Codul Civil - Art. 113

Persoanele care nu pot fi numite tutore

15 Iulie 2011

Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 (Republicare din 15 Iulie 2011)

  • Republicare
  • Text Republicat

Text Republicat

(1) Nu poate fi tutore:

  • a) minorul, persoana pusă sub interdicţie judecătorească sau cel pus sub curatelă;
  • b) cel decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore;
  • c) cel căruia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări reţinute ca atare de către o instanţă judecătorească;
  • d) cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta în condiţiile art. 158;
  • e) cel aflat în stare de insolvabilitate;
  • f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei;
  • g) cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul morţii, autoritatea părintească.

(2) Dacă una dintre împrejurările prevăzute la alin. (1) survine sau este descoperită în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat, respectându-se aceeaşi procedură ca şi la numirea lui.

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf