Codul Civil - Art. 2183
Incetarea contractului de cont curent
15 Iulie 2011
Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 (Republicare din 15 Iulie 2011)
Text Republicat
(1) Contractul de cont curent încetează de drept la expirarea termenului convenit expres de părţi în cuprinsul contractului sau ulterior, prin convenţie separată încheiată în formă scrisă.
(2) În cazul contractului încheiat pe durată nedeterminată, fiecare parte poate declara încetarea acestuia la încheierea contului, înştiinţând-o pe cealaltă parte cu 15 zile înainte. Dacă părţile nu au convenit altfel, contractul de cont curent pe durată nedeterminată se consideră că are ca termen intermediar de încheiere a contului ultima zi a fiecărei luni.
(3) În caz de incapacitate, insolvenţă sau moarte, oricare dintre curentişti, reprezentantul incapabilului sau moştenitorul poate denunţa contractul înştiinţând cealaltă parte cu 15 zile înainte.