Codul Fiscal - Titlul II modificari din 28 Iunie 2010

Impozitul pe profit

Art. 15
Scutiri

Abroga:

3. La articolul 15 alineatul (1), litera c) se abrogă.

Art. 31
Credit fiscal

Modifica:

4. La articolul 31, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) Impozitul plătit unui stat străin este dedus, dacă se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin şi dacă persoana juridică română prezintă documentaţia corespunzătoare, conform prevederilor legale, din care să rezulte faptul că impozitul a fost plătit statului străin.

Art. 32
Pierderi fiscale externe

Modifica:

5. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:

ART. 32

Pierderi fiscale externe

Orice pierdere realizată printr-un sediu permanent situat într-un stat care nu este stat membru al Uniunii Europene, al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb sau situat într-un stat cu care România nu are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri este deductibilă doar din veniturile obţinute de sediul permanent respectiv. În acest caz, pierderile realizate printr-un sediu permanent se deduc numai din aceste venituri, separat, pe fiecare sursă de venit. Pierderile neacoperite se reportează şi se recuperează în următorii 5 ani fiscali consecutivi.

Art. 36
Declararea, retinerea si plata impozitului pe dividende

Modifica:

6. La titlul II "Impozitul pe profit", capitolul VI se modifică şi va avea următorul cuprins:

CAPITOLUL VI

Impozitul pe dividende

 

ART. 36

Declararea, reţinerea şi plata impozitului pe dividende

(1) O persoană juridică română care distribuie/plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat, astfel cum se prevede în prezentul articol.

(2) Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 16% asupra dividendului brut distribuit/plătit unei persoane juridice române.

(3) Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se distribuie/plăteşte dividendul. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor.

(4) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română:

a) unei alte persoane juridice române, dacă beneficiarul dividendelor deţine, la data plăţii dividendelor, minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă de 2 ani împliniţi până la data plăţii acestora inclusiv;

b) fondurilor de pensii facultative, respectiv fondurilor de pensii administrate privat;

c) organelor administraţiei publice care exercită, prin lege, drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar al statului la acele persoane juridice române.

(5) Cota de impozit pe dividende prevăzută la alin. (2) se aplică şi asupra sumelor distribuite/plătite fondurilor deschise de investiţii, încadrate astfel, potrivit reglementărilor privind piaţa de capital.

Art. 37^1
Pierderi realizate printr-un sediu permanent din strainatate

Introduce:

7. După articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 37^1, cu următorul cuprins:

ART. 37^1

Pierderi realizate printr-un sediu permanent din străinătate

(1) Pierderile realizate printr-un sediu permanent din străinătate, înregistrate până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv, se recuperează potrivit prevederilor în vigoare până la această dată.

(2) Pentru anul 2010, pierderile realizate printr-un sediu permanent situat într-un stat membru al Uniunii Europene, al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri se determină luând în calcul veniturile şi cheltuielile înregistrate de la începutul anului fiscal.

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf