Codul Fiscal - Art. 185
Anularea, revocarea si suspendarea autorizatiei
31 Decembrie 2009
Hotarare nr. 1620 din 29 decembrie 2009
Text Abrogat
12^1. (1) Măsura suspendării - cu excepţia cazului de la alin. (4) -, a revocării sau a anulării autorizaţiilor se va dispune de către Comisia instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale, în baza actelor de control emise de organele de specialitate, prin care s-au consemnat încălcări ale prevederilor legale care atrag aplicarea acestor măsuri.
(2) Actele de control prevăzute la alin. (1), temeinic justificate, vor fi înaintate, în termen de 2 zile lucrătoare de la finalizare, comisiei instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale, care va analiza propunerea organului de control şi va dispune în consecinţă.
(3) Decizia comisiei instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale va fi adusă la cunoştinţă antrepozitarului autorizat sancţionat şi organului fiscal teritorial.
(4) În situaţia neplăţii accizelor la termenele prevăzute de lege, măsura suspendării autorizaţiilor se va dispune la momentul constatării, de către autoritatea fiscală teritorială.
(5) Atunci când deficienţele care atrag măsura revocării nu au consecinţe fiscale şi sunt remediate în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării actului de control de către organele cu atribuţii în acest sens, acestea vor comunica operativ comisiei instituite în cadrul autorităţii fiscale centrale faptul că deficienţele au fost remediate, situaţie în care această comisie nu va mai dispune măsura de revocare.
(5^1) Încetarea suspendării autorizaţiei pentru un antrepozit fiscal - cu excepţia cazului prevăzut la alin. (4) - va fi dispusă de comisia instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale, în baza referatului emis în acest sens de Direcţia tehnici de vămuire şi tarif vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.
(6) *** Abrogat.
(7) În toate situaţiile privind suspendarea, revocarea sau anularea autorizaţiei, aceasta atrage suspendarea activităţii şi, după caz, aplicarea sigiliilor pe instalaţiile de producţie, operaţiune care va fi efectuată de autoritatea fiscală teritorială în raza căreia îşi desfăşoară activitatea antrepozitarul autorizat.
(8) Antrepozitarii autorizaţi a căror autorizaţie a fost suspendată, revocată sau anulată pot să valorifice produsele înregistrate în stoc - materii prime, semifabricate, produse finite - numai cu acordul autorităţii fiscale teritoriale responsabile cu administrarea din punct de vedere fiscal a antrepozitarului autorizat, prin emiterea unei decizii în acest sens.
(9) În cazul suspendării sau în cazul revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal - până la data când aceasta îşi produce efecte -, valorificarea produselor înregistrate în stoc se efectuează sub supraveghere fiscală, astfel:
- a) fie către alte antrepozite fiscale, în regim suspensiv de accize;
- b) fie către alţi operatori economici, la preţuri cu accize.
(10) În cazul anulării sau revocării autorizaţiei, cererea pentru o nouă autorizaţie poate fi depusă numai după o perioadă de 5 ani, respectiv 6 luni de la data la care decizia de anulare sau revocare a autorizaţiei devine definitivă în sistemul căilor administrative de atac sau de la data hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.
(11) Cererea de renunţare la un antrepozit fiscal, în care se vor menţiona şi motivele acesteia, se depune la organul fiscal teritorial. Organul fiscal teritorial are obligaţia de a verifica dacă la data depunerii cererii antrepozitarul autorizat deţine stocuri de produse accizabile şi dacă au fost respectate prevederile legale în materie. După verificare, cererea de renunţare, însoţită de actul de verificare, va fi transmisă autorităţii fiscale centrale.
(12) Cererea de renunţare la autorizaţia emisă pentru un antrepozit fiscal, în cazul în care aceasta a fost revocată sau anulată, după caz, nu produce efecte juridice pe perioada în care decizia de revocare sau de anulare, după caz, se află în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
22 Decembrie 2008
Hotarare nr. 1618 din 4 decembrie 2008
Text Nou
(5^1) Încetarea suspendării autorizaţiei pentru un antrepozit fiscal - cu excepţia cazului prevăzut la alin. (4) - va fi dispusă de comisia instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale, în baza referatului emis în acest sens de Direcţia tehnici de vămuire şi tarif vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.
28 Decembrie 2007
Hotarare nr. 1579 din 19 decembrie 2007
Text Nou
(12) Cererea de renunţare la autorizaţia emisă pentru un antrepozit fiscal, în cazul în care aceasta a fost revocată sau anulată, după caz, nu produce efecte juridice pe perioada în care decizia de revocare sau de anulare, după caz, se află în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Text Vechi | Text Nou | |
| ? |
|
Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.
Text Vechi | Text Nou | |
| ? |
|
Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.
2 Martie 2007
Hotarare nr. 213 din 28 februarie 2007
Text Nou
(10) În cazul anulării sau revocării autorizaţiei, cererea pentru o nouă autorizaţie poate fi depusă numai după o perioadă de 5 ani, respectiv 6 luni de la data la care decizia de anulare sau revocare a autorizaţiei devine definitivă în sistemul căilor administrative de atac sau de la data hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.
(11) Cererea de renunţare la un antrepozit fiscal, în care se vor menţiona şi motivele acesteia, se depune la organul fiscal teritorial. Organul fiscal teritorial are obligaţia de a verifica dacă la data depunerii cererii antrepozitarul autorizat deţine stocuri de produse accizabile şi dacă au fost respectate prevederile legale în materie. După verificare, cererea de renunţare, însoţită de actul de verificare, va fi transmisă autorităţii fiscale centrale.
Text Vechi | Text Nou | |
| ? |
|
Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.
Text Vechi | Text Nou | |
| ? |
|
Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.
Text Vechi | Text Nou | |
| ? |
|
Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.
Text Abrogat
(6) În toate situaţiile, măsura suspendării se va dispune prin decizia comisiei instituită la nivelul autorităţii fiscale teritoriale şi va fi adusă la cunoştinţa antrepozitarului autorizat sancţionat şi a comisiei instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale.
29 Decembrie 2006
Hotarare nr. 1861 din 21 decembrie 2006
Text Vechi | Text Nou | |
| ? |
|
Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.
1 August 2006
Legea nr. 343 din 17 iulie 2006
Text Vechi | Text Nou | |
| ? |
|
Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.
4 Iulie 2005
Hotarare nr. 610 din 23 iunie 2005
Text Nou
(6) Antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de produse accizabile supuse marcării, cărora le-a fost revocată sau anulată autorizaţia, sunt obligaţi să plătească în termen de 15 zile de la data revocării sau anulării, în contul Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A., contravaloarea tuturor marcajelor achiziţionate, precum şi a celor executate şi aflate în stoc la Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A., neachitate până la acea dată.
(7) Eliberarea unei noi autorizaţii sau a acordului comisiei prevăzute la alin. (5), privind valorificarea produselor înregistrate în stoc, va fi condiţionată de dovada plăţii în contul Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A. a tuturor marcajelor menţionate la alin. (6).
(8) În termen de 15 zile de la data achitării, marcajele neutilizate, menţionate la alin. (6), vor fi distruse de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A. Cheltuielile legate de distrugere vor fi suportate de către agenţii economici în cauză.
18 Februarie 2005
Hotarare nr. 84 din 03 februarie 2005
Text Nou
12^1. (1) În toate situaţiile, cu excepţia celei prevăzute la art. 244 din Codul fiscal, măsura suspendării, revocării sau anulării autorizaţiilor se va dispune de către comisia instituită în cadrul autorităţii fiscale centrale, în baza actelor de control emise de organele de specialitate, prin care s-au constatat încălcări ale prevederilor legale.
(2) Actele de control vor fi înaintate, în termen de două zile lucrătoare de la finalizare, comisiei instituite în cadrul autorităţii fiscale centrale, care va analiza propunerea organului de control şi va dispune în consecinţă.
(3) Decizia comisiei instituite în cadrul autorităţii fiscale centrale va fi comunicată antrepozitarului autorizat sancţionat şi organului fiscal teritorial.
(4) În situaţia suspendării autorizaţiei, aceasta atrage suspendarea activităţii şi, după caz, aplicarea sigiliilor pe instalaţiile de producţie, operaţiune care va fi efectuată de organul fiscal teritorial în a cărui rază îşi desfăşoară activitatea antrepozitarul autorizat.
(5) Antrepozitarii autorizaţi a căror autorizaţie a fost suspendată, revocată sau anulată pot să valorifice produsele înregistrate în stoc - materii prime, semifabricate, produse finite - numai cu acordul comisiei instituite în cadrul autorităţii fiscale centrale.
24 Noiembrie 2004
Legea nr. 494 din 12 noiembrie 2004
Text Nou
(5^1) Decizia de suspendare, revocare sau anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal îşi produce efecte de la data comunicării.
(5^2) În situaţia în care antrepozitarul autorizat contestă decizia de suspendare, revocare sau anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, efectul deciziei se suspendă.
Text Nou
(7^1) În cazul revocării autorizaţiei, cererea pentru o nouă autorizaţie poate fi depusă numai după o perioadă de cel puţin 6 luni de la data revocării.
Text Vechi | Text Nou | |
(2) Autoritatea fiscală competentă anulează autorizaţia pentru un antrepozit fiscal, atunci când i-au fost oferite informaţii inexacte sau incomplete în legătură cu autorizarea antrepozitului fiscal. | ? | (2) Autoritatea fiscală competentă anulează autorizaţia pentru un antrepozit fiscal, atunci când i-au fost oferite informaţii inexacte sau incomplete în legătură cu autorizarea antrepozitului fiscal, precum şi în cazul în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul produselor accizabile. |
Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.
Text Vechi | Text Nou | |
| ? |
|
Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.
Text Vechi | Text Nou | |
| ? |
|
Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.
Text Vechi | Text Nou | |
(8) Antrepozitarii autorizaţi, cărora le-a fost revocată sau anulată autorizaţia şi care deţin stocuri de produse accizabile la data anulării sau revocării autorizaţiei, pot valorifica produsele înregistrate în stoc - materii prime, semifabricate, produse finite - numai cu acordul autorităţii fiscale competente, în condiţiile prevăzute de norme. | ? | (8) Antrepozitarii autorizaţi, cărora le-a fost suspendată, revocată sau anulată autorizaţia şi care deţin stocuri de produse accizabile la data suspendării, revocării ori anulării autorizaţiei, pot valorifica produsele înregistrate în stoc - materii prime, semifabricate, produse finite - numai cu acordul autorităţii fiscale competente, în condiţiile prevăzute de norme. |
Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.
27 August 2004
Ordonanta nr. 83 din 19 august 2004
Text Nou
(3^1) Autoritatea fiscală competentă suspendă autorizaţia pentru un antrepozit fiscal în cazul:
- a) deţinerii sau comercializării de către antrepozitarii autorizaţi a produselor accizabile supuse marcării potrivit prezentului titlu, marcate necorespunzător sau cu marcaje false, precum şi deţinerii în afara antrepozitului fiscal a unor astfel de produse nemarcate şi comercializarea acestora;
- b) nerespectării programului de lucru al antrepozitului fiscal, aşa cum a fost aprobat de autoritatea fiscală competentă;
- c) amplasării mijloacelor de măsurare a producţiei şi a concentraţiei de alcool şi distilate în alte locuri decât cele prevăzute expres în titlul VIII sau deteriorării sigiliilor aplicate de către supraveghetorul fiscal şi nesesizării organului fiscal în cazul deteriorării lor;
- d) comercializării în vrac, pe piaţa internă, a alcoolului sanitar;
- e) circulaţiei şi comercializării în vrac a alcoolului etilic rafinat şi a distilatelor în alte scopuri decât cele expres prevăzute în titlul VIII.
- f) folosirii conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizării rezervoarelor necalibrate, precum şi amplasării înaintea contoarelor a unor canele sau robinete prin care se pot extrage cantităţi de alcool sau distilate necontorizate;
- g) funcţionării instalaţiilor de producere a alcoolului etilic sau a distilatelor în afara programului de lucru aprobat de autoritatea fiscală competentă.
Text Nou
(7) În cazul anulării autorizaţiei, cererea pentru o nouă autorizaţie poate fi depusă numai după o perioadă de cel puţin 5 ani de la data anulării.
(8) Antrepozitarii autorizaţi, cărora le-a fost revocată sau anulată autorizaţia şi care deţin stocuri de produse accizabile la data anulării sau revocării autorizaţiei, pot valorifica produsele înregistrate în stoc - materii prime, semifabricate, produse finite - numai cu acordul autorităţii fiscale competente, în condiţiile prevăzute de norme.
23 Decembrie 2003
Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003
Text Initial
(1) Autoritatea fiscală competentă revocă autorizaţia pentru un antrepozit fiscal, în următoarele situaţii:
- a) în cazul unui antrepozitar autorizat, persoană fizică, dacă:
- 1. persoana a decedat;
- 2. persoana a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în România sau într-un stat străin, pentru evaziune fiscală sau orice altă faptă penală prevăzută la art. 180 lit. d); sau
- 3. activitatea desfăşurată este în situaţie de faliment sau lichidare.
- b) în cazul unui antrepozitar autorizat, care este persoană juridică, dacă:
- 1. în legătură cu persoana juridică a fost iniţiată o procedură de faliment sau de lichidare; sau
- 2. oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în România sau într-un stat străin, pentru evaziune fiscală sau orice altă faptă penală prevăzută la art. 180 lit. e);
- c) pe durata unei perioade continue de minimum 6 luni, cantitatea de produse accizabile depozitată în antrepozitul fiscal este mai mică decât cantitatea prevăzută în norme, conform art. 180 lit. a).
(2) Autoritatea fiscală competentă anulează autorizaţia pentru un antrepozit fiscal, atunci când i-au fost oferite informaţii inexacte sau incomplete în legătură cu autorizarea antrepozitului fiscal.
(3) Autoritatea fiscală competentă revocă sau anulează autorizaţia pentru un antrepozit fiscal, dacă antrepozitarul autorizat nu respectă oricare dintre cerinţele prevăzute la art. 183 sau la secţiunea a 6-a din prezentul capitol.
(4) Dacă autoritatea fiscală competentă hotărăşte să revoce sau să anuleze autorizaţia unui antrepozit fiscal, aceasta trebuie să trimită o notificare cu privire la această decizie către antrepozitarul autorizat. Cu excepţiile prevăzute la alin. (5), revocarea autorizaţiei îşi produce efecte începând cu cea de-a 15-a zi de la data la care antrepozitarul autorizat primeşte notificarea.
(5) Antrepozitarul autorizat poate contesta o decizie de revocare sau anulare a autorizaţiei pentru un antrepozit fiscal, potrivit legislaţiei în vigoare. Termenul de 15 zile prevăzut la alin. (4) se suspendă până la soluţionarea contestaţiei.
(6) Antrepozitarul autorizat poate renunţa la autorizaţia pentru un antrepozit fiscal, prin depunerea la autoritatea fiscală competentă a unei înştiinţări în scris, cu minimum 60 de zile înaintea datei când renunţarea produce efecte.