţie, în cazul în care serviciul de transport este prestat unui client care, pentru prestarea respectivă, furnizează un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului, se consideră că transportul are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA. Prin transport intracomunitar de bunuri se înţelege orice transport de bunuri ale cărui:

    1. loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în două state membre diferite; sau
    2. loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în acelaşi stat membru, dar transportul este efectuat în legătură directă cu un transport intracomunitar de bunuri;
    • Norme Metodologice

      14. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, locul prestării este situat în ţara în care beneficiarul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa unui astfel de sediu, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită, pentru care serviciile sunt prestate. Această regulă constituie o excepţie de la prevederile art. 133 alin. (1) din Codul fiscal şi este denumită "taxare inversă", deoarece obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată revine beneficiarului prestării de servicii şi nu prestatorului. Atunci când persoane impozabile stabilite în străinătate efectuează astfel de prestări către beneficiari români, taxa pe valoarea adăugată este datorată de beneficiari, dacă operaţiunile în cauză sunt taxabile. Taxa pe valoarea adăugată se achită pe baza decontului special de taxă pe valoarea adăugată de către persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. Persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată evidenţiază taxa aferentă acestor operaţiuni în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Când persoane române prestează servicii de natura celor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal pentru beneficiari persoane stabilite în străinătate, locul prestării este considerat a fi în străinătate, iar prestatorii români pot să-şi exercite dreptul de deducere potrivit prevederilor art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.
  • d) locul în care se prestează serviciile, în cazul unei prestări de servicii constând în activităţi accesorii transportului, cum sunt încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora. Prin excepţie, în cazul în care astfel de servicii implică activităţi accesorii unui transport intracomunitar de bunuri şi sunt prestate pentru un client care furnizează pentru prestaţia respectivă un cod de înregistrare în scopuri de TVA, valabil atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se prestează efectiv serviciile, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA;
  • Norme Metodologice

    15. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, locul prestării se află în ţara în care operaţiunile respective sunt prestate efectiv, indiferent unde este situat sediul activităţii economice sau sediul permanent de la care sunt prestate serviciile ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită a prestatorului. Taxa pe valoarea adăugată este în sarcina prestatorului, dacă operaţiunile sunt taxabile şi se datorează în ţara în care se situează locul prestării. Persoanele din România care prestează astfel de servicii în străinătate pot să-şi exercite dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

  • e) în statul membru de plecare a transportului, pentru serviciile de intermediere prestate în legătură cu un transport intracomunitar de bunuri de către intermediarii care acţionează în numele şi în contul altor persoane. Prin excepţie, în cazul în care clientul furnizează pentru aceste servicii un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA;
  • f) locul în care se prestează serviciile accesorii, pentru serviciile de intermediere prestate în legătură cu serviciile accesorii transportului intracomunitar de bunuri de către intermediarii care acţionează în numele şi în contul altor persoane. Prin excepţie, în cazul în care clientul furnizează pentru aceste servicii un cod de înregistrare în scopuri de TVA, valabil atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care au fost prestate serviciile, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA;
  • g) locul unde clientul căruia îi sunt prestate serviciile este stabilit sau are un sediu fix, cu condiţia ca respectivul client să fie stabilit sau să aibă un sediu fix în afara Comunităţii ori să fie o persoană impozabilă acţionând ca atare, stabilită sau care are un sediu fix în Comunitate, dar nu în acelaşi stat cu prestatorul, în cazul următoarelor servicii:
    • 1. închirierea bunurilor mobile corporale, cu excepţia mijloacelor de transport;
    • 2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale, cu excepţia mijloacelor de transport;
    • 3. transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
    • 4. serviciile de publicitate şi marketing;
    • 5. serviciile consultanţilor, inginerilor, juriştilor şi avocaţilor, contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare;
    • 6. prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;
    • 7. operaţiunile bancare, financiare şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri;
    • 8. punerea la dispoziţie de personal;
    • 9. acordarea accesului la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice, inclusiv serviciile de transport şi transmitere prin intermediul acestor reţele, precum şi alte prestări de servicii legate direct de acestea;
    • 10. telecomunicaţiile. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură, prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii. Serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii. În cazul în care serviciile de telecomunicaţii sunt prestate de către o persoană stabilită în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că prestarea are loc în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;
    • 11. serviciile de radiodifuziune şi televiziune. În cazul în care serviciile de radiodifuziune şi de televiziune sunt prestate de către o persoană stabilită în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că locul prestării este în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;
    • 12. serviciile furnizate pe cale electronică. În cazul în care serviciile furnizate pe cale electronică sunt prestate de o persoană stabilită în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în România, se consideră că locul prestării este în România;
    • 13. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept prevăzut la prezenta literă;
    • 14. prestările de servicii de intermediere, efectuate de persoane care acţionează în numele şi contul altor persoane, când aceste servicii sunt prestate în legătură cu serviciile prevăzute la prezenta literă;
  • h) locul unde sunt prestate serviciile, în cazul următoarelor servicii:
    • 1. servicii culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii şi cele ale organizatorilor de astfel de activităţi;
    • 2. expertize privind bunurile mobile corporale, precum şi lucrările efectuate asupra acestora. Prin excepţie, se consideră că aceste servicii au loc:
      • - în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care aceste servicii sunt prestate unui client care îi comunică prestatorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, valabil atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se prestează efectiv serviciile, şi se referă la bunuri transportate în afara statului membru în care serviciile sunt prestate;
      • - în România, dacă o persoană impozabilă stabilită în România exportă temporar bunuri în afara Comunităţii, în scopul expertizării sau pentru alte lucrări efectuate asupra acestora, şi ulterior le reimportă, iar serviciile respective sunt tranzacţionate altor persoane, potrivit art. 129 alin. (6);
  • i) locul operaţiunii de bază pentru serviciile de intermediere aferente acestei operaţiuni, prestate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altor persoane, când aceste servicii sunt prestate în legătură cu alte operaţiuni decât cele prevăzute la lit. e), f) şi g). Prin operaţiune de bază se înţelege livrarea de bunuri, prestarea de servicii, achiziţia intracomunitară sau importul de bunuri efectuate de persoana în numele şi în contul căreia acţionează intermediarul. Prin excepţie, în cazul în care, pentru serviciile prestate, clientul a furnizat un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se realizează operaţiunile, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA.

(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1), închirierea sau leasingul de mijloace de transport se consideră că are locul prestării:

  • a) în România, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă, stabilită sau care are un sediu fix în afara Comunităţii, de la care serviciile sunt prestate, dacă serviciile sunt efectiv utilizate în România de beneficiar;
  • b) în afara Comunităţii, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă, stabilită sau având sediul fix în România, de la care serviciile sunt prestate, dacă serviciile sunt efectiv utilizate în afara Comunităţii de beneficiar.

Capitolul VI - Faptul generator si exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata

Art. 134 - Faptul generator si exigibilitatea - definitii

(1) Faptul generator al taxei reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale, necesare pentru exigibilitatea taxei.

(2) Taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală devine îndreptăţită, în baza legii, la un moment dat, să solicite taxa pe valoarea adăugată de la plătitorii taxei, chiar dacă plata acesteia este stabilită prin lege la o altă dată.

(3) Faptul generator al taxei intervine şi taxa devine exigibilă, la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii, cu excepţiile prevăzute în prezentul titlu.

(4) Livrările de bunuri şi prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 128 alin. (3) lit. a) şi art. 129 alin. (2) lit. a), care se efectuează continuu, dând loc la decontări sau plăţi succesive, cum sunt gazele naturale, apa, serviciile telefonice, energia electrică şi altele asemenea, se consideră că sunt efectuate în momentul expirării perioadelor la care se referă aceste decontări sau plăţi.

(5) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator şi intervine:

  • a) la data la care este emisă o factură fiscală, înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii;
  • b) la data încasării avansului, în cazul în care se încasează avansuri înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii. Se exceptează de la această prevedere avansurile încasate pentru plata importurilor şi a drepturilor vamale stabilite, potrivit legii, şi orice avansuri încasate pentru operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau care nu sunt în sfera de aplicare a taxei. Prin avansuri se înţelege încasarea parţială sau integrală a contravalorii bunurilor sau serviciilor, înaintea livrării, respectiv a prestării.

(6) Prin derogare de la alin. (5), în cazul construirii unui bun imobil, antreprenorul general poate opta pentru ca exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată să intervină la data livrării bunului imobil, în condiţii stabilite prin norme.

(1) Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei.

(2) Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptăţită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată.

(3) Exigibilitatea plăţii taxei reprezintă data la care o persoană are obligaţia de a plăti taxa la bugetul statului, conform prevederilor art. 157 alin. (1). Această dată determină şi momentul de la care se datorează majorări de întârziere pentru neplata taxei.

Norme Metodologice

16. (1) Pentru lucrările imobiliare care se finalizează într-un bun imobil, antreprenorii pot să opteze pentru plata taxei pe valoarea adăugată la data la care ia naştere faptul generator al taxei, respectiv data livrării, pentru lucrările imobiliare care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:

  • a) sunt executate în cadrul unui contract unic care prevede obligaţia antreprenorului de a asigura procurarea, instalarea sau încorporarea bunurilor mobile în lucrarea respectivă;
  • b) valoarea bunurilor încorporate în lucrările imobiliare depăşeşte 50% din preţul negociat între antreprenor şi beneficiar.

(2) Opţiunea se comunică organului fiscal teritorial la care antreprenorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, printr-o declaraţie prin care acesta se obligă să colecteze, la data livrării, taxa pe valoarea adăugată aferentă lucrărilor care se încadrează în prevederile alin. (1). Declaraţia de opţiune se comunică pentru fiecare lucrare imobiliară.

(3) După comunicarea opţiunii se interzice antreprenorilor facturarea taxei pe valoarea adăugată înainte de data livrării pentru lucrările imobiliare respective.

(4) Nerespectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1) - (3) atrage anularea opţiunii şi obligarea la colectarea taxei pe valoarea adăugată aferente avansurilor încasate.

(5) Antreprenorul poate renunţa oricând la această opţiune, situaţie în care are obligaţia de a colecta taxa pe valoarea adăugată aferentă avansurilor încasate.

(6) În situaţiile prevăzute la alin. (4) şi (5), taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data încasării avansurilor.

(1) Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei.

(2) Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptăţită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată.

(3) Exigibilitatea plăţii taxei reprezintă data la care o persoană are obligaţia de a plăti taxa la bugetul statului, conform prevederilor art. 157 alin. (1). Această dată determină şi momentul de la care se datorează majorări de întârziere pentru neplata taxei.

Norme Metodologice

16. (1) Pentru lucrările imobiliare care se finalizează într-un bun imobil, antreprenorii pot să opteze pentru plata taxei pe valoarea adăugată la data la care ia naştere faptul generator al taxei, respectiv data livrării, pentru lucrările imobiliare care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:

  • a) sunt executate în cadrul unui contract unic care prevede obligaţia antreprenorului de a asigura procurarea, instalarea sau încorporarea bunurilor mobile în lucrarea respectivă;
  • b) valoarea bunurilor încorporate în lucrările imobiliare depăşeşte 50% din preţul negociat între antreprenor şi beneficiar.

(2) Opţiunea se comunică organului fiscal teritorial la care antreprenorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, printr-o declaraţie prin care acesta se obligă să colecteze, la data livrării, taxa pe valoarea adăugată aferentă lucrărilor care se încadrează în prevederile alin. (1). Declaraţia de opţiune se comunică pentru fiecare lucrare imobiliară.

(3) După comunicarea opţiunii se interzice antreprenorilor facturarea taxei pe valoarea adăugată înainte de data livrării pentru lucrările imobiliare respective.

(4) Nerespectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1) - (3) atrage anularea opţiunii şi obligarea la colectarea taxei pe valoarea adăugată aferente avansurilor încasate.

(5) Antreprenorul poate renunţa oricând la această opţiune, situaţie în care are obligaţia de a colecta taxa pe valoarea adăugată aferentă avansurilor încasate.

(6) În situaţiile prevăzute la alin. (4) şi (5), taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data încasării avansurilor.

Art. 134^1 - Faptul generator pentru livrari de bunuri si prestari de servicii

(1) Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepţiile prevăzute în prezentul capitol.

(2) Pentru livrările de bunuri în baza unui contract de consignaţie sau în cazul operaţiunilor similare, cum ar fi stocurile la dispoziţia clientului, livrările de bunuri în vederea testării sau a verificării conformităţii, astfel cum sunt definite prin norme, se consideră că bunurile sunt livrate la data la care consignatarul sau, după caz, beneficiarul devine proprietar al bunurilor.

(3) Pentru livrările de bunuri imobile, faptul generator intervine la data la care sunt îndeplinite formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător.

(4) Pentru prestările de servicii decontate pe bază de situaţii de lucrări, cum sunt serviciile de construcţii-montaj, consultanţă, cercetare, expertiză şi alte servicii similare, faptul generator ia naştere la data emiterii situaţiilor de lucrări sau, după caz, la data la care aceste situaţii sunt acceptate de beneficiar.

(5) Prin derogare de la alin. (1), faptul generator intervine:

  • a) în cazul livrărilor de bunuri şi/sau al prestărilor de servicii, altele decât operaţiunile prevăzute la lit. b), care se efectuează continuu, dând loc la decontări sau plăţi succesive, cum sunt: livrările de gaze naturale, de apă, serviciile telefonice, livrările de energie electrică şi altele asemenea, în ultima zi a perioadei specificate în contract pentru plata bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, dar perioada nu poate depăşi un an;
  • b) în cazul operaţiunilor de închiriere, leasing, concesionare şi arendare de bunuri, la data specificată în contract pentru efectuarea plăţii.

(1) Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepţiile prevăzute în prezentul capitol.

(2) Pentru livrările de bunuri în baza unui contract de consignaţie sau în cazul operaţiunilor similare, cum ar fi stocurile la dispoziţia clientului, livrările de bunuri în vederea testării sau a verificării conformităţii, astfel cum sunt definite prin norme, se consideră că bunurile sunt livrate la data la care consignatarul sau, după caz, beneficiarul devine proprietar al bunurilor.

(3) Pentru livrările de bunuri imobile, faptul generator intervine la data la care sunt îndeplinite formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător.

(4) Pentru prestările de servicii decontate pe bază de situaţii de lucrări, cum sunt serviciile de construcţii-montaj, consultanţă, cercetare, expertiză şi alte servicii similare, faptul generator ia naştere la data emiterii situaţiilor de lucrări sau, după caz, la data la care aceste situaţii sunt acceptate de beneficiar.

(5) Prin derogare de la alin. (1), faptul generator intervine:

  • a) în cazul livrărilor de bunuri şi/sau al prestărilor de servicii, altele decât operaţiunile prevăzute la lit. b), care se efectuează continuu, dând loc la decontări sau plăţi succesive, cum sunt: livrările de gaze naturale, de apă, serviciile telefonice, livrările de energie electrică şi altele asemenea, în ultima zi a perioadei specificate în contract pentru plata bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, dar perioada nu poate depăşi un an;
  • b) în cazul operaţiunilor de închiriere, leasing, concesionare şi arendare de bunuri, la data specificată în contract pentru efectuarea plăţii.
Art. 134^2 - Exigibilitatea pentru livrari de bunuri si prestari de servicii

(1) Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine:

  • a) la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator;
  • b) la data la care se încasează avansul, pentru plăţile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. Fac excepţie de la aceste prevederi avansurile încasate pentru plata importurilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente importului, precum şi orice avansuri încasate pentru operaţiuni scutite sau care nu sunt impozabile. Avansurile reprezintă plata parţială sau integrală a contravalorii bunurilor şi serviciilor, efectuată înainte de data livrării sau prestării acestora;
  • c) la data extragerii numerarului, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate prin maşini automate de vânzare, de jocuri sau alte maşini similare.

(1) Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine:

  • a) la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator;
  • b) la data la care se încasează avansul, pentru plăţile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. Fac excepţie de la aceste prevederi avansurile încasate pentru plata importurilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente importului, precum şi orice avansuri încasate pentru operaţiuni scutite sau care nu sunt impozabile. Avansurile reprezintă plata parţială sau integrală a contravalorii bunurilor şi serviciilor, efectuată înainte de data livrării sau prestării acestora;
  • c) la data extragerii numerarului, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate prin maşini automate de vânzare, de jocuri sau alte maşini similare.
Art. 134^3 - Exigibilitatea pentru livrari intracomunitare de bunuri, scutite de taxa
Prin derogare de la prevederile art. 134^2, în cazul unei livrări intracomunitare de bunuri, scutită de taxă conform art. 143 alin. (2), exigibilitatea taxei intervine la data la care este emisă factura pentru întreaga contravaloare a livrării în cauză, dar nu mai târziu de a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.
Prin derogare de la prevederile art. 134^2, în cazul unei livrări intracomunitare de bunuri, scutită de taxă conform art. 143 alin. (2), exigibilitatea taxei intervine la data la care este emisă factura pentru întreaga contravaloare a livrării în cauză, dar nu mai târziu de a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.
Art. 135 - Faptul generator si exigibilitatea pentru achizitii intracomunitare de bunuri

(1) Prin derogare de la art. 134 alin. (3), exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la datele prevăzute în prezentul articol.

(2) Pentru serviciile efectuate de persoanele impozabile stabilite în străinătate, astfel cum sunt definite la art. 151 alin. (2), pentru care beneficiarii au obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată, exigibilitatea taxei intervine la data primirii facturii prestatorului sau la data achitării parţiale sau totale a serviciului, în cazul în care nu s-a primit factura prestatorului până la această dată. Pentru operaţiunile de închiriere de bunuri mobile şi operaţiunile de leasing contractate cu un prestator stabilit în străinătate, denumite în continuare operaţiuni de leasing extern, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la fiecare din datele specificate în contract pentru plata ratelor. Dacă se efectuează plăţi în avans, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data efectuării plăţii.

(3) În cazul livrării de bunuri cu plata în rate între persoane stabilite în ţară, al operaţiunilor de leasing intern, de închiriere, de concesionare sau de arendare de bunuri, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la fiecare din datele specificate în contract pentru plata ratelor, respectiv a chiriei, redevenţei sau arendei. În cazul încasării de avansuri faţă de data prevăzută în contract, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data încasării avansului.

(4) Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care se efectuează continuu, dând loc la decontări sau plăţi succesive - energie electrică şi termică, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi altele similare -, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data întocmirii documentelor prin care furnizorii/prestatorii au stabilit cantităţile livrate şi serviciile prestate, dar nu mai târziu de finele lunii următoare celei în care s-a efectuat livrarea/prestarea.

(5) În cazul livrării de bunuri sau prestării de servicii, realizate prin intermediul unor maşini automate de vânzare sau de jocuri, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data când se extrage numerar din automatul de vânzare sau de jocuri.

(6) Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă sumelor constituite drept garanţie pentru acoperirea eventualelor reclamaţii privind calitatea lucrărilor de construcţii-montaj ia naştere la data încheierii procesului-verbal de recepţie definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia.

(1) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine la data la care ar interveni faptul generator pentru livrări de bunuri similare, în statul membru în care se face achiziţia.

(2) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, exigibilitatea taxei intervine la data la care este emisă factura către persoana care efectuează achiziţia, pentru întreaga contravaloare a livrării de bunuri, dar nu mai târziu de a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.

Norme Metodologice

16^1. (1) În cazul lucrărilor de construcţii-montaj, prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal stabilesc o altă dată la care ia naştere exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru o parte din lucrările executate corespunzătoare sumelor constituite drept garanţie de bună execuţie, respectiv la data încheierii procesului-verbal de recepţie definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia. Prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal sunt aplicabile numai în situaţia în care garanţiile de bună execuţie sunt reţinute din contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj prestate şi evidenţiate ca atare în facturi fiscale. Dacă garanţia de bună execuţie este constituită prin scrisoare de garanţie bancară sau alte modalităţi, dar sumele constituite drept garanţie nu sunt reţinute din contravaloarea lucrărilor prestate şi nu sunt evidenţiate ca atare în facturile fiscale de către constructori, nu sunt aplicabile prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal.

(2) Exemplu de evidenţiere în contabilitate a acestor operaţiuni, în situaţia în care contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj executate conform situaţiei de lucrări este de 1.000.000 lei, iar garanţia de bună execuţie este de 5% conform contractului, fiind reţinută din contravaloarea lucrărilor pe factura fiscală:

A. La constructor:

a) La emiterea facturii fiscale pentru situaţia de lucrări:

 

411 = % 1.190.000 lei

          704 1.000.000 lei

          4427 190.000 lei (1.000.000 lei x 19%)

 

şi concomitent:

 

267 = 411 59.500 lei (1.000.000 x 5% + 9.500)

4427 = 4428 9.500 lei (50.000 x 19%).

 

b) La încasarea garanţiilor sau la data procesului-verbal de recepţie definitivă:

 

512 = 267 59.500 lei (numai în situaţia în care garanţia este efectiv încasată)

4428 = 4427 9.500 lei (înregistrarea se efectuează chiar şi în

                                  situaţia în care garanţia nu este încasată la data

                                  procesului-verbal de recepţie definitivă).

 

B. La beneficiar:

a) La primirea facturii fiscale de la constructor, în care s-au consemnat garanţiile constituite:

 

% = 404   1.190.000 lei

231          1.000.000 lei

4426        190.000 lei

 

şi concomitent:

 

404 = 167 59.500 lei

4428 = 4426 9.500 lei.

 

b) La achitarea garanţiei sau la data procesului-verbal de recepţie definitivă:

 

4426 = 4428 9.500 lei (înregistrarea se efectuează chiar dacă garanţia

                                  nu este efectiv achitată la data procesului-verbal de

                                  recepţie definitivă)

167 = 512 59.500 lei (înregistrarea se efectuează numai în situaţia

                                 în care garanţia este efectiv achitată).

(1) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine la data la care ar interveni faptul generator pentru livrări de bunuri similare, în statul membru în care se face achiziţia.

(2) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, exigibilitatea taxei intervine la data la care este emisă factura către persoana care efectuează achiziţia, pentru întreaga contravaloare a livrării de bunuri, dar nu mai târziu de a cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.

Norme Metodologice

16^1. (1) În cazul lucrărilor de construcţii-montaj, prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal stabilesc o altă dată la care ia naştere exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru o parte din lucrările executate corespunzătoare sumelor constituite drept garanţie de bună execuţie, respectiv la data încheierii procesului-verbal de recepţie definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia. Prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal sunt aplicabile numai în situaţia în care garanţiile de bună execuţie sunt reţinute din contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj prestate şi evidenţiate ca atare în facturi fiscale. Dacă garanţia de bună execuţie este constituită prin scrisoare de garanţie bancară sau alte modalităţi, dar sumele constituite drept garanţie nu sunt reţinute din contravaloarea lucrărilor prestate şi nu sunt evidenţiate ca atare în facturile fiscale de către constructori, nu sunt aplicabile prevederile art. 135 alin. (6) din Codul fiscal.

(2) Exemplu de evidenţiere în contabilitate a acestor operaţiuni, în situaţia în care contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj executate conform situaţiei de lucrări este de 1.000.000 lei, iar garanţia de bună execuţie este de 5% conform contractului, fiind reţinută din contravaloarea lucrărilor pe factura fiscală:

A. La constructor:

a) La emiterea facturii fiscale pentru situaţia de lucrări:

 

411 = % 1.190.000 lei

          704 1.000.000 lei

          4427 190.000 lei (1.000.000 lei x 19%)

 

şi concomitent:

 

267 = 411 59.500 lei (1.000.000 x 5% + 9.500)

4427 = 4428 9.500 lei (50.000 x 19%).

 

b) La încasarea garanţiilor sau la data procesului-verbal de recepţie definitivă:

 

512 = 267 59.500 lei (numai în situaţia în care garanţia este efectiv încasată)

4428 = 4427 9.500 lei (înregistrarea se efectuează chiar şi în

                                  situaţia în care garanţia nu este încasată la data

                                  procesului-verbal de recepţie definitivă).

 

B. La beneficiar:

a) La primirea facturii fiscale de la constructor, în care s-au consemnat garanţiile constituite:

 

% = 404   1.190.000 lei

231          1.000.000 lei

4426        190.000 lei

 

şi concomitent:

 

404 = 167 59.500 lei

4428 = 4426 9.500 lei.

 

b) La achitarea garanţiei sau la data procesului-verbal de recepţie definitivă:

 

4426 = 4428 9.500 lei (înregistrarea se efectuează chiar dacă garanţia

                                  nu este efectiv achitată la data procesului-verbal de

                                  recepţie definitivă)

167 = 512 59.500 lei (înregistrarea se efectuează numai în situaţia

                                 în care garanţia este efectiv achitată).

Art. 136 - Faptul generator si exigibilitatea pentru importul de bunuri
În cazul unui import de bunuri, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data când se generează drepturi de import pentru bunurile respective, conform legislaţiei vamale în vigoare.

(1) În cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator şi exigibilitatea respectivelor taxe comunitare.

(2) În cazul în care, la import, bunurile nu sunt supuse taxelor comunitare prevăzute la alin. (1), faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care ar interveni faptul generator şi exigibilitatea acelor taxe comunitare dacă bunurile importate ar fi fost supuse unor astfel de taxe.

(3) În cazul în care, la import, bunurile sunt plasate într-un regim vamal special, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) şi d), faptul generator şi exigibilitatea taxei intervin la data la care acestea încetează a mai fi plasate într-un astfel de regim.

Norme Metodologice

16^2. În cazul importurilor de bunuri care sunt plasate în regimul de antrepozit fiscal prevăzut la art. 163 lit. c) din Codul fiscal, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă accizei, care, potrivit art. 139 alin. (1) din Codul fiscal, este cuprinsă în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, intervine la data la care acciza este exigibilă.
(1) În cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator şi exigibilitatea respectivelor taxe comunitare.

(2) În cazul în care, la import, bunurile nu sunt supuse taxelor comunitare prevăzute la alin. (1), faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care ar interveni faptul generator şi exigibilitatea acelor taxe comunitare dacă bunurile importate ar fi fost supuse unor astfel de taxe.

(3) În cazul în care, la import, bunurile sunt plasate într-un regim vamal special, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) şi d), faptul generator şi exigibilitatea taxei intervin la data la care acestea încetează a mai fi plasate într-un astfel de regim.

Norme Metodologice

16^2. În cazul importurilor de bunuri care sunt plasate în regimul de antrepozit fiscal prevăzut la art. 163 lit. c) din Codul fiscal, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă accizei, care, potrivit art. 139 alin. (1) din Codul fiscal, este cuprinsă în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, intervine la data la care acciza este exigibilă.

Capitolul VII - Baza de impozitare

Art. 137 - Baza de impozitare pentru livrari de bunuri si prestari de servicii efectuate in interiorul tarii

(1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:

  • a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), din tot ceea ce constituie contrapartidă obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni;
  • b) preţurile de achiziţie sau, în lipsa acestora, preţul de cost, determinat la momentul livrării, pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (3) lit. e), alin. (4) şi (5). Dacă bunurile sunt mijloace fixe, preţul de achiziţie sau preţul de cost se ajustează, astfel cum se prevede în norme;
  • c) suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru executarea prestărilor de servicii pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (3).

(2) Se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată:

  • a) impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;
  • b) cheltuielile accesorii, cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.

(1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:

  • a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni;
  • b) pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (3) lit. c), compensaţia aferentă;
  • c) pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (4) şi (5), pentru transferul prevăzut la art. 128 alin. (10) şi pentru achiziţiile intracomunitare considerate ca fiind cu plată şi prevăzute la art. 130^1 alin. (2) şi (3), preţul de cumpărare al bunurilor respective sau al unor bunuri similare ori, în absenţa unor astfel de preţuri de cumpărare, preţul de cost, stabilit la data livrării. În cazul în care bunurile reprezintă active corporale fixe, baza de impozitare se stabileşte conform procedurii stabilite prin norme;
  • d) pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (4), suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru realizarea prestării de servicii;
  • e) în cazul schimbului prevăzut la art. 130 şi, în general, atunci când plata se face parţial ori integral în natură sau atunci când valoarea plăţii pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii nu a fost stabilită de părţi sau nu poate fi uşor stabilită, baza de impozitare se consideră ca fiind valoarea normală pentru respectiva livrare/prestare. Este considerată ca valoare normală a unui bun/serviciu tot ceea ce un cumpărător, care se află în stadiul de comercializare unde este efectuată operaţiunea, trebuie să plătească unui furnizor/prestator independent în interiorul ţării, în momentul în care se realizează operaţiunea, în condiţii de concurenţă, pentru a obţine acelaşi bun/serviciu.

(2) Baza de impozitare cuprinde următoarele:

  • a) impozitele şi taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată;
  • b) cheltuielile accesorii, cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului. Cheltuielile facturate de furnizorul de bunuri sau de prestatorul de servicii cumpărătorului, care fac obiectul unui contract separat şi care sunt legate de livrările de bunuri sau de prestările de servicii în cauză, se consideră cheltuieli accesorii.

Norme Metodologice

17. (1) Potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, subvenţiile primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, legate direct de preţul bunurilor livrate şi/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. Se consideră că subvenţiile sunt legate direct de preţ dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) preţul livrării/tariful prestării pe unitatea de măsură al bunurilor şi/sau al serviciilor este impus prin lege sau prin decizii ale consiliilor locale, inclusiv sau exclusiv taxa pe valoarea adăugată;

b) subvenţia acordată este concret determinabilă în preţul bunurilor şi/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, în sume absolute sau procentual.

(2) În situaţia în care preţul de referinţă care trebuie facturat către beneficiar este stabilit incluzând şi subvenţia acordată, iar subvenţia se acordă pe preţul pe unitatea de măsură, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă, iar beneficiarul suportă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestui preţ, astfel:

a) Dacă subvenţia nu acoperă integral preţul de referinţă, facturarea se face după modelul prezentat în următorul exemplu:

    - preţul de referinţă                         300 unităţi x 19% =
    (baza de impozitare)                           57 unităţi T.V.A.
    - subvenţia acordată                          100 unităţi
    (33,33% din preţul de referinţă)

Preţ subvenţionat (300 - 100) 200 unităţi + 57 (T.V.A. asupra preţului de referinţă) = 257 unităţi - de încasat de la beneficiar.

b) Dacă preţul de referinţă este subvenţionat 100%, cumpărătorul suportă numai taxa pe valoarea adăugată aferentă acestuia. Facturarea bunurilor sau a serviciilor se face după modelul prezentat mai jos:

    - preţul de referinţă                         300 unităţi x 19% =
    (baza de impozitare)                           57 unităţi T.V.A.
    - subvenţia acordată (100%)                   300 unităţi

Preţ de referinţă subvenţionat 0 + 57 (T.V.A. asupra preţului de referinţă) = 57 unităţi - de încasat de la beneficiar.

(3) În situaţia în care preţul de referinţă care trebuie facturat beneficiarului este stabilit exclusiv subvenţia acordată, iar subvenţia se acordă pe unitatea de măsură, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă şi asupra subvenţiei încasate, iar beneficiarul suportă numai taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă. Facturarea se face după modelul prezentat mai jos:

    - preţul impus care trebuie facturat
    beneficiarilor, inclusiv T.V.A.               130 unităţi
    - din care T.V.A. colectată
    (130 x 15,966%)                                21 unităţi

Preţul de 130 de unităţi (109 + 21 T.V.A.) se facturează şi se încasează de la beneficiar. Furnizorul primeşte o subvenţie de 100 de unităţi şi în mod distinct T.V.A. aferentă subvenţiei de 19 unităţi. La data încasării subvenţiei, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă subvenţiei (19 unităţi).

(4) Nu intră în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată subvenţiile sau alocaţiile primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care nu sunt legate direct de preţul de vânzare al bunurilor livrate sau al serviciilor prestate, cum sunt: ajutoarele de stat acordate companiilor, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale din industria minieră, sprijinul acordat producătorilor agricoli pentru terenurile agricole cultivate, subvenţiile acordate producătorilor agricoli din sectorul animalier pentru creşterea producţiei de carne şi a efectivelor de animale, subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor cu energia electrică pentru irigaţii, subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local, subvenţiile acordate pentru efectuarea de investiţii proprii şi orice alte subvenţii care nu îndeplinesc cerinţele menţionate la alin. (1).

18. (1) Pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii contractate în valută, a căror decontare se face în lei la cursul de schimb valutar din ziua plăţii, baza de impozitare se corectează cu diferenţa de preţ rezultată ca urmare a modificării cursului pieţei valutare în vigoare la data încasării faţă de cel utilizat la data livrării/prestării. Furnizorul/prestatorul este obligat să emită factură fiscală pentru diferenţe de preţ în plus sau în minus. Pentru facturile de avansuri, regularizarea se efectuează astfel: la data livrării/prestării facturile de avans se stornează integral şi se emite factură fiscală pentru contravaloarea integrală a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, în care baza de impozitare se determină prin însumarea sumelor evidenţiate în facturile de avans la cursul de schimb valutar din data încasării fiecărui avans, evidenţiindu-se şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, astfel încât suma facturată beneficiarului să nu fie majorată artificial, respectiv redusă, datorită creşterii/descreşterii cursului de schimb de la data livrării/prestării faţă de cel de la data încasării de avansuri. În cazul în care există diferenţe în valută între contravaloarea integrală a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate şi suma avansurilor încasate, aceasta va fi convertită în lei la cursul de schimb valutar din data emiterii facturii, calculându-se şi taxa pe valoarea adăugată aferentă.

(2) Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii taxabile, contractate şi decontate în valută, baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se determină prin convertirea în lei a valutei la cursul valutar stabilit de Banca Naţională a României din data la care intervine exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunea în cauză. Astfel de decontări în valută pot interveni în cazul livrării de bunuri sau prestării de servicii de către o persoană impozabilă din România către o persoană impozabilă stabilită în străinătate, care desfăşoară operaţiuni în România având reprezentant fiscal sau sediu permanent, ori în cazul în care o persoană impozabilă stabilită în străinătate nu realizează operaţiuni taxabile în România, dar cumpără bunuri sau este beneficiar al unor prestări de servicii în calitate de nerezident, al operaţiunilor din zonele libere care sunt decontate în valută şi al oricăror altor operaţiuni pentru care normele Băncii Naţionale a României permit decontarea în valută pe teritoriul României. În cazul încasării de avansuri înainte de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la data încasării avansurilor va rămâne neschimbat la data definitivării operaţiunii.

Exemplu: O societate (A) încasează un avans de 1.000 euro drept avans pentru livrarea unui automobil de la o altă societate (B) care este o persoană impozabilă cu sediul în străinătate şi funcţionează în România prin reprezentant fiscal. Societatea A va emite pe lângă factura externă şi o factură fiscală în lei către reprezentantul fiscal al persoanei străine la cursul de 42.000 lei/euro, valabil la data încasării avansului.

Baza de impozitare a T.V.A. = 1.000 euro x 42.000 lei/euro = 42.000.000 lei.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă avansului = 42.000.000 x 19% = 7.980.000 lei.

După o perioadă de 3 luni are loc livrarea automobilului, care costă 5.000 euro. Cursul din data livrării bunului este de 43.000 lei/euro. Baza de impozitare T.V.A. se determină astfel:

(1.000 euro x 42.000 lei/euro) + (4.000 euro x 43.000 lei/euro).

19. Baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată corespunzătoare se determină integral la livrarea bunurilor şi/sau prestarea serviciilor. În cazul livrărilor de bunuri cu plata în rate în factura fiscală se înscriu baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, integral. Taxa pe valoarea adăugată aferentă ratelor care nu au ajuns la scadenţă se înregistrează în contul 4428 "T.V.A. neexigibilă", urmând ca, pe măsură ce aceasta devine exigibilă, să fie înregistrată în creditul contului 4427 "T.V.A. colectată" prin debitul contului 4428 "T.V.A. neexigibilă", cu excepţia livrărilor de bunuri prevăzute la art. 160^1 din Codul fiscal, pentru care se aplică prevederile pct. 65^1. Pentru livrări cu plata în rate contractate în valută cu decontare în lei sau în valută, se aplică şi prevederile pct. 18.

20. Baza de impozitare pentru echipamentul de lucru şi/sau de protecţie acordat salariaţilor este constituită din contravaloarea care este suportată de salariaţi. Dacă echipamentul de lucru şi/sau de protecţie nu este suportat de salariaţi, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri.

21. (1) Baza de impozitare pentru mijloacele fixe constatate lipsă, care se cuprind în sfera taxei pe valoarea adăugată, conform art. 128 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, este constituită după cum urmează:

a) dacă lipsurile nu sunt imputabile, baza de impozitare este valoarea rămasă la care aceste bunuri sunt înregistrate în contabilitate, calculată în funcţie de amortizarea contabilă. Dacă mijloacele fixe sunt complet amortizate, baza de impozitare este zero;

b) dacă lipsurile sunt imputabile, baza de impozitare este suma imputată, dar nu mai puţin decât valoarea rămasă a mijlocului fix. Pentru mijloacele fixe complet amortizate, baza de impozitare este suma imputată.

(2) În situaţiile prevăzute la art. 128 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru mijloace fixe este cea stabilită la alin. (1) lit. a).

(3) Nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată următoarele:

  • a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori direct clienţilor;
  • b) sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;
  • c) dobânzile percepute pentru: plăţi cu întârziere, livrări cu plata în rate, operaţiuni de leasing;
  • d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;
  • e) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia;
  • f) taxa de reclamă şi publicitate şi taxa hotelieră care sunt percepute de către autorităţile publice locale prin intermediul prestatorilor.

(3) Baza de impozitare nu cuprinde următoarele:

  • a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori direct clienţilor la data exigibilităţii taxei;
  • b) sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;
  • c) dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu întârziere;
  • d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;
  • e) sumele achitate de furnizor sau prestator, în numele şi în contul clientului, şi care apoi se decontează acestuia, precum şi sumele încasate în numele şi în contul unei alte persoane.

Norme Metodologice

22. (1) Rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ care nu se cuprind în baza de impozitare trebuie să fie reflectate în facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, să fie în beneficiul clientului şi să nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau o contrapartidă pentru o prestaţie oarecare.

(2) Sumele achitate de furnizor/prestator în contul clientului se decontează acestuia pe baza unei facturi fiscale pe care se înscrie menţiunea "factură de decontare - pentru plăţi în numele clientului", însoţită de copii de pe facturile achitate în numele clientului. În factura fiscală de decontare se evidenţiază facturile fiscale sau alte documente legal aprobate care au fost achitate, baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată aferentă. Furnizorul/prestatorul nu exercită dreptul de deducere pentru sumele achitate în numele clientului şi nu colectează taxa pe valoarea adăugată din factura fiscală de decontare. De asemenea, nu înregistrează aceste sume în conturile de cheltuieli, respectiv de venituri, sumele respective contabilizându-se prin contul 462 "Creditori diverşi", inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Clientul are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în factura fiscală de decontare, însoţită de copiile de pe documentele fiscale în baza cărora a fost întocmită.

(3) Ambalajele care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi prin schimb, fără facturare, nu se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, chiar dacă beneficiarii nu deţin cantităţile de ambalaje necesare efectuării schimbului şi achită o garanţie bănească în schimbul ambalajelor primite. Pentru vânzările efectuate prin unităţi care au obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, suma garanţiei băneşti încasate pentru ambalaje se evidenţiază distinct pe bonurile fiscale, fără taxa pe valoarea adăugată. Restituirea garanţiilor băneşti nu se reflectă în documente fiscale.

(4) Persoanele care au primit ambalaje în schimbul unei garanţii băneşti au obligaţia să comunice periodic furnizorului de ambalaje, dar nu mai târziu de termenul legal pentru efectuarea inventarierii anuale, cantităţile de ambalaje scoase din evidenţă ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor sau altor cauze de aceeaşi natură. În termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, furnizorii de ambalaje sunt obligaţi să factureze cu taxă pe valoarea adăugată cantităţile de ambalaje respective. Dacă garanţiile sunt primite de la persoane fizice de către proprietarul ambalajelor, pe baza evidenţei vechimii garanţiilor primite şi nerestituite, se va colecta taxa pe valoarea adăugată pentru ambalajele pentru care s-au încasat garanţii mai vechi de 1 an calendaristic.

(1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:

  • a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni;
  • b) pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (3) lit. c), compensaţia aferentă;
  • c) pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (4) şi (5), pentru transferul prevăzut la art. 128 alin. (10) şi pentru achiziţiile intracomunitare considerate ca fiind cu plată şi prevăzute la art. 130^1 alin. (2) şi (3), preţul de cumpărare al bunurilor respective sau al unor bunuri similare ori, în absenţa unor astfel de preţuri de cumpărare, preţul de cost, stabilit la data livrării. În cazul în care bunurile reprezintă active corporale fixe, baza de impozitare se stabileşte conform procedurii stabilite prin norme;
  • d) pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (4), suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru realizarea prestării de servicii;
  • e) în cazul schimbului prevăzut la art. 130 şi, în general, atunci când plata se face parţial ori integral în natură sau atunci când valoarea plăţii pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii nu a fost stabilită de părţi sau nu poate fi uşor stabilită, baza de impozitare se consideră ca fiind valoarea normală pentru respectiva livrare/prestare. Este considerată ca valoare normală a unui bun/serviciu tot ceea ce un cumpărător, care se află în stadiul de comercializare unde este efectuată operaţiunea, trebuie să plătească unui furnizor/prestator independent în interiorul ţării, în momentul în care se realizează operaţiunea, în condiţii de concurenţă, pentru a obţine acelaşi bun/serviciu.

(2) Baza de impozitare cuprinde următoarele:

  • a) impozitele şi taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată;
  • b) cheltuielile accesorii, cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului. Cheltuielile facturate de furnizorul de bunuri sau de prestatorul de servicii cumpărătorului, care fac obiectul unui contract separat şi care sunt legate de livrările de bunuri sau de prestările de servicii în cauză, se consideră cheltuieli accesorii.

Norme Metodologice

17. (1) Potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, subvenţiile primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, legate direct de preţul bunurilor livrate şi/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. Se consideră că subvenţiile sunt legate direct de preţ dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) preţul livrării/tariful prestării pe unitatea de măsură al bunurilor şi/sau al serviciilor este impus prin lege sau prin decizii ale consiliilor locale, inclusiv sau exclusiv taxa pe valoarea adăugată;

b) subvenţia acordată este concret determinabilă în preţul bunurilor şi/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, în sume absolute sau procentual.

(2) În situaţia în care preţul de referinţă care trebuie facturat către beneficiar este stabilit incluzând şi subvenţia acordată, iar subvenţia se acordă pe preţul pe unitatea de măsură, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă, iar beneficiarul suportă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestui preţ, astfel:

a) Dacă subvenţia nu acoperă integral preţul de referinţă, facturarea se face după modelul prezentat în următorul exemplu:

    - preţul de referinţă                         300 unităţi x 19% =
    (baza de impozitare)                           57 unităţi T.V.A.
    - subvenţia acordată                          100 unităţi
    (33,33% din preţul de referinţă)

Preţ subvenţionat (300 - 100) 200 unităţi + 57 (T.V.A. asupra preţului de referinţă) = 257 unităţi - de încasat de la beneficiar.

b) Dacă preţul de referinţă este subvenţionat 100%, cumpărătorul suportă numai taxa pe valoarea adăugată aferentă acestuia. Facturarea bunurilor sau a serviciilor se face după modelul prezentat mai jos:

    - preţul de referinţă                         300 unităţi x 19% =
    (baza de impozitare)                           57 unităţi T.V.A.
    - subvenţia acordată (100%)                   300 unităţi

Preţ de referinţă subvenţionat 0 + 57 (T.V.A. asupra preţului de referinţă) = 57 unităţi - de încasat de la beneficiar.

(3) În situaţia în care preţul de referinţă care trebuie facturat beneficiarului este stabilit exclusiv subvenţia acordată, iar subvenţia se acordă pe unitatea de măsură, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă şi asupra subvenţiei încasate, iar beneficiarul suportă numai taxa pe valoarea adăugată aferentă preţului de referinţă. Facturarea se face după modelul prezentat mai jos:

    - preţul impus care trebuie facturat
    beneficiarilor, inclusiv T.V.A.               130 unităţi
    - din care T.V.A. colectată
    (130 x 15,966%)                                21 unităţi

Preţul de 130 de unităţi (109 + 21 T.V.A.) se facturează şi se încasează de la beneficiar. Furnizorul primeşte o subvenţie de 100 de unităţi şi în mod distinct T.V.A. aferentă subvenţiei de 19 unităţi. La data încasării subvenţiei, furnizorul colectează taxa pe valoarea adăugată aferentă subvenţiei (19 unităţi).

(4) Nu intră în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată subvenţiile sau alocaţiile primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care nu sunt legate direct de preţul de vânzare al bunurilor livrate sau al serviciilor prestate, cum sunt: ajutoarele de stat acordate companiilor, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale din industria minieră, sprijinul acordat producătorilor agricoli pentru terenurile agricole cultivate, subvenţiile acordate producătorilor agricoli din sectorul animalier pentru creşterea producţiei de carne şi a efectivelor de animale, subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor cu energia electrică pentru irigaţii, subvenţiile pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local, subvenţiile acordate pentru efectuarea de investiţii proprii şi orice alte subvenţii care nu îndeplinesc cerinţele menţionate la alin. (1).

18. (1) Pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii contractate în valută, a căror decontare se face în lei la cursul de schimb valutar din ziua plăţii, baza de impozitare se corectează cu diferenţa de preţ rezultată ca urmare a modificării cursului pieţei valutare în vigoare la data încasării faţă de cel utilizat la data livrării/prestării. Furnizorul/prestatorul este obligat să emită factură fiscală pentru diferenţe de preţ în plus sau în minus. Pentru facturile de avansuri, regularizarea se efectuează astfel: la data livrării/prestării facturile de avans se stornează integral şi se emite factură fiscală pentru contravaloarea integrală a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, în care baza de impozitare se determină prin însumarea sumelor evidenţiate în facturile de avans la cursul de schimb valutar din data încasării fiecărui avans, evidenţiindu-se şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, astfel încât suma facturată beneficiarului să nu fie majorată artificial, respectiv redusă, datorită creşterii/descreşterii cursului de schimb de la data livrării/prestării faţă de cel de la data încasării de avansuri. În cazul în care există diferenţe în valută între contravaloarea integrală a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate şi suma avansurilor încasate, aceasta va fi convertită în lei la cursul de schimb valutar din data emiterii facturii, calculându-se şi taxa pe valoarea adăugată aferentă.

(2) Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii taxabile, contractate şi decontate în valută, baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se determină prin convertirea în lei a valutei la cursul valutar stabilit de Banca Naţională a României din data la care intervine exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunea în cauză. Astfel de decontări în valută pot interveni în cazul livrării de bunuri sau prestării de servicii de către o persoană impozabilă din România către o persoană impozabilă stabilită în străinătate, care desfăşoară operaţiuni în România având reprezentant fiscal sau sediu permanent, ori în cazul în care o persoană impozabilă stabilită în străinătate nu realizează operaţiuni taxabile în România, dar cumpără bunuri sau este beneficiar al unor prestări de servicii în calitate de nerezident, al operaţiunilor din zonele libere care sunt decontate în valută şi al oricăror altor operaţiuni pentru care normele Băncii Naţionale a României permit decontarea în valută pe teritoriul României. În cazul încasării de avansuri înainte de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la data încasării avansurilor va rămâne neschimbat la data definitivării operaţiunii.

Exemplu: O societate (A) încasează un avans de 1.000 euro drept avans pentru livrarea unui automobil de la o altă societate (B) care este o persoană impozabilă cu sediul în străinătate şi funcţionează în România prin reprezentant fiscal. Societatea A va emite pe lângă factura externă şi o factură fiscală în lei către reprezentantul fiscal al persoanei străine la cursul de 42.000 lei/euro, valabil la data încasării avansului.

Baza de impozitare a T.V.A. = 1.000 euro x 42.000 lei/euro = 42.000.000 lei.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă avansului = 42.000.000 x 19% = 7.980.000 lei.

După o perioadă de 3 luni are loc livrarea automobilului, care costă 5.000 euro. Cursul din data livrării bunului este de 43.000 lei/euro. Baza de impozitare T.V.A. se determină astfel:

(1.000 euro x 42.000 lei/euro) + (4.000 euro x 43.000 lei/euro).

19. Baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată corespunzătoare se determină integral la livrarea bunurilor şi/sau prestarea serviciilor. În cazul livrărilor de bunuri cu plata în rate în factura fiscală se înscriu baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, integral. Taxa pe valoarea adăugată aferentă ratelor care nu au ajuns la scadenţă se înregistrează în contul 4428 "T.V.A. neexigibilă", urmând ca, pe măsură ce aceasta devine exigibilă, să fie înregistrată în creditul contului 4427 "T.V.A. colectată" prin debitul contului 4428 "T.V.A. neexigibilă", cu excepţia livrărilor de bunuri prevăzute la art. 160^1 din Codul fiscal, pentru care se aplică prevederile pct. 65^1. Pentru livrări cu plata în rate contractate în valută cu decontare în lei sau în valută, se aplică şi prevederile pct. 18.

20. Baza de impozitare pentru echipamentul de lucru şi/sau de protecţie acordat salariaţilor este constituită din contravaloarea care este suportată de salariaţi. Dacă echipamentul de lucru şi/sau de protecţie nu este suportat de salariaţi, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri.

21. (1) Baza de impozitare pentru mijloacele fixe constatate lipsă, care se cuprind în sfera taxei pe valoarea adăugată, conform art. 128 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, este constituită după cum urmează:

a) dacă lipsurile nu sunt imputabile, baza de impozitare este valoarea rămasă la care aceste bunuri sunt înregistrate în contabilitate, calculată în funcţie de amortizarea contabilă. Dacă mijloacele fixe sunt complet amortizate, baza de impozitare este zero;

b) dacă lipsurile sunt imputabile, baza de impozitare este suma imputată, dar nu mai puţin decât valoarea rămasă a mijlocului fix. Pentru mijloacele fixe complet amortizate, baza de impozitare este suma imputată.

(2) În situaţiile prevăzute la art. 128 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru mijloace fixe este cea stabilită la alin. (1) lit. a).

(3) Baza de impozitare nu cuprinde următoarele:

  • a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori direct clienţilor la data exigibilităţii taxei;
  • b) sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;
  • c) dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu întârziere;
  • d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;
  • e) sumele achitate de furnizor sau prestator, în numele şi în contul clientului, şi care apoi se decontează acestuia, precum şi sumele încasate în numele şi în contul unei alte persoane.

Norme Metodologice

22. (1) Rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ care nu se cuprind în baza de impozitare trebuie să fie reflectate în facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, să fie în beneficiul clientului şi să nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau o contrapartidă pentru o prestaţie oarecare.

(2) Sumele achitate de furnizor/prestator în contul clientului se decontează acestuia pe baza unei facturi fiscale pe care se înscrie menţiunea "factură de decontare - pentru plăţi în numele clientului", însoţită de copii de pe facturile achitate în numele clientului. În factura fiscală de decontare se evidenţiază facturile fiscale sau alte documente legal aprobate care au fost achitate, baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată aferentă. Furnizorul/prestatorul nu exercită dreptul de deducere pentru sumele achitate în numele clientului şi nu colectează taxa pe valoarea adăugată din factura fiscală de decontare. De asemenea, nu înregistrează aceste sume în conturile de cheltuieli, respectiv de venituri, sumele respective contabilizându-se prin contul 462 "Creditori diverşi", inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Clientul are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în factura fiscală de decontare, însoţită de copiile de pe documentele fiscale în baza cărora a fost întocmită.

(3) Ambalajele care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi prin schimb, fără facturare, nu se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, chiar dacă beneficiarii nu deţin cantităţile de ambalaje necesare efectuării schimbului şi achită o garanţie bănească în schimbul ambalajelor primite. Pentru vânzările efectuate prin unităţi care au obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, suma garanţiei băneşti încasate pentru ambalaje se evidenţiază distinct pe bonurile fiscale, fără taxa pe valoarea adăugată. Restituirea garanţiilor băneşti nu se reflectă în documente fiscale.

(4) Persoanele care au primit ambalaje în schimbul unei garanţii băneşti au obligaţia să comunice periodic furnizorului de ambalaje, dar nu mai târziu de termenul legal pentru efectuarea inventarierii anuale, cantităţile de ambalaje scoase din evidenţă ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor sau altor cauze de aceeaşi natură. În termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, furnizorii de ambalaje sunt obligaţi să factureze cu taxă pe valoarea adăugată cantităţile de ambalaje respective. Dacă garanţiile sunt primite de la persoane fizice de către proprietarul ambalajelor, pe baza evidenţei vechimii garanţiilor primite şi nerestituite, se va colecta taxa pe valoarea adăugată pentru ambalajele pentru care s-au încasat garanţii mai vechi de 1 an calendaristic.

Art. 138 - Ajustarea bazei de impozitare

Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se ajustează în următoarele situaţii:

a) dacă au fost emise facturi fiscale şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;

b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;

c) în situaţia în care reducerile de preţ, prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a), sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, precum şi în cazul majorării preţului ulterior livrării sau prestării;

d) contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului; ajustarea este permisă începând cu data de la care se declară falimentul;

e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.

Baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii:

a) dacă a fost emisă o factură şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor;

b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori preţurile bunurilor livrate sau ale serviciilor prestate, în condiţiile anulării totale ori parţiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză, declarată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, sau în urma unui arbitraj, ori în cazul în care există un acord scris între părţi;

c) în cazul în care rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a) sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;

d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. Ajustarea este permisă începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă;

e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.

Norme Metodologice

23. (1) Ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 138 lit. d) din Codul fiscal, este efectuată de furnizori/prestatori şi este permisă numai în situaţia în care data declarării falimentului beneficiarilor intervine după data de 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile fiscale emise înainte de această dată, dacă contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate ori taxa pe valoarea adăugată aferentă consemnată în aceste facturi nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. În accepţiunea Codului fiscal, data declarării falimentului este data pronunţării hotărârii judecătoreşti finale de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă. Beneficiarii au obligaţia să ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial, potrivit prevederilor pct. 50 alin. (6) din prezentele norme metodologice, numai pentru operaţiunile prevăzute la art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Codul fiscal.

(2) În sensul art. 138 lit. b) din Codul fiscal, retururile de bunuri au acelaşi tratament ca şi refuzurile parţiale sau totale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.

(3) În cazul reducerilor de preţ acordate de producătorii/distribuitorii de bunuri pe bază de cupoane valorice, în cadrul unor campanii promoţionale, se consideră că aceste reduceri sunt acordate în beneficiul comercianţilor care au acceptat aceste cupoane valorice de la consumatorii finali, chiar dacă în circuitul acestor bunuri de la producători/distribuitori la comercianţi s-au interpus unul ori mai mulţi intermediari cumpărători-revânzători. Reflectarea acestor reduceri de preţ în facturi fiscale se realizează potrivit prevederilor pct. 59^1. Cupoanele valorice trebuie să conţină minimum următoarele elemente:

  • a) numele producătorului/distribuitorului care acordă reducerea de preţ în scopuri promoţionale;
  • b) produsul pentru care se face promoţia;
  • c) valoarea reducerii acordate în sumă globală, care conţine şi taxa pe valoarea adăugată aferentă reducerii, dar care nu se menţionează distinct în cupon;
  • d) termenul de valabilitate a cuponului;
  • e) menţiunea potrivit căreia cupoanele pot fi utilizate numai în magazinele agreate în desfăşurarea promoţiei în cauză;
  • f) instrucţiunile privind utilizarea acestor cupoane;
  • g) denumirea societăţii specializate în administrarea cupoanelor valorice, dacă este cazul;

Baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii:

a) dacă a fost emisă o factură şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor;

b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori preţurile bunurilor livrate sau ale serviciilor prestate, în condiţiile anulării totale ori parţiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză, declarată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, sau în urma unui arbitraj, ori în cazul în care există un acord scris între părţi;

c) în cazul în care rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a) sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;

d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. Ajustarea este permisă începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă;

e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.

Norme Metodologice

23. (1) Ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 138 lit. d) din Codul fiscal, este efectuată de furnizori/prestatori şi este permisă numai în situaţia în care data declarării falimentului beneficiarilor intervine după data de 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile fiscale emise înainte de această dată, dacă contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate ori taxa pe valoarea adăugată aferentă consemnată în aceste facturi nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. În accepţiunea Codului fiscal, data declarării falimentului este data pronunţării hotărârii judecătoreşti finale de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă. Beneficiarii au obligaţia să ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial, potrivit prevederilor pct. 50 alin. (6) din prezentele norme metodologice, numai pentru operaţiunile prevăzute la art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Codul fiscal.

(2) În sensul art. 138 lit. b) din Codul fiscal, retururile de bunuri au acelaşi tratament ca şi refuzurile parţiale sau totale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.

(3) În cazul reducerilor de preţ acordate de producătorii/distribuitorii de bunuri pe bază de cupoane valorice, în cadrul unor campanii promoţionale, se consideră că aceste reduceri sunt acordate în beneficiul comercianţilor care au acceptat aceste cupoane valorice de la consumatorii finali, chiar dacă în circuitul acestor bunuri de la producători/distribuitori la comercianţi s-au interpus unul ori mai mulţi intermediari cumpărători-revânzători. Reflectarea acestor reduceri de preţ în facturi fiscale se realizează potrivit prevederilor pct. 59^1. Cupoanele valorice trebuie să conţină minimum următoarele elemente:

  • a) numele producătorului/distribuitorului care acordă reducerea de preţ în scopuri promoţionale;
  • b) produsul pentru care se face promoţia;
  • c) valoarea reducerii acordate în sumă globală, care conţine şi taxa pe valoarea adăugată aferentă reducerii, dar care nu se menţionează distinct în cupon;
  • d) termenul de valabilitate a cuponului;
  • e) menţiunea potrivit căreia cupoanele pot fi utilizate numai în magazinele agreate în desfăşurarea promoţiei în cauză;
  • f) instrucţiunile privind utilizarea acestor cupoane;
  • g) denumirea societăţii specializate în administrarea cupoanelor valorice, dacă este cazul;
Art. 138^1 - Baza de impozitare pentru achizitiile intracomunitare

(1) Pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri, prevăzute la art. 130^1 alin. (1), baza de impozitare se stabileşte pe baza aceloraşi elemente utilizate conform art. 137 alin. (1) pentru determinarea bazei de impozitare în cazul livrării aceloraşi bunuri în interiorul ţării. În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, conform art. 130^1 alin. (2) lit. a), baza de impozitare se determină în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. c).

(2) Baza de impozitare cuprinde şi accizele plătite sau datorate în alt stat membru decât România de persoana care efectuează achiziţia intracomunitară, pentru bunurile achiziţionate. Prin excepţie, în cazul în care accizele sunt rambursate persoanei care efectuează achiziţia intracomunitară, valoarea achiziţiei intracomunitare efectuate în România se reduce corespunzător.

(1) Pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri, prevăzute la art. 130^1 alin. (1), baza de impozitare se stabileşte pe baza aceloraşi elemente utilizate conform art. 137 alin. (1) pentru determinarea bazei de impozitare în cazul livrării aceloraşi bunuri în interiorul ţării. În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, conform art. 130^1 alin. (2) lit. a), baza de impozitare se determină în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. c).

(2) Baza de impozitare cuprinde şi accizele plătite sau datorate în alt stat membru decât România de persoana care efectuează achiziţia intracomunitară, pentru bunurile achiziţionate. Prin excepţie, în cazul în care accizele sunt rambursate persoanei care efectuează achiziţia intracomunitară, valoarea achiziţiei intracomunitare efectuate în România se reduce corespunzător.

Art. 139 - Baza de impozitare pentru import

(1) Baza de impozitare pentru un import de bunuri este constituită din valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele şi alte taxe, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorate pentru importul de bunuri.

(2) Se cuprind, de asemenea, în baza de impozitare cheltuielile accesorii precum comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare care intervin până la primul loc de destinaţie a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare stabilită conform alin. (1). Primul loc de destinaţie a bunurilor îl reprezintă destinaţia stipulată în documentul de transport sau orice alt document însoţitor al bunurilor, când acestea intră în România.

(3) Baza de impozitare pentru importul de bunuri nu cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (3).

(4) Baza de impozitare pentru nave şi aeronave nu include:

  • a) valoarea serviciilor de reparare sau transformare, pentru navele şi aeronavele care au fost reparate sau transformate în străinătate;
  • b) carburanţii şi alte bunuri, aprovizionate din străinătate, destinate utilizării pe nave şi/sau aeronave.

(5) Dacă suma folosită la stabilirea bazei de impozitare pentru un import de bunuri este exprimată în valută, aceasta se converteşte în moneda naţională a României, în conformitate cu metodologia folosită, pentru a stabili valoarea în vamă a bunurilor importate.

(1) Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane şi alte taxe datorate în afara României, precum şi cele datorate ca urmare a importului bunurilor în România, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută.

(2) Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele şi cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, care intervin până la primul loc de destinaţie a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare stabilită conform alin. (1). Primul loc de destinaţie a bunurilor îl reprezintă destinaţia indicată în documentul de transport sau în orice alt document însoţitor al bunurilor, când acestea intră în România, sau, în absenţa unor astfel de documente, primul loc de descărcare a bunurilor în România.

(3) Baza de impozitare nu cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a) - d).

(1) Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane şi alte taxe datorate în afara României, precum şi cele datorate ca urmare a importului bunurilor în România, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută.

(2) Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele şi cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, care intervin până la primul loc de destinaţie a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare stabilită conform alin. (1). Primul loc de destinaţie a bunurilor îl reprezintă destinaţia indicată în documentul de transport sau în orice alt document însoţitor al bunurilor, când acestea intră în România, sau, în absenţa unor astfel de documente, primul loc de descărcare a bunurilor în România.

(3) Baza de impozitare nu cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a) - d).

Art. 139^1 - Cursul de schimb valutar

(1) Dacă elementele folosite la stabilirea bazei de impozitare a unui import de bunuri se exprimă în valută, cursul de schimb valutar se stabileşte conform prevederilor comunitare care reglementează calculul valorii în vamă.

(2) Dacă elementele folosite pentru stabilirea bazei de impozitare a unei operaţiuni, alta decât importul de bunuri, se exprimă în valută, cursul de schimb care se aplică este ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările, din data la care intervine exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză.

(1) Dacă elementele folosite la stabilirea bazei de impozitare a unui import de bunuri se exprimă în valută, cursul de schimb valutar se stabileşte conform prevederilor comunitare care reglementează calculul valorii în vamă.

(2) Dacă elementele folosite pentru stabilirea bazei de impozitare a unei operaţiuni, alta decât importul de bunuri, se exprimă în valută, cursul de schimb care se aplică este ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările, din data la care intervine exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză.

Capitolul VIII - Cotele de taxa

Art. 140 - Cotele

(1) Cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operaţiune impozabilă care nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată.

(2) Cota redusă a taxei pe valoarea adăugată este de 9% şi se aplică asupra bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:

  • a) dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii, cinematografe;
  • b) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv publicităţii;
  • c) livrările de proteze de orice fel şi accesoriile acestora, cu excepţia protezelor dentare;
  • d) livrările de produse ortopedice;
  • e) medicamente de uz uman şi veterinar;
  • f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

(3) Cota de taxă pe valoarea adăugată aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator al taxei pe valoarea adăugată, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 134 alin. (5) şi art. 135 alin. (2) - (5), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.

(4) În cazul schimbărilor de cote, pentru operaţiunile prevăzute la art. 134 alin. (5), se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 135 alin. (4), pentru care regularizarea se efectuează aplicând cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.

(5) Cota aplicabilă pentru un import de bunuri este cea aplicată în interiorul ţării pentru livrarea aceluiaşi bun.

(1) Cota standard este de 19% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotei reduse.

(2) Cota redusă este de 9% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:

  • a) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale, cinematografe, altele decât cele scutite conform art. 141 alin. (1) lit. m);
  • b) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii;
  • c) livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare;
  • d) livrarea de produse ortopedice;
  • e) livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar;
  • f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

(3) Cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 134^2 alin. (2), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.

(4) În cazul schimbării cotei se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru cazurile prevăzute la art. 134^2 alin. (2).

(5) Cota aplicabilă pentru importul de bunuri este cota aplicabilă pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun.

(6) Cota aplicabilă pentru achiziţii intracomunitare de bunuri este cota aplicată pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun şi care este în vigoare la data la care intervine exigibilitatea taxei.

Norme Metodologice

24. (1) Taxa pe valoarea adăugată se determină prin aplicarea cotei standard sau a cotei reduse asupra bazei de impozitare determinate potrivit legii.

(2) Se aplică procedeul sutei mărite pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată, respectiv 19 x 100/119 în cazul cotei standard şi 9 x 100/109 în cazul cotei reduse, atunci când preţul de vânzare include şi taxa pe valoarea adăugată. De regulă preţul include taxa pe valoarea adăugată la livrarea de bunuri şi/sau prestarea de servicii direct către populaţie în situaţia în care nu este necesară emiterea unei facturi fiscale conform art. 155 alin. (9) din Codul fiscal, precum şi în orice situaţie în care prin natura operaţiunii sau conform prevederilor contractuale preţul include şi taxa pe valoarea adăugată.

25. Cota redusă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal se aplică pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, inclusiv pentru cele înregistrate pe suport electromagnetic sau pe alte tipuri de suporturi. Cărţile şi manualele şcolare sunt tipăriturile care au cod ISBN, indiferent de suportul pe care sunt livrate. Nu se aplică cota redusă a taxei pe valoarea adăugată pentru livrarea de cărţi, ziare şi reviste care sunt destinate exclusiv publicităţii.

26. Conform 
art. 140 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru protezele medicale şi accesoriile acestora, exclusiv protezele dentare care sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată. Proteza medicală este un dispozitiv medical care amplifică, restabileşte sau înlocuieşte zone din ţesuturile moi sau dure, precum şi funcţii ale organismului uman; acest dispozitiv poate fi intern, extern sau atât intern, cât şi extern. Accesoriul unei proteze este un articol care este prevăzut în mod special de către producător pentru a fi utilizat împreună cu proteza medicală.

27. Conform 
art. 140 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru produsele ortopedice. Sunt produse ortopedice protezele utilizate pentru amplificarea, restabilirea sau înlocuirea ţesuturilor moi ori dure, precum şi a unor funcţii ale sistemului osteoarticular, ortezele utilizate pentru modificarea caracteristicilor structurale şi funcţionale ale sistemului neuromuscular şi scheletic, precum şi încălţămintea ortopedică realizată la recomandarea medicului de specialitate, mijloacele şi dispozitivele de mers ortopedice, precum fotolii rulante şi/sau alte vehicule similare pentru invalizi, părţi şi/sau accesorii de fotolii rulante ori de vehicule similare pentru invalizi.

28. (1) Conform 
art. 140 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. În situaţia în care costul micului dejun este inclus în preţul de cazare, cota redusă se aplică asupra preţului de cazare, fără a se defalca separat micul dejun. Orice unitate care intermediază în nume propriu, dar în contul altei persoane, astfel de operaţiuni aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată în baza art. 129 alin. (5) din Codul fiscal, dacă aplică un regim normal de taxă pe valoarea adăugată.

(2) În cazul pachetelor turistice sau al unor componente ale acestora, comercializate prin agenţii de turism, cota redusă pentru servicii de cazare sau de închiriere a terenurilor amenajate pentru camping poate fi aplicată numai în situaţia în care agenţiile de turism practică un regim normal de taxă pe valoarea adăugată, respectiv nu au aplicat regulile speciale prevăzute la pct. 68, iar contravaloarea acestor servicii este specificată separat în factura fiscală.

(3) Regula de la alin. (2) nu poate fi aplicată în cazul în care cazarea cuprinsă în pachetul turistic este efectuată de hoteluri sau alte unităţi cu funcţie similară din străinătate.

(1) Cota standard este de 19% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotei reduse.

(2) Cota redusă este de 9% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:

  • a) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale, cinematografe, altele decât cele scutite conform art. 141 alin. (1) lit. m);
  • b) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii;
  • c) livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare;
  • d) livrarea de produse ortopedice;
  • e) livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar;
  • f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

(3) Cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 134^2 alin. (2), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.

(4) În cazul schimbării cotei se va proceda la regularizare pentru a se aplica cotele în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru cazurile prevăzute la art. 134^2 alin. (2).

(5) Cota aplicabilă pentru importul de bunuri este cota aplicabilă pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun.

(6) Cota aplicabilă pentru achiziţii intracomunitare de bunuri este cota aplicată pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun şi care este în vigoare la data la care intervine exigibilitatea taxei.

Norme Metodologice

24. (1) Taxa pe valoarea adăugată se determină prin aplicarea cotei standard sau a cotei reduse asupra bazei de impozitare determinate potrivit legii.

(2) Se aplică procedeul sutei mărite pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată, respectiv 19 x 100/119 în cazul cotei standard şi 9 x 100/109 în cazul cotei reduse, atunci când preţul de vânzare include şi taxa pe valoarea adăugată. De regulă preţul include taxa pe valoarea adăugată la livrarea de bunuri şi/sau prestarea de servicii direct către populaţie în situaţia în care nu este necesară emiterea unei facturi fiscale conform art. 155 alin. (9) din Codul fiscal, precum şi în orice situaţie în care prin natura operaţiunii sau conform prevederilor contractuale preţul include şi taxa pe valoarea adăugată.

25. Cota redusă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal se aplică pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, inclusiv pentru cele înregistrate pe suport electromagnetic sau pe alte tipuri de suporturi. Cărţile şi manualele şcolare sunt tipăriturile care au cod ISBN, indiferent de suportul pe care sunt livrate. Nu se aplică cota redusă a taxei pe valoarea adăugată pentru livrarea de cărţi, ziare şi reviste care sunt destinate exclusiv publicităţii.

26. Conform 
art. 140 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru protezele medicale şi accesoriile acestora, exclusiv protezele dentare care sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată. Proteza medicală este un dispozitiv medical care amplifică, restabileşte sau înlocuieşte zone din ţesuturile moi sau dure, precum şi funcţii ale organismului uman; acest dispozitiv poate fi intern, extern sau atât intern, cât şi extern. Accesoriul unei proteze este un articol care este prevăzut în mod special de către producător pentru a fi utilizat împreună cu proteza medicală.

27. Conform 
art. 140 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru produsele ortopedice. Sunt produse ortopedice protezele utilizate pentru amplificarea, restabilirea sau înlocuirea ţesuturilor moi ori dure, precum şi a unor funcţii ale sistemului osteoarticular, ortezele utilizate pentru modificarea caracteristicilor structurale şi funcţionale ale sistemului neuromuscular şi scheletic, precum şi încălţămintea ortopedică realizată la recomandarea medicului de specialitate, mijloacele şi dispozitivele de mers ortopedice, precum fotolii rulante şi/sau alte vehicule similare pentru invalizi, părţi şi/sau accesorii de fotolii rulante ori de vehicule similare pentru invalizi.

28. (1) Conform 
art. 140 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, se aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată pentru cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. În situaţia în care costul micului dejun este inclus în preţul de cazare, cota redusă se aplică asupra preţului de cazare, fără a se defalca separat micul dejun. Orice unitate care intermediază în nume propriu, dar în contul altei persoane, astfel de operaţiuni aplică cota de 9% a taxei pe valoarea adăugată în baza art. 129 alin. (5) din Codul fiscal, dacă aplică un regim normal de taxă pe valoarea adăugată.

(2) În cazul pachetelor turistice sau al unor componente ale acestora, comercializate prin agenţii de turism, cota redusă pentru servicii de cazare sau de închiriere a terenurilor amenajate pentru camping poate fi aplicată numai în situaţia în care agenţiile de turism practică un regim normal de taxă pe valoarea adăugată, respectiv nu au aplicat regulile speciale prevăzute la pct. 68, iar contravaloarea acestor servicii este specificată separat în factura fiscală.

(3) Regula de la alin. (2) nu poate fi aplicată în cazul în care cazarea cuprinsă în pachetul turistic este efectuată de hoteluri sau alte unităţi cu funcţie similară din străinătate.

Capitolul IX - Operatiuni scutite de taxa

Art. 141 - Scutiri pentru operatiunile din interiorul tarii

(1) Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:

  • a) spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare, şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare, precum spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi, cantinele organizate pe lângă aceste unităţi, serviciile funerare prestate de unităţile sanitare;
  • b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi şi tehnicieni dentari, precum şi livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi şi de tehnicienii dentari;
  • c) prestările de îngrijire şi supraveghere efectuate de personal medical şi paramedical;
  • d) transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop;
  • e) livrările de organe, de sânge şi de lapte, de provenienţă umană;
  • f) activitatea de învăţământ prevăzută de Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, desfăşurată de unităţile autorizate, inclusiv activitatea căminelor şi a cantinelor organizate pe lângă aceste unităţi, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de către instituţiile publice sau de către alte entităţi recunoscute, care au aceste obiective;
  • g) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţă şi/sau protecţia socială efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social; serviciile de cazare, masă şi tratament, prestate de persoane impozabile care îşi desfăşoară activitatea în staţiuni balneoclimaterice, dacă au încheiat contracte cu Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi contravaloarea acestora este decontată pe bază de bilete de tratament;
  • h) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau alte entităţi recunoscute ca având caracter social;
  • i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial ce au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă;
  • j) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică;
  • k) prestările de servicii culturale, precum şi livrările de bunuri strâns legate de aceste servicii, efectuate de instituţii publice sau de organizaţii culturale nonprofit;
  • l) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operaţiuni sunt scutite, potrivit lit. a) şi lit. f) - k), cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale;
  • m) activităţile specifice posturilor publice naţionale de radio şi de televiziune, cu excepţia activităţilor de publicitate şi altor activităţi de natură comercială.
  • n) *** Abrogat.

(2) Alte operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată:

  • a) activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor şi proiectelor, precum şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, în programele-nucleu şi în planurile sectoriale, prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum şi activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare finanţate în parteneriat internaţional, regional şi bilateral;
  • b) livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate de producătorii agricoli individuali şi asociaţiile fără personalitate juridică ale acestora;
  • c) prestările următoarelor servicii financiare şi bancare:
    • 1. acordarea şi negocierea de credite şi administrarea creditului de către persoana care îl acordă;
    • 2. acordarea, negocierea şi preluarea garanţiilor de credit sau a garanţiilor colaterale pentru credite, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul;
    • 3. orice operaţiune legată de depozite şi conturi financiare, inclusiv orice operaţiuni cu ordine de plată, transferuri de bani, instrumente de debit, carduri de credit sau de debit, cecuri sau alte instrumente de plată, precum şi operaţiuni de factoring;
    • 4. emisiunea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu moneda naţională sau străină, cu excepţia monedelor sau a bancnotelor care sunt obiecte de colecţie;
    • 5. emisiunea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu titluri de participare, titluri de creanţe, cu excepţia executării acestora, obligaţiuni, certificate, cambii, alte instrumente financiare sau alte valori mobiliare;
    • 6. gestiunea fondurilor comune de plasament şi/sau a fondurilor comune de garantare a creanţelor efectuate de orice entităţi constituite în acest scop;
  • d) operaţiunile de asigurare şi/sau reasigurare, precum şi prestările de servicii în legătură cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de persoanele care intermediază astfel de operaţiuni;
  • e) jocurile de noroc organizate de persoanele autorizate, conform legii, să desfăşoare astfel de activităţi;
  • f) *** Abrogat.
  • g) lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere la monumentele care comemorează combatanţi, eroi, victime ale războiului şi ale Revoluţiei din Decembrie 1989;
  • h) transportul fluvial de persoane în Delta Dunării şi pe rutele Orşova - Moldova Nouă, Brăila - Hârşova şi Galaţi - Grindu;
  • i) livrarea obiectelor şi veşmintelor de cult religios, tipărirea cărţilor de cult, teologice sau cu conţinut bisericesc şi care sunt necesare pentru practicarea cultului, precum şi furnizarea de bunuri asimilate obiectelor de cult, conform art. 1 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, cu modificările şi completările ulterioare;
  • j) *** Abrogat.
  • k) arendarea, concesionarea şi închirierea de bunuri imobile, cu următoarele excepţii:
    • 1. operaţiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
    • 2. serviciile de parcare a vehiculelor;
    • 3. închirierea utilajelor şi a maşinilor fixate în bunurile imobile;
    • 4. închirierea seifurilor;
  • l) livrările de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite în baza prezentului articol, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere, conform art. 145 alin. (7) lit. b).

(3) Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. k), în condiţiile stabilite prin norme.

(1) Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxă:

  • a) spitalizarea, îngrijirile medicale şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi;
  • b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi şi tehnicieni dentari, precum şi livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi şi de tehnicieni dentari;
  • c) prestările de îngrijire şi supraveghere efectuate de personal medical şi paramedical, conform prevederilor legale aplicabile în materie;
  • d) transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop, de către entităţi autorizate în acest sens;
  • e) livrările de organe, sânge şi lapte, de provenienţă umană;
  • f) activitatea de învăţământ prevăzută în Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de aceste activităţi, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi autorizate;
  • g) livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate de căminele şi cantinele organizate pe lângă instituţiile publice şi entităţile autorizate prevăzute la lit. f), în folosul exclusiv al persoanelor direct implicate în activităţile scutite conform lit. f);
  • h) meditaţiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul învăţământului şcolar, preuniversitar şi universitar;
  • i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau protecţia socială, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social;
  • j) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social;
  • k) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial care au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă;
  • l) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică;
  • m) prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituţiile publice sau de alte organisme culturale fără scop patrimonial, recunoscute ca atare de către Ministerul Culturii şi Cultelor;
  • n) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operaţiuni sunt scutite, potrivit lit. a), f) şi i) - m), cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale;
  • o) activităţile specifice posturilor publice de radio şi televiziune, altele decât activităţile de natură comercială;
  • p) serviciile publice poştale, precum şi livrarea de bunuri aferentă acestora;
  • q) prestările de servicii efectuate de către grupuri independente de persoane, ale căror operaţiuni sunt scutite sau nu intră în sfera de aplicare a taxei, grupuri create în scopul prestării către membrii lor de servicii direct legate de exercitarea activităţilor acestora, în cazul în care aceste grupuri solicită membrilor lor numai rambursarea cotei-părţi de cheltuieli comune, în limitele şi în condiţiile stabilite prin norme şi în condiţiile în care această scutire nu este de natură a produce distorsiuni concurenţiale.

(2) Următoarele operaţiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă:

  • a) prestările următoarelor servicii financiare şi bancare:
    • 1. acordarea şi negocierea de credite, precum şi administrarea creditului de către persoana care îl acordă;
    • 2. acordarea, negocierea şi preluarea garanţiilor de credit sau a garanţiilor colaterale pentru credite, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul;
    • 3. orice operaţiune, inclusiv negocierea, legată de depozite financiare şi conturi curente, plăţi, transferuri, debite, cecuri şi alte efecte de comerţ, cu excepţia recuperării de creanţe şi operaţiunilor de factoring;
    • 4. emiterea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu monedă naţională sau valută ca mijloc de plată, cu excepţia monedelor sau a bancnotelor care sunt obiecte de colecţie;
    • 5. emisiunea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni, cu excepţia administrării şi depozitării, cu acţiuni, titluri de participare, titluri de creanţe, obligaţiuni şi alte valori mobiliare, cu excepţia operaţiunilor legate de documentele care atestă titlul de proprietate asupra bunurilor;
    • 6. gestionarea fondurilor comune de plasament şi/sau a fondurilor comune de garantare a creanţelor, efectuată de orice entităţi constituite în acest scop;
  • b) operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi prestările de servicii în legătură cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de persoanele care intermediază astfel de operaţiuni;
  • c) jocurile de noroc organizate de persoanele autorizate, conform legii, să desfăşoare astfel de activităţi;
  • d) livrarea la valoarea nominală de timbre poştale utilizabile pentru serviciile poştale, de timbre fiscale şi alte timbre similare;
  • e) arendarea, concesionarea, închirierea şi leasingul de bunuri imobile, cu următoarele excepţii:
    • 1. operaţiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
    • 2. închirierea de spaţii sau locaţii pentru parcarea autovehiculelor;
    • 3. închirierea utilajelor şi a maşinilor fixate definitiv în bunuri imobile;
    • 4. închirierea seifurilor;
  • f) livrarea de către orice persoană a unei construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită, precum şi a oricărui alt teren. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil, dacă este efectuată de o persoană impozabilă care şi-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-şi exercite dreptul de deducere total sau parţial a taxei pentru achiziţia, transformarea sau construirea unui astfel de imobil. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele:
    • 1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;
    • 2. construcţie înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;
    • 3. livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării;
    • 4. o construcţie nouă cuprinde şi orice construcţie transformată astfel încât structura, natura ori destinaţia sa au fost modificate sau, în absenţa acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;
  • g) livrările de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite, în temeiul prezentului articol, dacă taxa aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere, conform art. 145 alin. (5) lit. a) şi b).

(3) Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f), în condiţiile stabilite prin norme.

Norme Metodologice

29. (1) În sensul art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, operaţiunile care sunt strâns legate de spitalizare, îngrijirile medicale, inclusiv cele veterinare, includ medicamentele, bandajele, protezele şi accesorii ale acestora, produsele ortopedice şi alte bunuri similare care sunt furnizate pacienţilor la momentul tratamentului, precum şi hrana şi cazarea acestora în unităţile care asigură spitalizarea şi îngrijirile medicale.

(2) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal nu se aplică pentru furnizarea de medicamente, bandaje, proteze medicale şi accesorii ale acestora, produse ortopedice şi alte bunuri similare, efectuată de către persoane care nu oferă tratament medical, spitalizare sau tratament veterinar, precum farmaciile.
30. Este scutită de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 141 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, activitatea de transport al bolnavilor şi răniţilor cu vehicule special amenajate în acest sens, efectuată de staţiile de salvare sau de alte unităţi autorizate de Ministerul Sănătăţii pentru desfăşurarea acestei activităţi.
31. În sensul art. 141 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, entităţile recunoscute ca având caracter social sunt entităţi precum: căminele de bătrâni şi de pensionari, centrele de integrare prin terapie ocupaţională, centrele de plasament autorizate să desfăşoare activităţi de asistenţă socială.
32. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri care sunt strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social, cum sunt: centre-pilot pentru tineri cu handicap, case de copii, centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap, alte organisme care au ca obiect de activitate asigurarea supravegherii, întreţinerii, educării sau petrecerii timpului liber al tinerilor.

33. (1) Cuantumul cotizaţiilor la care se face referire în art. 141 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal este stabilit de organul de conducere abilitat, conform statutului propriu al organizaţiilor fără scop patrimonial.

(2) Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi camerele de comerţ şi industrie teritoriale sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată pentru activităţile desfăşurate în favoarea membrilor în contul cotizaţiilor încasate în baza art. 6 din Decretul-lege nr. 139/1990 privind camerele de comerţ şi industrie din România.

34. Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 141 alin. (1) lit. j) din Codul fiscal, prestările de servicii ce au strânsă legătură cu practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate în beneficiul persoanelor care practică sportul sau educaţia fizică, de către organizaţii fără scop patrimonial, precum: cluburile sportive, bazele sportive de antrenament, hotelurile şi cantinele pentru uzul exclusiv al sportivilor. Nu sunt scutite încasările pentru publicitate, precum şi încasările din cedarea drepturilor de transmitere la radio şi la televiziune a manifestărilor sportive.

34^1. (1) Prestările de servicii culturale prevăzute de art. 141 alin. (1) lit. k din Codul fiscal, efectuate de instituţii publice sau de organizaţii culturale nonprofit, cuprind activităţi precum: reprezentaţiile de teatru, operă, operetă şi alte reprezentaţii culturale similare, organizarea de expoziţii, festivaluri, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural mobil şi imobil. Livrările de bunuri strâns legate de aceste servicii cuprind livrări precum: vânzarea de broşuri, pliante şi alte materiale care popularizează un eveniment cultural.

(2) Cinematografele care sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată la data de 1 iunie 2005 vor aplica cota de 19% de taxă pe valoarea adăugată în perioada 1 - 3 iunie 2005, iar începând cu data de 4 iunie 2005 vor aplica cota redusă de 9% . Cinematografele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată la 1 iunie 2005 vor aplica prevederileart. 152 din Codul fiscal.

35. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată activităţi cum sunt: reprezentaţii teatrale, coregrafice sau cinematografice, expoziţii, concerte, conferinţe, cu condiţia ca veniturile obţinute din aceste activităţi să servească numai la acoperirea cheltuielilor persoanelor care le-au organizat.

36. (1) Prin posturi publice naţionale de radio şi televiziune se înţelege Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, prevăzute de Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Societăţile care au ca obiect difuzarea prin cablu a programelor audiovizuale au obligaţia să aplice regimul de taxare pentru abonamentele care se referă la perioade de difuzare ulterioare datei de 1 iunie 2005, indiferent dacă încasarea acestora s-a realizat în avans. Abonamentele restante, neîncasate pentru perioade de difuzare anterioare datei de 1 iunie 2005, nu se supun regimului de taxare, indiferent de data la care vor fi încasate.

37. *** Abrogat.
38. La acordarea ajutorului de stat pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cumulat cu cel acordat în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, se vor avea în vedere prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului privind ajutorul de stat pentru cercetare şi dezvoltare, precum şi ale Regulamentului privind ajutorul de stat regional şi ajutorul de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

39. (1) Scutirile de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal includ şi împrumuturile acordate de asociaţi/acţionari societăţilor comerciale în vederea asigurării resurselor financiare ale societăţii, orice alte împrumuturi băneşti acordate de persoane fizice sau juridice.

(2) Scutirile de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) pct. 5 din Codul fiscal cuprind şi transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu părţi sociale şi acţiuni necotate la bursă.
40. *** Abrogat.

41. Lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere la monumentele care comemorează combatanţi, eroi, victime ale războiului şi ale Revoluţiei din Decembrie 1989 cuprind atât prestarea de serviciu, cât şi bunurile utilizate în scopul realizării acestor operaţiuni, menţionate în situaţiile de lucrări de către prestator.
43. Se încadrează în prevederile art. 141 alin. (2) lit. l) din Codul fiscal livrările de bunuri care au fost achiziţionate după data de 1 iulie 1993, dacă acestea au fost destinate realizării de operaţiuni scutite, pentru care nu s-a exercitat dreptul de deducere, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere conform art. 145 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal. În cazul bunurilor pentru care s-a dedus taxa pe valoarea adăugată conform pro rata, scutirea se aplică proporţional cu taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă prin aplicarea pro rata.

44. Scutirile de taxă pe valoarea adăugată prevăzute de art. 141 din Codul fiscal sunt obligatorii, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal pentru care art. 141 alin. (3) din Codul fiscal prevede dreptul de opţiune pentru aplicarea regimului de taxare. Scutirile de taxă pe valoarea adăugată se aplică livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii realizate de orice persoană impozabilă. Dacă o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a facturat în mod eronat cu taxa pe valoarea adăugată livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată către beneficiari care au sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România, este obligată să storneze facturile emise. Beneficiarii unor astfel de operaţiuni nu au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, aplicată în mod eronat pentru o operaţiune scutită; aceştia trebuie să solicite furnizorului/prestatorului stornarea facturii cu taxa pe valoarea adăugată şi emiterea unei noi facturi fără taxa pe valoarea adăugată.

(1) Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxă:

  • a) spitalizarea, îngrijirile medicale şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi;
  • b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi şi tehnicieni dentari, precum şi livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi şi de tehnicieni dentari;
  • c) prestările de îngrijire şi supraveghere efectuate de personal medical şi paramedical, conform prevederilor legale aplicabile în materie;
  • d) transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop, de către entităţi autorizate în acest sens;
  • e) livrările de organe, sânge şi lapte, de provenienţă umană;
  • f) activitatea de învăţământ prevăzută în Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de aceste activităţi, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi autorizate;
  • g) livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate de căminele şi cantinele organizate pe lângă instituţiile publice şi entităţile autorizate prevăzute la lit. f), în folosul exclusiv al persoanelor direct implicate în activităţile scutite conform lit. f);
  • h) meditaţiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul învăţământului şcolar, preuniversitar şi universitar;
  • i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau protecţia socială, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social;
  • j) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social;
  • k) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial care au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă;
  • l) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică;
  • m) prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituţiile publice sau de alte organisme culturale fără scop patrimonial, recunoscute ca atare de către Ministerul Culturii şi Cultelor;
  • n) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operaţiuni sunt scutite, potrivit lit. a), f) şi i) - m), cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale;
  • o) activităţile specifice posturilor publice de radio şi televiziune, altele decât activităţile de natură comercială;
  • p) serviciile publice poştale, precum şi livrarea de bunuri aferentă acestora;
  • q) prestările de servicii efectuate de către grupuri independente de persoane, ale căror operaţiuni sunt scutite sau nu intră în sfera de aplicare a taxei, grupuri create în scopul prestării către membrii lor de servicii direct legate de exercitarea activităţilor acestora, în cazul în care aceste grupuri solicită membrilor lor numai rambursarea cotei-părţi de cheltuieli comune, în limitele şi în condiţiile stabilite prin norme şi în condiţiile în care această scutire nu este de natură a produce distorsiuni concurenţiale.

(2) Următoarele operaţiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă:

  • a) prestările următoarelor servicii financiare şi bancare:
    • 1. acordarea şi negocierea de credite, precum şi administrarea creditului de către persoana care îl acordă;
    • 2. acordarea, negocierea şi preluarea garanţiilor de credit sau a garanţiilor colaterale pentru credite, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul;
    • 3. orice operaţiune, inclusiv negocierea, legată de depozite financiare şi conturi curente, plăţi, transferuri, debite, cecuri şi alte efecte de comerţ, cu excepţia recuperării de creanţe şi operaţiunilor de factoring;
    • 4. emiterea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu monedă naţională sau valută ca mijloc de plată, cu excepţia monedelor sau a bancnotelor care sunt obiecte de colecţie;
    • 5. emisiunea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni, cu excepţia administrării şi depozitării, cu acţiuni, titluri de participare, titluri de creanţe, obligaţiuni şi alte valori mobiliare, cu excepţia operaţiunilor legate de documentele care atestă titlul de proprietate asupra bunurilor;
    • 6. gestionarea fondurilor comune de plasament şi/sau a fondurilor comune de garantare a creanţelor, efectuată de orice entităţi constituite în acest scop;
  • b) operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi prestările de servicii în legătură cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de persoanele care intermediază astfel de operaţiuni;
  • c) jocurile de noroc organizate de persoanele autorizate, conform legii, să desfăşoare astfel de activităţi;
  • d) livrarea la valoarea nominală de timbre poştale utilizabile pentru serviciile poştale, de timbre fiscale şi alte timbre similare;
  • e) arendarea, concesionarea, închirierea şi leasingul de bunuri imobile, cu următoarele excepţii:
    • 1. operaţiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
    • 2. închirierea de spaţii sau locaţii pentru parcarea autovehiculelor;
    • 3. închirierea utilajelor şi a maşinilor fixate definitiv în bunuri imobile;
    • 4. închirierea seifurilor;
  • f) livrarea de către orice persoană a unei construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită, precum şi a oricărui alt teren. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil, dacă este efectuată de o persoană impozabilă care şi-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-şi exercite dreptul de deducere total sau parţial a taxei pentru achiziţia, transformarea sau construirea unui astfel de imobil. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele:
    • 1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;
    • 2. construcţie înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;
    • 3. livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării;
    • 4. o construcţie nouă cuprinde şi orice construcţie transformată astfel încât structura, natura ori destinaţia sa au fost modificate sau, în absenţa acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;
  • g) livrările de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite, în temeiul prezentului articol, dacă taxa aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere, conform art. 145 alin. (5) lit. a) şi b).

(3) Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f), în condiţiile stabilite prin norme.

Norme Metodologice

29. (1) În sensul art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, operaţiunile care sunt strâns legate de spitalizare, îngrijirile medicale, inclusiv cele veterinare, includ medicamentele, bandajele, protezele şi accesorii ale acestora, produsele ortopedice şi alte bunuri similare care sunt furnizate pacienţilor la momentul tratamentului, precum şi hrana şi cazarea acestora în unităţile care asigură spitalizarea şi îngrijirile medicale.

(2) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal nu se aplică pentru furnizarea de medicamente, bandaje, proteze medicale şi accesorii ale acestora, produse ortopedice şi alte bunuri similare, efectuată de către persoane care nu oferă tratament medical, spitalizare sau tratament veterinar, precum farmaciile.
30. Este scutită de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 141 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, activitatea de transport al bolnavilor şi răniţilor cu vehicule special amenajate în acest sens, efectuată de staţiile de salvare sau de alte unităţi autorizate de Ministerul Sănătăţii pentru desfăşurarea acestei activităţi.
31. În sensul art. 141 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, entităţile recunoscute ca având caracter social sunt entităţi precum: căminele de bătrâni şi de pensionari, centrele de integrare prin terapie ocupaţională, centrele de plasament autorizate să desfăşoare activităţi de asistenţă socială.
32. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri care sunt strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social, cum sunt: centre-pilot pentru tineri cu handicap, case de copii, centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap, alte organisme care au ca obiect de activitate asigurarea supravegherii, întreţinerii, educării sau petrecerii timpului liber al tinerilor.

33. (1) Cuantumul cotizaţiilor la care se face referire în art. 141 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal este stabilit de organul de conducere abilitat, conform statutului propriu al organizaţiilor fără scop patrimonial.

(2) Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi camerele de comerţ şi industrie teritoriale sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată pentru activităţile desfăşurate în favoarea membrilor în contul cotizaţiilor încasate în baza art. 6 din Decretul-lege nr. 139/1990 privind camerele de comerţ şi industrie din România.

34. Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art. 141 alin. (1) lit. j) din Codul fiscal, prestările de servicii ce au strânsă legătură cu practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate în beneficiul persoanelor care practică sportul sau educaţia fizică, de către organizaţii fără scop patrimonial, precum: cluburile sportive, bazele sportive de antrenament, hotelurile şi cantinele pentru uzul exclusiv al sportivilor. Nu sunt scutite încasările pentru publicitate, precum şi încasările din cedarea drepturilor de transmitere la radio şi la televiziune a manifestărilor sportive.

34^1. (1) Prestările de servicii culturale prevăzute de art. 141 alin. (1) lit. k din Codul fiscal, efectuate de instituţii publice sau de organizaţii culturale nonprofit, cuprind activităţi precum: reprezentaţiile de teatru, operă, operetă şi alte reprezentaţii culturale similare, organizarea de expoziţii, festivaluri, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural mobil şi imobil. Livrările de bunuri strâns legate de aceste servicii cuprind livrări precum: vânzarea de broşuri, pliante şi alte materiale care popularizează un eveniment cultural.

(2) Cinematografele care sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată la data de 1 iunie 2005 vor aplica cota de 19% de taxă pe valoarea adăugată în perioada 1 - 3 iunie 2005, iar începând cu data de 4 iunie 2005 vor aplica cota redusă de 9% . Cinematografele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată la 1 iunie 2005 vor aplica prevederileart. 152 din Codul fiscal.

35. Potrivit art. 141 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată activităţi cum sunt: reprezentaţii teatrale, coregrafice sau cinematografice, expoziţii, concerte, conferinţe, cu condiţia ca veniturile obţinute din aceste activităţi să servească numai la acoperirea cheltuielilor persoanelor care le-au organizat.

36. (1) Prin posturi publice naţionale de radio şi televiziune se înţelege Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, prevăzute de Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Societăţile care au ca obiect difuzarea prin cablu a programelor audiovizuale au obligaţia să aplice regimul de taxare pentru abonamentele care se referă la perioade de difuzare ulterioare datei de 1 iunie 2005, indiferent dacă încasarea acestora s-a realizat în avans. Abonamentele restante, neîncasate pentru perioade de difuzare anterioare datei de 1 iunie 2005, nu se supun regimului de taxare, indiferent de data la care vor fi încasate.

37. *** Abrogat.
38. La acordarea ajutorului de stat pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cumulat cu cel acordat în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, se vor avea în vedere prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului privind ajutorul de stat pentru cercetare şi dezvoltare, precum şi ale Regulamentului privind ajutorul de stat regional şi ajutorul de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

39. (1) Scutirile de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal includ şi împrumuturile acordate de asociaţi/acţionari societăţilor comerciale în vederea asigurării resurselor financiare ale societăţii, orice alte împrumuturi băneşti acordate de persoane fizice sau juridice.

(2) Scutirile de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) pct. 5 din Codul fiscal cuprind şi transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu părţi sociale şi acţiuni necotate la bursă.
40. *** Abrogat.

41. Lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere la monumentele care comemorează combatanţi, eroi, victime ale războiului şi ale Revoluţiei din Decembrie 1989 cuprind atât prestarea de serviciu, cât şi bunurile utilizate în scopul realizării acestor operaţiuni, menţionate în situaţiile de lucrări de către prestator.
43. Se încadrează în prevederile art. 141 alin. (2) lit. l) din Codul fiscal livrările de bunuri care au fost achiziţionate după data de 1 iulie 1993, dacă acestea au fost destinate realizării de operaţiuni scutite, pentru care nu s-a exercitat dreptul de deducere, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere conform art. 145 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal. În cazul bunurilor pentru care s-a dedus taxa pe valoarea adăugată conform pro rata, scutirea se aplică proporţional cu taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă prin aplicarea pro rata.

44. Scutirile de taxă pe valoarea adăugată prevăzute de art. 141 din Codul fiscal sunt obligatorii, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal pentru care art. 141 alin. (3) din Codul fiscal prevede dreptul de opţiune pentru aplicarea regimului de taxare. Scutirile de taxă pe valoarea adăugată se aplică livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii realizate de orice persoană impozabilă. Dacă o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a facturat în mod eronat cu taxa pe valoarea adăugată livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată către beneficiari care au sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România, este obligată să storneze facturile emise. Beneficiarii unor astfel de operaţiuni nu au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, aplicată în mod eronat pentru o operaţiune scutită; aceştia trebuie să solicite furnizorului/prestatorului stornarea facturii cu taxa pe valoarea adăugată şi emiterea unei noi facturi fără taxa pe valoarea adăugată.

Art. 142 - Scutiri pentru importuri de bunuri si pentru achizitii intracomunitare

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:

a) importul de bunuri a căror livrare în România este în orice situaţie scutită de taxa pe valoarea adăugată;

b) bunurile introduse în ţară de călători sau de alte persoane fizice cu domiciliul în ţară ori în străinătate, în condiţiile şi în limitele stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare, pentru regimul vamal aplicabil persoanelor fizice;

c) bunurile importate destinate comercializării în regim duty-free, precum şi prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanţelor diplomatice şi a personalului acestora;

d) importul de bunuri de către misiunile diplomatice şi birourile consulare, precum şi de către cetăţenii străini cu statut diplomatic sau consular în România, în condiţii de reciprocitate, potrivit procedurii stabilite prin norme;

(1) Sunt scutite de taxă:

a) importul şi achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare în România este în orice situaţie scutită de taxă în interiorul ţării;

b) achiziţia intracomunitară de bunuri al căror import în România este în orice situaţie scutit de taxă, conform prezentului articol;

c) achiziţia intracomunitară de bunuri pentru care, în conformitate cu art. 145 alin. (2) lit. b) - d), persoana care cumpără bunurile în orice situaţie ar avea dreptul la rambursarea integrală a taxei care s-ar datora, dacă respectiva achiziţie nu ar fi scutită;

d) importul definitiv de bunuri care îndeplinesc condiţiile pentru scutire definitivă de taxe vamale, în temeiul Regulamentului 918/83/CEE al Consiliului, din 28 martie 1983, pentru stabilirea unui sistem comunitar privind exceptările de la taxa vamală, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 105 din 23 aprilie 1983, cu modificările şi completările ulterioare, al Directivei 83/181/CEE a Consiliului, din 28 martie 1983, ce determină domeniul articolului 14 (1) (d) al Directivei 77/388/CEE privind scutirea de plată a taxei pe valoarea adăugată la importul final al anumitor mărfuri, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 105 din 23 aprilie 1983, cu modificările şi completările ulterioare, al Directivei 69/169/CEE a Consiliului, din 28 mai 1969, privind armonizarea prevederilor stabilite prin legi, regulamente sau acţiuni administrative referitoare la exceptarea de la impozitul pe cifra de afaceri şi accizele la import pentru călătoriile internaţionale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 133 din 4 iunie 1969, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Directivei 78/1035/CEE a Consiliului, din 19 decembrie 1978, privind exceptarea de la taxele de import a micului trafic de bunuri cu caracter necomercial din statele nemembre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 366 din 28 decembrie 1978, cu modificările şi completările ulterioare;

e) importul de bunuri de către misiunile diplomatice şi birourile consulare care beneficiază de scutire de taxe vamale;

Norme Metodologice

45. Scutirea se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea condiţiilor de reciprocitate legate de importul bunurilor.
e) importul de bunuri efectuat de reprezentanţele organismelor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România, precum şi de către cetăţenii străini angajaţi ai acestor organizaţii, în limitele şi în conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii, potrivit procedurii stabilite prin norme;
f) importul de bunuri efectuat de reprezentanţele organismelor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România, precum şi de către membrii acestora, în limitele şi în conformitate cu condiţiile stabilite în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii;

Norme Metodologice

46. Scutirea se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea limitelor şi condiţiilor precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii.

f) importul de bunuri de către forţele armate ale statelor străine membre NATO pentru uzul acestora sau al personalului civil însoţitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, în cazul în care aceste forţe sunt destinate efortului comun de apărare;

g)*** Abrogat;

h) importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donaţii destinate unor scopuri cu caracter religios, de apărare a sănătăţii, de apărare a ţării sau siguranţei naţionale, artistic, sportiv, de protecţie şi ameliorare a mediului, de protecţie şi conservare a monumentelor istorice şi de arhitectură, în condiţiile stabilite prin norme;

i) importul de bunuri finanţate din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, organisme internaţionale şi/sau organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară, în condiţiile stabilite prin norme;

j) importul următoarelor bunuri: bunurile de origine română, bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului, bunurile reparate în străinătate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanţie, bunurile care se înapoiază în ţară ca urmare a unei expedieri eronate, echipamentele pentru protecţia mediului, stabilite prin hotărâre a Guvernului.

g) importul de bunuri de către forţele armate ale statelor străine membre NATO, pentru uzul acestora sau al personalului civil însoţitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, în cazul în care aceste forţe sunt destinate efortului comun de apărare. Acesta include importul realizat de forţele Marii Britanii şi ale Irlandei de Nord stabilite în insula Cipru, conform Tratatului de instituire a Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru uzul forţelor armate sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate ori pentru aprovizionarea cantinelor lor;

h) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Comunităţii, în aceeaşi stare în care se aflau la momentul exportului, şi care beneficiază de scutire de taxe vamale;

i) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Comunităţii, pentru a fi supuse unor reparaţii, transformări, adaptări, asamblări, cu condiţia ca această scutire să fie limitată la valoarea bunurilor în momentul exportului acestora în afara Comunităţii;

j) importul în porturi de capturi, neprocesate sau conservate în vederea comercializării înainte de a fi livrate, realizate de persoane care efectuează pescuit maritim;

k) importul de gaze naturale prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale şi importul de energie electrică;

l) importul în România de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu terţ, atunci când livrarea acestor bunuri de către importator constituie o livrare scutită, conform art. 143 alin. (2);

m) importul de aur efectuat de Banca Naţională a României.

(2) Prin norme se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.

Norme Metodologice

47. (1) Scutirea se aplică de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor din care rezultă că bunurile au fost primite fără obligaţii de plată şi a unei declaraţii pe propria răspundere semnate de reprezentantul legal al importatorului sau de persoana împuternicită de acesta, prin care se confirmă că bunurile sunt destinate scopurilor menţionate la art. 142 lit. h) din Codul fiscal, nu vor face obiectul unor comercializări ulterioare cel puţin 5 ani de la data importului şi vor fi folosite numai în scopurile pentru care au fost importate. Declaraţiile nereale atrag răspunderea potrivit legii. Declaraţia pe propria răspundere se întocmeşte în trei exemplare originale, dintre care un exemplar se depune la biroul vamal la care se face declaraţia vamală de import, un exemplar se depune la organul fiscal teritorial, iar al treilea exemplar se păstrează la documentele financiar-contabile ale beneficiarului. La schimbarea destinaţiei bunurilor, înainte de expirarea termenului de 5 ani, importatorii sunt obligaţi să îndeplinească formalităţile legale privind importul mărfurilor şi să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă importului.

(2) Bunurile destinate apărării sănătăţii pentru care se acordă scutirea de taxă pe valoarea adăugată în baza art. 142 lit. h) din Codul fiscal sunt orice alte bunuri decât cele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 545/2003.

48. (1) Prin împrumuturi nerambursabile, în sensul art. 142 lit. i) din Codul fiscal, se înţelege împrumuturile băneşti acordate de guverne străine, de organisme internaţionale şi/sau de organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară unor beneficiari din România şi care sunt consemnate în acorduri, protocoale şi/sau înţelegeri, memorandumuri, încheiate cu guverne străine, organisme internaţionale sau organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară.

(2) Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organisme internaţionale sau de guverne străine, se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor care atestă că acestea sunt finanţate din împrumuturi nerambursabile.

(3) Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară, se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor care atestă că acestea sunt finanţate din împrumuturi nerambursabile şi sunt destinate realizării unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de apărare a sănătăţii, cultural, artistic, educativ, ştiinţific, sportiv, de protecţie şi ameliorare a mediului, de protecţie şi conservare a monumentelor istorice şi de arhitectură. Documentele prin care se atestă sursa de finanţare şi destinaţia bunurilor importate sunt acorduri, protocoale şi/sau înţelegeri, memorandumuri, încheiate cu organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară.

(4) Organele de control fiscal şi ale Gărzii financiare urmăresc dacă se respectă destinaţia dată bunurilor respective şi, în cazul în care se constată schimbarea acesteia în termen de 5 ani de la data intrării în ţară a bunurilor, vor sesiza organele vamale pentru luarea măsurilor ce decurg din aplicarea legii.

49. (1) În sensul art. 142 lit. j) din Codul fiscal, bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului sunt:

  • a) bunurile care sunt abandonate printr-o declaraţie scrisă dată autorităţilor vamale;
  • b) bunurile pentru care la expirarea termenului de păstrare, acordat de autoritatea vamală, titularii nu au reglementat situaţia vamală a acestora;
  • c) bunurile confiscate de autorităţile competente potrivit legii.

(2) Ajutoarele de stat pentru protecţia mediului acordate în baza hotărârilor Guvernului vor fi notificate Consiliului Concurenţei în vederea autorizării şi vor respecta prevederile Regulamentului privind ajutorul de stat pentru protecţia mediului.

(1) Sunt scutite de taxă:

a) importul şi achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare în România este în orice situaţie scutită de taxă în interiorul ţării;

b) achiziţia intracomunitară de bunuri al căror import în România este în orice situaţie scutit de taxă, conform prezentului articol;

c) achiziţia intracomunitară de bunuri pentru care, în conformitate cu art. 145 alin. (2) lit. b) - d), persoana care cumpără bunurile în orice situaţie ar avea dreptul la rambursarea integrală a taxei care s-ar datora, dacă respectiva achiziţie nu ar fi scutită;

d) importul definitiv de bunuri care îndeplinesc condiţiile pentru scutire definitivă de taxe vamale, în temeiul Regulamentului 918/83/CEE al Consiliului, din 28 martie 1983, pentru stabilirea unui sistem comunitar privind exceptările de la taxa vamală, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 105 din 23 aprilie 1983, cu modificările şi completările ulterioare, al Directivei 83/181/CEE a Consiliului, din 28 martie 1983, ce determină domeniul articolului 14 (1) (d) al Directivei 77/388/CEE privind scutirea de plată a taxei pe valoarea adăugată la importul final al anumitor mărfuri, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 105 din 23 aprilie 1983, cu modificările şi completările ulterioare, al Directivei 69/169/CEE a Consiliului, din 28 mai 1969, privind armonizarea prevederilor stabilite prin legi, regulamente sau acţiuni administrative referitoare la exceptarea de la impozitul pe cifra de afaceri şi accizele la import pentru călătoriile internaţionale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 133 din 4 iunie 1969, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Directivei 78/1035/CEE a Consiliului, din 19 decembrie 1978, privind exceptarea de la taxele de import a micului trafic de bunuri cu caracter necomercial din statele nemembre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 366 din 28 decembrie 1978, cu modificările şi completările ulterioare;

e) importul de bunuri de către misiunile diplomatice şi birourile consulare care beneficiază de scutire de taxe vamale;

Norme Metodologice

45. Scutirea se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea condiţiilor de reciprocitate legate de importul bunurilor.
f) importul de bunuri efectuat de reprezentanţele organismelor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România, precum şi de către membrii acestora, în limitele şi în conformitate cu condiţiile stabilite în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii;

Norme Metodologice

46. Scutirea se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza avizului Ministerului Afacerilor Externe privind respectarea limitelor şi condiţiilor precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii.

g) importul de bunuri de către forţele armate ale statelor străine membre NATO, pentru uzul acestora sau al personalului civil însoţitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, în cazul în care aceste forţe sunt destinate efortului comun de apărare. Acesta include importul realizat de forţele Marii Britanii şi ale Irlandei de Nord stabilite în insula Cipru, conform Tratatului de instituire a Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru uzul forţelor armate sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate ori pentru aprovizionarea cantinelor lor;

h) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Comunităţii, în aceeaşi stare în care se aflau la momentul exportului, şi care beneficiază de scutire de taxe vamale;

i) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Comunităţii, pentru a fi supuse unor reparaţii, transformări, adaptări, asamblări, cu condiţia ca această scutire să fie limitată la valoarea bunurilor în momentul exportului acestora în afara Comunităţii;

j) importul în porturi de capturi, neprocesate sau conservate în vederea comercializării înainte de a fi livrate, realizate de persoane care efectuează pescuit maritim;

k) importul de gaze naturale prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale şi importul de energie electrică;

l) importul în România de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu terţ, atunci când livrarea acestor bunuri de către importator constituie o livrare scutită, conform art. 143 alin. (2);

m) importul de aur efectuat de Banca Naţională a României.

(2) Prin norme se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.

Norme Metodologice

47. (1) Scutirea se aplică de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor din care rezultă că bunurile au fost primite fără obligaţii de plată şi a unei declaraţii pe propria răspundere semnate de reprezentantul legal al importatorului sau de persoana împuternicită de acesta, prin care se confirmă că bunurile sunt destinate scopurilor menţionate la art. 142 lit. h) din Codul fiscal, nu vor face obiectul unor comercializări ulterioare cel puţin 5 ani de la data importului şi vor fi folosite numai în scopurile pentru care au fost importate. Declaraţiile nereale atrag răspunderea potrivit legii. Declaraţia pe propria răspundere se întocmeşte în trei exemplare originale, dintre care un exemplar se depune la biroul vamal la care se face declaraţia vamală de import, un exemplar se depune la organul fiscal teritorial, iar al treilea exemplar se păstrează la documentele financiar-contabile ale beneficiarului. La schimbarea destinaţiei bunurilor, înainte de expirarea termenului de 5 ani, importatorii sunt obligaţi să îndeplinească formalităţile legale privind importul mărfurilor şi să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă importului.

(2) Bunurile destinate apărării sănătăţii pentru care se acordă scutirea de taxă pe valoarea adăugată în baza art. 142 lit. h) din Codul fiscal sunt orice alte bunuri decât cele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 545/2003.

48. (1) Prin împrumuturi nerambursabile, în sensul art. 142 lit. i) din Codul fiscal, se înţelege împrumuturile băneşti acordate de guverne străine, de organisme internaţionale şi/sau de organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară unor beneficiari din România şi care sunt consemnate în acorduri, protocoale şi/sau înţelegeri, memorandumuri, încheiate cu guverne străine, organisme internaţionale sau organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară.

(2) Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organisme internaţionale sau de guverne străine, se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor care atestă că acestea sunt finanţate din împrumuturi nerambursabile.

(3) Scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, acordate de organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară, se acordă de către birourile vamale de control şi vămuire, pe baza documentelor care atestă că acestea sunt finanţate din împrumuturi nerambursabile şi sunt destinate realizării unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de apărare a sănătăţii, cultural, artistic, educativ, ştiinţific, sportiv, de protecţie şi ameliorare a mediului, de protecţie şi conservare a monumentelor istorice şi de arhitectură. Documentele prin care se atestă sursa de finanţare şi destinaţia bunurilor importate sunt acorduri, protocoale şi/sau înţelegeri, memorandumuri, încheiate cu organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară.

(4) Organele de control fiscal şi ale Gărzii financiare urmăresc dacă se respectă destinaţia dată bunurilor respective şi, în cazul în care se constată schimbarea acesteia în termen de 5 ani de la data intrării în ţară a bunurilor, vor sesiza organele vamale pentru luarea măsurilor ce decurg din aplicarea legii.

49. (1) În sensul art. 142 lit. j) din Codul fiscal, bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului sunt:

  • a) bunurile care sunt abandonate printr-o declaraţie scrisă dată autorităţilor vamale;
  • b) bunurile pentru care la expirarea termenului de păstrare, acordat de autoritatea vamală, titularii nu au reglementat situaţia vamală a acestora;
  • c) bunurile confiscate de autorităţile competente potrivit legii.

(2) Ajutoarele de stat pentru protecţia mediului acordate în baza hotărârilor Guvernului vor fi notificate Consiliului Concurenţei în vederea autorizării şi vor respecta prevederile Regulamentului privind ajutorul de stat pentru protecţia mediului.

Art. 143 - Scutiri pentru exporturi sau alte operatiuni similare, pentru livrari intracomunitare si pentru transportul international si intracomunitar

(1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:

a) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara ţării, de către furnizor sau de altă persoană în contul său;

b) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara ţării de cumpărătorul care nu este stabilit în interiorul ţării, sau de altă persoană în contul său, cu excepţia bunurilor transportate de cumpărătorul însuşi şi folosite la echiparea sau aprovizionarea ambarcaţiunilor de agrement şi avioanelor de turism sau a oricărui mijloc de transport de uz privat;

c) prestările de servicii, inclusiv transportul şi prestările de servicii accesorii transportului, legate direct de exportul de bunuri sau de bunurile plasate în regimuri vamale suspensive, cu excepţia prestărilor de servicii scutite, potrivit art. 141;

d) transportul, prestările de servicii accesorii transportului, alte servicii direct legate de importul bunurilor, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate, potrivit art. 139;

e) transportul internaţional de persoane şi serviciile direct legate de acest transport, inclusiv livrările de bunuri destinate a fi acordate ca trataţie pasagerilor la bordul unui vapor, avion, autocar sau tren;

f) în cazul navelor utilizate pentru transportul internaţional de persoane şi/sau de mărfuri, pentru pescuit sau altă activitate economică sau pentru salvare ori asistenţă pe mare, al navelor de război, următoarele operaţiuni:

  • 1. livrarea de carburanţi, echipamente şi alte bunuri destinate a fi încorporate sau utilizate pe nave, cu excepţia navelor folosite pentru pescuit fluvial sau de coastă;
  • 2. prestările de servicii efectuate pentru nevoile directe ale navelor şi/sau pentru încărcătura acestora;

g) în cazul aeronavelor care prestează transporturi internaţionale de persoane şi/sau de mărfuri, următoarele operaţiuni:

  • 1. livrările de carburanţi, echipamente şi alte bunuri destinate a fi încorporate sau utilizate pe aeronave;
  • 2. prestările de servicii efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor şi/sau pentru încărcătura acestora;

h) prestările de servicii pentru navele aflate în proprietatea companiilor de navigaţie care îşi desfăşoară activitatea în regimul special maritim sau operate de acestea, precum şi livrările de nave în întregul lor către aceste companii;

i) livrările de bunuri şi prestările de servicii, în favoarea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, a personalului acestora, precum şi a oricăror cetăţeni străini având statut diplomatic sau consular în România, în condiţii de reciprocitate;

j) livrările de bunuri şi prestările de servicii, în favoarea reprezentanţelor organismelor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România, precum şi a cetăţenilor străini angajaţi ai acestora, în limitele şi în conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii;

k) livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii, către forţele armate ale statelor străine membre NATO, pentru uzul forţelor armate sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate sau pentru aprovizionarea cantinelor, dacă forţele iau parte la efortul de apărare comun; în cazul în care bunurile nu sunt expediate sau transportate în afara ţării şi pentru prestările de servicii, scutirea se acordă potrivit unei proceduri de restituire a taxei, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice;

l) livrările de bunuri şi prestările de servicii finanţate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de către guverne străine, de organisme internaţionale şi de organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară, inclusiv din donaţii ale persoanelor fizice;

m) construirea, consolidarea, extinderea, restaurarea şi reabilitarea lăcaşurilor de cult religios sau a altor clădiri utilizate în acest scop;

n) prestările de servicii poştale, efectuate pe teritoriul României de operatorii prevăzuţi de Ordonanţa Guvernului nr. 70/2001 pentru ratificarea Actelor adoptate de Congresul Uniunii Poştale Universale de la Beijing (1999), aprobată prin Legea nr. 670/2001, constând în preluarea şi distribuirea trimiterilor poştale din străinătate, inclusiv servicii financiar-poştale;

o) servicii prestate de persoane din România, în contul beneficiarilor cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru bunurile din import aflate în perioada de garanţie;

p) prestările de servicii efectuate de intermediari care acţionează în numele sau în contul unei alte persoane, atunci când intervin în operaţiuni prevăzute de prezentul articol.

(2) Prin norme se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxa pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată.

(1) Sunt scutite de taxă:

  • a) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către furnizor sau de altă persoană în contul său;
  • b) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepţia bunurilor transportate de cumpărătorul însuşi şi care sunt folosite la echiparea sau alimentarea ambarcaţiunilor de agrement şi a avioanelor de turism sau a oricărui alt mijloc de transport de uz privat. Este scutită, de asemenea, şi livrarea de bunuri care sunt transportate în bagajul personal al călătorilor care nu sunt stabiliţi în Comunitate;
  • c) prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 144^1, legate direct de exportul de bunuri sau de bunurile plasate în regim de antrepozit de taxă pe valoarea adăugată, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 8, sau în unul dintre regimurile vamale suspensive, prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1 - 7;
  • d) prestările de servicii de transport, prestările de servicii accesorii transportului şi alte servicii decât cele prevăzute la art. 144^1, direct legate de importul de bunuri, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139;
  • e) prestările de servicii efectuate în România asupra bunurilor mobile achiziţionate sau importate, plasate în regimul vamal de perfecţionare activă, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 5, şi transportate în afara Comunităţii de către prestatorul serviciilor sau de către client, dacă acesta nu este stabilit în România, ori de altă persoană în numele oricăruia dintre aceştia;
  • f) transportul intracomunitar de bunuri, efectuat din şi în insulele care formează regiunile autonome Azore şi Madeira, precum şi serviciile accesorii acestuia;
  • g) transportul internaţional de persoane;
  • h) în cazul navelor destinate navigaţiei maritime, utilizate pentru transportul internaţional de persoane şi/sau de bunuri, pentru pescuit ori altă activitate economică sau pentru salvare ori asistenţă pe mare, următoarele operaţiuni:
    • 1. livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, navlosirea, leasingul şi închirierea de nave, precum şi livrarea, leasingul, închirierea, repararea şi întreţinerea de echipamente încorporate sau utilizate pe nave, inclusiv echipamente de pescuit;
    • 2. livrarea de carburanţi şi provizii destinate a fi utilizate pe nave, cu excepţia navelor folosite pentru pescuitul de coastă, dar inclusiv pentru navele de război care părăsesc ţara şi se îndreaptă spre porturi străine unde vor fi ancorate;
    • 3. prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1 sau la art. 144^1, efectuate pentru nevoile directe ale navelor şi/sau pentru încărcătura acestora;
  • i) în cazul aeronavelor utilizate de companiile aeriene, în principal pentru transportul internaţional de persoane şi/sau de mărfuri, efectuat cu plată, următoarele operaţiuni:
    • 1. livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, leasingul şi închirierea aeronavelor, precum şi livrarea, leasingul, închirierea, repararea şi întreţinerea echipamentelor încorporate sau utilizate pe aeronave;
    • 2. livrarea de carburanţi şi provizii destinate utilizării pe aeronave;
    • 3. prestarea de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1 sau la art. 144^1, efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor şi/sau pentru încărcătura acestora;
  • j) livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, a personalului acestora, precum şi a cetăţenilor străini cu statut diplomatic sau consular în România ori într-un alt stat membru, în condiţii de reciprocitate;
  • k) livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România sau într-un alt stat membru, precum şi a membrilor acestora, în limitele şi în conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii;
  • l) livrările de bunuri netransportate în afara României şi/sau prestările de servicii efectuate în România, destinate uzului oficial al forţelor armate ale statelor străine membre NATO sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate ori aprovizionării popotelor sau cantinelor, dacă forţele iau parte la efortul de apărare comun; scutirea se acordă prin restituirea taxei, potrivit unei proceduri stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice;
  • m) livrările de bunuri transportate sau expediate către alt stat membru NATO, destinate uzului oficial al forţelor armate ale unui stat, altul decât România, sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, dacă forţele iau parte la efortul de apărare comun;
  • n) livrările de aur către Banca Naţională a României;
  • o) livrările de bunuri către organismele recunoscute care transportă sau expediază aceste bunuri în afara Comunităţii, ca parte a activităţilor umanitare, caritabile sau de instruire; scutirea se acordă prin restituirea taxei potrivit unei proceduri stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(2) Sunt, de asemenea, scutite de taxă următoarele:

  • a) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, cu excepţia:
    • 1. livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică, altele decât livrările intracomunitare de mijloace de transport noi;
    • 2. livrărilor intracomunitare care au fost supuse regimului special pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform prevederilor art. 152^2;
  • b) livrările intracomunitare de mijloace de transport noi către un cumpărător care nu îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA;
  • c) livrările intracomunitare de produse accizabile către o persoană impozabilă sau către o persoană juridică neimpozabilă care nu îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care transportul de bunuri este efectuat conform art. 7 alin. (4) şi (5) sau art. 16 din Directiva 92/12/CEE a Consiliului, din 25 februarie 1992, privind regimul general, depozitarea, circulaţia şi controlul produselor supuse accizelor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 76 din 23 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia:
    • 1. livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică;
    • 2. livrărilor intracomunitare supuse regimului special privind bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform prevederilor art. 152^2;
  • d) livrările intracomunitare de bunuri, prevăzute la art. 128 alin. (10), care ar beneficia de scutirea prevăzută la lit. a) dacă ar fi efectuate către altă persoană impozabilă, cu excepţia livrărilor intracomunitare supuse regimului special privind bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform prevederilor art. 152^2.

(3) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.

(1) Sunt scutite de taxă:

  • a) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către furnizor sau de altă persoană în contul său;
  • b) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepţia bunurilor transportate de cumpărătorul însuşi şi care sunt folosite la echiparea sau alimentarea ambarcaţiunilor de agrement şi a avioanelor de turism sau a oricărui alt mijloc de transport de uz privat. Este scutită, de asemenea, şi livrarea de bunuri care sunt transportate în bagajul personal al călătorilor care nu sunt stabiliţi în Comunitate;
  • c) prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 144^1, legate direct de exportul de bunuri sau de bunurile plasate în regim de antrepozit de taxă pe valoarea adăugată, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 8, sau în unul dintre regimurile vamale suspensive, prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1 - 7;
  • d) prestările de servicii de transport, prestările de servicii accesorii transportului şi alte servicii decât cele prevăzute la art. 144^1, direct legate de importul de bunuri, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139;
  • e) prestările de servicii efectuate în România asupra bunurilor mobile achiziţionate sau importate, plasate în regimul vamal de perfecţionare activă, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 5, şi transportate în afara Comunităţii de către prestatorul serviciilor sau de către client, dacă acesta nu este stabilit în România, ori de altă persoană în numele oricăruia dintre aceştia;
  • f) transportul intracomunitar de bunuri, efectuat din şi în insulele care formează regiunile autonome Azore şi Madeira, precum şi serviciile accesorii acestuia;
  • g) transportul internaţional de persoane;
  • h) în cazul navelor destinate navigaţiei maritime, utilizate pentru transportul internaţional de persoane şi/sau de bunuri, pentru pescuit ori altă activitate economică sau pentru salvare ori asistenţă pe mare, următoarele operaţiuni:
    • 1. livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, navlosirea, leasingul şi închirierea de nave, precum şi livrarea, leasingul, închirierea, repararea şi întreţinerea de echipamente încorporate sau utilizate pe nave, inclusiv echipamente de pescuit;
    • 2. livrarea de carburanţi şi provizii destinate a fi utilizate pe nave, cu excepţia navelor folosite pentru pescuitul de coastă, dar inclusiv pentru navele de război care părăsesc ţara şi se îndreaptă spre porturi străine unde vor fi ancorate;
    • 3. prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1 sau la art. 144^1, efectuate pentru nevoile directe ale navelor şi/sau pentru încărcătura acestora;
  • i) în cazul aeronavelor utilizate de companiile aeriene, în principal pentru transportul internaţional de persoane şi/sau de mărfuri, efectuat cu plată, următoarele operaţiuni:
    • 1. livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, leasingul şi închirierea aeronavelor, precum şi livrarea, leasingul, închirierea, repararea şi întreţinerea echipamentelor încorporate sau utilizate pe aeronave;
    • 2. livrarea de carburanţi şi provizii destinate utilizării pe aeronave;
    • 3. prestarea de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1 sau la art. 144^1, efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor şi/sau pentru încărcătura acestora;
  • j) livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, a personalului acestora, precum şi a cetăţenilor străini cu statut diplomatic sau consular în România ori într-un alt stat membru, în condiţii de reciprocitate;
  • k) livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România sau într-un alt stat membru, precum şi a membrilor acestora, în limitele şi în conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii;
  • l) livrările de bunuri netransportate în afara României şi/sau prestările de servicii efectuate în România, destinate uzului oficial al forţelor armate ale statelor străine membre NATO sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate ori aprovizionării popotelor sau cantinelor, dacă forţele iau parte la efortul de apărare comun; scutirea se acordă prin restituirea taxei, potrivit unei proceduri stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice;
  • m) livrările de bunuri transportate sau expediate către alt stat membru NATO, destinate uzului oficial al forţelor armate ale unui stat, altul decât România, sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, dacă forţele iau parte la efortul de apărare comun;
  • n) livrările de aur către Banca Naţională a României;
  • o) livrările de bunuri către organismele recunoscute care transportă sau expediază aceste bunuri în afara Comunităţii, ca parte a activităţilor umanitare, caritabile sau de instruire; scutirea se acordă prin restituirea taxei potrivit unei proceduri stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(2) Sunt, de asemenea, scutite de taxă următoarele:

  • a) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, cu excepţia:
    • 1. livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică, altele decât livrările intracomunitare de mijloace de transport noi;
    • 2. livrărilor intracomunitare care au fost supuse regimului special pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform prevederilor art. 152^2;
  • b) livrările intracomunitare de mijloace de transport noi către un cumpărător care nu îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA;
  • c) livrările intracomunitare de produse accizabile către o persoană impozabilă sau către o persoană juridică neimpozabilă care nu îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care transportul de bunuri este efectuat conform art. 7 alin. (4) şi (5) sau art. 16 din Directiva 92/12/CEE a Consiliului, din 25 februarie 1992, privind regimul general, depozitarea, circulaţia şi controlul produselor supuse accizelor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 76 din 23 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia:
    • 1. livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică;
    • 2. livrărilor intracomunitare supuse regimului special privind bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform prevederilor art. 152^2;
  • d) livrările intracomunitare de bunuri, prevăzute la art. 128 alin. (10), care ar beneficia de scutirea prevăzută la lit. a) dacă ar fi efectuate către altă persoană impozabilă, cu excepţia livrărilor intracomunitare supuse regimului special privind bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform prevederilor art. 152^2.

(3) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.

Art. 144 - Scutiri speciale legate de traficul international de bunuri

(1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată:

a) livrarea de bunuri care sunt plasate în regim de antrepozit vamal;

b) livrarea de bunuri destinate plasării în magazinele duty-free şi în alte magazine situate în aeroporturile internaţionale, prevăzute la Secţiunea 1 a Capitolului I din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală, precum şi livrările de bunuri efectuate prin aceste magazine;

c) următoarele operaţiuni desfăşurate într-o zonă liberă sau într-un port liber:

  • 1. introducerea de bunuri străine într-o zonă liberă sau port liber, direct din străinătate, în vederea simplei depozitări, fără întocmirea de formalităţi vamale;
  • 2. operaţiunile comerciale de vânzare-cumpărare a mărfurilor străine între diverşi operatori din zona liberă sau portul liber sau între aceştia şi alte persoane din afara zonei libere sau a portului liber;
  • 3. scoaterea de bunuri străine din zona liberă sau portul liber, în afara ţării, fără întocmirea de declaraţii vamale de export, bunurile fiind în aceeaşi stare ca în momentul introducerii lor în zona liberă sau portul liber;

d) prestările de servicii legate direct de operaţiunile prevăzute la lit. a) - c).

(2) Scutirile prevăzute la alin. (1) nu se aplică bunurilor care sunt livrate pentru utilizare sau consum în România, inclusiv în antrepozitul vamal, zona liberă sau în portul liber, sau care rămân în România la încetarea situaţiilor prevăzute la alin. (1).

(3) Prin norme se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxa pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxa pe valoarea adăugată.

(1) Sunt scutite de taxă următoarele:

  • a) livrarea de bunuri care urmează:
    • 1. să fie plasate în regim vamal de admitere temporară, cu exonerare totală de la plata taxelor vamale;
    • 2. să fie prezentate autorităţilor vamale în vederea vămuirii şi, după caz, plasate în depozit necesar cu caracter temporar;
    • 3. să fie introduse într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber;
    • 4. să fie plasate în regim de antrepozit vamal;
    • 5. să fie plasate în regim de perfecţionare activă, cu suspendare de la plata drepturilor de import;
    • 6. să fie plasate în regim de tranzit vamal extern;
    • 7. să fie admise în apele teritoriale:
      • - pentru a fi încorporate pe platforme de forare sau de producţie, în scopul construirii, reparării, întreţinerii, modificării sau reutilării acestor platforme ori pentru conectarea acestor platforme de forare sau de producţie la ţărm;
      • - pentru alimentarea cu carburanţi şi aprovizionarea platformelor de forare sau de producţie;
    • 8. să fie plasate în regim de antrepozit de taxă pe valoarea adăugată, definit după cum urmează:
      • - pentru produse accizabile, orice locaţie situată în România, care este definită ca antrepozit fiscal, în sensul art. 4 lit. (b) din Directiva 92/12/CEE, cu modificările şi completările ulterioare;
      • - pentru bunuri, altele decât produsele accizabile, o locaţie situată în România şi definită prin norme;
  • b) livrarea de bunuri efectuată în locaţiile prevăzute la lit. a), precum şi livrarea de bunuri care se află în unul dintre regimurile sau situaţiile precizate la lit. a);
  • c) prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. c) şi la art. 144^1, aferente livrărilor prevăzute la lit. a) sau efectuate în locaţiile prevăzute la lit. a), pentru bunurile aflate în regimurile sau situaţiile prevăzute la lit. a);
  • d) livrările de bunuri care încă se află în regim vamal de tranzit intern, precum şi prestările de servicii aferente acestor livrări, altele decât cele prevăzute la art. 144^1.

(2) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie respectate pentru aplicarea scutirii de taxă.

(1) Sunt scutite de taxă următoarele:

  • a) livrarea de bunuri care urmează:
    • 1. să fie plasate în regim vamal de admitere temporară, cu exonerare totală de la plata taxelor vamale;
    • 2. să fie prezentate autorităţilor vamale în vederea vămuirii şi, după caz, plasate în depozit necesar cu caracter temporar;
    • 3. să fie introduse într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber;
    • 4. să fie plasate în regim de antrepozit vamal;
    • 5. să fie plasate în regim de perfecţionare activă, cu suspendare de la plata drepturilor de import;
    • 6. să fie plasate în regim de tranzit vamal extern;
    • 7. să fie admise în apele teritoriale:
      • - pentru a fi încorporate pe platforme de forare sau de producţie, în scopul construirii, reparării, întreţinerii, modificării sau reutilării acestor platforme ori pentru conectarea acestor platforme de forare sau de producţie la ţărm;
      • - pentru alimentarea cu carburanţi şi aprovizionarea platformelor de forare sau de producţie;
    • 8. să fie plasate în regim de antrepozit de taxă pe valoarea adăugată, definit după cum urmează:
      • - pentru produse accizabile, orice locaţie situată în România, care este definită ca antrepozit fiscal, în sensul art. 4 lit. (b) din Directiva 92/12/CEE, cu modificările şi completările ulterioare;
      • - pentru bunuri, altele decât produsele accizabile, o locaţie situată în România şi definită prin norme;
  • b) livrarea de bunuri efectuată în locaţiile prevăzute la lit. a), precum şi livrarea de bunuri care se află în unul dintre regimurile sau situaţiile precizate la lit. a);
  • c) prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. c) şi la art. 144^1, aferente livrărilor prevăzute la lit. a) sau efectuate în locaţiile prevăzute la lit. a), pentru bunurile aflate în regimurile sau situaţiile prevăzute la lit. a);
  • d) livrările de bunuri care încă se află în regim vamal de tranzit intern, precum şi prestările de servicii aferente acestor livrări, altele decât cele prevăzute la art. 144^1.

(2) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie respectate pentru aplicarea scutirii de taxă.

Art. 144^1 - Scutiri pentru intermediari
Sunt scutite de taxă serviciile prestate de intermediarii care acţionează în numele şi în contul altei persoane, în cazul în care aceste servicii sunt prestate în legătură cu operaţiunile scutite prevăzute la art. 143 şi 144, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. f) şi alin. (2).
Sunt scutite de taxă serviciile prestate de intermediarii care acţionează în numele şi în contul altei persoane, în cazul în care aceste servicii sunt prestate în legătură cu operaţiunile scutite prevăzute la art. 143 şi 144, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. f) şi alin. (2).

Capitolul X - Regimul deducerilor

Art. 145 - Sfera de aplicare a dreptului de deducere

(1) Dreptul de deducere ia naştere în momentul în care taxa pe valoarea adăugată deductibilă devine exigibilă.

(2) Pentru bunurile importate până la data de 31 decembrie 2003, în baza certificatelor de suspendare a taxei pe valoarea adăugată, eliberate în baza Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, pentru care termenul de plată intervine după data de 1 ianuarie 2004 inclusiv, taxa pe valoarea adăugată devine deductibilă la data plăţii efective.

(3) Dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă:

  • a) taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă;
  • b) taxa pe valoarea adăugată achitată pentru bunurile importate.

(4) De asemenea, se acordă oricărei persoane impozabile, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată prevăzută la alin. (3), dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării pentru realizarea următoarelor operaţiuni:

  • a) livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 143 alin. (1) şi la art. 144 alin. (1);
  • b) operaţiuni rezultând din activităţi economice, pentru care locul livrării/prestării este considerat a fi în străinătate, dacă taxa pe valoarea adăugată ar fi deductibilă, în cazul în care operaţiunea s-ar desfăşura în ţară.

(5) Orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru:

  • a) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (9) lit. e) şi f) şi art. 129 alin. (4), dacă acestea sunt afectate realizării operaţiunilor prevăzute la alin. (3) şi (4);
  • b) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) şi (8), dacă taxa pe valoarea adăugată ar fi aplicabilă transferului respectiv;
  • c) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (9) lit. a) - c), în măsura în care acestea rezultă din operaţiunile prevăzute la alin. (3) şi (4);
  • d) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (9) lit. d).

(6) În condiţiile stabilite prin norme, se acordă dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru achiziţiile de bunuri şi/sau servicii destinate realizării operaţiunilor prevăzute la alin. (3) - (5), efectuate de persoane impozabile înainte de înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care nu aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 152.

(7) Nu poate fi dedusă taxa pe valoarea adăugată pentru:

  • a) bunuri/servicii achiziţionate de furnizori/prestatori în contul clienţilor şi care apoi se decontează acestora;
  • b) băuturi alcoolice şi produse din tutun destinate acţiunilor de protocol.

(8) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcţie de felul operaţiunii, cu unul din următoarele documente:

  • a) pentru taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală, care cuprinde informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (8), şi este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. Beneficiarii serviciilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b), care sunt înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, justifică taxa dedusă, cu factura fiscală, întocmită potrivit art. 155 alin. (4);
  • b) pentru importuri de bunuri, cu declaraţia vamală de import sau un act constatator emis de autorităţile vamale; pentru importurile care mai beneficiază de amânarea plăţii taxei în vamă, conform alin. (2), se va prezenta şi documentul care confirmă achitarea taxei pe valoarea adăugată.

(9) Prin normele de aplicare a prezentului titlu, se prevăd situaţiile în care se poate folosi un alt document decât cele prevăzute la alin. (8), pentru a justifica dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

(10) În situaţiile prevăzute la art. 138, precum şi în alte cazuri specificate prin norme, taxa pe valoarea adăugată dedusă poate fi ajustată. Procedura de ajustare se stabileşte prin norme.

(11) Orice persoană impozabilă, care a aplicat regimul special de scutire prevăzut la art. 152, şi ulterior trece la aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (12), pentru:

  • a) bunuri de natura stocurilor, conform reglementărilor contabile, care se află în stoc la data la care persoana respectivă a fost înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată;
  • b) bunuri de natura mijloacelor fixe, care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior datei de înregistrare ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

(12) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (11), trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

  • a) bunurile respective urmează a fi folosite pentru operaţiuni cu drept de deducere;
  • b) persoana impozabilă trebuie să deţină o factură fiscală sau un alt document legal aprobat care justifică suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziţionate.

(13) Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, destinate realizării obiectivelor proprii de investiţii, stocurilor de produse cu destinaţie specială, finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, se deduce potrivit prevederilor legale. Cu taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru realizarea obiectivelor proprii de investiţii se vor reîntregi obligatoriu disponibilităţile de investiţii. Sumele deduse în cursul anului fiscal pentru obiectivele proprii de investiţii pot fi utilizate numai pentru plăţi aferente aceluiaşi obiectiv de investiţii. La încheierea exerciţiului financiar, sumele deduse şi neutilizate se virează la bugetul de stat sau bugetele locale în conturile şi la termenele stabilite prin normele metodologice anuale privind încheierea exerciţiului financiar-bugetar şi financiar-contabil, emise de Ministerul Finanţelor Publice.

(1) Dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei.

(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

  • a) operaţiuni taxabile;
  • b) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România;
  • c) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 143, 144 şi 144^1;
  • d) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1 - 5 şi lit. b), în cazul în care cumpărătorul ori clientul este stabilit în afara Comunităţii sau în cazul în care aceste operaţiuni sunt în legătură directă cu bunuri care vor fi exportate într-un stat din afara Comunităţii, precum şi în cazul operaţiunilor efectuate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când aceştia intervin în derularea unor astfel de operaţiuni;
  • e) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) şi la art. 129 alin. (7), dacă taxa s-ar fi aplicat transferului respectiv.

(3) Dacă nu contravine prevederilor alin. (2), persoana impozabilă are dreptul de deducere a taxei şi pentru cazurile prevăzute la art. 128 alin. (8) şi la art. 129 alin. (5).

(4) În condiţiile stabilite prin norme se acordă dreptul de deducere a taxei pentru achiziţiile efectuate de o persoană impozabilă înainte de înregistrarea acesteia în scopuri de TVA, conform art. 153.

(5) Nu sunt deductibile:

  • a) taxa aferentă sumelor achitate în numele şi în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia, precum şi taxa aferentă sumelor încasate în numele şi în contul altei persoane, care nu sunt incluse în baza de impozitare a livrărilor/prestărilor efectuate conform art. 137 alin. (3) lit. e);
  • b) taxa datorată sau achitată pentru achiziţiile de băuturi alcoolice şi produse din tutun, cu excepţia cazurilor în care aceste bunuri sunt destinate revânzării sau pentru a fi utilizate pentru prestări de servicii.

Norme Metodologice

42. (1) Pentru operaţiunile de leasing cu bunuri imobile nu se aplică scutirea de taxa pe valoarea adăugată prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal.

(2) În sensul art. 141 alin. (2) lit. k) pct. 3 din Codul fiscal, maşinile şi utilajele fixate în bunuri imobile sunt cele care pot fi detaşate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor înseşi.

(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot opta pentru aplicarea regimului de taxare pentru orice operaţiune prevăzută la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal. Opţiunea de aplicare a regimului de taxare se notifică organelor fiscale teritoriale pe formularul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice şi se aplică de la data înscrisă în notificare. În situaţia în care numai o parte dintr-un imobil este utilizată pentru realizarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal şi se optează pentru taxarea acestora, în notificarea transmisă organului fiscal se va înscrie în procente partea din imobil destinată acestor operaţiuni.

(4) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de impozite şi taxe, dar neînregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, precum şi cele nou-înfiinţate, dacă optează pentru regimul de taxare a operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal, trebuie să solicite în prealabil înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. După dobândirea calităţii de plătitor de taxă pe valoarea adăugată vor notifica în scris organele fiscale competente asupra bunurilor imobile sau părţilor de bunuri imobile, pentru care optează pentru regimul de taxare urmând procedura descrisă la alin. (3) şi (5).

(5) Persoanele care au optat pentru regimul de taxare pentru orice operaţiune prevăzută la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal nu mai pot aplica regimul de scutire pentru operaţiunile respective timp de 5 ani. După această perioadă persoanele impozabile pot anula opţiunea. Formularul pentru notificarea anulării opţiunii, prevăzut în anexa nr. 2, se depune la organul fiscal la care persoanele impozabile sunt înregistrate ca plătitori de impozite şi taxe.

(6) Prin derogare de la prevederile alin. (5), persoanele care la data de 1 martie 2003 au optat tacit asupra taxării operaţiunilor prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. o) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, pot renunţa oricând la această opţiune în vederea aplicării regimului de scutire. Formularul pentru notificarea anulării opţiunii, prevăzut în anexa nr. 2, se depune la organul fiscal la care persoanele impozabile sunt înregistrate ca plătitori de impozite şi taxe. Dacă ulterior optează pentru taxare, trebuie să aplice prevederile alin. (5).

(7) Persoanele impozabile care aplică scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru oricare dintre operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal au obligaţia să ajusteze taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru bunurile imobile achiziţionate, construite sau modernizate în ultimii 5 ani, proporţional cu partea din fiecare bun imobil care va fi utilizată pentru realizarea operaţiunilor scutite şi proporţional cu numărul de luni în care bunul va fi utilizat în regim de scutire. Ajustarea este operată într-o perioadă de 5 ani în cadrul cărora bunurile imobile au fost dobândite, începând cu data de la care fiecare bun imobil a fost dobândit. Pentru bunurile imobile care sunt modernizate ajustarea taxei deduse aferente acestor lucrări este operată, de asemenea, într-o perioadă de 5 ani de la data finalizării fiecărei lucrări de modernizare. Pentru ajustare, suma taxei pe valoarea adăugată pentru fiecare an reprezintă o cincime din taxa pe valoarea adăugată dedusă aferentă achiziţiei, construirii sau modernizării bunurilor imobile. Pentru determinarea ajustării lunare se împarte fiecare cincime la 12. Suma care nu poate fi dedusă se calculează astfel: din perioada de 5 ani se scade numărul de luni în care bunul imobil a fost utilizat în regim de taxare, rezultatul se înmulţeşte cu ajustarea lunară. Fracţiunile de lună se consideră lună întreagă. Taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă obţinută prin ajustare se înregistrează din punct de vedere contabil pe cheltuieli, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preia corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru luna în care persoana impozabilă începe aplicarea regimului de scutire.

(8) Exemple de ajustare a dreptului de deducere prevăzute la alin. (7):

1. O persoană impozabilă dobândeşte la data de 15 iunie 2001, prin achiziţie sau investiţii, un bun imobil având o valoare de 30 miliarde lei. Activitatea persoanei impozabile cuprinde atât operaţiuni taxabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, cât şi operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestui imobil a fost de 5,7 miliarde lei, din care s-au dedus 4,56 miliarde lei conform pro-rata definitivă de 80% din anul 2001. La sfârşitul anului 2002 taxa dedusă s-a recalculat conform art. 61 alin. (9) din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 598/2002, cu modificările ulterioare, în funcţie de pro-rata definitivă de 70% pentru anul 2002, rezultând din recalculare suma de 570 milioane lei care s-a înregistrat pe cheltuieli. În anul 2002 au fost efectuate lucrări de modernizare care au mărit valoarea bunului imobil cu 10 miliarde lei, pentru care taxa pe valoarea adăugată aferentă este de 1,71 miliarde lei, din care s-a dedus suma de 1,2 miliarde lei, conform pro-rata definitivă de 70% din anul 2002. Lucrările de modernizare au fost finalizate în data de 9 iunie 2002. De la data de 1 martie 2003, persoana impozabilă închiriază imobilul astfel: 30% din bunul imobil în regim de scutire, iar pentru 70% din bunul imobil optează pentru aplicarea regimului de taxare. Ajustarea dreptului de deducere se efectuează astfel:

A. Ajustarea pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă dobândirii bunului imobil

    - Taxa pe valoarea adăugată
    aferentă bunului imobil                  5.700 milioane lei
    - Taxa dedusă iniţial                    4.560 milioane lei
    - Diferenţa de taxă rezultată din
    recalculare la sfârşitul anului 2002       570 milioane lei
    - Taxa dedusă efectiv pentru bunul
    imobil (4.560 - 570)                     3.990 milioane lei
    - Taxa dedusă aferentă părţii din bunul
    imobil care este închiriată în regim de
    scutire
    3.990 milioane lei x 30% = 1.197 milioane lei

    - Ajustarea pentru perioada 15 iunie 2001 - 1 martie 2003
    1.197 milioane lei : 5 ani = 239,4 milioane lei
    239,4 milioane lei : 12 luni = 19,95 milioane lei
    7 luni din 2001 + 12 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 21 de luni
    21 de luni x 19,95 milioane lei = 418,95 milioane lei
    1.197 milioane lei - 418,95 milioane lei = 778,05 milioane lei.

B. Ajustarea aferentă lucrării de modernizare din anul 2002

    - Taxa pe valoarea adăugată dedusă       1.200 milioane lei
    pentru modernizare
    - Taxa dedusă pentru modernizare
    aferentă părţii din bunul imobil care
    este închiriată în regim de scutire
    1.200 milioane lei x 30% = 360 milioane lei

    - Ajustarea pentru perioada 9 iunie 2002 - 1 martie 2003
    360 milioane lei : 5 ani = 72 milioane lei
    72 milioane lei : 12 luni = 6 milioane lei
    7 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 9 luni
    9 luni x 6 milioane lei = 54 milioane lei
    360 milioane lei - 54 milioane lei = 306 milioane lei.

Sumele de 778,05 milioane lei + 306 milioane lei, rezultate din ajustările efectuate la lit. A şi B, reprezintă diferenţa de taxă care va fi înregistrată pe cheltuieli, în jurnalul pentru cumpărări din luna martie, în roşu, şi corespunzător va fi preluată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală respectivă.

2. Acelaşi exemplu, în situaţia în care persoana impozabilă nu a avut şi operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată în anul 2001:

    - Taxa dedusă iniţial                    5.700 milioane lei
    - Taxa dedusă aferentă părţii din bunul
    imobil care este închiriată în regim
    de scutire
    5.700 milioane lei x 30% = 1.710 milioane lei

    - Ajustarea pentru perioada 15 iunie 2001 - 1 martie 2003
    1.710 milioane lei : 5 ani = 342 milioane lei
    342 milioane lei : 12 luni = 28,5 milioane lei
    7 luni din 2001 + 12 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 21 de luni
    21 de luni x 28,5 milioane lei = 598,5 milioane lei
    1.710 milioane lei - 598,5 milioane lei = 1.111,5 milioane lei.

B. Ajustarea aferentă lucrării de modernizare din anul 2002

    - Taxa pe valoarea adăugată dedusă
    pentru modernizare                       1.710 milioane lei
    - Taxa dedusă pentru modernizare
    aferentă părţii din bunul imobil care
    este închiriată în regim de scutire
    1.710 milioane lei x 30% = 513 milioane lei

    - Ajustarea pentru perioada 9 iunie 2002 - 1 martie 2003
    513 milioane lei : 5 ani = 102,6 milioane lei
    102,6 milioane lei : 12 luni = 8,55 milioane lei
    7 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 9 luni
    9 luni x 8,55 milioane lei = 76,95 milioane lei
    513 milioane lei - 76,95 milioane lei = 436,05 milioane lei

Sumele de 1.111,5 milioane lei + 436,05 milioane lei, rezultate din ajustările efectuate la lit. A şi B, reprezintă diferenţa de taxă care va fi înregistrată pe cheltuieli, în jurnalul pentru cumpărări din luna martie, cu semnul minus, şi corespunzător va fi preluată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală respectivă.

(9) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care trec de la regimul de scutire la cel de taxare pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal pot deduce din taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor imobile achiziţionate, construite sau modernizate în ultimii 5 ani, o sumă proporţională cu partea din fiecare bun imobil care va fi utilizată pentru aceste operaţiuni şi proporţional cu numărul de luni în care bunul va fi utilizat în regim de taxare. Ajustarea se realizează într-o perioadă de 5 ani în cadrul cărora bunurile imobile au fost dobândite, începând cu data de la care fiecare bun imobil a fost dobândit. Pentru bunurile imobile care sunt modernizate, ajustarea taxei aferente acestor lucrări este operată, de asemenea, într-o perioadă de 5 ani de la data finalizării fiecărei lucrări de modernizare. Pentru ajustare se va ţine cont de suma taxei pe valoarea adăugată pentru fiecare an, care reprezintă o cincime din taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiei, construirii sau modernizării bunurilor imobile. Pentru determinarea ajustării lunare se împarte fiecare cincime la 12. Stabilirea sumei care poate fi dedusă se calculează astfel: din perioada de 5 ani se scade numărul de luni în care bunul imobil a fost utilizat în regim de scutire, iar rezultatul se înmulţeşte cu ajustarea lunară. Fracţiunile de lună se consideră lună întreagă. Taxa pe valoarea adăugată dedusă se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preia corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală în care persoana impozabilă începe aplicarea regimului de taxare.

(10) Exemple de ajustare a dreptului de deducere prevăzute la alin. (9):

1. Pe exemplul de la alin. (8) pct. 1, persoana impozabilă optează pentru regimul de taxare a operaţiunii de închiriere de la data de 1 octombrie 2004.

 

A. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente bunului

Bunul a fost utilizat 21 de luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire (10 luni din anul 2003 + 9 luni din anul 2004). Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul va mai fi utilizat 20 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 20 de luni, respectiv 19,95 milioane lei x 20 de luni = 399 milioane lei.

 

B. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente modernizării

Modernizarea a fost efectuată în luna iunie 2002. Bunul modernizat a fost utilizat 9 luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire. Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul modernizat va mai fi utilizat 32 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 32 de luni, respectiv 6 milioane lei x 32 de luni = 192 milioane lei.

Sumele de 399 milioane lei + 192 milioane lei se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preiau corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.

2. Pe exemplul de la alin. (8) pct. 2, persoana impozabilă optează pentru taxarea operaţiunii de închiriere de la data de 1 octombrie 2004.

 

A. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente bunului

Bunul a fost utilizat 21 de luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire (10 luni din anul 2003 + 9 luni din anul 2004). Din cei 5 ani, perioadă de recalculare, bunul va mai fi utilizat 20 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 20 de luni, respectiv 28,5 milioane lei x 20 de luni = 570 milioane lei.

 

B. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente modernizării

Modernizarea a fost efectuată în luna iunie 2002. Bunul modernizat a fost utilizat 9 luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire. Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul modernizat va mai fi utilizat 32 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 32 de luni, respectiv 8,55 milioane lei x 32 de luni = 273,6 milioane lei.

Sumele de 570 milioane lei + 273,6 milioane lei se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preiau corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.

(1) Dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei.

(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

  • a) operaţiuni taxabile;
  • b) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România;
  • c) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 143, 144 şi 144^1;
  • d) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1 - 5 şi lit. b), în cazul în care cumpărătorul ori clientul este stabilit în afara Comunităţii sau în cazul în care aceste operaţiuni sunt în legătură directă cu bunuri care vor fi exportate într-un stat din afara Comunităţii, precum şi în cazul operaţiunilor efectuate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când aceştia intervin în derularea unor astfel de operaţiuni;
  • e) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) şi la art. 129 alin. (7), dacă taxa s-ar fi aplicat transferului respectiv.

(3) Dacă nu contravine prevederilor alin. (2), persoana impozabilă are dreptul de deducere a taxei şi pentru cazurile prevăzute la art. 128 alin. (8) şi la art. 129 alin. (5).

(4) În condiţiile stabilite prin norme se acordă dreptul de deducere a taxei pentru achiziţiile efectuate de o persoană impozabilă înainte de înregistrarea acesteia în scopuri de TVA, conform art. 153.

(5) Nu sunt deductibile:

  • a) taxa aferentă sumelor achitate în numele şi în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia, precum şi taxa aferentă sumelor încasate în numele şi în contul altei persoane, care nu sunt incluse în baza de impozitare a livrărilor/prestărilor efectuate conform art. 137 alin. (3) lit. e);
  • b) taxa datorată sau achitată pentru achiziţiile de băuturi alcoolice şi produse din tutun, cu excepţia cazurilor în care aceste bunuri sunt destinate revânzării sau pentru a fi utilizate pentru prestări de servicii.

Norme Metodologice

42. (1) Pentru operaţiunile de leasing cu bunuri imobile nu se aplică scutirea de taxa pe valoarea adăugată prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal.

(2) În sensul art. 141 alin. (2) lit. k) pct. 3 din Codul fiscal, maşinile şi utilajele fixate în bunuri imobile sunt cele care pot fi detaşate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor înseşi.

(3) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot opta pentru aplicarea regimului de taxare pentru orice operaţiune prevăzută la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal. Opţiunea de aplicare a regimului de taxare se notifică organelor fiscale teritoriale pe formularul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice şi se aplică de la data înscrisă în notificare. În situaţia în care numai o parte dintr-un imobil este utilizată pentru realizarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal şi se optează pentru taxarea acestora, în notificarea transmisă organului fiscal se va înscrie în procente partea din imobil destinată acestor operaţiuni.

(4) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de impozite şi taxe, dar neînregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, precum şi cele nou-înfiinţate, dacă optează pentru regimul de taxare a operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal, trebuie să solicite în prealabil înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. După dobândirea calităţii de plătitor de taxă pe valoarea adăugată vor notifica în scris organele fiscale competente asupra bunurilor imobile sau părţilor de bunuri imobile, pentru care optează pentru regimul de taxare urmând procedura descrisă la alin. (3) şi (5).

(5) Persoanele care au optat pentru regimul de taxare pentru orice operaţiune prevăzută la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal nu mai pot aplica regimul de scutire pentru operaţiunile respective timp de 5 ani. După această perioadă persoanele impozabile pot anula opţiunea. Formularul pentru notificarea anulării opţiunii, prevăzut în anexa nr. 2, se depune la organul fiscal la care persoanele impozabile sunt înregistrate ca plătitori de impozite şi taxe.

(6) Prin derogare de la prevederile alin. (5), persoanele care la data de 1 martie 2003 au optat tacit asupra taxării operaţiunilor prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. o) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, republicată, pot renunţa oricând la această opţiune în vederea aplicării regimului de scutire. Formularul pentru notificarea anulării opţiunii, prevăzut în anexa nr. 2, se depune la organul fiscal la care persoanele impozabile sunt înregistrate ca plătitori de impozite şi taxe. Dacă ulterior optează pentru taxare, trebuie să aplice prevederile alin. (5).

(7) Persoanele impozabile care aplică scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru oricare dintre operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal au obligaţia să ajusteze taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru bunurile imobile achiziţionate, construite sau modernizate în ultimii 5 ani, proporţional cu partea din fiecare bun imobil care va fi utilizată pentru realizarea operaţiunilor scutite şi proporţional cu numărul de luni în care bunul va fi utilizat în regim de scutire. Ajustarea este operată într-o perioadă de 5 ani în cadrul cărora bunurile imobile au fost dobândite, începând cu data de la care fiecare bun imobil a fost dobândit. Pentru bunurile imobile care sunt modernizate ajustarea taxei deduse aferente acestor lucrări este operată, de asemenea, într-o perioadă de 5 ani de la data finalizării fiecărei lucrări de modernizare. Pentru ajustare, suma taxei pe valoarea adăugată pentru fiecare an reprezintă o cincime din taxa pe valoarea adăugată dedusă aferentă achiziţiei, construirii sau modernizării bunurilor imobile. Pentru determinarea ajustării lunare se împarte fiecare cincime la 12. Suma care nu poate fi dedusă se calculează astfel: din perioada de 5 ani se scade numărul de luni în care bunul imobil a fost utilizat în regim de taxare, rezultatul se înmulţeşte cu ajustarea lunară. Fracţiunile de lună se consideră lună întreagă. Taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă obţinută prin ajustare se înregistrează din punct de vedere contabil pe cheltuieli, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preia corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru luna în care persoana impozabilă începe aplicarea regimului de scutire.

(8) Exemple de ajustare a dreptului de deducere prevăzute la alin. (7):

1. O persoană impozabilă dobândeşte la data de 15 iunie 2001, prin achiziţie sau investiţii, un bun imobil având o valoare de 30 miliarde lei. Activitatea persoanei impozabile cuprinde atât operaţiuni taxabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, cât şi operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată fără drept de deducere. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestui imobil a fost de 5,7 miliarde lei, din care s-au dedus 4,56 miliarde lei conform pro-rata definitivă de 80% din anul 2001. La sfârşitul anului 2002 taxa dedusă s-a recalculat conform art. 61 alin. (9) din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 598/2002, cu modificările ulterioare, în funcţie de pro-rata definitivă de 70% pentru anul 2002, rezultând din recalculare suma de 570 milioane lei care s-a înregistrat pe cheltuieli. În anul 2002 au fost efectuate lucrări de modernizare care au mărit valoarea bunului imobil cu 10 miliarde lei, pentru care taxa pe valoarea adăugată aferentă este de 1,71 miliarde lei, din care s-a dedus suma de 1,2 miliarde lei, conform pro-rata definitivă de 70% din anul 2002. Lucrările de modernizare au fost finalizate în data de 9 iunie 2002. De la data de 1 martie 2003, persoana impozabilă închiriază imobilul astfel: 30% din bunul imobil în regim de scutire, iar pentru 70% din bunul imobil optează pentru aplicarea regimului de taxare. Ajustarea dreptului de deducere se efectuează astfel:

A. Ajustarea pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă dobândirii bunului imobil

    - Taxa pe valoarea adăugată
    aferentă bunului imobil                  5.700 milioane lei
    - Taxa dedusă iniţial                    4.560 milioane lei
    - Diferenţa de taxă rezultată din
    recalculare la sfârşitul anului 2002       570 milioane lei
    - Taxa dedusă efectiv pentru bunul
    imobil (4.560 - 570)                     3.990 milioane lei
    - Taxa dedusă aferentă părţii din bunul
    imobil care este închiriată în regim de
    scutire
    3.990 milioane lei x 30% = 1.197 milioane lei

    - Ajustarea pentru perioada 15 iunie 2001 - 1 martie 2003
    1.197 milioane lei : 5 ani = 239,4 milioane lei
    239,4 milioane lei : 12 luni = 19,95 milioane lei
    7 luni din 2001 + 12 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 21 de luni
    21 de luni x 19,95 milioane lei = 418,95 milioane lei
    1.197 milioane lei - 418,95 milioane lei = 778,05 milioane lei.

B. Ajustarea aferentă lucrării de modernizare din anul 2002

    - Taxa pe valoarea adăugată dedusă       1.200 milioane lei
    pentru modernizare
    - Taxa dedusă pentru modernizare
    aferentă părţii din bunul imobil care
    este închiriată în regim de scutire
    1.200 milioane lei x 30% = 360 milioane lei

    - Ajustarea pentru perioada 9 iunie 2002 - 1 martie 2003
    360 milioane lei : 5 ani = 72 milioane lei
    72 milioane lei : 12 luni = 6 milioane lei
    7 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 9 luni
    9 luni x 6 milioane lei = 54 milioane lei
    360 milioane lei - 54 milioane lei = 306 milioane lei.

Sumele de 778,05 milioane lei + 306 milioane lei, rezultate din ajustările efectuate la lit. A şi B, reprezintă diferenţa de taxă care va fi înregistrată pe cheltuieli, în jurnalul pentru cumpărări din luna martie, în roşu, şi corespunzător va fi preluată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală respectivă.

2. Acelaşi exemplu, în situaţia în care persoana impozabilă nu a avut şi operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată în anul 2001:

    - Taxa dedusă iniţial                    5.700 milioane lei
    - Taxa dedusă aferentă părţii din bunul
    imobil care este închiriată în regim
    de scutire
    5.700 milioane lei x 30% = 1.710 milioane lei

    - Ajustarea pentru perioada 15 iunie 2001 - 1 martie 2003
    1.710 milioane lei : 5 ani = 342 milioane lei
    342 milioane lei : 12 luni = 28,5 milioane lei
    7 luni din 2001 + 12 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 21 de luni
    21 de luni x 28,5 milioane lei = 598,5 milioane lei
    1.710 milioane lei - 598,5 milioane lei = 1.111,5 milioane lei.

B. Ajustarea aferentă lucrării de modernizare din anul 2002

    - Taxa pe valoarea adăugată dedusă
    pentru modernizare                       1.710 milioane lei
    - Taxa dedusă pentru modernizare
    aferentă părţii din bunul imobil care
    este închiriată în regim de scutire
    1.710 milioane lei x 30% = 513 milioane lei

    - Ajustarea pentru perioada 9 iunie 2002 - 1 martie 2003
    513 milioane lei : 5 ani = 102,6 milioane lei
    102,6 milioane lei : 12 luni = 8,55 milioane lei
    7 luni din 2002 + 2 luni din 2003 = 9 luni
    9 luni x 8,55 milioane lei = 76,95 milioane lei
    513 milioane lei - 76,95 milioane lei = 436,05 milioane lei

Sumele de 1.111,5 milioane lei + 436,05 milioane lei, rezultate din ajustările efectuate la lit. A şi B, reprezintă diferenţa de taxă care va fi înregistrată pe cheltuieli, în jurnalul pentru cumpărări din luna martie, cu semnul minus, şi corespunzător va fi preluată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală respectivă.

(9) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care trec de la regimul de scutire la cel de taxare pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal pot deduce din taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor imobile achiziţionate, construite sau modernizate în ultimii 5 ani, o sumă proporţională cu partea din fiecare bun imobil care va fi utilizată pentru aceste operaţiuni şi proporţional cu numărul de luni în care bunul va fi utilizat în regim de taxare. Ajustarea se realizează într-o perioadă de 5 ani în cadrul cărora bunurile imobile au fost dobândite, începând cu data de la care fiecare bun imobil a fost dobândit. Pentru bunurile imobile care sunt modernizate, ajustarea taxei aferente acestor lucrări este operată, de asemenea, într-o perioadă de 5 ani de la data finalizării fiecărei lucrări de modernizare. Pentru ajustare se va ţine cont de suma taxei pe valoarea adăugată pentru fiecare an, care reprezintă o cincime din taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiei, construirii sau modernizării bunurilor imobile. Pentru determinarea ajustării lunare se împarte fiecare cincime la 12. Stabilirea sumei care poate fi dedusă se calculează astfel: din perioada de 5 ani se scade numărul de luni în care bunul imobil a fost utilizat în regim de scutire, iar rezultatul se înmulţeşte cu ajustarea lunară. Fracţiunile de lună se consideră lună întreagă. Taxa pe valoarea adăugată dedusă se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preia corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru perioada fiscală în care persoana impozabilă începe aplicarea regimului de taxare.

(10) Exemple de ajustare a dreptului de deducere prevăzute la alin. (9):

1. Pe exemplul de la alin. (8) pct. 1, persoana impozabilă optează pentru regimul de taxare a operaţiunii de închiriere de la data de 1 octombrie 2004.

 

A. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente bunului

Bunul a fost utilizat 21 de luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire (10 luni din anul 2003 + 9 luni din anul 2004). Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul va mai fi utilizat 20 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 20 de luni, respectiv 19,95 milioane lei x 20 de luni = 399 milioane lei.

 

B. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente modernizării

Modernizarea a fost efectuată în luna iunie 2002. Bunul modernizat a fost utilizat 9 luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire. Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul modernizat va mai fi utilizat 32 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 32 de luni, respectiv 6 milioane lei x 32 de luni = 192 milioane lei.

Sumele de 399 milioane lei + 192 milioane lei se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preiau corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.

2. Pe exemplul de la alin. (8) pct. 2, persoana impozabilă optează pentru taxarea operaţiunii de închiriere de la data de 1 octombrie 2004.

 

A. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente bunului

Bunul a fost utilizat 21 de luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire (10 luni din anul 2003 + 9 luni din anul 2004). Din cei 5 ani, perioadă de recalculare, bunul va mai fi utilizat 20 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 20 de luni, respectiv 28,5 milioane lei x 20 de luni = 570 milioane lei.

 

B. Ajustarea taxei pe valoarea adăugată aferente modernizării

Modernizarea a fost efectuată în luna iunie 2002. Bunul modernizat a fost utilizat 9 luni în regim de taxare şi 19 luni în regim de scutire. Din cei 5 ani, perioadă de ajustare, bunul modernizat va mai fi utilizat 32 de luni în regim de taxare. Persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată pentru 32 de luni, respectiv 8,55 milioane lei x 32 de luni = 273,6 milioane lei.

Sumele de 570 milioane lei + 273,6 milioane lei se înregistrează din punct de vedere contabil prin diminuarea cheltuielilor, precum şi în jurnalul pentru cumpărări şi se preiau corespunzător în decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Art. 146 - Conditii de exercitare a dreptului de deducere

(1) Perioada fiscală pentru taxa pe valoarea adăugată este luna calendaristică.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru persoanele impozabile care nu au depăşit în cursul anului precedent o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere de 100.000 euro inclusiv, la cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului precedent, perioada fiscală este trimestrul calendaristic.

(3) Persoanele impozabile care se încadrează în prevederile alin. (2) au obligaţia de a depune la organele fiscale teritoriale, până la data de 25 februarie, o declaraţie în care să menţioneze cifra de afaceri din anul precedent.

(4) Persoanele impozabile care iau fiinţă în cursul anului trebuie să declare, cu ocazia înregistrării fiscale, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în cursul anului, iar dacă aceasta nu depăşeşte 100.000 euro inclusiv, au obligaţia de a depune deconturi trimestriale în anul înfiinţării. Dacă cifra de afaceri obţinută în anul înfiinţării este mai mare de 100.000 euro, în anul următor perioada fiscală va fi luna calendaristică, conform alin. (1), iar dacă cifra de afaceri obţinută nu depăşeşte 100.000 euro inclusiv, perioada fiscală va fi trimestrul, urmând ca persoana impozabilă să se conformeze prevederilor alin. (3).

(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5);
  • b) pentru taxa aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, dar pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei, conform art. 150 alin. (1) lit. b) - g):
    • 1. să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) sau documentele prevăzute la art. 155^1 alin. (1); şi
    • 2. să înregistreze taxa ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea taxei;
  • c) pentru taxa achitată pentru importul de bunuri, altele decât cele prevăzute la lit. d), să deţină declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale, care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor din punct de vedere al taxei, precum şi documente care să ateste plata taxei de către importator sau de către altă persoană în contul său;
  • d) pentru taxa datorată pentru importul de bunuri efectuat conform art. 157 alin. (4) şi (5), să deţină declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale, care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor în scopuri de taxă, precum şi suma taxei datorate. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să înscrie taxa pe valoarea adăugată ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea;
  • e) pentru taxa aferentă unei achiziţii intracomunitare de bunuri:
    • 1. să deţină o factură sau documentul prevăzut la art. 155^1 alin. (1); şi
    • 2. să înregistreze taxa ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea;
  • f) pentru taxa aferentă unei operaţiuni asimilate cu o achiziţie intracomunitară de bunuri, prevăzută la art. 130^1 alin. (2) lit. a), să deţină documentul prevăzut la art. 155 alin. (4), emis în statul membru din care bunurile au fost transportate ori expediate, sau documentul prevăzut la art. 155^1 alin. (1) şi să înregistreze această taxă ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea taxei.

(2) Prin norme se vor preciza cazurile în care documentele sau obligaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se vor prezenta sau îndeplini pentru a justifica dreptul de deducere a taxei.

(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5);
  • b) pentru taxa aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, dar pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei, conform art. 150 alin. (1) lit. b) - g):
    • 1. să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) sau documentele prevăzute la art. 155^1 alin. (1); şi
    • 2. să înregistreze taxa ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea taxei;
  • c) pentru taxa achitată pentru importul de bunuri, altele decât cele prevăzute la lit. d), să deţină declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale, care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor din punct de vedere al taxei, precum şi documente care să ateste plata taxei de către importator sau de către altă persoană în contul său;
  • d) pentru taxa datorată pentru importul de bunuri efectuat conform art. 157 alin. (4) şi (5), să deţină declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale, care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor în scopuri de taxă, precum şi suma taxei datorate. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să înscrie taxa pe valoarea adăugată ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea;
  • e) pentru taxa aferentă unei achiziţii intracomunitare de bunuri:
    • 1. să deţină o factură sau documentul prevăzut la art. 155^1 alin. (1); şi
    • 2. să înregistreze taxa ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea;
  • f) pentru taxa aferentă unei operaţiuni asimilate cu o achiziţie intracomunitară de bunuri, prevăzută la art. 130^1 alin. (2) lit. a), să deţină documentul prevăzut la art. 155 alin. (4), emis în statul membru din care bunurile au fost transportate ori expediate, sau documentul prevăzut la art. 155^1 alin. (1) şi să înregistreze această taxă ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea taxei.

(2) Prin norme se vor preciza cazurile în care documentele sau obligaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se vor prezenta sau îndeplini pentru a justifica dreptul de deducere a taxei.

Art. 147 - Deducerea taxei pentru persoana impozabila cu regim mixt si persoana partial impozabila

(1) Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere, este denumită în continuare plătitor de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt.

(2) Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate de orice plătitor de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt se determină conform prezentului articol.

(3) Achiziţiile de bunuri şi servicii destinate exclusiv realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni, se înscriu într-un jurnal pentru cumpărări, care se întocmeşte separat pentru aceste operaţiuni, şi taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora se deduce integral.

(4) Achiziţiile de bunuri şi servicii destinate exclusiv realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi de investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni se înscriu în jurnalul pentru cumpărări, care se întocmeşte separat pentru aceste operaţiuni, iar taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora nu se deduce.

(5) Bunurile şi serviciile pentru care nu se cunoaşte destinaţia în momentul achiziţiei, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau operaţiuni care nu dau drept de deducere ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere, se evidenţiază într-un jurnal pentru cumpărări întocmit separat. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro-rata. Prin excepţie, în cazul achiziţiilor destinate realizării de investiţii, care se prevăd că vor fi utilizate atât pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, este permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată pe parcursul procesului investiţional, urmând ca taxa dedusă să fie ajustată în conformitate cu procedura stabilită prin norme.

(6) În cursul unui an fiscal este permisă rectificarea taxei deduse aferente achiziţiilor de bunuri/servicii care se constată că ulterior au fost utilizate pentru altă destinaţie decât cea prevăzută la data achiziţiei. Rectificările se evidenţiază pe rândurile de regularizare din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

(7) Pro-rata se determină ca raport între: veniturile obţinute din operaţiuni care dau drept de deducere, inclusiv subvenţiile legate direct de preţul acestora, la numărător, iar la numitor veniturile de la numărător plus veniturile obţinute din operaţiuni care nu dau drept de deducere. În calculul pro-rata, la numitor se adaugă alocaţiile, subvenţiile sau alte sume primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, în scopul finanţării de activităţi scutite fără drept de deducere sau care nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Se exclud din calculul pro-rata veniturile financiare, dacă acestea sunt accesorii activităţii principale. Nu se includ în calculul pro-rata serviciile efectuate de prestatori stabiliţi în străinătate, astfel cum sunt definiţi la art. 151 alin. (2), pentru care beneficiarii au obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată. Pro-rata se determină anual, situaţie în care elementele prevăzute la numitor şi numărător sunt cumulate pentru întregul an fiscal. Prin excepţie, aceasta poate fi determinată lunar sau trimestrial, după caz, conform alin. (13), situaţie în care elementele prevăzute la numitor şi numărător sunt cele efectiv realizate în cursul fiecărei luni, respectiv trimestru.

(8) Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este ori pro-rata definitivă determinată pentru anul precedent, ori pro-rata estimată în funcţie de operaţiunile prevăzute a fi realizate în anul curent. Persoanele impozabile trebuie să comunice organului fiscal teritorial, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la data de 25 ianuarie, nivelul pro-rata provizorie aplicată, precum şi modul de determinare a acesteia. Taxa pe valoarea adăugată de dedus se determină prin aplicarea pro-rata provizorie asupra taxei pe valoarea adăugată deductibile, aferente achiziţiilor destinate atât realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi celor care nu dau drept de deducere, determinată potrivit alin. (5).

(9) Persoanele impozabile care nu au determinat pro-rata provizorie la începutul anului, deoarece nu realizau şi nici nu prevedeau realizarea de operaţiuni fără drept de deducere în cursul anului, şi care ulterior realizează astfel de operaţiuni nu au obligaţia să calculeze şi să utilizeze pro-rata provizorie. În cursul anului este permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată. La finele anului vor aplica următoarele reguli:

  • a) dacă pot efectua separarea achiziţiilor de bunuri/servicii pe destinaţiile prevăzute la alin. (3) - (5), vor regulariza astfel: din taxa dedusă în cursul anului se scade taxa de dedus rezultată prin aplicarea pro-rata definitivă pentru achiziţiile destinate atât realizării de operaţiuni cu drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni fără drept de deducere, determinate conform alin. (5), şi/sau taxa aferentă bunurilor/serviciilor destinate exclusiv operaţiunilor cu drept de deducere, determinate conform alin. (3), iar diferenţa rezultată se înscrie pe un rând distinct în decontul din ultima perioadă fiscală a anului, ca taxă de plată la bugetul de stat;
  • b) dacă nu se poate efectua separarea pe destinaţii, potrivit lit. a), se aplică pro-rata definitivă asupra tuturor achiziţiilor de bunuri şi servicii efectuate în cursul anului, iar diferenţa rezultată se înscrie pe un rând distinct în decontul din ultima perioadă fiscală a anului.

(10) Pro-rata definitivă se determină în luna decembrie, în funcţie de realizările efective din cursul anului, potrivit formulei de calcul prevăzute la alin. (7).

(11) Regularizarea deducerilor operate după pro-rata provizorie se realizează prin aplicarea pro-rata definitivă asupra sumei taxei pe valoarea adăugată deductibile aferente achiziţiilor prevăzute la alin. (5). Diferenţa în plus sau în minus faţă de taxa dedusă, conform pro-rata provizorie, se înscrie pe un rând distinct în decontul ultimei perioade fiscale.

(12) În situaţii speciale, când pro-rata calculată potrivit prevederilor prezentului articol nu asigură determinarea corectă a taxei de dedus, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, poate aproba aplicarea unei pro-rata speciale, la solicitarea persoanelor impozabile în cauză, pe baza justificării prezentate. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului, persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze taxa pe valoarea adăugată dedusă de la începutul anului pe bază pro-rata specială, aprobată. Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt pot renunţa la aplicarea pro-rata specială numai la începutul unui an calendaristic şi sunt obligate să anunţe organele fiscale.

(13) La cererea justificată a persoanelor impozabile, organele fiscale la care acestea sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot aproba ca pro-rata să fie determinată lunar sau trimestrial, după caz. În anul în care a fost acordată aprobarea, persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze taxa pe valoarea adăugată dedusă de la începutul anului pe bază pro-rata lunară sau trimestrială. Plătitorii de taxă pe valoarea adăugată cu regim mixt pot renunţa la aplicarea pro-rata lunară sau trimestrială numai la începutul unui an fiscal şi sunt obligate să anunţe organele fiscale. Pro-ratele lunare sau trimestriale efectiv realizate sunt definitive şi nu se regularizează la sfârşitul anului.

(1) Persoana impozabilă care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere este denumită în continuare persoană impozabilă cu regim mixt. Persoana care realizează atât operaţiuni pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă, în conformitate cu prevederile art. 127, cât şi operaţiuni pentru care are calitatea de persoană impozabilă este denumită persoană parţial impozabilă.

(2) Dreptul de deducere a taxei deductibile aferente achiziţiilor efectuate de către o persoană impozabilă cu regim mixt se determină conform prezentului articol. Persoana parţial impozabilă nu are drept de deducere pentru achiziţiile destinate activităţii pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă. Dacă persoana parţial impozabilă desfăşoară activităţi în calitate de persoană impozabilă, din care rezultă atât operaţiuni cu drept de deducere, cât şi operaţiuni fără drept de deducere, este considerată persoană impozabilă mixtă pentru respectivele activităţi şi aplică prevederile prezentului articol. În condiţiile stabilite prin norme, persoana parţial impozabilă poate solicita aplicarea unei pro-rata speciale în situaţia în care nu poate ţine evidenţe separate pentru activitatea desfăşurată în calitate de persoană impozabilă şi pentru activitatea pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă.

(3) Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care permit exercitarea dreptului de deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni, se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestora se deduce integral.

(4) Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi de investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări pentru aceste operaţiuni, iar taxa deductibilă aferentă acestora nu se deduce.

(5) Achiziţiile pentru care nu se cunoaşte destinaţia, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere se evidenţiază într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro-rata.

(6) Pro-rata prevăzută la alin. (5) se determină ca raport între:

  • a) suma totală, fără taxă, dar cuprinzând subvenţiile legate direct de preţ, a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care permit exercitarea dreptului de deducere, la numărător; şi
  • b) suma totală, fără taxă, a operaţiunilor prevăzute la lit. a) şi a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care nu permit exercitarea dreptului de deducere, la numitor. Se includ sumele primite de la bugetul statului sau bugetele locale, acordate în scopul finanţării operaţiunilor scutite fără drept de deducere sau operaţiunilor care nu se află în sfera de aplicare a taxei.

(7) Se exclud din calculul pro-rata următoarele:

  • a) valoarea oricărei livrări de bunuri de capital care au fost utilizate de persoana impozabilă în activitatea sa economică;
  • b) valoarea oricăror livrări de bunuri sau prestări de servicii către sine efectuate de persoana impozabilă şi prevăzute la art. 128 alin. (4) şi la art. 129 alin. (4), precum şi a transferului prevăzut la art. 128 alin. (10);
  • c) valoarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) şi b), precum şi a operaţiunilor imobiliare, altele decât cele prevăzute la lit. a), în măsura în care acestea sunt accesorii activităţii principale.

(8) Pro-rata definitivă se determină anual, iar calculul acesteia include toate operaţiunile prevăzute la alin. (6), pentru care exigibilitatea taxei ia naştere în timpul anului calendaristic respectiv. Pro-rata definitivă se determină procentual şi se rotunjeşte până la cifra unităţilor imediat următoare. La decontul de taxă prevăzut la art. 156^2, în care s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (12), se anexează un document care prezintă metoda de calcul al pro-rata definitivă.

(9) Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este pro-rata definitivă, prevăzută la alin. (8), determinată pentru anul precedent, sau pro-rata estimată pe baza operaţiunilor prevăzute a fi realizate în anul calendaristic curent, în cazul persoanelor impozabile pentru care ponderea operaţiunilor cu drept de deducere în totalul operaţiunilor se modifică în anul curent faţă de anul precedent. Persoanele impozabile trebuie să comunice organului fiscal competent, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la data de 25 ianuarie inclusiv, pro-rata provizorie care va fi aplicată în anul respectiv, precum şi modul de determinare a acesteia. În cazul unei persoane impozabile nou-înregistrate, pro-rata aplicabilă provizoriu este pro-rata estimată pe baza operaţiunilor preconizate a fi realizate în timpul anului calendaristic curent, care trebuie comunicată cel mai târziu până la data la care persoana impozabilă trebuie să depună primul său decont de taxă, prevăzut la art. 156^2.

(10) Taxa de dedus într-un an calendaristic se determină provizoriu prin înmulţirea valorii taxei deductibile prevăzute la alin. (5) pentru fiecare perioadă fiscală din acel an calendaristic cu pro-rata provizorie prevăzută la alin. (9), determinată pentru anul respectiv.

(11) Taxa de dedus pentru un an calendaristic se calculează definitiv prin înmulţirea sumei totale a taxei deductibile din anul calendaristic respectiv, prevăzută la alin. (5), cu pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8), determinată pentru anul respectiv.

(12) La sfârşitul anului, persoanele impozabile cu regim mixt trebuie să ajusteze taxa dedusă provizoriu astfel:

  • a) din taxa de dedus determinată definitiv, conform alin. (11), se scade taxa dedusă într-un an determinată provizoriu, conform alin. (10);
  • b) rezultatul diferenţei de la lit. a), în plus sau în minus după caz, se înscrie în rândul de regularizări din decontul de taxă, prevăzut la art. 156^2, aferent ultimei perioade fiscale a anului, sau în decontul de taxă aferent ultimei perioade fiscale a persoanei impozabile, în cazul anulării înregistrării acesteia.

(13) În ceea ce priveşte taxa de dedus aferentă bunurilor de capital, definite conform art. 149 alin. (1), utilizate pentru operaţiunile prevăzute la alin. (5):

  • a) prima deducere se determină în baza pro-rata provizorie prevăzută la alin. (9), pentru anul în care ia naştere dreptul de deducere. La finele anului, deducerea se ajustează, conform alin. (12), în baza pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8). Această primă ajustare se efectuează asupra valorii totale a taxei deduse iniţial;
  • b) ajustările ulterioare iau în considerare o cincime, pentru bunurile mobile, sau o douăzecime, pentru bunurile imobile, după cum urmează:
    • 1. taxa deductibilă iniţială se împarte la 5 sau la 20;
    • 2. rezultatul calculului efectuat conform pct. 1 se înmulţeşte cu pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8), aferentă fiecăruia dintre următorii 4 sau 19 ani;
    • 3. taxa dedusă iniţial în primul an, conform pro-rata definitivă, se împarte la 5 sau la 20;
    • 4. rezultatele calculelor efectuate conform pct. 2 şi 3 se compară, iar diferenţa în plus sau în minus reprezintă ajustarea de efectuat, care se înscrie în rândul de regularizări din decontul de taxă prevăzut la art. 156^2, aferent ultimei perioade fiscale a anului.

(14) În situaţii speciale, când pro-rata calculată potrivit prevederilor prezentului articol nu asigură determinarea corectă a taxei de dedus, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, poate, la solicitarea justificată a persoanelor impozabile:

  • a) să aprobe aplicarea unei pro-rata speciale. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului, persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze taxa dedusă de la începutul anului pe bază de pro-rata specială aprobată. Persoana impozabilă cu regim mixt poate renunţa la aplicarea pro-rata specială numai la începutul unui an calendaristic şi este obligată să anunţe organul fiscal competent până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului respectiv;
  • b) să autorizeze persoana impozabilă să stabilească o pro-rata specială pentru fiecare sector al activităţii sale economice, cu condiţia ţinerii de evidenţe contabile distincte pentru fiecare sector.

(15) În baza propunerilor făcute de către organul fiscal competent, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia sa de specialitate, poate să impună persoanei impozabile anumite criterii de exercitare a dreptului de deducere pentru operaţiunile viitoare ale acesteia, respectiv:

  • a) să aplice o pro-rata specială;
  • b) să aplice o pro-rata specială pentru fiecare sector al activităţii sale economice;
  • c) să-şi exercite dreptul de deducere numai pe baza atribuirii directe, în conformitate cu prevederile alin. (3) şi (4), pentru toate operaţiunile sau numai pentru o parte din operaţiuni;
  • d) să ţină evidenţe distincte pentru fiecare sector al activităţii sale economice.

(16) Prevederile alin. (6) - (13) se aplică şi pentru pro-rata specială prevăzută la alin. (14) şi (15). Prin excepţie de la prevederile alin. (6), pentru calculul pro-rata specială se vor lua în considerare:

  • a) operaţiunile specificate în decizia Ministerului Finanţelor Publice, pentru cazurile prevăzute la alin. (14) lit. a) sau la alin. (15) lit. b);
  • b) operaţiunile realizate pentru fiecare sector de activitate, pentru cazurile prevăzute la alin. (14) lit. b) sau la alin. (15) lit. b).

Norme Metodologice

50. (1) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să exercite dreptul de deducere pentru bunuri şi/sau servicii achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior datei de înregistrare ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în următoarele cazuri:

a) în situaţia în care este o persoană impozabilă stabilită în străinătate şi trebuie să-şi desemneze un sediu permanent în România sau un reprezentant fiscal;

b) în caz de reorganizare, când o entitate juridică se divide şi în urma divizării iau naştere mai multe persoane impozabile;

c) în cazul unităţilor nou-înfiinţate, până la data obţinerii codului de identificare fiscală de plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

(2) În cazul unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care nu dau drept de deducere la operaţiuni care dau drept de deducere, persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să-şi ajusteze dreptul de deducere pentru taxa aferentă bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere la data modificării intervenite, precum şi pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior modificării intervenite. Ajustarea în acest caz reprezintă exercitarea dreptului de deducere.

(3) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) şi (2) trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:

a) bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere;

b) persoana impozabilă trebuie să deţină o factură fiscală sau un alt document legal aprobat, prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziţionate.

(4) Persoanele impozabile care se înregistrează ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată datorită unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care nu dau drept de deducere la operaţiuni care dau drept de deducere, pot să-şi exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată conform art. 145 alin. (11) şi (12) din Codul fiscal, la data înregistrării ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

(5) În cazul unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care dau drept de deducere la operaţiuni care nu dau drept de deducere, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată trebuie să-şi ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere la data modificării intervenite, precum şi pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior modificării intervenite, care sunt destinate realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere. Ajustarea reprezintă în această situaţie anularea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată deduse iniţial.

(6) Pentru situaţiile prevăzute la art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Codul fiscal beneficiarii sunt obligaţi să-şi ajusteze dreptul de deducere. În aceste situaţii ajustarea reprezintă anularea totală sau parţială a taxei pe valoarea adăugată deduse iniţial sau, în cazul prevăzut la art. 138 lit. c) din Codul fiscal, când preţurile se majorează ulterior livrării sau prestării, ajustarea reprezintă exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente majorării de preţ.

(7) Taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru un obiectiv de investiţii, înainte de punerea în funcţiune a acestuia, se ajustează la sfârşitul anului calendaristic următor celui de punere în funcţiune a investiţiei, astfel:

a) dacă bunul obţinut prin investiţie este utilizat exclusiv pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată dedusă iniţial se anulează integral. În cazul bunurilor imobile închiriate, concesionate sau arendate, pentru care persoana impozabilă aplică regimul de scutire pentru o parte din bunul imobil, ajustarea dreptului de deducere pentru partea respectivă se efectuează conform prevederilor pct. 42 alin. (7);

b) dacă bunul obţinut prin investiţie este utilizat atât pentru operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată dedusă iniţial se recalculează pe bază de pro-rata definitivă determinată la sfârşitul anului calendaristic următor celui de punere în funcţiune a investiţiei.
52^1. În sensul alin. (7) al art. 147 din Codul fiscal, prin venituri financiare nu se înţelege veniturile financiare din punct de vedere contabil, ci veniturile din operaţiunile financiare şi bancare prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal.

51. (1) Justificarea deducerii taxei pe valoarea adăugată se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 145 alin. (8) din Codul fiscal. În cazuri excepţionale de pierdere, sustragere sau distrugere a exemplarului original al documentului de justificare, deducerea poate fi justificată cu documentul reconstituit potrivit legii.

(2) Deducerea taxei pe valoarea adăugată trebuie justificată cu documentele prevăzute la art. 145 alin. (8) din Codul fiscal şi/sau cu alte documente specifice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, cu modificările ulterioare, sau prin ordine ale ministrului finanţelor publice emise în baza Hotărârii Guvernului nr. 831/1997, cu modificările ulterioare. Pentru carburanţii auto achiziţionaţi taxa pe valoarea adăugată poate fi justificată cu bonurile fiscale emise conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, dacă sunt ştampilate şi au înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului. Pentru achiziţiile de bunuri supuse accizelor, pentru care prin lege se prevede utilizarea facturii fiscale speciale, documentul legal de deducere a taxei pe valoarea adăugată este exemplarul original al facturii fiscale speciale utilizate pentru circulaţia acestor produse. Facturile fiscale sau alte documente legale emise pe numele salariaţilor unei persoane impozabile aflaţi în deplasare în interesul serviciului, pentru transport sau cazarea în hoteluri sau alte unităţi similare, sunt documente legale de deducere a taxei pe valoarea adăugată, însoţite de decontul de deplasare.

(1) Persoana impozabilă care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere este denumită în continuare persoană impozabilă cu regim mixt. Persoana care realizează atât operaţiuni pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă, în conformitate cu prevederile art. 127, cât şi operaţiuni pentru care are calitatea de persoană impozabilă este denumită persoană parţial impozabilă.

(2) Dreptul de deducere a taxei deductibile aferente achiziţiilor efectuate de către o persoană impozabilă cu regim mixt se determină conform prezentului articol. Persoana parţial impozabilă nu are drept de deducere pentru achiziţiile destinate activităţii pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă. Dacă persoana parţial impozabilă desfăşoară activităţi în calitate de persoană impozabilă, din care rezultă atât operaţiuni cu drept de deducere, cât şi operaţiuni fără drept de deducere, este considerată persoană impozabilă mixtă pentru respectivele activităţi şi aplică prevederile prezentului articol. În condiţiile stabilite prin norme, persoana parţial impozabilă poate solicita aplicarea unei pro-rata speciale în situaţia în care nu poate ţine evidenţe separate pentru activitatea desfăşurată în calitate de persoană impozabilă şi pentru activitatea pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă.

(3) Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care permit exercitarea dreptului de deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni, se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestora se deduce integral.

(4) Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi de investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări pentru aceste operaţiuni, iar taxa deductibilă aferentă acestora nu se deduce.

(5) Achiziţiile pentru care nu se cunoaşte destinaţia, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere se evidenţiază într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro-rata.

(6) Pro-rata prevăzută la alin. (5) se determină ca raport între:

  • a) suma totală, fără taxă, dar cuprinzând subvenţiile legate direct de preţ, a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care permit exercitarea dreptului de deducere, la numărător; şi
  • b) suma totală, fără taxă, a operaţiunilor prevăzute la lit. a) şi a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care nu permit exercitarea dreptului de deducere, la numitor. Se includ sumele primite de la bugetul statului sau bugetele locale, acordate în scopul finanţării operaţiunilor scutite fără drept de deducere sau operaţiunilor care nu se află în sfera de aplicare a taxei.

(7) Se exclud din calculul pro-rata următoarele:

  • a) valoarea oricărei livrări de bunuri de capital care au fost utilizate de persoana impozabilă în activitatea sa economică;
  • b) valoarea oricăror livrări de bunuri sau prestări de servicii către sine efectuate de persoana impozabilă şi prevăzute la art. 128 alin. (4) şi la art. 129 alin. (4), precum şi a transferului prevăzut la art. 128 alin. (10);
  • c) valoarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) şi b), precum şi a operaţiunilor imobiliare, altele decât cele prevăzute la lit. a), în măsura în care acestea sunt accesorii activităţii principale.

(8) Pro-rata definitivă se determină anual, iar calculul acesteia include toate operaţiunile prevăzute la alin. (6), pentru care exigibilitatea taxei ia naştere în timpul anului calendaristic respectiv. Pro-rata definitivă se determină procentual şi se rotunjeşte până la cifra unităţilor imediat următoare. La decontul de taxă prevăzut la art. 156^2, în care s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (12), se anexează un document care prezintă metoda de calcul al pro-rata definitivă.

(9) Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este pro-rata definitivă, prevăzută la alin. (8), determinată pentru anul precedent, sau pro-rata estimată pe baza operaţiunilor prevăzute a fi realizate în anul calendaristic curent, în cazul persoanelor impozabile pentru care ponderea operaţiunilor cu drept de deducere în totalul operaţiunilor se modifică în anul curent faţă de anul precedent. Persoanele impozabile trebuie să comunice organului fiscal competent, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la data de 25 ianuarie inclusiv, pro-rata provizorie care va fi aplicată în anul respectiv, precum şi modul de determinare a acesteia. În cazul unei persoane impozabile nou-înregistrate, pro-rata aplicabilă provizoriu este pro-rata estimată pe baza operaţiunilor preconizate a fi realizate în timpul anului calendaristic curent, care trebuie comunicată cel mai târziu până la data la care persoana impozabilă trebuie să depună primul său decont de taxă, prevăzut la art. 156^2.

(10) Taxa de dedus într-un an calendaristic se determină provizoriu prin înmulţirea valorii taxei deductibile prevăzute la alin. (5) pentru fiecare perioadă fiscală din acel an calendaristic cu pro-rata provizorie prevăzută la alin. (9), determinată pentru anul respectiv.

(11) Taxa de dedus pentru un an calendaristic se calculează definitiv prin înmulţirea sumei totale a taxei deductibile din anul calendaristic respectiv, prevăzută la alin. (5), cu pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8), determinată pentru anul respectiv.

(12) La sfârşitul anului, persoanele impozabile cu regim mixt trebuie să ajusteze taxa dedusă provizoriu astfel:

  • a) din taxa de dedus determinată definitiv, conform alin. (11), se scade taxa dedusă într-un an determinată provizoriu, conform alin. (10);
  • b) rezultatul diferenţei de la lit. a), în plus sau în minus după caz, se înscrie în rândul de regularizări din decontul de taxă, prevăzut la art. 156^2, aferent ultimei perioade fiscale a anului, sau în decontul de taxă aferent ultimei perioade fiscale a persoanei impozabile, în cazul anulării înregistrării acesteia.

(13) În ceea ce priveşte taxa de dedus aferentă bunurilor de capital, definite conform art. 149 alin. (1), utilizate pentru operaţiunile prevăzute la alin. (5):

  • a) prima deducere se determină în baza pro-rata provizorie prevăzută la alin. (9), pentru anul în care ia naştere dreptul de deducere. La finele anului, deducerea se ajustează, conform alin. (12), în baza pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8). Această primă ajustare se efectuează asupra valorii totale a taxei deduse iniţial;
  • b) ajustările ulterioare iau în considerare o cincime, pentru bunurile mobile, sau o douăzecime, pentru bunurile imobile, după cum urmează:
    • 1. taxa deductibilă iniţială se împarte la 5 sau la 20;
    • 2. rezultatul calculului efectuat conform pct. 1 se înmulţeşte cu pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8), aferentă fiecăruia dintre următorii 4 sau 19 ani;
    • 3. taxa dedusă iniţial în primul an, conform pro-rata definitivă, se împarte la 5 sau la 20;
    • 4. rezultatele calculelor efectuate conform pct. 2 şi 3 se compară, iar diferenţa în plus sau în minus reprezintă ajustarea de efectuat, care se înscrie în rândul de regularizări din decontul de taxă prevăzut la art. 156^2, aferent ultimei perioade fiscale a anului.

(14) În situaţii speciale, când pro-rata calculată potrivit prevederilor prezentului articol nu asigură determinarea corectă a taxei de dedus, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, poate, la solicitarea justificată a persoanelor impozabile:

  • a) să aprobe aplicarea unei pro-rata speciale. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului, persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze taxa dedusă de la începutul anului pe bază de pro-rata specială aprobată. Persoana impozabilă cu regim mixt poate renunţa la aplicarea pro-rata specială numai la începutul unui an calendaristic şi este obligată să anunţe organul fiscal competent până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului respectiv;
  • b) să autorizeze persoana impozabilă să stabilească o pro-rata specială pentru fiecare sector al activităţii sale economice, cu condiţia ţinerii de evidenţe contabile distincte pentru fiecare sector.

(15) În baza propunerilor făcute de către organul fiscal competent, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia sa de specialitate, poate să impună persoanei impozabile anumite criterii de exercitare a dreptului de deducere pentru operaţiunile viitoare ale acesteia, respectiv:

  • a) să aplice o pro-rata specială;
  • b) să aplice o pro-rata specială pentru fiecare sector al activităţii sale economice;
  • c) să-şi exercite dreptul de deducere numai pe baza atribuirii directe, în conformitate cu prevederile alin. (3) şi (4), pentru toate operaţiunile sau numai pentru o parte din operaţiuni;
  • d) să ţină evidenţe distincte pentru fiecare sector al activităţii sale economice.

(16) Prevederile alin. (6) - (13) se aplică şi pentru pro-rata specială prevăzută la alin. (14) şi (15). Prin excepţie de la prevederile alin. (6), pentru calculul pro-rata specială se vor lua în considerare:

  • a) operaţiunile specificate în decizia Ministerului Finanţelor Publice, pentru cazurile prevăzute la alin. (14) lit. a) sau la alin. (15) lit. b);
  • b) operaţiunile realizate pentru fiecare sector de activitate, pentru cazurile prevăzute la alin. (14) lit. b) sau la alin. (15) lit. b).

Norme Metodologice

50. (1) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să exercite dreptul de deducere pentru bunuri şi/sau servicii achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior datei de înregistrare ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în următoarele cazuri:

a) în situaţia în care este o persoană impozabilă stabilită în străinătate şi trebuie să-şi desemneze un sediu permanent în România sau un reprezentant fiscal;

b) în caz de reorganizare, când o entitate juridică se divide şi în urma divizării iau naştere mai multe persoane impozabile;

c) în cazul unităţilor nou-înfiinţate, până la data obţinerii codului de identificare fiscală de plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

(2) În cazul unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care nu dau drept de deducere la operaţiuni care dau drept de deducere, persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot să-şi ajusteze dreptul de deducere pentru taxa aferentă bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere la data modificării intervenite, precum şi pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior modificării intervenite. Ajustarea în acest caz reprezintă exercitarea dreptului de deducere.

(3) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) şi (2) trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:

a) bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere;

b) persoana impozabilă trebuie să deţină o factură fiscală sau un alt document legal aprobat, prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor achiziţionate.

(4) Persoanele impozabile care se înregistrează ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată datorită unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care nu dau drept de deducere la operaţiuni care dau drept de deducere, pot să-şi exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată conform art. 145 alin. (11) şi (12) din Codul fiscal, la data înregistrării ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

(5) În cazul unor modificări legislative, în sensul trecerii de la operaţiuni care dau drept de deducere la operaţiuni care nu dau drept de deducere, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată trebuie să-şi ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor de natura stocurilor constatate pe bază de inventariere la data modificării intervenite, precum şi pentru bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior modificării intervenite, care sunt destinate realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere. Ajustarea reprezintă în această situaţie anularea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată deduse iniţial.

(6) Pentru situaţiile prevăzute la art. 138 lit. a), b), c) şi e) din Codul fiscal beneficiarii sunt obligaţi să-şi ajusteze dreptul de deducere. În aceste situaţii ajustarea reprezintă anularea totală sau parţială a taxei pe valoarea adăugată deduse iniţial sau, în cazul prevăzut la art. 138 lit. c) din Codul fiscal, când preţurile se majorează ulterior livrării sau prestării, ajustarea reprezintă exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente majorării de preţ.

(7) Taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru un obiectiv de investiţii, înainte de punerea în funcţiune a acestuia, se ajustează la sfârşitul anului calendaristic următor celui de punere în funcţiune a investiţiei, astfel:

a) dacă bunul obţinut prin investiţie este utilizat exclusiv pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată dedusă iniţial se anulează integral. În cazul bunurilor imobile închiriate, concesionate sau arendate, pentru care persoana impozabilă aplică regimul de scutire pentru o parte din bunul imobil, ajustarea dreptului de deducere pentru partea respectivă se efectuează conform prevederilor pct. 42 alin. (7);

b) dacă bunul obţinut prin investiţie este utilizat atât pentru operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată dedusă iniţial se recalculează pe bază de pro-rata definitivă determinată la sfârşitul anului calendaristic următor celui de punere în funcţiune a investiţiei.

52^1.
În sensul alin. (7) al art. 147 din Codul fiscal, prin venituri financiare nu se înţelege veniturile financiare din punct de vedere contabil, ci veniturile din operaţiunile financiare şi bancare prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal.

51. (1) Justificarea deducerii taxei pe valoarea adăugată se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 145 alin. (8) din Codul fiscal. În cazuri excepţionale de pierdere, sustragere sau distrugere a exemplarului original al documentului de justificare, deducerea poate fi justificată cu documentul reconstituit potrivit legii.

(2) Deducerea taxei pe valoarea adăugată trebuie justificată cu documentele prevăzute la art. 145 alin. (8) din Codul fiscal şi/sau cu alte documente specifice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, cu modificările ulterioare, sau prin ordine ale ministrului finanţelor publice emise în baza Hotărârii Guvernului nr. 831/1997, cu modificările ulterioare. Pentru carburanţii auto achiziţionaţi taxa pe valoarea adăugată poate fi justificată cu bonurile fiscale emise conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, dacă sunt ştampilate şi au înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului. Pentru achiziţiile de bunuri supuse accizelor, pentru care prin lege se prevede utilizarea facturii fiscale speciale, documentul legal de deducere a taxei pe valoarea adăugată este exemplarul original al facturii fiscale speciale utilizate pentru circulaţia acestor produse. Facturile fiscale sau alte documente legale emise pe numele salariaţilor unei persoane impozabile aflaţi în deplasare în interesul serviciului, pentru transport sau cazarea în hoteluri sau alte unităţi similare, sunt documente legale de deducere a taxei pe valoarea adăugată, însoţite de decontul de deplasare.

Art. 147^1 - Dreptul de deducere exercitat prin decontul de taxa

(1) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeaşi perioadă, a luat naştere şi poate fi exercitat dreptul de deducere, conform art. 145 - 147.

(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile şi formalităţile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 146, persoana impozabilă îşi poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiţii şi formalităţi sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naştere dreptul de deducere.

(3) Prin norme se vor preciza condiţiile necesare aplicării prevederilor alin. (2), pentru situaţia în care dreptul de deducere este exercitat după mai mult de 3 ani consecutivi după anul în care acest drept ia naştere.

(4) Dreptul de deducere se exercită chiar dacă nu există o taxă colectată sau taxa de dedus este mai mare decât cea colectată pentru perioada fiscală prevăzută la alin. (1) şi (2).

(1) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeaşi perioadă, a luat naştere şi poate fi exercitat dreptul de deducere, conform art. 145 - 147.

(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile şi formalităţile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 146, persoana impozabilă îşi poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiţii şi formalităţi sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naştere dreptul de deducere.

(3) Prin norme se vor preciza condiţiile necesare aplicării prevederilor alin. (2), pentru situaţia în care dreptul de deducere este exercitat după mai mult de 3 ani consecutivi după anul în care acest drept ia naştere.

(4) Dreptul de deducere se exercită chiar dacă nu există o taxă colectată sau taxa de dedus este mai mare decât cea colectată pentru perioada fiscală prevăzută la alin. (1) şi (2).

Art. 147^2 - Rambursarea taxei catre persoane impozabile neinregistrate in scopuri de TVA in Romania

(1) În condiţiile stabilite prin norme:

  • a) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilită în alt stat membru, poate solicita rambursarea taxei achitate;
  • b) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA şi nu este stabilită în Comunitate poate solicita rambursarea taxei achitate dacă, în conformitate cu legile ţării unde este stabilită, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi drept de rambursare în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată sau alte impozite/taxe similare aplicate în ţara respectivă;
  • c) persoana neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, dar care efectuează în România o livrare intracomunitară scutită de mijloace de transport noi poate solicita rambursarea taxei achitate pentru achiziţia efectuată de aceasta în România a respectivului mijloc de transport nou. Rambursarea nu poate să depăşească taxa care s-ar aplica dacă livrarea de către această persoană a mijloacelor de transport noi respective ar fi livrare taxabilă;
  • d) persoana impozabilă stabilită în România, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, poate solicita rambursarea taxei achitate aferente operaţiunilor prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. d) sau în alte situaţii prevăzute prin norme.

(2) În cazul în care se constată că cererile de rambursare prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt frauduloase şi nu se aplică o sancţiune administrativă, organele fiscale competente vor refuza orice rambursare către persoana impozabilă respectivă pe o perioadă de 2 ani de la data depunerii cererii frauduloase.

(3) În cazul în care rambursarea prevăzută la alin. (1) lit. a) a fost obţinută fraudulos sau eronat, s-a aplicat o sancţiune administrativă şi s-au stabilit obligaţiile fiscale accesorii, iar sumele nu au fost achitate, organele fiscale competente vor proceda după cum urmează:

  • a) vor suspenda orice altă rambursare către persoana impozabilă respectivă până la plata sumelor datorate; sau
  • b) vor deduce sumele respective din orice rambursare viitoare solicitată de respectiva persoană impozabilă.

(1) În condiţiile stabilite prin norme:

  • a) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilită în alt stat membru, poate solicita rambursarea taxei achitate;
  • b) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA şi nu este stabilită în Comunitate poate solicita rambursarea taxei achitate dacă, în conformitate cu legile ţării unde este stabilită, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi drept de rambursare în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată sau alte impozite/taxe similare aplicate în ţara respectivă;
  • c) persoana neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, dar care efectuează în România o livrare intracomunitară scutită de mijloace de transport noi poate solicita rambursarea taxei achitate pentru achiziţia efectuată de aceasta în România a respectivului mijloc de transport nou. Rambursarea nu poate să depăşească taxa care s-ar aplica dacă livrarea de către această persoană a mijloacelor de transport noi respective ar fi livrare taxabilă;
  • d) persoana impozabilă stabilită în România, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, poate solicita rambursarea taxei achitate aferente operaţiunilor prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. d) sau în alte situaţii prevăzute prin norme.

(2) În cazul în care se constată că cererile de rambursare prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt frauduloase şi nu se aplică o sancţiune administrativă, organele fiscale competente vor refuza orice rambursare către persoana impozabilă respectivă pe o perioadă de 2 ani de la data depunerii cererii frauduloase.

(3) În cazul în care rambursarea prevăzută la alin. (1) lit. a) a fost obţinută fraudulos sau eronat, s-a aplicat o sancţiune administrativă şi s-au stabilit obligaţiile fiscale accesorii, iar sumele nu au fost achitate, organele fiscale competente vor proceda după cum urmează:

  • a) vor suspenda orice altă rambursare către persoana impozabilă respectivă până la plata sumelor datorate; sau
  • b) vor deduce sumele respective din orice rambursare viitoare solicitată de respectiva persoană impozabilă.
Art. 147^3 - Rambursarile de taxa catre persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA, conform art. 153

(1) În situaţia în care taxa aferentă achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, care este deductibilă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa colectată pentru operaţiuni taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei.

(2) După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a taxei pentru operaţiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizările prevăzute în prezentul articol, prin decontul de taxă prevăzut la art. 156^2.

(3) Suma negativă a taxei, cumulată, se determină prin adăugarea la suma negativă a taxei, rezultată în perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a taxei, reportat din decontul perioadei fiscale precedente, dacă nu s-a solicitat a fi rambursat.

(4) Taxa de plată cumulată se determină în perioada fiscală de raportare prin adăugarea la taxa de plată din perioada fiscală de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat, până la data depunerii decontului de taxă prevăzut la art. 156^2, din soldul taxei de plată al perioadei fiscale anterioare.

(5) Prin decontul de taxă prevăzut la art. 156^2, persoanele impozabile trebuie să determine diferenţele dintre sumele prevăzute la alin. (2) şi (3), care reprezintă regularizările de taxă şi stabilirea soldului taxei de plată sau a soldului sumei negative a taxei. Dacă taxa de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei cumulată, rezultă un sold de taxă de plată în perioada fiscală de raportare. Dacă suma negativă a taxei cumulată este mai mare decât taxa de plată cumulată, rezultă un sold al sumei negative a taxei în perioada fiscală de raportare.

(6) Persoanele impozabile, înregistrate conform art. 153, pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă din perioada fiscală de raportare, decontul fiind şi cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare. Dacă persoana impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative, acesta nu se reportează în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, mai mic de 5.000 lei inclusiv, acesta fiind reportat obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare.

(7) În cazul persoanelor impozabile care sunt absorbite de altă persoană impozabilă, soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru care nu s-a solicitat rambursarea este preluat în decontul de taxă al persoanei care a preluat activitatea.

(8) În situaţia în care două sau mai multe persoane impozabile fuzionează, persoana impozabilă care preia activitatea celorlalte preia şi soldul taxei de plată către bugetul de stat, precum şi soldul sumei negative a taxei, pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile persoanelor care s-au lichidat cu ocazia fuziunii.

(9) Rambursarea soldului sumei negative a taxei se efectuează de organele fiscale, în condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite prin normele în vigoare.

(10) Pentru operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. b), j), k), l) şi o), persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153, pot beneficia de rambursarea taxei, potrivit procedurii prevăzute prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(1) În situaţia în care taxa aferentă achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, care este deductibilă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa colectată pentru operaţiuni taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei.

(2) După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a taxei pentru operaţiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizările prevăzute în prezentul articol, prin decontul de taxă prevăzut la art. 156^2.

(3) Suma negativă a taxei, cumulată, se determină prin adăugarea la suma negativă a taxei, rezultată în perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a taxei, reportat din decontul perioadei fiscale precedente, dacă nu s-a solicitat a fi rambursat.

(4) Taxa de plată cumulată se determină în perioada fiscală de raportare prin adăugarea la taxa de plată din perioada fiscală de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat, până la data depunerii decontului de taxă prevăzut la art. 156^2, din soldul taxei de plată al perioadei fiscale anterioare.

(5) Prin decontul de taxă prevăzut la art. 156^2, persoanele impozabile trebuie să determine diferenţele dintre sumele prevăzute la alin. (2) şi (3), care reprezintă regularizările de taxă şi stabilirea soldului taxei de plată sau a soldului sumei negative a taxei. Dacă taxa de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei cumulată, rezultă un sold de taxă de plată în perioada fiscală de raportare. Dacă suma negativă a taxei cumulată este mai mare decât taxa de plată cumulată, rezultă un sold al sumei negative a taxei în perioada fiscală de raportare.

(6) Persoanele impozabile, înregistrate conform art. 153, pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă din perioada fiscală de raportare, decontul fiind şi cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare. Dacă persoana impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative, acesta nu se reportează în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, mai mic de 5.000 lei inclusiv, acesta fiind reportat obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare.

(7) În cazul persoanelor impozabile care sunt absorbite de altă persoană impozabilă, soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru care nu s-a solicitat rambursarea este preluat în decontul de taxă al persoanei care a preluat activitatea.

(8) În situaţia în care două sau mai multe persoane impozabile fuzionează, persoana impozabilă care preia activitatea celorlalte preia şi soldul taxei de plată către bugetul de stat, precum şi soldul sumei negative a taxei, pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile persoanelor care s-au lichidat cu ocazia fuziunii.

(9) Rambursarea soldului sumei negative a taxei se efectuează de organele fiscale, în condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite prin normele în vigoare.

(10) Pentru operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. b), j), k), l) şi o), persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153, pot beneficia de rambursarea taxei, potrivit procedurii prevăzute prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Art. 148 - Ajustarea taxei deductibile in cazul achizitiilor de servicii si bunuri, altele decat bunurile de capital

(1) În situaţia în care taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate de o persoană impozabilă, care este dedusă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă operaţiunilor taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei pe valoarea adăugată.

(2) În situaţia în care taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor taxabile, exigibilă într-o perioadă fiscală, denumită taxă colectată, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, dedusă în acea perioadă fiscală, rezultă o diferenţă denumită taxă pe valoarea adăugată de plată pentru perioada fiscală de raportare.

În condiţiile în care regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine nu se aplică, deducerea iniţială se ajustează în următoarele cazuri:

  • a) deducerea este mai mare sau mai mică decât cea pe care persoana impozabilă avea dreptul să o opereze;
  • b) dacă există modificări ale elementelor luate în considerare pentru determinarea sumei deductibile, intervenite după depunerea decontului de taxă, inclusiv în cazurile prevăzute la art. 138;
  • c) persoana impozabilă îşi pierde dreptul de deducere a taxei pentru bunurile mobile nelivrate şi serviciile neutilizate la momentul pierderii dreptului de deducere.

Norme Metodologice

52. (1) În perioada fiscală de raportare se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii, care devine exigibilă în acea perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii, exigibilă în perioada fiscală de raportare, pentru care nu s-au primit documente de justificare a deducerii până la data depunerii decontului de taxă pe valoarea adăugată, se include în deconturile întocmite pentru perioadele fiscale următoare. Nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată în perioada fiscală de raportare dacă exigibilitatea intervine într-o perioadă fiscală viitoare.

(2) La persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, în cursul unei perioade fiscale taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii se reflectă în contul 4426 <>, indiferent dacă sunt destinate realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, total sau parţial, conform pro rata, sau de operaţiuni care nu dau drept de deducere.

(3) În cursul anului, diferenţele nedeductibile rezultate ca urmare a aplicării pro rata conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal sau taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal se înregistrează pe cheltuielile perioadei fiscale de raportare.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3), persoanele impozabile cu regim mixt, care aplică pro rata provizorie în cursul anului, includ în valoarea de intrare a activelor amortizabile diferenţele nedeductibile rezultate ca urmare a aplicării pro rata conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal sau taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal.

(5) Taxa de dedus în plus, rezultată ca urmare a regularizării efectuate conform art. 147 alin. (11) din Codul fiscal, se înregistrează prin diminuarea cheltuielilor ultimei perioade fiscale, iar taxa de dedus în minus, prin majorarea cheltuielilor ultimei perioade fiscale.

(6) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, trebuie să colecteze într-o perioadă fiscală taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor taxabile care sunt exigibile în aceeaşi perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii, care este exigibilă în perioada fiscală de raportare, dar nu a fost evidenţiată în decontul de taxă pe valoarea adăugată al perioadei fiscale de raportare, se înscrie în deconturile perioadelor fiscale următoare.

(7) În cazul persoanelor impozabile, pentru care perioada fiscală este trimestrul, jurnalele de vânzări şi cumpărări se totalizează numai la sfârşitul fiecărui trimestru. Conturile de taxă pe valoarea adăugată nu se închid la fiecare sfârşit de lună, ci numai la sfârşitul unui trimestru care reprezintă perioada fiscală în scopul aplicării taxei pe valoarea adăugată. Taxa de plată şi suma negativă a taxei pe valoarea adăugată se determină la finele perioadei fiscale, respectiv a trimestrului. Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă la aplicarea art. 146 alin. (2) din Codul fiscal este constituită din suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, inclusiv avansurile încasate în anul precedent pentru astfel de operaţiuni.

În condiţiile în care regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine nu se aplică, deducerea iniţială se ajustează în următoarele cazuri:

  • a) deducerea este mai mare sau mai mică decât cea pe care persoana impozabilă avea dreptul să o opereze;
  • b) dacă există modificări ale elementelor luate în considerare pentru determinarea sumei deductibile, intervenite după depunerea decontului de taxă, inclusiv în cazurile prevăzute la art. 138;
  • c) persoana impozabilă îşi pierde dreptul de deducere a taxei pentru bunurile mobile nelivrate şi serviciile neutilizate la momentul pierderii dreptului de deducere.

Norme Metodologice

52. (1) În perioada fiscală de raportare se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii, care devine exigibilă în acea perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii, exigibilă în perioada fiscală de raportare, pentru care nu s-au primit documente de justificare a deducerii până la data depunerii decontului de taxă pe valoarea adăugată, se include în deconturile întocmite pentru perioadele fiscale următoare. Nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată în perioada fiscală de raportare dacă exigibilitatea intervine într-o perioadă fiscală viitoare.

(2) La persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, în cursul unei perioade fiscale taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii se reflectă în contul 4426 <>, indiferent dacă sunt destinate realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, total sau parţial, conform pro rata, sau de operaţiuni care nu dau drept de deducere.

(3) În cursul anului, diferenţele nedeductibile rezultate ca urmare a aplicării pro rata conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal sau taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal se înregistrează pe cheltuielile perioadei fiscale de raportare.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3), persoanele impozabile cu regim mixt, care aplică pro rata provizorie în cursul anului, includ în valoarea de intrare a activelor amortizabile diferenţele nedeductibile rezultate ca urmare a aplicării pro rata conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal sau taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal.

(5) Taxa de dedus în plus, rezultată ca urmare a regularizării efectuate conform art. 147 alin. (11) din Codul fiscal, se înregistrează prin diminuarea cheltuielilor ultimei perioade fiscale, iar taxa de dedus în minus, prin majorarea cheltuielilor ultimei perioade fiscale.

(6) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, inclusiv cele cu regim mixt, trebuie să colecteze într-o perioadă fiscală taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor taxabile care sunt exigibile în aceeaşi perioadă fiscală. Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii, care este exigibilă în perioada fiscală de raportare, dar nu a fost evidenţiată în decontul de taxă pe valoarea adăugată al perioadei fiscale de raportare, se înscrie în deconturile perioadelor fiscale următoare.

(7) În cazul persoanelor impozabile, pentru care perioada fiscală este trimestrul, jurnalele de vânzări şi cumpărări se totalizează numai la sfârşitul fiecărui trimestru. Conturile de taxă pe valoarea adăugată nu se închid la fiecare sfârşit de lună, ci numai la sfârşitul unui trimestru care reprezintă perioada fiscală în scopul aplicării taxei pe valoarea adăugată. Taxa de plată şi suma negativă a taxei pe valoarea adăugată se determină la finele perioadei fiscale, respectiv a trimestrului. Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă la aplicarea art. 146 alin. (2) din Codul fiscal este constituită din suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, inclusiv avansurile încasate în anul precedent pentru astfel de operaţiuni.

Art. 149 - Ajustarea taxei deductibile in cazul bunurilor de capital

(1) După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizările prevăzute de prezentul articol prin decontul de taxă pe valoarea adăugată.

(2) Se determină suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată, prin adăugarea la suma negativă a taxei pe valoarea adăugată, rezultată în perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată reportat din decontul perioadei fiscale precedente, dacă nu a fost solicitat a fi rambursat.

(3) Se determină taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată, în perioada fiscală de raportare, prin adăugarea la taxa pe valoarea adăugată de plată din perioada fiscală de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat până la data depunerii decontului de taxă pe valoarea adăugată din soldul taxei pe valoarea adăugată de plată al perioadei fiscale anterioare.

(4) Prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, persoanele impozabile trebuie să determine diferenţele dintre sumele prevăzute la alin. (2) şi (3), care reprezintă regularizările de taxă şi stabilirea soldului taxei pe valoarea adăugată de plată sau a soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată. Dacă taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată, rezultă un sold de taxă pe valoarea adăugată de plată în perioada fiscală de raportare. Dacă suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată, rezultă un sold al sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, în perioada fiscală de raportare.

(5) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, decontul fiind şi cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare. Dacă o persoană impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, aceasta nu se reportează în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, mai mic de 50 milioane lei inclusiv, aceasta fiind reportată obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare.

(6) În cazul persoanelor juridice care se divizează sau sunt absorbite de altă persoană impozabilă, soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru care nu s-a solicitat rambursarea este preluat în decontul persoanei care a preluat activitatea.

(7) În situaţia în care două sau mai multe persoane juridice impozabile fuzionează, persoana impozabilă care preia activitatea va prelua şi soldul taxei pe valoarea adăugată de plată către bugetul de stat, cât şi soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile persoanelor care s-au lichidat cu ocazia fuziunii.

(8) Rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată se efectuează de organele fiscale, în condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite prin normele procedurale în vigoare.

(9) Pentru operaţiuni scutite de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere, prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. b), e) şi lit. i) - m), persoanele neînregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată, potrivit procedurii prevăzute prin norme.

(1) În sensul prezentului articol:

  • a) bunurile de capital reprezintă toate activele corporale fixe, definite la art. 125^1 alin. (1) pct. 3, precum şi operaţiunile de construcţie, transformare sau modernizare a activelor corporale fixe, exclusiv reparaţiile sau lucrările de întreţinere a acestor active, chiar în condiţiile în care astfel de operaţiuni sunt realizate de beneficiarul unui contract de închiriere, leasing sau orice alt contract prin care activele fixe corporale se pun la dispoziţia unei alte persoane;
  • b) bunurile care fac obiectul închirierii, leasingului, concesionării sau oricărei alte metode de punere a acestora la dispoziţia unei persoane sunt considerate bunuri de capital aparţinând persoanei care le închiriază, le dă în leasing sau le pune la dispoziţia altei persoane;
  • c) ambalajele care se pot utiliza de mai multe ori nu sunt considerate bunuri de capital;
  • d) taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital reprezintă taxa achitată sau datorată, aferentă oricărei operaţiuni legate de achiziţia, fabricarea, construcţia, transformarea sau modernizarea acestor bunuri, exclusiv taxa achitată sau datorată, aferentă reparării ori întreţinerii acestor bunuri sau cea aferentă achiziţiei pieselor de schimb destinate reparării ori întreţinerii bunurilor de capital.

(2) Taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital, în condiţiile în care nu se aplică regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine, se ajustează, în situaţiile prevăzute la alin. (4) lit. a) - d):

  • a) pe o perioadă de 5 ani, pentru bunurile de capital achiziţionate sau fabricate, altele decât cele prevăzute la lit. b);
  • b) pe o perioadă de 20 de ani, pentru construcţia sau achiziţia unui bun imobil, precum şi pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, dacă valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil astfel transformat sau modernizat.

(3) Perioada de ajustare începe:

  • a) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate sau fabricate, pentru bunurile de capital menţionate la alin. (2) lit. a), achiziţionate sau fabricate, de la data aderării;
  • b) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt folosite prima dată, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), care sunt construite, şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă anul primei utilizări este anul aderării sau un alt an ulterior anului aderării;
  • c) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), care sunt achiziţionate, şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător s-au îndeplinit în anul aderării sau într-un an ulterior anului aderării;
  • d) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt folosite pentru prima dată după transformare sau modernizare, pentru transformările sau modernizările bunurilor de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), a căror valoare este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil transformat sau modernizat, şi se efectuează pentru suma taxei deductibile aferente transformării sau modernizării, inclusiv pentru suma taxei deductibile aferente respectivei transformări sau modernizări, plătită ori datorată înainte de data aderării, dacă anul primei utilizări după transformare sau modernizare este anul aderării sau un an ulterior aderării.

(4) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la alin. (1) lit. d) se efectuează:

  • a) în situaţia în care bunul de capital este folosit de persoana impozabilă:
    • 1. integral sau parţial, pentru alte scopuri decât activităţile economice;
    • 2. pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei;
    • 3. pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere a taxei într-o măsură diferită faţă de deducerea iniţială;
  • b) în cazurile în care apar modificări ale elementelor folosite la calculul taxei deduse;
  • c) în situaţia în care un bun de capital al cărui drept de deducere a fost integral sau parţial limitat face obiectul oricărei operaţiuni pentru care taxa este deductibilă. În cazul unei livrări de bunuri, valoarea suplimentară a taxei de dedus se limitează la valoarea taxei colectate pentru livrarea bunului respectiv;
  • d) în situaţia în care bunul de capital îşi încetează existenţa, cu excepţia cazurilor în care se dovedeşte că respectivul bun de capital a făcut obiectul unei livrări sau unei livrări către sine pentru care taxa este deductibilă;
  • e) în cazurile prevăzute la art. 138.

(5) Ajustarea taxei deductibile se efectuează astfel:

  • a) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. a), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2), pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial, pentru fiecare an în care apare o modificare a destinaţiei de utilizare. Prin excepţie, dacă bunul de capital se utilizează integral în alte scopuri decât activităţile economice sau pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei, ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare;
  • b) pentru cazul prevăzut la alin. (4) lit. b), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2), pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial, pentru fiecare an în care apar modificări ale elementelor taxei deduse;
  • c) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. c) şi d), ajustarea se efectuează o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării, şi este de până la o cincime sau, după caz, o douăzecime pe an, astfel:
    • 1. din valoarea taxei nededuse până la momentul ajustării, pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. c);
    • 2. din valoarea taxei deduse iniţial, pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. d);
  • d) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. e), ajustarea se efectuează atunci când apar situaţiile enumerate la art. 138, conform procedurii prevăzute în norme.

(6) Persoana impozabilă trebuie să păstreze o situaţie a bunurilor de capital care fac obiectul ajustării taxei deductibile, care să permită controlul taxei deductibile şi al ajustărilor efectuate. Această situaţie trebuie păstrată pe o perioadă care începe în momentul la care taxa aferentă achiziţiei bunului de capital devine exigibilă şi se încheie la 5 ani după expirarea perioadei în care se poate solicita ajustarea deducerii. Orice alte înregistrări, documente şi jurnale privind bunurile de capital trebuie păstrate pentru aceeaşi perioadă.

(7) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul în care suma care ar rezulta ca urmare a ajustărilor este neglijabilă, conform prevederilor din norme.

Norme Metodologice

53. (1) Soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată solicitat de persoana impozabilă la rambursare, prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, nu se reportează în perioada fiscală următoare. În situaţia în care persoana impozabilă renunţă la cererea de rambursare, poate să preia suma respectivă în decontul de taxă pe valoarea adăugată ca sumă reportată din perioada fiscală precedentă pentru care nu s-a depus cerere de rambursare. Renunţarea la cererea de rambursare trebuie să fie comunicată în scris organului fiscal teritorial pentru a fi operată în fişa de plătitor.

(2) Sumele solicitate la rambursare se înregistrează la sfârşitul perioadei fiscale într-un analitic separat al contului 4424. Sumele înregistrate în acest analitic nu pot fi luate în considerare pentru regularizările de taxă prevăzute de art. 149 din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor când s-a renunţat la cererea de rambursare cu respectarea prevederilor alin. (1).

(3) Cererile de rambursare/compensare a taxei pe valoarea adăugată, depuse o dată cu deconturile de taxă pe valoarea adăugată până la data de 31 decembrie 2003, nesoluţionate până la această dată, precum şi cererile de rambursare/compensare aferente lunii decembrie 2003, care se depun o dată cu decontul lunii decembrie până la data de 25 ianuarie 2004 inclusiv, vor fi soluţionate conform prevederilor legale privind taxa pe valoarea adăugată în vigoare în luna pentru care s-a întocmit decontul de taxă pe valoarea adăugată.

(1) În sensul prezentului articol:

  • a) bunurile de capital reprezintă toate activele corporale fixe, definite la art. 125^1 alin. (1) pct. 3, precum şi operaţiunile de construcţie, transformare sau modernizare a activelor corporale fixe, exclusiv reparaţiile sau lucrările de întreţinere a acestor active, chiar în condiţiile în care astfel de operaţiuni sunt realizate de beneficiarul unui contract de închiriere, leasing sau orice alt contract prin care activele fixe corporale se pun la dispoziţia unei alte persoane;
  • b) bunurile care fac obiectul închirierii, leasingului, concesionării sau oricărei alte metode de punere a acestora la dispoziţia unei persoane sunt considerate bunuri de capital aparţinând persoanei care le închiriază, le dă în leasing sau le pune la dispoziţia altei persoane;
  • c) ambalajele care se pot utiliza de mai multe ori nu sunt considerate bunuri de capital;
  • d) taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital reprezintă taxa achitată sau datorată, aferentă oricărei operaţiuni legate de achiziţia, fabricarea, construcţia, transformarea sau modernizarea acestor bunuri, exclusiv taxa achitată sau datorată, aferentă reparării ori întreţinerii acestor bunuri sau cea aferentă achiziţiei pieselor de schimb destinate reparării ori întreţinerii bunurilor de capital.

(2) Taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital, în condiţiile în care nu se aplică regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine, se ajustează, în situaţiile prevăzute la alin. (4) lit. a) - d):

  • a) pe o perioadă de 5 ani, pentru bunurile de capital achiziţionate sau fabricate, altele decât cele prevăzute la lit. b);
  • b) pe o perioadă de 20 de ani, pentru construcţia sau achiziţia unui bun imobil, precum şi pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, dacă valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil astfel transformat sau modernizat.

(3) Perioada de ajustare începe:

  • a) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate sau fabricate, pentru bunurile de capital menţionate la alin. (2) lit. a), achiziţionate sau fabricate, de la data aderării;
  • b) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt folosite prima dată, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), care sunt construite, şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă anul primei utilizări este anul aderării sau un alt an ulterior anului aderării;
  • c) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), care sunt achiziţionate, şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător s-au îndeplinit în anul aderării sau într-un an ulterior anului aderării;
  • d) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt folosite pentru prima dată după transformare sau modernizare, pentru transformările sau modernizările bunurilor de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), a căror valoare este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil transformat sau modernizat, şi se efectuează pentru suma taxei deductibile aferente transformării sau modernizării, inclusiv pentru suma taxei deductibile aferente respectivei transformări sau modernizări, plătită ori datorată înainte de data aderării, dacă anul primei utilizări după transformare sau modernizare este anul aderării sau un an ulterior aderării.

(4) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la alin. (1) lit. d) se efectuează:

  • a) în situaţia în care bunul de capital este folosit de persoana impozabilă:
    • 1. integral sau parţial, pentru alte scopuri decât activităţile economice;
    • 2. pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei;
    • 3. pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere a taxei într-o măsură diferită faţă de deducerea iniţială;
  • b) în cazurile în care apar modificări ale elementelor folosite la calculul taxei deduse;
  • c) în situaţia în care un bun de capital al cărui drept de deducere a fost integral sau parţial limitat face obiectul oricărei operaţiuni pentru care taxa este deductibilă. În cazul unei livrări de bunuri, valoarea suplimentară a taxei de dedus se limitează la valoarea taxei colectate pentru livrarea bunului respectiv;
  • d) în situaţia în care bunul de capital îşi încetează existenţa, cu excepţia cazurilor în care se dovedeşte că respectivul bun de capital a făcut obiectul unei livrări sau unei livrări către sine pentru care taxa este deductibilă;
  • e) în cazurile prevăzute la art. 138.

(5) Ajustarea taxei deductibile se efectuează astfel:

  • a) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. a), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2), pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial, pentru fiecare an în care apare o modificare a destinaţiei de utilizare. Prin excepţie, dacă bunul de capital se utilizează integral în alte scopuri decât activităţile economice sau pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei, ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare;
  • b) pentru cazul prevăzut la alin. (4) lit. b), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2), pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial, pentru fiecare an în care apar modificări ale elementelor taxei deduse;
  • c) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. c) şi d), ajustarea se efectuează o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării, şi este de până la o cincime sau, după caz, o douăzecime pe an, astfel:
    • 1. din valoarea taxei nededuse până la momentul ajustării, pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. c);
    • 2. din valoarea taxei deduse iniţial, pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. d);
  • d) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. e), ajustarea se efectuează atunci când apar situaţiile enumerate la art. 138, conform procedurii prevăzute în norme.

(6) Persoana impozabilă trebuie să păstreze o situaţie a bunurilor de capital care fac obiectul ajustării taxei deductibile, care să permită controlul taxei deductibile şi al ajustărilor efectuate. Această situaţie trebuie păstrată pe o perioadă care începe în momentul la care taxa aferentă achiziţiei bunului de capital devine exigibilă şi se încheie la 5 ani după expirarea perioadei în care se poate solicita ajustarea deducerii. Orice alte înregistrări, documente şi jurnale privind bunurile de capital trebuie păstrate pentru aceeaşi perioadă.

(7) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul în care suma care ar rezulta ca urmare a ajustărilor este neglijabilă, conform prevederilor din norme.

Norme Metodologice

53. (1) Soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată solicitat de persoana impozabilă la rambursare, prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, nu se reportează în perioada fiscală următoare. În situaţia în care persoana impozabilă renunţă la cererea de rambursare, poate să preia suma respectivă în decontul de taxă pe valoarea adăugată ca sumă reportată din perioada fiscală precedentă pentru care nu s-a depus cerere de rambursare. Renunţarea la cererea de rambursare trebuie să fie comunicată în scris organului fiscal teritorial pentru a fi operată în fişa de plătitor.

(2) Sumele solicitate la rambursare se înregistrează la sfârşitul perioadei fiscale într-un analitic separat al contului 4424. Sumele înregistrate în acest analitic nu pot fi luate în considerare pentru regularizările de taxă prevăzute de art. 149 din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor când s-a renunţat la cererea de rambursare cu respectarea prevederilor alin. (1).

(3) Cererile de rambursare/compensare a taxei pe valoarea adăugată, depuse o dată cu deconturile de taxă pe valoarea adăugată până la data de 31 decembrie 2003, nesoluţionate până la această dată, precum şi cererile de rambursare/compensare aferente lunii decembrie 2003, care se depun o dată cu decontul lunii decembrie până la data de 25 ianuarie 2004 inclusiv, vor fi soluţionate conform prevederilor legale privind taxa pe valoarea adăugată în vigoare în luna pentru care s-a întocmit decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Capitolul XI - Taxa pe valoarea adaugata

Art. 150 - Persoana obligata la plata taxei pentru operatiunile taxabile din Romania

(1) Pentru operaţiunile din interiorul ţării, plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt:

  • a) persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, pentru operaţiunile taxabile realizate;
  • b) beneficiarii prestărilor de servicii taxabile, efectuate de persoane impozabile stabilite în străinătate, prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c), indiferent dacă beneficiarii sunt sau nu înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

(2) La importul de bunuri, plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt persoanele care importă bunuri în România. Persoanele fizice datorează taxa pe valoarea adăugată pentru bunurile introduse în ţară, potrivit regulamentului vamal aplicabil acestora.

(1) Următoarele persoane sunt obligate la plata taxei, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu:

  • a) persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii taxabile, conform prevederilor prezentului titlu, cu excepţia cazurilor pentru care se aplică prevederile lit. b) - g);
  • b) persoana impozabilă care acţionează ca atare şi care beneficiază de serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. g), dacă aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4);
  • c) persoana înregistrată conform art. 153 sau 153^1, care beneficiază de serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) - f), lit. h) pct. 2 şi lit. i) şi care a comunicat prestatorului codul său de înregistrare în scopuri de TVA în România, dacă aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4);
  • d) persoana înregistrată conform art. 153 sau 153^1, căreia i se livrează gaze naturale sau energie electrică în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) sau f), dacă aceste livrări sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4);
  • e) persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, înregistrată conform art. 153 sau 153^1, care este beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, în următoarele condiţii:
    • 1. cumpărătorul revânzător al bunurilor să fie înregistrat în scopuri de TVA în alt stat membru şi să fi efectuat o achiziţie intracomunitară a acestor bunuri în România, care nu se cuprinde în sfera de aplicare a taxei, conform art. 126 alin. (8) lit. b); şi
    • 2. bunurile aferente achiziţiei intracomunitare, prevăzute la pct. 1, să fi fost transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului revânzător dintr-un stat membru, altul decât statul în care cumpărătorul revânzător este stabilit ca persoană impozabilă, direct către beneficiarul livrării; şi
    • 3. cumpărătorul revânzător să îl desemneze pe beneficiarul livrării ulterioare ca persoană obligată la plata taxei pentru livrarea respectivă;
  • f) persoana care încheie regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) ori persoana din cauza căreia bunurile ies din regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a);
  • g) persoana impozabilă acţionând ca atare sau persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România sau nestabilită în România, dar înregistrată prin reprezentant fiscal, care este beneficiar al unor livrări de bunuri sau prestări de servicii care au loc în România, conform art. 132 sau 133, altele decât cele prevăzute la lit. b) - e), dacă sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România şi care nu este înregistrată în România, conform art. 153.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1):

  • a) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă stabilită în Comunitate, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei;
  • b) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă care nu este stabilită în Comunitate, respectiva persoană este obligată, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei.

(3) Orice persoană care înscrie taxa pe o factură sau în orice alt document care serveşte ca factură este obligată la plata acesteia.

(1) Următoarele persoane sunt obligate la plata taxei, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu:

  • a) persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii taxabile, conform prevederilor prezentului titlu, cu excepţia cazurilor pentru care se aplică prevederile lit. b) - g);
  • b) persoana impozabilă care acţionează ca atare şi care beneficiază de serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. g), dacă aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4);
  • c) persoana înregistrată conform art. 153 sau 153^1, care beneficiază de serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) - f), lit. h) pct. 2 şi lit. i) şi care a comunicat prestatorului codul său de înregistrare în scopuri de TVA în România, dacă aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4);
  • d) persoana înregistrată conform art. 153 sau 153^1, căreia i se livrează gaze naturale sau energie electrică în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) sau f), dacă aceste livrări sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4);
  • e) persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, înregistrată conform art. 153 sau 153^1, care este beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, în următoarele condiţii:
    • 1. cumpărătorul revânzător al bunurilor să fie înregistrat în scopuri de TVA în alt stat membru şi să fi efectuat o achiziţie intracomunitară a acestor bunuri în România, care nu se cuprinde în sfera de aplicare a taxei, conform art. 126 alin. (8) lit. b); şi
    • 2. bunurile aferente achiziţiei intracomunitare, prevăzute la pct. 1, să fi fost transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului revânzător dintr-un stat membru, altul decât statul în care cumpărătorul revânzător este stabilit ca persoană impozabilă, direct către beneficiarul livrării; şi
    • 3. cumpărătorul revânzător să îl desemneze pe beneficiarul livrării ulterioare ca persoană obligată la plata taxei pentru livrarea respectivă;
  • f) persoana care încheie regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) ori persoana din cauza căreia bunurile ies din regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a);
  • g) persoana impozabilă acţionând ca atare sau persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România sau nestabilită în România, dar înregistrată prin reprezentant fiscal, care este beneficiar al unor livrări de bunuri sau prestări de servicii care au loc în România, conform art. 132 sau 133, altele decât cele prevăzute la lit. b) - e), dacă sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România şi care nu este înregistrată în România, conform art. 153.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1):

  • a) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă stabilită în Comunitate, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei;
  • b) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă care nu este stabilită în Comunitate, respectiva persoană este obligată, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei.

(3) Orice persoană care înscrie taxa pe o factură sau în orice alt document care serveşte ca factură este obligată la plata acesteia.

Art. 151 - Persoana obligata la plata taxei pentru achizitii intracomunitare

(1) Dacă o persoană impozabilă stabilită în străinătate realizează prestări de servicii taxabile, pentru care locul prestării este considerat a fi în România, altele decât cele prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b), va proceda astfel:

  • a) prestatorul îşi poate desemna un reprezentant fiscal în România, care are obligaţia de a îndeplini, în numele persoanei stabilite în străinătate, toate obligaţiile prevăzute în prezentul titlu, inclusiv obligaţia de a solicita înregistrarea fiscală în scopul plăţii taxei pe valoarea adăugată, în numele persoanei stabilite în străinătate;
  • b) în cazul în care persoana stabilită în străinătate nu îşi desemnează un reprezentant fiscal în România, beneficiarul serviciilor datorează taxa pe valoarea adăugată, în numele prestatorului.

(2) Prin persoană impozabilă stabilită în străinătate se înţelege orice persoană care realizează activităţi economice de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (2) şi care nu are în România sediul activităţii economice, domiciliul stabil sau un sediu permanent de la care serviciile sunt prestate sau livrările sunt efectuate.

(3) În cazul livrărilor de bunuri taxabile pentru care locul livrării este considerat a fi în România, efectuate de persoane stabilite în străinătate, acestea au obligaţia să desemneze un reprezentant fiscal în România.

(4) Persoanele impozabile stabilite în străinătate, care desfăşoară operaţiuni scutite cu drept de deducere în România, au dreptul să-şi desemneze un reprezentant fiscal pentru aceste operaţiuni.

(5) Procedura desemnării reprezentantului fiscal pentru taxa pe valoarea adăugată se stabileşte prin norme.

Persoana care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri care este taxabilă, conform prezentului titlu, este obligată la plata taxei.

Norme Metodologice

54. (1) Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana impozabilă stabilită în străinătate la organul fiscal la care reprezentantul propus este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe. Cererea trebuie însoţită de:

a) declaraţia de începere a activităţii, care va cuprinde: data, volumul şi natura activităţii pe care o va desfăşura în România. Ulterior începerii activităţii, volumul şi natura activităţii pot fi modificate potrivit prevederilor contractuale, aceste modificări urmând a fi comunicate şi organului fiscal la care reprezentantul fiscal este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe;

b) copie de pe actul de constituire în străinătate a persoanei impozabile respective;

c) acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant fiscal, prin care aceasta se angajează să îndeplinească obligaţiile ce îi revin conform legii şi în care aceasta trebuie să precizeze natura operaţiunilor şi valoarea estimată a acestora.

(2) Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operaţiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate. Nu se admite coexistenţa mai multor reprezentanţi fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate ca reprezentanţi fiscali orice persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

(3) Organul fiscal verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii, comunică decizia luată atât persoanei impozabile stabilite în străinătate, cât şi persoanei propuse ca reprezentant fiscal de aceasta. În cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare se indică şi codul de identificare fiscală atribuit reprezentantului fiscal, care trebuie să fie diferit de codul de identificare fiscală atribuit pentru activitatea proprie a acestuia. În cazul respingerii cererii, decizia se comunică ambelor părţi, cu motivarea refuzului.

(4) Reprezentantul fiscal, după ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat, din punctul de vedere al drepturilor şi obligaţiilor privind taxa pe valoarea adăugată, pentru toate operaţiunile efectuate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate, cu excepţia celor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, atât timp cât durează mandatul său. În situaţia în care mandatul reprezentantului fiscal încetează înainte de sfârşitul perioadei în care, potrivit legii, persoana impozabilă stabilită în străinătate ar avea obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată în România, aceasta este obligată să prelungească mandatul reprezentantului fiscal sau să mandateze alt reprezentant fiscal pe perioada rămasă. Operaţiunile efectuate de reprezentantul fiscal în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate nu trebuie evidenţiate în contabilitatea proprie a persoanei desemnate ca reprezentant fiscal, acestea nefiind operaţiunile sale, ci ale persoanei pe care o reprezintă. Obligaţiile şi drepturile persoanei stabilite în străinătate privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată aferente operaţiunilor efectuate în România sunt cele stabilite la titlul VI din Codul fiscal pentru orice altă persoană impozabilă română şi se exercită prin reprezentantul fiscal, mai puţin evidenţa contabilă, care nu este obligatorie. Prevederile art. 152 din Codul fiscal nu sunt aplicabile persoanelor impozabile stabilite în străinătate.

(5) Reprezentantul fiscal poate să renunţe la angajamentul asumat printr-o cerere adresată organului fiscal. În cerere trebuie să precizeze ultimul decont de taxă pe valoarea adăugată, pe care îl va depune în această calitate, şi să propună o dată ulterioară depunerii cererii, când va lua sfârşit mandatul său. De asemenea, este obligat să precizeze dacă renunţarea la mandat se datorează încetării activităţii în România a persoanei impozabile stabilite în străinătate. În cazul în care persoana impozabilă stabilită în străinătate îşi continuă activitatea în România, cererea poate fi acceptată numai dacă persoana impozabilă stabilită în străinătate a întocmit toate formalităţile necesare desemnării unui alt reprezentant fiscal sau, după caz, şi-a înregistrat un sediu permanent în România pentru aceeaşi activitate.

(6) Persoana impozabilă stabilită în străinătate transmite reprezentantului fiscal factura externă destinată beneficiarului său, fără a indica în aceasta suma taxei pe valoarea adăugată, precum şi două copii de pe factura respectivă. Reprezentantul fiscal emite factura fiscală pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii din factura externă şi transmite beneficiarului exemplarul original al facturii fiscale împreună cu factura externă. Pentru determinarea bazei de impozitare se aplică prevederile pct. 18 alin. (1) sau (2), după caz, în funcţie de moneda în care se fac decontările. Prezentele norme metodologice nu instituie obligaţii privind moneda în care se fac decontările sau privind modalitatea în care se realizează decontările, respectiv prin reprezentantul fiscal, sau direct între persoana impozabilă stabilită în străinătate şi clienţii/furnizorii acesteia.

(7) Completarea facturii fiscale derogă de la normele legale privind circulaţia şi modul de completare a facturilor fiscale, fiind suficientă menţionarea următoarelor informaţii:

a) numărul, care este acelaşi cu numărul facturii externe, şi data emiterii facturii;

b) la rubrica "Furnizor" se completează numele şi adresa reprezentantului fiscal, codul de identificare fiscală atribuit pentru o persoană stabilită în străinătate şi numele persoanei stabilite în străinătate pe care o reprezintă;

c) numele, adresa şi codul de identificare fiscală ale beneficiarului, după caz, la rubrica "Cumpărător";

d) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate;

e) preţul unitar fără taxa pe valoarea adăugată şi baza de impozitare pentru fiecare cotă sau scutire;

f) cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată sau menţiunile:"scutit cu drept de deducere", "scutit fără drept de deducere", "neimpozabil", "supus regulilor speciale"după caz. Pentru operaţiunile supuse taxării inverse se menţionează obligatoriu;

g) suma taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile taxabile, cu excepţia cazurilor în care se aplică reguli speciale prevăzute prin prezentele norme metodologice de aplicare a titlului VI din Codul fiscal;

h) totalul de plată se completează în funcţie de prevederile contractuale, menţionându-se numai sumele decontate prin reprezentant fiscal.

(8) Reprezentantul fiscal depune decont de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. În situaţia în care reprezentantul fiscal este mandatat de mai multe persoane impozabile stabilite în străinătate, trebuie să depună câte un decont pentru fiecare persoană impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. Nu este permis reprezentantului fiscal să evidenţieze în decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru activitatea proprie, pentru care este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, operaţiunile desfăşurate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, pentru care depune un decont de taxă pe valoarea adăugată, separat.

(9) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, reprezentantul fiscal trebuie să deţină documentele originale prevăzute de lege. Furnizorii/prestatorii sunt obligaţi să emită, pe lângă facturi fiscale care se predau reprezentantului fiscal, şi facturi externe pentru cumpărările efectuate din România de persoana impozabilă stabilită în străinătate.

  

55. (1) Dacă o activitate desfăşurată în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate implică obligativitatea înregistrării unui sediu permanent, astfel cum este definit la titlul I din Codul fiscal, aceasta nu mai poate să îşi desemneze un reprezentant fiscal în România pentru respectiva activitate. Sediul permanent se înregistrează ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată şi îndeplineşte toate obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată care decurg din titlul VI din Codul fiscal şi din prezentele norme metodologice. Dacă persoana străină desfăşoară în România activităţi prin unul sau mai multe sedii permanente şi are şi alte activităţi care nu sunt legate de activitatea sediului/sediilor permanente, pentru care nu are obligaţia să-şi înregistreze sediu permanent, obligaţiile sale privind taxa pe valoarea adăugată vor fi îndeplinite de un reprezentant fiscal desemnat cu respectarea prevederilor de la pct. 54.

(2) Sediul permanent aplică o procedură asemănătoare celei stabilite pentru reprezentantul fiscal la pct. 54 alin. (6), (7) şi (9), factura fiscală fiind întocmită numai în scopul taxei pe valoarea adăugată. Se exceptează lit. b) a alin. (7) al pct. 54, unde se completează la rubrica "Furnizor" numele şi adresa sediului permanent al persoanei impozabile stabilite în străinătate, precum şi codul de identificare fiscală atribuit pentru sediul permanent.

(3) Dacă, ulterior desemnării unui reprezentant fiscal, persoanei impozabile stabilite în străinătate îi revine obligaţia înregistrării unuia sau mai multor sedii permanente pentru aceleaşi activităţi, drepturile şi obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată vor fi preluate de sediul/sediile permanent/permanente desemnat/desemnate pentru activitatea/activităţile respective. În situaţia în care pe lângă activităţile pentru care trebuie desemnat sediu permanent nu mai există şi alte activităţi desfăşurate în România de persoana din străinătate, se va renunţa la reprezentantul fiscal. Dacă numai pentru o parte din activităţile persoanei din străinătate este necesară înregistrarea de sediu/sedii permanent/permanente, pentru restul activităţilor nelegate de activitatea sediului/sediilor permanent/permanente, drepturile şi obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată vor fi îndeplinite de reprezentantul fiscal desemnat.

Persoana care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri care este taxabilă, conform prezentului titlu, este obligată la plata taxei.

Norme Metodologice

54. (1) Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana impozabilă stabilită în străinătate la organul fiscal la care reprezentantul propus este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe. Cererea trebuie însoţită de:

a) declaraţia de începere a activităţii, care va cuprinde: data, volumul şi natura activităţii pe care o va desfăşura în România. Ulterior începerii activităţii, volumul şi natura activităţii pot fi modificate potrivit prevederilor contractuale, aceste modificări urmând a fi comunicate şi organului fiscal la care reprezentantul fiscal este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe;

b) copie de pe actul de constituire în străinătate a persoanei impozabile respective;

c) acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant fiscal, prin care aceasta se angajează să îndeplinească obligaţiile ce îi revin conform legii şi în care aceasta trebuie să precizeze natura operaţiunilor şi valoarea estimată a acestora.

(2) Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operaţiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere, desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate. Nu se admite coexistenţa mai multor reprezentanţi fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate ca reprezentanţi fiscali orice persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

(3) Organul fiscal verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii, comunică decizia luată atât persoanei impozabile stabilite în străinătate, cât şi persoanei propuse ca reprezentant fiscal de aceasta. În cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare se indică şi codul de identificare fiscală atribuit reprezentantului fiscal, care trebuie să fie diferit de codul de identificare fiscală atribuit pentru activitatea proprie a acestuia. În cazul respingerii cererii, decizia se comunică ambelor părţi, cu motivarea refuzului.

(4) Reprezentantul fiscal, după ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat, din punctul de vedere al drepturilor şi obligaţiilor privind taxa pe valoarea adăugată, pentru toate operaţiunile efectuate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate, cu excepţia celor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, atât timp cât durează mandatul său. În situaţia în care mandatul reprezentantului fiscal încetează înainte de sfârşitul perioadei în care, potrivit legii, persoana impozabilă stabilită în străinătate ar avea obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată în România, aceasta este obligată să prelungească mandatul reprezentantului fiscal sau să mandateze alt reprezentant fiscal pe perioada rămasă. Operaţiunile efectuate de reprezentantul fiscal în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate nu trebuie evidenţiate în contabilitatea proprie a persoanei desemnate ca reprezentant fiscal, acestea nefiind operaţiunile sale, ci ale persoanei pe care o reprezintă. Obligaţiile şi drepturile persoanei stabilite în străinătate privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată aferente operaţiunilor efectuate în România sunt cele stabilite la titlul VI din Codul fiscal pentru orice altă persoană impozabilă română şi se exercită prin reprezentantul fiscal, mai puţin evidenţa contabilă, care nu este obligatorie. Prevederile art. 152 din Codul fiscal nu sunt aplicabile persoanelor impozabile stabilite în străinătate.

(5) Reprezentantul fiscal poate să renunţe la angajamentul asumat printr-o cerere adresată organului fiscal. În cerere trebuie să precizeze ultimul decont de taxă pe valoarea adăugată, pe care îl va depune în această calitate, şi să propună o dată ulterioară depunerii cererii, când va lua sfârşit mandatul său. De asemenea, este obligat să precizeze dacă renunţarea la mandat se datorează încetării activităţii în România a persoanei impozabile stabilite în străinătate. În cazul în care persoana impozabilă stabilită în străinătate îşi continuă activitatea în România, cererea poate fi acceptată numai dacă persoana impozabilă stabilită în străinătate a întocmit toate formalităţile necesare desemnării unui alt reprezentant fiscal sau, după caz, şi-a înregistrat un sediu permanent în România pentru aceeaşi activitate.

(6) Persoana impozabilă stabilită în străinătate transmite reprezentantului fiscal factura externă destinată beneficiarului său, fără a indica în aceasta suma taxei pe valoarea adăugată, precum şi două copii de pe factura respectivă. Reprezentantul fiscal emite factura fiscală pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii din factura externă şi transmite beneficiarului exemplarul original al facturii fiscale împreună cu factura externă. Pentru determinarea bazei de impozitare se aplică prevederile pct. 18 alin. (1) sau (2), după caz, în funcţie de moneda în care se fac decontările. Prezentele norme metodologice nu instituie obligaţii privind moneda în care se fac decontările sau privind modalitatea în care se realizează decontările, respectiv prin reprezentantul fiscal, sau direct între persoana impozabilă stabilită în străinătate şi clienţii/furnizorii acesteia.

(7) Completarea facturii fiscale derogă de la normele legale privind circulaţia şi modul de completare a facturilor fiscale, fiind suficientă menţionarea următoarelor informaţii:

a) numărul, care este acelaşi cu numărul facturii externe, şi data emiterii facturii;

b) la rubrica "Furnizor" se completează numele şi adresa reprezentantului fiscal, codul de identificare fiscală atribuit pentru o persoană stabilită în străinătate şi numele persoanei stabilite în străinătate pe care o reprezintă;

c) numele, adresa şi codul de identificare fiscală ale beneficiarului, după caz, la rubrica "Cumpărător";

d) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate;

e) preţul unitar fără taxa pe valoarea adăugată şi baza de impozitare pentru fiecare cotă sau scutire;

f) cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată sau menţiunile:"scutit cu drept de deducere", "scutit fără drept de deducere", "neimpozabil", "supus regulilor speciale"după caz. Pentru operaţiunile supuse taxării inverse se menţionează obligatoriu;

g) suma taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile taxabile, cu excepţia cazurilor în care se aplică reguli speciale prevăzute prin prezentele norme metodologice de aplicare a titlului VI din Codul fiscal;

h) totalul de plată se completează în funcţie de prevederile contractuale, menţionându-se numai sumele decontate prin reprezentant fiscal.

(8) Reprezentantul fiscal depune decont de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile desfăşurate în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. În situaţia în care reprezentantul fiscal este mandatat de mai multe persoane impozabile stabilite în străinătate, trebuie să depună câte un decont pentru fiecare persoană impozabilă stabilită în străinătate pe care o reprezintă. Nu este permis reprezentantului fiscal să evidenţieze în decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru activitatea proprie, pentru care este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, operaţiunile desfăşurate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, pentru care depune un decont de taxă pe valoarea adăugată, separat.

(9) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în numele persoanei impozabile stabilite în străinătate, reprezentantul fiscal trebuie să deţină documentele originale prevăzute de lege. Furnizorii/prestatorii sunt obligaţi să emită, pe lângă facturi fiscale care se predau reprezentantului fiscal, şi facturi externe pentru cumpărările efectuate din România de persoana impozabilă stabilită în străinătate.

  

55. (1) Dacă o activitate desfăşurată în România de persoana impozabilă stabilită în străinătate implică obligativitatea înregistrării unui sediu permanent, astfel cum este definit la titlul I din Codul fiscal, aceasta nu mai poate să îşi desemneze un reprezentant fiscal în România pentru respectiva activitate. Sediul permanent se înregistrează ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată şi îndeplineşte toate obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată care decurg din titlul VI din Codul fiscal şi din prezentele norme metodologice. Dacă persoana străină desfăşoară în România activităţi prin unul sau mai multe sedii permanente şi are şi alte activităţi care nu sunt legate de activitatea sediului/sediilor permanente, pentru care nu are obligaţia să-şi înregistreze sediu permanent, obligaţiile sale privind taxa pe valoarea adăugată vor fi îndeplinite de un reprezentant fiscal desemnat cu respectarea prevederilor de la pct. 54.

(2) Sediul permanent aplică o procedură asemănătoare celei stabilite pentru reprezentantul fiscal la pct. 54 alin. (6), (7) şi (9), factura fiscală fiind întocmită numai în scopul taxei pe valoarea adăugată. Se exceptează lit. b) a alin. (7) al pct. 54, unde se completează la rubrica "Furnizor" numele şi adresa sediului permanent al persoanei impozabile stabilite în străinătate, precum şi codul de identificare fiscală atribuit pentru sediul permanent.

(3) Dacă, ulterior desemnării unui reprezentant fiscal, persoanei impozabile stabilite în străinătate îi revine obligaţia înregistrării unuia sau mai multor sedii permanente pentru aceleaşi activităţi, drepturile şi obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată vor fi preluate de sediul/sediile permanent/permanente desemnat/desemnate pentru activitatea/activităţile respective. În situaţia în care pe lângă activităţile pentru care trebuie desemnat sediu permanent nu mai există şi alte activităţi desfăşurate în România de persoana din străinătate, se va renunţa la reprezentantul fiscal. Dacă numai pentru o parte din activităţile persoanei din străinătate este necesară înregistrarea de sediu/sedii permanent/permanente, pentru restul activităţilor nelegate de activitatea sediului/sediilor permanent/permanente, drepturile şi obligaţiile privind taxa pe valoarea adăugată vor fi îndeplinite de reprezentantul fiscal desemnat.

Art. 151^1 - Persoana obligata la plata taxei pentru importul de bunuri
Plata taxei pentru importul de bunuri supus taxării, conform prezentului titlu, este obligaţia importatorului.
Plata taxei pentru importul de bunuri supus taxării, conform prezentului titlu, este obligaţia importatorului.
Art. 151^2 - Raspunderea individuala si in solidar pentru plata taxei

(1) Beneficiarul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul sau prestatorul, conform art. 150 alin. (1) lit. a), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5):

  • a) nu este emisă;
  • b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: denumirea/numele, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate ori serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare;
  • c) nu menţionează valoarea taxei sau o menţionează incorect.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), dacă beneficiarul dovedeşte achitarea taxei către persoana obligată la plata taxei, nu mai este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei.

(3) Furnizorul sau prestatorul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este beneficiarul, conform art. 150 alin. (1) lit. b) - e), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5) sau autofactura prevăzută la art. 155^1 alin. (1):

  • a) nu este emisă;
  • b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: numele/denumirea, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate/serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare.

(4) Furnizorul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei pentru o achiziţie intracomunitară de bunuri este beneficiarul, conform art. 151, dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5) sau autofactura prevăzută la art. 155^1 alin. (1):

  • a) nu este emisă;
  • b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: denumirea/numele, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate, elementele necesare calculării bazei de impozitare.

(5) Persoana care îl reprezintă pe importator, persoana care depune declaraţia vamală pentru bunurile importate şi proprietarul bunurilor sunt ţinuţi răspunzători individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu importatorul prevăzut la art. 151^1.

(6) Pentru aplicarea regimului de antrepozit de taxă pe valoarea adăugată, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 8, antrepozitarul şi transportatorul bunurilor din antrepozit sau persoana responsabilă pentru transport sunt ţinuţi răspunzători individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu persoana obligată la plata acesteia, conform art. 150 alin. (1) lit. a), f) şi g) şi art. 151^1.

(7) Persoana care desemnează o altă persoană ca reprezentant fiscal, conform art. 150 alin. (2), este ţinută răspunzătoare individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu reprezentantul său fiscal.

(1) Beneficiarul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul sau prestatorul, conform art. 150 alin. (1) lit. a), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5):

  • a) nu este emisă;
  • b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: denumirea/numele, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate ori serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare;
  • c) nu menţionează valoarea taxei sau o menţionează incorect.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), dacă beneficiarul dovedeşte achitarea taxei către persoana obligată la plata taxei, nu mai este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei.

(3) Furnizorul sau prestatorul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este beneficiarul, conform art. 150 alin. (1) lit. b) - e), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5) sau autofactura prevăzută la art. 155^1 alin. (1):

  • a) nu este emisă;
  • b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: numele/denumirea, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate/serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare.

(4) Furnizorul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei pentru o achiziţie intracomunitară de bunuri este beneficiarul, conform art. 151, dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5) sau autofactura prevăzută la art. 155^1 alin. (1):

  • a) nu este emisă;
  • b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: denumirea/numele, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate, elementele necesare calculării bazei de impozitare.

(5) Persoana care îl reprezintă pe importator, persoana care depune declaraţia vamală pentru bunurile importate şi proprietarul bunurilor sunt ţinuţi răspunzători individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu importatorul prevăzut la art. 151^1.

(6) Pentru aplicarea regimului de antrepozit de taxă pe valoarea adăugată, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 8, antrepozitarul şi transportatorul bunurilor din antrepozit sau persoana responsabilă pentru transport sunt ţinuţi răspunzători individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu persoana obligată la plata acesteia, conform art. 150 alin. (1) lit. a), f) şi g) şi art. 151^1.

(7) Persoana care desemnează o altă persoană ca reprezentant fiscal, conform art. 150 alin. (2), este ţinută răspunzătoare individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu reprezentantul său fiscal.

Capitolul XII - Regimuri speciale

Art. 152 - Regimul special de scutire pentru intreprinderile mici

(1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 2 miliarde lei, denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată.

(2) Persoanele impozabile nou-înfiinţate pot beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă declară că vor realiza anual o cifră de afaceri estimată de până la 2 miliarde lei inclusiv şi nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile înregistrate fiscal, care ulterior realizează operaţiuni sub plafonul de scutire prevăzut la alin. (1), se consideră că sunt în regimul special de scutire, dacă nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată.

(3) Persoanele impozabile, care depăşesc în cursul unui an fiscal plafonul de scutire, sunt obligate să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, în termen de 10 zile de la data constatării depăşirii. Pentru persoanele nou-înfiinţate, anul fiscal reprezintă perioada din anul calendaristic, reprezentată prin luni calendaristice scurse de la data înregistrării până la finele anului. Fracţiunile de lună vor fi considerate o lună calendaristică întreagă. Persoanele care se află în regim special de scutire trebuie să ţină evidenţa livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii, care intră sub incidenţa prezentului articol, cu ajutorul jurnalului pentru vânzări. Data depăşirii plafonului este considerată sfârşitul lunii calendaristice în care a avut loc depăşirea de plafon. Până la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal se va aplica regimul de scutire de taxă pe valoarea adăugată. În situaţia în care se constată că persoana în cauză a solicitat cu întârziere atribuirea calităţii de plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, autoritatea fiscală este îndreptăţită să solicite plata taxei pe valoarea adăugată pe perioada scursă între data la care persoana în cauză avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data de la care înregistrarea a devenit efectivă, conform procedurii prevăzute prin norme.

(4) După depăşirea plafonului de scutire, persoanele impozabile nu mai pot solicita aplicarea regimului special, chiar dacă ulterior realizează cifre de afaceri anuale inferioare plafonului de scutire prevăzut de lege.

(5) Scutirea prevăzută de prezentul articol se aplică livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii efectuate de persoanele impozabile prevăzute la alin. (1).

(6) Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă la aplicarea alin. (1) este constituită din suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile, incluzând şi operaţiunile scutite cu drept de deducere, potrivit art. 143 şi 144.

(7) Persoanele impozabile scutite potrivit dispoziţiilor prezentului articol nu au dreptul de deducere conform art. 145 şi nici nu pot să înscrie taxa pe facturile lor. În cazul în care sunt beneficiari ai prestărilor de servicii prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) şi art. 151 alin. (1) lit. b), persoanele impozabile sunt obligate să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art. 155 alin. (4), art. 156 şi 157.

(1) Persoana impozabilă stabilită în România, a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea mie poate solicita scutirea de taxă, numită în continuare regim special de scutire, pentru operaţiunile prevăzute la art. 126 alin. (1), cu excepţia livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).

(2) Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală, exclusiv taxa, a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică întreprindere, efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, incluzând şi operaţiunile scutite cu drept de deducere şi pe cele scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a), b), e) şi f), dacă acestea nu sunt accesorii activităţii principale, cu excepţia următoarelor:

  • a) livrările de active fixe corporale sau necorporale, astfel cum sunt definite la art. 125^1 alin. (1) pct. 3, efectuate de persoana impozabilă;
  • b) livrările intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).

(3) Persoana impozabilă care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) pentru aplicarea regimului special de scutire poate opta oricând pentru aplicarea regimului normal de taxă.

(4) O persoană impozabilă nou-înfiinţată poate beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă la momentul începerii activităţii economice declară o cifră de afaceri anuală estimată, conform alin. (2), sub plafonul de scutire şi nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxare, conform alin. (3).

(5) În sensul alin. (4), pentru persoana impozabilă care începe o activitate economică în decursul unui an calendaristic, plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) se determină proporţional cu perioada rămasă de la înfiinţare şi până la sfârşitul anului, fracţiunea de lună considerându-se o lună calendaristică întreagă.

(6) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depăşit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligaţii privind taxa de plată şi accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă, conform art. 153.

(7) După atingerea sau depăşirea plafonului de scutire sau după exercitarea opţiunii prevăzute la alin. (3), persoana impozabilă nu mai poate aplica din nou regimul special de scutire, chiar dacă ulterior realizează o cifră de afaceri anuală inferioară plafonului de scutire.

(8) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire:

  • a) nu are dreptul la deducerea taxei aferente achiziţiilor, în condiţiile art. 145 şi 146;
  • b) nu are voie să menţioneze taxa pe factură sau alt document;
  • c) este obligată să menţioneze pe orice factură o referire la prezentul articol, pe baza căreia se aplică scutirea.

(9) Prin norme se stabilesc regulile de înregistrare şi ajustările de efectuat în cazul modificării regimului de taxă.

Norme Metodologice

56. (1) Regimul special de scutire prevede o scutire de taxă pe valoarea adăugată care operează asupra întregii activităţi a persoanei impozabile, indiferent că operaţiunile desfăşurate sunt taxabile, scutite cu drept de deducere, scutite fără drept de deducere sau operaţiuni care nu sunt în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu pot aplica regimul special de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal.

(2) Prin persoane impozabile înregistrate fiscal care ulterior realizează operaţiuni sub plafonul de scutire, prevăzute la art. 152 alin. (2) din Codul fiscal, se înţelege persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, dar care sunt înregistrate fiscal şi ulterior înregistrării fiscale efectuează operaţiuni taxabile şi/sau operaţiuni scutite cu drept de deducere.

(3) În cazul persoanelor ale căror operaţiuni au fost scutite fără drept de deducere prin lege şi ulterior devin taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere în acelaşi an fiscal, la calculul plafonului de scutire vor fi luate numai operaţiunile efectuate de la data la care prin lege operaţiunile sunt taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere. În aplicarea acestui punct operaţiunile scutite fără drept de deducere sunt cele prevăzute de lege, exclusiv cele realizate în regimul special de scutire. Pentru depăşirea plafonului se ia în calcul numai suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile, inclusiv operaţiunile scutite cu drept de deducere, exclusiv avansurile încasate pentru operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere înainte de efectuarea livrării de bunuri sau a prestării de servicii.

(4) În cazul persoanelor impozabile care au depăşit plafonul de scutire, dar nu au solicitat înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, conform prevederilor art. 152 alin. (3) din Codul fiscal, organele fiscale vor proceda astfel:

  • a) în situaţia în care abaterea de la prevederile legale se constată înainte de înregistrarea persoanelor impozabile ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, organul fiscal va solicita plata taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data constatării abaterii. Pe perioada cuprinsă între data constatării de către organele fiscale a nerespectării obligaţiei de a solicita înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată şi data înregistrării efective, persoana impozabilă aplică regimul special de scutire prevăzut de art. 152 din Codul fiscal, însă are obligaţia de a plăti la buget taxa pe care ar fi trebuit să o colecteze pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în această perioadă;
  • b) în situaţia în care abaterea de la prevederile legale se constată ulterior înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a persoanei impozabile, organele fiscale vor solicita plata la buget a taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi avut obligaţia să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data la care înregistrarea a devenit efectivă.

(5) În ambele situaţii prevăzute la alin. (4), la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, persoana impozabilă beneficiază de dreptul de deducere aferent bunurilor achiziţionate, conform art. 145 alin. (11) şi (12) din Codul fiscal. Taxa pe valoarea adăugată dedusă se înscrie în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus la organul fiscal.

(1) Persoana impozabilă stabilită în România, a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea mie poate solicita scutirea de taxă, numită în continuare regim special de scutire, pentru operaţiunile prevăzute la art. 126 alin. (1), cu excepţia livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).

(2) Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală, exclusiv taxa, a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică întreprindere, efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, incluzând şi operaţiunile scutite cu drept de deducere şi pe cele scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a), b), e) şi f), dacă acestea nu sunt accesorii activităţii principale, cu excepţia următoarelor:

  • a) livrările de active fixe corporale sau necorporale, astfel cum sunt definite la art. 125^1 alin. (1) pct. 3, efectuate de persoana impozabilă;
  • b) livrările intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).

(3) Persoana impozabilă care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) pentru aplicarea regimului special de scutire poate opta oricând pentru aplicarea regimului normal de taxă.

(4) O persoană impozabilă nou-înfiinţată poate beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă la momentul începerii activităţii economice declară o cifră de afaceri anuală estimată, conform alin. (2), sub plafonul de scutire şi nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxare, conform alin. (3).

(5) În sensul alin. (4), pentru persoana impozabilă care începe o activitate economică în decursul unui an calendaristic, plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) se determină proporţional cu perioada rămasă de la înfiinţare şi până la sfârşitul anului, fracţiunea de lună considerându-se o lună calendaristică întreagă.

(6) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depăşit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligaţii privind taxa de plată şi accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă, conform art. 153.

(7) După atingerea sau depăşirea plafonului de scutire sau după exercitarea opţiunii prevăzute la alin. (3), persoana impozabilă nu mai poate aplica din nou regimul special de scutire, chiar dacă ulterior realizează o cifră de afaceri anuală inferioară plafonului de scutire.

(8) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire:

  • a) nu are dreptul la deducerea taxei aferente achiziţiilor, în condiţiile art. 145 şi 146;
  • b) nu are voie să menţioneze taxa pe factură sau alt document;
  • c) este obligată să menţioneze pe orice factură o referire la prezentul articol, pe baza căreia se aplică scutirea.

(9) Prin norme se stabilesc regulile de înregistrare şi ajustările de efectuat în cazul modificării regimului de taxă.

Norme Metodologice

56. (1) Regimul special de scutire prevede o scutire de taxă pe valoarea adăugată care operează asupra întregii activităţi a persoanei impozabile, indiferent că operaţiunile desfăşurate sunt taxabile, scutite cu drept de deducere, scutite fără drept de deducere sau operaţiuni care nu sunt în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu pot aplica regimul special de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal.

(2) Prin persoane impozabile înregistrate fiscal care ulterior realizează operaţiuni sub plafonul de scutire, prevăzute la art. 152 alin. (2) din Codul fiscal, se înţelege persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, dar care sunt înregistrate fiscal şi ulterior înregistrării fiscale efectuează operaţiuni taxabile şi/sau operaţiuni scutite cu drept de deducere.

(3) În cazul persoanelor ale căror operaţiuni au fost scutite fără drept de deducere prin lege şi ulterior devin taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere în acelaşi an fiscal, la calculul plafonului de scutire vor fi luate numai operaţiunile efectuate de la data la care prin lege operaţiunile sunt taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere. În aplicarea acestui punct operaţiunile scutite fără drept de deducere sunt cele prevăzute de lege, exclusiv cele realizate în regimul special de scutire. Pentru depăşirea plafonului se ia în calcul numai suma, fără taxa pe valoarea adăugată, a livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile, inclusiv operaţiunile scutite cu drept de deducere, exclusiv avansurile încasate pentru operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere înainte de efectuarea livrării de bunuri sau a prestării de servicii.

(4) În cazul persoanelor impozabile care au depăşit plafonul de scutire, dar nu au solicitat înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, conform prevederilor art. 152 alin. (3) din Codul fiscal, organele fiscale vor proceda astfel:

  • a) în situaţia în care abaterea de la prevederile legale se constată înainte de înregistrarea persoanelor impozabile ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, organul fiscal va solicita plata taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data constatării abaterii. Pe perioada cuprinsă între data constatării de către organele fiscale a nerespectării obligaţiei de a solicita înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată şi data înregistrării efective, persoana impozabilă aplică regimul special de scutire prevăzut de art. 152 din Codul fiscal, însă are obligaţia de a plăti la buget taxa pe care ar fi trebuit să o colecteze pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în această perioadă;
  • b) în situaţia în care abaterea de la prevederile legale se constată ulterior înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a persoanei impozabile, organele fiscale vor solicita plata la buget a taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi avut obligaţia să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data la care înregistrarea a devenit efectivă.

(5) În ambele situaţii prevăzute la alin. (4), la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, persoana impozabilă beneficiază de dreptul de deducere aferent bunurilor achiziţionate, conform art. 145 alin. (11) şi (12) din Codul fiscal. Taxa pe valoarea adăugată dedusă se înscrie în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus la organul fiscal.

Art. 152^1 - Regimul special pentru agentiile de turism

(1) În sensul aplicării prezentului articol, prin agenţie de turism se înţelege orice persoană care în nume propriu sau în calitate de agent, intermediază, oferă informaţii sau se angajează să furnizeze persoanelor care călătoresc individual sau în grup, servicii de călătorie, care includ cazarea la hotel, case de oaspeţi, cămine, locuinţe de vacanţă şi alte spaţii folosite pentru cazare, transportul aerian, terestru sau maritim, excursii organizate şi alte servicii turistice. Agenţiile de turism includ şi touroperatorii.

(2) În cazul în care o agenţie de turism acţionează în nume propriu în beneficiul direct al călătorului şi utilizează livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate de alte persoane, toate operaţiunile realizate de agenţia de turism în legătură cu călătoria sunt considerate un serviciu unic prestat de agenţie în beneficiul călătorului.

(3) Serviciul unic prevăzut la alin. (2) are locul prestării în România, dacă agenţia de turism este stabilită sau are un sediu fix în România şi serviciul este prestat prin sediul din România.

(4) Baza de impozitare a serviciului unic prevăzut la alin. (2) este constituită din marja de profit, exclusiv taxa, care se determină ca diferenţă între suma totală care va fi plătită de călător, fără taxă, şi costurile agenţiei de turism, inclusiv taxa, aferente livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii în beneficiul direct al călătorului, în cazul în care aceste livrări şi prestări sunt realizate de alte persoane impozabile.

(5) În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate în afara Comunităţii, serviciul unic al agenţiei de turism este considerat serviciu prestat de un intermediar şi este scutit de taxă. În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate atât în interiorul, cât şi în afara Comunităţii, se consideră ca fiind scutită de taxă numai partea serviciului unic prestat de agenţia de turism aferentă operaţiunilor realizate în afara Comunităţii.

(6) Fără să contravină prevederilor art. 145 alin. (2), agenţia de turism nu are dreptul la deducerea sau rambursarea taxei facturate de persoanele impozabile pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii în beneficiul direct al călătorului şi utilizate de agenţia de turism pentru furnizarea serviciului unic prevăzut la alin. (2).

(7) Agenţia de turism poate opta şi pentru aplicarea regimului normal de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (2), cu următoarele excepţii, pentru care este obligatorie taxarea în regim special:

  • a) când călătorul este o persoană fizică;
  • b) în situaţia în care serviciile de călătorie cuprind şi componente pentru care locul operaţiunii se consideră ca fiind în afara României.

(8) Agenţia de turism trebuie să ţină, în plus faţă de evidenţele care trebuie ţinute conform prezentului titlu, orice alte evidenţe necesare pentru stabilirea taxei datorate conform prezentului articol.

(9) Agenţiile de turism nu au dreptul să înscrie taxa în mod distinct în facturi sau în alte documente legale care se transmit călătorului, pentru serviciile unice cărora li se aplică regimul special, în acest caz înscriindu-se distinct în documente menţiunea "TVA inclusă".

(10) Atunci când agenţia de turism efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxare, cât şi operaţiuni supuse regimului special, aceasta trebuie să păstreze evidenţe contabile separate pentru fiecare tip de operaţiune în parte.

(1) În sensul aplicării prezentului articol, prin agenţie de turism se înţelege orice persoană care în nume propriu sau în calitate de agent, intermediază, oferă informaţii sau se angajează să furnizeze persoanelor care călătoresc individual sau în grup, servicii de călătorie, care includ cazarea la hotel, case de oaspeţi, cămine, locuinţe de vacanţă şi alte spaţii folosite pentru cazare, transportul aerian, terestru sau maritim, excursii organizate şi alte servicii turistice. Agenţiile de turism includ şi touroperatorii.

(2) În cazul în care o agenţie de turism acţionează în nume propriu în beneficiul direct al călătorului şi utilizează livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate de alte persoane, toate operaţiunile realizate de agenţia de turism în legătură cu călătoria sunt considerate un serviciu unic prestat de agenţie în beneficiul călătorului.

(3) Serviciul unic prevăzut la alin. (2) are locul prestării în România, dacă agenţia de turism este stabilită sau are un sediu fix în România şi serviciul este prestat prin sediul din România.

(4) Baza de impozitare a serviciului unic prevăzut la alin. (2) este constituită din marja de profit, exclusiv taxa, care se determină ca diferenţă între suma totală care va fi plătită de călător, fără taxă, şi costurile agenţiei de turism, inclusiv taxa, aferente livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii în beneficiul direct al călătorului, în cazul în care aceste livrări şi prestări sunt realizate de alte persoane impozabile.

(5) În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate în afara Comunităţii, serviciul unic al agenţiei de turism este considerat serviciu prestat de un intermediar şi este scutit de taxă. În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate atât în interiorul, cât şi în afara Comunităţii, se consideră ca fiind scutită de taxă numai partea serviciului unic prestat de agenţia de turism aferentă operaţiunilor realizate în afara Comunităţii.

(6) Fără să contravină prevederilor art. 145 alin. (2), agenţia de turism nu are dreptul la deducerea sau rambursarea taxei facturate de persoanele impozabile pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii în beneficiul direct al călătorului şi utilizate de agenţia de turism pentru furnizarea serviciului unic prevăzut la alin. (2).

(7) Agenţia de turism poate opta şi pentru aplicarea regimului normal de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (2), cu următoarele excepţii, pentru care este obligatorie taxarea în regim special:

  • a) când călătorul este o persoană fizică;
  • b) în situaţia în care serviciile de călătorie cuprind şi componente pentru care locul operaţiunii se consideră ca fiind în afara României.

(8) Agenţia de turism trebuie să ţină, în plus faţă de evidenţele care trebuie ţinute conform prezentului titlu, orice alte evidenţe necesare pentru stabilirea taxei datorate conform prezentului articol.

(9) Agenţiile de turism nu au dreptul să înscrie taxa în mod distinct în facturi sau în alte documente legale care se transmit călătorului, pentru serviciile unice cărora li se aplică regimul special, în acest caz înscriindu-se distinct în documente menţiunea "TVA inclusă".

(10) Atunci când agenţia de turism efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxare, cât şi operaţiuni supuse regimului special, aceasta trebuie să păstreze evidenţe contabile separate pentru fiecare tip de operaţiune în parte.

Art. 152^2 - Regimuri speciale pentru bunurile second-hand, opere de arta, obiecte de colectie si antichitati

(1) În sensul prezentului articol:

  • a) operele de artă reprezintă:
    • 1. tablouri, colaje şi plachete decorative similare, picturi şi desene, executate integral de mână, altele decât planurile şi desenele de arhitectură, de inginerie şi alte planuri şi desene industriale, comerciale, topografice sau similare, originale, executate manual, texte manuscrise, reproduceri fotografice pe hârtie sensibilizată şi copii carbon obţinute după planurile, desenele sau textele enumerate mai sus şi articolele industriale decorate manual (NC cod tarifar 9701);
    • 2. gravuri, stampe şi litografii, originale vechi sau moderne, care au fost trase direct în alb-negru sau color, ale uneia sau mai multor plăci/planşe executate în întregime manual de către artist, indiferent de proces sau de materialul folosit de acesta, fără a include procese mecanice sau fotomecanice (NC cod tarifar 9702 00 00);
    • 3. producţii originale de artă statuară sau de sculptură, în orice material, numai dacă sunt executate în întregime de către artist; copiile executate de către un alt artist decât autorul originalului (NC cod tarifar 9703 00 00);
    • 4. tapiserii (NC cod tarifar 5805 00 00) şi carpete de perete (NC cod tarifar 6304 00 00), executate manual după modele originale asigurate de artist, cu condiţia să existe cel mult 8 copii din fiecare;
    • 5. piese individuale de ceramică executate integral de către artist şi semnate de acesta;
    • 6. emailuri pe cupru, executate integral manual, în cel mult 8 copii numerotate care poartă semnătura artistului sau denumirea/numele atelierului, cu excepţia bijuteriilor din aur sau argint;
    • 7. fotografiile executate de către artist, scoase pe suport hârtie doar de el sau sub supravegherea sa, semnate, numerotate şi limitate la 30 de copii, incluzându-se toate dimensiunile şi monturile;
  • b) obiectele de colecţie reprezintă:
    • 1. timbre poştale, timbre fiscale, mărci poştale, plicuri <>, serii poştale complete şi similare, obliterate sau neobliterate, dar care nu au curs, nici destinate să aibă curs (NC cod tarifar 9704 00 00);
    • 2. colecţii şi piese de colecţie de zoologie, botanică, mineralogie, anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic (NC cod tarifar 9705 00 00);
  • c) antichităţile sunt obiectele, altele decât operele de artă şi obiectele de colecţie, cu o vechime mai mare de 100 de ani (NC cod tarifar 9706 00 00);
  • d) bunurile second-hand sunt bunurile mobile corporale care pot fi refolosite în starea în care se află sau după efectuarea unor reparaţii, altele decât operele de artă, obiectele de colecţie sau antichităţile, pietrele preţioase şi alte bunuri prevăzute în norme;
  • e) persoana impozabilă revânzătoare este persoana impozabilă care, în cursul desfăşurării activităţii economice, achiziţionează sau importă bunuri second-hand şi/sau opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi în scopul revânzării, indiferent dacă respectiva persoană impozabilă acţionează în nume propriu sau în numele altei persoane în cadrul unui contract de comision la cumpărare sau vânzare;
  • f) organizatorul unei vânzări prin licitaţie publică este persoana impozabilă care, în desfăşurarea activităţii sale economice, oferă bunuri spre vânzare prin licitaţie publică, în scopul adjudecării acestora de către ofertantul cu preţul cel mai mare;
  • g) marja profitului este diferenţa dintre preţul de vânzare aplicat de persoana impozabilă revânzătoare şi preţul de cumpărare, în care:
    • 1. preţul de vânzare constituie suma obţinută de persoana impozabilă revânzătoare de la cumpărător sau de la un terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de această tranzacţie, impozitele, obligaţiile de plată, taxele şi alte cheltuieli, cum ar fi cele de comision, ambalare, transport şi asigurare, percepute de persoana impozabilă revânzătoare cumpărătorului, cu excepţia reducerilor de preţ;
    • 2. preţul de cumpărare reprezintă tot ce constituie suma obţinută, conform definiţiei preţului de vânzare, de furnizor, de la persoana impozabilă revânzătoare;
  • h) regimul special reprezintă reglementările speciale prevăzute de prezentul articol pentru taxarea livrărilor de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi la cota de marjă a profitului.

(2) Persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei, bunuri pe care le-a achiziţionat din interiorul Comunităţii, de la unul dintre următorii furnizori:

  • a) o persoană neimpozabilă;
  • b) o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. g);
  • c) o întreprindere mică, în măsura în care achiziţia respectivă se referă la bunuri de capital;
  • d) o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special.

(3) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare poate opta pentru aplicarea regimului special pentru livrarea următoarelor bunuri:

  • a) opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi pe care le-a importat;
  • b) opere de artă achiziţionate de persoana impozabilă revânzătoare de la autorii acestora sau de la succesorii în drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei.

(4) În cazul livrărilor prevăzute la alin. (2) şi (3), pentru care se exercită opţiunea prevăzută la alin. (3), baza de impozitare este marja profitului, determinată conform alin. (1) lit. g), exclusiv valoarea taxei aferente. Prin excepţie, pentru livrările de opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi importate direct de persoana impozabilă revânzătoare, conform alin. (3), preţul de cumpărare pentru calculul marjei de profit este constituit din baza de impozitare la import, stabilită conform art. 139, plus taxa datorată sau achitată la import.

(5) Orice livrare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi, efectuată în regim special, este scutită de taxă, în condiţiile art. 143 alin. (1) lit. a), b), h) - m) şi o).

(6) Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunurile prevăzute la alin. (2) şi (3), în măsura în care livrarea acestor bunuri se taxează în regim special.

(7) Persoana impozabilă revânzătoare poate aplica regimul normal de taxare pentru orice livrare eligibilă pentru aplicarea regimului special, inclusiv pentru livrările de bunuri pentru care se poate exercita opţiunea de aplicare a regimului special prevăzut la alin. (3).

(8) În cazul în care persoana impozabilă revânzătoare aplică regimul normal de taxare pentru bunurile pentru care putea opta să aplice regimul special prevăzut la alin. (3), persoana respectivă va avea dreptul de deducere a taxei datorate sau achitate pentru:

  • a) importul de opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi;
  • b) pentru opere de artă achiziţionate de la autorii acestora sau succesorii în drept ai acestora.

(9) Dreptul de deducere prevăzut la alin. (8) ia naştere la data la care este exigibilă taxa colectată aferentă livrării pentru care persoana impozabilă revânzătoare optează pentru regimul normal de taxă.

(10) Persoanele impozabile nu au dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunuri care au fost sau urmează să fie achiziţionate de la persoana impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea acestor bunuri de către persoana impozabilă revânzătoare este supusă regimului special.

(11) Regimul special nu se aplică pentru:

  • a) livrările efectuate de o persoană impozabilă revânzătoare pentru bunurile achiziţionate în interiorul Comunităţii de la persoane care au beneficiat de scutire de taxă, conform art. 142 alin. (1) lit. a) şi e) - g) şi art. 143 alin. (1) lit. h) - m), la cumpărare, la achiziţia intracomunitară sau la importul de astfel de bunuri ori care au beneficiat de rambursarea taxei;
  • b) livrarea intracomunitară de către o persoană impozabilă revânzătoare de mijloace de transport noi scutite de taxă, conform art. 143 alin. (2) lit. b).

(12) Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul să înscrie taxa aferentă livrărilor de bunuri supuse regimului special, în mod distinct, în facturile emise clienţilor. Menţiunea <> va înlocui suma taxei datorate, pe facturi şi alte documente emise cumpărătorului.

(13) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare care aplică regimul special trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:

  • a) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 156^1 şi 156^2;
  • b) să ţină evidenţa operaţiunilor pentru care se aplică regimul special.

(14) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare care efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxă, cât şi regimului special, trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:

  • a) să ţină evidenţe separate pentru operaţiunile supuse fiecărui regim;
  • b) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 156^1 şi 156^2.

(15) Dispoziţiile alin. (1) - (14) se aplică şi vânzărilor prin licitaţie publică efectuate de persoanele impozabile revânzătoare care acţionează ca organizatori de vânzări prin licitaţie publică în condiţiile stabilite prin norme.

(1) În sensul prezentului articol:

  • a) operele de artă reprezintă:
    • 1. tablouri, colaje şi plachete decorative similare, picturi şi desene, executate integral de mână, altele decât planurile şi desenele de arhitectură, de inginerie şi alte planuri şi desene industriale, comerciale, topografice sau similare, originale, executate manual, texte manuscrise, reproduceri fotografice pe hârtie sensibilizată şi copii carbon obţinute după planurile, desenele sau textele enumerate mai sus şi articolele industriale decorate manual (NC cod tarifar 9701);
    • 2. gravuri, stampe şi litografii, originale vechi sau moderne, care au fost trase direct în alb-negru sau color, ale uneia sau mai multor plăci/planşe executate în întregime manual de către artist, indiferent de proces sau de materialul folosit de acesta, fără a include procese mecanice sau fotomecanice (NC cod tarifar 9702 00 00);
    • 3. producţii originale de artă statuară sau de sculptură, în orice material, numai dacă sunt executate în întregime de către artist; copiile executate de către un alt artist decât autorul originalului (NC cod tarifar 9703 00 00);
    • 4. tapiserii (NC cod tarifar 5805 00 00) şi carpete de perete (NC cod tarifar 6304 00