Codul Fiscal - Art. 19^2

Scutirea de impozit a profitului reinvestit

23 Mai 2014

Hotarare nr. 421 din 20 mai 2014

  • Norme metodologice modificate sau introduse
30 Septembrie 2010

Ordonanta de urgenta nr. 87 din 29 septembrie 2010

  • Text modificat

Text Abrogat

(10) În cazul în care, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1), impozitul pe profit este sub nivelul impozitului minim, contribuabilii sunt obligaţi la plata impozitului minim în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2).

31 Decembrie 2009

Hotarare nr. 1620 din 29 decembrie 2009

  • Norme metodologice modificate sau introduse

Text Nou

17^1. În sensul prevederilor art. 19^2 alin. (1) din Codul fiscal, prin producţia de echipamente tehnologice se înţelege realizarea acestora în regie proprie şi înregistrarea ca mijloace fixe potrivit reglementărilor contabile în corelaţie cu prevederile art. 24 din Codul fiscal.

17^2. Exemple de calcul:

Exemplul I. Determinarea scutirii de impozit şi a valorii fiscale, în cazul în care profitul contabil este mai mare decât valoarea investiţiei realizate

La sfârşitul anului 2009 o societate comercială înregistrează un profit impozabil în sumă de 170.000 lei. Impozitul pe profit datorat la finele trimestrului III este 10.000 lei. Societatea achiziţionează la data de 15 noiembrie un echipament tehnologic în valoare de 80.000 lei, profitul contabil aferent perioadei 1 octombrie - 31 decembrie 2009 fiind în sumă de 90.000 lei.

Pentru determinarea scutirii de impozit pe profit aferent profitului investit se parcurg următoarele etape:

- se calculează impozitul pe profit aferent trimestrului IV al anului 2009:

170.000 x 16% = 27.200 lei

27.200 - 10.000 = 17.200 lei;

- se calculează impozitul pe profit aferent profitului investit:

Având în vedere faptul că profitul contabil aferent perioadei 1 octombrie - 31 decembrie 2009 în sumă de 90.000 lei acoperă investiţia realizată, impozitul scutit este:

80.000 x 16% = 12.800 lei;

- se determină valoarea fiscală a echipamentului tehnologic, în baza căreia se calculează amortizarea fiscală, în conformitate cu prevederile art. 19^2 alin. (12) din Codul fiscal, prin scăderea din valoarea de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea.

Valoarea fiscală = 80.000 - 80.000 = 0

 

Exemplul II. Determinarea scutirii de impozit şi a valorii fiscale, în cazul în care profitul contabil este mai mic decât valoarea investiţiei realizate

La sfârşitul anului 2009 o societate comercială înregistrează un profit impozabil în sumă de 60.000 lei. Impozitul pe profit datorat la finele trimestrului III este 4.000 lei. Societatea achiziţionează la data de 20 noiembrie un echipament tehnologic în valoare de 70.000 lei, profitul contabil aferent perioadei 1 octombrie - 31 decembrie fiind 30.000 lei.

Pentru determinarea scutirii de impozit pe profit aferent profitului investit se parcurg următoarele etape:

- se calculează impozitul pe profit aferent trimestrului IV al anului 2009:

60.000 x 16% = 9.600 lei

9.600 - 4.000 = 5.600 lei;

- se calculează impozitul pe profit aferent profitului investit: în această situaţie, profitul contabil nu acoperă investiţia realizată, decât până la nivelul de 30.000 lei. Impozitul pe profit aferent părţii din investiţie finanţată din profit este:

30.000 x 16% = 4.800 lei; impozit pe profit scutit = 4.800 lei;

- se determină valoarea fiscală a echipamentului tehnologic, în baza căreia se calculează amortizarea fiscală, în conformitate cu prevederile art. 19^2 alin. (12) din Codul fiscal, prin scăderea din valoarea de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea.

Valoarea fiscală = 70.000 - 30.000 = 40.000 lei

 

Exemplul III. Determinarea impozitului pentru situaţia în care impozitul pe profit după aplicarea facilităţii este mai mic decât impozitul minim

La sfârşitul anului 2009 o societate comercială înregistrează un profit impozabil în sumă de 45.000 lei. Impozitul pe profit datorat la finele trimestrului III este 2.000 lei.

Societatea achiziţionează la data de 15 decembrie un utilaj în valoare de 25.000 lei, profitul contabil aferent perioadei 1 octombrie - 31 decembrie 2009 fiind 30.000 lei. La data de 31 decembrie 2008 societatea a înregistrat venituri totale anuale în sumă de 250.000 lei, la care corespunde un impozit minim pentru trimestrul IV de 1.625 lei.

Pentru determinarea scutirii de impozit pe profit aferent profitului investit şi a impozitului pe profit datorat după aplicarea facilităţii, se parcurg următoarele etape:

- se calculează impozitul pe profit aferent trimestrului IV al anului 2009:

45.000 x 16% = 7.200 lei

7.200 - 2.000 = 5.200 lei;

- având în vedere faptul că, în acest caz profitul contabil acoperă investiţia realizată, impozitul pe profit aferent profitului investit este:

25.000 x 16% = 4.000 lei;

- după aplicarea facilităţii, impozitul pe profit este:

5.200 - 4.000 = 1.200 lei;

- în această situaţie, deoarece impozitul pe profit după aplicarea facilităţii este mai mic decât impozitul minim, impozitul pentru trimestrul IV se datorează la nivelul impozitului minim în sumă de 1.625 lei;

- se determină valoarea fiscală a echipamentului tehnologic, în baza căreia se calculează amortizarea fiscală, în conformitate cu prevederile art. 19^2 alin. (12) din Codul fiscal, prin scăderea din valoarea de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea.

Valoarea fiscală = 25.000 - 25.000 = 0

 

Exemplul IV de calcul al scutirii de impozit pentru profitul reinvestit de către contribuabilii obligaţi la plata anuală a impozitului pe profit

La sfârşitul anului 2010 o societate comercială înregistrează un profit impozabil în sumă de 2.500.000 lei. Profitul contabil aferent anului 2010 este de 1.900.000 lei. Societatea achiziţionează la data de 15 martie 2010 un echipament tehnologic în valoare de 70.000 lei, la data de 16 iulie un echipament tehnologic în valoare de 110.000 lei şi în data de 15 octombrie un echipament tehnologic în valoare de 90.000 lei.

Pentru determinarea scutirii de impozit pe profit aferent profitului investit şi a impozitului pe profit datorat după aplicarea facilităţii, se parcurg următoarele etape:

- se calculează impozitul pe profit aferent anului 2010:

2.500.000 x 16% = 400.000 lei;

- se determină valoarea totală a investiţiilor realizate în echipamente tehnologice:

70.000 + 110.000 + 90.000 = 270.000 lei;

- având în vedere faptul că profitul contabil acoperă investiţiile realizate, impozitul pe profit aferent profitului investit este:

270.000 x 16% = 43.200 lei;

- se calculează impozitul pe profit datorat după aplicarea facilităţii:

400.000 - 43.200 = 356.800 lei;

- se determină valoarea fiscală a echipamentelor tehnologice, în baza căreia se calculează amortizarea fiscală, în conformitate cu prevederile art. 19^2 alin. (12) din Codul fiscal, prin scăderea din valoarea de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea.

Valoarea fiscală a echipamentelor tehnologice achiziţionate:

70.000 - 70.000 = 0

110.000 - 110.000 = 0

90.000 - 90.000 = 0

 

17^3. În situaţia în care investiţiile în echipamente tehnologice realizate nu sunt acoperite în totalitate de profitul contabil, pentru determinarea valorii fiscale, în baza căreia se calculează amortizarea fiscală, în conformitate cu prevederile art. 19^2 alin. (12) din Codul fiscal, se are în vedere ordinea cronologică a înregistrării acestora ca mijloace fixe potrivit art. 24 din Codul fiscal.

17^4. În aplicarea prevederilor art. 19^2 alin. (7), facilitatea se acordă pentru valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuţie înregistrate în perioada 1 octombrie 2009 - 31 decembrie 2010 şi puse în funcţiune în aceeaşi perioadă potrivit art. 24 din Codul fiscal.

9 Noiembrie 2009

Legea nr. 329 din 5 noiembrie 2009

  • Text modificat

Text Nou

(1) Profitul investit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru), astfel cum sunt prevăzute în subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, folosite în scopul obţinerii de venituri impozabile, este scutit de impozit.

(2) Profitul investit potrivit alin. (1) reprezintă soldul contului de profit şi pierdere, respectiv profitul contabil cumulat de la începutul anului, utilizat în acest scop în anul efectuării investiţiei. Scutirea de impozit pe profit aferentă investiţiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă.

(3) Pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2009, în aplicarea facilităţii se ia în considerare profitul contabil înregistrat începând cu data de 1 octombrie 2009 şi investit în activele menţionate la alin. (1) produse şi/sau achiziţionate după aceeaşi dată.

(4) Pentru contribuabilii care au obligaţia de a plăti impozit pe profit trimestrial, în situaţia în care se efectuează investiţii în trimestrele anterioare, din profitul contabil cumulat de la începutul anului se scade suma profitului investit anterior pentru care s-a aplicat facilitatea.

(5) În cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 103 care devin plătitori de impozit pe profit în conformitate cu prevederile art. 107^1, pentru aplicarea facilităţii se ia în considerare profitul contabil cumulat de la începutul anului investit în activele menţionate la alin. (1), produse şi/sau achiziţionate începând cu trimestrul în care aceştia au devenit plătitori de impozit pe profit. Pentru anul 2009 profitul contabil luat în considerare la aplicarea facilităţii este cel înregistrat după data de 1 octombrie 2009.

(6) Scutirea se calculează trimestrial sau anual, după caz, iar suma profitului pentru care s-a beneficiat de scutirea de impozit pe profit va fi repartizată cu prioritate pentru constituirea rezervelor până la concurenţa profitului contabil înregistrat la sfârşitul exerciţiului financiar. În cazul în care la sfârşitul exerciţiului financiar se realizează pierdere contabilă nu se efectuează regularizarea profitului investit, iar contribuabilul nu este obligat să repartizeze suma profitului investit pentru constituirea rezervelor.

(7) Pentru activele prevăzute la alin. (1) care se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi, facilitatea se acordă pentru lucrările realizate efectiv, în baza unor situaţii parţiale de lucrări, pentru investiţiile puse în funcţiune parţial în anul respectiv.

(8) Prevederile alin. (1) se aplică pentru activele considerate noi, în sensul că nu au fost anterior utilizate.

(9) Contribuabilii care beneficiază de prevederile alin. (1) au obligaţia de a păstra în patrimoniu activele respective cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de funcţionare, stabilită potrivit Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe. În cazul nerespectării acestei condiţii, pentru sumele respective se recalculează impozitul pe profit şi se stabilesc majorări de întârziere, de la data aplicării facilităţii, potrivit legii. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi activele transferate în cadrul operaţiunilor de reorganizare în cazul în care societatea beneficiară preia rezerva aferentă profitului scutit, asumându-şi astfel drepturile şi obligaţiile societăţii cedente, precum şi activele înstrăinate în cadrul procedurii de lichidare/faliment, potrivit legii.

(10) În cazul în care, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1), impozitul pe profit este sub nivelul impozitului minim, contribuabilii sunt obligaţi la plata impozitului minim în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2).

(11) Contribuabilii care aplică prevederile prezentului articol nu pot beneficia de prevederile art. 26^1 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare.

(12) Prin excepţie de la prevederile art. 7 alin. (1) pct. 33 şi ale art. 24 alin. (5), valoarea fiscală, respectiv valoarea de intrare a activelor prevăzute la alin. (1) se determină prin scăderea din valoarea de producţie şi/sau de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea prevăzută la alin. (1).

(13) Prevederile prezentului articol se aplică până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv.

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf