Codul Civil - Art. 274

Interzicerea casatoriei intre rude

  • Art. 274
15 Iulie 2011

Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 (Republicare din 15 Iulie 2011)

  • Republicare
  • Text Republicat

Text Republicat

(1) Este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.

(2) Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi autorizată de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul cel care cere încuviinţarea. Instanţa se va putea pronunţa pe baza unui aviz medical special dat în acest sens.

(3) În cazul adopţiei, dispoziţiile alin. (1) şi (2) sunt aplicabile atât între cei care au devenit rude prin adopţie, cât şi între cei a căror rudenie firească a încetat prin efectul adopţiei.

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf