Ghid depunere Formular 200

Declaraţie privind veniturile realizate din Romānia

Cine depune declaratia?

Declaraţia se depune de către persoanele fizice care realizează, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România, provenind din:

- Activităţi independente;
- Cedarea folosinţei bunurilor;
- Activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real;
- Piscicultură;
- Silvicultură;
- Transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise;
- Operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Activităţi independente

-venituri comerciale - din fapte de comerţ, prestări de servicii, altele decât cele din profesii libere, practicarea unei meserii, inclusiv din activităţi adiacente, precum şi venituri din cedarea folosinţei bunurilor calificate în categoria venituri din activităţi independente;

Persoanele fizice care în anul de raportare au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor calificate, în condiţiile legii, în categoria venituri din activităţi independente bifează căsuţa "Cedarea folosinţei bunurilor calificată în categoria venituri din activităţi independente". Veniturile şi cheltuielile luate în calcul pentru stabilirea venitului net anual/pierderii fiscale anuale sunt cele realizate la nivelul tuturor contractelor de închiriere/subînchiriere aflate în derulare în anul de raportare.

- venituri din profesii libere - din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii;

- venituri din drepturi de proprietate intelectuală - brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea.

Contribuabilii care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală de la mai mulţi plătitori depun o singură declaraţie.

- În cazul societăţii civile cu personalitate juridică constituită potrivit legii speciale şi care este supusă regimului transparenţei fiscale, potrivit legii, se aplică regulile de determinare a venitului net din activităţi independente.

Persoanele fizice care obţin venituri dintr-o activitate desfăşurată într-o formă de organizare cu personalitate juridică (SPRL) constituită potrivit legii speciale şi care este supusă regimului transparenţei fiscale, potrivit legii, asimilează venitul distribuit, venitului net anual din activităţi independente.

- Declaraţia se depune şi de către persoanele fizice care au realizat venituri din activităţi independente pentru care impozitul reţinut la sursă de plătitorii de venituri reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual, potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), şi nu au optat pentru impozitarea finală de către plătitorul de venit.

Venitul cuvenit unei persoane fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică română, microîntreprindere care nu generează o persoană juridică, determinat cu respectarea regulilor stabilite în titlul IV^1 din Codul fiscal, este asimilat, în vederea impunerii la nivelul persoanei fizice, venitului din activităţi independente, din care se deduc contribuţiile obligatorii în vederea obţinerii venitului net anual.

- Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele fizice pentru care impozitul reţinut de plătitorii de venituri este final, potrivit opţiunii contribuabililor, în conformitate cu prevederile Codului fiscal.

- Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele fizice care în anul de raportare au realizat venituri din activităţi independente impuse pe bază de norme de venit, cu excepţia persoanelor care au depus declaraţiile de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii.

- Contribuabilii care desfăşoară o activitate impusă pe norme de venit şi care în cursul anului fiscal de raportare îşi completează obiectul de activitate cu o altă activitate care nu este cuprinsă în nomenclatorul activităţilor pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit vor fi impuşi în sistem real de la data respectivă, venitul net anual urmând să fie determinat prin însumarea fracţiunii din norma de venit aferentă perioadei de impunere pe bază de normă de venit cu venitul net rezultat din evidenţa contabilă.

- În cazul schimbării modalităţii de exercitare a unei activităţi şi/sau al transformării formei de exercitare a acesteia într-o altă formă, potrivit legislaţiei în materie, în timpul anului, venitul net/pierderea se determină separat pentru fiecare perioadă în care activitatea independentă a fost desfăşurată de contribuabil într-o formă de organizare prevăzută de lege. Venitul net anual/Pierderea anuală se determină prin însumarea venitului net/pierderii înregistrat/înregistrate în toate perioadele fiscale din anul fiscal în care a avut loc schimbarea şi/sau transformarea formei de exercitare a activităţii şi se înscrie în declaraţie.

- Declaraţia se completează pentru fiecare categorie de venit şi pentru fiecare sursă de realizare a venitului.

Cedarea folosinței bunurilor mobile şi imobile, realizată în calitate de proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal

- Persoanele fizice care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din mai multe surse, respectiv contracte de închiriere, completează declaraţia pentru fiecare sursă de venit.

- În cazul veniturilor din arendă, declaraţia se depune de către persoanele fizice care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real.

- În cazul cedării folosinţei bunurilor deţinute în comun, repartizarea venitului net se face potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

- Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele fizice prevăzute la art. 63 alin. (2) din Codul fiscal care în anul de raportare au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părţi este stabilită în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real şi la sfârşitul anului anterior nu îndeplinesc condiţiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activităţi independente, pentru care plăţile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat şi impozitul este final, cu următoarele excepţii, pentru care există obligaţia depunerii declaraţiei:

- pentru situaţiile în care declaraţia de venit estimativ a fost depusă în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii;
- pentru situaţiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 82 alin. (7) din Codul fiscal;
- pentru situaţiile în care investiţiile la bunurile mobile şi imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau ale altui deţinător legal, care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinţei bunurilor, inclusiv a contractelor de comodat, sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.

Activități agricole pentru care venitul net se determină în sistem real

Declaraţia se depune de contribuabilii care desfăşoară activitatea în mod individual şi/sau în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice şi care determină venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.

Persoanele fizice care realizează venituri în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice, completează declaraţia având în vedere venitul net distribuit, care le revine din asociere.

Venituri din activităţi agricole realizate între 1 ianuarie 2013 şi 1 februarie 2013

Pentru veniturile din activităţi agricole realizate până la data de 1 februarie 2013, obligaţiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării acestora.

Contribuabilii care au realizat venituri din activităţi agricole în sistem real începând cu 1 ianuarie 2013 şi pentru care, începând cu data de 1 februarie 2013, se impun pe baza normelor de venit, declară distinct, în formular, venitul net anual realizat între 1 ianuarie 2013 şi 1 februarie 2013.

Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele fizice care au realizat venituri din activităţi agricole cu impunere finală, între 1 ianuarie 2013 şi 1 februarie 2013, din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată ori luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi pentru utilizare ca atare.

Venituri din activităţi agricole realizate începând cu data de 1 februarie 2013

Începând cu data de 1 februarie 2013, veniturile din activităţi agricole cuprind veniturile obţinute individual sau într-o formă de asociere, fără personalitate juridică, din:

  • cultivarea produselor agricole vegetale;
  • exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea;
  • creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.

Veniturile din activităţi agricole pentru care nu au fost stabilite norme de venit sunt venituri impozabile şi se supun impunerii potrivit prevederilor Capitolului II "Venituri din activităţi independente" de la Titlul III “Impozitul pe venit” din Codul fiscal, venitul net anual fiind determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. Pentru aceste venituri sunt aplicabile regulile de impunere proprii veniturilor din activităţi independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real.

Transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise

Declaraţia se depune de către persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat câştiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise şi au obligaţia stabilirii câştigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.

În cazul câştigurilor din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, la completarea formularului, se au în vedere dispoziţiile Codului fiscal, dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi normele privind determinarea, reţinerea şi virarea impozitului pe câştigul de capital rezultat din transferul titlurilor de valoare, obţinut de persoanele fizice, aprobate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

Declaraţia se depune de către persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat câştiguri/pierderi din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, şi au obligaţia stabilirii câştigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.

În cazul operaţiunilor de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, la completarea formularului se au în vedere dispoziţiile Codului fiscal şi ale Hotărârii Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Veniturile din silvicultură şi piscicultură reprezintă veniturile obţinute din recoltarea şi valorificarea produselor specifice fondului forestier naţional, respectiv a produselor lemnoase şi nelemnoase, precum şi cele obţinute din exploatarea amenajărilor piscicole.

Cand se depune declaratia?

Termen de depunere:

- anual, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului;
- ori de câte ori contribuabilul constată erori în declaraţia anterioară, prin completarea unei declaraţii rectificative până la termenul prevăzut de lege, situaţie în care se va înscrie "X" în căsuţa special prevăzută în formular în acest scop.

Unde se depune declaratia?

Declaraţia se completează în două exemplare:

- originalul se depune la:

  • organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
  • organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al împuternicitului sau curatorului fiscal, după caz, în cazul persoanelor fizice care nu au domiciliul fiscal în România, pentru următoarele categorii de venituri:
- venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
- venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârşitul anului fiscal;
- venituri din investiţii reprezentând câştiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise;
- venituri din investiţii reprezentând câştiguri/pierderi din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
  • organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru contribuabilii persoane fizice, fără domiciliu fiscal în România care realizează venituri, altele decât cele prevăzute la lit. b);

- copia se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicitul/curatorul acestuia.

Cum se depune declaratia?

Declaraţia se completează de către contribuabili sau de către împuterniciţii acestora, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înscriind cu majuscule, citeţ şi corect datele prevăzute de formular.

Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligaţia depunerii declaraţiei vor completa în mod corespunzător numărul de surse ori categoria de venituri realizate, cap. II "Date privind veniturile realizate, pe surse şi categorii de venit", în formularul "Anexă nr. .... la Declaraţia privind veniturile realizate din România", care se ataşează la declaraţia privind veniturile realizate.

Declaraţia se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire ori prin celelalte metode prevăzute de lege.

Declaraţia se pune gratuit la dispoziţia contribuabilului.

Data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.

Nu se va depune formularul anexă la declaraţie, ulterior depunerii unei declaraţii privind veniturile realizate în România. Veniturile necuprinse în declaraţia iniţială se declară prin depunerea unei declaraţii rectificative.

Declarația poate fi depusă şi prin mijloace electronice de transmitere la distanță, prin utilizarea serviciului de depunere declarații on-line, existent pe portalul e-guvernare.ro

Parteneri
Hotel Armatti Complex Wolf