Codul Fiscal - Art. 206^47

Vanzarea la distanta

  • Art. 206^47
31 Ianuarie 2012

Hotarare nr. 50 din 25 ianuarie 2012

  • Norme metodologice modificate sau introduse
  • Introduce
  • Modifica

Text Nou

(22^1) Autoritatea vamală teritorială va transmite decizia prevăzută la alin. (22) autorităţii fiscale teritoriale.

(22^2) În cazul în care decizia este de admitere în totalitate sau în parte, autoritatea fiscală teritorială procedează la restituirea accizelor în condiţiile art. 117 din Codul de procedură fiscală.

Text VechiText Nou

(22) Autoritatea fiscală teritorială analizează cererea şi documentele prezentate de vânzător şi, dacă acestea se justifică, va restitui accizele solicitate.

?

(22) Autoritatea fiscală teritorială va transmite cererea şi documentaţia depuse de vânzător autorităţii vamale teritoriale, care în urma analizei va decide asupra dreptului de restituire a accizelor prin emiterea unei decizii de admitere, în totalitate sau în parte, ori de respingere a cererii de restituire. În cazul admiterii cererii, autoritatea vamală stabileşte cuantumul accizei de restituit.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

31 Decembrie 2009

Hotarare nr. 1620 din 29 decembrie 2009

  • Norme metodologice modificate sau introduse

Text Nou

103. (1) Pentru produsele accizabile eliberate pentru consum într-un stat membru şi destinate ulterior vânzării unei persoane din România care nu desfăşoară o activitate economică independentă, vânzătorul din acel stat membru sau reprezentantul său fiscal stabilit în România trebuie să se înregistreze şi să garanteze plata accizelor la autoritatea vamală teritorială în raza căreia îşi are domiciliul persoana care primeşte produsele accizabile.

(2) Reprezentantul fiscal trebuie să fie stabilit în România şi să fie autorizat de către autoritatea vamală teritorială.

(3) În scopul obţinerii autorizaţiei, reprezentantul fiscal va depune la autoritatea vamală teritorială o cerere însoţită de următoarele documente:

  • a) actul constitutiv al reprezentantului fiscal, care îi permite desfăşurarea acestei activităţi;
  • b) contractul de reprezentare încheiat cu vânzătorul.

(4) Modelul cererii privind acordarea autorizaţiei de reprezentant fiscal este prevăzut în anexa nr. 45.

(5) Autorizarea ca reprezentant fiscal nu poate fi acordată decât persoanelor care oferă garanţiile necesare pentru aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi pentru care măsurile de urmărire şi control necesare pot fi asigurate fără a fi necesare cheltuieli administrative suplimentare.

(6) Cererea de autorizare nu poate fi aprobată în cazul persoanelor care au săvârşit o infracţiune sau încălcări repetate în legătură cu reglementările vamale sau fiscale.

(7) Decizia de neacordare a autorizaţiei va fi comunicată în scris, odată cu motivele ce au condus la acest fapt.

(8) Autorizaţia este revocată sau modificată atunci când una sau mai multe condiţii prevăzute pentru emiterea acesteia nu au fost sau nu mai sunt îndeplinite.

(9) Autorizaţia poate fi revocată atunci când titularul acesteia nu se conformează unei obligaţii care îi revine, după caz, din deţinerea acestei autorizaţii.

(10) Autorizaţia se revocă în cazul în care după emiterea acesteia se săvârşeşte una din faptele menţionate la alin. (6).

(11) Revocarea sau modificarea autorizaţiei se aduce la cunoştinţa titularului acesteia.

(12) Revocarea sau modificarea autorizaţiei produce efecte de la data la care ea a fost adusă la cunoştinţă. Totuşi, în cazuri excepţionale şi în măsura în care interesele legitime ale titularului autorizaţiei impun aceasta, autoritatea vamală teritorială poate stabili o dată ulterioară pentru producerea efectelor.

(13) Pentru situaţia prevăzută la alin. (1) plata accizelor se efectuează prin unitatea de Trezorerie a Statului care deserveşte autoritatea fiscală teritorială în raza căreia se află domiciliul persoanei care primeşte produsele accizabile.

(14) Termenul de plată a accizelor îl constituie ziua lucrătoare imediat următoare celei în care a avut loc recepţia mărfurilor de către destinatar.

(15) În situaţia în care vânzătorul nu respectă prevederile alin. (1) obligaţia de plată a accizelor în România revine persoanei care primeşte produsele accizabile.

(16) Pentru produsele accizabile deja eliberate pentru consum în România destinate vânzării unei persoane din alt stat membru care nu este antrepozitar autorizat sau destinatar înregistrat şi nu desfăşoară o activitate economică independentă, vânzătorul din România sau reprezentantul său fiscal stabilit în acel alt stat membru trebuie să se înregistreze şi să garanteze plata accizelor la autoritatea competentă din acel stat membru.

(17) Persoanele menţionate la alin. (16) trebuie să ţină o evidenţă strictă a tuturor livrărilor de produse în cazul vânzării la distanţă, în care trebuie să înregistreze pentru fiecare livrare:

  • a) numărul de ordine corespunzător livrării;
  • b) data livrării;
  • c) numărul facturii sau al altui document comercial care înlocuieşte factura;
  • d) ţara de destinaţie;
  • e) datele de identificare ale destinatarului: denumirea, adresa;
  • f) grupa de produse expediate, inclusiv codurile NC corespunzătoare;
  • g) cantitatea de produse expediată, exprimată în unităţi de măsură corespunzătoare regulilor de calcul al accizei;
  • h) nivelul garanţiei constituită în statul de destinaţie;
  • i) dovada primirii produselor de către destinatar;
  • j) dovada plăţii accizelor în statul membru de destinaţie;
  • k) cuantumul accizelor solicitate a fi restituite;
  • l) data solicitării restituirii accizelor.

(18) Vânzătorul va depune la autoritatea fiscală teritorială în raza căreia îşi are sediul o cerere de restituire, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 46, menţionând livrările efectuate în cadrul vânzării la distanţă, pentru care s-au plătit accizele pe teritoriul statelor membre de destinaţie, pe parcursul unui trimestru.

(19) Cererea se va depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului în care au fost plătite accizele în statele membre de destinaţie şi va cuprinde informaţii referitoare la cantităţile de produse accizabile şi numerele de ordine corespunzătoare livrărilor pentru care se solicită restituirea, precum şi suma totală de restituit.

(20) Operaţiunea care generează dreptul de restituire o constituie momentul plăţii accizelor în statul membru de destinaţie.

(21) Vânzătorul are obligaţia să păstreze la dispoziţia autorităţii fiscale teritoriale, pe o perioadă de 5 ani, facturile şi toate documentele care atestă atât plata accizelor pe teritoriul naţional pentru produsele expediate, cât şi plata accizelor în statele membre de destinaţie.

(22) Autoritatea fiscală teritorială analizează cererea şi documentele prezentate de vânzător şi, dacă acestea se justifică, va restitui accizele solicitate.

(23) Valoarea accizelor restituite nu poate depăşi valoarea accizelor plătite prin preţul de achiziţie al produselor accizabile.

13 Octombrie 2009

Ordonanta de urgenta nr. 109 din 7 octombrie 2009

  • Text modificat

Text Nou

(1) Produsele accizabile deja eliberate pentru consum într-un stat membru, care sunt achiziţionate de o persoană, alta decât un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat, stabilită în România, care nu exercită o activitate economică independentă, şi care sunt expediate ori transportate către România, direct sau indirect, de către vânzător ori în numele acestuia, sunt supuse accizelor în România.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), accizele devin exigibile în România în momentul livrării produselor accizabile. Condiţiile de exigibilitate şi nivelul accizelor care urmează să fie aplicate sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile. Accizele se plătesc în conformitate cu procedura stabilită în normele metodologice.

(3) Persoana plătitoare de accize în România este fie vânzătorul, fie un reprezentant fiscal stabilit în România şi autorizat de autorităţile competente din România. Atunci când vânzătorul nu respectă dispoziţiile alin. (4) lit. a), persoana plătitoare de accize este destinatarul produselor accizabile.

(4) Vânzătorul sau reprezentantul fiscal trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

  • a) înainte de expedierea produselor accizabile, trebuie să se înregistreze şi să garanteze plata accizelor în condiţiile stabilite şi la autoritatea competentă, prevăzute în normele metodologice;
  • b) să plătească accizele la autoritatea competentă prevăzută la lit. a), după sosirea produselor accizabile;
  • c) să ţină evidenţe contabile ale livrărilor de produse accizabile.

(5) Produsele accizabile deja eliberate pentru consum în România, care sunt achiziţionate de o persoană, alta decât un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat, stabilită în alt stat membru, care nu exercită o activitate economică independentă, şi care sunt expediate ori transportate către acel stat membru, direct sau indirect, de către vânzător ori în numele acestuia, sunt supuse accizelor în acel stat membru. Accizele percepute în România se restituie sau se remit, la solicitarea vânzătorului, dacă vânzătorul ori reprezentantul său fiscal a urmat procedurile stabilite la alin. (4), potrivit cerinţelor stabilite de autoritatea competentă din statul membru de destinaţie.

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf