Codul Fiscal - Art. 133

Locul prestarii de servicii

  • Art. 133
28 Februarie 2014

Ordonanta de urgenta nr. 8 din 26 februarie 2014

  • Text modificat
  • Introduce
  • Abroga

Text Nou

h) locul unde beneficiarul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită, în cazul următoarelor servicii prestate către o persoană neimpozabilă:

  • 1. serviciile de telecomunicaţii;
  • 2. serviciile de radiodifuziune şi televiziune;
  • 3. serviciile furnizate pe cale electronică.

Text Abrogat

9. serviciile de telecomunicaţii. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură, prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii. Serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii. În cazul în care serviciile de telecomunicaţii sunt prestate de către o persoană care îşi are stabilit sediul activităţii economice în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că locul prestării este în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;

Text Abrogat

10. serviciile de radiodifuziune şi televiziune. În cazul în care serviciile de radiodifuziune şi de televiziune sunt prestate de către o persoană care îşi are stabilit sediul activităţii sale economice în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că locul prestării este în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;

Text Abrogat

11. serviciile furnizate pe cale electronică. În cazul serviciilor furnizate pe cale electronică, prestate de o persoană care îşi are sediul activităţii economice în afara Comunităţii sau care deţine un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în România, se consideră că locul prestării este în România;

6 Martie 2013

Hotarare nr. 84 din 6 martie 2013

  • Norme metodologice modificate sau introduse
Text VechiText Nou
k) instalarea sau asamblarea de maşini ori echipamente care, după instalare sau asamblare, se califică drept bunuri imobile;
?
k) instalarea sau asamblarea de maşini ori echipamente care, după instalare sau asamblare, sunt ori devin parte din bunul imobil, respectiv cele care nu pot fi detaşate fără a fi deteriorate sau fără a antrena deteriorarea imobilelor înseşi;

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

(2) Pentru a identifica partea transportului de călători efectuată în interiorul Comunităţii, mijlocul de transport este decisiv şi nu călătoria individuală a fiecărui pasager. Prin urmare, se consideră că se efectuează o singură parte de transport de călători în interiorul Comunităţii chiar şi atunci când există opriri în afara Comunităţii, în situaţia în care călătoria este efectuată cu un singur mijloc de transport.

?

(2) Pentru a identifica partea transportului de călători efectuată în interiorul Comunităţii, mijlocul de transport este decisiv, şi nu călătoria individuală a fiecărui pasager. Se consideră că se efectuează o singură parte de transport de călători în interiorul Comunităţii, chiar şi atunci când există opriri în interiorul Comunităţii, în situaţia în care călătoria este efectuată cu un singur mijloc de transport.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

8 Noiembrie 2012

Hotarare nr. 1071 din 6 noiembrie 2012

  • Text modificat integral
  • Norme metodologice modificate sau introduse

Text Nou

(1) În vederea aplicării regulilor referitoare la locul de prestare a serviciilor:

  • a) o persoană impozabilă care desfăşoară şi activităţi sau operaţiuni care nu sunt considerate impozabile în conformitate cu art. 126 alin. (1) - (4) este considerată persoană impozabilă pentru toate serviciile care i-au fost prestate;
  • b) o persoană juridică neimpozabilă care este înregistrată în scopuri de TVA este considerată persoană impozabilă.

(2) Locul de prestare a serviciilor către o persoană impozabilă care acţionează ca atare este locul unde respectiva persoană care primeşte serviciile îşi are stabilit sediul activităţii sale economice. Dacă serviciile sunt furnizate către un sediu fix al persoanei impozabile, aflat în alt loc decât cel în care persoana îşi are sediul activităţii sale economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix al persoanei care primeşte serviciile. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde persoana impozabilă care primeşte aceste servicii îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.

(3) Locul de prestare a serviciilor către o persoană neimpozabilă este locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii sale economice. Dacă serviciile sunt prestate de la un sediu fix al prestatorului, aflat în alt loc decât locul în care persoana impozabilă şi-a stabilit sediul activităţii economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde prestatorul îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

  • a) locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu bunurile imobile, inclusiv serviciile prestate de experţi şi agenţi imobiliari, de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu funcţie similară, precum tabere de vacanţă sau locuri amenajate pentru camping, de acordare de drepturi de utilizare a bunurilor imobile, pentru servicii de pregătire şi coordonare a lucrărilor de construcţii, precum serviciile prestate de arhitecţi şi de societăţile care asigură supravegherea pe şantier;
  • b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport de călători;
  • c) *** abrogat;
  • d) locul prestării efective, pentru serviciile de restaurant şi catering, cu excepţia celor prestate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor pe parcursul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuate în cadrul Comunităţii;
  • e) locul unde mijlocul de transport este pus efectiv la dispoziţia clientului, în cazul închirierii pe termen scurt a unui mijloc de transport. Prin termen scurt se înţelege posesia sau utilizarea continuă a mijlocului de transport pe o perioadă de maximum 30 de zile şi, în cazul ambarcaţiunilor maritime, pe o perioadă de maximum 90 de zile;
  • f) locul de plecare a transportului de călători, pentru serviciile de restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Comunitate. Parte a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Comunitate înseamnă acea parte a operaţiunii efectuate, fără escală în afara Comunităţii, între punctul de plecare şi punctul de sosire a transportului de călători. Punctul de plecare a unui transport de călători înseamnă primul punct stabilit pentru îmbarcarea călătorilor în interiorul Comunităţii, dacă este cazul, după o oprire în afara Comunităţii. Punctul de sosire a unui transport de călători înseamnă ultimul punct stabilit pentru debarcarea în interiorul Comunităţii a călătorilor care s-au îmbarcat în Comunitate, dacă este cazul înaintea unei opriri în afara Comunităţii. În cazul unei călătorii dus-întors, traseul de retur este considerat o operaţiune de transport separată.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), locul următoarelor servicii este considerat a fi:

  • a) locul în care este efectuată operaţiunea principală în conformitate cu prevederile prezentului titlu, în cazul serviciilor prestate de un intermediar care acţionează în numele şi în contul altei persoane şi beneficiarul este o persoană neimpozabilă;
  • b) locul unde are loc transportul, proporţional cu distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, către persoane neimpozabile;
  • c) locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri, pentru serviciile de transport intracomunitar de bunuri prestate către persoane neimpozabile. Prin transport intracomunitar de bunuri se înţelege orice transport de bunuri ale cărui loc de plecare şi loc de sosire sunt situate pe teritoriile a două state membre diferite. Loc de plecare înseamnă locul unde începe efectiv transportul de bunuri, indiferent de distanţele parcurse pentru a ajunge la locul unde se găsesc bunurile, iar loc de sosire înseamnă locul unde se încheie efectiv transportul de bunuri;
  • d) locul în care se prestează efectiv serviciile către persoane neimpozabile, în cazul următoarelor:
    • 1. servicii constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora;
    • 2. servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale;
    • 3. evaluări ale bunurilor mobile corporale;
  • e) locul unde beneficiarul este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită, dacă respectivul beneficiar este o persoană neimpozabilă care este stabilită sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, în cazul următoarelor servicii:
    • 1. închirierea bunurilor mobile corporale, cu excepţia tuturor mijloacelor de transport;
    • 2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale, cu excepţia tuturor mijloacelor de transport;
    • 3. transferul şi/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
    • 4. serviciile de publicitate;
    • 5. serviciile consultanţilor, inginerilor, juriştilor şi avocaţilor, contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare, precum şi prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;
    • 6. operaţiunile de natură financiar-bancară şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri;
    • 7. punerea la dispoziţie de personal;
    • 8. acordarea accesului la un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunităţii sau la o reţea conectată la un astfel de sistem, la reţeaua de energie electrică ori la reţelele de încălzire sau de răcire, transportul şi distribuţia prin intermediul acestor sisteme ori reţele, precum şi alte prestări de servicii legate direct de acestea;
    • 9. serviciile de telecomunicaţii. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură, prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii. Serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii. În cazul în care serviciile de telecomunicaţii sunt prestate de către o persoană care îşi are stabilit sediul activităţii economice în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că locul prestării este în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;
    • 10. serviciile de radiodifuziune şi televiziune. În cazul în care serviciile de radiodifuziune şi de televiziune sunt prestate de către o persoană care îşi are stabilit sediul activităţii sale economice în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că locul prestării este în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;
    • 11. serviciile furnizate pe cale electronică. În cazul serviciilor furnizate pe cale electronică, prestate de o persoană care îşi are sediul activităţii economice în afara Comunităţii sau care deţine un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în România, se consideră că locul prestării este în România;
    • 12. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept prevăzut la prezenta literă.
  • f) locul în care activităţile se desfăşoară efectiv, în cazul serviciilor principale şi auxiliare legate de activităţi culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau de activităţi similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, inclusiv în cazul serviciilor prestate de organizatorii acestor activităţi, prestate către persoane neimpozabile;
  • g) locul de închiriere, cu excepţia închirierii pe termen scurt, a unui mijloc de transport unei persoane neimpozabile este locul în care clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită. Prin închiriere se înţeleg inclusiv serviciile de leasing de mijloace de transport. Prin excepţie, locul de închiriere a unei ambarcaţiuni de agrement unei persoane neimpozabile, cu excepţia închirierii pe termen scurt, este locul unde ambarcaţiunea de agrement este pusă efectiv la dispoziţia clientului, în cazul în care serviciul respectiv este prestat efectiv de către prestator din locul în care este situat sediul activităţii sale economice sau sediul său fix. Prin termen scurt se înţelege deţinerea sau utilizarea continuă a mijlocului de transport pe o perioadă de maximum 30 de zile şi, în cazul ambarcaţiunilor maritime, pe o perioadă de maximum 90 de zile.

(6) *** Abrogat

(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), locul următoarelor servicii este considerat a fi:

  • a) în România, pentru serviciile constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora, servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor mobile corporale, servicii de transport de bunuri efectuate în România, când aceste servicii sunt prestate către o persoană impozabilă nestabilită pe teritoriul Comunităţii, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în România;
  • b) locul în care evenimentele se desfăşoară efectiv, pentru serviciile legate de acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau alte evenimente similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, precum şi pentru serviciile auxiliare legate de acordarea acestui acces, prestate unei persoane impozabile.

(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru serviciile de transport de bunuri efectuate în afara Comunităţii, când aceste servicii sunt prestate către o persoană impozabilă stabilită în România, locul prestării se consideră a fi în afara Comunităţi, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în afara Comunităţii. În aplicarea prezentului alineat serviciile de transport de bunuri efectuate în afara Comunităţii sunt serviciile de transport al cărui punct de plecare şi punct de sosire se află în afara Comunităţii, acestea fiind considerate efectiv utilizate şi exploatate în afara Comunităţii.

13. (1) Pentru stabilirea locului prestării serviciilor potrivit prevederilor art. 133 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, se are în vedere noţiunea de persoană impozabilă, astfel cum este aceasta definită din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată. Identificarea altor elemente, cum ar fi faptul că persoana impozabilă realizează operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau că aceasta aplică regimul special de scutire pentru întreprinderi mici, nu influenţează modul în care regulile care guvernează locul prestării se aplică atunci când persoana impozabilă prestează sau primeşte servicii. Regulile prevăzute la art. 133 alin. (2) sau (3) din Codul fiscal se aplică numai în situaţia în care serviciile nu se pot încadra în niciuna dintre excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4), (5), (7) şi (8) din Codul fiscal. Dacă serviciile pot fi încadrate în una dintre excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4), (5), (7) şi (8), întotdeauna excepţia prevalează, nemaifiind aplicabile regulile generale stabilite la art. 133 alin. (2) şi (3).

(2) Locul de prestare a serviciilor către o persoană juridică neimpozabilă se determină conform art. 133 alin. (3) - (5) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiei în care respectiva persoană este deja înregistrată în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare conform art. 153^1 din Codul fiscal sau, pentru alte operaţiuni, conform art. 153 din Codul fiscal ori conform echivalentului acestor articole din legislaţia altui stat membru. În această situaţie, locul prestării serviciilor către persoana juridică neimpozabilă se determină, ca regulă generală, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal.

(3) Pentru a se califica drept sediu fix al unei persoane impozabile, gradul de permanenţă şi structura acestuia în ceea ce priveşte resursele tehnice şi umane trebuie să fie suficiente pentru a efectua regulat prestări de servicii impozabile, în cazul sediului fix de la care sunt prestate servicii conform art. 133 alin. (3) din Codul fiscal, sau pentru a fi capabil să primească şi să utilizeze serviciile respective, în cazul sediului fix către care sunt furnizate servicii, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal.

(4) În situaţia în care un prestator stabilit în România furnizează servicii care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal către:

  • a) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României, dar este stabilită în România prin sediu/sedii fix/fixe, se va considera că locul prestării serviciilor este locul în care beneficiarul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice sau, după caz, un sediu fix situat în alt stat, dacă beneficiarul poate prezenta dovezi suficiente prestatorului pentru a demonstra că aceste servicii au fost prestate către sediul activităţii sale economice sau către un sediu fix stabilit în alt stat, şi nu către sediul/sediile fix/fixe din România;
  • b) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România, dar este stabilită în afara României prin sediu/sedii fix/fixe, se va considera că locul prestării serviciilor este sediul fix către care serviciile sunt prestate, dacă beneficiarul poate prezenta dovezi suficiente prestatorului pentru a demonstra că aceste servicii nu au fost prestate către sediul activităţii economice din România, ci către sediul/sediile fix/fixe din afara României. Dovezile pe care beneficiarul poate să le prezinte pentru a demonstra că serviciile sunt în fapt prestate către sediul activităţii sale economice sau către un sediu fix pot consta în: contractul şi/sau formularul de comandă care identifică sediul care primeşte serviciile, faptul că sediul respectiv este entitatea care plăteşte pentru serviciile respective sau costul serviciilor este în fapt suportat de respectiva entitate, natura serviciilor permite identificarea, în mod particular, a sediului/sediilor către care serviciul este prestat, orice alte informaţii relevante pentru stabilirea locului prestării.

(5) În cazul serviciilor care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă nestabilită în România către o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România, se consideră că locul prestării nu este în România, dacă beneficiarul poate face dovada că serviciul este prestat către un sediu fix situat în afara României. Dovezile pe care beneficiarul poate să le prezinte pentru a demonstra că serviciile sunt în fapt prestate către un sediu fix sunt cele prevăzute la alin. (4).

(6) Un contract global reprezintă un acord de afaceri care poate acoperi toate serviciile prestate către o persoană impozabilă. Pentru serviciile prestate în baza unui astfel de contract global, care urmează să fie utilizate în mai multe locuri, locul de prestare este considerat în principiu locul în care beneficiarul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice. În situaţia în care serviciile care fac obiectul unui astfel de contract sunt destinate a fi utilizate de către un sediu fix şi acest sediu fix suportă costurile respectivelor servicii, locul prestării acestora este locul în care se află respectivul sediu fix.

(7) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, care sunt prestate de prestatori stabiliţi în România către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul Comunităţii, se numesc prestări de servicii intracomunitare şi se declară în declaraţia recapitulativă, conform prevederilor art. 156^4 din Codul fiscal, dacă nu beneficiază de o scutire de taxă. Persoanele impozabile care prestează astfel de servicii şi care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA trebuie să îndeplinească obligaţiile specifice de înregistrare în scopuri de TVA prevăzute la art. 153 şi 153^1 din Codul fiscal.

(8) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de prestatori stabiliţi în România către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi în afara Comunităţii sau, după caz, prestate de prestatori stabiliţi în afara Comunităţii către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul României, urmează aceleaşi reguli ca şi serviciile intracomunitare în ceea ce priveşte determinarea locului prestării şi celelalte obligaţii impuse de prezentul titlu, dar nu implică obligaţii referitoare la declararea în declaraţia recapitulativă, conform prevederilor art. 156^4 din Codul fiscal, indiferent dacă sunt taxabile sau dacă beneficiază de scutire de taxă, şi nici obligaţii referitoare la înregistrarea în scopuri de TVA specifice serviciilor intracomunitare prevăzute la art. 153 şi 153^1 din Codul fiscal.

(9) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de persoane impozabile stabilite în România, atunci când beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru şi serviciul este prestat către sediul activităţii economice sau un sediu fix aflat în alt stat membru decât România, prestatorul trebuie să facă dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în Comunitate. Se consideră că această condiţie este îndeplinită atunci când beneficiarul comunică prestatorului o adresă a sediului activităţii economice sau, după caz, a unui sediu fix din Comunitate, precum şi un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, inclusiv în cazul persoanelor juridice neimpozabile care sunt înregistrate în scopuri de TVA. Dacă nu dispune de informaţii contrare, prestatorul poate considera că un client stabilit în Comunitate are statutul de persoană impozabilă:

  • a) atunci când respectivul client i-a comunicat codul său individual de înregistrare în scopuri de TVA şi dacă prestatorul obţine confirmarea validităţii codului de înregistrare respectiv, precum şi a numelui/denumirii şi adresei aferente acestuia în conformitate cu art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă şi combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată;
  • b) atunci când beneficiarul nu a primit încă un cod individual de înregistrare în scopuri de TVA, însă îl informează pe prestator că a depus o cerere în acest sens, şi dacă prestatorul obţine orice altă dovadă care demonstrează că clientul este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă care trebuie să fie înregistrată în scopuri de TVA, precum şi dacă efectuează o verificare la un nivel rezonabil a exactităţii informaţiilor furnizate de client, pe baza procedurilor de securitate comerciale normale, cum ar fi cele legate de verificarea identităţii ori a plăţii. Dacă nu dispune de informaţii contrare, prestatorul poate considera că un client stabilit în Comunitate are statutul de persoană neimpozabilă atunci când demonstrează că acel client nu i-a comunicat codul său individual de înregistrare în scopuri de TVA, aplicându-se celelalte reguli prevăzute de art. 133 din Codul fiscal, în funcţie de natura serviciului. Prevederile prezentului alineat se completează cu prevederile alin. (4).

(10) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către un beneficiar persoană impozabilă stabilit în alt stat membru, care a comunicat prestatorului un cod valabil de TVA, pentru a stabili dacă serviciile prestate sunt utilizate în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestatorul va ţine cont de natura serviciilor prestate. Numai atunci când datorită naturii serviciilor prestate se prezumă că acestea ar putea fi utilizate în scopuri personale prestatorul va solicita o declaraţie din partea clientului său în ceea ce priveşte scopul în care serviciile vor fi utilizate. Dacă din această declaraţie reiese că beneficiarul nu va utiliza respectivele servicii în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor, se consideră că prestatorul a acţionat cu bună-credinţă în ceea ce priveşte determinarea locului prestării serviciilor şi este scutit de orice viitoare obligaţie de plată a taxei. Atunci când serviciul urmează a fi utilizat de beneficiar parţial pentru scopuri personale sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile şi parţial în scopul activităţii economice, prestarea respectivului serviciu va fi tratată ca fiind realizată în relaţia cu o persoană impozabilă. Atunci când serviciul urmează a fi utilizat de beneficiar integral în scopuri personale ori pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestarea respectivului serviciu va fi tratată ca fiind realizată în relaţia cu o persoană neimpozabilă. În ceea ce priveşte utilizarea fiecărui serviciu pentru stabilirea locului prestării, vor fi luate în considerare numai circumstanţele existente în momentul prestării serviciului. Orice modificare subsecventă a uzului serviciului respectiv de către beneficiar în sensul acestui alineat nu va avea consecinţe în ceea ce priveşte stabilirea locului prestării, cu excepţia situaţiei în care se poate face dovada unei practici abuzive.

(11) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către un beneficiar persoană neimpozabilă care nu este stabilit pe teritoriul Comunităţii, nu au locul în România. De asemenea, nu au locul în România aceleaşi servicii care sunt prestate către persoane impozabile stabilite în afara Comunităţii, fiind aplicabile prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. În ambele situaţii este suficient ca prestatorul să facă dovada că beneficiarul, indiferent de statutul său, este stabilit în afara Comunităţii. Această condiţie se consideră îndeplinită atunci când clientul comunică prestatorului adresa sediului activităţii economice sau a sediului fix ori, în absenţa acestora, a domiciliului stabil sau a reşedinţei obişnuite, din afara Comunităţii. Prestatorul trebuie să verifice autenticitatea acestora prin procedurile curente de verificare existente.

(12) Pentru alte servicii decât cele prevăzute la alin. (11), prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către o persoană impozabilă stabilită în afara Comunităţii şi care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, locul prestării nu este considerat a fi în România, dacă prestatorul poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în afara Comunităţii. Dacă nu dispune de informaţii contrare, prestatorul poate considera că un beneficiar stabilit în afara Comunităţii are statutul de persoană impozabilă:

  • a) dacă obţine din partea beneficiarului un certificat eliberat de autorităţile fiscale competente din ţara beneficiarului, prin care se confirmă că respectivul beneficiar desfăşoară activităţi economice astfel încât să i se permită acestuia să obţină o rambursare a TVA în temeiul Directivei 86/560/CEE a Consiliului din 17 noiembrie 1986 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunităţii;
  • b) atunci când beneficiarul nu deţine certificatul respectiv, dacă prestatorul dispune de codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului sau de un cod similar atribuit beneficiarului de ţara de stabilire şi utilizat pentru a identifica societăţile ori de orice altă dovadă care să ateste faptul că clientul este o persoană impozabilă şi dacă prestatorul efectuează o verificare la un nivel rezonabil a exactităţii informaţiilor furnizate de beneficiar, pe baza procedurilor de securitate comerciale normale, cum ar fi cele legate de verificarea identităţii sau a plăţii.

Dacă prestatorul nu poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă, se va considera că prestarea de servicii este realizată către o persoană neimpozabilă, aplicându-se celelalte reguli prevăzute de art. 133 din Codul fiscal, în funcţie de natura serviciului. Prevederile prezentului alineat se completează cu prevederile alin. (4).

(13) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, de care beneficiază persoane impozabile stabilite în România şi care sunt prestate de un prestator persoană impozabilă care nu este stabilit în România, au locul prestării în România, fiind aplicabile cotele de TVA prevăzute la art. 140 din Codul fiscal sau, după caz, scutirile de TVA prevăzute la art. 141, 143, 144 sau 144^1 din Codul fiscal. Atunci când prestatorul este o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru, beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România realizează o achiziţie intracomunitară de servicii care se declară în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, dacă serviciul nu este scutit de taxă. În situaţia în care beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România nu este înregistrat în scopuri de taxă, trebuie să îndeplinească obligaţiile specifice de înregistrare pentru achiziţii intracomunitare de servicii prevăzute la art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal.

(14) În aplicarea prevederilor art. 133 alin. (2), alin. (5) lit. d) şi alin. (7) lit. a) din Codul fiscal, lucrările efectuate asupra bunurilor mobile corporale cuprind toate operaţiunile umane şi mecanice efectuate asupra unui bun mobil corporal, altele decât cele de natură intelectuală sau ştiinţifică, respectiv servicii ce constau, printre altele, în procesarea, prelucrarea, repararea bunurilor mobile corporale. Evaluarea bunurilor mobile corporale reprezintă examinarea unor bunuri mobile corporale în scopul stabilirii valorii acestora. Ambalajele sau alte bunuri utilizate, în legătură directă cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrări ori evaluări, sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri separate, ci ca fiind parte a serviciului prestat. În situaţia în care pe teritoriul României se efectuează lucrări şi evaluări ale bunurilor mobile corporale de origine comunitară, persoana care primeşte bunurile în vederea realizării lucrărilor trebuie să înscrie bunurile în registrul bunurilor primite prevăzut la pct. 79. Beneficiarul persoană impozabilă stabilit în România, care trimite bunuri mobile corporale pentru a fi efectuate lucrări sau evaluări într-un alt stat membru, va ţine evidenţa bunurilor cu ajutorul registrului nontransferurilor prevăzut la pct. 79. Pentru determinarea locului prestării acestor servicii se vor aplica, în funcţie de statutul beneficiarului, prevederile art. 133 alin. (2), alin. (5) lit. d) sau alin. (7) lit. a) din Codul fiscal.

(15) Tipărirea cărţilor sau a altor tipărituri poate fi considerată fie o livrare de bunuri, fie o prestare de servicii, în funcţie de modul de derulare a operaţiunilor, astfel:

  • a) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri se limitează la a transmite conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă ori pe alt suport, iar tipografia se obligă să tipărească sau, după caz, să şi editeze cartea ori altă tipăritură, utilizând hârtia şi/sau alte materiale proprii necesare realizării cărţii ori altei tipărituri, se consideră că tipografia realizează o livrare de bunuri către clientul său, în sensul art. 128 din Codul fiscal, locul livrării bunurilor stabilindu-se conform prevederilor art. 132 din Codul fiscal;
  • b) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri transmite tipografiei conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă ori pe alt suport, precum şi hârtia necesară realizării acestora şi/sau, după caz, alte materiale care servesc la realizarea cărţii/tipăriturii, se consideră că tipografia realizează o prestare de servicii către clientul său, în sensul art. 129 din Codul fiscal. Locul prestării serviciilor, în acest caz, se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2) sau, după caz, art. 133 alin. (5) lit. d) ori alin. (7) lit. a) din Codul fiscal, în funcţie de statutul beneficiarului.

(16) Transferul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră efectuat cu plată de către o persoană impozabilă reprezintă o prestare de servicii, pentru care locul prestării se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2) sau, după caz, art. 133 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal. Dacă locul prestării pentru un astfel de serviciu este în România, niciuna dintre scutirile prevăzute la art. 141 din Codul fiscal nu poate fi aplicată.

(17) În sensul art. 133 alin. (5) lit. f) din Codul fiscal, conceptul «activităţi» include şi evenimentele la care se face referire în art. 133 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal.

14. (1) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (4) din Codul fiscal fac excepţie de la regulile generale prevăzute la art. 133 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal în ceea ce priveşte stabilirea locului prestării. Aceste servicii nu se declară în declaraţia recapitulativă menţionată la art. 156^4 din Codul fiscal, indiferent de statutul beneficiarului, şi nici nu se aplică prevederile referitoare la înregistrarea în scopuri de taxă, care sunt specifice prestărilor şi achiziţiilor intracomunitare de servicii.

(2) Serviciile efectuate în legătură directă cu un bun imobil includ acele servicii care au o legătură suficient de directă cu respectivele bunuri imobile şi au locul prestării la locul unde este situat bunul imobil conform prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal. Serviciile efectuate în legătură cu bunurile imobile cuprind, printre altele, operaţiuni precum:

  • a) elaborarea de planuri pentru o construcţie sau o parte a unei construcţii care sunt alocate unei anumite parcele de teren, indiferent dacă construcţia este ridicată ori nu;
  • b) furnizarea de servicii de supraveghere/securitate pe şantier;
  • c) construirea unei clădiri sau edificarea unei construcţii, precum şi lucrările de construcţii şi demolare efectuate asupra unei construcţii ori asupra unor părţi ale unei construcţii;
  • d) lucrări asupra pământului, inclusiv servicii agricole, cum ar fi aratul, semănatul, irigatul şi fertilizarea;
  • e) supravegherea şi evaluarea riscurilor şi integrităţii bunurilor imobile;
  • f) servicii de evaluare a bunurilor imobile, inclusiv în cazul în care astfel de servicii sunt necesare în scopul încheierii unei asigurări, pentru a determina valoarea unei proprietăţi ca garanţie pentru un împrumut sau pentru evaluarea riscului şi daunelor-interese în contextul unor litigii;
  • g) arendarea, concesionarea, leasingul sau închirierea de bunuri imobile, altele decât cele reglementate la alin. (3), inclusiv depozitarea de bunuri pentru care este atribuită o anumită parte din bunul imobil pentru uzul exclusiv al clientului;
  • h) servicii de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu funcţie similară, precum tabere de vacanţă ori locuri amenajate pentru a fi utilizate ca locuri de camping, inclusiv dreptul de a sta într-o anumită locaţie pe o durată limitată de timp ca rezultat al conversiei dreptului de utilizare comună a locaţiei respective;
  • i) atribuirea şi transmiterea de drepturi, altele decât cele prevăzute la lit. g) şi h), de a utiliza un bun imobil în întregime sau părţi ale unui bun imobil, inclusiv autorizarea de a utiliza o parte a unui bun imobil, cum ar fi acordarea dreptului de pescuit, de vânătoare ori de acces la sălile de aşteptare din aeroporturi sau utilizarea unei infrastructuri pentru care se plătesc taxele de trecere, cum ar fi un pod ori tunel;
  • j) lucrări de transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, renovare a unei construcţii sau a unei părţi de construcţii, inclusiv lucrări cum ar fi curăţarea, placarea, tapetarea şi parchetarea;
  • k) instalarea sau asamblarea de maşini ori echipamente care, după instalare sau asamblare, se califică drept bunuri imobile;
  • l) întreţinerea, reparaţia, inspecţia şi supravegherea de maşini, utilaje sau echipamente, în cazul în care acestea se califică drept bunuri imobile;
  • m) managementul proprietăţii, altul decât managementul portofoliului de investiţii în proprietăţi imobiliare prevăzut la alin. (3), care constă în exploatarea proprietăţilor imobiliare de tip comercial, industrial sau rezidenţial de către ori în numele proprietarului respectivelor proprietăţi imobiliare;
  • n) intermedierea în vânzarea, leasingul sau închirierea de bunuri imobile, precum şi intermedierea în anumite drepturi asupra bunurilor imobile;
  • o) serviciile de natură juridică referitoare la transmiterea sau transferul unui titlu de proprietate asupra unui bun imobil, la anumite drepturi asupra bunurilor imobile, cum ar fi serviciile notariale, ori întocmirea unui contract de vânzare-cumpărare pentru un astfel de bun, indiferent dacă tranzacţia în sine care ar conduce la modificarea naturii juridice a proprietăţii se realizează sau nu;
  • p) acordarea de credite atunci când o anumită construcţie sau o parte dintr-o construcţie ori un anumit teren ce urmează a fi achiziţionate, construite, renovate sau reparate se ipotechează;
  • q) servicii de asigurare şi de reasigurare care acoperă riscul de pierdere şi de deteriorare a bunurilor imobile;
  • r) punerea la dispoziţie de spaţii de parcare;
  • s) închirierea de seifuri care sunt bunuri imobile prin natura lor.

(3) Nu se consideră servicii legate de bunul imobil în sensul art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal operaţiuni precum:

  • a) elaborarea de planuri/schiţe pentru o construcţie sau o parte a unei construcţii care nu sunt alocate unei anumite parcele de teren;
  • b) depozitarea mărfurilor într-un bun imobil fără ca o anume parte a bunului imobil să fie atribuită pentru uzul exclusiv al clientului;
  • c) închirierea unui bun imobil sau a unei părţi a unui bun imobil pentru a fi utilizat/utilizată în mod concret în scopuri publicitare;
  • d) intermedierea în ceea ce priveşte serviciile de cazare la un hotel sau cazare în sectoare cu funcţie similară, precum tabere de vacanţă ori locuri amenajate pentru a fi utilizate ca locuri de camping, în cazul în care este realizată de către un intermediar care acţionează în numele şi în contul altei persoane;
  • e) asigurarea unei locaţii în stand la un târg sau la o expoziţie şi la alte evenimente similare şi alte servicii specifice prin care se permite expozantului să îşi expună obiectele, cum ar fi designul standului, transportul şi depozitarea obiectelor, furnizarea de utilaje, instalarea de cablu, servicii de asigurare şi furnizarea de materiale publicitare;
  • f) instalarea sau asamblarea, întreţinerea şi repararea, verificarea ori supravegherea de maşini sau echipamente care nu sunt ori nu devin parte din bunul imobil;
  • g) gestionarea unui portofoliu de investiţii în proprietăţi imobiliare;
  • h) servicii de natură juridică, altele decât cele reglementate de alin. (2), în legătură cu contracte, inclusiv recomandări date cu privire la termenii unui contract de transfer de bunuri imobile, sau în legătură cu punerea în aplicare a unui astfel de contract ori pentru dovedirea existenţei unui astfel de contract, în cazul în care astfel de servicii nu sunt specifice unui transfer de titlu de proprietate pentru un bun imobil.

(4) Pentru a determina dacă prestarea unui serviciu juridic complex, format din diferite elemente, intră sau nu sub incidenţa prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal trebuie stabilit scopul final al acestui serviciu, de la caz la caz.

14^1. (1) Conform art. 133 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, locul prestării pentru serviciile ce constau în transportul de călători este locul în care se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse.

(2) Transporturile naţionale de călători sunt transporturi care au locul prestării în România, având punctul de plecare şi punctul de sosire pe teritoriul României.

(3) Transporturile internaţionale de călători sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt situate în afara ţării. Locul prestării serviciilor de transport internaţional de călători este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită traseu naţional.

(4) Pentru transportul internaţional de călători, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire a transportului de călători, determinată după cum urmează:

  • a) pentru transportul care are punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
  • b) pentru transportul care are punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;
  • c) pentru transportul care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
  • d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

(5) Facturile sau alte documente specifice pentru transportul internaţional de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, prestat către persoane neimpozabile, precum şi pentru transportul internaţional de călători se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pentru servicii de transport, prevăzută de art. 143 sau 144 din Codul fiscal, se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxa. Persoana care efectuează servicii de transport internaţional de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, către persoane neimpozabile şi/sau servicii de transport internaţional de călători beneficiază de dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.

14^2. În sensul art. 133 alin. (4) lit. d) şi f) din Codul fiscal, atât serviciile de restaurant, cât şi cele de catering sunt caracterizate printr-un complex de activităţi în care predomină serviciile, iar furnizarea de hrană şi/sau de băuturi este doar o componentă. Serviciile de restaurant constau în furnizarea, la locaţia prestatorului, de hrană preparată sau nepreparată şi/sau băuturi pentru consum uman, însoţite de suficiente servicii aferente care să permită consumul imediat, în timp ce serviciile de catering constau în aceleaşi activităţi, desfăşurate însă în afara locaţiei prestatorului.

14^3. (1) În scopul aplicării prevederilor art. 133 alin. (2), (3), alin. (4) lit. e) şi alin. (5) lit. g) din Codul fiscal, sunt considerate mijloace de transport vehiculele, motorizate sau nu, şi alte echipamente şi dispozitive destinate transportului de persoane ori obiecte dintr-un loc în altul, care pot fi trase, tractate sau împinse de vehicule şi care sunt în mod normal proiectate să fie utilizate pentru transport şi pot realiza efectiv acest lucru.

(2) Potrivit prevederilor alin. (1), sunt incluse în categoria mijloacelor de transport în special următoarele vehicule:

  • a) vehiculele terestre, precum automobile, motociclete, biciclete, triciclete şi rulote;
  • b) remorcile şi semiremorcile;
  • c) vagoanele feroviare;
  • d) navele;
  • e) aeronavele;
  • f) vehiculele proiectate special pentru transportul persoanelor bolnave sau rănite;
  • g) tractoarele agricole şi alte vehicule agricole;
  • h) vehiculele pentru invalizi acţionate manual sau electronic.

(3) Nu sunt considerate mijloace de transport în sensul alin. (1) vehiculele care sunt imobilizate în permanenţă şi containerele.

(4) În sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, durata posesiei sau utilizării continue a mijlocului de transport se stabileşte pe baza prevederilor contractului încheiat între părţile implicate. Totuşi, organele fiscale competente pot stabili prin orice element de fapt sau de drept durata reală a posesiei şi utilizării continue a mijlocului de transport.

(5) În situaţia în care două sau mai multe contracte de închiriere a aceluiaşi mijloc de transport încheiate cu acelaşi client se succed cu o întrerupere de două zile ori mai puţin, termenul primului contract va fi luat în considerare pentru a se stabili dacă al doilea contract va fi considerat sau nu pe termen scurt, în sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal.

(6) Atunci când se încheie cu un client contracte în aceleaşi condiţii pentru aceleaşi mijloace de transport, durata fiecăruia dintre contractele precedente se ia în considerare la stabilirea duratei contractelor următoare, în sensul aplicării prevederilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal. Cu toate acestea, durata unui contract pe termen scurt, derulat anterior unui contract care se califică drept contract pe termen lung ca urmare a contractelor anterioare, nu va fi reevaluată retroactiv, cu excepţia situaţiei în care se poate face dovada abuzului de lege.

(7) În situaţia în care un contract pe termen scurt, în sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, face obiectul unei prelungiri care are ca efect depăşirea termenului de 30, respectiv 90 de zile, este necesară o reevaluare a respectivului contract, cu excepţia cazului în care prelungirea contractului se datorează unor circumstanţe independente de voinţa părţilor, datorate unor cauze de forţă majoră.

(8) Atunci când un contract pe termen scurt este urmat de un alt contract pe termen scurt încheiat între aceleaşi părţi, dar pentru mijloace de transport diferite, fiecare contract va fi analizat separat, în vederea încadrării sau neîncadrării în prevederile art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, dacă nu se dovedeşte o încălcare a legii.

(9) În sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, un mijloc de transport este considerat ca fiind pus efectiv la dispoziţia clientului la locul în care se află mijlocul de transport atunci când clientul preia efectiv controlul fizic asupra acestuia. Controlul juridic, respectiv semnarea contractului, intrarea în posesia cheilor, nu este suficient pentru a determina locul efectiv al punerii la dispoziţia clientului a mijlocului de transport.

(10) Acordarea de către o persoană impozabilă care deţine vagoane de tren a dreptului de utilizare a acestora reprezintă, din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, o prestare de servicii asimilată închirierii de mijloace de transport, locul prestării fiind stabilit în funcţie de perioada de utilizare. Acelaşi regim se aplică şi pentru acordarea de către întreprinderile feroviare a dreptului de utilizare a vagoanelor în trafic internaţional, pentru care se încasează taxa stabilită prin Regulamentul pentru folosirea reciprocă a vagoanelor de marfă în trafic internaţional, aprobat de Uniunea Internaţională a Căilor Ferate.

14^4. (1) Locul prestării este locul de plecare a transportului de călători, pentru serviciile de restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Comunitate, astfel cum este prevăzut la art. 133 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal. Caracteristicile serviciilor de restaurant şi catering sunt cele prevăzute la pct. 14^2.

(2) Pentru a identifica partea transportului de călători efectuată în interiorul Comunităţii, mijlocul de transport este decisiv şi nu călătoria individuală a fiecărui pasager. Prin urmare, se consideră că se efectuează o singură parte de transport de călători în interiorul Comunităţii chiar şi atunci când există opriri în afara Comunităţii, în situaţia în care călătoria este efectuată cu un singur mijloc de transport.

(3) O călătorie efectuată cu aeronave, căreia i s-a atribuit un singur număr de zbor şi care implică escale în interiorul Comunităţii, se consideră ca reprezentând o singură parte de transport de călători efectuată în Comunitate. Pentru călătoriile cu trenul, în vederea identificării părţii unice a transportului de călători în interiorul Comunităţii, itinerarul este decisiv.

(4) Pentru aplicarea art. 133 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal, locurile în care pasagerii, în mod individual, se îmbarcă sau debarcă în/din mijlocul de transport nu au relevanţă în stabilirea părţii unei operaţiuni de transport efectuate în interiorul Comunităţii.

(5) Partea din serviciile de catering şi restaurant oferite în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport care nu este considerată a fi efectuată în Comunitate, dar totuşi este efectuată pe teritoriul unui stat membru, intră sub incidenţa art. 133 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, respectiv are poziţia la locul prestării efective.

15. Locul serviciilor prestate către persoane neimpozabile se determină în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (3) din Codul fiscal, dacă nu se aplică excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal.

15^1. (1) În aplicarea art. 133 alin. (7) lit. a) din Codul fiscal:

  • a) serviciile constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora, se consideră a fi efectiv utilizate şi exploatate în România dacă sunt prestate pe teritoriul României;
  • b) serviciile constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor mobile corporale se consideră a fi efectiv utilizate şi exploatate în România dacă sunt efectuate pe teritoriul României;
  • c) serviciile de transport de bunuri efectuate în România sunt serviciile al căror punct de plecare şi punct de sosire se află pe teritoriul României, acestea fiind considerate efectiv utilizate şi exploatate pe teritoriul României.

(2) Dacă locul prestării serviciilor conform art. 133 alin. (7) lit. a) din Codul fiscal este situat pe teritoriul României, operaţiunile sunt impozabile în România, fiind aplicabile cotele de taxă prevăzute la art. 140 din Codul fiscal sau, după caz, scutirile de taxă prevăzute la art. 141, 143, 144, 144^1 şi 152 din Codul fiscal.

(3) Prevederile art. 133 alin. (7) lit. a) din Codul fiscal nu se aplică în situaţia în care beneficiarul serviciilor este o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara Comunităţii, dar comunică prestatorului un cod valabil de TVA din alt stat membru şi adresa unui sediu fix din Comunitate către care sunt prestate serviciile. Se consideră că prestatorul a acţionat de bună-credinţă în ceea ce priveşte determinarea faptului că beneficiarul este o persoană impozabilă atunci când a obţinut confirmarea validităţii codului de TVA atribuit beneficiarului de autorităţile fiscale din alt stat membru, prin intermediul procedurilor de securitate existente la nivel comunitar.

(4) În sensul art. 133 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal:

  • a) acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau la alte evenimente similare include prestarea serviciilor ale căror caracteristici esenţiale constau în garantarea dreptului de acces la un eveniment în schimbul unui bilet ori al unei plăţi, inclusiv sub forma unui abonament sau a unei cotizaţii periodice;
  • b) conceptul de acces la un eveniment cuprinde următoarele servicii, fără a se limita la acestea:
    • 1. dreptul de acces la spectacole, reprezentaţii teatrale, reprezentaţii de circ, parcuri de distracţii, concerte, târguri, expoziţii şi alte evenimente similare;
    • 2. dreptul de acces la evenimente sportive, precum meciuri sau competiţii;
    • 3. dreptul de acces la evenimente educaţionale şi ştiinţifice, precum conferinţe şi seminare;
  • c) conceptul de acces la un eveniment nu cuprinde utilizarea unor facilităţi, în schimbul plăţii unei cotizaţii, precum cele oferite de o sală de gimnastică sau altele asemănătoare;
  • d) serviciile auxiliare prevăzute la art. 133 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal includ serviciile legate în mod direct de accesul la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau la alte evenimente similare furnizate separat unei persoane care participă la un eveniment, în schimbul plăţii unei sume de bani. Astfel de servicii auxiliare includ în special utilizarea vestiarelor sau a instalaţiilor sanitare, dar nu includ serviciile de intermediere legate de vânzarea biletelor.

(5) În sensul art. 133 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal, conceptul de eveniment nu cuprinde serviciile de instruire, indiferent de durata procesului de instruire, care nu sunt organizate sub forma unor seminare.

29 August 2012

Ordonanta nr. 15 din 23 august 2012

  • Text modificat
  • Introduce
  • Abroga

Text Nou

g) locul de închiriere, cu excepţia închirierii pe termen scurt, a unui mijloc de transport unei persoane neimpozabile este locul în care clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită. Prin închiriere se înţeleg inclusiv serviciile de leasing de mijloace de transport. Prin excepţie, locul de închiriere a unei ambarcaţiuni de agrement unei persoane neimpozabile, cu excepţia închirierii pe termen scurt, este locul unde ambarcaţiunea de agrement este pusă efectiv la dispoziţia clientului, în cazul în care serviciul respectiv este prestat efectiv de către prestator din locul în care este situat sediul activităţii sale economice sau sediul său fix. Prin termen scurt se înţelege deţinerea sau utilizarea continuă a mijlocului de transport pe o perioadă de maximum 30 de zile şi, în cazul ambarcaţiunilor maritime, pe o perioadă de maximum 90 de zile.

Text Abrogat

(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), pentru serviciile de închiriere de mijloace de transport, altele decât cele de închiriere pe termen scurt, şi pentru serviciile de leasing de mijloace de transport, se consideră că locul prestării este:

  • a) în România, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care îşi are sediul activităţii economice sau care are un sediu fix în afara Comunităţii, de la care serviciile sunt prestate, către un beneficiar persoană neimpozabilă care este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în România, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în România;
  • b) în afara Comunităţii, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice sau un sediul fix în România, de la care serviciile sunt prestate, către un beneficiar persoană neimpozabilă care este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în afara Comunităţii.
31 Ianuarie 2012

Hotarare nr. 50 din 25 ianuarie 2012

  • Norme metodologice modificate sau introduse
  • Introduce
  • Modifica

Text Nou

(5) În sensul art. 133 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal, conceptul de eveniment nu cuprinde serviciile de instruire, indiferent de durata procesului de instruire, care nu sunt organizate sub forma unor seminare.

Text VechiText Nou

(9) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de persoane impozabile stabilite în România, atunci când beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru şi serviciul este prestat către sediul activităţii economice sau un sediu fix aflat în alt stat membru decât România, prestatorul trebuie să facă dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în Comunitate. Se consideră că această condiţie este îndeplinită atunci când beneficiarul comunică prestatorului o adresă a sediului activităţii economice sau, după caz, a unui sediu fix din Comunitate, precum şi un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, inclusiv în cazul persoanelor juridice neimpozabile care sunt înregistrate în scopuri de TVA. Se consideră că prestatorul a acţionat de bună-credinţă în ceea ce priveşte stabilirea faptului că beneficiarul său este o persoană impozabilă atunci când a obţinut confirmarea validităţii codului de TVA atribuit beneficiarului său de autorităţile fiscale din alt stat membru prin intermediul procedurilor de securitate existente la nivel comunitar. Dacă beneficiarul care este stabilit în alt stat membru decât România nu comunică un cod valabil de TVA şi/sau prestatorul nu obţine confirmarea validităţii codului de TVA al clientului său, se va considera că prestarea de servicii este realizată către o persoană neimpozabilă, aplicându-se celelalte reguli prevăzute de art. 133 din Codul fiscal, în funcţie de natura serviciului. Totuşi, în situaţia în care ulterior emiterii facturii de către prestator beneficiarul comunică un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, prestatorul va aplica prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, respectiv va considera că operaţiunea nu este impozabilă în România, fiind impozabilă la locul unde este stabilit beneficiarul, dacă beneficiarul poate face dovada că avea calitatea de persoană impozabilă în momentul în care taxa a devenit exigibilă. Dovada constă într-o confirmare oficială a autorităţii fiscale din statul membru în care beneficiarul este stabilit. În cazul reconsiderării locului prestării serviciului, prestatorul aplică prevederile art. 159 din Codul fiscal. Prevederile prezentului alineat se completează cu prevederile alin. (4).

?

(9) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de persoane impozabile stabilite în România, atunci când beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru şi serviciul este prestat către sediul activităţii economice sau un sediu fix aflat în alt stat membru decât România, prestatorul trebuie să facă dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în Comunitate. Se consideră că această condiţie este îndeplinită atunci când beneficiarul comunică prestatorului o adresă a sediului activităţii economice sau, după caz, a unui sediu fix din Comunitate, precum şi un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, inclusiv în cazul persoanelor juridice neimpozabile care sunt înregistrate în scopuri de TVA. Dacă nu dispune de informaţii contrare, prestatorul poate considera că un client stabilit în Comunitate are statutul de persoană impozabilă:

  • a) atunci când respectivul client i-a comunicat codul său individual de înregistrare în scopuri de TVA şi dacă prestatorul obţine confirmarea validităţii codului de înregistrare respectiv, precum şi a numelui/denumirii şi adresei aferente acestuia în conformitate cu art. 31 din Regulamentul (CE) nr. 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă şi combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată;
  • b) atunci când beneficiarul nu a primit încă un cod individual de înregistrare în scopuri de TVA, însă îl informează pe prestator că a depus o cerere în acest sens, şi dacă prestatorul obţine orice altă dovadă care demonstrează că clientul este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă care trebuie să fie înregistrată în scopuri de TVA, precum şi dacă efectuează o verificare la un nivel rezonabil a exactităţii informaţiilor furnizate de client, pe baza procedurilor de securitate comerciale normale, cum ar fi cele legate de verificarea identităţii ori a plăţii. Dacă nu dispune de informaţii contrare, prestatorul poate considera că un client stabilit în Comunitate are statutul de persoană neimpozabilă atunci când demonstrează că acel client nu i-a comunicat codul său individual de înregistrare în scopuri de TVA, aplicându-se celelalte reguli prevăzute de art. 133 din Codul fiscal, în funcţie de natura serviciului. Prevederile prezentului alineat se completează cu prevederile alin. (4).

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

(10) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către un beneficiar persoană impozabilă stabilit în alt stat membru, care a comunicat prestatorului un cod valabil de TVA, pentru a stabili dacă serviciile prestate sunt utilizate în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestatorul va ţine cont de natura serviciilor prestate. Numai atunci când datorită naturii serviciilor prestate se prezumă că acestea ar putea fi utilizate în scopuri personale prestatorul va solicita o declaraţie din partea clientului sau în ceea ce priveşte scopul în care serviciile vor fi utilizate. Dacă din această declaraţie reiese că beneficiarul nu va utiliza respectivele servicii în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor, se consideră că prestatorul a acţionat cu bună-credinţă în ceea ce priveşte determinarea locului prestării serviciilor şi este scutit de orice viitoare obligaţie de plată a taxei. Atunci când serviciul urmează a fi utilizat de beneficiar parţial pentru scopuri personale sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile şi parţial în scopul activităţii economice sau integral în scopuri personale ori pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestarea respectivului serviciu va fi tratată ca fiind realizată în relaţia cu o persoană neimpozabilă. În ceea ce priveşte utilizarea fiecărui serviciu pentru stabilirea locului prestării, vor fi luate în considerare numai circumstanţele existente în momentul prestării serviciului. Orice modificare subsecventă a uzului serviciului respectiv de către beneficiar în sensul acestui alineat nu va avea consecinţe în ceea ce priveşte stabilirea locului prestării, cu excepţia situaţiei în care se poate face dovada abuzului de lege.

?

(10) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către un beneficiar persoană impozabilă stabilit în alt stat membru, care a comunicat prestatorului un cod valabil de TVA, pentru a stabili dacă serviciile prestate sunt utilizate în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestatorul va ţine cont de natura serviciilor prestate. Numai atunci când datorită naturii serviciilor prestate se prezumă că acestea ar putea fi utilizate în scopuri personale prestatorul va solicita o declaraţie din partea clientului său în ceea ce priveşte scopul în care serviciile vor fi utilizate. Dacă din această declaraţie reiese că beneficiarul nu va utiliza respectivele servicii în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor, se consideră că prestatorul a acţionat cu bună-credinţă în ceea ce priveşte determinarea locului prestării serviciilor şi este scutit de orice viitoare obligaţie de plată a taxei. Atunci când serviciul urmează a fi utilizat de beneficiar parţial pentru scopuri personale sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile şi parţial în scopul activităţii economice, prestarea respectivului serviciu va fi tratată ca fiind realizată în relaţia cu o persoană impozabilă. Atunci când serviciul urmează a fi utilizat de beneficiar integral în scopuri personale ori pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestarea respectivului serviciu va fi tratată ca fiind realizată în relaţia cu o persoană neimpozabilă. În ceea ce priveşte utilizarea fiecărui serviciu pentru stabilirea locului prestării, vor fi luate în considerare numai circumstanţele existente în momentul prestării serviciului. Orice modificare subsecventă a uzului serviciului respectiv de către beneficiar în sensul acestui alineat nu va avea consecinţe în ceea ce priveşte stabilirea locului prestării, cu excepţia situaţiei în care se poate face dovada unei practici abuzive.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

(12) Pentru alte servicii decât cele prevăzute la alin. (11), prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către o persoană impozabilă stabilită în afara Comunităţii şi care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, locul prestării nu este considerat a fi în România, dacă prestatorul poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în afara Comunităţii. În acest scop prestatorul trebuie să obţină suficiente dovezi de la clientul său care să demonstreze că este o persoană impozabilă. Aceste dovezi pot consta în codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului care este stabilit în ţări terţe care aplică TVA sau un alt cod de înregistrare similar care identifică persoana impozabilă, atribuit beneficiarului de ţara în care este stabilit, însoţite de alte informaţii relevante, cum sunt materiale printate de pe un website care confirmă statutul de persoană impozabilă al beneficiarului, informaţii obţinute de la autoritatea fiscală din ţara beneficiarului care confirmă că acesta este o persoană impozabilă, formularul de comandă al beneficiarului care conţine adresa sediului activităţii economice şi codul de înregistrare comercială sau informaţii printate de pe website-ul beneficiarului din care să rezulte că acesta efectuează o activitate economică. Dacă prestatorul nu poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă, se va considera că prestarea de servicii este realizată către o persoană neimpozabilă, aplicându-se celelalte reguli prevăzute de art. 133 din Codul fiscal, în funcţie de natura serviciului. Prevederile prezentului alineat se completează cu prevederile alin. (4).

?

(12) Pentru alte servicii decât cele prevăzute la alin. (11), prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către o persoană impozabilă stabilită în afara Comunităţii şi care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, locul prestării nu este considerat a fi în România, dacă prestatorul poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în afara Comunităţii. Dacă nu dispune de informaţii contrare, prestatorul poate considera că un beneficiar stabilit în afara Comunităţii are statutul de persoană impozabilă:

  • a) dacă obţine din partea beneficiarului un certificat eliberat de autorităţile fiscale competente din ţara beneficiarului, prin care se confirmă că respectivul beneficiar desfăşoară activităţi economice astfel încât să i se permită acestuia să obţină o rambursare a TVA în temeiul Directivei 86/560/CEE a Consiliului din 17 noiembrie 1986 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunităţii;
  • b) atunci când beneficiarul nu deţine certificatul respectiv, dacă prestatorul dispune de codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului sau de un cod similar atribuit beneficiarului de ţara de stabilire şi utilizat pentru a identifica societăţile ori de orice altă dovadă care să ateste faptul că clientul este o persoană impozabilă şi dacă prestatorul efectuează o verificare la un nivel rezonabil a exactităţii informaţiilor furnizate de beneficiar, pe baza procedurilor de securitate comerciale normale, cum ar fi cele legate de verificarea identităţii sau a plăţii.

Dacă prestatorul nu poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă, se va considera că prestarea de servicii este realizată către o persoană neimpozabilă, aplicându-se celelalte reguli prevăzute de art. 133 din Codul fiscal, în funcţie de natura serviciului. Prevederile prezentului alineat se completează cu prevederile alin. (4).

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

14. (1) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (4) din Codul fiscal fac excepţie de la regulile generale prevăzute la art. 133 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal în ceea ce priveşte stabilirea locului prestării. Aceste servicii nu se declară în declaraţia recapitulativă menţionată la art. 156^4 din Codul fiscal, indiferent de statutul beneficiarului, şi nici nu se aplică prevederile referitoare la înregistrarea în scopuri de taxă, care sunt specifice prestărilor şi achiziţiilor intracomunitare de servicii.

(2) Serviciile efectuate în legătură directă cu un bun imobil au locul prestării la locul unde este situat bunul imobil conform prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal. Pe lângă serviciile menţionate la art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, serviciile efectuate în legătură cu bunurile imobile cuprind, printre altele, operaţiuni precum:

  • a) lucrările de construcţii-montaj, transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curăţare şi demolare, efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi orice operaţiune ce se efectuează în legătură cu livrarea de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile mobile devin bunuri imobile prin destinaţia lor;
  • b) studiile şi activităţile de supervizare, care fac parte în mod obişnuit din ocupaţia arhitecţilor, supervizorilor sau inginerilor şi care au ca obiectiv pregătirea şi coordonarea unei activităţi prevăzute la lit. a);
  • c) activităţile de evaluare a unui bun imobil;
  • d) punerea la dispoziţie de spaţii de parcare;
  • e) punerea la dispoziţie de spaţii de depozitare a bunurilor;
  • f) închirierea de seifuri ce sunt bunuri imobile prin natura lor;
  • g) operaţiunile de închiriere, arendare, concesionare sau leasing al bunurilor imobile;
  • h) serviciile de administrare a bunurilor imobile prin natura lor;
  • i) acordarea accesului şi a drepturilor de folosinţă pentru căi rutiere şi structuri care fac parte din acestea, de exemplu poduri şi tuneluri;
  • j) serviciile de natură juridică în legătură cu cesiunea sau transferul titlului de proprietate asupra unui bun imobil, atât timp cât acestea au drept scop modificarea naturii juridice a bunurilor imobile;
  • k) serviciile constând în elaborarea unui contract de vânzare sau de cumpărare a unui bun imobil, chiar dacă acestea reprezintă servicii distincte de cele menţionate la lit. j).

(3) Atunci când sunt prestate servicii juridice având drept scop transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, dar tranzacţia finală ce ar fi avut ca rezultat modificarea naturii juridice a respectivului bun imobil nu are loc, aceste servicii se încadrează totuşi în prevederile art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal.

(4) Serviciile juridice menţionate la alin. (3) nu se cuprind în prevederile art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal atunci când prestarea acestora are loc în legătură cu diferite aspecte referitoare la contracte care, în termeni generali, pot privi orice alte chestiuni de natură juridică şi care nu sunt specifice transferului proprietăţii unui bun imobil.

(5) Pentru a determina dacă prestarea unui serviciu juridic complex, format din diferite elemente, intră sau nu sub incidenţa prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, trebuie stabilit scopul final al acestui serviciu, de la caz la caz.

?

14. (1) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (4) din Codul fiscal fac excepţie de la regulile generale prevăzute la art. 133 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal în ceea ce priveşte stabilirea locului prestării. Aceste servicii nu se declară în declaraţia recapitulativă menţionată la art. 156^4 din Codul fiscal, indiferent de statutul beneficiarului, şi nici nu se aplică prevederile referitoare la înregistrarea în scopuri de taxă, care sunt specifice prestărilor şi achiziţiilor intracomunitare de servicii.

(2) Serviciile efectuate în legătură directă cu un bun imobil includ acele servicii care au o legătură suficient de directă cu respectivele bunuri imobile şi au locul prestării la locul unde este situat bunul imobil conform prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal. Serviciile efectuate în legătură cu bunurile imobile cuprind printre altele operaţiuni precum:

  • a) elaborarea de planuri pentru o construcţie sau o parte a unei construcţii care sunt alocate unei anumite parcele de teren, indiferent dacă construcţia este ridicată sau nu;
  • b) furnizarea de servicii de supraveghere/securitate pe şantier;
  • c) construirea unei clădiri sau edificarea unei construcţii, precum şi lucrările de construcţii şi demolare efectuate asupra unei construcţii ori asupra unor părţi ale unei construcţii;
  • d) lucrări asupra pământului, inclusiv servicii agricole, cum ar fi aratul, semănatul, irigatul şi fertilizarea;
  • e) supravegherea şi evaluarea riscurilor şi integrităţii bunurilor imobile;
  • f) servicii de evaluare a bunurilor imobile, inclusiv în cazul în care astfel de servicii sunt necesare în scopul încheierii unei asigurări, pentru a determina valoarea unei proprietăţi ca garanţie pentru un împrumut sau pentru evaluarea riscului şi daunelor-interese în contextul unor litigii;
  • g) arendarea, concesionarea, leasingul sau închirierea de bunuri imobile, altele decât cele reglementate la alin. (3), inclusiv depozitarea de bunuri pentru care este atribuită o anumită parte din bunul imobil pentru uzul exclusiv al clientului;
  • h) servicii de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu funcţie similară, precum tabere de vacanţă ori locuri amenajate pentru a fi utilizate ca locuri de camping, inclusiv dreptul de a sta într-o anumită locaţie pe o durată limitată de timp ca rezultat al conversiei dreptului de utilizare comună a locaţiei respective;
  • i) atribuirea şi transmiterea de drepturi, altele decât cele prevăzute la lit. g) şi h), de a utiliza un bun imobil în întregime sau părţi ale unui bun imobil, inclusiv autorizarea de a utiliza o parte a unui bun imobil, cum ar fi acordarea dreptului de pescuit, de vânătoare ori de acces la sălile de aşteptare din aeroporturi sau utilizarea unei infrastructuri pentru care se plătesc taxele de trecere, cum ar fi un pod ori tunel;
  • j) lucrări de transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, renovare a unei construcţii sau a unei părţi de construcţii, inclusiv lucrări cum ar fi curăţarea, placarea, tapetarea şi parchetarea;
  • k) instalarea sau asamblarea de maşini ori echipamente care, după instalare sau asamblare, se califică drept bunuri imobile;
  • l) întreţinerea, reparaţia, inspecţia şi supravegherea de maşini, utilaje sau echipamente, în cazul în care acestea se califică drept bunuri imobile;
  • m) managementul proprietăţii, altul decât managementul portofoliului de investiţii în proprietăţi imobiliare prevăzut la alin. (3), care constă în exploatarea proprietăţilor imobiliare de tip comercial, industrial sau rezidenţial de către ori în numele proprietarului respectivelor proprietăţi imobiliare;
  • n) intermedierea în vânzarea, leasingul sau închirierea de bunuri imobile, precum şi intermedierea în anumite drepturi asupra bunurilor imobile;
  • o) serviciile de natură juridică referitoare la transmiterea sau transferul unui titlu de proprietate asupra unui bun imobil, la anumite drepturi asupra bunurilor imobile, cum ar fi serviciile notariale, ori întocmirea unui contract de vânzare-cumpărare pentru un astfel de bun, indiferent dacă tranzacţia în sine care ar conduce la modificarea naturii juridice a proprietăţii se realizează sau nu;
  • p) acordarea de credite atunci când o anumită construcţie sau o parte dintr-o construcţie ori un anumit teren ce urmează a fi achiziţionate, construite, renovate sau reparate se ipotechează;
  • q) servicii de asigurare şi de reasigurare care acoperă riscul de pierdere şi de deteriorare a bunurilor imobile;
  • r) punerea la dispoziţie de spaţii de parcare;
  • s) închirierea de seifuri care sunt bunuri imobile prin natura lor.

(3) Nu se consideră servicii legate de bunul imobil în sensul art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal operaţiuni precum:

  • a) elaborarea de planuri/schiţe pentru o construcţie sau o parte a unei construcţii care nu sunt alocate unei anumite parcele de teren;
  • b) depozitarea mărfurilor într-un bun imobil fără ca o anume parte a bunului imobil să fie atribuită pentru uzul exclusiv al clientului;
  • c) închirierea unui bun imobil sau a unei părţi a unui bun imobil pentru a fi utilizat/utilizată în mod concret în scopuri publicitare;
  • d) intermedierea în ceea ce priveşte serviciile de cazare la un hotel sau cazare în sectoare cu funcţie similară, precum tabere de vacanţă ori locuri amenajate pentru a fi utilizate ca locuri de camping, în cazul în care este realizată de către un intermediar care acţionează în numele şi în contul altei persoane;
  • e) asigurarea unei locaţii în stand la un târg sau la o expoziţie şi la alte evenimente similare şi alte servicii specifice prin care se permite expozantului să îşi expună obiectele, cum ar fi designul standului, transportul şi depozitarea obiectelor, furnizarea de utilaje, instalarea de cablu, servicii de asigurare şi furnizarea de materiale publicitare;
  • f) instalarea sau asamblarea, întreţinerea şi repararea, verificarea ori supravegherea de maşini sau echipamente care nu sunt ori nu devin parte din bunul imobil;
  • g) gestionarea unui portofoliu de investiţii în proprietăţi imobiliare;
  • h) servicii de natură juridică, altele decât cele reglementate de alin. (2), în legătură cu contracte, inclusiv recomandări date cu privire la termenii unui contract de transfer de bunuri imobile, sau în legătură cu punerea în aplicare a unui astfel de contract ori pentru dovedirea existenţei unui astfel de contract, în cazul în care astfel de servicii nu sunt specifice unui transfer de titlu de proprietate pentru un bun imobil.

(4) Pentru a determina dacă prestarea unui serviciu juridic complex, format din diferite elemente, intră sau nu sub incidenţa prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal trebuie stabilit scopul final al acestui serviciu, de la caz la caz.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

14^3. (1) În scopul aplicării prevederilor art. 133 alin. (2), (3), alin. (4) lit. e) şi alin. (6) din Codul fiscal, sunt considerate mijloace de transport vehiculele, motorizate sau nu, şi alte echipamente şi dispozitive destinate transportului de persoane ori de obiecte dintr-un loc în altul şi care au capacitatea de a fi utilizate efectiv pentru desfăşurarea transportului, care ar putea fi trase, tractate sau împinse de vehicule. Această categorie cuprinde bunuri precum:

  • a) vehiculele terestre motorizate şi nemotorizate, precum autoturismele, motocicletele, bicicletele, tricicletele şi rulotele care nu sunt fixate de sol;
  • b) navele motorizate şi nemotorizate;
  • c) aeronavele motorizate şi nemotorizate;
  • d) vehiculele special amenajate pentru transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate;
  • e) tractoarele şi alte vehicule agricole;
  • f) vehiculele utilizate pentru scopuri militare, supraveghere sau de apărare civilă;
  • g) dispozitivele mecanice sau electronice pentru propulsia cărucioarelor pentru invalizi.
?

14^3. (1) În scopul aplicării prevederilor art. 133 alin. (2), (3), alin. (4) lit. e) şi alin. (6) din Codul fiscal, sunt considerate mijloace de transport vehiculele, motorizate sau nu, şi alte echipamente şi dispozitive destinate transportului de persoane ori obiecte dintr-un loc în altul, care pot fi trase, tractate sau împinse de vehicule şi care sunt în mod normal proiectate să fie utilizate pentru transport şi pot realiza efectiv acest lucru.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

(2) Conform art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 1.777/2005 al Consiliului din 17 octombrie 2005 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 77/388/CEE privind sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată, remorcile, semiremorcile şi vagoanele feroviare reprezintă mijloace de transport.

?

(2) Potrivit prevederilor alin. (1), sunt incluse în categoria mijloacelor de transport în special următoarele vehicule:

  • a) vehiculele terestre, precum automobile, motociclete, biciclete, triciclete şi rulote;
  • b) remorcile şi semiremorcile;
  • c) vagoanele feroviare;
  • d) navele;
  • e) aeronavele;
  • f) vehiculele proiectate special pentru transportul persoanelor bolnave sau rănite;
  • g) tractoarele agricole şi alte vehicule agricole;
  • h) vehiculele pentru invalizi acţionate manual sau electronic.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

(3) Containerele nu sunt considerate mijloace de transport.

?

(3) Nu sunt considerate mijloace de transport în sensul alin. (1) vehiculele care sunt imobilizate în permanenţă şi containerele.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

(4) În sensul art. 133 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal:

  • a) acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau la alte evenimente similare cuprinde servicii constând în acordarea dreptului de intrare la un eveniment, în schimbul unui bilet sau al unei taxe. Numai serviciile care au drept caracteristică esenţială garantarea unui astfel de drept de intrare sunt privite ca acces la un eveniment;
  • b) conceptul de acces la un eveniment cuprinde următoarele servicii, fără a se limita la acestea:
    • 1. acordarea dreptului de intrare la spectacole, piese de teatru, reprezentaţii de circ, parcuri de distracţii, concerte, târguri, expoziţii şi alte evenimente similare, inclusiv pe bază de abonamente;
    • 2. acordarea dreptului de intrare la evenimente sportive, precum meciuri sau competiţii, inclusiv pe bază de abonamente;
    • 3. acordarea dreptului de intrare la evenimente educaţionale sau ştiinţifice, precum conferinţe sau seminare, altele decât cele prevăzute la lit. c) pct. 1;
  • c) conceptul de acces la un eveniment nu cuprinde operaţiuni precum:
    • 1. participarea la conferinţe şi seminare pentru care accesul este acordat/permis numai pe baza înregistrării în prealabil a participanţilor;
    • 2. utilizarea unor facilităţi precum cele oferite de o sală de gimnastică sau alte facilităţi similare, în schimbul unei cotizaţii de membru;
  • d) serviciile auxiliare legate de acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau la alte evenimente similare, prestate unei persoane impozabile, cuprind numai serviciile furnizate separat persoanei care participă la un astfel de eveniment, în schimbul plăţii unei sume de bani făcute de respectiva persoană, în legătură cu accesul la respectivul eveniment. Aceste servicii includ în special utilizarea vestiarului sau a instalaţiilor sanitare şi nu includ serviciile de intermediere în vânzarea biletelor.
?

(4) În sensul art. 133 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal:

  • a) acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau la alte evenimente similare include prestarea serviciilor ale căror caracteristici esenţiale constau în garantarea dreptului de acces la un eveniment în schimbul unui bilet ori al unei plăţi, inclusiv sub forma unui abonament sau a unei cotizaţii periodice;
  • b) conceptul de acces la un eveniment cuprinde următoarele servicii, fără a se limita la acestea:
    • 1. dreptul de acces la spectacole, reprezentaţii teatrale, reprezentaţii de circ, parcuri de distracţii, concerte, târguri, expoziţii şi alte evenimente similare;
    • 2. dreptul de acces la evenimente sportive precum meciuri sau competiţii;
    • 3. dreptul de acces la evenimente educaţionale şi ştiinţifice, precum conferinţe şi seminare;
  • c) conceptul de acces la un eveniment nu cuprinde utilizarea unor facilităţi, în schimbul plăţii unei cotizaţii, precum cele oferite de o sală de gimnastică sau altele asemănătoare;
  • d) serviciile auxiliare prevăzute la art. 133 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal includ serviciile legate în mod direct de accesul la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau la alte evenimente similare furnizate separat unei persoane care participă la un eveniment, în schimbul plăţii unei sume de bani. Astfel de servicii auxiliare includ în special utilizarea vestiarelor sau a instalaţiilor sanitare, dar nu includ serviciile de intermediere legate de vânzarea biletelor.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

1 Martie 2011

Hotarare nr. 150 din 23 februarie 2011

  • Norme metodologice modificate sau introduse
Text VechiText Nou

13. (1) Pentru stabilirea locului prestării serviciilor potrivit prevederilor art. 133 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, se are în vedere noţiunea de persoană impozabilă, astfel cum este aceasta definită din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată. Identificarea altor elemente, cum ar fi faptul că persoana impozabilă realizează operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau că aceasta aplică regimul special de scutire pentru întreprinderi mici, nu influenţează modul în care regulile care guvernează locul prestării se aplică atunci când persoana impozabilă prestează sau primeşte servicii. Regulile prevăzute la art. 133 alin. (2) sau (3) din Codul fiscal se aplică numai în situaţia în care serviciile nu se pot încadra pe niciuna dintre excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4) - (7) din Codul fiscal. Dacă serviciile pot fi încadrate pe una dintre excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4) - (7), întotdeauna excepţia prevalează, nemaifiind aplicabile regulile generale stabilite la art. 133 alin. (2) şi (3).

(2) Locul de prestare a serviciilor către o persoană juridică neimpozabilă se determină conform art. 133 alin. (3) - (6) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiei în care respectiva persoană este deja înregistrată în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare conform art. 153^1 sau, pentru alte operaţiuni, conform art. 153 din Codul fiscal ori conform echivalentului acestor articole din legislaţia altui stat membru. În această situaţie, locul prestării serviciilor către persoana juridică neimpozabilă se determină, ca regulă generală, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal.

(3) Pentru a se califica drept sediu fix al unei persoane impozabile, gradul de permanenţă şi structura acestuia în ceea ce priveşte resursele tehnice şi umane trebuie să fie suficiente pentru a efectua regulat prestări de servicii impozabile, în cazul sediului fix de la care sunt prestate servicii conform art. 133 alin. (3) din Codul fiscal, sau pentru a fi capabil să primească şi să utilizeze serviciile respective, în cazul sediului fix către care sunt furnizate servicii, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal.

(4) În situaţia în care un prestator stabilit în România furnizează servicii care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal către:

a) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României, dar este stabilită în România prin sediu/sedii fixe, se va considera că locul prestării serviciilor este locul în care beneficiarul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice, sau, după caz, un sediu fix situat în alt stat, dacă beneficiarul poate prezenta dovezi suficiente prestatorului pentru a demonstra că aceste servicii au fost prestate către sediul activităţii sale economice, sau către un sediu fix stabilit în alt stat, şi nu către sediul/sediile fixe din România;

b) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România, dar este stabilită în afara României prin sediu/sedii fixe, se va considera că locul prestării serviciilor este sediul fix către care serviciile sunt prestate, dacă beneficiarul poate prezenta dovezi suficiente prestatorului pentru a demonstra că aceste servicii nu au fost prestate către sediul activităţii economice din România, ci către sediul/sediile fixe din afara României.

Dovezile pe care beneficiarul poate să le prezinte pentru a demonstra că serviciile sunt în fapt prestate către sediul activităţii sale economice sau către un sediu fix pot consta în: contractul şi/sau formularul de comandă care identifică sediul care primeşte serviciile, faptul că sediul respectiv este entitatea care plăteşte pentru serviciile respective sau costul serviciilor este în fapt suportat de respectiva entitate, natura serviciilor permite identificarea, în mod particular, a sediului/sediilor către care serviciul este prestat, orice alte informaţii relevante pentru stabilirea locului prestării.

(5) În cazul serviciilor care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă nestabilită în România către o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România, se consideră că locul prestării nu este în România, dacă beneficiarul poate face dovada că serviciul este prestat către un sediu fix situat în afara României. Dovezile pe care beneficiarul poate să le prezinte pentru a demonstra că serviciile sunt în fapt prestate către un sediu fix sunt cele menţionate la alin. (4).

(6) Un contract global reprezintă un acord de afaceri care poate acoperi toate serviciile prestate către o persoană impozabilă. Pentru serviciile prestate în baza unui astfel de contract global, care urmează să fie utilizate în mai multe locuri, locul de prestare este considerat în principiu locul în care beneficiarul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice. În situaţia în care serviciile care fac obiectul unui astfel de contract sunt destinate a fi utilizate de către un sediu fix şi acest sediu fix suportă costurile respectivelor servicii, locul prestării acestora este locul în care se află respectivul sediu fix.

(7) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, care sunt prestate de prestatori stabiliţi în România către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul Comunităţii, se numesc prestări de servicii intracomunitare şi se declară în declaraţia recapitulativă conform prevederilor art. 156^4 din Codul fiscal, dacă nu beneficiază de o scutire de taxă. Persoanele impozabile care prestează astfel de servicii şi care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA trebuie să îndeplinească obligaţiile specifice de înregistrare în scopuri de TVA prevăzute la art. 153 şi 153^1 din Codul fiscal.

(8) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de prestatori stabiliţi în România către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi în afara Comunităţii, sau, după caz, sunt prestate de prestatori stabiliţi în afara Comunităţii către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul României, urmează aceleaşi reguli ca şi serviciile intracomunitare în ceea ce priveşte determinarea locului prestării şi celelalte obligaţii impuse de prezentul titlu, dar nu implică obligaţii referitoare la declararea în declaraţia recapitulativă conform prevederilor art. 156^4 din Codul fiscal, indiferent dacă sunt taxabile sau dacă beneficiază de scutire de taxă şi nici obligaţii referitoare la înregistrarea în scopuri de TVA specifice serviciilor intracomunitare prevăzute la art. 153 şi 153^1 din Codul fiscal.

(9) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de persoane impozabile stabilite în România, atunci când beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru, şi serviciul este prestat către sediul activităţii economice sau un sediu fix, aflat în alt stat membru decât România, prestatorul trebuie să facă dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în Comunitate. Se consideră că această condiţie este îndeplinită atunci când beneficiarul comunică prestatorului o adresă a sediului activităţii economice, sau, după caz, a unui sediu fix, din Comunitate, precum şi un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, inclusiv în cazul persoanelor juridice neimpozabile care sunt înregistrate în scopuri de TVA. Se consideră că prestatorul a acţionat de bună credinţă, în ceea ce priveşte stabilirea faptului că beneficiarul său este o persoană impozabilă, atunci când a obţinut confirmarea validităţii codului de TVA atribuit beneficiarului său de autorităţile fiscale din alt stat membru prin intermediul procedurilor de securitate existente la nivel comunitar. Dacă beneficiarul, care este stabilit în alt stat membru decât România, nu comunică un cod valabil de TVA, şi/sau prestatorul nu obţine confirmarea validităţii codului de TVA al clientului său, se va considera că prestarea de servicii este realizată către o persoană neimpozabilă, aplicându-se celelalte reguli prevăzute de art. 133, în funcţie de natura serviciului. Totuşi, în situaţia în care ulterior emiterii facturii de către prestator, beneficiarul comunică un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, prestatorul va aplica prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, respectiv va considera că operaţiunea nu este impozabilă în România, fiind impozabilă la locul unde este stabilit beneficiarul, dacă beneficiarul poate face dovada că avea calitatea de persoană impozabilă în momentul în care taxa a devenit exigibilă. Dovada constă într-o confirmare oficială a autorităţii fiscale din statul membru în care beneficiarul este stabilit. În cazul reconsiderării locului prestării serviciului, prestatorul aplică prevederile art. 159 din Codul fiscal. Prevederile prezentului alineat se completează cu prevederile alin. (4).

(10) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către un beneficiar persoană impozabilă stabilit în alt stat membru care a comunicat prestatorului un cod valabil de TVA, pentru a stabili dacă serviciile prestate sunt utilizate în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestatorul va ţine cont de natura serviciilor prestate. Numai atunci când datorită naturii serviciilor prestate se prezumă că acestea ar putea fi utilizate în scopuri personale, prestatorul va solicita o declaraţie din partea clientului sau în ce priveşte scopul în care serviciile vor fi utilizate. Dacă din această declaraţie reiese că beneficiarul nu va utiliza respectivele servicii în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor se consideră că prestatorul a acţionat cu bună-credinţă în ceea ce priveşte determinarea locului prestării serviciilor şi este scutit de orice viitoare obligaţie de plată a taxei. Atunci când serviciul urmează a fi utilizat de beneficiar parţial pentru scopuri personale sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile şi parţial în scopul activităţii economice, sau integral în scopuri personale sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestarea respectivului serviciu va fi tratată ca fiind realizată în relaţia cu o persoană neimpozabilă. În ce priveşte utilizarea fiecărui serviciu pentru stabilirea locului prestării, vor fi luate în considerare numai circumstanţele existente în momentul prestării serviciului. Orice modificare subsecventă a uzului serviciului respectiv de către beneficiar în sensul acestui alineat, nu va avea consecinţe în ce priveşte stabilirea locului prestării, cu excepţia situaţiei în care se poate face dovada abuzului de lege.

(11) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către un beneficiar persoană neimpozabilă care nu este stabilit pe teritoriul Comunităţii, nu au locul în România. De asemenea, nu au locul în România aceleaşi servicii care sunt prestate către persoane impozabile stabilite în afara Comunităţii, fiind aplicabile prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. În ambele situaţii, este suficient ca prestatorul să facă dovada că beneficiarul, indiferent de statutul său, este stabilit în afara Comunităţii. Această condiţie se consideră îndeplinită atunci când clientul comunică prestatorului adresa sediului activităţii economice, sau a sediului fix, sau, în absenţa acestora, a domiciliului stabil sau a reşedinţei obişnuite, din afara Comunităţii. Prestatorul trebuie să verifice autenticitatea acestora prin procedurile curente de verificare existente.

(12) Pentru alte servicii decât cele prevăzute la alin. (11), prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către o persoană impozabilă stabilită în afara Comunităţii şi care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, locul prestării nu este considerat a fi în România, dacă prestatorul poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în afara Comunităţii. În acest scop prestatorul trebuie să obţină suficiente dovezi de la clientul său care să demonstreze că este o persoană impozabilă. Aceste dovezi pot consta în codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului care este stabilit în ţări terţe care aplică TVA, sau un alt cod de înregistrare similar care identifică persoana impozabilă, atribuit beneficiarului de ţara în care este stabilit, însoţite de alte informaţii relevante cum sunt materiale printate de pe un website care confirmă statutul de persoană impozabilă al beneficiarului, informaţii obţinute de la autoritatea fiscală din ţara beneficiarului care confirmă că acesta este o persoană impozabilă, formularul de comandă al beneficiarului care conţine adresa sediului activităţii economice şi codul de înregistrare comercială sau informaţii printate de pe website-ul beneficiarului din care să rezulte că acesta efectuează o activitate economică. Dacă prestatorul nu poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă, se va considera că prestarea de servicii este realizată către o persoană neimpozabilă, aplicându-se celelalte reguli prevăzute de art. 133 din Codul fiscal în funcţie de natura serviciului. Prevederile prezentului alineat se completează cu prevederile alin. (4).

(13) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal de care beneficiază persoane impozabile stabilite în România şi care sunt prestate de un prestator persoană impozabilă care nu este stabilit în România, au locul prestării în România, fiind aplicabile cotele de TVA prevăzute la art. 140 din Codul fiscal sau, după caz, scutirile de TVA prevăzute la art. 141, 143, 144 sau 144^1 din Codul fiscal. Atunci când prestatorul este o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru, beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România realizează o achiziţie intracomunitară de servicii care se declară în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, dacă serviciul nu este scutit de taxă. În situaţia în care beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România nu este înregistrat în scopuri de taxă, trebuie să îndeplinească obligaţiile specifice de înregistrare pentru achiziţii intracomunitare de servicii prevăzute la art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal.

(14) În aplicarea prevederilor art. 133 alin. (2), alin. (5) lit. d) şi alin. (7) din Codul fiscal, lucrările efectuate asupra bunurilor mobile corporale cuprind toate operaţiunile umane şi mecanice efectuate asupra unui bun mobil corporal, altele decât cele de natură intelectuală sau ştiinţifică, respectiv servicii ce constau, printre altele, în procesarea, prelucrarea, repararea bunurilor mobile corporale. Evaluarea bunurilor mobile corporale reprezintă examinarea unor bunuri mobile corporale în scopul stabilirii valorii acestora. Ambalajele sau alte bunuri utilizate, în legătură directă cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrări ori evaluări, sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri separate, ci ca fiind parte a serviciului prestat. În situaţia în care pe teritoriul României se efectuează lucrări şi evaluări ale bunurilor mobile corporale de origine comunitară, persoana care primeşte bunurile în vederea realizării lucrărilor trebuie să înscrie bunurile în registrul bunurilor primite prevăzut la pct. 79. Beneficiarul persoană impozabilă stabilit în România care trimite bunuri mobile corporale pentru a fi efectuate lucrări sau evaluări într-un alt stat membru, va ţine evidenţa bunurilor cu ajutorul registrului nontransferurilor prevăzut la pct. 79. Pentru determinarea locului prestării acestor servicii se vor aplica, în funcţie de statutul beneficiarului, prevederile art. 133 alin. (2), alin. (5) lit. d) sau alin. (7) din Codul fiscal.

(15) Tipărirea cărţilor sau a altor tipărituri poate fi considerată fie o livrare de bunuri, fie o prestare de servicii, în funcţie de modul de derulare a operaţiunilor, astfel:

a) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri se limitează la a transmite conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau alt suport, iar tipografia se obligă să tipărească sau, după caz, să şi editeze cartea sau altă tipăritură, utilizând hârtia şi/sau alte materiale proprii necesare realizării cărţii sau altei tipărituri, se consideră că tipografia realizează o livrare de bunuri către clientul său, în sensul art. 128 din Codul fiscal, locul livrării bunurilor stabilindu-se conform prevederilor art. 132 din Codul fiscal;

b) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri transmite tipografiei conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau alt suport, precum şi hârtia necesară realizării acestora şi/sau, după caz, alte materiale care servesc la realizarea cărţii/tipăriturii, se consideră că tipografia realizează o prestare de servicii către clientul său, în sensul art. 129 din Codul fiscal. Locul prestării serviciilor, în acest caz, se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2), sau după caz, art. 133 alin. (5) lit. d) sau alin. (7) din Codul fiscal, în funcţie de statutul beneficiarului.

(16) Transferul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră efectuat cu plată de către o persoană impozabilă reprezintă o prestare de servicii, pentru care locul prestării se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2), sau după caz, art. 133 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal. Dacă locul prestării pentru un astfel de serviciu este în România, niciuna dintre scutirile prevăzute la art. 141 din Codul fiscal nu poate fi aplicată.

?

13. (1) Pentru stabilirea locului prestării serviciilor potrivit prevederilor art. 133 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, se are în vedere noţiunea de persoană impozabilă, astfel cum este aceasta definită din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată. Identificarea altor elemente, cum ar fi faptul că persoana impozabilă realizează operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau că aceasta aplică regimul special de scutire pentru întreprinderi mici, nu influenţează modul în care regulile care guvernează locul prestării se aplică atunci când persoana impozabilă prestează sau primeşte servicii. Regulile prevăzute la art. 133 alin. (2) sau (3) din Codul fiscal se aplică numai în situaţia în care serviciile nu se pot încadra în niciuna dintre excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4) - (8) din Codul fiscal. Dacă serviciile pot fi încadrate în una dintre excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4) - (8), întotdeauna excepţia prevalează, nemaifiind aplicabile regulile generale stabilite la art. 133 alin. (2) şi (3).

(2) Locul de prestare a serviciilor către o persoană juridică neimpozabilă se determină conform art. 133 alin. (3) - (6) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiei în care respectiva persoană este deja înregistrată în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare conform art. 153^1 sau, pentru alte operaţiuni, conform art. 153 din Codul fiscal ori conform echivalentului acestor articole din legislaţia altui stat membru. În această situaţie, locul prestării serviciilor către persoana juridică neimpozabilă se determină, ca regulă generală, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal.

(3) Pentru a se califica drept sediu fix al unei persoane impozabile, gradul de permanenţă şi structura acestuia în ceea ce priveşte resursele tehnice şi umane trebuie să fie suficiente pentru a efectua regulat prestări de servicii impozabile, în cazul sediului fix de la care sunt prestate servicii conform art. 133 alin. (3) din Codul fiscal, sau pentru a fi capabil să primească şi să utilizeze serviciile respective, în cazul sediului fix către care sunt furnizate servicii, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal.

(4) În situaţia în care un prestator stabilit în România furnizează servicii care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal către:

  • a) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României, dar este stabilită în România prin sediu/sedii fix/fixe, se va considera că locul prestării serviciilor este locul în care beneficiarul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice sau, după caz, un sediu fix situat în alt stat, dacă beneficiarul poate prezenta dovezi suficiente prestatorului pentru a demonstra că aceste servicii au fost prestate către sediul activităţii sale economice sau către un sediu fix stabilit în alt stat, şi nu către sediul/sediile fix/fixe din România;
  • b) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România, dar este stabilită în afara României prin sediu/sedii fix/fixe, se va considera că locul prestării serviciilor este sediul fix către care serviciile sunt prestate, dacă beneficiarul poate prezenta dovezi suficiente prestatorului pentru a demonstra că aceste servicii nu au fost prestate către sediul activităţii economice din România, ci către sediul/sediile fix/fixe din afara României.

Dovezile pe care beneficiarul poate să le prezinte pentru a demonstra că serviciile sunt în fapt prestate către sediul activităţii sale economice sau către un sediu fix pot consta în: contractul şi/sau formularul de comandă care identifică sediul care primeşte serviciile, faptul că sediul respectiv este entitatea care plăteşte pentru serviciile respective sau costul serviciilor este în fapt suportat de respectiva entitate, natura serviciilor permite identificarea, în mod particular, a sediului/sediilor către care serviciul este prestat, orice alte informaţii relevante pentru stabilirea locului prestării.

(5) În cazul serviciilor care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă nestabilită în România către o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România, se consideră că locul prestării nu este în România, dacă beneficiarul poate face dovada că serviciul este prestat către un sediu fix situat în afara României. Dovezile pe care beneficiarul poate să le prezinte pentru a demonstra că serviciile sunt în fapt prestate către un sediu fix sunt cele menţionate la alin. (4).

(6) Un contract global reprezintă un acord de afaceri care poate acoperi toate serviciile prestate către o persoană impozabilă. Pentru serviciile prestate în baza unui astfel de contract global, care urmează să fie utilizate în mai multe locuri, locul de prestare este considerat în principiu locul în care beneficiarul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice. În situaţia în care serviciile care fac obiectul unui astfel de contract sunt destinate a fi utilizate de către un sediu fix şi acest sediu fix suportă costurile respectivelor servicii, locul prestării acestora este locul în care se află respectivul sediu fix.

(7) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, care sunt prestate de prestatori stabiliţi în România către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul Comunităţii, se numesc prestări de servicii intracomunitare şi se declară în declaraţia recapitulativă, conform prevederilor art. 156^4 din Codul fiscal, dacă nu beneficiază de o scutire de taxă. Persoanele impozabile care prestează astfel de servicii şi care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA trebuie să îndeplinească obligaţiile specifice de înregistrare în scopuri de TVA prevăzute la art. 153 şi 153^1 din Codul fiscal.

(8) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de prestatori stabiliţi în România către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi în afara Comunităţii sau, după caz, prestate de prestatori stabiliţi în afara Comunităţii către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul României, urmează aceleaşi reguli ca şi serviciile intracomunitare în ceea ce priveşte determinarea locului prestării şi celelalte obligaţii impuse de prezentul titlu, dar nu implică obligaţii referitoare la declararea în declaraţia recapitulativă, conform prevederilor art. 156^4 din Codul fiscal, indiferent dacă sunt taxabile sau dacă beneficiază de scutire de taxă, şi nici obligaţii referitoare la înregistrarea în scopuri de TVA specifice serviciilor intracomunitare prevăzute la art. 153 şi 153^1 din Codul fiscal.

(9) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de persoane impozabile stabilite în România, atunci când beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru şi serviciul este prestat către sediul activităţii economice sau un sediu fix aflat în alt stat membru decât România, prestatorul trebuie să facă dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în Comunitate. Se consideră că această condiţie este îndeplinită atunci când beneficiarul comunică prestatorului o adresă a sediului activităţii economice sau, după caz, a unui sediu fix din Comunitate, precum şi un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, inclusiv în cazul persoanelor juridice neimpozabile care sunt înregistrate în scopuri de TVA. Se consideră că prestatorul a acţionat de bună-credinţă în ceea ce priveşte stabilirea faptului că beneficiarul său este o persoană impozabilă atunci când a obţinut confirmarea validităţii codului de TVA atribuit beneficiarului său de autorităţile fiscale din alt stat membru prin intermediul procedurilor de securitate existente la nivel comunitar. Dacă beneficiarul care este stabilit în alt stat membru decât România nu comunică un cod valabil de TVA şi/sau prestatorul nu obţine confirmarea validităţii codului de TVA al clientului său, se va considera că prestarea de servicii este realizată către o persoană neimpozabilă, aplicându-se celelalte reguli prevăzute de art. 133 din Codul fiscal, în funcţie de natura serviciului. Totuşi, în situaţia în care ulterior emiterii facturii de către prestator beneficiarul comunică un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, prestatorul va aplica prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, respectiv va considera că operaţiunea nu este impozabilă în România, fiind impozabilă la locul unde este stabilit beneficiarul, dacă beneficiarul poate face dovada că avea calitatea de persoană impozabilă în momentul în care taxa a devenit exigibilă. Dovada constă într-o confirmare oficială a autorităţii fiscale din statul membru în care beneficiarul este stabilit. În cazul reconsiderării locului prestării serviciului, prestatorul aplică prevederile art. 159 din Codul fiscal. Prevederile prezentului alineat se completează cu prevederile alin. (4).

(10) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către un beneficiar persoană impozabilă stabilit în alt stat membru, care a comunicat prestatorului un cod valabil de TVA, pentru a stabili dacă serviciile prestate sunt utilizate în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestatorul va ţine cont de natura serviciilor prestate. Numai atunci când datorită naturii serviciilor prestate se prezumă că acestea ar putea fi utilizate în scopuri personale prestatorul va solicita o declaraţie din partea clientului sau în ceea ce priveşte scopul în care serviciile vor fi utilizate. Dacă din această declaraţie reiese că beneficiarul nu va utiliza respectivele servicii în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor, se consideră că prestatorul a acţionat cu bună-credinţă în ceea ce priveşte determinarea locului prestării serviciilor şi este scutit de orice viitoare obligaţie de plată a taxei. Atunci când serviciul urmează a fi utilizat de beneficiar parţial pentru scopuri personale sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile şi parţial în scopul activităţii economice sau integral în scopuri personale ori pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestarea respectivului serviciu va fi tratată ca fiind realizată în relaţia cu o persoană neimpozabilă. În ceea ce priveşte utilizarea fiecărui serviciu pentru stabilirea locului prestării, vor fi luate în considerare numai circumstanţele existente în momentul prestării serviciului. Orice modificare subsecventă a uzului serviciului respectiv de către beneficiar în sensul acestui alineat nu va avea consecinţe în ceea ce priveşte stabilirea locului prestării, cu excepţia situaţiei în care se poate face dovada abuzului de lege.

(11) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către un beneficiar persoană neimpozabilă care nu este stabilit pe teritoriul Comunităţii, nu au locul în România. De asemenea, nu au locul în România aceleaşi servicii care sunt prestate către persoane impozabile stabilite în afara Comunităţii, fiind aplicabile prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. În ambele situaţii este suficient ca prestatorul să facă dovada că beneficiarul, indiferent de statutul său, este stabilit în afara Comunităţii. Această condiţie se consideră îndeplinită atunci când clientul comunică prestatorului adresa sediului activităţii economice sau a sediului fix ori, în absenţa acestora, a domiciliului stabil sau a reşedinţei obişnuite, din afara Comunităţii. Prestatorul trebuie să verifice autenticitatea acestora prin procedurile curente de verificare existente.

(12) Pentru alte servicii decât cele prevăzute la alin. (11), prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către o persoană impozabilă stabilită în afara Comunităţii şi care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, locul prestării nu este considerat a fi în România, dacă prestatorul poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în afara Comunităţii. În acest scop prestatorul trebuie să obţină suficiente dovezi de la clientul său care să demonstreze că este o persoană impozabilă. Aceste dovezi pot consta în codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului care este stabilit în ţări terţe care aplică TVA sau un alt cod de înregistrare similar care identifică persoana impozabilă, atribuit beneficiarului de ţara în care este stabilit, însoţite de alte informaţii relevante, cum sunt materiale printate de pe un website care confirmă statutul de persoană impozabilă al beneficiarului, informaţii obţinute de la autoritatea fiscală din ţara beneficiarului care confirmă că acesta este o persoană impozabilă, formularul de comandă al beneficiarului care conţine adresa sediului activităţii economice şi codul de înregistrare comercială sau informaţii printate de pe website-ul beneficiarului din care să rezulte că acesta efectuează o activitate economică. Dacă prestatorul nu poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă, se va considera că prestarea de servicii este realizată către o persoană neimpozabilă, aplicându-se celelalte reguli prevăzute de art. 133 din Codul fiscal, în funcţie de natura serviciului. Prevederile prezentului alineat se completează cu prevederile alin. (4).

(13) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, de care beneficiază persoane impozabile stabilite în România şi care sunt prestate de un prestator persoană impozabilă care nu este stabilit în România, au locul prestării în România, fiind aplicabile cotele de TVA prevăzute la art. 140 din Codul fiscal sau, după caz, scutirile de TVA prevăzute la art. 141, 143, 144 sau 144^1 din Codul fiscal. Atunci când prestatorul este o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru, beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România realizează o achiziţie intracomunitară de servicii care se declară în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, dacă serviciul nu este scutit de taxă. În situaţia în care beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România nu este înregistrat în scopuri de taxă, trebuie să îndeplinească obligaţiile specifice de înregistrare pentru achiziţii intracomunitare de servicii prevăzute la art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal.

(14) În aplicarea prevederilor art. 133 alin. (2), alin. (5) lit. d) şi alin. (7) lit. a) din Codul fiscal, lucrările efectuate asupra bunurilor mobile corporale cuprind toate operaţiunile umane şi mecanice efectuate asupra unui bun mobil corporal, altele decât cele de natură intelectuală sau ştiinţifică, respectiv servicii ce constau, printre altele, în procesarea, prelucrarea, repararea bunurilor mobile corporale. Evaluarea bunurilor mobile corporale reprezintă examinarea unor bunuri mobile corporale în scopul stabilirii valorii acestora. Ambalajele sau alte bunuri utilizate, în legătură directă cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrări ori evaluări, sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri separate, ci ca fiind parte a serviciului prestat. În situaţia în care pe teritoriul României se efectuează lucrări şi evaluări ale bunurilor mobile corporale de origine comunitară, persoana care primeşte bunurile în vederea realizării lucrărilor trebuie să înscrie bunurile în registrul bunurilor primite prevăzut la pct. 79. Beneficiarul persoană impozabilă stabilit în România, care trimite bunuri mobile corporale pentru a fi efectuate lucrări sau evaluări într-un alt stat membru, va ţine evidenţa bunurilor cu ajutorul registrului nontransferurilor prevăzut la pct. 79. Pentru determinarea locului prestării acestor servicii se vor aplica, în funcţie de statutul beneficiarului, prevederile art. 133 alin. (2), alin. (5) lit. d) sau alin. (7) lit. a) din Codul fiscal.

(15) Tipărirea cărţilor sau a altor tipărituri poate fi considerată fie o livrare de bunuri, fie o prestare de servicii, în funcţie de modul de derulare a operaţiunilor, astfel:

  • a) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri se limitează la a transmite conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau pe alt suport, iar tipografia se obligă să tipărească sau, după caz, să şi editeze cartea sau altă tipăritură, utilizând hârtia şi/sau alte materiale proprii necesare realizării cărţii sau altei tipărituri, se consideră că tipografia realizează o livrare de bunuri către clientul său, în sensul art. 128 din Codul fiscal, locul livrării bunurilor stabilindu-se conform prevederilor art. 132 din Codul fiscal;
  • b) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri transmite tipografiei conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau pe alt suport, precum şi hârtia necesară realizării acestora şi/sau, după caz, alte materiale care servesc la realizarea cărţii/tipăriturii, se consideră că tipografia realizează o prestare de servicii către clientul său, în sensul art. 129 din Codul fiscal. Locul prestării serviciilor, în acest caz, se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2) sau, după caz, art. 133 alin. (5) lit. d) sau alin. (7) lit. a) din Codul fiscal, în funcţie de statutul beneficiarului.

(16) Transferul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră efectuat cu plată de către o persoană impozabilă reprezintă o prestare de servicii, pentru care locul prestării se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2) sau, după caz, art. 133 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal. Dacă locul prestării pentru un astfel de serviciu este în România, niciuna dintre scutirile prevăzute la art. 141 din Codul fiscal nu poate fi aplicată.

(17) În sensul art. 133 alin. (5) lit. f) din Codul fiscal, conceptul "activităţi" include şi evenimentele la care se face referire în art. 133 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

14. (1) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (4) din Codul fiscal fac excepţie de la regulile generale prevăzute la art. 133 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal în ceea ce priveşte stabilirea locului prestării. Aceste servicii nu se declară în declaraţia recapitulativă menţionată la art. 156^4 din Codul fiscal, indiferent de statutul beneficiarului, şi nici nu se aplică prevederile referitoare la înregistrarea în scopuri de taxă, care sunt specifice prestărilor şi achiziţiilor intracomunitare de servicii.

(2) Serviciile efectuate în legătură directă cu un bun imobil au locul prestării la locul unde este situat bunul imobil conform prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal. Pe lângă serviciile menţionate la art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, serviciile efectuate în legătură cu bunurile imobile cuprind, printre altele, operaţiuni precum:

  • a) lucrările de construcţii-montaj, transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curăţare şi demolare, efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi orice operaţiune ce se efectuează în legătură cu livrarea de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile mobile devin bunuri imobile prin destinaţia lor;
  • b) studiile şi activităţile de supervizare, care fac parte în mod obişnuit din ocupaţia arhitecţilor, supervizorilor sau inginerilor şi care au ca obiectiv pregătirea şi coordonarea unei activităţi prevăzute la lit. a);
  • c) activităţile de evaluare a unui bun imobil;
  • d) punerea la dispoziţie de spaţii de parcare;
  • e) punerea la dispoziţie de spaţii de depozitare a bunurilor;
  • f) închirierea de seifuri ce sunt bunuri imobile prin natura lor;
  • g) operaţiunile de închiriere, arendare, concesionare sau leasing a bunurilor imobile;
  • h) serviciile de administrare a bunurilor imobile prin natura lor;
  • i) acordarea accesului şi a drepturilor de folosinţă pentru căi rutiere şi structuri care fac parte din acestea, ca de exemplu poduri şi tuneluri;
  • j) serviciile de natură juridică în legătură cu cesiunea sau transferul titlului de proprietate asupra unui bun imobil, atâta timp cât acestea au drept scop modificarea naturii juridice a bunurilor imobile;
  • k) serviciile constând în elaborarea unui contract de vânzare sau de cumpărare a unui bun imobil, chiar dacă acestea reprezintă servicii distincte faţă de cele menţionate la lit. j).

(3) Atunci când sunt prestate servicii juridice având drept scop transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, dar totuşi tranzacţia finală ce ar fi avut ca rezultat modificarea naturii juridice a respectivului bun imobil nu are loc, aceste servicii se încadrează totuşi în prevederile art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal.

(4) Serviciile juridice menţionate la alin. (3) nu se cuprind în prevederile art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, atunci când prestarea acestora are loc în legătură cu diferite aspecte referitoare la contracte, care, în termeni generali, pot privi orice alte chestiuni de natură juridică şi care nu sunt specifice transferului proprietăţii unui bun imobil.

(5) Pentru a determina dacă prestarea unui serviciu juridic complex, format din diferite elemente, intră sau nu sub incidenţa prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, trebuie stabilit scopul final al acestui serviciu, de la caz la caz.

?

14. (1) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (4) din Codul fiscal fac excepţie de la regulile generale prevăzute la art. 133 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal în ceea ce priveşte stabilirea locului prestării. Aceste servicii nu se declară în declaraţia recapitulativă menţionată la art. 156^4 din Codul fiscal, indiferent de statutul beneficiarului, şi nici nu se aplică prevederile referitoare la înregistrarea în scopuri de taxă, care sunt specifice prestărilor şi achiziţiilor intracomunitare de servicii.

(2) Serviciile efectuate în legătură directă cu un bun imobil au locul prestării la locul unde este situat bunul imobil conform prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal. Pe lângă serviciile menţionate la art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, serviciile efectuate în legătură cu bunurile imobile cuprind, printre altele, operaţiuni precum:

  • a) lucrările de construcţii-montaj, transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curăţare şi demolare, efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi orice operaţiune ce se efectuează în legătură cu livrarea de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile mobile devin bunuri imobile prin destinaţia lor;
  • b) studiile şi activităţile de supervizare, care fac parte în mod obişnuit din ocupaţia arhitecţilor, supervizorilor sau inginerilor şi care au ca obiectiv pregătirea şi coordonarea unei activităţi prevăzute la lit. a);
  • c) activităţile de evaluare a unui bun imobil;
  • d) punerea la dispoziţie de spaţii de parcare;
  • e) punerea la dispoziţie de spaţii de depozitare a bunurilor;
  • f) închirierea de seifuri ce sunt bunuri imobile prin natura lor;
  • g) operaţiunile de închiriere, arendare, concesionare sau leasing al bunurilor imobile;
  • h) serviciile de administrare a bunurilor imobile prin natura lor;
  • i) acordarea accesului şi a drepturilor de folosinţă pentru căi rutiere şi structuri care fac parte din acestea, de exemplu poduri şi tuneluri;
  • j) serviciile de natură juridică în legătură cu cesiunea sau transferul titlului de proprietate asupra unui bun imobil, atât timp cât acestea au drept scop modificarea naturii juridice a bunurilor imobile;
  • k) serviciile constând în elaborarea unui contract de vânzare sau de cumpărare a unui bun imobil, chiar dacă acestea reprezintă servicii distincte de cele menţionate la lit. j).

(3) Atunci când sunt prestate servicii juridice având drept scop transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, dar tranzacţia finală ce ar fi avut ca rezultat modificarea naturii juridice a respectivului bun imobil nu are loc, aceste servicii se încadrează totuşi în prevederile art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal.

(4) Serviciile juridice menţionate la alin. (3) nu se cuprind în prevederile art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal atunci când prestarea acestora are loc în legătură cu diferite aspecte referitoare la contracte care, în termeni generali, pot privi orice alte chestiuni de natură juridică şi care nu sunt specifice transferului proprietăţii unui bun imobil.

(5) Pentru a determina dacă prestarea unui serviciu juridic complex, format din diferite elemente, intră sau nu sub incidenţa prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, trebuie stabilit scopul final al acestui serviciu, de la caz la caz.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

14^1. (1) Conform art. 133 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, locul prestării pentru serviciile ce constau în transportul de călători este locul în care se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse.

(2) Transporturile naţionale de călători sunt transporturi care au locul prestării în România, având punctul de plecare şi punctul de sosire pe teritoriul României.

(3) Transporturile internaţionale de călători sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt situate în afara ţării. Locul prestării serviciilor de transport internaţional de călători este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită traseu naţional.

(4) Pentru transportul internaţional de călători, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de călători, determinată după cum urmează:

  • a) pentru transportul care are punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare al pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere al frontierei dinspre România în străinătate;
  • b) pentru transportul care are punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;
  • c) pentru transportul care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
  • d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.
?

14^1. (1) Conform art. 133 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, locul prestării pentru serviciile ce constau în transportul de călători este locul în care se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse.

(2) Transporturile naţionale de călători sunt transporturi care au locul prestării în România, având punctul de plecare şi punctul de sosire pe teritoriul României.

(3) Transporturile internaţionale de călători sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt situate în afara ţării. Locul prestării serviciilor de transport internaţional de călători este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită traseu naţional.

(4) Pentru transportul internaţional de călători, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire a transportului de călători, determinată după cum urmează:

  • a) pentru transportul care are punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
  • b) pentru transportul care are punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;
  • c) pentru transportul care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
  • d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

(5) Facturile sau alte documente specifice pentru transportul internaţional de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, prestat către persoane neimpozabile, precum şi pentru transportul internaţional de călători se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pentru servicii de transport, prevăzută de art. 143 sau 144 din Codul fiscal, se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxa. Persoana care efectuează servicii de transport internaţional de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, către persoane neimpozabile şi/sau servicii de transport internaţional de călători beneficiază de dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

14^2. În sensul art. 133 alin. (4) lit. d) şi f) din Codul fiscal, atât serviciile de restaurant, cât şi cele de catering sunt caracterizate printr-un complex de activităţi în care predomină serviciile, iar furnizarea de hrană şi/sau de băuturi este doar o componentă. Serviciile de restaurant constau în furnizarea, la locaţia prestatorului, de hrană preparată sau nepreparată şi/sau băuturi pentru consum uman, însoţite de suficiente servicii aferente care să permită consumul imediat, în timp ce serviciile de catering constau în aceleaşi activităţi, desfăşurate însă în afara locaţiei prestatorului.

?

14^2. În sensul art. 133 alin. (4) lit. d) şi f) din Codul fiscal, atât serviciile de restaurant, cât şi cele de catering sunt caracterizate printr-un complex de activităţi în care predomină serviciile, iar furnizarea de hrană şi/sau de băuturi este doar o componentă. Serviciile de restaurant constau în furnizarea, la locaţia prestatorului, de hrană preparată sau nepreparată şi/sau băuturi pentru consum uman, însoţite de suficiente servicii aferente care să permită consumul imediat, în timp ce serviciile de catering constau în aceleaşi activităţi, desfăşurate însă în afara locaţiei prestatorului.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

14^3. (1) În scopul aplicării prevederilor art. 133 alin. (2), alin. (3), alin. (4) lit. e), şi alin. (6) din Codul fiscal, sunt considerate mijloace de transport vehiculele, motorizate sau nu, şi alte echipamente şi dispozitive destinate transportului de persoane sau de obiecte dintr-un loc în altul şi care au capacitatea de a fi utilizate efectiv pentru desfăşurarea transportului, care ar putea fi trase, tractate sau împinse de vehicule. Această categorie cuprinde bunuri precum:

  • a) vehiculele terestre motorizate şi nemotorizate, precum autoturismele, motocicletele, bicicletele, tricicletele şi rulotele care nu sunt fixate de sol;
  • b) navele motorizate şi nemotorizate;
  • c) aeronavele motorizate şi nemotorizate;
  • d) vehiculele special amenajate pentru transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate;
  • e) tractoarele şi alte vehicule agricole;
  • f) vehiculele utilizate pentru scopuri militare, supraveghere sau de apărare civilă;
  • g) dispozitivele mecanice sau electronice pentru propulsia cărucioarelor pentru invalizi.

(2) Conform art. 10 din Regulamentul Consiliului nr. 1.777/2005 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 77/388/CEE privind sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată, remorcile, semiremorcile şi vagoanele feroviare reprezintă mijloace de transport.

(3) Containerele nu sunt considerate mijloace de transport.

(4) În sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, durata posesiei sau utilizării continue a mijlocului de transport se stabileşte pe baza prevederilor contractului încheiat între părţile implicate. Totuşi, contractul este o simplă prezumţie care poate fi respinsă prin orice mijloace de fapt sau de drept în vederea stabilirii duratei efective a posesiei sau utilizării continue a mijlocului de transport.

(5) În situaţia în care două sau mai multe contracte de închiriere a aceluiaşi mijloc de transport încheiate cu acelaşi client se succed cu o întrerupere de două zile sau mai puţin, termenul primului contract va fi luat în considerare pentru a se stabili dacă al doilea contract va fi considerat sau nu pe termen scurt în sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal.

(6) Atunci când se încheie cu un client contracte în aceleaşi condiţii pentru aceleaşi mijloace de transport, durata fiecăruia dintre contractele precedente se ia în considerare la stabilirea duratei contractelor următoare, în sensul aplicării prevederilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal. Cu toate acestea, durata unui contract pe termen scurt, derulat anterior unui contract care se califică drept contract pe termen lung ca urmare a contractelor anterioare, nu va fi reevaluată retroactiv, cu excepţia situaţiei în care se poate face dovada abuzului de lege.

(7) În situaţia în care un contract pe termen scurt în sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal face obiectul unei prelungiri care are ca efect depăşirea termenului de 30, respectiv de 90 de zile, este necesară o reevaluare a respectivului contract, cu excepţia cazului în care prelungirea contractului se datorează unor circumstanţe independente de voinţa părţilor, datorate unor cauze de forţă majoră.

(8) Atunci când un contract pe termen scurt este urmat de un alt contract pe termen scurt încheiat între aceleaşi părţi, dar pentru mijloace de transport diferite, fiecare contract va fi analizat separat, în vederea încadrării sau neîncadrării în prevederile art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, dacă nu se dovedeşte o încălcare a legii.

(9) În sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, un mijloc de transport este considerat ca fiind pus efectiv la dispoziţia clientului la locul în care se află mijlocul de transport atunci când clientul preia efectiv controlul fizic asupra acestuia. Controlul juridic, respectiv semnarea contractului, intrarea în posesia cheilor, nu este suficient pentru a determina locul efectiv al punerii la dispoziţia clientului a mijlocului de transport.

(10) Acordarea, de către o persoană impozabilă care deţine vagoane de tren, a dreptului de utilizare a acestora reprezintă, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, o prestare de servicii asimilată închirierii de mijloace de transport, locul prestării fiind stabilit în funcţie de perioada de utilizare. Acelaşi regim se aplică şi pentru acordarea de către întreprinderile feroviare a dreptului de utilizare a vagoanelor în trafic internaţional, pentru care se încasează taxa stabilită prin Regulamentul pentru folosirea reciprocă a vagoanelor de marfă în trafic internaţional, aprobat de Uniunea Internaţională a Căilor Ferate.

?

14^3. (1) În scopul aplicării prevederilor art. 133 alin. (2), (3), alin. (4) lit. e) şi alin. (6) din Codul fiscal, sunt considerate mijloace de transport vehiculele, motorizate sau nu, şi alte echipamente şi dispozitive destinate transportului de persoane ori de obiecte dintr-un loc în altul şi care au capacitatea de a fi utilizate efectiv pentru desfăşurarea transportului, care ar putea fi trase, tractate sau împinse de vehicule. Această categorie cuprinde bunuri precum:

  • a) vehiculele terestre motorizate şi nemotorizate, precum autoturismele, motocicletele, bicicletele, tricicletele şi rulotele care nu sunt fixate de sol;
  • b) navele motorizate şi nemotorizate;
  • c) aeronavele motorizate şi nemotorizate;
  • d) vehiculele special amenajate pentru transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate;
  • e) tractoarele şi alte vehicule agricole;
  • f) vehiculele utilizate pentru scopuri militare, supraveghere sau de apărare civilă;
  • g) dispozitivele mecanice sau electronice pentru propulsia cărucioarelor pentru invalizi.

(2) Conform art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 1.777/2005 al Consiliului din 17 octombrie 2005 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 77/388/CEE privind sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată, remorcile, semiremorcile şi vagoanele feroviare reprezintă mijloace de transport.

(3) Containerele nu sunt considerate mijloace de transport.

(4) În sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, durata posesiei sau utilizării continue a mijlocului de transport se stabileşte pe baza prevederilor contractului încheiat între părţile implicate. Totuşi, organele fiscale competente pot stabili prin orice element de fapt sau de drept durata reală a posesiei şi utilizării continue a mijlocului de transport.

(5) În situaţia în care două sau mai multe contracte de închiriere a aceluiaşi mijloc de transport încheiate cu acelaşi client se succed cu o întrerupere de două zile sau mai puţin, termenul primului contract va fi luat în considerare pentru a se stabili dacă al doilea contract va fi considerat sau nu pe termen scurt, în sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal.

(6) Atunci când se încheie cu un client contracte în aceleaşi condiţii pentru aceleaşi mijloace de transport, durata fiecăruia dintre contractele precedente se ia în considerare la stabilirea duratei contractelor următoare, în sensul aplicării prevederilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal. Cu toate acestea, durata unui contract pe termen scurt, derulat anterior unui contract care se califică drept contract pe termen lung ca urmare a contractelor anterioare, nu va fi reevaluată retroactiv, cu excepţia situaţiei în care se poate face dovada abuzului de lege.

(7) În situaţia în care un contract pe termen scurt, în sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, face obiectul unei prelungiri care are ca efect depăşirea termenului de 30, respectiv 90 de zile, este necesară o reevaluare a respectivului contract, cu excepţia cazului în care prelungirea contractului se datorează unor circumstanţe independente de voinţa părţilor, datorate unor cauze de forţă majoră.

(8) Atunci când un contract pe termen scurt este urmat de un alt contract pe termen scurt încheiat între aceleaşi părţi, dar pentru mijloace de transport diferite, fiecare contract va fi analizat separat, în vederea încadrării sau neîncadrării în prevederile art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, dacă nu se dovedeşte o încălcare a legii.

(9) În sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, un mijloc de transport este considerat ca fiind pus efectiv la dispoziţia clientului la locul în care se află mijlocul de transport atunci când clientul preia efectiv controlul fizic asupra acestuia. Controlul juridic, respectiv semnarea contractului, intrarea în posesia cheilor, nu este suficient pentru a determina locul efectiv al punerii la dispoziţia clientului a mijlocului de transport.

(10) Acordarea de către o persoană impozabilă care deţine vagoane de tren a dreptului de utilizare a acestora reprezintă, din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, o prestare de servicii asimilată închirierii de mijloace de transport, locul prestării fiind stabilit în funcţie de perioada de utilizare. Acelaşi regim se aplică şi pentru acordarea de către întreprinderile feroviare a dreptului de utilizare a vagoanelor în trafic internaţional, pentru care se încasează taxa stabilită prin Regulamentul pentru folosirea reciprocă a vagoanelor de marfă în trafic internaţional, aprobat de Uniunea Internaţională a Căilor Ferate.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

14^4. (1) Locul prestării este locul de plecare a transportului de călători, pentru serviciile de restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Comunitate, astfel cum este prevăzut la art. 133 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal. Caracteristicile serviciilor de restaurant şi catering sunt cele prevăzute la pct. 14^2.

(2) Pentru a identifica partea transportului de călători efectuată în interiorul Comunităţii, mijlocul de transport este decisiv şi nu călătoria individuală a fiecărui pasager. Prin urmare, se consideră că se efectuează o singură parte de transport de călători în interiorul Comunităţii, chiar şi atunci când există opriri în afara Comunităţii, în situaţia în care călătoria este efectuată cu un singur mijloc de transport.

(3) O călătorie efectuată cu aeronave, căreia i s-a atribuit un singur număr de zbor şi care implică escale în interiorul Comunităţii se consideră ca reprezentând o singură parte de transport de călători efectuată în Comunitate. Pentru călătoriile cu trenul, în vederea identificării părţii unice a transportului de călători în interiorul Comunităţii, itinerarul este decisiv.

(4) Pentru aplicarea art. 133 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal, locurile în care pasagerii, în mod individual, se îmbarcă sau debarcă în/din mijlocul de transport nu au relevanţă în stabilirea părţii unei operaţiuni de transport efectuată în interiorul Comunităţii.

(5) Partea din serviciile de catering şi restaurant oferite în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport care nu este considerată a fi efectuată în Comunitate, dar totuşi pe teritoriul unui stat membru, intră sub incidenţa art. 133 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, respectiv are locul la locul prestării efective.

?

14^4. (1) Locul prestării este locul de plecare a transportului de călători, pentru serviciile de restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Comunitate, astfel cum este prevăzut la art. 133 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal. Caracteristicile serviciilor de restaurant şi catering sunt cele prevăzute la pct. 14^2.

(2) Pentru a identifica partea transportului de călători efectuată în interiorul Comunităţii, mijlocul de transport este decisiv, şi nu călătoria individuală a fiecărui pasager. Prin urmare, se consideră că se efectuează o singură parte de transport de călători în interiorul Comunităţii, chiar şi atunci când există opriri în afara Comunităţii, în situaţia în care călătoria este efectuată cu un singur mijloc de transport.

(3) O călătorie efectuată cu aeronave, căreia i s-a atribuit un singur număr de zbor şi care implică escale în interiorul Comunităţii, se consideră ca reprezentând o singură parte de transport de călători efectuată în Comunitate. Pentru călătoriile cu trenul, în vederea identificării părţii unice a transportului de călători în interiorul Comunităţii, itinerarul este decisiv.

(4) Pentru aplicarea art. 133 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal, locurile în care pasagerii, în mod individual, se îmbarcă sau debarcă în/din mijlocul de transport nu au relevanţă în stabilirea părţii unei operaţiuni de transport efectuate în interiorul Comunităţii.

(5) Partea din serviciile de catering şi restaurant oferite în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport care nu este considerată a fi efectuată în Comunitate, dar totuşi este efectuată pe teritoriul unui stat membru, intră sub incidenţa art. 133 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, respectiv are locul la locul prestării efective.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

15. (1) Locul serviciilor prestate către persoane neimpozabile se determină în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (3) din Codul fiscal dacă nu se aplică excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4), (5) sau (6) din Codul fiscal.

(2) În aplicarea prevederilor art. 133 alin. (6) din Codul fiscal, un mijloc de transport se consideră că este efectiv exploatat şi utilizat pe teritoriul României dacă mijlocul de transport este utilizat în principal în România. Se consideră că mijlocul de transport este efectiv utilizat şi exploatat în afara Comunităţii, dacă mijlocul de transport este utilizat în principal în afara Comunităţii. Dovada faptului că mijlocul de transport este utilizat în principal în România sau în afara Comunităţii constă în declaraţia pe proprie răspundere dată de beneficiar. Pentru încadrarea corectă a mijloacelor de transport se vor aplica prevederile pct. 14^3.

?

15. (1) Locul serviciilor prestate către persoane neimpozabile se determină în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (3) din Codul fiscal, dacă nu se aplică excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4) - (6) din Codul fiscal.

(2) În aplicarea prevederilor art. 133 alin. (6) din Codul fiscal, un mijloc de transport se consideră că este efectiv exploatat şi utilizat pe teritoriul României dacă mijlocul de transport este utilizat în principal în România. Se consideră că mijlocul de transport este efectiv utilizat şi exploatat în afara Comunităţii, dacă mijlocul de transport este utilizat în principal în afara Comunităţii. Dovada faptului că mijlocul de transport este utilizat în principal în România sau în afara Comunităţii constă în declaraţia pe propria răspundere dată de beneficiar. Pentru încadrarea corectă a mijloacelor de transport se vor aplica prevederile pct. 14^3.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

15^1. (1) În aplicarea art. 133 alin. (7) din Codul fiscal:

  • a) serviciile constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora se consideră a fi efectiv utilizate şi exploatate în România dacă sunt prestate pe teritoriul României;
  • b) serviciile constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor mobile corporale se consideră a fi efectiv utilizate şi exploatate în România dacă sunt efectuate pe teritoriul României;
  • c) serviciile de transport de bunuri efectuate în România sunt serviciile al căror punct de plecare şi punct de sosire se află pe teritoriul României, acestea fiind considerate efectiv utilizate şi exploatate pe teritoriul României.

(2) Dacă locul prestării serviciilor conform art. 133 alin. (7) din Codul fiscal este situat pe teritoriul României, operaţiunile sunt impozabile în România, fiind aplicabile cotele de taxă prevăzute la art. 140 din Codul fiscal, sau, după caz, scutirile de taxă prevăzute la art. 141, 143, 144, 144^1 şi 152 din Codul fiscal.

(3) Prevederile art. 133 alin. (7) din Codul fiscal nu se aplică în situaţia în care beneficiarul serviciilor este o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara Comunităţii, dar comunică prestatorului un cod valabil de TVA din alt stat membru şi adresa unui sediu fix din Comunitate către care sunt prestate serviciile. Se consideră că prestatorul a acţionat de bună-credinţă în ceea ce priveşte determinarea faptului că beneficiarul este o persoană impozabilă, atunci când a obţinut confirmarea validităţii codul de TVA atribuit beneficiarului de autorităţile fiscale din alt stat membru, prin intermediul procedurilor de securitate existente la nivel comunitar.

?

15^1. (1) În aplicarea art. 133 alin. (7) lit. a) din Codul fiscal:

  • a) serviciile constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora, se consideră a fi efectiv utilizate şi exploatate în România dacă sunt prestate pe teritoriul României;
  • b) serviciile constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor mobile corporale se consideră a fi efectiv utilizate şi exploatate în România dacă sunt efectuate pe teritoriul României;
  • c) serviciile de transport de bunuri efectuate în România sunt serviciile al căror punct de plecare şi punct de sosire se află pe teritoriul României, acestea fiind considerate efectiv utilizate şi exploatate pe teritoriul României.

(2) Dacă locul prestării serviciilor conform art. 133 alin. (7) lit. a) din Codul fiscal este situat pe teritoriul României, operaţiunile sunt impozabile în România, fiind aplicabile cotele de taxă prevăzute la art. 140 din Codul fiscal sau, după caz, scutirile de taxă prevăzute la art. 141, 143, 144, 144^1 şi 152 din Codul fiscal.

(3) Prevederile art. 133 alin. (7) lit. a) din Codul fiscal nu se aplică în situaţia în care beneficiarul serviciilor este o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara Comunităţii, dar comunică prestatorului un cod valabil de TVA din alt stat membru şi adresa unui sediu fix din Comunitate către care sunt prestate serviciile. Se consideră că prestatorul a acţionat de bună-credinţă în ceea ce priveşte determinarea faptului că beneficiarul este o persoană impozabilă atunci când a obţinut confirmarea validităţii codului de TVA atribuit beneficiarului de autorităţile fiscale din alt stat membru, prin intermediul procedurilor de securitate existente la nivel comunitar.

(4) În sensul art. 133 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal:

  • a) acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau la alte evenimente similare cuprinde servicii constând în acordarea dreptului de intrare la un eveniment, în schimbul unui bilet sau al unei taxe. Numai serviciile care au drept caracteristică esenţială garantarea unui astfel de drept de intrare sunt privite ca acces la un eveniment;
  • b) conceptul de acces la un eveniment cuprinde următoarele servicii, fără a se limita la acestea:
    • 1. acordarea dreptului de intrare la spectacole, piese de teatru, reprezentaţii de circ, parcuri de distracţii, concerte, târguri, expoziţii şi alte evenimente similare, inclusiv pe bază de abonamente;
    • 2. acordarea dreptului de intrare la evenimente sportive, precum meciuri sau competiţii, inclusiv pe bază de abonamente;
    • 3. acordarea dreptului de intrare la evenimente educaţionale sau ştiinţifice, precum conferinţe sau seminare, altele decât cele prevăzute la lit. c) pct. 1;
  • c) conceptul de acces la un eveniment nu cuprinde operaţiuni precum:
    • 1. participarea la conferinţe şi seminare pentru care accesul este acordat/permis numai pe baza înregistrării în prealabil a participanţilor;
    • 2. utilizarea unor facilităţi precum cele oferite de o sală de gimnastică sau alte facilităţi similare, în schimbul unei cotizaţii de membru;
  • d) serviciile auxiliare legate de acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau la alte evenimente similare, prestate unei persoane impozabile, cuprind numai serviciile furnizate separat persoanei care participă la un astfel de eveniment, în schimbul plăţii unei sume de bani făcute de respectiva persoană, în legătură cu accesul la respectivul eveniment. Aceste servicii includ în special utilizarea vestiarului sau a instalaţiilor sanitare şi nu includ serviciile de intermediere în vânzarea biletelor.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

30 Decembrie 2010

Ordonanta de urgenta nr. 117 din 23 decembrie 2010

  • Text modificat
  • Introduce
  • Modifica
  • Abroga

Text Nou

f) locul în care activităţile se desfăşoară efectiv, în cazul serviciilor principale şi auxiliare legate de activităţi culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau de activităţi similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, inclusiv în cazul serviciilor prestate de organizatorii acestor activităţi, prestate către persoane neimpozabile;

Text Nou

(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru serviciile de transport de bunuri efectuate în afara Comunităţii, când aceste servicii sunt prestate către o persoană impozabilă stabilită în România, locul prestării se consideră a fi în afara Comunităţi, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în afara Comunităţii. În aplicarea prezentului alineat serviciile de transport de bunuri efectuate în afara Comunităţii sunt serviciile de transport al cărui punct de plecare şi punct de sosire se află în afara Comunităţii, acestea fiind considerate efectiv utilizate şi exploatate în afara Comunităţii.

Text VechiText Nou

8. acordarea accesului la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice, inclusiv serviciile de transport şi transmitere prin intermediul acestor sisteme, precum şi alte prestări de servicii legate direct de acestea;

?

8. acordarea accesului la un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunităţii sau la o reţea conectată la un astfel de sistem, la reţeaua de energie electrică ori la reţelele de încălzire sau de răcire, transportul şi distribuţia prin intermediul acestor sisteme ori reţele, precum şi alte prestări de servicii legate direct de acestea;

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru serviciile constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora, servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor mobile corporale, servicii de transport de bunuri efectuate în România, când aceste servicii sunt prestate către o persoană impozabilă nestabilită pe teritoriul Comunităţii, locul prestării se consideră a fi în România dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în România.

?

(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), locul următoarelor servicii este considerat a fi:

  • a) în România, pentru serviciile constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora, servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor mobile corporale, servicii de transport de bunuri efectuate în România, când aceste servicii sunt prestate către o persoană impozabilă nestabilită pe teritoriul Comunităţii, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în România;
  • b) locul în care evenimentele se desfăşoară efectiv, pentru serviciile legate de acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau alte evenimente similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, precum şi pentru serviciile auxiliare legate de acordarea acestui acces, prestate unei persoane impozabile.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text Abrogat

c) locul prestării efective, în cazul serviciilor principale şi auxiliare legate de activităţi culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau alte activităţi similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, inclusiv serviciile prestate de organizatorii acestor activităţi;

31 Decembrie 2009

Hotarare nr. 1620 din 29 decembrie 2009

  • Norme metodologice modificate sau introduse
  • Introduce
  • Modifica

Text Nou

14^1. (1) Conform art. 133 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, locul prestării pentru serviciile ce constau în transportul de călători este locul în care se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse.

(2) Transporturile naţionale de călători sunt transporturi care au locul prestării în România, având punctul de plecare şi punctul de sosire pe teritoriul României.

(3) Transporturile internaţionale de călători sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt situate în afara ţării. Locul prestării serviciilor de transport internaţional de călători este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită traseu naţional.

(4) Pentru transportul internaţional de călători, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de călători, determinată după cum urmează:

  • a) pentru transportul care are punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare al pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere al frontierei dinspre România în străinătate;
  • b) pentru transportul care are punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;
  • c) pentru transportul care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
  • d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

Text Nou

14^2. În sensul art. 133 alin. (4) lit. d) şi f) din Codul fiscal, atât serviciile de restaurant, cât şi cele de catering sunt caracterizate printr-un complex de activităţi în care predomină serviciile, iar furnizarea de hrană şi/sau de băuturi este doar o componentă. Serviciile de restaurant constau în furnizarea, la locaţia prestatorului, de hrană preparată sau nepreparată şi/sau băuturi pentru consum uman, însoţite de suficiente servicii aferente care să permită consumul imediat, în timp ce serviciile de catering constau în aceleaşi activităţi, desfăşurate însă în afara locaţiei prestatorului.

Text Nou

14^3. (1) În scopul aplicării prevederilor art. 133 alin. (2), alin. (3), alin. (4) lit. e), şi alin. (6) din Codul fiscal, sunt considerate mijloace de transport vehiculele, motorizate sau nu, şi alte echipamente şi dispozitive destinate transportului de persoane sau de obiecte dintr-un loc în altul şi care au capacitatea de a fi utilizate efectiv pentru desfăşurarea transportului, care ar putea fi trase, tractate sau împinse de vehicule. Această categorie cuprinde bunuri precum:

  • a) vehiculele terestre motorizate şi nemotorizate, precum autoturismele, motocicletele, bicicletele, tricicletele şi rulotele care nu sunt fixate de sol;
  • b) navele motorizate şi nemotorizate;
  • c) aeronavele motorizate şi nemotorizate;
  • d) vehiculele special amenajate pentru transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate;
  • e) tractoarele şi alte vehicule agricole;
  • f) vehiculele utilizate pentru scopuri militare, supraveghere sau de apărare civilă;
  • g) dispozitivele mecanice sau electronice pentru propulsia cărucioarelor pentru invalizi.

(2) Conform art. 10 din Regulamentul Consiliului nr. 1.777/2005 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 77/388/CEE privind sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată, remorcile, semiremorcile şi vagoanele feroviare reprezintă mijloace de transport.

(3) Containerele nu sunt considerate mijloace de transport.

(4) În sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, durata posesiei sau utilizării continue a mijlocului de transport se stabileşte pe baza prevederilor contractului încheiat între părţile implicate. Totuşi, contractul este o simplă prezumţie care poate fi respinsă prin orice mijloace de fapt sau de drept în vederea stabilirii duratei efective a posesiei sau utilizării continue a mijlocului de transport.

(5) În situaţia în care două sau mai multe contracte de închiriere a aceluiaşi mijloc de transport încheiate cu acelaşi client se succed cu o întrerupere de două zile sau mai puţin, termenul primului contract va fi luat în considerare pentru a se stabili dacă al doilea contract va fi considerat sau nu pe termen scurt în sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal.

(6) Atunci când se încheie cu un client contracte în aceleaşi condiţii pentru aceleaşi mijloace de transport, durata fiecăruia dintre contractele precedente se ia în considerare la stabilirea duratei contractelor următoare, în sensul aplicării prevederilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal. Cu toate acestea, durata unui contract pe termen scurt, derulat anterior unui contract care se califică drept contract pe termen lung ca urmare a contractelor anterioare, nu va fi reevaluată retroactiv, cu excepţia situaţiei în care se poate face dovada abuzului de lege.

(7) În situaţia în care un contract pe termen scurt în sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal face obiectul unei prelungiri care are ca efect depăşirea termenului de 30, respectiv de 90 de zile, este necesară o reevaluare a respectivului contract, cu excepţia cazului în care prelungirea contractului se datorează unor circumstanţe independente de voinţa părţilor, datorate unor cauze de forţă majoră.

(8) Atunci când un contract pe termen scurt este urmat de un alt contract pe termen scurt încheiat între aceleaşi părţi, dar pentru mijloace de transport diferite, fiecare contract va fi analizat separat, în vederea încadrării sau neîncadrării în prevederile art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, dacă nu se dovedeşte o încălcare a legii.

(9) În sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, un mijloc de transport este considerat ca fiind pus efectiv la dispoziţia clientului la locul în care se află mijlocul de transport atunci când clientul preia efectiv controlul fizic asupra acestuia. Controlul juridic, respectiv semnarea contractului, intrarea în posesia cheilor, nu este suficient pentru a determina locul efectiv al punerii la dispoziţia clientului a mijlocului de transport.

(10) Acordarea, de către o persoană impozabilă care deţine vagoane de tren, a dreptului de utilizare a acestora reprezintă, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, o prestare de servicii asimilată închirierii de mijloace de transport, locul prestării fiind stabilit în funcţie de perioada de utilizare. Acelaşi regim se aplică şi pentru acordarea de către întreprinderile feroviare a dreptului de utilizare a vagoanelor în trafic internaţional, pentru care se încasează taxa stabilită prin Regulamentul pentru folosirea reciprocă a vagoanelor de marfă în trafic internaţional, aprobat de Uniunea Internaţională a Căilor Ferate.

Text Nou

14^4. (1) Locul prestării este locul de plecare a transportului de călători, pentru serviciile de restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Comunitate, astfel cum este prevăzut la art. 133 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal. Caracteristicile serviciilor de restaurant şi catering sunt cele prevăzute la pct. 14^2.

(2) Pentru a identifica partea transportului de călători efectuată în interiorul Comunităţii, mijlocul de transport este decisiv şi nu călătoria individuală a fiecărui pasager. Prin urmare, se consideră că se efectuează o singură parte de transport de călători în interiorul Comunităţii, chiar şi atunci când există opriri în afara Comunităţii, în situaţia în care călătoria este efectuată cu un singur mijloc de transport.

(3) O călătorie efectuată cu aeronave, căreia i s-a atribuit un singur număr de zbor şi care implică escale în interiorul Comunităţii se consideră ca reprezentând o singură parte de transport de călători efectuată în Comunitate. Pentru călătoriile cu trenul, în vederea identificării părţii unice a transportului de călători în interiorul Comunităţii, itinerarul este decisiv.

(4) Pentru aplicarea art. 133 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal, locurile în care pasagerii, în mod individual, se îmbarcă sau debarcă în/din mijlocul de transport nu au relevanţă în stabilirea părţii unei operaţiuni de transport efectuată în interiorul Comunităţii.

(5) Partea din serviciile de catering şi restaurant oferite în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport care nu este considerată a fi efectuată în Comunitate, dar totuşi pe teritoriul unui stat membru, intră sub incidenţa art. 133 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, respectiv are locul la locul prestării efective.

Text VechiText Nou

13. (1) Transferul de sportivi de la un club din România la un club din altă ţară are locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

(2) Prestările de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. g) pct. 1 - 8, 13 şi 14 din Codul fiscal realizată de un prestator stabilit în Comunitate către o persoană neimpozabilă stabilită în Comunitate, au locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

(3) Operaţiunile de leasing sau închiriere de mijloace de transport prestate de un prestator stabilit în Comunitate către un beneficiar stabilit în Comunitate au locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

(4) În sensul art. 133 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, serviciile legate de bunurile imobile cuprind operaţiuni precum:

  • a) lucrările de construcţii-montaj, transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curăţare şi demolare, efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi orice operaţiune ce se efectuează în legătură cu livrarea de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile mobile devin bunuri imobile prin destinaţia lor;
  • b) studiile şi activităţile de supervizare, care fac parte în mod obişnuit din ocupaţia arhitecţilor, supervizorilor sau inginerilor şi care au ca obiectiv pregătirea şi coordonarea unei activităţi prevăzute la lit. a);
  • c) activităţile de evaluare a unui bun imobil;
  • d) punerea la dispoziţie de spaţii de parcare;
  • e) punerea la dispoziţie de spaţii de depozitare a bunurilor;
  • f) serviciile de cazare şi punerea la dispoziţie de spaţii de camping;
  • g) închirierea de seifuri ce sunt bunuri imobile prin natura lor;
  • h) operaţiunile de închiriere, arendare, concesionare sau leasing a bunurilor imobile;
  • i) serviciile de administrare a bunurilor imobile prin natura lor;
  • j) acordarea accesului şi drepturilor de folosinţă pentru căi rutiere şi structuri care fac parte din acestea, ca de exemplu poduri şi tuneluri.
?

13. (1) Pentru stabilirea locului prestării serviciilor potrivit prevederilor art. 133 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, se are în vedere noţiunea de persoană impozabilă, astfel cum este aceasta definită din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată. Identificarea altor elemente, cum ar fi faptul că persoana impozabilă realizează operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau că aceasta aplică regimul special de scutire pentru întreprinderi mici, nu influenţează modul în care regulile care guvernează locul prestării se aplică atunci când persoana impozabilă prestează sau primeşte servicii. Regulile prevăzute la art. 133 alin. (2) sau (3) din Codul fiscal se aplică numai în situaţia în care serviciile nu se pot încadra pe niciuna dintre excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4) - (7) din Codul fiscal. Dacă serviciile pot fi încadrate pe una dintre excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4) - (7), întotdeauna excepţia prevalează, nemaifiind aplicabile regulile generale stabilite la art. 133 alin. (2) şi (3).

(2) Locul de prestare a serviciilor către o persoană juridică neimpozabilă se determină conform art. 133 alin. (3) - (6) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiei în care respectiva persoană este deja înregistrată în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare conform art. 153^1 sau, pentru alte operaţiuni, conform art. 153 din Codul fiscal ori conform echivalentului acestor articole din legislaţia altui stat membru. În această situaţie, locul prestării serviciilor către persoana juridică neimpozabilă se determină, ca regulă generală, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal.

(3) Pentru a se califica drept sediu fix al unei persoane impozabile, gradul de permanenţă şi structura acestuia în ceea ce priveşte resursele tehnice şi umane trebuie să fie suficiente pentru a efectua regulat prestări de servicii impozabile, în cazul sediului fix de la care sunt prestate servicii conform art. 133 alin. (3) din Codul fiscal, sau pentru a fi capabil să primească şi să utilizeze serviciile respective, în cazul sediului fix către care sunt furnizate servicii, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal.

(4) În situaţia în care un prestator stabilit în România furnizează servicii care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal către:

a) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României, dar este stabilită în România prin sediu/sedii fixe, se va considera că locul prestării serviciilor este locul în care beneficiarul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice, sau, după caz, un sediu fix situat în alt stat, dacă beneficiarul poate prezenta dovezi suficiente prestatorului pentru a demonstra că aceste servicii au fost prestate către sediul activităţii sale economice, sau către un sediu fix stabilit în alt stat, şi nu către sediul/sediile fixe din România;

b) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România, dar este stabilită în afara României prin sediu/sedii fixe, se va considera că locul prestării serviciilor este sediul fix către care serviciile sunt prestate, dacă beneficiarul poate prezenta dovezi suficiente prestatorului pentru a demonstra că aceste servicii nu au fost prestate către sediul activităţii economice din România, ci către sediul/sediile fixe din afara României.

Dovezile pe care beneficiarul poate să le prezinte pentru a demonstra că serviciile sunt în fapt prestate către sediul activităţii sale economice sau către un sediu fix pot consta în: contractul şi/sau formularul de comandă care identifică sediul care primeşte serviciile, faptul că sediul respectiv este entitatea care plăteşte pentru serviciile respective sau costul serviciilor este în fapt suportat de respectiva entitate, natura serviciilor permite identificarea, în mod particular, a sediului/sediilor către care serviciul este prestat, orice alte informaţii relevante pentru stabilirea locului prestării.

(5) În cazul serviciilor care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă nestabilită în România către o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România, se consideră că locul prestării nu este în România, dacă beneficiarul poate face dovada că serviciul este prestat către un sediu fix situat în afara României. Dovezile pe care beneficiarul poate să le prezinte pentru a demonstra că serviciile sunt în fapt prestate către un sediu fix sunt cele menţionate la alin. (4).

(6) Un contract global reprezintă un acord de afaceri care poate acoperi toate serviciile prestate către o persoană impozabilă. Pentru serviciile prestate în baza unui astfel de contract global, care urmează să fie utilizate în mai multe locuri, locul de prestare este considerat în principiu locul în care beneficiarul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice. În situaţia în care serviciile care fac obiectul unui astfel de contract sunt destinate a fi utilizate de către un sediu fix şi acest sediu fix suportă costurile respectivelor servicii, locul prestării acestora este locul în care se află respectivul sediu fix.

(7) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, care sunt prestate de prestatori stabiliţi în România către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul Comunităţii, se numesc prestări de servicii intracomunitare şi se declară în declaraţia recapitulativă conform prevederilor art. 156^4 din Codul fiscal, dacă nu beneficiază de o scutire de taxă. Persoanele impozabile care prestează astfel de servicii şi care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA trebuie să îndeplinească obligaţiile specifice de înregistrare în scopuri de TVA prevăzute la art. 153 şi 153^1 din Codul fiscal.

(8) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de prestatori stabiliţi în România către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi în afara Comunităţii, sau, după caz, sunt prestate de prestatori stabiliţi în afara Comunităţii către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul României, urmează aceleaşi reguli ca şi serviciile intracomunitare în ceea ce priveşte determinarea locului prestării şi celelalte obligaţii impuse de prezentul titlu, dar nu implică obligaţii referitoare la declararea în declaraţia recapitulativă conform prevederilor art. 156^4 din Codul fiscal, indiferent dacă sunt taxabile sau dacă beneficiază de scutire de taxă şi nici obligaţii referitoare la înregistrarea în scopuri de TVA specifice serviciilor intracomunitare prevăzute la art. 153 şi 153^1 din Codul fiscal.

(9) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de persoane impozabile stabilite în România, atunci când beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru, şi serviciul este prestat către sediul activităţii economice sau un sediu fix, aflat în alt stat membru decât România, prestatorul trebuie să facă dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în Comunitate. Se consideră că această condiţie este îndeplinită atunci când beneficiarul comunică prestatorului o adresă a sediului activităţii economice, sau, după caz, a unui sediu fix, din Comunitate, precum şi un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, inclusiv în cazul persoanelor juridice neimpozabile care sunt înregistrate în scopuri de TVA. Se consideră că prestatorul a acţionat de bună credinţă, în ceea ce priveşte stabilirea faptului că beneficiarul său este o persoană impozabilă, atunci când a obţinut confirmarea validităţii codului de TVA atribuit beneficiarului său de autorităţile fiscale din alt stat membru prin intermediul procedurilor de securitate existente la nivel comunitar. Dacă beneficiarul, care este stabilit în alt stat membru decât România, nu comunică un cod valabil de TVA, şi/sau prestatorul nu obţine confirmarea validităţii codului de TVA al clientului său, se va considera că prestarea de servicii este realizată către o persoană neimpozabilă, aplicându-se celelalte reguli prevăzute de art. 133, în funcţie de natura serviciului. Totuşi, în situaţia în care ulterior emiterii facturii de către prestator, beneficiarul comunică un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, prestatorul va aplica prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, respectiv va considera că operaţiunea nu este impozabilă în România, fiind impozabilă la locul unde este stabilit beneficiarul, dacă beneficiarul poate face dovada că avea calitatea de persoană impozabilă în momentul în care taxa a devenit exigibilă. Dovada constă într-o confirmare oficială a autorităţii fiscale din statul membru în care beneficiarul este stabilit. În cazul reconsiderării locului prestării serviciului, prestatorul aplică prevederile art. 159 din Codul fiscal. Prevederile prezentului alineat se completează cu prevederile alin. (4).

(10) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către un beneficiar persoană impozabilă stabilit în alt stat membru care a comunicat prestatorului un cod valabil de TVA, pentru a stabili dacă serviciile prestate sunt utilizate în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestatorul va ţine cont de natura serviciilor prestate. Numai atunci când datorită naturii serviciilor prestate se prezumă că acestea ar putea fi utilizate în scopuri personale, prestatorul va solicita o declaraţie din partea clientului sau în ce priveşte scopul în care serviciile vor fi utilizate. Dacă din această declaraţie reiese că beneficiarul nu va utiliza respectivele servicii în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor se consideră că prestatorul a acţionat cu bună-credinţă în ceea ce priveşte determinarea locului prestării serviciilor şi este scutit de orice viitoare obligaţie de plată a taxei. Atunci când serviciul urmează a fi utilizat de beneficiar parţial pentru scopuri personale sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile şi parţial în scopul activităţii economice, sau integral în scopuri personale sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestarea respectivului serviciu va fi tratată ca fiind realizată în relaţia cu o persoană neimpozabilă. În ce priveşte utilizarea fiecărui serviciu pentru stabilirea locului prestării, vor fi luate în considerare numai circumstanţele existente în momentul prestării serviciului. Orice modificare subsecventă a uzului serviciului respectiv de către beneficiar în sensul acestui alineat, nu va avea consecinţe în ce priveşte stabilirea locului prestării, cu excepţia situaţiei în care se poate face dovada abuzului de lege.

(11) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către un beneficiar persoană neimpozabilă care nu este stabilit pe teritoriul Comunităţii, nu au locul în România. De asemenea, nu au locul în România aceleaşi servicii care sunt prestate către persoane impozabile stabilite în afara Comunităţii, fiind aplicabile prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. În ambele situaţii, este suficient ca prestatorul să facă dovada că beneficiarul, indiferent de statutul său, este stabilit în afara Comunităţii. Această condiţie se consideră îndeplinită atunci când clientul comunică prestatorului adresa sediului activităţii economice, sau a sediului fix, sau, în absenţa acestora, a domiciliului stabil sau a reşedinţei obişnuite, din afara Comunităţii. Prestatorul trebuie să verifice autenticitatea acestora prin procedurile curente de verificare existente.

(12) Pentru alte servicii decât cele prevăzute la alin. (11), prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către o persoană impozabilă stabilită în afara Comunităţii şi care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, locul prestării nu este considerat a fi în România, dacă prestatorul poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în afara Comunităţii. În acest scop prestatorul trebuie să obţină suficiente dovezi de la clientul său care să demonstreze că este o persoană impozabilă. Aceste dovezi pot consta în codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului care este stabilit în ţări terţe care aplică TVA, sau un alt cod de înregistrare similar care identifică persoana impozabilă, atribuit beneficiarului de ţara în care este stabilit, însoţite de alte informaţii relevante cum sunt materiale printate de pe un website care confirmă statutul de persoană impozabilă al beneficiarului, informaţii obţinute de la autoritatea fiscală din ţara beneficiarului care confirmă că acesta este o persoană impozabilă, formularul de comandă al beneficiarului care conţine adresa sediului activităţii economice şi codul de înregistrare comercială sau informaţii printate de pe website-ul beneficiarului din care să rezulte că acesta efectuează o activitate economică. Dacă prestatorul nu poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă, se va considera că prestarea de servicii este realizată către o persoană neimpozabilă, aplicându-se celelalte reguli prevăzute de art. 133 din Codul fiscal în funcţie de natura serviciului. Prevederile prezentului alineat se completează cu prevederile alin. (4).

(13) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal de care beneficiază persoane impozabile stabilite în România şi care sunt prestate de un prestator persoană impozabilă care nu este stabilit în România, au locul prestării în România, fiind aplicabile cotele de TVA prevăzute la art. 140 din Codul fiscal sau, după caz, scutirile de TVA prevăzute la art. 141, 143, 144 sau 144^1 din Codul fiscal. Atunci când prestatorul este o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru, beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România realizează o achiziţie intracomunitară de servicii care se declară în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156^4 din Codul fiscal, dacă serviciul nu este scutit de taxă. În situaţia în care beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România nu este înregistrat în scopuri de taxă, trebuie să îndeplinească obligaţiile specifice de înregistrare pentru achiziţii intracomunitare de servicii prevăzute la art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal.

(14) În aplicarea prevederilor art. 133 alin. (2), alin. (5) lit. d) şi alin. (7) din Codul fiscal, lucrările efectuate asupra bunurilor mobile corporale cuprind toate operaţiunile umane şi mecanice efectuate asupra unui bun mobil corporal, altele decât cele de natură intelectuală sau ştiinţifică, respectiv servicii ce constau, printre altele, în procesarea, prelucrarea, repararea bunurilor mobile corporale. Evaluarea bunurilor mobile corporale reprezintă examinarea unor bunuri mobile corporale în scopul stabilirii valorii acestora. Ambalajele sau alte bunuri utilizate, în legătură directă cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrări ori evaluări, sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri separate, ci ca fiind parte a serviciului prestat. În situaţia în care pe teritoriul României se efectuează lucrări şi evaluări ale bunurilor mobile corporale de origine comunitară, persoana care primeşte bunurile în vederea realizării lucrărilor trebuie să înscrie bunurile în registrul bunurilor primite prevăzut la pct. 79. Beneficiarul persoană impozabilă stabilit în România care trimite bunuri mobile corporale pentru a fi efectuate lucrări sau evaluări într-un alt stat membru, va ţine evidenţa bunurilor cu ajutorul registrului nontransferurilor prevăzut la pct. 79. Pentru determinarea locului prestării acestor servicii se vor aplica, în funcţie de statutul beneficiarului, prevederile art. 133 alin. (2), alin. (5) lit. d) sau alin. (7) din Codul fiscal.

(15) Tipărirea cărţilor sau a altor tipărituri poate fi considerată fie o livrare de bunuri, fie o prestare de servicii, în funcţie de modul de derulare a operaţiunilor, astfel:

a) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri se limitează la a transmite conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau alt suport, iar tipografia se obligă să tipărească sau, după caz, să şi editeze cartea sau altă tipăritură, utilizând hârtia şi/sau alte materiale proprii necesare realizării cărţii sau altei tipărituri, se consideră că tipografia realizează o livrare de bunuri către clientul său, în sensul art. 128 din Codul fiscal, locul livrării bunurilor stabilindu-se conform prevederilor art. 132 din Codul fiscal;

b) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri transmite tipografiei conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau alt suport, precum şi hârtia necesară realizării acestora şi/sau, după caz, alte materiale care servesc la realizarea cărţii/tipăriturii, se consideră că tipografia realizează o prestare de servicii către clientul său, în sensul art. 129 din Codul fiscal. Locul prestării serviciilor, în acest caz, se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2), sau după caz, art. 133 alin. (5) lit. d) sau alin. (7) din Codul fiscal, în funcţie de statutul beneficiarului.

(16) Transferul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră efectuat cu plată de către o persoană impozabilă reprezintă o prestare de servicii, pentru care locul prestării se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2), sau după caz, art. 133 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal. Dacă locul prestării pentru un astfel de serviciu este în România, niciuna dintre scutirile prevăzute la art. 141 din Codul fiscal nu poate fi aplicată.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

14. (1) În sensul art. 133 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, locul prestării pentru serviciile ce constau în transportul de bunuri, altele decât transportul intracomunitar de bunuri şi transportul de persoane, este locul în care se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse.

(2) Transporturile naţionale de bunuri sau persoane sunt transporturile pentru care atât punctul de plecare, cât şi punctul de sosire se află în România. Locul prestării transporturilor naţionale de bunuri şi de persoane este în România.

(3) Transporturile internaţionale de bunuri cuprind transporturile intracomunitare de bunuri, astfel cum sunt definite la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, precum şi transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara Comunităţii, fie ambele puncte sunt situate în afara Comunităţii. Transporturile internaţionale de persoane sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt situate în afara ţării. Locul prestării serviciilor de transport internaţional de bunuri, altele decât transportul intracomunitar de bunuri, şi al transportului internaţional de persoane este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită traseu naţional.

(4) Pentru transportul internaţional de persoane, precum şi pentru transportul internaţional de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri sau de persoane, determinată după cum urmează:

  • a) pentru transportul care are punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi locul unde începe transportul bunurilor sau primul punct de îmbarcare al pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere al frontierei dinspre România în străinătate;
  • b) pentru transportul care are punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este primul loc de destinaţie al bunurilor în România sau ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;
  • c) pentru transportul care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
  • d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

(5) Facturile sau alte documente specifice pentru transportul internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pentru servicii de transport, prevăzută de art. 143 sau 144 din Codul fiscal, se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxa. Persoana care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.

?

14. (1) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (4) din Codul fiscal fac excepţie de la regulile generale prevăzute la art. 133 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal în ceea ce priveşte stabilirea locului prestării. Aceste servicii nu se declară în declaraţia recapitulativă menţionată la art. 156^4 din Codul fiscal, indiferent de statutul beneficiarului, şi nici nu se aplică prevederile referitoare la înregistrarea în scopuri de taxă, care sunt specifice prestărilor şi achiziţiilor intracomunitare de servicii.

(2) Serviciile efectuate în legătură directă cu un bun imobil au locul prestării la locul unde este situat bunul imobil conform prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal. Pe lângă serviciile menţionate la art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, serviciile efectuate în legătură cu bunurile imobile cuprind, printre altele, operaţiuni precum:

  • a) lucrările de construcţii-montaj, transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curăţare şi demolare, efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi orice operaţiune ce se efectuează în legătură cu livrarea de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile mobile devin bunuri imobile prin destinaţia lor;
  • b) studiile şi activităţile de supervizare, care fac parte în mod obişnuit din ocupaţia arhitecţilor, supervizorilor sau inginerilor şi care au ca obiectiv pregătirea şi coordonarea unei activităţi prevăzute la lit. a);
  • c) activităţile de evaluare a unui bun imobil;
  • d) punerea la dispoziţie de spaţii de parcare;
  • e) punerea la dispoziţie de spaţii de depozitare a bunurilor;
  • f) închirierea de seifuri ce sunt bunuri imobile prin natura lor;
  • g) operaţiunile de închiriere, arendare, concesionare sau leasing a bunurilor imobile;
  • h) serviciile de administrare a bunurilor imobile prin natura lor;
  • i) acordarea accesului şi a drepturilor de folosinţă pentru căi rutiere şi structuri care fac parte din acestea, ca de exemplu poduri şi tuneluri;
  • j) serviciile de natură juridică în legătură cu cesiunea sau transferul titlului de proprietate asupra unui bun imobil, atâta timp cât acestea au drept scop modificarea naturii juridice a bunurilor imobile;
  • k) serviciile constând în elaborarea unui contract de vânzare sau de cumpărare a unui bun imobil, chiar dacă acestea reprezintă servicii distincte faţă de cele menţionate la lit. j).

(3) Atunci când sunt prestate servicii juridice având drept scop transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, dar totuşi tranzacţia finală ce ar fi avut ca rezultat modificarea naturii juridice a respectivului bun imobil nu are loc, aceste servicii se încadrează totuşi în prevederile art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal.

(4) Serviciile juridice menţionate la alin. (3) nu se cuprind în prevederile art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, atunci când prestarea acestora are loc în legătură cu diferite aspecte referitoare la contracte, care, în termeni generali, pot privi orice alte chestiuni de natură juridică şi care nu sunt specifice transferului proprietăţii unui bun imobil.

(5) Pentru a determina dacă prestarea unui serviciu juridic complex, format din diferite elemente, intră sau nu sub incidenţa prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, trebuie stabilit scopul final al acestui serviciu, de la caz la caz.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

15. (1) Locul de plecare al transportului intracomunitar de bunuri este locul de unde începe transportul bunurilor, fără a se ţine cont de distanţa parcursă până la locul în care se află bunurile. Locul de sosire este locul în care se încheie transportul bunurilor.

(2) Transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, al cărui loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în România, direct legat de un transport intracomunitar de bunuri al cărui loc de plecare sau loc de sosire sunt situate în România, reprezintă un transport asimilat transportului intracomunitar de bunuri;

(3) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul ce urmează unui transport prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, al cărui loc de sosire este situat în România, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • a) contractul sau orice alt document aferent acestui transport trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;
  • b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;
  • c) bunurile vor rămâne în aceeaşi stare în care au fost introduse în România până la încheierea transportului.

(4) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul ce precede unui transport prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, al cărui loc de sosire este situat în afara României în alt stat membru, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • a) contractul sau orice alt document aferent transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal;
  • b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;
  • c) bunurile vor părăsi România în aceeaşi stare în care erau la începerea transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal.

(5) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul situat între două transporturi prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • a) contractul sau orice alt document aferent transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal;
  • b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;
  • c) bunurile vor rămâne în aceeaşi stare în care au fost introduse în România.
?

15. (1) Locul serviciilor prestate către persoane neimpozabile se determină în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (3) din Codul fiscal dacă nu se aplică excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4), (5) sau (6) din Codul fiscal.

(2) În aplicarea prevederilor art. 133 alin. (6) din Codul fiscal, un mijloc de transport se consideră că este efectiv exploatat şi utilizat pe teritoriul României dacă mijlocul de transport este utilizat în principal în România. Se consideră că mijlocul de transport este efectiv utilizat şi exploatat în afara Comunităţii, dacă mijlocul de transport este utilizat în principal în afara Comunităţii. Dovada faptului că mijlocul de transport este utilizat în principal în România sau în afara Comunităţii constă în declaraţia pe proprie răspundere dată de beneficiar. Pentru încadrarea corectă a mijloacelor de transport se vor aplica prevederile pct. 14^3.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

15^1. (1) În sensul art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, lucrările efectuate asupra bunurilor mobile corporale cuprind toate operaţiunile umane şi mecanice efectuate asupra unui bun mobil corporal, altele decât cele de natură intelectuală sau ştiinţifică, respectiv servicii ce constau, printre altele, în procesarea, prelucrarea, repararea bunurilor mobile corporale. Expertizele privind bunurile mobile corporale cuprind examinarea unor bunuri mobile corporale în scopul stabilirii valorii acestora. Ambalajele sau alte bunuri utilizate, în legătură directă cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrări ori expertize în sensul art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri, ci ca fiind parte a serviciului prestat.

(2) În situaţia în care pe teritoriul României se efectuează lucrări şi expertize asupra bunurilor mobile corporale de origine comunitară, persoana care primeşte bunurile în vederea realizării lucrărilor trebuie să înscrie bunurile în registrul prevăzut la pct. 79 alin. (1) lit. g). Lucrările şi expertizele asupra bunurilor mobile corporale de origine comunitară efectuate pe teritoriul României sunt neimpozabile în România, aplicându-se excepţia de la art. 133 alin. (2) lit. h) prima liniuţă din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite condiţiile stipulate, respectiv: beneficiarul a comunicat un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru decât România şi prestatorul poate face dovada că bunurile au părăsit teritoriul României după efectuarea lucrărilor. Dacă cel puţin una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, se aplică regula stabilită la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, respectiv operaţiunile se impozitează la locul prestării efective, respectiv în România, şi se va analiza dacă operaţiunea este taxabilă sau poate fi aplicată una dintre scutirile de taxă prevăzute la art. 143 alin. (1) din Codul fiscal. Prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor sunt stabilite măsuri de simplificare pentru anumite situaţii.

(3) Bunurile de origine comunitară care sunt transportate din România în alt stat membru în vederea supunerii în alt stat membru lucrărilor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal se înscriu de persoana care este beneficiarul serviciilor care vor fi prestate în alte state membre în registrul de nontransferuri prevăzut la pct. 79 alin. (1) lit. f). Dacă beneficiarul din România transmite prestatorului codul său valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din România în conformitate cu prevederile art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal şi bunurile sunt transportate în afara statului membru unde au fost prelucrate, locul prestării serviciilor este în România, conform excepţiei prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 prima liniuţă din Codul fiscal, şi persoana obligată la plata taxei este beneficiarul din România, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, dacă operaţiunea este taxabilă şi prestatorul nu este stabilit în România. Aceste prevederi se aplică şi în situaţia în care bunurile asupra cărora s-au prestat serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal nu au fost transportate din România în alt stat membru, ci au fost achiziţionate din alt stat membru sau importate în acel alt stat membru.

(4) Dacă serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal sunt prestate în afara teritoriului României de persoane impozabile stabilite în România, locul prestării nu este România şi, prin urmare, operaţiunile nu sunt impozabile în România.

(5) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, prestate în România asupra bunurilor de origine necomunitară care sunt plasate în unul dintre regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) din Codul fiscal, sunt impozabile în România, dar se va analiza dacă sunt aplicabile scutirile de taxă prevăzute la art. 143 alin. (1) sau art. 144 alin. (1) din Codul fiscal.

(6) Tipărirea cărţilor sau a altor tipărituri poate fi considerată fie o livrare de bunuri, fie o prestare de servicii, în funcţie de modul de derulare a operaţiunilor, astfel:

  • a) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri se limitează la a transmite conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau alt suport, iar tipografia se obligă să tipărească sau, după caz, să şi editeze cartea sau altă tipăritură, utilizând hârtia şi/sau alte materiale proprii necesare realizării cărţii sau altei tipărituri, se consideră că tipografia realizează o livrare de bunuri către clientul său, în sensul art. 128 din Codul fiscal, locul livrării bunurilor stabilindu-se conform prevederilor art. 132 din Codul fiscal;
  • b) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri transmite tipografiei conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau alt suport, precum şi hârtia necesară realizării acestora şi/sau, după caz, alte materiale care servesc la realizarea cărţii/tipăriturii, se consideră că tipografia realizează o prestare de servicii către clientul său, în sensul art. 129 din Codul fiscal. Locul prestării serviciilor, în acest caz, se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal.
?

15^1. (1) În aplicarea art. 133 alin. (7) din Codul fiscal:

  • a) serviciile constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora se consideră a fi efectiv utilizate şi exploatate în România dacă sunt prestate pe teritoriul României;
  • b) serviciile constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor mobile corporale se consideră a fi efectiv utilizate şi exploatate în România dacă sunt efectuate pe teritoriul României;
  • c) serviciile de transport de bunuri efectuate în România sunt serviciile al căror punct de plecare şi punct de sosire se află pe teritoriul României, acestea fiind considerate efectiv utilizate şi exploatate pe teritoriul României.

(2) Dacă locul prestării serviciilor conform art. 133 alin. (7) din Codul fiscal este situat pe teritoriul României, operaţiunile sunt impozabile în România, fiind aplicabile cotele de taxă prevăzute la art. 140 din Codul fiscal, sau, după caz, scutirile de taxă prevăzute la art. 141, 143, 144, 144^1 şi 152 din Codul fiscal.

(3) Prevederile art. 133 alin. (7) din Codul fiscal nu se aplică în situaţia în care beneficiarul serviciilor este o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara Comunităţii, dar comunică prestatorului un cod valabil de TVA din alt stat membru şi adresa unui sediu fix din Comunitate către care sunt prestate serviciile. Se consideră că prestatorul a acţionat de bună-credinţă în ceea ce priveşte determinarea faptului că beneficiarul este o persoană impozabilă, atunci când a obţinut confirmarea validităţii codul de TVA atribuit beneficiarului de autorităţile fiscale din alt stat membru, prin intermediul procedurilor de securitate existente la nivel comunitar.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

13 Octombrie 2009

Ordonanta de urgenta nr. 109 din 7 octombrie 2009

  • Text modificat integral

Text Nou

(1) În vederea aplicării regulilor referitoare la locul de prestare a serviciilor:

  • a) o persoană impozabilă care desfăşoară şi activităţi sau operaţiuni care nu sunt considerate impozabile în conformitate cu art. 126 alin. (1) - (4) este considerată persoană impozabilă pentru toate serviciile care i-au fost prestate;
  • b) o persoană juridică neimpozabilă care este înregistrată în scopuri de TVA este considerată persoană impozabilă.

(2) Locul de prestare a serviciilor către o persoană impozabilă care acţionează ca atare este locul unde respectiva persoană care primeşte serviciile îşi are stabilit sediul activităţii sale economice. Dacă serviciile sunt furnizate către un sediu fix al persoanei impozabile, aflat în alt loc decât cel în care persoana îşi are sediul activităţii sale economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix al persoanei care primeşte serviciile. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde persoana impozabilă care primeşte aceste servicii îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.

(3) Locul de prestare a serviciilor către o persoană neimpozabilă este locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii sale economice. Dacă serviciile sunt prestate de la un sediu fix al prestatorului, aflat în alt loc decât locul în care persoana impozabilă şi-a stabilit sediul activităţii economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde prestatorul îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

  • a) locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu bunurile imobile, inclusiv serviciile prestate de experţi şi agenţi imobiliari, de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu funcţie similară, precum tabere de vacanţă sau locuri amenajate pentru camping, de acordare de drepturi de utilizare a bunurilor imobile, pentru servicii de pregătire şi coordonare a lucrărilor de construcţii, precum serviciile prestate de arhitecţi şi de societăţile care asigură supravegherea pe şantier;
  • b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport de călători;
  • c) locul prestării efective, în cazul serviciilor principale şi auxiliare legate de activităţi culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau alte activităţi similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, inclusiv serviciile prestate de organizatorii acestor activităţi;
  • d) locul prestării efective, pentru serviciile de restaurant şi catering, cu excepţia celor prestate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor pe parcursul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuate în cadrul Comunităţii;
  • e) locul unde mijlocul de transport este pus efectiv la dispoziţia clientului, în cazul închirierii pe termen scurt a unui mijloc de transport. Prin termen scurt se înţelege posesia sau utilizarea continuă a mijlocului de transport pe o perioadă de maximum 30 de zile şi, în cazul ambarcaţiunilor maritime, pe o perioadă de maximum 90 de zile;
  • f) locul de plecare a transportului de călători, pentru serviciile de restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Comunitate. Parte a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Comunitate înseamnă acea parte a operaţiunii efectuate, fără escală în afara Comunităţii, între punctul de plecare şi punctul de sosire a transportului de călători. Punctul de plecare a unui transport de călători înseamnă primul punct stabilit pentru îmbarcarea călătorilor în interiorul Comunităţii, dacă este cazul, după o oprire în afara Comunităţii. Punctul de sosire a unui transport de călători înseamnă ultimul punct stabilit pentru debarcarea în interiorul Comunităţii a călătorilor care s-au îmbarcat în Comunitate, dacă este cazul înaintea unei opriri în afara Comunităţii. În cazul unei călătorii dus-întors, traseul de retur este considerat o operaţiune de transport separată.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), locul următoarelor servicii este considerat a fi:

  • a) locul în care este efectuată operaţiunea principală în conformitate cu prevederile prezentului titlu, în cazul serviciilor prestate de un intermediar care acţionează în numele şi în contul altei persoane şi beneficiarul este o persoană neimpozabilă;
  • b) locul unde are loc transportul, proporţional cu distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, către persoane neimpozabile;
  • c) locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri, pentru serviciile de transport intracomunitar de bunuri prestate către persoane neimpozabile. Prin transport intracomunitar de bunuri se înţelege orice transport de bunuri ale cărui loc de plecare şi loc de sosire sunt situate pe teritoriile a două state membre diferite. Loc de plecare înseamnă locul unde începe efectiv transportul de bunuri, indiferent de distanţele parcurse pentru a ajunge la locul unde se găsesc bunurile, iar loc de sosire înseamnă locul unde se încheie efectiv transportul de bunuri;
  • d) locul în care se prestează efectiv serviciile către persoane neimpozabile, în cazul următoarelor:
    • 1. servicii constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora;
    • 2. servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale;
    • 3. evaluări ale bunurilor mobile corporale;
  • e) locul unde beneficiarul este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită, dacă respectivul beneficiar este o persoană neimpozabilă care este stabilită sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, în cazul următoarelor servicii:
    • 1. închirierea bunurilor mobile corporale, cu excepţia tuturor mijloacelor de transport;
    • 2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale, cu excepţia tuturor mijloacelor de transport;
    • 3. transferul şi/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
    • 4. serviciile de publicitate;
    • 5. serviciile consultanţilor, inginerilor, juriştilor şi avocaţilor, contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare, precum şi prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;
    • 6. operaţiunile de natură financiar-bancară şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri;
    • 7. punerea la dispoziţie de personal;
    • 8. acordarea accesului la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice, inclusiv serviciile de transport şi transmitere prin intermediul acestor sisteme, precum şi alte prestări de servicii legate direct de acestea;
    • 9. serviciile de telecomunicaţii. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură, prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii. Serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii. În cazul în care serviciile de telecomunicaţii sunt prestate de către o persoană care îşi are stabilit sediul activităţii economice în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că locul prestării este în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;
    • 10. serviciile de radiodifuziune şi televiziune. În cazul în care serviciile de radiodifuziune şi de televiziune sunt prestate de către o persoană care îşi are stabilit sediul activităţii sale economice în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că locul prestării este în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;
    • 11. serviciile furnizate pe cale electronică. În cazul serviciilor furnizate pe cale electronică, prestate de o persoană care îşi are sediul activităţii economice în afara Comunităţii sau care deţine un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în România, se consideră că locul prestării este în România;
    • 12. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept prevăzut la prezenta literă.

(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), pentru serviciile de închiriere de mijloace de transport, altele decât cele de închiriere pe termen scurt, şi pentru serviciile de leasing de mijloace de transport, se consideră că locul prestării este:

  • a) în România, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care îşi are sediul activităţii economice sau care are un sediu fix în afara Comunităţii, de la care serviciile sunt prestate, către un beneficiar persoană neimpozabilă care este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în România, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în România;
  • b) în afara Comunităţii, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice sau un sediul fix în România, de la care serviciile sunt prestate, către un beneficiar persoană neimpozabilă care este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în afara Comunităţii.

(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru serviciile constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora, servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor mobile corporale, servicii de transport de bunuri efectuate în România, când aceste servicii sunt prestate către o persoană impozabilă nestabilită pe teritoriul Comunităţii, locul prestării se consideră a fi în România dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în România.

13. (1) Transferul de sportivi de la un club din România la un club din altă ţară are locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

(2) Prestările de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. g) pct. 1 - 8, 13 şi 14 din Codul fiscal realizată de un prestator stabilit în Comunitate către o persoană neimpozabilă stabilită în Comunitate, au locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

(3) Operaţiunile de leasing sau închiriere de mijloace de transport prestate de un prestator stabilit în Comunitate către un beneficiar stabilit în Comunitate au locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

(4) În sensul art. 133 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, serviciile legate de bunurile imobile cuprind operaţiuni precum:

  • a) lucrările de construcţii-montaj, transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curăţare şi demolare, efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi orice operaţiune ce se efectuează în legătură cu livrarea de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile mobile devin bunuri imobile prin destinaţia lor;
  • b) studiile şi activităţile de supervizare, care fac parte în mod obişnuit din ocupaţia arhitecţilor, supervizorilor sau inginerilor şi care au ca obiectiv pregătirea şi coordonarea unei activităţi prevăzute la lit. a);
  • c) activităţile de evaluare a unui bun imobil;
  • d) punerea la dispoziţie de spaţii de parcare;
  • e) punerea la dispoziţie de spaţii de depozitare a bunurilor;
  • f) serviciile de cazare şi punerea la dispoziţie de spaţii de camping;
  • g) închirierea de seifuri ce sunt bunuri imobile prin natura lor;
  • h) operaţiunile de închiriere, arendare, concesionare sau leasing a bunurilor imobile;
  • i) serviciile de administrare a bunurilor imobile prin natura lor;
  • j) acordarea accesului şi drepturilor de folosinţă pentru căi rutiere şi structuri care fac parte din acestea, ca de exemplu poduri şi tuneluri.

14. (1) În sensul art. 133 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, locul prestării pentru serviciile ce constau în transportul de bunuri, altele decât transportul intracomunitar de bunuri şi transportul de persoane, este locul în care se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse.

(2) Transporturile naţionale de bunuri sau persoane sunt transporturile pentru care atât punctul de plecare, cât şi punctul de sosire se află în România. Locul prestării transporturilor naţionale de bunuri şi de persoane este în România.

(3) Transporturile internaţionale de bunuri cuprind transporturile intracomunitare de bunuri, astfel cum sunt definite la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, precum şi transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara Comunităţii, fie ambele puncte sunt situate în afara Comunităţii. Transporturile internaţionale de persoane sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt situate în afara ţării. Locul prestării serviciilor de transport internaţional de bunuri, altele decât transportul intracomunitar de bunuri, şi al transportului internaţional de persoane este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită traseu naţional.

(4) Pentru transportul internaţional de persoane, precum şi pentru transportul internaţional de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri sau de persoane, determinată după cum urmează:

  • a) pentru transportul care are punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi locul unde începe transportul bunurilor sau primul punct de îmbarcare al pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere al frontierei dinspre România în străinătate;
  • b) pentru transportul care are punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este primul loc de destinaţie al bunurilor în România sau ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;
  • c) pentru transportul care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;
  • d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

(5) Facturile sau alte documente specifice pentru transportul internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pentru servicii de transport, prevăzută de art. 143 sau 144 din Codul fiscal, se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxa. Persoana care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.

15. (1) Locul de plecare al transportului intracomunitar de bunuri este locul de unde începe transportul bunurilor, fără a se ţine cont de distanţa parcursă până la locul în care se află bunurile. Locul de sosire este locul în care se încheie transportul bunurilor.

(2) Transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, al cărui loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în România, direct legat de un transport intracomunitar de bunuri al cărui loc de plecare sau loc de sosire sunt situate în România, reprezintă un transport asimilat transportului intracomunitar de bunuri;

(3) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul ce urmează unui transport prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, al cărui loc de sosire este situat în România, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • a) contractul sau orice alt document aferent acestui transport trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;
  • b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;
  • c) bunurile vor rămâne în aceeaşi stare în care au fost introduse în România până la încheierea transportului.

(4) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul ce precede unui transport prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, al cărui loc de sosire este situat în afara României în alt stat membru, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • a) contractul sau orice alt document aferent transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal;
  • b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;
  • c) bunurile vor părăsi România în aceeaşi stare în care erau la începerea transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal.

(5) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul situat între două transporturi prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • a) contractul sau orice alt document aferent transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal;
  • b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;
  • c) bunurile vor rămâne în aceeaşi stare în care au fost introduse în România.

15^1. (1) În sensul art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, lucrările efectuate asupra bunurilor mobile corporale cuprind toate operaţiunile umane şi mecanice efectuate asupra unui bun mobil corporal, altele decât cele de natură intelectuală sau ştiinţifică, respectiv servicii ce constau, printre altele, în procesarea, prelucrarea, repararea bunurilor mobile corporale. Expertizele privind bunurile mobile corporale cuprind examinarea unor bunuri mobile corporale în scopul stabilirii valorii acestora. Ambalajele sau alte bunuri utilizate, în legătură directă cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrări ori expertize în sensul art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri, ci ca fiind parte a serviciului prestat.

(2) În situaţia în care pe teritoriul României se efectuează lucrări şi expertize asupra bunurilor mobile corporale de origine comunitară, persoana care primeşte bunurile în vederea realizării lucrărilor trebuie să înscrie bunurile în registrul prevăzut la pct. 79 alin. (1) lit. g). Lucrările şi expertizele asupra bunurilor mobile corporale de origine comunitară efectuate pe teritoriul României sunt neimpozabile în România, aplicându-se excepţia de la art. 133 alin. (2) lit. h) prima liniuţă din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite condiţiile stipulate, respectiv: beneficiarul a comunicat un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru decât România şi prestatorul poate face dovada că bunurile au părăsit teritoriul României după efectuarea lucrărilor. Dacă cel puţin una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, se aplică regula stabilită la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, respectiv operaţiunile se impozitează la locul prestării efective, respectiv în România, şi se va analiza dacă operaţiunea este taxabilă sau poate fi aplicată una dintre scutirile de taxă prevăzute la art. 143 alin. (1) din Codul fiscal. Prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor sunt stabilite măsuri de simplificare pentru anumite situaţii.

(3) Bunurile de origine comunitară care sunt transportate din România în alt stat membru în vederea supunerii în alt stat membru lucrărilor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal se înscriu de persoana care este beneficiarul serviciilor care vor fi prestate în alte state membre în registrul de nontransferuri prevăzut la pct. 79 alin. (1) lit. f). Dacă beneficiarul din România transmite prestatorului codul său valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din România în conformitate cu prevederile art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal şi bunurile sunt transportate în afara statului membru unde au fost prelucrate, locul prestării serviciilor este în România, conform excepţiei prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 prima liniuţă din Codul fiscal, şi persoana obligată la plata taxei este beneficiarul din România, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, dacă operaţiunea este taxabilă şi prestatorul nu este stabilit în România. Aceste prevederi se aplică şi în situaţia în care bunurile asupra cărora s-au prestat serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal nu au fost transportate din România în alt stat membru, ci au fost achiziţionate din alt stat membru sau importate în acel alt stat membru.

(4) Dacă serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal sunt prestate în afara teritoriului României de persoane impozabile stabilite în România, locul prestării nu este România şi, prin urmare, operaţiunile nu sunt impozabile în România.

(5) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, prestate în România asupra bunurilor de origine necomunitară care sunt plasate în unul dintre regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) din Codul fiscal, sunt impozabile în România, dar se va analiza dacă sunt aplicabile scutirile de taxă prevăzute la art. 143 alin. (1) sau art. 144 alin. (1) din Codul fiscal.

(6) Tipărirea cărţilor sau a altor tipărituri poate fi considerată fie o livrare de bunuri, fie o prestare de servicii, în funcţie de modul de derulare a operaţiunilor, astfel:

  • a) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri se limitează la a transmite conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau alt suport, iar tipografia se obligă să tipărească sau, după caz, să şi editeze cartea sau altă tipăritură, utilizând hârtia şi/sau alte materiale proprii necesare realizării cărţii sau altei tipărituri, se consideră că tipografia realizează o livrare de bunuri către clientul său, în sensul art. 128 din Codul fiscal, locul livrării bunurilor stabilindu-se conform prevederilor art. 132 din Codul fiscal;
  • b) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri transmite tipografiei conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau alt suport, precum şi hârtia necesară realizării acestora şi/sau, după caz, alte materiale care servesc la realizarea cărţii/tipăriturii, se consideră că tipografia realizează o prestare de servicii către clientul său, în sensul art. 129 din Codul fiscal. Locul prestării serviciilor, în acest caz, se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal.
28 Decembrie 2007

Hotarare nr. 1579 din 19 decembrie 2007

  • Norme metodologice modificate sau introduse
  • Introduce
  • Modifica

Text Nou

15^1. (1) În sensul art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, lucrările efectuate asupra bunurilor mobile corporale cuprind toate operaţiunile umane şi mecanice efectuate asupra unui bun mobil corporal, altele decât cele de natură intelectuală sau ştiinţifică, respectiv servicii ce constau, printre altele, în procesarea, prelucrarea, repararea bunurilor mobile corporale. Expertizele privind bunurile mobile corporale cuprind examinarea unor bunuri mobile corporale în scopul stabilirii valorii acestora. Ambalajele sau alte bunuri utilizate, în legătură directă cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrări ori expertize în sensul art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri, ci ca fiind parte a serviciului prestat.

(2) În situaţia în care pe teritoriul României se efectuează lucrări şi expertize asupra bunurilor mobile corporale de origine comunitară, persoana care primeşte bunurile în vederea realizării lucrărilor trebuie să înscrie bunurile în registrul prevăzut la pct. 79 alin. (1) lit. g). Lucrările şi expertizele asupra bunurilor mobile corporale de origine comunitară efectuate pe teritoriul României sunt neimpozabile în România, aplicându-se excepţia de la art. 133 alin. (2) lit. h) prima liniuţă din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite condiţiile stipulate, respectiv: beneficiarul a comunicat un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru decât România şi prestatorul poate face dovada că bunurile au părăsit teritoriul României după efectuarea lucrărilor. Dacă cel puţin una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, se aplică regula stabilită la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, respectiv operaţiunile se impozitează la locul prestării efective, respectiv în România, şi se va analiza dacă operaţiunea este taxabilă sau poate fi aplicată una dintre scutirile de taxă prevăzute la art. 143 alin. (1) din Codul fiscal. Prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor sunt stabilite măsuri de simplificare pentru anumite situaţii.

(3) Bunurile de origine comunitară care sunt transportate din România în alt stat membru în vederea supunerii în alt stat membru lucrărilor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal se înscriu de persoana care este beneficiarul serviciilor care vor fi prestate în alte state membre în registrul de nontransferuri prevăzut la pct. 79 alin. (1) lit. f). Dacă beneficiarul din România transmite prestatorului codul său valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din România în conformitate cu prevederile art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal şi bunurile sunt transportate în afara statului membru unde au fost prelucrate, locul prestării serviciilor este în România, conform excepţiei prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 prima liniuţă din Codul fiscal, şi persoana obligată la plata taxei este beneficiarul din România, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, dacă operaţiunea este taxabilă şi prestatorul nu este stabilit în România. Aceste prevederi se aplică şi în situaţia în care bunurile asupra cărora s-au prestat serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal nu au fost transportate din România în alt stat membru, ci au fost achiziţionate din alt stat membru sau importate în acel alt stat membru.

(4) Dacă serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal sunt prestate în afara teritoriului României de persoane impozabile stabilite în România, locul prestării nu este România şi, prin urmare, operaţiunile nu sunt impozabile în România.

(5) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal, prestate în România asupra bunurilor de origine necomunitară care sunt plasate în unul dintre regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) din Codul fiscal, sunt impozabile în România, dar se va analiza dacă sunt aplicabile scutirile de taxă prevăzute la art. 143 alin. (1) sau art. 144 alin. (1) din Codul fiscal.

(6) Tipărirea cărţilor sau a altor tipărituri poate fi considerată fie o livrare de bunuri, fie o prestare de servicii, în funcţie de modul de derulare a operaţiunilor, astfel:

a) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri se limitează la a transmite conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau alt suport, iar tipografia se obligă să tipărească sau, după caz, să şi editeze cartea sau altă tipăritură, utilizând hârtia şi/sau alte materiale proprii necesare realizării cărţii sau altei tipărituri, se consideră că tipografia realizează o livrare de bunuri către clientul său, în sensul art. 128 din Codul fiscal, locul livrării bunurilor stabilindu-se conform prevederilor art. 132 din Codul fiscal;

b) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri transmite tipografiei conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau alt suport, precum şi hârtia necesară realizării acestora şi/sau, după caz, alte materiale care servesc la realizarea cărţii/tipăriturii, se consideră că tipografia realizează o prestare de servicii către clientul său, în sensul art. 129 din Codul fiscal. Locul prestării serviciilor, în acest caz, se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2) lit. h) pct. 2 din Codul fiscal.

Text VechiText Nou

a) lucrările de construcţii-montaj, transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curăţare şi demolare efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi orice operaţiune ce se efectuează în legătură cu livrarea de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile mobile devin bunuri imobile prin natura lor;

?

a) lucrările de construcţii-montaj, transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curăţare şi demolare, efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi orice operaţiune ce se efectuează în legătură cu livrarea de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile mobile devin bunuri imobile prin destinaţia lor;

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

(3) Transporturile internaţionale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara Comunităţii, fie ambele puncte sunt situate în afara Comunităţii, dar transportul tranzitează România. Transporturile internaţionale de persoane sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt situate în afara ţării, dar transportul tranzitează România. Locul prestării serviciilor internaţionale de transport de bunuri sau persoane este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită traseu naţional.

?

(3) Transporturile internaţionale de bunuri cuprind transporturile intracomunitare de bunuri, astfel cum sunt definite la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, precum şi transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara Comunităţii, fie ambele puncte sunt situate în afara Comunităţii. Transporturile internaţionale de persoane sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt situate în afara ţării. Locul prestării serviciilor de transport internaţional de bunuri, altele decât transportul intracomunitar de bunuri, şi al transportului internaţional de persoane este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită traseu naţional.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

(4) Pentru transportul internaţional de bunuri sau de persoane, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri sau de persoane, determinată după cum urmează:

a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi locul unde începe transportul bunurilor sau primul punct de îmbarcare al pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere al frontierei dinspre România în străinătate;

b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere al frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este primul loc de destinaţie al bunurilor în România sau ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;

c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

?

(4) Pentru transportul internaţional de persoane, precum şi pentru transportul internaţional de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri sau de persoane, determinată după cum urmează:

a) pentru transportul care are punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi locul unde începe transportul bunurilor sau primul punct de îmbarcare al pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere al frontierei dinspre România în străinătate;

b) pentru transportul care are punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este primul loc de destinaţie al bunurilor în România sau ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;

c) pentru transportul care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

(5) Facturile sau alte documente legal aprobate pentru transportul internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pentru servicii de transport prevăzută de art. 143 sau art. 144 din Codul fiscal se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxa. Persoana care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.

?

(5) Facturile sau alte documente specifice pentru transportul internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pentru servicii de transport, prevăzută de art. 143 sau 144 din Codul fiscal, se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxa. Persoana care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

29 Decembrie 2006

Hotarare nr. 1861 din 21 decembrie 2006

  • Norme metodologice modificate sau introduse
  • Introduce
  • Abroga

Text Nou

13. (1) Transferul de sportivi de la un club din România la un club din altă ţară are locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

(2) Prestările de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. g) pct. 1 - 8, 13 şi 14 din Codul fiscal realizată de un prestator stabilit în Comunitate către o persoană neimpozabilă stabilită în Comunitate, au locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

(3) Operaţiunile de leasing sau închiriere de mijloace de transport prestate de un prestator stabilit în Comunitate către un beneficiar stabilit în Comunitate au locul la locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

(4) În sensul art. 133 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, serviciile legate de bunurile imobile cuprind operaţiuni precum:

a) lucrările de construcţii-montaj, transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curăţare şi demolare efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi orice operaţiune ce se efectuează în legătură cu livrarea de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile mobile devin bunuri imobile prin natura lor;

b) studiile şi activităţile de supervizare, care fac parte în mod obişnuit din ocupaţia arhitecţilor, supervizorilor sau inginerilor şi care au ca obiectiv pregătirea şi coordonarea unei activităţi prevăzute la lit. a);

c) activităţile de evaluare a unui bun imobil;

d) punerea la dispoziţie de spaţii de parcare;

e) punerea la dispoziţie de spaţii de depozitare a bunurilor;

f) serviciile de cazare şi punerea la dispoziţie de spaţii de camping;

g) închirierea de seifuri ce sunt bunuri imobile prin natura lor;

h) operaţiunile de închiriere, arendare, concesionare sau leasing a bunurilor imobile;

i) serviciile de administrare a bunurilor imobile prin natura lor;

j) acordarea accesului şi drepturilor de folosinţă pentru căi rutiere şi structuri care fac parte din acestea, ca de exemplu poduri şi tuneluri.

Text Nou

14. (1) În sensul art. 133 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, locul prestării pentru serviciile ce constau în transportul de bunuri, altele decât transportul intracomunitar de bunuri şi transportul de persoane, este locul în care se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse.

(2) Transporturile naţionale de bunuri sau persoane sunt transporturile pentru care atât punctul de plecare, cât şi punctul de sosire se află în România. Locul prestării transporturilor naţionale de bunuri şi de persoane este în România.

(3) Transporturile internaţionale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara Comunităţii, fie ambele puncte sunt situate în afara Comunităţii, dar transportul tranzitează România. Transporturile internaţionale de persoane sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt situate în afara ţării, dar transportul tranzitează România. Locul prestării serviciilor internaţionale de transport de bunuri sau persoane este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită traseu naţional.

(4) Pentru transportul internaţional de bunuri sau de persoane, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri sau de persoane, determinată după cum urmează:

a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi locul unde începe transportul bunurilor sau primul punct de îmbarcare al pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere al frontierei dinspre România în străinătate;

b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere al frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este primul loc de destinaţie al bunurilor în România sau ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;

c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

(5) Facturile sau alte documente legal aprobate pentru transportul internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pentru servicii de transport prevăzută de art. 143 sau art. 144 din Codul fiscal se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxa. Persoana care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.

Text Nou

15. (1) Locul de plecare al transportului intracomunitar de bunuri este locul de unde începe transportul bunurilor, fără a se ţine cont de distanţa parcursă până la locul în care se află bunurile. Locul de sosire este locul în care se încheie transportul bunurilor.

(2) Transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, al cărui loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în România, direct legat de un transport intracomunitar de bunuri al cărui loc de plecare sau loc de sosire sunt situate în România, reprezintă un transport asimilat transportului intracomunitar de bunuri;

(3) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul ce urmează unui transport prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, al cărui loc de sosire este situat în România, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) contractul sau orice alt document aferent acestui transport trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;

b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;

c) bunurile vor rămâne în aceeaşi stare în care au fost introduse în România până la încheierea transportului.

(4) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul ce precede unui transport prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, al cărui loc de sosire este situat în afara României în alt stat membru, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) contractul sau orice alt document aferent transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal;

b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;

c) bunurile vor părăsi România în aceeaşi stare în care erau la începerea transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal.

(5) Este considerat un transport intracomunitar de bunuri în sensul art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, transportul situat între două transporturi prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) contractul sau orice alt document aferent transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal, trebuie să existe în momentul încheierii transportului prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal;

b) persoana care efectuează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 2 din Codul fiscal, trebuie să acţioneze în contul persoanei care comandă sau realizează transportul prevăzut la art. 133 alin. (2) lit. c) pct. 1 din Codul fiscal;

c) bunurile vor rămâne în aceeaşi stare în care au fost introduse în România.

Text Abrogat

11. Art. 133 alin. (1) din Codul fiscal instituie o regulă generală potrivit căreia pentru prestările de servicii legea aplicabilă în materie de taxă pe valoarea adăugată este cea a ţării în care prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită. La alin. (2) al art. 133 din Codul fiscal sunt prevăzute derogările de la regula generală, respectiv se reglementează că pentru anumite prestări de servicii locul prestării, respectiv legea aplicabilă este alta decât cea a ţării în care prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.

Text Abrogat

12. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, locul prestării este situat în ţara în care este situat bunul imobil. Prestatorul trebuie să aplice legea privind taxa pe valoarea adăugată din ţara în care este situat bunul imobil. Rezultă că pentru operaţiuni taxabile de această natură desfăşurate în România de orice prestator, indiferent dacă este român sau o persoană impozabilă stabilită în străinătate, locul prestării este considerat a fi în România. Atunci când persoane impozabile române desfăşoară astfel de operaţiuni în străinătate, operaţiunile respective nu au locul prestării în România, prestatorul exercitându-şi dreptul de deducere potrivit art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal. Prin persoană impozabilă română se înţelege orice prestator care îşi are stabilit în România sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită ori care şi-a desemnat reprezentant fiscal în România.

Text Abrogat

13. (1) Pentru serviciile de transport de bunuri şi de persoane, locul prestării este locul unde se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse. În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincide întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare/locul de sosire sunt noţiuni utilizate pentru a stabili parcursul efectuat în interiorul ţării. Prin punct de plecare, în cazul transportului de bunuri, se înţelege punctul de unde începe transportul, iar în cazul transportului de persoane, punctul de îmbarcare a pasagerilor. Prin punct de sosire, în cazul transportului de bunuri, se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor, iar în cazul transportului de persoane, punctul de debarcare a pasagerilor.

(2) Transporturile internaţionale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara României, fie ambele puncte sunt situate în afara României, dar transportul tranzitează România. Locul prestării serviciilor internaţionale de transport este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită parcurs naţional.

(3) Pentru transportul internaţional de bunuri, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri. Prin locul de plecare al transportului de bunuri se înţelege punctul de plecare situat în interiorul ţării sau, după caz, punctul de trecere a frontierei şi de intrare în România, pentru transporturile care nu au punctul de plecare în România. Prin locul de sosire al transportului de bunuri se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor în România sau, după caz, punctul de trecere a frontierei la ieşirea din România, pentru transporturile care nu au locul de destinaţie a bunurilor în România.

(4) Pentru transportul internaţional de persoane, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de persoane, determinată după cum urmează:

a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România şi punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;

c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării şi s-au debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

(5) Facturile sau alte documente legal aprobate de transport internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru servicii de transport prevăzută de art. 143 şi 144 din Codul fiscal se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxă pe valoarea adăugată. Persoanele care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

Text Abrogat

14. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, locul prestării este situat în ţara în care beneficiarul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent ori, în lipsa unui astfel de sediu, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită, pentru care serviciile sunt prestate. Această regulă constituie o excepţie de la prevederile art. 133 alin. (1) din Codul fiscal şi este denumită "taxare inversă", deoarece obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată revine beneficiarului prestării de servicii şi nu prestatorului. Atunci când persoane impozabile stabilite în străinătate efectuează astfel de prestări către beneficiari români, taxa pe valoarea adăugată este datorată de beneficiari, dacă operaţiunile în cauză sunt taxabile. Taxa pe valoarea adăugată se achită pe baza decontului special de taxă pe valoarea adăugată de către persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată. Persoanele înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată evidenţiază taxa aferentă acestor operaţiuni în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Când persoane române prestează servicii de natura celor prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal pentru beneficiari persoane stabilite în străinătate, locul prestării este considerat a fi în străinătate, iar prestatorii români pot să-şi exercite dreptul de deducere potrivit prevederilor art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

Text Abrogat

15. Pentru operaţiunile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, locul prestării se află în ţara în care operaţiunile respective sunt prestate efectiv, indiferent unde este situat sediul activităţii economice sau sediul permanent de la care sunt prestate serviciile ori, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită a prestatorului. Taxa pe valoarea adăugată este în sarcina prestatorului, dacă operaţiunile sunt taxabile şi se datorează în ţara în care se situează locul prestării. Persoanele din România care prestează astfel de servicii în străinătate pot să-şi exercite dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

1 August 2006

Legea nr. 343 din 17 iulie 2006

  • Text modificat
Text VechiText Nou
(1) Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate sau, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.
?
(1) Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou

(2) Prin excepţie de la alin. (1), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

  • a) locul unde bunul imobil este situat, pentru prestările de servicii efectuate în legătură directă cu un bun imobil, inclusiv prestaţiile agenţiilor imobiliare şi de expertiză, ca şi prestările privind pregătirea sau coordonarea executării lucrărilor imobiliare, cum ar fi, de exemplu, prestaţiile furnizate de arhitecţi şi serviciile de supervizare;
?

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

  • a) locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu bunurile imobile;

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou
b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul transportului de bunuri şi de persoane;
?
b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport, altele decât cele de transport intracomunitar de bunuri;

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou
  • c) sediul activităţii economice sau sediul permanent al beneficiarului pentru care sunt prestate serviciile sau, în absenţa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită a beneficiarului în cazul următoarelor servicii:
  • 1. închirierea de bunuri mobile corporale;
  • 2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale;
  • 3. transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi al altor drepturi similare;
  • 4. serviciile de publicitate şi marketing;
  • 5. serviciile de consultanţă, de inginerie, juridice şi de avocatură, serviciile contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare;
  • 6. prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;
  • 7. operaţiunile bancare, financiare şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri;
  • 8. punerea la dispoziţie de personal;
  • 9. telecomunicaţiile. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii; serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii;
  • 10. serviciile de radiodifuziune şi de televiziune;
  • 11. serviciile furnizate pe cale electronică; sunt considerate servicii furnizate pe cale electronică: furnizarea şi conceperea de site-uri informatice, mentenanţă la distanţă a programelor şi echipamentelor, furnizarea de programe informatice - software - şi actualizarea acestora, furnizarea de imagini, de texte şi de informaţii şi punerea la dispoziţie de baze de date, furnizarea de muzică, de filme şi de jocuri, inclusiv jocuri de noroc, transmiterea şi difuzarea de emisiuni şi evenimente politice, culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, de divertisment şi furnizarea de servicii de învăţământ la distanţă. Atunci când furnizorul de servicii şi clientul său comunică prin curier electronic, aceasta nu înseamnă în sine că serviciul furnizat este un serviciu electronic;
  • 12. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept menţionat în prezenta literă;
  • 13. prestările de servicii efectuate de intermediari care intervin în furnizarea prestărilor prevăzute în prezenta literă;
?

c) locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri. Prin excepţie, în cazul în care serviciul de transport este prestat unui client care, pentru prestarea respectivă, furnizează un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului, se consideră că transportul are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA. Prin transport intracomunitar de bunuri se înţelege orice transport de bunuri ale cărui:

1. loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în două state membre diferite; sau
2. loc de plecare şi loc de sosire sunt situate în acelaşi stat membru, dar transportul este efectuat în legătură directă cu un transport intracomunitar de bunuri;

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

Text VechiText Nou
  • d) locul unde sunt prestate serviciile, în cazul următoarelor servicii:
    • 1. culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii şi cele ale organizatorilor de astfel de activităţi;
    • 2. prestările accesorii transportului, cum sunt: încărcarea, descărcarea, manipularea, paza şi/sau depozitarea bunurilor şi alte servicii similare;
    • 3. expertize privind bunurile mobile corporale;
    • 4. prestările efectuate asupra bunurilor mobile corporale.
?
d) locul în care se prestează serviciile, în cazul unei prestări de servicii constând în activităţi accesorii transportului, cum sunt încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora. Prin excepţie, în cazul în care astfel de servicii implică activităţi accesorii unui transport intracomunitar de bunuri şi sunt prestate pentru un client care furnizează pentru prestaţia respectivă un cod de înregistrare în scopuri de TVA, valabil atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se prestează efectiv serviciile, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA;

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

  • e) în statul membru de plecare a transportului, pentru serviciile de intermediere prestate în legătură cu un transport intracomunitar de bunuri de către intermediarii care acţionează în numele şi în contul altor persoane. Prin excepţie, în cazul în care clientul furnizează pentru aceste servicii un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA;
  • f) locul în care se prestează serviciile accesorii, pentru serviciile de intermediere prestate în legătură cu serviciile accesorii transportului intracomunitar de bunuri de către intermediarii care acţionează în numele şi în contul altor persoane. Prin excepţie, în cazul în care clientul furnizează pentru aceste servicii un cod de înregistrare în scopuri de TVA, valabil atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care au fost prestate serviciile, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA;
  • g) locul unde clientul căruia îi sunt prestate serviciile este stabilit sau are un sediu fix, cu condiţia ca respectivul client să fie stabilit sau să aibă un sediu fix în afara Comunităţii ori să fie o persoană impozabilă acţionând ca atare, stabilită sau care are un sediu fix în Comunitate, dar nu în acelaşi stat cu prestatorul, în cazul următoarelor servicii:
    • 1. închirierea bunurilor mobile corporale, cu excepţia mijloacelor de transport;
    • 2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale, cu excepţia mijloacelor de transport;
    • 3. transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
    • 4. serviciile de publicitate şi marketing;
    • 5. serviciile consultanţilor, inginerilor, juriştilor şi avocaţilor, contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare;
    • 6. prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;
    • 7. operaţiunile bancare, financiare şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri;
    • 8. punerea la dispoziţie de personal;
    • 9. acordarea accesului la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice, inclusiv serviciile de transport şi transmitere prin intermediul acestor reţele, precum şi alte prestări de servicii legate direct de acestea;
    • 10. telecomunicaţiile. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură, prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii. Serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii. În cazul în care serviciile de telecomunicaţii sunt prestate de către o persoană stabilită în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că prestarea are loc în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;
    • 11. serviciile de radiodifuziune şi televiziune. În cazul în care serviciile de radiodifuziune şi de televiziune sunt prestate de către o persoană stabilită în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că locul prestării este în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;
    • 12. serviciile furnizate pe cale electronică. În cazul în care serviciile furnizate pe cale electronică sunt prestate de o persoană stabilită în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în România, se consideră că locul prestării este în România;
    • 13. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept prevăzut la prezenta literă;
    • 14. prestările de servicii de intermediere, efectuate de persoane care acţionează în numele şi contul altor persoane, când aceste servicii sunt prestate în legătură cu serviciile prevăzute la prezenta literă;
  • h) locul unde sunt prestate serviciile, în cazul următoarelor servicii:
    • 1. servicii culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii şi cele ale organizatorilor de astfel de activităţi;
    • 2. expertize privind bunurile mobile corporale, precum şi lucrările efectuate asupra acestora. Prin excepţie, se consideră că aceste servicii au loc:
      • - în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care aceste servicii sunt prestate unui client care îi comunică prestatorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, valabil atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se prestează efectiv serviciile, şi se referă la bunuri transportate în afara statului membru în care serviciile sunt prestate;
      • - în România, dacă o persoană impozabilă stabilită în România exportă temporar bunuri în afara Comunităţii, în scopul expertizării sau pentru alte lucrări efectuate asupra acestora, şi ulterior le reimportă, iar serviciile respective sunt tranzacţionate altor persoane, potrivit art. 129 alin. (6);
  • i) locul operaţiunii de bază pentru serviciile de intermediere aferente acestei operaţiuni, prestate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altor persoane, când aceste servicii sunt prestate în legătură cu alte operaţiuni decât cele prevăzute la lit. e), f) şi g). Prin operaţiune de bază se înţelege livrarea de bunuri, prestarea de servicii, achiziţia intracomunitară sau importul de bunuri efectuate de persoana în numele şi în contul căreia acţionează intermediarul. Prin excepţie, în cazul în care, pentru serviciile prestate, clientul a furnizat un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile competente dintr-un stat membru, altul decât cel în care se realizează operaţiunile, se consideră că prestarea are loc în statul membru care a atribuit codul de înregistrare în scopuri de TVA.

(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1), închirierea sau leasingul de mijloace de transport se consideră că are locul prestării:

  • a) în România, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă, stabilită sau care are un sediu fix în afara Comunităţii, de la care serviciile sunt prestate, dacă serviciile sunt efectiv utilizate în România de beneficiar;
  • b) în afara Comunităţii, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă, stabilită sau având sediul fix în România, de la care serviciile sunt prestate, dacă serviciile sunt efectiv utilizate în afara Comunităţii de beneficiar.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

18 Noiembrie 2004

Hotarare nr. 1840 din 28 octombrie 2004

  • Norme metodologice modificate sau introduse
Text VechiText Nou

13. (1) Pentru serviciile de transport de bunuri şi de persoane, locul prestării este locul unde se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse. În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincid întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare/locul de sosire sunt noţiuni utilizate pentru a stabili parcursul efectuat în interiorul ţării. Prin punct de plecare, în cazul transportului de bunuri, se înţelege punctul de unde începe transportul, iar în cazul transportului de persoane, punctul de îmbarcare a pasagerilor. Prin punct de sosire, în cazul transportului de bunuri, se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor, iar în cazul transportului de persoane, punctul de debarcare a pasagerilor.

(2) Transporturile naţionale de bunuri sunt transporturile pentru care atât punctul de plecare, cât şi punctul de sosire se află în interiorul ţării. Transporturile naţionale de persoane sunt transporturile pentru care atât punctul de plecare, cât şi punctul de sosire se află în interiorul ţării. Locul prestării transporturilor naţionale de bunuri şi de persoane este în România.

(3) Transporturile internaţionale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara României, fie ambele puncte sunt situate în afara României, dar transportul tranzitează România. Locul prestării serviciilor internaţionale de transport este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării.

(4) Pentru transportul internaţional de bunuri, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire a transportului de bunuri. Prin locul de plecare a transportului de bunuri se înţelege punctul de plecare situat în interiorul ţării sau, după caz, punctul de trecere a frontierei şi de intrare în România, pentru transporturile care nu au punctul de plecare în România. Prin locul de sosire a transportului de bunuri se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor în România sau, după caz, punctul de trecere a frontierei la ieşirea din România, pentru transporturile care nu au locul de destinaţie a bunurilor în România.

(5) Pentru transportul internaţional de persoane, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire a transportului de persoane, determinată după cum urmează:

a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România şi punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate, pentru pasagerii care urmează a fi debarcaţi în afara ţării;

b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;

c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării şi s-au debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

(6) Facturile de transport internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru servicii de transport, prevăzută de art. 143 şi 144 din Codul fiscal, se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxa pe valoarea adăugată. Persoanele care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

?

13. (1) Pentru serviciile de transport de bunuri şi de persoane, locul prestării este locul unde se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse. În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de plecare/locul de sosire a unui transport nu coincide întotdeauna cu punctul de plecare/punctul de sosire. Locul de plecare/locul de sosire sunt noţiuni utilizate pentru a stabili parcursul efectuat în interiorul ţării. Prin punct de plecare, în cazul transportului de bunuri, se înţelege punctul de unde începe transportul, iar în cazul transportului de persoane, punctul de îmbarcare a pasagerilor. Prin punct de sosire, în cazul transportului de bunuri, se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor, iar în cazul transportului de persoane, punctul de debarcare a pasagerilor.

(2) Transporturile internaţionale de bunuri sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara României, fie ambele puncte sunt situate în afara României, dar transportul tranzitează România. Locul prestării serviciilor internaţionale de transport este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită parcurs naţional.

(3) Pentru transportul internaţional de bunuri, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de bunuri. Prin locul de plecare al transportului de bunuri se înţelege punctul de plecare situat în interiorul ţării sau, după caz, punctul de trecere a frontierei şi de intrare în România, pentru transporturile care nu au punctul de plecare în România. Prin locul de sosire al transportului de bunuri se înţelege primul loc de destinaţie a bunurilor în România sau, după caz, punctul de trecere a frontierei la ieşirea din România, pentru transporturile care nu au locul de destinaţie a bunurilor în România.

(4) Pentru transportul internaţional de persoane, partea din parcursul efectuat în interiorul ţării este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de persoane, determinată după cum urmează:

a) pentru transporturile care au punctul de plecare în România şi punctul de sosire în străinătate, locul de plecare este primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

b) pentru transporturile care au punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;

c) pentru transporturile care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

d) în cazurile prevăzute la lit. a) - c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării şi s-au debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

(5) Facturile sau alte documente legal aprobate de transport internaţional se emit pentru parcursul integral, fără a fi necesară separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru servicii de transport prevăzută de art. 143 şi 144 din Codul fiscal se acordă pentru parcursul efectuat în interiorul ţării, în timp ce distanţa parcursă în afara ţării se consideră că nu are locul prestării în România şi nu se datorează taxă pe valoarea adăugată. Persoanele care efectuează servicii de transport internaţional beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestării în România, în baza art. 145alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

27 August 2004

Ordonanta nr. 83 din 19 august 2004

  • Text modificat
Text VechiText Nou
11. serviciile furnizate pe cale electronică; sunt considerate servicii furnizate pe cale electronică: furnizarea şi conceperea de site-uri informatice, mentenanţă la distanţă a programelor şi echipamentelor, furnizarea de programe informatice - software - şi actualizarea acestora, furnizarea de imagini, de texte şi de informaţii şi punerea la dispoziţie de baze de date, furnizarea de muzică, de filme şi de jocuri, inclusiv jocuri de noroc, transmiterea şi difuzarea de emisiuni şi evenimente politice, culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, de divertisment şi furnizarea de servicii de învăţământ la distanţă. Atunci când furnizorul de servicii şi clientul său comunică prin curier electronic, serviciul furnizat nu reprezintă un serviciu electronic;
?
11. serviciile furnizate pe cale electronică; sunt considerate servicii furnizate pe cale electronică: furnizarea şi conceperea de site-uri informatice, mentenanţă la distanţă a programelor şi echipamentelor, furnizarea de programe informatice - software - şi actualizarea acestora, furnizarea de imagini, de texte şi de informaţii şi punerea la dispoziţie de baze de date, furnizarea de muzică, de filme şi de jocuri, inclusiv jocuri de noroc, transmiterea şi difuzarea de emisiuni şi evenimente politice, culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, de divertisment şi furnizarea de servicii de învăţământ la distanţă. Atunci când furnizorul de servicii şi clientul său comunică prin curier electronic, aceasta nu înseamnă în sine că serviciul furnizat este un serviciu electronic;

Compara text *** Compararea poate varia in functie de complexitatea modificarilor.

6 Februarie 2004

  • Norme metodologice modificate sau introduse
23 Decembrie 2003

Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003

  • Publicare initiala

Text Initial

(1) Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate sau, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.

(2) Prin excepţie de la alin. (1), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

  • a) locul unde bunul imobil este situat, pentru prestările de servicii efectuate în legătură directă cu un bun imobil, inclusiv prestaţiile agenţiilor imobiliare şi de expertiză, ca şi prestările privind pregătirea sau coordonarea executării lucrărilor imobiliare, cum ar fi, de exemplu, prestaţiile furnizate de arhitecţi şi serviciile de supervizare;
  • b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul transportului de bunuri şi de persoane;
  • c) sediul activităţii economice sau sediul permanent al beneficiarului pentru care sunt prestate serviciile sau, în absenţa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită a beneficiarului în cazul următoarelor servicii:
    • 1. închirierea de bunuri mobile corporale;
    • 2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale;
    • 3. transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi al altor drepturi similare;
    • 4. serviciile de publicitate şi marketing;
    • 5. serviciile de consultanţă, de inginerie, juridice şi de avocatură, serviciile contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare;
    • 6. prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;
    • 7. operaţiunile bancare, financiare şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri;
    • 8. punerea la dispoziţie de personal;
    • 9. telecomunicaţiile. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii; serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii;
    • 10. serviciile de radiodifuziune şi de televiziune;
    • 11. serviciile furnizate pe cale electronică; sunt considerate servicii furnizate pe cale electronică: furnizarea şi conceperea de site-uri informatice, mentenanţă la distanţă a programelor şi echipamentelor, furnizarea de programe informatice - software - şi actualizarea acestora, furnizarea de imagini, de texte şi de informaţii şi punerea la dispoziţie de baze de date, furnizarea de muzică, de filme şi de jocuri, inclusiv jocuri de noroc, transmiterea şi difuzarea de emisiuni şi evenimente politice, culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, de divertisment şi furnizarea de servicii de învăţământ la distanţă. Atunci când furnizorul de servicii şi clientul său comunică prin curier electronic, serviciul furnizat nu reprezintă un serviciu electronic;
    • 12. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept menţionat în prezenta literă;
    • 13. prestările de servicii efectuate de intermediari care intervin în furnizarea prestărilor prevăzute în prezenta literă;
  • d) locul unde sunt prestate serviciile, în cazul următoarelor servicii:
    • 1. culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii şi cele ale organizatorilor de astfel de activităţi;
    • 2. prestările accesorii transportului, cum sunt: încărcarea, descărcarea, manipularea, paza şi/sau depozitarea bunurilor şi alte servicii similare;
    • 3. expertize privind bunurile mobile corporale;
    • 4. prestările efectuate asupra bunurilor mobile corporale.
Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf