Codul Fiscal - Art. 92
Pierderi fiscale externe
18 Februarie 2005
Hotarare nr. 84 din 03 februarie 2005
Text Nou
211. Regulile de report al pierderilor înregistrate din străinătate sunt cele prevăzute la art. 80 alin. (4) din Codul fiscal.
30 Decembrie 2004
Ordonanta de urgenta nr. 138 din 29 decembrie 2004
Text Nou
(1) Pierderile fiscale obţinute de contribuabilii persoane fizice rezidente dintr-un stat străin se compensează numai cu veniturile de aceeaşi natură şi sursă, din străinătate, pe fiecare ţară, înregistrate în cursul aceluiaşi an fiscal.
(2) Pierderea care nu este acoperită, în temeiul alin. (1), se reportează pentru o perioadă de 5 ani fiscali consecutivi şi se compensează numai cu veniturile de aceeaşi natură şi sursă, din statul respectiv.
6 Februarie 2004
Hotararea Guvernului nr. 44 din 22 ianuarie 2004
Text Nou
185. Sunt supuse obligaţiei de încheiere şi înregistrare a unui contract de asociere atât asociaţiile fără personalitate juridică, ale căror constituire şi funcţionare sunt reglementate prin acte normative speciale, respectiv asociaţii familiale, cabinete medicale grupate, cabinete medicale asociate, societate civilă medicală, cabinete asociate de avocaţi, societate civilă profesională de avocaţi, notari publici asociaţi, asociaţii în participaţiune constituite potrivit legii, cât şi orice asociere fără personalitate juridică constituită în baza Codului civil.
186. Asociatul desemnat conform prevederilor art. 92 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal are şi următoarele obligaţii:
- - să asigure organizarea şi conducerea evidenţelor contabile;
- - să determine venitul net/pierderea obţinut/obţinută în cadrul asociaţiei, precum şi distribuirea venitului net/pierderii pe asociaţi;
- - să depună o declaraţie privind veniturile şi cheltuielile estimate, la termenele stabilite, la organul fiscal în raza căruia asociaţia îşi desfăşoară activitatea;
- - să înregistreze contractul de asociere, precum şi orice modificare a acestuia la organul fiscal teritorial în a cărui rază îşi are sediul asociaţia, în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia. Prin sediul asociaţiei se înţelege locul principal de desfăşurare a activităţii asociaţiei;
- - să reprezinte asociaţia în verificările efectuate de organele fiscale, precum şi în ceea ce priveşte depunerea de obiecţiuni, contestaţii, plângeri asupra actelor de control încheiate de organele fiscale;
- - să răspundă la toate solicitările organelor fiscale, atât cele privind asociaţia, cât şi cele privind asociaţii, legate de activitatea desfăşurată de asociaţie;
- - să completeze Registrul pentru evidenţa aportului şi rezultatului distribuit;
- - alte obligaţii ce decurg din aplicarea titlului III din Codul fiscal.
Text Nou
187. Asociaţia, prin asociatul desemnat, depune până la data de 15 martie a anului următor, la organul fiscal în raza căruia îşi are locul principal de desfăşurare a activităţii, o declaraţie anuală care cuprinde venitul net/pierderea realizat/realizată pe asociaţie, precum şi distribuţia venitului net/pierderii pe fiecare asociat.
O copie de pe declaraţie se transmite de către asociatul desemnat fiecărui asociat. Pe baza acestei copii asociaţii vor cuprinde în declaraţia de venit global venitul net/pierderea ce le revine din activitatea asociaţiei.
Text Nou
188. Venitul net se consideră distribuit şi dacă acesta rămâne la asociaţie sau este pus la dispoziţie asociaţilor.
189. În cazul modificării cotelor de participare în cursul anului, pentru distribuirea venitului net anual se va proceda astfel:
a) se determină un venit net/o pierdere intermediar/intermediară la sfârşitul lunii în care s-au modificat cotele pe baza venitului brut şi a cheltuielilor, astfel cum acestea sunt înregistrate în evidenţele contabile;
b) venitul net/pierderea intermediar/intermediară se alocă fiecărui asociat, în funcţie de cotele de participare, până la data modificării acestora;
c) la sfârşitul anului, din venitul net/pierderea anual/anuală se deduce venitul net/pierderea intermediar/intermediară, iar diferenţa se alocă asociaţilor, în funcţie de cotele de participare ulterioare modificării acestora;
d) venitul net/pierderea anual/anuală distribuit/distribuită fiecărui asociat se determină prin însumarea veniturilor nete/pierderilor intermediare determinate potrivit lit. b) şi c).
Text Nou
190. Persoanele fizice care obţin profituri dintr-o activitate desfăşurată în asociere cu o persoană juridică română, care nu dă naştere unei persoane juridice, au obligaţia să asimileze acest profit/venit venitului brut din activităţi independente. Venitul net se determină prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii prevăzute de lege, datorate de persoanele fizice, acesta fiind o componentă a venitului anual global.
23 Decembrie 2003
Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003
Text Initial
(1) Pentru asocierile fără personalitate juridică, altele decât cele prevăzute la art. 28, se aplică prevederile prezentului articol.
(2) Prevederile prezentului articol nu se aplică fondurilor de investiţii constituite ca asociaţii fără personalitate juridică.
(3) În cadrul fiecărei asocieri fără personalitate juridică, constituită potrivit legii, asociaţii au obligaţia să încheie contracte de asociere în formă scrisă, la începerea activităţii, care să cuprindă inclusiv date referitoare la:
- a) părţile contractante;
- b) obiectul de activitate şi sediul asociaţiei;
- c) contribuţia asociaţilor în bunuri şi drepturi;
- d) cota procentuală de participare a fiecărui asociat la veniturile sau pierderile din cadrul asocierii corespunzătoare contribuţiei fiecăruia;
- e) desemnarea asociatului care să răspundă pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice;
- f) condiţiile de încetare a asocierii.
Contribuţiile asociaţilor conform contractului de asociere nu sunt considerate venituri pentru asociaţie.
Contractul de asociere se înregistrează la organul fiscal teritorial în raza căruia îşi are sediul asociaţia, în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia. Organul fiscal are dreptul să refuze înregistrarea contractelor, în cazul în care acestea nu cuprind datele solicitate conform prezentului alineat.
(4) În cazul în care între membrii asociaţi există legături de rudenie până la gradul al patrulea inclusiv, părţile sunt obligate să facă dovada că participă la realizarea venitului cu bunuri sau drepturi asupra cărora au drept de proprietate. Pot fi membri asociaţi şi persoanele fizice care au dobândit capacitate de exerciţiu restrânsă.
(5) Asocierile au obligaţia să depună la organul fiscal competent, până la data de 15 martie a anului următor, declaraţii anuale de venit, conform modelului stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, care vor cuprinde şi distribuţia venitului net/pierderii pe asociaţi.
(6) Venitul/pierderea anual/anuală, realizate în cadrul asocierii, se distribuie asociaţilor, proporţional cu cota procentuală de participare corespunzătoare contribuţiei, conform contractului de asociere.
(7) Tratamentul fiscal al venitului realizat din asociere, în alte cazuri decât asocierea cu o persoană juridică, va fi stabilit în aceeaşi manieră ca şi pentru categoria de venituri în care este încadrat.
(8) Profitul/venitul cuvenit unei persoane fizice, dintr-o asociere cu o persoană juridică română, plătitoare de impozit pe profit, sau microîntreprindere care nu generează o persoană juridică, determinat cu respectarea regulilor stabilite în titlul II sau, respectiv, în titlul IV, este asimilat, în vederea impunerii la nivelul persoanei fizice, venitului din activităţi independente, din care se deduc contribuţiile obligatorii în vederea obţinerii venitului net.
(9) Impozitul reţinut de persoana juridică în contul persoanei fizice, pentru veniturile realizate dintr-o asociere cu o persoană juridică română care nu generează o persoană juridică, reprezintă plata anticipată în contul impozitului anual pe venit. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului, determinat conform metodologiei stabilite în legislaţia privind impozitul pe profit sau pe venitul microîntreprinderii, revine persoanei juridice române.